cultura buretilor pleurotus in gospodarie (ghid pentru incepatori)

1 Cultura ciupercilor Pleurotus in gospodarie – www.ciupercarul.blogspot.com

vă prezintă:

CULTURA CIUPERCILOR PLEUROTUS ÎN

GOSPODĂRIE

Curs practic pentru începători By: www.ciupercarul.blogspot.com

www.ciupercarul.blogspot.com

http://www.ciupercarul.blogspot.com


Urmează-ne!

Urmează-ne pe Facebook şi vei fi în contact di-

rect cu Clubul Ciupercarilor, astfel vei fi la cur-

rent cu tot ce apare nou şi care te poate ajuta în cultura diferitelor specii de ciuperci.

http://www.facebook.com/clubul.ciupercarilor

Nu eşti înscris în Club? Dă click pe linkul de jos

şi urmează paşii pentru a te înscrie. Fiecare membru înscris are acces GRATUIT la ghidul

intitulat: “Cultura ciupercilor Pleurotus în gos-

podărie”.

http://feedburner.google.com/fb/a/mailverify?uri=ClubulCiupercarilor

http://www.facebook.com/clubul.ciupercarilor




CUPRINS

1. Noţiuni introductive

1.1. Cultivarea ciupercilor Pleurotus

1.2. Specii de Pleurotus care se cultivă la noi

1.3. Miceliul de Pleurotus. Ce este el? Şi de unde poate fi el procurat?

2. Instrucţiuni de cultivare

2.1. Pregătire spaţiului de cultură

2.2. Pregătirea celor trebuincioase pentru cultura de Pleurotus

2.3. Prepararea substratului nutritiv

2.4. Cântărirea materialului în stare uscată

2.5. Tratarea termică (pasteurizarea)

2.6. Scurgerea şi răcirea materialului

2.7. Administrarea suplimentelor şi însămânţarea

2.8. Pregătirea sacilor pentru incubare

2.9. Incubarea

2.10. Fructificarea & dezvoltarea

2.11. Recoltarea

3. Alte consideraţii

3.1. Depozitarea sacilor în ciupercărie

3.2. Probleme de cultivare şi soluţii pentru rezolvarea lor

3.3. Dăunăorii culturii de Pleurotus

3.4. Câteva cuvinte despre producţia de ciuperci

[Fotografii: http://www.fungiforum.com]

http://www.fungiforum.com/


1. NOTIUNI INTRODUCTIVE

1.1. Cultivarea speciilor Pleurotus

Speciile parţinând genului Pleurotus spp. (Basidiomycetes) sunt ciuperci xilo-

fage întâlnite în flora spontană crescând ca şi saprofite sau facultativ parazite pe diferiţi ar-

bori vii sau morţi la care produc putregaiul alb al lemnului. Cresc în grupuri cu precădere pe

arbori foioşi şi mai rar pe conifere, şi sunt caracterizate prin următorul aspect: pălăria în

formă de scoică 5-15(20) cm în diametru, de consistenţă cărnoasă, prevăzută cu picior ex-

centric-lateral sau central de consistenţă elastic-fibroasă. In funcţie de specie, formă sau va-

rietate Pleurotus prezintă o pălărie la care culoarea poate fi: alb, crem, galben, roz, roşiatic,

gri, brun sau gri-închis. In total se cunosc peste 20 de specii recunoscute de Pleurotus.

Cultivarea ciupercilor Pleurotus este foarte simplă, iar materia primă necesară pentru

prepararea substratului nutritiv există din abundenţă mai ales în mediul rural. Cresc şi se

dezvoltă foarte bine pe aproape orice material cu conţinut bogat în celuloză şi lignină: lemn

de foioase (stejar, fag, carpen, arin, plop, salcâm, mesteacăn, etc), rumeguş din esenţele

lemnoase enumerate, hârtie, crengi şi vreascuri de pomi fructiferi, corzi de viţă de vie, frun-

ze de la arbori foioşi, iarbă uscată (fân), paie de graminee (grâu, orz, ovăz, secară, orez,

etc), vreji de fasole, soia sau mazăre, ştiuleţi şi tulpini de porumb, deşeuri de bumbac,

zaţ de cafea, coji şi tulpini de floarea soarelui, etc. Sunt bogate în nutrienţi (proteine 10-

30%, grăsimi nesaturate, vitamine, minerale, etc) au efect terapeutic cu impact major

asupra sănătăţii organismului (colesterol 0%, polizaharide cu efect anti-tumoral, anti-

bacterial, anti-inflamator, anti-viral, anti-oxidant, şi imunostimulator), prezintă calitaţi im-

portante de păstrare, şi sunt pur şi simplu delicioase.

Printre principalele dezavantaje cu care se întâlneşte cultivatorul de Pleurotus se

numără faptul că carpoforii ajunşi la maturitate emană miliarde de spori ce pot cauza alergii

cu simptome similare gripei.la aproximativ 40% la muncitorii din ciupercării; acest fenomen

poate fi contracarat prin acoperirea căilor respiratorii cu măşti de protecţie, folosirea unor

sisteme de ventilaţie eficiente sau utilizarea unor tulpini modificate ce nu prezintă spori.


Fig. 0 Bureţi Pleurotus

1.2. Specii de Pleurotus care se cultivă la noi

Vă vom prezenta pe scurt câteva dintre cele mai cultivate specii de Pleurotus la noi.

Un aspect important de reţinut este faptul că anumite specii sunt termofile (iubesc tempera-

ture ridicată) pe când altele sunt criofile (iubesc temperaturile joase). In funţie de acest cri-

teriu se poate alege specia convenabil a fi cultivată într-un anumit sezon. Un alt aspect im-

portant este sensibilitatea speciei la modificări bruşte ale factorilor de mediu.

Pleurotus citrinopileatus Singer (burete galben, yuhuangmo -chineză,

tamogitake -japoneză, golden oyster mushroom -engleză) – Fig. 1.

Pleurotus citrinopileatus este o ciupercă cu adevărat impresionantă în principal dato-

rită culorii: un galben deschis, plăcut la vedere. Satisfacţia cultivării acestei ciuperci este pe

măsură nu doar din cauza culorii ci şi datorită calităţilor sale culinare şi medicinale, motive

pentru care este larg apreciată în lume. Este o specie termofilă ceva mai sensibilă decât

Pleurotus ostreatus.


Fig. 1. Pleurotus citrinopileatus

Pleurotus cornucopiae (Paulet) Rolland (buretele cornet) –Fig. 2.

Specia poate fi caracterizată printr-o pălărie iniţial de culoare crem apoi gălbui-

ocracee iar la maturitate ocraceu-cafeniu-închis, cupuliformă sau cu o depresiune centrală

evidentă (în formă de pâlnie sau de cornet). Carnea este albă, subţire cu miros şi gust

plăcut.

Există o varietate care este foarte similară cu P. citrinopileatus şi cu care se

confund ă . Pe piaţă există o multitudine de tulpini care sunt practic hibrizi, muţi dintre

aceştia sunt hibrizi între Pleurotus ostreatus şi P. cornucopiae. Intr-un final denumirea specie

se pierde deoarece caracterele carpoforilor se modifică prin astfel de încrucişări, drept ur-

mare ciupercarii experimentaţi vorbesc despre Pleurotus fără a preciza denumirea de specie.


Fig. 2. Pleurotus cornucopiae

Pleurotus djamor (Rumph. ex Fr.) Boedijn (burete roz, takiiro

hiratake -japoneză), flamingo, pink sau salmon oyster mushroom -engleză)

–Fig. 3.

Originară din zona tropicală şi subtropicală Pleurotus djamor alături de Pleurotus

citrinopileatus face parte din genul de specii exotice cultivate la noi. Prezintă un aspect ca-

racteristic asemănător cu P. ostreatus şi cuprinde un complex de varietăţi precum:

var. cyathiformis (pălărie albă), var. djamor (pălărie albă), var. fuscopruinosus (pălărie pru-

inoasă de culoare închisă), var. fuscoroseus (pălărie brun-roză), var. roseus (pălărie roz) şi

var. terricola (pălărie albă). Dintre toate aceste varietăţi cea mai mult apreciată de către cul-

tivatorii de ciuperci este P. djamor var. roseus Corner care este cu adevărat spectaculoasă

prin culorea roz deschis (culoarea somonului) pe care o are. Se cultivă foarte uşor, fiind o

specie tropicală este tolerantă la temperaturi ridicate, rata de colonizare a miceliului este

rapidă iar productivitatea este mult mai ridicată decât cea întâlnită la alte specii de ciuperci.


Fig. 3. Pleurotus djamor

Pleurotus eryngii (DC.) Quél. (burete regal, xingbao gu -chineză),

eringi -japoneză, king oyster -engleză) –Fig. 4.

Puţine dintre ciupercile aparţinând genului Pleurotus prezintă o aromă atât de lăudată

precum cea a buretelui regal atunci când acesta este gătit. Uşor de cultivat această specie

prezintă şi întrebuinţări terapeutice. In termeni de productivitate ciuperca este mai puţin

productivă decât alte specii de Pleurotus din acest motiv cantitatea de miceliu la

însămânţarea substratului celulozic este mai mare iar substratul (de obicei paie de gra-

minee) se suplimentează cu nutrienţi.


Fig. 4. Pleurotus eryngii

Pleurotus ostreatus (Jacq.) P. Kumm. (Păstrăv, păstrăv de fag, Ping

Gu -chineză, Hiratake sau Tamogitake -japoneză, Oyster mushroom –

engleză) –Fig. 5.

Pleurotus ostreatus se bucură de o remarcabilă reputaţie în întreaga lume în spe-

cial în rândul cultivatorilor de ciuperci comestibile. Denumirea latină ‚pleurotus’ îşi are origi-

nea în limba greacă (= pleura -parte şi otus –ureche) şi se referă la dispoziţia excentrică sau

laterală a piciorului în raport cu pălaria ciupercii, iar denumirea de ‚ostreatus’ (= ostrea -

scoică) se referă la forma pălăriei care seamănă foarte mult cu cochilia de bivalve (de aici şi

denumirea de ‚oyster mushroom’ –eng.). La noi această ciupercă ese denu-

mită popular ‚păstrăv de fag’ tocmai datorită faptului că deseori este întâlnită crescând pe

fag. La noi există un adevărat cult pentru această ciupercă în special deoarece se cultivă


foarte uşor (este tolerantă la condiţii bruşte de microclimat) şi pentru că disponibilitatea de

tulpini productive este mare. In principiu este o specie criofilă dar care se dezvoltă foarte

bine şi le temperaturi ridicate (30-32 °C).

Fig. 5. Pleurotus ostreatus

Pleurotus florida Eger, nom. nud. (burete crem-roşiatic) –Fig. 6.

Uşor de cultivat ‚Pleurotus florida’ după cum îi spune numele este o varietate de Pleu-

rotus ostreatus termofilă originară din Florida (SUA) care la momentul actual este cultivată

în multe ţări din lume. Exotică pentru România, această varietate se pretează a fi cultivată

primăvara, vara şi toamna deoarece rezistă la temperaturi ridicate (20-32°C). Din punct de

vedere al ratei de colonizare a miceliului este comparabilă cu Pleurotus ostreatus, fiind totuşi

mai puţin productivă decât aceasta.


Fig. 6. Pleurotus florida

Pleurotus pulmonarius (Fr.) Quél. (burete brun-negricios, usahiratake

-japoneză), phoenix mushroom sau indian oyster -engleză) –Fig. 7.

Denumirea latină de ‚pulmonarius’ înseamnă ‚plămân’ de unde vine şi asemănarea cu

pămânii atât prin formă cât şi prin culoare (brun-închis). Pleurotus pulmonarius include un

complex de varietaţi precum: var. juglandis, var. lapponicus şi var.pulmonarius. Varie-

tatea juglandis poate fi întâlnită în flora spontană crescând pe trunchiuri de nuc (Ju-

glans spp.–de aici şi denumirea latină), este sesilă, de dimensiuni mai mici, cu palaria gri-

brună, obovată şi ataşată de substrat printr-o bază comună de forma unui stipe scurt.


Fig. 7. Pleurotus pulmonarius

Notă: Alte specii de Pleurotus care se mai cultivă sunt: P. cystidiosus O.K. Mill.,

şi Pleurotus sajor-caju (Fr.) Singer. Acestea însă sunt mai puţin întâlnite la noi în ţară.

Recomandare: Dintre toate aceste specii recomandăm cultivatorului de ciuperci în-

cepător să înceapă prin a cultivaPleurotus ostreatus. Să încerce cultura a mai multor tulpini

până se familiarizează cu tot ce înseamnă cultura acestor ciuperci, iar apoi să încerce şi cul-

tura altor specii mai sensibile (de exemplu P. citrinopileatus).

1.3. Miceliul de Pleurotus. Ce este el? şi de unde poate fi el procurat?

Odată ce ştim exact ce specie dorim sa cultivăm urmatorul pas este să procurăm

miceliu sau sămânţă de ciuperci (în cazul nostru miceliu de Pleurotus ostreatus) -Fig. 8.

Inainte de a face o posibilă comandă de miceliu este bine să ştim anumite lucruri:


o Este esenţial să vă asiguraţi că miceliul e viabil (miceliul este un organism viu),

deci trebuie sa fiţi sigur că atunci când îl primiţi nu este mort. Acest lucru poate fi

observat prin aspect şi miros. Puteţi să îl testaţi folosind o mică mostră şi un

buşon de vata umed pe care îl puneţi lângă fragmentul de miceliu. Practic în 24

de ore fragmentul de miceliu în cazul în care este viu va reacţiona prin extinderea

suprafeţei sale.

o In al doilea rând un lucru important este sursa din care comandaţi miceliu. Acest

lucru vă poate garanta puritatea lui. Dacă comandaţi de la persoane care îl produc

în condiţii improprii veţi avea mari probleme cu specii competitoare de fungi şi

bacterii pentru acelaşi substrat. Din acest motiv trebuie să fiţi siguri că provine

din surse bune (doar un miceliu produs în condiţii de laborator poate garanta un

un rezultat pe măsură).

o Al treilea lucru important este prospeţimea miceliului. Un miceliu depozitat pentru

multă vreme în condiţii de temperatură nefavorabilă este un miceliu alterat, cu

şanse mici de afirmare. De regulă, valabilitatea lui este de aproximativ 2 luni de

la data inoculării.

o Un alt aspect care trebuie reţinut este tipul de miceliu, şi acest lucru se referă la

tulpină. Exista tulpini mai mult sau mai puţin 'agresive' care colonizează mai

repede substratul celulozic şi produc ciuperci mai multe sau din contră tulpini

leneşe care colonizează substratul încet şi rezultă în producţie mică de ciuperci.

Insă piaţa oferă tulpini excelente mai ales pentru Pleurotus ostreatus.

De unde procurăm miceliu?

Miceliu puteţi procura din diferite surse pe care le găsiţi pe la producători de miceliu

sau cultivatori de ciuperci. De exemplu, pentru a lua legătura cu un cultivator de ciuperci

puteţi simplu să obţineţi numărul de telefon uitându-vă la caserolele cu Pleurotus care se

vând prin supermarket sau puteţi accesa urmatorul link pentru a afla adrese de unde se

poate procura miceliu de calitate: http://ciupercarul.blogspot.ro/2011/11/instructiuni-de-cultivare-

ciupercilor_11.html

http://ciupercarul.blogspot.ro/2011/11/instructiuni-de-cultivare-ciupercilor_11.html

http://ciupercarul.blogspot.ro/2011/11/instructiuni-de-cultivare-ciupercilor_11.html


Fig. 8. Miceliu crescând pe suport de graminee

Cât miceliu cumpărăm?

Pentru început vă recomand să cumparaţi o cantitate mică mai ales dacă nu aveţi

experienţă în cultivarea ciupercilor. Practic 3-5Kg este suficient pentru a însămânţa până la

20 de saci plini cu substrat celulozic de câte 5 kg fiecare.

Aclimatizarea miceliului. Înainte (cu 12-24 ore) de a începe procesul de cultivare

al ciupercilor Pleurotus, miceliul se scoate din frigider şi se lasă la temperatura camerei (15-

27°C) timp în care se face aclimatizarea.


2. INSTRUCTIUNI DE CULTIVARE

2.1. Pregătirea spaţiului de cultură

Pentru a evita contaminarea culturii cu diferite

mucegaiuri sau insecte purtătoare de germeni spaţiul

destinat culturii de ciuperci Pleurotus necesită în mod

obligatoriu a fi dezinfectat. Astfel, pereţii se văruiesc cu

soluţie de lapte de var şi hipoclorit 1% (100ml la 10l de

apă), dacă este cazul se deratizează, sau se curăţă (se

matură, se şterge praful, se spală podelele cu apă şi

detergent, apoi se aplică un amestec de 10% clor în apă

sau se pulverizează spirt). Spaţiul va rămâne închis 15-30

minute dupa care se aeriseşte. Acest tratament se aplică

atât spaţiului in care va avea loc procesul de cultivare cât şi celui în care va avea loc

incubarea sacilor gata însămânţaţi (în cazul în care vreţi să folosiţi o altă încăpere pentru

incubare). De asemenea, acest tratament se aplică înaintea şi după încheierea fiecărui ciclu

de cultură pentru a preveni infectarea viitoarelor culturi.

Cultura de ciuperci poate fi realizată îndeosebi în gospodării prin folosirea unor spaţii

de dimensiuni reduse cum sunt: pivniţe, hale, sere, solarii, garaje, şoproane, magazii,

depozite, balcoane, beciuri, foste grajduri, clădiri vechi scoase din uz, etc. Indiferent de

locaţie important e ca acestea să asigure câteva dintre cerinţele ciupercilor pentru o

dezvoltare optimă:

o În primul rând spaţiile să aibă în dotare o sursă de apă potabilă, factor esenţial

pentru cultura de ciuperci

o Spaţiul să fie de aşa natură încât să asigure o temperatură constantă în interiorul

său, fără variaţii bruşte la modificăriile climatice de afară, cu alte cuvinte să aibă o

termoizolare bună (dacă se poate). În acest sens se pretează construcţiile din cărămidă

tencuite cu geamuri opacizate prin văruire (pentru ca lumina să nu cadă direct pe ciuperci);

o Spaţiul să dispună de o ventilaţie naturală (ea se realizează pasiv: de exemplu

prin deschiderea a două geamuri);

o Eventual să aibă in dotare şi energie electrică mai ales dacă avem de-aface cu un

spaţiu închis (fără lumină naturală).

o Pardoseala să fie betonată; nu este indicat să folosiţi pardoseală de lemn din

moment ce urmează să cultivaţi ciuperci care descompun lemnul.


Notă: Dacă nu dispuneţi de spaţiu acoperit puteţi cultiva ciuperci afară la umbră însă

în acest caz există pericolul deshidratării carpoforilor de ciupercă (la fructificare sau dezvol-

tare) sau a compostului gata însămânţat mai ales pe timpul verii. Pentru a impiedica deshid-

ratarea se poate face uz de o folie de plastic care să acopere bricheta (sacul ce conţine com-

postul gata însămânţat) cu ciuperci (sub forma de cort -Fig. 9).

Fig. 9. Pleurotus ostreatus dezvoltandu-se sub invelisul unei pungi de plastic

Dacă locuiţi la bloc, puteţi cultiva ciuperci pe balcon. In acest caz se poate improviza o cutie

fabricată din polistiren sau alt material în care să creşteţi ciuperci. Dacă nu optaţi pentru

acest lucru atunci puteţi acoperi sacul ce conţine compostul gata însămânţat cu o pungă de

plastic prevăzută cu orificii şi depozitaţi la umbră. Dacă vremea de afară vă permite puteţi

cultiva ciuperci fară nici o improvizaţie (Fig. 10: temperatura afară : 20-25 °C).


Fig. 10. Cultura de Pleurotus ostreatus pe balcon

2.2. Pregătirea celor trebuincioase pentru cultura de ciuperci în gospodărie

Pentru a cultiva ciuperci Pleurotus în gospodărie veţi avea nevoie de următoarele:

o Ingrediente de bază (una sau mai multe, vezi reţete de substrat): paie de grâu,

orz, secară; coceni de porumb mărunţiţi; tulpini de floarea soarelui, vreji de fasole; viţă de

vie; rumeguş de fag sau de alte foioase; lemn de fag sau de alte foioase; hârtie, etc;

o Miceliu (sămânţă de ciuperci);

o O sursă de gaz sau lemne pentru foc;

o Sursă de apă;

o Un recipient de capacitate prevăzut cu capac (oală, butoi metallic, recipient de

plastic, etc) -Fig. 11;

o (Un recipient construit din plasă de sârmă –Fig. 12);

o (Masă prevăzută cu orificiu pentru umplerea sacilor cu substrat –Fig. 13);


o Folie de plastic;

o Saci menajeri;

o Ipsos sau var stins sau carbonat de calciu (cretă furajeră)

o Pulverizator cu jet fin de apă (găsiţi la articole de grădinărit);

o Mânuşi chirurgicale (găsiţi la farmacie) sau pentru grădinărit (noi).

Fig. 11. Echipamente de gospodarie folosite la pasteurizarea substratului nutritive

Notă: Cultivatorul de ciuperci începător poate face abstracţie de echipamente precum

recipient din plasă de sârmă şi masă prevăzută cu orificiu, acestea nu sunt ustensile

obligatorii pentru cultura de ciuperci Pleurotus.


2.3. Prepararea substratului nutritive A. Ingrediente de bază

Ciupercile Pleurotus sunt ciuperci xilofage (se dezvoltă pe lemn pe care îl

descompun), din această cauză pot fi cultivate pe diferite tipuri de deşeuri din gospodăria

proprie, deşeuri agricole, deşeuri provenite din industria prelucrării lemnului sau silvicultură.

In general la prepararea substratului nutritiv pentru ciuperci poate fi folosit orice material cu

un conţinut ridicat în celuloză şi conţinut scăzut în săruri minerale. Multe materiale pe baza

de esenţă lemnoasă moale prezintă un conţinut ridicat de răşini şi compuşi polifenolici care

inhibă dezvoltarea anumitor specii de ciuperci.

Fig. 12. Recipient construit din plasa de sarma folosit in procesul de pasteurizare

Din această cauză se evită utilizarea coniferelelor ca şi parte componentă în

substratul nutritiv destinat culturii de ciuperci Pleurotus. In contrast, sunt larg folosite

materiale provenite din lemn de foioase (stejar, fag, plop, carpen, arin, dud, mesteacăn,


etc.), paie de graminee, deşeuri de bumbac, diverse tulpini de plante, corzi de viţă de vie,

etc. reprezentând substratul preferat de majoritatea speciilor de ciuperci xilofage.

Cultivatorul de ciuperci din mediul urban (ca şi locatar de bloc) are la dispoziţie

următoarele ingrediente de bază: talaş şi rumeguş de foioase, hârtie, coji de arahide, nucă şi

de floarea soarelui, iarbă uscată sau frunze uscate (Fig. 14). Toate acestea sunt surse

valoroase de nutrienţi pentru ciuperci iar vestea bună este ca le găsim sub formă de deşeuri

în gospodăria proprie sau în vecinătatea acesteia.

Fig. 13. Masa prevazuta cu orificiu folosit la umplerea sacilor cu substrat nutritive

Dintre materiile prime cel mai des folosite la noi în ţară amintim: paiele de grâu sau

orz, rumeguşul şi ciocalăii de porumb (Fig. 15). Acest lucru nu trebuie să vă descurajeze în

cazul în care aveţi în gospodărie doar talaş şi scoarţă de răşinoase. In principiu poate fi

folosit orice deşeu care “ochiometric” vorbind, consideraţi că ar avea în compoziţie celuloză

şi lignin (nutrienţi principali necesari fungilor xilofagi).


Oricare ar fi tipul de ingredient principal pe care îl veţi folosi este indicat să se ţină

cont de următoarele aspecte:

o să nu fie mucegăite;

o să nu fie umede datorită locului în care au fost depozitate în condiţii neadecvate;

o să nu prezinte culoare închisă (diferită de culoarea normală, tipică);

o să nu prezinte miros de fermentat;

o să nu conţină diferite particule de piatră sticlă sau alte corpuri străine;

o să nu fie mai vechi de 2 ani. Chiar dacă veţi folosi materiale mai vechi este bine

să ştiţi că acestea îşi pierd din valoarea nutritivă cu timpul şi pot afecta producţia

de Pleurotus.

o un alt aspect important este dimensiunea ingredientelor. În acest caz ţineţi cont

de principiul echilibrului (nici prea mic nici prea mare). De exemplu, pulberea de rumeguş nu

permite oxigenarea optimă a substratului iar rumeguşul de dimensiuni mari necesita timp de

incubare mai îndelungat.

Fig. 14. Material celulozic disponibil in gospodaria din mediul urban


Fig. 15. Paie gata pregatite pentru pasteurizare

Notă: Fragmentarea materialului este totuşi necesară în cazul în care veţi folosi

ingrediente precum ştiuleţi sau bâlii de porumb. Imbibarea cu apă în cazul unui cocean de

porumb întreg este parţială şi necesită un timp îndelungat de colonizare de către miceliul de

ciupercă. Din această cauză se recomandă fragmentarea lor la dimensiuni de 0,5-1 cm. Dacă

folosiţi paie de graminee şi nu aveţi posibilitatea să tăiaţi paiele la dimensiuni de 1-2cm, nu

este nici o problema, puteţi să le folosiţi ca atare.

B. Suplimente nutritive

Prin aport de proteine, carbohidraţi, vitamine şi minerale suplimentele nutritive

accelereză rata de colonizare a substratului de către miceliu şi contrinuie la dezvoltarea

carpoforilor de ciupercă prin ridicarea producţiei finale de ciuperci atât calitativ cât şi

cantitativ. Cele mai bune surse de proteine sunt: soia care poate fi administrată sub formă

de boabe sau făină; germenii de grâu sau drojdia de bere. Surse bogate în carbohidraţi sunt

reprezentate de seminţele de grâu, orz, ovăz, porumb sau orez. Suplimentele nutritive se


administrează în proporţie de 3-25% şi nu sunt o componentă obligatorie în prepararea

substratului nutritiv pentru cultura de ciuperci. Un aspect demn de luat în considerare este

faptul că utilizarea suplimentelor nutritive ridică productivitatea biologică a ciupercilor însă

încurajează contaminarea substratului cu specii competitoare (mucegaiuri şi bacterii) pentru

aceleaşi resurse de nutrienţi.

Notă: Recomandăm ciupercarului începător să nu folosească suplimente nutritive

până reuşeşte să se familiarizeze cu cultura ciupercilor. Dacă totuşi vreţi să folosiţi

suplimente nutritive, aveţi în vedere următorul aspect: suplimentele nutritive e preferabil a fi

măcinate pentru a evita încolţirea lor în substrat în perioada incubării, ceea ce are drept

rezultat o creştere a temperaturii în substratul de cultură peste pragul de 26 ºC, şi

determină aşa numita “autoaprindere” a substratului, moment în care miceliul este distrus şi

compromisă viitoarea cultură de bureţi. De aceea se recomandă o scădere a temperaturii de

incubare cu 2-3 ºC când în substrat există materii auxiliare.

C. Alte suplimente

Substratul nutritiv dezinfectat termic şi însămânţat cu miceliu de ciupercă apoi supus

incubării după un anumit interval de timp începe să fermenteze, moment în care pH –ul

acestuia devine acid. Pentru a preîntâmpina acest fenomen în substratul nutritiv se

administrează gips (ipsos), var stins sau carbonat de calciu (cretă furajeră) în proporţie de

5%. Folosind doar unul dintre aceste ingrediente, pH – ul substratului nutritiv este menţinut

la valori neutre (între acid şi alcalin) în plus îmbunătăţesc structura fizică a substratului prin

mărirea porozităţii contribuind astfel la înlesnirea schimbului de gaze în substrat. Acest tip

de suplimente nu sunt obligatorii în cultura de ciuperci Pleurotus, însă utilizarea lor este

recomandată tocmai datorită beneficiilor amintite.

D. Reţete de substrat

Recomandăm cultivatorului de ciuperci Pleurotus începător să folosească o reţetă de

substrat simplă alcătuită doar dintr-un singur ingredient (de exemplu paie de grâu – prima

reţetă expusă mai jos). Odată cu familiarizarea ciupercarului începător cu cultura de ciuperci

el poate aplica un spectru mai larg de ingrediente ca substrat nutritiv (vezi celelalte reţete

expuse mai jos). Totuşi o să expunem câteva dintre cele mai productive reţete de substrat:


o paie de grâu 95% + ipsos 5%.

o rumeguş (fag, plop, stejar, nuc, carpen, arţar..) 95% + ipsos 5%.

o paie 60% + ciocalăi 35% + var 5%

o ciocalăi de porumb 90% + orz boabe 7% + ipsos 3%.

o vrejuri de soia 60% + ciocalăi de porumb 36% + ipsos 4%.

2.4. Cântărirea materialului în stare uscată

După ce aţi ales reţeta, materialul se mărunţeşte (dacă este nevoie) şi se cântăreşte

în stare uscată. În principiu pentru 100 kg substrat de cultură veţi avea nevoie de cca. 30-

60 kg de material celulozic uscat. Greutatea depinde în principiu de natura materialului

folosit.

Notă: Acestă etapă nu este obligatorie doar dacă vreţi să ştiţi exact cantitatea de

substrat pe care o veţi prepara.

2.5. Tratarea termică (pasteurizarea)

Există mai multe metode de tratare termică însă aici o să vă expun doar două dintre

ele deoarece ele sunt larg utilizate în sistemul gospodăresc:

a) încălzirea substratului direct pe flacără (vezi Fig. 16). Materialul se introduce

într-un recipient (un butoi metalic sau un cazan improvizat pentru fierberea apei) iar

deasupra lui se pune un grătar care are rolul de a ţine materialul sub apă pentru o îmbibare

cât mai bună. Deasupra grătarului se vor aşeza greutăţi, după care totul se acoperă cu un

capac.

b) opărirea cu apă fierbinte a substratului. In acest caz materialul se introduce într-

un recipient iar deasupra lui se pune un grătar şi apoi totul se acoperă cu capac.

Incălziţi conţinutul din butoi până când temperatura ajunge la 80-85 ºC şi încercaţi să

menţineţi această temperatură timp de 2 ore. Dacă la tratare folosiţi temperaturi mai mici

atunci acordaţi mai mult timp acestui proces.


Fig. 16. Pasteurizarea substratului direct pe flacara

2. 6. Scurgerea şi răcirea materialului

In sistemul gospodăresc şi nu numai o metodă menită să uşureze pregătirile pentru

însămânţare este introducerea prealabilă a substratului într-un sac fabricat din plasă de

sârmă prevăzută cu ochiuri suficient de mari pentru a permite scurgerea apei imediat după

tratarea termică. Astfel printr- un sistem de pârgii acesta poate fi scos din cazan şi ţinut în

aer pentru scurgerea apei. (vezi Fig. 17). Acesta prezintă totodată avantajul că scoate tot

materialul din butoi după etapa de tratare termică.

Toate operaţiile pe care le întreprindeţi de aici înainte (scurgerea, însămânţarea,

cântărirea,etc,) trebuiesc realizate în condiţii de curăţenie tocmai pentru a evita infectarea

substratului cu diferiţi germeni, mucegaiuri, bacterii care pot pune în pericol toată munca

depusă în scopul cultivării bureţilor Pleurotus; tocmai de aceea trebuiesc folosite recipiente

şi unelte curăţate (pulverizate) în prealabil cu alcool de 90º sau spirt. De asemenea


suprafeţele care vin în contact cu substratul se curăţă în prealabil cu clor sau soluţie de

Formalină 2%. Mâinile se spală cu apă şi săpun, apoi se stropesc cu spirt sau se face uz de o

pereche de mânusi chirurgicale.

Fig. 17. Scurgerea apei din materialul pasteurizat

După operaţia de tratare termică materialul se lasă la răcit pe o suprafaţă betonată

curată (care se acoperă cu o folie de plastic), uşor înclinată pentru a permite scurgerea apei,

sau pe o masă special amenajat ă pentru acest scop (Fig. 18). Dispersaţi materialul pe

suprafaţă cât mai mare în strat cu grosime între 20-30 cm pentru o răcire cât mai rapidă.

Verificaţi substratul înainte de însămânţare:

o strâns în mână să nu curgă apa din el;

o mirosul trebuie să indice un substrat proaspăt umidificat şi nu un miros acru

care indică început de descompunere.


Notă: Cum veţi şti dacă substratul a fost corespunzător umidificat? Apa nu trebuie să

se acumuleze la fundul recipientului în care urmează să fie introdus (sacului menajer).

Când temperatura substratului coboară la cca. 20-25 ºC puteţi trece la cântărirea lui.

Conform reţetei se cântăresc materialele separat în stare umedă după care se

omogenizează.

Fig. 18. Material lasat la racit si scurs dupa pasteurizare

2.7. Admininistrarea suplimentelor şi însămânţarea

Imediat după omogenizare se administrează ipsos sau cretă furajeră sau var în

cantitatea specificată de reţetă (de regulă 4-5%) se amestecă bine şi se trece la

însămânţare. Se scoate miceliul din sacul în care se află cu o lingură de lemn curată apoi se

mărunţeşte cu mare grijă pentru a nu distruge hifele formate în jurul suportului pe care

acesta se dezvoltă (boabe de grâu, rumeguş, etc). Se cântăreşte iar cantitatea dorită (ideal

2-3%, adică 2-3 kg miceliu la 100kg substrat) se administrează la materialul celulozic


dezinfectat termic şi răcit la care s-a administrat ipsos (Fig. 19). Amestecaţi totul astfel încât

să repartizaţi boabele de miceliu în toată masa substratului.

Fig. 19. Inocularea miceliului in substrat de paie

Observaţii:

a) In cazul în care se creşte cantitatea de miceliu ce se administrează la substrat de

la 1,25 % la 5% producţia de ciuperci creşte cu aproximativ 30-50%. Acest lucru este

recomandabil şi pentru că se reduce perioada de incubare prin colonizarea mai rapidă a

substratului ceea ce reduce rata de contaminare cu mucegaiuri, bacteria sau insect.

Substratul nutritiv în timpul incubării înccepe să se descompună sub acţiunea bacteriilor şi a

fungilor veniţi din mediul înconjurător care vin în competiţie cu miceliul de Pleurotus pentru

acelaşi substrat nutritiv.

b) Timpul de colonizare al substratului depinde şi de modul de inoculare al miceliului,

astfel prin repartizarea uniformă a acestuia în masa substratului se reduce perioada de

incubare cu 1-3 zile.


c) Dacă cantitatea de miceliu este prea mică sau repartizată necorespunzător în

masa substratului atunci aceşti competitori se vor dezvolta (se dezvoltă mai rapid decât

miceliul de Pleurotus) şi vor prelua controlul parţial sau pe întreaga suprafaţă a substratului,

moment în care miceliul de Pleurotus nu se mai dezvoltă ceea ce reduc şansele de

fructificare a bureţilor Pleurotus. Câteodată astfel de contaminări ‘inexplicabile’ apar chiar

dacă am făcut totul ca la carte. Nu trebuie sa vă panicaţi dacă observaţi că 10-20% din saci

în timpul incubării se infectează cu mucegaiuri verzi sau bacterii, acest lucru e normal,

practic toţi ciupercarii au păţit aşa ceva sau păţesc din când în când).

2.8. Pregătirea sacilor pentru incubare

a) Odata pregatit, substratul nutritiv se introduce in saci menajeri (cca. 4-10kg

substrat/sac) sau saci tip coloană (Fig. 20, 21). Sacii se leagă la gură cu o sfoară, sau se

face un nod sau se capsează. Dacă veţi folosi saci atunci este preferabil să fie din polietilenă

transparentă (nylon transparent) pentru o bună vizibilitate, însă acest lucru nu este o regulă

tot atât de bine puteţi folosi şi nylon negru.

Fig. 20. Introducerea substratului in saci tip coloana


Fig. 21. Introducerea sabstratului in saci de tip coloana

b) Faceţi orificii cu diametrul de 1-2 cm repartizate în zig-zag pe suprafaţa sacilor

menajeri sau faceţi incizii în formă de cruce în loc de orificii. A doua variantă este superioară

deoarece reduce şansele de deshidratare a substratului în timpul incubării. Orificii sau incizii

trebuiesc făcute la distanţa de: cca. 10-15 cm unele faţă de altele. Hifele miceliene pentru a

se dezvolta necesită substanţe nutritive, umiditate, oxigen, şi căi de eliminare a substanţelor

rezultate în urma prelucrării metabolice aşa cum sunt dioxidul de carbon şi apa metabolică.

Orificiile au rolul de a permite schimbul de gaze (oxigen şi dioxid de carbon respectiv).

Notă: Dimensiunea sacilor îşi are totodată importanţa ei. În acest caz se merge pe

principiul echilibrului, astfel un sac prea mic şi îngust se va deshidrata rapid la transformarea

lui în brichetă (îndeosebi în sezonul cald), la polul opus, un sac prea mare şi gros împiedică o

bună aerisire a substratului. Luând în considerare acest aspect majoritatea ciupercarilor


folosesc saci cu dimensiuni de 40-50 cm în diametru şi 70-80 cm lungime (vezi Fig. 22). Un

procedeu des folosit este dispunerea substratului nutritiv gata însămânţat în coloană.

Fig. 22. Pregatirea sacilor pentru compost: a) dimensiunile unui sac; b) dimensiunea unui

orificiu; c) dispozitiv pentru facut orificii.

2.9. Incubarea

Incubbarea este reprezentată de perioada de timp de la însămânţare şi până la

apariţia primordiilor de ciuperci (fructificare) şi durează la Pleurotus de regulă între 17 şi 27

de zile în cazul substratului de natură celulozică (Fig. 23). Incubarea se face de obicei în

aceeaşi încăpere în care are loc fructificarea, dezvoltarea şi recoltarea ciupercilor sau într-o

camera separată special amenajată pentru acest scop. A doua variantă are avantajul că

reduce rata de contaminare. Oricare ar fi alegerea dvs., important este sa fie o încăpere

capabilă să asigure o temperatură constantă (fără fluctuaţii bruşte de temperatură).

Pentru a evita posibila contaminare a vreunui sac şi extinderea acesteia şi la alţi saci

din ciupercărie de asemenea pentru a facilita pătrunderea oxigenului şi a bioxidului de

carbon printre saci aceştia:

o se aşează la distanţe de 5-10 cm între ei;

o nu se suprapun, astfel se evită şi creşterea temperaturii în substrat peste valoarea

admisă;

o nu se udă (în acest moment un exces de umiditate poate distruge miceliul).


Fig. 23. Incubarea sacilor de tip coloana la intuneric

Pentru a asigura dezvoltarea miceliului în timpul incubării este necesară crearea unui

microclimat similar cu cel pe care specia îl întâlneşte în natură. Ţinând cont de aceast

aspect, un microclimate la valori oprime reduce durata de incubare şi rata de contaminare.

Din aceste considerente este nevoie de un microclimat care să cuprindă următoarele:

o Temperatura. Trebuie să fie constantă şi adaptată fiecărei specii în parte (vezi

Tab. 1 ). Necesarul de temperatură variază la speciile termofile faţă de cele criofile.

Temperatura din interiorul substratului poate fi verificată cu un termometru sondă

digital, iar cu un termo-higrometru se poate măsura temperatura şi umiditatea

relativă a aerului din ciupercărie.

o Umiditatea. E recomandabil ca umiditatea aerului să fie menţinută la valori optime

(75-80%) prin stropiri dese a pardoselii şi pereţilor spaţiului de cultură.


o Ventilaţia. O ventilaţie continuă asigură circulaţia şi schimbul de gaze în încăpere.

În gospodării ventilaţia se poate realiza prin formarea unui curent pasiv în spaţiul de

cultură sau prin montarea unor ventilatoare.

o Lumina. In această etapă nu este obligatorie.

Tabel 1. Condiţii de microclimat necesare pentru dezvoltarea ciupercilor Pleurotus spp.

(valabil doar în cazul ciupercăriilor dotate cu echipamente)

Pleurotus os-

treatus P. ostreatus f.

florida P. citrinopileatus P. eryngii

Inoculare cantitate miceliu/substrat: 2% 2% 2% 3%

Incubare temperatura încăperii: (10)20-24°C 20-22°C 22-29°C 23-25°C

temperatura substratului: 25-30°C 25-30°C 27-32°C 25-28°C

durată: 12-14(22) zile 12-14 zile 10-14 zile (12)14-18 zile

Inducerea fructificării temperatură: (8)10-15(20)°C 15-20°C 15-25(30)°C 10-18°C

umiditate relativă: 90-95% 90-95% 90-95% 90-95%

Condiţii de fructificare temperatura încăperii: (10) 13-20 (25)°C (11) 13-20 (28)°C (13) 17-22 (28)°C 14-18(21)°C

umiditate relativă: 85% 85% 85% 82-85%

concentraţia CO2: < 1000 ppm < 1000 ppm < 1000 ppm < 1500 ppm

lumină: 800-1500 lucşi 800-1500 lucşi 800-1500 lucşi 800-1500 lucşi

Stropiri nr. : 2-3/zi 2-3/zi 2-3/zi 2/zi

interval: 7-10(14) zile 7-10 zile 7-10(14) zile 7-14 zile

umiditate relativă: 90% 90-95% 90-95% 90%

Ciclul de producţie durată: 2-3 luni 2-3 luni 2-3 luni 2-3 luni

Producţie medie ciuperci/kg substrat: 120-150g 120-150g 120-150g 120-150g

Notă: Ciupercarul îcepător poate să facă abstracţie de cele scrise aici şi în absenţa

unor echipamente care să ofere condiţii optime pentru dezvoltarea ciupercilor, poate să lase

sacii cu substrat să incubeze în condiţiile din încăperea în care au fost depozitaţi (oricare ar fi

acestea: temperaturi joase (chiar îngheţ) sau temperaturi mai înalte (până la 35 ºC). In

specialPleurotus ostreatus este o specie tolerantă la condiţiile de mediu.

Observaţie: Imediat deupă 3-4 zile de la însămânţare creşterea miceliului poate fi

observată aruncând o privire atentă asupra sacilor. Prin folia transparentă se poate observa

miceliul care îşi extinde încet aria de împânzire asupra substratului aflat în vecinătatea lui.


Faza de incubare se încheie odată cu inducţia fructificării, moment în care miceliul a

împânzit cu o pâslă de culoare albă întreg substratul de cultură (vezi Fig. 24, 25).

Fig. 24. Ivirea primordiilor de Pleurotus

2.10. Fructificarea & dezvoltarea

Fructificarea începe imediat după maturarea miceliului prin apariţia primordiilor

de Pleurotus (la nivelul orificiilor sau inciziilor făcute pe suprafaţa sacilor) care la început

apar sub forma unor mici butoni de nuanţă închisă la culoare şi care se deshid treptat pe

parcursul dezvoltării lor sub formă de buchet (Fig. 26). Pentru a facilita dezvoltarea bureţiilor

la suprafaţa saciilor aceştia se dezleagă la gură şi se lasă larg deschişi. Durata este de cca.

4-10 zile în funcţie de specie, tulpină şi de condiţiile de microclimat. In această etapă trebuie

ţinut cont de următoarele aspecte:


o Umiditate: acesta este momentul în care puteţi stropi brichetele de Pleurotus cu jet

fin de apă făcând uz de un vermorel sau pompă sub presiune. De regulă primordiile

se stropesc de 2-3 ori/zi până la recoltare. Dacă bureţii stagnează în creştere, se

boţesc şi se usucă atunci stropirea s-a făcut insuficient.

o Temperatură: la fructificare preferabil este o temperatură mai joasă cu 2-3 °C

decât valoarea optimă (în cazul în care dispuneţi de echipamente).

o Ventilaţia: pentru a evita uscarea primordiilor şi a ciupercilor tinere în plină

dezvoltare evitaţi ventilaţia prea puternică mai ales dacă aerul este uscat, important

este ca jetul de aer să nu fie dirijat direct pe sacii de cultură.

Fig. 25. Primordii de Pleurotus

o Lumină: Este indispensabilă în etapele de fructificare şi dezvoltare a carpoforilor de

ciupercă. Dacă încăperea este închisă veţi avea nevoie de lumină artificială, tuburi de

neon preferabil de culoare albastru fluorescent cu putere de 40w amplasate la 2-3m


deasupra şi în părţile laterale a sacilor de cultură, cu funcţionare de 8-12 ore/zi, sau

lumina naturală (Fig. 27). Intensitatea luminii este şi ea importantă: În condiţii de

lumină insuficientă bureţii îşi alungesc piciorul în timpul dezvoltării, iar dacă lumina

este prea puternică acestea vor prezenta piciorul de dimesiuni reduse şi îngroşat.

Fig. 26. Etapa de fructificare la Pleurotus

2.11. Recoltarea

Ciupercile se recoltează după 3-5 zile de la apariţia primordiilor (Fig. 28, 29) care în

acest timp se dezvoltă de obicei în buchete ce însumează mai mulţi indivizi, apoi urmează o

pauză de cca. 8-10 zile până la următorul val (pauza dintre valuri nu este o regulă, cultura

poate să scoată o producţie continuă în anumite cazuri). În momentul atingerii maturităţii

ciuperca se deschide la culoare iar marginea pălăriei devine dreaptă. În acest stadiu

buchetele se recoltează prin răsucire cu mâna sau prin tăierea bazei buchetului cu un cuţit

curat. Nerecoltate la timp ciupercile îşi pierd din calitate.


Folia de polietilenă de pe suprafaţa saciilor poate fi îndepărtată după recoltarea

ciupercilor din primul val, în această postură practic sacii primesc denumirea de brichetă,

care nu este altceva decât substratul împânzit de miceliu şi care deţine forma sacului

/recipientului în care acesta a fost depozitat şi s-a dezvoltat.

Fig. 27. Dezvoltarea carpoforilor de Pleurotus la lumina artificial

Recoltarea se face în 3-5 reprize (de obicei 2-3 când în lipsa echipamentelor) pe

durata întregului ciclu de viaţă a culturii (2-3 luni). După recoltarea celui de al II-lea val

îndeosebi în sezonul călduros când datorită căldurii, apa se evaporă rapid se poate recurge la

fragmentarea brichetelor, însă să ţineţi cont de următorul lucru: cu cât este mai mică

bricheta cu atât se deshidratează mai repede. Acest lucru poate fi echilibrat prin stropiri

dese (3-4 ori/zi-vara).

Notă: Pentru a evita apariţia unor alergii la recoltarea ciupercilor se vor folosi în mod

obligatoriu mască de protecţie de calitate ce acoperă bine nasul şi gura, salopetă şi bonetă


destinate lucrului în ciupercărie având în vedere proprietatea sporilor de a se depune pe

hainele şi părul cultivatorului. Aceste alergii afectează sistemul respirator al individului

neprotejat şi unt cauzate de sporii ciupercilor care la maturitate diseminează cu intensitate

maximă. Ţinând cont de aspectele prezentate pentru a purifica aerul încărcat cu spori în

spaţiul de cultură se va realiza câte o stropire înaintea fiecărei recoltări/ intrări în

ciupercărie.

Fig. 28. Carpofori de Pleurotus dupa 3 zile de la aparitia primordiilor

Cantitatea de ciuperci recoltată raportată la întregul ciclu de cultură (ce însumează

toate valurile de recoltare), în principal depinde de un complex de factori dintre care

amintim:

o specia sau hibridul care se cultivă. Prin procese de ameliorare in vitro în

laboratoarele de cercetare sau obţinut hibrizi mai productivi cu rezistenţă mărită la


boli şi dăunători. Tot aşa prin hibridare între Pleurotus ostreatus şi Pleurotus florida s-

a reuşit obţinerea unor hibrizi care nu mai necesită şoc termic.

o reţeta de substrat folosită. Astfel s-a demonstrat că reţetele bazate în special

pe celuloză şi lignină cu aport de materii proteice dau o productivitate mai bună.

o calitatea şi cantitatea miceliului folosit pentru cultură

o respectarea condiţiilor de prelucrare şi tratare termică substratului de cultură,

precum şi respectarea condiţiilor optime de microclimat în faza de incubare,

fructificare şi recoltare.

Substratul celulozic uzat poate fi folosit ca furaj pentru animale, ca îngrăşământ

organic pentru sol sau pur şi simplu ca şi combustibil pentru foc.

Fig. 29. Carpofori de Pleurotus gata recoltati


3. ALTE CONSIDERENTE

3.1. Depozitarea sacilor în ciupercărie

Pentru o bună organizare a spaţiului destinat culturii în ciupercărie, sacii sau

brichetele se pot aşeza în diferite moduri; important este ca ele să fie astfel aşezate încât să

permită libera circulaţie printre ele.

De exemplu:

o Aşezarea sacilor/brichetelor pe suport de ţepuşe metalice este una dintre

metodele ideale pentru a economisi spaţiul pe care îl deţineţi. Astfel se aşează 4-6

brichete “cap la cap” pe câte o ţepuşă. Ţepuşele apoi se aşează în şir indian precum

copacii în livadă respectând distanţa de 1-1,5m între ele.

o Aşezarea sacilor/brichetelor pe stelaje (vezi Fig. 30). Desigur această metodă

necesită mai multă investiţie care se rezumă la cumpărarea sau fabricarea prealabilă

a stelajelor. Stelajele se pot fabrica după modelul unei biblioteci cu dimensiuni

corespunzătoare depozitării sacilor/brichetelor, cu condiţia ca materialul care se folo-

seşte la fabricare să fie metal, nicidecum lemn.

o Aşezarea sacilor/brichetelor direct pe pardoseală suprapuse câte 2-3 sau

nesuprapuse. Este o modalitate bună pentru menţinerea umidităţii în brichete

îndeosebi dacă se fac stropiri dese pe pardoseală.

o Atârnarea sacilor/brichetelor în aer (vezi Fig. 31). Metoda poate fi combinată

cu alte metode de aşezare a lor, în schimb necesită confecţionarea unor suporturi de

care aceştia vin atârnaţi.

3.2. Probleme de cultivare & soluţii pentru rezolvarea lor

Indeosebi cultivatorul de ciuperci Pleurotus începător posibil să se întâlnească cu una

sau mai multe din problemele expuse în tabelul 2. După cum spuneam pentru început cea

mai bună alegere dintre speciile de Pleurotus care se cultivă estePleurotus

ostreatus deoarece este tolerantă nu doar la fluctuaţiile condiţiilor de microclimat dar şi la

greşelile pe care cultivatorul începător le face. Cu toate astea este bine să se ţină cont de

următoarele:

o Umiditatea excesivă distruge miceliul şi compromite cultura de ciuperci.


o Eşecul pasteurizării duce la infectarea sacilor cu specii de Trichoderma.. sau alte

specii de ciuperci.

o Privarea de lumină a carpoforilor de ciupercă rezultă în inhibarea cresterii şi

dezvoltarii lor.

o Temperatura excesivă (mai mare de 35 °C) inhiba şi distruge miceliul.

o Concentraţia excesivă de CO2 în spaţiul de cultură inhibă dezvoltarea miceliului.

Substratul insamantat cu o cantitate prea mica de miceliu creste riscul de infectare al

sacilor cu mucegaiuri verzi, creste durata de incubare si scade productia de ciuperci.

Fig. 30. Asezarea sacilor pe stelaje

3. 3. Dăunătorii culturii de Pleurotus

Dăunătorii pot fi clasificaţi în două categorii: patogeni şi competitori. Patogenii sunt

mai puţini la număr au un efect mai devastator decât competitorii şi sunt reprezentaţi de

dăunători care atacă carpoforul de ciupercă (mucegaiuri, bacterii, viruşi

sau insecte). Competitorii se referă la acei dăunători care duc o competiţie pentru a


consuma nutrienţii din substrat (de oficei sunt reprezentaţi de specii de mucegaiuri sau alte

specii de fungi). Nu toate tipurile de contaminanţi sunt consideraţi dăunători. Există anumite

bacterii sau fungi care dimpotrivă aduc beneficii cultivatorului de ciuperci.

Existenţa lor în substrat ridică producţia de ciuperci (de

exemplu Humicola, Torula, Actinomyces, Streptomyces, anumite specii

de Pseudomonas sauBacillus). Tocmai din această cauză se recomandă pasteurizarea

substratului (80-85 °C) în procesul de cultivare şi nu fierberea sau sterilizarea lui completă.

Prin sterilizare rata de infectare prin expunere la aer este mult mai mare.

Fig. 31. Atarnarea sacilor in aer

Cultivatorul de ciuperci începător este predispus să întâlnească contaminanţi

îndeosebi în primele încercări de a cultiva ciuperci. Totuşi el nu trebuie să considere aceşti

dăunători un lucru dezamagitor al procesului de cultură ci mai degrabă să înveţe şi să

privească înapoi pentru a vedea unde s-a greşit în procesul de cultură. Care ar putea să fie


cauza acestei contaminări? Şi să lucreze la identificarea şi înlăturarea cauzei. In timp

perfecţionarea metodei de cultură îi va permite acestuia să aplice o tehnică de cultură din ce

în ce mai corectă care practic înlătură apariţia dăunătorilor în cultura de ciuperci.

Principalele cauze care duc la contaminarea culturii de Pleurotus cu diferiţi dăunători

sunt: cultivatorul, aerul, substratul, miceliul sau ustensilele de cultură şi recipienţii cu care

substratul vine în contact după pasteurizare.

In continuare vă vom expune câţiva dintre cei mai frecvenţi dăunători:

A. Trichoderma viride (mucegaiul verde) -Fig. 32. Este foarte comun şi

apare sub forma de contaminări de culoare verde parţiale sau totale în masa substratului cu

o rată de creştere rapidă (vezi Fig.). Parazitează miceliul de ciupercă şi poate inhiba apariţia

de primordii sau poate reduce dezvoltarea ciupercii cauzând malformaţii ale acestora Anual

producţia dePleurotus este diminuată din cauza atacului unor agenţi patogeni cu până la

40% dintre care 30% se datorează Trichoderma viride – reprezintă o ciupercă celulolitică,

care preferă o reacţie mai acidă a substratului (pH 4-6) fapt pentru care se administrează

calciu sub formă de ipsos, var sau cretă furajeră. Contaminarea se produce în general în

timpul însămânţării cu miceliu infectat sau din cauza contaminării anterioare a substratului

sau datorită spaţiului necurăţat în prealabil. Sporii deTrichoderma se lipesc de orice, astfel

contaminări cu insecte pot reprezenta un vector de răspândire prin masa substratului.

Combatere: pasteurizare corectă, curăţarea spaţiului prealabil depozitării sacilor la

incubat, reducerea umidităţii, reducerea concentraţiei de CO2 din încăpere prin aerisiri

frecvente ale acesteia, folosirea unor ustesile curate, administrarea unei cantităţi de ipsos

prestabilit în reţetă. Una dintre cele mai simple proceduri de a eradica Trichoderma viride în

infecţiile locale ale substratului este ridicarea pH-ului prin administrare de bicarbonat de

sodiu sau sare. Acest lucru trebuie făcut în stadii incipiente când colonia de Trichoderma este

mică. Insă primul lucru care trebuie făcut în momentul în care sesizaţi această infecţie este

să izolaţi sacul prin scoaterea lui din încăpere astfel reduceţi şansele de infectare a celorlalţi

saci dar şi a dispersiei sporilor prin încăpere, fapt ce poate pune în pericol viitoarele culturi

de Pleurotus.

B. Contaminarea cu insecte (musculiţe, nematode, acarieni, etc).

a) Musculiţele sunt în principal insectele care invadează cultura cu posibilitate mare

de infectare a acesteia cu diferiţi germeni. Ele sunt atrase de mirosul emanat de substratul


aflat în putrefacţie depun ouă în apropierea miceliului iar larvele care eclozate îl consumă.

Musculiţa de ciupercă (Fig. 33) are nevoie de 25 zile la 21ºC pentru a-şi termina ciclul de

dezvoltare şi aproximativ 35-38 zile la 18 ºC.

Fig. 32. Trichoderma viride

Pentru combaterea lor de regulă se iau câteva măsuri cum ar fi acoperirea cu plasă

împotriva insectelor a sistemului de ventilaţie sau ridicarea presiunii atmosferice în interiorul

ciupercăriei. În orice caz soluţia ideală folosită la combaterea lor este calea biologică şi nu

insecticidele care pot afecta sănătatea umană. Alte măsuri includ: pasteurizarea corectă

asubstratului; aerisirea încăperii; dezinfectarea ustensilelor şi a recipienţilor în procesul de

cultivare; montarea unor dispozitive UV pentru atragerea insectelor şi dotarea acestora cu

hârtie lipicioasă; etc.

b) Nematodele sunt viermi de dimensiuni mici (vizibili cu ochiul liber) sau chiar

microscopici care se întâlnesc în substratul destinat culturii aflat în descompunere (Fig. 34).

Prezenţa acestora este cauzată de umiditatea ridicată din substrat unde se dezvoltă, respiră

şi se deplasează. Veţi întâlni astfel de nematode mai ales în cazul compostului pe bază de

paie sau fân la care nu s-a respectat regimul de umiditate. Un astfel de substrat repartizat în


pungi de plastic face ca apa să se acumuleze la fundul pungii şi să creeze condiţii optime

pentru dezvoltarea nematodelor.

Fig. 33. Musculita de ciuperca (Lycoriella spp.)

c) Acarienii sunt insecte de dimensiuni mici (vezi Fig. 35) cu aspect asemănător

păianjenilor. Se hrănesc cu miceliul de mucegaiuri prezente în substratul de cultură

contaminat. Ciclul lor de viaţă este de 13 zile la 23,8 ºC şi 36 zile 15,5 ºC. Prezenţa lor se

datorează în special condiţiilor de pregătire a substratului şi a pasteurizării incorecte (timp şi

temperatură).

C. Coprinus spp. Acest ‚dăunător’ nu este altceva decât o altă specie de ciupercă

(vezi Fig. 36) aparţinând familieiCoprinaceae şi care în mod frecvent poate fi întâlnită în

substratul destinat culturii de Pleurotus. Cauzele care duc la apariţia acesteia în substrat

sunt legate de pasteurizarea insuficientă, reducerea pH-ului în substrat (cauzat de o

cantitate redusă de ipsos) şi compactarea substratului (lipsa orificiilor prin care se realizează

schimbul de oxigen în substrat). Tipic miceliul acestora se dezvoltă mai rapid decât cel

de Pleurotus şi este de culoare albă. Un fenomen characteristic Coprinaceelor este

dezintegrarea palariei şi transformarea acesteia într-un lichid negru, acest fenomen poate fi

indiciul dvs. de identificare a acestei ciuperci. Anumite specii sunt toxice pe când altele sunt


comestibile (C. comatus, C. atramentarius, etc) sau necomestibile (C. micaceus). Dacă le

întâlniţi în substratul dv. vă recomandăm să nu le încercaţi.

Fig. 34. Nematod

Fig. 36. Coprinus spp. printre carpofori de Pleurotus


3.4. Câteva cuvinte despre producţia de ciuperci

Pe piaţă se găsesc multe tulpini excelente, practic nu ai de unde sa ştii care este mai

'puternică' atâta timp cât nu faci o evaluare a acestora. Acest lucru înseamnă sa le colectezi

pe toate şi să vezi care este cea mai bună. Totuşi productivitatea depinde de un complex de

factori şi nu doar de tulpină (condiţii de microclimat, tip de substrat, specie, etc) unii chiar

greu de luat în considerare. In următorul curs ne propunem să discutăm pe larg despre ce

factori influenţează productivitatea, cum pot ei fi controlaţi şi tehnici de cultură a

bureţilor Pleurotus ce oferă producţie ridicată de ciuperci.

Fig. 37. Carpofori de Pleurotus eryngii (nameko)

Material realizat de Clubul Ciupercarilor

http://www.ciupercarul.blogspot.com/

http://www.ciupercarul.blogspot.com/

cultura buretilor pleurotus in gospodarie (ghid pentru incepatori)

Documents