PARTEA A II-A

ELEMENTE DE METODICĂCRIMINALISTICĂ

În acest capitol (parte a lucrării), vor fi abordate aspectele principale privind modul de anchetare a diverselor infracţiuni, fiecărei secţiuni fiindu-i consacrat un gen, subliniind particularităţile cercetării acestora.

Referindu-ne la particularităţile cercetării fiecărui gen de infracţiune, vom prezenta mai întâi problemele pe care trebuie să le clarifice ancheta - care decurg din conţinutul şi caracteristicile faptei penale, legi speciale, iar apoi, activităţile de anchetă ce se impun pentru administrarea probelor, activităţi de tactică criminalistică, adaptate la specificul cazului instrumentat*.

De precizat că lucrătorii jandarmi nu efectuează activităţi de anchetă propriu-zise, în cadrul urmăririi penale, ci mai degrabă premergătoare, imediat după constatarea faptelor, oricum de maximă importanţă pentru anchetă, aplicând cunoştinţele de tactică şi metodică criminalistică în munca lor.

În cele ce urmează vom prezenta pe secţiuni, o parte din cele mai importante tipuri de anchetă judiciară (cercetare penală), consacrând câte un segment următoarelor genuri:

- cercetarea omorului;- cercetarea furtului şi tâlhăriei;- cercetarea infracţiunilor la regimul armelor şi drogurilor;- cercetarea ultrajului şi a ultrajului contra bunelor moravuri şi tulburarea

liniştii publice;- cercetarea evadării şi a altor infarcţiuni contra înfăptuirii justiţiei- cercetarea faptelor de corupţie.

SECŢIUNEA I - CERCETAREA OMORULUI

Cercetarea infracţiunilor contra vieţii, integrităţii corporale, sănătăţii, libertăţii, avutului şi celorlalte atribute fundamentale ale persoanei constituite şi garantate de însăşi Constituţia României ridică o serie întreagă de probleme organelor judiciare însărcinate cu anchetarea faptelor, reclamând un complex de măsuri şi activităţi necesare identificării făptuitorilor şi dovedirii împrejurărilor, în vederea stabilirii adevărului şi tragerii la răspundere penală a vinovaţilor.

* A se vedea în acest sens TRATAT DE METODICĂ CRIMINALISTICĂ, Editura Carpaţi, Craiova, 1994, pag.13-16

Fără a intra în detalii, facem precizarea că potrivit art.209 C.pr.pen., competenţa de efectuare a anchetei în cazul omorului revine procurorului, dar în raport cu specificul cauzei, la aceasta îşi aduc substanţial aportul şi cadre M.A.I. - poliţişti, jandarmi etc., medici legişti, alţi specialişti.

Principalele probleme pe care trebuie să le clarifice ancheta în cazul omorului* (valabile de altfel şi în cazul altor fapte de violenţă cu distincţiile de rigoare). Ca şi activităţile de întreprins pentru administrarea probelor sunt cel puţin teoretic (din punctul de vedere al Metodicii criminalistice) general valabile atât până la, cât şi după identificarea criminalului (criminalilor) motiv pentru care se tratează în mod unitar (nediferenţiat în raport cu stadiul descoperirii autorilor), subliniind că la fel ca în orice anchetă de altfel, nu este suficientă doar prinderea făptaşului ci şi dovedirea sa, altfel munca fiind în zadar. Degeaba avem date şi informaţii şi chiar convingerea că X ar fi criminalul (sau violatorul, sau hoţul, sau tâlharul etc.), dacă faptele sale nu sunt temeinic probate (de către organele judiciare) va beneficia de prezumţia de nevinovăţie şi nu va putea fi tras la răspundere penală.

PROBLEME PE CARE TREBUIE SĂ LE CLARIFICE ANCHETA

a) Natura şi cauza morţiiCercetarea trebuie să clarifice dacă în cauză este vorba de omor (crimă),

accident, sinucidere sau moarte naturală (patologică).Dacă moartea este urmarea acţiunii directe sau indirecte a vreunei persoane

ori independent de voinţa cuiva.b) Locul şi timpul comiterii faptelorLocul comiterii omorului prezintă interes deosebit pentru cercetare, atât sub

aspectul urmelor şi mijloacelor materiale de probă existente în câmpul infracţional, cât şi al delimitării acestuia, în raport de zona unde au fost exercitate agresiunile şi cea în care a survenit decesul, traseele parcurse de făptuitor şi victimă, locurile de ascundere.

Timpul (durata) comiterii faptelor interesează cercetarea pentru clarificarea împrejurărilor activităţii infracţionale, inclusiv modul de folosire a timpului în perioada critică.

c) Modul de operare. Metodele de comitere şi ascundere a faptelorLămurirea acestor împrejurări conduce la stabilirea cercului de suspecţi

(când autorii sunt încă neidentificaţi), conturarea activităţii infracţionale, modalităţile probatorii şi corecta încadrare juridică a faptelor.

Sub acest aspect, interesează dacă omorul a fost săvârşit:- cu premeditare sau „la comandă”;- profitând de neputinţa victimei de a se apăra;- prin cruzimi (chinuind victima);- „în serie” (asupra a două sau mai multe persoane);- pentru săvârşirea (ascunderea) unei tâlhării sau piraterii (deci organizat),- vizând funcţia publică a persoanei ucise (asupra unui funcţionar public în

legătură cu îndeplinirea sarcinilor profesionale ale acestuia).

* TRATAT DE METODICĂ CRIMINALISTICĂ, Editura Carpaţi, Craiova, 1994, pag.22-30

Ca modalităţi concrete de suprimare a vieţii victimei practica cunoaşte o multitudine de moduri de operare, dintre care exemplificăm: împuşcarea, înjunghierea, lovirea, otrăvirea, asfixierea, arderea, aruncarea de la înălţime şi alte asemenea, folosind arme şi instrumente adecvate.

Nu în ultimul rând, legat de modul de operare, interesează măsurile luate de făptuitor (făptuitori) pentru ascunderea faptelor sau deturnarea anchetei (ascunderea cadavrului, dezmembrarea cadavrului, disimularea în accident sau sinucidere, distrugerea urmelor, influenţarea unor persoane etc.).

d) Identitatea victimei şi calitatea ei faţă de autorPe lângă datele de identificare, stare civilă, personalitate şi comportament

ale victimei, pentru buna efectuare a anchetei şi corecta încadrare juridică, trebuie să rezulte:

- dacă victima era soţ sau rudă apropiată a făptuitorului;- dacă victima era minor care nu împlinise 15 ani;- dacă victima era în neputinţă de a se apăra;- numărul persoanelor ucise;- dacă victima era o femeie gravidă;- dacă victima îndeplinea o funcţie publică şi omorul a fost comis în

legătură cu acesta.e) Făptuitorii, calitatea şi contribuţia fiecăruia la comiterea faptelorEste chestiunea esenţială până la identificarea lor, întreaga anchetă

derulându-se în jurul acestei probleme. După identificarea autorilor şi celorlalte persoane implicate, prin metodele specifice muncii de anchetă (informaţii, investigaţii etc.) şi activităţi de anchetă (percheziţii, ascultări etc.) importantă devine probaţiunea.

Referitor la făptuitori, interesează în concret:- numărul lor, modul de organizare şi participaţia fiecăruia, identitatea şi

personalitatea lor;- gradul de rudenie şi alte relaţii cu victimele;- antecedentele penale şi comportamentale, dacă a mai comis vreun omor;- starea psihică la momentul comiterii faptei.f) Alte împrejurări concrete legate de comiterea faptelor ca de

exemplu:- intenţia, mobilul şi scopul urmărit;- urmările faptelor - pe plan moral şi material;- posibilităţile de probare şi documentare (persoane care mai cunosc despre

fapte, corpuri delicte, înscrisuri utile, aprobări necesare etc.);- măsuri urgente care se impun pentru înlăturarea unor pericole iminente,

prevenirea amplificării stărilor conflictuale, ajutorarea familiilor în suferinţă etc.;- existenţa concursului de infracţiuni şi posibilităţile de extindere a

cercetărilor cu privire la alte fapte şi făptuitori.g) Cauzele, condiţiile şi împrejurările care au determinat, favorizat sau

înlesnit comiterea faptelorDeterminarea acestora, după o minuţioasă şi complexă analiză conduce la

identificarea şi aplicarea măsurilor de prevenire şi combatere corespunzătoare, având în

vedere valoarea inestimabilă la care se atentează (viaţa omului) şi consecinţele ireparabile ale faptelor)

ACTIVITĂŢI CE TREBUIE ÎNTREPRINSE PENTRU ADMINISTRAREA PROBELOR

a) Cercetarea la faţa loculuiEste o activitate de maximă importanţă şi urgenţă, de care depinde în mare

măsură mersul întregii anchete. Locul cercetării este cel al descoperirii cadavrului, al producerii agresiunii, traseele urmate de victime şi făptuitori şi toate zonele unde pot fi găsite urme şi mijloace materiale de probă.

Echipa de cercetare la faţa locului condusă de procuror, va avea în competenţă poliţişti, medici legişti şi alţi specialişti, jandarmii fiind şi ei chemaţi la asigurarea bunei desfăşurări a activităţii (vezi cazurile BALOTEŞTI '95 sau MIHĂILEŞTI 2004).

Primele măsuri care trebuie luate obligatoriu de cei ajunşi primii la faţa locului* în cazul unei morţi suspecte - şi jandarmii sunt adesea aceştia, cu ocazia patrulărilor sau măsurilor de ordine ce le execută, ar fi următoarele - şi insistăm să fie cât mai bine cunoscute şi aplicate:

- salvarea, pe cât posibil, a victimei (victimelor) dacă acest lucru se mai poate. Acordarea primului ajutor medical (dacă este posibil) şi/sau măsuri de transport a victimei la cea mai apropiată unitate sanitară.

Inutil a mai sublinia că salvarea vieţilor omeneşti este prioritară şi nu vine în concurs cu nici un alt interes, deci chiar şi cu riscul distrugerii sau pierderii unor probe.

- conservarea, protejarea, asigurarea urmelor şi mijloacelor materiale de probă, îndepărtarea curioşilor şi interzicerea accesului oricărei persoane - indiferent de calitate sau funcţie - dacă nu are legătură cu cercetarea;

- raportarea evenimentului, încunoştiinţarea celor competenţi a efectua cercetarea şi asigurarea pazei locului până la sosirea echipei competente, căreia evident i se vor comunica primele constatări şi măsuri;

- în afara celor menţionate, în raport cu specificul cazului mai pot fi luate şi alte măsuri urgente precum înlăturarea pericolelor iminente, identificarea victimei, a martorilor oculari, a făptuitorului, reţinerea acesteia, decongestionarea traficului etc.

După ajungerea echipei se trece la efectuarea activităţilor propriu-zise de c.f.e., respectiv căutarea, relevarea, fixarea, examinarea, ridicarea şi ambalarea tuturor urmelor şi mijloacelor materiale de probă, în funcţie de particularităţile acestora procedându-se după regulile criminalistice specifice. Se au în vedere urmele biologice (sânge, păr, salivă), traseologice (de instrumente, de încălţăminte, de autovehicule), urme de sol, resturi de ţigară, ambalaje de tot felul, înscrisuri şi multe alte asemenea. Examinarea urmelor se face sub aspectul naturii, formei, culorii, dimensiunilor, poziţiei, amplasării lor, spre corecta elaborare a versiunilor referitoare la împrejurările faptelor săvârşite.

* TRATAT DE TACTICĂ, pag.31-34; SECŢIA DE JANDARMI, pag.122 şi 140

O operaţiune de maximă importanţă în cadrul cercetării la faţa locului este examinarea cadavrului de către medicul legist împreună cu specialistul criminalist, avându-se în vedere leziunile şi semnele de violenţă existente, semnele particulare, vestimentaţia şi obiectele purtate, toate acestea cu minuţiozitate, după un tipic consacrat.

Rezultatele cercetării la faţa locului se materializează într-un proces-verbal care se încheie chiar la locul cercetării, la care se anexează schiţa locului faptei şi planşa fotografică cu fotografiile executate (de orientare, schiţă, a cadavrului, a obiectelor principale şi de detaliu).

b) Dispunerea constatării medico-legale a morţii (autopsiei)După încheierea cercetării la faţa locului se ia măsura transportării

cadavrului la I.M.L. (S.M.L. judeţean) unde i se va efectua autopsia, ocazie cu care se va răspunde la următoarele obiective*:

- felul morţii;- leziunea (leziunile) existente, amplasarea şi efectele lor;- caracterul vital sau post-mortem al leziunilor constatate;- numărul leziunilor şi succesiunea acestora;- cauza morţii; mecanismul de producere al leziunilor;- legătura de cauzalitate între traumatism şi deces;- posibilitatea autoproducerii leziunilor;- alcoolemia, substanţele toxice prezente în organism.c) Identificarea victimei şi a martorilor oculariVictimele se identifică după actele de identitate şi datele obţinute în cadrul

investigaţiilor. Persoanele aflate în viaţă se ascultă de îndată, în detaliu, cu privire la toate împrejurările concrete ale cauzei.

d) Identificarea, urmărirea, prinderea şi ascultarea făptuitorului (făptuitorilor)

Pe baza investigaţiilor şi cercetărilor întreprinse făptuitorii identificaţi şi aduşi în faţa organelor judiciare sunt ascultaţi după regulile tactice criminalistice cunoscute.

e) Efectuarea de percheziţii şi ridicări de obiecte şi înscrisuriÎn raport cu datele şi informaţiile existente în cauză pot fi efectuate (cu

respectarea dispoziţiilor legale şi regulilor tactice criminalistice) percheziţii domiciliare, la locul de muncă, în unităţi publice, la învinuiţi, bănuiţi, persoanele implicate pentru descoperirea bunurilor, valorilor, înscrisurilor, urmelor şi oricăror mijloace de probă utile soluţionării cauzei.

f) Dispunerea şi efectuarea de constatări tehnico-ştiinţifice şi expertize criminalistice şi medico-legale

În funcţie de natura şi felul urmelor şi obiectelor ridicate cu ocazia cercetării la faţa locului, percheziţiilor şi altor activităţi în cursul anchetei pot fi dispuse şi efectuate constatări tehnico-ştiinţifice şi expertize criminalistice:

- traseologice - având drept obiective examinarea urmelor create de om, animale, obiecte, instrumente, moduri, anvelope etc.;

- dactiloscopice - expertizarea amprentelor papilare;- balistice - expertizarea urmelor împuşcăturii şi armelor de foc;

* Vladimir Beliş - MEDICINĂ LEGALĂ, Editura Teora, Bucureşti, 1992, pag.18-35, 64-67

- grafice (grafoscopice) - identificarea scriptorului, după înscrisuri, note, bilete etc.;

- biocriminalistice şi genetice - examinarea şi expertizarea urmelor de sânge, păr, salivă, ADN;

- fizico-chimice pentru analizarea substanţelor din punct de vedere al caracteristicilor fizico-chimice;

- antropologice - examinarea oaselor;- a vocii şi vorbirii - identificarea vorbitorului;- testarea poligraf - detectarea comportamentului simulat (expertiza

criminalistică a stressului).Conform art.117 C.pr.pen. este obligatorie şi expertiza psihiatrică în cazul

omorului deosebit de grav.În afara acestora mia pot fi dispuse şi alte genuri de constatări tehnico-

ştiinţifice şi expertize (tehnice - de cele mai diverse feluri, mai rar dar nu exclus şi contabile, vezi „cazul Erbaşu”, informatice, genistice etc.).

g) Prezentarea pentru recunoaştere de persoane, bunuri şi cadavreSe impune atât pentru identificarea autorului din cercul de suspecţi sau a

unor obiecte găsite la faţa locului, cât şi a cadavrelor inclusiv părţi (fragmente) din acestea. Referitor la prezentarea pentru recunoaştere a cadavrelor subliniem câteva reguli criminalistice obligatoriu de respectat:

- prezentarea se face individual şi nu în grup (ca la persoane vii);- cadavrul se prezintă de regulă îmbrăcat, după ce în prealabil a fost

toaletat, restaurat şi adus la o înfăţişare cât mai apropiată în timpul vieţii;- se prezintă din faţă şi din profil;- atenţie deosebită la şocul psihic pe care-l poate produce prezentarea

cadavrului unei rude sau persoane apropiate.h) ReconstituireaSe efectuează pentru verificarea unor versiuni referitoare la împrejurări

concrete ale cauzei: posibilităţi de observare, memorare a faptelor de către martori, verificarea modului de operare sau unor deprinderi ale făptuitorului (făptuitorilor), precizarea locului faptei, fiind interzisă reproducerea agresiunii sau darea pe mâna criminalului a unor arme sau obiecte periculoase (la nevoie, pot fi înlocuite cu altele inofensive).

În funcţie de particularităţile cazului mai pot fi efectuate şi alte activităţi de anchetă în vederea documentării temeinice a cauzei, atât până la identificarea autorilor, cât şi ulterior, pentru soluţionarea dosarului în spiritul adevărului şi justiţiei (organizarea anchetei, inclusiv măsuri de identificare şi prindere a făptuitorilor, confruntări, alte constatări tehnico-ştiinţifice sau expertize, măsuri asiguratorii, extinderea anchetei etc.)*.

* Pentru detalii privind anchetarea omorului, recomandăm:- TRATAT DE METODICĂ CRIMINALISTICĂ, Editura Carpaţi, Craiova, 1994, pag.21-77;- Camil Suciu - CRIMINALISTICA, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972, pag.601-621;- Emilian Stancu - CRIMINALISTICA, vol.2, ELEMENTE DE TACTICĂ ŞI METODOLOGIE CRIMINALISTICĂ,

Tipografia Universitară Bucureşti, 1983, pag.188-247;- dr.Vasile Bercheşan - INVESTIGAREA CRIMINALISTICĂ A OMORULUI, Editura Paralela 45, Piteşti, 1999.

Înainte de a încheia această secţiune, facem precizarea că, în mare, cel puţin teoretic, problemele de lămurit şi activităţile de întreprins pentru administrarea probelor în cazul omorului sunt valabile, cu diferenţele date de specificul cauzei şi în cercetarea altor fapte de violenţă, precum loviri cauzatoare de moarte, vătămare corporală, viol, avort, pruncucidere etc.

SECŢIUNEA II - CERCETAREA INFRACŢIUNILOR DE FURT ŞI TÂLHĂRIE

Infracţiunile de furt şi tâlhărie sunt cele mai des întâlnite în practica organelor judiciare, ocupând de departe locul I în topul infracţionalităţii (numărul lor fiind extrem de ridicat, modul de operare atât de diferit şi tot mai ingenios punând adesea probleme dificile celor care instrumentează, atât identificarea autorilor cât şi apoi, în probarea faptelor lor).

De precizat că potrivit legii procesual-penale competenţa materială de cercetare a furtului şi tâlhăriei revine organelor specializate ale poliţiei judiciare, atât înainte (în faza de „A.N.”) cât şi după descoperirea (identificarea) autorilor şi pentru că din punct de vedere metodic atât problemele generale de lămurit* cât şi principalele activităţi de întreprins sunt în principiu aceleaşi. Chestiunile respective le vom trata laolaltă, subliniind unitatea celor două dimensiuni ale anchetei în sensul că nu este suficientă doar identificarea autorilor ci şi probarea faptelor lor.

PROBLEME GENERALE PE CARE TREBUIE Să LE CLARIFICE ANCHETA

a) Locul şi timpul comiterii infracţiuniiPrezintă un interes deosebit sub anchetă atât sub aspectul economiei

anchetei, cât şi al corectei încadrări juridice a faptei. Bunăoară în funcţie de locul comiterii furtului sau tâlhăriei se poate determina zona în care pot fi găsite urme şi mijloace materiale de probă, obiectele furate, persoanele implicate, modul de operare, deci bunul mers al anchetei.

Pe de altă parte, în raport cu locul furtului sau tâlhăriei se poate face corecta încadrare juridică a faptei respectiv în furt calificat (comis într-un loc public, într-un mijloc de transport în comun sau pe timpul nopţii) ori tâlhărie calificată (comisă în împrejurările menţionate**, precum şi într-o locuinţă sau dependinţă).

b) Modul de operare. Modul de comitere a furtului sau tâlhăriei, măsurile luate de făptuitori pentru ascunderea acestora şi derutarea organelor de anchetă

Sub acest aspect interesează în concret acţiunile făptuitorilor, premergătoare şi post-infracţionale, traseele urmate, instrumentele folosite, informaţiile deţinute (despre victime, despre locul de operare, despre sistemele de pază etc.), precum

* TRATAT DE METODICĂ CRIMINALISTICĂ, Editura Carpaţi, Craiova, 1994, pag.167-180** loc public, mijloc de transport în comun şi pe timpul nopţii, art.253 C.pen.

şi dacă este vorba de o faptă calificată sau nu. Astfel, dacă furtul a fost comis de către o persoană având asupra sa o armă, substanţă narcotică sau paralizantă, de o persoană mascată, deghizată sau travestită, prin escaladare, efracţie sau folosirea fără drept a unei chei adevărate sau mincinoase ori din conducte petroliere este calificat ca şi tâlhăria comisă în împrejurări respective* sau având ca urmare vătămarea corporală gravă a victimei.

De asemenea, determinând modul de operare se poate delimita corect gestul de tâlhărie, în cazul folosirii de violenţe, ameninţări sau de punere a victimei în imposibilitate de a se apăra ori întrebuinţând asemenea mijloace (de constrângere fizică sau verbală) pentru păstrarea bunului furat sau înlăturarea urmelor infracţiunii. De altfel, din punct de vedere al ştiinţei criminalistice aceasta este şi diferenţa majoră între anchetarea furtului şi anchetarea tâlhăriei, adică clarificarea acestei probleme legate de modul de operare: dacă a existat sau nu violenţă, ameninţare ori punere a victimei în imposibilitatea de a se apăra, în ce au constat acestea, când şi cum au fost exercitate şi dacă au fost într-adevăr de natură să paralizeze voinţa victimei.

c) Făptuitorii, calitatea şi contribuţia fiecăruia la comiterea faptelorSub acest aspect, ancheta trebuie să lămurească în primul rând cine sunt

făptuitorii, problemă principală în momentul declanşării cercetărilor (când cauza e cu A.N.), numărul lor, modul de organizare şi gradul de participare spre buna desfăşurare a anchetei şi justa aplicare a circumstanţelor (cu minor) pentru corecta încadrare juridică a faptelor, trebuie să se stabilească dacă persoana a acţionat având asupra sa o armă, substanţă narcotică ori paralizantă; mascată, deghizată sau travestită ori prin efracţie, escaladare sau folosire fără drept a unei chei adevărate sau mincinoase, în aceste cazuri fiind vorba de furt calificat.

Dacă furtul a fost săvârşit între soţi sau rude apropiate, de către un minor în paguba tutorelui său, de către cel care locuieşte împreună cu partea vătămată sau este găzduit de aceasta, atunci fapta se urmăreşte penal la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, iar împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală (art.251 C.pen.).

d) Bunurile şi valorile sustrase, persoana prejudiciată şi urmările (consecinţele) faptelor. Destinaţia celor sustrase şi posibilităţile de recuperare a pagubelor

Sunt mai multe probleme care interesează ancheta pentru identificarea făptaşilor sau persoanelor în posesia cărora au ajuns cele sustrase în vederea recuperării lor şi reparării pagubelor - sarcină legală a organelor judiciare, aprecierea corectă a prejudiciului şi mai ales pentru corecta încadrare juridică a faptelor.

Astfel, suntem în prezenţa furtului calificat dacă a fost sustras un bun din patrimoniul cultural-naţional, un act ce serveşte dovedirii identităţii, stării civile, legitimării sau identificării, de ţiţei, produse petroliere, gaze naturale, echipamente, instalaţii şi componente ale acestora (dacă sunt de interes general) - art.250 alin.2 lit.a-d.

De asemenea, dacă furtul sau tâlhăria au avut consecinţe deosebit de grave, care potrivit art.160 C.pen. înseamnă o pagubă mai mare de 3 miliarde lei sau o

* de o persoană având asupra sa o armă, substanţă narcotică sau paralizantă de o persoană mascată, deghizată sau travestită - art.253, lit.a, b

perturbare deosebit de gravă a activităţii persoanei vătămate suntem în prezenţa infracţiunii de furt calificat (art.250 alin.3), respectiv tâlhărie calificată (art.253 alin.2 C.pen.). Este tâlhărie calificată şi dacă aceasta a avut drept consecinţă vătămarea corporală gravă sau moartea victimei (art.253 alin.1 lit.g şi alin.2 C.pen.).

Referitor la cele care pot face obiectul material al furtului, legea penală prevede că se consideră bunuri materiale şi impulsurile electromagnetice şi mijloacele audio-vizuale (reţeaua de cablu) şi orice energie cu valoare economică, precum şi înscrisurile (art.249 C.pen.).

Stabilirea celor mai sus menţionate este deci necesară pentru probaţiune (bunurile sustrase - corpuri delicte, probează dubitabil împrejurările faptelor), pentru stabilirea participaţiei penale şi poziţiei procesuale a celor implicaţi (coautori, complici, tăinuitori, martori) cât şi pentru corecta încadrare juridică a faptelor.

e) Existenţa concursului de infracţiuni şi posibilităţile de extindere a cercetărilor cu privire la întreaga activitate infracţională şi toate persoanele implicate

De regulă, furturile şi tâlhăriile nu se comit izolat, ci în concurs cu alte fapte de acelaşi gen sau de alt fel ca viol, infracţiuni la regimul circulaţiei, trafic de droguri, infracţiuni la regimul armelor, asociere în vederea comiterii de infracţiuni etc. Întrucât în pregătirea, comiterea şi ascunderea faptelor sunt adesea implicate numeroase persoane (grup) este necesară extinderea anchetei cu privire la alte infracţiuni (decât cele sesizate) şi la alţi participanţi, inclusiv în cauze rămase iniţial cu autori neidentificaţi (A.N.).

f) Cauzele, condiţiile şi împrejurările care au determinat, favorizat sau înlesnit comiterea faptelor

Şi acest gen de infracţiuni se comit într-o multitudine şi diversitate de împrejurări şi circumstanţe care trebuie clarificate cât mai exact pe parcursul anchetei, nu doar pentru justa soluţionare a cauzei, cât şi pentru ca, ţinând seama de ele, să fie luate măsuri de prevenire adecvate.

Un aspect de noutate rezultat din art.22 C.pen. (publicat în Monitorul Oficial nr.575/29.06.2004) şi care trebuie avut în vedere îl constituie împrejurarea în care partea vătămată l-a surprins pe hoţ la furat şi a ripostat violent, în legitimă apărare. Bunăoară, potrivit art.22 alin.3 C.pen. se prezumă că este în legitimă apărare acela care săvârşeşte fapta pentru a respinge pătrunderea fără drept a unei persoane prin violenţă, efracţie, viclenie sau alte asemenea mijloace într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ţinând de acestea.

Este, de asemenea, în legitimă apărare şi acela care, din cauza tulburării sau temerii, a depăşit limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs actul.

ACTIVITĂŢILE DE ÎNTREPRINS PENTRU ADMINISTRAREA PROBELOR*

a) Cercetarea la faţa locului

* TRATAT DE METODICĂ, pag.180-201

Este una din cele mai importante activităţi de anchetă care se efectuează în cazul furturilor şi tâlhăriilor, având drept principale obiective descoperirea urmelor şi mijloacelor de probă necesare identificării făptuitorilor şi probării faptelor.

Locul faptei, unde urmează a se efectua cercetarea criminalistică diferă de la caz la caz, putând fi mai întins (o porţiune de teren sau un traseu de cale ferată) sau mai restrâns (o încăpere, o piscină) în funcţie de locul unde s-au sustras bunurile şi de zonele unde pot fi găsite urme şi mijloace materiale de probă.

Căutarea urmelor şi mijloacelor materiale de probă (obiecte, înscrisuri - corp delict) trebuie făcută cu migală şi atenţie în toate locurile şi zonele pretabile a fi găsite (ferestre, uşi, ziduri, pereţi, clanţe, întrerupătoare, robinete, oglinzi, scări, magazii, poduri, terase, poteci, vehicule, garaje, garduri şi numeroase alte asemenea locuri) fără a omite nimic din perimetrul câmpului infracţional.

Se au în vedere toate categoriile de urme posibil a fi găsite: amprente papilare, urme de încălţăminte, particule de lemn, metal, sol, geam, obiecte şi ambalaje abandonate sau pierdute, urme biologice (sânge, păr, salivă), resturi de ţigară, înscrisuri, acte etc.

De mare importanţă este interpretarea urmelor, delimitarea celor provenite din infracţiune de cele existente întâmplător la faţa locului şi evidenţierea împrejurărilor negative (urme care logic, nu se găsesc sau care sunt acolo, dar prezenţa lor nu se justifică).

În cazul tâlhăriei, pe lângă urmele specifice furtului (sustragerii) mai trebuie identificate şi constatate leziunile traumatice de pe corpul victimei sau urmele de pe vestimentaţia acesteia ca urmare a agresiunilor săvârşite asupra ei, ca şi eventuale urme (leziuni) provenite din încleştarea ei cu făptuitorul.

Rezultatele cercetării la faţa locului se fixează în procesul-verbal la care se anexează schiţa locului faptei, planşa fotografică şi procesul-verbal întocmit de însoţitorul câineului de urmărire folosit pentru prelucrarea urmei de miros.

b) Ascultarea părţii vătămate (victimei)Se face cu respectarea regulilor tactice criminalistice, cunoscute amănunţit,

punându-se accent pe împrejurările faptelor săvârşite, modul de operare al făptuitorului (făptuitorilor), posibilităţile de identificare a acestuia, cine mai cunoştea locul, bunurile şi valorile sustrase, caracteristicile şi valoarea lor, prejudiciul suferit, pretenţiile pe care le formulează.

Trebuie acordată atenţie deosebită situaţiei părţii vătămate (victimei) care a suferit pagube sau leziuni ca urmare a infracţiunilor, interesele sale, dorinţa de răzbunare, atitudinea şi comportamentul ei, anterior şi ulterior faptelor.

c) Efectuarea de percheziţii. Ridicări de obiecte şi înscrisuriSe efectuează la domiciliul (locuinţa) făptuitorilor, la locul de muncă al

acestora, al tăinuitorilor, complicilor, altor persoane implicate vizând găsirea bunurilor sau valorilor sustrase, a sumelor de bani rezultate din valorificarea acestora, instrumentelor de spargere, înscrisuri doveditoare sau altor mijloace materiale de probă (corpuri delicte), obiecte provenite din alte infracţiuni (pentru extinderea cercetărilor).

Pentru efectuarea percheziţiei domiciliare, organul judiciar trebuie să se „înarmeze” în prealabil cu autorizaţia magistratului şi să o pregătească temeinic pentru obţinerea rezultatelor scontate şi preîntâmpinarea aspectelor negative.

Căutarea se face minuţios în toate locurile şi colţurile pretabile ascunderii, iar tot ceea ce se găseşte şi interesează ancheta se ridică, respectându-se întocmai dispoziţiile legale şi regulile tactice criminalistice în materie.

Paralel cu efectuarea percheziţiilor, în raport cu specificul cauzei, pot fi ridicate obiectele şi înscrisurile doveditoare, predate de către deţinători sau solicitate oficial de organele de anchetă, ca de exemplu, documente oficiale privind pagubele prilejuite persoanei juridice sau acte medicale ale victimei tâlhăriei.

d) Dispunerea şi efectuarea de constatări tehnico-ştiinţifice şi expertize criminalistice, medico-legale, tehnice şi contabile

În raport cu cele constatate şi ridicate cu prilejul cercetării la faţa locului, percheziţiei sau în alte ocazii, se vor dispune şi efectua diverse constatări tehnico-ştiinţifice şi expertize, dintre care exemplificăm:

- dactiloscopice pentru examinarea urmelor papilare (amprentelor);- traseologice pentru expertizarea urmelor de încălţăminte, ale

instrumentelor de spargere, ale vehiculelor, ale animalelor etc.;- fizico-chimice pentru determinarea compoziţiei şi caracteristicilor fizico-

chimice ale unor substanţe, precum pilitura de fier, particule de sol, rumeguş, geam (sticlă), vopsea, scrum sau hârtie;

- grafice (grafoscopice) pentru examinarea înscrisurilor şi identificarea persoanei după scris;

- balistice, în cazul folosirii armelor de foc;- toxicologice pentru examinarea substanţelor toxice, narcotice sau

paralizante;- biocriminalistice, asupra urmelor de sânge, păr, salivă sau urină;- medico-legale traumatologice pentru examinarea şi precizarea naturii şi

gravităţii leziunilor suferite de victima tâlhăriei;- medico-legale psihiatrice în cazul minorilor sau când organul judiciar are

dubii asupra discernământului făptuitorilor;- autopsia în cazurile cele mai grave de tâlhărie urmată de moartea

victimei;- contabile pentru stabilirea prejudiciului, a cuantumului acestuia, a

modului de producere, în patrimoniul cui se localizează şi posibilităţilor de recuperare;- tehnice, de diferite feluri, inclusiv tehnice-auto în cazul furtului de

autovehicul cu care a comis şi accident.În raport cu particularităţile cazului pot fi dispuse numeroase şi diverse

constatări tehnico-ştiinţifice şi expertize criminalistice şi de alt fel, de natură să conducă la clarificarea pe cale ştiinţifică a unor împrejurări ale cauzei.

e) Identificarea şi ascultarea martorilorMartorii sunt persoanele care au luat cunoştinţă într-un fel sau altul despre

cele întâmplate, de împrejurări concrete ale furtului (tâlhăriei), motiv pentru care trebuie ascultaţi în detaliu, cât mai rapid cu putinţă, cu respectarea regulilor tactice criminalistice consacrate, declaraţiile lor putând fi extrem de utile pentru stabilirea adevărului şi probarea faptelor.

Principalele aspecte care trebuie să reiasă din declaraţiile martorilor sunt: locul unde se aflau în momentul perceperii faptelor; condiţiile de vizibilitate şi audibilitate existente în locul în care se aflau, acţiunile desfăşurate de făptuitori, victime sau alte persoane implicate; itinerariile parcurse de aceştia; comportamentul lor înainte

şi după comiterea faptelor; bunurile (valorile) sustrase; provenienţa, caracteristicile şi destinaţia acestora; dacă-i cunosc pe făptuitori ori i-ar putea recunoaşte la o eventuală prezentare; relaţiile cu părţile implicate şi interesul în cauză etc.

f) Identificarea, prinderea şi ascultarea făptuitorilor în calitate de învinuiţi sau inculpaţi

O dată sesizat furtul sau tâlhăria se declanşează de către organele abilitate (poliţie, parchet) un complex de măsuri operative de identificare a făptuitorilor, asupra cărora nu este locul şi momentul să insistăm.

După descoperirea şi prinderea lor (activităţi deloc simple în practică) se trece la cercetarea lor, adesea în stare de arest preventiv, dată fiind gravitatea faptelor şi pericolul social ridicat al acestora.

În cadrul cercetării penale, ascultarea învinuiţilor (inculpaţilor) reprezintă momentul „cheie” al confruntării pe plan psihologic şi judiciar dintre făptuitor şi anchetator, în care fiecare are un interes contrar celuilalt. De aceea, se impune pe lângă respectarea cu stricteţe a dispoziţiilor legale privind drepturile lor procesuale şi regulilor criminalistice în materie (asistaţi de apărători, fără cea mai mică constrângere etc.), aplicarea celor mai adecvate procedee tactice menite să conducă la obţinerea de declaraţii cât mai sincere şi mai complete, utile soluţionării cauzei.

Ascultarea învinuiţilor (inculpaţilor) vizează modul cum au pregătit şi comis infracţiunea, informaţiile deţinute, metodele şi mijloacele folosite (modul de operare), locul, timpul, traseele folosite, persoanele implicate, relaţiile cu acestea, a cui a fost iniţiativa, participaţia fiecăruia, bunurile şi valorile luate, destinaţia acestora, modul de valorificare şi câştigurile realizate, măsurile luate pentru ascundere sau derutarea organelor de anchetă, contribuţia victimelor, alte fapte de acelaşi fel comise.

Cele mai des utilizate şi eficiente procedee tactice criminalistice, întâlnite în ascultarea celor care au comis furturi şi tâlhării sunt: ascultarea în detaliu, ascultarea sistematică, ascultarea încrucişată, ascultarea unui făptuitor despre faptele celorlalţi, solicitarea de a justifica timpul critic (alibiul), folosirea graduală sau frontală a probelor de vinovăţie.

Indiferent de procedeul ales, subliniem încă o dată necesitatea ascultării învinuitului (inculpatului) cu respectarea întocmai a drepturilor sale, în spiritul legii şi umanismului.

g) Prezentarea pentru recunoaştere de persoane, bunuri, animale şi mai rar, cadavre

Se efectuează după regulile tactice cunoscute, în raport cu particularităţile cauzei, putând constitui importante mijloace de probă pentru anchetă.

Mai frecvent sunt întâlnite în cazul tâlhăriilor, când victima reţine în memorie semnalmentele făptuitorului şi după formarea cercului de bănuiţi se efectuează prezentarea pentru recunoaştere care duce adesea la identificarea celui în cauză şi confirmarea că bănuitul este autorul faptei.

h) ReconstituireaSe efectuează frecvent atunci când este necesară probarea unor împrejurări

ale cauzei, îndeosebi ale îndemnării şi deprinderilor făptuitorilor de a acţiona într-un anumit mod (escaladare, efracţie, confecţionarea şi folosirea unei chei mincinoase - pontoarea, spargerea portierelor şi condusul autovehiculului etc.).

Reconstituirea, de cele mai multe ori se impune atunci când infractorii, condamnaţi pentru alte fapte, fac autodenunţuri în penitenciar, recunoscând şi furturi

nedescoperite, aflate în evidenţa cauzelor cu A.N. şi în lipsa altor probe concludente, reconstituirea este de mare utilitate. Trebuie efectuată însă cu multă atenţie şi minuţiozitate, ştiut fiind că mulţi infractori din diverse interese sunt dispuşi să ia asupra lor A.N.-urile, ceea ce nu este nici legal şi nici moral.

i) Constatarea în flagrant a furtului sau tâlhărieiEste cazul ideal, când există date şi informaţii referitoare la intenţiile

infractorilor (hoţi sau tâlhari) situaţie în care „flagrantul” trebuie organizat şi desfăşurat cu maximă operativitate, prudenţă şi strictă respectare a dispoziţiilor legale şi regulilor tactice.

Constatarea în flagrant a infracţiunii se pretează cel mai bine în cazul furturilor de şi din autovehicule, furturilor din buzunare, de şi din genţi, sacoşe în locuri aglomerate, de material lemnos din păduri, precum şi în cazul furturilor de produse petroliere din conducte magistrale.

Este recomandabil ca după prinderea şi cercetarea făptuitorilor aceştia să fie trimişi în judecată de urgenţă, conform procedurii speciale prevăzută de art.465 şi următoarele din C.pr.pen. care permite folosirea acestei uzanţe în cazul furturilor menţionate. În cazul că nu sunt întrunite condiţiile stricte impuse de folosirea procedurii speciale, infractorii pot fi cercetaţi în continuare, inclusiv sub stare de arest preventiv conform procedurii obişnuite. În raport cu specificul fiecărui caz în parte, în cazul anchetei mai pot fi efectuate şi alte activităţi (confruntări, solicitarea de relaţii oficiale privind prejudiciul, sechestru etc.) toate ducând în final la soluţionarea legală şi temeinică a cauzei, în spiritul legii, adevărului şi justiţiei.

SECŢIUNEA III - CERCETAREA INFRACŢIUNILOR LA REGIMUL ARMELOR ŞI DROGURILOR

În această secţiune vom trata laolaltă cercetarea a două genuri de infracţiuni între care există o legătură de faptul că ambele sunt segmente ale criminalităţii organizate, reclamând măsuri speciale în acest sens, începând cu competenţa de constatare şi anchetare a acestora care revine procurorului şi continuând cu metodele „moderne” de lucru, prevăzute pentru prima dată în legislaţia de după Revoluţia din '89 (folosirea investigatorilor acoperiţi, punerea sub supraveghere/interceptare a sistemelor informatice şi de telecomunicaţii ale făptuitorilor, accesul la conturi bancare etc.).

În cele ce urmează vom prezenta pe scurt în două paragrafe particularităţile cercetării infracţiunilor la regimul armelor şi muniţiilor, iar apoi cele privind traficul şi consumul ilicit de droguri.

A) CERCETAREA INFRACŢIUNILOR LA REGIMUL ARMELOR ŞI MUNIŢIILOR

PROBLEME PE CARE TREBUIE SĂ LE CLARIFICE ANCHETA

a) Activitatea infracţională desfăşurată în cauză- Deţinerea, portul, confecţionarea, transportul, orice operaţie fără drept

privind circulaţia armelor şi muniţiilor sau cu privire la funcţionarea atelierelor de reparat.

Ca operaţiuni, exemplificăm înstrăinarea, vânzarea-cumpărarea, împrumutul, comercializarea, închirierea, experimentarea, prelucrarea, introducerea-scoaterea din ţară, distrugerea, casarea armelor de foc şi muniţiilor etc.:

nedepunerea armei sau muniţiei în termenul fixat de lege (10 zile) la organul competent de către cel căruia i s-a respins cererea de prelungire a valabilităţii permisului;

deţinerea, înstrăinarea sau portul fără drept de arme ascunse, arme militare sau de panoplie şi a muniţiei aferente acestora, precum şi a unor cantităţi mai mari de arme sau muniţii decât cele pentru care există permis;

portul armelor fără drept în localuri ale autorităţilor sau instituţiilor publice, la întruniri publice sau în localuri unde se desfăşoară alegeri (art.406 C.pen.);

ştergerea sau modificarea fără drept a marcajelor de pe armele letale (art.137 din Legea nr.295/2004).

b) Bunurile care fac obiectul material al infracţiunilor- A r m e l e : orice dispozitiv a cărui funcţionare determină aruncarea unuia sau

mai multor proiectile, substanţe explozive, aprinse sau luminoase, amestecuri incendiare ori împrăştierea de gaze nocive, iritante sau de neutralizare, în măsura în care se regăseşte în una dintre categoriile prevăzute în anexă (art.2 din Legea nr.295/2004).

A r m e l e d e f o c : dispozitive care funcţionează pe principiul expansiunii gazelor provenite din detonarea unei capse şi apte să producă rănirea sau uciderea prin împuşcare; precum şi ansamblurile, subansamblurile şi dispozitivele care se pot constitui şi pot funcţiona ca arme de foc.

Principala clasificare a armelor (din punct de vedere al destinaţiei):

TRATAT DE METODICĂ CRIMINALISTICĂ, pag.326-337

arme militare (automate, semiautomate, cu repetiţie); arme de apărare şi pază; arme de autoapărare; arme de tir (cu glonţ sau cu alice); arme de vânătoare (cu alice sau gloanţe); arme utilitare; arme de asomare; arme cu destinaţie industrială; arme cu tranchilizante; armele de panoplie; arme de colecţie; arme vechi; arme de recuzită;

- Ansamble, subansamble, dispozitive, piese componente.- Muniţia: cartuşele pentru armele respective ce pot fi cu glonţ greu, glonţ uşor,

gloanţe trasoare, cartuşe incendiare, alice de vânătoare.Armele şi muniţiile sunt categorisite în arme şi muniţii letale şi neletale şi

menţionate expres în anexa la Legea nr.295/2004.Sub aspectul bunurilor respective trebuie stabilită cantitatea, calitatea

acestora, starea de funcţionare, aptitudinea lor de a produce o stare de pericol. De asemenea, trebuie clarificate provenienţa acestora, modul de procurare, cum au ajuns în posesia făptuitorilor, toate acestea contribuind la corecta încadrare juridică şi evaluare a gravităţii faptelor.

c) Locul şi timpul comiterii faptelorInteresează locul pentru corecta încadrare juridică în cazul portului de arme

fără drept în localuri ale instituţiilor, autorităţilor publice, unde se desfăşoară întruniri sau alegeri.

Timpul interesează în cazul nedepunerii (nepredării) armei la organul competent în cazul pierderii dreptului legal (la respingerea cererii de prelungire a permisului), dacă s-au depăşit cele 10 zile prevăzute în lege.

d) Făptuitorii şi participarea fiecăruiaÎn toate cazurile, interesează numărul lor, identitatea, profesia,

comportamentul, antecedentele, dacă erau constituiţi în grup sau fac parte din reţele ce vizează crima organizată.

De asemenea, trebuie stabilit dacă făptuitorii erau titulari ai dreptului de a purta şi folosi arme, conform legii sau făceau parte din categoriile celor abilitate cu prevenirea şi combaterea faptelor antisociale.

e) Urmările (consecinţele) faptelorTrebuie văzut dacă în urma faptelor săvârşite s-au produs victime omeneşti

(răniri de persoane, morţi), distrugeri, pagube materiale etc. Toate acestea contribuie la aprecierea gravităţii faptelor şi individualizarea măsurilor de prevenire ce se impun.

f) Existenţa concursului de infracţiuni şi posibilitate extinderii cercetărilor

Se comit de cele mai multe ori în concurs cu alte fapte grave: omor, vătămare corporală gravă, tâlhărie, furt, braconaj, contrabandă, acte de corupţie etc.

A se vedea art.2 din Legea nr.295/2004

În acest sens, cercetările trebuie extinse cu privire la întreaga activitate infracţională şi asupra tuturor celor implicaţi.

g) Cauzele, condiţiile şi împrejurările care au determinat, favorizat, înlesnit comiterea faptelor

Stabilirea cauzelor, condiţiilor şi împrejurărilor care au determinat, favorizat sau înlesnit comiterea faptelor este de natură să conducă la identificarea şi aplicarea celor mai adecvate măsuri de prevenire ce se impun.

ACTIVITĂŢI DE ÎNTREPRINS PENTRU ADMINISTRAREA PROBELOR*

a) Constatarea infracţiunii flagranteOrganizarea prinderii în flagrant a făptuitorilor trebuie să ţină seama de

informaţiile existente în cauză, referitoare la modul de operare, persoanele implicate, împrejurările faptelor. Acţiunea (intervenţia) trebuie minuţios pregătită şi desfăşurată pentru preîntâmpinarea oricăror evenimente negative, având în vedere pericolul major pe care-l reprezintă folosirea armelor şi muniţiilor, mai ales în disperare de cauză.

Pe lângă percheziţia corporală şi celelalte măsuri de înlăturare a pericolelor iminente, se cere identificarea tuturor celor implicaţi şi dacă este necesar, extinderea verificărilor în zonele învecinate.

În procesul-verbal de fixare a rezultatelor se consemnează cu fidelitate cele constatate, declaraţiile celor implicaţi şi locurile unde au fost ascunse armele şi muniţiile - mai ales cele special confecţionate (meşteşugite).

b) Cercetarea la faţa loculuiAtunci când există posibilitatea descoperirii şi ridicării de urme şi mijloace

materiale de probă, cercetarea la faţa locului trebuie efectuată neîntârziat, cu respectarea regulilor tactice criminalistice cunoscute.

Locul cercetării poate fi acela unde s-au produs consecinţele dăunătoare (împuşcături, braconaj, explozii), traseele parcurse de făptuitori sau victime, locurile de unde au fost sustrase etc.

Categorii de urme ce pot fi identificate (şi care trebuie căutate minuţios); urme de flacără, de pulbere arsă, de fum, de ulei, de vaselină, de sol, biologice (sânge), papilare, înscrisuri, ambalaje etc.

Atenţie deosebită trebuie acordată salvării victimelor şi acordării primului ajutor acestora - în cazul împuşcării - şi apoi tuturor locurilor pretabile ascunderii de arme şi muniţii şi locurilor unde pot fi descoperite urme şi mijloace materiale de probă, care trebuie examinate şi fixate corespunzător.

c) Dispunerea şi efectuarea de constatări tehnico-ştiinţifice şi expertize criminalistice, medico-legale şi de alt fel

Dr.Vasile Bercheşan - METODOLOGIA INVESTIGĂRII INFRACŢIUNILOR, vol.I, Editura Paralela 45, Piteşti, 1998, pag.110-149* TRATAT DE METODICĂ CRIMINALISTICĂ, pag.337-348

În raport cu rezultatele cercetării la faţa locului, cu urmele şi mijloacele materiale de probă ridicate, pot fi dispuse şi efectuate, după caz, diverse constatări tehnico-ştiinţifice şi expertize criminalistice - balistice, traseologice, dactiloscopice, grafice, fizico-chimice, biocriminalistice; medico-legale - traumatoogice, psihiatrice, autopsii; tehnice; contabile etc.

Cele mai frecvent întâlnite sunt expertizele (constatările tehnico-ştiinţifice) balistice, care pot răspunde la următoarele:

- dacă dispozitivul prezentat este armă;- tipul şi modelul armei;- starea de funcţionare a armei;- posibilităţile de tragere cu respectiva armă;- posibilităţile de declanşare automată a focului;- starea de funcţionare, calibrul şi eficacitatea unei arme artizanale;- dacă pe ţeava armei există urme ale factorilor suplimentari ai tragerii şi

dacă tragerea este de dată recentă;- distanţa de la care s-a tras;- direcţia de tragere, poziţia victimei şi a trăgătorului;- dacă orificiul împuşcăturii este de intrare sau de ieşire;- dacă victima a fost lovită prin foc tras direct sau prin ricoşeu;- seria armei de foc;- tipul, modelul, marca armei cu care s-ar fi putut trage, după tuburile sau

gloanţele găsite;- dacă gloanţele ridicate de la faţa locului sau extrase din corpul victimei au

fost trase cu arma în litigiu (supusă examinării);- seria de fabricaţie a muniţiei, calibrul, modelul, felul glonţului şi al

tubului;- calitatea muniţiei, dacă a fost confecţionată manual sau industrial,

eventual provenienţa;- dacă gloanţele sau alicele supuse examinării prezintă asemănări cu

modelele de comparaţie.d) Efectuarea de percheziţii, ridicarea de obiecte şi înscrisuriPercheziţia vizează descoperirea armelor şi muniţiilor deţinute ilegal,

ascunse de regulă în locuri special meşteşugite spre a nu fi descoperite.Se impune obţinerea în prealabil a autorizaţiei instanţei şi o minuţioasă

pregătire în raport cu datele şi informaţiile existente pentru preîntâmpinarea evenimentelor negative extrem de grave ce pot surveni ca urmare a folosirii armelor şi muniţiilor. Apoi căutarea trebuie făcută cu maximă atenţie în toate locurile pretabile, procedat şi consemnat conform regulilor tactice criminalistice cunoscute.

Dintre actele şi înscrisurile ce trebuie avute în vedere, ridicate şi cercetate exemplificăm: actele şi documentele de evidenţă a deţinătorilor legali de arme şi muniţii, autorizaţiile şi permisele eliberate; actele privind evidenţa persoanelor juridice autorizate să deţină arme şi muniţii; actele societăţilor comerciale autorizate să repare arme; acte de transport; atestat de colecţionar; certificat de deţinător; paşaport european pentru arme de foc, conform art.12 din Legea nr.295/2004.

Verificarea înscrisurilor şi documentelor menţionate se face la I.G.P., unde, în conformitate cu art.97 din Legea nr.295/2004 se constituie Registrul Naţional al Armelor, ca sistem complex de prelucrare a datelor cu privire la evidenţa armelor,

deţinătorilor de arme, precum şi a operaţiunilor cu arme şi muniţii în consens cu dispoziţiile legale în vigoare.

e) Identificarea şi ascultarea martorilor şi persoanelor vătămateAscultarea amănunţită a persoanelor menţionate (martori oculari, părţi

vătămate/victime) este de natură a clarifica împrejurări ale faptelor petrecute, inclusiv aspecte referitoare la făptuitori.

Faţă de victime trebuie acordată o atenţie sporită dată fiind situaţia delicată în care se află (răniţi, speriaţi, în stare de şoc).

f) Ascultarea învinuiţilor (inculpaţilor)După identificarea acestora se trece la ascultarea lor în detaliu,

insistându-se pe modul de procurare a armelor şi muniţiilor, provenienţa acestora, modul de ascundere, persoanele implicate. Susţinerile şi apărările lor trebuie verificate pentru a fi luate în considerare sau respinse ca nefondate.

g) Alte activităţi în raport cu specificul cauzeiÎn raport cu particularităţile fiecărui caz, în afara celor menţionate, vor

putea fi efectuate şi alte activităţi de anchetă precum prezentări pentru recunoaştere (de bunuri sau persoane), confruntări, reconstituiri şi altele, având ca scop probarea faptelor şi soluţionarea temeinică a cauzei penale.

B) CERCETAREA INFRACŢIUNILOR PRIVIND TRAFICUL ŞI CONSUMUL ILICIT DE DROGURI

Evoluţia societăţii moderne a adus şi în România, la scară nemaiîntâlnită până acum flagelul drogurilor, devenind actualmente dintr-un spaţiu de tranzit o zonă de consum, cu o piaţă neagră dezvoltată. Deşi consumul nu este încă la nivelul altor ţări, prin pericol social extrem al faptelor de acest fel, se impune o reacţie şi atitudine dură din partea societăţii, de luptă împotriva acestui flagel, pentru reducerea la maxim a efectelor dăunătoare ale drogului. De altfel, la nivel de politică guvernamentală*

(indiferent de culoare politică), sub coordonarea Agenţiei Naţionale Antidrog s-a declanşat un război total împotriva drogurilor, în care sunt angrenate toate forţele responsabile (din administraţie şi interne, învăţământ, sănătate, justiţie, O.N.G., organisme internaţionale etc.), care să acţioneze constant pentru stoparea şi liniştirea consecinţelor acestui flagel.

Printre metodele şi modalităţile cele mai eficace de prevenire şi combatere a drogomaniei se află şi cercetarea penală a infracţiunilor la acest regim.

În cele ce urmează ne vom axa pe probleme pe care trebuie să le clarifice ancheta şi activităţile de întreprins pentru administrarea probelor şi soluţionarea temeinică a cauzelor penale de acest fel.

PROBLEME PE CARE TREBUIE SĂ LE CLARIFICE ANCHETA

a) Activitatea infracţională (Modalitatea faptică de comitere)

* MANUALUL POLIŢISTULUI ANTIDROG, pag.5

- Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, luarea cu orice titlu, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea, alte operaţiuni fără drept cu droguri (de risc/de mare risc/precursori) - art.386 al.1 C.pen..

- Introducerea/scoaterea din ţară, importul/exportul fără drept de droguri (art.386 alin.2).

- Organizarea, conducerea, finanţarea faptelor de mai sus (art.386 alin.5 C.pen.).

- Punerea la dispoziţie cu intenţie cu orice titlu a unui local, a unei locuinţe sau loc amenajat unde are acces publicul pentru consumul ilicit de droguri, precum şi tolerarea consumului în asemenea locuri (art.387 alin.2 C.pen.).

- Prescrierea drogurilor de mare risc (cu intenţie) de către medic, fără ca aceasta să fie necesară din punct de vedere medical (art.387 alin.3 C.pen.).

- Eliberarea/obţinerea (cu intenţie) de droguri de mare risc pe baza unei reţete medicale prescrise abuziv (false) sau falsificate (art.381 alin.4 C.pen.).

- Administrarea de droguri de mare risc unei persoane în afara condiţiilor legale (art.387 alin.5 C.pen.).

- Furnizarea, în vederea consumului, de inhalanţi chimici toxici unui minor (art.387 alin.6 C.pen.).

- Aceleaşi operaţiuni (producerea, extracţia, experimentarea, deţinerea, transportul, vânzarea, plasarea pe piaţă sau oricare alte operaţiuni) cu precursori, inclusiv comercializarea lor către agenţi economici sau persoane fizice neautorizate, ca şi trecerea lor ilegală peste frontieră (art.389 C.pen.).

- Producerea, deţinerea sau orice altă operaţiune privind circulaţia produselor toxice, cultivarea în scopul de prelucrare a plantelor care conţin astfel de substanţe ori experimentarea produselor ori substanţelor toxice fără drept (art.390 C.pen.).

De menţionat că şi consumul de droguri, aflate sub control naţional fără prescripţie medicală, este interzis conform art.27 din Legea nr.522/2004 de modificare şi completare a Legii nr.143/2000, numai că, faţă de consumatori urmează şi alte măsuri, alternativ celor de natură penală.

b) Bunurile şi substanţele care fac obiectul traficului/consumuluiDrogurile sunt plante, substanţe stupefiante ori psihotrope sau amestecuri

care conţin asemenea plante sau substanţe dăunătoare organismului, care, introduse în corpul uman produc toleranţă, dependenţă, sevraj, stări euforice, halucinaţii, afectând grav sănătatea persoanei şi chiar moartea acesteia.

Drogurile sunt substanţe (bunuri) aflate sub control naţional, expres menţionate în tabelele-anexă ale Legii nr.143/2000.

Bunurile (substanţele) respective au fost categorisite încă din primul articol al Legii nr.143/2000 (după puterea lor dăunătoare):

- DROGURI DE MARE RISC. Exemple: heroina, cocaina, morfina, codeina, amfetamina, opium, nicodina, LSD-ul, EXTASY-ul etc;

- DROGURI DE RISC. Exemple: aminorex, barbital, canabis, ciclobarbital, diazepam, fenobarbital, meprobamat etc.;

- PRECURSORI - substanţe utilizate în fabricarea drogurilor, sărurile acestora, precum şi amestecurile ce conţin asemenea substanţe, cu excepţia substanţelor farmaceutice şi a altor preparate cu aceste substanţe ce nu pot fi recuperate sau utilizate

în acest scop prin metode de laborator*. Exemple: efedrina, ergotamina, piperonatul, permanganatul de potasiu, hidrocloritul acid, acidul sulfuric, anhidrida acetică etc.;

Precursorii sunt prevăzuţi expres şi în Legea nr.300/2002, modificată şi completată prin Legea nr.505/17.11.2004.

- INHALANŢI CHIMICI toxici (stabiliţi prin ordin al Ministerului Sănătăţii şi Familiei. Cel mai cunoscut şi mai frecventat întâlnit în practică este aurolacul, consumat în exces de minorii fără căpătâi („copiii străzii”).

Alte clasificări ale drogurilor**:După modul de acţiune- psiholeptice (depresive)

hipnotice; neuroleptice; tranchilizante.

- psihoanaleptice (stimulente) opiacee: opiul, morfina, heroina; amfetamine.

- psihodisleptice (halucinogene) halucinogene propriuzese: haşiş, mescalină; halucinogene depersonalizante: LSD.

După modul de producere- produse de natură vegetală

opiacee; canabis; cocaină.

- produse de natură sintetică mescalina; silicibinul; LSD.

- produse semisintetice.Într-o altă clasificare se disting:- produse depresive ale sistemului nervos central;- produse stimulente ale sistemului nervos central;- produse perturbatoare ale sistemului nervos central.Bunurile (drogurile) care fac obiectul material al infracţiunilor la acest

regim se confiscă obligatoriu şi se declară expres cu menţiunea: „provenite din infracţiuni la regimul drogurilor şi precursorilor” (art.3 din Legea nr.381/28.09.2004).

c) Făptuitorii, calitatea şi contribuţia fiecăruia la comiterea faptelorSub acest aspect, interesează identitatea, personalitatea şi comportamentul

făptuitorilor, reţelele din care fac parte şi rolul fiecăruia.Din punctul de vedere al calităţii persoanelor implicate pentru corecta

încadrare juridică ancheta mai trebuie să stabilească:

* A se vedea prevederile art.2 lit.a din Legea nr.300/2002 pentru regimul precursorilor** Vasile Bercheşan & Constantin Pletea - DROGURILE ŞI TRAFICANŢII DE DROGURI, Editura Paralela 45, Piteşti, 1998, pag.64-65

- dacă este vorba de persoane care pun la dispoziţie cu orice titlu un local, locuinţă sau alt loc amenajat unde are acces publicul, pentru consum ilicit de droguri (proprietar, chiriaş, patron, responsabil etc.);

- dacă este un medic în cazul prescrierii abuzive a unei reţele medicale nejustificate;

- dacă este personal farmaceutic în cazul eliberării de droguri de mare risc în baza unei reţele false ori falsificate;

- dacă este vorba de traficanţi, consumatori sau şi una şi alta. Consumatorul de droguri pe lângă măsurile penale pe care le riscă va fi supus şi unor măsuri medicale de siguranţă: cura de dezintoxicare şi supravegherea medicală într-o unitate din Ministerul Sănătăţii. De asemenea, faţă de consumatorul dependent se impun şi măsuri de integrare în programe şi circuite terapeutice în cadrul unei ample acţiuni privind lupta antidrog prin intermediul nou înfiinţatelor centre de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog în conformitate cu prevederile exprese ale Legii nr.522/24.11.2004 de modificare şi completare a Legii nr.143/2000.

d) Locul şi timpul comiterii faptelorLocul şi timpul trebuie stabilite pentru buna desfăşurare a cercetărilor,

luarea măsurilor de prevenire corespunzătoare şi chiar pentru corecta încadrare juridică. Astfel, interesează îndeosebi dacă faptele s-au comis în localuri, locuinţe, locuri amenajate în care accesul este public, puse la dispoziţie în acest scop de către făptuitori (art.5 din Legea nr.143/2000 şi art.387 alin.2 C.pen.).

De asemenea, interesează dacă fapta s-a comis într-o instituţie medicală, de învăţământ militară, loc de detenţie, centru de reeducare, instituţie medical-educativă, locuri în care elevii, studenţii, tinerii desfăşoară activităţi educative, sportive, sociale ori se găsesc în apropierea acestora - circumstanţa agravantă prevăzută în art.14 lit.c din Legea nr.143/2000. Deci, trebuie avute în vedere şcolile, discotecile, stadioanele, casele de cultură şi orice alte locuri şi medii frecventate de un număr mare de persoane care sporesc pericolul social al acestor fapte.

e) Urmările/consecinţele faptelorÎn afara urmărilor (consecinţelor) nefaste, specifice acestor fapte

(vătămarea sănătăţii, punerea în primejdie a vieţii, daune morale şi materiale) legea prevede în art.388 ca agravantă moartea victimei (cazul infracţiunii prevăzute de art.386 alin.1, 2 şi 5).

Pentru aceasta, trebuie să se stabilească şi legătura de cauzalitate între activitatea infracţională şi consecinţele dăunătoare - moartea victimei, vătămarea sănătăţii etc.

f) Intenţia, mobilul, scopul urmăritInfracţiunile la regimul drogurilor se săvârşesc cu intenţie directă,

făptuitorii urmărind în general obţinerea unor câştiguri materiale tot mai mari.Legea penală prevede expres intenţia ca cerinţă a existenţei infracţiunii în

cazul prescrierii de droguri de mare risc de către medic fără a fi necesar sau eliberării ori obţinerii de droguri de mare risc fără reţetă ori pe baza unei reţete medicale false sau falsificate (art.6 din Legea nr.143/2000 şi art.387 alin.3 şi 4 C.pen.).

Intenţia ca şi scopul infracţiunii apar şi în cazul modalităţii faptice prevăzute de art.387 alin.2 referitoare la punerea la dispoziţie (cu intenţie) a unui local, locuinţe sau loc amenajat unde are acces publicul pentru consum ilicit de droguri sau tolerarea consumului în aceste locuri.

De asemenea, în cazul modalităţii faptice prevăzute de art.387 alin.6 referitoare la furnizarea de inhalanţi toxici unui minor (aurolacul) se cere probarea intenţiei şi scopului (în vederea consumului). Scopul este foarte important pentru încadrarea juridică corectă a faptelor şi individualizarea sancţiunilor, el fiind expres prevăzut de legea penală: consumul propriu. Dacă fapta săvârşită în scopul propriului consum şi nu a traficului suntem în prezenţa unei atenuări a sancţiunii (art.387 alin.1).

La fel, faptele de nerespectare a regimului precursorilor (prevăzute în art.389 C.pen. şi Legea nr.300/2000) dacă au fost săvârşite în scopul fabricării ilicite a drogurilor (deci scop expres prevăzut de lege) atrage după sine o majorare a pedepsei.

g) Existenţa vreunei cauze de exonerare sau de diminuare a răspunderii penale

Potrivit art.15 din Legea nr.143/2000 nu se pedepseşte persoana care mai înainte de începerea urmăririi penale denunţă autorităţilor competente participarea sa la o asociaţie sau înţelegere în vederea comiterii uneia din infracţiunile prevăzute în lege, permiţând astfel identificarea şi tragerea la răspundere a celorlalţi participanţi.

În afara acestei cauze de nepedepsire în aceeaşi lege mai este stipulată o cauză de diminuare (înjumătăţire) a limitelor pedepsei, prevăzută în art.16 astfel: persoana care a comis vreuna din infracţiunile prevăzute de Legea nr.143/2000 dacă denunţă faptele după începerea urmăririi penale şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care săvârşesc infracţiuni legate de droguri, beneficiază de o reducere la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege pentru acea infracţiune.

Din analiza acestor texte de lege trebuie stabilit momentul sesizării organelor de anchetă, respectiv dacă denunţul a fost făcut înainte sau după ce acestea s-au sesizat altfel.

Foarte important este ca pe baza datelor şi informaţiilor furnizate de denunţător să poată fi identificate şi trase la răspundere penală alte persoane implicate - pe cât posibil, capii reţelelor.

h) Existenţa concursului de infracţiuni şi posibilităţile de extindere a cercetărilor

Faptele penale la regimul drogurilor se săvârşesc în cele mai multe cazuri în concurs cu alte fapte cu un grad ridicat de pericol social, în contextul crimei organizate ca de exemplu: omor, furt, tâlhărie, contrabandă, prostituţie, trafic de persoane, de arme, spălarea banilor, acte de corupţie, terorism etc.

În toate aceste cazuri, ancheta trebuie extinsă cu privire la toată activitatea infracţională şi toţi făptuitorii implicaţi pentru corecta încadrare juridică, destrămarea reţelelor şi tragerea la răspundere a celor vinovaţi.

1) Cauzele, condiţiile şi împrejurările care au determinat, favorizat, înlesnit comiterea faptelor

Stabilirea cauzelor, condiţiilor şi împrejurărilor generatoare sau favorizatoare de fapte penale la regimul drogurilor este necesară pentru identificarea şi adoptarea celor mai eficiente măsuri de prevenire şi combatere a acestora, sarcină de prim ordin a organismelor abilitate în acest sens.

Din analiza generală a cauzelor şi împrejurărilor reiese că asemenea fapte se pot comite pe fondul unei legislaţii insuficiente, a lipsei de educaţie şi ineficienţei

unor măsuri luate de organele implicate pe fondul tentaţiei câştigurilor şi crizei morale pe care o traversează societatea de tranziţie.

De la caz la caz, în raport cu specificul fiecărei situaţii, pot fi aplicate măsuri corespunzătoare de prevenire şi combatere, prin acţiunea concertată a mai multor factori responsabili (din M.A.I., Ministerul Sănătăţii, Ministerul Învăţământului, Justiţiei etc.)*.

ACTIVITĂŢI DE ÎNTREPRINS PENTRU ADMINISTRAREA PROBELOR**

a) Constatarea în flagrant a infracţiunilorConstatarea în flagrant a infracţiunilor de trafic şi consum ilicit de droguri

este o activitate de maximă importanţă, complexitate şi responsabilitate ce trebuie minuţios organizată şi desfăşurată, vizând în principal descoperirea întregii reţele şi nu doar a unui „dealer mărunt”. De aceea nici nu se recomandă intervenţia spontană, nepregătită, neprofesională, în măsură să „pună în gardă” banda.

De maximă importanţă sunt informaţiile pe care le obţin organele judiciare (Poliţia Antidrog) inclusiv cele dobândite în cadrul cooperării internaţionale. În acest sens, legislaţia în vigoare (Legea nr.143/2000, Legea Poliţiei, Legea privind combaterea criminalităţii organizate etc.) reglementează metode „moderne” de lucru, precum livrarea supravegheată, folosirea investigatorilor acoperiţi, punerea sub supraveghere/interceptarea sistemelor informatice sau de telecomunicaţii ale făptuitorilor etc., în vederea prinderii şi dovedirii celor ce săvârşesc asemenea fapte.

De precizat că folosirea acestor metode este permisă doar cu respectarea strictă a dispoziţiilor legale în materie, în condiţiile expres prevăzute de acestea; existenţa unor date şi indicii temeinice de comitere a unor astfel de fapte, pe o perioadă determinată (ce nu poate depăşi 30 de zile, putând fi prelungită în mod excepţional şi maxim de încă două ori) şi numai cu autorizaţia procurorului competent (care pentru multe cazuri este chiar procurorul general).

În rest, operaţiunile şi consemnarea rezultatelor constatării în flagrant a faptelor urmează procedeele şi regulile tactice criminalistice specifice acestei activităţi, subliniind încă o dată respectarea legalităţii, confidenţialităţii şi a drepturilor fundamentale ale omului. Este categoric interzisă provocarea sau folosirea unor metode (mijloace) nelegale pentru a prinde făptuitori - abuzurile fiind sancţionate cu nulitatea actelor şi pedepsirea celor vinovaţi. Nici trecerea pasivă pe lângă astfel de fapte nu este admisă, deci lucrătorul M.A.I. trebuie să dea dovadă de mult tact în astfel de situaţii, procedând după regulile de bază ale muncii sale şi practica pozitivă a organelor judiciare.

b) Dispunerea şi efectuarea de constatări tehnico-ştiinţifice şi expertizeÎn raport cu specificul cauzei, cu rezultatele cercetării la faţa locului şi a

altor activităţi de anchetă, pot fi dispuse şi efectuate o serie întreagă de constatări tehnico-ştiinţifice şi expertize criminalistice şi medico-legale precum:

expertiza toxicologică a drogului care poate lămuri dacă produsele (substanţele) examinate sunt droguri, iar în cazul afirmativ, despre ce substanţe este vorba (dacă fac parte din categoria celor supuse controlului naţional); concentraţia în * Referitor la problemele de lămurit, a se vedea şi TRATAT DE METODICĂ CRIMINALISTICĂ, pag.285-299** TRATAT DE CRIMINALISTICĂ, pag.290-323

substanţă activă şi puritatea probelor supuse examinării; gradul de umiditate al plantelor din care s-au extras stupefiantele; greutatea drogurilor; dacă sunt falsificate, alterate, depreciate, amestecate; sursa de provenienţă în raport cu natura compuşilor etc.;

constatarea tehnico-ştiinţifică (expertiza) fizico-chimică poate lămuri existenţa unor urme de substanţe pe seringi, pipe, pahare, linguriţe, ambalaje; compoziţia fizico-chimică a substanţelor, eventualele amestecuri; caracteristicile fizico- chimice pe baza examinării comparative cu probele în litigiu. De precizat că potrivit art.18 din Legea nr.143/2000, în asemenea cazuri este obligatorie ridicarea şi păstrarea de contraprobe (până la soluţionarea definitivă a cauzei);

constatări tehnico-ştiinţifice (expertize) biocriminalistice asupra urmelor de sânge, salivă, fire de păr;

constatări (expertize) medico-legale care pot indica: dacă persoana examinată este sub influenţa drogului; natura substanţei (drogului) consumate; urme de înţepături sau alte leziuni provocate în timpul administrării; dacă poartă droguri ascunse în diverse zone ale corpului uman, dacă persoanele examinate suferă de afecţiunile medicale consemnate în reţele precise;

constatarea medico-legală a morţii (autopsia) poate preciza cauza decesului, dacă acesta s-a datorat consumului de droguri;

expertiza psihiatrică se referă la starea psihică a persoanei examinate.c) Efectuarea de percheziţii, ridicarea de obiecte şi înscrisuriAtunci când există date şi informaţii (indicii) privind existenţa drogurilor

ascunse în diverse locuri, acestea vor fi percheziţionate neîndoielnic cu respectarea strictă a dispoziţiilor legale şi regulilor tactice criminalistice cunoscute (în privinţa obţinerii autorizaţiilor pregătirii, desfăşurării, consemnării rezultatelor).

Bunăoară, se impune o atentă supraveghere prealabilă şi o oportună alegere a momentului declanşării intervenţiei pentru a nu risca deconspirarea întregii acţiuni. Pe de altă parte, trebuie acţionat cu tact şi fermitate şi luate toate măsurile ce se impun pentru preîntâmpinarea aspectelor negative.

În toate locurile pretabile, inclusiv împrejurimi, autovehicule, anexe se caută minuţios drogurile propriu-zise, diverse substanţe, seringi, fiole, recipiente, ambalaje, cutii, sume de bani şi alte bunuri, înscrisuri sau valori în legătură cu faptele. Dintre înscrisurile ce interesează o astfel de cauză exemplificăm: reţete şi registre medicale (cu regim special); foi de observaţie clinică, fişe medicale; certificate constatatoare a morţii; acte de gestiune, producţie sau transport la unităţile specializate; autorizaţii; procese-verbale de distrugere a drogurilor.

d) Identificarea şi ascultarea martorilor şi persoanelor vătămateMartorii sunt selecţionaţi din rândul persoanelor care au cunoştinţă despre

anumite împrejurări ale faptelor, urmând a fi ascultaţi amănunţit cu privire la aspectele cunoscute de aşa manieră încât declaraţiile acestora să servească la clarificarea şi dovedirea faptelor săvârşite.

Mai greu este cu persoanele vătămate (victimele) prin infracţiune, de regulă consumatorii aflaţi în avansată suferinţă, care din cauza stării în care se găsesc adesea nu pot da declaraţii coerente care să folosească la stabilirea adevărului şi lămurirea împrejurărilor faptelor. Oricum, se vor depune toate diligenţele pentru obţinerea cât mai multor date referitoare la obiectul cauzei.

Prin ascultarea martorilor, persoanelor vătămate şi a altor persoane implicate se urmăreşte obţinerea cât mai multor date exacte despre activitatea infracţională săvârşită, pentru descoperirea pe cât posibil a întregii reţele şi probarea tuturor faptelor.

e) Ascultarea învinuiţilor (inculpaţilor)Se efectuează cu respectarea dispoziţiilor legale şi regulilor tactice

criminalistice, asigurându-li-se dreptul la apărare, susţinerile lor trebuind verificate temeinic spre a fi reţinute sau înlăturate. Dacă respectivii făptuitori sunt în acelaşi timp şi toxicomani, cercetarea acestora se va efectua concomitent cu luarea măsurilor medicale de siguranţă.

f) Alte activităţi de anchetăÎn raport cu specificul fiecărui caz în parte, mai pot fi efectuate şi alte

activităţi menite să ducă la probarea faptelor şi soluţionarea temeinică a cauzei, ca de exemplu:

- Cercetarea la faţa locului;Atunci când există urme şi mijloace materiale de probă care să poată servi

la clarificarea împrejurărilor cauzei se va efectua neîntârziat cercetarea criminalistică la faţa locului, cu respectarea regulilor tactice consacrate.

- Efectuarea de prezentări pentru recunoaştere de persoane, obiecte, cadavre etc.;

- Reconstituiri, experimente judiciare şi conduceri în teren, având ca scop stabilirea unor aspecte practice sau locuri legate de împrejurările faptelor;

- Distrugerea drogurilor confiscate*.Pe lângă activităţile operative şi de anchetă de natură penală, legea prevede

faţă de toxicomani şi măsuri medicale alternative, precum cura de dezintoxicare şi supravegherea medicală în unităţi spitaliceşti specializate din subordinea Ministerului Sănătăţii. De asemenea, prin modificările aduse Legii nr.143/2000 referitoare la măsurile procedurale faţă de învinuitul consumator de drogurim art.11 din Legea nr.522/2004 prevede pentru prima dată în legislaţia românească măsuri alternative de includere a celui în cauză într-un program terapeutic prin organismul nou creat, Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog. Conform acestor noi dispoziţii legale, în cazul săvârşirii faptelor respective, în termen de 24 de ore de la începerea urmăririi penale procurorul dispune evaluarea consumatorului de către centru în scopul includerii acestuia în circuitul integrat de asistenţă. După primirea raportului de evaluare, întocmit de acest centru, în termen de 5 zile (raport echivalent expertizei medico-legale), procurorul dispune cu acordul învinuitului sau inculpatului includerea acestuia în programul integrat de asistenţă a persoanelor consumatoare de drog şi în continuare instanţa poate aplica o măsură terapeutică şi de amânare sau chiar de neaplicare a pedeapsei penale celui în cauză.

Toate acestea se pot întâmpla numai prin acţiunea concertată a tuturor organismelor abilitate sub coordonarea generală a Agenţiei Naţionale Antidrog şi cu buna credinţă a factorilor implicaţi, din toate domeniile de responsabilitate.

* În conformitate cu prevederile art.17-18 din Legea nr.143/2000 şi art.9 din Legea nr.522/24.11.2004, drogurile care fac obiectul infracţiunilor şi se confiscă, se distrug periodic prin incinerare sau alte mijloace adecvate de către o comisie formată din reprezentanţi ai Parchetului General, ai Direcţiei Farmaceutice din Ministerul Sănătăţii, ai Ministerului Apelor, Pădurii şi Mediului, Agenţiei Naţionale Antidrog şi ai Inspectoratului General al Poliţiei Române Pentru detalii a se vedea art.1, pct.2-4 şi 10-13 din Legea nr.522/2004

Cercetarea infracţiunilor la regimul drogurilor are un puternic efect preventiv de natură a contribui la diminuarea efectelor dezastruoase ale acestui flagel.

Pentru supliment de pregătire la tema privind CERCETAREA INFRACŢIUNILOR LA REGIMUL DROGURILOR, recomandăm:

- TRATAT DE METODICĂ CRIMINALISTICĂ, pag.284-324;- JANDARMERIA ROMÂNĂ - SECŢIA DE JANDARMI, pag.160-164;- MANUALUL POLIŢISTULUI ANTIDROG, pag.51-59;- Vasile Bercheşan & Constantin Pletea - DROGURILE ŞI TRAFICANŢII DE DROGURI, Editura Paralela 45, Piteşti,

1998, pag.231-324;- Emilian Stancu - TRATAT DE CRIMINALISTICĂ, Editura Actami, Bucureşti, 2001, pag.673-709;- Alexandru Boroi ş.a. - INFRACŢIUNI PREVĂZUTE DE LEGEA nr.143/2000, Editura Rosetti, Bucureşti, 2001

SECŢIUNEA IV - CERCETAREA ULTRAJULUI ŞI A ULTRAJULUI CONTRA BUNELOR MORAVURI ŞI TULBURAREA LINIŞTII PUBLICE

Autoritatea şi ordinea publică sunt valori fundamentale ale statului de drept, fără de care societatea modernă, democratică n-ar putea exista, căzând pradă haosului şi fărădelegii.

Facem de la început precizarea că ultrajul este o infracţiune îndreptată împotriva autorităţii publice, a cărei anchetare este de competenţa procurorului (art.209 C.pr.pen.) în timp ce ultrajul contra bunelor moravuri este o faptă prin care se aduce atingere normelor generale de convieţuire socială, în principiu de competenţa de cercetare a poliţiei judiciare.

Din punct de vedere metodic, criminalistic ele pot fi tratate laolaltă, mai ales că adesea în practică se şi săvârşesc împreună, mai ales cu prilejul unor mineriade, tulburări de ordine la meci, scandaluri în localuri etc. când turbulenţii nu se mulţumesc doar cu încălcarea regulilor de bună cuvinţă ci se dedau şi la agresarea organelor de ordine menite să intervină pentru aplanarea stărilor conflictuale şi asigurarea liniştii publice.

De aceea, în finalul acestei teme, vom face şi câteva precizări referitoare la anchetarea ultrajului săvârşit asupra lucrătorilor M.A.I. şi mai ales asupra măsurilor de precauţie pe care să le aibă în vedere cadrele M.A.I. cu prilejul constatării şi cercetării acestui gen de infracţiuni.

PROBLEME PE CARE TREBUIE SĂ LE CLARIFICE ANCHETA*

A) În cazul ultrajului a) Calitatea de funcţionar public a persoanei ultragiateEste problema esenţială în cadrul cercetării ultrajului, cerinţă obligatorie

pentru existenţa infracţiunii.Pentru ca în cauză să poată fi vorba de ultraj (şi nu de lată infracţiune

contra persoanei) trebuie să se probeze că activitatea infracţională (agresiunea fizică sau verbală) a fost îndreptată împotriva unui funcţionar public investit cu exerciţiul autorităţii publice, aflat în exerciţiul funcţiunii. De precizat că nu orice funcţie publică implică exerciţiul autorităţii publice ci numai cele expres prevăzute de lege (prefecţi, comisari ai gărzii financiare, gardieni publici, ofiţeri etc.) şi că, pentru existenţa ultrajului, la momentul comiterii faptei, funcţionarul public să se fi aflat în exerciţiul funcţiunii. Dacă funcţionarul ultragiat este un magistrat, poliţist, jandarm sau alt militar, suntem în prezenţa unei fapte mai grave şi mai aspru sancţionate.

Legea penală a extins sfera persoanelor apărate prin incriminarea ultrajului şi la familia funcţionarului public, dacă fapta a fost săvârşită în legătură cu exercitarea autorităţii sau ca o răzbunare pentru acte îndeplinite în cadrul atribuţiunilor sale profesionale.

* JANDARMERIA ROMÂNĂ - SECŢIA DE JANDARMI, pag.153-156

b) Activitatea infracţională desfăşuratăFapta constă în insulta, calomnia, ameninţarea direct sau prin mijloace de

comunicare (scrisori, telefon, presă), lovirea, vătămarea corporală, alte acte de violenţă săvârşite asupra funcţionarului public în legătură cu exercitarea autorităţii sau ca răzbunare pentru acte îndeplinite în cadrul atribuţiunilor sale de serviciu.

Aceleaşi modalităţi faptice plus lipsirea de libertate (răpirea) îndreptate împotriva familiei funcţionarului public din aceleaşi considerente, constituie specie a ultrajului, la fel sancţionate.

Deci, sub acest aspect trebuie văzut în concret, în ce a constat acţiunea infracţională şi relaţia de cauzalitate între aceasta şi exercitarea autorităţii publice de către funcţionarul ultragiat.

c) Urmările activităţii ilicite şi scopul urmăritDin acest punct de vedere, trebuie văzut în ce a constat atingerea onoarei,

demnităţii, autorităţii funcţionarului public, dacă prin acţiunile îndreptate asupra sa a fost împiedicat să-şi îndeplinească atribuţiunile de serviciu, pagubele şi prejudiciile cauzate, iar în caz de violenţă, gravitatea leziunilor provocate.

Analizând consecinţele faptelor şi scopul urmărit - împiedicarea exercitării funcţiei, intimidare sau răzbunare pentru ceea ce funcţionarul a făcut în virtutea obligaţiilor legale, se poate concluziona asupra intenţiei făptuitorului de a comite ultrajul, delimitând corect fapta îndreptată împotriva autorităţii publice de cea contra persoanei.

d) FăptuitoriiInteresează identitatea, comportamentul lor, inclusiv relaţiile dintre aceştia

şi funcţionarii ultragiaţi pentru a concluziona asupra vinovăţiei fiecăruia şi circumstanţelor în care s-au comis faptele. De mare utilitate este clarificarea relaţiilor - anterioare şi concomitente comiterii faptelor - dintre părţile implicate, îndeosebi comportamentul şi atitudinea funcţionarului acţionat în cunoştinţă de cauză sau că nu este cumva vorba de vreo provocare.

e) Existenţa concursului de infracţiuniAdesea, ultrajul se comite în concurs cu alte fapte penale, precum ultraj

contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, vătămare corporală gravă, distrugere etc., iar cercetările trebuie extinse cu privire la toate faptele şi toţi făptuitorii.

f) Cauzele, condiţiile şi împrejurările care au determinat, favorizat sau înlesnit comiterea faptelor

Este necesară stabilirea în concret a acestora pentru determinarea şi luarea măsurilor de prevenire ce se impun.

B) În cazul ultrajului contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice a) Locul şi timpul comiterii faptelorLocul comiterii faptelor prezintă o importanţă deosebită în economia

anchetei. Pentru existenţa infracţiunii faptele trebuie să fie săvârşite într-un loc public, cerinţă obligatorie pentru corecta încadrare juridică. Dacă activitatea infracţională nu s-a săvârşit într-un asemenea loc, nu avem de-a face cu asemenea faptă. Locul public este

cel susceptibil de a fi populat sau frecventat de mai multe persoane.Timpul săvârşirii faptei are relevanţă mai mult asupra aprecierii gravităţii

încălcării, spre exemplu o tulburare a liniştii are o altă rezonanţă pe timp de noapte decât în cursul zilei, când zgomotul cotidian este mult mai intens.

b) Activitatea infracţională desfăşurată şi amploarea acesteiaFapta constă în proferarea de cuvinte, expresii indecente, acte şi gesturi

obscene în public şi orice manifestări prin care se ating bunele moravuri ori se produce tulburarea liniştii publice, încălcându-se normele generale de convieţuire socială. Există o multitudine de modalităţi faptice de săvârşire a ultrajului contra bunelor moravuri şi tulburare a liniştii publice pornind de la „simplele” înjurături, vociferări şi ofense săvârşite în public şi până la trivialităţi, obscenităţi, scandaluri cu distrugeri de bunuri, blocarea circulaţiei, provocarea de indignare, agitaţie, teamă sau revoltă generală.

În funcţie de amploarea şi pericolul faptelor se poate aprecia dacă în cauză este vorba de infracţiune sau contravenţie, în sensul că nu orice încălcare a normelor de convieţuire socială are caracter penal, faptele mai puţin grave încadrându-se în art.2 din Legea nr.61/1991 privind sancţionarea contravenţiilor referitoare la încălcarea normelor de convieţuire socială.

c) Urmările activităţii iliciteSub acest aspect, ancheta trebuie să clarifice consecinţele faptelor săvârşite,

unele de natură a contribui la calificarea faptei, sau să determine măsurile ce se impun. Trebuie stabilit cum a fost tulburată ordinea şi liniştea socială, dacă s-a produs scandal public, indignarea şi panicarea opiniei publice, distrugeri şi pagube materiale, vătămări corporale etc. Desigur, trebuie dovedită legătura de cauzalitate între activitatea infracţională şi consecinţe.

d) Făptuitorii şi contribuţia fiecăruiaInteresează pe lângă identitatea şi numărul lor, antecedentele,

comportamentul, modul de organizare, starea în care se aflau (de regulă sub influenţa alcoolului) şi participarea fiecăruia. Toate acestea sunt necesare pentru individualizarea faptelor şi orientarea corespunzătoare a anchetei în raport cu contribuţia fiecăruia la încălcarea normelor de convieţuire socială.

e) Existenţa concursului de infracţiuniLa fel şi ultrajul contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice se

poate comite în concurs cu alte fapte, precum ultrajul (contra autorităţii), vătămarea corporală gravă, distrugerea, furtul, violarea de domiciliu etc.

f) Cauzele, condiţiile şi împrejurările care au determinat, favorizat, înlesnit comiterea faptelor

Este necesar a fi stabilite cât mai exact cu putinţă deoarece în raport cu acestea pot fi luate cele mai adecvate măsuri de prevenire. Practica a demonstrat că acest gen de fapte se datorează în principal consumului exagerat de alcool, pe fondul lipsei de educaţie, violenţei, frustrărilor şi chiar ineficienţei activităţii unor organe de ordine.

ACTIVITĂŢILE DE ÎNTREPRINS PENTRU ADMINISTRAREAPROBELOR*

A) În cazul ultrajului a) Ascultarea amănunţită a funcţionarului ultragiatVa fi audiat cu privire la toate împrejurările faptelor, activitatea

infracţională îndreptată împotriva sa, ce activitate a întreprins în virtutea sarcinilor profesionale, dacă făptuitorul a cunoscut calitatea sa, consecinţele faptelor, pretenţii etc.

b) Ridicarea de înscrisuriSe au în vedere înscrisurile din care rezultă calitatea de funcţionar public a

persoanei ultragiate aflate în exerciţiul autorităţii publice, acte care să ateste legalitatea activităţii sale şi atribuţiunile sale de serviciu.

Procurorul care instrumentează cauza (cercetarea ultrajului este de competenţa obligatorie a procurorului) solicită instituţiei de care aparţine funcţionarul ultragiat (sau ministerului tutelar) acte oficiale din care rezultă calitatea, funcţia, atribuţiunile şi legalitatea misiunii sau intervenţiei sale. Dacă anumite date au caracter secret (ordinul de serviciu, misiunea ordonată etc.) acestea se vor comunica în extras doar ce poate fi făcut public sau reformulate de felul „ofiţerul se afla în executarea sarcinilor de serviciu pe linia prevenirii şi combaterii criminalităţii”.

În afara înscrisurilor care atestă autoritatea funcţionarului public, mai pot fi ridicate şi anexate la dosarul cauzei şi alte acte sau documente care să probeze anumite împrejurări ale cauzei: scrisori de ameninţare, materiale de presă, acte medicale etc.

c) Cercetarea la faţa loculuiÎn cazul că există urme şi mijloace materiale de probă ce pot fi identificate

şi ridicate printr-o asemenea activitate (de exemplu în cazul scrisului pe ziduri de insulte sau ameninţări) se va efectua cercetarea la faţa locului, cu respectarea regulilor tactice criminalistice consacrate.

d) Dispunerea şi efectuarea de constatări tehnico-ştiinţifice şi expertize criminalistice şi medico-legale

În raport cu împrejurările cauzei, cu urmele şi obiectele ridicate la faţa locului sau în alte ocazii, precum şi cu cele ce trebuie lămurite, pot fi efectuate constatări tehnico-ştiinţifice şi expertize criminalistice grafice, a vocii şi vorbirii, a fotografiei de portret, traseologice şi medico-legale, traumatologice, psihiatrice etc. Toate acestea au ca obiect examinarea de urme, obiecte sau persoane pentru clarificarea diferitelor împrejurări ca de exemplu în cazul ultrajului cu violenţă, prin constatarea (expertiza) medico-legală se poate determina existenţa leziunilor, natura şi mecanismul de producere a acestora, gravitatea lor sau starea psihică a persoanei examinate.

e) Identificarea şi ascultarea amănunţită a martorilorMartorii sunt selecţionaţi din rândul persoanelor care cunosc despre

anumite împrejurări ale cauzei, fiind chemaţi să le relateze în detaliu, declaraţiile acestora putând constitui importante mijloace de probă pentru stabilirea adevărului şi justa soluţionare a cauzei.

* JANDARMERIA ROMÂNĂ - SECŢIA DE JANDARMI, pag.156-159

f) Ascultarea învinuiţilor (inculpaţilor)Este o activitate indispensabilă anchetei penale. Trebuie efectuată cu

respectarea întocmai a dispoziţiilor legale şi regulilor tactice criminalistice care reglementează această activitate, îndeosebi a dreptului la apărare al acestora.

Învinuiţii (inculpaţii) se ascultă amănunţit, toate explicaţiile şi justificările lor trebuind verificate temeinic pentru a fi reţinute dacă se confirmă sau înlăturate dacă sunt nefondate.

De regulă, în apărarea lor, făptuitorii, în scopul de a-şi diminua răspunderea penală sau chiar de a o înlătura, invocă faptul că nu au cunoscut calitatea de funcţionar public a funcţionarului ultragiat şi că nu au atentat la funcţia ci la persoana sa, ori că au fost provocaţi prin comportamentul abuziv sau incorect al acestora. Indiferent cât sunt sau nu de plauzibile apărările lor, ele trebuie consemnate şi verificate, în conformitate cu drepturile şi garanţiile lor legale şi procesuale.

g) In afara celor menţionate, în funcţie de specificul cauzei mai pot fi efectuate şi alte activităţi de anchetă, precum prezentări pentru recunoaştere, confruntări, percheziţii, reconstituiri, constatări în flagrant etc.

B) În cazul ultrajului contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice a) Constatarea în flagrant a faptelorDupă luarea de către organele abilitate a măsurilor legale de intervenţie

pentru restabilirea ordinii tulburate şi aplicarea conflictelor (aici jandarmii au o contribuţie majoră) se trece la constatarea faptelor, delimitându-se în funcţie de amploarea, consecinţele şi pericolul lor faptele de natură penală de cele contravenţionale (prevăzute în Legea nr.161/1991).

Întreaga operaţiune trebuie desfăşurată cu fermitate, hotărâre, calm, tact, în măsură să asigure întreruperea activităţii ilicite şi limitarea consecinţelor negative (violenţe, distrugeri, tulburări etc.), iar prin modul de acţiune al organelor de ordine să se preîntâmpine amplificarea stărilor conflictuale care să degenereze în evenimente negative majore.

Cu ocazia constatării faptelor, vor fi stabilite toate împrejurările acestora, modul de declanşare şi derulare a ostilităţilor, persoanele implicate, martorii oculari, părţile vătămate şi făptuitorii care trebuie izolaţi şi apoi conduşi la sediul unităţii (poliţie, jandarmerie) pentru cercetarea lor penală.

În raport cu specificul fiecărui caz pot fi luate şi alte măsuri corespunzătoare (prin ajutor acordat victimelor, înlăturarea pericolelor iminente, deblocarea căilor de circulaţie, ridicarea de obiecte etc.) toate acestea urmând a fi consemnate în procesul-verbal de constatare.

Referitor la fixarea rezultatelor constatării, este indicat ca pe lângă procesul-verbal care să cuprindă toate cele procedate şi stabilite, să se efectueze şi filmarea intervenţiei, pe de o parte pentru a înlătura orice dubii privitoare la legalitatea acesteia, iar pe de altă parte pentru probaţiune, la vizionarea filmului putându-se identifica participanţii şi acţiunile lor.

b) Identificarea şi ascultarea detaliată a martorilor şi persoanelor vătămate

Persoanele implicate, identificate cu ocazia constatării faptelor sau ulterior, prin alte activităţi de anchetă (sau operative) vor fi ascultate în detaliu cu privire la împrejurările faptelor petrecute, urmărindu-se obţinerea cât mai multor date referitoare la modul cum s-au întâmplat şi evoluat lucrurile, persoanele implicate, consecinţe, pretenţii etc.

c) Identificarea şi ascultarea învinuiţilor (inculpaţilor)Şi aceştia trebuie ascultaţi amănunţit cu privire la faptele săvârşite şi

apărările ce le formulează spre a putea fi temeinic verificate, în conformitate cu dispoziţiile legale şi regulile tactice criminalistice.

Având în vedere specificul faptelor, este necesar ca ascultarea făptuitorilor să aibă loc după înlăturarea stărilor tensionate, pentru a se asigura obiectivitatea cercetărilor. Declaraţiile învinuiţilor (inculpaţilor) trebuie atent analizate, verificate şi coroborate cu celelalte probe administrate în cauză spre a servi la soluţionarea acesteia în spiritul adevărului şi justiţiei.

d) Efectuarea de percheziţii, ridicări de obiecte şi înscrisuriDupă caz, pot fi efectuate, cu respectarea strictă a dispoziţiilor legale în

materie, percheziţii vizând descoperirea şi ridicarea obiectelor sau instrumentelor folosite sau destinate să folosească la comiterea agresiunilor şi tulburărilor, arme, diferite bunuri provenite din înscrisuri doveditoare etc. De asemenea, trebuie identificate şi ridicate diverse acte (medicale, de prejudiciu ş.a.) necesare stabilirii tuturor împrejurărilor cauzei. Iar dacă ultrajul contra bunelor moravuri se comite în concurs cu alte fapte vor fi ridicate şi actele sau documentele care atestă comiterea acestora (de exemplu, în cazul concursului cu ultrajul contra autorităţii vor fi ridicate şi înscrisurile care probează calitatea de funcţionar public).

e) Dispunerea şi efectuarea de constatări tehnico-ştiinţifice şi expertize criminalistice şi medico-legale

La fel ca şi în cazul ultrajului (vezi secţiunea anterioară) pot fi dispuse şi efectuate după caz constatări tehnico-ştiinţifice şi expertize criminalistice traseologice, dactiloscopice, grafice, balistice, a vocii şi vorbirii, a fotografiei de portret etc. în raport cu urmele şi obiectele ridicate în cauză. De asemenea, pot fi dispuse şi expertize sau constatări medico-legale în cazul vătămării corporale a unor persoane, psihiatrice şi chiar toxicologice a alcoolemiei faţă de turbulenţii aflaţi în avansată stare de beţie.

f) Prezentări pentru recunoaştereAtunci când este necesar a fi identificată una sau mai multe persoane

implicate, fie după semnalmente, fie după fotografie sau film se va proceda la prezentarea pentru recunoaştere în conformitate cu regulile tactice criminalistice consacrate.

g) Alte activităţi în raport cu specificul cazuluiÎn afara celor menţionate şi care de regulă sunt nelipsite în cazul cercetării

ultrajului contra bunelor moravuri şi mai ales în cauzele complexe cu multitudine de fapte şi participanţi (exemplu: mineriade, scandaluri în discoteci, bătăi la meci etc.) pot fi efectuate şi alte activităţi de anchetă, precum reconstituiri, confruntări, măsuri

asiguratorii etc.*

MĂSURI DE PRECAUŢIE PE CARE TREBUIE SĂ LE AIBĂ ÎN VEDERE LUCRĂTORII M.A.I. CU PRILEJUL CONSTATĂRII ŞI ANCHETĂRII FAPTELOR DE ACEST GEN (ÎN LEGĂTURĂ CU AUTORITATEA ŞI ORDINEA PUBLICĂ)*

Pentru preîntâmpinarea aspectelor negative ce pot surveni cu prilejul constatării şi anchetării faptelor de acest fel (amplificarea stărilor conflictuale şi tulburărilor; distrugerea de bunuri, provocarea de pagube materiale; încercarea de a fugi de sub pază, dispariţia, sustragerea de la anchetă şi răspundere; distrugerea/ compromiterea probelor; agresarea/lovirea martorilor, părţilor vătămate, altor persoane, publicului; agresarea oamenilor de ordine, dezarmarea lor, atac armat asupra acestora sau a cetăţenilor; luarea de ostatici, uciderea de persoane, sinucideri, acte de terorism) este necesar a fi luate o serie întreagă de măsuri de precauţie, dintre care evidenţiem:

- îndeplinirea exemplară a atribuţiunilor de serviciu şi a misiunilor încredinţate, cu respectarea strictă a dispoziţiilor legale şi regulilor tactice consacrate;

- comportare demnă, civilizată, cu mult tact, calm şi stăpânire de sine în orice ocazie;

- intervenţie fermă, hotărâtă, responsabilă;- obiectivitate, nepărtinire, principialitate, echidistanţă în toate cazurile;- evitarea conflictelor, tulburărilor, dezordinilor, preîntâmpinarea sau

aplanarea din faşă a tensiunilor şi stărilor de spirit negative;- uzul de armă cu oportunitate şi cu respectarea strictă a normelor legale în

materie;- raportarea urgentă a evenimentelor, informarea de îndată a procurorului

competent a constata faptele, a prelua şi coordona ancheta. Constatarea faptelor date în competenţă (în condiţiile legii procesual-penale cu respectarea întocmai a prevederilor legale şi procedeelor tactice criminalistice cunoscute);

- neangajare politică, transparenţă, colaborare şi conlucrare cu organele judiciare, factorii administrativi locali, O.N.G. şi alte organisme implicate în prevenirea şi combaterea criminalităţii.

* Nicolae Văduva - CURS DE TACTICĂ ŞI METODICĂ CRIMINALISTICĂ, Editura Universitaria, Craiova, 2002, pag.229-265* JANDARMERIA ROMÂNĂ - SECŢIA DE JANDARMI - PREMISE ŞI PERSPECTIVE, Editura M.I., 2004, pag.191-192

SECŢINEA V – CERCETAREA EVADĂRII ŞI A ALTOR INFRACŢIUNI CONTRA ÎNFĂPTUIRII JUSTIŢIEI

SECŢIUNEA VI - CERCETAREA FAPTELOR DECORUPŢIE

Corupţia există ca unul din cele mai grave comportamente ale funcţionarilor publici incorecţi care, abuzând de funcţiile deţinute şi puterea conferită de exerciţiul autorităţii, îşi crează avantaje materiale şi obţin mari foloase personale nedrepte (bani, bunuri, funcţii, titluri, exonerarea de răspundere etc.). Recrudescenţa corupţiei după Revoluţia din '89 cu efecte negative majore asupra vieţii şi drepturilor oamenilor, a făcut ca şi legislaţia în materie să sufere mutaţii considerabile atât în materia de reglementare şi sancţionare, cât şi de anchetă (crearea P.N.A.)*.

Infracţiunile de corupţie, asimilate acestora sau în legătură cu corupţia, sunt reglementate astfel în art.308-312 C.pen. (luarea şi darea de mită, traficul de influenţă, primirea de foloase necuvenit, remuneraţia injustă) şi în Legea nr.78/2000 privind prevenirea şi combaterea faptelor de corupţie (infracţiuni asimilate faptelor de corupţie prevăzute de art.10-13 şi fapte în legătură directă cu infracţiunile de corupţie, incriminate în art.17 din respectiva lege) cu completările şi modificările ulterioare aduse prin Legea nr.161/2003 (pachetul de legi anticorupţie).

În cele ce urmează, vom prezenta pe scurt cele mai importante chestiuni de metodică criminalistică privind anchetarea crimelor şi delictelor de corupţie, făcând obligatoriu referire şi la faptele asimilate sau în legătură directă cu infracţiunile de corupţie.

PROBLEMELE PE CARE TREBUIE SĂ LE CLARIFICE ANCHETA**

a) Activitatea infracţională desfăşurată. Modalităţile faptice de comitere a infracţiunilor

În cazul luării de mită (art.309 C.pen.)- pretinderea, primirea, acceptarea, nerespingerea de către funcţionarul

public a banilor sau foloaselor necuvenite în scopul îndeplinirii, neîndeplinirii, întârzierii unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau al îndeplinirii lui contrar acestor îndatoriri (alin.1);

* Colectiv - REALITĂŢI ŞI PERSPECTIVE ÎN CRIMINALISTICĂ, Editura Little Star, Bucureşti, 2003, pag.319-321** JANDARMERIA ROMÂNĂ - SECŢIA DE JANDARMI, pag.166-168

- aceleaşi modalităţi faptice comise de funcţionarii din cadrul organizaţiilor internaţionale, membrii Adunărilor Parlamentare şi Comunităţilor Europene, persoane care exercită funcţii judiciare în cadrul instanţelor internaţionale sau funcţionarii unui stat străin (alin.2 şi 3 ale art.302 C.pen.).

În cazul dării de mită (art.309 C.pen.)- promisiunea, oferirea, darea de bani sau alte foloase unui funcţionar

public în scopul îndeplinirii, neîndeplinirii, întârzierii unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau îndeplinirii lor contrar acestor îndatoriri (alin.1);

- aceleaşi modalităţi faptice (promisiune, oferire, dare de bani şi/sau foloase) către funcţionari ai unui stat străin sau organizaţii publice internaţionale în scopul obţinerii unui folos necuvenit în cadrul operaţiunilor economice internaţionale, precum şi faţă de membrii Adunărilor Parlamentare, Comunităţilor Europene, persoanele cu funcţii judiciare din cadrul instanţelor internaţionale.

În cazul traficului de influenţă (art.312)- primirea, pretinderea, acceptarea de promisiuni, daruri în schimbul

influenţei reale sau pretinse asupra unui funcţionar public cu scopul determinării acestuia la o acţiune conformă sau contrară îndatoririlor sale de serviciu (alin.1);

- promisiunea, oferirea, darea de bani sau alte foloase unei persoane care are sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar pentru a-l determina la o

acţiune conformă sau contrară îndatoririlor sale de serviciu (alin.2).În cazul primirii de foloase necuvenite (art.310)- primirea de către un funcţionar, indiferent de natura funcţiei (inclusiv

străin) de bani, foloase, avantaje după ce a îndeplinit un act în virtutea atribuţiunilor sale de serviciu la care era obligat conform legii.

În cazul remuneraţiei injuste- primirea, acceptarea de către funcţionarul public, care în virtutea funcţiei

avea sub supraveghere sau control o persoană juridică de drept privat de însărcinări retribuite de la asemenea persoană, înainte de a se împlini 3 ani de la data pensionării, a demisiei, destituirii sau revocării acestuia (art.311, alin.1);

- fapta conducătorilor persoanelor juridice de drept privat de a remunera în condiţiile de mai sus pe funcţionarul în cauză se consideră complicitate din partea respectivilor conducători (art.311 alin.2).

În cazul infracţiunilor asimilate faptelor de corupţie (prevăzute în art.10-13 din Legea nr.78/2000)

- subevaluarea patrimoniului unei societăţi comerciale (agent economic) în proces de privatizare;

- acordarea de credite sau subvenţii cu încălcarea legii, folosirea lor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, neurmărirea lor conform legii;

- obţinerea sau folosirea de informaţii confidenţiale în interes propriu (cu scopul unor tranzacţii comerciale);

- efectuarea de activităţi economico-financiare incompatibile cu funcţia deţinută în cadrul unui agent economic;

- folosirea funcţiei de conducere sau autorităţii deţinute de o persoană din cadrul unei formaţiuni politice, sindicale, fundaţii, O.N.G.

În cazul faptelor aflate în legătură directă cu infracţiunile de corupţie (prevăzute în art.17 din Legea nr.78/2000)

- tăinuirea bunurilor, favorizarea persoanelor;- asocierea în vederea comiterii unei infracţiuni de corupţie;- falsul, uzul de fals în scopul ascunderii unei infracţiuni de corupţie sau

asimilate;- abuzul în serviciu contra interesului public comis în scopul săvârşirii unei

fapte de corupţie sau asimilate;- contrabanda cu bunuri provenite din fapte de corupţie sau asimilate;- evaziunea fiscală şi bancruta frauduloasă;- traficul de droguri, de arme, de persoane în legătură cu infracţiuni de

corupţie;- spălarea banilor proveniţi din acte de corupţie;- finanţarea actelor teroriste în legătură cu fapte de corupţie.În toate cazurile menţionate trebuie stabilită în concret activitatea

infracţională în ce a constat aceasta*, înţelegerile existente între persoanele implicate, cum a fost înmânat folosul, destinaţia banilor sau bunurilor ce au constituit obiectul

* GHIDUL PROCURORULUI CRIMINALIST, Editura Helion, Timişoara, 1994, pag.207

faptelor şi derutarea organelor judiciare.În cazul infracţiunilor asimilate şi a faptelor în legătură directă cu

infracţiunile de corupţie*, activitatea ilicită este şi mai complexă constând pe de-o parte în actul de corupţie pe fondul unor modalităţi faptice specifice, iar pe de altă parte între acestea din urmă şi faptele de corupţie există o relaţie indisolubilă. De exemplu, în cazul „spălării banilor”** proveniţi din luarea de mită trebuie probate ambele fapte şi să se stabilească legătura între acestea, că s-a urmărit pierderea urmei acestora.

b) Făptuitorii, persoanele implicate, calitatea şi contribuţia fiecăruia- Calitatea de funcţionar public, funcţionar sau persoană care exercită un

serviciu de interes public (art.308, 310).- Orice persoană interesată (în cazul art.309, 312).- Funcţionar public pensionat, demis, destituit, revocat (art.311 alin.1).- Conducătorul unei persoane juridice de drept privat (art.311 alin.2).- Funcţionar al unui stat străin (art.308, alin.3 lit.e).- Dacă îndeplineşte vreuna din cerinţele prevăzute în art.1 din Legea

nr.78/2000. îndeplineşte o funcţie de conducere/decizie în cadrul unui serviciu public,

a unei regii autonome, societăţi comerciale, unitate cooperatistă sau alt agent economic; persoană cu atribuţiuni de control; care acordă asistenţă specializată; care are atribuţiuni în legătură cu operaţiuni ce antrenează circulaţia de

capital, bancare, de schimb valutar, de credit, plasament în burse, asigurări, plasament mutual, ori privitor la conturi bancare sau asimilate acestora, implicate în tranzacţii interne şi internaţionale;

persoane care deţin funcţii de conducere într-un partid, formaţiune politică, sindicală, organizaţie patronală ori într-o asociaţie fără scop lucrativ sau fundaţie;

persoane sau funcţionari care-şi desfăşoară activitatea sau au atribuţiuni în cadrul unei organizaţii internaţionale, inclusiv din cadrul Comunităţilor Europene sau Adunărilor Parlamentare;

persoane care exercită funcţii judiciare în cadrul instanţelor internaţionale a căror competenţă este acceptată şi de România;

alte persoane implicate, îndeosebi în cazul infracţiunilor în legătură directă cu corupţia: tăinuitori, favorizatori, falsificatori, contrabandişti, traficanţi de droguri, arme şi persoane, terorişti etc.

Referitor la persoanele implicate trebuie stabilită identitatea acestora, participaţia/contribuţia la comiterea faptelor, atribuţiunile de serviciu, averea lor în vederea reparării pagubelor şi confiscării banilor sau bunurilor provenite din infracţiuni.

* Costică Voicu, Florin Sandu, Ioan Molnar, Alexandru Boroi - DREPTUL PENAL AL AFACERILOR, Editura Rosetti, Bucureşti, 2002, pag.445-449** Costică Voicu - SPĂLAREA BANILOR MURDARI, Editura Sylvi, Bucureşti, 1999, pag.224-266

c) Banii, bunurile, valorile, foloasele sau avantajele necuvenite care fac obiectul material al infracţiunilor

Sub acest aspect interesează în concret provenienţa acestora, caracteristicile de identificare (seria bancnotelor, natura şi particularităţile individuale ale bunurilor), destinaţia lor, ce s-a întâmplat cu ele, posibilităţile de ridicare în vederea confiscării.

De precizat că potrivit legii penale, banii, valorile sau orice bunuri care au făcut obiectul corupţiei se confiscă iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul va fi obligat la plata echivalentului lor bănesc.

Excepţie fac banii, valorile sau bunurile date sau oferite drept mită în cazul denunţării faptelor, situaţie în care acestea se restituie proprietarilor (art.312 alin.5).

d) Scopul urmăritEste expres prevăzut de lege: obţinerea pentru sine sau pentru altul de

foloase sau avantaje necuvenite.De asemenea, scopul săvârşirii faptei este acela al determinării unui

funcţionar de a acţiona conform îndatoririlor sale de serviciu sau contrar acestora în sensul îndeplinirii, neîndeplinirii, îndeplinirii necorespunzătoare sau întârzierii unui act aflat în competenţa sa profesională. Deci, nu are relevanţă dacă este un act legal sau nu, trebuie doar să fie în legătură cu atribuţiunile de serviciu ale funcţionarului (persoanei care execută un serviciu public).

În cazul primirii de foloase necuvenite (prevăzut de art.310) scopul dării acestora nu este a-l influenţa în vreun anume mod pe funcţionar ci de a-l recompensa nelegal pentru acte îndeplinite în virtutea funcţiei sale şi la care era obligat conform legii.

În cazul traficului de influenţă scopul expres al activităţii ilicite este determinarea funcţionarului de a acţiona într-un anumit mod (legal sau ilegal) respectiv să facă, să nu facă ori să întârzie un act de serviciu sau să-l facă contrar atribuţiunilor sale.

Scopul obţinerii unui folos necuvenit în cadrul operaţiunilor economice internaţionale este expres prevăzut şi în cazul dării de mită unui funcţionar al unui stat străin (art.309 alin.2).

e) Alte împrejurări în raport cu specificul cauzei- Urmările (consecinţele) faptelor Modul în care se reflectă în activitatea economico-financiară sau

imaginea agentului economic sau instituţiei în cauză. Pagubele/prejudiciile provocate.Dacă pagubele (prejudiciile) cauzate depăşesc valoarea de 100.000 euro

sau s-a produs o perturbare deosebit de gravă a activităţii unităţii în cauză, competenţa de efectuare a anchetei va reveni Parchetului Naţional Anticorupţie la nivel central, iar paguba/prejudiciul mai mic de 100.000 euro atrage competenţa P.N.A. teritorial.

- Legătura (relaţia) de cauzalitate între activitatea infracţională, urmări şi scopul vizat.

- Data, ora şi locul desfăşurării (derulării) faptelor. Succesiunea în timp a evenimentelor, momentul încheierii acţiunilor infracţionale.

- Persoanele care au avut de suferit prejudicii/pagube/daune de pe urma faptelor de corupţie, asimilate sau în legătură directă cu acestea, natura şi realitatea pagubelor, cuantumul acestora şi posibilităţile de reparare a lor.

- Măsurile care se impun pentru anularea efectelor actelor întocmite în condiţiile unor fapte de corupţie, asimilate sau în legătură cu acestea, restabilirea situaţiei anterioare.

f) Modul de sesizare. Existenţa vreunui denunţ sau cauze de nepedepsire

Dacă a existat vreun denunţ prealabil, modul de denunţare şi data denunţului interesează pentru a vedea dacă acesta poate constitui cauză de nepedepsire de felul celei prevăzute în art.308 alin.5 şi 312 alin.3 care stipulează:

- în cazul dării de mită, mituitorul nu se pedepseşte dacă denunţă autorităţii fapta înainte ca organul de urmărire penală să fie sesizat pentru acea infracţiune (art.309 alin.5);

- în cazul traficului de influenţă, prin dare, oferire sau promisiune de bani, daruri ori alte foloase unei persoane cu influenţă reală sau pretinsă faţă de un funcţionar public, dacă cel în cauză (ofertantul) denunţă faptele înaintea sesizării autorităţilor, această chestiune constituie cauză de nepedepsire (art.312 alin.3 C.pen.);

- de asemenea, constituie cauză de nepedepsire împrejurarea că mituitorul a fost constrâns prin orice mijloace de către cel care a luat mită să procedeze în acest sens (art.309 alin.4).

Deci, în legătură cu această problemă, trebuie văzut cu exactitate modul în care a fost făcut denunţul şi momentul acestuia, anterior sesizării organelor competente.

Iar constrângerea fizică sau morală trebuie să fie reală, efectivă de natură a-l obliga pe cel în cauză la un anume comportament, a nu putea rezista ameninţării cu un pericol pentru el sau cineva apropiat ce nu poate fi înlăturat altfel*.

g) Existenţa concursului de infracţiuni şi posibilităţile de extindere a cercetărilor

Faptele de corupţie, asimilate sau în legătură cu acestea, se comit de regulă în concurs şi cu alte fapte, inclusiv din cele vizând crima organizată, în care sunt implicate şi alte persoane. Ancheta trebuie să existe cu privire la întreaga activitate infracţională şi asupra tuturor făptuitorilor implicaţi.

h) Cauzele, condiţiile şi împrejurările care au determinat, favorizat, înlesnit comiterea faptelor şi măsurile de prevenire ce se impun

Din analiza cauzelor, condiţiilor şi împrejurărilor generatoare sau favorizatoare reiese că în principal acestea se grupează în jurul crizei morale şi materiale pe care o traversează societatea de tranziţie, pe fondul incorectitudinii şi ineficienţei activităţii funcţionarilor publici chemaţi să vegheze la respectarea şi aplicarea legalităţii, ei transformând funcţia publică în sursă personală de înavuţire şi parvenire.

* A se vedea şi prevederile art.27-28 din C.pen.

ACTIVITĂŢI DE ÎNTREPRINS PENTRU ADMINISTRAREA PROBELOR

În general, activităţile de întreprins pentru administrarea probelor vizează documentarea temeinică a faptelor de corupţie, asimilate sau în legătură cu acestea pentru stabilirea în concret a acţiunilor infracţionale, tuturor persoanelor implicate, vinovăţiei acestora în vederea tragerii lor la răspundere şi luării măsurilor de prevenire pentru viitor.

Înainte de a trece la prezentarea activităţilor de anchetă ce se impun, precizăm că potrivit dispoziţiilor legale în materie, competenţa de constatare şi cercetare a corupţiei penale revine obligatoriu procurorului, dar conform art.213 C.pr.pen. organele judiciare de cercetare penală sunt obligate să efectueze actele de urmărire penală ce nu suferă amânare, urmând ca ulterior, de urgenţă, lucrările efectuate împreună cu întreg materialul probator să fie înaintate procurorului*.

a) Constatarea infracţiunii flagranteAtunci când există date şi informaţii referitoare la comiterea vreunui act de

corupţie de felul celor menţionate, inclusiv un denunţ, constatarea în flagrant a faptelor se impune cu stringenţă pentru documentarea cazului şi tragerea la răspundere a celor vinovaţi.

Pentru realizarea obiectivelor vizate şi reuşita acţiunii se impune o minuţioasă pregătire prealabilă în raport cu specificul cauzei, pregătire care în principiu presupune:

- cunoaşterea cât mai multor date despre cele ce urmează a se întâmpla, inclusiv cu privire la persoanele în cauză (mituitor, funcţionar incorect, persoane de legătură etc.) şi relaţiile dintre ele;

- stabilirea sumelor de bani, a bunurilor, valorilor şi foloaselor (avantajelor) ce fac obiectul infracţiunii, cu descrierea amănunţită a caracteristicilor acestora;

- determinarea motivului şi scopului pentru care s-a pretins, primit, convenit, negociat actul de corupţie (darea/luarea de mită, traficul de influenţă, inclusiv cu element de extraneitate - implicare funcţionari străini sau organisme internaţionale);

- precizarea locului unde urmează a se înmâna folosul şi a împrejurimilor acestuia, sub aspectul amplasamentului acestuia, intrări-ieşiri, prezenţei unor persoane acolo;

- identificarea altor persoane care au mai procedat în acelaşi fel şi/sau a celor care mai cunosc despre cele întâmplate;

- determinarea actelor şi documentelor întocmite în condiţiile corupţiei şi măsurilor faţă de acestea;

- stabilirea momentului intervenţiei care în principiu trebuie să coincidă cu cel al înmânării folosului;

- constituirea echipei de acţiune, dotarea corespunzătoare, instruirea şi precizarea sarcinilor fiecăruia;

* A se vedea dr.Vasile Bercheşan - INVESTIGAREA CRIMINALISTICĂ A INFRACŢIUNILOR, vol.I, Editura Paralela 45, Piteşti, pag.13-50

- asigurarea tehnico-logistică cu mijloace de deplasare, comunicare, transmisiune, înregistrare, fixare a rezultatelor;

- încunoştinţarea procurorului (dacă nu s-a făcut încă) pentru preluarea de către acesta a operaţiunilor;

- în cazul unui denunţ, întocmirea unui proces-verbal în care se consemnează sumele de bani cu seria bancnotelor sau caracteristicile bunurilor ce fac obiectul corupţiei. De precizat că nu se mai recomandă capcanarea (marcarea) banilor (tratarea chimică a bancnotelor) deoarece aceştia vor trebui scoşi din uz şi nici o unitate bancară (sau C.E.C.) nu e dispusă să renunţe la o sumă de bani (mai ales dacă aceasta este consistentă). Se poate aplica substanţa respectivă pe plic, dar cel mai indicată este înserierea prealabilă a bancnotelor. Pentru dolari, euro sau alte mijloace de plată străine este indicat să se menţioneze şi anul de emitere şi banca emitentă, pentru o cât mai bună individualizare.

Referitor la modul de acţiune, în cadrul constatării în flagrant a faptelor, trebuie respectate regulile generale de tactică criminalistică, respectiv intervenţia promptă, fermă, hotărâtă în momentul înmânării folosului, controlul corporal al celor implicaţi şi deposedarea lor de orice obiecte periculoase sau corp delict, percheziţionarea birourilor, încăperilor, anexelor şi vehiculelor, ridicarea tuturor actelor, banilor, bunurilor care fac obiectul corupţiei, fotografierea (filmarea) acestora, reţinerea făptuitorilor, ascultarea lor, a martorilor etc.

Toate activităţile şi operaţiunile întreprinse în prezenţa martorilor asistenţi, se consemnează textual în procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante (atributul şi responsabilitatea procurorului, fără însă a neglija sau minimaliza contribuţia lucrătorilor M.A.I. la această activitate).

b) Ascultarea denunţătoruluiÎn cazul că în cauză există un denunţ, trebuie procedat la ascultarea de

îndată a persoanei care l-a făcut (denunţătorul), amănunţit, cu privire la toate împrejurările cazului precum:

- modul cum a survenit înţelegerea, relaţiile cu funcţionarul în cauză;- banii, bunurile, valorile, foloasele, serviciile, avantajele pretinse, primite,

negociate, cu precizarea caracteristicilor lor de identificare;- motivul, scopul şi interesul pentru care s-a pretins, convenit sau stabilit

actul de corupţie;- locul exact unde s-a hotărât înmânarea folosului şi împrejurimile acestuia,

cu toate datele de identificare şi individualizare;- dacă mai sunt şi alte persoane care au procedat la fel, cine mai cunoaşte

despre cele întâmplate şi cine mai este implicat (destinaţia banilor, lanţul infracţional);- în cazul traficului de influenţă, în ce constă adevărata sau pretinsa

influenţă faţă de funcţionarul public determinat la un anumit comportament vizavi de atribuţiunile sale de serviciu.

De subliniat că, potrivit art.23 din Legea nr.78/2000, persoanele cu atribuţiuni de control au obligaţia fermă de a sesiza organele judiciare atunci când constată fapte ce pot atrage răspunderea penală potrivit legii de prevenire şi combatere a corupţiei. Aceeaşi obligaţie de încunoştinţare a organelor abilitate revine şi persoanelor

cu funcţii de răspundere, precum şi oricăror persoane care în virtutea sarcinilor de serviciu iau cunoştinţă de fapte de corupţie, în legătură cu operaţiuni care antrenează circulaţia de capital, operaţiuni de plasament bancar, schimb valutar, credit, burse, asigurări, fonduri mutuale etc. ori presupun că banii sau valorile manipulate provin din spălarea banilor, corupţie sau în legătură cu acestea.

c) Efectuarea de percheziţii. Verificarea şi ridicarea de obiecte şi înscrisuri

În raport cu specificul cauzei se vor efectua percheziţii domiciliare la locul de muncă (sediul) unde persoanele implicate îşi desfăşoară activitatea curentă, urmărindu-se identificarea bunurilor, înscrisurilor şi valorilor ce fac obiectul material al infracţiunilor şi servesc la dovedirea faptelor. Interesează în mod deosebit banii, bunurile, valorile date făptuitorului sau dobândite prin acte de corupţie care, potrivit legii sunt supuse confiscării.

De asemenea, trebuie avute în vedere actele privind atribuţiunile şi sarcinile de serviciu ale funcţionarilor implicaţi, calitatea şi postura acestora, responsabilităţile (fişa postului), precum şi toate înscrisurile sau documentele ce probează împrejurările cauzei ca de exemplu acte referitoare la privatizare, vânzarea-cumpărarea activelor, de licitaţie, acte bancare, de creditare şi subvenţionare, debite nerambursate, privitoare la lichidarea agentului comercial, operaţiuni financiare şi contabile, acte de verificare şi control, sesizări ale organizaţiilor europene etc.

Este de precizat că potrivit art.27 alin.ultim din Legea nr.78/2000, procurorul poate dispune agenţilor economici, inclusiv societăţilor bancare comunicarea de acte sub semnătură privată, bancare, financiare, contabile, iar unităţile în cauză au obligaţia expresă de a le pune la dispoziţie fără a putea invoca secretul bancar sau profesional.

d) Dispunerea şi efectuarea de constatări tehnico-ştiinţifice şi expertize criminalistice, contabile, tehnice

În funcţie de complexitatea şi specificul fiecărui caz în parte, pot fi dispuse o serie întreagă de constatări tehnico-ştiinţifice şi expertize care să clarifice aspectele legate de diversele împrejurări ale cauzei.

Dintre constatările tehnico-ştiinţifice şi expertizele criminalistice mai des întâlnite menţionăm pe cele grafoscopice (grafice), având drept obiectiv stabilirea persoanei după scris, dactiloscopice pentru evidenţierea urmelor papilare (amprentelor) pe diverse obiecte, traseologice pentru refacerea unui act rupt sau a vocii şi vorbirii în cazul existenţei unor înregistrări audio-video.

De asemenea, mai pot fi efectuate în raport cu specificul cauzei şi expertize medico-legale (îndeosebi psihiatrice), tehnice, vizând diverse aspecte de ordin tehnic (calculatorul, autoturismul) şi mai ales contabile vizând modul de derulare a unor operaţiuni economice.

Prin expertizele contabile pot fi stabilite modalităţile de comitere a faptelor, circulaţia documentelor contabile, prejudiciile cauzate, cuantumul acestora, în patrimoniul cui se localizează, legătura de cauzalitate între acţiunea ilicită şi paguba constatată, licitaţii trucate, credite şi subvenţii ilegale, deturnări de fonduri etc.

Gama constatărilor tehnico-ştiinţifice şi expertizelor este extrem de largă, în funcţie de urmele şi mijloacele materiale de probă ridicate în cauză, inclusiv cele asigurate şi conservate de organele de control cu prilejul constatărilor făcute (obligaţie expres stipulată în art.23 alin.2 din Legea nr.78/2000).

e) Identificarea şi ascultarea martorilorÎn astfel de cauze, martorii pot fi selectaţi din rândul persoanelor care

într-un fel sau altul au avut contact cu cele întâmplate, cunoscând împrejurări concrete ale faptelor săvârşite. Deci, ei pot fi identificaţi din rândul colegilor de serviciu ai persoanelor implicate, partenerii de afaceri, factorii de răspundere din unităţile de care aparţin făptuitorii (dacă nu sunt şi ei învinuiţi), persoanele cu care au avut de-a face înainte sau după comiterea faptelor, rudele sau cunoştinţele victimelor etc.

Toţi martorii identificaţi în cauză, vor fi ascultaţi amănunţit cu privire la activitatea infracţională, persoanele implicate, relaţiile acestora, bunurile şi valorile ce fac obiectul material al infracţiunilor şi orice împrejurări care să servească la probarea faptelor.

f) Ascultarea învinuiţilor (inculpaţilor)Se face cu respectarea dispoziţiilor legale şi regulilor tactice criminalistice

privind această activitate, asigurându-se drepturile şi garanţiile procesuale ale acestora. În funcţie de „personalitatea” fiecărui învinuit (inculpat) vor fi alese procedeele tactice adecvate, de regulă ascultarea în ascultarea sistematică, folosirea probelor de vinovăţie sau ascultarea unui învinuit (inculpat) despre faptele celorlalţi coparticipanţi. Cele declarate de făptuitori trebuie verificate de îndată spre a fi apreciate ca probe în apărare sau respinse ca nefondate.

g) Luarea măsurilor asiguratoriiEste o obligaţie legală a anchetatorului, decurgând din prevederile art.20

din Legea nr.78/2000 şi art.22 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.43/2002 (privind înfiinţarea P.N.A.).

Modul concret de aducere la îndeplinire a acestor măsuri urmează regulile şi procedeele tactice criminalistice, general valabile situaţiilor de acest gen, cu menţiunea că bunurile şi valorile indisponibilizate trebuie urgent predate instituţiilor abilitate (C.E.C., bănci, unităţi de specialitate) în conformitate cu prevederile art.165 C.pr.pen.

h) Alte activităţi de anchetă în raport cu specificul cauzei * Pentru documentarea temeinică a unei cauze de corupţie, în afara celor

anterior prezentate mai pot fi efectuate şi alte activităţi de anchetă, dintre care enumerăm exemplificativ:

- ascultarea persoanelor vătămate (dacă există victime fizice sau păgubaşi ca urmare a unor fapte de acest fel);

- efectuarea de prezentări pentru recunoaştere de persoane sau bunuri, atunci când este posibilă identificarea acestora cu ajutorul persoanelor care le-au văzut anterior şi au reţinut în memorie semnalmentele sau caracteristicile lor individuale;

* JANDARMERIA ROMÂNĂ - SECŢIA DE JANDARMI, pag.169-170

- confruntarea de persoane atunci când există contraziceri referitoare la aspecte esenţiale ale cauzei ce pot fi clarificate prin această activitate;

- reconstituirea unor împrejurări ale cauzei, mai puţin întrebuinţată dar recomandabilă atunci când e necesar a se lămuri anumite aspecte, ca de pildă posibilitatea unui martor de a vedea obiectul înmânat sau abilitatea făptuitorului de a falsifica un document cu multe elemente de siguranţă (card);

- aplicarea unor metode „moderne” de lucru, specifice anchetei antidrog sau vizând crima organizată ca:

punerea sub supraveghere a conturilor bancare şi a celor asimilate acestora;

supravegherea, interceptarea şi ascultarea telefoanelor; folosirea de investigatori sub acoperire etc.

Intocmit comisar sef Mandasescu Horatiu.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

* Tratat de tactică criminalistică, Editura Carpaţi, Craiova, 1992;

* Tratat de metodică criminalistică, Editura Carpaţi, Craiova, 1994;

* Dr. V. Bercheşan - Metodologia investigării infracţiunilor, vol.I şi II, Editura Paralela

45, Piteşti, 1998-2000;

* Dr. V. Bercheşan - Cercetarea penală criminalistică, teorie şi practică - Îndrumar

complet de cercetare, Editura ICAR, Bucureşti, 2001;

* Emilian Stancu - Criminalistica, Editura ACTAMI, Bucureşti, 2001;

* Aurel Ciopraga - Criminalistica. Elemente de tactică, Editura GAMA, Iaşi, 1996;

* Ion Mircea - Criminalistica, Editura LUMINA LEX, Bucureşti 1999;

* Constantin Pletea - Criminalistica. Elemente de anchetă penală, Editura Little Star,

Bucureşti, 2003;

* Nicolae Văduva - Curs de tactică şi metodică criminalistică, Editura Universitaria,

Craiova, 2003;

* Camil Suciu - Criminalistica, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972;

* Colectiv - Secţia de jandarmi, Editura M.I., 2004;

* Instrucţiunile M.I. nr.S-420/01.04.2003 privind efectuarea c.f.l. în unităţile de poliţie;

* Ordinul M.I. nr.S-265/2003 privind organizarea şi planificarea cercetării penale în

poliţie;

* Codul penal;

* Codul de procedură penală;

* Legea nr.218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române;

* Legeanr.360/2002 privind Statutul poliţistului;

* Legea nr.116/1998 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române;

* Legea nr.143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri;

* Legea nr.78/2000 privind combaterea competiţiei.

to, înregistrări audio-video etc.).