DREPT VAMAL

Regimul vamal în Uniunea EuropeanăLa introducerea sau scoaterea de pe teritoriul vamal al Uniunii Europene a măr-

furilor prezentate la birourile vamale, autoritatea vamală a statului comunitar respectiv stabileşte regimul vamal şi procedura vamală atribuite mărfurilor respective. Regimul va-mal în Uniunea Europeană cuprinde totalitatea normelor care se aplică n cadrul proce-durii de vămuire, în funcţie de scopul operaţiunii comerciale sau de destinaţia mărfii. regimurile vamale sunt de două tipuri: suspensive şi definitive1.

Uniunea vamală europeană reprezintă cadrul legal pentru stabilirea şi acordarea regimului vamal pentru mărfurile spuse derulării operaţiunilor e comerţ exterior înspre şi dinspre spaţiul comunitar, precum şi în interiorul acestuia. Tratatul de la Roma asupra Comunităţii Europene stipulează prin art. 23 că uniunea vamală acoperă întregul comerţ c mărfuri dintre statele membre şi că faţă de statele terţe se va aplica un Tarif Vamal Co-mun. Regimurile ş practicile vamale adoptate prin regulamente şi directive ale UE şi re-glementate prin normele legislative în vigoare au la bază Codul vamal al Uniunii Eu-ropene.

Codul vamal al Uniunii Europene stabileşte şi tratamentul vamal aplicabil măr-furilor aflate pe teritoriul vamal UE, până când acestea primesc liberul de vamă. Astfel se aprobă intrarea bunurilor pe teritoriul vamal comunitar, depunerea declaraţiei sumare şi descărcarea bunurilor în vederea depozitării temporare sau sub regimul vamal al tranzitu-lui temporar. El reglementează tratamentul bunurilor în funcţie de destinaţie, stabilind în-cadrarea tarifară şi obţinerea unui regim vamal definitiv (export sau import) sau suspen-siv (tranzitul vamal, depozitul vamal, admiterea temporară - la import şi export, regimul de perfecţionare activă şi pasivă, transformarea sub controlul vamal) şi aprobarea bunurilor în vederea libere circulaţii în spaţiul comunitar după acordarea "liberului de vamă". Codul vamal al UE abordează regimurile vamale definitive ş suspensive, precum şi exceptările de la plata taxelor vamale, acordate în cadrul diferitelor regimuri prevăzute pentru mărfuri.

Exportul şi importul din şi în statele UE, sunt regimuri vamale cu un caracter definitiv. Alte regimuri, numite economice, corespuns nor situaţii cu un grad mai mare de complexitate, care necesită antrepozitarea temporară a mărfii sau transformarea ei prin prelucrare. Aceste regimuri ţin cont de particularităţile circuitului economic al mărfii şi se adaptează la acesta, evitând plata taxelor vamale de către firmele importatoare.

În cele ce urmează, vom insista asupra principalelor caracteristici ale regimurilor vamale din Uniunea Europeană. Elementele comune pentru regimurile vamale din UE sunt:

- orice marfă face obiectul unei declaraţii vamale care corespunde regimului va-mal respectiv. Reprezentantul sau titularul operaţiunii, completează Documentul Admin-istrativ Unic (DAU) pe un formular tipizat pe care îl semnează şi îl depune împreună cu alte documente la biroul vamal pentru acceptarea regimului vamal solicitat. Data înscrisă pe DAU acceptat este cea care determină aplicarea regimului vamal;

- controlul documentelor însoţitoare de către autoritatea vamală;- controlul fizic total sau parţial, precum şi prelevarea de probe;

1

3

- transportul mărfurilor până la locul de efectuare a controlului vamal se real-izează pe riscul şi cheltuiala declarantului vamal, care are dreptul de a asista la controlul fizic şi la prelevarea de probe.

Regimurile vamale definitive în UEDin punct de vedere al regimului vamal şi al procedurii vamale conexe corespun-

zătoare UE, operaţiunile efectuate de agenţii economici care intră în categoria regimurilor vamale definitive sunt operaţiunile de import şi de export în şi din UE. Ambele tipuri de operaţiuni constituie cele două regimuri vamale de bază ale relaţiilor comerciale inter-naţionale.

Regimul vamal la exportul din UENormele Uniunii Europene consideră drept regim vamal de export definitiv din

UE totalitatea mărfurilor expediate în străinătate pe baze contractuale şi destinate să rămână permanent în afara teritoriului vamal comunitar, cu excepţia:

- mărfurilor trimise temporar în străinătate;- mărfurilor care fac obiectul unei activităţi de perfecţionare pasivă.Pot fi exportate toate mărfurile care sunt produse în Uniunea Europeană, precum

şi cele importate anterior, cu excepţia celor care sunt interzise la exportul din UE, şi anume:

- mărfurile prohibite;- mărfurile restricţionate în cadrul politicii comerciale comune.În Uniunea Europeană exportul de mărfuri poate fi efectuat de către persoane ju-

ridice, cu sediul într-un stat comunitar, în al căror obiect de activitate sunt prevăzute aceste operaţiuni.

La exportul de mărfuri din Uniunea Europeană nu se percep taxe vamale, singura condiţie pentru acordarea liberului de vamă fiind ca mărfurile să părăsească teritoriul va-mal al UE în aceeaşi stare în care acestea se aflau în momentul înregistrării declaraţiei va-male, care se completează doar în scop statistic. Eliminarea taxelor vamale se datorează intereselor comunitare de a stimula exportul de mărfuri. La exportul de mărfuri din UE nu se aplică TVA.

Exportatorul este obligat să depună un DAU de export la biroul vamal în raza căruia se află sediul acestuia sau la locul unde mărfurile sunt ambalate sau încărcate pen-tru a fi exportate. În cazuri temeinice justificate, declaraţia vamală poate fi depusă şi la un birou vamal de frontieră din cadrul UE.

Mărfurile destinate exportului, controlate şi vămuite în interiorul ţării se supun controlului vamal la frontieră, unde se verifică numai numărul, seria şi integritatea sigili-ilor aplicate, pe baza documentului vamal de export.

Sunt supuse controlului vamal de frontieră, la exportul din UE:- mijloacele de transport şi coletele destinate exportului, vămuite în interiorul

spaţiului comunitar, sosite la frontiera acestuia fără sigilii violate, neaplicate corect sau cu sigilii care nu corespund celor menţionate în documente;

- mijloacele de transport şi coletele care nu îndeplinesc condiţiile de sigilare;- mijloacele de transport în care există prezumţia că se află şi alte bunuri decât

cele prevăzute în documente.

4

Când nu sunt condiţii corespunzătoare de control la birourile vamale de frontieră ale UE, mijloacele de transport se îndrumă către cel mai apropiat birou vamal unde există condiţii de efectuare a controlului.

Transportul, manipularea, ambalarea şi dezambalarea mărfurilor în vederea ex-ercitării controlului vamal se efectuează de către declarantul vamal, pe cheltuiala aces-tuia, sau, după caz, a reprezentantului acestuia.

Atunci când vămuirea la export se efectuează la birourile vamale din interiorul vreunui stat comunitar (deci nu la frontiera UE), mărfurile se prezintă acestor birouri în-soţite de documentele de transport, cu cel mult 24 de ore înaintea expedierii.

În cazul exportului de mărfuri din UE, este remisă exportatorului pagina 3 din DAU vizată de biroul vamal de plecare. Valoarea TVA poate fi dedusă pentru consumul intermediar indus de activitatea firmei, indiferent de originea produselor.

Regimul vamal la importul în UEPrincipalul regim vamal în Uniunea Europeană este importul definitiv. Acesta

constă în intrarea pe teritoriul vamal al UE a mărfurilor străine, în vederea introducerii lor în circuitul economic, după efectuarea formalităţilor vamale şi plata taxelor vamale la bugetul comunitar.

Uniunea Europeană importul de mărfuri este liberalizat. Totuşi, anumite categorii de mărfuri sunt supuse regimului de control, în conformitate cu angajamentele inter-naţionale asumate. Lista mărfurilor supuse regimului licenţelor se stabileşte periodic prin hotărâri ale autorităţilor comunitare. Metodele şi formalităţile de vămuire prevăzute de reglementările europene se înscriu în principiile generale definite de GATT (OMC). Aceasta înseamnă că limitele sau liberalismul politicii comerciale comune se regăsesc în principiul reciprocităţii concesiilor comerciale.

Agenţi economici din UE sunt obligaţi să realizeze importul de mărfuri în concor-danţă cu obiectul lor de activitate şi să ia măsurile necesare pentru vămuirea mărfurilor în vederea introducerii imediate a acestora în circuitul economic. Astfel, ei sunt obligaţi să declare şi să prezinte mărfuri sosite, depunând totodată documentele de vămuire. Ei răspund de întârzierea vămuirii mărfurilor cauzată de neprezentarea în termenul legal a documentelor.

Autoritatea vamală realizează, în cadrul regimului vamal de import definitiv, trei activităţi:

- vămuirea mărfurilor;- încasarea taxelor vamale;- aplicarea măsurilor de politică comercială a UE.Organele vamale comunitare sunt obligate, la vămuirea mărfurilor la import, să

verifice dacă mărfurile corespund cu datele înscrise în documentele de vămuire, din punct de vedere al cantităţii şi naturii lor.

O marfă importantă este supusă impozitării prin taxe vamale şi TVA, precum şi altor impozite indirecte. Operaţiunile de import sunt supuse unui număr mai mare de for-malităţi şi constrângeri decât operaţiunile de export. Importanţa şi miza financiară pentru vamă şi administraţia fiscală în astfel de operaţiuni trebuie bine definite pentru o bună orientare a politicii economice şi financiare a UE.

Taxele vamale de import ale UE sunt, în marea lor majoritate, taxe vamale ad val-orem. Numai pentru 10% din poziţiile tarifare de opt cifre taxele vamale sunt stabilite pe

5

o altă bază decât ad valorem: taxe vamale specifice, taxe vamale mixte în funcţie de anu-mite elemente componente sau sub forma unor plafoane maxime sau minime ale taxelor. Taxele vamale exprimate în procente se aplică valorii în vamă a mărfurilor (valoarea CIF la frontiera UE), exprimată în euro, şi sunt cele prevăzute la data înregistrării declaraţiei vamale.

Plata taxelor vamale se efectuează în mod normal în momentul vămuirii. În prin-cipiu, acesta ar fi trebuit să fie cazul şi pentru UE, dar în ciuda calificativului său, "piaţa unică" prezintă în continuare frontiere fiscale, iar ţările membre continuă să-şi gestioneze de manieră autonomă regimurile de TVA. Această particularitate conduce la distingerea a două tipuri de regimuri vamale la importul de mărfuri în UE: punerea mărfurilor în liberă practică şi punerea mărfurilor în consum.

Punerea mărfurilor în liberă practicăDacă taxele vamale sunt exigibile la intrarea mărfii pe teritoriul vamal comunitar,

taxa pe valoarea adăugată se percepe la intrarea mărfii pe piaţa unui stat membru al UE. Această procedură are o logică fiscală deoarece taxa pe valoarea adăugată este un impozit pe consum.

Când un import dintr-o ţară este efectuat de către o ţară UE, iar acesta nu este su-pus consumului intern, caz destul de frecvent, importatorul poate cere exonerarea de la plata TVA şi nu achită decât taxele vamale din tariful vamal comun.

Expresia "punerea în liberă practică" a mărfii este folosită pentru a evidenţia fap-tul că aceasta este eliberată de obligaţiile sale tarifare în ceea ce priveşte vama europeană. începând cu acest moment, acesta poate continua să circule fără constrângeri în spaţiul compus din cele 15 ţări membre ale UE. Prin analogie, marfa se află în aceeaşi situaţie ca şi cea a mărfurilor comunitare schimbate între firme situate în diferite state membre ale Uniunii.

Punerea mărfurilor în consumEste situaţia în care o marfă importată nu poate fi oferită spre consum sau comer-

cializată decât după plata diverselor taxe interioare caracteristice fiecărui stat membru, taxe indirecte. Expresia "punere în consum" se referă tocmai la aceste plăţi de taxe eu-ropene şi taxe naţionale.

Un agent economic dintr-o ţară membră a UE poate importa o marfă cerând ex-onerarea de la plata TVA dacă această marfă este destinată unei operaţiuni de reexport către o altă ţară membră a Uniunii.

În cazul persoanelor fizice care achiziţionează mărfuri din străinătate şi le intro-duc în Uniunea Europeană se aplică un regim vamal diferit, în funcţie de destinaţia de uti-lizare şi consum, fiind exceptate de la plata taxelor vamale bunurile procurate de tip "duty - free", cele pentru consum personal şi cele care fac obiectul unor convenţii de impunere vamală în anumite domenii. Se va ţine seama de faptul că respectivele mărfuri nu fac obiectul schimburilor comerciale şi de alte considerente cum ar fi modalitatea de trans-port, felul în care sunt introduse în UE şu nu în ultimul rând de statutul persoanei fizice (turist, repatriat, rezident, cetăţean al UE etc.).

Regimurile vamale suspensive în UE

6

Regimurile vamale suspensive în UE sunt operaţiuni cu titlul temporar, care au drept efect suspendarea plăţii taxelor vamale către organele comunitare. Ele se acordă nu-mai la solicitarea scrisă a titularului operaţiunii de comerţ exterior pe o perioadă determi-nată.

Regimurile vamale suspensive întâlnite în UE sunt: tranzitul vamal (regim de cir-culaţie), depozitul vamal, admiterea temporară (la import şi la export), regimul de per-fecţionare (activă şi pasivă) şi transformarea sub control vamal (acestea din urmă fiind toate regimuri "economice")

Autoritatea vamală europeană are atribuţii şi după acordarea liberului de vamă, urmărind în principal respectul condiţiilor specifice regimului vamal suspensiv acordat, fixând totodată un termen limită pentru încheierea respectivului regim. Regimul vamal suspensiv se consideră încheiat atunci când mărfurile primesc alt regim vamal. Prin au-torizarea regimurilor suspensive, autoritatea vamală îşi asumă mai multe riscuri, precum cel de substituire a bunurilor, de sustragere sau dispariţie, de transformare şi punere în consum în mod fraudulos. De aceea, acordarea unui regim suspensiv se face numai în condiţiile respectării anumitor reguli.

Regimurile vamale suspensive se acordă la cerere, cu precădere pentru excepţiile de restrângere a teritoriului vamal al UE, cum ar fi de exemplu zonele libere, porturile libere, antrepozitele vamale - toate acestea făcând parte din teritoriul geografic al UE -, dar şi pentru operaţiuni speciale ca, de exemplu, reexportul, distrugerea sau abandonarea bunurilor non - comunitare. Dacă bunurile aflate sub regim vamal suspensiv (aşa cum rezultă din cele de mai sus) sunt introduse definitiv pe teritoriul vamal al UE, li se va acorda un regim vamal definitiv şi vor fi supuse operaţiunilor de vămuire.

La trecerea prin punctul vamal al Uniunii, bunurile care beneficiază de un regim vamal suspensiv sunt supuse unui control fizic. Lucrătorii vamali solicită, totodată, două tipuri de garanţii vamale:

- garanţii fizice, pentru identificarea ulterioară a mărfurilor (eşantioane, mostre, înregistrarea numărului de serie, sigilarea autovehiculului de transport);

- garanţii financiare, pentru a acoperi nivelul taxelor vamale şi a altor taxe aplica-bile sau chiar a penalităţii aferente încălcării regulilor impuse.

O dată cu efectuarea celor două operaţiuni, mărfurile sunt considerate a fi sub supraveghere vamală.

Regimul vamal suspensiv se solicită în scris de către titularul operaţiunii comer-ciale, iar autoritatea vamală comunitară aprobă cererea numai în cazul în care poate asigura supravegherea şi controlul regimului vamal suspensiv. Titularul operaţiunii su-portă cheltuielile suplimentare ocazionate de acordarea regimului vamal suspensiv.

În regimurile suspensive pot fi plasate mărfuri indiferent de calitate, origine, provenienţă, destinaţie. Nu se pot plasa în regimuri vamale suspensive acele mărfuri care sunt supuse unor interdicţii sau restricţii din motive de ordine sau morală publică, de pro-tecţie a mediului înconjurător, de ocrotire a valorilor naţionale, artistice, istorice sau arhe-ologice. Mărfurile se plasează într-un regim de antrepozit vamal sau într-unul de admitere temporară cu condiţia ca ele să rămână în proprietatea persoanelor din străinătate pe toată durata regimului respectiv.

Regimul vamal suspensiv se acordă de birourile vamale ale UE, prin emiterea unei autorizaţii prin care se fixează condiţiile de derulare a regimului. Autorizaţia se acordă persoanelor juridice care pot asigura derularea operaţiunilor pe vaza declaraţiei

7

vamale şi a documentelor necesare mărfurilor respective, cu condiţia ca autoritatea va-mală a UE să fie în măsură să efectueze supravegherea şi controlul regimului vamal, aşa cum reiese şi din cele prezentate într-un paragraf anterior.

O dată cu declaraţia vamală pentru mărfuri supuse unui regim vamal suspensiv, titularul operaţiunii depune, la biroul vamal comunitar, o garanţie vamală, care să asigure plate taxelor vamale de import şi altor taxe, dacă acestea se datorează. Cuantumul garanţiei este stabilit de autoritatea vamală. Constituirea garanţiei reprezintă o obligaţie pentru titularul operaţiunii.

Prelungirea termenului pentru care se încheie regimul vamal suspensiv se face la cerere expresă şi justificată a titularului operaţiunii cu aprobarea autorităţii vamale a UE.

Regimul vamal suspensiv încetează dacă mărfurile plasate sub acest regim primesc o altă destinaţie vamală sau alt regim vamal. Dacă regimul vamal nu încetează în condiţiile anterior menţionate, taxele vamale datorate se încasează, din oficiu, de birourile vamale comunitare în baza unui act constatator, iar operaţiunea se scoate din evidenţa biroului vamal al UE. Taxele vamale se determină pe baza elementelor de taxare în vigoare în UE la data înregistrării declaraţiei vamale pentru acordarea regimului suspen-siv.

Dacă se modifică scopul avut în vedere la acordarea regimului vamal suspensiv, titularul acestui regim este obligat să solicite biroului vamal în evidenţa căruia se află op-eraţiunea, acordarea unui alt regim vamal sau a altei destinaţii vamale.

Regimul de depozit vamal în UE

Depozitul vamal se poate utiliza atunci când există un decalaj în timp între circu-laţia mărfurilor şi comercializarea acestora. Acest regim se aplică atât la import, cât şi la export

În Uniunea Europeană se pot distinge două tipuri de depozite vamale:- public, în care orice persoană juridică poate depozita marfa ce face obiectul op-

eraţiunii de comerţ exterior;- privat, în care titularul operaţiunii este singurul care poate depozita marfa, la

sediul său, dar cu condiţia de a respecta prevederile legale.Pe perioada în care mărfurile sunt antrepozitate, proprietarul antrepozitului, în cal-

itatea sa de depozitar şi gestionar, are următoarele drepturi şi obligaţii:- să conserve mărfurile;- să supravegheze mărfurile;- să îndeplinească condiţiile de organizare a depozitului;- să se supună controlului vamal.

În Uniunea Europeană, antrepozitele sunt identificate după. Astfel, antrepozitul public (de tip A, B şi F) este destinat depozitării mărfurilor de către orice persoană (este numit şi antrepozit real). Antrepozitul vamal public este o formă de antrepozit rigidă, puţin întâl-nită în UE. Antrepozitul vamal public are o dublă supraveghere, a autorităţii vamale şi a administratorului, care poate fi Camera de Comerţ a statului respectiv sau un port au-tonom. Antrepozitele publice sunt localizate mai ales în centrele cu trafic comercial in-tens. Costurile de stocare ale mărfurilor sunt mai ridicate decât costurile de depozitare în antrepozite private, deoarece aceste costuri includ şi serviciul administratorului. Pentru firmele care nu au experienţă în comerţul internaţional, antrepozitul public reprezintă o

8

soluţie unică deoarece administratorul antrepozitului se ocupă, la solicitarea agentului economic, şi cu o serie de probleme administrative.

Antrepozitul privat (de tip C.D.E) este destinat depozitării mărfurilor de către cel căruia îi aparţine depozitul. Aceste antrepozite sunt utilizate frecvent de firmele mari, diferenţele între ele fiind mai mult de natură juridică, în funcţie de procedurile de aplicare a regimului vamal. Autorităţile vamale comunitare împuterniceşte exploatarea fiecăruia tip de antrepozit, aprobarea acordându-se în funcţie de reputaţia firmelor solicitante, de natura mărfurilor, evitându-se astfel avantajarea produselor a căror comercializare ulte-rioară pe piaţa comunitară ar putea favoriza apariţia unor dezechilibre sectoriale. Re-stricţiile impuse uneori în cazul antrepozitării s-au atenuat mult în ultimii ani, astfel încât aproape toate tipurile de produse pot fi stocate în antrepozitele private.

Autoritatea vamală poate cere deţinătorului de antrepozit să constituie o garanţie care să asigure plata taxelor vamale de import pentru mărfurile nevămuite, aflate în antre-pozit. Garanţiile care trebuie depuse reprezintă 10% din taxele vamale care trebuie plătite pentru mărfurile de origine terţă şi 5% din valoarea TVA pentru mărfurile comunitare.

Înscrierea în evidenţa operativă a mărfurilor aflate în antrepozit, ţinută în forma stabilită de autoritatea vamală, se face imediat ce mărfurile au fost introduse în depozit. În antrepozitele vamale pot fi depozitate şi mărfuri care sunt supuse operaţiunilor speci-fice regimului de perfecţionare activă sau de transformare sub control vamal, evidenţa operativă fiind ţinută de deţinătorul antrepozitului.

Operaţiunile admise sunt ambalarea, marcarea şi testarea în vederea pregătirii spre vânzare, care în prealabil trebuie aprobate de autoritatea vamală. Pentru aceste operaţiuni mărfurile pot fi scoase temporar din antrepozit şi pot fi transferate dintr-un antrepozit în altul. Pentru mărfurile scoase din antrepozitul vamal şi vămuite la import se plătesc taxele vamale. La stabilirea valorii în vamă în vederea calculării taxelor vamale nu se iau în considerare cheltuielile cu antrepozitarea, conservarea şi supravegherea mărfii.

Operaţiunea operatorului între un antrepozit public şi un antrepozit privat este rezultatul unei analize comparative între costurile şi restricţiile impuse în cazul fiecărui tip de antrepozit. Avantajele pe care un astfel de regim le oferă se obţin atât în plan finan-ciar (suspendarea plăţii taxelor vamale şi a taxelor corespunzătoare unei perioade de timp), cât şi în plan logistic. Operatorul are o anumită flexibilitate în organizarea activ-ităţii firmei, putând stabili sau modifica destinaţia finală a mărfurilor (piaţa internă, o altă ţară membră a UE, o ţară terţă) în funcţie de evoluţia mediului economic şi de măsurile de politică comercială în vigoare. În funcţie de destinaţie, este posibilă alegerea unui anu-mit regim vamal.

}i în cazul exporturilor din UE, regimul de antrepozitare prezintă anumite avan-taje. Din punct de vedere juridic, marfa care urmează a fi exportată şi care este plasată în regim de antrepozitare este considerată a fi "în afara" teritoriului vamal comunitar (teo-retic marfa figurează ca fiind exportată).

Antrepozitarea vamală la export este solicitată de comercianţii care au propria reţea de distribuţie a produselor, de către agenţii economici care constituie stocuri în ved-erea unei viitoare vânzări sau de către cei care îşi comercializează produsele în mod eşalonat. Acordarea regimului de antrepozitare la export presupune îndeplinirea unor for-malităţi vamale simple, şi anume completarea DAU-lui fără precizarea destinaţiei viitoare a mărfurilor. Exportatorul nu trebuie să depună nici o garanţie, singura restricţie fiind

9

legată de durata antrepozitării, de maximum doi ani. Autoritatea vamală a UE poate per-mite ca mărfurile aflate într-un antrepozit să fie transferate într-un alt antrepozit vamal.

Regimurile de admitere temporară în UE

Admiterea temporară a mărfurilor în UE este un regim suspensiv, care se aplică mărfurilor importate în UE (admiterea temporară propriu - zisă), celor de export din UE (regim de retur), precum şi celor aflate în circuit internaţional (regimul ATA).

A. Admiterea temporară la import se aplică mărfurilor importate în UE pentru o durată limitată în vederea utilizării pentru activităţi comerciale determinate (partici-pare la târguri şi expoziţii, teste, demonstraţii etc.), apoi având loc un reexport. Ele bene-ficiază de suspendarea totală sau parţială a taxelor care ar fi impuse în cadrul unui regim definitiv

- Mostrele sau eşantioanele - în clasificarea vamală - sunt toate produsele sau ar-ticolele destinate prospectării comerciale (dar nu difuzării publicitare) provenind din străinătate. Condiţia de admitere temporară este ca ele să fie importate într-un singur ex-emplar, cu excepţia produselor consumabile destinate unei demonstraţii (produsele ali-mentare, substanţele pentru analiză etc.). Se face de regulă distincţie între mostrele de valoare neglijabilă (admise bona fidae, adică sub simpla declaraţie verbală) şi cele cu val-oare (care presupun utilizarea unor metode de identificare şi depunerea unei garanţii fi-nanciare).

- Ambalajele urmează, în principiu, regimul mărfii conţinute şi sunt impuse va-mal cu aceeaşi taxă. Ambalajele beneficiază de suspendarea taxelor, în concordanţă cu prevederile Convenţiei Vamale a UE din 6 octombrie 1960. Conform acestei convenţii, prin ambalaje se înţelege:

- recipiente folosite sau destinate a fi folosite pentru ambalarea mărfurilor, cu ex-cepţia containerelor;

- suporturi folosite sau destinate a fi folosite pentru împachetarea, plierea sau fixarea mărfurilor, cu excepţia materialelor de ambalaj importate în vrac.

Regimul de admitere temporară este atribuit ambalajelor:- importate pline ce urmează a fi reexportate goale sau pline;- importate pline ce urmează a fi reexportate pline.Alte condiţii ce trebuie respectate prevăd ca ambalajele să prezinte elemente nece-

sare identificării acestora la reexport; de asemenea exportul trebuie efectuat într-un ter-men de şase luni în cazul ambalajelor importate pline şi într-unul de trei luni pentru am-balajele importate goale.

B. Regimul de retur se aplică mărfurilor care au fost exportate temporar din UE şi sunt reimportate, fiind reintroduse în spaţiul comunitar într-un anumit termen, fără a suferi vreo modificare, cu excepţia uzurii lor normale.

Exportul temporar se referă la produsele trimise la expoziţiile şi târgurile inter-naţionale sau trimise în afara UE pentru diverse probe şi încercări. La import, ele sunt scutite de plata taxelor vamale şi altor taxe fiscale şi parafiscale. La întoarcerea măr-furilor, autoritatea vamală a UE verifică dacă acestea nu au făcut obiectul unei prelucrări în străinătate.

În UE, operaţiunile de export temporar iau sfârşit prin:- reimportul mărfurilor trimise temporar sau prin exportul definitiv al acestora;

10

- emiterea din oficiu a unui act constatator de către biroul vamal care are operaţi-unea în evidenţă, în cazul în care mărfurile nu sunt înapoiate din considerente de ordin economic;

- emiterea din oficiu a unui act constatator de către biroul vamal care are operaţi-unea în evidenţă, când nu se respectă termenul stabilit.

C. Regimul ATA - admission temporaire (fr.); temporary admission (engl.) - este rezultatul Convenţiei Internaţionale de la Bruxelles2 din 1961, prin care se acceptă în UE importurile temporare, cu scutire de taxe, precum şi exporturile temporare, libere de taxe la reimport.

Acest regim vamal permite mărfurilor utilizate temporar în străinătate, cu ocazia târgurilor şi a expoziţiilor, a misiunilor de prosperiatet, să fie reimportate fără plata tax-elor vamale. Produsele la care se aplică acest regim vamal sunt mostrele, materialele pen-tru demonstraţii (materialele profesionale sau cu caracter ştiinţific, filmele artistice pentru prezentare la festivaluri etc.).

Carnetul ATA este un document vamal internaţional ce permite exportul tempo-rar de mărfuri dintr-o ţară adevărată la Convenţia de la Bruxelles din 1961 şi folosirea acestor mărfuri într-o altă ţară adevărată, fără plata taxelor vamale. Carnetul ATA este folosit în cazul unui export temporar, tranzit şi import temporar.

Titularul carnetului ATA, sau un reprezentant al acestuia, va prezenta documentu-lui biroului vamal component, după care se va face o verificare a carnetului şi a măr-furilor.

Exportul mărfurilor poate avea loc imediat după vizita de identificare a acestora, sau mai târziu, în cazul în care mărfurile vor părăsi teritoriul vamal printr-un alt punct va-mal. Biroul vamal, ce deţine pagina de "ieşire" din carnetul ATA, va stabili termenul în care se va face reimportul, în funcţie de durata folosirii mărfurilor în străinătate. Acest termen nu poate depăşi un an.

Carnetul ATA şi mărfurile trebuie prezentate la fiecare punct vamal de intrare şi de ieşire din ţările vizitate.

Titularul carnetului ATA trebuie să respecte termenul de reimport fixat de autori-tatea vamală. Depăşirea acestuia implică plata taxelor vamale şi a unei amenzi.

Regimurile de perfecţionare (Iohn) în UEA. Regimul de perfecţionare activă în UE

Perfecţionarea activă constă în supunerea, pe teritoriul vamal al UE, la una sau mai multe operaţiuni de transformare sau prelucrare a:

- mărfurilor non - comunitare, destinate reexportului, sub formă de produse com-presorii, fără a face obiectul încasării taxelor vamale sau al măsurilor de politică comer-cială;

- mărfurile puse în liberă practică, din care o parte vor fi reexportate în afara UE. În acest caz, se percep taxele vamale numai dacă produsele compensatorii sunt importate în Uniunea Europeană.

În regimul de perfecţionare activă se pot face următoarele operaţiuni:

2 |ările care au aderat la respectiva convenţie sunt: ţările membre ale UE, ţările din AELS şi alte 37 de ţări (SUA, Ca-nada , Janponia, ţări din Europa Centrală şi de Est).

11

- prelucrarea mărfurilor, inclusiv montajul, ansamblarea sau adaptarea lor la alte mărfuri;

- transformarea mărfurilor;- repararea mărfurilor, inclusiv remontarea în formă iniţială;- utilizarea unor mărfuri, care, deşi nu se regăsesc în produsele compensatoare,

permit sau facilitează obţinerea acestor produse, chiar dacă ele dispar total sau parţial în timpul folosirii lor.

Acest regim vamal a fost introdus în Comunitatea Europeană în anul 1985. Pentru a putea beneficia de acest regim, producătorul trebuie să obţină o autorizaţie din partea autorităţii vamale comunitare, prin care se fixează modalităţile de control al operaţiunilor de perfecţionare, precum şi durata de valabilitate a regimului. În urma perfecţionării se obţin, pornind de la produsele originale, aşa - numitele "produse compensatorii", care se împart în trei categorii:

- produse principale;- produse secundare (deşeuri, reziduuri etc.);- pierderi operaţionale (prin evaporare, scurgere, topire)."Compensarea" poate să fie de două feluri:- prin identitate (produsul compensator este obţinut pornind de la produsul im-

portat);- prin echivalare (produsul compensator este obţinut plecând de la o marfă

echivalentă, respectiv cu aceeaşi caracteristică tehnico - comerciale ca şi produsul impor-tat.

Metodologia de repartiţie a mărfurilor de import pe produse compensatoare ţine cont de pierderile ce pot apărea, acestea fiind părţi ale mărfurilor de import care trebuie distruse sau care dispar în cursul operaţiunilor de perfecţionare activă. Această metodolo-gie se efectuează când este necesară determinarea taxelor vamale de import percepute sau restituite.

Pentru calculul cantităţilor de produse compensatorii pentru care datoria vamală trebuie achitată, se folosesc trei metode:

- metoda cheii cantitative a produsului compensator;- metoda cheii calitative a mărfurilor de import; - măsura valorii cheie.Autorizaţia fixează şi "randamentul" perfecţionării, adică procentul de produse

compensatorii obţinute dintr-o cantitate dată de produse importate. Taxa de randament are o influenţă directă asupra costului produselor compensatorii. Regimul permite efectu-area unor importuri de materii prime şi materiale fără a fi supuse la intrarea în UE la plata taxelor vamale, permiţând astfel calcularea unui preţ de cost al produsului finit obţinut mai mic, ceea ce determină un preţ de vânzare mai competitiv. Sunt reunite astfel condiţi-ile cele mai favorabile la export respectându-se deviza cel mai bun produs finit la preţurile cele mai scăzute.

Regimul Uniunii Europene prevede posibilitatea atribuirii a două regimuri va-male, alegerea unuia dintre ele fiind la latitudinea producătorului (regimul suspensiv sau regimul de rambursare):

1. Regimul suspensiv se bazează pe faptul că materiile prime, materialele impor-tate pentru a fi încorporate într-un produs finit tranzitează teritoriul naţionale; ele benefi-ciază de suspendarea plăţii taxelor vamale.

12

Exonerarea de la plata taxelor vamale şi a altor taxe este totală, cu excepţia cazu-lui în care produsele compensatorii fac obiectul unei licenţe de export. Regimul de per-fecţionare activă cu suspendare se acordă pentru o perioadă determinată de timp, care să acopere un ciclu de producţie. Organele vamale pot stabili un termen pentru reexportul mărfurilor.

2. Regimul de rambursare presupune ca importatorul să plătească taxele vamale, dar, după prelucrare, poate solicita şi va primi rambursarea plăţii în proporţia pe care o au materiile importate în valoarea produsului finit exportat.

Regimul de draw - back este un regim vamal special, instituit cu scop final. În cadrul acestui regim se restituie total sau parţial taxele vamale de import percepute cu ocazia introducerii unor mărfuri în circuitul economic al Uniunii Europene, cu condiţia ca acestea să fie reexportate în aceeaşi stare, încorporate în alte mărfuri sau transformate în alte produse. Se acordă la solicitarea scrisă a importatorilor exclusiv pentru mărfurile identificabile în produsele ce fac obiectul reexportului, cu condiţia existenţei posibilităţii de a se efectua controlul vamal în orice moment. Autoritatea vamală europeană poate sta-bili un orizont temporal în care să se deruleze de reexport.

Taxele vamale vor fi restituite titularului regimului de draw - back de către vama care l-a acordat, după ce se va face dovada exportului mărfurilor printr-un birou vamal al UE sau de frontieră, prin depunerea unei copii după DAU. Taxele vamale pot fi dis-tribuite şi în cazul în care exportatorul este altul decât importatorul, cu condiţia să se facă dovada că mărfurile de export au constituit în prealabil obiectul regimului de draw-back sau conţin materii prime aflate în acest regim. Dacă cererile de restituire a taxelor sunt depuse după acordarea "liberului de vamă" la export, organele vamale comunitare nu vor mai accepta restituirea taxelor.

B. Regimul de perfecţionare pasivă în UEPerfecţionarea pasivă permite exportul temporar de mărfuri comunitare în afara

teritoriului vamal al Uniunii Europene, în vederea supunerii acestor operaţiuni de trans-formare sau de prelucrare şi, ulterior, a importului produselor astfel rezultatele, cu ex-onerarea totală sau parţială de taxe vamale de import. Exportul temporar este supus acelo-raşi măsuri de politică care se aplică şi la exportul definitiv de mărfuri. În UE, acest regim este reglementat prin mai multe directive, el fiind rezervat firmelor care îşi au sediul pe teritoriul vamal al Uniunii.

La import, produsele rezultate din perfecţionarea pasivă nu sunt impuse la val-oarea lor integrală (deoarece aceasta include şi valoarea materiilor prime exportate ante-rior), ci numai la direcţia de valoare corespunzătoare prelucrării în străinătate. Astfel, în cazul perfecţionării pasive, se practică impozitarea diferenţiată a produselor compen-satorii importate, taxele vamale, taxele vamale, taxele fiscale şi parafiscale fiind perce-pute diferenţiat.

Impozitarea diferenţiată constă în deducerea din taxele calculate pentru pro-dusele finite importate în urma operaţiunii de perfecţionare pasivă a mărimii taxelor care s-ar fi achitat în cazul materiilor prime (exportate din UE pentru prelucrare), dacă ele ar fi fost importate din ţara terţă unde se realizează operaţiunile de prelucrarea pasivă. Sau, astfel spus, se calculează taxele normale pentru produsul compensator reimportat, şi din suma rezultată se scad taxele care ar trebui plătite în cazul importării produsului originar, exportat temporar pentru prelucrare. Exonerarea nu se aplică pentru reparaţii, dacă

13

reparaţia a fost făcută cu titlu oneros, ci numai dacă reparaţia a fost efectuată cu titlu gra-tuit.

Un caz particular de perfecţionare pasivă, se tratează asemănător cu un caz obiş-nuit, este perfecţionarea triunghiulară, în care produsul este reimportat şi pus în liberă practică într-o altă ţară UE decât cea din care s-a produs exportul temporar pentru per-fecţionare.

Regimul de transformare sub control vamal în UETransformarea sub control vamal în Uniunea Europeană permite prelucrarea sau

utilizarea mărfurilor non - comunitare pe teritoriul vamal al UE fără plata taxelor de im-port şi fără aplicarea măsurilor de politică comercială, pentru a fi supuse unor operaţiuni care le transformă felul sau starea iniţială. Produsele rezultate, numite produse transfor-mate, se introduc în circuitul economic, cu plata taxelor vamale de import. Aprobarea de transformare sub control vamal se acordă de autorităţile vamale comunitare, la cererea persoanei care efectuează operaţiunea.

Regimul de transformare sun control vamal se aplică mărfurilor de orice fel, aces-tea putând fi supuse numai operaţiunilor de transformare următoarele:

- transformarea în mostre ce vor fi prezentate în aceeaşi stare sau sub formă de colecţie;

- reducerea la starea de deşeuri, resturi sau distrugerea mărfurilor;- denaturarea mărfurilor;- recuperarea de părţi sau elemente din mărfuri;- manipulări uzuale care pot fi efectuate în antrepozitele vamale sau în zonele

libere.Aprobarea de transformare sub control vamal în UE se acordă de autoritatea va-

mală, la cererea persoanei care efectuează operaţiunea. O marfă nu se poate autoriza sub acest regim prin utilizarea acestuia s-ar ecluda regulile de origine şi restricţiile cantitative aplicabile mărfurilor importate.

termenul de valabilitate al autorizaţiei pentru transformarea sub control vamal se fixează în funcţie de complexitatea operaţiunii şi nu poate depăşi doi ani. Acest termen se poate prelungi, în mod excepţional, la cererea temeinic nejustificată a titularului autoriza-ţiei.

Pe măsură ce mărfurile plasate sub regim de control vamal sunt efectiv transfor-mate, titularul autorizaţiei este obligat să ceară pentru produsele rezultate acordarea unui regim vamal în termenul specific stabilit în autorizaţie.

Încheierea regimului de transformare sub control vamal se face de către titularul autorizaţiei prin declaraţia vamală în detaliu. La tocmirea acestei declaraţii se ţine seama de cantitatea mărfurilor străine corespunzătoare produselor transformate, prin aplicarea ratei de randament3, precum şi de cantitatea mărfurilor străine rămase în starea iniţială, care urmează a face obiectul unei alte destinaţii vamale.

Statutul vamal al mărfiiStatutul vamal al mărfii este dat de trei elemente: valoarea în vamă, poziţia tari -

fară şi originea mărfurilor.

3 Rata de randament reprezintă cantitatea sau procentajul de produse compensatoare obţinute în urma procesului de transformare sub control vamal a unor cantităţi determinate de mărfuri importate în UE.

14

Valoarea în vamăValoarea în vamă serveşte, în principiu, pentru trei scopuri: aplicarea taxelor va-

male, definite ad valorem, precum şi a altor taxe legate de vămuire (TVA); stabilirea mărimii garanţiei financiare solicitate de organele vamale; aplicarea, dacă este cazul, a al-tor măsuri de politică comercială.

Determinarea valorii în vamă a mărfurilor la exportPrincipiul ce stă la baza determinării valorii în vamă la export este simplu: se

declară valoarea mărfurilor ce părăsesc teritoriul vamal (majorată cu cheltuielile de trans-port intern); aceste informaţii sunt folosite pentru întocmirea statisticilor privind evoluţia comerţului exterior.

La export, valoarea în vamă se calculează în funcţie de modalitatea de transport: pentru transport maritim este FOB port de expediţie; pentru transport aerian de plecare; pentru transport terestru, franco frontiera ţării exportatoare.

Valoarea în vamă a mărfurilor de export ale căror preţuri definitive se stabilesc pe bază de cotaţii bursiere sau pe baza rezultatelor determinărilor cantitative şi calitative, efectuate conform condiţiilor menţionate în contractele comerciale, se regăseşte în factura proforma emisă de exportator. Determinarea valorii în vamă a mărfurilor la im-port

Determinarea valorii în vamă a mărfurilor la import este reglementată - pe plan internaţional - de Articolul VII al Acordului General pentru Tarife şi Comerţ, Acordul privind aplicarea Articolului VII GATT, precum şi de hotărârile (deciziile) Comerţului tehnic de evaluare în vamă. În ceea ce priveşte Uniunea Europeană în particular, prob-lematica evaluării vamale este legiferată prin Reglementarea Consiliul (European de Miniştri) nr. 2913 (articolele 26 - 36) din 12 octombrie 1992 - care instituie în fapt Codul Vamal Comunitar - şi prin Reglementarea comunitară 1224/80.

Valoarea în vamă la import este determinată de locul introducerii mărfurilor pe teritoriul Uniunii Europene. De regulă, valoarea în vamă la import este dată de valoarea de tranzacţie, la care se adaugă sau se scad anumite elemente de calcul.

Metodele de determinare a valorii în vamă stabilite prin Acordul privind aplicarea Articolului VII GATT sunt, în ordine: valoarea de tranzacţie a mărfurilor; valoarea de tranzacţie a mărfurilor identice vândute pentru export cu destinaţia aceleiaşi ţări de im-port şi exportate în acelaşi moment sau aproape în acelaşi moment cu mărfurile de eval-uat; valoarea de tranzacţie a mărfurilor similare vândute pentru export cu destinaţia ace-leaşi ţări de import şi exportate în acelaşi moment sau aproape în acelaşi moment cu măr-furile de evaluat; metoda deductivă; valoarea calculată.

Valoarea în vamă a mărfurilor la import va fi valoarea de tranzacţie, adică preţul plătit sau de plătit (plata efectuată sau de efectuat de către cumpărător vânzătorului sau în beneficiul acestuia pentru mărfurile importate).

Practic, valoarea de tranzacţie se calculează plecând de la preţul efectiv plătit sau de plătit (respectiv preţul din factura externă). LA acest preţ se adaugă următoarele ele-mente (consacrate în art. 32, paragraful 1 al aceleiaşi R.C. 2913/92):

- cheltuielile suportate de cumpărător, care nu au fost incluse în preţul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfurile importate (comisioanele şi cheltuielile de interme-diere, costul ambalajelor);

15

- valoarea produselor şi serviciilor furnizate direct sau indirect de cumpărător, gratuit sau la costuri reduse, şi utilizate cu ocazia vânzării pentru export a mărfurilor im-portate;

- redevenţele şi drepturile de licenţă referitoare la mărfurile de evaluat4 (brevete, mărci de fabrică sau comerţ, drepturi de autor) pe care cumpărătorul trebuie să le plătească direct sau indirect;

- valoarea oricărei părţi a profitului oricărei revânzări, cesiuni sau utilizări ulte-rioare a mărfurilor importate care ar reveni direct sau indirect vânzătorului;

- costul containerelor5 sau al ambalajelor care, din punct de vedere vamal, sunt considerate a fi una cu marfa.

În schimb, nu fac parte din valoarea în vamă următoarele cheltuieli:- cheltuielile de transport după import, pe teritoriul vamal al ţării importatoare;- costul lucrărilor de prelucrare, ambalare, întreţinere sau asistenţă tehnică inter-

venite după import;- taxele şi impozitele din ţara importatoare;- comisioanele plătite la import;- dobânzile pentru întârzierea plăţii; reducerile de preţ;- plăţile efectuate în contul dreptului de a reproduce bunurile importate pe terito-

riul Comunităţii.O problemă ce poate apărea, şi pe care Codul Vamal Comunitar o abordează, este

relevanţa valorii tranzacţionale în condiţiile în care între importator şi exportator există legături de natură comercială sau de rudenie6 (art.29.1 (d)).

Astfel, simpla existenţă a acestor legături nu este o bază acceptabilă pentru descalificarea valorii tranzacţionale (preţul facturat) dacă acesta din urmă nu a fost afec-tată, distorsionată.

Dacă valoarea în vamă nu poate fi determinată pe baza valorii de tranzacţie a măr-furilor importate, aceasta va fi valoarea de tranzacţie a mărfurilor identice7 vândute la acelaşi nivel comercial şi într-o cantitate apropiată de vânzarea mărfurilor de evaluat. În lipsa unei astfel de vânzări, va fi posibil să se refere la o vânzare de mărfuri identice, real-izată în una din situaţiile următoare: vânzare la acelaşi nivel comercial, dar privind can-tităţi diferite; vânzare la un nivel comercial diferit, dar privind cantităţi foarte apropiate; vânzare la un nivel comercial diferit şi privind cantităţi diferite. În cele trei cazuri, pot fi

4 C`nd metoda de calcul al redevenţelor sau al drepturilor de licenţă se bazează pe preţul facturat al bunurilor de im-port, se poate presupune, în absenţa probelor, că aceasta se referă la, sau are legătură cu bunurile în cauză, fiind luate în considerare în calculul valorii în vamă. Nu se poate judeca însă per a contrario. Dacă valoarea redevenţelor sau dreptu-rilor de licenţă se calculează independent de preţul de import, acestea pot foarte bine să aibă legătură cu bunurile de im-portat şi deci să fie considerate în evaluarea vamală.

5 La art.154 din Codul Vamal Comunitar se precizează că acele containăre care vor servi unor importuri repetate pot fi, la cererea declarantului, incluse în tranşe în valoarea vamală a importurilor în cauză.

6 Detalierea legăturilor de natură comercială sau de rudenie se face la art. 143 paragraful 1: "... persoanele vor fi consi-derate a avea legături comerciale sau de rudenie c`nd: (a) sunt lucrători sau directori unul la firma celuilalt; (b) sunt le-gal recunoscuţi ca parteneri de afaceri; (c) sunt în relaţia angajator - angajat); (d) o persoană deţine sau controlează, di -rect sau indirect, 5% sau mai mult din pachetul majoritar al ambelor firme - exportatoare şi importatoare; (e) una dintre ele controlează, direct sau indirect pe cealaltă; (f) ambele, împreună, controlează un terţ; (g) sunt ambele ale aceleiaşi familii - soş şi soţie, părinte şi copil, frate şi soră (chiar şi vitregi), bunic şi nepot, unchi sau mătuşă şi nepot sau ne -poată, socri şi gineri sau nurori, cumnaţi." (R.C. nr.2913/92).

7 Mărfuri "identice" înseamnă mărfuri produse în aceeaşi ţară - ca cele importate - şi care sunt la fel în toate privinţele, inclusiv caracteristicile fizice, calitatea şi reputaţia. Deosebiri minore de aspect (appearance) nu vor invalida mărfurile în a fi considerate "identice". De asemenea, mărfuri identice ale altor producători doar c`nd nu există cele ale aceluiaşi producător

16

efectuate ajustări pentru a se ţine seama: numai de factorul nivel comercial sau de ambii factori. Dacă prin aplicarea acestei metode sunt obţinute mai multe valori de tranzacţie pentru mărfuri identice, cea mai scăzută dintre acestea va fi luată în considerare pentru calculul valorii în vamă a produselor de importat. (art. 150, par.3, R.C. nr.2913/92).

Dacă valoarea în vamă nu poate fi determinată prin metodele mai sus menţionate, valoarea în vamă va fi valoarea de tranzacţie a mărfurilor similare8 vândute pentru export, cu aceeaşi destinaţie şi exportate în acelaşi moment sau aproape în acelaşi moment cu mărfurile de evaluat. În lipsa unei astfel de vânzări, va fi posibil să se refere la o vânzare de mărfuri similare realizată în una din situaţiile următoare: vânzare la acelaşi nivel com-ercial, dar privind cantităţi diferite; vânzare la un nivel comercial diferit, dar privind can-tităţi foarte apropiate; vânzare la un nivel comercial diferit şi privind cantităţi diferite. În aceste ultime situaţii, ajustările valorice trebuie să fie probate, clare, riguroase şi rezon-abile. }i în cazul mărfurilor similare, valoarea de tranzacţie pentru bunurile provenite de la un alt producător (altul decât al bunurilor importate de evaluat) poate fi luată în consid-erare doar în cazul în care nu există sau nu poate fi determinată o valoare de tranzacţie pentru mărfuri similare ale aceluiaşi producător (cel al bunurilor de evaluat).

De asemenea, dacă în procesul de evaluare a mărfurilor similare rezultă mai multe valori, va fi luată în considerare cea mai mică.

Metoda deductivă este folosită dacă valoarea în vamă nu poate fi determinată prin metodele precedente. De precizat faptul că, la cererea importatorului, ordinea de aplicare a metodelor de evaluare vamală poate fi inversată.

Valoarea în vamă a mărfurilor importate se determină pe baza preţului unitar corespunzător mărfurilor importate sau identice sau similare, totalizând cantitatea cea mai ridicată, din care se scad: comisioanele plătite în mod uzual sau convenite sau marjele, practicate în mod uzual pentru beneficii şi cheltuieli generale privind vânzările în ţara im-portatoare din aceeaşi categorie sau tip; cheltuielile de transport şi asigurare, precum şi cheltuielile conexe care se fac în ţara importatoare; taxele vamale şi alte taxe naţionale de plătit în ţara importatoare; dacă este cazul, cheltuielile de transport, de încărcare, de de-scărcare şi de manipulare a mărfurilor importate până în portul sau locul de import, pre-cum şi costul asigurării pe parcurs extern.

Valoarea calculată: stabilirea valorii în vamă se face pe baza însumării ele-mentelor care compun valoarea tranzacţiei pentru mărfurile importate: costul sau valoarea materiilor prime şi a operaţiilor de fabricaţie sau a altor lucrări pentru producerea măr-furilor importate; suma pentru beneficiile şi cheltuielile generale, dacă este; cheltuielile de transport, încărcare, descărcare şi manipulare până la portul sau locul de import şi cos-tul asigurării pe parcurs extern.

Dacă valoarea în vamă a mărfurilor importate nu poate fi determinată prin apli-carea metodelor de mai sus, valoarea în vamă va fi determinată prin mijloace rezonabile, compatibile cu principiile şi prevederile generale ale Acordului, ale Articolului VII GATT 1994 şi pe baza datelor disponibile în ţara de import.

Valoarea în vamă determinată în aceste condiţii nu se va baza pe (art.31, paragraf 2, Codul Vamal Comunitar):

- preţul de vânzare, ţara de import, al mărfurilor produse în acea ţară;

8 Mărfuri "similare" înseamnă mărfuri produse în aceeaşi ţară ca cele importate şi care, chiar dacă nu se aseamănă sub toate aspectele cu mărfurile de import, au caracteristici şi componente materiale asemănătoare care le permit să îndepli-nească aceleaşi funcţii şi să fie interşanjabile din punct de vedere comercial.

17

- un sistem ce prevede acceptarea, în scopuri vamale, a celei mai ridicate din două valori posibile;

- preţul mărfurilor pe piaţa internă a ţării de export;- costul de producţie, altul decât valorile calculate care au fost determinate pentru

mărfurile identice şi similare;- preţul mărfurilor vândute pentru export cu destinaţia unei alte ţări decât ţara de

import;- valori în vamă minimale;- valori în vamă arbitrare sau fictive.Importatorul are dreptul de contestaţie (drept de apel fără penalitate, adică fără a fi

posibil de a plăti o amendă) împotriva unei determinări a valorii în vamă efectuate de ad-ministraţia vamală privind mărfurile de evaluat.

În situaţia în care, în cursul determinării valorii în vamă a mărfurilor importate, este necesară întârzierea determinării definitive a valorii în vamă, importatorul poate ridica mărfurile din vamă, cu condiţia de a constitui o garanţie, care să acopere valoarea taxelor vamale ce urmează a fi plătite.

Importatorul poate solicita administraţiei vamale a ţării de import o explicaţie scrisă despre modul în care a fost determinată valoarea în vamă a mărfurilor importate.

Valoarea în vamă a mărfurilor introduse pe teritoriul comunitar şi apoi trans-portate într-un alt punct aparţinând acestuia, prin teritoriile unor ţări ca Elveţia, Ungaria, Cehia, Slovacia etc., se va determina considerând ca loc de intrare pe teritoriul comunitar primul punct de traversare a frontierei comunitare, cu rezerva că bunurile transportate prin teritoriile ţărilor mai sus amintite trebuie să urmeze rute uzuale de tranzitare a aces-tora. Aceeaşi judecată se aplică mărfurilor introduse în comunitate la un anumit punct şi transportate ulterior pe mare într-un alt loc de pe teritoriul comunitar.

Poziţia tarifarăPoziţia tarifară reprezintă locul atribuit fiecărei mărfi în tariful vamal; aceasta

condiţionează procentul taxei vamale, aplicarea măsurilor de politică comercială, a normelor, regulilor sanitare şi fitosanitare.

Sistemul armonizat de identificare şi codificare (SH) este codificare vamală adop-tată în anii '80 de majoritatea participanţilor la comerţul mondial (cuprinde 90% din măr-furile din comerţul internaţional).

În SH produsele sunt identificate prin 6 cifre şi clasificate pe 1241 de poziţii, acestea fiind distribuite în 5019 subpoziţii. Toate mărfurile fiind regrupate în 97 de capi-tole.

Tariful vamal comun (TC) este tariful practicat de cele 15 ţări membre ale UE; el are două cifre în plus faţă de SH pentru raţiuni statistice comunitare; o a noua cifră este consacrată în fiecare ţară statisticilor naţionale (în Franţa, codul cu 9 cifre se numeşte Nomenclatorul general de produse (NGP)). Nomenclatorul de vămuire a produselor (NP) este tariful utilizat în mod obişnuit. El prezintă pentru fiecare produs nivelul taxei vamale după originea mărfurilor, mărimea TVA, alte taxe, documente necesare pentru vămuire.

Toate produsele trebuie să fi încadrate într-o poziţie tarifară din totalul celor 15500 de poziţii, cuprinse în Nomenclatorul de vămuire a produselor (NDP). În cazul în care nu se poate determina poziţia tarifară a produselor ce urmează a fi vămuite, declarantul vamal are două variante: fie apelează la formula telefonului, cerând în acest

18

fel ajutorul autorităţii vamale, fie va adresa o cerere scrisă biroului vamal din raza terito-rială de care aparţine firma, prin care solicită ajutorul acestuia.

Prima varianţă este frecvent utilizată, având avantajul că permite obţinerea unui răspuns într-un interval de timp foarte scurt. În schimb, aceasta prezintă un inconvenient: avizul obţinut din partea autorităţii vamale nu angajează răspunderea acesteia. În cazul unor eventuale litigii, acest aviz nu poate demonstra buna credinţă a declarantului vamal.

A doua variantă, numită procedură de informare tarifară (Renseignement tarifaire Contraignant, RTC), presupune completarea unei cereri prin care se solicită informaţii referitoare la poziţia tarifară a produselor ce urmează a fi vămuite; cererea va fi scrisă pe un formular special, fiind însoţită de eşantioane ale produselor, note şi documente tehnice; documentele redactate într-o limbă străină vor fi traduse în limba oficială a au-torităţii vamale.

Cererea de informare tarifară (RTC)Cerinţe:

- pentru fiecare tip de marfă se completează o astfel de cerere;- cererea va fi completată în trei exemplare, pe formulare tipizate,- vor fi anexate toate documentele utile (cataloage, desene, prospecte);- în anumite cazuri, vor fi prezentate eşantioane în cantităţi suficiente pentru

analiză şi examinare (de exemplu, pentru uleiuri vegetale vor fi prezentate minimum 500 grame, pentru ţesături minimum 20 cmp.)

De regulă, se expediază biroului vamal pe raza căruia se află sediul social al firmei (va fi acel birou care va controla, ulterior, operaţiunile de vămuire ale firmei).

Biroul vamal va trimite, într-un termen de maximum 3 luni un răspuns scris.Eventualele eşantioane trimise autorităţii vamale nu vor fi returnate, cu ex-

cepţia cererii exprese a declarantului vamal - cerere formulata în RTC (rubrica 19).Informaţiile cu privire la poziţia tarifară sunt gratuite, cheltuielile de analiză, ex-

pertiză şi transportul eşantioanelor sunt suportate de către declarantul vamal.RTC are o valabilitate de şase ani şi angajează autoritatea vamală. De exemplu, o

firmă care a obţinut RTC pentru un import de produse în Franţa poate utiliza, fără prob-leme, aceeaşi poziţie tarifară în Italia sau Germania.

În SUA există o procedură asemănătoare RTC, folosită de autorităţile vamale pen-tru stabilirea poziţiei tarifare; este vorba de Classification rulig request.

Originea mărfurilor

Element important al politicii vamale, originea mărfurilor permite tratarea diferenţi-ată a mărfurilor care pătrund pe teritoriul vamal al unui stat (sau grupări regionale ajunse cel puţin în stadiul uniunii vamale). Plecând de la originea mărfurilor, se determină nivelul taxelor vamale aplicabile la import, evoluţia comerţului exterior pe zone ge-ografice şi se pun în aplicare reglementari specifice îi măsuri de politică comercială (preferinţe vamale).

Originea unui produs, se precizează în literatura de specialitate, nu este altceva decât "naţionalitatea lui economică (economic nationality)". În cadrul Uniunii Europene, conceptul de origine este utilizat ori de câte ori ,,tratamentul vamal" aplicat bunurilor care pătrund în teritoriul vamal european variază în funcţie de ţara de origine, şi este apli-

19

cat - în funcţie de situaţia particulară - pe două planuri: reguli de origine preferenţiale şi non-preferenţiale.

Utilitatea originii mărfurilor:- stabilirea nivelului taxelor vamale aplicabile la import;- elaborarea de statistici privind evoluţia comerţului exterior pe zone ge-

ografice;- aplicarea reglementărilor specifice şi punerea în practică a măsurilor de politică

comercială.Regulile de origine non-preferenţială9 se utilizează cu preponderenţă atunci când nu

există preferinţe tarifare (taxe vamale preferenţiale menţionate în tariful vamal), având prin urmare scop statistic, fie pot fi utilizate însă şi când bunurile importate dintr-o an-umită ţară sunt supuse unui tratament de tip special antidumping sau embargo.

Regulile de origine preferenţiale au în vedere condiţii specifice, ceea ce contează fiind ţara de origine a mărfurilor. Şi aceasta deoarece o anumită origine înseamnă au-tomat şi condiţii mai avantajoase de evaluare vamală, deci şi de taxare - fiind în discuţie o reducere sau o scutire. (Regimul preferenţial ar putea fi considerat a fi alcătuit în ter-meni de alb sau negru, în timp ce regimul non-preferenţial, în nuanţe de gri). În ceea ce priveşte aranjamentele preferenţiale, acestea sunt fie unilaterale, fie negociate bilateral (de exemplu, cu Mexicul).

Determinarea originii mărfurilor poate prezenta diferite grade de complexitate, mai ales când autorităţile vamale au de-a face cu produse fabricate într-o ţară prin uti-lizarea de materii prime, materiale, componente etc. provenind din terţe ţări. În acest sens, statele membre ale Uniunii Europene au adoptat un set de criterii comune pentru definirea mărfurilor, stabilirea originii şi aplicarea corespunzătoare a tarifului vamal co-mun.

Astfel, în cazul cel mai simplu, se consideră că mărfurile obţinute integral într-o ţară sunt considerate a fi originare din acea ţară. Aici ar fi cuprinse produsele primare sau cu un grad scăzut de prelucrare (minerale, vegetale, animale) care provin dintr-un anumit teritoriu naţional.

În cazul în care este necesară stabilirea originii mărfurilor la care concură pro-ducători din mai multe ţări, se adoptă principiul transformării (prelucrării) substanţiale. Criteriile utilizate pentru calificarea mărfii sunt, cumulativ, următoarele:

- locul unde a avut loc ultima transformare sau prelucrare substanţială a mărfii;- această transformare trebuie să fie justificată din punct de vedere eco -

nomic;- ea trebuie să fi fost făcuta de o întreprindere dotată din punct de vedere tehnic în

acest scop;- transformarea trebuie să ducă la fabricarea unui produs nou sau să reprezinte o

fază importantă de fabricaţie.Ultimul dintre criteriile mai sus amintite este, în practică, interpretat în sensul că

transformarea trebuie să se concretizeze într-o schimbare de poziţie tarifară. Cumulativ, sau alternativ, se poate cere ca transformarea să reprezinte un anumit procent din val-oarea produsului (40-60%).

9 În cazul acestora se determină/se poate determina întotdeauna o întreagă origine, regulile de origine nepreferenţiale fiind, prin urmare, cu caracter general.

20

Aplicarea cumulului de origine acordurilor comerciale preferenţialeCumulul de origine se aplică schimburilor comerciale dintre ţările Uniunii Europene în ţările care beneficiază de tratament preferenţial, în baza anumitor acorduri comerciale încheiate cu UE. În acest caz, cumulul de origine presupune luarea în considerare a tu-turor prelucrărilor, care au avut loc în ţările asociate, în diferite etape ale procesului de fabricaţie.

În funcţie de natura convenţiilor, se disting patru mari reguli de aplicare a cumulu-lui de origine. Primele trei reguli se regăsesc grupate în categoria cumulului multilateral, deoarece ele se referă la schimburile comerciale dintre UE şi ţările care aparţin unui sis-tem preferenţial; cumulul bilateral se referă la schimburile comerciale ale UE cu ţări care nu fac parte din diferite organisme economice.

În cadrul cumulului multilateral, există următoarele variante:- cumulul multilateral total se aplică schimburilor comerciale cu ţările ACP,

Maghreb, ţările şi teritoriile de peste mări şi ţări AELS (cu excepţia Elveţiei). Principiul aplicat este simplu: transformarea se consideră a fi globală, la nivelul tuturor ţărilor din zona geografică considerată; contează suma transformărilor, nu ultima transformare sub-stanţială.

Pe această bază se defineşte şi originea comunitară a mărfurilor supuse unei suc-cesiuni de prelucrări în diferite ţări ale Uniunii Europene

- cumulul multilateral parţial, numit şi cumul diagonal este aplicat unui număr mare de ţări europene (de exemplu, Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia). Acest principiu permite acordarea unor facilităţi ţărilor care nu constituie încă o zonă economică, asemănătoare celor acordate în cazul cumulului multilateral total.

- cumulul regional se aplică în cadrul Sistemului Centralizat de Preferinţe (SGP), pentru trei grupe de ţări: ţările ASEAN. Piaţa comună din America Centrală şi ţările aparţinând Grupului Andin. În acest caz, originea mărfurilor se consideră a fi a ţării unde a avut loc prima transformare, chiar dacă marfa produsă va fi supusă, în continuare, unor transformări insuficiente într-o ţară aparţinând aceluiaşi grup regional.

- cumulul bilateral se aplică în cazul relaţiilor comerciale cu unele ţări „izolate" şi constă în faptul că produsul aparţinând uneia dintre părţi (UE sau o ţară terţă), care face obiectul unei transformări în cealaltă parte, se consideră a avea originea acesteia.

Stabilirea originii mărfurilor este importantă, atât pentru perceperea taxelor va-male, cât şi pentru controlul activităţii de comerţ exterior.

Apartenenţa unei ţări de origine la o anumită zonă geografică determină aplicarea unor măsuri de control al activităţii de comerţ. Uniunea Europeană a adoptat un set de re-glementări, care conţin dispoziţiile aplicabile în schimburile comerciale intercomunitare şi celor cu terţe ţări.

În baza acordurilor comerciale încheiate de Uniunea Europeană cu unele ţări sau grupuri de ţări, funcţionează principiul cumulului de ondine: în loc să se ia în consider-are ţara unde are loc ultima transformare substanţială, se ţine seama de transformările re-alizate în ţările partenere la acord, în diferite etape de fabricare.

Dovada originii mărfurilor se face prin documente diferite, în funcţie de acordurile comerciale încheiate de Uniunea Europeană cu diverse ţări sau grupuri de ţări.

Relaţiile comerciale Uniunea Europeană-ţările asociate la Uniunea Europeană

21

În acest caz, calitatea de „produse originare", necesară pentru aplicarea unui regim vamal preferenţial, va trebui justificată printr-un certificat vizat de către autorităţile vamale din ţara exportatorului sau, pentru colete poştale care nu depăşesc o anumită val-oare, originea trebuie justificată printr-un formular simplificat întocmit de către exporta-tor.

Documentele ce atestă originea mărfurilor sunt următoarele:- certificatul de origine, model A => în cadrul Sistemului Generalizat de

Preferinţe;- certificatul EUR1 => în cazul acordurilor comerciale încheiate cu AELS;- certificatul EUR1 sau EUR2 => pentru toate regimurile preferenţiale;- certificatul ATR1 => pentru produsele provenind din Turcia.În cazul acordurilor comerciale Uniunea Europeană - AELS, au fost puse în prac-

tica proceduri menite să faciliteze justificarea originii produselor în două situaţii: pentru firmele ce beneficiază de o procedură simplificată de vămuire şi pentru colete poştale de valoare redusă.

În cazul firmelor ce beneficiază de o procedură simplificată de vămuire, se pot utiliza două documente care să ateste originea mărfurilor: certificatul de circulaţie EUR1 preautentificat şi certificatele de origine pe „termen lung".

Certificatele de circulaţie EUR 1: prealabil expedierii mărfurilor, serviciul vamal preautentifică aceste certificate pe care exportatorul le poate folosi pentru a dovedi orig-inea mărfurilor.

Certificatul de origine pe termen lung este valabil pe o perioadă de un an, pentru mărfurile a căror origine este recunoscută, în prealabil, de serviciul vamal. Acest docu-ment este prezentat biroului vamal de import în momentul primei operaţiuni; pe parcursul perioadei de valabilitate, sunt prezentate facturi pentru fiecare operaţiune.

Coletele poştale de valoare redusă, pentru mărfurile ce au făcut obiectul unei re-cunoaşteri prealabile a originii de către serviciul vamal, certificatul euro 2 nu este neapărat necesar. Originea mărfurilor poate fi atestată pe baza unei simpli, declaraţii a exportatorului.

Certificatul de origine comunitară, existent în cadrul Uniunii Europene, este cerut de către importator în vederea vămuirii mărfurilor; pe baza acestui document, im-portatorul poale beneficia de facilităţi vamale, în cazul existenţei unor acorduri comer-ciale ce prevăd taxe preferenţiale.

Certificatul de origine este emis de un organism din ţara exportatorului (de regulă, camera de comerţ), la cererea acestuia din urmă. Documentul confirmă natura, canti-tatea, valoarea mărfurilor livrate, locul de fabricare şi include o declaraţie precizând ţara de origine a mărfurilor.

Certificatul de circulaţie EUR1, redactat în două exemplare de către exportator (sau un reprezentant al acestuia), permite obţinerea unor taxe vamale reduse sau chiar o scutire de la plata acestora.

Certificatul de circulaţie EUR2 se referă doar la mărfurile expediate prin poştă, fiind emis de exportator (sau un reprezentant al acestuia). Acest document însoţeşte mărfurile livrate, alături de alte documente (de exemplu, factura comercială, care conţine sigla EUR2 şi numărul documentului).

Justificarea originii mărfurilor în relaţiile comerciale intracomunitare

22

Originea comunitară este atribuita atât mărfurilor obţinute în întregime în Uniunea Europeană cât şi celor "puse în liberă practică"

Începând cu dala de 1 ianuarie 1993, originea mărfurilor nu a mai trebuit justificată, mărfurile circulând liber în interiorul UE, tranzitul comunitar T2 fund suprimat.

Documentul de tip T2 sau T2L (transport aerian: justifică originea comuni-tară) este folosit în cazul schimburilor comerciale ale UE cu şi în cazul schim-burilor intracomunitare, cu tranzit pe teritoriul unei ţări AELS.

Pentru schimburile comerciale care menţin documentul T2L există posibili-tatea utilizării anumitor documente (de exemplu factura externă sau documentul de trans-port) în locul T2L

Relaţiile comerciale Uniunea Europeană - ţări terţe. În acest caz, documentul care atestă originea mărfurilor este certificatul de ondine.

În cazul importului, ţările membre UE sunt libere să determine situaţiile în care originea mărfurilor trebuie dovedită, totuşi, unele reglementări prevăd o atestare obliga-torie a originii mărfurilor (de exemplu, pentru textile şi pentru unele produse agricole).

Certificatul de origine, în cazul operaţiunilor de import, trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie emis de către un organism abilitat din ţara exportatorului: să conţină toate elementele necesare identificării mărfurilor; să stabilească faptul că marfa este originară din tara emitentă.

În cazul exportului, certificatul de origine este vizat de camera de comerţ din ţara producătorului şi de un reprezentant al biroului vamal de domiciliu (atunci când firma beneficiază de o procedură simplificată de vămuire la export).

Procedurile vamale

Procedura vamală reprezintă ansamblul formalităţilor necesare pentru vămuirea mărfurilor, indiferent dacă această vămuire se face pentru export sau pentru import10.

Declararea mărfurilor

Persoanele abilitate să declare mărfurile în vederea vămuirii sunt deţinătorul mărfii (exportatorul sau importatorul) sau comisionarul vamal.

Expeditorul la exportDestinatarul real la importDeclarantul vamal comisionarul vamal

Deţinătorul mărfii poale fi, după caz, la export - expeditorul, iar la import - desti-natarul real. Acesta poate abilita anumite persoane să declare mărfurile în vamă, cu condiţia ca acestea să fie:

- angajaţii săi:- transportatorii rutieri, care transportă respectivele mărfuri;- comisionarii vamali dintr-un alt stat din UE.Comisionarul vamal

Comisionarul vamal este un mandatar care îndeplineşte pentru clientul său formal-ităţile de vămuire a mărfurilor.

10 La elaborarea acestei părţi au colaborat Oana Florescu şi Adina Bărbulescu.

23

Deoarece comisionarul vamal este reprezentantul clientului său în faţa au-torităţilor vamale, trebuie să şi ia unele măsuri de precauţie:

- Acesta este împuternicit prin intermediul unui singur document, menit să-i aducă la cunoştinţă cu exactitate natura operaţiunii pentru care este mandatat.

- Comisionarul este obligat să furnizeze clientului său un exemplar al declaraţiei vamale de import sau de export, pentru ca acesta să deţină o dovadă scrisă a operaţiunii.

- Comisionarul este responsabil de operaţiunile vamale pe tare le efectuează, în conformitate eu reglementările comunitare. Acesta trebuie să-şi in-struiască şi să-şi ghideze clientul în vederea evitării plăţii de taxe inutile.

Articolul 5 al Codului Vamal al Uniunii Europene a fost introdus în dreptul intern al statelor membre începând cu 1 ianuarie 1998. Acesta prevede două modalităţi de reprezentare: directă sau indirectă. În cazul reprezentării directe, comisionarul va-mal este mandatarul clientului său, acţionând în numele şi în contul acestuia. Clientul este unicul debitor de taxe în fala autorităţii vamale. Această modalitate de reprezentare este rezervată exclusiv comisionarilor vamali. În cazul reprezentării indirecte, comi-sionarul vamal acţionează în calitate de declarant, deoarece acţionează în nume propriu şi în contul clientului. Astfel, este solidar clientul său în faţa autorităţii vamale, în ceea ce priveşte plata datoriei vamale.

Declarantul este responsabil în faţa autorităţii vamale de omisiunile, inexactităţile sau neregulile existente în declaraţie. Acesta este obligat să plătească datoriile vamale şi amenzile. În cazul reprezentării directe, clientul este considerat declarant vamal, iar în cazul reprezentării indirecte, atât comisionarul, cât şi clientul sunt obligaţi sa plătească datoria vamală şi amenzile. Cu toate acestea, comisionarul poate acţiona în regres clientul său pentru recuperarea acestor sume.

Onorariul comisionarului vamalOnorariul este calculat, de regulă, pe baza valorii mărfurilor, a poziţiei tarifare a

acestora şi a taxelor vamale. Acesta cuprinde următoarele elemente: - cheltuielile fixe sau cheltuielile de dosar;- creditul de ridicare a mărfurilor;- angajamentele cauţionate pentru toate operaţiunile cauţionate;- provizionul pentru taxele vamale, ce va fi remis înainte de operaţiunea de

vămuire;

- plata pentru orele suplimentare prestate de lucrătorii vamali;- costul aferent procedurii de vămuire electronică;- eventuale penalităţi vamale, care vor trebui justificate.

Îndrumarea mărfurilor în vamă

Îndrumarea mărfurilor în vamă constă în următoarele operaţiuni: sosirea măr-furilor pe teritoriul vamal şi prezentarea acestora biroului vamal. Modalităţile de îndru-mare a mărfurilor în vamă sunt, în funcţie de tipul transportului, următoarele:

- transportul maritim, navele nu pot acosta decât în porturile care sunt prevăzute cu un birou vamal, excepţie făcând cazurile de forţă majoră;

- transportul aerian: aeronavele care efectuează zboruri internaţionale vor urma ruta aeriană impusă şi vor ateriza pe aeroporturi în care existăbirouri vamale;

24

- transportul terestru: mărfurile transportate pe cale terestră trebuie să fie îndru-mate spre cel mai apropiat birou vamal.

Mărfurile destinate exportului vor fi, de asemenea, îndrumate în vamă.

Îndrumarea în vamă a mărfurilor la importLa sosirea mărfurilor în ţara de destinaţie, transportatorul va trebui să remită agen-

tului vamal o listă completă a mărfurilor, numită declaraţie sumară .

Îndrumarea în vamă a mărfurilor la export

După îndeplinirea formalităţilor vamale, mărfurile destinate exportului trebuie imediat încărcate la bordul navei sau aeronavei (transport maritim şi aerian) sau trebuie transportate către destinaţia finală (transport terestru).

Prezentarea mărfii în vederea vămuirii la importAceasta presupune patru faze: depunerea unei declaraţii sumare, descărcarea măr-

fii, preluarea de către biroul vamal şi acceptarea declaraţiei.Prezentarea mărfii în vederea vămuirii la exportDeclaraţia vamală trebuie depusă o dată cu sosirea mărfii la biroul vamal sau în

locurile desemnate serviciilor vamale. Prezentarea mărfii în vamă presupune depunerea şi înregistrarea declaraţiei vamale detaliate sau simplificate de export.

Plasarea mărfurilor în magazii şi spaţii vamaleMarfa nu se poate afla la infinit în starea de tranzit. Începând cu un anumit mo-

ment, aceasta intră în starea de marfă în aşteptare.În cazul importului, operatorii sunt obligaţi să stabilească un regim vamal, în max-

imum o zi lucrătoare (termen maxim între momentul depunerii declaraţiei sumare şi mo-mentul remiterii declaraţiei vamale în detaliu). Această obligaţie este de multe ori ex-trem de dificil de îndeplinit din diferite motive: sosirea întârziată a unor documente necesare vămuirii, tranzacţii comerciale în curs etc. În vederea remedierii acestei situaţii a fost instituit „regimul magaziilor şi spaţiilor de vămuire". Mărfurile admise în acest regim sunt: mărfuri deja sosite în vamă, dar care nu au fost încă supuse unui regim va-mal definitiv, mărfuri sosite în vamă şi destinate reexportului şi mărfuri în tranzit.

În paralel cu ,.regimul magaziilor şi spaţiilor de vămuire" a fost instituit „regimul magaziilor şi spaţiilor de export" referitor la mărfurile destinate exportului. De acest regim pot beneficia mărfurile pentru care au fost îndeplinite obligaţiile vamale şi care sunt pe cale de a fi încărcate într-un mijloc de transport. Crearea unei „magazii sau a unui spaţiu în vederea vămuirii" presupune obţinerea unei autorizaţii din partea direcţiei vamale regionale competente. Aceste spaţii trebuie să prezinte garanţia conservării măr-furilor şi a securităţii acestora.

Intrarea mărfurilor în magaziile şi spaţiile de vămuire: cel târziu la o zi lucrătoare de la sosirea mărfurilor la biroul vamal, trebuie prezentată marfa şi depusă declaraţia sumară.

Atunci când declaraţia sumară o reprezintă documentul de transport sau un docu-ment de tranzit, responsabilitatea celui care gestionează magazia sau spaţiul în vederea

25

vămuirii se rezumă la mărfurile efectiv admise în aceste spaţii, în cazul în care a prezen-tat un document stabilit în contradictoriu cu transportatorul.

Perioada de aşteptare a mărfurilor în magaziile sau spaţiile de vămuire diferă în funcţie de modalitatea de transport, astfel:

- pentru transportul maritim: 45 de zile de la data depunerii declaraţiei sumare;

- pentru celelalte modalităţi de transport: 20 ele zile de la data depunerii declaraţiei sumare.

În cazul operaţiunilor de export, perioada de aşteptare a mărfurilor în MAD (fr. magasins et aires de dedouannement) este de 60 de zile de la dala depunerii declaraţiei sumare.

Dacă la expirarea termenului de aşteptare a mărfurilor în MAD, mărfurilor nu li s-a stabilit regimul vamal, un reprezentant al biroului vamal poale acorda o prelungire a ter-menului de aşteptare, de scurtă durată.

Dacă la expirarea termenului de aşteptare a mărfurilor în MAD şi a prelungirii acordate, mărfurile nu au făcut obiectul unei declaraţii prin care să se stabilească regimul vamal la care vor fi supuse, reprezentantul autorităţii vamale, va dispune depunerea măr-furilor într-un depozit public.

Mărfurile pot părăsi MAD în următoarele situaţii:- la import: după îndeplinirea formalităţilor aferente depunerii declaraţiei prin care

mărfurile primesc un regim vamal;- la export: pe baza prezentării manifestului sau documentului de tranzit;

- pentru a fi transferate într-o altă magazie sau într-un alt spaţiu în vederea vă-muirii.

Îndrumarea mărfurilor spre depozitul vamalConstituirea depozitului vamal se face pentru mărfurile cărora nu li s-a atribuit un

regim vamal, în termenul prevăzut de MAD.

Constituirea depozitului vamal din oficiu

Autoritatea vamală transferă mărfurile într-un depozit vamal din oficiu în ur-mătoarele situaţii:

- pentru mărfurile care, la import, nu au fost declarate în amănunt sau în termenul legal;

- pentru mărfurile destinate exportului care nu au părăsit MAD în termenul le-gal;

- pentru mărfurile care au primit autorizarea ridicăm, dar care nu au fost ridi-cate în termen de 15 zile de la dala bonului de ridicare;

- pentru mărfurile declarate în amănunt şi a căror ridicare nu a fost permisă (absenţa unui document sau neplata taxelor vamale) în termen de 15 zile de la data verificării mărfurilor sau de la data obţinem conformităţii pentru declaraţia vamala;

- pentru mărfurile obţinute de turişti, care au făcut obiectul unei declaraţii verbale, dar nu pot fi „puse în consum" sau exportate imediat (lipsa unui document sau neplata taxelor vamale|.

Mărfurile pot fi păstrate în depozitul vamal cel mult patru săptămâni de la data în-scrierii acestora în registrul de depozit. Ele sunt depozitate pe riscul proprietarului;

26

acesta poate solicita autorităţii vamale permisiunea de a efectua operaţiuni necesare unei bune conservări a mărfurilor.

Regimul de depozit poate fi anulat în următoarele cazuri: -atribuirea unui regim vamal pentru mărfurile aflate în depozit, înaintea expirării

termenului de patru luni;- vânzarea mărfurilor perisabile sau deteriorate;- vânzarea mărfurilor neridicate, prin licitaţie, la expirarea termenului de patru

săptămâni:- donaţiile făcute spitalelor, ospiciilor şi altor instituţii de binefacere (pen-

tru mărfurile a căror valoare nu depăşeşte 160 euro).Atunci când o anumită marfă trece frontiera Uniunii Europene, aceasta este supusă

unei formalităţi speciale: întocmirea declaraţiei în vamă. Astfel, în primul rând trebuie stabilită provenienţa mărfii, aceasta putând avea origine comunitară sau origine extraco-munitară.

Principalele elemente la care se referă declaraţia în vamă sunt: poziţia tarifară, val-oarea în vamă şi originea mărfii. Poziţia tarifară reprezintă codul atribuit fiecărei mărfi, de către tariful vamal comun. Acesta este format din 12 cifre plus o literă cheie. Acest cod permite accelerarea operaţiunilor de vămuire, precum şi facilitarea colectării şi abor-dării informaţiilor statistice. Poziţia tarifară determină taxa vamală, măsurile vamale apli-cabile şi valoarea TVA în vamă. Valoarea în vamă reprezintă, în cazul importului, val-oarea mărfii la intrarea în Uniunea Europeană. În cazul exportului, aceasta este valoarea mărfii la momentul părăsirii teritoriului naţional. Valoarea în vamă permite calcularea datoriei vamale şi aplicarea măsurilor de control. Mărfurile produse în întregime pe teri-toriul unei ţări sunt originare din respectiva ţară. Mărfurile produse în mai multe ţări au ca origine ţara în care are loc ultima transformare semnificativă. Documentul euro 1 serveşte ca certificat al originii comunitare a mărfurilor. Taxele vamale se aplică în funcţie de tipul produsului, dar şi de originea acestuia.

Declaraţia în vamă oferă mărfii un statut vamal. Ansamblul operaţiunilor menite să contribuie la întocmirea declaraţiei în vamă poartă numele de vămuire. Vămuirea pre-supune mai multe etape: prezentarea mărfii la biroul vamal autorizat şi depunerea unui document justificativ. Înregistrarea documentului justificativ şi vămuirea propriu-zisă (depunerea unei declaraţii, controlul vamal, precum şi eliberarea liberului de vamă). Vă-muirea are ca scop aplicarea şi perceperea anumitor taxe (taxe vamale, taxe fiscale, taxe parafiscale).

Evaluarea şi plata datoriei vamaleDatoria vamală reprezintă totalul sumelor percepute de autoritatea vamală, la im-

portul mărfurilor şi, în mod excepţional, la exportul mărfurilor.Datoria vamală se calculează în următoarele cazuri: punerea mărfurilor în liberă

practică, pe teritoriul Uniunii Europene; plasarea mărfurilor în regim vamal de admitere temporară, cu exonerarea parţială de la plata taxelor vamale.

Datoria vamală devine exigibilă în momentul înregistrării declaraţiei vamale. Este data reţinută şi pentru calculul altor taxe.

Calculul datoriei vamaleTaxele vamale se determina ţinându-se cont de poziţia tarifară, originea mărfurilor

şi valoarea în vamă. De regulă, taxele vamale sunt calculate ad vdorem, adică un procent aplicat la valoarea în vamă.

27

Taxele parafiscale sunt aplicate în unele ţări (de exemplu, la produsele din pescuit, la cele forestiere, la textile). Ele sunt calculate la valoarea mărfii importate, considerată, în cele mai multe cazuri, la locul de intrarea pe teritoriul naţional.

TVA, taxa fiscală naţională, se aplică, în principiu, la valoarea în vamă, majorată cu toate impozitele legate de import, plus toate cheltuielile accesorii ale mărfii până la primul loc de destinaţie pe teritoriul naţional sau la prima transbordare.

Alte taxe la care mai poate fi supusă marfa de import sunt:- taxe antidumping, care prezintă niveluri mai ridicate de impunere în raport cu

taxele obişnuite şi au ca scop contracararea concurenţei neloiale prin preţuri a expor-tatorilor străini;

- taxe compensatorii, care urmăresc contracararea efectului subvenţiilor la export acordate în ţările din care provin mărfurile de import;

- accizele, care suni percepute pentru anumite produse care urmează să fie intro-duse în circuitul comercial din ţara de import (alcool, tutun, produse de lux etc).

Plata datoriei vamale (lichidarea vamală) se face înainte de ridicarea mărfurilor, principiul fiind acela al plăţii imediate. Totuşi, în unele ţări se acordă facilităţi la plată. Astfel, în Franţa se practică:

- creditul vamal, respectiv amânarea plăţii pentru o anumită perioadă (patru luni), urmând ca taxele să fie plătite la scadenţă, majorate cu o dobândă;

- creditul de ridicare a mărfii, care permite ridicarea mărfii pe măsură ce verifi-carea în vamă a fost efectuată, valoarea taxei fiind înscrisă într-un registru, iar importa-torul angajându-se să efectueze plata în 30 de zile de la înregistrare.

Procedura comună de vămuire

Procedura de vămuire presupune depunerea declaraţiei vamale detaliate. Cu toate acestea, în unele cazuri este dificil de impus declararea detaliată la fiecare mişcare a măr-fii, operatorii comercializând cantităţi mari de marfă. Din acest motiv a fost creată şi o procedură simplificată.

Prin urmare, declarantul vamal poale alege între două tipuri de proceduri de vă-muire:

■Procedura comună/normală■Procedura simplificată.

Toate mărfurile sosite pe teritoriul vamal al Uniunii Europene fac obiectul unei declaraţii vamale detaliate. Această declaraţie implică direct responsabilitatea celui care o completează şi o depune, permiţând autorităţii vamale:

- să controleze mărfurile şi documentele care stabilesc poziţia tarifară, originea sau destinaţia şi valoarea în vamă a mărfurilor;

- să verifice incidenţa unor formalităţi speciale;- să perceapă datoria vamală;- să controleze executarea drepturilor şi obligaţiilor implicate de operaţiunea re-

spectivă;- să constate existenţa unor infracţiuni;- să elaboreze statistici de comerţ exterior.

28

Declaraţia vamală în detaliu trebuie depusă într-un anumit moment. În cazul im-portului, aceasta se depune într-un termen de trei zile de la dala sosirii mărfii, iar în cazul exportului, declaraţia trebuie depusă în momentul prezentării mărfii la biroul vamal.

Declaraţia vamală detaliată trebuie să fie completata şi semnată de declarantul va-mal. Acesta desemnează şi regimul vamal căruia i se supune marfa şi furnizează toate in-dicaţiile care să permită identificarea şi aplicarea eventualelor măsuri vamale de regle-mentare. Uniunea Europeană a introdus Documentul Administrativ Vamal Unic, reprezentând un formular comun al declaraţiei vamale detaliate pentru toate statele mem-bre. Astfel, declaraţia vamală în detaliu trebuie să fie însoţită de documente justificative alcătuind dosarul de vămuire.

Pentru a fi înregistrată, declaraţia trebuie să fie recunoscută de către agenţii vamali ca fiind primită. Astfel, conform art. 99 al Codului Vamal al Uniunii Europene, declaraţi-ile trebuie să aibă o anumită formă şi să fie însoţite de documente obligatorii. Autoritatea vamală se asigură că:

- biroul la care este prezentată marfa este competent pentru tratarea operaţiu-nii respective;

- marfa se află la faţa locului (lucru care trebuie precizat în declaraţia în detaliu);- declaraţia este depusă în perioada legală de timp;- declarantul semnatar al declaraţiei este abilitat;- sunt respectate condiţiile de formă ale declaraţiei: utilizarea formularului „docu-

mentul administrativ unic'", numărul de exemplare este corect, exemplarele sunt lizibile şi identice.

De asemenea, autoritatea vamală se asigură de prezenţa documentelor obligatorii. Acest control include verificarea caracterului obligatoriu al formularului imprimat, pre-cum şi prezenţa vizi sau autorizaţiei ministerului competent.

29

Înregistrarea declaraţiilor vamale

Declaraţiile recunoscute ca primite sunt automat înregistrate.În procedură manuală: agentul vamal înscrie un număr de ordine şi dala înreg-

istrării pe declaraţia vamală, semnează şi ştampilează documentul.Atunci când declarantul depune un număr mare de declaraţii vamale, iar operaţi-

unile au loc într-un număr mare de birouri vamale, numerotarea declaraţiilor poale fi în sarcina declarantului.

În procedura SOFI: declaraţia vamală este validată prin trimiterea unui mesaj echivalent cu cel din document, ceea ce determină editarea imediată a unei declaraţii complementare, care conţine data, ora şi numărul de înregistrare.

Verificarea declaraţiilor vamaleDupă înregistrarea declaraţiilor vamale, biroul vamal trece la verificarea docu-

mentelor şi mărfurilor declarate. Această verificare se face în depozitele vămii sau în spaţiile desemnate de către autoritatea vamală, în prezenţa declarantului sau a reprezen-tantului său. Vizita poate lua forma unui simplu control de documente, a unei recunoaş-teri superficiale a mărfii sau a unei adevărate verificări de fond. Costurile legate de des-facerea coletelor, deplasarea şi recondiţionarea acestora sunt responsabilitatea declaran-tului.

Observaţiile autorităţii vamale conţin două părţi: recunoaşterea efectuării serviciu-lui de vămuire şi certificarea propriu-zisă a verificării. Din punctul de vedere al au-torităţii vamale, aceasta poate recurge întotdeauna la o contraverificare a mărfii. Din punctul de vedere al declarantului, dacă declaraţia este admisa de către biroul vamal, menţionarea înregistrării pe exemplarul remis acestuia este suficientă pentru autentifi-care.

Contestaţiile ce pot fi făcute de către declarant pot viza:- o nouă verificare: declarantul poale recuza verificarea parţială a mărfurilor,

cerând o verificare integrală a acestora;- verificarea poziţiei tarifare, a originii şi a valorii mărfurilor: în cazul unui deza-

cord între declarant şi autoritatea vamală, contestaţia poate fi înaintată Comisiei de con-ciliere şi expertiză vamală;

- verificarea greutăţii, a dimensiunilor, a suprafeţei şi a volumului: această contestaţie vizează mărfurile taxate în funcţie de greutate. Rezultatele mă-surătorilor acceptate de către declarant vor servi ca bază pentru determinarea cantităţilor impozabile.

Consultarea autorităţilor superioareÎn cursul verificării, serviciul vamal poate recurge la ajutorul autorităţii supe-

rioare, în special când poziţia tarifară este contestată.Consecinţa asupra plăţii taxelor vamaleLa import, taxele vamale şi alte taxe fiscale sunt determinate pe baza eşan-

tioanelor. Aceste taxe sunt percepute pentru ansamblul mărfurilor declarate.

Cazurile particulare

30

Declararea provizorie a mărfurilorAtunci când declarantul nu este în posesia elementelor necesare completării

declaraţiei vamale, el poale fi autorizat să examineze mărfurile înainte de a le declara şi să ia eşantioane din acele bunuri.

Declaraţia provizorie, numită şi „permis de examinare" trebuie completată pe un formular model "0" ce conţine şi angajamentul de a achita, la scadenţa taxele va-male exigibile pe baza eşantioanelor.

Obţinerea unor documente a posterioriÎn cazul în care, în momentul depunerii declaraţiei vamale în detaliu, lipsesc unele

documente, declarantul poate solicita autorităţii vamale permisiunea de a obţine ulterior documentele lipsă. În acest scop, declarantul va trebui să completeze un formular D48 garantat. Prin acest formular, declarantul se angajează să obţină documentul lipsă în ter-men de o lună. În caz contrar, autoritatea vamală va percepe penalităţi.

Stabilirea certificatului de "vizionare" se referă la conformitatea declaraţiei va-male. Există două situaţii:

- declaraţia vamală este acceptată, autoritatea vamală va pune menţiunea "poziţie tarifară recunoscută", "valoarea admisă conformă", "cantitate admisă conformă";

- dacă declaraţia vamală este refuzată, autoritatea vamală va pune menţiunea "declararea poziţiei tarifare greşită", "declararea originii este eronată".

După ce a constatat autenticitatea declaraţiei detaliate, autoritatea vamală acordă declarantului liberul de vamă. Aceasta se face prin acordarea inscripţiei "liber de vamă" pe exemplarul deţinut de către declarant. remiterea exemplarului conţinând această in-scripţie este diferită în cazul transportului maritim, în care exemplarul este remis după ce s-a constatat încărcarea efectivă a mărfurilor destinate exportului şi în cazul tranzitului comunitar sau internaţional, în care exemplarul este remis declarantului la terminarea controlului.

Anularea declaraţiilor vamale: declarantul poate cere anularea declaraţiei va-male, atunci când mărfurile au fost greşit declarate din punct de vedere al regimului va-mal.

La export, anularea declaraţiei va trebui solicitată înainte ca mărfurile să părăsească teritoriul vamal al Uniunii Europene.

La import, cererea de anulare a declaraţiei vamale va trebui depusă la serviciul vamal, înainte ca aceasta să acorde mărfurilor menţiune "bun pentru ridicare".

Ridicarea mărfurilorLa import: după îndeplinirea formalităţilor vamale, agentul vamal îşi va da

acordul cu privire la ridicarea mărfurilor din punctul vamal, completând un bon de ridi-care a mărfurilor, datat şi semnat.

La export: după îndeplinirea formalităţilor vamale, agentul vamal, însărcinat cu verificarea mărfurilor, acordă menţiunea „bun pentru export", datată şi semnată pe exem-plarul remis declarantului (DAU, exemplarul 3).

Procedura electronică de vămuire: Sistemul SOFI

31

Utilizarea sistemului SOFI (le system ordinateur pour le fret international) per-mite accelerarea operaţiunilor de vămuire. Majoritatea birourilor vamale sunt echipate cu sistemul SOFI.

Această declaraţie trebuie semnată şi completată cu documentele exigibile şi prezentată serviciilor vamale până la termenul limită indicat.

Procedura simplificată de vămuire

Procedura normală de vămuire necesită depunerea unei declaraţii vamale detali-ate la biroul vamal, indiferent dacă este vorba despre o operaţiune de export, de import sau de tranzit. Marfa trebuie prezentată la biroul vamal, iar datoria vamală trebuie achi-tată în vederea ridicării acesteia. Există totuşi proceduri simplificate care permit fie vă-muirea la domiciliu, fie simplificarea şi accelerarea vămuirii. Acestea sunt: procedura simplificată de declarare, procedura simplificată la domiciliu şi procedura de abonament.

Procedura simplificată de declarare

În cazul procedurii simplificate de declarare, operatorii pot dispune de marfă fără să îndeplinească în totalitate formalităţile vamale. Astfel, aceştia au posibilitatea de a furniza informaţii autorităţii vamale, înainte de sosirea mărfii la biroul vamal, ceea ce permite previzionarea controalelor ce urmează a fi efectuate.

Operatorii pot depune o declaraţie prealabilă. Această declaraţie trebuie să furnizeze informaţiile necesare identificării statutului vamal al mărfii şi reglementării ul-terioare a operaţiunii prin intermediul unei declaraţii complementare şi poate fi o declaraţie incompletă, un document de transport sau o factură comerciala. Acestea sunt de două tipuri: procedura simplificată la import şi procedura simplificată la export. Docu-mentele care trebuie sa însoţească marfa (de exemplu, certificatul fitosanitar, certificatul sanitar-veterinar, certificatul de origine etc.) sunt obligatoriu de furnizat. În vederea ac-celerării procesului, declaraţia prealabilă poate fi trimisă autorităţii vamale înainte de sosirea mărfii.

Fac obiceiul procedurii simplificate de declarare toate mărfurile, cu excepţia: pro-duselor strategice, mărfurilor supuse controlului fitosanitar pentru care formalităţile nu au fost îndeplinite la frontiera Uniunii Europene şi mărfurile sensibile sau specifice supuse reglementării în cazul importului; medicamentelor - în cazul exportului.

Se poate apela la procedura simplificată de declarare în orice birou vamal, indifer-ent dacă acesta se află la frontieră sau pe teritoriul Uniunii Europene.

În vederea utilizării procedurii simplificate de declarare trebuie urmate mai multe etape. În primul rând, trebuie depusă declaraţia prealabilă sau incompletă. Aceasta poate lua forma: unui document administrativ unic incomplet, unei declaraţii de tranzit comuni-tar, unui document de transport, unei facturi comerciale sau a oricărui alt document ac-ceptat de către autoritatea vamală. Este obligatoriu ca aceste documente să poarte menţi-unea „procedură simplificată de import" sau „procedură simplificată de export", după caz. Declaraţia prealabilă este depusă în dublu exemplar, o dată cu sosirea mărfii la biroul vamal. Primul exemplar este păstrat aici, iar cel de-al doilea este remis după vizare beneficiarului, urmând să-i fie ulterior anexată declaraţia de regularizare.

Declaraţia de regularizare poate fi depusă, în funcţie de alegerea operatorului pentru fiecare operaţiune făcând obiectul unei declaraţii prealabile sau pentru ansamblul

32

operaţiunilor efectuate într-o anumită perioadă de timp mai mică de o lună. Această declaraţie ia forma unei declaraţii complementare globale şi este eliberată în trei exem-plare.

Declaraţia de regularizare trebuie să îndeplinească două condiţii:- să facă referire la declaraţiile prealabile şi să fie însoţită de toate documentele

care nu au fost anexate declaraţiilor prealabile (facturi, certificate de origine) şi de exem-plarele secundare ale declaraţiilor prealabile;

- să fie depusă la biroul vamal într-o anumită perioadă de timp. Acest termen nu poate depăşi două zile lucrătoare (la import şi la export) de la data înregistrării declaraţiei prealabile, dar într-un termen care să nu depăşească cinci zile de la finele perioadei (pen-tru declaraţiile complementare globale).

Firmele care pot beneficia de procedura simplificată de declarare trebuie sa prez-inte garanţii financiare şi morale şi să aibă un volum al operaţiunilor care să justifice uti-lizarea procedurii. Cererea se face în scris şi este însoţită de un formular special care tre-buie completat.

Procedura de vămuire la domiciliu

Această procedură presupune efectuarea operaţiunilor de vămuire la sediul opera-torului. Operatorii care doresc să utilizeze procedura de vămuire la domiciliu trebuie să prezinte garanţii financiare importante sau să deruleze operaţiuni comerciale al căror volum sau frecvenţă o justifică.

Operatorii care beneficiază de pe urma acestei proceduri pot: - în cazul importului, să descarce marfa în orice moment al zilei, fără să informeze

în prealabil autoritatea vamală;- în cazul exportului, să expedieze majoritatea mărfurilor în orice moment al zilei,

fără să informeze în prealabil autoritatea vamală.Procedura se bazează pe următoarele principii: repartizarea operaţiunilor unui

birou vamal denumit „birou de domiciliere", stabilirea unei convenţii între operator şi biroul de domiciliere, posibilitatea de depunere a unei declaraţii simplificate care urmează să fie regularizată ulterior şi posibilitatea de vămuire intermediată cu condiţia în-scrierii de către operator a mărfurilor în contabilitate, cu regularizare ulterioară.

Procedura este lansată prin depunerea unei cereri tip, al cărei model este furnizat de către autoritatea vamală. Cererea este apoi depusă la biroul vamal de care depinde op-eratorul.

Este încheiată o convenţie care conţine, pe de-o parte, dispoziţiile referitoare la reglementările în vigoare şi, pe de altă parte, modalităţile speciale ale procedurilor fiecărui operator. În cazul importului, convenţia presupune angajamentul de avizare a autorităţii vamale în momentul sosirii mărfii şi angajamentul de respectare a unui anumit termen de la avizare pentru a permite autorităţii vamale să-şi exercite dreptul de verifi-care. În cazul exportului, convenţia presupune angajamentul de expediere a mărfurilor după ce a fost oferită autorizaţia tacită sau expresă a autorităţii vamale.

Aplicarea procedurii de vămuire la domiciliu pentru importPentru import, marfa trebuie în prealabil să sosească la sediul operatorului.

Aceasta este însoţită de un document de tranzit (T1 sau T2), un carnet TIR sau o scrisoare de trăsură CIM.

33

Documentul de tranzit trebuie depus la biroul vamal de intrare în trei exemplare: unul rămâne la biroul vamal, unul este remis transportatorului pentru a însoţi marfa iar cel de-al treilea expediat biroului vamal de domiciliere de către biroul vamal de intrare.După sosirea mărfii, aceasta este descărcată fără a fi anunţată în prealabil autoritatea va-mală. După descărcare, destinatarul avizează biroul de domiciliere. Beneficiarul proce-durii nu poate dispune de marfă decât după ce a aşteptat timp de o zi lucrătoare stabilirea unui regim vamal definitiv, fie prin completarea unei declaraţii vamale detaliate, fie prin înregistrarea datelor în contabilitate. Mărfurile cărora nu le-a fost stabilit nici un regim vamal definitiv în termen de o zi lucrătoare nu pot fi depozitate în magazii sau în spaţii de vămuire.

Declaraţia de regularizare trebuie depusă la biroul vamal într-un anumit termen. Acesta este de o zi lucrătoare, de la data înregistrării documentului, în cazul declaraţiilor individuale sau de cinci zile, la sfârşitul perioadei globale, în cazul declaraţiilor comple-mentare globale.

Declaraţia de regularizare poate fi depusă:- pentru fiecare operaţiune: paginile 6, 7, 8 din DAU- global, sub forma unei declaraţii complementare globale.Aplicarea procedurii de vămuire la domiciliu pentru exportLa export, în cazul în care este necesară informarea prealabilă a autorităţii va-

male, marfa poate fi expediată după ce operaţiunea a fost înscrisă în contabilitatea firmei. Această înscriere ţine locul autorizării de trecere a frontierei. Documentele necesare tre-buie remise autorităţii vamale înainte de expedierea mărfii. În cazul în care operaţiunile trebuie supuse informării prealabile a autorităţii vamale, operatorul trebuie să trimită un preaviz înaintea fiecărei expedieri (sau un program de expediere pentru o anumită pe-rioadă). la expirarea termenului prevăzut de către convenţia care permite autorităţii va-male să efectueze un control, exportatorul înregistrează expedierea în contabilitatea sa. Marfa poate pleca. Urmează să fie efectuată regularizarea.

Procedura de abonamentAceastă procedură de vămuire este aplicată mărfurilor expediate prin poştă sau

prin colete poştale. La import, această procedură este aplicată mărfurilor destinate „punerii în consum", iar la export, pentru acele mărfuri pentru care formalităţile va-male sunt îndeplinite de către beneficiar în acelaşi birou vamal, numit birou de domi-ciliere.

Coletele sunt prezentate la vamă însoţite de un formular C2/CP3 declaraţia com-plementară globală sau pentru o lună. La import, DAU, este necesar în cazul în care val-oarea mărfurilor este mai mare de 2.500 euro; la acesta se adaugă şi DV I dacă valoarea mărfurilor este mai mare de 5.800 euro. La export, DAU este necesar în cazul mărfurilor a căror valoare depăşeşte 8.000 euro.

La expirarea unei perioade de o lună, o declaraţie complementară globală (pe for-mularul R) împreună cu documentele justificative (facturi) trebuie depuse la biroul vamal de domiciliu (pentru toate mărfurile declarate în perioada respectivă).

Declaraţia complementară globală va include ansamblul trimiterilor realizate printr-un singur birou vamal, de domiciliu.

La import, plata taxelor vamale şi a altor taxe fiscale se face pe baza declaraţiei globale.

34

La export, un exemplar din declaraţia complementară globală, vizat de biroul va-mal, este remis operatorului pentru a justifica (din punct de vedere fiscal) ieşirea măr-furilor de pe teritoriul Uniunii Europene.

Punerea în consum a mărfurilor, adică intrarea lor în circuitul comercial, pre-supune plata obligaţiilor fiscale. Sunt percepute trei tipuri de taxe fiscale:

a) Taxele interioare: unele sunt percepute de către autoritatea vamală (de exem-plu, pentru produsele petroliere, suprataxe de compensare pentru alcool), altele sunt cerute sub forma unor drepturi de fabricaţie îi de consum pentru alcool (contribuţii indi-recte), drepturi de garanţie pentru metalele preţioase.

b) Taxele parafiscale: sunt taxe ad valorem, de valoare relativ redusă, percepute în beneficiul anumitor organizaţii profesionale.

Valoarea statistică a mărfurilor este valoarea franco frontieră ţării importatoare/exportatoare, reprezentată de valoarea mărfurilor în punctul de intrare pe teritoriul naţional. Uneori, valoarea statistică coincide cu valoarea în vamă, atunci când punctul de intrare a mărfurilor în Uniunea Europeană coincide cu punctul de intrare pe teritoriul naţional (de exemplu, mărfurile livrate CIF Le Havre).

c) Taxa pe valoare adăugată (TVA): se calculează la valoarea în vamă a măr-furilor, majorată cu toate impozitele legate de import, plus cheltuielile accesorii ale măr-furilor până la primul loc de destinaţie pe teritoriul naţional sau la prima transbordare, se scad deducerile de preţ obţinute în momentul importului.

Cheltuielile accesorii pot fi reprezentate de: comisioane de cumpărare; cheltuieli de transport, manipulare şi asigurare realizate după introducerea mărfurilor pe teritoriul Uniunii Europene; dobânzile generate de plăţile întârziate.

Documentele destinate controlului activităţii de comerţ exterior

Începând din anul 1984, Uniunea Europeană a instituit o serie de documente iden-tice pentru toate statele membre (declaraţia de supraveghere şi licenţa comunitară). În Franţa, aceste documente comunitare pot fi folosite împreună cu documentele naţionale destinate controlului activităţii de comerţ exterior. Treptat, documentele comunitare vor înlocui documentele naţionale.

Licenţa de import serveşte importului de mărfuri, în Uniunea Europeană, provenind din terţe ţări. Licenţa de import eliberată unui importator UE este valabilă pen-tru toate ţările UE.

Licenţa de import (tip AC) este completată de către importator sau de către un reprezentant al acestuia şi se depune la un serviciu specializat din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor, împreună eu factura pro forma. Documentul este eliberat în două exemplare: exemplarul 1 este prezentat în momentul vămuirii mărfurilor. Perioada de valabilitate a licenţei de import este de patru luni.

Declaraţi de import (DI) permite supravegherea fluxurilor de mărfuri (pe ţări/produse). Perioada de valabilitate a acestui document este de şase luni.

Declaraţia de import este redactată în patru exemplare: două exemplare sunt des-tinate serviciului specializat din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor (de exem-plu, în Franţa, SAFICO ), un exemplar este destinat biroului vamal din ţara de import, un exemplar este reţinut de către importator..

35

Licenţa de export tip 02 este necesară în cazul produselor ce fac obiectul unui control la destinaţia finală. Este cazul materialelor de război, al materialelor şi echipa-mentelor nucleare, şi a produselor cu un grad tehnic ridicat.

Licenţa de export se utilizează şi în cadrul operaţiunilor de reexport şi al schim-burilor comerciale intracomunitare.

Controlul mărfurilor la destinaţia finală se face pe baza licenţei de export, însoţită de un certificat internaţional de import şi un certificat de verificare a mărfurilor livrate.

Licenţa de export tip 02 (a se vedea Anexa 2.9) este obţinută în urma unei cereri prealabile a firmei exportatoare: în acest scop, se completează formularul galben, în trei exemplare. După vizare, exemplarul destinat biroului vamal din ţara de export (de culoare roşie) şi exemplarul destinat exportatorului (de culoare verde) sunt returnate. Ele au o pe-rioadă de valabilitate de un an, începând din ziua următoare datei de emitere.

În cazul importului de produse sensibile se practică fie un regim de viză prealabil, fie un regim se supraveghere a posteriori. Declaraţia va fi completată pe un formular tip DE.

Formularul DE, completat în patru exemplare, împreună cu două exemplare din factura comercială sunt depuse la serviciul administrativ competent, în vederea obţinerii vizei necesare realizării exportului; viza este valabilă şase luni.

Pentru o supraveghere ulterioară a exporturilor, declaraţia DE va fi completată în trei exemplare şi va fi prezentată biroului vamal din ţara de export: exemplarul verde al DE este destinat exportatorului; exemplarul roşu al DE este reţinut de biroul vamal; ex-emplarul fără dungi este destinat Direcţiei naţionale de statistică.

Condiţiile necesare obţinerii unei licenţe de import/export

Pentru obţinerea unei licenţe (AC, 02 sau comunitară) agentul economic trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

- să fie rezident al Uniunii Europene;- să nu fie debitor la: plata asigurărilor sociale, plata impozitelor şi a altor taxe fis-

cale;- pentru licenţele de import, importatorul trebuie:

- să fie proprietarul sau cel care preia marfa:- să exercite o profesie legată de utilizarea sau de vânzarea produselor pentru care

solicită licenţa de import.Cererea pentru obţinerea unei licenţe de export/import trebuie să fie însoţită de

documentele cerute în avizul adresat importatorului sau exportatorului şi de o factură de-scriptivă. Pentru mărfurile importate în cadrul unor acorduri de autolimitare multilaterală (de exemplu, Acordul Multifibre), licenţa de export eliberată de ţara exportatorului tre-buie anexată la dosar.

Termenul de valabilitate al documentelor ce vizează controlul exporturilor/ im-porturilor (în absenţa unor menţiuni) este:

- patrii luni pentru DI, DS şi licenţele de import;- un an pentru licenţele de import.Documentele de control sunt eliberate în funcţie de anumite criterii:- naturii mărfurilor;- poziţia tarifară;

- originea/provenienţa sau destinaţia mărfurilor;

36

- fie pentru un număr precis; - fie pentru o cantitate (greutate netă); - fie

pentru o valoare globală; - fie pentru un număr şi o valoare globală: - - fie pen-tru o cantitate şi o valoare globala;- valoarea exprimată în euro.

Controlul exporturilor de bunuri cu dublă folosinţăDe regulă, orice ţară controlează schimburile comerciale care au ca obiect pro-

dusele „sensibile", fie pentru a proteja tehnologia de fabricaţie, fie din motive eco-nomice, politice sau strategice.

Produsele supuse acestui control provin din sectoare de activitate considerate sensibile.

Decizia europeană nr. 94/942 din 19 decembrie 1994

Produsele supuse unui control provin din următoarele sectoare de activitate:- categoria 0: materii, instalaţii şi echipament industrial;- categoria 1: materiale, produse chimice, microorganisme;- categoria 2: prelucrarea materialelor;- categoria 3: electronică;- categoria 4: calculatoare;

- categoria 5: telecomunicaţii şi "securitatea informaţiilor";- categoria 6: lasere;- categoria 7: navigaţie şi aerotermodinamică;- categoria 8: geniu maritim;- categoria 9: sisteme de propulsare vehicule spaţiale şi echipamente conexe.

Controlul se aplică mărfurilor ce părăsesc teritoriul comunitar:- export definitiv;- export temporar;- reexport, urmat de „punere în liberă practică";- reexport, urmat de un regim vamal economic (perfecţionare activă, regim de de-

pozit vamal).Articolul 6 din Reglementarea CE 3381/94 prevede că fiecare export de bunuri cu

dublă folosinţă va fi supus unei autorizări individuale. Totuşi, statele membre UE pot aplica un regim de autorizare simplificat, aplicabil pentru anumite produse sau pentru an-umite destinaţii (autorizaţii globale sau autorizaţii generale).

Autorizaţia individuală este o licenţă individuală, valabilă un an, acordată pentru unul sau mai multe bunuri, pentru o anumită cantitate şi o valoare determinată.

Cererea pentru obţinerea licenţei trebuie să fie însoţită de următoarele elemente:- factura pro forma (două exemplare);- pentru materialele nucleare, o fişă;- copie după recipisa cererii de autorizare pentru furnizarea de sisteme de

proiecţie a informaţiilor;- un certificat de utilizare finală.După acceptarea cererii, două exemplare ale licenţei şi un exemplar vizat din fac-

tură sunt remise exportatorului.

37

Autorizaţia globală, valabilă 24 de luni, permite titularului să exporte în această perioadă, fără limitări de ordin cantitativ şi valoric, bunuri către destinaţiile stabilite în document, fără a fi necesară obţinerea unei autorizaţii particulare pentru fiecare expediţie.

Codul Vamal European şi implicaţiile sale în legislaţia romană Codul Vamal European cuprinde dispoziţii speciale încă inexistente în legislaţia

românească, deşi s-a încercat o unificare a normelor legale prin dispoziţiile Legii 86/2006.

Această lege va abroga la data de 21 iulie Codul vamal aflat în vigoare în Româ-nia la această dată.

La rândul său Legii 86/2006 se va abroga parţial la momentul aderării României la Uniunea Europeană, urmând ca în locul dispoziţiilor abrogate să se utilizeze normele speciale aplicabile în sistemul comunitar.

Astfel că, varianta integrării României în Uniunea Europeană va aduce modificări structurale domeniului Dreptului Vamal iar noile norme vor avea un impact favorabil în sensul diminuării şi simplificării procedurilor vamale existente permiţând astfel o eficien-tizare şi o fluidizare a raporturilor comerciale.

38