Curs 10 LM

1. Măsuri de prevenire a poluării mediului la operaţiile de producere şi utilizare a atmosferelor controlate la tratamentele termice şi termochimice (prevenirea situaţiilor în care pot apărea pericole de poluare, explozie, intoxicare)

Măsurile privind securitatea personalului si protecţia mediului vizează în ansamblu evitarea a două situaţii în care pot apărea pericole de explozie sau de intoxicare:— formarea în spaţiul de lucru al cuptorului sau instalaţiei de tratament termic a unui amestec explozibil de aer şi atmosferă controlată (tabelul 1) ;— ,,scăpări" de atmosferă controlată în spaţiul atelierului în care concentraţiile gazelor explozibile sau toxice pot atinge valori la care pot apărea pericolul de explozie sau şi de intoxicare.

In mod corespunzător acestor situaţii periculoase, protecţia mediului vizează două grupe de măsuri privind :— înlocuirea aerului sau a unei anumite atmosfere controlate din spaţiul de lucru al cuptorului sau atmosferei controlate cu o alta corespunzătoare unei noi etape a tratamentului termic sau evitării pericolului de explozie ;— etanşarea spaţiilor de lucru ale cuptoarelor şi instalaţiilor de tratament termic în vederea izolării acestora de aerul atmosferic sau de restul spaţiului cuptorului şi instalaţiei în care se află aer sau produsele de combustie pentru încalzire.

Tabelul 1Temperaturile de aprindere şi limitele de aprindere ale gazelor combustibileGazul

For

mul

a ch

imic

ă

Tem

pera

tura

de

auto

apri

nder

e în

am

este

c cu

aer

ul

Vit

eza

max

ima

de

rasp

ândi

re a

fla

cari

i cm

/s

Proportia (%) gazului In amestec corespunzător

Raportul aer : gaz corespunzator

Coeficientul de con-sum de aer

Rap

ortu

l ae

r :

gaz

la α

= l

Vit

eza

max

ima

de

rasp

tndi

re a

fla

cari

i

Limita de aprindere

Vit

eza

max

i-m

a de

pro

pa- Limita de

aprindereV

itez

a m

axi-

ma

de

Limita de aprindere

sup inf sup inf sup inf

Metan CH4 680-750 37,0 10,50 15,0 5,0 8,5 5,65 19,0 0,90 0,54 1,80 9,52

Propan C3H8 510-580 82,0 4,71 9,5 2,4 20,2 9,50 40,6 0,850 0,40 1,78 23,81

Butan C4H10 475-550 82,5 3,66 8,4 1.9 26,3 10,90 5,15 0,870 0,350 1,67 30,95

Oxid de carbon

CO 600-658 41,5 53,0 74,2 12,5 0,89 0,34 7,1 0,37 0,14 3,0 2,38

Hidrogen H2 530-590 267,0 42,0 74,2 4,0 1,38 0,34 24,0 0,58 0,14 10,0 2,38

Amoniac NH3 650-660 -

Benzen C6H6 720-770 38,5 3,0 6,75 1,41 32,2 13,8 70,0 70,90 0,39 1,96 35,70

1.1 Metode de inlocuirea aerului sau atmosferei controlate din spaţiul de lucru

Inlocuirea unei faze gazoase cu alta are la bază atât procese de amestecare cât şi procese combinate de ardere şi evacuare.

In funcţie de natura proceselor pe care se bazează precum si de anumite condiţii specifice cum sunt de exemplu rapoartele greutăţilor specifice ale gazelor şi temperatura spaţiului de lucru, metodele de înlocuire se grupează în :— înlocuire prin ardere;— înlocuire prin spalare ;

1

— înlocuire prin evacuare si agitare.

Inlocuirea prin ardere are la bază procesul de ardere a componentelor combustibile (şi periculoase) CO si H2

din atmosferele controlate, atunci când acestea sunt introduse în spatiile cuptoarelor umplute cu aer la temperaturi suficient de înalte pentru a se produce o aprindere imediată şi o ardere continuă, produsele de ardere (CO2 si H2O) fiind evacuate împreună cu N2 din aer de către atmosfera controlată nearsă şi care continuă să fie introdusă. Temperatura de 750°C stabilită ca limită inferioară de la care poate fi permisă introducerea atmosferei controlate în spaţiul cuptorului, deşi temperaturile de aprindere ale acestora sunt situate în intervalul 500—650°C, trebuie respectată cu stricteţe pentru a se preveni accidentele care pot apare ca urmare a erorilor de măsurare a temperaturii şi a neomogenizarii amestecului aer : atmosferă controlată.In fig. 1 sunt prezentate curbele de variatie a proporţiei volumice a oxigenului din aer şi a atmosferei controlate în funcţie de cantitatea de atmosferă controlată introdusă [m3/m3 din volumul cuptorului].

Fig. 1. Curbele de variaţie a proporţiei volumice a oxigenului din aer, a azotului din aer şi din arderea atmosferei controlate şi a atmosferei controlate la înlocuirea prin ardere.

Fig. 2. Curbele de variaţie a proporţiei volumice a oxigenului din aer, aerului atmosferei controlate la inlocuirea prin spalare .

După cum rezultă din această figură, pe măsură ce creşte proporţia de CO si H 2 din atmosfera controlată, scade cantitatea [m3/m3 volum al cuptorului] la care oxigenul din spaţiul cuptorului este consumat, începând umplerea acestui spaţiu cu atmosfera controlată. Datorită faptului că prin aplicarea acestui procedeu nu este necesară producerea şi folosirea unei atmosfere controlate fără CO si H2 pentru spălare, această metodă prezintă un important avantaj economic. Aplicarea ei nu este posibilă în cuptoarele în al căror spaţiu de lucru sunt şi zone reci, cu temperatura mai joasă de 750°C.Inlocuirea prin spălare (schema din fig. 2) are la bază diluarea continuă a componentelor unui amestec gazos existent in spaţiul cuptorului prin amestecarea continuă cu altul format din componente care nu reacţioneaza exoterm (cu ardere) cu componentele celui dintâi.

Inlocuirea prin evacuare si agitare. Evacuarea trebuie făcută până la un vid de 95%, corespunzând unei presiuni la pompare de 36 torr, pentru a se asigura o concentraţie a O2 de maximum 1%. Pentru recoaceri la alb (neoxidante) vidul realizat înaintea introducerii atmosferei controlate trebuie să fie mai avansat decât 10-2 torr. Altfel, este necesar să se facă o spălare sau să se repete vidarea.

1.2. Caracterizarea tipurilor de cuptoare si utilaje de tratament termic in privinta securităţii personalului şi protecţiei mediului la utilizarea atmosferelor controlate

Pe lângă condiţiile de a asigura parametrii termici, chimici si temporali ai operaţiei procesului tehnologic, cuptoarele si instalaţiile de tratament termic în atmosfere controlate mai trebuie să îndeplinească, prin caracteristicile lor constructive şi funcţionale, încă o condiţie care este esenţială în alegerea lor şi anume cea impusă de securitatea personalului şi protecţia mediului.

Sunt prezentate principiile care stau la baza stabilirii instrucţiunilor tehnologice de lucru la cuptoarele de tratament termic în atmosfere controlate. Pornind de la premiza că problemele privind

2

protecţia mediului se abordează de la început în ansamblul problemelor privind calculul şi proiectarea procesului tehnologic şi utilajului specific, aceste principii sunt prezentate pe grupe de cuptoare, distincte atât din punctul de vedere constructiv funcţional si al destinaţiei cât şi din acela al securităţii personalului şi protectiei muncii.

Grupa 1 cuprinde cuptoarele care constau dintr-un singur spaţiu de lucru, care în timpul funcţionării se gaseste la o temperatură mai înaltă de 750°C. In aceasta grupă intră cuptoarele continui tip tunel, cu vatra formată din role, plase, benzi, plăci etc. destinate executării în atmosfera controlată numai a operaţiei de încălzire, cu sau fără modificare a compoziţiei chimice în straturile superficiale ale produselor, răcirea făcându-se în aer sau în bazine cu apă, ulei sau topituri.

Inlocuirea aerului se face prin metoda arderii. Operatia de înlocuire trebuie începută când temperatura cuptorului a atins 750°C, când este posibilă aprinderea şi arderea continuă a gazelor de protecţie.

Aplicarea metodei de înlocuire a aerului prin spălare cu un gaz inert, neexplozibil si netoxic, este indicată atunci când este necesară formarea într-un timp relativ scurt a atmosferei de tratament termic în cuptoare fără muflă, cu zidărie nouă, în care caz formarea componentelor H2O si CO2 prin arderea oxigenului din aer de către CO sau H2 din amestecul gazos folosit pentru ardere ar putea fi dăunatoare zidăriei sau tuburilor radiante.

In timpul funcţionării nu sunt necesare măsuri speciale pentru prevenirea exploziei deoarece temperatura fiind mai mare de 750°C, chiar în cazul întreruperii accidentale a alimentării cu atmosfera controlată, s-ar produce arderea întregii cantităţi de componente CO si H2, atmosfera devenind oxidantă pentru încărcătura metalică dar nu explozibilă.

La terminarea operaţiilor de încălzire sub atmosfera controlată conţinând CO si H2 în concentraţii mai mari decât limita pericolului de explozie, întreruperea alimentării cu această atmosferă controlată nu creează pericolul de explozie, deci nu sunt necesare măsuri speciale. In cazul când formarea unei atmosfere oxidante conţinând CO2 si H2O este dăunătoare zidăriei sau tuburilor de radiaţie este indicată înlocuirea atmosferei neoxidante si nedecarburante, care conţine CO si H2, prin spălare cu atmosferă inertă pe bază de N2, după care se poate face alimentarea cu alte atmosfere, corespunzătoare unui alt tratament termic sau răcirea în condiţii în care zidăria şi tuburile radiante şi alte componente metalice din spaţiul de lucru n-au fost influenţate negativ.

Atmosfera controlată din cuptor care scapă în spaţiul exterior prin uşile de încărcare sau descărcare arde în contact cu aerul atmosferic fără explozie, componentele formate în spaţiul atelierului nefiind nici explozibile şi nici toxice. La extremităţile cuptorului este indicat să se instaleze flăcări de control sau perdele de flăcări.

Grupa 2 cuprinde cuptoarele continui în care, sub atmosferă controlată, se execută operaţii de încălzire în două trepte de temperatură, dintre care una peste 750°C si alta sub 750°C. Introducerea încărcăturii se face direct în zona cu temperatura peste 750°C iar din cea de a doua zonă răcirea se face direct în aer.

Metoda pentru înlocuirea aerului în vederea introducerii atmosferei controlate se stabileşte în funcţie de raportul dintre volumele celor două zone şi de tipul atmosferei controlate care se introduce în cuptor. Cu cât atmosfera controlată conţine proporţii mai mari de componente combustibile (în ordine descrescătoare se situează atmosferele obţinute prin disocierea amoniacului, atmosferele de tip endoterm şi atmosferele de tip exoterm) raportul admisibil între volumul zonei reci şi volumul zonei calde se micşorează; de asemenea, dacă cuptorul nu este echipat cu aparatură pentru analiza gazelor produse prin ardere este necesar să se aplice procedeul de înlocuire prin ardere cu cinci volume de atmosferă controlată faţă de un volum al zonei respective, faţă de trei volume cât ar fi teoretic necesar, cu condiţia supravegherii prin controlul compoziţiei chimice a gazelor că procesul de ardere este continuu şi uniform; de asemenea, cu cât temperatura zonei calde este mai ridicată, raportul admisibil al volumelor celor două zone se micşorează. De exemplu, dacă se introduce atmosfera obţinută prin disocierea amoniacului într-un cuptor a cărui zonă caldă este la temperatura de 750°C, raportul dintre volumul zonei calde şi al zonei reci nu trebuie sa depăşească cca 8% dacă cuptorul nu este echipat cu aparatură pentru analiza compoziţiei chimice a produselor reacţiei şi cca 14,5 % dacă cuptorul este echipat cu astfel de aparatură. La o temperatură a zonei calde de 1000°C valorile admisibile sunt cca 6,5 % şi respectiv cca 12 %. In cazul când aerul trebuie înlocuit cu atmosferă de tip

3

exoterm aceste valori sunt mai mari şi anume cca 21 % si respectiv cca 34% la o temperatura a zonei calde de 750°C si cca 17% si respectiv cca 28% la o temperatură a acestor zone de 1000°C.

Componentele oxidante (CO2, H2O) pot ajunge la concentraţii dăunatoare daca nu sunt evacuate forţat si sunt lăsate sa părăseasca spaţiul cuptorului numai sub acţiunea suprapresiunii din el.

Cuptoarele din aceasta grupă sunt utilizate în mod obişnuit pentru tratamente termice în atmosferele de tip exoterm (recoaceri izoterme, normalizări), astfel încât volumul zonei reci poate fi relativ mare, nefiind necesare instalaţii de aspiraţie pentru evacuarea forţată a produselor reacţiei.

In atelierul de tratament termic în care există generatoare de atmosfere controlate de tip exoterm, acestea pot fi folosite pentru producerea de atmosferă săracă, potrivită pentru înlocuirea aerului de la cuptoarele de acest tip destinate a lucra sub atmosfere controlate de tip endoterm sau obţinute prin disocierea amoniacului.

In perioadele când cuptoarele care lucrează cu atmosferă de tip exoterm se află în faze de lucru, în care nu se consumă astfel de atmosferă, ele pot fi trecute, prin schimbarea raportului aer : gaz combustibil, pe producere de gaz exoterm sărac, care să fie depozitat si folosit pentru înlocuirea aerului din celelalte cuptoare.In timpul exploatării, cuptoarele din această grupă trebuie prevăzute cu ecrane de protejare a operatorilor împotriva flăcărilor care pot apare sub acţiunea curentului generat de aşezarea coaxială a usilor de încarcare si descarcare.

La întreruperea alimentării cu atmosferă controlată cu conţinut de componente combustibile CO si H2 sub pragul de explozibilitate nu este necesar să se ia o altă măsură în afară de asigurarea unei functionari normale a perdelelor de flacari.

In aceste condiţii, in spaţiul cuptorului au loc reacţii ale caror produse nu sunt explozibile. In cuptoare de acest tip, cu zone reci de dimensiuni mari, cum sunt cele destinate tratamentului termic al ţevilor, benzilor, sârmelor si profilelor laminate în atmosfere protectoare de tip exoterm, prin simpla întrerupere a alimentării în zona de răcire frontul flăcărilor poate fi întrerupt datorită gazelor produse din reacţie şi insuficienţei oxigenului. Astfel, în zona de răcire se pot forma amestecuri gaz-aer care se aprind cu întârziere de la sursa exterioară (perdeaua de flăcari) formând limbi de flacari care pun în pericol pe operator. De aceea, pentru cuptoarele de acest fel este mai indicat ca la întreruperea ciclului de tratament termic să se facă înlocuirea atmosferei cu care s-a lucrat anterior prin spălare cu atmosferă inertă.

Scăpările de atmosferă controlată pot fi arse la intrarea sau la iesirea vetrei, instalându-se o flacără de siguranţă. Dacă însă atmosfera controlată în care s-a efectuat tratamentul termic contine CO în concentratii sub limita de inflamabilitate, acesta poate scăpa nears putând atinge în spaţiul atelierului concentraţii peste limita de pericol la intoxicare. De aceea, se impune absorbirea gazului nears şi diluarea lui cu aer până când componentele nocive sunt aduse la concentraţii nepericuloase.

Grupa 3 cuprinde cuptoare discontinui sau continui, în care se efectuează în atmosferă controlată atât operatiile de încalzire cât si cele de racire (lentă în camere separate ale cuptorului sau rapidă în bazine). In aceasta grupă sunt cuprinse cuptoarele discontinui sau continui cu bazin integrat, cu destinatii multiple si cuptoarele continui, tip tunel sau carusel, pentru recoacere (clasica sau izoterma), carburare, carbonitrurare, prevazute sau nu cu bazine de racire în ulei sau apă.

In vederea introducerii atmosferei controlate, o primă masură obligatorie este oprirea completa a alimentarii sau patrunderii accidentale a acesteia în spatiul cuptorului dupa oprirea functionarii (încalzirii) acestuia si înainte de reîncălzire până la 750°C.

In timpul încălzirii si alimentarii cu atmosferă controlată usile exterioare ale antecamerelor trebuie sa fie complet deschise iar usile intermediare sa fie deschise la o deschidere de cca 100 mm.

Alimentarea cu atmosfera controlata se face prin metoda înlocuirii (aerului) prin ardere si de aceea trebuie începuta la temperaturi de minimum 750°C. Gazele care rezultă din reacţia aerului din spaţiul încălzit cu atmosferă controlată introdusă la începutul alimentarii ,,spală" zonele reci ale cuptorului si exercită o presiune în spaţiul antecamerei.

Usile antecamerei pot fi închise complet iar usile intermediare ramân deschise atâta timp cât ard perdelele de flacari. Perdelele de flacari trebuie aprinse în momentul începerii alimentarii si reglate de o înalţime mica iar înainte de închiderea uşilor exterioare înălţimea trebuie sa fie maximă. După închiderea usii antecamerei, la usa intermediară continuă arderea astfel ca oxigenul din aerul închis în antecameră este consumat. In continuare, spatiul acesteia este umplut cu atmosfera controlată nearsă. In timpul functionarii,

4

în functie de succesiunea operatiilor, trebuie sa se aiba în vedere succesiunea obligatorie de mai sus pentru a evita patrunderea atmosferei controlate nearse în spaţii reci şi aer sau produse de combustie în spaţiul de încălzire.

Grupa 4 cuprinde cuptoare tip cameră cu vatră orizontală fixă sau mobilă, pe orizontală sau pe verticală (cu elevator) sau cu boltă (capac). La cuptoarele de acest tip pot fi aplicate în principiu oricare dintre cele trei metode de înlocuire a atmosferei.

Trebuie ţinut seama de faptul că metoda prin evacuare si agitare implică o etanşare perfectă, greu sau imposibil de asigurat.

2. Măsuri pentru securitatea personalului şi protecţia mediului la nitrurarea ionică

Nitrurarea ionică este un procedeu de saturare superficială a produselor din oţel sau fontă cu azotul furnizat de plasma produsă prin descărcarea luminiscentă anormală în gaze rarefiate care conţin azot (azot molecular, amoniac, hidrogen şi gaze rarefiate, cu diferite presiuni parţiale ale azotului).

Nitrurarea ionică şi respectiv instalatiile de nitrurare ionică prezintă o serie de particularităţi constructive şi funcţional- tehnologice care impun respectarea unei game variate de norme măsuri împotriva poluării şi de tehnica securităţii muncii. Nivelul de automatizare, consumurile mai reduse de gas, inertia termică redusă (limitati la dispozitivele de susţinere şi piesele ce se nitrurează), numărul relativ mic de componente supuse uzurii etc. fac ca, la o exploatare si intretinere corectă, procedeul să fie practic nepoluant iar igiena si condiţiile de lucru sa fie mult ameliorate comparativ cu procedeele clasice de nitrurare.

Prevenirea poluării la nitrurarea ionică este în legătură cu domeniile electric-electronic şi al manipularii şi utilizării gazelor sau lichidelor folosite pentru realizarea mediului de lucru, respectiv a solvenţilor pentru curăţirea (degresarea) prealabilă nitrurării pieselor. Amplasarea instalaţiilor de nitrurare ionică se face în încăperi industriale, hale etc., lipsite de vibraţii la sol şi in condiţii normale de mediu ambiant adică fără agenţi chimici corozivi, vapori sau gaze explozive, praf şi pulberi bune conducătoare de electricitate.

Amoniacul (NH3) este un gaz incolor, cu miros puternic, inecăcios şi sufocant, masa moleculară 170,03, punct de topire -78°C, punct de fierbere - 33,35°C, temperatura critică 132°C (temperatura minimă deasupra căreia NH3 nu mai poate fi lichefiat prin comprimare), densitatea in stare de gaz 0,771 g/l, densitatea în stare lichidă 0,681 g/cm3. Amoniacul lichefiat se obţine prin condensarea amoniacului gazos. Amoniacul lichid are o căldură de vaporizare mare, respectiv 327 cal/g, care este preluată din mediul inconjurator.

In soluţii apoase el se prezintă ca un lichid incolor, având proprietăţile gazului: causticitate, miros inţepător şi sufocant.

Amoniacul lichefiat se livrează în recipienţi de oţel, cisterne izolate termic sau tuburi. Amoniacul este otrăvitor. O cantitate de 0.5% amoniac în aer (25 mg/cm3 ) este suficientă pentru ca,

după o şedere de 5-10 minute, persoana să se găsească in pericol de moarte. Amoniacul are o concentraţie maximă admisibilă de 0,1 mg/m3 (concentraţie medie în 24 ore). De aceea, prin Legea nr.137/1995 privind protecţia mediului înconjurător este interzisă evacuarea in atmosferă a substanţelor dăunătoare sub formă de gaze şi vapori peste limitele stabilite prin reglementările in vigoare, in aceste situaţii fiind necesare măsuri de neutralizare a acestor substanţe (în cazul amoniacului o mască cu sulfat de cupru şi cu cărbune activ poate asigura o protecţie eficace).

Gazul acţionează iritant asupra ochilor şi mucoaselor şi ca un toxic general. Globulele sângelui şi endoteliul (foiţa epitelială) care căptuşeşte suprafaţa interioară a vaselor sanguine sunt profund afectate, materialele grase din organism degenerează puternic, mai ales cele ale ficatului şi rinichiului.

Amoniacul in amestec cu aerul formează amestecuri explozive, limitele de explozie fiind de 15-26 % (interval relativ îngust). Aceasta inseamnă că un amestec de aer care conţine intre 15-26 % NH3 este exploziv la temperatura de 280°C.

Amoniacul în stare gazoasă in cantităţi mici nu este vătămător. Prezenţa lui se face repede simţită datorită mirosului caracteristic, astfel că orice scurgere de amoniac poate fi detectată. Determinarea scurgerilor se poate face cu ajutorul bioxidului de sulf sau a unor hârtii sensibile. Limita maximă de amoniac

5

admisă in spaţiul de lucru este de 0,02%. Se va afla la indemâna operatorului o mască de gaz pentru a putea fi folosită in cazul scurgerilor puternice.

Amoniacul este foarte solubil in apă şi de aceea, în cazul scurgerilor in cantităţi mari, se recomandă şi folosirea unor instalaţii de pulverizare a apei. Intrucât NH3 este mai uşor ca aerul, la nivelul podelei concentraţia este minimă.

La disocierea amoniacului rezultă cantităţi mari de hidrogen, care pune şi el probleme de protecţie a muncii şi mediului, mai ales că limita de explozie este foarte mare (4-75 %).

Amoniacul pur (uscat) nu corodează oţelul şi fonta şi de aceea nu apar probleme de coroziune internă la rezervoare şi conducte. Amoniacul umed in contact cu aerul este coroziv şi de aceea scurgerile, oricât de mici, trebuie prevenite. Toate rezervoarele, conductele şi supapele trebuie examinate periodic pentru a observa eventualele coroziuni exterioare. Se recomandă aplicarea de straturi anticorozive la piesele instalaţiei de amoniac şi la sistemul de distribuţie.

Tricloretilena este un solvent organic care nu este inflamabil şi care are o capacitate mare de solvatare a grăsimilor şi uleiurilor de pe suprafaţa pieselor ce urmează a fi nitrurate.

Principalele caracteristici fizico- chimice ale tricloretilenei sunt următoarele:- punct de congelare: - 78°C ;- punct de fierbere la p = 760 mm.col.Hg: + 87 °C;- peste 120°C tricloretilena se descompune cu formarea de acid clorhidric, fosgen etc.;- in prezenţa aerului şi luminii puternice (flacăra) tricloretilena se descompune cu formare de fosgen (substanţă toxică sufocant-vezicantă) şi acid clorhidric. Concentraţia maximă admisibilă de fosgen în atelier este de 0,5 mg/m3 aer, iar cea de tricloretilenă de 50 mg/m3 aer;- căldura latentă de vaporizare: 57 kcal/kg;- nu este miscibilă cu apa (solubilitatea apei în solvent doar de 0,32 % in greutate).

Având in vedere cele de mai sus, rezultă că tricloretilena (ca şi o serie de alţi solvenţi organici) prezintă unele particularităţi de manipulare, depozitare şi utilizare în procesul tehnologic, a căror cunoaştere şi respectare este obligatorie pentru intreg personalul. Solvenţii organici, respectiv tricloretilena, sunt solvenţi volatili dăunători sănătăţii chiar în concentraţii mici dacă sunt inhalaţi frecvent şi pentru o perioadă de timp mai îndelungată.

La concentraţii mari se produce efectul de ameţeală iar după o durată mai mare, chiar leşinul şi amorţirea.

Se interzice cu desăvârşire ca tricloretilena, lichidă sau vapori, să vină în contact cu piese incandescente sau cu focuri deschise (chiar şi o tigară poate determina formarea de fosgen).

Pentru evitarea acumulării de noxe in atelier, instalaţia de degresare trebuie echipată cu un sistem de ventilaţie eficient care sa aspire vaporii pe toate direcţiile dar in special la nivelul solului (vaporii de tricloretilena sunt de 4-5 ori mai grei decât aerul).

Se interzice contactul tricloretilenei cu aluminiul, magneziul sau aliajele lor precum şi incălzirea necontrolată care poate determina descompunerea cu provocarea de incendii sau explozii. Descompunerea tricloretilenei este accelerată de prezenţa în soluţie a urmelor unui acid (de aceea, în tricloretilenă se introduc o serie de stabilizatori cu rolul de a fixa acizii şi a frâna procesul de oxidare).

In cazul in care în încăperea de lucru s-au produs vapori de tricloretilenă in cantitate mărită, personalul va purta obligatoriu măşti filtrante şi izolante.

In zona de lucru cu tricloretilenă este interzis a se lucra cu foc deschis, arc electric (sudare), piese incandescente sau a se fuma.

Incălzirea băilor de tricloretilena se va face numai după punerea in funcţiune a sistemului de răcire a vaporilor. Piesele se vor scoate din baie numai după uscarea completă de tricloretilenă.

Se interzice golirea din instalaţie a soluţiei de tricloretilenă înainte de răcirea completă a acesteia, neutralizarea tricloretilenei cu substanţe care pot determina formarea unor produşi inflamabili sau detonanţi (de exemplu, dicloretilena), efectuarea de lucrări de către un singur operator şi lucrul fără echipament de protecţie corespunzător.

Tricloretilena se păstrează la întuneric, în recipienţi din oţel zincat, care nu se vor expune razelor solare sau surselor de căldură. Dacă totuşi soluţia de tricloretilenă îşi măreşte volumul (fierbe), se adaugă puţină apă.

6

Gazele combustibile sau gazele obţinute în urma arderii conţin elemente toxice care reprezintă în anumite cazuri un adevărat pericol.

Valorile maxime admisibile ale unor componente gazoase toxice sunt: CO (0,02... 0,03%), NH3

(0,02%), H2S (0,01%), CH4 (0,02%). Cel mai periculos este monoxidul de carbon, deoarece nu are miros si este foarte toxic. De aceea,

este necesară echiparea posturilor de lucru cu ventilatoare corespunzătoare, iar punctele de evacuare trebuie să fie dotate cu flacără de veghe care să producă arderea excesului de gaze combustibile.

Din punctul de vedere al tehnicii securităţii muncii, încălzirea cu curent electric prezintă numeroase avantaje în comparaţie cu încalzirea cu combustibil. Dintre acestea se remarcă: lipsa unor degajări dăunatoare (fum, vapori), etanşarea bună a cuptoarelor (pierderi de căldură mici), controlul, reglarea şi automatizarea procesului de încălzire, exploatarea sigură a cuptoarelor şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă.

7