216 PARTEA SPECIALĂ

in psalmii direct mesianic! sunt profeţite următoarele: în psalmul II, 7, potrivit făgăduinţei făcute de Dumnezeu Iui David, prin proorocul Natan, «Eu voi fi Aceluia Tată, iar El îmi va fi Fiu» (2 Sam. VII, 14-17), Mesia este numit Fiul lui Dumnezeu. Psalmul XV (XVI), ÎO se referă la învierea lui Iisus Hristos din morţi; Psalmul XXI (XXII), i cuprinde cuvintele pe care îe-a rostit Iisus Hristos în timpul sule cruce (Matei XXVII, 46 şi Maree XV, 34). Tot în Ps.'XXI (XXII), 7-8, sunt redate şi cuvintele de ocară, pe care le-au rostit trecătorii, arhiereii, cărturarii şi bătrânii poporului evreu, în timp ce î i s n s Hristos s m e r e a .. cruce ( a i a t e Mafn XXVII, 3 9 - 4 3 ; Marcu XV, 29-31). Tot Ps. XXI (XXII), 18-20 se referă la străpungerea mâinilor şi picioarelor lui Hristos pe cruce şi împărţirea hainelor Lui (citate de Matei XXVII, 3 5 ; Marcu XV, 2 4 ; Luca XXIII, 3 4 ; Ioan XIX, 24, 37).

Psalmul XLIV (XLV) cuprinde în întregime lauda adusă împăratului Mesia şi împărătesei sub forma alegorică a nunţii. Psalmul LXXI (LXXII) descrie figura împăratului Mesia care va judeca cu dreptate pe poporal Său şi se va îndura de el. Psalmul CIX (CX), 1 se referă la Iisus Hristos care, după înălţarea Sa la cer, stă de-a dreapta Tatălui. Tot în acest psalm, la vers. 4 se descrie investirea lui Mesia cu cele două prerogative: împărat şi Preot; iar în vers, 3 se arată naşterea din veac a Fiului din Dumnezeu-Tatăl. Psalmul CXVII (CXVIII), 22 descrie pe Mesia ca pe o piatră din capul unghiului care avea să unească toate neam uri îe într-o singură zidire a iui Dumnezeu, Biserica Sa

Psalmii indirect mesianici cuprind profeţii cu privire la intrarea triumfală în Ierusalim a iui Iisus Hristos (Ps. VIII, 2); propovăduirea Evangheliei şi a credinţei în Iisus Hristos până la marginile pământului (Ps. XXVIII/XXIX, 4 ) ; grija divină pentru cei credincioşi sub dubla imagine a păstorului celui bun şi ospăţul mesianic (Ps. XXII/XXIII); câ nu I s-au zdrobit oasele pe când era răstignit pe cruce (Ps.JXXXIII/XXXIV, 19/21); profeţii cu privire îa cinstirea zilei învierii Domnului nostru Iisus Hristos (Ps. CXVII (CXVIII) 24) şi a legăturilor frăţeşti care unesc pe oameni prin Biserica creştină (Ps, CXXXII (CXXXIIÎ).

CĂRŢILE CANONICE POETICE - IOV

3. CARTEA LUI IOV

Denumirea. Această carte poartă numele presonajului principal. Numele lui Iov înseamnă potrivnic, duşman. Aici, întrucât oglindeşte istoria vieţii acestei persoane, Iov ar putea să însemne «cel duşmănit» sau «cel persecutat». Viaţa lui Iov ne este cunoscută numai din cartea care-i poartă numele, după cum se vede din euvintele: «Fost-a un om, în ţinutul Uz, cu numele Iov; şi omul acesta era drept şi fără prihană, şi se temea de Dumnezeu şi se ferea de rău. Şi avea şapte fii şi fete. Şi avea şapte mii de oi, trei mii de cămile, cinci sute de perechi de boi, cinci sute de asine şi mare mulţime de slugi. Şi era omul acesta cel mai de seamă dintre toţi răsări tenii» (Iov I, 1-3). Un adaos la traducerea Setuagintei îl identifică pe Iov cu regele edomit Iacob, lucru de care exegeţii se îndoiesc, fiind o ipoteză fără temei.

Cuprinsul. Cartea lui Iov are 42 de capitole şi se împarte în trei părţi: prologul (cap. H I ) ; tratarea (cap. III-XLII, 6) şi epilogul (cap. XLII, 7-17).

Prologul (cap. H I ) începe istorisirea cu descrierea fericirii şi evlaviei lui Iov, om drept, fără prihană, temător de Dumnezeu şi care se ferea de rău, aducând regulat jertfe lui Dumnezeu pentru păcatele copiilor săi. Dar Satan, pizmuind fericirea şi virtutea lui Iov, s-a prezentat înaintea lui Dumnezeu şi a zis că toată evlavia lui are la bază numai egoismul şi interesul. Dacă i s-ar lua averile, Iov ar blestema pe Dumnezeu şi s-ar lepăda de El. Dumnezeu îngăduie ca Satan să lovească pe Iov în toate ale sale, dar de viaţa lui să nu se atingă. Un şir de nenorociri se abat asupra lui Iov şi el rămâne fără fii şi fiice şi fără avere. Aceste încercări grele însă nu-1 tulbură. El nu cârteşte, nu plânge, nu se răzvrăteşte. Din gura lui se aud cuvintele: «Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvântat. Şi întru toate acestea Iov n-a păcătuit...» (I, 21-22). Satan din nou pune la îndoială. înaintea lui Dumnezeu, credinţa curată a lui Iov. Şi Dumnezeu din nou îngăduie lui Satan să lovească cu lepră pe Iov, dar de viaţa lui să nu se atingă (II, 6-7). Lovit şi de această boală grea, Iov rămâne neclintit în supunerea şi dragostea sa către Dumnezeu, chiar şi după ce femeia sa îl mustră cu amărăciune.