CULTURA ZMEURULUI

Rubus ideaus L. Fam. RosaceaeSubfam. Rosoideae

Importanţă, origine şi arie de răspândire

Importanţa culturii

Zmeurul se cultivă pentru fructele sale deosebit de apreciate atât pentru consumul în stare proaspătă, cât şi pentru industrializare sub formă de dulceaţă, compot, gem, sirop, suc, îngheţată etc. Această valoare ridicată este dată de conţinutul complex al fructelor: 4,5-10,6% zaharuri, 1,1-2,3% acizi organici, 0,5-2,8% pectine, 1,2% proteine, săruri de K, P, Ca, Mg, Mn, Na, Zn, Cu, Fe, etc., vitamina B1,B2,D,P,C (25mg/100g).

Fructele, lăstarii şi frunzele tinere se folosesc în industria farmaceutică pentru prepararea unor medicamente sau ceaiuri împotriva, anginei, amigdalite, diareei etc. Specia are o mare plasticitate ecologică, fiind cultivată în diferite condiţii de la şes până la altitudini foarte mari (peste 1000 m). Datorită drajonării puternice şi a sistemului radicular ramificat şi destul de profund, zmeurul este şi o plantă care combate eroziunea solului, valorificând în acelaşi timp solurile subţiri, sărace şi improprii altor culturi.

Plantaţia de zmeur intră repede pe rod şi permite recuperarea investiţiilor în timp scurt.

Originea şi arealul de cultură

Cercetările au demonstrat că majoritatea speciilor de zmeur s-au format în estul Asiei, de unde apoi s-au răspândit în toată zona temperată, în special în emisfera nordică (Europa, Asia, America de Nord), unde se întâlneşte şi în prezent în stare sălbatică.

De asemenea, se întâlneşte mai rar şi în vegetaţia zonelor înalte tropicale din emisfera sudică precum şi în Oceania.

Pe plan mondial cultura zmeurului este în creştere, obţinându-se în prezent peste 300.000 t din care peste 50% se obţin în Europa. Dintre ţările mari producătoare sunt: Rusia (90.000 t), ex. Iugoslavia (40.000 t), Polonia (40.000 t), Germania (20.000 t), Anglia (11.000 t), etc.

În ţara noastră această cultură este răspândită în special în zonele înalte, bogate în precipitaţii. Există în prezent în ţara noastră peste 1500 ha plantate cu zmeur din care cca. 110 ha se întâlnesc în gospodăriile individuale din judeţele Argeş, Vâlcea, Harghita, Covasna, Cluj, Suceava, Mureş, etc.

Cultura zmeurului la noi în ţară a cunoscut o dezvoltare importantă până în anii ’90, după care a înregistrat o decădere foarte mare. În prezent, există tendinţa reconsiderării acestei culturi. Cele peste 1000 t ce se obţin şi comercializează în prezent în România provin în cea mai mare parte din flora spontană.

Particularităţi biologice şi ecologice

Specii care au contribuit la formarea soiurilor

Pe plan mondial există peste 3000 de specii ce aparţin genului Rubus şi subgenului Idaeobatus, dintre care numai în ţara noastră se întâlnesc peste 180 specii în flora spontană (I. Nyaradi). Din această multitudine de specii doar câteva prezintă importanţă deosebită în crearea de soiuri.

Rubus idaeus L. – zmeurul comun cu două varietăţi:Rubus idaeus L. – var. vulgatus Arheu – zmeurul roşu european, din care au

rezultat soiurile europene;Rubus idaeus L. – var. strigosus – zmeurul roşu pufos american, din care au

rezultat soiurile americane.Din încrucişarea celor două subspecii au rezultat majoritatea soiurilor de zmeur

roşu.Rubus Occidentalis – zmeurul negru american, nu drajonează, formează fructe

negre, pe tulpini subţiri, lungi şi arcuite. A contribuit la obţinerea soiurilor americane.În Europa, America şi Asia în programele de ameliorare se mai folosesc şi alte

specii cum ar fi: R. articus, R. odoratus, R. spectabilis (din America de Nord), R. iasiostylus (din Asia), etc.

Obiective principale şi metode utilizate în ameliorarea zmeurului

Programele de ameliorare din principalele centre au ca obictive următoarele:- creşterea plasticităţii ecologice reprezentată prin: rezistenţa la temperaturi

scăzute, în zonele nordice, rezistenţă la amplitudinile mari de temperatură din zonele temperate continentale, rezistenţă la arşiţă şi secetă, necesar redus de frig pentru zonele mediteraniene;

-îmbunătăţirea unor însuşiri şi caractere ale plantei: port erect şi rigid, vigoarea mai slabă, spinozitatea redusă, productivitate ridicată, rezistenţă la boli şi dăunători, maturare grupată a fructelor în cadrul inflorescenţei şi a soiului, drajonare modestă;

-extinderea sezonului de maturare a fructelor prin crearea de soiuri extratimpurii sau tardive;

-calitatea superioară a fructelor: culoare intensă, fermitate, suculenţă, aromă, gust, conţinut ridicat în elemente nutritive, absenţa sarmenţilor şi a perilor stacei etc.

Pentru fiecare din aceste obiective există suficiente surse de gene.Ca metode de ameliorare se folosesc cele clasice (hibridările intra şi interspecifice).

Compatibilitatea la încrucişare dintre diferite soiuri de zmeur depinde de apartenenţa genitorilor şi de constituţia lor genetică.

În general hibrizii sunt fertili sau parţial fertili. Hibridările dintre zmeur (diploid) şi mur (hexaploid) au reuşit numai în cazul când soiurile de mur au avut în constituţia lor genetică şi genoame de zmeur.

Lipsa spinilor este dată în general de genitorii materni iar remontanţa se obţine numai dacă ambii genitori sunt remontanţi.

Sortimentul de soiuri

Deşi există foarte multe specii de genuri Rubus, totuşi numărul de soiuri valoroase este destul de restrâns. În România, pentru anul 2000 au fost admise la înmulţire un număr de 8 soiuri dintre care 2 româneşti şi 6 străine.

1. Citria – soi românesc (Cayuga x Ors Seedling, 1996), productiv (9-11 t/ha), tulpini viguroase (1,5-2 m) şi erecte, cu spinozitate redusă, rezistent la ger şi boli. Fuctele sunt mijlocii (2,5-3 g), scurt conice, galbene portocalii. Maturarea: VI/4.

2. Cayuga – soi american, foarte vechi (1911), viguros (1,5-2 m), drajonează puternic, este rezistent la ger (-25 ºC) şi la temperaturile ridicate din timpul verii, este rustic, tolerant la boli, mediu productiv (5-6 t/ha). Fructul este ferm, mijlociu ca mărime (2-4 g), sferic sau ovo-sferic, de culoare roşie-cărămizie, pulpa este gustoasă, plăcut acidulată şi aromată. Maturarea: VI/4.

3. Englezesc A1 – soi originar din Anglia, de vigoare medie (1,5 m), rezistent la ger, şi secetă, sensibil la boli, productiv (8-9 t/ha). Fructele sunt mari sau foarte mari, conice, roşii, suculente, plăcute la gust. Se pretează pentru consum în stare proaspătă şi industrializare. Maturare: VII/1-2.

4. Malling Expoit – soi englezesc, cu tulpini viguroase (2 m), cu tendinţă de ramificare, sensibil atât la gerurile din timpul iernii cât şi la căldurile excesive. Fructele sunt alungite sau tronconice, de culoare roşie deschis, cu pulpa fermă, gustoasă. Maturarea: VII/1-2.

5. Newburg – soi american, semiviguros, productiv, drajonează mult. Fructele sunt mijlocii (2-3 g), conic-alungite, colorate în roşu-intens, mate, cu pulpa suculentă, dulce, plăcut acidulată, aromată. Maturarea: VII/2-3.

6. Rubin bulgăresc – soi originar din Bulgaria, vechi şi mult răspândit în cultură şi în ţara noastră, productiv (7-11 t/ha), de vigoare medie, cu tulpini lungi şi groase, puţine la număr, cu capacitate slabă de drajonare, mediu rezistent la ger, sensibil la boli. Fructul este mare, conic, rubiniu, cu pulpa compactă, mediu suculentă, slab aromată, gustoasă, cu seminţe mari. Bun şi pentru congelare. Maturare: VII/4.

7. Ruvi – soi românesc (Rubin bulgăresc x Viking, 1996), viguros, cu tulpini erecte, lungi (1,8-2 m), productiv (7-9 t/ha), rezistent la ger, mediu rezistent la boli. Fructele sunt mari (3-4 g), de calitate bună, conic-trunchiate, roşii-violaceu. Maturarea: VII/4.

8. The Latham – soi american, vechi, viguros, drajonează puternic, rezistent la ger secetă, sensibil la făinare şi putregaiul fructelor. Fructele sunt mijlocii (2-3 g), sferice, sau conico-sferice, roşii-carmin cu luciu alb; pulpa este suculentă, mediu consistentă, slab aromată, de calitate medie. Este destinat în special industrializării. Maturarea: VII/4.

Soiuri remontante

Romy – soi elveţian, semiviguros, drajonează puternic, productiv (8-10 t/ha), sensibil la viroze şi ger. Fructele sunt mijlocii (2-3 g), roşii-violaceu, aromate plăcute la gust. Maturarea: începând din iunie până în septembrie, cu două vârfuri (VI şi IX).

Lloyd George – soi englezesc, viguros, cu fructe mari, roşii intens, conic-alungite, de calitate bună.

September – soi american, semiviguros, rezistent la ger şi secetă, productiv, sensibil la boli. Fructul este mijlociu, conic sau trunchiat-alungit, carmin-vişiniu. Maturarea: prima recoltă în iunie, a II-a recoltă în septembrie-octombrie.

Alte soiuri existente în cultură: Taylor, Malling Jewel, June, Indian Summer, Malling promise, Golden Queen etc.

Particularităţi de creştere şi fructificare

Zmeurul este un semiarbust, ce creşte spontan sau cultivat şi are caracteristici specifice.

Partea hipogee - este reprezentată de un rizom (tulpina subterană), din care pornesc rădăcini adventive, fibroase, situate în stratul de sol de 10-30 cm. Unele rădăcini pot pătrunde în sol până la 80-100 cm. Pe toată lungimea rădăcinilor se diferenţiază încă din luna iunie muguri adventivi, care vor da naştere drajonilor în anul următor. Aceştia au rolul de a înlocui tulpinile care au fructificat, reînnoind anual organele aeriene ale plantei.

Drajonii îşi formează sistem radicular propriu, devenind independenţi de planta mamă.

Partea epigee este formată din mai multe tulpini de 1-2 m, cilindrice, de aceeaşi grosime, cu o durată de viaţă de 2 ani, în primul an cresc, iar în anul al II-lea rodesc, apoi se usucă. Majoritatea soiurilor au tulpinile erecte, destul de rezistente dar necesită sistem de susţinere, sunt acoperite cu ghimpi aciculari. Sunt şi soiuri fără ghimpi. Lăstarii sunt fără gimpi la ambele tipuri de soiuri.

Mugurii – se formează la baza peţiolului, grupat din care creşte numai unul. La baza tulpinii se formează muguri vegetativi, în treimea mijlocie micşti, iar în treimea superioară de rod.

Inflorescenţele - sunt alcătuite din 4-15 flori hermafrodite autofertile şi nectarifere. Polenizarea este entomofilă. Zmeurul înfloreşte la 50-60 zile de la umflarea mugurului de rod, începând din vârful lăstarului şi progresează bazipetal, având o durată de 3-4 săptămâni.

Fructul – este fals, compus din mai multe drupeole aşezate în jurul unui receptacol, poate avea diferite culori şi forme.

În cultură se întâlnesc soiuri neremontante (care dau o singură recoltă pe an) şi soiuri remontante (cu două recolte pe an). Acestea din urmă sunt foarte puţine şi nu dau rezultate în zonele mai reci, deoarece a doua recoltă nu ajunge la maturitate.

Ciclul anualPerioada de repaus este destul de profundă, începe după căderea fiziologică a

frunzelor şi se continuă până primăvara târziu. Perioada de vegetaţie se desfăşoară pe parcursul a 180-200 zile.

Zmeurul înfloreşte de regulă în cursul lunii mai (în funcţie de zonă), scăpând de îngheţurile târzii de primăvară.

Creşterea şi maturarea fructelor se face într-un ritm intens 30-35 zile.

Potenţialul productiv.

Durata de exploatare economică a unei plantaţii este de 10-12 ani, cu o producţie medie de 6-12 t/ha, la început mai mică, maximă la 4-10 ani, apoi descrescătoare.

Cerinţele zmeurului faţă de factorii ecologiciLumina - influenţează pozitiv calitatea fructelor. Este o specie exigentă faţă de

lumină. De aceea zmeurul se va planta pe versanţii cu expoziţie favorabilă. De asemenea,

direcţia rândurilor se va orienta în aşa fel încât să valorifice la maximum lumina, mai ales în zonele înalte.

Temperatura - poate fi un factor limitativ pentru cultura zmeurului. Acesta nu suportă temperaturi excesiv de scăzute (-20 … -25°C) în perioada de repaus, dar nici extrem de ridicate în perioada de vegetaţie. Cultura reuşeşte bine în zone cu ierni blânde şi veri în care temperatura medie nu depăşeşte 16-17°C. Pentru desfăşurarea normală a înfloritului necesită 580-600ºC.

Temperatura solului nu trebuie să depăşească 16ºC. Dacă, toamna este rece şi umedă, lignificarea tulpinilor este deficitară iar rezistenţa la ger scade până la -15ºC.

Umiditatea reprezintă unul din factorii principali de care depinde reuşita culturii zmeurului. Este o specie cu pretenţii mari faţă de umiditate. Se recomandă a se cultiva în zone cu 700-1000 mm precipitaţii anuale, bine repartizate în perioada de vegetaţie (iunie-august). În caz contrar, este absolut obligatorie irigarea.

Excesul de apă (băltirea) este, de asemenea, dăunător putând provoca asfixierea rădăcinilor.

Pânza de apă freactică trebuie să fie la peste 80 cm. Zmeurul creşte şi se dezvoltă bine în zone în care umiditatea relativă este mai mare.Solul cel mai recomandat pentru cultura zmeurului este cel nisipo-lutos, bogat în

humus, cu bună capacitate de reţinere a apei şi bine aerisit, cu pH = 5,6-6,5, cu subsol permeabil şi cu o grosime de cel puţin 50 cm, bogat în azot şi proteine. Este sensibil la deficitul în Fe şi Mn. Nu sunt recomandate solurile sărace, foarte grele, reci, sau uscate şi calcaroase.

Curenţii de aer, iarna pot mări pagubele prin îngheţ, vara măresc seceta atmosferică etc. Totuşi lipsa totală a acestora favorizează apariţia bolilor şi măreşte pericolul îngheţurilor târzii de primăvară.

Particularităţi tehnologice

Specificul producerii materialului săditor

Zmeurul se înmulţeşte prin drajoni, butaşi de rădăcină şi despărţirea tufelor. Drajonii se obţin în plantaţiile specializate (10.000 – 14.000 plante/ha), înfiinţate şi întreţinute corespunzător unor plantaţii elită. După doi ani dintr-o astfel de plantaţie se obţin 150.000 – 200.000 de drajoni înrădăcinaţi bine.

Înmulţirea prin butaşi de rădăcină - se practică mai ales la soiurile care nu drajonează sau drajonează foarte puţin. Butaşii se recoltează toamna (10-12 cm) şi se plantează primăvara în rigole adânci (8-10 cm).

Înmulţirea prin despărţirea tufelor – se foloseşte rar, în cazul plantelor, valoroase, în grădinile individuale. Prinderea la plantare este slabă iar plantele sunt în general debile.

Înfiinţarea şi întreţinerea plantaţiilorPentru eşalonarea maturării şi a perioadei de recoltatare, într-o parcelă se vor planta

3-4 soiuri cu diferite perioade de maturare.La pregătirea terenului se va fertiliza intens cu îngrăşăminte organice şi minerale,

deoarece după intrarea pe rod lucrarea se efectuează cu greutate datorită drajonării puternice. Funcţie de nivelul de aprovizionare a solului se vor efectua fertilizarea cu 60-80 t

gunoi de grajd, 600-800 kg superfosfat şi 400-500 kg sare potasică/ha. Desfundatul se face la 40-50 cm, cu subsolaj.

Pe terenurile cu panta peste 20%, se amenajează terase pe care se vor planta minimum două rânduri, iar pe cele cu panta sub 20%, zmeurul se plantează sub formă de gard fructifer, pe direcţia curbelor de nivel.

Distanţele de plantare sunt de 2,5-3 m între rânduri şi 0,5 m pe rând.Plantarea drajonilor se efectuează toamna sau primăvara foarte timpuriu în gropi

de 40 x 40 x 40 cm sau în şanţuri astfel încât coletul să fie la suprafaţa solului. În prealabil drajonii se fasonează la 20-25 cm şi se mocirlesc.

După plantare, drajonii se muşuroiesc şi se scurtează la nivelul muşuroiului sau bilonului.

Sistemul de conducere. Majoritatea soiurilor de zmeur necesită sistem de susţinere (fig. 6 - 7).

Fig. 6. – Susţinerea zmeurului pe spalier cu un cuplu de sârme duble

Cel mai utilizat sistem este spalierul cu două sau trei sârme duble, fixate de stâlpi din beton sau lemn. Primul rând de sârme se aşază la 60 cm faţă de sol, iar cel de-al II-lea la 1,2 m de sol. Pentru soiurile cu port înalt se foloseşte spalierul cu trei rânduri de sârme distanţate la 50 cm una de alta.

În acest sistem se realizează benzi continui cu grosimea de 40-50 cm.Cultura sub formă de gard fructifer se realizează fără sistem de susţinere. Se

folosesc soiuri cu tulpini erecte groase (The Lathan, June, Indian Summer etc. care se autosusţin. Densităţile mari, în ambele cazuri, conduc la producţii calitativ inferioare.

Fig. 7. – Susţinerea zmeurului pe spalier cu două cupluri de sârme duble

Fig. 8. – Susţinerea zmeurului prin legare pe un singur arac

Conducerea sub formă de evantai pe spalier sau araci (fig. 8). Tulpinile se palisează în poziţie aproape orizontală, jumătate într-o parte jumătate în cealaltă.

Cultura pe araci (fig. 9) - se foloseşte pe suprafeţe mici în grădinile individuale.

Fig. 9. – Susţinerea zmeurului pe araci, în evantai

Cultura cu spalier de tip olandez – se folosesc două rânduri de spalier cu câte o sârmă Tulpinile se arcuiesc şi se leagă jumătate de o sârmă jumătate de cealaltă.

Întreţinerea soluluiÎn plantaţiile de zmeur se recomandă ogorul lucrat, iar începând din anul al II-lea se

poate şi erbicida însă cu precauţie. Aceasta, deoarece sistemul radicular al zmeurului este puternic ramificat şi superficial şi nu suportă nici un fel de concurenţă.

Doar în primul an după plantare se pot folosi culturi intercalate de talie mică şi care se recoltează timpuriu (fasole, mazăre, cartofi, spanac, salată).

Fertilizarea de bază se efectuează la planta premergătoare.Fertilizarea plantaţiilor de zmeur se efectuează o dată la 3-4 ani cu 20-40 t gunoi de

grajd/ha şi anual cu 300-400 kg superfosfat cu 200-300 kg sare potasică. Îngrăşămintele cu azot se aplică în două reprize: primăvara devreme după dezgheţarea solului şi imediat după înflorit. În primii doi ani, pe un teren fertil nu este necesar să se fertilizeze.

Irigarea plantaţiilor – Lipsa apei din sol are consecinţe negative asupra drajonării, asupra diferenţierii mugurilor de rod, asupra înfloritului şi legării fructelor şi în final asupra producţiei şi calităţii acesteia. Zmeurul are nevoie de apă în cantităţi moderate pe tot parcursul vegetaţiei, mai puţin toamna. De aceea, zmeurul se va uda de 4-6 ori cu câte

300-400 m3/ha. Irigarea de toamnă prelungeşte vegetaţia şi împiedică maturarea corespunzătoare a lemnului.

Tăierile. - În primăvara anului următor plantării, tulpinile se scurtează la 0,8-1 m lungime, se îndepărtează şi ramurile purtătoare de rod pentru fortificarea sistemului radicular şi stimularea drajonării.

Începând cu anul al II-lea, se vor înlătura tulpinile de 2 ani care au rodit (imediat după recoltare). Totodată, se înlătură şi tulpinile anuale de vigoare slabă.

Primăvara, după trecerea pericolului de îngheţ, tulpinile se răresc (12-16 buc/m liniar) şi se scurtează la 1,5-1,7 m. Tulpinile soiurilor din grupa Malling, la care mugurii de rod se formează, în general, pe treimea superioară nu se scurtează.

La soiurile remontante tăierile se fac după aceleaşi criterii ca şi la cele obişnuite, cu deosebirea că după maturarea fructelor din prima recoltă se înlătură vârful care a rodit.

Combaterea bolilor şi dăunătorilorBolile care provoacă cele mai mari pierderi sunt:- pătarea brună a lăstarilor (Didynella applanta), antracnoza (Elsinoe nelleta) şi

putregaiul cenuşiu al fructelor (Botrytis cinerea). Combaterea acestor boli se realizează prin măsuri de igienă culturală şi tratamente fitosanitare (tabelul 31).

Tabelul 31.

Schema de combatere a bolilor şi dăunătorilor la zmeur(după N Branişte, 2000)

Nr trat.

Fenofaza Boala sau dăunătorul Produse pesticide folosite

0 1 2 31 Repaus vegetativ Păduchele din San José, ouă de

afide, acarieni etc.Oleoekalux (1,5%) sau Polisulfură de bariu (6,0%)

2 La umflarea mugurilor

Antracnoza zmeurului, pătarea brun-violacee a ramurilor, acarieni, insecte defoliatoare, afide.

Fungicid : un produs cupric. Turdacupral 50 PU (0,2%), zeamă bordeleză (0,5%)+Insecticid: Sintox 25 (0,2%) sau Sinoratox R 35 (0,1%)

3 La înfrunzire Pătarea brună a ramurilor, pătarea albă a frunzelor, acarieni, gărgăriţa florilor, afide etc.

Fungicide: Tiuram 75 PU (0,4%), Ziram 75 (0,¤%) + Insecticid: Thiodan 35 Ec (0,2%), Sintox 25 (0,2%) sau Sinoratox R 35 (0,1%

4 La înălţarea inflorescenţelor

Făinare, pătarea brună a ramurilor, antracnoză, gărgăriţa florilor, gândacul zmeurului etc.

Fungicide: Tiuram 75 PU (0,4%), Ziram 75 (0,¤%) sau Captadin 50 PU (0,2%) + Metoben 70 (0.1%) + Insecticid: Thiodan 35 Ec (0,2%), Sintox 25 (0,2%) sau Sinoratox R 35 (0,1%

5 La începutul înfloritului

Putregaiul fructelor, pătarea albă a frunzelor, rugina, făinare, gândacul zmeurului, etc.

Fungicide: Sumilex 50 WP (0,1%),Rovral 50 WP (0,1%) sau Ronilan 50 WP (0,1%)+ Metoben 70 (0,1%) sau Topsin M 70 (0,1%) + Insecticid: Decis 2,5 EC (0,025%)

6 La începutul scuturării petalelor

Idem tratamentul 5 Fungicide : Sumilex 50 WP (0,1%),Rovral 50 WP (0,1%) sau Ronilan 50 WP (0,1%)+ Topas 100 EC (0,08%), Anvil 5 SC (0,04%) sau Tilt 250 EC (0,02%) + Insecticide: Zolone 35 Ec (0,2%), Karate 2,5 Ec (0,02%) sau Fastac 10 Ec (0,08%)

7 La mărimea normală a fructelor

Putrgaiul fructelor, făinare, rugină, pătarea albă a frunzelor, pătarea brună a ramurilor etc.

Fungicide :Ronilan 50 WP (0,1%), Sumilex 50 WP (0,1%) sau Rovral 50 WP (0,1%) + Anvil 5 SC (0,04%) sau Tilt 250 EC (0,02%)

8-9 După recoltarea Antracnoza ramurilor, pătarea Fungicide: Tiuram 75 PU (0,4 %), Ziram75

Nr trat.

Fenofaza Boala sau dăunătorul Produse pesticide folosite

fructelor ( la avertizare)

brun-violacee a ramurilor, Păduchele din San José,

(0,¤%)sau Captadin 50 PU (0,2%) + Insecticid: Carbetox 37 CE (0,5%)

Dăunătorii cei mai periculoşi sunt: gărgăriţa mugurilor de zmeur (Anthonomus rubi-idaei), gândacul mic al florilor de zmeur (Byturus tomentosus), acarienii etc. Combaterea acestora se face la avertizare cu insecticide specifice existente în comerţ.

Recoltarea fructelor. Zmeura se recoltează la maturitatea de consum, deoarece această specie nu are perioadă de postmaturaţie.

Recoltarea fructelor se face manual, fără receptacul sau cu tot cu receptacul, în ambalaj de capacităţi mici (0,1-0,5 kg), care se aşază în lădiţe. Zmeura este un fruct excesiv de perisabil, de aceea se va manipula, transporta şi depozita cu mare precauţie. Când este destinată industrializării, recoltarea se poate face şi în găleţi, iar depozitarea în butoaie închise ermetic.

Totuşi, 3-5 zile se poate păstra în depozite frigorifice la temperatura de 0°C şi U.R. de 80-90%.

Pe plan mondial există preocupări pentru recoltarea mecanizată a zmeurii.