curs 02

UNIVERSITATEA TEHNICA CLUJ-NAPOCA - FACULTATEA DE ARHITECTURA SI URBANSIM - TEORIA ARHITECTURII AN II – 2009-2010

1

2

Prezentarea unor teoreticieni de arhitectura si ideile lor de-a lungul istoriei: Antichitate 1. La Platon simetria reprezentarilor spatiale – era un criteriu esential al frumosului - Simetria nu era gandita in intelesul de astazi. Valoarea creatiei arhitecturale consta in munca pe planuri si volume, si se fonda pe cautarea armoniei. Incepand cu secolul al V-lea î.H., arhitectura recurge in mod constant la geometrie si aritmetica; Criteriul principal de apreciere al edificiului de catre cunoscatori devine coerenta dimensiunilor si simplitatea studiata a liniilor directoare. Acest aspect specific activitatii lor permitea creatorilor cei mai cultivati si mai abili sa creeze prin viziunea filozofilor. 2. Aristotel – sustine "coerenta intregului printr-o ordonare logica a partilor". Atat Platon cat si Aristotel plaseaza arhitectul deasupra pictorului si sculptorului, dominatia numarului in compozitia lucrarilor lor face ca aceasta sa scape arbitrarului sau simplei imitatii a realitatii. Legitimitatea formei in arhitectura este rationalitatea sa care o inrudeste cu opera unui demiurg si de fapt cu imaginea lumii celeste. 3. Vitruvius - sec. I î.C. - "DE ARHITECTURA" - cele zece carti despre arhitectura - descrierea arhitecturii grecesti si comparatia cu cea romana – Este un tratat coerent si ambitios, singurul despre arhitectura care a scapat “naufragiului” literaturii grecesti si latine. Aici el defineste arhitectura ca pe o “stiinta care trebuie sa fie insotita de o mare diversitate de studii si cunostinte prin intermediul carora ea sa judece asupra tuturor lucrarilor celorlalte arte implicate care-i apartin”1. Planurile sunt reprezentate prin "Iconografie" si fatadele sunt reprezentate prin "Orthografie". Perspectiva, probabil in forme rudimentare era reprezentata prin “Scenografie”. Se pare ca Vitruvius nu ar fi edificat prea multe constructii. Fanum Fortunae, constructie situata pe coasta marii Adriatice, se presupune ca ar fi avut la baza un proiect care i-ar apartine. Fiind mai mult un teoretician, s-ar parea ca scris acest studiu la cererea imparatului roman Augustus. Printre altele a mai construit masini de razboi (Galia, Spania). In viziunea sa: Frumusetea – are proportii antropomorfice – Arhitectura se raporteaza la om – Ea presupune soliditate, utilitate, frumusete. Proportia este cuprinsa in sfera notiunii de Simetrie, simetria este raportul pe care il are marimea unui tot cu partile sale (presupunand o insumare reusita de proportii). Euritmia - aspectul gratios si echilibrat al partilor - un ritm armonios spatial. Ev. Mediu Arhitectii apartineau in aceasta epoca ordinelor religioase. Din aceasta perioada au ramas doar opinii ale unor invatati si nu o teorie a arhitecturii sau constructiei propriu-zise. Exista dovezi ca manuscrise sau copii ale manuscriselor lui Vitruvius au fost studiate de catre calugarii arhitecti. Un exemplu il constituie o copie a manuscrisului lui Vitruvius din perioada carolingiana pe a caror file s-a gasit semnatura lui Goderamnus inregistrat ca architectus caementarius al abatiei Saint Michel din Hildesheim. Un document grafic al perioadei carolingiene (sec. VIII-X), datat din anul 800 d.H., ne ofera planul manastirii Saint Gall in forma schematica. Mai tarziu in sec. al XIII-lea avem dovezi interesante ale modului in care se desfasura constructia pe un santier medieval. Villard de Honnecourt este unul dintre arhitectii de la care a ramas un album de schite ilustrand planuri si imagini ale unor constructii gotice. Catre sfarsitul evului mediu arhitectul nu va mai participa fizic la edificarea constructiei ci va detine doar rolul unui planificator al ei desprinzandu-se de santier. In aceasta perioada orientarea reflexelor teoretice erau de natura transcendentala – valorile se obtineau empiric prin formule – scheme, raporturi armonice sau numerice. Este cunoscut faptul ca aplicau cu foarte multa atentie relatii de proportii cu numere intregi si chiar unele care includeau numarul de aur intre diferitele componente ale unui plan. Arhitectura este legata indisolubil de religie. Ceea ce se construieste in mod riguros sub aspect arhitectural sunt edificiile religioase. 4. Sf. Martin din Tours (aprox. 316-397) sustine ca numerele sunt "invelisul vizibil al fiintelor" iar "ele reglementeaza nu numai armonia fizica si legile vitale, spatiale si temporale, dar si raporturile cu Principiul. Deoarece nu este vorba de simple expresii aritmetice, ci de principii eterne comune cu adevarul. Sunt idei, calitati, nu cantitati. Geometria nu se aplica cantitatilor spatiale, ci armoniei formelor; astronomia nu studiaza doar distantele, greutatile sau temperaturile, ci ritmurile universului. Creaturile ele insele sunt numere, deoarece provin din Principiul-Unul. Ele se intorc la Principiu precum numerele la unitate: Dumnezeu este in toate ca unitatea in numere."2 Este o viziune religioasa asupra stiintelor teoretice dominata de prezenta lui Dumnezeu. 1 Vitruve, “Les dix livres d’Architecture” – corectate si traduse in 1684 de catre Claude Perrault; pg.2 2 "Dictionar de simboluri" - Jean Chevalier si Alain Gheerbrant; ed. Artemis; 1995; vol. 2; pg. 356


2

5. Sf. Augustin (354-430) este creatorul unor scrieri si doctrine care au dat nastere unui sistem de gandire numit augustinism. Acesta va influenta majoritatea filozofilor din secolele urmatoare. Structura acestei doctrine este dominata de idealismul platonician care va domina la randul sau teologia. Sf. Augustin sustine ideea unitatii in diversitate. Renastere - sec. XV Este perioada in care are loc reluarea studiilor lui Vitruvius. Leon Battista Alberti (1404-1472) – este primul teoretician al arhitecturii din perioada istoriei moderne. Inspirat de Vitruvius a scris si el un tratat sub forma a zece carti numit “De re aedificatoria”. Autorul a dorit ca el sa devina un text de referinta asemenea celui vitruvian. Acesta din urma ajusese pana la ei incomplet si aparent fara legatura cu realitatea arheologica a vremii. Acest lucru se petrecea la Florenta la mijlocul sec. al XV-lea (1450). Deoarece nu a introdus nici un fel de desene in lucrare sa, ea nu a avut o influenta teoretica percetibila asupra epocii sale. Dupa un secol continutul ei, devenise practic deja depasit. El are o noua viziune asupra arhitecturii si arhitectului. Conform acesteia, arhitectul trebuie sa gandeasca si sa manuiasca formele pure in practica artistica: este astfel aproape un filosof platonician. - va face proiectele unor orase ideale. Prin aceste proiecte, in aceasta perioada, incepe sa se puna in discutie problema sociala. - considera utilitatea ca componenta a frumosului arhitectonic apreciind soliditatea si variabilitatea constructiei - in viziunea sa fundamentele arhitecturii sunt: numarul, raportul si ordinea care impreuna, asemeni armoniei in muzica, concorda în simetrie. Renasterea tarzie - sec. XVI Vignola si Palladio aduc cu ei orientarile clasiciste. Vignola (1507-1573) – este arhitect italian. Dupa toate aparentele sub influenta lui Peruzzi, Vignola a masurat si studiat monumentele vechii Rome, cautand sa regaseasca regulile care guverneaza arhitectura antica. El a consemnat rezultatele studiilor sale intr-un Tratat al celor cinci ordine de arhitectura (Trattato sulle regole delle cinque ordini dell’architettura) publicat in 1562. Acesta este considerat in perioada sec. al XVII-lea si XVIII-lea ca fiind legislatorul in domeniul arhitecturii. Palladio (1508-1580), creator italian, reprezinta imaginea arhitectului umanist perfect si complet. El a avut sansa unei triple formatii: manuala si practica mai intai pe santiere, intelectuala mai apoi, si in final arheologica, prin calatoriile intreprinse la Roma. Rari au fost acei arhitecti care au avut parte de o astfel de formatie consistenta. Ca teoretician este autorul tratatului “Quattro Libri dell’architettura”, scris la Venetia in 1570 unde sunt redactate multe planse desenate continand spre ex. desene ale Panteonului din Roma. Philibert De l’Orme (1514-1570) este un arhitect francez renascentist. El devine arhitect al regelui Henri al II-lea – redacteaza tratatul “L’architecture de Philibert De l’Orme”. Redacteaza deasemenea primele tratate tehnice transpunand geometria in domeniul stereotomiei. Prin publicarea acestora el va face o mica revolutie deschizand portile cercului inchis al stiintei corporatiilor si raspandind astfel, public, modalitati de constructie. O mare parte dintre acestea sunt totusi inventii si metode noi descoperite si puse in practica de catre autor. Este perioada în care în urbanism apare ideea orasului ideal. Vincenzo Scamozzi (1552-1616) este unul care va publica conceptia unui astfel de plan in tratatul sau “L’idea della architettura universale” (1615). Precum o indica titlul, autorul incearca sa infatiseze toate regulile arhitecturii lumii cunoscute. El promoveaza ordinele antice si cauta, cu ajutorul lor, sa determine perfectiunea gustului clasic, preconizand alegerea formelor in functie de finalitatea lor practica. Alaturi de Vitruvius si Alberti, el este de parere ca un sistem matematic uniform ar trebui sa guverneze legaturile intre toate sectiunile constructiilor. Sec. al XVII-XVIII – instalarea stilului baroc si reactia clasicismului fata de baroc In Italia un mare arhitect practician va aduce schimbari majore in traditia constructiilor. Este vorba de Francesco Borromini (1599-1667). Prin lucrarile sale acesta va face ca datele lexicale (elementele formale) ale antichitatii sa fie interpretate si transformate pentru a produce noi sensuri. Ordinele arhitecturale devin un fel de sistem de concordanta metrica avand ca finalitate, in urma unei atitudini critice, frumusetea. Guarino Guarini (1624-1683) este un arhitect, teoretician, filosof si matematician care apartine clerului. El considera ca simtul frumusetii si al proportiei este guvernat de catre gust care la randul sau este subiect al schimbarii istorice fiind influentat de factori regionali. Va redacta mai multe lucrari teoretice printre care “Architettura civile”. Aici el afirma credinta sa: “Arhitectura poate schimba regulile Antichitatii Clasice si sa faca altele noi”. El va mai redacta si alte lucrari sistematizand doctrine filozofice si cunostinte matematice. François Blondel (1618-1686) – arhitect clasicist este primul director al Academiei de Arhitectura. Ca formatie este arhitect, inginer si matematician. Va sustine o intensa activitate de invatamant precum o arata cursul sau de arhitectura


3

(Cours d’architecture) predat la Academia Regala de Arhitectura si publicat in 1675. Cursul, reeditat de patru ori in zece ani, va servi ca manual tinerilor arhitecti ai Academiei pana la mijlocul sec. al XVIII-lea. El acorda arhitecturii primatul asupra picturii si sculpturii situand cele trei arte alaturi de poezie, arta dramatica, muzica si dans. Conform opiniei sale, toate acestea sunt fondate pe acelasi principiu adica frumusetea. Dupa Blondel “frumusetea este sursa, originea si cauza placerii produse de arta”. Va avea o pozitie conservatoare si va fi unul dintre principalii exponenti ai asa numitei “certe intre vechi si moderni” incercand sa pastreze traditia clasica a antichitatii. Sec. al XVIII-lea Apar teoreticieni care dezvolta teorii sub semnul contrareformei si rup orientarile clasiciste ale inaintasilor. Iluminismul – intre 1715-1789 – curent care respinge autoritatea si fanatismul in numele progresului si al ratiunii. Immanuel Kant – este un filosof care apartine acestui curent. El va regândi în mod esential aspectele filozofice, lucrarile sale fiind o interogatie asupra legitimitatii cunoasterii. El considera ca orice cunoastere stiintifica este uniunea între o formã si un continut. Spiritul uman furnizeaza forma iar continutul nu poate veni decât din experienta sensibila. Estetica transcedentala stabileste ca spatiul si timpul sunt intuitii pure, forme a priori ale sensibilitatii si nu proprietati obiective ale lucrurilor. Referindu-se la arhitectura, el propunea conceptul de "frumusete aderenta". El are o conceptie istorista si eclectica asupra arhitecturii. Deasemenea el promoveaza ideea separatiei dintre constructie si decoratie, idee care a condus la eclectism, la ruperea relatiei intre structura si invelis (decoratie). El considera ca o opera de arta este o “finalitate fara sfarsit” (Hachette). Claude Nicolas Ledoux (1736-1806) - Arhitect vizionar, constructor, urbanist si desenator, filozof si poet al teoriei arhitecturale. Este un arhitect care a activat in sfarsitului de secol XVIII. El va descoperi teoria arhitecturii la scoala lui François Blondel. Ledoux a cultivat idealizarea formelor geometrice si structura aparenta a edificiilor. Unul din conceptele principale pe care le-a promovat a fost sinceritatea expresiei arhitecturale: “Adevarul in arte este un bun al tuturor; este un tribut liber pe care-l oferim societatii; cautarea pentru a-l descoperi este un drept care apartine tuturor” – (“La Verité dans les arts est un bien des tous; c’est un tribut liberal que l’on offre à la societé; chercher à la découvrir est un droit qui apartient à tout le monde” – (Dictionnaire des Architectes). A fost adeptul formei singulare si a volumelor autonome fiind sensibil la efectele luminoase si la contrastele viguroase. El a inventat un stil propriu, care transcende teoria clasica a imitatiei, prin creatie libera si inventie. A fost adeptul arhitecturii simbolice - o arhitecturã care vorbeste – (l’architecture parlante). A adoptat un expresionism al volumelor pure (cuburi, sfere, conuri, cilindri, piramide) unde ordinele antice au fost reinterpretate evocand originile mitice ale arhitecturii. El considera ca Natura influenteaza arhitectura prin natura umana care reprezinta caracterul ei simbolic si natura fizica, adica infatisarea formelor plastice. A realizat un proiect pentru constructia unui oras ideal dezvoltat in jurul salinelor regale din localitatea Chaux des Fonds care a fost partial construit. Aici a propus o serie de monumente utopice cu substanta simbolica consacrate sociabilitatii precum: Oïkema (locuinta de placere), Templul memoriei sau Pacifer-ul. El a considerat vederea ca fiind primul simt ca importanta dintre toate simturile. Spunea:“Oamenii absorb cu ochii atât virtutii cât si vicii”. Cu aceste cuvinte el ilustreaza teoria sa morala asupra senzatiilor. (Dictionnaire des Architectes) Friedrich Hegel (1770-1831) – în conceptia sa arhitectura este indreptata spre exterior presupunand trei posibilitati:

- arhitectura simbolica sau independenta – exterioara în sine, fara alte elemente - arhitectura clasica – exterioara ca mijloc in redarea unui scop - arhitectura romantica – maura, gotica sau germana – aceasta detine un scop social devenind “independenta estetic”.

- considera arhitectura ca fiind “inceputul artei” (element care poate fi lipsit de interioritate) iar muzica “sfarsitul ei”. Secolul XIX Karl Friedrich Schinkel (1781-1841) Conceptia sa asupra arhitecturii este una multipla care poate fi considerata neo-greaca inspirata atat de Antichitate, perioada gotica cât si de revolutia industriala engleza care avea loc in prima parte a sec. al XIX-lea. Desi nu a reusit sa duca la indeplinire proiectul sau de a publica un curs de arhitectura a lasat posteritatii numeroase fragmente din scrierile sale. Acestea ne arata o suma de versiuni succesive asupra conceptiei sale: romantica, clasica si tehnica. A reprezentat unul dintre teoreticienii majori ai epocii sale.


4

John Ruskin (1819-1900) –Lucrarile sale cele mai importante au fost compuse intre 1840-1860. Scrierile sale se apleaca asupra si impun notiunea unei arte moderne. Arta in opinia sa are ca scop sa observe si sa descrie ceea ce exista. Conceptul de adevar ocupa un loc central la Ruskin. Adevarul implica angajamentul sincer al artistului in ceea ce creeaza el (Dict. des architectes). In cartea sa “Cele sapte lampi ale arhitecturii”, una dintre cele mai renumite ale sale, promoveaza o atitudine moralizatoare. Refuza prin aceasta o arhitectura dezradacinata care nu are ca scop decat profitul financiar in defavoarea valorizarii sitului (amplasamentului) si al geniului societatii. Cele sapte “lampi” sunt de fapt ideea unor directii iluministe care sunt fundamentul unei morale pozitive adevarate: - devotamentul, - adevarul, - puterea, - frumusetea, - viata, - amintirea, - supunerea In opinia sa arhitectura religioasa raspunde tuturor acestor “lampi”. Prin prezenta acestora el defineste rolul social al arhitecturii. Are o pozitie materialist-mecanicista si considera necesara unitatea rezolvarilor tehnice cu cele estetice. Viollet le Duc – un foarte mare admirator al perioadei medievale. A studiat îndeaproape constructiile evului mediu considerate pana atunci barbare (de unde si denumirea de gotic). A facut parte din curentul romantic care s-a instalat in sec. al XIX-lea. A fost antrenat deasemenea in curentul “pozitivist”, rational si chiar cel “scientist”. A dobandit o vasta cultura istorica si eruditie tehnica si arheologica. Prin scrierile si lucrarile sale a alcatuit o adevarata doctrina privind restaurarea monumentelor istorice. Si-a declarat deschis opozitia sa fata de academismul neo-clasic si eclectic. Iar, influentat de cunosterea acumulata prin studiul constructiilor gotice va aplica aceste tehnici si constructiilor noi sau extinderilor celor vechi participand la instaurarea curentului neo-gotic. Un exemplu in acest sens il constituie castelul Pierrefonds care a fost reconstruit complet pe ruinele pre-existente. Reconstructia a fost facuta cu aportul a multor inventii formale proprii. Considera ca un monument este o “marturie a trecutului”, o “lectie de istorie” pe langa valoarea sa ca opera de arta. Considera ca aportul timpului sau trebuia sa se manifeste prin completarea si omogenizarea constructiilor istorice pentru a deveni astfel perfecte sub aspectul lor formal. In lucrarea sa “Entretiens sur l’architecture” subliniaza rolul structurii portante, interdependenta structurii si a decorului si introduce ideea rationalismului si a logicii arhitecturale. Astfel o data cu afirmarea acestor noi concepte apar germenii arhitecturii rational - functionaliste. La jumatatea sec. al XIX-lea – apare o pozitie opusa fata de arhitectura neoclasica, romantica, eclectica generata de necesitatile tot mai mari de construire si introducerea unor noi programe de arhitectura precum garile, pasajele comerciale sau halele industriale. Catre sfarsitul secolului se naste treptat curentul arhitectilor moderni ce preiau noile posibilitati tehnice (otel si beton) si pledeaza pentru o rezolvare estetica simpla si sincera a problemelor constructive. Pe langa parametrii estetici, se incepe in aceasta perioada ca in arhitectura sa fie luati in considerare: - factori tehnico-economici si - dezvoltarea fortelor de productie Astfel catre sfarsitul sec. al XIX-lea si inceputul sec. al XX-lea apar arhitecti care vor aduce un suflu nou: - Adolf Loos va condamna decoratia asemanand-o cu tatuajul - considerat în acea vreme barbar, - Auguste Perret va promova folosirea betonului armat in constructii. - In urbanism Ebenezer Howard va aduce o serie de concepte noi precum "orasul gradina": un oras cu maxim 32.000 de loc. care avea o dezvoltare planificata si cu functiuni dispuse separat (lucru preluat mai tarziu de catre le Corbusier). Se mai observã spre sfarsitul sec. XIX si inceputul sec. XX aparitia unor serii de curente noi: - o arhitectura Organica - Art Nouveau (Franta), Jugendstil (Germania), Secession (Austria) si - arhitectura Expresionista care se face simtita in perioada anilor 1914-1930 - avand radacini in Jugendstil - reprezentata de catre Peter Behrens, Hans Poelzig, Max Berg, Erich Mendelsohn, Hans Scharoun si altii.

curs 02

Documents