Cumpărarea unei francize - cazul IKEA

1. Caracterizarea generală a tipului de tranzacţie ales (definire, trăsături distinctive în raport cu alte tipuri de tranzacţii, mecanismul de principiu).

http://franchising.info.ro/manual-franciza/14/legea-francizei/

ASTA E CUV CU CUV DIN http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=17678

Franciza este un sistem de comercializare bazat pe o colaborare continuă între persoane fizice sau juridice, independente din punct de vedere financiar, prin care o persoană, denumită francizor, acordă unei alte persoane, denumită beneficiar, dreptul de a exploata sau de a dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau un serviciu.

Francizorul este un comerciant care:

este titularul drepturilor asupra unei mărci înregistrate; drepturile trebuie sa fie exercitate pe o durată cel puțin egală cu durata contractului de franciză;

conferă dreptul de a exploata ori de a dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau un serviciu;

asigură beneficiarului o pregătire inițială pentru exploatarea mărcii înregistrate; utilizează personal și mijloace financiare pentru promovarea mărcii sale, cercetării și

inovației, asigurând dezvoltarea și viabilitatea produsului.

Beneficiarul este un comerciant, persoană fizică sau juridică, selecționat de francizor, care aderă la principiul omogenității rețelei de franciză, așa cum este ea definită de către francizori.

Know-how este ansamblul formulelor, definițiilor tehnice, documentelor, desenelor și modelelor, rețelelor, procedeelor și al altor elemente analoage, care servesc la fabricarea și comercializarea unui produs.

Rețeaua de franciză cuprinde un ansamblu de raporturi contractuale între un francizor și mai mulți beneficiari, în scopul promovării unei tehnologii, unui produs sau serviciu, precum și pentru dezvoltarea producției și distribuției unui produs sau serviciu.

http://ro.wikipedia.org/wiki/IKEA#IKEA_.C3.AEn_Rom.C3.A2nia

http://economie.hotnews.ro/stiri-companii-7024423-franciza-ikea-din-romania-fost-cedata-grupului-suedez.htm

Ikea a pătruns pe piața românească CAND în concordanță cu strategia lor de expanisune, dar și cu faptul că în foarte multe țări din Europa este deja prezentă.

Conceptul Ikea contrazice legea cauză-efect: calitatea ridicată implică un preț mai ridicat. Oferă mobilă de foarte bună calitate la prețuri pe care și le poate permite oricine; sau cel putin așa susțin ei. Întregul concept Ikea presupune și modul de ambalare și transportare a produselor. Creatorul conceptului Ikea: Ingvar Kamprad a luat drept exemplu viața oamenilor din Smaland, o mică provincie din sudul Suediei, unde din cauza pământului sărac aceștia foloseau materiile prime la maximum de randament și cu o risipă foarte aproape de zero. Astfel, Ingvar a hotărât să reducă pe cât posibil costurile de producție ale serviciilor oferite, bazându-se mai mult pe practicitatea lor decât pe un design foarte pretențios și costisitor în același timp.

Deținătorul francizei este Inter Ikea Systems B.V. Acesta acordă franciza doar acelora care dețin o pozitie fruntașă în teritoriul pe care îl reprezintă și după o analiză completă a planului lor de expansiune. Cei care pot cere franciza Ikea sunt atât societățile pe actiuni cât și societățile cu răspundere limitată. Pe lângă prima condiție de preluare a francizei, francizatul mai trebuie să aibă o consistentă experiență pe piața de retail și cunostiințe solide ale marketingului local. Ca și în cazul unei francize obișnuite, Ikea Systems B.V. iți oferă toate condițiile pentru a-ți începe și desfășura afacerea cu condiția de a păstra neatins conceptul lor.

2. Cadrul legal al tipului de tranzacţie ales (inventarul actelor normative aplicabile, caracterizarea condiţiilor legale de principiu, prevederi cheie, situaţia cadrului legal aplicabil în România comparativ cu cadrul legal european).

http://franchising.info.ro/manual-franciza/9/contractul-franciza-legislatia-romaneasca/

O analiză din perspectiva juridică a cadrului legislativ ce reglementează franciza în România poate fi foarte utilă în ceea ce privește prevenirea problemelor de drept ce se pot ivi pe parcursul derulării raporturilor de franciză.

În prezent, franciza este reglementată de Ordonanța nr. 52/1997 privind regimul juridic al francizei, așa cum a fost aprobată, modificată și publicată din nou în baza Legii nr. 79/1998, act normativ care stabilește, cu titlu general, cadrul legal aplicabil francizei (denumită în cele ce urmează Ordonanța).

DE AICI AM PRIMA VARIANTA - VARIANTA 2 E MAI JOS

Cu titlu general, Ordonanța definește noțiunile incidente oricarui contract de franciză, respectiv termenii de franciză, francizor, beneficiar, rețea de franciză și know-how. Astfel, actul normativ conturează franciza ca un sistem de comercializare în care francizorul, în calitate de titular al unor drepturi de proprietate intelectuală și de know-how necesar, acordă beneficiarului dreptul de a exploata și dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau un serviciu, în schimbul unei redevențe. De asemenea, actul normativ conturează câteva norme destinate să guverneze relațiile dintre părțile la contractul de franciză, cu referire în principal la: conținutul minimal și principiile după care ar trebui să se guverneze contractul de franciză, obligațiile părților, aspecte de proprietate intelectuală, încetarea contractului, exclusivitate, nonconcurență și confidențialitate, publicitate si selecție.

Dintre aspectele menționate de Ordonanța nr. 52/1997 cu titlu de principii ce trebuie avute în vedere la negocierea contractului de franciză, enumeram urmatoarele:

fixarea duratei contractului de franciză astfel încât să-i permită francizatului amortizarea investițiilor specifice;

stabilirea clară și fără echivoc a condițiilor de reziliere a contractului, precum și instituirea unui preaviz suficient de mare pentru notificarea intenției de a nu reînnoi contractul la data expirării sau de a nu semna un nou contract;

precizarea obligațiilor financiare ale beneficiarului și stabilirea acestora astfel încat să favorizeze atingerea obiectivelor comune;

reglementarea precisă a condițiilor în care poate opera cesiunea drepturilor decurgând din contract, precum și modalitățile de desemnare a unui succesor;

protejarea know-how-ului transmis de francizor prin includerea unor clauze de nonconcurență;

instituirea unui drept de preempțiune, dacă se consideră necesar pentru menținerea sau dezvoltarea rețelei.

Cu titlu de obligații instituite în sarcina beneficiarului, denumit și francizat, Ordonanța menționează dezvoltarea rețelei de franciză, menținând identitatea sa comună și reputația acesteia, precum și furnizarea către francizor a oricăror informații necesare acestuia pentru gestionarea eficientă a francizei, cu privire la performanțele și situația sa financiară.

De cealaltă parte a contractului, francizorul trebuie să fie titularul drepturilor de proprietate intelectuală și/sau industrială care fac obiectul francizei și să asigure beneficiarilor pregătirea inițială necesară și asistența tehnică și comercială permanentă, pe toată durata existenței drepturilor contractuale. Dincolo de aceste cerințe minimale, francizorul se presupune că va utiliza inclusiv mijloacele financiare proprii în scopul promovării marcii sale, cercetării și inovației, pentru a asigura viabilitatea și dezvoltarea produsului, tehnologiei sau serviciului care face obiectul contractului de franciză.

Franciza - Un act normativ general care nu include și sancțiuni legale

O caracteristică atipică actelor normative, dar care este evidența în cazul de față, este faptul că aceste norme au un caracter preponderent descriptiv, rareori instituind drepturi sau obligații concrete pentru părțile implicate. Mai precis, textul de lege stabilește conduite generale de urmat de către părți în redactarea și executarea contractului de franciză, fără a determina care sunt sancțiunile legale aplicabile în cazul nerespectării acestora. Astfel, în cazul în care nici părțile nu reglementează contractual o anumită situație care se poate ivi pe parcursul derulării contractului, și nici legea nu oferă repere suficiente pentru clarificarea acesteia, riscul apariției unor dispute contractuale nu poate fi neglijat.

Drept consecință, ideal ar fi ca lipsa unei reglementări detaliate a conținutului raportului juridic specific francizei să fie compensată printr-o atentă și eventual exhaustivă reglementare, prin clauzele contractuale, a tuturor aspectelor ce s-ar putea dovedi relevante. O atenție aparte trebuie acordată, în acest sens, urmatoarelor aspecte: drepturile și obligațiile

specifice ale părților, condițiile de transmitere a drepturilor de proprietate intelectuală asupra mărcii furnizorului, răspunderea contractuală, nonconcurența, exclusivitatea și confidențialitatea, cauzele și condițiile de încetare a contractului, precum și reglementarea raporturilor dintre părți după încetarea raporturilor contractuale.

Nerespectarea obligației de informare în contractele de franciză

În negocierea clauzelor contractuale, și, în general, în etapa precontractuală, s-ar putea vorbi de o poziție oarecum deficitară a francizaților români, atât din cauza reglementarii insuficiente a domeniului în legislatia națională, precum și în lipsa unei doctrine și a unei practici semnificative în materie, la nivel național. În plus, de cele mai multe ori, contractul este propus de francizor, care, dacă vorbim de francize internaționale, are avantajul experienței acumulate atât la nivel internațional, cât și în diverse piețe naționale.

Pentru faza precontractuală, legea română stabilește în sarcina francizorului obligația de a pune la dispozitția viitorului beneficiar informațiile necesare cu privire la experienta deja dobândită și transferabilă, condițiile financiare ale contractului, respectiv redevența, taxa de intrare în rețea, precum și detalii despre tarifele aplicabile produselor, serviciilor sau tehnologiilor, în cazul existenței obligațiilor de cumpărare. Aceste informații îi permit francizorului să participe la derularea contractului de franciză în deplină cunoștință de cauză.

După cum precizam anterior, legea nu instituie nicio sancțiune în cazul nerespectării acestei obligații stabilite în sarcina francizorului. In acest caz și în lipsa unor prevederi contractuale care să reglementeze în mod expres acest aspect, considerăm că se poate angaja răspunderea delictuală a francizorului pentru prejudiciul cauzat beneficiarului, existența și cuantumul prejudiciului, precum și raportul de cauzalitate dintre neîndeplinirea obligației legale de informare și prejudiciu, trebuind a fi dovedite de beneficiar.

Având în vedere dificultatea prezentării unor astfel de probe, este recomandabil ca aceasta situație să fie corespunzator reglementată de către părți prin contractul de franciză, prin includerea unor declarații și garanții corespunzatoare ale francizorului cu privire la prezentarea corectă și completă a tuturor informațiilor necesare beneficiarului în luarea deciziei de a semna un contract de franciză, în termenii și condițiile agreate. Corelativ, se poate institui obligația contractuală a francizorului de a despăgubi beneficiarul pentru nerespectarea sau îndeplinirea necorespunzatoare a obligației de informare, inclusiv prin stabilirea unor repere pentru cuantificarea despăgubirilor datorate, în acest caz.

Admisibilitatea clauzelor de nonconcurență și exclusivitate

În analiza specificului contractului de franciză, așa cum este reglementat în legislația curentă, un alt aspect care merită analizat îl reprezintă implicațiile în domeniul dreptului concurenței,

care beneficiază, la ora actuală, de o reglementare destul de apropiată de standardele internaționale în materie.

Ordonanța instituie în mod expres posibilitatea francizorului de a impune beneficiarului obligații de nonconcurență și de confidențialitate, în special pentru a împiedica înstrăinarea know-howului transmis pe durata contractului de franciză. De asemenea, textul de lege vorbește despre protejarea caracterului confidențial al afacerii și neutilizarea know-how-ului de către o rețea concurentă, care se pot asigura prin impunerea de obligații ferme beneficiarului în acest sens, inclusiv în ceea ce privește relațiile postcontractuale.

Corelativ, pentru protejarea investiției beneficiarului, Ordonanța reglementează posibilitatea includerii în contractul de franciză a unor clauze de exclusivitate, care să-l asigure pe beneficiar că francizorul nu va comercializa produsele sau serviciile francizate, într-un anumit teritoriu, nici direct nici prin intermediar. Teritoriul de exclusivitate acordat unui beneficiar poate varia de la o anumita locație sau un mare complex comercial, o stradă sau o zonă dintr-un oras, până la un județ, teritoriul unui stat sau o zona geografică transnațională.

Clauzele de nonconcurența și de exclusivitate amintite mai sus, analizate în contextul mai larg al naturii contractului de franciză și al altor restricții decurgând din acesta, precum politicile de preț sau de aprovizionare, pot fi considerate de natura unor restrângeri ale concurenței de tipul întelegerilor pe verticală.

Pe de altă parte, astfel de clauze sunt foarte strâns legate de natura, scopul și specificul contractului de franciză și se pot dovedi vitale pentru funcționarea anumitor francize. În aceste condiții, legislația din domeniul concurenței, atât la nivel național, cât și la nivel european, permite exceptarea contractelor de franciză de la interdicțiile instituite prin legislația concurenței, în termeni și condiții strict reglementate.

În funcție de specificul fiecărei rețele de franciză, specific care determină necesitatea reglementării contractuale a unor aspecte variate, contractul de franciză ia cel mai adesea forma unui act juridic complex, care cade sub incidența mai multor ramuri de drept. Dincolo de limitele reglementării actuale în legislația românească a contractului de franciză, părțile vor trebui să țină cont, de cele mai multe ori, de implicații ale clauzelor contractuale sub incidența altor acte normative, mergând de la normele comune de drept comercial până la prevederi de drept concurențial, fiscal, proprietate intelectuală, inclusiv aspecte contabile și de drept privat internațional, aspecte care vor trebui luate în considerare atunci când se încheie un contract de franciză.

SAU VARIANTA 2- tot pe link-ul din prima parte http://franchising.info.ro/manual-franciza/14/legea-francizei/POT SA PUN ASA:

Norme privind relațiile dintre părți. Relațiile precontractuale, contractuale, postcontractuale - si asa e cuv cu cuv din http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=17678

Faza precontractuală are ca scop să permită fiecărei părți să-și confirme decizia de a colabora.

Francizorul furnizează viitorului beneficiar informații care îi permit acestuia să participe, în deplină cunoștință de cauză, la derularea contractului de franciză.

Francizorul se obligă să furnizeze beneficiarului informații despre:

experiența dobândită și transferabilă; condițiile financiare ale contractului, respectiv redeventa inițială sau taxa de intrare în

rețea,redeventele periodice, redeventele din publicitate, determinarea tarifelor privind prestările de servicii și tarifele privind produsele, serviciile și tehnologiile, în cazul clauzei obligațiilor contractuale de cumpărarare;

elementele care permit beneficiarului să facă calculul rezultatului previzionat și să-și întocmească planul financiar;

obiectivele și aria exclusivității acordate; durata contractului, condițiile reînnoirii, rezilierii, cesiunii.

Contractul de franciză trebuie să reflecte interesele membrilor rețelei de franciză, protejând drepturile de proprietate industrială sau intelectuală ale francizorului, prin menținerea identității comune și a reputației rețelei de franciză.

Contractul de franciză trebuie să definească, fără ambiguitate, obligațiile și responsabilitățile fiecărei părți, precum și orice alte clauze ale colaborării.

Francizorul trebuie să îndeplinească urmatoarele cerințe:

a) să dețină și să exploateze o activitate comercială, pe o anumită perioadă, anterior lansării rețelei de franciză;

b) să fie titularul drepturilor de proprietate intelectuală și/sau industrială;c) să asigure beneficiarilor săi o pregătire inițială, precum și asistență comercială și/sau

tehnică permanentă, pe toată durata existenței drepturilor contractuale.

Beneficiarul trebuie să îndeplinească urmatoarele cerințe:

a) să dezvolte rețeaua de franciză și să mențină identitatea sa comună, precum și reputația acesteia;

b) să furnizeze francizorului orice informație de natură a facilita cunoașterea și analiza performanțelor și a situației reale financiare, pentru a asigura o gestiune eficientă în legatură cu franciza;

c) să nu divulge la terțe persoane know-how-ul furnizat de către francizor, atât pe toată durata contractului de franciză, cât și ulterior.

Contractul de franciză trebuie să cuprindă urmatoarele clauze:

obiectul contractului; drepturile și obligațiile părților; condițiile financiare; durata contractului; condițiile de modificare, prelungire și reziliere.

Contractul de franciză va respecta urmatoarele principii:

termenul va fi fixat astfel încât să permită beneficiarului amortizarea investițiilor specifice francizei

francizorul va înștiința pe beneficiar cu un preaviz suficient de mare asupra intenției de a nu reînnoi contractul la data expirării sau de a nu semna un nou contract;

în cadrul clauzelor de reziliere, se vor stabili în mod clar circumstanțele care pot să determine o reziliere fără preaviz;

condițiile în care va putea să opereze cesiunea drepturilor decurgând din contract vor fi cu claritate precizate, în special condițiile de desemnare a unui succesor;

dreptul de preemtiune va fi prevăzut, dacă interesul menținerii sau dezvoltării rețelei de franciză necesită recunoașterea acestui drept;

clauzele de nonconcurență vor fi cuprinse în contract, pentru protejarea know-how-ului;

obligațiile financiare ale beneficiarului vor fi cu claritate precizate și vor fi determinate astfel încât să favorizeze atingerea obiectivelor comune.

Prin contractul de franciză, francizorul controlează respectarea tuturor elementelor constitutive ale imaginii mărcii. Marca francizorului, simbol al identității și al renumelui rețelei de franciză, constituie garanția calității produsului/serviciului/tehnologiei furnizate consumatorului. Aceasta garanție este asigurată prin transmiterea și prin controlul respectării know-how-ului, furnizarea unei game omogene de produse și/sau servicii și/sau tehnologii. Francizorul se asigură că beneficiarul, printr-o publicitate adecvata, face cunoscut că este o persoană independentă din punct de vedere financiar în raport cu francizorul său sau cu alte persoane.

Dreptul care se transferă obligă beneficiarul la plata unei redevente și îl autorizează să utilizeze marca produselor și/sau serviciilor și/sau tehnologiilor, know-how-ul ori o altă experiență deosebită de franciză, precum și orice alte drepturi de proprietate intelectuală sau industrială, după caz, susținut permanent de asistența comercială și/sau tehnica a francizorului, pe toată durata de valabilitate a contractului de franciză.

Francizorul va notifica în scris beneficiarului orice încălcare a obligațiilor contractuale și îi va acorda un termen rezonabil de remediere.

La încetarea relațiilor contractuale, relațiile postcontractuale se vor baza pe regulile unei concurențe loiale.

Francizorul poate să impună obligații ferme fostului beneficiar, asigurând astfel protejarea caracterului confidențial al afacerii și, în special, neutilizarea know-how-ului de către o rețea concurentă.

În cazul în care francizorul propune semnarea unui contract de exclusivitate, vor fi respectate urmatoarele reguli:

1. dacă este încasată o taxă de intrare în rețeaua de franciză, la semnarea contractului de franciză, suma privind drepturile de exclusivitate, prevăzută în contract, este proporțională cu taxa de intrare și se adaugă acesteia;

2. în lipsa taxei de intrare, modalitățile de rambursare a taxei de exclusivitate sunt precizate în cazul rezilierii contractului de franciză;

3. taxa de exclusivitate poate fi destinată pentru a acoperi o parte a cheltuielilor necesare implementării francizei și/sau pentru a delimita zona și/sau pentru know-how-ul transmis;

4. contractul de exclusivitate trebuie să prevadă o clauză de reziliere, convenabilă ambelor părți;

5. durata este determinată în funcție de caracteristicile proprii fiecărei francize.

Francizorul poate să impună o clauză de nonconcurență și de confidențialitate, pentru a împiedica înstrăinarea know-how-ului transmis pe durata contractului de exclusivitate.

În temeiul relațiilor contractuale cu beneficiarii săi, francizorul va întemeia o rețea de franciză, care trebuie exploatată astfel încât să permită păstrarea identității și renumelui rețelei pentru care francizorul este garant.

Rețeaua de franciză este formată din francizor și beneficiari. Prin organizare și dezvoltare, rețeaua de franciză trebuie să contribuie la ameliorarea producției și/sau distribuției de produse și/sau de servicii.

Publicitate și selecție

Publicitatea pentru selecționarea beneficiarilor trebuie să fie lipsită de ambiguitate și să nu conțină informații eronate.

Documentele publicitare, care prezintă rezultatele financiare previzionate ale unui beneficiar, vor trebui să fie obiective și verificabile.

(1) Francizorul selecționează beneficiarul care face dovadă competențelor solicitate, respectiv: calități manageriale și capacitate financiară pentru exploatarea afacerii.

(2) Francizorul, în calitate de inițiator și garant al rețelei de franciză, trebuie să vegheze la păstrarea identității și a reputației rețelei de franciză.

3. Cadrul instituţional al tipului de tranzacţie ales

a. Inventarierea cât mai completă a actorilor (instituţii/organizaţii) implicate în mod obişnuit în derularea tipului de tranzacţie ales (purtători ai ofertei, purtători ai cererii, agenţi, facilitatori, mijlocitori, furnizori de informaţii şi analişti, autorităţi de reglementare, autorităţi de supraveghere etc.);

b. Caracterizarea fiecărui tip de actor din punct de vedere organizatoric, al obiectivelor urmărite, al funcţiilor pe care le îndeplineşte, al relaţiilor pe care le stabileşte, al motivaţiilor şi criteriilor de performanţă.

4. Piaţa specifică tipului de tranzacţie ales

a. Scurt istoric

b. Volumul, dinamica şi structura tranzacţiilor, proiecţii pe termen mediu, piaţa românească comparativ cu pieţele cele mai avansate pe plan european şi mondial sau/şi cu piaţa globală.

c. Caracterizarea ofertei (număr de ofertanţi, grad de concentrare, grad de organizare, cei mai importanţi ofertanţi, aspecte privind calitatea, aspecte privind costurile şi profitabilitatea, concurenţa, ritmul de înnoire/înlocuire, efectele globalizării şi europenizării etc.).

d. Caracterizarea cererii (volum, grad de informare, exigenţă, putere de piaţă, grad de organizare, principalii purtători ai cererii, ritmul de înnoire/înlocuire, efectele globalizării şi europenizării etc.).

e. Evenimente şi cazuri deosebite (cele mai mari tranzacţii, tranzacţii controversate, scandaluri, falimente) şi efectele acestora asupra pieţei.

5. Descrierea generală a cazului ce face obiectul studiului

a. Scurtă descriere a părţilor şi altor actori implicaţi direct în tranzacţia supusă studiului (date de identificare, caracterizarea potenţialului economic şi a poziţiei pe piaţa specifică tipului de tranzacţie ales, grad de independenţă, motivele participării la tranzacţie şi obiectivele urmărite;

b. Derularea efectivă a tranzacţiei (filmul derulării tranzacţiei, secvenţă cu secvenţă, dinainte de pregătire până după încheierea executării)

6. Analiza aprofundată a tranzacţiei studiate

a. Analiza oportunităţii alegerii modelului de tranzacţie în cauză de către fiecare dintre părţi în raport cu alte soluţii posibile de realizare a obiectivelor proprii.(se inventariază şi se analizează critic, pe rând, alte soluţii posibile şi, aprioric, avantajele şi dezavantajele acestora, precum şi presupunerile care i-au condus pe decidenţi să aleagă modelul de tranzacţie în cauză)

b. Analiza eficienţei tranzacţiei potrivit criteriilor de performanţă ale fiecărei părţi (şi actor implicat direct) .

c. Analiza tranzacţiei din perspectiva funcţionalităţii pieţei (cu accent pe disfuncţionalităţile pieţei în cauză şi cuantificarea efectelor economice ale acestor disfuncţionalităţi asupra fiecărei părţi (şi actor implicat direct)

d. Analiza tranzacţiei din perspectiva experienţei celei mai avansate în domeniu (dacă o asemenea experienţă este consemnată şi analizată în literatura de specialitate).

7. Concluzii şi soluţii de urmat

a. Învăţăminte pentru fiecare parte (şi actor implicat direct). De exemplu, oportunităţi ce nu trebuie ratate sau pericole ce trebuie evitate, prevederi contractuale, valorificarea experienţei avansate … efecte cuantificate.

b. Învăţăminte pentru politicile economico sociale: perfecţionarea cadrului legal sau instituţional, măsuri recomandate, estimarea impactului

c. Paralelă între teorie şi practică în privinţa tipului de tranzacţie ales. Utilizarea studiului de caz propus ca material didactic: problematizare, teme ce pot fi propuse studenţilor, rezultate cheie urmărite prin studiul de caz.

8. Autoevaluarea (finală) a studiului de caz elaborat: se prezintă etapele parcurse în realizarea studiului de caz, măsura rezolvării fiecărui punct din structură, o evaluare în număr de ore-om a muncii depuse de colectiv pe ansamblu şi pe componente ale studiului de caz, modul în care a decurs munca în echipă, contribuţia fiecărui membru al echipei etc. şi se propune o evaluare generală cu o notă pe scala de la 0 la 10.

9. Referinţe (stadiu final) surse de date şi informaţii, înregistrări ale interviurilor, referinţe bibliografice

Bibliografie

Ordonanța nr. 52/1997