CENUŞE MELINDAappetrosani2013@gmail.com

curs si un cuprins de lucrare ca model

DEONTOLOGIA FUNCŢIONARULUI PUBLIC

- suport de curs -

PETROŞANI,

1

2012

2

CUPRINSDEONTOLOGIA FUNCŢIEI PUBLICE – CONSIDERAŢII INTRODUCTIVE

CAPITOLUL 1 – Consideraţii generale privind funcţia publică şi cariera

funcţionarilor publici….......................................................................................…6

Consideraţii generale privind accesul la funcţia publică……………..…..….6

Categorii de funcţionari publici…………….………………………….....….15

Recrutarea funcţionarilor publici. Organizarea şi desfăşurarea concursului…19

Numirea funcţionarilor publici. Perioada de stagiu a funcţionarilor publici…24

Evaluarea, formarea şi promovarea în funcţia publică………….…….…..….27

Promovarea rapidă în funcţia publică…………………………………………31

Perfecţionarea profesională a funcţionarilor publici…………………………33

CAPITOLUL 2 – Răspunderea juridică a funcţionarilor publici…...............…42

Categorii de răspundere juridică ale funcţionarilor publici…….………..……42

Răspunderea disciplinară a funcţionarilor publici…………….………………44

Răspunderea contravenţională a funcţionarilor publici………………….……53

Răspunderea civilă a funcţionarilor publici……………………………...……56

Răspunderea penală a funcţionarilor publici………………………….………59

CAPITOLUL 3 – Conduita profesională a funcţionarului din administraţia

publică românească …..........................................................................................…63

Principiile generale care guvernează conduita profesională a funcţionarilor

publici……………………………………………………………………….……….63

Norme generale de conduită profesională a funcţionarilor publici……….….65

Conduita în cadrul relaţiilor internaţionale……………………….…....…….68

Rolul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici în coordonarea,

monitorizarea şi controlul aplicării normelor de conduită profesională…………….69

3

DEONTOLOGIA FUNCŢIEI PUBLICE – CONSIDERAŢII INTRODUCTIVE

Termenul „deontologie" provine din cuvintele greceşti „deon, deontos” care

înseamnă ceea ce se cuvine şi „logos" care înseamnă ştiinţă. Iniţial ea a fost

identificată cu morala şi o regăsim astfel în lucrarea „Deontologia sau ştiinţa moralei"

a filosofului şi juristului englez Jeremy Bentham, lucrare structurată în două părţi

consacrate, una teoriei virtuţii, iar cealaltă practicii virtuţii.

Noţiunea de deontologie, într-un sens mai restrâns, desemnează “un ansamblu

de reguli, considerate esenţiale în cadrul unei profesiuni”. Se vorbeşte astfel despre o

deontologie medicală, contabilă, a funcţionarilor publici, a agenţilor de bursa, a

profesorilor etc. Nerespectarea ei antrenează excluderea din branşa respectivă.

Deontologia, prin specificul obiectului său de cercetare se află la interferenţa

dintre drept şi morală. Ea poate fi definită ca reprezentând ansamblul normelor care

conturează un anumit tip de comportament profesional sau privat. O parte din aceste

norme sunt consacrate din optică juridică, putând fi deci obligatorii tocmai datorită

funcţiei coercitive a statului, iar altele sunt sancţionate doar de opinia publică,

înscriindu-se în categoria normelor etice

În literatura juridică, deontologia trebuie să se regăsească în toate formele de

exprimare a existenţei individului. Omul în acţiunile sale se exprimă pe sine, îşi

exprimă propriile aspiraţii, propria individualitate, raportându-se în acelaşi timp şi la

nevoile celorlalţi, pe care are datoria să nu le afecteze.

Deontologia funcţionarului public poate fi definită ca reprezentând totalitatea

normelor cere guvernează comportamentul profesional şi privat al funcţionarului

public, în virtutea statutului său de detentor al autorităţii publice.

Răspunderea funcţionarului public, intervine ca şi în cazul salariatului, atât

pentru încălcarea obligaţiilor profesionale deduse din raportul de funcţie publică, dar

şi pentru încălcarea normelor de comportament, în interiorul sau în afara instituţiei.

Abaterea disciplinară este astfel concepută ca fiind o faptă săvârşită cu vinovăţie, prin

care se încalcă atât obligaţiile profesionale, cât şi obligaţiile care au o legătura directă

4

sau indirectă cu acestea, care vizează statutul său socio-profesional şi moral, este

vorba despre faptele prin care se produce lezarea demnităţii şi prestigiul unui

funcţionar public.

Doctrina occidentală contemporană susţine ideea cum că ar fi insuficient să

limităm cauzele care determină intervenţia răspunderii disciplinare a funcţionarului

public doar la încălcarea obligaţiilor de serviciu.

Exercitarea unei funcţii publice se încadrează în categoria acelor profesii care

prezintă cel mai mare risc potenţial ca, prin modul în care are loc, să afecteze pe cei

cu care titularul ei intră în contact. În activitatea sa, funcţionarul duce la îndeplinire

prevederile legii, care nu sunt întotdeauna clar înţelese de cei care cad sub incidenţa

lor. Problema care apare astfel, este referitoare la modul diferit în care percep legea

cei care o pun în aplicare şi cei în consideraţiunea cărora este pusă în aplicare. Cei

care se adresează unei autorităţi publice au ca regulă, un anumit interes care trebuie

reglat în limitele legii Este greu să convingi, cu şanse de reuşită, că legea nu îngăduie

o soluţie pozitivă într-un caz determinat.

Exigenţele statului de drept impun domnia legii, trecerea de la „dreptul statului

la statul dreptului" sau, cum se exprimă metaforic un autor, substituirea domniei legii

domniei oamenilor", ceea ce presupune suveranitatea legii dincolo de interesele

individuale. Pentru a se realiza acest imperativ se impune ca funcţionarul public să

aibă capacitatea de a sluji legea, nu de a o îngenunchea. Se poate isca problema

puterii discreţionare a administraţiei publice, care poate naşte la rândul ei abuzuri,

corupţie, încălcarea drepturilor şi intereselor cetăţenilor.

Aceste norme sunt la rândul lor structurate în funcţie de relaţiile sociale care

sunt avute în vedere după cum urmează:

- relaţii din interiorul serviciului public (cu şefii ierarhici, cu ceilalţi funcţionari

publici, cu întregul personal şi cu subalternii);

- relaţii cu ceilalţi subiecţi de drept, din afara instituţiei publice, beneficiari ai

acţiunii funcţionarului public;

- relaţii cu personalul unor instituţii publice şi alte persoane juridice cu care

colaborează instituţia în care este încadrat funcţionarul public;

5

- relaţii cu celelalte instituţii ale statului din rândul puterii legislative, executive

sau judecătoreşti;

- relaţii cu societatea civilă în ansamblul său.

6

Capitolul 1 - Consideraţii generale privind

funcţia publică şi cariera funcţionarilor publici

Consideraţii generale privind accesul la funcţia publică

De-a lungul timpului, s-au utilizat diferite sisteme în recrutarea funcţionarilor

publici, începând de la sistemul „tragerii la sorţi”, utilizat în antichitate, la cel al

„eredităţii” respectiv al moştenirii funcţiei publice şi, mai nou, sistemul „alegerii”

pentru anumite categorii de funcţionari publici şi cel al „numirii”, pentru alte

categorii1.

Adeseori, alegerea sau numirea în funcţii publice s-a făcut şi pe criterii politice,

mai ales în cazul funcţiilor de conducere, şi pe criterii profesionale, în cazul celor de

execuţie.

Literatura de specialitate defineşte recrutarea funcţionarilor publici ca fiind

procesul de identificare şi atragere a personalului calificat pentru ocuparea posturilor

şi/sau funcţiilor publice vacante.

Activitatea de recrutare conţine un program alcătuit din patru etape şi anume:

Analiza cerinţelor postului vacant;

Întocmirea specificaţiilor aferente activităţii în postul liber;

Cercetarea posibilităţilor privind locurile unde pot fi găsiţi posibilii

candidaţi;

Atragerea candidaţilor pentru posturile care urmează a fi ocupate.

Recrutarea reprezintă procesul de integrare, încorporare a angajatului în

organul de stat. O bună recrutare este rezultatul interacţiunii mai multor factori care,

în afara celor referitori la avantajul serviciului, salariul, stabilitatea postului,

posibilităţile de promovare sunt: primirea, comunicările, receptivitatea la sugestii

reprezentarea.

1 Mircea Preda, op. cit., pag. 88.

7

Conform Statutului funcţionarilor publici recrutarea în vederea intrării în

corpul funcţionarilor publici se face prin concurs, în limita funcţiilor publice

rezervate în acest scop prin planul de ocupare a funcţiilor publice2.

Pentru a se efectua recrutarea trebuie să dispunem permanent de informaţii

despre colectiv, despre toţi salariaţii care manifestă capacităţi deosebite, se bucură de

succese vădite în activitatea lor. Mai exact, trebuie să creăm condiţii pentru ca ei să

fie apreciaţi permanent, comparând indicii lor cu rezultatele muncii colectivului.

Acest lucru este necesar, motivat de împrejurarea că numai astfel în selectarea

cadrelor putem exclude aprecierea emoţională, putem să ne debarasăm de principiul

„omul nostru”, „candidat convenabil”, care, cu părere de rău, în vremea noastră este

încă foarte răspândit.

Important este ca persoana responsabilă de recrutarea cadrelor să aibă un

număr suficient de mare de candidaţi, pentru ca să poată selecta acele condiţii care

corespund cel mai bine cerinţelor posturilor pentru care se face angajarea.

Recrutarea se aplică în funcţie de posturile pentru care se face, astfel: dacă se

face pentru posturile de rang inferior, adică acele posturi ce presupun o muncă de

complexitate redusă, se aplică forma de recrutare generală şi se realizează prin

mijloace simple cum ar fi anunţurile, ofertele de serviciu în ziare, la radio, la

televiziune. Pot fi folosite în acest scop şi oficiile forţelor de muncă. Pentru angajarea

unui personal cu calificare mai înaltă, adică a funcţionarilor de rang mediu, se recurge

la recrutarea specializată fiind nevoie de metode eficiente pentru investigarea surselor

de personal. Drept primă sursă pot servi instituţiile de învăţământ superior, instituţiile

medii de specialitate, alta sursă – organele administrării publice. În administraţia

publică se practică şi recrutarea pentru posturi de conducere de rang superior -

recrutarea elitară. Baza acestei recrutări o formează, de regulă, sursele existente în

cadrul executivului. Acest fel de recrutare se realizează prin promovări sau

transferări.

Recrutarea funcţionarilor publici prin alegere sau valenţe democratice mai

pronunţate, deoarece cel ales apare ca reprezentant al celor care l-au ales, în schimb,

2 Articolul 57 din Statutul funcţionarilor publici

8

sistemul alegerii nu asigură întotdeauna şi competenţa profesională a funcţionarului

public. Pentru a se crea un corp al funcţionarilor publici cu temeinică şi recunoscută

competenţă profesională, trebuie utilizat, conform prevederea legale, sistemul de

recrutare a funcţionarilor publici prin concurs, adică prin selectarea dintre mai mulţi

candidaţi pentru aceeaşi funcţie, a candidatului care se dovedeşte a avea aptitudinile

şi competenţa profesională cea mai ridicată.

Ca în orice alt stat de drept democratic, în cadrul căruia puterea aparţine

poporului, şi în România accesul la funcţia publică este deschis, potrivit dispoziţiilor

constituţionale3, în mod egal, tuturor cetăţenilor români care au domiciliul în ţară,

fără privilegii şi fără discriminări, în condiţiile stabilite de lege.

În acest sens, statutul funcţionarilor publici4, precizează că o persoană poate

ocupa o funcţie publică numai dacă îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: are

cetăţenie română şi domiciliul în România, cunoaşte limba română, scris şi vorbit, are

vârsta de minim 18 ani împliniţi, capacitate deplină de exerciţiu, stare de sănătate

bună, atestată pe bază de examen medical de specialitate, îndeplineşte condiţii de

studiu corespunzătoare funcţiei, îndeplineşte condiţiile specifice pentru ocuparea

funcţiei, nu a suferit condamnări care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei

publice5, nu a fost destituit dintr-o funcţie publică sau nu i-a încetat contractul

individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani şi nu a desfăşurat o

activitate de poliţie politică.

Regula generală stabilită de Statutul funcţionarilor publici, mai exact de art. 56

pentru ocuparea unei funcţii publice vacante este că aceasta se poate realiza prin:

promovare, transfer, redistribuire, recrutare, concurs ori alte modalităţi prevăzute de

lege.

Legiuitorul român a avut în vedere că ocuparea unei funcţii publice să fie

realizată prin 2 modalităţi: prin folosirea judicioasă şi echitabilă a resurselor umane

interne ale administraţiei publice (promovare, transfer şi redistribuire) şi prin

3 A se vedea art. 16 din Constituţia României, revizuită prin Legea nr. 429/2003, publicată în Monitorul Oficial partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003.4 A se vedea art. 49 din Legea nr. 188/1999, republicată în Monitorul Oficial nr. 251/22 martie 2004, cu modificările ulterioare.5 Este vorba aici despre infracţiuni contra umanităţii, a statului, a autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul care împiedică înfăptuirea justiţiei, infracţiuni de fals sau fapte de corupţie

9

recrutarea unor persoane din afara administraţiei publice care doresc să acceadă la

funcţia publică prin concurs.

Procedeul concursului reprezintă numeroase avantaje, astfel, prin publicitatea

sa el „antrenează participarea mai amplă a celor interesaţi de ocuparea funcţiilor

respective şi face, totodată, posibilă „exercitarea unui anumit control al opiniei

publice asupra modului cum sunt ocupate funcţiile din administraţia publică”.

Concursul are, de asemenea, avantaje şi sub aspectul precizării condiţiilor de

participare, a procedurii acestuia, precum şi a existenţei unor comisii de specialişti

care, în felul acesta, prezintă garanţii legale pentru o soluţionare ipotetică a celor mai

bine pregătiţi pentru funcţiile respective.

„Metoda concursului reprezintă şi dezavantaje, cum ar fi organizarea sa de mai

multe ori şi numai formală pentru a se putea acorda funcţia respectivă unei persoane

stabilită anticipat de către conducătorul instituţiei sau autorităţii ori aprecierea

subiectivă şi, de multe ori incorectă a lucrărilor candidaţilor tocmai pentru a favoriza

anumite persoane să ocupe funcţiile scoase la concurs”6.

În prezent, în ţara noastră, concursul este organizat şi gestionat diferenţiat, în

funcţie de nivelul funcţiei publice, astfel:

pentru înalţii funcţionari publici, de către o comisie constituită din 7

numiţi prin decizie a primului – ministru;

pentru ocuparea funcţiilor publice de conducere generale şi specifice, de

către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici;

pentru ocuparea funcţiilor publice de execuţie generale şi specifice, de

către autorităţi şi instituţii publice, cu avizul Agenţiei Naţionale a

Funcţionarilor Publici;

„Concursul pentru ocuparea unei funcţii publice se organizează şi se

desfăşoară pe baza unei proceduri stabilite printr-o hotărâre a Guvernului,

fundamentate pe principiul competenţei deschise, transparenţei, meritelor

profesionale şi competenţei, precum şi pe cel al egalităţii accesului la funcţia publică

a fiecărui cetăţean care îndeplineşte condiţiile legii”7.6 Corneliu Manda, op. cit., pag. 162.7 Corneliu Manda, op- cit., pag. 162.

10

Condiţiile de desfăşurare a concursului trebuie, conform prevederilor legale în

vigoare, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea a III a, cu cel puţin 30 de

zile înainte de data desfăşurării concursului.

După promovarea concursului de către candidaţi, urmează perioada de stagiu8,

care are ca obiect verificarea aptitudinilor profesionale în îndeplinirea atribuţiilor şi

responsabilităţilor funcţiei publice, dar şi formarea lor practică, concomitent cu

cunoaşterea de către aceştia a specificului administraţiei publice şi a exigenţelor sale.

Durata perioadei de stagiu este de 12 luni pentru funcţionari publici de execuţie

din clasa I, 8 luni pentru cei din clasa a II-a şi 6 luni pentru cei din clasa a III-a.

La terminarea perioadei de stagiu, pe baza rezultatelor evaluării realizate,

funcţionarul debutant va putea fi numit funcţionar public de execuţie definitiv, în

clasa corespunzătoare studiilor absolvite, în gradul profesional de asistent, fie eliberat

din funcţie, când a obţinut la evaluare calificativul „necorespunzător”9.

În ceea ce priveşte promovarea, aceasta reprezintă modalitatea de dezvoltare a

carierei prin ocuparea unei funcţii publice superioare.

Promovarea în gradul profesional imediat superior celui deţinut de funcţionarul

public se face prin concurs sau examen, organizat anual, prin transformarea postului

ocupat de funcţionarul public ca urmare a promovării concursului sau, examenului.

Fişa postului funcţionarului public care a promovat în funcţia publică se completează

cu noi atribuţii şi responsabilităţi.

Examenul de promovare în gradul profesional se organizează de autoritatea sau

instituţia publică, cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, în limita

funcţiilor publice rezervate promovării, cu încadrarea în fondurile bugetare alocate.

Pentru a participa la examenul de promovare în gradul profesional imediat superior

celui deţinut, funcţionarul public trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele

condiţii:

a) să aibă cel puţin 4 ani vechime în gradul profesional al funcţiei publice din care

promovează;

8 Art. 50 din Legea nr. 188/1999, republicată în Monitorul Oficial nr. 251/22 martie 2004.

9 Ion Popescu Slaniceanu - Teoria funcţiei publice, Editura Evrica, Braila, 1999;, pag. 23-25

11

b) să aibă cel puţin 2 ani vechime în treapta de salarizare din care avansează;

c) să fi obţinut cel puţin calificativul „bine" la evaluarea performanţelor individuale

în ultimii 2 ani;

d) să nu aibă în cazierul administrativ o sancţiune disciplinară neradiată în condiţiile

prezentei legi.

Promovarea constituie „unul dintre instrumentele cele mai eficiente ce pot

determina stimularea atitudini unui lucrător, motivarea acestuia în vederea creşterii

randamentului activităţii proprii şi, în consecinţă, creşterea eficienţei de ansamblu a

administraţiei publice”. Aceasta este, de fapt, o modalitate de „democratizare a

administraţiei” care permite funcţionarilor deja formaţi să acceadă la funcţii

superioare „favorizând emulaţia în cadrul funcţiei publice prin recompensarea celor

mai buni”.

Modalităţile de promovare sunt: avansarea pe scară ierarhică, prin promovarea

pe postul vacant al unei persoane care îşi desfăşoară activitatea în cadrul instituţiei

sau autorităţii administrative şi, chiar din structura respectivă (birou, serviciu,

direcţie). Această soluţie prezintă şi dezavantaje, în special, „restrângerea sferei de

recrutare la un cerc restrâns de persoane”, care nu întotdeauna sunt şi „cele mai

competente”.

„De aceea trebuie să se folosească modalităţile promovării prin concurs a

unei persoane din afara cadrului instituţiei sau autorităţii administrative respective,

pe baza unor întrebări scrise sau orale prin care candidatul să demonstreze că are o

formare de ansamblu şi cunoştinţele necesare de specialitate”10.

În Franţa, principiul egalităţii accesului la funcţia publică este recunoscut în

virtutea Declaraţiei Drepturilor Omului şi ale Cetăţeanului din 1789 (art. 8) acesta

garantând împotriva oricărei discriminări atât la intrarea în cadrul funcţiei publice cât

şi în cursul carierei.

Condiţiile generale de acces la funcţia publică, în Franţa, candidaţii la funcţia

publică nu exclud şi îndeplinirea altor criterii de capacitate sau a unor condiţii care să

10 Corneliu Manda, op- cit., pag. 163.

12

garanteze ataşamentul acestora la comunitatea naţională, onorabilitatea ori o bună

sănătate.

Legislaţia franceză precizează că nimeni nu poate fi numit într-o funcţie

publică dacă nu deţine naţionalitatea franceză, candidatul trebuie să se bucure de

toate drepturile civile şi să aibă o bună moralitate.

În sistemul francez, tehnicile de recrutare a funcţionarilor publici includ

procedeul alegerii (de exemplu, al primarului de către consiliul municipal), dar şi pe

cel al concursului ca procedeu democratic, împreună cu cel al concursului ca

procedeu democratic, împreună cu cel al promovărilor interne. Tenhica concursului

special este folosită în multe cazuri şi pentru accesul la E.N.A.

În Germania, Legea fundamentală dispune că fiecare cetăţean are drepturi

egale de acces la funcţiile publice, în măsura în care acesta posedă aptitudini şi

calificări corespunzătoare, precum şi faptul că admiterea în cadrul funcţiei publice

este independentă de convingerile religioase11.

Şi în această ţară există o categorie specială de funcţionari, funcţionarii politici,

titulari ai funcţiilor calificate de lege posturi politice, cum sunt: secretarii de stat,

ambasadorii, înalţii funcţionari din ministere, şefi de administraţii de la nivelul

districtelor.

Numărul funcţionarilor recrutaţi din „exterior” este mult mai important decât

acela prin care recrutarea se face pe baza meritului, însă, există o politizare puternică

a funcţiei publice locale, fenomenul fiind accentuat şi la nivelul Landurilor.

„În S.U.A., respectarea principiului egalităţii accesului la funcţia publică

prezintă modalităţi originale. Civil Service, mai ales după anii 60, este utilizat ca un

veritabil instrument de integrare socială, iar legalitatea de şanse devenind principiul

care s-a impus, alături de condamnarea discriminărilor religioase, politice şi

rasiale”12.

În ceea ce priveşte recrutarea funcţionarilor publici, un rol important îl joacă

alegerea politică. Sistemul patronajului politic „spoils system” exprimă legătura între

partidul la putere şi funcţionari. Potrivit acestui sistem, partidul care câştigă alegerile 11 Ioan Alexandru - Criza administraţiei, teorii si realitati, All Beck, Bucuresti, 2001, pag. 71-7312 Corneliu Manda, op- cit., pag. 164.

13

instalează în funcţiile publice persoanele care l-au sprijinit să câştige alegerile.

Sistemul a fost numit original în 1832, practic, însă, el a fost stabilit încă din anii

1800 de către preşedintele Adam, înainte de a ceda locul lui Jefferson. Ca urmare a

numeroaselor disfuncţionalităţi pe care le prezenta sistemul, a fost adoptat prin

Pentleton Act, în 1823, şi un alt procedeu, cel a meritului („merit system”) care se

aplică mai ales funcţionarilor federali.

În prezent, „spoils system” este încă aplicat în mod curent la alegerile locale.

Trebuie arătat, totuşi, că o mare parte a posturilor din administraţia publică sunt

ocupate prin concurs organizat de comisia funcţiei publice, prin jurii de examinare.

În ţara noastră, funcţia publică reprezintă „ansamblul atribuţiilor şi

responsabilităţilor, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de

putere publică de către administraţia publică centrală şi locală”13.

La baza exercitării funcţiei publice stau următoarele principii:

legalitate, imparţialitate şi obiectivitate;

transparenţă;

eficienţă şi eficacitate;

responsabilitate, în conformitate cu prevederile legale;

orientare către cetăţean;

stabilitate în exercitarea funcţiei publice;

subordonare ierarhică.

Activităţile administrative care implică exercitarea prerogativelor de putere

publică sunt:

punerea în executare a legilor şi a celorlalte acte normative;

elaborarea proiectelor de acte normative şi a altor reglementări specifice

autorităţii sau instituţiei publice, precum şi asigurarea avizării acestora;

elaborarea proiectelor politicilor şi strategiilor, a programelor, a

studiilor, analizelor şi statisticilor, precum şi a documentaţiei privind

aplicarea şi executarea legilor, necesare pentru realizarea competenţei

autorităţii sau instituţiei publice;

13 Mircea Preda, op. cit., pag. 77.

14

consilierea, controlul şi auditul public intern;

gestionarea resurselor umane şi a resurselor financiare;

colectarea creanţelor bugetare;

reprezentarea intereselor autorităţii sau instituţiei publice în raporturile

acesteia cu persoane fizice sau juridice de drept public sau privat, din

ţară şi străinătate, în limita competenţelor stabilite de conducătorul

autorităţii sau instituţiei publice, precum şi reprezentarea în justiţie a

autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea;

realizarea de activităţi în conformitate cu strategia de informatizare a

administraţiei publice.

În funcţii publice pot fi încadrate, în general, persoanele care au anumite

calităţi, instruirea intelectuală şi profesională necesară, competenţă, rezultând astfel,

principiul ocupării funcţiei publice pe baza meritului. Egalitatea accesului, sub aspect

juridic, trebuie înţeleasă ca o egalitate de tratament din partea legiuitorului şi a

autorităţilor publice, ca o egalitate a şanselor, dar în competiţie nu pot intra decât cei

care îndeplinesc condiţiile stabilite, urmând ca dintre aceştia, pe baza sistemului de

merit, să fie aleşi şi apoi încadraţi doar anumiţi candidaţi.

Astfel condiţiile de acces la funcţia publică sunt acele elemente specifice

funcţiei publice, prin care legiuitorul urmăreşte să garanteze valorificarea

profesională a viitorilor funcţionari şi să limiteze arbitrariul în selecţie.

15

Categorii de funcţionari publici

Conform prevederilor Statutului funcţionarilor publici există mai multe criterii

după care se clasifică funcţionarii publici.

Din punctul de vedere al regimului juridic aplicabil identificăm funcţionari

statutari, care sunt de două categorii: funcţionari supuşi statutului general; funcţionari

supuşi unor statute speciale.

Din punctul de vedere al rigurozităţii disciplinei, pot fi identificate trei

categorii: funcţionari publici civili; funcţionari publici militari.

Din punctul de vedere al felului activităţii proprii în competenţa funcţiei

respective, pot fi identificate: funcţii publice generale; funcţii publice specifice.

Funcţiile publice generale reprezintă ansamblul atribuţiilor şi

responsabilităţilor cu caracter general şi comun tuturor autorităţilor şi instituţiilor

publice, în vederea realizării competenţelor lor generale.

Funcţiile publice specifice reprezintă ansamblul atribuţiilor şi

responsabilităţilor cu caracter specific unor autorităţi şi instituţii publice, stabilite în

vederea realizării competenţelor lor specifice sau care necesită competenţe şi

responsabilităţi specifice.

Un alt criteriu îl reprezintă natura autorităţii publice din care face parte funcţia

publică exercitată de titular, rezultând: funcţionari publici care fac parte din structura

unor autorităţi de natură statală; funcţionari publici din structura autorităţilor

autonome locale, funcţionari publici care fac parte din structura unor autorităţi

administrative autonome14.

În funcţie de nivelul studiilor, identificăm:

- funcţionari publici din clasa I - studii superioare universitare de licenţă de lungă

durată, absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu

diplomă de licenţă sau echivalentă.

- funcţionari publici din clasa all-a - studii superioare de scurtă durată, absolvite cu

diplomă;

14 Această ultimă categorie a fost introdusă prin Legea nr. 251/2006

16

- funcţionari publici din clasa a IlI-a - studii medii liceale sau postliceale, absolvite

cu diplomă.

Funcţionarii publici numiţi în clasele a II-a şi a III-a nu pot ocupa decât funcţii de

execuţie.

După nivelul atribuţiilor, identificăm:

- înalţii funcţionari publici;

- funcţionari publici de conducere;

- funcţionari publici de execuţie.

Prin Legea nr. 251/2006 au fost aduse modificări în ceea ce priveşte sfera celor

trei categorii de funcţionari publici identificate anterior. Astfel, din categoria înalţilor

funcţionari publici nu mai fac parte secretarii generali ai judeţului, care au devenit

funcţionari publici de conducere, fiind reglementaţi cu acest statut şi de Legea nr.

286/2006 care a modificat Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale. A

dispărut de asemenea din această sferă secretarul general al prefecturii, dat fiind

faptul că instituţia însăşi a fost desfiinţată prin OUG nr. 179/2006 care a modificat

Legea prefectului nr. 340/2006. În prezent, categoria înalţilor funcţionari publici

cuprinde persoanele care sunt numite în una din următoarele funcţii publice:

-secretar general al Guvernului şi secretar general adjunct al Guvernului;

-secretar general din ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice

centrale;

-prefect;

-secretar general adjunct din ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei

publice centrale;

-subprefect;

-inspector guvernamental.

În categoria funcţionarilor publici de conducere sunt incluşi:

-director general şi director general adjunct din aparatul autorităţilor administrative

autonome, al ministerelor şi al celorlalte organe de specialitate ale administraţiei

publice centrale precum şi funcţiile publice specifice asimilate acestora;

17

-director şi director adjunct din aparatul autorităţilor administrative autonome, al

ministerelor şi al celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale

precum şi funcţiile publice specifice asimilate acestora;

- secretar al unităţii administrativ-teritoriale;

-director executiv şi director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrale ale

ministerelor şi celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale,

instituţiei prefectului, administraţiei publice locale şi instituţiilor subordonate

acestora precum şi funcţiile publice asimilate acestora.

-şef serviciu precum şi funcţiile publice specifice asimilate acesteia;

-şef birou precum şi funcţiile publice specifice asimilate acesteia.

Funcţiile publice de execuţie sunt următoarele:

- funcţii publice de execuţie din clasa I includ funcţiile publice generale de consilier,

consilier juridic, auditor, expert, inspector precum şi funcţiile publice specifice

asimilate acestora.

- funcţii publice de execuţie din clasa II includ funcţiile publice generale de referent

de specialitate precum şi funcţiile publice specifice asimilate acestora.

- funcţii publice de execuţie din clasa III includ funcţiile publice generale de referent

precum şi funcţiile publice specifice asimilate acestora.

În funcţie de statutul lor avem funcţionari publici debutanţi, perioada de debut

fiind de 12, 8 sau 6 luni şi funcţionari publici definitivi. După natura funcţiei pe care

o ocupă, identificăm:

-funcţionari care ocupă o funcţie publică de stat.

Funcţiile publice de stat sunt funcţiile publice stabilite şi avizate, potrivit legii,

în cadrul ministerelor, organelor de specialitate ale administraţiei public centrale,

precum şi în cadrul autorităţilor administrative autonome.

-funcţionari care ocupă o funcţie publică teritorială,.

Funcţiile publice teritoriale sunt funcţiile publice stabilite şi avizate, potrivit legii, în

cadrul instituţiei prefectului, serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale

celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ

teritoriale.

18

-funcţionari care ocupă o funcţie publică locală.

19

Recrutarea funcţionarilor publici.

Organizarea şi desfăşurarea concursului

Pentru a se crea un corp al funcţionarilor publici cu temeinică şi recunoscută

competenţă profesională, în practică s-a utilizat sistemul de recrutare a funcţionarilor

publici prin concurs, adică prin selectarea dintre mai mulţi candidaţi pentru aceeaşi

funcţie, a candidatului care se dovedeşte a avea aptitudinile şi competenţa

profesională cea mai ridicată.

„Statutul funcţionarilor publici prevede că ocuparea funcţiilor publice vacante

se face prin promovare, transfer, redistribuire, recrutare şi prin alte modalităţi

prevăzute de lege”15.

Recrutarea în vederea intrării în corpul funcţionarilor publici se face prin

concurs organizat în limita funcţiilor publice vacante prevăzute anual în acest scop

prin planul de ocupare a funcţiilor publice, elaborat de Agenţia Naţională a

Funcţionarilor Publici.

Autorităţile sau instituţiile publice pot organiza ori, pot solicita organizarea

concursului, în situaţia în care funcţiile publice se vacantează în cursul anului şi nu au

fost prevăzute ca funcţii publice vacante în planul de ocupare a funcţiilor publice.

Astfel, concursul se organizează după promovarea, transferarea şi redistribuirea

funcţionarilor publici, în condiţiile legii. Această modalitate de recrutare a

funcţionarilor publici este reglementată în prezent, prin Hotărârea Guvernului nr. 611

din 4 iunie 2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea

carierei funcţionarilor publici16.

Astfel, recrutarea funcţionarilor publici se face prin concurs organizat în limita

funcţiilor publice vacante prevăzute anual în acest scop prin planul de ocupare a

funcţiilor publice. Concursul de recrutare a funcţionarilor publici se organizează, de

regulă, trimestrial.

15 Mircea Preda, op. cit., pag. 89.16 Publicată în Monitorul Oficial nr. 757/29 octombrie 2003.

20

La concursul de recrutare organizat pentru ocuparea unei funcţii publice poate

participa orice persoană care îndeplineşte condiţiile generale prevăzute de lege şi

condiţiile specifice stabilite pentru ocuparea respectivei funcţii publice17.

Condiţiile specifice de participare la concursul de recrutare pentru ocuparea

funcţiilor publice vacante se stabilesc, pe baza fişei postului, după cum urmează:

a) pentru funcţiile publice pentru care competenţa de organizare a concursului

aparţine Agenţiei, condiţiile specifice se aprobă de Agenţie, la propunerea

autorităţilor şi instituţiilor publice;

b) pentru funcţiile publice pentru care competenţa de organizare a concursului

aparţine autorităţilor şi instituţiilor publice din administraţia publică centrală,

condiţiile specifice se stabilesc de autorităţile sau instituţiile publice în al căror stat de

funcţii se află funcţia publică vacantă, cu avizul Agenţiei;

c) pentru funcţiile publice pentru care competenţa de organizare a concursului

aparţine autorităţilor şi instituţiilor publice din administraţia publică locală, condiţiile

specifice se aprobă de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice în al cărei stat de

funcţii se găseşte funcţia publică pentru care se organizează concursul, cu înştiinţarea

Agenţiei.

Înainte cu cel puţin 30 de zile de data stabilită pentru proba scrisă, pe baza

avizului sau, după caz, cu dovada înştiinţării Agenţiei, autoritatea ori instituţia

publică organizatoare a concursului are obligaţia asigurării publicităţii concursului, în

condiţiile legii.

Anunţul privind concursul se publică de către autoritatea sau instituţia publică

organizatoare în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, şi într-un cotidian de

largă circulaţie, cu cel puţin 30 de zile înainte de data stabilită pentru proba scrisă.

Cu cel puţin 30 de zile înainte de data stabilită pentru proba scrisă, condiţiile

de participare şi condiţiile de desfăşurare a concursului, bibliografia, tematica şi alte

date necesare desfăşurării concursului se afişează la sediul autorităţii sau instituţiei

publice organizatoare a concursului. Dacă autoritatea sau instituţia publică are pagină

de internet, afişarea se face şi pe această pagină, la secţiunea special creată în acest 17 Gheorghe Iancu – Reguli constituţionale privind ocuparea funcţiilor şi demnităţilor publice, studiu publicat în Revista de drept public, nr. 1/1999, pag. 63-69

21

scop. Informaţiile menţionate se menţin la locul de afişare până la finalizarea

concursului. În situaţia în care autorităţile sau instituţiile publice consideră necesar,

pot asigura publicarea anunţului şi prin alte forme de publicitate

suplimentare.

Concursul de recrutare constă în 3 etape succesive, după cum urmează:

a) selecţia dosarelor de înscriere;

b) proba scrisă;

c) interviul.

Se pot prezenta la următoarea probă numai candidaţii declaraţi admişi la proba

precedentă.

Etapele concursului de recrutare se evaluează de fiecare membru al comisiei de

concurs, respectiv de fiecare membru al comisiei de soluţionare a contestaţiilor,

independent.

În vederea participării la concurs, în termen de 20 de zile de la data publicării

anunţului în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, candidaţii depun dosarul

de concurs, care va conţine în mod obligatoriu:

a) formularul de înscriere prevăzut în anexa nr. 3;

b) copia actului de identitate;

c) copiile diplomelor de studii şi ale altor acte care atestă efectuarea unor

specializări;

d) copia carnetului de muncă sau, după caz, o adeverinţă care să ateste

vechimea în muncă şi, după caz, în specialitatea studiilor necesare ocupării

funcţiei publice;

e) cazierul judiciar;

f) adeverinţa care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu

cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al

candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate;

g) declaraţia pe propria răspundere sau adeverinţa care să ateste că nu a

desfăşurat activităţi de poliţie politică.

22

În vederea organizării şi desfăşurării concursurilor pentru recrutarea

funcţionarilor publici, cu minimum 20 de zile înaintea desfăşurării concursului, se

constituie comisii de concurs, respectiv comisii de soluţionare a contestaţiilor, prin

act administrativ al conducătorului autorităţii sau instituţiei publice organizatoare a

concursului, în condiţiile prezentei hotărâri. Preşedintele comisiei de concurs,

respectiv al comisiei de soluţionare a contestaţiilor, se desemnează din rândul

membrilor acestora, prin actul administrativ de constituire a comisiilor18.

Fiecare comisie de concurs, respectiv comisie de soluţionare a contestaţiilor,

are un secretar numit. Secretarul comisiei de concurs şi secretarul comisiei de

soluţionare a contestaţiilor se asigură, de regulă, de către funcţionarii publici din

cadrul compartimentelor de resurse umane sau de către funcţionarii publici cu

atribuţii în acest domeniu, prevăzute în fişa postului, din cadrul autorităţii sau

instituţiei publice organizatoare a concursului.

Pentru concursurile organizate în vederea ocupării funcţiilor publice de

conducere comisia de concurs şi comisia de soluţionare a contestaţiilor sunt compuse

fiecare din câte 5 membri, desemnaţi după cum urmează:

a) 3 membri sunt reprezentanţi ai autorităţii ori instituţiei publice în al cărei stat de

funcţii se află funcţia publică vacantă pentru care se organizează concursul sau, după

caz, sunt desemnaţi din instituţia publică ierarhic superioară;

b) 2 membri sunt reprezentanţi ai Agenţiei.

Pentru concursurile organizate în vederea ocupării funcţiilor publice de

execuţie comisia de concurs şi comisia de soluţionare a contestaţiilor sunt compuse

din câte 3 membri, desemnaţi după cum urmează:

a) 2 membri sunt reprezentanţi ai autorităţii sau instituţiei publice în al cărei stat de

funcţii se află funcţia publică vacantă pentru care se organizează concursul;

b) un membru este reprezentant al Agenţiei.

18 Mircea Preda - Drept administrativ. Partea generală, Ediţia a IV a, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2006, pag. 321-323

23

La solicitarea organizaţiilor sindicale19 reprezentative ale funcţionarilor publici,

adresată autorităţii sau instituţiei publice organizatoare a concursului, cu avizul

Agenţiei, un membru al comisiei va fi desemnat din partea acestora.

Pentru concursurile organizate de autorităţile şi instituţiile publice din

administraţia publică locală şi pentru autorităţile şi instituţiile publice deconcentrate,

reprezentantul Agenţiei poate fi numit din cadrul instituţiei prefectului sau al

consiliului judeţean din judeţul în care îşi are sediul instituţia publică în al cărei stat

de funcţii se află funcţia publică vacantă pentru care se organizează concursul.

Desemnarea reprezentanţilor Agenţiei se face cu acordul autorităţii publice în care îşi

desfăşoară activitatea funcţionarul public.

În situaţia în care în cadrul unei autorităţi sau instituţii publice constituirea

comisiei de concurs şi a comisiei de soluţionare a contestaţiilor nu se poate realiza cu

respectarea prevederilor prezentei hotărâri din cauza numărului mic de funcţionari

publici, pot fi desemnaţi membri din cadrul altor autorităţi sau instituţii publice, la

solicitarea autorităţii sau instituţiei publice în al cărei stat de funcţii se află funcţia

publică vacantă pentru care se organizează concursul.

19 Solicitarea organizaţiilor sindicale reprezentative ale funcţionarilor publici se depune până cel târziu în ultima zi prevăzută pentru depunerea dosarelor de către candidaţii la ocuparea funcţiei publice vacante pentru care se organizează concursul.

24

Numirea funcţionarilor publici.

Perioada de stagiu a funcţionarilor publici

Candidatul declarat admis la concursul de recrutare este numit în funcţia

publică pentru care a candidat. În termen de 15 zile de la data afişării rezultatelor

finale ale concursului compartimentul de resurse umane, respectiv Agenţia, în situaţia

concursurilor pentru care competenţa de organizare aparţine acesteia, are obligaţia de

a emite propunerea de numire a candidatului declarat admis.

Emiterea actului administrativ de numire se face în termen de cel mult 10 zile

lucrătoare de la data comunicării propunerii de numire. În situaţii excepţionale

prevăzute de lege la solicitarea scrisă şi motivată a candidatului declarat admis,

conducătorul autorităţii sau instituţiei publice poate prelungi termenul stabilit pentru

emiterea actului administrativ de numire la cel mult 31 de zile de la data comunicării

propunerii de numire.

Cât priveşte etapa numirii funcţionarului public candidatul declarat admis la

concursul de recrutare este numit, potrivit legii, în funcţia publică pentru care a

candidat. În termen de 15 zile de la data afişării rezultatelor finale ale concursului

compartimentul de resurse umane, respectiv Agenţia, în situaţia concursurilor pentru

care competenţa de organizare aparţine acesteia, are obligaţia de a emite propunerea

de numire a candidatului declarat admis. Propunerea de numire se comunică în copie,

în mod corespunzător, candidatului declarat admis personal, pe bază de semnătură,

prin scrisoare recomandată sau scrisoare cu confirmare de primire.

Perioada de stagiu este etapa din cariera funcţionarului public cuprinsă între

data numirii ca funcţionar public debutant, în urma promovării concursului de

recrutare, şi data numirii ca funcţionar public definitiv.

Perioada de stagiu are ca scop confirmarea aptitudinilor profesionale ale

funcţionarilor publici debutanţi în îndeplinirea atribuţiilor şi responsabilităţilor unei

funcţii publice, formarea lor practică, însuşirea specificului activităţii autorităţii sau

instituţiei publice în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea, precum şi a exigenţelor

25

administraţiei publice. Parcurgerea perioadei de stagiu este obligatorie, cu excepţia

situaţiilor prevăzute de lege.

Perioada de stagiu este de 12 luni pentru funcţionarii publici din clasa I, 8 luni

pentru cei din clasa a II-a şi 6 luni pentru cei din clasa a III-a, calculată de la data

numirii ca funcţionari publici debutanţi.

Perioada de stagiu se întrerupe în situaţia suspendării raportului de serviciu al

funcţionarului public debutant. Durata suspendării raportului de serviciu nu se ia în

considerare la calculul perioadei de stagiu. După încetarea motivelor care au

determinat întreruperea perioadei de stagiu, funcţionarul public debutant îşi continuă

activitatea.

Perioada de stagiu se desfăşoară pe baza unui program aprobat de conducătorul

autorităţii sau instituţiei publice, la propunerea conducătorului compartimentului în

care urmează să îşi desfăşoare activitatea funcţionarul public debutant şi al

compartimentului de resurse umane.

Prin programul de desfăşurare a perioadei de stagiu se stabilesc următoarele:

a) alocarea a două ore zilnic din timpul normal de lucru studiului individual sau

programelor de formare la care trebuie să participe funcţionarul public debutant, în

condiţiile legii;

b) planificarea activităţilor ce urmează să fie desfăşurate, în funcţie de nivelul

cunoştinţelor teoretice şi al deprinderilor practice dobândite pe parcursul perioadei de

stagiu.

În scopul cunoaşterii specificului activităţii autorităţii sau instituţiei publice,

funcţionarului public debutant i se va asigura posibilitatea de a asista la îndeplinirea

atribuţiilor de serviciu de către funcţionarii publici definitivi din cadrul altor

compartimente. Această activitate se va desfăşura în coordonarea funcţionarului

public sub a cărui îndrumare îşi desfăşoară activitatea şi nu poate depăşi un sfert din

durata perioadei de stagiu.

Pe parcursul perioadei de stagiu, activitatea funcţionarului public debutant se

desfăşoară sub îndrumarea unui funcţionar public definitiv, de regulă din cadrul

aceluiaşi compartiment, denumit îndrumător.

26

Persoana desemnată ca îndrumător20 trebuie să cunoască legislaţia potrivit

căreia îşi desfăşoară activitatea autoritatea sau instituţia publică respectivă, precum şi

activităţile desfăşurate în cadrul compartimentului în care este numit funcţionarul

public debutant. Îndrumătorul este numit de conducătorul autorităţii sau instituţiei

publice, de regulă, la propunerea conducătorului compartimentului în care îşi

desfăşoară activitatea funcţionarul public debutant.

20 Îndrumătorul are următoarele atribuţii:a) coordonează activitatea funcţionarului public debutant pe parcursul perioadei de stagiu;b) sprijină funcţionarul public debutant în identificarea celor mai bune modalităţi de rezolvare a lucrărilor repartizate acestuia;c) supraveghează modul de îndeplinire a atribuţiilor de serviciu de către funcţionarul public debutant;d) propune conducătorului compartimentului cursurile de perfecţionare profesională la care trebuie să participe funcţionarul public debutant;e) întocmeşte un referat în vederea evaluării funcţionarului public debutant, la finalizarea perioadei de stagiu.Cu precizarea că nu poate avea calitatea de îndrumător funcţionarul public care:a) a fost sancţionat disciplinar cu una dintre sancţiunile prevăzute la art. 77 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, republicată, iar sancţiunea disciplinară nu a fost radiată, în condiţiile legii;b) este soţ, soţie, afin ori rudă până la gradul al IV-lea inclusiv cu funcţionarul public debutant.

27

Evaluarea, formarea şi promovarea în funcţia publică

În scopul formării unui corp profesionist de funcţionari publici, evaluarea

performanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor publici stabileşte cadrul

general pentru corelarea obiectivă dintre activitatea funcţionarului public şi cerinţele

funcţiei publice, aprecierea obiectivă a performanţelor profesionale individuale ale

funcţionarilor publici, prin compararea gradului de îndeplinire a obiectivelor

individuale stabilite cu rezultatele obţinute în mod efectiv, asigurarea unui sistem

motivaţional, prin recompensarea funcţionarilor publici care au obţinut rezultate

deosebite, astfel încât să fie determinată creşterea performanţelor profesionale

individuale, identificarea necesităţilor de instruire a funcţionarilor publici, pentru

îmbunătăţirea rezultatelor activităţii desfăşurate în scopul îndeplinirii obiectivelor

stabilite.

Evaluarea performanţelor profesionale individuale ale funcţionarului public se

realizează de către evaluator. Are calitatea de evaluator:

a) funcţionarul public de conducere care coordonează compartimentul în cadrul

căruia îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public de execuţie sau care coordonează

activitatea acestuia;

b) funcţionarul public de conducere ierarhic superior potrivit structurii

organizatorice a autorităţii sau instituţiei publice, pentru funcţionarul public de

conducere;

c) înaltul funcţionar public, pentru funcţionarii publici de conducere din

subordine sau pentru funcţionarii publici de execuţie, atunci când aceştia îşi

desfăşoară activitatea în cadrul unor compartimente care nu sunt coordonate de un

funcţionar public de conducere, cu excepţia cazului în care există un raport direct de

subordonare cu demnitarul;

d) primarul, pe baza propunerii consiliului local, pentru secretarul comunei,

oraşului şi al subdiviziunii administrativ-teritoriale a municipiilor;

28

e) demnitarul, pentru funcţionarii publici care sunt în subordinea directă a

acestuia.

Persoanele care au calitatea de evaluator au obligaţia de a stabili obiective

individuale pentru funcţionarii publici prin raportare la funcţia publică deţinută,

gradul profesional al acesteia, cunoştinţele teoretice şi practice şi abilităţile

funcţionarului public21.

Perioada evaluată este cuprinsă între 1 ianuarie şi 31 decembrie din anul pentru

care se face evaluarea, iar perioada de evaluare este cuprinsă între 1 şi 31 ianuarie din

anul următor perioadei evaluate.

Evaluarea funcţionarilor publici are următoarele componente:

a) evaluarea gradului şi modului de atingere a obiectivelor individuale;

b) evaluarea gradului de îndeplinire a criteriilor de performanţă.

Performanţele profesionale individuale ale funcţionarilor publici sunt evaluate

pe baza criteriilor de performanţă stabilite potrivit prevederilor reglementărilor

juridice în vigoare, în funcţie de specificul activităţii compartimentului în care

funcţionarul public îşi desfăşoară activitatea.

Obiectivele individuale trebuie să fie specifice activităţilor care presupun

exercitarea prerogativelor de putere publică, să fie cuantificabile – adică să aibă o

formă concretă de realizare, să fie prevăzute cu termene de realizare, să fie realiste –

deci să poată fi duse la îndeplinire în termenele de realizare prevăzute şi cu resursele

alocate, să fie flexibile – adică să poată fi revizuite în funcţie de modificările

intervenite în priorităţile autorităţii sau instituţiei publice.

Obiectivele individuale pot fi revizuite trimestrial, urmând ca modificările să

se consemneze într-un document datat şi semnat de evaluator şi de funcţionarul

public care urmează să fie evaluat. Documentul se anexează la raportul de evaluare al

funcţionarului public. Pentru fiecare dintre obiectivele stabilite evaluatorul va stabili

şi indicatorii de performanţă. În funcţie de specificul activităţii autorităţii sau

instituţiei publice şi de activităţile efectiv desfăşurate de către funcţionarul public,

21 Cezar Manda - Formarea şi pregătirea resurselor umane din administraţia publică, politici reconsiderate, studiu publicat în Revista „Economie şi administraţie locală”, 2001, pag. 13-15

29

evaluatorul poate stabili şi alte criterii de performanţă. Criteriile de performanţă22

astfel stabilite se aduc la cunoştinţa funcţionarului public evaluat la începutul

perioadei evaluate, sub sancţiunea neluării lor în seamă.

Procedura de evaluare a performanţelor profesionale individuale se aplică

fiecărui funcţionar public, avându-se în vedere realizarea obiectivelor individuale

stabilite în baza atribuţiilor prevăzute în fişa postului. Evaluarea se realizează prin

raportarea criteriilor de performanţă la gradul de îndeplinire a obiectivelor

individuale prevăzute pentru perioada evaluată.

Procedura de evaluare se realizează în 3 etape:

completarea raportului de evaluare de către evaluator23;

interviul24;

contrasemnarea raportului de evaluare.

În vederea completării raportului de evaluare, evaluatorul: stabileşte

calificativul final de evaluare a performanţelor profesionale individuale, consemnează

rezultatele deosebite ale funcţionarului public, dificultăţile obiective întâmpinate de

acesta în perioada evaluată şi orice alte observaţii pe care le consideră relevante,

stabileşte necesităţile de formare profesională pentru anul următor perioadei evaluate,

stabileşte obiectivele individuale pentru anul următor perioadei evaluate.

În urma evaluării performanţelor profesionale individuale, funcţionarului

public i se acordă unul din următoarele calificative:

„Foarte bine” - între 4,51 - 5,00;

„Bine” - între 3,5 - 4,50;

„Satisfăcător” - între 2,01 - 3,50;

„Nesatisfăcător” - între 1,00 - 2,00;22 Criteriile de performanţă sunt prevăzute în anexa nr. 5 din Hotărârea 611/ 2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, republicată în Monitorul Oficial nr. 530/14 iulie 2008, rectificată în Monitorul Oficial nr. 36/20 ianuarie 2009, atât pentru funcţionari publici de execuţie, cât şi pentru funcţionari publici de conducere23 Pentru completarea raportului de evaluare a performanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor publici anexa nr. 6 din Hotărârea 611/ 2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici stabileşte un model.24 Interviul, ca etapă a procesului de evaluare, reprezintă un schimb de informaţii care are loc între evaluator şi funcţionarul public, în cadrul căruia se aduc la cunoştinţă funcţionarului public evaluat consemnările făcute de evaluator în raportul de evaluare, se semnează şi se datează raportul de evaluare de către evaluator şi de către funcţionarul public evaluat. În cazul în care între funcţionarul public evaluat şi evaluator există diferenţe de opinie asupra consemnărilor făcute, comentariile funcţionarului public se consemnează în raportul de evaluare. Evaluatorul poate modifica raportul de evaluare dacă se ajunge la un punct de vedere comun.

30

„Raportul de evaluare se semnează şi se datează de către evaluator şi de

funcţionarul public evaluat şi apoi se înaintează contrasemnatarului”25.

Funcţionarii publici nemulţumiţi de rezultatul evaluării pot să îl conteste la

conducătorul autorităţii sau instituţiei publice. Contestaţia se formulează în termen de

5 zile calendaristice de la luarea la cunoştinţă de către funcţionarul public evaluat a

calificativului acordat şi se soluţionează în termen de 15 zile calendaristice de la data

expirării termenului de depunere a contestaţiei. Rezultatul contestaţiei se comunică

funcţionarului public în termen de 5 zile calendaristice de la soluţionarea contestaţiei.

Funcţionarul public nemulţumit de modul de soluţionare a contestaţiei se poate adresa

instanţei de contencios administrativ, în condiţiile legii.

Evaluarea performanţelor profesionale individuale ale înalţilor funcţionari

publici se face anual. Evaluarea generală a înalţilor funcţionari publici se face o data

la 2 ani, în scopul confirmării cunoştinţelor profesionale, aptitudinilor şi abilităţilor

necesare exercitării funcţiei publice. Aceste evaluări se fac de către o comisie de

evaluare, ai cărei membri sunt numiţi prin decizie a primului-ministru, la propunerea

ministrului Administraţiei şi internelor.

25 Mircea Preda, op. cit., pag. 105.

31

Promovarea rapidă în funcţia publică

Prin completările aduse Statutului funcţionarilor publici26 s-a reglementat şi

posibilitatea unei promovări rapide în funcţia publică.

Pot beneficia de sistemul de promovare rapidă în funcţia publică persoanele

care au absolvit programe organizate, în condiţiile legii, pentru obţinerea statutului de

manager public precum şi funcţionarii publici care au promovat concursul pentru

promovarea în grad profesional superior fără a îndeplini condiţiile de vechime dacă:

au cel puţin un an vechime în gradul profesional al funcţiei publice din

care promovează;

au obţinut calificativul „Foarte bine” la evaluarea performanţelor

profesionale individuale din ultimul an;

nu au în cazierul administrativ o sancţiune disciplinară neradiată;

au urmat cel puţin o formă de perfecţionare profesională în ultimul an.

Concursul pentru promovarea rapidă se organizează anual, de către Agenţia

Naţională a Funcţionarilor Publici, în limita numărului de funcţii publice rezervat

promovării rapide.

Funcţionarii publici de conducere au obligaţia de a sprijini dezvoltarea carierei

funcţionarilor publici prin promovare rapidă printr-o implicare activă în dezvoltarea

competenţelor, cunoştinţelor şi abilităţilor funcţionarilor publici din subordine,

inclusiv prin desemnarea participării la programele de formare profesională, prin

identificarea necesarului de formare în vederea ocupării unei funcţii publice

superioare şi a exercitării atribuţiilor noii funcţii în condiţii de profesionalism şi

eficienţă.

Concursul pentru promovarea rapidă destinat funcţionarilor publici de execuţie

se organizează anual de către Agenţie. În vederea participării la concursul de

promovare rapidă, autoritatea sau instituţia publică care şi-a prevăzut în planul de

26 Legea nr. 188/1999, republicată în Monitorul Oficial nr. 251/22 martie 2004.

32

ocupare funcţii publice de execuţie rezervate în scopul promovării rapide organizează

o preselecţie în două etape:

a) verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege necesare pentru

înscrierea la concurs;

b) testarea cunoştinţelor de specialitate ale funcţionarilor publici de execuţie

preselectaţi.

Testarea cunoştinţelor de specialitate se face în cadrul autorităţii sau instituţiei

publice, pe domeniile generale de activitate identificate în baza actului normativ de

organizare şi funcţionare, conform procedurilor interne aprobate prin act

administrativ27 al conducătorului autorităţii sau instituţiei publice.

În termen de cel mult 20 de zile lucrătoare de la finalizarea testării

cunoştinţelor de specialitate, autorităţile şi instituţiile publice transmit Agenţiei lista

cu funcţionarii publici de execuţie care vor participa la procedura de selecţie.

Candidaţii nemulţumiţi de rezultatul selecţiei organizate de către Agenţie pot depune

contestaţii în termen de 3 zile lucrătoare de la data afişării rezultatelor. Contestaţiile

se soluţionează în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data expirării termenului

prevăzut pentru depunerea contestaţiilor.

27 Actul administrativ se elaborează şi se emite cu respectarea următoarelor reguli:a) domeniile în care se organizează testarea cunoştinţelor de specialitate sunt domenii generale şi se identifică exclusiv în baza atribuţiilor prevăzute, conform structurii organizatorice a autorităţii sau instituţiei publice în cadrul căreia se organizează testarea, prin regulamentul de organizare şi funcţionare;b) modalităţile de testare nu pot diferi de la un domeniu la altul ori de la un compartiment la altul, procedura de testare fiind unică la nivelul autorităţii sau instituţiei publice;c) sunt prevăzute modalitatea şi procedurile interne de contestare a deciziilor şi, respectiv, a rezultatelor, precum şi modalitatea în care modificările intervenite ca urmare a rezolvării contestaţiilor afectează rezultatul final al etapei de recrutare;d) sunt definite responsabilităţile în cadrul parcurgerii ansamblului proceselor şi procedurilor aplicate, precum şi răspunderea corespunzătoare fiecăreia dintre persoanele implicate;e) este prevăzută expres modalitatea de asigurare a confidenţialităţii subiectelor;f) înaintea aprobării se asigură obligatoriu parcurgerea unei perioade de cel puţin 10 zile lucrătoare de consultări în cadrul autorităţii sau instituţiei publice.

33

Perfecţionarea profesională a funcţionarilor publici

Pentru conducerea vieţii politice, economice, sociale şi administrative a unei

colectivităţi umane, locale sau naţionale, o deosebită importanţă o reprezintă calitatea

pregătirii personalului din administraţia publică, în fapt, „formarea funcţionarului

public autentic, profesionist, a omului de administraţie”. Prin urmare orice persoană

dar, mai ales, funcţionarul public din administraţie trebuie să aibă o pregătire

generală rezultată din „specializări umaniste sau tehnice obţinute în cadrul

facultăţilor” ori din domeniul dreptului la care se impune, în mod imperios „şi o

pregătire complementară de formare în structurile universitare şi postuniversitare

administrative”.

Pe parcursul realizării funcţiei publice de execuţie sau de conducere este

necesară aprofundarea şi perfecţionarea pregătirii profesionale şi a „cunoştinţelor la

nivelul dezvoltării contemporane a ştiinţei şi tehnicii de specialitate”. Deci, în

formarea personalului din administraţia publică, o etapă obligatorie trebuie să o

constituie instituirea pregătirii administrative, ca o condiţie sine qua non pentru

ocuparea şi deţinerea oricărei funcţii publice, ea putând fi asigurată fie de

administraţia publică însăşi, fie prin studii universitare, şcoli sau colegii

administrative28.

Statutul funcţionarilor publici vede în îmbunătăţirea continuă a abilităţilor şi

pregătirii profesionale în acelaşi timp un drept şi o obligaţie. Aceasta este şi raţiunea

pentru care autorităţile şi instituţiile publice sunt obligate prin lege să prevadă în

bugetul anual propriu sumele necesare acoperirii cheltuielilor de perfecţionare

profesională a funcţionarilor publici, cu excepţia studiilor universitare şi de doctorat.

„În ceea ce priveşte formarea, pregătirea şi perfecţionarea pregătirii

persoanelor care ocupă funcţii de conducere apreciem, că se impune, pe lângă studiile

universitare pe care le-a absolvit, să parcurgă cursuri de pregătire şi perfecţionarea

pregătirii fie în ţară, într-o şcoală sau într-un institut superior de studii administrative,

în domeniul organizării şi conducerii administrative, fie în străinătate”29.28 Rodica Narcisa Petrescu - Drept administrativ, Editura Accent, Cluj Napoca, 2005, pag. 191-19429 Corneliu Manda, op. cit., pag. 166.

34

Există şi unele practici, potrivit cărora formarea funcţionarilor publici poate fi

asigurată şi prin cursuri organizate la nivelul instituţiei sau autorităţii publice

respective, susţinute fie de către funcţionari publici definitivi, dintre cei mai bine

pregătiţi şi cu o îndelungată experienţă în domeniu, fie prin aducerea unor specialişti

de la nivelul învăţământului superior de specialitate.

De asemenea, există şi alte metode de pregătire şi perfecţionare a pregătirii

profesionale utilizate, dintre care menţionăm: dezbaterea în colectiv a căilor de

rezolvare a unor probleme apărute în practică, folosirea studiului de caz ori a

diverselor tipuri de simulare sau unele forme individuale, ca stagiu de pregătire în

ţară ori în străinătate şi obţinerea titlului de doctor în ştiinţe.

Însă, în mod constant trebuie să se ţină seama de faptul că „administraţia

înseamnă a conduce cu oameni o acţiune determinată în favoarea altor oameni” şi,

ca atare, „eficienţa şi valoarea unei administraţii depinde, în primul rând, de

valoarea şi productivitatea oamenilor care o compun”.La acest început de secol XXI,

trebuie să amintim că „administraţia statului modern este deja extrem de complexă”

şi apare, cu atât mai mult „atunci când această complexitate se referă la

managementul integrării noastre europene”.

Ca atare, se impune o preocupare instituţionalizată din parte factorilor

decidenţi pentru permanentizarea pregătirii şi perfecţionării pregătirii profesionale a

funcţionarilor publici, în special în scopul realizării „unui management profesionist”

al acestora.

Funcţionarul public continuă pe parcursul întregii sale cariere, perfecţionarea

pregătirii sale profesionale. Perfecţionarea pregătirii profesionale constituie şi un

instrument de promovare socială care permite atât dezvoltarea competenţei

funcţionarului public cât şi avansarea în cadrul ierarhiei administrative.

Un conducător în administraţia publică trebuie să posede un şir de capacităţi

profesionale şi organizatorice, să fie arhitect al proceselor sociale care formează

cultura producţiei, economiei, etc. Un conducător al executivului poate fi considerat

bun dacă are o viziune de ansamblu nu numai asupra problemelor actuale, ci şi asupra

celor viitoare.

35

A existat o perioadă în care condiţile administrării permiteau formarea pe calea

autoinstruirii, aplicării în practică a experienţei acumulate pe calea probelor şi

erorilor. Mulţi dintre ei posedând aptitudini deosebite, agerime, intuiţie treptat

deveneau conducători competenţi ai organelor administrative.

În doctrină şi în practică se întâlnesc mai multe teze: unii consideră că

funcţionarul în rolul de conducător trebuie să posede cunoştinţe tehnice şi economice,

alţii pledează pentru calităţile organizatorice.

Pe primul plan trebuie pusă competenţa în administrare, profesionalismul în

ramurile de bază. Dacă un conducător posedă aceste calităţi, atunci el va da dovadă

de iniţiativă, de spirit întreprinzător, de gândire creatoare, de hotărârea de a accepta

riscul raţional, de capacitate.

Funcţionarii publici au dreptul de a promova în funcţia publică şi de a avansa

în gradele de salarizare.

„Promovarea în funcţia publică presupune ocuparea unei funcţii publice

vacante de nivel superior, pe bază de concurs sau examen. Promovarea poate să se

facă într-o funcţie publică de execuţie de nivel superior sau într-o funcţie publică de

conducere. Pentru fiecare dintre aceste situaţii legea prevede condiţii minime speciale

pe care trebuie să le îndeplinească funcţionarul public interesat”30.

Conform hotărârii 611/ 2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi

dezvoltarea carierei funcţionarilor publici31 promovarea reprezintă modalitatea de

dezvoltare a carierei funcţionarilor publici prin ocuparea, în condiţiile legii, a unei

funcţii publice cu grad profesional superior celui deţinut anterior promovării, a unei

funcţii publice dintr-o clasă superioară, ca urmare a obţinerii unei diplome de nivel

superior şi a promovării examenului sau concursului organizat în acest sens sau a

unei funcţii publice de conducere ca urmare a promovării examenului sau concursului

organizat în acest sens.

Promovarea poate fi definitivă, atunci când funcţia publică superioară se ocupă

prin concurs sau examen, în condiţiile prevăzute de reglementările legale în vigoare şi

poate fi temporară, atunci când funcţia publică de conducere se ocupă pe30 Mircea Preda, op. cit., pag. 106.31 republicată în Monitorul Oficial nr. 530/14 iulie 2008, rectificare în Monitorul Oficial nr. 36/20 ianuarie 2009

36

perioadă determinată, în condiţiile legii.

Pentru promovarea în grad profesional şi promovarea în clasă nu este

necesară existenţa unei funcţii publice vacante. Ca urmare a promovării în grad

profesional şi a promovării în clasă, fişa postului funcţionarului public va fi

completată cu noi atribuţii, în raport cu nivelul funcţiei publice. Obligaţia de a

completa fişa postului cu noile atribuţii aparţine superiorului ierarhic al

funcţionarului public promovat.

Funcţionarii publici au dreptul de a fi informaţi în legătură cu acţiunile

întreprinse de autorităţile şi instituţiile publice în vederea asigurării dreptului la

promovare a acestora. Prin instrumentele de organizare a carierei elaborate de

autorităţile şi instituţiile publice se stabileşte periodicitatea organizării concursului de

promovare prin raportare la numărul de funcţionari publici care îndeplinesc anual

condiţiile prevăzute de lege pentru promovare.

Promovarea în grad profesional

Funcţionarii publici pot promova într-un grad profesional superior pe bază de

examen sau concurs, în limita funcţiilor publice rezervate promovării din planul de

ocupare a funcţiilor publice şi în limita fondurilor bugetare. Examenul sau concursul

se organizează anual, până la data de 15 august a fiecărui an, de către autoritatea sau

instituţia publică în al cărei ştat de funcţii se află funcţiile publice.

Componenţa comisiei de concurs, respectiv a comisiei de soluţionare a

contestaţiilor, se stabileşte conform regulilor prevăzute prin prezenta hotărâre pentru

concursul de recrutare, anunţului privind organizarea concursului se publică în

Monitorul Oficial al României şi într-o publicaţie centrală.

Dosarul de concurs depus de către candidaţi la concursul de promovare în grad

profesional conţine în mod obligatoriu:

- copie de pe carnetul de muncă sau adeverinţă eliberată de compartimentul de

resurse umane în vederea atestării vechimii în gradul profesional din care se

promovează;

- copii de pe fişele de evaluare din ultimii 2 ani;

- certificat de cazier administrativ.

37

În termen de maximum 5 zile de la rămânerea definitivă a rezultatelor

concursului de promovare în grad profesional autoritatea sau instituţia publică în

cadrul căreia este numit funcţionarul public care a promovat concursul va solicita

avizul Agenţiei în vederea transformării postului. Solicitarea avizului va conţine în

mod obligatoriu procesul-verbal final al concursului de promovare, precum şi fişa

postului completată cu noi atribuţii potrivit nivelului funcţiei publice în care se

promovează.

În termen de 15 zile de la data primirii avizului solicitat autoritatea sau

instituţia publică în cadrul căreia este numit funcţionarul public care a promovat

concursul va emite actul administrativ32 de numire în funcţia publică superioară a

acestuia.

Promovarea în clasă

La examenul de promovare în clasă a funcţionarilor publici pot participa

funcţionarii publici încadraţi pe funcţii publice cu nivel de studii inferior, care au

absolvit o formă de învăţământ superior de lungă sau de scurtă durată în specialitatea

în care îşi desfăşoară activitatea. Examenul de promovare în clasă se organizează de

către autoritatea sau instituţia publică în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarii

publici.

Cu cel puţin 15 zile înainte de data organizării examenului de promovare în

clasă, conducătorul autorităţii sau instituţiei publice are obligaţia de a emite un act

administrativ prin care se stabilesc:

a) componenţa comisiei de examen;

b) data susţinerii examenului;

c) bibliografia, pe baza propunerilor compartimentelor în care îşi desfăşoară

activitatea funcţionarii publici care participă la examen.

Compartimentul de resurse umane are obligaţia să afişeze la sediul autorităţii

sau instituţiei publice, cu 15 zile înainte de data organizării examenului de promovare

în clasă, data, ora, locul desfăşurării şi bibliografia examenului. În cazul în care, din

motive obiective, nu se pot respecta data şi ora desfăşurării examenului de promovare 32 La actul administrativ de numire va fi ataşată în mod obligatoriu fişa postului completată cu noi atribuţii potrivit nivelului funcţiei publice.

38

în clasă, compartimentul de resurse umane are obligaţia de a afişa la sediul autorităţii

sau instituţiei publice modificările intervenite în desfăşurarea acestuia.

Funcţionarii publici încadraţi pe funcţii publice cu nivel de studii inferior, care

au absolvit o formă de învăţământ superior de lungă sau de scurtă durată în

specialitatea în care îşi desfăşoară activitatea, trebuie să prezinte diploma de absolvire

sau, după caz, adeverinţa care să ateste absolvirea unei forme de învăţământ superior

de lungă ori de scurtă durată, precum şi o cerere de înscriere la examenul de

promovare în clasă, în termen de 5 zile de la data afişării33.

Examenul se organizează de autoritatea sau instituţia publică în cadrul căreia

funcţionarii publici îşi desfăşoară activitatea. Ca urmare a promovării funcţionarilor

publici, fişa postului va fi completată cu noi atribuţii, în raport cu nivelul funcţiei

publice. Obligaţia de a completa fişa postului cu noile atribuţii aparţine superiorului

ierarhic al funcţionarului public promovat. Persoanele cu atribuţii în domeniul

managementului resurselor umane din cadrul autorităţii sau instituţiei publice au

obligaţia de a acorda asistenţă funcţionarilor publici de conducere în vederea

îndeplinirii acestor obligaţii.

Promovarea în funcţii de conducere

Concursul sau examenul pentru promovare în funcţiile publice de conducere se

organizează cu încadrarea în fondurile bugetare alocate, în conformitate cu

competenţele stabilite conform legii pentru organizarea concursului de recrutare.

Dosarul de concurs depus de către candidaţi la concursul de promovare în

funcţii publice de conducere va conţine în mod obligatoriu:

a) formularul de înscriere34;

b) copia actului de identitate;

c) copiile diplomelor de studii şi ale altor acte care atestă efectuarea unor

specializări;

33 Verginia Vedinaş - Drept administrativ, ediţia a 3-a, Ed. Universul juridic, Bucureşti, 2007, pag 321-32334 Acesta este prevăzut în anexa nr. 3 din Hotărârea 611/ 2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, republicată în Monitorul Oficial nr. 530/14 iulie 2008, rectificată în Monitorul Oficial nr. 36/20 ianuarie 2009;

39

d) copie de pe diploma de masterat sau de studii postuniversitare în domeniul

administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării

funcţiei publice;

e) copia carnetului de muncă sau, după caz, o adeverinţă care să ateste

vechimea în muncă şi, după caz, în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei

publice.

Avansarea în trepte de salarizare

Conform Statutului funcţionarilor publici funcţionarul public poate avansa în

carieră în trepte de salarizare. Referitor la avansarea în trepte de salarizare aceasta se

face în condiţiile legii privind sistemul unitar de salarizare a funcţionarilor publici.

Statutul funcţionarilor publici mai prevede că în urma dobândirii unei diplome de

studii de nivel superior în specialitatea în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarii

publici de execuţie, aceştia au dreptul de a participa la examenul organizat pentru

ocuparea unei funcţii publice într-o clasă superioară celei în care sunt încadraţi, în

condiţiile legii.

Promovarea este un instrument ce urmăreşte stimularea atitudinii lucrătorului

în scopul creşterii randamentului activităţii sale – este o răsplată a efortului, un prilej

de satisfacţie pentru cei care îşi onorează cu devotament şi pricepere rolul ce-l deţin

în cadrul serviciului public.

Promovarea exprimă în esenţă o angajare prin care funcţionarul se transferă de

la un birou inferior la altul superior în cadrul aceleiaşi unităţi administrative sau în

compartimentul respectiv, încredinţarea unei funcţii cu nivel de responsabilitate

superior celei deţinute anterior, pe baza competenţei dovedite şi aptitudinilor cerute

pentru exercitarea noii funcţii.

Există două modalităţi de promovare, şi anume:

avansarea pe scară ierarhică reprezintă promovarea în postul vacant a

unei persoane care activează în cadrul aceleiaşi unităţi administrative şi

se efectuează ţinând cont de vârsta şi vechimea în muncă, de competenţa

şi calificarea profesională. Avantajul acestei promovări este acela că se

ţine cont de experienţa acumulată de funcţionari în decurs de mai mulţi

40

ani de muncă în domeniul dat, dar autoritatea şi contribuţia lor la

ameliorarea stării de lucru în sectorul dat. Dezavantajul îl reprezintă

absolutizarea rolului experienţei, în sensul că odată cu trecerea timpului

potenţialul persoanei sporeşte, fapt ce provoacă tensiunişi nemulţumiri

mai ales în rândul tineretului;

promovarea ca rezultat al examenului sau concursului – se efectuează

pentru persoanele din afara autorităţii administraţiei publice în care a

fost organizat concursul.

Un funcţionar care a fost menţinut timp de cel puţin 6 luni într-un post şi a fost

declarat, de către comisia de evaluare, corespunzător postului poate fi promovat în

acel post. Propunerea de promovare poate fi făcută de către superiorul ierarhic,

instituţia angajatoare sau comisia de evaluare.

Pentru efectuarea promovării este necesar acordul scris al persoanei

promovate. Pentru promovarea în cadrul altei instituţii publice este necesar acordul

scris al instituţiei angajatoare. Dacă pentru promovarea într-un post sunt propuşi mai

mulţi funcţionari, conducătorul instituţiei va decide care dintre aceştia va fi promovat.

Cei care nu au fost promovaţi vor fi anunţaţi de către conducătorul instituţiei, în scris

şi motivat, nu mai târziu de data efectuării promovării. Un funcţionar public nu poate

fi promovat pe durata aplicării unei sancţiuni disciplinare.

41

Capitolul 2 - Răspunderea juridică a funcţionarilor publici

Categorii de răspundere juridică ale funcţionarilor publici

Răspunderea juridică a funcţionarilor publici aşa cum deja am afirmat îmbracă mai

multe forme şi anume:

răspundere disciplinară;

răspundere contravenţională;

răspundere civilă;

răspundere penală.

Aceste forme ale răspunderii juridice a funcţionarilor publici vor fi analizate în mod

separat în cele ce urmează pentru a asigura o mai bună înţelegere a acestor forme de

răspundere juridică.

În raportul privind implementarea prevederilor Legii nr. 7/2004 privind Codul de

conduită al funcţionarilor publici din administraţia centrală şi locală în perioada 1 ianuarie

2007 – 15 iunie 2007 cu privire la încălcarea acestui act normativ au rezultat următoarele

aspecte:

sub aspect numeric general:

la nivelul autorităţilor şi instituţiilor publice din administraţia publică

centrală şi locală s-au înregistrat un număr total de 115 sesizări adresate

comisiei de disciplină, din care 21 împotriva funcţionarilor publici de

conducere şi 94 împotriva funcţionarilor publici de execuţie;

din numărul total de sesizări adresate comisiei de disciplină, în 38 de

cazuri s-au aplicat sancţiuni disciplinare, în 5 cazuri au fost propuse

sancţiuni disciplinare, fiind în curs de cercetare 26 de cazuri, în 42 de

cazuri s-a procedat la clasarea sesizărilor, iar 4 fac obiectul cercetării

penale;

sub aspectul categoriei de funcţionari publici cu risc crescut în

săvârşirea abaterilor disciplinare: din totalul de 38 de sancţiuni disciplinare

42

aplicate, 6 sancţiuni au fost aplicate unor funcţionari publici de conducere, iar

32 funcţionarilor publici de execuţie;

sub aspectul tipului de sancţiune disciplinară aplicată:

sancţiunea mustrării scrise a fost aplicată în cazul a 5 funcţionari publici

de conducere şi în 25 cazuri funcţionarilor publici de execuţie;

sancţiunea diminuării drepturilor salariale cu 5-20% pe o perioadă de

până la 3 luni a fost aplicată în cazul unui funcţionar public de

conducere şi 5 funcţionari publici de execuţie;

sancţiunea suspendării dreptului de avansare în grade de salarizare sau

de promovare în funcţie publică pe o perioadă de la 1 la 3 ani a fost

aplicată pentru un funcţionar public de execuţie;

sancţiunea trecerii într-o funcţie publică inferioară pe o perioadă de până

la 1 an cu diminuarea corespunzătoare a salariului a fost aplicată în cazul

unui funcţionar public de execuţie;

sancţiunea destituirii din funcţia publică nu a fost aplicată;

sub aspectul capacităţii de autosesizare a autorităţilor sau instituţiilor publice

cu privire la cazurile de încălcare a normelor de conduită:

sesizări formulate de conducătorul instituţiei – 41 cazuri;

sesizări formulate de conducătorul compartimentului – 6 cazuri;

sesizări formulate de alt funcţionar public – 18 cazuri;

sesizări formulate de altă persoană – 50 de cazuri;

sub aspectul identificării cauzelor încălcării normelor de conduită de către

funcţionarii publici:

în cazul categoriei funcţionarilor publici de conducere au fost

identificate următoarele cauze: neglijenţa în serviciu, lipsa de

profesionalism în relaţia cu subalternii, neîndeplinirea atribuţiilor de

serviciu, lipsa de obiectivitate în evaluare, atitudine necorespunzătoare;

în cazul funcţionarilor publici de execuţie au fost identificate

următoarele cauze: comportament neprofesionist în îndeplinirea

atribuţiilor de serviciu, nerespectarea termenelor de soluţionare a

43

lucrărilor repartizate, nerespectarea programului normal de lucru,

neglijenţă în efectuarea lucrărilor.

44

Răspunderea disciplinară a funcţionarilor publici

Abaterile disciplinare şi sancţiunile disciplinare aplicabile funcţionarilor publici

Această formă a răspunderii juridice a funcţionarilor publici este prevăzută atât de

statut, cât şi de alte legi speciale, pentru anumite categorii de funcţionari publici.

Definind această formă de răspundere juridică, Statutul funcţionarilor publici prevede

că: „Încălcarea cu vinovăţie de către funcţionarii publici a îndatoririlor corespunzătoare

funcţiei publice pe care o deţin şi a normelor de conduită profesională şi civică constituie

abatere disciplinară şi atrage răspunderea disciplinară a acestora”.

Sunt calificate ca abateri disciplinare ale îndatoririlor funcţionarilor publici, numai

acelea prevăzute expres de lege, altele putând fi calificate ca abateri administrative,

contravenţionale sau de altă natură.

Din acest punct de vedere, această răspundere există independent de celelalte forme

ale răspunderii juridice, funcţionarul public putând fi sancţionat cu sancţiuni specifice

fiecărei forme de răspundere. Ceea ce este strict interzis, este aplicarea a două sancţiuni de

aceeaşi natură juridică pentru una şi aceeaşi faptă.

Această formă de răspundere juridică, în speţă, răspunderea disciplinară trebuie să

rezulte din lege, care trebuie să definească şi „latura obiectivă”, adică acţiunile şi

inacţiunile, şi eventual, împrejurările de timp şi spaţiu în care acestea trebuie să se producă

pentru a fi calificate drept abateri disciplinare şi să atragă sancţiunea disciplinară.

„Legalitatea abaterii disciplinare presupune şi precizarea autorităţilor competente să

constate actele sau faptele ce constituie abateri disciplinare, pe cele competente să aplice

sancţiunile şi să rezolve în acelaşi timp contestaţiile, şi tot aceste acte normative emise în

baza legii să precizeze şi sancţiunile disciplinare care pot fi aplicate, inclusiv criteriile avute

în vedere la aplicarea uneia sau alteia dintre sancţiunile disciplinare prevăzute şi limitele

acesteia”35.

35 Mircea Preda, op. cit., pag. 133.

45

Abaterea disciplinară este în principiu o faptă concretă care trebuie analizată sub

toate elementele ce-i constituie conţinutul: subiect, obiect, latură obiectivă, latură

subiectivă, sancţiune, iar normele juridice care o definesc trebuie să determine, cu rigoarea

necesară, toate aceste elemente.

Subiectul acestei răspunderi disciplinare este în toate cazurile numai o persoană fizică

având o calitate strict determinată, adică este funcţionar public, parte a unui raport de

serviciu. Dacă nu are această calitate, operează răspunderea disciplinară fundamentată pe

contractul individual de muncă şi poate atrage alte sancţiuni decât cele aplicabile

funcţionarilor publici.

Subiect al abaterii poate fi în acelaşi timp şi funcţionarul public delegat sau detaşat la

o altă autoritate sau instituţie publică şi atunci constatarea abaterii şi aplicarea sancţiunii

cade în competenţa autorităţii sau instituţiei publice unde este încadrat, iar în cazul

funcţionarului public detaşat, competenţa aparţine autorităţii sau instituţiei publice la care a

fost detaşat, cu excepţia aplicării sancţiunii destituirii din funcţie, care nu poate fi aplicată

decât numai de autoritatea sau instituţia care l-a detaşat.

„Obiectul abaterii disciplinare îl constituie valoarea socială lezată prin acţiunea sau

inacţiunea funcţionarului public”36. Acest aspect priveşte două componente:

îndatoririle corespunzătoare funcţiei publice pe care o deţine cel în cauză;

normele de conduită profesională (componentă profesională) şi normele de

conduită civică (componentă etică), prevăzută de lege.

Privitor la latura obiectivă, aceasta trebuie să aibă un caracter descriptiv, adică să

precizeze acţiunile şi inacţiunile apreciate ca abateri disciplinare, astfel încât să fie înţeleasă

ca atare, atât de funcţionarii publici (pentru a se abţine de la săvârşirea lor), cât şi de către

cei abilitaţi să le constate şi să le sancţioneze. Latura obiectivă priveşte timpul în care s-a

petrecut acţiunea sau inacţiunea (de exemplu, în timpul orelor de program sau a celor

suplimentare sau chiar în afara orelor de program), ori locul, (chiar şi în afara autorităţii

sau instituţiei publice, la unitatea la care funcţionarul public a fost detaşat sau delegat).

Pe planul laturii subiective, abaterea disciplinară se săvârşeşte întotdeauna cu

vinovăţie, dar care îmbracă, fie forma intenţiei, când funcţionarul public prevede şi

36 Mircea Preda, op. cit., pag. 133.

46

urmăreşte producerea rezultatului (intenţie directă) sau prevede rezultatul, fără a urmări

producerea lui (intenţie indirectă), fie forma culpei, când funcţionarul public prevede

rezultatul faptei sale, dar speră, fără temei, că nu se va produce (culpă cu uşurinţă), ori el nu

prevede rezultatul faptei, deşi trebuia şi putea să-l prevadă (culpă simplă), deci rezultatul se

apreciază în raport de nivelul de pregătire, de aptitudinile şi experienţa funcţionarului public

în cauză. Lipsa uneia dintre formele vinovăţiei exclude şi răspunderea disciplinară.

În materia răspunderii disciplinare şi a răspunderii contravenţionale operează ca şi în

materia dreptului penal: legitima apărare, starea de necesitate, constrângerea fizică şi

constrângerea morală, cazul fortuit, eroarea de fapt, beţia involuntară completă, dar şi

executarea dispoziţiei superiorului ierarhic, însă cu respectarea dispoziţiilor prevăzute în

statut.

În literatura de specialitate şi în practica judiciară abaterea disciplinară are ca

principale trăsături următoarele aspecte:

este o răspundere de drept public;

intervine numai în cazul săvârşirii unei abateri disciplinare calificată de

normele imperative ale dreptului public;

subiectul activ este un funcţionar public, iar subiectul pasiv este autoritatea

sau instituţia publică la care acesta este încadrat;

procedura de constatare, aplicare şi contestare a sancţiunilor disciplinare sunt

supuse unor norme speciale;

abaterile şi, sancţiunile disciplinare sunt prevăzute prin norme cu putere de

lege.

Legiuitorul precizează într-o normă distinctă toate acţiunile şi inacţiunile pe care le

califică drept abateri disciplinare, astfel de fapte fiind:

a) întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor;

b) neglijenţa repetată în rezolvarea lucrărilor;

c) absenţe nemotivate de la serviciu;

d) nerespectarea în mod repetat a programului de lucru;

e) intervenţiile sau stăruinţele pentru soluţionarea unor cereri în afara cadrului

legal;

47

f) nerespectarea secretului profesional sau al confidenţialităţii lucrărilor cu acest

caracter;

g) manifestări care aduc atingere prestigiului autorităţii sau instituţiei publice în

care îşi desfăşoară activitatea;

h) desfăşurarea în timpul programului de lucru a unor activităţi cu caracter politic;

i) refuzul de a îndeplini atribuţiile de serviciu;

j) încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri, incompatibilităţi,

conflicte de interese şi interdicţii stabilite prin lege pentru funcţionarii publici;

k) alte fapte prevăzute ca abateri disciplinare în actele normative din domeniul

funcţiei publice şi funcţionarilor publici.

Statutul funcţionarilor publici37 prevede şi sancţiunile disciplinare aplicabile

funcţionarilor publici precum:

a) mustrarea scrisă;

b) diminuarea drepturilor salariale cu 5-20% pe o perioadă de până la 3 luni;

c) suspendarea dreptului de avansare în gradele de salarizare sau după caz de

promovare în funcţia publică pe o perioadă de 1-3 ani;

d) retrogradarea în treptele de salarizare sau în funcţia publică, pe o perioadă

de până la 1 an;

e) destituirea din funcţia publică;

Pentru a fi clarificate sancţiunile disciplinare trebuie făcute anumite precizări cum ar

fi:

sancţiunile disciplinare se stabilesc numai prin normă cu putere de lege, ca şi

abaterile disciplinare;

sancţiunile disciplinare nu sunt stabilite pentru fiecare abatere disciplinară, ci

sunt lăsate în competenţa autorităţii abilitate să le aplice;

sancţiunile disciplinare sunt instituite într-un sistem ierarhic, dar ierarhia nu are

un caracter absolut, ci unul relativ, statutul stipulând că la individualizarea

sancţiunii disciplinare se va ţine seama de cauzele şi gravitatea abaterii

disciplinare, împrejurările în care aceasta a fost săvârşită, gradul de vinovăţie şi

37 Republicat în Monitorul Oficial al României nr. 251/22 martie 2004.

48

consecinţele abaterii, comportarea generală în timpul serviciului a

funcţionarului public, precum şi de existenţa în antecedentele acestuia a altor

sancţiuni disciplinare care nu au fost radiate în condiţiile legii;

sancţiunile disciplinare au caracter personal, întrucât se aplică funcţionarului

public care a săvârşit abaterea disciplinară. Ele nu se aplică interesului colectiv

al unui compartiment din structura instituţiei publice;

pentru aceeaşi faptă nu se pot aplica două sau mai multe sancţiuni disciplinare,

dar se poate aplica o sancţiune disciplinară şi una de altă natură

(contravenţională, civilă sau penală);

sancţiunea disciplinară se aplică printr-un act administrativ de autoritate cu

caracter individual (dispoziţie, decizie, ordin, după caz) emis de autoritatea

abilitată să aplice sancţiunea respectivă, act ce poate fi evocat de emitent, din

proprie iniţiativă, dar până în momentul în care el nu a intrat în cenzura unui

organ de jurisdicţie, care va putea anula actul sau va obliga pe emitent să-l

revoce ori să-l modifice. Actul trebuie să fie emis întotdeauna în formă scrisă.

Necesitatea emiterii actului scris are un rol important fiind necesară şi

pentru a fi avută în vedere la evaluarea anuală a performanţelor profesionale

ale funcţionarului public şi pentru a i se comunica acestuia, iar pe de altă parte,

pentru a fi avut în vedere, în cazul în care este contestată sancţiunea, de

autoritatea competentă să soluţioneze această contestaţie, şi pentru a aprecia

legalitatea acesteia.

sancţiunile pot avea caracter moral (de pildă, mustrarea), altele caracter

material, cât şi moral (diminuarea drepturilor salariale, suspendarea

drepturilor de avansare sau trecere într-o funcţie inferioară), iar altele produc

efecte asupra existenţei raportului juridic de serviciu (destituirea din funcţie);

Aceste sancţiuni nu pot fi aplicate decât de o autoritate din exterior, decât numai în

cazuri expres şi limitativ prevăzute de lege. Mustrarea ca sancţiune disciplinară poate fi

aplicată direct de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice la propunerea

conducătorului compartimentului în care funcţionează cel în cauză. Celelalte sancţiuni

49

disciplinare se aplică de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice respective la

propunerea comisiei de disciplină.

Mustrarea scrisă este cea mai uşoară sancţiune disciplinară şi constă în punerea în

vedere funcţionarului public că nu şi-a îndeplinit în mod corespunzător obligaţiile de

serviciu şi se cere a se îndrepta pe viitor şi se aplică direct de persoana care are competenţa

legală de numire în funcţia publică, celelalte sancţiuni aplicându-se doar la propunerea

comisiei de disciplină.

În ce priveşte înalţii funcţionari publici, sancţiunile disciplinare se aplică prin decizie

a primului ministru, prin ordin al ministrului ori, după caz, al conducătorului autorităţii sau

instituţiei publice centrale, pentru directorii generali din cadrul ministerelor şi altor organe

de specialitate ale administraţiei publice centrale, la propunerea comisiei de disciplină.

Diminuarea drepturilor salariale cu 5-20 % pe o perioadă de până la trei luni, se

aplică pentru o abatere mai gravă săvârşită cu intenţie, sau, pentru una mai uşoară, dacă cel

în cauză a mai fost sancţionat în prealabil cu mustrare.

Suspendarea dreptului de avansare pe o perioadă de 1-3 ani, ca şi retrogradarea în

trepte de salarizare sau în funcţia publică pe o perioadă de până la 1 an, sunt sancţiuni ce se

aplică pentru abateri grave care au produs şi unele prejudicii materiale.

„Destituirea din funcţie este calificată ca cea mai severă sancţiune disciplinară ce

are ca efect încetarea raportului de serviciu. Se aplică atunci când au fost încălcate în mod

repetat îndatoririle de serviciu, ori se tulbură activitatea autorităţii sau instituţiei publice

sau i se aduce o pagubă importantă”38.

Legiuitorul a stabilit criteriile care trebuie avute în vedere la alegerea uneia sau alteia

dintre sancţiuni, precum şi limitele acestora, acolo unde legea prevede o limită minimă şi

una maximă, astfel la individualizarea sancţiunii disciplinare trebuie să se ţină seama de:

cauzele şi gravitatea abaterii disciplinare;

împrejurarea în care aceasta a fost săvârşită;

gradul de vinovăţie al funcţionarului public;

consecinţele abaterii;

comportarea generală în timpul serviciului a funcţionarului public;

38 Mircea Preda, op. cit., pag. 138.

50

existenţa în antecedentele funcţionarului public a altor sancţiuni disciplinare

care nu au fost radiate.

Statutul funcţionarilor publici39 prevede că sancţiunile disciplinare se aplică în termen

de cel mult un an de la data sesizării comisiei de disciplină cu privire la săvârşirea abaterii

disciplinare, dar nu mai târziu de 2 ani de la data săvârşirii abaterii disciplinare. Acestea nu

pot fi aplicate decât după cercetarea prealabilă a faptei săvârşite şi după audierea

funcţionarului public care trebuie consemnată în acelaşi timp în scris, sub sancţiunea

nulităţii. Refuzul funcţionarului public de a se prezenta la audieri sau de a semna o

declaraţie privitoare la abaterile disciplinare care i se impută se consemnează într-un proces

– verbal.

Pe perioada cercetării administrative, atunci când funcţionarul public care a săvârşit o

abatere disciplinară, poate influenţa cercetarea administrativă, conducătorul autorităţii sau

instituţiei publice are obligaţia de a interzice accesul acestuia la documentele care pot

influenţa cercetarea sau, după caz, de a dispune mutarea temporară a funcţionarului public

în cadrul altui compartiment sau structuri a autorităţii sau instituţiei publice.

În aceeaşi măsură legea reglementează şi procedura aplicării sancţiunilor disciplinare,

inclusiv normele de contestare a sancţiunilor aplicate, precum şi cazurile în care sancţiunile

se radiază.

Funcţionarilor care poartă răspundere disciplinară conform statutelor, regulamentelor

şi altor acte legislative cu privire la disciplină, li se pot aplica sancţiuni disciplinare şi de

organele ierarhic superioare. Hotărârea (ordinul, dispoziţia) referitoare la aplicarea

sancţiunii disciplinare poate fi atacată în faţa organelor ierarhic superioare sau a instanţei de

judecată.

39 Republicat în Monitorul Oficial al României nr. 251/22 martie 2004.

51

Cazierul administrativ

„Pentru evidenţierea situaţiei disciplinare a funcţionarului public, Agenţia Naţională

a Funcţionarilor Publici este abilitată să elibereze un cazier administrativ, conform bazei

de date pe care o administrează”40.

Cazierul administrativ cuprinde sancţiunile disciplinare aplicate funcţionarului public

şi care nu au fost radiate în condiţiile legii.

Cazierul administrativ este necesar în următoarele cazuri:

pentru desemnarea unui funcţionar public ca membru în comisia de concurs

pentru recrutarea funcţionarilor publici;

pentru desemnarea unui funcţionar public în calitate de preşedinte şi membru

în comisia de disciplină;

pentru desemnarea unui funcţionar public ca membru în comisia paritară;

pentru ocuparea unei funcţii publice corespunzătoare categoriei înalţilor

funcţionari publici sau categoriei funcţionarilor publici de conducere;

în orice alte situaţii prevăzute de lege.

„Cazierul administrativ este eliberat la solicitarea funcţionarului public interesat, a

conducătorului autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea, a

preşedintelui comisiei de disciplină, sau a altor persoane prevăzute de lege”41.

Întrucât sancţiunile disciplinare au şi un scop preventiv şi educativ, s-a apreciat că

acestea nu trebuie să fiinţeze în dosarul funcţionarului public pe toată perioada activităţii

sale, după trecerea unui anumit timp ele fiind aproape uitate de funcţionar. În considerarea

unei asemenea raţiuni, Statutul funcţionarilor publici42 prevede instituţia „radierii de drept”

a sancţiunilor disciplinare aplicate, dacă s-a scurs un anumit termen şi funcţionarul public a

avut o bună comportare.

Astfel, se prevede, că sancţiunea „mustrarea scrisă” se radiază de drept după trecerea

a şase luni de la aplicare.

Sancţiunile disciplinare se radiază de drept, în termene diferite, după cum urmează:

40 Rodica Narcisa Petrescu, op. cit., pag. 485.41 Mircea Preda, op. cit., pag. 147.42 Republicat în Monitorul Oficial al României nr. 251/22 martie 2004.

52

în termen de un an de la expirarea termenului pentru care au fost aplicate,

diminuarea drepturilor salariale cu 5-20% pe o perioadă de până la 3 luni;

suspendarea dreptului de avansare în gradele de salarizare sau, după caz, de

promovare în funcţia publică pe o perioadă de 1 la 3 ani; trecerea într-o funcţie

publică inferioară pe o perioadă de până la un an, cu diminuarea

corespunzătoare a salariului;

cu excepţia sancţiunii „destituirii din funcţia publică”, situaţie în care termenul

este de şapte ani de la aplicare.

„Radierea sancţiunilor disciplinare menţionate, cu excepţia destituirii din funcţia

publică, se constată prin act administrativ al conducătorului autorităţii sau instituţiei

publice. După cum se poate observa, ne aflăm în prezenţa unui act administrativ de

constatare”43.

43 Rodica Narcisa Petrescu, op. cit., pag. 486.

53

Răspunderea contravenţională a funcţionarilor publici

Răspunderea contravenţională a funcţionarilor publici îşi are sediul în prevederile art.

83 din Statutul funcţionarilor publici44, dar şi în alte legi speciale, inclusiv cele referitoare la

unele categorii de funcţionari publici, însă în măsura în care aceste legi speciale şi statute nu

cuprind reglementări distincte, se vor aplica cele din O.G. 2/2001, cu modificările şi

completările ulterioare.

Această formă de răspundere juridică intervine în situaţia săvârşirii de către

funcţionarii publici a unor contravenţii în timpul şi în legătură cu sarcinile de serviciu, cum

ar fi, bunăoară, nerespectarea disciplinei financiare, nerespectarea normelor privind

protecţia mediului ambiant.

În ceea ce priveşte elementele faptei ce constituie contravenţie trebuie reţinute

următoarele aspecte:

subiectul contravenţiei (subiectul activ) este în mod implicit şi absolut

funcţionarul public aşa cum acesta este definit de Statutul funcţionarilor publici

şi aşa cum a fost expus în capitolul 1 punctul 1.1 din această lucrare. Această

răspundere contravenţională poate privi fie pe funcţionarul public, ca persoană

fizică, în considerarea funcţiei publice pe care o deţine, fie autoritatea sau

instituţia publică, în calitatea sa de persoană juridică. Temeiul juridic al unei

asemenea răspunderi constă în faptul că unele atribuţii (care au fost încălcate)

aparţin în exclusivitate unui anumit funcţionar public, în timp ce altele (de

asemenea, încălcate) pot să aparţină autorităţii sau instituţiei publice, ca

persoană juridică.

latura subiectivă a răspunderii contravenţionale a funcţionarului public se

caracterizează tot pe existenţa vinovăţiei în săvârşirea faptei, sub forma

intenţiei (directă sau indirectă) sau a culpei (cu uşurinţă sau a culpei simple);

obiectul răspunderii contravenţionale priveşte valorile sociale periclitate prin

faptele funcţionarilor publici care sunt protejate prin normele care

contravenţionalizează atingerile care le sunt aduse.

44 Republicat în Monitorul Oficial al României nr. 251/22 martie 2004.

54

latura obiectivă are trăsături proprii, chiar dacă constă tot în acţiuni sau

inacţiuni, acestea fiind expres prevăzute de actul care le califică drept

contravenţii. Cel mai important element care defineşte latura obiectivă îl

constituie gradul de pericol social al acestora şi implicit, rezultatul lor care,

pentru a fi considerate contravenţii trebuie ca gradul lor de pericol social să fie

de o anumită gravitate.

în ceea ce priveşte sancţiunea, în principiu funcţionarilor publici li se aplică

aceleaşi sancţiuni contravenţionale care sunt prevăzute şi de dreptul comun

pentru orice cetăţean sau pentru salariaţi. Prin unele acte normative sunt

prevăzute în unele domenii şi sancţiuni specifice. De asemenea, cu privire la

sancţiunea complementară a confiscării bunurilor folosite la săvârşirea

contravenţiei de către funcţionarul public, apreciem că dacă acestea sunt în

proprietatea publică sau privată a autorităţii sau instituţiei publice, ele nu ar

putea fi confiscate, deoarece ar afecta negativ activitatea autorităţii sau

instituţiei publice în cauză.

cauzele care ar înlătura răspunderea contravenţională a funcţionarului public

sunt aceleaşi care sunt prevăzute şi de dreptul comun, deşi unele dintre acestea

(de pildă, minoritatea făptuitorului) sunt excluse în materia răspunderii

contravenţionale a funcţionarului public;

„Există situaţii în care prin lege se stabilesc anumite obligaţii pentru unele funcţii

publice, iar pentru funcţionarii publici respectivi se prevede că încălcarea acestora constituie

contravenţie, însă, în asemenea cazuri, competenţa de constatare şi chiar de sancţionare a

contravenţiilor este dată de regulă unui organ al statului specializat în domeniul respectiv.

Astfel, răspunderea contravenţională a funcţionarului public decurge din norma legală care

instituie răspunderea contravenţională, nu din raportul juridic de subordonare ierarhică”45.

Potrivit prevederilor din Statutul funcţionarilor publici46, împotriva procesului–verbal

de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii, funcţionarul public se poate adresa

cu plângere la judecătoria în a cărei circumscripţie îşi are sediul autoritatea sau instituţia

publică în care este numit funcţionarul public sancţionat.45 Mircea Preda, op. cit., pag. 149.46 Republicat în Monitorul Oficial al României nr. 251/22 martie 2004.

55

trăsătură specifică a răspunderii contravenţionale a funcţionarului public este

caracterul ei personal, chiar şi în cazul în care este vorba de răspunderea

contravenţională a persoanei juridice, fiind exclusă răspunderea solidară a

autorităţii cu structură de conducere colegială.

Răspunderea contravenţională a funcţionarului public şi, implicit, sancţiunile

contravenţionale se pot aplica împreună, deci cumulativ, cu răspunderea, şi deci, şi cu

sancţiunile de altă natură – disciplinară sau civilă, nu însă şi cu răspunderea penală,

deoarece aceeaşi faptă nu poate fi în acelaşi timp contravenţie şi infracţiune, însă, în schimb

se va aplica principiul general în materie de răspundere juridică, potrivit căruia pentru

aceeaşi faptă contravenţională nu se vor putea aplica două sancţiuni contravenţionale.

„În literatura de specialitate s-a arătat că abaterea contravenţională a funcţionarului

public poate fi definită, ca fiind, fapta săvârşită cu vinovăţie de către acesta, în exercitarea

atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu atribuţiile de serviciu, prevăzută şi sancţionată ca

atare de lege sau potrivit legii”47.

47 Mircea Preda, op. cit., pag. 149.

56

Răspunderea civilă a funcţionarilor publici

Această formă a răspunderii juridice este reglementată expres, pentru anumite

categorii de funcţionari publici, printr-o serie de legi speciale sau statute ale acestora, ea

fiind uneori reglementată alături de răspunderea materială (sau patrimonială) a acestora.

Răspunderea civilă sau cea patrimonială (materială) se pune numai atunci când prin

faptă s-a produs un prejudiciu unităţii la care este încadrat făptuitorul sau unor terţi. Atunci

când prejudiciul este săvârşit de o persoană care are o anumită calitate (este salariat sau

funcţionar public) cu prilejul exercitării atribuţiilor cei revin sau în legătură cu acesta, o

serie de acte normative se referă la răspunderea „materială” sau răspunderea

„patrimonială”. Doctrina face referire la răspunderea „administrativ – patrimonială”,

răspunderea „materială”, răspunderea „patrimonială”.

Părerea general acceptată este că cea mai potrivită denumire a acestei forme de

răspundere, care priveşte pe funcţionarii publici, ar fi cea de „răspundere patrimonială”,

întrucât prevederile art. 52 alin 3 din Constituţie48 face referire expresă la „răspunderea

patrimonială a statului”, iar legislaţia în vigoare face frecvent referire la noţiunea de

„patrimoniu”.

În Statutul funcţionarilor publici49 se face referire expresă la „răspunderea civilă” a

funcţionarilor publici, ca singură formă de reparare a prejudiciului produs de aceştia prin

faptele lor, în exercitarea atribuţiilor sau în legătură cu exercitarea atribuţiilor.

Legiuitorul precizează că această formă a răspunderii juridice intervine pentru:

pagubele produse cu vinovăţie patrimoniului autorităţii sau instituţiei publice la

care este încadrat funcţionarul public;

nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit;

daunele plătite de autoritatea sau instituţia publică, în calitate de comitent, unor

terţe persoane, în temeiul unor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.

48 Constituţia României 2003, în forma republicată a Constituţiei României din 1991, cu actualizarea denumirilor şi numerotarea artricolelor, revizuită prin Legea nr. 429/2003, aprobată prin referendumul naţional din 18-19 octombrie 2003, confirmat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 3 din 22 octombrie 2003;49 Republicat în Monitorul Oficial al României nr. 251/22 martie 2004.

57

Persoana care cauzează prejudiciul autorităţii sau instituţiei publice în care

funcţionează trebuie să aibă întotdeauna calitatea de funcţionar public şi să fi produs paguba

cu prilejul exercitării atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu aceasta, calitate care trebuie

avută la data săvârşirii faptei cauzatoare de prejudicii.

Răspunderea funcţionarului public este o răspundere individuală, cu excepţia cazului

în care, potrivit Legii contenciosului administrativ, funcţionarul public putând chema în

garanţie pe superiorul său ierarhic de la care a primit ordinul scris care a produs prejudiciul.

Răspunderea funcţionarului public faţă de autoritatea sau instituţia publică în care

este încadrat intervine în două situaţii:

pentru pagubele produse cu vinovăţie patrimoniului acesteia;

pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit.

Vinovăţia funcţionarului public trebuie dovedită de autoritatea sau instituţia publică,

deci nu se prezumă, ca în dreptul civil. Totuşi, singura prezumţie de vinovăţie există, în

cazul funcţionarilor publici cu atribuţii de gestionare.

Statutul funcţionarilor publici conţine şi unele reguli procedurale speciale privind

răspunderea funcţionarilor publici astfel că repararea pagubei se poate face fie prin emiterea

unui ordin sau dispoziţie de imputare de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice,

fie prin semnarea de către funcţionarul public a unui angajament de plată. Ordinul sau

decizia de imputare trebuie să fie emis în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei.

Dreptul conducătorului autorităţii sau instituţiei publice de a emite ordinul se prescrie

în termen de 3 ani de la data producerii pagubei. Împotriva ordinului sau dispoziţiei de

imputare, funcţionarul public în cauză se poate adresa instanţei de contencios administrativ.

Răspunderea civilă a funcţionarului public prevăzută de Statutul funcţionarilor

publici, poate fi cumulată cu răspunderea disciplinară şi contravenţională a acestuia.

„O situaţie specială care priveşte răspunderea civilă a funcţionarului public faţă de

autoritatea sau instituţia publică la care este încadrat priveşte răspunderea pentru daunele

plătite de autoritate sau instituţie, în calitate de comitent, unor terţe persoane”50.

Sediul materiei acestei forme de răspundere civilă îl constituie prevederile Legii

contenciosului administrativ, potrivit căreia acţiunile în justiţie în materie de contencios

50 Mircea Preda, op. cit., pag. 152.

58

administrativ pot fi formulate şi direct împotriva funcţionarului autorităţii pârâte care a

elaborat actul sau care se face vinovat de refuzul rezolvării cererii dacă se solicită plata unor

despăgubiri pentru prejudiciul cauzat sau pentru întârziere. Atunci când acţiunea se admite,

funcţionarul respectiv va putea fi obligat la plata daunelor (materiale şi morale) solidar cu

autoritatea administrativă.

Dacă acţiunea a fost formulată numai împotriva funcţionarului public, iar prin

hotărârea instanţei de contencios administrativ a fost obligat la plata daunelor materiale şi /

sau morale numai acesta, nu şi autoritatea sau instituţia publică la care funcţionarul public

este încadrat, problema răspunderii funcţionarului faţă de autoritatea sau instituţia publică

nu se pune, deoarece acesta nu a avut calitatea de comitent în procesul respectiv.

Din punct de vedere al autorităţii sau instituţiei publice, instituirea răspunderii sale

solidare se întemeiază pe culpa de a nu fi selectat cu grija şi diligenţa necesară pe

funcţionarul public în cauză sau de a nu-l fi supravegheat corespunzător în exercitarea

atribuţiilor.

„Pentru a fi vorba de o asemenea răspundere este necesar ca prejudiciul să fi fost

produs de un act emis de funcţionarul public sau de refuzul acestuia de a rezolva o cerere,

nu şi de acte sau acţiuni ale acestuia care nu au legătură cu calitatea sa de funcţionar public

şi cu atribuţiile sale, când s-ar pune, eventual, problema răspunderii sale în condiţiile

dreptului civil”51.

Această formă de răspundere juridică se pune doar în cazul în care se solicită

despăgubiri, astfel dacă acţiunea are ca obiect doar obligarea la emiterea unui act sau

anularea unui act, acţiunea se formulează doar împotriva autorităţii sau instituţiei publice,

care nu mai are şi calitatea de comitent.

Legea prevede posibilitatea ca funcţionarul public să poată chema în garanţie pe

superiorul său ierarhic de la care a primit ordin scris să semneze actul care a produs

prejudicii materiale sau / şi morale, vinovăţia sa fiind, astfel, exclusă în această situaţie.

51 Mircea Preda, op. cit., pag. 152.

59

Răspunderea penală a funcţionarilor publici

Această formă de răspundere juridică intervine atunci când funcţionarul public a

săvârşit o infracţiune în timpul serviciului sau în legătură cu atribuţiile funcţiei publice pe

care o ocupă.

„Funcţionarul public poate să apară atât ca subiect activ, ca autor al infracţiunii, cât şi

ca subiect pasiv în infracţiunile săvârşite de alţii împotriva sa”52.

Infracţiunile care pot fi săvârşite de funcţionarii publici în exercitarea funcţiei sau în

legătură cu atribuţiile de serviciu sunt prevăzute în Codul penal, dar unele pot fi prevăzute şi

în legi speciale.

Astfel, în Codul penal în titlul Infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de

interes public sau altor activităţi reglementate de lege regăsim infracţiunile incidente în

ceea ce îi priveşte pe funcţionarii publici.

În acest capitol există un capitol distinct, intitulat „Infracţiunile de serviciu sau în

legătură cu serviciul”, unde sunt definite infracţiunile de: abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor, abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, abuzul în serviciu contra

intereselor publice, neglijenţa în serviciu, purtarea abuzivă, conflictul de interese, neglijenţa

în păstrarea secretului de stat, luarea şi darea de mită, primirea de foloase necuvenite,

traficul de influenţă şi altele.

În dreptul penal, noţiunea de funcţionar public este definită ca fiind „persoana care

exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost investită, o

însărcinare de orice natură, retribuită sau nu în serviciul unei unităţi dintre cel prevăzute

la art. 145 din Codul penal”. În noţiunea de funcţionar public intră şi orice salariat care

exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice.

În unele cazuri, calitatea de funcţionar public constituie o agravantă a infracţiunii (de

exemplu, sustragerea de înscrisuri).

În alte situaţii, faptele ce constituie infracţiuni comise de funcţionari publici sunt

aproape identice cu cele ce constituie abateri disciplinare (exemplu: neglijenţa în serviciu)

52 Mircea Preda, op. cit., pag. 153.

60

sau cele ce constituie contravenţii, numai că în această ultimă situaţie faptele au un grad

mai redus de pericol social, sens în care nu mai sunt calificate ca infracţiuni, ci, după caz, ca

abateri disciplinare sau contravenţii.

Statutul funcţionarilor publici53 prevede că în cazul în care funcţionarul public este

trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau

contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei,

de fals ori a unor fapte de corupţie, sau a unei infracţiuni săvârşită cu intenţie, care ar face-o

incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice, persoana care are competenţa legală de

numire în funcţia publică va dispune suspendarea funcţionarului public din funcţia publică

pe care o deţine.

Suspendarea din funcţie încetează dacă parchetul dispune scoaterea funcţionarului de

sub urmărirea penală sau dacă instanţa judecătorească a hotărât încetarea procesului penal.

În aceste situaţii funcţionarul public îşi va relua activitatea în funcţia publică deţinută

anterior54.

„Dacă instanţa judecătorească dispune achitarea sau încetarea procesului penal,

suspendarea din funcţia publică încetează, iar funcţionarul public respectiv îşi va relua

activitatea în funcţia publică deţinută anterior şi îi vor fi achitate drepturile salariale aferente

perioadei de suspendare”55.

De asemenea, de la momentul începerii urmăririi penale, în situaţia în care

funcţionarul public poate influenţa cercetarea, persoana care are competenţa numirii în

funcţia publică are obligaţia să dispună mutarea temporară a funcţionarului public în cadrul

altui compartiment sau structuri fără personalitate juridică a autorităţii sau instituţiei

publice.

Activităţile de interes public, ca şi celelalte activităţi reglementate de lege, se

realizează prin intermediul funcţionarilor publici. De aceea, aşa cum deja am afirmat este

necesar ca funcţionarii publici să-şi îndeplinească corect şi conştiincios îndatoririle de

serviciu, să nu şi le exercite în mod abuziv sau neglijent, să nu facă din exercitarea acestor

îndatoriri o sursă de venituri necuvenite. Pe de altă parte, buna desfăşurare a activităţilor de

53 Republicat în Monitorul Oficial al României nr. 251/22 martie 2004.54 Vasile Avram - Diversitatea nefirească a legislaţiei actuale privitoare la suspendarea din funcţie a salariaţilor şi funcţionarilor publici care au săvârşit o infracţiune, studiu publicat în revista DREPTUL, nr. 5/2002, pag. 113-11655 Mircea Preda, op. cit., pag. 155.

61

interes public, ca şi a celorlalte activităţi reglementate de lege este incompatibilă cu

acreditarea ideii că funcţionarii publici ar fi coruptibili, că ar putea fi influenţaţi în modul de

exercitare a atribuţiilor de serviciu de persoane din afară, care ar avea trecere asupra lor sau

prin oferirea unor foloase ce nu li se cuvin din lege.

Faptele de încălcare a îndatoririlor de serviciu săvârşite de funcţionari publici care

pot prejudicia grav, prin consecinţele lor activitatea de serviciu, ca şi interesele legale ale

persoanelor, precum şi faptele săvârşite de particulari în legătură cu atribuţiile de serviciu

ale celor dintâi, fapte care pot aduce şi ele grave prejudicii activităţii de serviciu, prezentând

pericol pentru societate.

De aceea, întotdeauna trebuie stabilită în mod clar şi concis sfera atribuţiilor de

serviciu ale funcţionarului public care se face vinovat de încălcarea atribuţiilor de serviciu,

pe baza actelor normative care reglementează activitatea serviciului respectiv.

Astfel, încălcarea acestor atribuţii aduc atingere relaţiilor sociale ocrotite de lege care

se concretizează într-o tulburare însemnată a bunului mers al unui organ sau instituţii de stat

ori al unei alte instituţii sau într-o pagubă produsă patrimoniului acesteia.

62

Capitolul 3

Conduita profesională a funcţionarului din administraţia publică românească

Principiile generale care guvernează conduita profesională a funcţionarilor

publici

Principiile care guvernează conduita profesională a funcţionarilor publici din

administraţia publică românească sunt următoarele:

a) supremaţia Constituţiei şi a legii, principiu conform căruia funcţionarii

publici au îndatorirea de a respecta Constituţia şi legile ţării;

b) prioritatea interesului public, principiu conform căruia funcţionarii publici

au îndatorirea de a considera interesul public mai presus decât interesul personal, în

exercitarea funcţiei publice;

c) asigurarea egalităţii de tratament a cetăţenilor în faţa autorităţilor şi

instituţiilor publice, principiu conform căruia funcţionarii publici au îndatorirea de a

aplica acelaşi regim juridic în situaţii identice sau similare;

d) profesionalismul, principiu conform căruia funcţionarii publici au obligaţia

de a îndeplini atribuţiile de serviciu cu responsabilitate, competenţă, eficienţă,

corectitudine şi conştiinciozitate;

e) imparţialitatea şi independenţa, principiu conform căruia funcţionarii publici

sunt obligaţi să aibă o atitudine obiectivă, neutră faţă de orice interes politic,

economic, religios sau de altă natură, în exercitarea funcţiei publice;

f) integritatea morală, principiu conform căruia funcţionarilor publici le este

interzis să solicite sau să accepte, direct ori indirect, pentru ei sau pentru alţii, vreun

avantaj ori beneficiu în considerarea funcţiei publice pe care o deţin, sau să abuzeze

în vreun fel de această funcţie;

g) libertatea gândirii şi a exprimării, principiu conform căruia funcţionarii

publici pot să-şi exprime şi să-şi fundamenteze opiniile, cu respectarea ordinii de

drept şi a bunelor moravuri;

63

h) cinstea şi corectitudinea, principiu conform căruia în exercitarea funcţiei

publice şi în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu funcţionarii publici trebuie să fie de

bună-credinţă;

i) deschiderea şi transparenţa, principiu conform căruia activităţile desfăşurate

de funcţionarii publici în exercitarea funcţiei lor sunt publice şi pot fi supuse

monitorizării cetăţenilor.

64

Norme generale de conduită profesională a funcţionarilor publici

Conform prevederilor legale funcţionarii publici au obligaţia de a asigura un

serviciu public de calitate în beneficiul cetăţenilor, prin participarea activă la luarea

deciziilor şi la transpunerea lor în practică, în scopul realizării competenţelor

autorităţilor şi ale instituţiilor publice.

În exercitarea funcţiei publice, funcţionarii publici au obligaţia de a avea un

comportament profesionist, precum şi de a asigura, în condiţiile legii, transparenţa

administrativă, pentru a câştiga şi a menţine încrederea publicului în integritatea,

imparţialitatea şi eficacitatea autorităţilor şi instituţiilor publice.

Funcţionarii publici au obligaţia ca, prin actele şi faptele lor, să respecte

Constituţia, legile ţării şi să acţioneze pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor legale,

în conformitate cu atribuţiile care le revin, cu respectarea eticii profesionale.

Funcţionarii publici trebuie să se conformeze dispoziţiilor legale privind restrângerea

exerciţiului unor drepturi, datorată naturii funcţiilor publice deţinute.

Funcţionarii publici au obligaţia de a apăra în mod loial prestigiul autorităţii

sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea, precum şi de a se abţine de la

orice act ori fapt care poate produce prejudicii imaginii sau intereselor legale ale

acesteia.

Funcţionarilor publici le este interzis:

a) să exprime în public aprecieri neconforme cu realitatea în legătură cu

activitatea autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea, cu

politicile şi strategiile acesteia ori cu proiectele de acte cu caracter normativ sau

individual;

b) să facă aprecieri neautorizate în legătură cu litigiile aflate în curs de

soluţionare şi în care autoritatea sau instituţia publică în care îşi desfăşoară activitatea

are calitatea de parte;

c) să dezvăluie informaţii care nu au caracter public, în alte condiţii decât cele

prevăzute de lege;

65

d) să dezvăluie informaţiile la care au acces în exercitarea funcţiei publice,

dacă această dezvăluire este de natură să atragă avantaje necuvenite ori să

prejudicieze imaginea sau drepturile instituţiei ori ale unor funcţionari publici,

precum şi ale persoanelor fizice sau juridice;

e) să acorde asistenţă şi consultanţă persoanelor fizice sau juridice în vederea

promovării de acţiuni juridice ori de altă natură împotriva statului sau autorităţii ori

instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea.

De asemenea, în exercitarea funcţiei publice, funcţionarilor publici le este

interzis:

a) să participe la colectarea de fonduri pentru activitatea partidelor politice;

b) să furnizeze sprijin logistic candidaţilor la funcţii de demnitate publică;

c) să colaboreze, în afara relaţiilor de serviciu, cu persoanele fizice sau juridice

care fac donaţii ori sponsorizări partidelor politice;

d) să afişeze, în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice, însemne ori obiecte

inscripţionate cu sigla sau denumirea partidelor politice ori a candidaţilor acestora.

Dezvăluirea informaţiilor care nu au caracter public sau remiterea

documentelor care conţin asemenea informaţii, la solicitarea reprezentanţilor unei alte

autorităţi ori instituţii publice, este permisă numai cu acordul conducătorului

autorităţii sau instituţiei publice în care funcţionarul public respectiv îşi desfăşoară

activitatea.

În îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, funcţionarii publici au obligaţia de a

respecta demnitatea funcţiei publice deţinute, corelând libertatea dialogului cu

promovarea intereselor autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară

activitatea.

În activitatea lor, funcţionarii publici au obligaţia de a respecta libertatea

opiniilor şi de a nu se lăsa influenţaţi de considerente personale sau de popularitate.

În exprimarea opiniilor, funcţionarii publici trebuie să aibă o atitudine conciliantă şi

să evite generarea conflictelor datorate schimbului de păreri.

66

Relaţiile cu mijloacele de informare în masă se asigură de către funcţionarii

publici desemnaţi în acest sens de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, în

condiţiile legii.

Funcţionarii publici desemnaţi să participe la activităţi sau dezbateri publice, în

calitate oficială, trebuie să respecte limitele mandatului de reprezentare încredinţat de

conducătorul autorităţii ori instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea. În

cazul în care nu sunt desemnaţi în acest sens, funcţionarii publici pot participa la

activităţi sau dezbateri publice, având obligaţia de a face cunoscut faptul că opinia

exprimată nu reprezintă punctul de vedere oficial al autorităţii ori instituţiei publice în

cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea.

În considerarea funcţiei publice deţinute, funcţionarilor publici le este interzis

să permită utilizarea numelui sau imaginii proprii în acţiuni publicitare pentru

promovarea unei activităţi comerciale, precum şi în scopuri electorale.

De asemenea, funcţionarii publici nu trebuie să solicite ori să accepte cadouri,

servicii, favoruri, invitaţii sau orice alt avantaj, care le sunt destinate personal,

familiei, părinţilor, prietenilor ori persoanelor cu care au avut relaţii de afaceri sau de

natură politică, care le pot influenţa imparţialitatea în exercitarea funcţiilor publice

deţinute ori pot constitui o recompensă în raport cu aceste funcţii.

67

Conduita în cadrul relaţiilor internaţionale

Funcţionarii publici care reprezintă autoritatea sau instituţia publică în cadrul

unor organizaţii internaţionale, instituţii de învăţământ, conferinţe, seminarii şi alte

activităţi cu caracter internaţional au obligaţia să promoveze o imagine favorabilă

ţării şi autorităţii sau instituţiei publice pe care o reprezintă.

În relaţiile cu reprezentanţii altor state, funcţionarilor publici le este interzis să

exprime opinii personale privind aspecte naţionale sau dispute internaţionale.

În deplasările externe, funcţionarii publici sunt obligaţi să aibă o conduită

corespunzătoare regulilor de protocol şi le este interzisă încălcarea legilor şi

obiceiurilor ţării gazdă.

68

Rolul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici în coordonarea,

monitorizarea şi controlul aplicării normelor de conduită profesională

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici coordonează, monitorizează şi

controlează aplicarea normelor prevăzute de prezentul cod de conduită, exercitând

următoarele atribuţii:

a) urmăreşte aplicarea şi respectarea, în cadrul autorităţilor şi instituţiilor

publice, a prevederilor prezentului cod de conduită;

b) elaborează studii şi analize privind respectarea prevederilor prezentului cod

de conduită;

c) colaborează cu organizaţiile neguvernamentale care au ca scop promovarea

şi apărarea intereselor legitime ale cetăţenilor în relaţia cu funcţionarii publici.

Prin activitatea sa, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici nu poate

influenţa derularea procedurii de lucru a comisiilor de disciplină din cadrul

autorităţilor şi instituţiilor publice.

În coordonarea, monitorizarea şi controlul aplicării normelor de conduită

profesională au un rol semnificativ şi conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice,

care vor desemna un funcţionar public, de regulă din cadrul compartimentului de

resurse umane, pentru consiliere etică şi monitorizarea respectării normelor de

conduită.

Aceste persoane exercită următoarele atribuţii:

a) acordarea de consultanţă şi asistenţă funcţionarilor publici din cadrul

autorităţii sau instituţiei publice cu privire la respectarea normelor de conduită;

b) monitorizarea aplicării prevederilor prezentului cod de conduită în cadrul

autorităţii sau instituţiei publice;

c) întocmirea de rapoarte trimestriale privind respectarea normelor de conduită

de către funcţionarii publici din cadrul autorităţii sau instituţiei publice.

Aceste atribuţii se exercită în temeiul unui act administrativ emis de

conducătorul autorităţii sau instituţiei publice sau prin completarea fişei postului cu

69

atribuţia distinctă de consiliere etică şi monitorizare a respectării normelor de

conduită.

Rapoartele trimestriale privind respectarea normelor de conduită de către

funcţionarii publici din cadrul autorităţii sau instituţiei publice resp0ective aprobate

de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, se comunică funcţionarilor publici

din cadrul autorităţii sau instituţiei publice şi se transmit trimestrial, la termenele şi în

forma standard stabilite prin instrucţiuni de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor

Publici.

Rapoartele autorităţilor şi instituţiilor publice privind respectarea normelor de

conduită vor fi centralizate într-o bază de date necesară pentru:

a) identificarea cauzelor care determină încălcarea normelor de conduită

profesională, inclusiv a constrângerilor sau ameninţărilor exercitate asupra unui

funcţionar public pentru a-l determina să încalce dispoziţii legale în vigoare ori să le

aplice necorespunzător;

b) identificarea modalităţilor de prevenire a încălcării normelor de conduită

profesională;

c) adoptarea măsurilor privind reducerea şi eliminarea cazurilor de

nerespectare a prevederilor legale.

70

SUBIECTE DE EXAMEN – DEONTOLOGIA FUNCŢIEI PUBLICE

1. PERIOADA DE STAGIU A FUNCŢIONARILOR PUBLICI

2. RĂSPUNDEREA FUNCŢIONARILOR PUBLICI

(disciplinară, fără cazierul administrativ şi penală)

3. NORME GENERALE DE CONDUITĂ PROFESIONALĂ A

FUNCŢIONARILOR PUBLICI

71

BIBLIOGRAFIE

I. ACTE NORMATIVE

1. Constituţia României din 2003, în forma republicată a Constituţiei României

din 1991, cu actualizarea denumirilor şi numerotarea articolelor, revizuită

prin Legea nr. 429/2003, aprobată prin referendumul naţional din 18 – 19

octombrie 2003, confirmat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 3 din

22 octombrie 2003;

2. Legea 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată în

Monitorul Oficial nr. 365/ 29 mai 2007, cu modificările ulterioare;

3. Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici,

republicată în Monitorul Oficial nr. 525/2 august 2007;

4. Hotărârea 611/ 2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi

dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, republicată în Monitorul

Oficial nr. 530/14 iulie 2008, rectificare în Monitorul Oficial nr. 36/20

ianuarie 2009;

II. TRATATE, MONOGRAFII

1. Ioan Alexandru - Criza administraţiei, teorii si realitati, All Beck,

Bucuresti, 2001

2. Constanta Calinoiu, Verginia Verdinas - Teoria funcţiei publice

comunitare, Lumina Lex, 1999

3. Antonie Iorgovan – Tratat de drept administrativ, vol. I, ediţia 4, Ed.

All Beck, Bucureşti, 2005

4. Corneliu Manda - Ştiinţa administraţiei, Curs Universitar, Editura

Lumina Lex, Bucureşti, 2004

72

5. Mircea Preda – Drept administrativ. Partea

generală, Ediţia a IV a, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2006

6. Rodica Narcisa Petrescu - Drept administrativ, Editura

Accent, Cluj Napoca, 2005

7. Ion Popescu Slaniceanu - Teoria funcţiei publice, Editura Evrica,

Braila, 1 999

8. Valentin Prisăcaru – Tratat de drept administrativ român. Partea

generală, ediţia a 3-a, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2002

9. Verginia Vedinaş - Drept administrativ, ediţia a 3-a, Ed. Universul

juridic, Bucureşti, 2007

73