Curs IV Arhitectura peisageră

Arhitectura peisajului

Organizarea şi construirea spaţiilor exterioare

după anumite principii şi tehnici

prin asocierea elementelor naturale de peisaj (teren, roci, ape, vegetaţie) cu elementele artificiale (circulaţii, construcţii decorative şi utilitare, mobilier etc.)

în vederea îndeplinirii anumitor funcţiuni ale acestor spaţii.

Arhitectura peisajului este ştiinţa şi arta de a proiecta şi amenaja peisajul.

Ce este?

Cum?

Cu ce?

De ce?

Curs IV Arhitectura peisageră

Conceptul de peisajTermenul de peisaj a apărut în arta Renaşterii şi definea un

tablou în care natura, observată de om este personajul principal.

Ulterior, acest termen a fost introdus şi în arta grădinilor, fiind larg utilizat mai ales în perioada creării parcurilor peisagere engleze.

Peisaj – o porţiune de teritoriu aşa cum este percepută de către om şi ale cărui caracteristici rezultă din acţiunea şi interacţiunea factorilor naturale şi /sau umani (Convenţia europeană a peisajului, Florenţa, 2000).

Peisaj natural – zonele în care elementele naturale s-au păstrat nemodificate de intervenţia omului.

Peisajul amenajat se obţine prin modificarea sau crearea unui nou peisaj şi trebuie să folosească la maxim şi să dezvolte trăsăturile naturale valoroase ale terenului şi ale peisajului existent, eliminînd trăsăturile negative şi aspectele nedorite.

Curs IV Arhitectura peisageră

Rolul şi importanţa spaţiilor verzi

Diferitele categorii de peisaje amenajate îndeplinesc multiple funcţii ce se manifestă atât în sfera ecologică (protecţia şi ameliorarea mediului), cât şi în cele socială, culturală, istorică şi economică.

Principalele funcţii ale spaţiilor verzi sunt:

1. Funcţiile de protecţie şi ameliorare amediului ambiant

2. Funcţiile sociale ale amenajărilor peisagistice

Crearea unor ambiaţe psihorelaxante

Funcţia recreativă a amenajărilor peisagistice

3. Funcţia estetică a amenajărilor peisagistice

4. Funcţiile utilitare ale unor zone verzi.

Curs IV Arhitectura peisageră

Rolul şi importanţa spaţiilor verziFuncţiile de protecţie şi ameliorare a mediului ambiant

constau în:A. Ameliorarea microclimatului urban:

- moderarea temperaturilor excesive - creşterea umidităţii relative a aerului

- protecţia împotriva vântului - ionizarea atmosferei

B. Purificarea atmosferei de către zonele verzi: - epurare fizică - epurare chimică - epurare bacteriologică

C. Atenuarea poluării fonice de către plantaţiile din amenajările peisagistice

D. Protejarea şi ameliorarea soluluiE. Favorizarea diversităţii biologice

Curs IV Arhitectura peisageră

Dezvoltarea spaţiilor verzi în ţara noastră

Dintre provinciile româneşti, în Transilvania s-a înregistrat o dezvoltarea mai timpurie a grădinilor.

În cetăţi – formaţiuni urbane feudale – grădinile ocupau suprafeţe mici şi aveau mai ales caracter utilitar. Mici grădini decorative se găseau pe lângă locuinţele boierilor, nobililor, meşteşugarilor înstăriţi şi pe lângă mănăstiri.

În secolul al XVI – lea grădinile s-au înmulţit şi s-au dezvoltat. Scrierile vremii arată că la Alba Iulia exista o grădină amenajată în terase şi decorată cu flori.

În secolul al XVII – lea, principele Gh. Racokzi a dispus plantarea la Alba Iulia a unui parc de tei şi flori, printre care unele aduse din alte ţări (lalele, narcise etc.). De asemenea, se remarcă preocuparea nobililor pentru amenajarea de parcuri pe lângă reşedinţele de ţară şi apariţia de amenajări pe lângă casele orăşenilor (Sibiu).

Curs IV Arhitectura peisageră

Dezvoltarea spaţiilor verzi în ţara noastrăTot din secolul al XVII – lea avem documente ce descriu

grădinile de pe lângă mănăstirile Tismana şi Cozia, grădina cu trandafiri şi flori de pe lângă mitropolia din Târgovişte. La Iaşi, grădina palatului domnesc avea eleşteu, iar pe dealul Galata erau grădini cu trandafiri, crini, garoafe, iasomie.

La Bucureşti, erau frumoase grădini cu trandafiri şi lalele pe malul râului Colentina unde se construise şi un mare pavilion pentru petrecerile boiereşti. La Curtea Veche şi la palatul Mogoşoaia, Constantin Brâncoveanu dispusese amenajarea grădinilor după moda italiană.

În secolul al XVIII – lea în arhitectura parcurilor din Transilvania s-a impus stilul francez. La Sibiu au apărut primele amenajări cu caracter public şi tot aici s-a amenajat o promenadă plantată. La sfârşitul secolului al VIII – lea se face simţită şi la noi influenţa englezească.

Bucureştiul la sfârşitul secolului al XVIII – lea era un adevărat oraş – grădină: 80 % din suprafaţa sa era ocupată de grădini.

Curs IV Arhitectura peisageră

Dezvoltarea spaţiilor verzi în ţara noastrăÎn secolul al XIX – lea dezvoltarea oraşelor determină

necesitatea amenajării unor spaţii publice pentru plimbare şi agrement. În Cluj s-a înfiinţat un parc promenadă ce cuprindea şi cafenea, pavilion pentru muzică, bazin de înot şi teren de sport.

În Bucureşti a fost realizat ansamblul şoselei Kiseleff (1833 – 1840), urmată de amenajarea grădinii cu acelaşi nume (1844).

Prin crearea grădinii Cişmigiu, bucureştenii au dobândit prima mare amenajare pentru plimbare, odihnă şi agrement, situată în centru oraşului şi realzată după principii peisagere la modă în Europa.

În Iaşi s-a amenajat gradina Copou, iar desenele proiectului pentru grădina palatului domnesc arată o compoziţie interesantă şi avansată pentru acea vreme.

Curs IV Arhitectura peisageră

Dezvoltarea spaţiilor verzi în ţara noastrăSecolul al XX – lea debutează cu realizarea la Craiova a

Parcului Bibescu (acual Romanascu) de către Redont. Acelaşi arhitect francez a proiectat în Bucureşti Parcul Carol I şi grădina Ioanid.

Arhitectul german Rebhun a adus îmbunătăţiri Gădinii Cişmigiu, a reamenajat Parcul Kiseleff şi Parcul Palatului Cotroceni.

Interesul populaţiei şi a autorităţilor pentru spaţiul verde a determinat apariţia de parcuri şi grădini în numeroase oraşe.

După 1990 s-a înregistrat o stagnare a activităţii de amenajare a spaţiilor verzi şi o degradare a celor existente. Au luat amploare amenajările private (grădini ale locuinţelor, sediilor de firmă, hotelurilor).