Rãsunetulcultural An. VI; Nr.7 (63), iulie 2018Apare lunar sub egida Filialei Cluj a

Uniunii Scriitorilor din RomâniaSupliment literar ºi artistic realizat de Societatea Scriitorilor din Bistriþa-Nãsãud

EDITORIALEDITORIALEDITORIALEDITORIALEDITORIAL

55555

Antologie SSBN:Aducerile-aminte:

Rãsunetul cultural - iulie 2018

EUGEN LOVINESCU (1881-1943)– 75 de ani

Adevãrat, cineva care nu se sincronizeazãcu tendinþele timpului sãu nu este un om deinvidiat, nu este de succes în lumea în caretrãieºte ºi, în ciuda unor aparenþe, nu va servidrept model pentru cei tineri. Dar dacã seîntâmplã ca tendinþele vremii pe care o trãimsã fie fãrã consistenþã, sã propunã valoriîndoielnice, sã mizeze pe succesul ieftin,spectaculos ºi efemer totodatã, în lipsa unuiproiect educaþional solid ºi echilibrat, atunciar fi oare de dorit sã aspiri la o poziþie dereprezentativitate într-o astfel de societate?

Trãim, din pãcate, acele timpuri în caremediocritatea, semidoctismul, neputinþa uneiînãlþãri spirituale, lipsa de profunzime îngândire, absenþa perspectivelor impun noimutaþii valorice în care creativitatea,echilibrul judecãþilor ºi aspiraþia spre durabilsunt considerate desuete, în consecinþã,împinse în derizoriu.

Numirea unui scriitor ca ministrunu este deci o „ascensiune”, ci odeviaþie; din domeniul eternului a intratîn domeniul vremelnicului ºi al ierarhiei.Ca poet, Octavian Goga a scris opaginã cu o sensibilitate, un accent ºio invenþie verbalã proprii; ca ministru ecel de al nouãsprezecelea coleg al d-lui Stan Pãpuºã; mâine va fi înlocuit deun anonim, sosit în ropotul altornouãsprezece învingãtori ai unei þãrifecunde în bãrbaþi politici. Scriitorii n-au deci nevoie sãsublinieze cu insistenþã ajungerea unuicamarad în fruntea ierarhiei sociale.Suntem substanþa intelectualã a unui

neam în funcþie de problemele ei vitaleºi perene; luptãm cu veºnicia ºi pentrujustificarea existenþei rasei. Cultura esteopera gândului nostru; cu mai multãîndreptãþire decât avocaþii din provincie,reprezentãm floarea intelectualitãþii. (...) Printr-o lege cosmicã, unuiministru îi urmeazã altul; unui scriitorde talent nu-i poate lua însã nimenilocul; talentul stã în individualitate. Eun exemplar unic; spre a nu servi lareeditarea unui numãr mai mare deexemplare, natura i-a zdrobit tiparul.

(„Spirit ºi materie”, în „Critice VIII”, EdituraAncora Alcalay & Calafeteanu, 1923)

Omul anacronicScriam cândva despre profesorul Sever

Ursa, un om cu o culturã solidã, cu unpronunþat spirit creativ, dar mai ales cu oputernicã credinþã în misiunea de luminãtor alsemenilor sãi, asumatã de-a lungul întregii salevieþi. A pus umãrul în mod decisiv, de tânãr, laîntemeierea casei memoriale a lui LiviuRebreanu din Prislop (Nãsãud), a înfiinþat laMaieru, mai mult cu mijloace proprii, unadmirabil muzeu, dedicat aceluiaºi marescriitor, a transformat în templu valorileculturale ale locului. Pentru el, centrul lumii afost ºi a rãmas Maieru cu oamenii sãi. ªi nu epuþin lucru! Afirmam atunci, ºi îmi menþinpãrerea, cã este printre ultimii intelectuali carepoartã pecetea acelei uluitoare miºcãri derenaºtere naþionalã prin culturã ºi educaþie,pe care o numim ªcoala Ardeleanã.

A avut el beneficii din toate acestea?Nicidecum. Ar putea sã fie viaþa sa un model

pentru cei tineri? De admirat, da, nu însã ºi deurmat. A avut parte de onoruri deosebite? Preapuþine, multe dintre ele fiind conjuncturale ºide naturã sã îi scoatã în luminã mai mult pe cei carele ofereau, mai puþin pe acela cãruia i se ofereau.Este aºadar Sever Ursa un om care a trãit ºi trãieºteîn spiritul vremii sale? Nu putem rãspunde afirmativ.Mai degrabã e un om anacronic.

Din fericire, patriarhul din Maieru nu estechiar singular. Îl am acum în minte (dacã aºnumãra doar cu degetele de la o mânã, mi-ar fisuficient sã închei o listã!) pe profesorulGheorghe Pleº, fost director al ColegiuluiNaþional George Coºbuc din Nãsãud, unmatematician cu o importantã educaþieumanistã, cum au mai fost cândva ºi alþiconcitadini ai sãi. Pe lângã multe alte iniþiativelãudabile, acest Aristotel de Nãsãud, într-ovreme când unui copil nu-i mai poþi spune sãînveþe dacã vrea sã aibã succes în viaþã, s-a

dedicat (fãrã echipã!) unui proiect delocuºor: actualizarea ºi continuarea istorieiºcolilor nãsãudene, pânã azi, pornind delucrarea de referinþã realizatã cândva deNicolae Drãganu ºi realizând una nu maipuþin importantã. A izbutit sã o facã la nivelulunui filolog, al unui documentarist. Cred cãa învãþat din mers. Am apreciat caracterulechidistant al comentariilor sale, lipsa desubiectivism, mai ales pentru perioadacomunistã, când autorul a fost profesor ºidirector în ºcolile nãsãudene. A fost un volumde muncã enorm, susþinut de acelaºi spiritluminist, nãscut din acelaºi crez pe care nu-l mai întâlnim azi. Beneficiul lui, precum laSever Ursa.

În faþa unor astfel de oameni anacronici,precum cei amintiþi mai sus, pentru cã maimult nu putem face, ne ridicãm pãlãria, însperanþa cã nu vor fi singurii.

Andrei Moldovan

Eugen Lovinescu

66666 Rãsunetul cultural - iulie 2018PREZENÞE CULTURALE

Recentul volum de versuri al lui EchimVancea – „Umbra vine de mult mai departe”(Editura Junimea, Iaºi, 2017) constituie undemers poetic pe cât de vast, pe atât deînþesat de subtil, de aluzii, de metaforeconstruite în buclã ce se continuã ºi secompleteazã treptat, contopindu-se într-unconstruct complex, seducãtor pe alocuri,apãsãtor alteori. În niciun caz nu se poatevorbi despre un volum care se citeºte facil.Atât gravitatea volumului, cât mai alesdensitatea referinþelor, a simbolurilor, ametaforelor ce se reiau ºi se amplificã peparcurs, solicitã atenþia ºi cultura cititorului.Fiorul unei melancolii grave, terne strãbatevolumul de la un capãt la celãlalt. Poeziaconstituie la poetul maramureºean delicatreceptacul al tuturor incertitudinilor fiinþei ºial cãutãrilor spirituale ce vin de mai departede propria existenþã. Nu este întâmplãtorfaptul cã unul dintre motivele des întâlnite învolum este drumul (strada, cãrarea, aleea).Dar drumul nu aduce cu sine certitudineacãii de urmat, a destinaþiei (fie ea ºi virtualã),ci anxietatea cãutãrii contemplative, fixareaîntr-o permanentã ºi febrilã stare de cãutare,de rãtãcire fãrã un scop limpede: „în aceastãnoapte singurã/ iarba a început sãînþeleneascã/ potecile zgomotelor/ unortrupuri nicicând odihnindu-se” (p. 7).

La fel ca multe alte detalii imagistice din

Despre referenialitatea poezieiversurile acestui volum, drumul estemai mereu ascuns în întuneric,Echim Vancea fiind un poet al nopþii,al crepusculelor dãtãtoare de umbresau al zorilor ce încã n-au apucat sãaducã luminã. „întunericul adunat înfaþa unei ferestre deschise/ îndimineaþa de secetã dã vina pemoarte pentru atât de timidele dovezide ruºine ºi vinã” (p. 62).

Alteori, melancolia face loc uneisolitudini decrepite. O stare desfârºire, de apãsare leagã din loc înloc în chip angoasant poemele:„hoinari precum viermii fãrã ruºine/cu lacrima prin cimitirul echimstrãbatem/ împreunã ziua ce seanunþã a se sfârºi cu bine”. Sau, dinacelaºi poem „ne vom aduce amintede/ acea naºtere obositã/ abia dupãce / nu va fi/ cine rãspunde/ dehãrþuiala pustiului” (p. 33)

Versurile revelã (nu patetic, însã!)solitudinea fiinþei în raporturile salecu lumea ale cãrei mistere ºineînþelesuri nu pot fi cuprinse cugândirea. Construitã pe o temelieimagisticã a absenþei dinamicii,poezia reprezintã aici o oglindã ternãa suspendãrii în însingurare.Dangãtele clopotelor ce sparg pealocuri liniºtea poemelor sunt ecouriadânci ale singurãtãþii omului.

Deosebit de interesant se aratãfelul în care Echim Vancea opereazãcu posibilitãþile referenþiale alepoeziei. Limbajul poetic este plasatºi el într-o zonã a suspendãrii, auniversalului care încorporeazã cufacilitate orice formã de poezie. Astfel,integrarea în poeme a versurilor altorpoeþi nu conþine nimic strident,poezia funcþionând în chip firesc,înglobând, asimilând zone distincte.Vom întâlni astfel pasaje din Mihai

Olos, Ana Blandiana, Vasile Gogea, AdrianAlui Gheorghe sau Gellu Dorian, fãrã caacestea sã întrerupã ritmul sau tonalitateapoemelor.Iatã cum aratã o strofã în care este inseratun fragment dintr-un poem al lui Mihai Olos:„sãptãmâna aceasta s-a înserat maidevreme/ cenuºa mã-ndeamnã sã nu plâng/ºi nu plâng/ plouã/ ºi cu ce a mai rãmas dinclopotele trase/ de o mânã nevãzutã/ «mãvoi uita cu uitare la lunã la nea la cer/ cunedorul exterminator/ voi suge la stelelemele la ugerul lor/ juma¼ trup gând juma¼avântându-le/ fãr¼de trup ºi de gând te veiscoate flãmândule/ tu vânãt vânãtorule devânt/ cu gura-þi mormântatã-n proprii-þi ochi/ºi cu ochii-n cuvânt» pentru mai târziufireºte/de-acum dacã mor cu obrazul de pazã stând/pentru noapte ºi pentru zi sub apãsarea/ochiului care-aici nu-i ca sã vadã” (p. 12)

Numai cã, tot aºa cum reuºeºte sã creezeun fin joc al luminilor ºi umbrelor, poetuloferã un subtil ºi fecund joc alreferenþialitãþilor multiple. Trimiterile nu sefac aici la texte, ci la stãri, la frânturi din alteneliniºti existenþiale ºi sufleteºti, la esenþapoeziei, în cele din urmã. Spectacolul acestase transformã într-un demers globalizant,autofag, care vorbeºte despre un limbaj uni-versal al poeziei.

Vasile Vidican

Lumea miticã a satului someºan, dar ºia multor altora din zonã n-ar mai exista întimp ºi în memoria colectivã, dacã n-ar fipovestitã într-o carte, iar cartea, parafrazândun critic clujean de elitã, indiferent cât ar fide interesantã, n-ar supravieþui peste ani,n-ar intra în atenþia cititorilor de toatecategoriile, dacã n-ar fi re-povestitã mai multsau mai puþin critic, oricum cu înþelegere ºicu o întâmpinare entuziastã mai nuanþatãdecât la prima impresie. Este vorba deromanul lui Leon-Iosif Grapini intitulat Viaþa,de la capãt ºi apãrutã în condiþii graficeimpecabile la Editura Paralela 45, colecþiaAvanpost Prozã, Piteºti, 2018, 277 de pagini.Dupã o lecturã alertã, autonomã ºi cu reveniridese, nu mai mult de 24 de ore, cartea având20 de secvenþe bine delimitate, chiar dacãn-au un titlu explicit, ele sunt perfectechilibrate; ca urmare, textul autorului aînceput treptat sã mi se dezvãluie. Pedeasupra capitolelor amintite, existã ºi un

epilog care deschide punþi înspre viitorulaltor lumi, unor vieþi noi sau necunoscutelorcãrþi care ni se promit subtil printre rândurilecelei de faþã.

Sub pana scriitorului, uliþa copilãrieidevine fascinantã, nu neapãrat prinmeticulozitatea descrierii, ci ºi prin creareade personaje, unele dintre ele de-a dreptulfabuloase, cum ar fi: badea Leontin, fieraruldin vecini, taragonistul povestitor ºi magi-cian, mama ºi odiseea ei tragicã, dar plinãde dragoste ºi grijã pentru copiii ei. Toatãacþiunea se brodeazã cu elemente de istorielocalã bazate pe legende, cum este cea cucetatea împãrãteascã din sãtucul de pestemunþi sau locul unde se aflã ºanþul de lamarginea împãrãþiei care taie satul în douã.Aici, s-a înfiripat satul minune, care, deºi nuare un nume în carte, e trecut înatemporalitate, el s-a format în jurulpichetului de pazã a graniþei imperiale,mutatã mult înspre nord-est.

Amintirile ºi copilãria ocupã un loc de

Satul mirific ºi fãrã nume de la poaleleMunþilor Rodnei

frunte pe tot cuprinsul volumului, casapãrinteascã, descrisã încã din primelepagini, este urmatã de elemente evolutiveale autorului povestitor ºi personaj totodatã,bunica, sora ºi mirajul primului televizor („odrãcie de-a dracului”) cum o vãd sãtenii.Amintirile autorului personaj, impactulacestuia cu filmul ºi poezia, grãdiniþa ºipostura de recitator timid, biletul de un leu ºi25 de bani pentru film plus oul de rigoare,sunt înfãþiºate cu mãiestrie ºi umor. Dintrepedepsele epocii atât din partea mamei saua oamenilor ºcolii (jordiþa, rigla, palma, trasulde urechi ºi de pãr ºi altele), impresioneazãalungatul de acasã, lecþia supremãadministratã de cãtre mamã protagonistului.Nu sunt neglijate nici jocurile ºi jucãriilevremii (moara, Pãcãlici ºi Nu te supãra,frate!) la care se adaugã altele cum ar fi: de-a ºcoala, de-a grãdiniþa, de-a mama, de-aprinsa, de-a v-aþi ascunselea; între timp,eroul nostru evolueazã, ajunge sã se joace

„de-a învãþãtorul.” Elemente pitoreºtidin viaþa satului sunt prezente: þiganiicorturari în cãutare de sticle ºi fiervechi ºi ghicitoarea misterioasã.Grijile copilãriei sunt cele frecventepeste tot, de Moº Nicolae, de Crãciun,colindul, Banda Jianu, pluguºorul,turca sau Irodul. Este loc ºipreocupare din partea autorului ºipentru obiceiuri ºi datini din bãtrânica: ºezãtoarea cu lelea Sabina,povestitoarea la concurenþã cu fierarulLeontin în povestiri pline de haz, darºi de groazã pentru copilul ascultãtor.

Un scurt portret al protagonistuluicãrþii: „Bãiatul cu pãrul bãlai ºi ochiialbaºtri” el e prezent în jocurile cubãieþii, acumuleazã experienþe înrelaþia cu cei de la oraº, dar ºiînþelepciune din jur, cum e pildafierarului care spune cã „repetiþia estemama înþelepciunii.” Alte momente deneuitat din viaþa satului sunt înfãþiºatepe larg: recensãmântul animalelor,batoza, trecerea militarilor, prima zi deºcoalã, dar ºi dintre cele terestre ºicosmice cum ar fi eclipsa de soare.

Stilul romanului capãtã o marevioiciune ºi expresivitate ºi prin

aglomerãrile voite de multe enunþuri în frazemasive, dar bine duse la capãt, iatã spreexemplu, cum se prezintã ele, chiar de pepagina de început, ele încep uºor, apoi senuanþeazã nãvalnic într-un crescendo denestãvilit, de la patru rânduri, se trece la opt,pentru ca cea de-a treia frazã sã ajungã la21 de rânduri, Noi orizonturi i se descoperãtreptat eroului nostru: cãminul cultural,ºcoala ºi biblioteca, filmul; atracþia spreliteraturã îl va face sã scrie compuneri despremamã, munte, peºteri, geografie ºi, chiarpoezii. Pânã la urmã, copilãria primã se-ncheie aici, protagonistul pleacã la liceu,prietenii ºi cunoscuþii se-mprãºtie în lume.Alte lumi i se vor deschide acestuia în faþã:mereu în cãutarea cãrþii cu mistere, abibliotecii ascunse în pãdure, a cetãþiiîmpãrãteºti din sãtucul de peste munþi,preocupat de soarta prinþului închis întrezidurile ei, iatã cu ce gânduri va ieºi din acestunivers, unde se va reîntoarce din când încând, cu drag ºi cu emoþie.

Iacob Naroº

77777Rãsunetul cultural - iulie 2018 ªANTIER LITERAR

George Coºbuc este un poet emergent.El potenþeazã convenþiile literare ºi apoi ieseîndatã din ele, pentru se promova într-oactualitate continuã. Ia mereu, în cele maineaºteptate situaþii, chipul actualitãþii. Inspirãinterogaþii, dar mai ales creeazã mereucondiþii de a trãi poezia în stare debeatitudine.

Este G. Coºbuc un... modern sau, mã rog,un postmodern? Întrebarea rãmîne retoricãºi, în fapt, deschisã. Nu are neapãratrelevanþã în aproximarea liricii poetului. Deºi,în ciuda prejudecãþilor ºi a convenþiilor lãsateîncã în joc, sînt multe de spus pe aceastãtemã. Poate fi poetul acceptat ca „untehnician al intelectualitãþii ºi al magieilimbajului”, cum ar putea sã se exprime unHugo Friedrich? Credem cã da. Chiar dacãavem în vedere desincronizarea de relaþiedintre literatura românã ºi literaturaeuropeanã în genere ºi fiind conºtienþi deriscul operãrii unei asocieri forþate, meritãsã amintim afirmaþia lui Stéphane Mallarmédintr-o scrisoare din l885, doar cu cîþiva aniînainte de publicarea primului volumcoºbucian: „Cu cît extindem mai multconþinuturile noastre, ºi cu cît le diluãm, cuatît trebuie sã le fixãm în versuri limpedemarcate, palpabile, de neuitat.” Am puteaevoca acum acea dilatare a universului so-lar, pe care Coºbuc o exprimã cu atîtarafinament stilistic. ªi am putea vorbi ºidespre neantul ce cucereºte frumuseþeaformelor, cîºtigã expresie într-o existenþãspiritualã, recîºtigînd strãlucirea logosului,a unui logos „neexprimat”, imposibil deexprimat, precum sfîºierea trãitã de tînãrafatã din „Cîntecul fusului”.

Recunoscînd ºi el cã „interesul strict po-etic pentru lirismul coºbucian a scãzutîndeajuns de mult”, ºi asta în vreme ce „s-anãscut ºi a înflorit poezia lui Arghezi ºiBacovia, a lui Blaga ºi Barbu, a lui Vinea ºiPhilippide” ºi cã „un Lovinescu înlãtura cu

Olimpiu NUªFELEANGeorge Coºbuc ºi lirismul aparenþelor

desãvîrºire din actualitate versurile luiCoºbuc; iar tinerii poeþi de azi nu manifestãdecît arareori afinitate cu bardul ardelean”, I.Negoiþescu, pornind de la G. Cãlinescu ºiVladimir Streinu, îl aºeazã pe poet sub ozodie estetic evoluatã, apropiindu-l de G.Bacovia, Ion Barbu sau Radu Stanca,Macedonski º. a. Fãrã sã-l supunemprogramelor moderniste, vom putea gãsioricînd tendinþe moderniste „ascunse”, pecare opera le conþine în mãsura în careexprimã trãirile unui poet cuprinzãtor, care,vorba lui Rebreanu, trãieºte numai pentrupoezie. Deliberat sau nu, direct sau indirect,epoca literarã îºi pune amprenta, cu toatecaracteristicile ei, pe un suflet simþitor.

Aºa cum se întîmplã ºi în „Cînteculfusului”, neexprimatul se exprimã. Negaþiase transformã în afirmaþie, neputinþa – înputere. Manifestarea înstrãinãrii, a unui spiritînstrãinat, cîºtigã caracteristicile uneimodernitãþi ce reformuleazã tradiþia, difuzulspirit romantic, în direcþia atingeriideplinãtãþii în ceea ce priveºte „rotirea în sinea cosmoidului pe care îl constituie limbajulpoetic” (v. Stéphane Mallarmé). Esenþa semanifestã în aparenþã, într-o aparenþã care,prin imaginea poeticã, dã expresie ºiconsistenþã, dã suflu esenþelor.Manifestîndu-se ca un înveliº nesfîºiat, oasemenea operã genereazã uºor un lirismal aparenþelor. Al „aparenþelor” fericite.

*Are opera lui Coºbuc, azi, o problemã de

receptare? Nu mai mult decît altãdatã. Op-era a fost mereu în cãutarea actualitãþii.Poetul îºi face din tehnicã o problemã deactualitate. Dar nu în sensul actualitãþii…formale. Poezia modernã a renunþat laambiþiile ritmurilor ºi ale rimelor, la atingereadesãvîrºirii formale, dar acest gest nu poateafecta în mod categoric arta formalã apoemelor coºbuciene, chiar dacã esteticasubsumatã ar intra în declin. În poezie, ceea

ce a fost cîºtigat rãmîne cîºtigat. Numailenea criticã poate altera valorile. Gustulpublic, biciuit de mode, poate renunþa laobiºnuinþe. Poezia lui Coºbuc nu esteepuizatã. Poezia sa este, poate, uitatã, dinvarii motive, care nu sînt întotdeauna literare.Pe temele ei s-au pronunþat, de-a lungulanilor, toþi marii noºtri critici. Sentimentul dedeplinãtate a receptãrii operei nu a fost însãatins. Critica literarã, fãrã sã-ºi fi limitatdeliberat aplicaþiile pe textul coºbucian, a trãito nedeclaratã inhibiþie în faþa imenseipopularitãþi a operei. Cu toate bunele eiintenþii ºi cu toate marile ei cîºtiguri exegetice,n-a reuºit sã se ridice la înãlþimea acesteipopularitãþi. ªi apoi, cînd popularitatea ascãzut, exegeza a mers înainte cu motoarelela turaþie redusã. În Istoria sa, G. Cãlinescuîi acordã poetului un spaþiu generos, dar nuºtiu dacã, prin imaginea criticã edificatã aici,criticul nu induce o anumitã reticenþã înabordãrile critice ulterioare, ale noilor valuricritice. În spiritul sãu „balzacian”, criticul esteexhaustiv în analizele unor aspecte ale vieþiiºi creaþiei poetului, dar el se opreºte maiîntîi la creaþia minorã a poetului, ca sã treacãmai apoi spre „grupul de poezii pure”.Insistînd asupra creaþiei poetice minore,adaugã noi suspiciuni de receptare a operei.Exegeza de mai tîrziu, în cea mai mare parteîn spirit cãlinescian, va cultiva inhibiþii legateºi de „marea inegalitate a operei” (v. G.Cãlinescu). De fapt, o parte din efortul criticde mai tîrziu se va consuma în preocupareade „a verifica actualitatea” operei, ºi spunemaceasta folosindu-ne de o sintagmãaparþinînd lui I. Negoiþescu.

O problemã de receptare ar putea fivocabularul. Din uzul public dispar cuvintepe care opera, implicit, le pãstreazã. Darcuvinte cum sînt cofiþã, covatã, crîng saudumbravã, fir de tort, fus, fuºtel, grindã, laz,nãframã, nãier, opaiþ, opincã, peþit, pînzãturã,poºtie, pridvor, rãdvan, roata morii, tindã, atoarce, ulicioarã sau uliþã, vad, vatrã, zãvor,ca multe altele, dispar din folosirea curentã,devin arhaisme, împreunã cu universul pecare îl edificã, astfel încît e din ce în ce maigreu sã le decriptezi simbolistica. Chiar osintagmã precum „frunte de poet” nu le maispune mai nimic multora. În efortul de a-lscoate de sub imperiul „ruralismului”, uniicritici insistã pe relevarea culturii poetului, arafinamentului formal, cu scopul de aaccentua aspectul „intelectualist” aldemersului poetic. Poate cã, dupã ce ne vomîndepãrta suficient de aceastã operã, va venimomentul cînd vom trãi nostalgia ei ºi nevom întoarce spre ea pe o cale vãditintelectualã – învãþîndu-i din nou semnele –ºi atunci aceasta se va arãta în întreaga sa„þinutã intelectualã”, ca sã folosim osintagmã din Cãlinescu. În privinþavocabularului, a fost accentuatã folosireaunei limbi „verzi”, þãrãneºti, dar cred cãanaliºtii operei ar trebui sã fie mai atenþi laprezenþa cuvintelor provenite din limba

literarã curentã, unele neologisme, caredepãºesc geografia transilvanã. Oaremanuscrisele spun ceva desprepreocuparea poetului de a-ºi aduce limbajulîn actualitate?

*Copleºiþi mereu de problemele „truditului

trup” (v. Grand Hôtel „Victoria Românã” de I. L.Caragiale), nu avem rãgaz ºi nici entuziasmpentru o trãire solarã, la care am avea dreptul.Modernitatea – sau, mã rog, postmodernitatea– scormoneºte mereu în adîncul sufletuluinostru ºi ni-l lasã rãvãºit. Ne mai consolãmcu Caragiale. Trãim sub „teroarea” modeluluisãu. Cînd scãpãm de Caragiale, ne putemodihni în Coºbuc. Dar este Coºbuc un poet„odihnitor”?

George Coºbuc este desigur un poet alentuziasmului, ajuns azi într-o societate fãrãentuziasm. El poate fi, trebuie sã fie ºi, totuºi,într-o anumitã mãsurã, este recuperat critic.Are critica literarã suficient entuziasm înproximitatea creaþiei coºbuciene? Continuãsã se întindã, ºi în actualitate, „o uitareinjustã”, apãrutã încã dupã moartea poetului,pe care o observã G. Cãlinescu. S-a ajunsoare la „o formulare nouã, înnobilatoare, caresã renunþe la truismele vechi”? Întrebãrilesînt retorice. Formulîndu-le, nu þin sã neglijezexegeza fundamentalã, edificatã pînã înzilele noastre, privind creaþia poetului, ascriitorului George Coºbuc. Nu ºtiu dacãpoetul e „lipsit de orice interioritate”, dupãcum se exprimã Cãlinescu. Poezii precum„Vîntul”, „Vestitorii primãverii”, „Numai una”,„De pe deal”, „La Paºti”... izvorãsc dintr-uneu „lãuntric”. E un lirism individualizat, foartemult dilatat, rod al unei simþiri copleºitoare,cum spuneam mai sus. Un lirism care,desigur, copleºeºte. Pentru un asemenealirism ai sau nu ai simþ. Nu-i cale de mijloc.

Coºbuc poate fi citit, însã, (ºi) în afaracriticii literare. I se poate face o lecturãempiricã, a se înþelege... fãrã aplicarea unuiinstrumentar critic. Opera sa, foarte oralã, abeneficiat de o astfel de cale de acces –dincolo de exegezã – la publicul larg. S-arãsfãþat în popularitate. Aceastã popularitatea pãlit de la o vreme. Dar, iatã, ne întoarcemla o societate care devine din ce în ce maioralã. Cu ce rezultat? Nu ºtim. De unasemenea tip de percepþie s-ar putea ca, laun moment dat, opera lui Coºbuc sãbeneficieze. Mirarea urmaºilor noºtri, de carevorbea –hélas! – Gherea, poate reînviaoricînd, aducînd beneficii neaºteptateacestei opere.

Mai sîntem coºbucieni? În urmareamodelelor literare, în obiºnuinþele delecturã? Desigur cã nu, cel puþin în aparenþã,dar pierdem enorm. Ne raportãm la o operãpe care o evitãm deliberat. Dacã l-am iubi ºiciti mai mult pe Coºbuc, am fi oare mai moiîn iniþiative economice, am fi mai fericiþi? Darcum poþi fi fericit fãrã sã te laºi înfãºurat încuvinte fericite?

88888 Rãsunetul cultural - iulie 2018

Redacþia:Redactor ºef: Andrei Moldovan

Redactori: Icu Crãciun, Menuþ Maximinian, Vasile VidicanPrezentare graficã: Maxim Dumitraº

Tehnoredactare: Claudiu MoldoveanuAdresa:str. Bistricioarei nr. 6, Bistriþa - jud. Bistriþa-Nãsãud;

email:rasunetul@rasunetul.ro

CENTENARUL MARII UNIRI

Contribuþii documentare De curând, s-a tipãrit un volum de excepþie, menit sã rãmânã peste vreme o realã mãrturie a voinþei unui popor, aºa cum rezultã din documentele care s-au pãstrat în timp: „Anul1918 în judeþul Bistriþa-Nãsãud. Contribuþii documentare” (Editura Mega, Cluj-Napoca, 2018). Coordonatorii acestei lucrãri (Adrian Onofreiu, Ioan Pintea, Cornelia Vlaºin), cât ºicolaboratorii lor (Ana Maria Deak, Dorin Dologa, Ana Carmen Pop, Nicoleta Preda, Ioan Roºu, Andreea Salvan, Dana Vãran) afirmã în „Notã asupra ediþiei” cã lucrarea „se înscrie întrãsãtura generalã a perioadei ºi demonstreazã cã ºi aici, ca peste tot în Transilvania, atitudinea, comportamentul ºi faptele actorilor s-au subsumat comandamentului general,acela de realizare a dezideratului naþional, fãurirea României Mari.” Cartea este impunãtoare, de peste 850 de pagini ºi prin modul de structurare a materialului (documente,credenþionale, memorii, presã, gãrzi naþionale, schiþe biografice, portrete, parte inedite, parte edite), cât ºi prin complexitatea lor, dând imaginea unui act naþional viu, nu lipsit deasperitãþi, îi dã ocazia preºedintelui Academiei Române, Ioan Aurel Pop, sã afirme în finalul „Cuvântului înainte”, cu care onoreazã tomul: „Dacã toate judeþele ar avea asemenealucrãri în anul Centenarului, s-ar putea înþelege mai uºor ºi mai direct – chiar ºi de cãtre cei neîncrezãtori – cã «unirea este actul energic al întregii naþiuni române», cã în anul 1918a prevalat voinþa naþionalã ºi cã, prin aceasta, poporul român ºi România s-au înscris în concertul european.” În spiritul celor de mai sus, reproducem câteva fragmente dincorespondenþã, cu promisiunea de a reveni cu fragmente din memorialisticã, în unul dintre numerele urmãtoare.

R. C.

1918, octombrie, 28, Cluj

ManifestCãtre românii din Munþii Apuseni ºi ZarandCluj, 28 octombrie 1918, Nou.

Moþilor ºi fraþilor!Nu mai este împãrat! ªi-a dezlegat supuºii de jurãmintele silnice! Robia strãinã trage

de moarte! Ceasul izbãvirei a sunat! Noi românii stãpâni suntem pe soarta noastrã! Nevom croi soarta cu armele în mânã!

La arme.La arme pentru unirea tuturor românilor! În 48 moþii strigau la Blaj: Noi vrem unirea cu

Þara!Unirea aduce ca dar:

Pãmânt ºi libertate!De la voi viteji de pe Arieº,

Someº ºi Criº, aºteaptã obºtea:sã încingeþi întâi armele! Tot cene-au rãpit Regii Ungariei ºistãpânii strãini ai Ardealului:pãduri, pãºuni ºi bãiºaguri (minede aur, n. a.), ni le va da toateRomânia ºi Regele ei nebiruit! Nevor da cu douã mâini tot ce aucerut Horea ºi Iancu!

Noi, ofiþeri ºi soldaþi românidin Ardeal, i-am jurat credinþãRegelui României!

De la voi moþilor, fraþilor,aºteptãm sã ne urmaþi cei dintâi!

La arme! Fãrã arme, nu-idrept, nici pace, nici Þarã. Uniþi cufraþii de pretutindeni împingemhotarele la Tisa ºi Dunãre! Înmoºiile mãnoase de la Tisa ºiDunãre se vor implanta: Moþii ºiCriºenii! O sã fiþi strãjeriiRomâniei mari, una nedespãrþitãca Sfânta Treime!Porniþi din toate satele cu arme ºimerinde la Cluj ºi Bãlgrad subcãpitani aleºi!

La Cluj, vã aºteaptã I-aLegiune Româneascã din Ardeal,la Bãlgrad a II-a Legiune! Pentrutoþi cari nu au, vor fi: Arme, bani ºi

hranã!Am luat eu: Dr. Amos Frâncu, nepot de tribun, vechiul apãrãtor al Moþilor, comanda. Din

încrederea ofiþerilor ºi a soldaþilor, eu poruncesc ca tribunii de altãdatã! Pentru tot ceporuncesc ºi fãgãduiesc stau cu capul ºi cinstea!

Fraþilor! Adunaþi-vã la Câmpeni, Abrud, Zlatna, Gilãu, Huedin, Brad ºi Halmãj! Acololãsaþi gãrzi de pazã ºi porniþi la Cluj ºi Bãlgrad, cum vine mai aproape! Desfaceþi steagulromânesc!

Þineþi rânduiala ostãºeascã: Grijiþi pãdurile ºi bãiºagurile ca ochii din cap! Ale voastrevor fi pe veci prin legea româneascã! Pãziþi viaþa, avutul ºi pacea tuturor!Ca mâine fraþii izbãvitori vor trece iarãºi Carpaþii!

Sã le netezim în arme drumul. În arme ne vom îmbrãþiºa pe pãmântul Ardealului! Va fi alþãranului, ce-l munceºte, al României, ce-l pãzeºte!

La arme!Se ridicã din morminte Horea la Bãlgrad, Iancu la Þebea, Axente la Blaj!Vã cheamã în numele lui Christos!La arme!!!

Dr. Amos FrâncuPreºedintele organizaþiei militare din Ardeal

1918, noiembrie 6/19, Maieru

Din Maieru, comitatul Bistriþa-Nãsãud ni se scrie:

Stimate D-le redactor, Vã încunoºtinþez cã în comuna Maieru, comitatul Bistriþa Nãsãud, s-a constituit sfatulnaþional Român sub prezidiul d-lui Iulian Ciorbã preot ºi s-a organizat garda naþionalãromânã sub conducerea d-lui Ioan Barna sublocot. în rezervã, depunând poporul întregcea mai vie însufleþire jurãmânt comitetului naþional românesc ºi organelor sale din Ardeal. În susnumita comunã vremurile revoluþionare au dispãrut, ordinea ºi liniºteadomneºte pretutindeni. Drapelul tricolor visat de moºi-strãmoºi fâlfâie mândru pe ºcoli ºi cancelarii vestindlibertatea ºi dezrobirea naþiei noastre româneºti. Tot poporul din comunã aºteaptã cu sufletul deschis, sentimente sfinte, sosireatrupelor române care ne vor mântui pe totdeauna de jug. Trãiascã libertatea naþionalã!

Iustin Ilieºiu, secretar.1918 LA ROMÂNI. DOCUMENTELE UNIRII…, Vol. VII, d. 388, p. 421.

1918, noiembrie 3, Dej

Cãtre toþi românii din comuna…Fraþilor! Vã aducem la cunoºtinþã cã pe baza dreptului de liberã dispunere peste soarta sa, s-a constituit ºi din sânul poporului român Consiliul Naþional Central, iar la recercarea acestuias-a constituit Consiliul Naþional Român ºi pentru Comitatul Solnoc-Dãbâca. Subsemnatul Birou al acestui Consiliu din însãrcinarea Consiliului Naþional RomânCentral vã recearcã sã îndepliniþi fãrã întârziere ºi cu toatã conºtiinciozitatea urmãtoarele: 1. Sã instituiþi un Consiliu naþional român comunal din atâþia membrii, câþi aflaþi depotrivit dupã împrejurãrile din comuna D-voastrã. Consiliul sã-ºi aleagã apoi Biroul: [compus]dintr-un preºedinte, unul sau doi vice-preºedinþi ºi unul sau doi secretari. Despre constituireaConsiliului ºi alegerea Biroului sã binevoiþi a ne aviza momentan. 2. Consiliul comunal în frunte cu Biroul sãu, va avea sã îndeplineascã toateîndrumãrile primite de la Consiliul Naþional Român Comitatens ºi de la Consiliul NaþionalRomân Central ºi sã rezolve toate agendele ce vor cãdea în sfera sa de acþiune. 3. În primul rând vi se impune datorinþa mare ºi urgentã ca sã vã grijiþi de susþinereaordinei obºteºti în comuna D-voastrã ºi de siguranþa personalã ºi a averii tuturor locuitorilor,fãrã deosebire de neam ºi confesiune. Astfel numai ne vom putea afirma ca popor matur ºi element de ordine înainteamarelui Aeropag al lumii, vrednici deci de dreptul de liberã dispunere peste soarta noastrã. 4. Vã conjurãm deci, sã împiedecaþi cu toatã forþa orice încercare de tulburãri, jafuri,devastãri, pustiiri, silnicii etc. Nimeni sã nu se facã judecãtor în cauza sa, ci oriceneîndreptãþire l-a ajuns în trecut, ori va întâmpina în viitor, sã se adreseze pentru reparareadreptului violat prin Biroul Consiliului D-voastrã, la noi. 5. În scopul de a preveni orice tulburare, orice crimã: sã înfiinþaþi fãrã zãbavã o Gardãnaþionalã românã din membrii de încredere ºi cât se poate de numeroºi. Garda naþionalãsã pãºeascã momentan în acþiune, de câte ori ordinea obºteascã, siguranþa personalã,ori averea oricãrui particular, precum ºi averea oricãrei corporaþiuni e ameninþatã. Poporul român ºi în cele mai vitrege timpuri ºi-a pãstrat cumpãtul ºi virtuþilecreºtineºti, cu atât mai mult trebuie sã þinã la aceste însuºiri distinse acum, când au rãsãritzorile libertãþii ºi independenþei naþionale ºi pentru el. Primiþi salutul nostru frãþesc!

/ColorImageDict > /JPEG2000ColorACSImageDict > /JPEG2000ColorImageDict > /AntiAliasGrayImages false /CropGrayImages true /GrayImageMinResolution 300 /GrayImageMinResolutionPolicy /OK /DownsampleGrayImages true /GrayImageDownsampleType /Bicubic /GrayImageResolution 300 /GrayImageDepth -1 /GrayImageMinDownsampleDepth 2 /GrayImageDownsampleThreshold 1.50000 /EncodeGrayImages true /GrayImageFilter /DCTEncode /AutoFilterGrayImages true /GrayImageAutoFilterStrategy /JPEG /GrayACSImageDict > /GrayImageDict > /JPEG2000GrayACSImageDict > /JPEG2000GrayImageDict > /AntiAliasMonoImages false /CropMonoImages true /MonoImageMinResolution 1200 /MonoImageMinResolutionPolicy /OK /DownsampleMonoImages true /MonoImageDownsampleType /Bicubic /MonoImageResolution 1200 /MonoImageDepth -1 /MonoImageDownsampleThreshold 1.50000 /EncodeMonoImages true /MonoImageFilter /CCITTFaxEncode /MonoImageDict > /AllowPSXObjects false /CheckCompliance [ /None ] /PDFX1aCheck false /PDFX3Check false /PDFXCompliantPDFOnly false /PDFXNoTrimBoxError true /PDFXTrimBoxToMediaBoxOffset [ 0.00000 0.00000 0.00000 0.00000 ] /PDFXSetBleedBoxToMediaBox true /PDFXBleedBoxToTrimBoxOffset [ 0.00000 0.00000 0.00000 0.00000 ] /PDFXOutputIntentProfile () /PDFXOutputConditionIdentifier () /PDFXOutputCondition () /PDFXRegistryName () /PDFXTrapped /False

/Description > /Namespace [ (Adobe) (Common) (1.0) ] /OtherNamespaces [ > /FormElements false /GenerateStructure false /IncludeBookmarks false /IncludeHyperlinks false /IncludeInteractive false /IncludeLayers false /IncludeProfiles false /MultimediaHandling /UseObjectSettings /Namespace [ (Adobe) (CreativeSuite) (2.0) ] /PDFXOutputIntentProfileSelector /DocumentCMYK /PreserveEditing true /UntaggedCMYKHandling /LeaveUntagged /UntaggedRGBHandling /UseDocumentProfile /UseDocumentBleed false >> ]>> setdistillerparams> setpagedevice