1

Curs 14

TENDINŢE ÎN EVOLUŢIA LOGISTICII ŞI A LANŢULUI DE APROVIZIONARE-LIVRARE

14.1. Realităţi şi evoluţii în logistică

14.1.1. Logistica şi dezvoltarea durabilă

14.1.2. Tendinţe şi strategii logistice în Europa

14.2. Factorii de care depinde funcţionarea lanţului de aprovizionare-livrare

14.3. Impactul soluţiilor electronice în logistică şi în lanţul de aprovizionare – livrare

14.4. Mutaţii în evoluţia distribuţiei

14.1. Realităţi şi evoluţii în logistică

14.1.1. Logistica şi dezvoltarea durabilă

În ultima perioadă – şi avem aici în vedere anii de după 1990 – o preocupare de primă însemnătate a organizaţiilor este cea legată de dezvoltarea durabilă, aceasta presupunând o nouă strategie, bazată pe trei principali piloni: economici, sociali şi de mediu (ecologici).

În cele ce urmează o să ne axăm mai ales pe aspectele sociale şi de mediu ale dezvoltării durabile. În acest context, literatura de specialitate vorbeşte tot mai des despre responsabilitatea socială a organizaţiei, concept ce desemnează, de fapt, comportamentul agentului economic în desfăşurarea activităţilor sale, acţiunile organizaţiei dincolo de cerinţele rezultate din legislaţia în vigoare.

Într-o astfel de abordare, sunt de înţeles preocupările, iniţiativele agenţilor economici responsabili pentru a răspunde cerinţelor generale ale omenirii în ceea ce priveşte aspectele sociale şi de mediu.

Astfel de iniţiative au în vedere, de exemplu:

• politica de transport, apelându-se la sisteme de transport care reduc livrările zilnice şi optimizează fluxurile, în vederea micşorării emisiilor de gaze. De asemenea,

2

mulţi operatori apelează la o serie de combustibili alternativi şi îşi planifică mult mai atent rutele de transport;

• managementul deşeurilor – avem în vedere, mai ales, deşeurile rezultate din ambalaje, comercianţii exercitând presiuni asupra furnizorilor lor pentru a folosi ambalaje reutilizabile sau refolosibile;

• E.C.R. (eficient consumer response), o perspectivă apărută şi dezvoltată după anii ’90 ai secolului trecut, iniţiativă ce permite un serviciu mai bun, mai rapid şi cu costuri mai mici pentru consumatori. Iniţiativa ECR, ce se bazează pe colaborarea în cadrul lanţului logistic între producători şi comercianţi, are un puternic impact asupra costurilor de transport, optimizării livrărilor, managementului deşeurilor etc.

În contextul celor prezentate, strategiile de dezvoltare durabilă influenţează în mod semnificativ şi sistemul logistic. Avem în vedere aspecte referitoare la relaţiile comerţului, în primul rând cu amănuntul, cu furnizorii şi clienţii, gestiunea deşeurilor, managementul transportului şi alte asemenea aspecte, care întregesc preocupările pentru promovarea unor noi linii de produse cu un impact favorabil asupra mediului înconjurător.

Ne vom opri în cele ce urmează asupra a trei exemple din activitatea unor mari comercianţi, privitoare la preocuparea lor în domeniul mediului.

Grupul METRO, grup ce a pătruns serios şi pe piaţa românească, este un exemplu concludent în ceea ce priveşte aplicarea unor concepte de dezvoltare durabilă. Iniţiativele sale în domeniul dezvoltării durabile au în vedere sistemele de logistică inteligentă, managementul deşeurilor şi liniile directoare pentru cumpărarea pe plan mondial.

Astfel, în ceea ce priveşte transporturile de mărfuri, grupul METRO a dezvoltat conceptul de logistică inteligentă. Acest concept are în vedere faptul ca toate livrările realizate de furnizor sunt preluate cu acelaşi mijloc de transport simultan, indiferent de divizia de vânzări căreia îi sunt destinate, asigurându-se astfel utilizarea optimă a capacităţii fiecărui mijloc de transport în parte.

O altă asemenea iniţiativă de dezvoltare durabilă a grupului METRO are în vedere promovarea ambalajelor returnabile, furnizându-se containere returnabile, precum cutii de lapte, cutii pentru echipamente frigorifice, containere pentru flori, containere pentru fructe şi legume etc. De asemenea, sunt tot mai mult utilizate cutii pliabile din plastic, standardizate la nivel internaţional.

În ceea ce priveşte relaţiile sale cu furnizorii, grupul METRO aplică o serie de reguli de conduită referitoare la cumpărarea de mărfuri, urmărind, de exemplu, respectarea unor standarde sociale generale, care să aibă în vedere respectarea demnităţii umane, îmbunătăţirea condiţiilor sociale, acordarea unor salarii motivate şi corecte şi exemplele ar putea continua.

Dezvoltarea durabilă este o preocupare curentă şi a firmei KESKO, liderul comerţului din Finlanda. Astfel, în domeniul logistic s-a elaborat un program

3

informatic, care asigură calcularea impactului activităţii desfăşurate asupra mediului. Modelul în cauză, denumit KELO (cu semnificaţia de logistică durabilă), integrează în cadrul procesului decizional strategic operaţiunile companiei, impactul asupra mediului şi costurile legate de mediu. Modelul KELO, ce include funcţiile cheie din lanţul de livrare (cumpărarea, ambalarea, depozitarea, distribuţia, logistica inversă şi operaţiunile magazinelor) permite monitorizarea consumului de energie al sistemelor logistice ale grupului, a emisiilor generate, a costurilor aferente, a deşeurilor şi a materialelor reciclabile. De asemenea, există şi alte modele utilizate de KESKO referitoare la dezvoltarea durabilă. Ele se referă la transport, la logistica inversă şi la ambalaje. Rezultatele nu s-au lăsat aşteptate, grupul KESKO fiind un lider incontestabil al preocupărilor referitoare la monitorizarea impactului asupra mediului, mai ales la diminuarea consecinţelor negative ale activităţii desfăşurate asupra mediului înconjurător.

Cel de-al treilea exemplu are în vedere firma COOP, firmă ce ocupă locul al zecelea în Elveţia în domeniul comerţului cu amănuntul. Firma COOP deţine un set de cerinţe specifice faţă de furnizorii de produse de larg consum, alimentare şi nealimentare, asigurându-se astfel că sunt responsabile, atât sub aspect social şi etic, cât şi ecologic.

În cadrul setului de cerinţe menţionat se găsesc o serie de garanţii, cele mai importante fiind:

• contractele cu furnizorii sunt încheiate pe o perioadă de cel puţin un an; • mărfurile achiziţionate sunt garantate, de cele mai multe ori fiind plătite în

avans; • materiile prime provin, în principal, de la grupuri de producători anterior

selectaţi.

14.1.2. Tendinţe şi strategii logistice în Europa În ultimii 10-15 ani, logistica şi managementul lanţului de aprovizionare - livrare

au înregistrat mutaţii semnificative. Avem în vedere o serie de transformări, atât de natură conceptuală, cât mai ales operaţională. În acelaşi timp, marile organizaţii europene şi-au stabilit o serie de strategii de bază în domeniul logistic, care nu au întârziat să-şi arate roadele.

Principalele asemenea strategii se referă la: a) proiectarea şi realizarea unor reţele logistice globale, rapide şi de încredere,

atât pentru producţie, cât şi pentru distribuţie. Aceasta, în condiţiile în care pentru producătorii din Uniunea Europeană, amplasamentele din ţările de origine au început să fie ameninţate de o serie de factori, ca de exemplu costurile cu forţa de muncă. În aceste condiţii, apare necesitatea relocalizării, reamplasării unor unităţi de producţie şi implicit crearea unor noi reţele logistice;

b) asigurarea unor procese de producţie şi de execuţie a comenzii orientate spre client, prin intermediul managementului lanţurilor de aprovizionare-livrare. Se are în vedere posibilitatea creşterii numărului de clienţi şi de comenzi/client. Pe de altă parte, dimensiunea valorică şi fizică a comenzii/client s-ar putea diminua. În aceste condiţii, organizaţiile europene măsoară gradul de satisfacţie a clienţilor pe baza unor metode ştiinţifice, precum sondajul statistic în rândul clienţilor şi listele de verificare referitoare la livrare;

4

c) realizarea cumpărării la nivel global, în vederea reducerii costurilor şi a unui ritm rapid de inovare. Potrivit literaturii de specialitate, în perioada imediat următoare, întreprinderile producătoare din Europa vor cumpăra circa 45% din volumul total de mărfuri necesare din ţările de origine, 35% din Europa şi câte 5% din America de Nord şi Europa de Est, iar restul din alte zone. În acelaşi timp, se constată o anumită tendinţă de reducere a numărului de furnizori ai unei organizaţii, de la circa 1000 la 200, evident cu variaţii de la o industrie la alta, de la o organizaţie la alta;

d) stabilirea de parteneriate de valoare adăugată, atât cu furnizorii, cât şi cu prestatorii de servicii. De fapt, cooperarea strânsă dintre furnizori, producători şi prestatorii de servicii logistice rămâne condiţia vitală a reuşitei strategiilor logistice din Europa. La rândul lor, serviciile logistice depind, în mare măsură, de sistemele informatice, de eficienţa comunicării şi de precizia previziunii;

e) realizarea unei logistici de mare viteză, prin intermediul sistemelor informatice şi de comunicaţie;

f) aplicarea unor strategii adecvate pentru protejarea poziţiei de lider. În prezent, principalul factor de succes în domeniul logisticii este excelenţa în domeniul servirii clienţilor, pe baza unor sisteme logistice eficiente, sub aspectul costurilor. În acest context, procesele continue de reengineering logistic contribuie la asigurarea unor performanţe ridicate ale sistemelor logistice.

Mulţi specialişti, practicieni sau doctrinari, în domeniul logisticii consideră că începutul actualului mileniu se constituie într-un adevărat punct de cotitură în ceea ce priveşte perspectiva asupra lanţului de aprovizionare - livrare. În acest context, creşterea importanţei acestui lanţ este un argument serios, conceptul în cauză dobândind un loc central în preocupările logisticienilor, faţă de poziţia periferică deţinută până în anii ‘85 ai secolului trecut.

Creşterea importanţei lanţului aprovizionare - livrare a fost şi este determinată, în principal, de acţiunea a trei factori:

liberalizarea, dezvoltarea Pieţei Interne Unice din Uniunea Europeană, ca şi preocuparea organizaţiilor de a satisface cerinţele clienţilor pe baze pan-europene;

creşterea gradului de satisfacere a cerinţelor clienţilor şi globalizarea activităţilor;

noile evoluţii din domeniul tehnologiei informatice, cu o notă în plus pentru Internet.

Într-un asemenea context, perspectiva logisticii se confruntă cu o mare provocare, determinată de schimbările care au loc atât la nivelul furnizorilor, cât şi al clienţilor.

În acelaşi timp, clienţii sunt tot mai pretenţioşi, ei nu se mai mulţumesc cu un nivel standard al serviciului, ci aşteaptă furnizori care pot să le depăşească cerinţele.

La rândul lor, şi furnizorii doresc să se diferenţieze între ei, prin oferirea de soluţii adaptate la cerinţele pieţei şi prin oferirea de servicii de valoare adăugată.

Pe de altă parte, tradiţionalele limite dintre organizaţii au început să dispară, concomitent cu manifestarea unor tendinţe de integrare, prin implicarea mai accentuată a furnizorilor în operaţiunile clienţilor. O asemenea situaţie este facilitată de creşterea fenomenului de migrare către alte organizaţii a activităţilor de furnizare a unor servicii realizate anterior de organizaţia care acum apelează la alţii.

5

În condiţiile prezentate, ţinând seama şi de alte aspecte manifestate în cadrul sistemului logistic, specialiştii în domeniu susţin necesitatea unei schimbări paradigmatice profunde, considerându-se, de exemplu, că logistica nu mai poate fi separată de ansamblul lanţului de aprovizionare-livrare.

Deşi este absolut necesară, simpla îmbunătăţire a costurilor şi a gradului de siguranţă în ceea ce priveşte calitatea serviciilor nu mai este suficientă.

În aceste condiţii, marile organizaţii, organizaţiile lider în domeniu, încearcă să proiecteze şi să gestioneze un portofoliu de lanţuri de aprovizionare - livrare de mare performanţă, care să se poată adapta uşor la cerinţele unor pieţe mai mici, chiar ale unor „pieţe ce constau într-un singur client”, atunci când este cazul.

Pentru multe organizaţii, lanţul de aprovizionare - livrare nu mai este perceput doar ca o sursă de costuri, încetând să mai fie văzut ca o funcţie auxiliară, ci dimpotrivă, a devenit o competenţă cheie, iar logistica este considerată ca o oportunitate de afaceri. O asemenea viziune porneşte de la argumentul că buna funcţionare a lanului de aprovizionare - livrare are ca efect principal creşterea veniturilor şi a valorii pentru acţionari. Iată de ce, lanţul de aprovizionare-livrare devine coloana vertebrală a întregii afaceri, el afectând toate componentele acesteia şi fiind un factor important, care generează performanţă la nivelul întregii organizaţii. Iată de ce, tot mai multe organizaţii îşi redefinesc oferta şi organizarea internă, având ca punct de plecare lanţul de aprovizionare-livrare.

14.2. Factorii de care depinde funcţionarea lanţului de aprovizionare-livrare Un concept important utilizat în activitatea logistică este acela de „managementul

lanţului de aprovizionare-livrare”. Acesta include planificarea şi managementul tuturor activităţilor implicate de alegerea furnizorilor şi aprovizionare, conversiune şi toate activităţile de management logistic.

De asemenea, managementul lanţului de aprovizionare-livrare include şi coordonarea şi colaborarea cu partenerii de canal, care pot fi furnizorii, intermediarii, prestatorii terţi de servicii şi clienţii. Succesul implementării unui lanţ de aprovizionare-livrare depinde de o serie de factori şi, în principal, de modul şi gradul în care aceştia sunt abordaţi de către organizaţie.

În esenţă, este vorba despre următoarele şase aspecte: • capacităţile logistice, altfel spus, capacitatea de a asigura fluxul eficient şi

eficace al produselor, serviciilor şi informaţiilor, capacitatea de a oferi un anumit nivel de servire pentru clienţi, precum şi capacitatea de integrare internă şi externă;

• costul per client, respectiv costul aferent servirii fiecărui client. Deci nu este vorba doar de costurile totale, generate de participarea în cadrul lanţului de aprovizionare-livrare, în vederea cunoaşterii profitabilităţii clientului pentru organizaţie şi identificării modalităţilor prin care se poate îmbunătăţi raportul dintre serviciile specifice oferite clientului şi costurile aferente;

• structura organizatorică – renunţarea la viziunea tradiţională ierarhică şi funcţională asupra structurii organizatorice şi trecerea la o perspectivă bazată pe proces, perspectivă ce presupune relaţii orizontale în cadrul organizaţiei, dar şi lucrul în echipă;

6

• furnizarea de servicii „pe măsură”, prin segmentarea clienţilor şi personalizarea serviciului pentru fiecare client important în parte, evitându-se în acest fel oferirea unui nivel unic, standardizat de servire, care ar afecta competitivitatea în cadrul pieţei;

• obţinerea cooperării furnizorilor, respectiv dezvoltarea unor relaţii strânse şi adevărate de parteneriat;

• cooperarea internaţională, aceasta însemnând asigurarea flexibilităţii şi acceptarea unor obiective şi strategii comune, alături de ceilalţi membri ai lanţului logistic.

În literatura de specialitate este definit un set de factori critici ai succesului, de care depinde buna funcţionare a lanţului de aprovizionare-livrare, în special în procesul de integrare internă şi externă.

Este vorba, în principal, de următorii şapte factori:

a) Armonizarea strategică în cadrul lanţului de aprovizionare-livrare, altfel spus, asigurarea echilibrului între sistemele de conducere a lanţului de aprovizionare livrare, pe de o parte şi, măsurile cu caracter strategic al fiecărei organizaţii, pe de altă parte. De fapt, procesul de integrare externă în cadrul lanţului de aprovizionare livrare presupune, mai întâi, cunoaşterea iniţiativelor strategice ale fiecărei organizaţii, iar apoi, realizarea unui anumit echilibru între aceste iniţiative, urmărindu-se astfel realizarea de obiective comune şi implementarea de strategii de interes reciproc.

b) Realizarea integrării cu furnizorii şi dezvoltarea cu aceştia a unor relaţii de parteneriat în cadrul lanţului de aprovizionare-livrare. Se urmăreşte ca prin cultivarea unor asemenea relaţii să se obţină avantaje notabile, atât din punct de vedere al costurilor, cât şi sub aspectul calităţii, flexibilităţii, vitezei de răspuns la cerinţele pieţei şi competitivităţii globale.

c) Certificarea furnizorilor, aceasta reprezentând o modalitate de asigurare a condiţiilor necesare pentru îndeplinirea obiectivelor strategice. Prin certificare, se permite stabilirea unui limbaj comun între partenerii din cadrul lanţului de aprovizionare-livrare şi se facilitează creşterea încrederii între organizaţiile care cooperează în acest lanţ.

În activitatea practică, există trei niveluri de certificare a furnizorilor: • auditurile detaliate – prin care se evaluează capacitatea furnizorilor şi se

identifică sinergiile posibile, înainte de a se face selecţia şi certificarea acestora; • reviziile operaţionale, ce se realizează pe parcursul desfăşurării operaţiunilor,

deci în cadrul colaborării, pentru recertificarea furnizorului în vederea asigurării continuităţii dintre părţi;

• eventuala renunţare la auditori, atunci când organizaţiile partenere îşi cunosc reciproc procesele într-un grad precis şi în detaliu;

d) Apelarea la tehnologia informaţiilor, acest lucru permiţând îmbunătăţirea integrării cu furnizorii, existând astfel posibilitatea obţinerii şi furnizării de informaţii în timp real, în cadrul lanţului de aprovizionare-livrare. Avem în vedere tehnologii moderne, precum Internetul, EDI (schimbul de date în format electronic), platformele comune de tip CAD/CAM (proiectare cu ajutorul calculatorului/producţie cu ajutorul calculatorului), programele informatice de gestiune etc.

7

e) Perfecţionarea proceselor de fabricaţie, toţi partenerii din cadrul lanţului de aprovizionare-livrare fiind interesaţi să colaboreze pentru producerea şi furnizarea unor produse de calitate, în cantităţile solicitate de clienţi şi la momentul necesar.

f) Asigurarea unui nivel înalt al comunicării între organizaţiile partenere ale lanţului de aprovizionare-livrare.

În practica internaţională s-au consacrat mai multe forme de comunicare, la diferite niveluri organizaţionale, cele mai cunoscute fiind:

• crearea de echipe multifuncţionale şi multiorganizaţionale,care facilitează schimbul de idei şi informaţii în vederea realizării de obiective comune;

• interacţiunea cu principalii furnizori, la toate nivelurile organizaţionale, dar mai ales la nivelul managementului superior - acest lucru concretizându-se în crearea de comitete consultative de soluţionare a problemelor;

• detaşarea la nivelul unităţilor producătoare ale furnizorilor de personal propriu, care are rolul de a stimula lucrul în echipă între toţi membrii organizaţiilor care alcătuiesc lanţul de aprovizionare-livrare ;

g) Urmărirea obţinerii de beneficii reciproce de către toţi membrii alianţei, acest lucru oferind mai multe avantaje, beneficii intercorelate precum: creşterea încrederii între părţi, reducerea numărului de furnizori potenţiali, dezvoltarea unor relaţii puternice între părţi, diminuarea costului total, scăderea stocurilor, creşterea randamentului capitalului, creşterea calităţii produselor şi serviciilor, creşterea gradului de satisfacţie a clienţilor, etc.

14.3. Impactul soluţiilor electronice în logistică şi în lanţul de aprovizionare – livrare

În ultimii 15-20 de ani, o tendinţă importantă ce s-a manifestat în domeniul logisticii şi al lanţului de aprovizionare-livrare este adaptarea soluţiilor electronice, impactul acestora urmând să se manifeste tot mai pregnant în activităţile respective. Cercetările realizate în vederea identificării etapelor adoptării soluţiilor electronice de către organizaţiile de referinţă şi a identificării factorilor determinanţi sunt relevante. Prima şi cea mai sugestivă concluzie a fost aceea că în majoritatea ţărilor, indiferent de zona geografică în care se găsesc, organizaţiile utilizează Internetul sub diferitele lui forme. Desigur, ponderea utilizării acestui instrument modern este diferită, respectiv 100% în SUA, 99% în Anglia, 96% în Danemarca, 95% în Franţa, Japonia şi Singapore (în analiza noastră ne vom referi la statele în care s-a realizat cercetarea). În cadrul organizaţiilor din aceste ţări, numărul de utilizări distincte ale Internetului este diferit. Astfel, dintr-o listă de zece posibilităţi, în SUA numărul mediu de utilizări este de cinci, în Anglia este de patru, iar în celelalte ţări se situează între două şi trei. Trebuie, de asemenea, adăugat şi faptul că tot mai multe companii utilizează Internetul pentru a comunica şi colabora cu clienţii, mai mult decât pentru a-şi creşte eficienţa internă şi pentru a-şi pregăti personalul propriu. Astfel, în SUA, 68% dintre organizaţiile ce au fost cuprinse în cercetare utilizează Internetul în relaţiile cu clienţii şi servirea acestora, iar în Anglia 51% dintre acestea, în timp ce această pondere se ridică în Danemarca la 34%, iar în Franţa la 19%. Utilizarea Internetului pentru executarea comenzilor este cel mai mult răspândită în SUA (37%) şi în Marea Britanie (29%), faţă de celelalte ţări din Asia şi Europa.

8

Cercetarea a avut în vedere şi ponderea celor care utilizează Internetul pentru managementul lanţului de aprovizionare-livrare. În acest sens, este de remarcat faptul că peste o pătrime dintre operatorii economici din Statele Unite şi circa o cincime dintre cei din Anglia se găsesc într-o asemenea situaţie. Dimpotrivă, în Franţa această pondere este de 1%, iar în Japonia de 2%, asemenea cazuri fiind în aceste două ţări situaţii de excepţie. Desigur, nu se poate generaliza concluzia obţinută în cercetarea la care ne-am referit. Cu toate acestea, datele puse la dispoziţia celor interesaţi sunt edificatoare. Ele subliniază faptul că utilizarea Internetului pentru aplicaţii legate de managementul lanţului de aprovizionare-livrare se află în perioada de început. Ponderea utilizării Internetului pentru managementul relaţiilor cu clienţii şi servirea acestora este ceva mai mare.

In prezent, se poate vorbi de o nouă tendinţă, respectiv sistemele de management logistic segmentate. Astfel de sisteme corelează tehnologiile moderne - şi mai ales Internetul - cu cele mai avansate tehnici din domeniul logisticii şi al managementului lanţului de aprovizionare - livrare. Specialiştii spun că în viitor, în afară de canalele de distribuţie tradiţionale dintre furnizori şi clienţi, vor fi create şi canale electronice, Internetul deschizând o eră de oportunităţi în domeniul lanţului logistic şi al celui de aprovizionare-livrare.

14.4. Mutaţii în evoluţia distribuţiei Deşi nu se încadrează în problematica abordată în această ultimă temă,

considerăm necesar să ne oprim, în mod succint, şi asupra viitorului distribuţiei. În definitiv, atunci când vorbeşti despre lanţul logistic şi mai ales despre lanţul de aprovizionare-livrare, este practic imposibil să nu faci referire şi la distribuţie, ca obiectiv important al activităţilor logistice.

În nici un caz nu vom aborda însă întreaga problematică a viitorului distribuţiei în cele câteva rânduri ce urmează, cei interesaţi neavând decât să se aplece asupra acestui important sector al activităţii economice.

Amplificarea volumului activităţii de distribuţie antrenează mutaţii spectaculoase în structurile sale interne, fiind de aşteptat în viitorul nu foarte îndepărtat schimbări în ceea ce priveşte conţinutul, formele şi localizarea activităţii, structurile organizatorice etc.

Desigur, asemenea mutaţii urmează a se produce pe fondul modificărilor continue în cadrul diferitelor categorii de produse şi de servicii care formează obiectul distribuţiei. La acest aspect trebuie adăugat faptul că în toată lumea distribuţia a devenit un sector economic deosebit de dinamic, s-au perfecţionat metodele de vânzare, formele de distribuţie, managementul acesteia etc.

O asemenea evoluţie este rezultatul unor fenomene complexe, care se referă, mai întâi, la mutaţiile ce au loc în viaţa social-economică, iar apoi, la transformările tehnologice intervenite în procesul distribuţiei.

a) în ceea ce priveşte mutaţiile intervenite în viaţa social-economică,trebuie avute în vedere, cel puţin, următoarele trei aspecte: • fenomenele demografice - şi avem aici în vedere, în primul rând, modificarea continuă a structurii populaţiei pe vârste şi profesii

9

- şi-au pus amprenta pe evoluţia gusturilor, motivaţiilor şi exigenţelor cu privire la modul în care se realizează distribuţia mărfurilor, favorizând o evoluţie calitativă a procesului de distribuţie, în special modernizarea lui; • creşterea puterii de cumpărare a populaţiei, acest lucru conducând la sporirea şi diversificarea nevoilor şi multiplicarea căilor şi formelor de satisfacere a acestora; • transformarea continuă a modului de viaţă, fenomen, complex, cu influenţe multiple asupra evoluţiei distribuţiei mărfurilor. Avem în vedere aspecte precum: urbanizarea mediilor rurale, implantarea unor cartiere anexe la periferia marilor oraşe sau chiar implantarea unor orăşele, motorizarea crescândă şi evoluţia în general a modului de viaţă, toate acestea favorizând şi determinând în continuare noi forme şi metode de distribuţie, care tind să se integreze în însuşi procesul sau modelul de consum. b) Cea de-a doua grupă de fenomene, respectiv cele referitoare lamodul de conturare a tehnologiilor comerciale şi, mai ales, a consecinţelor asupra evoluţiei şi structurii procesului distribuţiei, are în vedere următoarele planuri: • pe plan gestionar, noile metode de gestiune modernă a stocurilor, de aprovizionare, de modificare permanentă a stocurilor de mărfuri, de împrospătare a acestora au generat nevoia continuă de optimizare a circuitelor de distribuţie, creşterea posibilităţilor de modificare flexibilă a acestora în funcţie de zona geografică, de sezoane şi produse, dar şi de combinare a respectivelor circuite în funcţie de segmentele de populaţie deservite. • pe planul mişcării mărfurilor, a logisticii distribuţiei, perfecţionarea mijloacelor de transport, modernizarea operaţiunilor de manipulare a mărfurilor, uneori chiar automatizarea acestora, raţionalizarea procesului de utilizare a resurselor umane, a celor materiale, precum şi apariţia de noi materiale şi tipuri de recondiţionare a produselor, au condus la un nou conţinut al procesului de distribuţie, acesta devenind independent, mai penetrant, putându-se astfel apropia tot mai mult de consumatori; • pe plan comercial, s-au impus noi viziuni precum: aplicarea metodelor şi a tehnicilor de marketing, perfecţionarea metodelor de ambalare şi de prezentare a mărfurilor, utilizarea unui design şi a unui marchandising atrăgător, toate acestea favorizând extinderea circuitelor scurte şi chiar a celor directe în ansamblul procesului de distribuţie, precum şi modernizarea unor forme de materializare a acestor circuite.

Pornind de la fenomenele prezentate, în evoluţia viitoare a distribuţiei se conturează o serie de tendinţe, cele mai importante referindu-se la:

a) Concentrarea distribuţiei, de fapt un caz particular al concentrării activităţii economice, se va manifesta în condiţii specifice, particulare. Trebuie pornit de la ideea că gradul de concentrare în sectorul distribuţiei este mult mai redus decât în sfera producţiei. Acest decalaj exprimă de fapt poziţia de intermediar a distribuţiei, rolul acesteia de instrument de legătură dintre producţie, cu un grad de concentrare tot mai ridicat, şi un consum de regulă fărâmiţat şi cu o mare împrăştiere în spaţiu. Concentrarea distribuţiei se va realiza diferit la nivelul structurilor organizatorice şi al activităţilor practice

10

propriu-zise. Astfel, dacă la nivelul întreprinderii se pot atinge cote de concentrare foarte ridicate, la nivelul unităţilor sale operative fenomenul concentrării este mult mai scăzut, numărul unităţilor foarte mari fiind încă relativ redus şi cu posibilităţi de creştere limitate.

b) Integrarea se manifestă tot pe fondul general al concentrării distribuţiei. Una din formele particulare a acestui fenomen o reprezintă integrarea verticală, ce constă în asocierea unor participanţi de-a lungul canalului de distribuţie, având ca scop fluidizarea mişcării produsului spre cumpărător, reducerea costurilor distribuţiei fizice şi, nu în ultimul rând, corelarea acţiunilor întreprinderilor asociate. Integrarea verticală cunoaşte forme particulare de realizare concretă, putându-se astfel vorbi despre integrarea totală sau despre cea parţială, criteriul de diferenţiere fiind în acest caz profunzimea până la care se operează (întregul canal de distribuţie sau numai o parte din acesta). Integrarea poate avea ca organizator orice participant care formează canalul de distribuţie (producător, angrosist sau detailist), presupunând grade diferite de coeziune şi autonomie a componentelor structurilor „integrate".

În această privinţă, ies în evidenţă trei tendinţe de bază, respectiv: • participare tot mai crescândă a producătorilor la procesul de distribuţie a

mărfurilor, fie prin unităţi proprii, fie în „colaborare" cu întreprinderi comerciale, în forme diverse;

• restrângerea rolului agenţilor intermediari, prin preluarea funcţiilor acestora de către ceilalţi membri ai canalelor de distribuţie;

• contopirea funcţiilor de gros cu cele cu amănuntul în activitatea unei firme unice. Cea de-a doua formă a integrării, cea orizontală, constă în asocierea unor intermediari din cadrul aceleiaşi verigi a canalului de distribuţie, în diferite forme, precum grupurile de aprovizionare ale detailiştilor sau angrosiştilor, lanţurile voluntare, magazinele colective independente. Acest tip de integrare nu produce mutaţii mari, semnificative în modul de reprezentare şi exercitare a funcţiilor distribuţiei, ci doar lărgeşte scara şi deci eficienţa exercitării lor.

c) Specializarea în procesul distribuţiei cunoaşte o evoluţie cu totul contradictorie. Astfel, concentrarea şi integrarea, prezentate mai înainte, ar putea acţiona în sensul restrângerii specializării. Pe de altă parte însă, lărgirea gamei sortimentale, precum şi adâncirea diviziunii muncii în producţie favorizează specializarea în domeniul distribuţiei. De asemenea, consumatorii, cu exigenţele lor tot mai mari, pretind tot mai multe posibilităţi de alegere şi acest lucru presupunând un înalt grad de specializare. Pe de altă parte, aceiaşi consumatori urmăresc ca timpul cheltuit pentru procurarea mărfurilor să fie cât mai scurt, preferând în acest scop marile suprafeţe comerciale, cu un profil larg, care să le asigure „totul sub acelaşi acoperiş". Cu toate aceste elemente contradictorii, specializarea în domeniul distribuţiei cunoaşte o anumită dezvoltare, caracterizată însă de o serie de elemente definitorii. În primul rând, este vorba de criteriile specializării.

Astfel, criteriile tradiţionale - funcţiile distribuţiei, natura mărfurilor - cedează locul altora. În esenţă, funcţiile de gros sunt clar delimitate de cele cu amănuntul - adâncind astfel specializarea - ele putând însă să fie realizate în

11

interiorul aceleaşi structuri, dacă o asemenea formulă organizatorică răspunde mai bine criteriilor eficienţei.

În ceea ce priveşte gruparea mărfurilor în cadrul unităţilor de desfacere, aceasta are drept criteriu, în cele mai multe cazuri, destinaţia lor comună, înrudirea în consum, frecvenţa cererii. Alteori însă, profilul de bază al unităţilor va fi completat în vederea atenuării variaţiilor sezoniere sau doar pentru atragerea unei cereri întâmplătoare şi, implicit, creşterii desfacerilor. În aceste condiţii, mărfurile complementare, adăugate celor ce dau profilul de bază al unităţilor, pot proveni nu numai din sectoare vecine, dar pot fi chiar cu totul străine, atât ca destinaţie, cât şi din punct de vedere merceologic. Un asemenea fenomen, ce poate fi privit drept o „deviere” de la profilul normal al unităţii de desfacere, reprezintă o pronunţată tendinţă în comerţul american, fenomen cunoscut sub denumirea de „scrambled marchandising". În acelaşi timp, au loc schimbări în chiar modul de realizare practică a specializării, în condiţiile extinderii reţelei de mari unităţi.

Astfel, literatura de specialitate avansează cifra de 200 - 300 mii de poziţii sortimentale ce compun nomenclatorul produselor vândute prin unităţile comerciale de suprafeţe mari, acest număr acoperind cvasitotalitatea grupelor de mărfuri. Chiar şi în asemenea situaţii, specializarea este prezentă, numai că aceasta trebuie căutată în interiorul unităţilor, la nivelul gestiunilor de mărfuri. La un asemenea nivel, specializarea nu numai că ajunge, dar uneori chiar poate depăşi în profunzime pe cea specifică micilor unităţi specializate. În asemenea condiţii, se poate chiar spune că orientarea distribuţiei spre unităţi din ce în ce mai mari ar alimenta tendinţa de specializare. De fapt, ne aflăm în faţa unei adânciri a specializării, într-o formulă nouă, căreia i-ar corespunde, mai degrabă, termenul de multi specializare.

d) Scumpirea distribuţiei reprezintă o tendinţă evidentă în perioadele viitoare. De fapt, se poate aprecia că distribuţia poate fi făcută răspunzătoare pentru o mare parte din preţul final al produsului plătit de către consumator, acesta reprezentând în economiile dezvoltate circa jumătate din preţul mărfurilor. Cauza principală a scumpirii distribuţiei, dar nu singura, este de fapt evoluţia „serviciilor" pe care intermediarii le aduc societăţii, în general şi consumatorilor, în particular. Privind lucrurile din acest unghi de vedere, se poate spune că distribuţia este o sferă producătoare de servicii de un anumit gen, activitatea desfăşurată în acest domeniu având, de altfel, caracter productiv. În aceste condiţii, creşterea costurilor distribuţiei poate fi pusă pe seama creşterii „producţiei" distribuţiei. Astfel, beneficiind de condiţii de proximitate şi promptitudine în aprovizionare, de o largă varietate sortimentală, de servicii post-vânzare etc., cumpărătorul va realiza economii de timp substanţiale, satisfăcându-şi, în acelaşi timp, cerinţele. Costul unor asemenea „avantaje" trebuie să se regăsească însă în marja de profil a distribuitorului. Iar în condiţiile în care creşterea nivelului deservirii a devenit o condiţie obligatorie pentru consumatorul începutului de mileniu, „producţia" distribuţiei va avea, la rândul ei, tendinţa de a devansa creşterea masei fizice a mărfurilor în circulaţie. Alături de cele patru tendinţe prezentate mai înainte, care au încercat să scoată în evidenţă tendinţele distribuţiei în general, trebuie să amintim, fie şi în mod

12

succint, şi o serie de alte tendinţe, de data aceasta referitoare la canalele de distribuţie.

În acest domeniu, literatura de specialitate aminteşte cinci asemenea tendinţe, respectiv:

Diminuarea circuitelor scurte, fie în favoarea circuitelor directe, fie a circuitelor lungi. Avem în vedere, pe de o parte, tendinţa de apropiere a producătorilor de consumatori, practicând în acest scop forme de desfacere directă a propriilor produse, acest lucru conducând la eliminarea intermediarilor iar, pe de altă parte, realizarea unor tranzacţii comerciale de mare anvergură, atât în ceea ce priveşte volumul acestora, cât şi aria lor geografică, fenomen ce conduce la prezenţa diferiţilor tipuri de intermediari.

Modificarea amplorii şi a gradului de apropiere a circuitelor comerciale de punctele în care au loc procesele de consum. Acelaşi fenomen care acţionează asupra lungimii canalelor de distribuţie îşi pune amprenta şi pe celelalte două dimensiuni - lăţimea şi adâncimea acestora. Avem în vedere, în principal, numărul de unităţi prin care se realizează circuitele respective şi mărimea acestor unităţi.

Dezvoltarea puternică a comerţului prin franciză, aşa-zisul fenomen de „franchising". Este vorba de un circuit comercial realizat pe baza unei licenţe de ordin comercial acordat de către o întreprindere alteia, pentru a exploata o marcă originală, metode sau tehnici comerciale deosebite, oferind concomitent asistenţă tehnică şi de gestiune necesară.

Extinderea puternică a sistemelor de distribuţie integrate. Un asemenea gen de comerţ acoperă toate domeniile sau ramurile comerciale, tinzând să cuprindă majoritatea întreprinderilor comerciale. În acest domeniu, progresul cel mai spectaculos l-au înregistrat întreprinderile nou create, care şi-au stabilit încă de la început un asemenea obiectiv, axându-se pe crearea unor magazine moderne, cu mari suprafeţe şi bine utilate din punct de vedere tehnologic, capabile să desfăşoare activităţi specifice tuturor stadiilor de circulaţie a mărfurilor, iar în cadrul comerţului cu amănuntul putându-şi asuma responsabilitatea transmiterii mărfurilor către punctele de consum.

Creşterea amplorii distribuţiei verticale, orizontale şi cu mai multe canale. O preocupare de primă importanţă în acest sens rămâne asigurarea unei concurenţe corespunzătoare, care să contribuie la dezvoltarea globală a comerţului în cadrul Pieţei Unice Europene.