Download - CURS 7 Arbori II pp
Întocmit: Şef lucr. dr. SANDU Tatiana
Subclasa ROSIDAE
Ordinul FABALES
Familia FABACEAE (LEGUMINOSAE) (continuare)
Colutea arborescensL. – Băşicoasă
Este un arbust originar din
Europa de Sud, care ajunge la
maxim 4 m înălţime.
Are tufa largă, lujerii erecţi,
frunze imparipenat-compuse,
cu 7-13 foliole obovate sau larg
eliptice terminate cu un vârf
ascuţit, pe dos pubescente ;
Flori galbene, dispuse câte 8 în
raceme axilare, care înfloresc
din iunie în august;
Fructele sunt păstăi
veziculoase, conţinând 20-30
seminţe reniform-turtite,
decorează arbustul după
căderea frunzelor.
Este o specie puţin exigentă faţă de
sol, care poate vegeta pe soluri
sărace şi calcaroase. Este rezistentă
la secetă, fum si praf.
Înmulţire. Se înmulţeşte prin
sămânţă stratificată timp de 15-30
de zile. Se mai poate înmulţi şi prin
butaşi cu călcâi, din lujeri anuali.
Folosire. În grupări, perdele de
protecţie şi chiar izolat.
Caragana arborescens
Lam. - Caragana.
Este o specie cu înălţimea de 5-7
m, cu ramurile erecte, lujerii groşi,
verzi-gălbui, îndreptaţi în sus;
Frunzele sunt paripenat-compuse
(6-12 foliole), foliole eliptice cu
vârful mucronat, verzi-deschis,
glabre;
Florile sunt galbene-aurii, dispuse
solitar sau câte 2-4 în fascicule, pe
pedunculi lungi,la subsuoara
frunzelor, sunt melifere şi apar în
luna mai;
Fructul este o păstaie liniar-
cilindrică, de 5 cm, în interior cu
seminţe brun-roşcate.
Caragana arborescens
Var. pendula
Caragana arborescens
Este o specie de lumină foarte rezistentă la secetă, puţin exigentă
faţă de sol, indicată pentru cultura în spaţiile verzi din stepa şi de
pe litoral.
Dintre varietăţile ornamentale foarte frumoasă se consideră var.
Pendula, cu lujerii pendenţi.
Înmulţire. Se înmulţeşte prin sămânţă, butaşi şi prin altoire.
Semănăturile se pot face primăvara, în aprilie-mai, însă
semănăturile de toamnă sunt mai reuşite. Butăşirea se foloseşte
mai rar. Altoirea se practică pentru înmulţirea varietăţii Pendula, pe
portaltoi din specia tipică, folosind procedeul în despicătură sau
triangulaţie, în luna aprilie.
Folosire. Caragana este o specie decorativă prin flori şi prin
frunziş, în cuprinsul spaţiilor verzi se întrebuinţează în amestec cu
alte specii la alcătuirea boschetelor, precum şi izolat (var. Pendula).
Lespedeza bicolorTurcz.
Arbust care poate ajunge la maxim 3 m, cu ramuri brun-roşcate, lujerii tineri muchiaţi şi pubescenţi;
Frunzele trifoliate cu foliole lat-ovate, pe dos gri-verzui, uşor-pubescente iar pe faţă verzi-închis (de aici denumirea bicolor).
Florile sunt roze sau roşii-violet, mult timp persistente, dispuse în raceme care alcătuiesc panicule mari, terminale, melifere, apar vara-toamna.
Lespedeza bicolor
Lespedeza bicolor
Lespedeza thunbergii (D.C.) Nakai (sin. L. formosa Koeh., L.
sieboldii Miq. ) – Lespedeza
Arbust care ajunge la maxim 2 m,
la noi frecvent de talie mai mică,
cu ramuri lungi, în tinereţe
pubescente, puternic curbate,
atârnând spre sol.
Frunzele sunt trifoliate, cu foliole
oblong-eliptice, de 3,5-5,5 cm
lungime, pe dos pubescente.
Florile sunt roz palid-purpurii, în
raceme mici reunite în panicule
lungi de 60-80 cm şi apar din
septembrie.
Sunt specii termofile, în iernile de la noi
tulpinile degeră dar se regenerează în
primăvară. Baza plantelor se protejează peste
iarnă prin acoperire cu frunze şi crengi iar
primăvara se recepează. Pretind soluri uşoare
şi staţiuni însorite.
Înmulţire. Se poate face prin marcotaj muşuroit
şi prin butaşi erbacei (în luna iunie) cu condiţia
păstrării plantelor tinere peste iarnă în sere.
Folosire. Aceşti arbuşti sunt apreciaţi pentru
frumuseţea ramurilor arcuite bogate în flori şi
se pot utiliza ca plante izolate sau în grupări, pe
terenuri orizontale sau în pantă.
Subclasa ROSIDAE
Ordinul ELAEAGNALES
Familia ELAEAGNACEAE
Genul ELAEAGNUS L.
Gen originar din America de Nord, Asia, sudul Europei, care include cca. 38
de specii ornamentale şi de interes ameliorativ, arbori şi arbuşti care se pot
utiliza pe soluri sărăturate şi uscate.
Sunt rezistente la gaze şi pot fi cu succes întrebuinţate în spaţiile verzi
industriale.
1. Elaeagnus angustifolia L. - Sălcioara, Salcia mirositoare.
2. Elaeagnus commutata Bernh. (sin. E. argentea Pursh.) -Sălcioara americană.
3. Elaeagnus pungens Thunb. - Sălcioara japoneză
4. Elaeagnus multiflora Thunb. (sin. E. edulis Carr., E. longipesGray).
Cuprinde următoarele genuri:
Genul ELAEAGNUS L.
Genul HIPPOPHAË L.
Elaeagnus angustifoliaL. - Sălcioara, Salciamirositoare.
Este un arbust sau arbore care
poate ajunge la 7 m înălţime, cu
lujerii spinoşi, în tinereţe argintii ;
Frunzele sunt oblong-lanceolate
(4-8 cm), pe faţă verzi, pe dos
argintii, solzos păroase;
Florile sunt galbene cu exteriorul
argintiu, mici, foarte mirositoare,
dispuse câte 2-3 pe lăstarii de 2
ani, apar în mai-iunie.
Fructele sunt false drupe
elipsoidale, galbene cu pete
argintii.
Elaeagnus angustifolia
ritidom
Elaeagnus angustifolia
Elaeagnus commutataBernh. (sin. E. argentea Pursh.)
- Sălcioara americană.
Specie arbustivă originară
din America de Nord, înalt
de 3-4 m, fără spini şi este
preţuită pentru frunzele
oval-alungite, argintii pe
ambele feţe, mirosul
puternic al florilor mici,
galbene, care apar în mai-
iunie.
Elaeagnus commutata
Elaeagnus commutata var. Aurea
Elaeagnus commutata var. Alba
Elaeagnus pungensThunb. - Sălcioara japoneză.
Arbust japonez
sempervirescent, atinge
maxim 4 m, dar la noi
frecvent este mai scund, cu
spini, frunzele sunt
persistente, pieloase, tari,
aliptic-alungite, verzi-închis,
lucitoare, pe dos mat-
argintii.
Este foarte preţuit pentru
frunzele persistente, care
suportă bine tunderea. Varietatea variegata
Elaeagnus pungens 'Maculata'
Elaeagnus pungens
Elaeagnus pungens
Elaeagnus multifloraThunb. (sin. E. edulis Carr., E.
longipes Gray).
Arbust originar din China,
Japonia, cu lujerii bronzaţi,
frunzele pe faţă verzi iar pe
dos bronz-argintii, flori
numeroase, mici, crem-
gălbui, care apar primăvara şi
cu fructele roşii-portocalii,
ornamentale dar şi
comestibile.
Speciile de sălcioară sunt rustice, rezistente la secetă, fum şi la
gaze.
E. angustifolia şi E. commutata drajonează şi lăstăresc bine, chiar
marcotează natural. E. pungens este termofilă, necesitând protecţie
peste iarnă.
Se dezvoltă bine la lumină, tolerează semiumbra şi se acomodează
bine pe soluri uscate, nisipuri şi chiar pe sărături şi soluri degradate.
Înmulţirea. Sălcioarele se înmulţesc prin seminţe, marcote şi butaşi.
Semănăturile se fac toamna sau primăvara, cu seminţe stratificate.
Marcotajul se aplică prin muşuroire. Butăşirea este mai rar
întrebuinţată şi se execută cu butaşi cu călcâi.
Folosire. În spaţiile verzi sunt utilizate individual sau în grupuri, pe
peluze, la marginea masivelor, în plină lumină, fiind preţuite pentru
frunzele argintii şi florile plăcut mirositoare.
Hippophaë rhamnoidesL. - Cătina de râu, Cătina alba.
Este un arbust sau mic arbore
care ajunge la 8 m înălţime, are
lujerii laterali puternic spinoşi,
acoperiţi cu peri argintii-cenuşii.
Frunzele sunt liniar-lanceolate,
alterne, cenuşii-argintii pe
ambele feţe.
Sunt plante dioice iar florile
sunt mici, puţin decorative,
galbene-verzui şi apar înaintea
înfrunzirii (aprilie).
Fructul este o bacă falsă,
ovoidă, cărnoasă, portocalie,
rămâne iarna pe ramuri.
Este o specie puţin exigentă faţă de condiţiile staţionare.
Lăstăreşte şi drajonează viguros, marcotează natural, creşte
rapid iar pe rădăcini se instalează bacterii fixatoare de azot.
Pentru fructificare plantele femele au nevoie de prezenţe celor
mascule în raport minim de 6/1.
Este o specie rezistentă la ger şi la secetă, dar este iubitoare
de lumină. Se adaptează uşor pe solurile sărace, nisipoase şi
chiar pe sărături.
Folosire. Este preţuită în cultura ornamentală pentru coloritul
frunzelor şi al fructelor, care rămân pe ramuri din toamnă până
în primăvară.
Se utilizează de asemenea pentru garduri vii, fixarea
taluzurilor, terenurilor nisipoase etc.
Subclasa ROSIDAE
Ordinul CORNALES
Familia CORNACEAE
Genul CORNUS L.
Gen originar din zona temperată a emisferei nordice, care
include cca. 40 de specii de arbuşti sau arbori cu frunze
simple opuse, cu nervurile laterale arcuite, florile în cime, albe
sau galbene şi fructul o drupă elipsoidală.
Sunt cunoscute speciile de Cornus:
1. Cornus mas L. – Cornul,
2. Cornus sanguinea L. - Sângerul.
3. Cornus alba L. - Sânger tătărăsc.
4. Cornus florida L.
5. Cornus stolonifera Michx. - Sânger american.
Cornus mas L. - Cornul
Este un arbust sau arbore ce
poate ajunge la 8 m (frecvent 3-5
m), cu coronamentul rar,
luminos, lujerii păroşi, mugurii
opuşi, frunzele ovat-eliptice, cu
4-6 perechi de nervuri curbate,
pe faţă lucitoare, iar pe dos cu
peri la baza nervurilor, cu florile
în umbele mici, de culoare
galbenă, care apar înaintea
înfrunzirii (februarie-martie) şi
fructele elipsoidale, roşii,
lucioase, acrişoare numite
“coarne”.
Există câteva forme ornamentale, cele mai frecvente
fiind :
forma variegata - are frunzele cu margini albe,
forma aurea - are frunzele galbene-aurii,
forma dulcis - fructele mici, roşii-stacojii, din care se
pot prepara dulceţuri şi lichioruri.
Este o specie puţin exigentă faţă de condiţiile de climă
şi sol, dar puţin rezistentă la săruri şi la excesul de
umiditate din sol.
Este indicat pentru garduri vii şi în liziera masivelor
(suportă semiumbra).
forma variegata
forma aurea
forma dulcis
Cornus sanguinea L. -Sângerul.
Este un arbust care ajunge la 4
m înălţime, cu lujerii roşii sau
verzi, subţiri, cu frunzele lat-
eliptice, pubescente pe ambele
feţe, de 4-8 cm lungime cu 3-5
perechi de nervuri curbate,
toamna devin roşii-sângerii, mai
ales la exemplarele însorite.
Florile sunt albe-verzui, în cime
umbeliforme; apar în mai-iunie
după înfrunzire.
Fructele sunt drupe negre,
sferice.
Varietatea variegata are frunzele
variegate cu verde şi alb.
Cornus sanguinea var. variegata
Cornus alba L. - Sânger
tătărăsc.
Specie originară din Asia, se
remarcă prin lujerii săi roşii,
erecţi, prin frunzele oval-ascuţite
pe dos glaucescente, care
toamna capătă o culoare roşie-
arămie, prin florile albe, mici, în
corimbe mici, ce apar în mai-
iunie şi fructele albe-albăstrui.
Foarte apreciate sunt varietăţile
ornamentele:
var. sibirica - cu lujerii roşii
aprins şi frunzişul roşu toamna;
var. elegantissima - cu frunzele
puternic striate cu alb ;
var. spaethii - cu frunze striate cu
galben-auriu.
Var. elegantissima
Cornus alba 'Siberica'
Cornus alba 'Spaethii'
Cornus alba 'Kesselringii'
Cornus florida L.
Este un arbust sau un arbore de
talie mică, originar din America de
Nord, decorativ prin ramurile
divergente, frunzele eliptic-ovate,
mari, de 8-15 cm lungime, care
toamna capătă nuanţe vii de roşu;
florile sunt albe-verzui sau
galbene cu 4 bractei petaloide
mari (4-5 cm), albe sau roz, care
înconjoară inflorescenţa mică,
centrală, simulând astfel o floare
de 8-10 cm diametru, apar în luna
mai iar fructele sunt roşii, de 1-
1,5 cm diametru, coronate de
caliciul persistent.
Există şi un cultivar foarte apreciat
- Rubra - cu flori roşii-rozii.
Cornus florida cult. rubra
Cornus florida subsp. urbiniana
Cornus florida
Cornus stolonifera
Michx. - Sânger american.
Este un arbust de 2-3 m
înălţime, cu tulpini stolonifere şi
lujeri arcuiţi, roşii sângerii, foarte
decorativi iarna.
Florile albe grupate în cime de
3-5 cm diametru, apar în mai-
iunie; arbustul este ornamental
şi prin fructele albe sferice.
Var. flaviramea se remarcă prin
coloritul galben al lăstarilor.
Cornus stolonifera - 'Flaviramea'
Speciile de Cornus cresc destul de repede, lăstăresc repede, iar unele
specii (C. alba şi C. stolonifera) marcotează natural.
C. mas şi C. sanguinea se pretează bine la tundere. Majoritatea
speciilor rezistă bine la ger şi cresc bine la lumină şi semiumbră.
C. mas şi C. sanguinea suportă un grad mai mare de umbrire.
Se pot adapta atât pe soluri umede cât şi pe soluri uscate, excepţie
făcând C. florida care necesită soluri revene, uşoare, nisipoase, lipsite
de calcar.
Înmulţire. Speciile de corn se înmulţesc prin seminţe, butaşi, marcotaj şi
altoire.
Semănatul se execută imediat după recoltare şi înlăturarea pulpei
(condiţie pentru asigurarea germinaţiei în primul an) la C. mas şi C.
sanguinea şi după un an de stratificare la C. florida.
Butăşirea în uscat se aplică la C. alba şi C. stolonifera. Varietăţile
acestor specii se înmulţesc prin marcotaj arcuit sau prin muşuroire, în
mai-iunie. Altoirea se practică în ochi dormind (pentru varietăţile de C.
mas).
Folosire. În parcuri şi grădini, pentru garduri vii, boschete, grupări, izolat
dar mai ales la marginea masivelor, în apropierea aleilor.
Subclasa ROSIDAE
Ordinul CELASTRALES
Familia CELASTRACEAE
Genul EUONYMUS L. (EVONYMUS)
Conţine speciile:
1. Euonymus europaea L. - Salba moale, Voniceriu.
2. Euonymus verrucosus Scop. - Salba râioasă, Lemn râios.
3. Euonymus fortunei (Turcz.)Hand.-Mazz. (sin E. radicans var. acutus Rehd.) - Salbă târâtoare.
4. Euonymus nanus Bieb. - Salba pitică.
5. Euonymus japonicus Thunb. - Salba japoneză.
6. Euonymus latifolius Mill. - Salbă moale.
Euonymus europaea L. – Salbǎ moale, Voniceriu.
Este un arbust sau arbore care poate ajunge la 7 m, cu port
erect, cu ramurile netede, obişnuit verzi, cu lujerii muchiaţi,
frunze opuse, ovat-eliptice, de 4-11 cm, caduce, glauce.
Florile galbene-verzui, grupate în cime terminale, pe peduncule
axilare, apar primăvara-vara.
Fructul este o capsulă roşie, cu seminţele în interior albicioase
dar înconjurate de un aril galben-auriu sau portocaliu, foarte
decorative.
Există doar câteva varietăţi, cele mai preţuite fiind:
var. atropurpurea - are frunzele roşii şi
var. alba - fructele albe la exterior.
var. albavar. atropurpurea
Euonymus europaea
Euonymus verrucosus Scop. - Salba râioasă, Lemn râios.
Este un arbust de 2-3 m, cu ramurile şi lujerii rotunzi, verzi,
cu verucozităţi brune-negricioase, frunzele ovate până la
lanceolat-ovate, crenat serate, de maxim 7 cm lungime,
florile brune-gălbui sau verzi-gălbui, cu miros neplăcut,
apar din primăvară până la începutul verii; fructele sunt
capsule cu 4 lobi rozacei, în interior cu seminţe lucioase,
negre, acoperite parţial de un aril roşu-portocaliu.
Aceste seminţe rămân mai mult timp atârnate de peduncul
după ce capsula s-a desfăcut.
Este foarte decorativă, în special toamna, când frunzele
capătă nuanţe frumoase de roşu.
Euonymus fortunei (Turcz.)Hand.-Mazz. (sin E. radicans var. acutus Rehd.) -
Salbă târâtoare.
Arbust repent sau agăţător, cu ramuri
subţiri, frunze persistente, mici, argintii,
care formează “covoare” care înlocuiesc
gazonul, mai ales în zonele umbrite.
Plantat lângă un zid se caţără pe
acesta.
Are multe varietăţi:
argenteo-marginata,
aureo-marginata,
reticulata (cu pete albe în lungul
nervurilor etc.).
Euonymus fortunei
Euonymus fortunei
"EMERALD GAIETY"Euonymus fortunei "CANADALE GOLD"
Euonymus fortunei “SUNSPOT"
Euonymus fortunei 'Harlequin'
Euonymus nanus Bieb. -
Salba pitică.
Arbust erect sau târâtor de
maxim 75 cm înălţime, este
sempervirescent, cu lujerii
muchiaţi, cu verucozităţi,
frunzele sunt lanceolate, cu
margini fin dinţate şi revolute,
florile sunt mici, numeroase şi
roşiatice, apar vara iar fructele
sunt capsule mici, roze.
Este folosită pentru decorarea
stâncăriilor.
Euonymus nanus
Euonymus japonicus
Thunb. - Salba japoneză
.
Arbust foarte ramificat, cu frunze
persistente, obovate, flori albe şi
fructe cu interiorul roşu.
Este o specie termofilă (nu rezistă
la temperaturi sub -16ºC) de
aceea este utilizată la ghivece iar
în zonele cu temperaturi moderate
iarna se poate cultiva pentru
borduri (se poate tunde), în
grupuri etc.
Euonymus japonicus
'Aureomarginatus'
Euonymus latifolius Mill.
– Salbă
Arbust de maxim 6 m, cu ramuri
cilindrice, netede, comprimate,
frunze opuse, late, la bază
rotunjite, serate, florile sunt
verzi roșiatice, apar primăvara-
vara iar fructele sunt capsule
roşii, cu seminţe acoperite de un
aril portocaliu.
Euonymus latifolius
var. albomarginatum
Subclasa ROSIDAE
Ordinul CELASTRALES
Familia AQUIFOLIACEA
Cuprinde arbuşti cu frunze persistente, spinos dinţate, pielos rigide, având ca fruct o drupă baciformă.
Genul ILEX L.Gen originar din vestul şi sudul Europei, din nordul Africii, Asia şi
ţinuturile mediteraneene care cuprinde cca. 310 specii de arbuşti sau arbori de talie mică, mereu verzi sau numai vara verzi.
La noi se întâlnesc mai frecvent speciile:
1. Ilex aquifolium L. - Laur, Ilex.
2. Ilex crenata Thunb.
3. Ilex decidua Walt.
Ilex aquifolium L. - Laur, Ilex.
Este un arbust care ajunge la 2,5 m înălţime (uneori arbore
de maxim 15 m).
Are lujerii verzi-măslinii cu scoarţa netedă, frunze
persistente, simple, ovat-eliptice, până la 7 cm lungime,
rigide, lucitoare, pe margini ondulat-dinţate, cu dinţii spinoşi.
Florile sunt dioice sau poligame, albe, mirositoare, în
fascicule mici la subsuoara frunzelor, apar primăvava-vara.
Fructul este o drupă baciformă, sferică, roşie-strălucitoare,
care persistă multă vreme pe ramuri.
Are mai multe varietăţi, cele mai frecvente la noi fiind:
argenteomarginata (frunzele cu marginea albă),
aureomarginata (frunzele pestriţe verde cu galben),
ferox argentea (frunze foarte spinoase, împestriţate cu alb),
pyramidalis (cu formă conică şi frunzele inferioare mai spinoase),
Golden Queen ( formă femelă cu frunze eliptice cu bordură aurie),
Golden King (formă masculă cu frunzele late, spini mici şi bordate neregulat cu auriu) ş.a.
Var. aureomarginata
Var. ferox argentea
* ‘Silver Queen’ – formă femelă cu frunze eliptice, bordate cu alb;
* ‘Golden King’ - formă masculă cu frunze late, spini mici şi bordate neregulat cu auriu.
Ilex aquifolium 'Bacciflava'
Ilex aquifolium 'Argentea Marginata'
Ilex crenata Thunb.
Arbust originar din Orientul
îndepărtat (Japonia), care ajunge
la cca. 3 m, este foarte des
ramificat, cu:
frunzele persistente, mici, de 2-
3 cm lungime, eliptice până la
îngust-lanceolate, crenate pe
margine, verzi-închis, lucioase,
florile sunt în buchete de câte 4
şi apar în mai-iunie iar
fructele sunt negre, sferice.
Ilex crenata 'Dwarf Pagoda'
Ilex crenata var. fastigiata
Ilex crenata 'Picas'
Ilex crenata 'Convexa'
Ilex crenata 'Glory'
Ilex decidua Walt.
Arbust sau arbore de
maxim 10 m, cu frunze
invers-ovat-oblonge, lungi
până 7 cm, obtuz-dentate,
nespinoase, caduce, pe
partea superioară verzi-
închis, lucioase, dispuse pe
ramuri cenuşii, pendente;
florile sunt solitare sau
buchete mici, iar fructele
sunt roşii-oranj.
Ilexul este perfect pentru decoraţiunile de Crăciun, mai ales speciile
cu frunze nespinoase.
Adăugat cununilor asigură pata de culoare, având siguranţa că în
condiţii optime ghirlanda va rezista pe toată perioada Sărbătorilor.
Frunzele se usucă și sunt folosite ca ceai pentru febră, bronșită,
probleme cu vezica urinară și gută (puneți aproximativ 15 grame de
frunze tăiate în apă fiartă și lăsați să stea timp de 20 de minute – se
bea o cană pe zi).
Sucul de frunze proaspete este util în icter, se ia câte o lingură pe zi.
Atenție ! - Fructele sunt otrăvitoare!
Sunt specii care necesită umiditate atmosferică ridicată, soluri
bogate, revene, uşor acide, adăpost împotriva gerurilor. Ilex crenata
este însă destul de rezistentă la ger. Rezistă la umbră, la fum şi
gaze. Cresc destul de încet şi suportă bine tunderea.
Înmulţire. Se înmulţeşte prin seminţe, marcotaj si altoire. Seminţele
se stratifică 18 luni şi se seamănă în pepinieră în aer liber. Puieţii se
repică de 2-3 ori înainte de a fi plantaţi la loc definitiv. Marcotajul se
practică în octombrie, în acest scop, lujerii se curbează, se
ancorează şi se acoperă cu un amestec de două părţi nisip şi o
parte turbă. Altoirea se poate practică în oculaţie, în iunie-august.
Folosire. Sunt specii foarte ornamentale prin frunzişul persistent,
verde întunecat, care împreună cu fructele roşii le dau un aspect
foarte interesant, în special iarna. Cultura ilexului este însă limitată
de geruri. Se poate utiliza ca plante solitare, în grupuri dar şi garduri
vii tunse.
Subclasa ROSIDAE
Ordinul EUPHORBIALES
Familia BUXACEAE
Genul BUXUS L.
Buxus sempervirens L. - Buxus, Cimişir, Merişor.
Este un arbust care poate atinge 6 m înălţime, uneori arbore mic, cu
portul compact, foarte ramificat, lujerii 4-muchiaţi, frunzele persistente,
eliptic-ovale, cu marginea întreagă, pe faţă verzi-închis, iar pe dos palid
verzi, foarte scurt peţiolate, cu florile albe-verzui în inflorescenţe mici,
unisexuat-monoice, alcătuite dintr-o floare femelă şi câteva flori
mascule, apar mai ales la exemplarele bine luminate ; fructele sunt
capsule globuloase, de culoare roşie, cu 3 valve conţinând 6 seminţe
negre, ovale, lucioase.
Are foarte multe varietăţi, mai frecvente fiind: var. argentea - cu
frunzele panaşate cu alb, var. aurea - cu frunzele panaşate cu
galben, var. marginata - cu frunzele având marginea galbenă; var.
arborescens - cu talia variabilă până la 8 m înălţime, ş.a.
var. marginata
Buxus sempervirens 'Elegans'
Buxus sempervirens
'Rotundifolia'
Buxus sempervirens 'Aureovariegata'
Buxus sempervirens
'Suffruticosa'
Buxus sempervirens
“Aurea”
Specia are un temperament de umbră; înfloreşte şi fructifică ia noi
foarte rar şi numai la lumină. Vegetează în bune condiţii pe
terenuri calcaroase, fertile, cu suficientă umiditate în sol. Nu
suportă excesul apei în sol. Este o specie rezistentă la geruri,
secetă, fum şi praf. La geruri sub - 30°C are însă de suferit.
Înmulţirea. Se înmulţeşte prin seminţe, marcotaj, butăşire, altoire.
Înmulţirea prin seminţe este mai puţin utilizată, deoarece în
condiţiile din ţara noastră specia B. sempervirens înfloreşte şi
fructifică rar. Se seamănă imediat după recoltare (vara) iar
germinarea are loc până în toamnă.
Marcotajul se aplică primăvara, prin muşuroire. Butăşirea se face
tot primăvara, în răsadniţe reci, cel mai potriviţi fiind butaşii cu
călcâi.
Altoirea se execută în placaj, pe puieţi înrădăcinaţi în ghivece sau
pe puieţi la masa de lucru, după care se plantează în ghivece.
Folosirea. Această specie este una dintre cele mai întrebuinţate în
parcuri şi grădini, pentru garduri vii, borduri etc. Suportă bine
tunderea, poate fi modelată în diferite forme geometrice.
Genul PACHYSANDRA Michx. Gen originar din America şi Asia care include cca. 7 specii de
arbuşti scunzi şi liane. La noi se întâlnesc:
Pachysandra terminalis S.& Z. – Pachisandra.
Subarbust de talie foarte mică (cca. 20 cm) originar din
Japonia, cu frunzele persistente, tulpinile semilignificate care
cresc uşor trasant, formând mici tufe cu frunze lungi de cca.
8 cm, obovate, verzi-lucioase şi dinţate pe margini.
Florile sunt albe, mai puţin semnificative, dispuse în spice
terminale şi apar prin aprilie.
Pachysandra terminalis
Pachysandra terminalis
Subclasa ROSIDAE
Ordinul RHAMNALES
Familia RHAMNACEAE
Cuprinde următoarele genuri:
Genul PALIURUS Mill.
Genul RHAMNUS L.
Genul FRANGULA
Paliurus spina-christi Mill. (sin. P. aculeatus Lam. , P. australis Gaerth.)- Paliur.
Este un arbust răspândit din
Europa de sud până în Asia.
Ajunge la 3 m înălţime, are lujerii
geniculaţi, spinoşi, cu câte doi
spini.
Frunzele sunt alterne, distihe,
ovate sau eliptice, întregi sau
mărunt serate, pe faţă verzui-
închis, pe dos verzi-deschis.
Florile sunt hermafrodite,
galbene-verzui, în raceme axilare
cu puţine flori, pe tipul 5 şi apar în
iunie-august.
Fructul este subglobulos brun-
gălbui, cu sâmbure lemnos şi
înconjurat de o aripă circulară.
Este exigent faţă de sol, rezistent la secetă, dar mai puţin
rezistent la geruri; indicat pentru culturile din stepă.
Înmulţirea. Se înmulţeşte prin seminţe, semănate toamna sau
primăvara, cu sămânţă stratificată; se poate înmulţi şi prin
butaşi de rădăcină.
Folosirea. Este o specie ornamentală prin culoarea frunzelor
şi forma interesantă a fructelor.
Se poate întrebuinţa pentru decorarea interioarelor în zonele
mai reci iar în zonele mai calde chiar şi pentru garduri vii.
Rhamnus catharticus L. -Spinul cerbului.
Este un arbust spontan la noi, de 3
m, cu ramurile opuse terminate într-
un spin, frunze opuse, de formă
ovat-, eliptică, pe margini fin-dinţate,
glabre, subţiri, cu nervurile laterale
arcuite, pe faţă verzi întunecate, pe
dos verzi-deschis.
Florile mici, verzi-gălbui, dispuse
câte 2-5 în cime fasciculate, apar în
mai-iunie.
Fructul este drupă sferică (0,6-0,8
cm), de culoare neagră, rar galbenă.
Frunzele sunt atacate de Puccinia
coronata, care atacă unele
graminee şi face ca în parcuri
cultura sa să fie limitată.
Rhamnus catharticus
Frangula alnus Mill. (sin. Rhamnus
frangula L.)- Cruşin, Paţachină.
Este un arbust sau arbore de talie mică
(3 m), cu coroană rară, nespinos, lujerii
sunt bruni-cenuşii, subţiri, ascendenţi şi
mugurii verzi.
Frunzele sunt alterne, ovat-lanceolate,
întregi, cu nervurile drepte, paralele şi
la marginea frunzei arcuite, pe partea
superioară verzi-lucioase iar pe cea
inferioară verde-deschis şi pubescente
de-a lungul nervurilor.
Florile sunt alb-verzi sau gălbui, mici,
hermafrodite, dispuse în fascicule
axilare şi apar în mai-iunie.
Fructele sunt drupe globuloase, roşii la
început iar apoi devin negre şi conţin 2-
3 seminţe comprimate.
Rhamnus frangula cult. 'Asplenifolia'
Substanțele active din scoarța de crușin au acțiune coleretică, colagogă şi
purgativă. Fructele şi scoarța de crușin, datorita pigmenților pe care le
conțin, sunt utilizate pentru colorarea naturală a textilelor.
Uz intern:
- scoarţa - constipatie, afectiuni hepato-biliare, obezitate, celulita, tulburari
de circulatie, paraziti intestinali, hemoroizi - sub forma de infuzie, decoct.
Uz extern:
- scoarţa - hemoroizi, plagi atone, piodermita, scabie, chelbe - sub forma
de comprese, bai locale.
Contraindicatii:
- scoarţa nu se consuma în stare crudă, pentru ca determina reactii adverse
violente: varsaturi, diaree sanguinolenta, colici severe.
Genul CEANOTHUS L.
Gen originar din America de N. şi Centrală care include cca 60
de specii de arbuşti scunzi (maxim 1 m) foarte decorativi mai
ales prin flori. Frecvent la noi se cultivă :
Ceanothus americanus L. – Ceanotus,Liliac
american
Ceanothus coeruleus Lag. (sin. C. azureus Desf.).
Ceanothus x delilianus Späth. (C. americanus x C.
coeruleus ) = "Gloire de Versailles".
Ceanothus americanus
L. – Ceanotus.
Arbust de talie mică
(maxim 1 m) cu lăstari
subţiri, erecţi, frunzele
ovat-oblongi, verzi-deschis,
pe margini neregulat-
denticulate.
Florile sunt mici, albe, în
panicule abundente mari,
terminale şi axilare şi apar
din iulie până în octombrie.
Fructele sunt capsule.
Ceanothus
coeruleus Lag. (sin.
C. azureus Desf.).
Are florile albastre-
deschis şi înfloresc
vara-toamna.
Ceanothus x delilianusSpäth. (C. americanus x C. coeruleus) = "Gloire de Versailles“ sau liliac californian.
Hibrid foarte preţuit în
Europa de Vest, cu frunze
caduce, flori foarte bogate,
bleu-mov şi apariţie a lor
vara.
Ceanothus x delilianus
Subclasa ROSIDAE
Ordinul RHAMNALES
Familia VITACEAE
Genul PARTHENOCISSUS Planch.
Parthenocissus tricuspidata (S.& Z.)Planch. (sin. Ampelopsis
veitchii var. robusta hort.) - Viţa japoneză.
Este o liană de 10-12 m, cu ramuri subţiri, prevăzute cu cârcei şi
discuri aderente, cu frunzele trilobate mari (10-20 cm), lucitoare,
cele din vârful ramurilor sunt de obicei nelobate, care toamna se
colorează în roşu arămiu.
Florile sunt galbene-verzui şi apar vara iar fructele sunt albastre-
negre, sferice, brumate, de cca 8 mm diametru.
Var. purpurea are frunze roşii-purpurii, mai ales spre toamnă.
Parthenocissus tricuspidata
Parthenocissus tricuspidata
Parthenocissus tricuspidata
Parthenocissus tricuspidata var. purpurea
Parthenocissus insserta Fritsch. - Viţă canadiană.
Este o liană mai rustică decât precedenta.
Nu are rădăcini aeriene, de aceea poate fi şi repentă, agăţarea
realizându-se doar cu ajutorul cârceilor ramificaţi.
Frunzele sunt palmat-compuse, cu 5 foliole eliptic-alungite, lungi de
până la 12 cm, acuminate, dentate, verzi-închise şi toamna roşii-
arămii.
Florile sunt în cime bipolare pe un peduncul lung de maxim 6 cm.
Fructul este negru, brumat.
Varietatea macrophylla are frunzele mari (foliole de maxim 18 cm),
iar var. laciniata are foliole laciniate.
Parthenocissus insserta
Parthenocissus quinquefolia (L.) Planch. (sin.
Ampelopsis hederacaea DC., A. quinquefolia Michaux.) -
Viţa ornamentală.
Liană viguroasă, de maxim 10 m, cu lujerii roşietici cu cârcei
ramificaţi şi cu vârfuri dilatate în formă de ventuză.
Frunzele sunt palmat-compuse, cu 5 foliole alungit-eliptice,
scurt peţiolate, glabre, acuminate, verzi-mat pe partea
superioară şi glauce pe cea inferioară, toamna devin roşii.
Florile sunt verzi, dispuse în panicule terminale care apar
vara iar fructele sunt bace albastre-închis, cu 2-3 seminţe.
Parthenocissus quinquefolia
Înmulţirea. Se înmulţesc prin seminţe, marcotaj, butăşire şi
altoire.
Semănăturile se fac toamna, direct în pepinieră, sau
primăvara, cu sămânţă stratificată. Marcotajul se aplică prin
procedeul şerpuit.
Butăşirea se practică iarna, cu butaşi de 20-30 cm, sau vara în
răsadniţe.
Altoirea se execută în despicătură, copulaţie sau triangulaţie,
pe butaşi lemnificaţi, înrădăcinaţi sau neînrădăcinaţi de P.
quinquefolia.
Folosire. Se întrebuinţează cu mult succes la decorarea
zidurilor, stâncăriilor, pergolelor.