VIII. Indicatori sociali la nivel global De un mare interes pentru tematica indicatorilor sociali sunt cei dezvoltaţi de organizaţiile mondiale.

Procesul de elaborare a acestora început prin anii 60, când UNRISD (Institutul ONU de cercetare pentru

dezvoltare socială cu sediul la Geneva) a dezvoltat trei indici compoziţi diferiţi: Level of Living Index (LLI),

General Index of Development (GID) (McGranahan et al. 1972) şi Socioeconomic Development Index

(SID). (McGillivray şi Noorbakhsh, 2004)

Printre primii indici compoziţi propuşi a fost şi Physical Quality of Life Index (PQLI), introdus de Morris

David Morris şi colegii săi de la Overseas Development Council. El este calculat cu ajutorul mortalităţii

infantile, speranţei de viaţă şi a alfabetizării, în proporţie egală, fiind exprimat pe o scală de la 0 la 100

(Morris, 1980). Autorul afirmă că a pornit această întreprindere de la conştientizarea că:

PIB-ul nu ia în considerare diferenţele de preţ şi cele de distribuţie a veniturilor. De

asemenea, nu reuşeşte să arunce lumină asupra a cât de eficient este cheltuit venitul.

(Morris, 1980).

Indexul său a fost însă criticat pentru faptul că ar cuprinde două măsuri legate de sănătate, ceea ce ar

afecta caracterul său multidimensional (Booysen, 2002) şi ar produce colinearitate (Felipe şi Resende,

1996). De asemenea, nu există vreo justificare pentru ponderea egală acordată celor trei factori în index

(Hicks şi Streeten, 1979). În ciuda succesului repurtat la data apariţiei, el este astăzi puţin folosit.

De un real succes s-a bucurat însă Indicele Dezvoltării Umane propus de ONU, care agregă trei categorii

de indici:

• speranţa de viaţă (indicator al condiţiilor de viaţă şi sănătăţii).

• rata analfabetismului combinată cu includerea în învăţământul primar, secundar şi terţiar.

• PIB-ul real pe cap de locuitor.

Alegerea indicilor nu este întâmplătoare, ei sunt prezenţi in multe liste de indicatori de dezvoltare, ei

reflectând şi opţiuni valorice (Lind, 2004). Modul de calculare a IDU a suferit modificări pentru a-i spori

senzitivitatea. Aceste schimbări au fost realizate în urma unor îndelungi şi complicate analize care, după

cum arată Morse (2004), „deşi […] pot părea oarecum pendante şi mecanice în natură, ele reprezintă de

fapt ecoul unei dezbateri încărcate axiologic care bate chiar în inima diversităţii de perspective

referitoare la ceea ce se consideră a fi <<dezvoltare>>.[...] Creatorii acestor indici au o mare putere şi

responsabilitate" (p. 84).

IDU ia valori intre 0 şi 1, ţările fiind clasificate în funcţie de valoarea indicatorului, în:

• ţări cu dezvoltare umană înaltă (peste 0.8).

• ţări cu dezvoltare umană medie (între 0.5 şi 0.79).

• ţări cu dezvoltare umană scăzută (sub 0.5).

Sergiu Bălţătescu – Indicatori Sociali

România se află aproape de partea de sus a pragului dezvoltării umane medii, cu valori ce au variat între

0.772 în 1990 şi 0.792 în 2003. Totuşi, majoritatea ţărilor europene se clasează în prima categorie, iar

scoruri inferioare României au numai Rusia, Bosnia şi Herţegovina, Belarus, Albania şi Ucraina (UNDP,

2005).

Din 1990, UNDP publică un raport global al dezvoltării umane şi rapoarte naţionale. Acestea cuprind,

alături de prezentarea datelor IDU şi a clasamentelor pe ţară, discuţii pe teme care se schimbă în fiecare

an. De exemplu, tema ultimilor ani a Rapoartelor Dezvoltării Umane pentru România a fost guvernarea

locală (UNDP (Romania), 2005).

Modificările constante ale formulei de calcul (atât de agregare cât şi a indicatorilor compoziţi) fac

posibilităţile de comparaţie anuală mai degrabă scăzute. O serie de critici au fost aduse IDU (pentru o

trecere în revistă, vezi Raworth şi Stewart, 2005), unele din acestea fiind luate în considerare la

modificările ulterioare (Johansson, 2004). Lind, de pildă (1992) consideră că indexul acordă o prea mare

pondere alfabetizării, în ciuda faptului că măsura acestui concept nu este fidelă. El critică şi faptul că IDU

este prea sensibil la micile variaţii ale componentelor, ceea ce alterează diferenţele de rang dintre ţări

(vezi şi Booysen, 2002). Chowdhury (1991) afirmă că robusteţea indexului este, ca şi în cazul Physical

Quality of Life Index, afectată de alegerea arbitrară a ponderilor acordate celor trei dimensiuni. O altă

obiecţie ar fi că nu sunt incluse dezvoltări sociale cruciale precum libertatea politică şi drepturile omului.

Pentru o prezentare a argumentelor pro şi contra vezi Booysen (2002, p. 139).

OECD (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică) a fost printre primele organizaţii

internaţionale care s-a ocupat de problema indicatorilor sociali, publicând în 1982 o listă de indicatori

sociali (OECD, 1982), pentru ca în 1986 să publice un compendiu. După 2000, această organizaţie a

revenit la tema indicatorilor sociali publicând mai multe volume cu titlul Society at a Glance: OECD Social

Indicators. Lista indicatorilor sociali incluşi în aceste volume a variat, în principal pentru că ţările nu au

ajuns la un consens în această privinţă (Atkinson, 2002a). În 2006, lista prezentată era următoarea,

împărţită pe cinci subdomenii:

Indicatori ai contextului general

• Venitul net naţional pe cap de locuitor

• Ratele fertilităţii

• Migraţie

• Căsătorie şi divorţ

Indicatori de autosuficienţă

• Ocuparea forţei de muncă

• Şomajul

• Îngrijirea copiilor

• Performanţa elevilor

• Persoane care nu sunt ocupate, la studii sau în formare

• Vârsta la pensionare forţată

• Cheltuielile pentru educaţie

Sergiu Bălţătescu – Indicatori Sociali

Indicatori ai echităţii

• Inegalitatea de venituri

• Sărăcie

• Sărăcia în rândul copiilor

• Caracterul adecvat al prestaţiilor de ultimă instanţă

• Cheltuieli sociale publice

• Totalul cheltuieli sociale

Indicatori ai sănătăţii

• Speranţa de viaţă

• Starea de sănătate percepută

• Sănătatea copiilor mici

• Obezitate

• Înălţime

• Sănătate mintală

• Destinatari ai îngrijirii pe termen lung

• Cheltuieli cu asistenţa medicală

Indicatori ai coeziunii sociale

• Satisfacţia cu viaţa

• Satisfacţia cu locul de muncă

• Victimizare

• Sinucideri

• Intimidare

• Comportamentul de risc (OECD, 2009).

Un indice inedit prin structura lui a fost propus de psihologul social Ed Diener, de la Universitatea din

Illinois. Numit Quality of Life Index, el este construit pe baza unei analize a lui Schwartz (1994) care

include un set de 45 de valori universale grupate în şapte domenii. Diener a procedat la construcţia

indexului prin eşantionarea a câte două variabile din fiecare domeniu din Compediumul de Statistici şi

Indicatori Sociali publicat de ONU şi Anuarul Demografic (amândouă publicate de ONU în 2001) şi World

Development Report 2004. Au rezultat doi indici separaţi: unul de bază şi unul avansat, acesta din urmă

având rolul de a capta mai bine diferenţele dintre naţiunile dezvoltate din punct de vedere economic.

Primul index cuprinde puterea de cumpărare, rata omuciderilor, împlinirea nevoilor fizice de bază, rata

sinuciderii, rata alfabetizării, încălcări ale drepturilor omului şi rata defrişărilor. Al doilea index cuprinde

alte 7 variabile: numărul de doctori pe cap de locuitor, rata economisirii, venitul pe cap de locuitor,

bunăstarea subiectivă, procentul celor care merg la facultate, egalitatea veniturilor şi numărul de tratate

de protecţia mediului semnate. Cei doi indici pot fi reuniţi într-un indice cumulat. (Diener, 1995) Inedită

este mai ales includerea bunăstării subiective, indicele lui Diener şi Happy Life Expectancy propus de

Veenhoven (1996), fiind printre foarte puţinii indici compoziţi care includ măsuri subiective.

Sergiu Bălţătescu – Indicatori Sociali

Unul din cei mai cuprinzători indici compoziţi este introdus de Estes (1984, 1988). Numit Index of Social

Progress (ISP; WISP), a fost conceptualizat începând cu 1986 (în mod ciudat, Harmon Ziegler (1988) a

introdus propriul index al progresului social calculat ca procentajul cheltuielilor guvernamentale pe

educaţie, servicii medicale şi ajutor social)(Haas, 1994). El cuprinde, în forma actuală, 45 de indicatori

grupaţi în 10 domenii: educaţie, sănătate, statusul femeii, efortul de apărare, economie, demografie,

Localizare geografică, haos politic, diversitate culturală şi efort social, agregaţi pe o scară de la 0 la 100.

Cele mai dezvoltate, după această clasificare sunt regiunile Australiei şi Noii Zeelande (cu 84 de puncte),

Europei (82 de puncte) şi Americii de Nord (79 de puncte). România, cu 77 de puncte, ocupă locurile 27-

28 din 36 de ţări, la egalitate cu Letonia (Estes, 2004). O variantă a indicelui, numit Index of Net Social

Progress (ISNP), se bazează pe excluderea componentei geografice. A fost utilizat pentru a evalua

schimbările în domeniul dezvoltării din variate regiuni ale lumii, inclusiv Europa (Estes, 1997, 2004).

Recent, el a fost dezvoltat pentru a evalua schimbările la scară naţională.

Sergiu Bălţătescu – Indicatori Sociali

Bibliografie

Atkinson, A. B. (2002a). Social indicators : the EU and social inclusion. Oxford University Press, Oxford ; New York.

Booysen, F. (2002), An overview and evaluation of composite indices of development, Social Indicators

Research, vol. 59, nr. 2, pp. 115-151.

Chowdhury, O. H. (1991), Human development index: a critique, Bangladesh Dev Stud, vol. 19, nr. 3, pp. 125-127.

Diener, E. (1995), A value based index for measuring national quality of life, Social Indicators Research, vol. 36, nr. 2, pp. 107-127.

Estes, R. J. (1984). The social progress of nations. Praeger, New York, N.Y. Estes, R. J. (1988). Trends in world social development : the social progress of nations, 1970-1987.

Praeger, New York.

Estes, R. J. (1997), Social development trends in Europe, 1970-1994: Development prospects for the new Europe, Social Indicators Research, vol. 42, nr. 1, pp. 1-19.

Estes, R. J. (2004), Development challenges of the "new Europe", Social Indicators Research, vol. 69, nr. 2, pp. 123-166.

Felipe, J., & Resende, M. (1996), A multivariate approach to the measurement of development, Journal

of Developing Areas, vol. 30, nr. 2, pp. 183.

Haas, M. (1994). Improving human rights. Praeger, Westport, Conn. Hicks, N. L., & Streeten, P. (1979), Indicators of Development: The Search for a Basic Needs Yardstick.,

World Development vol. 7, nr. 6, pp. 567-580.

Johansson, C. (2004). Measurement of Human Development using Composite Indices, Human

Development - from theory to practive. Third training course on Human Development. Oxford.

Lind, N. (2004), Values reflected in the Human Development Index, Social Indicators Research, vol. 66, nr. 3, pp. 283-293.

Lind, N. C. (1992), Some Thoughts on the Human-Development Index, Social Indicators Research, vol. 27, nr. 1, pp. 89-101.

McGillivray, M., & Noorbakhsh, F. (2004), Composite Indices of Human Well-being, World Institute For

Development Economics Research, United Nations University. Wider Discussion Paper, vol. No. WDP 2004/63, pp. 1-21.

Morris, M. D. (1980), The Physical Quality of Life Index (PQLI), Dev Dig, vol. 18, nr. 1, pp. 95-109.

Morse, S. (2004). Indices and indicators in development : an unhealthy obsession with numbers? Earthscan, London ; Sterling, VA.

OECD (1982). Social indicators. Organisation for Economic Cooperation and Development, Paris. OECD (2009). Society at a glance: OECD social indicators. OECD, Paris. Raworth, K., & Stewart, D. (2005), Critiques of the Human Development Index: A review, în: S. Fukuda-

Parr, A. K. Shiva Kumar, A. K. Sen & United Nations Development Programme. Human Development Report Office. (coord.), Readings in human development : concepts, measures and

policies for a development paradigm, Oxford University Press, New Delhi ; New York, pp. xxxi, 370.

UNDP (2005). Human development report New York: United Nations Development Programme, pp. 388.

UNDP (Romania) (2005). Raportul Naţional al Dezvoltării Umane 2003-2005 Bucureşti. Veenhoven, R. (1996), Happy Life-Expectancy - a Comprehensive Measure of Quality-of- Life in Nations,

Social Indicators Research, vol. 39, nr. 1, pp. 1-58.