cum să ne apărăm de boli şi microbi - abc-darul sanatatii · haplea (îl ştiţi pe haplea?...
TRANSCRIPT
Modul IV
Nr.1
Cum să
ne apărăm
de boli
şi microbi
Proiect susţinut de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului
Azi de dimineaţă m-am trezit cu o durere grozavă de burtică aşa că am fugit la mama şi i-am spus.
Pentru că nu vroia să rişte nimic, mama m-a dus imediat la doctor. Îl cunosc bine pe doctorul meu şi nu mi-e frică deloc de ce se poate întâmpla la el în cabinet. Ştiu că nu vrea decât ca eu să fiu sănătos, aşa că sunt cuminte şi ascult de tot ce-mi zice el… mă rog, aproape tot, pentru că e foarte greu să stai în pat şi să nu te joci deloc. Însă acum m-a întrebat doar dacă am mâncat mult cu o seara înainte, aşa ca Haplea (îl ştiţi pe Haplea? Cred că este fratele meu mai mare, că prea mâncăm la fel de repede amândoi). M-a consultat şi mi-a dat să beau nişte doctorii până îmi trece. Şi, ca de fiecare dată, m-a pus să-i promit că voi fi mai atent.
Pentru că vreau să mă ţin de promisiune, mi-am dat seama, cu ajutorul lui mami, desigur, că trebuie să învăţ cum să mă păzesc de microbi şi boli.
Nu mai vreau să fiu
bolnav!
Proiect susţinut de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului
Hai să vă povestesc şi vouă ce am învăţat,
pentru că trebuie să stim cu toţii cum sa ne
ferim de microbi şi boli.
O să vă spun tot ce am aflat de la mama şi de
la doctorul meu, pe care i-am „bombardat” cu o
mulţime de întrebări.
Am aflat că trebuie să facem tot ce putem ca noi să fim cât mai sănătoşi: să ne ferim de microbi, să avem o igienă si o alimentaţie corectă. Aceasta înseamnă că
, lucru foarte important deoarece unele afecţiuni pot să se înrăutăţească şi, în loc să se rezolve uşor, se pot complica foarte tare. De aceea, îngrijirea cat mai atentă a corpului, vizita la medic o data pe an sau imediat ce te simţi rău, sunt paşii ce trebuie urmaţi pentru a fi sănătos.
prevenim apariţia unor boli
În primul rând, trebuie să ştiţi că este ştiinţa care ne ajută să
înţelegem corpul omenesc , să aflăm de ce ne îmbolnăvim, cum ne simţim cănd suntem bolnavi şi cum ne putem vindeca. Nu este uşor să ajungi medic, înveti mulţi ani despre tot ce se întamplă în corpul nostru, dar cred că e tare frumos să-i ajuţi pe ceilalţi să se vindece şi să fie sănătoşi şi voioşi.
Medicina
Proiect susţinut de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului
�
�
�
�
�
�
Ne spălăm des pe mâini pentru
că milioane de germeni pot sta pe mâinile noastre deşi ele par curate.
Nu uităm de igiena zilnică a
corpului şi a părului.
Spălăm foarte bine fructele şi
legumele pe care le mâncăm.
Mâncăm alimente sănătoase
pentru ca organismul nostru să fie puternic şi să se poată apăra.
Facem zilnic exerciţii fizice
pentru a fi în formă.
Dacă unul dintre prietenii noştri a
răcit, nu îl deranjăm, îl lăsăm să stea acasa şi să se facă bine pentru că altfel putem să ne îmbolnăvim şi noi.
Cum putem preveni
apariţia
unor boli?
Proiect susţinut de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului
Vizita medicalăMedicul care are grijă de sănătatea
copiilor se numeste . Când mergem la medic, acesta ne
întreabă cum ne simţim şi dacă ne doare ceva. Apoi, trece la consultul propriu-zis, adică palpează burtica – să vadă dacă ne doare ceva, se uita în gât şi urechi – să vadă dacă suntem bolnăviori, ne ascultă cu stetoscopul.
pediatru
Am mai aflat
că deseori,
la noi copiii,
pot apărea:
�
�
�
Febra - creşterea temperaturii
corpului peste valoarea normală (37°C), măsurată în interiorul şi exteriorul corpului.
Tusea – cel mai des semn de
îmbolnăvire a plămânului.
Greutatea mică – faţă de cea
normală pentru vârsta copilului.
Proiect susţinut de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului
Şi tot citind, am aflat că prevenirea îmbolnavirilor se face împreună cu medicul de familie, cu mami, tati sau bunicii şi înseamnă respectarea igienei, a unei alimetaţii corecte, totul presărat desigur, cu multă joacă şi sport.
Uite şi câteva lucruri interesante despre medicină:
Radiografie
Stetoscop
�
�
�
Jurământul lui Hippocrate
Pe la 1819, medicii au început să folosească stetoscopul - instrumentul cel mai utilizat în examinarea medicală.
Radiaţiile X sunt invizibile. Se folosesc pentru a vedea organele interne şi a stabili unele afecţiuni.
La absolvirea Universităţii de Medicină, t iner i i medici depun
, care cuprinde îndatoririle morale ale unui medic. Principiile acestui Jurământ sunt va lab i le ş i as tăz i , după aproximativ 2500 de ani.
Să ai grija de igiena ta, să mănânci sănătos şi să faci des exerciţii fizice. Să vorbeşti cu părinţii tăi despre sănătate, să le spui de fiecare dată dacă te simţi rău, fără a-i păcăli, pentru că bolile netratate la timp se agreavează.
Sfaturi pentru copii:
Pe înţelesul tuturor
Contagios: care se transmite de la un om la altul. Se referă la bolile infecţioase.Examinare: a căuta, a verifica un om dacă e bolnav.A palpa: a apăsa uşor cu degetele unele părţi ale corpului.Simptom: semn sau dovadă, prin care boala te face să te simţi altfel decât de obicei. Exemple: tuşitul, durerea de cap.Axila: partea de sub braţ.Carenţă: lipsă.Exces: în plus, mai mult, ce depăşeşte limitele normale.Afecţiune: boală.Igiena: învăţăm cum să fim curaţi şi să ne ferim de microbi.
Să ne jucăm şi să învăţăm!
Proiect susţinut de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului
Descarcă jocul de pe www.abc-darulsanatatii.ro/intra-in-aventura/, secţiunea Downloads
Povesteşte-ne cum s-a desfăşurat ultima vizită la doctorul pediatru? Ce sfaturi ţi-a dat pentru a fi sănătos?
Publisher: Farmaciile DONA, S.C SIEPCOFAR S.A
Project Manager „ABC-Darul Sănătăţii”:
Farm. drd. Georgeta Ionică
Adresa redacţiei: Str. Şcolii nr. 7, Popeşti Leordeni,
Jud. Ilfov, tel.: 021-361.46.90, [email protected]
www.farmaciiledona.ro
Intră în aventură pe site-ul
www.abc-darulsanatatii.ro
Învaţă despre universul corpului uman,
joacă-te şi câştigă premii!
www.facebook.com/AbcDarulSanatatii
Modulul I Modulul II
Modulul III
Modulul IV
Igiena şi alimentaţiasănătoasă
Structura corpului uman
Funcţionarea corpului uman
Menţinerea sănătăţii