Cultura gutuiului în RomâniaTehnica formării coroanei

În mod natural, gutuiul creşte sub formă de tufă cu mai multe tulpini, ce pornesc din baza coletului ajungând la 3-4,5 m înălţime. Rădăcina gutuiului mai ales atunci când portaltoiul este vegetativ (marcota de gutui), este dispusă superficial şi de aceea, pomii trebuiesc palisaţi pentru a nu fi răsturnaţi de vânt. Palisarea se va face cu un arac său tutore cu diametrul de până la 10cm.

Coroana gutuiului este deasă şi în general neregulată, formată din ramuri de schelet groase. În perioada de tinereţe gutuiul creşte viguros, dar după intrarea pe rod viteza de creştere se reduce foarte mult.

Gutuiul face primele fructe din anul al II-lea de la plantare şi rodeşte economic începând cu anul al IV-lea. Un gutui poate trăi până la 45-50 ani dar, pentru asta are nevoie de o formare cât mai corectă a coroanei.

Tradiţional, gutuiul se conduce sub formă de vas ameliorat sau tufă cu 3-4 tulpini crescute din zona coletului, însă mai poate fi condus după piramida mixtă şi palmeta liber aplatizata.

Tăieri de formare a coroanei tip Piramida mixtăÎn anul întâi, primăvara devreme pomul sub formă de varga se scurtează la 80 cm de la nivelul solului.După des mugurire, se suprima toţi mugurii din zona trunchiului până la 50-55 cm înălţime. În cursul verii, când

lăstarii ating lungimea de 20-25 cm se aleg 3-4 pentru formarea etajului de ramuri şi unul pentru prelungirea axului. Lăstarii aleşi trebuie să fie uniform repartizaţi în jurul axului cu un unghi cuprins între 90-120°, la un interval mai mare de 8-10 cm între ei. Se va elimina concurentul lăstarului de prelungire al axului, cât şi ceilalţi lăstari situaţi între cei pe care noi i-am ales.

În anul al doilea, înainte de pornirea sevei, lucrările de tăiere în vederea formării coroanei încep cu alegerea definitivă a celor 3-4 ramuri principale (şarpantelor). Dacă ramurile nu sunt crescute uniform se înclină, pentru a le stimula sau a le încetini creşterea. Dacă ramurile sunt crescute uniform şi nu depăşesc lungimea de 50-60 cm, nu se scurtează. Dacă depăşesc aceasta lungime, atunci ele se scurtează la nivelul celei mai slabe. Ramură de prelungire a axului se scurtează la 25-30 cm mai sus de nivelul de tăiere al şarpantelor. Celelalte ramuri considerate concurente ale ramurilor principale sau ale axului se elimină (la râs). Ramurile crescute pe partea exterioară a ramurilor principale (de pe creastă) se elimină tot prin tăieri la râs. Lăstarii de pe trunchi până la 55-60 cm se elimină tot la râs.

În cursul verii se vor lăsa doar lăstarii de prelungire a ramurilor de bază şi un singur lăstar de prelungire a axului. Ceilalţi lăstari consideraţi concurenţi ai lăstarilor de prelungire a ramurilor de bază (şarpantelor) cât şi a axului se vor elimina. Se vor mai elimina şi lăstarii ce cresc pe latura superioară a ramurilor de bază (şarpantelor) cât şi lăstarii porniţi de la baza ramurii de bază. În timpul verii se mai pot corecta şi unghiurile de ramificare a şarpantelor.

În anul al treilea, primăvara se urmăreşte consolidarea primului etaj de ramuri (şarpante), proiectarea primelor sub şarpante şi a noilor şarpante (nou etaj).

Pe axul pomului la înălţimea de 50-60 cm de la punctul de prindere al ultimei şarpante, se alege o ramură amplasată pe spaţiul liber dintre două ramuri principale din etaj şi se scurtează slab. Ramură de prelungire a axului se scurtează, în vederea ramificării şi proiectării următoarei şarpante solitare (singure). Celelalte ramuri de pe ax se elimină la ras. Pe fiecare ramură principală (şarpanta) se va alege câte o ramură cu poziţie laterală la o distanţă de 55 cm de la ax pentru formarea primei şarpante (ramură secundară prinsă pe ramura principală).

Ramurile de prelungire ale şarpantelor (ramurilor principale) se vor scurtă la 40-45 cm de la punctul de prindere al primei ramuri secundare (sub şarpantei). ATENŢIE! De pe şarpante se suprima toate ramurile verticale viguroase.

În timpul verii se aleg lăstarii de prelungire ai şarpantelor şi axului pentru cea de-a doua şarpanta şi şarpanta solitară (singură). Se plivesc lăstarii concurenţi şi cei de pe latura superioară a şarpantelor (de pe creastă).

În anul al patrulea, după aceleaşi principii se mai aleg 2-3 ramuri pentru formarea următoarelor şarpante solitare. Ele trebuie să fie amplasate uniform în jurul axului pe bisectoarea unghiului de divergenţă, format de şarpantele din etaj, distanţele dintre ele la 25-30 cm. Se corectează unghiul de ramificare al şarpantelor solitare şi se proiectează câte o nouă sub şarpanta.

Pe şarpantele din etaj se aleg câte două ramuri în vederea formării sub şarpantelor, astfel că ramificarea să fie bilaterală, alterna exterioară.

Se elimină ramurile concurente, lacome şi cele orientate în interiorul coroanei. În vederea normării încărcăturii de rod, o parte din ramurile anuale de pe şarpante se scurtează la 3-4 muguri.

În anul următor după amplasarea numărului necesar de şarpante printr-o tăiere de transfer a prelungirii axului pe o ramură orizontală, se limitează înălţimea pomului. În anii următori tăierea de fructificare va avea în vedere reglarea echilibrului între creştere şi rodire.

Bolile şi dăunătorii care atacă gutuiul chiar dacă sunt mai puţini decât la celelalte specii, ne tratarea, poate duce la distrugerea producţiei sau distrugerea totală a pomilor din livadă.

Dintre dăunătorii de temut sunt: viermele fructelor (Cydia pomonella), păduchele din San Jose (Quadraspidiotus perniciosus), afidele şi păianjenii.

Dintre bolile cele mai frecvente sunt: Mumiefierea fructelor (Monilioza), pătarea brună a fructelor (Diplocarpon soraweri) şi cea mai periculoasă boala apărută după 1990 în România, Focul bacterian (Erwinia amylovora) distrugând pomul într-un timp record.