Întocmit: Şef lucr. dr. SANDU Tatiana

Subclasa ROSIDAE

Ordinul FABALES

Familia FABACEAE (LEGUMINOSAE) (continuare)

Colutea arborescensL. – Băşicoasă

Este un arbust originar din

Europa de Sud, care ajunge la

maxim 4 m înălţime.

Are tufa largă, lujerii erecţi,

frunze imparipenat-compuse,

cu 7-13 foliole obovate sau larg

eliptice terminate cu un vârf

ascuţit, pe dos pubescente ;

Flori galbene, dispuse câte 8 în

raceme axilare, care înfloresc

din iunie în august;

Fructele sunt păstăi

veziculoase, conţinând 20-30

seminţe reniform-turtite,

decorează arbustul după

căderea frunzelor.

Este o specie puţin exigentă faţă de

sol, care poate vegeta pe soluri

sărace şi calcaroase. Este rezistentă

la secetă, fum si praf.

Înmulţire. Se înmulţeşte prin

sămânţă stratificată timp de 15-30

de zile. Se mai poate înmulţi şi prin

butaşi cu călcâi, din lujeri anuali.

Folosire. În grupări, perdele de

protecţie şi chiar izolat.

Caragana arborescens

Lam. - Caragana.

Este o specie cu înălţimea de 5-7

m, cu ramurile erecte, lujerii groşi,

verzi-gălbui, îndreptaţi în sus;

Frunzele sunt paripenat-compuse

(6-12 foliole), foliole eliptice cu

vârful mucronat, verzi-deschis,

glabre;

Florile sunt galbene-aurii, dispuse

solitar sau câte 2-4 în fascicule, pe

pedunculi lungi,la subsuoara

frunzelor, sunt melifere şi apar în

luna mai;

Fructul este o păstaie liniar-

cilindrică, de 5 cm, în interior cu

seminţe brun-roşcate.

Caragana arborescens

Var. pendula

Caragana arborescens

Este o specie de lumină foarte rezistentă la secetă, puţin exigentă

faţă de sol, indicată pentru cultura în spaţiile verzi din stepa şi de

pe litoral.

Dintre varietăţile ornamentale foarte frumoasă se consideră var.

Pendula, cu lujerii pendenţi.

Înmulţire. Se înmulţeşte prin sămânţă, butaşi şi prin altoire.

Semănăturile se pot face primăvara, în aprilie-mai, însă

semănăturile de toamnă sunt mai reuşite. Butăşirea se foloseşte

mai rar. Altoirea se practică pentru înmulţirea varietăţii Pendula, pe

portaltoi din specia tipică, folosind procedeul în despicătură sau

triangulaţie, în luna aprilie.

Folosire. Caragana este o specie decorativă prin flori şi prin

frunziş, în cuprinsul spaţiilor verzi se întrebuinţează în amestec cu

alte specii la alcătuirea boschetelor, precum şi izolat (var. Pendula).

Lespedeza bicolorTurcz.

Arbust care poate ajunge la maxim 3 m, cu ramuri brun-roşcate, lujerii tineri muchiaţi şi pubescenţi;

Frunzele trifoliate cu foliole lat-ovate, pe dos gri-verzui, uşor-pubescente iar pe faţă verzi-închis (de aici denumirea bicolor).

Florile sunt roze sau roşii-violet, mult timp persistente, dispuse în raceme care alcătuiesc panicule mari, terminale, melifere, apar vara-toamna.

Lespedeza bicolor

Lespedeza bicolor

Lespedeza thunbergii (D.C.) Nakai (sin. L. formosa Koeh., L.

sieboldii Miq. ) – Lespedeza

Arbust care ajunge la maxim 2 m,

la noi frecvent de talie mai mică,

cu ramuri lungi, în tinereţe

pubescente, puternic curbate,

atârnând spre sol.

Frunzele sunt trifoliate, cu foliole

oblong-eliptice, de 3,5-5,5 cm

lungime, pe dos pubescente.

Florile sunt roz palid-purpurii, în

raceme mici reunite în panicule

lungi de 60-80 cm şi apar din

septembrie.

Sunt specii termofile, în iernile de la noi

tulpinile degeră dar se regenerează în

primăvară. Baza plantelor se protejează peste

iarnă prin acoperire cu frunze şi crengi iar

primăvara se recepează. Pretind soluri uşoare

şi staţiuni însorite.

Înmulţire. Se poate face prin marcotaj muşuroit

şi prin butaşi erbacei (în luna iunie) cu condiţia

păstrării plantelor tinere peste iarnă în sere.

Folosire. Aceşti arbuşti sunt apreciaţi pentru

frumuseţea ramurilor arcuite bogate în flori şi

se pot utiliza ca plante izolate sau în grupări, pe

terenuri orizontale sau în pantă.

Subclasa ROSIDAE

Ordinul ELAEAGNALES

Familia ELAEAGNACEAE

Genul ELAEAGNUS L.

Gen originar din America de Nord, Asia, sudul Europei, care include cca. 38

de specii ornamentale şi de interes ameliorativ, arbori şi arbuşti care se pot

utiliza pe soluri sărăturate şi uscate.

Sunt rezistente la gaze şi pot fi cu succes întrebuinţate în spaţiile verzi

industriale.

1. Elaeagnus angustifolia L. - Sălcioara, Salcia mirositoare.

2. Elaeagnus commutata Bernh. (sin. E. argentea Pursh.) -Sălcioara americană.

3. Elaeagnus pungens Thunb. - Sălcioara japoneză

4. Elaeagnus multiflora Thunb. (sin. E. edulis Carr., E. longipesGray).

Cuprinde următoarele genuri:

Genul ELAEAGNUS L.

Genul HIPPOPHAË L.

Elaeagnus angustifoliaL. - Sălcioara, Salciamirositoare.

Este un arbust sau arbore care

poate ajunge la 7 m înălţime, cu

lujerii spinoşi, în tinereţe argintii ;

Frunzele sunt oblong-lanceolate

(4-8 cm), pe faţă verzi, pe dos

argintii, solzos păroase;

Florile sunt galbene cu exteriorul

argintiu, mici, foarte mirositoare,

dispuse câte 2-3 pe lăstarii de 2

ani, apar în mai-iunie.

Fructele sunt false drupe

elipsoidale, galbene cu pete

argintii.

Elaeagnus angustifolia

ritidom

Elaeagnus angustifolia

Elaeagnus commutataBernh. (sin. E. argentea Pursh.)

- Sălcioara americană.

Specie arbustivă originară

din America de Nord, înalt

de 3-4 m, fără spini şi este

preţuită pentru frunzele

oval-alungite, argintii pe

ambele feţe, mirosul

puternic al florilor mici,

galbene, care apar în mai-

iunie.

Elaeagnus commutata

Elaeagnus commutata var. Aurea

Elaeagnus commutata var. Alba

Elaeagnus pungensThunb. - Sălcioara japoneză.

Arbust japonez

sempervirescent, atinge

maxim 4 m, dar la noi

frecvent este mai scund, cu

spini, frunzele sunt

persistente, pieloase, tari,

aliptic-alungite, verzi-închis,

lucitoare, pe dos mat-

argintii.

Este foarte preţuit pentru

frunzele persistente, care

suportă bine tunderea. Varietatea variegata

Elaeagnus pungens 'Maculata'

Elaeagnus pungens

Elaeagnus pungens

Elaeagnus multifloraThunb. (sin. E. edulis Carr., E.

longipes Gray).

Arbust originar din China,

Japonia, cu lujerii bronzaţi,

frunzele pe faţă verzi iar pe

dos bronz-argintii, flori

numeroase, mici, crem-

gălbui, care apar primăvara şi

cu fructele roşii-portocalii,

ornamentale dar şi

comestibile.

Speciile de sălcioară sunt rustice, rezistente la secetă, fum şi la

gaze.

E. angustifolia şi E. commutata drajonează şi lăstăresc bine, chiar

marcotează natural. E. pungens este termofilă, necesitând protecţie

peste iarnă.

Se dezvoltă bine la lumină, tolerează semiumbra şi se acomodează

bine pe soluri uscate, nisipuri şi chiar pe sărături şi soluri degradate.

Înmulţirea. Sălcioarele se înmulţesc prin seminţe, marcote şi butaşi.

Semănăturile se fac toamna sau primăvara, cu seminţe stratificate.

Marcotajul se aplică prin muşuroire. Butăşirea este mai rar

întrebuinţată şi se execută cu butaşi cu călcâi.

Folosire. În spaţiile verzi sunt utilizate individual sau în grupuri, pe

peluze, la marginea masivelor, în plină lumină, fiind preţuite pentru

frunzele argintii şi florile plăcut mirositoare.

Hippophaë rhamnoidesL. - Cătina de râu, Cătina alba.

Este un arbust sau mic arbore

care ajunge la 8 m înălţime, are

lujerii laterali puternic spinoşi,

acoperiţi cu peri argintii-cenuşii.

Frunzele sunt liniar-lanceolate,

alterne, cenuşii-argintii pe

ambele feţe.

Sunt plante dioice iar florile

sunt mici, puţin decorative,

galbene-verzui şi apar înaintea

înfrunzirii (aprilie).

Fructul este o bacă falsă,

ovoidă, cărnoasă, portocalie,

rămâne iarna pe ramuri.

Este o specie puţin exigentă faţă de condiţiile staţionare.

Lăstăreşte şi drajonează viguros, marcotează natural, creşte

rapid iar pe rădăcini se instalează bacterii fixatoare de azot.

Pentru fructificare plantele femele au nevoie de prezenţe celor

mascule în raport minim de 6/1.

Este o specie rezistentă la ger şi la secetă, dar este iubitoare

de lumină. Se adaptează uşor pe solurile sărace, nisipoase şi

chiar pe sărături.

Folosire. Este preţuită în cultura ornamentală pentru coloritul

frunzelor şi al fructelor, care rămân pe ramuri din toamnă până

în primăvară.

Se utilizează de asemenea pentru garduri vii, fixarea

taluzurilor, terenurilor nisipoase etc.

Subclasa ROSIDAE

Ordinul CORNALES

Familia CORNACEAE

Genul CORNUS L.

Gen originar din zona temperată a emisferei nordice, care

include cca. 40 de specii de arbuşti sau arbori cu frunze

simple opuse, cu nervurile laterale arcuite, florile în cime, albe

sau galbene şi fructul o drupă elipsoidală.

Sunt cunoscute speciile de Cornus:

1. Cornus mas L. – Cornul,

2. Cornus sanguinea L. - Sângerul.

3. Cornus alba L. - Sânger tătărăsc.

4. Cornus florida L.

5. Cornus stolonifera Michx. - Sânger american.

Cornus mas L. - Cornul

Este un arbust sau arbore ce

poate ajunge la 8 m (frecvent 3-5

m), cu coronamentul rar,

luminos, lujerii păroşi, mugurii

opuşi, frunzele ovat-eliptice, cu

4-6 perechi de nervuri curbate,

pe faţă lucitoare, iar pe dos cu

peri la baza nervurilor, cu florile

în umbele mici, de culoare

galbenă, care apar înaintea

înfrunzirii (februarie-martie) şi

fructele elipsoidale, roşii,

lucioase, acrişoare numite

“coarne”.

Există câteva forme ornamentale, cele mai frecvente

fiind :

forma variegata - are frunzele cu margini albe,

forma aurea - are frunzele galbene-aurii,

forma dulcis - fructele mici, roşii-stacojii, din care se

pot prepara dulceţuri şi lichioruri.

Este o specie puţin exigentă faţă de condiţiile de climă

şi sol, dar puţin rezistentă la săruri şi la excesul de

umiditate din sol.

Este indicat pentru garduri vii şi în liziera masivelor

(suportă semiumbra).

forma variegata

forma aurea

forma dulcis

Cornus sanguinea L. -Sângerul.

Este un arbust care ajunge la 4

m înălţime, cu lujerii roşii sau

verzi, subţiri, cu frunzele lat-

eliptice, pubescente pe ambele

feţe, de 4-8 cm lungime cu 3-5

perechi de nervuri curbate,

toamna devin roşii-sângerii, mai

ales la exemplarele însorite.

Florile sunt albe-verzui, în cime

umbeliforme; apar în mai-iunie

după înfrunzire.

Fructele sunt drupe negre,

sferice.

Varietatea variegata are frunzele

variegate cu verde şi alb.

Cornus sanguinea var. variegata

Cornus alba L. - Sânger

tătărăsc.

Specie originară din Asia, se

remarcă prin lujerii săi roşii,

erecţi, prin frunzele oval-ascuţite

pe dos glaucescente, care

toamna capătă o culoare roşie-

arămie, prin florile albe, mici, în

corimbe mici, ce apar în mai-

iunie şi fructele albe-albăstrui.

Foarte apreciate sunt varietăţile

ornamentele:

var. sibirica - cu lujerii roşii

aprins şi frunzişul roşu toamna;

var. elegantissima - cu frunzele

puternic striate cu alb ;

var. spaethii - cu frunze striate cu

galben-auriu.

Var. elegantissima

Cornus alba 'Siberica'

Cornus alba 'Spaethii'

Cornus alba 'Kesselringii'

Cornus florida L.

Este un arbust sau un arbore de

talie mică, originar din America de

Nord, decorativ prin ramurile

divergente, frunzele eliptic-ovate,

mari, de 8-15 cm lungime, care

toamna capătă nuanţe vii de roşu;

florile sunt albe-verzui sau

galbene cu 4 bractei petaloide

mari (4-5 cm), albe sau roz, care

înconjoară inflorescenţa mică,

centrală, simulând astfel o floare

de 8-10 cm diametru, apar în luna

mai iar fructele sunt roşii, de 1-

1,5 cm diametru, coronate de

caliciul persistent.

Există şi un cultivar foarte apreciat

- Rubra - cu flori roşii-rozii.

Cornus florida cult. rubra

Cornus florida subsp. urbiniana

Cornus florida

Cornus stolonifera

Michx. - Sânger american.

Este un arbust de 2-3 m

înălţime, cu tulpini stolonifere şi

lujeri arcuiţi, roşii sângerii, foarte

decorativi iarna.

Florile albe grupate în cime de

3-5 cm diametru, apar în mai-

iunie; arbustul este ornamental

şi prin fructele albe sferice.

Var. flaviramea se remarcă prin

coloritul galben al lăstarilor.

Cornus stolonifera - 'Flaviramea'

Speciile de Cornus cresc destul de repede, lăstăresc repede, iar unele

specii (C. alba şi C. stolonifera) marcotează natural.

C. mas şi C. sanguinea se pretează bine la tundere. Majoritatea

speciilor rezistă bine la ger şi cresc bine la lumină şi semiumbră.

C. mas şi C. sanguinea suportă un grad mai mare de umbrire.

Se pot adapta atât pe soluri umede cât şi pe soluri uscate, excepţie

făcând C. florida care necesită soluri revene, uşoare, nisipoase, lipsite

de calcar.

Înmulţire. Speciile de corn se înmulţesc prin seminţe, butaşi, marcotaj şi

altoire.

Semănatul se execută imediat după recoltare şi înlăturarea pulpei

(condiţie pentru asigurarea germinaţiei în primul an) la C. mas şi C.

sanguinea şi după un an de stratificare la C. florida.

Butăşirea în uscat se aplică la C. alba şi C. stolonifera. Varietăţile

acestor specii se înmulţesc prin marcotaj arcuit sau prin muşuroire, în

mai-iunie. Altoirea se practică în ochi dormind (pentru varietăţile de C.

mas).

Folosire. În parcuri şi grădini, pentru garduri vii, boschete, grupări, izolat

dar mai ales la marginea masivelor, în apropierea aleilor.

Subclasa ROSIDAE

Ordinul CELASTRALES

Familia CELASTRACEAE

Genul EUONYMUS L. (EVONYMUS)

Conţine speciile:

1. Euonymus europaea L. - Salba moale, Voniceriu.

2. Euonymus verrucosus Scop. - Salba râioasă, Lemn râios.

3. Euonymus fortunei (Turcz.)Hand.-Mazz. (sin E. radicans var. acutus Rehd.) - Salbă târâtoare.

4. Euonymus nanus Bieb. - Salba pitică.

5. Euonymus japonicus Thunb. - Salba japoneză.

6. Euonymus latifolius Mill. - Salbă moale.

Euonymus europaea L. – Salbǎ moale, Voniceriu.

Este un arbust sau arbore care poate ajunge la 7 m, cu port

erect, cu ramurile netede, obişnuit verzi, cu lujerii muchiaţi,

frunze opuse, ovat-eliptice, de 4-11 cm, caduce, glauce.

Florile galbene-verzui, grupate în cime terminale, pe peduncule

axilare, apar primăvara-vara.

Fructul este o capsulă roşie, cu seminţele în interior albicioase

dar înconjurate de un aril galben-auriu sau portocaliu, foarte

decorative.

Există doar câteva varietăţi, cele mai preţuite fiind:

var. atropurpurea - are frunzele roşii şi

var. alba - fructele albe la exterior.

var. albavar. atropurpurea

Euonymus europaea

Euonymus verrucosus Scop. - Salba râioasă, Lemn râios.

Este un arbust de 2-3 m, cu ramurile şi lujerii rotunzi, verzi,

cu verucozităţi brune-negricioase, frunzele ovate până la

lanceolat-ovate, crenat serate, de maxim 7 cm lungime,

florile brune-gălbui sau verzi-gălbui, cu miros neplăcut,

apar din primăvară până la începutul verii; fructele sunt

capsule cu 4 lobi rozacei, în interior cu seminţe lucioase,

negre, acoperite parţial de un aril roşu-portocaliu.

Aceste seminţe rămân mai mult timp atârnate de peduncul

după ce capsula s-a desfăcut.

Este foarte decorativă, în special toamna, când frunzele

capătă nuanţe frumoase de roşu.

Euonymus fortunei (Turcz.)Hand.-Mazz. (sin E. radicans var. acutus Rehd.) -

Salbă târâtoare.

Arbust repent sau agăţător, cu ramuri

subţiri, frunze persistente, mici, argintii,

care formează “covoare” care înlocuiesc

gazonul, mai ales în zonele umbrite.

Plantat lângă un zid se caţără pe

acesta.

Are multe varietăţi:

argenteo-marginata,

aureo-marginata,

reticulata (cu pete albe în lungul

nervurilor etc.).

Euonymus fortunei

Euonymus fortunei

"EMERALD GAIETY"Euonymus fortunei "CANADALE GOLD"

Euonymus fortunei “SUNSPOT"

Euonymus fortunei 'Harlequin'

Euonymus nanus Bieb. -

Salba pitică.

Arbust erect sau târâtor de

maxim 75 cm înălţime, este

sempervirescent, cu lujerii

muchiaţi, cu verucozităţi,

frunzele sunt lanceolate, cu

margini fin dinţate şi revolute,

florile sunt mici, numeroase şi

roşiatice, apar vara iar fructele

sunt capsule mici, roze.

Este folosită pentru decorarea

stâncăriilor.

Euonymus nanus

Euonymus japonicus

Thunb. - Salba japoneză

.

Arbust foarte ramificat, cu frunze

persistente, obovate, flori albe şi

fructe cu interiorul roşu.

Este o specie termofilă (nu rezistă

la temperaturi sub -16ºC) de

aceea este utilizată la ghivece iar

în zonele cu temperaturi moderate

iarna se poate cultiva pentru

borduri (se poate tunde), în

grupuri etc.

Euonymus japonicus

'Aureomarginatus'

Euonymus latifolius Mill.

– Salbă

Arbust de maxim 6 m, cu ramuri

cilindrice, netede, comprimate,

frunze opuse, late, la bază

rotunjite, serate, florile sunt

verzi roșiatice, apar primăvara-

vara iar fructele sunt capsule

roşii, cu seminţe acoperite de un

aril portocaliu.

Euonymus latifolius

var. albomarginatum

Subclasa ROSIDAE

Ordinul CELASTRALES

Familia AQUIFOLIACEA

Cuprinde arbuşti cu frunze persistente, spinos dinţate, pielos rigide, având ca fruct o drupă baciformă.

Genul ILEX L.Gen originar din vestul şi sudul Europei, din nordul Africii, Asia şi

ţinuturile mediteraneene care cuprinde cca. 310 specii de arbuşti sau arbori de talie mică, mereu verzi sau numai vara verzi.

La noi se întâlnesc mai frecvent speciile:

1. Ilex aquifolium L. - Laur, Ilex.

2. Ilex crenata Thunb.

3. Ilex decidua Walt.

Ilex aquifolium L. - Laur, Ilex.

Este un arbust care ajunge la 2,5 m înălţime (uneori arbore

de maxim 15 m).

Are lujerii verzi-măslinii cu scoarţa netedă, frunze

persistente, simple, ovat-eliptice, până la 7 cm lungime,

rigide, lucitoare, pe margini ondulat-dinţate, cu dinţii spinoşi.

Florile sunt dioice sau poligame, albe, mirositoare, în

fascicule mici la subsuoara frunzelor, apar primăvava-vara.

Fructul este o drupă baciformă, sferică, roşie-strălucitoare,

care persistă multă vreme pe ramuri.

Are mai multe varietăţi, cele mai frecvente la noi fiind:

argenteomarginata (frunzele cu marginea albă),

aureomarginata (frunzele pestriţe verde cu galben),

ferox argentea (frunze foarte spinoase, împestriţate cu alb),

pyramidalis (cu formă conică şi frunzele inferioare mai spinoase),

Golden Queen ( formă femelă cu frunze eliptice cu bordură aurie),

Golden King (formă masculă cu frunzele late, spini mici şi bordate neregulat cu auriu) ş.a.

Var. aureomarginata

Var. ferox argentea

* ‘Silver Queen’ – formă femelă cu frunze eliptice, bordate cu alb;

* ‘Golden King’ - formă masculă cu frunze late, spini mici şi bordate neregulat cu auriu.

Ilex aquifolium 'Bacciflava'

Ilex aquifolium 'Argentea Marginata'

Ilex crenata Thunb.

Arbust originar din Orientul

îndepărtat (Japonia), care ajunge

la cca. 3 m, este foarte des

ramificat, cu:

frunzele persistente, mici, de 2-

3 cm lungime, eliptice până la

îngust-lanceolate, crenate pe

margine, verzi-închis, lucioase,

florile sunt în buchete de câte 4

şi apar în mai-iunie iar

fructele sunt negre, sferice.

Ilex crenata 'Dwarf Pagoda'

Ilex crenata var. fastigiata

Ilex crenata 'Picas'

Ilex crenata 'Convexa'

Ilex crenata 'Glory'

Ilex decidua Walt.

Arbust sau arbore de

maxim 10 m, cu frunze

invers-ovat-oblonge, lungi

până 7 cm, obtuz-dentate,

nespinoase, caduce, pe

partea superioară verzi-

închis, lucioase, dispuse pe

ramuri cenuşii, pendente;

florile sunt solitare sau

buchete mici, iar fructele

sunt roşii-oranj.

Ilexul este perfect pentru decoraţiunile de Crăciun, mai ales speciile

cu frunze nespinoase.

Adăugat cununilor asigură pata de culoare, având siguranţa că în

condiţii optime ghirlanda va rezista pe toată perioada Sărbătorilor.

Frunzele se usucă și sunt folosite ca ceai pentru febră, bronșită,

probleme cu vezica urinară și gută (puneți aproximativ 15 grame de

frunze tăiate în apă fiartă și lăsați să stea timp de 20 de minute – se

bea o cană pe zi).

Sucul de frunze proaspete este util în icter, se ia câte o lingură pe zi.

Atenție ! - Fructele sunt otrăvitoare!

Sunt specii care necesită umiditate atmosferică ridicată, soluri

bogate, revene, uşor acide, adăpost împotriva gerurilor. Ilex crenata

este însă destul de rezistentă la ger. Rezistă la umbră, la fum şi

gaze. Cresc destul de încet şi suportă bine tunderea.

Înmulţire. Se înmulţeşte prin seminţe, marcotaj si altoire. Seminţele

se stratifică 18 luni şi se seamănă în pepinieră în aer liber. Puieţii se

repică de 2-3 ori înainte de a fi plantaţi la loc definitiv. Marcotajul se

practică în octombrie, în acest scop, lujerii se curbează, se

ancorează şi se acoperă cu un amestec de două părţi nisip şi o

parte turbă. Altoirea se poate practică în oculaţie, în iunie-august.

Folosire. Sunt specii foarte ornamentale prin frunzişul persistent,

verde întunecat, care împreună cu fructele roşii le dau un aspect

foarte interesant, în special iarna. Cultura ilexului este însă limitată

de geruri. Se poate utiliza ca plante solitare, în grupuri dar şi garduri

vii tunse.

Subclasa ROSIDAE

Ordinul EUPHORBIALES

Familia BUXACEAE

Genul BUXUS L.

Buxus sempervirens L. - Buxus, Cimişir, Merişor.

Este un arbust care poate atinge 6 m înălţime, uneori arbore mic, cu

portul compact, foarte ramificat, lujerii 4-muchiaţi, frunzele persistente,

eliptic-ovale, cu marginea întreagă, pe faţă verzi-închis, iar pe dos palid

verzi, foarte scurt peţiolate, cu florile albe-verzui în inflorescenţe mici,

unisexuat-monoice, alcătuite dintr-o floare femelă şi câteva flori

mascule, apar mai ales la exemplarele bine luminate ; fructele sunt

capsule globuloase, de culoare roşie, cu 3 valve conţinând 6 seminţe

negre, ovale, lucioase.

Are foarte multe varietăţi, mai frecvente fiind: var. argentea - cu

frunzele panaşate cu alb, var. aurea - cu frunzele panaşate cu

galben, var. marginata - cu frunzele având marginea galbenă; var.

arborescens - cu talia variabilă până la 8 m înălţime, ş.a.

var. marginata

Buxus sempervirens 'Elegans'

Buxus sempervirens

'Rotundifolia'

Buxus sempervirens 'Aureovariegata'

Buxus sempervirens

'Suffruticosa'

Buxus sempervirens

“Aurea”

Specia are un temperament de umbră; înfloreşte şi fructifică ia noi

foarte rar şi numai la lumină. Vegetează în bune condiţii pe

terenuri calcaroase, fertile, cu suficientă umiditate în sol. Nu

suportă excesul apei în sol. Este o specie rezistentă la geruri,

secetă, fum şi praf. La geruri sub - 30°C are însă de suferit.

Înmulţirea. Se înmulţeşte prin seminţe, marcotaj, butăşire, altoire.

Înmulţirea prin seminţe este mai puţin utilizată, deoarece în

condiţiile din ţara noastră specia B. sempervirens înfloreşte şi

fructifică rar. Se seamănă imediat după recoltare (vara) iar

germinarea are loc până în toamnă.

Marcotajul se aplică primăvara, prin muşuroire. Butăşirea se face

tot primăvara, în răsadniţe reci, cel mai potriviţi fiind butaşii cu

călcâi.

Altoirea se execută în placaj, pe puieţi înrădăcinaţi în ghivece sau

pe puieţi la masa de lucru, după care se plantează în ghivece.

Folosirea. Această specie este una dintre cele mai întrebuinţate în

parcuri şi grădini, pentru garduri vii, borduri etc. Suportă bine

tunderea, poate fi modelată în diferite forme geometrice.

Genul PACHYSANDRA Michx. Gen originar din America şi Asia care include cca. 7 specii de

arbuşti scunzi şi liane. La noi se întâlnesc:

Pachysandra terminalis S.& Z. – Pachisandra.

Subarbust de talie foarte mică (cca. 20 cm) originar din

Japonia, cu frunzele persistente, tulpinile semilignificate care

cresc uşor trasant, formând mici tufe cu frunze lungi de cca.

8 cm, obovate, verzi-lucioase şi dinţate pe margini.

Florile sunt albe, mai puţin semnificative, dispuse în spice

terminale şi apar prin aprilie.

Pachysandra terminalis

Pachysandra terminalis

Subclasa ROSIDAE

Ordinul RHAMNALES

Familia RHAMNACEAE

Cuprinde următoarele genuri:

Genul PALIURUS Mill.

Genul RHAMNUS L.

Genul FRANGULA

Paliurus spina-christi Mill. (sin. P. aculeatus Lam. , P. australis Gaerth.)- Paliur.

Este un arbust răspândit din

Europa de sud până în Asia.

Ajunge la 3 m înălţime, are lujerii

geniculaţi, spinoşi, cu câte doi

spini.

Frunzele sunt alterne, distihe,

ovate sau eliptice, întregi sau

mărunt serate, pe faţă verzui-

închis, pe dos verzi-deschis.

Florile sunt hermafrodite,

galbene-verzui, în raceme axilare

cu puţine flori, pe tipul 5 şi apar în

iunie-august.

Fructul este subglobulos brun-

gălbui, cu sâmbure lemnos şi

înconjurat de o aripă circulară.

Este exigent faţă de sol, rezistent la secetă, dar mai puţin

rezistent la geruri; indicat pentru culturile din stepă.

Înmulţirea. Se înmulţeşte prin seminţe, semănate toamna sau

primăvara, cu sămânţă stratificată; se poate înmulţi şi prin

butaşi de rădăcină.

Folosirea. Este o specie ornamentală prin culoarea frunzelor

şi forma interesantă a fructelor.

Se poate întrebuinţa pentru decorarea interioarelor în zonele

mai reci iar în zonele mai calde chiar şi pentru garduri vii.

Rhamnus catharticus L. -Spinul cerbului.

Este un arbust spontan la noi, de 3

m, cu ramurile opuse terminate într-

un spin, frunze opuse, de formă

ovat-, eliptică, pe margini fin-dinţate,

glabre, subţiri, cu nervurile laterale

arcuite, pe faţă verzi întunecate, pe

dos verzi-deschis.

Florile mici, verzi-gălbui, dispuse

câte 2-5 în cime fasciculate, apar în

mai-iunie.

Fructul este drupă sferică (0,6-0,8

cm), de culoare neagră, rar galbenă.

Frunzele sunt atacate de Puccinia

coronata, care atacă unele

graminee şi face ca în parcuri

cultura sa să fie limitată.

Rhamnus catharticus

Frangula alnus Mill. (sin. Rhamnus

frangula L.)- Cruşin, Paţachină.

Este un arbust sau arbore de talie mică

(3 m), cu coroană rară, nespinos, lujerii

sunt bruni-cenuşii, subţiri, ascendenţi şi

mugurii verzi.

Frunzele sunt alterne, ovat-lanceolate,

întregi, cu nervurile drepte, paralele şi

la marginea frunzei arcuite, pe partea

superioară verzi-lucioase iar pe cea

inferioară verde-deschis şi pubescente

de-a lungul nervurilor.

Florile sunt alb-verzi sau gălbui, mici,

hermafrodite, dispuse în fascicule

axilare şi apar în mai-iunie.

Fructele sunt drupe globuloase, roşii la

început iar apoi devin negre şi conţin 2-

3 seminţe comprimate.

Rhamnus frangula cult. 'Asplenifolia'

Substanțele active din scoarța de crușin au acțiune coleretică, colagogă şi

purgativă. Fructele şi scoarța de crușin, datorita pigmenților pe care le

conțin, sunt utilizate pentru colorarea naturală a textilelor.

Uz intern:

- scoarţa - constipatie, afectiuni hepato-biliare, obezitate, celulita, tulburari

de circulatie, paraziti intestinali, hemoroizi - sub forma de infuzie, decoct.

Uz extern:

- scoarţa - hemoroizi, plagi atone, piodermita, scabie, chelbe - sub forma

de comprese, bai locale.

Contraindicatii:

- scoarţa nu se consuma în stare crudă, pentru ca determina reactii adverse

violente: varsaturi, diaree sanguinolenta, colici severe.

Genul CEANOTHUS L.

Gen originar din America de N. şi Centrală care include cca 60

de specii de arbuşti scunzi (maxim 1 m) foarte decorativi mai

ales prin flori. Frecvent la noi se cultivă :

Ceanothus americanus L. – Ceanotus,Liliac

american

Ceanothus coeruleus Lag. (sin. C. azureus Desf.).

Ceanothus x delilianus Späth. (C. americanus x C.

coeruleus ) = "Gloire de Versailles".

Ceanothus americanus

L. – Ceanotus.

Arbust de talie mică

(maxim 1 m) cu lăstari

subţiri, erecţi, frunzele

ovat-oblongi, verzi-deschis,

pe margini neregulat-

denticulate.

Florile sunt mici, albe, în

panicule abundente mari,

terminale şi axilare şi apar

din iulie până în octombrie.

Fructele sunt capsule.

Ceanothus

coeruleus Lag. (sin.

C. azureus Desf.).

Are florile albastre-

deschis şi înfloresc

vara-toamna.

Ceanothus x delilianusSpäth. (C. americanus x C. coeruleus) = "Gloire de Versailles“ sau liliac californian.

Hibrid foarte preţuit în

Europa de Vest, cu frunze

caduce, flori foarte bogate,

bleu-mov şi apariţie a lor

vara.

Ceanothus x delilianus

Subclasa ROSIDAE

Ordinul RHAMNALES

Familia VITACEAE

Genul PARTHENOCISSUS Planch.

Parthenocissus tricuspidata (S.& Z.)Planch. (sin. Ampelopsis

veitchii var. robusta hort.) - Viţa japoneză.

Este o liană de 10-12 m, cu ramuri subţiri, prevăzute cu cârcei şi

discuri aderente, cu frunzele trilobate mari (10-20 cm), lucitoare,

cele din vârful ramurilor sunt de obicei nelobate, care toamna se

colorează în roşu arămiu.

Florile sunt galbene-verzui şi apar vara iar fructele sunt albastre-

negre, sferice, brumate, de cca 8 mm diametru.

Var. purpurea are frunze roşii-purpurii, mai ales spre toamnă.

Parthenocissus tricuspidata

Parthenocissus tricuspidata

Parthenocissus tricuspidata

Parthenocissus tricuspidata var. purpurea

Parthenocissus insserta Fritsch. - Viţă canadiană.

Este o liană mai rustică decât precedenta.

Nu are rădăcini aeriene, de aceea poate fi şi repentă, agăţarea

realizându-se doar cu ajutorul cârceilor ramificaţi.

Frunzele sunt palmat-compuse, cu 5 foliole eliptic-alungite, lungi de

până la 12 cm, acuminate, dentate, verzi-închise şi toamna roşii-

arămii.

Florile sunt în cime bipolare pe un peduncul lung de maxim 6 cm.

Fructul este negru, brumat.

Varietatea macrophylla are frunzele mari (foliole de maxim 18 cm),

iar var. laciniata are foliole laciniate.

Parthenocissus insserta

Parthenocissus quinquefolia (L.) Planch. (sin.

Ampelopsis hederacaea DC., A. quinquefolia Michaux.) -

Viţa ornamentală.

Liană viguroasă, de maxim 10 m, cu lujerii roşietici cu cârcei

ramificaţi şi cu vârfuri dilatate în formă de ventuză.

Frunzele sunt palmat-compuse, cu 5 foliole alungit-eliptice,

scurt peţiolate, glabre, acuminate, verzi-mat pe partea

superioară şi glauce pe cea inferioară, toamna devin roşii.

Florile sunt verzi, dispuse în panicule terminale care apar

vara iar fructele sunt bace albastre-închis, cu 2-3 seminţe.

Parthenocissus quinquefolia

Înmulţirea. Se înmulţesc prin seminţe, marcotaj, butăşire şi

altoire.

Semănăturile se fac toamna, direct în pepinieră, sau

primăvara, cu sămânţă stratificată. Marcotajul se aplică prin

procedeul şerpuit.

Butăşirea se practică iarna, cu butaşi de 20-30 cm, sau vara în

răsadniţe.

Altoirea se execută în despicătură, copulaţie sau triangulaţie,

pe butaşi lemnificaţi, înrădăcinaţi sau neînrădăcinaţi de P.

quinquefolia.

Folosire. Se întrebuinţează cu mult succes la decorarea

zidurilor, stâncăriilor, pergolelor.