Curs 1Introducere in obiectul si metoda dreptului comunicarii sociale

Notiunea de comunicare priveste legatura unitara sau multipla intre doua sau mai multe entitati. Legatura din cadrul comunicarii poate avea o multitudine de forme dupa cum comunicarea poate aparea intr-o infinitate de subiecte. Comunicarea poate fi intr-un sens, in ambele sensuri sau in mai multe sensuri, in functie de subiecte. Comunicarea poate produce echilibru sau dezechilibru, egalitate sau neegalitate, progres sau regres, cultura sau incultura, informatie sau lipsa de informatie. In lucrarea "Societatea cucerita de comunicare", Bernard Miege se refera la mai multe forme ale comunicarii, enumerand comunicarea politice, publica, locala, stiintifica, etc. Genul proxim al acestor forme de comunicare il reprezinta comunicarea sociala. Prin comunicare sociala se intelege in mod generic procesul de transmitere de informatii intre oameni. In sens restrans, prin comunicare sociala, intelegem schimbul de informatii intre persoana, agentul media, autoritatea publica si societate.

Studierea si perfectionarea comunicarii sociale este legata de eficienta acesteia care la randul ei depinde de normele de drept ce reglementeaza aspectele esentiale ale acestuia.

Dezvoltarea eficientei actiunii nu se poate infaptui fara informatie si comunicarea acesteia. Informatia este cheia de bolta a comunicarii in general si a celei sociale in special. Militarii si persoanele din serviciile de informatii au motive intemeiate sa faca distincia intre o informatie culeasa in stare bruta si o informatie trecuta printr-o selectie sub minim trei factori: evaluarea sursei, evaluarea informatiei, coroborarea informatiei. Orice informatie presupune prezenta a trei variabile in care nu se poate avea incredere absoluta:

1. Informatorul poate cunoaste deformat faptul-obiect al informatiei;

2. Mijlocul de comunicare distorsioneaza informatia;

3. Informatul receptioneaza cu o anumita doza de subiectivism.

Toate acestea ilustreaza urmatoarele idei:

1. Informatia in comunicare nu contine niciodata adevarul 100%. Astfel, pe parcursul comunicarii se pot strecura erori chiar daca niciun membru al lantului informativ de la informator la informat nu are intentii rele.

2. Nu numai in materie de informare nu exista obiectivitate dar in general price pretentie de obiectivitate absoluta pare suspecta daca nu absurda in conditiile relativitatii.

3. Este firesc ca fiecare martor sa aiba propria sa expresie asupra evenimentului la care a asistat. Obiectivitatea nu poate exista decat in informatia de ordin stiintific unde aceeasi experienta realizata de mai multi cercetatori conduce intotdeauna la aceleasi rezultate desi si aici intervine relativitatea. Uneori apare tentatia denuntarii intentionate a informatiei in scopuri mai mult sau mai putin nobile. Astfel se poate incerca manipularea opiniei publice prin denaturarea intentionata a informatiei sub urmatoarele considerente:1. Din dorinta de a obtine o anumita atitudine din partea opiniei publice pentru a indeplini o anumita actiune.

2. Din dorinta de a vinde un anumit produs.

3. Din dorinta de a convinge publicul cu privire la superioritatea unei anumite cauze, a unui partid, a unui candidat, etc.

Dreptul comunicarii sociale obiect, metode, notiune

Dreptul la informatie in sens larg nu se confunda cu dreptul la informatie reglementat in art. 31 din Constitutia Romaniei (dreptul la informatie de interes public). Dreptul la informatie in sens larg se realizeaza prin mai multe drepturi consacrate in Constitutia Romaniei (dreptul la invatatura, libertatea constiintei, libertatea de exprimare, dreptul la vot, dreptul la peititonare, etc.).

Dreptul comunicarii sociale poate fi definit ca fiind totalitatea normelor juridice ce reglementeaza relatiile sociale ce se formeaza in cadrul comunicarii directe si indirecte intre oameni, respectiv indivizi, agentul media, autoritatea publica si societate.

Comunicarea presupune transmiterea unei informatii de la emitator la receptor. Comunicarea sociala presupune relatia de comunicare individ-individ precum si relatia individ-autoritate si individ-societate. In aceste relatii de comunicare, un rol important il are media care este o interfata calificata intre cetatean, societate si autoritate. Obiectul dreptului comunicarii sociale il constituie relatiile sociale de transmitere a informatiilor considerate cele mai importante intre individ, societate, autoritate si media care necesita o reglementare juridica. Aceasta ramura a dreptului este situata de doctrina in dreptul public. Asadar, metodele de studiu folosite de stiinta dreptului comunicarii sociale sunt in principal: cea logica, istorica, sociologica, cantitativa si comparativa.

Izvoarele dreptului comunicarii sociale

Sunt acele norme juridice in care se prevad drepturi si obligatii ale cetateanului, ale societatii, ale autoritatii publice si mediei in domeniul comunicarii sociale.

Pot fi considerate izvoare a ale dreptului comunicarii sociale, actele juridice internationale la care Romania a aderat (declaratii, conventii, tratate, rezolutii, etc.). De asemenea, un alt izvor este si Constitutia Romaniei, legile, ordonantele Guvernului, hotararile Guvenrului, ordine, instructiuni, reglementatari si acte ale autoritatilor publice.

Conform art. 11 din Declaratie omului si cetateanului (1789), libera comunicare de gandire si opinie este unul dintre drepturile cele mai pretioase ale omului. Orice cetatean poate deci vorbi, scrie, exprima liber cu conditia sa raspunda de abuzul acestei libertati in cazurile determinate de lege. Declaratia omului si cetateanului prevede in cadrul comunicarii sociale, drepturi, libertati, obligatii, responsabilitati si raspunder. Raspunderea pentru abuzul de libertate in comunicare trebuie sa fie numai in cazurile determinate de lege.

Art. 19 din Declaratia universala a drepturilor omului prevede ca orice persoana are dreptul la libertatea opiniei si de exprimare, ceea ce implica dreptul de a nu fi tulburat pentru opiniile sale si acela de a cauta, de a primi si de a raspandi fara a se tine seama de granite, informatii si idei, prin orice mijloc de exprimare. Totodata, in Constitutia Romaniei sunt o serie de dispozitii ce reglementeaza drepturile si obligatiile individului, ale societatii, autoritatii publice si media, cum ar fi:

ocrotirea vietii intime, familiei si vietii private;

secretul corespondentei;

libertatea constiintei;

libertatea de exprimare;

dreptul la informatie;

dreptul la invatatura.

Dreptul comunicarii speciale isi are reglementarile sale specifice si in legea privind audio-vizualul, legea arhivelor nationale, legea presei precum si legea privind drepturile de autor si drepturile conexe.

Responsabilitatea si raspunderea in cadrul comunicarii sociale sunt reglementate si de dispozitiile codului penal, de legea privind statutul functionarilor publici, egea responsabilitatii ministeriale, legea bancara precum si altele in care sunt prevazute abateri disciplinare si infraciuni prin care se apara drepturile subiectilor activi si pasivi in raporturi de comunicare sociala.

Principiile dreptului comunicarii sociale

1.Principiul legalitatii

Presupune recunoasterea ca valori supreme a drepturilor si libertatilor cetatenesti consacrate de Constitutie si legile statului. Activitatea de comunicare sociala trebuie sa se desfasoare prin procedeele si mijloacele persmise de legile democratice. Orice lege poate fi criticata dar nu incalcata. Respectarea ierarhiei actelor juridice.

2. Principiul egalitatii in drepturi

Presupune ca toti oamenii sunt egali in fata legii si a autoritatii publice. Nu trebuie sa existe privilegii sau discriminari in fata responsabilitatii morale, sociale, juridice si nici pentru organele statului sau orice fel de functionari publici. Nimeni nu este mai presus de lege. Toti sunt responsabili in fata si in conditiile legii indiferent daca sunt sau nu autoritati publice.

3.Principiul bunei-credinte

Exercitarea drepturilor si libertatilor fara a urmari sau accepta incalcarea drepturilor si libertatilor legitime ale celorlalti.

4. Principiul adevarului

Presupune stabilirea adevarului (care este unic), verificarea informatiilor inainte de a fi facute publice si excluderea miniciunilor.

5. Principiul corectei informari si a opiniei publice

Art. 31, alin. 3 si 4 din Constitutie

6. Principiul libertatii de exprimare

Art. 30 din Constitutie

7. Principiul libertatii in general

Libertatea consta in posibilitatea de a face tot ceea ce nu dauneaza celuilalt. Exercitiul dreptului natural al fiecarui om cunoaste doar acele limite necesare altor membri ai societatii pentru a se bucura de aceleasi drepturi; aceste limite nu pot fi determinate decat prin lege.

8. Prezumtia de nevinovatie

Potrivit Constitutiei, pana la ramanerea definitiva a hotararii finale de condamntare, persoana este consderata nevinovata. Asadar, in orice comunicare trebuie respectata aceasta prezumtie. Conform Conventiei europene a drepturilor omului orice persoana acuzata de o infraciune este prezumata nevinovata pana ce vinovatia va fi legal constituita.

9. Principiul responsabilitatii si raspunderii

Presupune instituirea unei responsabilitati si infaptuirea raspunderii atunci cand se incalca regulile dreptului si deontologice comunicarii. Aceasta inseamna responsabilitati si raspunderi pentru toti subiectii raporturilor juridice sau morale care apar in domenul dreptului comunicarii sociale.

10. Principiul impartialittii si obiectivitatii

Presupune independenta agentului media si protectia acestuia, relatii principale nediscriminatorii intre autoritati si agenti media, precum si prezentarea si transmiterea informatiilor obiectiv si impartial.

11. Principiul secretului profesional

Presupune protectia surselor in cazurile si conditiile prevazute de lege. Nepublicarea informatiei si datelor care nu sunt supuse publicitatii sau prin care se incalca nejustificat, ilegal si nelegitim drepturile si libertatile omului si interesul public. Protectia secretului profesional si respectarea drepturilor si libertatilor legitime, protejate de instituirea secretului profesionale.

12. Principiul umanismului

Umanismul dreptului presupune o ierarhizare facuta de legiuitor prin punerea accentului in primul rand pe prevenire apoi pe reparare si un ultimul rand pe represiune, ideea principala fiind de protectie, ocrotire si educare.

13. Principiul accesului liber la informatie

Acestui principiu se circumscrie dreptul de a fi informat, dreptul de acces la sursele de informare, dreptul la apararea surselor de informare, dreptul si obligatia de a informa, dreptul la o informare corecta, dreptul de a-ti face cunoscuta informatia, dreptul la propria imagune, dreptul la viata intima, familiala si privata precum si obligatii corelative acestora.

14. Principiul respectarii dreptului de autor sau al comunicarii autorizate