Nr. 20 .

Cuprinsul : Actualităţi.

Traian Cionf i : La naş terea Domnulu i . — P o p Ş te fan : Naşterea Domnulu i . . . — A-lexandru Sabou ; Georges Clemenceau.

Preocupări : Lazăr Cosma: Serbarea „Pomulu i de Crăc iun" . — V. 1. Mancioc : Basu l în şcoală....

Chestiuni didactice : , N. D . Corâciu : Ceva din p redarea cetirii . — Lazăr Cosma : Lecţ ie practică.

Sălajul: G. Matieşanu : Din folclorul Sălajului. — Spicuir i din folclorul sălăjan.

Pagini de literatură : Coriolan Il ieş : Cărţi şi reviste . — Ioan Toduţ iu : Dat in i de Crăciun.

Note şi observări. I . Mango : Câteva observări a supra activităţ i i cercuri lor cul turale . — M. San-Ma-rino. P e marginea unu i examen.

Revista revistelor: < Simion Oros : Spicuir i .

Diverse : ^ Cum se achită salariile. — Gh. Mişcarea populaţiei l lomânie i în anul 1928 — I. Cleja: Congresul corpului didactic .

Activitatea extraşcolară I . Mango: P rogramul de muncă a centrelor cul turale pe an. şcol. 1929—30.

Administraţia şcolară: D. Mărgineanu : Constatări la sfârşitul a-

nulu i . Ştiri:

Inspectarea înv. religios. — Congresul Corp. did. — împărţirea directoratelor ministeriale — Bugetul ministerului instrucţiuni şi cultelor în 1930. — Vacanţele şco'are de Crăciun. — Decretul ds definitivare. •— Monografia şcoaielor. —• Un jubileu, — Sărbătorirea prof. lorga. — Logodnă. —• Pedepsirea unei înv. — Francarea corespondenţei oficiale, — Bagajul de mână în vagonul de călători. — Orele de birou,

Partea oficială: I. Revizoratul şcolar al jud. Sălaj.

Tip, „Luceafărul" Zălau

Anul VI. Zălau, 15 D e c . 1929 Nr. 20 .

ŞCOALA NOASTRĂ REVISTĂ PEDAGOGICĂ-CULTURALĂ-

organ oficial al revizoratului şcolar, al comitetului şcolay judeţean şi al asociaţiei învăţătorilor din judeţul Sălaj, ~*

Director: loan Mango .

altă preocupare decât laudă şi mărirea Domnului . Ne-a învă ţa t care es te adevăra tu l scop al vieţii pentruca t impul acesta să ni se pară mai uşor şi mai dulce.

învăţătur i le Sale, scoborâte din Înţelepciunea Divină, le-a împărtăşi t cu toată dragos tea şi abnegaţia, urmărind un singur scop : fericirea noastră . Unde m a v înainte eram robii tu turor credinţelor deşar te şi rătăcite, astăzi trăim cu suftetul luminat de descoperirea dumnezeească sperând în fiecare clipă dobândirea fe-ricirei, dacă nu aici, — dincolo de e tern i ta te .

* * *

E iarnă. Ultimele zile ale anului se târîe anevoios, sbă tându-se obosite ca să ajungă sfârşitul. Natura satisfăcută a adormit şi t roene de zăpadă au acoperit pământul . Pacea s'a coborît pes te toată făptura.

Creştinii se pregătesc de praznic căci se apropie Noaptea Sfântă a Crăciunului. Căşile, umilite şi îngreuna te de mant ia albă a zăpezii, — vesele însă, — se luminează şi razele acestor lumini înviorează inimile oamenilor făcându-le să tresară. La porti ţă apar colindătorii. Copii plăpânzi şi 'mbujoraţi, fetiţe gingaşe şi scumpe, cu t rais ta a târnată în grumazi şi «toiagul nelipsit« într 'o călătorie ca aceasta, plini de bucurie că a sosit vremea mul t dorită, aleargă ca mici magi, să vestească tu turor c ă : »Astăzi s'a născut, cel făr 'de'nceput, cum au zis prorocii.« Părinţii privesc cu drag după aces te mici odrasle şi dragostea lor creşte mai t a re când din gur i ţa nevinovată a acestor »vestitori« află şi ei că »s'amplinit Scriptura.« Nimbul nopţii a învăluit tot satul . N'auzi decât crâmpeie de voci, melodii r i tmate int re tă indu-se din cari înţelegi c ă : «Undeva p 'acest pământ, s'a născut Fiuţul Sfânt.« Treci mai depar te şi te opreş t i : «Naşterea ta C i i s t oa se . . . răsărit-a lumii lumina . . .« şi t e descoperi . Nu trece mult şi alt

f

grup vine c u : » 0 ce veste minunată, din Vifleem ni s'arată...« Stai de drag contemplând frumuseţea tabloului nocturn pe care n'ai ocazia decât odată într'un an să-1 vezi, în noaptea Crăciunului îmbinată d e farmec, cânt şi poezie, în satele noastre româfteşti a căror patriarchie nu se tulbură decât rareori în momentul de erupţiune a sufletului lor. Obiceiul de Crăciun nu se termină aci. Tinerii felicită fetele prin colinzi şi cântece acomodate ce cuprind adevărate frumuseţi: »Ca să vie peţitori, minten după sărbători.« Bătrânii se întâlnesc şi oşpâtându-se cântă: >>C'un firuţ de busuioc, dă-i Doamne gazdii noroc; c'un firuţ de mintă creaţă, dă şi găzdoaiei v iaţă . . .« Veselia, pacea şi înfrăţirea au ajuns apogeul. Patimi, ură, invidie, toate dispar, şi de bucurie că s'a născut Mântuitorul, oamenii se iartă şi-şi uită greşalele unul altuia.

* * *

Noaptea se afundă. Un cocoş trezit din somn şi buimăcit de o melodie ce o crede a colegului său, cântă în limba lui. Se apropie miezul nopţ i i . . .

Deodată glasul de argint, sonor şi vibrant al clopotului umple negura nopţii chemând pe credincioşi la Casa Domnului. Uliţele se umplu de făclii, toţi aleargă smeriţi spre închinare. Biserica luminată de mulţimea luminilor atârnate în candele îţi face impresia »Peşterii« luminată de lumina cerească. Creştinii tăcuţi umplu biserica, iar glasul preotului se ridică melodios deasupra tuturora insuflând fiori de slavă. Rugăciunile umplu bolta şi toţi răpiţi de acelaş gând ne găsim cu sufletul în faţa coborîrei lui Isus pe pământ. Şi când preotul ne vesteşte că Fiul Omului într'adevăr a venit, învioraţi de dumnezeeasca împlinire, cu toţii ne unim glasurile: »Cristos se naşte, mă-riţi-L, Cristos se naşte înălţaţi-L, Cristos se- naşte

*

lăudaţi-L. Nu vă'nf ricoşaţi ci vă'mbucuraţi.. .« şi aşa mai departe.

In faţa acestui tablou sfânt trebue ca orice inimă să se înalţe spre puterea supremă care conduce destinele lumii. Spontaneitatea isvorîtă din dragostea de ' lege, obiceiuri şi credinţă şi manifestaţia ei sinceră şi ^ măreaţă are la bază o putere divină pe care mâna * omenească n'o poate opri. Şi atâta vreme cât con- i vingerile despre descoperirile sacre vor fi vii în su- A fletele noastre vom avea sufletul împăcat căci ştim ,1 pentru ce trăim. Şi clacă dorim această pace sufletească, ~, n'avem decât să ne coborîm în templul credinţei şi \ vom găsi măngâerea. %

Atunci Naşterea lui Cristos ne va fi de folos ! ^ Măerişte, Crăciunul al 1929-lea. <

Trăiau Cionfi t-"\ înv. dir.

Naşterea Domnulu i . . . i

»Mărire întru cei de sus, Iui Dumnezeu pe pământ ^ pace, şi între oameni bunăvoire« cu aceste cuvinte se. J | cuvine fiecărui creştin sa-1 prime scă pe cel promis J§ Dumnezeu-Omul, care în chip de om a venit în lume, % — în iesle de boi născându-se din Prea Curată Ver- _f gură, — să lăţească propovăduind cuvântul adevărului. '*• Prin exemple, semne şi minuni să ne deschidă calea spre mântuire, ca să dobândim împărăţia veşnică

Cu câtă bucurie, cu câtă nerăbdare sunt aşteptate aceste zile, de laudă şi mărire, de cei mic ca de cel mare, dela tânărul flăcău până la bătrânul nins de povara bătrâneţelor, cu acelaş dar, cu aceeaş bucurie în suflete aşteaptă venirea micuţului I sus . . .

Ce lungi, ce plictisitoare şi fără viaţă sunt pentru copii zilele înainte de Crăciun.

De câte ori, ziua, ba si noaptea prin vis, n'au numărat pe degete, zilele ce mai sunt până în Ajun. .

Şi €E bătăi de inimi au simţit în pepturile lor când li-s'a spus : »Vacanţa de Crăciun.« v

N'au dat rând şă-şi adune cărţile de bucurie, şi'n chiote de veselie să plece fiecare spre casa părintească. Lucrul lor în zilele acestea s*a mărginit doar numai la facerea bâtelor, cu cari să-se apere de câini, i a bocitul în jurul mamelor, să-le facă trăisti, uude să - ş i a pună colacii, nucile, merele dela colindat.

Flăcăiandrii nu dau rând învăţând; »PIuguşorul«, »Vifleemul« »Capra,« etc.

In fine, soseşte şi seara cea mult dorită. Cârduri, cârduri, copiii se îndreaptă pe uliţe, ne ştiind de unde" se înceapă colindatul.

Satul e o lume întreagă de bucurii, dela un capăt la altul o mare de voci, măresc cu imnuri de laude venirea celui făgăduit.

In satele româneşti nu se păstrează obiceiul de a întreba la fereastră: »Lăsaţi colindătorii« căci fiecare creştin, plin de dragoste aşteaptă naşterea micuţului Isus, fiecare aduce jertfă, un colac, câteva nuci sau mere, Mântuitorului, pe cari le împarte micuţilor copii

La satele dela ţară, în tradiţie, acolo e granitul sfânt al credinţei adevărate creştine.

Unde bătrânul alături de tânăr, copilul alături de mamă, cu acelaş imbold în suflete, cu aceeaş bătaie de inimi exprimă :

»Salte cerul şi pământul^ Să se laude cuvântul

Cu câtă precauţiune, lucrezză părinţii, ca promisiunea lor să fie împlinită, — că îngeraşul şi Moş-Crăciun, copiilor cuminţi, buni, ascultători le va aduce daruri ca: pălării, ghete, haine noui etc. în noaptea ajunului şi le va pune în vatră, — cu măiestrie ca copilul să nu afle că chiar părinţii lui l-au înşelat.

* * *

Mijloace indirecte, de educaţie şi de instrucţiune

religioasă, din partea părinţilor; dacă copilul se poartă bine; se roagă seara, şi dimineaţa lui Dumnezeu, dacă învaţă bine la şcoală, Dumnezeu prin înger sau prin Moş-Crăciun îi răsplăteşte munca. Iar pe când copilul află adevărul, obişnuinţa a devenit lege morală.

Cu câtă plăcere micuţul copil nu face tot ceeace i-s'a spus că este bine, ce este frumos şi plăcut părinţilor şi lui Dumnezeu, şi de câteori dacă-şi isprăveşte lucrurile sale nu întreabă de mamă-sa »ce să mai lucrez maică, că ce am avut de lucru am isprăvit« numai şi numai ca îngeraşul lui, să scrie în cartea cea mare, în care scrie toţi copiii, tot fapte bune despre ei şi spuind lui Moş-Crăciun cel bătrân cu barba albă când o veni noaptea, cu calul lui cel alb, care e potcovit cu potcoave de colac şi cu cue de cârnaţ, să nu facă zgomot când merge, — pela poarta lor, »aci nu locueşte copil bun« şi atunci Moş-Crăciun să nu-i lase nici un dar, ci din contră să zică: »acesta-i copilul cel mai cuminte şi mai bun dintre toţi, Moşule, să-i lăsăm celea mai frumoase daruri.«

Ce mândru este el între copii, că'n urma purtării lui bune, Moş-Crăciun i-a adus: ghete, pălărie sau haine noui.

Cum se răspândeşte svonul între copii, care ce au primit dela Moş-Crăciun, răsplată pentru purtare şi fapte bune. Cu câtă hotărâre, în gândurile lor, nu-şi propun că de-aci înainte să fie cu mult mai cuminţi şi mai buni. O emulaţie în purtare între copii.

Bucurie, nemărginită dăinueşte în comune, că după un post de şase săptămâni, au ajuns din nou să poată aduce imnuri de înălţare, rugăciuni de mântuire celui născut — Isus

Fiecare familie după putinţa ei, acuma face masă. mare. Părinţii, înconjuraţi în jurul mesei de copiii lor cei cuminţi, simt o fericire familiară şi înfruptându-se din binecuvântatul purcel, — ca tot Românul — să-şi mai ungă gâtul uscat de atâta post, şi ridicând paharul cu beutura ce i-a dat-o Dumnezeu la acest praznic zice soţiei »Să trăeşti să-ne ţină Dumnezeu

să ajungem mulţi Crăciuni în pace şi sănătate şi tot aşa să-ne bucurăm totdeauna de copiii noştri cum ne bucurăm acuma. Dă-ne Doamne tot ce dorim,«

In bisericuţele de lemn la sărbători dela cel mai mic până la cel mai "bătrân, cu acelaşi entuziasm aduce laude lui Dumnezeu dând răspunsurile liturgice.

Nu se pomeneşte la ţară român care să nu ştie cânta troparul N a ş t e r i i . . . . .

Să facem o mică paranteză întrebându-ne: Oare tot atât de aşteptate sunt aceste sărbători

şi la oraşe ca-şi la ţară ? Tot aceeaş tărie a credinţei, adevărate" este şi la intelectuali? Eu cred că nu greşesc când zic, nu. Şi mai puţin, când zic; lumea dela oraş este prea puţin statornică în credinţa, prea neîncrezătoare în mântuirea sufletului prin ea.

Chiar intelectualii cari ar trebui să fie exemplul cel mai viu în educaţia religioasă în faţa ţăranului să dovedească că cinsteşte credinţa care ne-a păstrat portul şi limba prin biserică.

E foarte dureros că mai există şi acuma persoane (zise educatoare a poporului) cari nici chiar la sărbători mari nu merg la biserică să arate creştinilor că respectă acel loc de mângâiere,- care a fost refugiul de reculegere sufletească pe .timpuri.

Şi acest exemplu în fapt ar avea mai mare influenţă ca orice sfaturi teoretice.

Să ne reculegem greşelile şi cu aceeaş dragoste, cu acelaş imbold în suflete să luăm parte la praznicul cel mare aducând cu aceeaş căldură sufletească imnuri de mărire micuţului Isus . . .

Se cuvina ca celui mai mare învăţător al lumii să-I aducem şi noi omagiile noastre sufleteşti cântând:

Naşterea ta Cristoase Dumnezeule Răsărit-a lumii lumina cunoştinţii

Sărbători fericite ! * Pop Ştefan, înv. dir.

Almaşul-Mare.

Georges Clemenceau.

In ziua de 24 Noeravrie 1929 ora 1 şi 45 minute, în Paris şi-a dat sufletul în mâinile Creatorului una dintre cele mai marcante personalităţi a oame-nirei... Georges Clemenceau, a cărui pierdere o regretă azi toată lumea binevoitoare, dar în special sora noastră Franţa, al cărei fiu a fost, este şi va rămânea, căci pentru binele şi propăşirea ei şi-a închinat întreaga sa viaţă. Datorită «Războiului Mondial« G. Clemenceau a avut ocazia şi posibilitatea de a-şi creia un renume internaţional, prin faptul că a lucrat pe lângă interesul patriei sale şi în interesul naţiunilor, şi in special, în interesul naţiunei româneşti, al cărei sincer şi devotat colaborator a fost atât în timpul războiului, cât şi după războiu, cu deosebire la în-cheerea păcei, susţinând cu tăria cuvântului său impunător, bazat pe documente naturale, teza românească, adecă: dezrobirea ţinuturilor subjugate ş i s alipirea lor la Patria mumă. Ca recunoştinţă pentru marile binefaceri ale acestui bărbat de acelaş sânge cu noi am ţinut de bine ca alături de toate coti-dianele şi a revistelor cari se dau par'că dean'trecutele între ele, căutând a scoate în evidenţă cât mai mult, personalitatea, calităţile şi meritele lui, ca prin câteva rânduri numele: Georges Clemenceau să fie eternizat şi în revista învăţătorimii din acest judeţ.

G. Clemenceau s'a născut în anul 1841 Sept. 28 în satul Mouilleron-en Parede din ţinutul Vendee.

Studiile şi-le-a făcut în Paris îmbrăţişând medicina, cariera tatălui său. De tânăr se aruncă în frământările vieţii politice, pentru că resimţea că are în-clinaţiuni deosebite. Ca student organizează pe străzile Parisului răscoala împotriva Imperiului şi este nevoit să fugă în America de unde s'a reîntors numai la căderea lui Napoleon III, pentru care nutrea

o ură grozavă. Tragicul sfârşit al răsboiului Franco-German pentru scumpa lui ţară, îl face a-şi arunca halatul de medic, dedicândus-e cu trup şi suflet politicei,-prin care prevedea parcă, c a v a putea fi de mai mare folos patriei sale umilite.

Ales deputat în adunarea naţională dela Bordeaux, refuză a se resemna la pierderea Abzaciei şi Lorenei, predicând rezistenţă până la capăt. La 1870 este ales de primar al arondismentului Montmartre de unde scapă ca prin minime do a nu fi executat alături de partizanii săi politici. In anul 1871 e^te ales deputat de Paris, când îşi începe cariera parlamentară, semănată cu interpelări şi invective cari aveau scopul să acumuleze o adevărată hecatombă de ministere. Ajuns şeful unei opoziţii gălăgioasă, răstoarnă guvern după guvern, începând cu resturnarea guvernului Iules Ferry, iar altele la intervale scurte au aceiaşi soartă, căstigându-şi porecla de Tigru, ce şi-a

'găsit consfinţirea oficială în diploma de doctor honons causa al universităţii din Oxford care îl declară de „Tigrem Galicum".

Alături de acţiunea cuvântului, G. Clemenceau desfărşura acţiunea cuvântului scris, apărânduri în fiecare zi articolul semnat, prin care despica sensul ultimului eveniment, «lovind ca un trăsnet« şi definind o nouă orientare. Ziarul său »Aurora« era groaza adversarilor săi. Colaboratorii îl iubeau aşa de mult încât se considerau adevăraţi sclavi, frapaţi de figura şefului lor, gata să-1 urmeze orbeşte. Pretutin-denea era crud ca un satrap şi cu capricii mai energice ca a vechilor proconsuli, gata să renunţe la "Un devotament de dragul unei vorbe de spirit.

Pentru G. Clementeau coloana ziarului era: »o tranşe'e de unde porneau vijelioasele lui atacuri, de unde îşi urmărea cu îndărătnicie adversarii, de unde antrena spiritul public, întreţinea atmosfera de febră, anima curente, stăvilea acţiunile adverse, imprima credinţa lui opiniei publice, ca mâna viguroasă a unui sculptor într'o pastă, grupa, fireşte, simpatii dar mo-

biliza mai ales uri teribile, vrăjmăşii neindurate, ce frământau dorul răsbunării unice : prăvălireao mului permanentei provocări.« Aceasta era axioma pe care spiritul su i o urma re calea ziaristicei. Lupta dârză pe care mereu a trebuit să o nutrească şi în special ' fiind compromis în afacerea »Panama«, desgustându-se de viaţa parlamentară, renunţă pentru zece ani la orice acţiune politică. La 1902 apare din nou în viaţa politică ca senator de Var. Intr anii 1906—1909 este preşedinte ele consiliu şi nu revine la putere decât ; în 1917 Noemvrie 15, dupăce dusese împotriva con-ducătorilor războiului cele mai violente campanii, »ochii lui nu căutau decât adversităţi, pe care să-le atace şi să-le doboare," de aceia discursurile sale rostite în senatul francez, ce erau usturătoare, îi . dobândiseră îrerederea d-lui Poincaré. »Ye fais la ; guerre« era deviza cu care G. Clemenceau, a pornit represiunea împotriva cuiburilor de demoralizare a * armatei depe front. Cu ea a păşit la restabilirea îron- 4 tului dând comandamentul unic sub ordinile mare- 1 şalului Foch care a încoronat-o cu victorie. Erau cele 1 mai frumoase zile — după — mărturisirea sa proprie — zilele trăite în iarna anului 1917 în cari bătrânul ^ insufla credinţa în triumf »unei întregi coaliţii de 1 noroade demoralizate« după care un vânt de entuziasm pentru viitor a prins din nou să fluture prin fanioanele nouposturilor, în urma căruia frontul puterilor centrale a început să sângereze şi să se surpe sfâşiat de colţii şi de ghiarele »Tigrului«.

In 11 Noemvrie 1918 ca prim-ministru avu în-sfărşit fericirea de a-şi vedea duşmana de moarte in- -genunchiată semnându-şi condiţiunile grele ale armistiţiului, după care act împortant urmă pacea care 1-a surprins mai mult decât răsboiul, faţă de care cu toate acestea a ş t u t să se achite bine şi cu vârf.

Istovit de anii bătrâneţei bătrânul Tigru din Ven-dée se calmează puţin, în care timp se priveşte scriind »Au soir de la pensée « două volume de meditaţii în care spune despre sine: »je ne suiş qu'une

chose des choses, dans l'indifférence de Punivers«^.. «trebue să lupţi din locul de acţiune căci lupta este principiul, mijlocul şi scopul« . . . «acţiunea în evoluţie de ideal este unica forţă şi totala virtute.« »A trăi pentru a te păstra e bine. A trăi pentru a te jertfi e totul, « — sunt principiile după care G. Clemenceau s'a condus — acel năprasnic amant al vieţii, fulgerul acţiunei, luceafărul gândirii, învingătorul Germaniei, salvatorul Franţei şi al omenirei, «Clemenceau părintele Biruinţei « a cărui făptură de granit căuta parcă să înfrunte vremurile ca o staţiune, uitat pe pământ de acel ce-şi chiamă eroii Totuş bătrânul Clèmen-ceau*«u a fost uitat de Ziditor căci împlinindu-şi 88 de ani el a părăsit pământul ca om de acţiune, lăsând influenţa sa covârşitoare asupra generaţiilor existente având următoarea modesta şi ultimă dorinţă testamentară :

«Vreau să fiu dus în tăcere, în zori de zi spre pădurea méa din Vendéea. Aci sicriul v. ms. tatălui meu şi ca şi alui, vertical. Chiar şi mort, vreau să rămân în picioare. «

Un om de rând poate nădăjdui Ia odihna eternă, un viteaz o respinge însă şi după moarte. Pentru toţi grija şi veghea încetează când s'au închis pleoapele, pentru Clemenceau veghea e o lege şi mai inexorabila în mormânt. Pentru toţi viaţa e un compromis de somn şi de veghe, iar moartea un somn mai adănc şi neîntrerupt.- Pentru el moartea e o viaţă mai înspăimântătoare, mai fără preget, fiindcă e veşnic trează — debout" — veşnic în picioare ; în groapă sus.

In pământul îmbibat de jertfe al Franţei a pogorât o albă şi stranie santinelă : G. Clemenceau care a Ger ut să fie înmormântat cu toată simplicitatea, fără discursuri şi ceremonii oficiale pe care 11 deplâng alături de Franţa toate popoarele.

Clemenceau a iubit ţara noastră, fiindcă România

iubea Franţa, a înţeles ş l a apreciat jertfele noastre şi importanţa naţiunei noastre, în munca naţiunilor pentru civilizaţie, libertate şi pace, de aceea a contribuit în mod hotărâtor la aşezarea hotarelor între care trăim astăzi.

De aceea în faţa mormântului proaspăt deschis unde au fost depuse rămăşiţele Tigrului Georges Cle- \ menceau, România întreagă se pleacă cu recunoştinţă alăturându-se la doliul mare ce a cuprins pe sora £a Franţa. \ j

Giorocuta, la 27 Noemvrie 1929. " |

Alexandru Sabou.

' .. 'i Liber ta tea consistă in a asculta de legea politică şi civilă. . ,^

Sun t însă oameni cari au ideia opusă, că l ibertatea ar fi insem- / | nând a n u se supune nici unei legi. M<

D'AZEGLJO. EICOBDI. i

Liber ta tea este un vin generos , care tu lbură creerii slabi. Numai pr in t r 'o lungă pract ică se obişnuesc oamenii a suporta , o doză mare din el.

DE SISMOND, ESSAIS.

Preocupări

Serbarea „Pomului de Crăciun". Unui popor ca să se deosebească de celelalte

popoare, îi trebuesc, trei condiţii: limbă, portul" şi obiceiul. Şi fără îndoială că poporul nostru românesc se bucură de toate cele trei condiţii. Noi, Românii, avem limba noastră armonioasă, '-avem graiul nostru strămoşesc. Noi, Românii, avem portul nostru : portul naţional. Apoi mai avem şi obiceiurile: obiceiuri Ia naştere, obiceiuri la căsătorii, ociceiuri la moarte şi obiceiuri la diferite sărbători ca : Paşti, Crăciun etc. etc. Dar dintre toate obiceiurile pe care le avem noi, cele mai caracteristice ale neamului românesc, cele mai pline de umor, cele mai mult aşteptate de bună seamă sunt obiceiurile de Crăciun.

Dela copil şi până la omul mare, aceste obiceiuri sunt simţite din adâncul inimei, sunt înrăd cinate, ca nişte pietre scumpe în sânul poporului românesc şi care licăresc ca diamantul în mod instinctiv în sufletul fiecăruia din primele zile ale postului si până ce trec sărbătorile Crăciunului.

Câtă bucurie pe copii, ce momente de revelaţie sufletească. Cine nu-şi aduce aminte din copilărie, de serile de Crăciun, de stea, de vifleim s. a. Cine nu regretă acele timpuri din copilărie.

Totuşi e regretabi1 că în multe comune ace*şte obiceiuri frumoase în amintirea Domnului Nostru Isus Cristos care s'a jertfit pe sine pentru noi, lipsesc cu desăvârşire. Lipsesc zic, fie din cauza opresiunilor pp care le a îndurat poporul Românesc, fie din deşinte-resarea lui faţă de aceste obiceiuri. Dar din această desinteresare faţă de toate aceste .obiceiuri frumoase moştenite dela strămoşii noşti, ele se pierd din an în an.

Prin urmare e o sfântă datorie a le căuta şi a le feri de noianul t impului şi al uitării.

Farur i le împrăşt ie toare de lumină şi în această direcţie ca în mul te a l te le sunt de bună seamă şcolile. Şi mijlocul cel mai bun, mijlocul cel mai eficace, prin care se poate introduce, sau cultiva mai mul t a-ceste obiceiuri în popor es te : Serbarea «Pomului de Crăciun.« Prin serbarea pomului de Crăciun învăţă torul în şcoală are un rol cât se poate de important .

Deaceea învăţătorul în fiecare comună ar trebui să introducă serbarea aşa zisului »Pom de Crăciun.« In felul acesta în sa te le unde nu sunt obiceiuri s'ar introduce pe nesimţi te , producând astfel la şcoală momen te plăcute pe care fără îndoială că elevii le-ar pune în aplicare.

Iar în satele care au obiceiurile lor, ar putea în-t roduce obiceiuri noi, sau pe cele vechi le-ar modela după t impul de faţă.

Fiindcă dacă un popor progresează, t rebue să progreseze în t oa t e direcţiile. Bunăoară dacă o colindă de acum o sută de ani nu se pot r iveş te cu prezentul , din această cauză t rebue refăcută în spiritul modern, pe calea progresului omenirii. Aici folcloriştii şi-au făcut datoria , culegând colinzele şi apoi ni le-au redat iarăşi după spiritul vremii, după mental i ta tea noast ră . Deaceea învăţătorii prin serbarea pomului de Crăciun sunt datori să le aplice.

In felul aceste, serbarea »Pomului de Crăciun« apare întâiu şi întâiu ca un mijloc de răspândire a obiceiurilor de Crăciun, iar în al doilea rând, cultivă şi rafinează obiceiurile spre progres şi civilizaţie. A-ceastă serbare mai cultivă şi sent imentul estetic, sent imentul de dragos te faţă de tot ce-i românesc, si to todată găsim prilejul de ajutorarea celor lipsiţi de mijloace, prin diferite darur i aduse d e : moş Crăciun.

Şi pentrucă această serbare es te mai mul t pentru copii, închipuiască-şi cineva ce bucurie de nedescris au elevii unei şcoli, unde în fiecare an se serbează

»Pomul de Crăciun.« Ce raomente sublime, — momente ce nu se uită niciodată. — Cu câtă bucurie, şi cu câtă dragoste primesc elevii un dar din traista lui »Moş Crăciun.« De multe orLs'au văzut elevi plângând, fiindcă nu le-a dat »Moş Crăciun« nimiG şi degeaba le promiteau părinţii câte şi mai câte, că darurile lui »Moş Crăciun erau mai preţioase.

Din această cauză învăţătorul conştient de chemarea sa găseşte şi în această direcţie un mijloc de cultivare a masselor populare. Le dă elevilor o nouă direcţie spre estetic, fiindcă dacă Ia şcoală se face »Pomul de Crăciun« cu siguranţă că elevii vor căuta ca să-şi facă şi ei acasă la ei. In acest chip ei caută a imita pomul de Crăciun dela şcoală căutând a-1 înfrumuseţa cu fel de fel de ghirlande. Sau se poate să fie chiar o emulaţie între elevi căutând fiecare a-1 face mai frumos şi mai bogat împodobit.

Iar sătenii cu siguranţa că vor admira şi ei, mai ales în comunele în care nu s'au mai făcut asemenea serbări. Şi vor pleca dela şcoală cu zâmbetul pe buze şi totodată cugetându-se că într'adevăr au un învăţător. Prin urmare să nu uităm că serbarea «Pomului de Crăciun« este un mijloc prin care învăţătorul îşi câştigă încă o simpatie în sat, iar pe popor îl pune pe o treaptă mai sus pe scara omenirii.

Gârceiu, 25 Noembrie 1929. Lazăr Cosma

înv. dir.

Râsul în scoală Omul care râde sau stârneşte râsul, e socotit de

mulţi ca ne serios. In şcoală vedem adesea copii cari prin năsbâtfile lor, ne fac şi pe noi învăţătorii, să râdem. — reţinut sau pe faţă — cu toată severitatea ce voim a arăta Nu trebue să-i tratăm pe aceştia ca pe nişte viitori oameni de puţină valoare. Ar fi o mare greşală pedagogică. Râsul e o manifestare a unor stări sufleteşti dintre cele mai agreabile...

Nu orice om ştie să râdă şi mai ales puţini pot sa provoace umorul îie prin graiu viu, scris, pictură, teatru sau cinema, etc. Ca să fii un bun umorist, hazliu, tre-bue să ai spiritul, arta; să fii artist. "i

Trebue înţeles şi comicul şi spiritul care poate să fie o cauză a comicului, a hazliului Râsul poate să fie sănătos, comicul de spirit şi atunci e artă. Pot însă să fie- şi de prost gust, vulgare şi atunci n'au nimic comun < cu frumosul, cu esteticul.

Socrate spunea că adevăratul artist trebue să aibă şi comicul şi tragicul, însăscute. E un mare adevăr, azi când „comicul" e relativ inţeles şi nu mai poate fi so- t cotit ca ceva inferior, ce nu impune, decât de mărginţi.

Râsul e cea mai fidelă expresiune, nu numai a unei '. bune dispoziţiuni sufleteşti, ci a unui suflet curat a unei / conştiinţi nepătate.

O altă stare sufletească decât buna dispoziţie sau spiritul umoristic, degenerează râsul în „rânjii" sau „râs-i măgăresc". J

Cine se mai îndoeşte că în operele lui Corneille --5 sau Rablais unde spiritul, umorul care te face să râzi | cu hohote e o artă şi, o artă foarte serioasă?.. . J

' I Trebue o adâncă pricepere a fiinţei omeneşti, a ^

sufletului cu toate aspectele Iui, ca să-ţi poţi da seama 'ş de adevărata art? a minunatei opere de spirit comic a -D-lui P. Dulfu: „Isprăvile lui Păcală.11 In această epopee, găsim spiritul înăsout al poporului nostru, sub toate aspectele şi năzdrăvăniile. In arta mută, Charlie Chaplin a făcut din „comic" o artă superioară cu toate că unii nu văd în acest artist decât un clovn, un bufon. Jocul lui pe ecran stârneşte râs cu lacrimi, îmblânzeşte sufletele spectatorilor celor mai aspri, cizelează bunătatea inimelor, înobiMează. Marele romancier francez Maurice Dekobra a declarat unui ziarist că Chapln e favoritul lui pentrucă face, i'arte pour l'arte...

Poporul nostru ¿scun.de în comoara bogată a fiinţei lui, moştenită, o mare doză de spirit fin umoristic, care ajunge, chiar la ţărani, adesea până la cea mai meşte-

http://?scun.de

şugită ironie. Românul caută şi stârneşte râsul din orice gafă sau întâmplare ghinionistă a unui ţigan, «vrea, turc, ungur e c t . . .

Cine n'a cetit şi cui nu-i plac anecdotele populare, de post, cu minuni, a lui Speranţia?

Românul e născut poet şi de fapt. In sufletul lui zace tragedia trăită a neamului, dar la anumite prilejuri unde spiritul său găseşte umoristicul, râsul ce-i stârneşte nu şi l'ar putea înăbuşi nici chiar Leopărdi. . .

Până şi copiii te iau în zeflemea şi apoi rămâi de pomină. Elevii mei mi-au dovedit-o ţntr'o zi, când un domn protopop după ce a făcui inspecţie la religie, a cerut să rămână singur ca să facă o lecţ ie . . .

Mă retrăsesem în camera mea şi peste circa 20—25 minute, Sfinţia Sa intră Ia mine busna, grozav de indignat şi surescitat: „D-le director v i n o , . . . vino te rog;... mă repezii în clasă:

— Ce s'a întâmplat? — „Uite, domnule director, copiii ăştia a d-tale î-s

adevăraţi draci împehţaţi... Nu pot să fac nimic cu ei, se co tesc . . . râd ca nişte nebuni. . . fără nici un rost".. .

Copiii i-şi ascundeau capetele unii după alţii şi râdeau pe hnfundate, nu-şi puteau reţinea râsul.

— „Drepţi! Mâinele sus!" Bâeţiiexecutau pedeapsa dar mai ales când lua vorba Sf. Sa, făceau nişte mutre, nişte strâmbături, apoi pufneau în hohote ! . . .

Cu toată seriozitatea ce o cerea situaţia nu mă puteam reţinea să nu zâmbesc m'ai ales dupăce mă uitai la respectabila figură a d-lui protopop. Mi-am dat imediat seama. Sfinţia Sa vorbea toarte puţin clar şi cum elevilor le slăbiră atenţiunea, dela un timp au început a examina pe'rsoana oaspelui, numărând nasturii reverend-rei, ba privind inimioara de aur dela clasul din buzunâ-raşul dela brâu, ba cum mişcă buzele, mustăţile, barba. . . Nu numai atât. S. sa care continua cu retorica-i de păstor supărat din întâmplare, ş'a ales un loc foarte nepotrivit în faţa elevilor. Stătea aproape de peretele dinspre Nord iar dela fereastra dinspre Sud care era chiar vis-a-

vis, lumina făcea să-i-se reflecteze umbra pe perete luând fel de fel de forme fantastice cu cât excelentul preot gesticula mai mult. . .

In formă de pedeapsă am scos copiii la recreaţie. 1 — „Nu ştiu cum nu înebuniţi; domnule între dracii ;j

ăştea. Au o creştere deplorabilă... ah familia" . . . "1 Supărarea S. Sale era la culme — bătu-se câţiva |

copii fără rezultat — şi nu încercai să-mi apăr elevii r;| era de prisos. •%

— Da, Domnule Protopop, educaţia rea,. , e greu ^ a fi dascăl . . . E tocmai ca la o reprezentaţie teatrală:-^ Când e momentul mai tragic din piesă, „Mahalauaw;1 spectatorii... râd . . . j

m De fapt, copiii — buni observatori — caută hafc

în orice lucru. Le plac monoloagele, râd cu lacrimi^ Copiii râd mai mult decât adulţii tocmai pentrucă au^ sufletul mai simplu, mai bun. Lecţiile cari decurg într'o'" atmosferă prietenoasă, cu glume sau ghicitori de^ spirit, le ţine atenţiunea mai încordată, iar sufleteşte se» apropie mai mult elevii de propunător.

La adulţi chiar, conferinţele presărate cu scurtei aluzii glumeţe, prind mai bine. Ne reamintim cum Dhe-î mosthenes observând ca slăbeşte atenţiunea ascultători-»! lor, a recurs la Ia şiretlicul cu povestea: „Un om în-jj chiriaşe un măgar şi voise să se culce la umbra Iui^ dar proprietarul susţinea că umbra nu e închiriată" . . ;

Oamenii mari, de obiceui au fost şi sunt spirituali» Diogene Cinicul întrebat de Alexandru cel Mare Mache-don că ce-i cere, i-a răspuns cu atâta spirit: „Dă-te IaK| o parte că-mi iei Soarele".. . Frederich cel Mare, inventator de glume, voia să-şi necăjască, la o masă, pe medicul său.

— „Ia să ne spui doctore, cam câţi oameni vei ii'i omorât până acum?" -j

— „Sire, cu vr'o trei sute de mii mai puţini decât Maiestatea Voastră" . . .

Enric IV al Franţei primind raportul ambasadorului!

său din Spania, Bassompiere, acesta îi povesti între altele, că a intrat în Madrid călare pe un catâr.

— Curios spectacol, un măgar călare pe un jCatâf, zise regele. -

— Cu atât mai vârtos, Sire, cu cât vă reprezentam pe Maiestatea Voastră.. . ;

In societăţile cele mai înalte, glumele merg paralel ca chestiunile „serioase". E deajuns însă să mergi la o nuntă ţărănească, la o horă sau altă întrunire între ro-mânaşii noştri şi te convingi imediat cât e de bogat sufletul românesc în arta comicului, snoavele povestirile glumeţe, formează literatura cea mai citită a poporului nostru. Păcat că literatura comică sănătoasă degenerează de multe ori în literatura sau ziaristica pornografică, ca multe reviste la noi cari demoralizează tineretul slab, senzorial, prin descrieri neruşniate de scene frivole, imorale. Dacă chanţonetele desmăţate, cupletele pornografice şi alte lucruri de acest gen trebuesc ignorate, nu putem tăgădui frumosul, arta, fie în scris, pictură, sculptură, comedii ect., unde umorul e sănătos, comicul de spirit. Clownul, buf fonul, comediantul poate face adevărată artă, dacă e artist în aceasta.

Gradul de cultură artistică al cuiva, e uşor de cunoscut la orice spectacol. Vor fi scene de prost gust cari vor stârni râsul, sau admiraţia unora şi dispreţul altora, precum pot fi scene unde dramaticul, esteticul, comicul — nu ridicolul — devin artă şi atunci ce-i ce pricep, plini de admiraţie gustă arta, râd sau împărtăşesc durerea rolului, pe când restul, c a s c ă . . . -

Se înţelege că râsul deşuchiat — de mahala-geoaică — cu puternice triluri de hohote şi extraordinare exclamări însoţite de gesturi pe cât de largi pe atât de ridicole, trădează pe omul cu puţină cultură sau cu prost gust.

In clase e firesc că nu vom râde şi nu vom obişnui copiii să râdă sgomotos, însă vom cizela spiritualul, hazliul sănătos ce face în sufletul neamului nostru, prin

mijloace, potrivite, dându-i directive solide. Dacă la poporul nostru se găseşte uneori şi vulgarul sau poate- • chiar trivialul, fiecare sat î-şi a re însă „comicii" iubiţi. Sunt moşnegi posnaşi irezistibili în glume, pentru cari ". hazliul de devenit un „alter egou. Ţăranul nostru are * şi nbunul simţ" care trebueşte cultivat.

Învăţătorul trebue să ştie trata cu copiii cari au;^ înăscut spiritul comicului, pentruca generaţia de mâine^| să f'e mai lipsită de gustul prost şi mai iubitoare d e ' | frumos, estetic chiar în comic, în hazliu sau în râs. .

V. I. 3Iancioc.

Stăpânirea de sine este ceea ce dis t inge în mod absolut p"0 om de brută . Aceasta s tăpânirea este- rădăcina tu tu ro r virtuţilor*-^

S M I L E S . 4

Să nu trăeşt i nici o zi fără folos. Aduţ i aminte că t i m p u l ^ e cel mai preţios d in t re bunur i şi că odată perdut , el nu se mai Jj poate redobindi .

Mantegazza, II bene ed il male.

Chestiuni didactice/

C e v a din predarea cetirii. Unde elevii nu c u n o s c limba .maternă. - -

Predarea cetirii este de o însemnătate capitală şi în şcolile unde elevii cunosc limba maternă, necum acolo unde nu-i cunoscută. Iar dela însemnătatea ei, devine apoi menţinerea a o mulţime de regule, de unde şi greutatea predării, cu Toate că e considerată, de unii - ca cea mai uşoară, materie de predat. Desigur, asta acolo unde nu i se dă atenţia cuvenită. Lucru de fapt foarte condamnabil. Căci, cetirea, pe lângă cunoştinţele folositoare ce le dă, formează limba, adecă modul de exprimare, gustul de cetit, desvoltă memoria, atenţia şi sentimentele. Aceasta dacă este făcută în adevăratul înţeles al cuvântului, nu numai în treacăt. »Prin o cetire bună — se zice — se memorează pe jumătate.«

In şcolile mai sus amintite, scopul său e covârşitor. Dar -odată cu el devine şi mare greutate de a o preda. Căci, oricât de mult s'ar fi insistat la celelalte lecţii de cunoaşterea limbii, totuş elevii nu sunt îndeajuns stăpâni pe exprimare. Adevăratul limbagiu li-1 formează lectura lor, precum modul de pronunţarea propunătorului, pe care ei vor căuta să-I imiteze. Deaccea zic mai sus că are un aşa de înalt scop predarea ei. Asta cu atât mai mult, cu cât elevilor trebue să li se dea pe lângă exprimare şi cunoştinţa cuprinsului lecturii "şi îmbogăţirea vocabularului, zi cu zi.

In predarea ei se cere o foarte bună pregătire pentru a cuprinde cu micul vocabular ce-1 au elevii, înţelesul lecturii şi pentru a şti cum să explice diferitele vorbe ce ei nu le vor cunoaşte.

Şi cum lecturile sunt de două feluri: narative şi descriptive, se cere pentru fiecare aparte regule de aplicat. Căci în aceste şcoli, dacă propunătorul trece de formă materia, ajunge ca copiii să cetească — chiar — foarte bine, dar fără a înţelege vr'un cuvânt şi fără a putea conversa »două boabe«, Şi

tocmai aici e partea cea condamnabilă. Au nu deaceea se sacrifică din visteria statului pentru şcoli şi apostolii ei ca să răspândim limba şi sentimentele româneşti în masa noastră populară trecută prin grele timpuri ?

Desigur că pentru un începător lucru e foarte greu. Dar: puţină iniţiativă, lăsând la o parte »coana metodică« şi for-mându-şi singur o cărare, va isbuti ca fiecare din aceste două feluri de lecturi să le predea cu succes. I-se cere însă ca mai înainte el să studieze bine lectura, ca văzând ce cuvinte nu înţeleg copiii, — aidorma ca un medic boala, — din lecţia nouă, să caute mijloacele prin care în limba românească le-ar putea da. Nu zic ca principiile şi experienţa ce marii pedagogi au făcut, s'o lase la o parte. Ci ea să-i fie ca raza farului spre care ţinteşte- Pentruca experienţa sa proprie ce se bazează pe a vechilor cercetători ai şcolii, să-i formeze un metod individual, prin care cât mai iute şî mai uşor să poată răspândi cunoştinţele.

La lecturile descriptive, lucrul e mult mai uşor, propunătorul putând aduce chiar material intuitiv şi făcând cu elevii în introducere o instruire, căutând astfel pe lângă desvoltarea interesului pentru lecţie, a cunoaşte cuvintele noi ce nu le înţeleg. In cazul când vr'un obiect nu i cunoscut, propunătorul îl poate schiţa cu creta pe tablă. La fel se face şi cu explicarea vr'unui cuvânt neînţeles. »DesemnuI este o limbă negrăită». Se poate recurge şi ia alte feluri de explicaţie.

Deci se vor căuta toate mijloacele numai ca să se explice în limba de propunere, interzicând altă limbă.

Trecându-se la predare, ea se poate face ca la orice plan de cetire, cu observarea numai de a se insista mult la înţelesul-cuvintelor, nelăsând nici unul trecut, chiar dacă nu se poate în această oră face metodic lecţia, rămânând ca la o altă oră să se complecteze, întru cât scopul nu-i numai de a trece programa analitică, ci ca să prindă ceva elevii, se trece şi la celelalte trepte, dacă-i posibil şi ne oprim la aplicare. Aici se conversează cu elevul, i se dă ca lecţie indirectă desemn despre lectură, copiere ori să scrie cuvintele noui în caetul său de culegeri sau să copieze altceva.

Notez că la ascultarea din lecţia viitoare, propunătorul va pune pe elev să spună ceva, cu vorbe dela sine despre

Chestiuni didactice. 669

lecţie, corijindu-i exprimarea, lucru dealtfel cerut şi tot aşa de însemnat ca şi cetitul.

Pentru cele narative, lucru e mult mai greu, mai ales dacă în carte nu se află fotografii ale persoanelor din poveste. Atunci propunătorul dinainte trebue să caute, ca şi la descriptive mijloacele prin desemn făcute pe hârtie ori pe dosul tablei şi atunci când voieşte să le explice înţelesul, prin vorbele cunoscute de elevi să spună în scurt povestea.

Se va folosi şi de asemănări. Aşa de exemplu, dacă în poveste sunt doi copii în acţiune, atunci poate scoate pe doi elevi şi-i aranjează în modul cum crede că ar pricepe mai bine elevii. Sunt astfel de icoane în carte narate, că elevii le pot executa, dând astfel înţelesul lecturii prin propria activitate a elevilor. Desigur că acest lucru cere mult timp şi o întârziere a materialului de parcurs.

Predarea nu poate excepţiona mult, dar aplicarea îşi are rolul său.

Elevul trebue să povestească, căci numai prin poveste se poate forma limbagiul şi armoniza structura graiului nos* tru. Deci se va căuta o cât mai mare exprimare prin poveste. Şi pentru acest lucru învăţătorul va apela la simpla Ini expunere. Va căuta să-1 încurajeze cât mai mult în şirul poves-tei de a depăşi cu vorbirea, aducând cuvintele sale proprii.

' In acest timp să caută a ţine în credinţă şi atenţia celorlalţi şcolari, cari urmărind vor progresa în exprimarea limbagiuhn. Când crede timpul va pune să continue un altul. Se vor face poveşti şi dirivaţia lor, cele ce sunt asemănătoare cu cele cetite. Apoi ca ocupaţii indirecte în scris să şi expună înţele.sul povestei.

In orele de ascultare pe lângă poveste se va căuta a-ccentul unor cuvinte şi chiar sunete, ca să se corijeze.

In privinţa acestei chestiuni sunt multe de zis, baza învăţământului fiind numai cetirea. Dar mă mărginesc numai la câteva observaţii, lăsând ca celelalte să le complectez ulterior, când pentru fiecare subiect unde am spus câte ceva, să fac şi câte 2—3 planuri de lecţii desvoltate, complectând astfel subiectele.

N'am arătat pentru fiecare clasă în parte şi nici pentru întregul plan, ci am făcut numai o scurtă privire generală, convins că colegii cei ce nu văd greşelile vor mai aştepta cu

critica, până la finit. Atât pot spune că în urmărirea ce am pornit, deacum 4 ani de zile, nu m'am călăuzit de nici un procedeu "strein, ci numai din propria mea experienţă, bazată pe cunoştinţe câştigate în şcoală şi prin cetit. In experienţă însă m'am isbit de acest lucru şi a trebuit să las la o parte planul învăţat şi să-mi făuresc eu unul, prin care să mă fac înţeles de elevi.

— Va urma desemnul — N. D. Corâclu.

Lecţie practica. Obiectul: Is torie la cl. IV-a.

{ De ascu l t a t : Vlad Ţepes. De predat : Ştefan cel Mare. Ascultarea. Se ascultă lecţia : Vlad Ţepes . Pregătirea. I n câte păr ţ i a fost împăr ţ i tă Ţara Românească ?

Despre ce domn al Moldovei aţi învăţa t voi ? In clasa I l-a despre ce domn aţi învăţa t — Ştefan cel Mare. — Dar toate aceste ce aţi învăţa t despre Ştefan cel Mare ce sunt ? (legenda.)

Anunţarea. A c u m o să învăţăm de istoria lui Ştefan cel Mare, Predarea, P ropună to ru l are făcută pe tablă har ta Moldovei.

Pocuţ ia şi Ţara Secuilor. Se arată u n tablou în care figurează Ştefan. P ropună to ru l povesteş te : a) D u p ă Alexandru cel B u n a u rma t la t ron Bogdan, care a fost omorât de Pe t ru Aron care ia luat domnia. Atunci Ştefan cel Mare, ajutat de Vlad Ţepeş bate pe Pe t ru Aron şi cu voinţa ţării se face domnul Moldovei în anul 1457.

L a suirea lui pe Tron ţara era închinată Turci lor . Pr ima lui grije a fost ca să scape ţara de duşmani , p r in t r e care era şi P e t r u Aron care t recuse în Polonia. Aşa că în t imp ce regele Poloniei era în luptă cu alţii Ştefan jefui Pocuţia ca să-1 prindă pe Aron. P ropună to ru l arată pe har ta făcută. Pocuţia şi celelalte ţ inut r i ori de câteori e nevoe.

Apoi făcu cu Polonii u n t ra ta t de alianţă şi astfel Aron f i silit să fugă în Ungar i a la Mateiu Gorvin. Dar şi aici Ştefan 1-a urmări t , b) Lupta déla Baia. Mateiu Corvin în persoană cu o armată de 40.000 soldaţi au t recut în Moldova pela Ghimiş Palanca

ca să4 bată pe Ştefan. Au jefuit totul în cale fără să întâlnească nici o armată, care ar fi fost vătămătoare pentru ei.

In Baia ei au petrecut o noapte în cântece care au fost pentru ei o nenorocire fiindcă Ştefan dă foc cetăţii şi Ungurii au fost măcelăriţi la lumina flăcărilor. (Propunătorul arată tabloul luptei dela Baia. Până şi Mateiu Corvin abia a scăpat eu viaţă dus de soldaţii săi pe o targa. Ştefan a trecut din nou în ţara fostului rege, unde a prins pe Aron şi i-a tăiat capul.

Scăpând acum de Aron el s'a scăpat de un duşman. c) Lupta cu Tătarii. După aceasta' Tătarii au năvălit în ţară îndemnaţi de Radu cel Frumos domnul Munteniei. Ştefan auzind despre aceasta se ia după ei şi-i prinde la Lipnic. Unde-i măcelăreşte complet şi prinde pe fiul lianului şi pe fratele acestuia şi i-a adus la Suceava unde i-a băgat la închisoare. Auzind hanul de aceasta trimese o solie pentru a răscumpăra pe fiul său şi pe fratele său. Ştefan n'a" vrut să audă de aşa ceva şi atunci solii au început să-l ameninţe că vor năvăli iar-şi-i vor jefui ţara. Pentru a se arăta că n'are frică Ştefan porunci ca să taie pe cei prinşi precum şi pe soli lăsând unul singur cu viaţă căruia i-a tăiat nasul şi urechile şi aşa îl trimise în ţara sa. După aceasta luptă, drept mulţumire ridică Mănăstirea Putna. d) Lupta cu Radu cel Frumos. .

Ştefan nu putea să sufere ceeace îi făcuse Radu cel Frumos şi pentru aceasta întră în ţara lui şi-1 bătu punând în locul lui pe Laiotă Basarab prieten a lui Ştefan, e) Reproducerea liberă a elevilor fiind ajutaţi de propunător prin întrebări la nevoe.

Rezumat. Despre care domn am învăţat acuma ? De ce' i-a zis lui cel Mare ? D e cei îi spune şi cel Sfânt. Ca statură cum era? De unde ştiţi că era m i c ? Dar la suflet cum era? Cu care domni învăţaţi de voi până acuma se asemăna ? De ce se asemăna cu Mircea ? Cu supuşii săi ce fel de Domn era ? Dar cu duşmanii ? Ce Domn a mai făcut lupte ca el ?

Aplicarea. Să ştie lecţia bine şi se facă harta Moldovei aşa cum era pe timpul lui Ştefan cel Mare.

Gârceiu, la 25 Noembrie 1929. La&âr Costiţa*

înv. dir.

5ă!ajul.

Din folclorul Sălajului. J u d e ţ u l nos t ru a original şi bogat în produc ţ iun i folcloris

tice. Îndeosebi satele mai îndepăr ta te de oraşe, ascunse în t re dealur i şi ferite de căile ferate, sun t aceleaşe în cari culegătorul de poezie poporană găseşte material mult , preţ ios şi var ia t . Din nefericire însă şi la noi, ca aiurea, frumoasele şi vechile noastre cântece datori te geniului poetic al poporului nostru , p e măsură ce civilizaţia îşi face d r u m la ţară, se pierd sau se schimonosesc.

în tocmai ca şi la por tu l naţ ional pe neobservate , şi 'n poezia poporană se furişează elemente de gus t străin, impor ta te dela oraş de generaţ ia tânără , care ţ ine cu orice p re ţ să fie modernă — n u ca bătrâni i cu dat inele lor demodate . Spiri tul acesta nou şi mental i ta tea aceasta nesănătoasă, pericl i tează pecetea originali tăţ i i t radi ţ iunelor noastre , cu care ne-am mândr i t în t recut şi pr in care ne-am deosebit de popoarele vecine şi conveţui toare . Şi e păcat .

Cosmopolit ismul şi civilizizaţia rău înţelese sun t de condamna t . Evoluţ ia t impului , dela care nu t r ebue să r ămânem îndărăt , să-se facă în spiri t românesc , respectându-se obiceiurile vechi, cul t ivând fără în t re rupere graiul neamului atât în literat u r ă cultă cât şi 'n cea poporană . Să nu ne t rezim şi 'n aceasta pr iv in ţă prea târziu, ca în mul te altele. Problema n u e lipsită de loc de impor tan ţă , cum pare , poate.

Intelectual i i dela sate, cărora le revin atâtea grele însărcinăr i de ordin asemănător , sunt chemaţ i în p r imul loc să vegheze şi s e conserve comoara scumpă a poeziilor noastre poporane , care t r ebue să fie păs t ra te cu grijă deosebită generaţ i i lor ce ne vor u rma. îndeosebi preoţi i şi învăţător i i fiind în pe rmanen t contact cu poporul , ar t rebu i să nu neglijeze această preocupare nici u n moment . P r i n poezia poporană cunoaştem tainele sufletului poporului nostru , ne dăm seama mai b ine de intel igenţa şi spir i tul său fin ori în ţepător pe alocurea, şi astfel nvă ţăm mai bine să-1 şt im iubi şi aprecia după adevăra ta lui

valoare. Poa te sun tem mai indulgenţ i şi ie r tăm mai de v reme ţăranulu i sfătoşenia — grosolană câteodată, — r când ne dăm seama că aceasta n u isvoreşte din prost ia rasei, ci din l ipsa sa de cu l tu ră .

G. Matieşanu.

Spicuiri din folclorul săiăjan. Mult umblu din zi in noapte Să-mi cuprind din străin frate, Da străinu-ii tot străin, De li purta tot în sân - \ Şi-odată Ui pune jos, A jura ca'n sân rio fost.

M'o făcut maica subţire Să scot fetele din fire. Fetele s'o purtat bine Că m'o scos ele pe mine.

Frunză verde de pe Meses Când eram mai holtees Purtam pană de la Dej Da de când mă d'ansurai1-1

Dădui pana pe mălai Şi clopu3) pe lapte dulce Să dau la prunci să mânânce.

Horiţi fată horile^ Până ce-ţi porţi florile, Că dacă te-i mărita Ai hori nu i cuteza In casă de soacrâ-ta In tindă de socru-tău Afară de mutu-tăuP

1. d'ansurai = d'enfonic. 2. clop = pălărie. 1. mutu-tău = bărbatu-tău.

Nu ştiu ce rându-i pe aici Se mărită cele mici Şi rămân cele mai mari Şi rămân pe postu mare Ca mămăliga cu moare.

Lelea galbenă la păr Face mâmăliga'n uăl2)

Şi o'ntoarce cu fusu Şi-o scoate cu sfredelu.

Săracă mândruţa mea, Sâmbăta gândeşti că moare, Duminica i ca şi o floare. Luni şi Marti gândeşti ca'mpunge Miercurea e ca şt o rugeP

(Din comuna Vlmeni, unde Miercurea se ţine târg săptămânal. Satiră la adresa lenei.)

Lelea care e bălae Dac'o duci la câmp se moaie Ca şi carnea cea de oaie.

Cine mână boii bine Poate bea că mai rămâne, Cme mână boit rău. Treacă p,ângă2) făqădău Si zică că-i vinu rău >

Joacă măi nu o lăsa . Că nu-i soră cu mă-ta.

Nici soră, Nici noră, Nici la cruce, Nu ie duce.

2. uăl = ol {urcior de apă.) 1. ruge = trandafir. 2. p'dngă=pe lângă.

Joacă mâi pe lelea bine, Sâ ţie seamă de tine. Să nu zică mai apoi, Co jucat c'un măturoi, -Să nu zica mâni alaltă, C"o jucat c'o oală spartă.

Joacă măi pe civta-buta Că vine-mă-sa cu suta! _ Pt sub mână că-i română Că dacă s'a ungur i1)

Pe sub mână n'a veni.

De-ar fi mândrei* cuminte Cândoiu muri să mă cânte, Da mândrele o bolunzit^ Mă cântă şi n'am murit.

Din Colecţia de Folclor a d-lui prof. Gh. Matieşanu

Pagini de literatură.

Cărţ i şi reviste. „La Medelenii", roman de Ionel Teodoreanu (3 voi.) Ed.

Cartea Românească.

„Cinsti te şi iubite c i t i t o r u l e . . . să aibi-vreme şi cu cetitul cărţilor a face iscusită z ă b a v ă ; că nu este alta şi mai frumoasă şr mai de folos în toată viaţa omului zăbavă, decât cetitul cărţi lor". . .

Mnon Costin. 0 carte bună, este de două ori binefăcătoare pentru

suflet : te umanizează şi îţi deschide orizonturi noui pentru, viaţă, pentru adevărata viaţă. O carte cuprinde între paginile ei de multe ori, sâmburele adevăratei vieţi umane : aurul din piatră şi mărgăritarul din scoică.

Vorbind despre cărţi, Ruskin zice : «O carte nu e numai purtătoarea unui glas uman, ci şi un mijloc de a-1 perpetua. Autorul are un gând de spus, o frumseţă de mărturisit ; şi-şi zice : «Aceasta este partea cea mai bună din mine : cât despre r e s t . . . am mâncat, am beut, am «ubit, am urât ca oricine. Viaţa mi-a fost ca un abur şi acuma nu mai e ; uite acestea le-am văzut şi le-am cunoscut. Dacă ceva a avut o valoare în viaţa mea, apoi aceasta din carte merită să fie împărtăşită vouă.»

A ceti o carte adevărată, însemnează a pătrunde prin poartă ferecată în ascunzişul cel mai de preţ a sufletului uman, a sufletului celui care are darul şi mai ales puterea , ' să se spovedească în faţa lumii, pe hârtie. Când redeschizi o astfel de carte după ce ai citit-o odată, întorci prima pagină din ea cu respect, aşa după cum tăcut şi smerit, întrî într 'o odae păstrată zăvorită care pe lângă mobila neatinsă, păstrează într 'ânsa amintiri triste, «sau vesele. Când păşeşti pragul unei astfel de odăi, duci degetul la buze şi te apleci îndărăt

ca pentru a porunci sau a cerş i : t ă ce re ; cu toate că în afară de tine şi singurătate, nimeni nu mai pătrunde acolo pentru a pângăn locul şi a alunga amintirile legate de fiecare colţişor acoperit de praful aşezat de vreme.

Ai in t ra t ! tăcere. Amintirile s e d e s p r i n d uşor din fiecare colţ, de pe frecare mobilă prăfuită, îţi joacă pe dinaintea ochilor umezi, proectându-i un fragment de viaţă t recută : a ta, sau a altuia. Trecutul e aici întreg ş i proaspăt ca un prezent, ca. an 'vi i tor . Când ultimul act din film s'a întunecat în. beznă, pleci din o d a e : dacă eşti tânăr, cu spe ran ţe ; dacă eşti bătrân, cu păreri de rău.

Ai deschis ca r tea : tăcere. Povestea se desprinde uşor din slovele ce capătă viaţă, pentru a vorbi despre o v ia ţă : a ta sau a a l tu ia ; t r i s tă ' sau veselă. Viaţa e aici întreagă şi reală. Când ţi-au dispărut dinaintea ochilor ultimele rânduri, ultimele slove, aşa cum iţi fug dinaintea ochilor când eşti în tren, stâlpii de telegraf, închizi cartea : dacă eşti tânăr, cu spa ran ţe ; dacă eşti bătrân, cu păreri de rău . . .

Unei cărţi dragi i-ai hărăzit în inimă un colţişor, vecin cu altul pe care-1 stăpâneşte o pr ie tenie; când cartea n'o mai găseşti în raft, ai senzaţia că ţi-ai- pierdut sau te-ai despărţit de un prieten. Cărţile pe cari le iubeşti maLmult Sunt acelea în cari simţi pulsând realitatea, acelea în cari slovele-ţi povestesc bucurii adevărate şi dureri adevărate ; când citeşti o astfel de carte te împărtăşeşti şi de bucurie şi de durere. Le simţi, le crezi pe amândouă.

«Medelenii» sunt o carte de realitate şi de vis, aşa cum insuşi autorul ei o mărturiseşte. Visezi par'că ceva, despre cineva, dar ai intuiţia că visul nu-i decât o defilare.de fapte, personagii, vii şi cunoscute. Visezi frământat, agitat, pentru ca să te trezeşti obosit şi ud de transpiraţie.

Cartea o citeşti cu o năvalnică emoţie din capăt până în capăt, pentru ca să rămâi lâ sfârşit cu mintea recreată dar cu inima istovită şi grea.

Stilul d-lui Teodoreanu este, bogat, foarte bogat, îţi face chiar impresia că-i prea multă risipă de expresii. De aceia citeşti, citeşti cu emoţie şi nerăbdare dar adesea mai ales când ajunji la descrieri, stai în loc şi te întrebi : ce am citit în pagina a s t a ? Cuvintele, expresiile, comparaţiile urmează în fugă, urechea le recepţionează grăbită, dornică de altele, dar

http://defilare.de

mintea nu răzbeşte să le înregistreze, să le unească pentru a i da înţelesul: vin pre repede.

Orice amănunt, orice lucruşor, cât de neinsemnat, este îmbrăcat cu o bogăţie de cuvinte şi expresii care-ţi face impresia că autorului îi este mai greu să se oprească decât să descrie. Cineva de ai casei soseşte cu un c o ş : are flori într 'ânşul. Şi imparte, darnic fiecăruia : garoafe, lilieci, trandafiri ; atât e de darnic pentru fiecare încât crezi că celui din urmă nu-i va ajunge ; dar coşul e fără fund caşi turbinca lui Ivan şi florile nu se mai sfârşesc : vin, vin, vin, de-ţi vine să zici : prea multe, prea multe. \

In condeiul autorului Medelenilor, expresiile vin fără să le cheme, îmbulzindu-se. Parcă-1 vezi scriind : zâmbind, sa- ^ tisfăcut de sine însuşi. «

Şi să mai adaogăm că stilul d-sale are de multe ori - : nuanţe de ironie dulceagă dar amară în sâmbure : îţi dă sen- \ zaţia chininei pe care ţi-o administrează cineva în b u l i n e . . . "-j

Vorbind de cartea d-Iui Teodoreanu nu e permis să ne > oprim aici, căci ar îi ca şi cum ne-am mulţumi cu delectarea J ce o produce asupra ochilor noştri podoaba exterioară a unei ' case. Nu vă opriţi aici : multe odăi are casa şi fiecare are ^ înfăţişare variată de a alteia ; multe personagii are cartea şi \ fiecare deosebit suflet de a celuilalt. Mergeţi mai departe : J Dănuţ vă ia de mână şi vă călăuzeşte grăbit prin fiecare î odaie, prin fiecare suflet. Asta e odaia lu i ; cealaltă odae • curată, cu lucrurile aşezate docil, fiecare la locul lui e sufle- * tul Monicăi: seamănă cu o zi luminoasă de primăvară. Dar -călăuzitorul grăbit nu te lasă să te delectezi aici ; te duce mai departe înspre alte tăinuite încăperi, între pereţii cărora ţi-e greu să răsbeşti singur. A, de ce deschizi ochii mari afişând o naivă mirare în faţă ? Ai ajuns în odaia Olguţei : • un scaun răsturnat în poziţie de om beat, un ciorap pe scrin, o gheată în pat, o pălărie care te iscodeşte de sub masă şi peste tot flori : multe, roşii. Peste tot dezordine, o dezordine totuşi exuberantă şi fermecătoare. Simţi aici în plin şi viaţa şi veselia, căci firea Olguţai are groază de pasivitate şi nu cu- , noaste odihna. Dănueşti în sufletul ei energia, ce-1 face de . multe ori pe conu Iorgu Deleanu să zică : păcat că nu-i băiat. Cine o vede o binecuvântă'n gând : «drac impieliţat.» ÎS

Şi totuşi. "*:|

—«. . . Monica, mi-e frică să nu sufere Olguţa. Sunt îngrozitoare suferinţele acelea cari râd mult. Suferinţa lor nu se refugiază nici în muşchii feţei, nici în glandele lacrimale ci cade în adâncimile sufletului. Nu ştiu nici să plângă, nici să se sbată. Tac şi sufăr piro.niţi de acelaşi tăiuş din ce în ce mai profund, până în cele mai lăuntrice ţesături sufleteşti . . . »

Şi mai târziu s'a- dovedit că Mircea Balmuş cel care a avut intuiţia asta, a avut, — din nefericire - şi dreptate.

Freud susţine că «viaţa conştientă a oamenilor nu este decât reflexul unei bogate vieţi subconştiente în care se._ frământă idei, sentimente, tendinţe, instincte 4ugtând între ele srire a putea pătrunde la lumină.» Din acestea^ grupul cel mai puternic pătrunde în conştiinţă şi se exteriorizează dând coloritul personalităţii fiecărui individ în parte. Pentru a cu-cunoaşte deci sufletul cuiva, trebue să fii martor motnentului aceluia în care aceste idei, tendinţe, sentimente, instincte pătrund din subconştient în conştiinţă, exteriorizându-se.

Acest moment prin care trece câteodată sufletul uman, îl numeşte Freud un moment de psichanaliză. Sufletul lui Dănuţ — principalul personaj masculin din carte, — trecea adesea prin astfel de momente şi însemnările sale în diferite caete sunt rezultatul unei psichanalize sporadice. Cetindu-le în ordine cronologică poţi cunoaşte sufletul lui din diferite vârste şi mai ales îţi poţi da seama de evoluările lui, grăbite mai ales de influenţa răsboiului, în care a luat parte. Caetele lui de însemnări, cari sunt nişte oglinzi a stărilor sale sufleteşti, purtau diferite titluri schimbate" des şi înlocuite cu altele; dar cel mai interesant dintre ele pare a fi intr'ade-văr : «Ceasul cucuvaelor», oglindă a unui suflet călit şi ră-svrătit de făsboiu.

_ — « . . . a v e a două tâmple, capul lui aplecat la fereastră. Una, cea dinspre noapte, însoţea cu svâcnirea ei un vapor înaintând pe mare; cealaltă, dinspre odae, simţea privirea, luminată de lampă a unei fotografii. Şi între ele-fir mai subţire decât trilul greerilor— tăcerea frontului, sufletul lui.»

In această noapte a scris el Ceasul cucuvaelor,.'. . să vie noaptea, să vie tăcerea, să fie pustiu pământul mormintelor şi al somnului, să fie singur, părăsit de toţi, lepădat de lumină, gonit de soare, să te ardă flacăra singurătăţii. Aşteaptă.

Să-ţi fie fruntea lespede călcată greu de talpa vieţii ; să-ţi fie inima potir pentru cenuşă numai ; să-ţi fie ochii orbi luminii, şi mâinile ca rădăcinele în piatră seacă.

Şi în adânc de noapte neagră în tine şi'n afară, când vei auz i : Cu-Vau, cu-vau, — înalţă-ţi capul prăbuşit de viaţăf printre c u c u v a e . . . »

Sufletul lui Dănuţ, deosebit de al Olguţei, n 'avea cura în viaţa ci în slove.

Viaţa Medelenilor povestită în această carte nu-ţi las impresia unei fresce : viaţa acestor personagii — contopit^ —* iţi dă-impresia unei ape care curge. Izvoreşte din stânca*; limpede şi curată ca ochiul, pentru ca să ' curgă, râzând îi£ salturi printre pietrele din m u n t e ; dar curgând neincet s'apropie de câmpie. Şi iată că pentru a răzbi dincolo tre bue să tâe munţii : spumegând de mânie, năvalnic se arunc la atac. A trecut. Şi acum curge încet, mult mai înce t , 'ma gravă par'că, ca un om ce a cunoscut fiorul primejdiei. Dar l capătul vieţii stă moartea şi la capătul cursului apei stă ma rea. Fatal, va trebui să ajungă odată. Şi soartea lumii amară : aproape de sfârşitul curgerii se desparte apă de ap pentru ca răzleţită să fie înghiţită de apele sărate.

Frumoase flori au crescut în grădina Medelenilor; da«?î într 'o zi, apăsător s'a apropiat furtuna. Năvalnic, brutal, floare a fost ruptă : cea mai dragă floare.

. . . şî multe flori s'au ofilit în grădină de dorul cel care a fost s m u l s e . . .

Termin, căci această înşirare de note cred că n 'are sens dacă cartea aţi citit-o le aţi putea spune caşi mine ; cari aţi citit-o cred că o veţi citi. Cele ce le-am scris aici, numa pentru îndemn le-am scris.

Coriolan llieş.

Datini de Crăciun, Câte comune atâtea datini, zice românul. Şi drept are. A

colinda, a umbla cu Vifleimul este obiceiu vecbiu. In unele părţi ale Sălajului este obiceiul, că în ziua de

sfântul Crăciun praful din chilie să nu se ducă afară, ca să nu fugă norocul dela casă.

In părţile Chiorului, părintele de familie în seara de Crăciun taie un măr întratâtea bucăţi, câţi membrii sunt în familie, fiecare membru îsi mancă părticica sa, pentruca peste tot anul toţi membrii familiei să ţină la olaltă.

In Crişana, prin unele comune e datina, că în seara de Crăciun, fata fecioară mătură praful din chilia de locuit, după acea îl aduce în uşa porţii, stă cu picioarele pe el, apoi ascultă, că din care parte va auzi lătrat de câni; din care parte aude mai întâiu, într'acolo se va mărita.

In părţile Maramureşului şi Bucovina, prin unele comune, în seara de Crăciun împărţesc rachiu între membrii familiei'; fata fecioară păhăruţul său nu-1 bea, fără să spală cu el, crezând că se va întâlni cu drăguţul său .şi - o va săruta.

In Moldova, prin unele părţi e obiceiul, că în seara de Crăciun nici un membru din familie să nu să razime^cu cotul pe masă, ca să nu fie peste an leneş şi să fie ferit de mătrici.

In Basarabia şi Dobrogea e obiceiul, că din toate mâncările de cină pun la 6 parte sfărmături. Aceste se numesc sfărmături de Crăciun. Le folosesc ca l e a c la dobitoace.

Prin unele părţi ale Munteniei şi -Olteniei este obiceiul, că în ajunul de Crăciun sub învălitoarea mesei se pune usturoi şi sfărmături de pâine, lăsându-le acolo până după sărbători. Dupăce trec sfintele sărbători, le leagă într'o cârpă şi le pun sub grindă, ca să nu poată nime strica vitele. -

Prin părţile Banatului, în seara de Crăciun, unii păstori" pun într'un vas : ovăs, sare şi ierburi bune de leac. Vasul îl aşează sub masă, iar cele patru picioare ale mesei le leagă de olaltă cu un lanţ, lăsându-le aşa până trec sărbătorile. Peste vară vitele vor umbla tot la olaltă în cireada.

I n unele păr ţ i ale S ă t m a r u l u i şi Er iu lu i e dat ina, că economul în Sâmbăta înainte de Crăciun, dacă pes te zi a fost vreme frumoasă, noaptea are să vază vitele, pe care lă ture sunt culcate. Dacă vi ta e culcată pe par tea s tângă, va fi iarnă mare , dacă e pe cea dreaptă , iarna nu va ţ ine mul t t imp .

Dacă în ziua de Crăciun suflă vânt , vor fi poame multe . I n unele locuri, oamenii sun t de credinţă, că dacă în ziua

de Crăciun n u n inge , va fi vară slabă. Dacă în ziua de Crăciun' scu tu răm pomii, vom avea recoltă bogată. Dacă în noaptea de Crăciun n u se văd pe cer stele, vor scoate slab gâştele .

P r in unele păr ţ i ale Ardealului mai este obiceiul, că în seara-de Crăciun pastori i în t ră la economii de vi te cu o legătură de nueluşe şi îmbie gazdele cu ele. ,

Economul t r age d in ele o nueluşcă şi loveşte cu ea pe păstori, zicându-le : „Să fie sp r in tene vitele !" D u p ă acestea păs tor i i ' în t ră cu bucur ie în lăunt ru , u n d e p r imesc ca d a r : slănină, colaci-şi rachiu. F iecare econom pr imeş te câte 2 nueluşe , aşezându-kr î n t r ' un colţ potr ivi t . Cu aceste nue luşe mână vitele la câmp, la c i u r d ă ; tot cu aceste bat păr in ţ i i pe băieţii neascultători .

I n popor există credinţa , că cine se naş te la Crăciun, va t ră i 33 de ani, ca şi I sus Hris tos .

Dacă miezul din pr ima nucă sdrobită este uscat, anul va fi secetos ; dacă miezul e în t reg şi bun, anul va fi mănos .

Ioan Toduţin^ înv.

Note şi observăr i 683

liote şi Observări.

C â t e v a observări asupra activităţii cercurilor culturale.

Corpul didactic din judeţul Sălaj, pe lângă munca grea dintre cei patru păreţi ai şcoalei, mai desfăşură aproape de un deceniu o prodigioasă activitate extra şcolară: profesională şi culturală, prin cercurile şi centrele culturale. Aceasta muncă i-a fost totdeauna recunoscută de către cei în drept. Mai recent marele nostru scriitor, dl Ion Agârbiceanu, inspectorul propagandei culturale, din regiunea noastră, cu ocaziunea adunării învăţătorilor din plasa Jibouy ţinută în aceasta localitate la 1 Decembrie a. c. a arătat-o prin cuvinte elogioase şi pline de laudă, constatând, că activitatea culturală a Corpului didactic din judeţul Sălaj a fost cea mai bine organizată şi s'a" muncit mai sistematic şi mai sârguin-cios decât în alte părţi, ceea ce a adus o repeţit şi la cunoştinţă Ministerului, fapt care ne poate servi tuturor ca mângâere şi satisfacţie pentru trecut şi îndemn la muncă pentru viitor.

Munca aceasta însă nu poate rămâne veşnic în aceleaşi cadre. Ea trebue perfecţională, adâncită şi eştinsă prin,toate mijloacele, ce ne stau la îndămână atât în interesul autocultivării noastre, cât şi a răspândirii culturii între săteni. Intrigaţi de aceste preocupări trebue să ne oprim un moment asupra ei, şi să examinăm modul cum se face azi şi cum trebue să urmeze în viitor, ca să putem atinge ţinta.

In aşa numitele şedinţe intime, se discută chestiuni pur profesionale, grupate în jurul conferinţelor şi a lec-ţiunilor practice pentru cari trebue să se aleagă cele mai potrivite probleme. Subiectul lecţiei va sta în cea mai

strânsă legătură cu conferinţa. Cei angajaţi cu lucrările se vor pregăti temeinic şi serios

Conferinţele şi lecţiile sunt punctele cele mai importante ale programei, cari în cursul discuţi i îmbie un vast teren de a schimba idei, a face constatări şi a reţ i n e multe învăţături dacă sunt bine lucrate, dar mai cu seamă dacă sunt urmate de o discuţie (nu critică) serioasă, pricepută şi binevoitoare Aşa ar fi dacă discuţiile s'ar menţine în cadrele amintite. Dar astăzi discuţia în cele mai multe cazuri se face superficial şi la repezeală. La lecţie abia iau cuvântul 3—4 vorbitori, cari fac câteva observări, mai mult de formă decât de fond şi discuţia este terminată. La conferinţă nu vorbesc nici atâţia. Se trece peste ea aproape fără vorbă. In cele mai multe şedinţe, discuţiile urmează monoton şi fără interes. Rar de tot se aud discuţii mai interesante şi avan: tate. Nu e mirare dacă ele în loc de a lăsa în suflet o dâră de lumină stabilă, constitue pentru membrii un certificat de paupertate.

Cauzele acestui fenomen sunt superficialitatea şi ne* pregâtirea indiferent de motivele din cari provin. Conducătorul cercului are datoria să dea avânt discuţiei şi să pună la contribuţie pe toţi membrii cercului, iar membrii : au obligaţiunea să se pregătească de a casă (nu numai conferenţiarul şi propunătorul) asupra subiectelor din program. Un mijloc eficace este tragerea la sorţi a propunătorului, ceeace nu se face în lipsa de înţelegere a scopului, ce se urmăreşte prin cercurile culturale.

In cadrele conferinţelor e bine să se facă şi recen-ziuni asupra unor cărţi didactice etc. mai importante pentru şcoală şi învăţător şi în fiecare şedinţe se va da ascultare rapoartelor lunare a diriginţilor asupra situaţiei şcoalelor din luna anterioară, conform . unui ordin a Revizoratului şcolar din anii precedenţi, ca putând cunoaşte situaţia tuturor şcoalelor de pe teritorul cercului, împreună să se sfătuiască şi ajute pentru delăturarea diferitelor lipsuri şi greutăţi.

Şedinţele vor fi predominate de spiritul păcii şi ^ bunei înţelegeri colegiale, I. Mango.

Pe marginea unui examen. Urmărim cu tot interesul mişcarea învăţătorilor. Şi suntem

alături de ei, ori de" câte ori sprijinul publicităţii noastre le poate fi de-folos. De aceea am intervenit şi în ultimul lor examen de înaintare care a avut loc la 15 Noembrie. întârzierea dării rezuh-tatului Ia proba scriptică — cu putere eliminatorie — n i s'a părut dăunătoare. E un obiceiu al pământului la no i : tărăgănarea Se tărăgănează la ministere, se tărăgănează la toate autorităţile şi ne tărăgănăm, în societate, unul pe altul în chestiuni particu-lai*e. E foarte penibil acest obiceiu, încarnat î n j i o i . Face Sparta din educaţia noastră însă. Şi cum preconizăm • era nouă, e natural să luăm atitudine. Cunoaştem imperativul tradiţionalismului în viaţa unui popor. Dar în materia care o discutăm, am preferi ruperea cu tradiţia.

O faţadă a acestei tărăgănări am văzut-o în. amânarea dării rezultatului la examenul de înaintare al învăţătorilor. Cinci zile de cheltuială prin oteluri şi restaurante pentru 22 învăţători' plătiţi cu salariu de mizerie, însemnează un dezechilibru în bugetul lor. Şi acest dezechilibru e mai dureros când a cincea zi îşi văd rezultatul. Â m publicat explicaţiile d-lui Eug. Sperantia, profesor universitar, care a prezidat examenul. Ne-au bucurat unele lămuriri. Nu s'a rădicat tocmai ceea ce combăteam însă: tărăgănarea. Că sunt motive cari o justifică, se poate. învăţământul trebue s'o rupă primul cu metehnele educaţiei civice. Şi Instituţiei şcolare îi pretindem acest lucru. Că sunt cazuri fortuite care-1 obligă, câte-odată, iarăşi admitem. Efectul însă e prea penibil ca să-1 lăsăm să treacă neobservat.

Dar azi nu acestea am vrut să discutăm. O conversaţie avută cu unul din membrii comisiei de examinare, căruia îi cerusem părerea asupra examenului învăţătorilor ne-a ridicat o lăture urâtă a învăţământului primar. Se ştie că la examen s'au prezentat 28 candidaţi şi la cele două probe au reuşit numai 5. Care este motivul ? învăţătorii luminători ai satelor, făuritorii sufletelor nouii generaţii, nu citesc toţi ? Nu. Marea majoritate însă, după ce părăseşte băncile şcolii normale, nici nu mai vrea să audă de carte. Nu au posibilitatea din cauza insuficienţei sa-

lariului ? S'o creadă alţii. Avem exemple de autocul tură în rândul hamalilor şi a haimanalelor f lămânde cu săptămâni le . Ne-cult ivarea membri lor corpului didactic este o penibilă pată pen t ru învăţământul nostru. Nu poţi da aceluia pe cari ţi-ai luat angaja-, mentu l că-i vei da, de cât din prisosul pe care-1 ai. Ori dacă n u ai nimica, dacă eşti o ladă goală, cu ce-1 vei împăr tăş i ? Se dă pe mâna învăţătorului p lămada vii torului neamului . Trebu ie frămân ta t ă şi fasonată cu pr icepere . Examenul din 15 Noembrie ne-a făcut dovada că nu toţi învăţători i au pregăt i rea . Cea ce le-a dat şcoala, p r in scurgerea vremii , se ş terge. In te lectul are nevoe de cont inuă împrospătare , pr in citit. Şi învăţători i — mulţi , foarte mulţ i din ei — nu citesc. Greşelile ortografice din tezele, acestui examen sunt s t r igătoare la cer. Nici cele mai e lementare noţ iuni de ortografie, necum cunoşt in ţe pedagogice. Şi comisiunea a t rebui t să încerce toată indulgenţa pen t ru ca, pe lângă admirabilul element Alexandru Kiza ;, să mai t reacă pa t ru .

(„Gazeta de Vest" . ) M. San-Marino.

O)

Nu e nici un sent iment care sa fie aşa de inseparabi l de, firea noastră ca l ibertatea.

F P J E D R I C I I .

Suferinţa este intâiul lucru care ar t rebui să se î n v e ţ e : ea t r ebue ştiulă mai mul t .

B O U S S E A U .

Revista revistelor

Spicuiri] - Note. —

Insuficienţa educaţiei naţwnale, ele Dr. S. Bârsănescu. Cultul autorităţii copilul îl are într'un grad înalt. Deaceea copilul nu numai se impresionează şi achiziţionează informaţiile, pe cari mediul i-le aruncă în conştiinţă, dar le reţine vreme îndelungată capitalizându-le şi crede serios în exactitatea lor. In consecinţă nu ne putem permite să fim neserioşi cu copiii, învăţându-i prin abuz • de putere, idei şi formule insuficient meditate, sau mcorriplţct predate. Căci făcând astfel le deformăm spiritul printr'-. un superficial balast ideologic, căci ei reţin datele oferite şi cred dogmatic, fără rezerve mintale, în seriozitatea şi caracterul lor absolut şi definitiv. v

Aceste premerse pentru a se înţelege lacunele de mai jos. Cărţile noastre şcolare au multe lacune şi implicit şi învăţă

mântul, în materie de ideologice şi de tehnică a educaţiei naţionale. Ele sunt alcătuite retoric, pline de un naţionalism ad hqc. Multele cântece eroice, legendele istorice, naraţiuni răsboinice etc. te fac să crezi că, tot trecutul nostru a fost o epocă de războaie, în care poporul nostru stătea „zi şi noapte" cu arma la picior.

Aceasta procedare este unilaterală, şi nu este naţionalism. Copilul trebue să ştie că, poporul român s'a înălţat nu [numai' prin spadă, măciucă, războaie, ci şi prin muncă şi înţelepciunea lui, prin virtuţile şi aptitudinile lui sufleteş'i, cari nu pot să rămână neamintite.

Cărţile şcolare mai- sunt alcătuite şi poetic. Din atâtea poezii ce se găsesc în ele, copilul va crede, ca ţara noastră e unica în univers, cu „păduri nesfârşite", cu „umbră' răcoroasă", cu „isvoare limpezi", cu „câmpii mănoase", pline numai de flori, cu „grâne aurii" şi cu bogăţii miniere, ca nici o altă ţară de pe lume, unde ai putea trăi chiar şi fără să munceşti.

Acest elogiu al pământului e bine să se facă ; j însă până la

o anumi tă limită, dar calea aceasta nu e unica formă de culţi-, vare a sent imentulu i naţ ional .

E necesar, ca educaţ ia sent imentului de dragos te faţă de »3 ţară să iasă din orbita naţ ionalismului contemplat iv, pen t ru a M în t ră în sfera naţ ional ismului creator. Adevăra tu l naţ ional ism se- "3f va t raduce prin diferite acţiuni pen t ru valorificarea bogăţiilor şisJj a frumuseţelor ţări i noas t re şi pen t ru r idicarea pr in ele a sufle- ' J tu lu i românesc către culmi de gândi re şi s imţire morală şi estetică.

O altă formă de manifestare a sent imentului naţional e dragostea de graiul românesc . Dai e dăună tor şi ilogic ca e d u - r | caţia graiului să se întemeeze pr in afirmarea inferiorităţii şi prin desconziderarea altor gra iur i . _ j |

Deşi observaţii le de mai sus par a fi pu ţ in aprecia te de $ lumea preocupată de chest iuni „mar i" şi „grave" , în şcoalele pri-'-ţ mare şi de învăţători i puţ in luaţi în seamă se p lămădeş te sufle-, -tul unui neam. Acele idei, fie cât de modeste, pe care învăţă- ^ torul le seamănă în sufletul sugestibi l al copiilor, vor forma baza « opticei cu care noua genera ţ ie va privi neamul, ţara şi l imba eL t

(Vremea Şcoalei.) Simion Oros.

O mamă bună p re ţueş te o sută de profesori. HERBEET. ;

T r e b u e să meri ţ i laudele şi să renunţ i la ele. FENELON.

Suntem supuşi legilor, ca să pu tem fi liberi. ; CICERONE: •

D i v e r s e ,

C u m se achită salariile. Un abonat al nostru din jud. Ismail ne scrie ur

mătoarea scrisoare : Domnule Redactor, învăţătorii din Ismail nu şi-au

primit salariile pe Sept. până la 6 Nov. •Mulţi din noi suntem cu familie grea şi cu copii,

care urmează prin diferite şcoli, unde se cer sacrificii băneşti cari întrec mijloacele de care. dispunem. N'avem alt mijloc de existenţă de cât insuficientul salar ce-1 primim.

Pentru a nu mai îi expuşi Ia umiliri care merg până acolo, că trebuie să ne cerşim pânea şi carnea pe datorie, vă rugăm, pe Dv. Ca, cu mijloacele ce aveţi Ia îndemână să aduceţi la cunoştinţa dlui ministru al instrucţiunii, pentru a lua odată măsuri ca salarul să-I putem primi la timp.

Nu fac aceasta .din spirit de opoziţie, - de oarece simpatizăm cu actualul regim.

E un strigăt de durere al învăţătorilor care vine din toate părţile. Cu st imă: N. Pan, învăţător.

* * *

Acum reproducem câteva ştiri aflate în coloanele ziarelor: • . ' •

«învăţătorii din jud. Vlaşca n'au primit nici până astăzi salariile pe luna Septembrie«. (Universul).

»Din judeţele Iaşi şi Covurlui ni se anunţă că corpul didactic nici până acum nu şi-a primit salariile de pe lunile Septembrie şi August«. (Dimineaţa).

»Vulcani: Revizoratul şcolar fiind întrebat care este cauza că n'au fost achitate salariile învăţătorilor de 2 luni, a răspuns că salariul nu s'a putut ridica

din cauza administratorului financiar care refuză iscăliturile chitanţelor sub motiv că n'are timp«. (Curentul).

„Sfârşit jalnic a avut învăţătorul Ion Florian din întorsătura Buzăului. Ajuns la disperare din cauza mizeriei, s'a spânzurat. Intr'o scrisoare adresată colegei sale învăţătoare, spune că neprimind leafa de astă-vară, nu mai poate trăi cerşind deîa unul sau dela altul.

De zece ani de zile e batjocura asta în România, de cei cu bafă mică nu şi-o capătă cu lunile, iar cari au sute de mii pe lună nu numai că o primesc regulat, dar mai şi fură. Ce face Asociaţiunea învăţătorilor?« (Foaia Noastră.) *) Fără nici un comentar!

*) Din „Gazeta învăţă tor i lor" , care apare în Arad. An I V

Nrul 12. Abonamentu l 160 L . pe an.

Mişcarea populaţiei României în anul 1928.

D. N. D. lonescu, director în ministerul de interne, însărcinat dela războiu încoace cu conducerea biroului demografic al acestui departament, a întocmit raportul demografic pe anul 1928, din care reiese că s'au contractat în anul trecut 158.891 căsătorii şi s'au pronunţat 7681 divorţuri. S'au înregislrat 625.860 naşteri (fără născuţii morţi) şi 351.726 decese.

Cu cât a sporit populaţia

Caracteristica anului 1928 a fost creşterea numărului naşterilor şi micşoararea deceselor, aşa câ va trece între ani favorabili mişcării demografice.

In adevăr, din cifrele de mai sus rezultă un spor general asupra numărului deceselor de 272.134 suflete.

Interesante sunt şi următoarele cifre pe cari le prezinte raportul d-lui N. D. lonescu pe regiuni:

S'au înregistrat : în Transilvania şi Banat 158.544 naşteri ; în Bucovina 27.121 ; în Basarabia 104.047 şi în Vechiul regat 336.137.

Diverse. 691 •. — - ' , ^ . • = 1 - — -

De unde reiese în teritoriile alipite s'au născut în 1928, 289.713 copii, iar în vechiul regat 336.147. Deci un spoi în favoarea vechiul regat de 46.434 copii.

Dacă ţinem seama că în suprafaţa întregii ţări, de 295.000 km. p. vechiul regat ocupă 132.000 km. p. iar nouile ţinuturi 163.009 km. p. ; că populaţia de pe teritoriul vechiului regat e de 8,535.000, faţă de 8,865jOQO cât numără nouile teritorii, rezultă că prolificitatea & mult mai puternică în prima regiune.

Natalitatea cea mai slabă s'a înregistrat în. judeţele Banatului, unde plaga avorturilor se ştie că e înfloritoare. Judeţele Transilvaniei urmează imediat după cele ale Banatului.

Mortalitatea.

Numărul morţilor e astfel distribuit pe regiuni: 105.836 Transilvania şi Banat;

16.625 în Bucovina; 54.110 în Basarabia;

175.146 în Vechiul Regat. Ceeace însemnează că şi din punctul de vedere

al motalităţii, vechiul regat se prezintă mai mulţumitor în raport cu întinderea şi numărul populaţiei sale.

Aceste date, c u l e s e / d e dl. N. D. Ionescu, sunt ultimele ce le dă biroul statistic al ministerului de interne la iveală, de oarece atât asest serviciu, cât şi institutul statistic al statului, vor trece cu începere delà 1 Ianuarie 1930, la. ministerul muncii.

(» Curentul «). " Qh.

Congresul corpului didactic — Dare de seamă —

Delegaţ ia de a prezenta Asociaţia noastră judeţeană la a-dunarea ext ra ordinară a Asociaţiei, generale a învăţătorilor, atrage d u p ă sine obligaţia de a face o scurtă dare de seamă asupra desfăşurărei acelei adunăr i şi a Congresului corpului didactic din ţară, ţ inu t la Bucureş t i în zilele de 6, 7 şi 8 Dec. a. C.

I n adunarea Asociaţiei, genera le a î n v . s'a compus, desbătuţ şi votat S ta tu tu l Asociaţiei generale a î n v . din România, în care

s'au înglobat Asociaţiunile genera le regionale pe bază de principiu autonom, cu delegaţii lor în comitetul central al Asociaţiei generale pe ţară. Asociaţiile regionale vor exista şi funcţiona şi pe mai depar te cu subimpărţ i r i le l o r : Secţia şi Subsecţ ia ca şi-până acum. ' -,

Congresul corp. didactic din ţară este un act de rară mS-' reţ ie în istoria şcoalei şi a înv. nostru. ' Es te manifestarea solidar i tăţ i i depl ine a în t regului corp didactic, dela înv. pr imar pânăla cel univers i tar . Es te ges t demons t ra t iv de înalt curaj colectiv profesional, faţă de nesocotinţa doleanţelor jus te ale corpului di- 1

dactic referi toare la şcoală, învă ţământ şî răsplata materială a" muncei in tense a dăscălimei în t regi . Congresul a afirmat sus şi ta re că dăscălimea nu înţălege să ia a t i tudine ostilă guvernu lu i* ca să-i facă dificultăţi, căci în manifestarea ei, politica n'are nici cel mai mic loc. Congresul a fost convocat, numai după-ce reprezentanţ i i celor t re i Asociaţii profesionale n ' au pr imi t vre-o a-" s igurare formală dela cei în drept , că vor îndrep ta situaţia cel pu ţ in în viitor, să-şi spună cuvântu l şi să ia măsur i le cuveni te pen t ru respectarea dreptur i lor legale cuveni te . S'a cerut de congres , n u sporuri de salar, ci respectarea legii de armonizare , deoarerece pr in neaplicarea ei corpul did. a fost ne îndrep tă ţ i t cu suma de 630 milioane lei. Corpul did pr in cuminţenia sa aştept ând mereu o ameliorare a situaţiei sale materiale, — ajunsă mi. zerabilă — a adus sacrificii ce nu mai pot fi cont inuate şi pre-t inse nici chiar de economii buge ta re , căci dăscălimea a ajuns în sărăcie umili toare, nedemnă rolului ei în stat. Corpul did. pret inde u n d rep t s tatori t în lege, res t i tuirea sumei oprită pe ne_ drept , la care sumă nu poate renunţa , căci a r enun ţ a la ea ar însemna a r enun ţ a la existenţa sa. Viaţa plină de mizerii a dăs-călimii a t ranspor ta t , pe cei 10.000 delegaţiai ei în capitală, ca. să ceară drepta tea şi legali tatea pt . cei 70 mii. membr i ai săi din ţara. Toate categoriile de dascăli şi-au spus prin reprezentan ţ i i săi, cuvântul de a