cultura basarabiei.doc

7/28/2019 Cultura Basarabiei.doc

http://slidepdf.com/reader/full/cultura-basarabieidoc 1/6

‚ Cultura Basarabiei

La sfârşitul secolului al a19-lea - începutul secolului al 20-lea, mişcarea naţionalăa românilor basarabeni ia amploare. Are loc apariţia unei elite intelectuale şcolite în celemai prestigioase centre universitare ale Imperiului Ţarist: Dorpat (Tartu), Kiev, Moscova,Sankt Petersburg, Odessa, Harkov. În cadrul acestor instituţii se creează pământenii ale basarabenilor, adică asociaţii cu caracter cultural-naţional. După revenirea acestor absolvenţi în Basarabia, ei ţin să transmită celor de pe loc mesajul naţional celor cu ştiinţăde carte.

În 1904 Rusia suferă înfrângere din partea Japoniei, un eşec al ţarului care a fostdenumit în istorie ca prima victorie răsunătoare a „rasei galbene asupra rasei albe". Acesteveniment provoacă o revoluţie în Rusia care se va extinde 3 ani de zile, din 1905 până în1907. Apar primele partide politice care sunt acceptate în mod legal, printre care cel maiinfluent este cel al socialiştilor revoluţionari, adică al eserilor, care reprezintă intereseleţăranilor. Aceste partide cer limitarea puterii absolute a ţarului şi instituirea unui parlament ales prin vot democratic.

Elita basarabeană profită de această debandadă a regimului autocratic ţarist şiînaintează revendicări cu caracter cultural-naţional. Relaţiile cu România sunt mairelaxate aşa încât chiar Constantin Stere poate vizita oraşul Chişinău în această perioadă.Mai mult, el creează o revistă numită Basarabia, menită a transmite publicului larg valorinaţionale autentice.

De ce este închisă revista Basarabia? Care sunt deosebirile dintre mişcareanaţională a românilor basarabeni în timpul revoluţiei ruse din 1905-1907, pe de o parte, şievenimentele revoluţionare din februarie 1917, pe de alta? Care este impactul primuluirăzboi mondial asupra conştiinţei naţionale ale basarabenilor? La aceste şi alte întrebărirăspunde istoricul Demir Dragnev într-un dialog cu moderatorii emisiunii Magazin istoricde la radio Vocea Basarabiei, Virgil Pâslariuc şi Igor Caşu.

În contextul miturilor din istoriografia sovietică privitoare la această perioadă,ascultaţi emisiunea şi puteţi afla părerea profesorului Demir Dragnev despre criticileaduse domniei sale de către anumiţi ideologi ai PCRM. Aflaţi de asemenea de ceAlexandru Roman şi Valeriu Reniţă au redevenit comunişti după 1991, după un răstimpcând au fost luptători împotriva regimului sovietic.

www.re



Renaşterea cultural-naţională a Basarabiei în perioada Ţaristă

Anînceput:1839An sfârşit: 1916

Aceste cifre vorbesc din nou despre eşecul complet al deznaţionalizăriiBasarabiei. Ele nu puteau fi deloc de natură să încurajeze autorităţile ţariste. ScriitorulDurnovo era prin urmare îndreptăţit să constate: „ Basarabia nu e numai mărul dediscordie între români şi ruşi, ci reprezintă un adevărat depozit de dinamită care, dacăexplodează, va aprinde ca un incendiu sângeros tot orientul ortodox şi va înmormânta peveci gloria Rusiei, eliberatoarea creştinilor din Orient… În timpul acestor o sută de anide dominaţie rusă în Basarabia ne întrebăm, ce am făcut noi pentru poporul moldovenesc din punct de vedere spiritual? Absolut nimic…” (1) Acelaşi lucru era

evidenţiat şi de basarabeanul Alexandru Nour în ziarul Viaţa Basarabiei: „ Aici nici florilenu mai înfloresc şi nici păsările nu mai cântă, ne-am educat ruseşte şi am pierdut cheiade la inima ţăranului.” (2)

Şi totuşi, o mişcare de eliberare naţională a existat întotdeauna în Basarabia. Iatăîn rândurile de mai jos câteva evenimente care vorbesc despre existenţa ei:

În 1839 deja, trimişii domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza, în Rusia, au foststrict supravegheaţi la trecerea lor prin Chişinău, unde erau atâţia români cu „devotament pentru naţie.”

Existenţa acestui „devotament pentru naţie” se evidenţia la boierii basarabeniatunci când aceştia cereau extinderea şi în Basarabia a unor prevederi ale Regulamentuluiorganic, „care există de la 1833 la fraţii noştri.” Argumentând această cerere, ei arătau:„ Acelaşi neam pe ambele maluri ale Prutului, identitatea vechilor legături şi obiceiuri,asemănarea climei, a solului, a obiceiurilor şi înclinărilor populaţiei săteşti, toate favorizează această a noastră cerere.” (4)

În aceşti ani, se mai producea un fenomen edificator, evidenţiat de Leon Boga:„ Mişcarea literară din Moldova găsi imitatori şi în Basarabia, se tipăriră scrieriliterare, în care se constata un adânc simţământ de neam.” (5)

Încă din timpul revoluţiei române de la 1848, la Chişinău trebuia să apară ziarulRomânul, iar mai târziu, în 1858, se pregătea apariţia unei reviste în limbile română şirusă. Fireşte, viaţa acestor prime manifestări mai concludente ale românismuluiBasarabiei a fost extrem de scurtă.

Efectuând o vizită la Chişinău, maiorul român Nicolae Popovici a fost, în 1861,supus unei urmăriri deosebit de atente datorită numeroaselor sale contacte cu populaţia.Despre aceste contacte se redactau rapoarte de tipul acestuia: „ Maiorul Popovici, în tot



timpul şederii sale la Chişinău, se ducea des la boierul moldovean Pruncul şi la Alexandru Haşdeu, asemenea o dată a fost văzut şi la asesorul colegial Ioan Cuş.” (6)

Iar în 1862, boierul Cristi cerea guvernatorului Basarabiei autorizaţia pentru adeschide o tipografie cu litere latine. Cererea a fost respinsă pe motivul că „ D. Cristi

aparţine moldavofililor înflăcăraţi, care visează o singură Românie unită.” (7)

„ Mişcarea aceasta naţională unionistă a unei părţi a boierimii moldovene din Basarabia, îndată după unirea principatelor române, relevată de actele oficiale ruseşti,constituie pagina cea mai strălucită din istoria Moldovei dintre Prut şi Nistru, îndecursul jumătăţii secolului al XIX-lea.” (8)

În aceste vremuri, gruparea boierimii române nerusificate era cea care aspira celmai mult spre unire, fiind chiar în pragul formării unui partid boieresc pro-unionist.„ Partidul ” era condus de familiile boiereşti Cotruţă, Casso, Cristi şi Cazimir, iar înlegătură cu activitatea sa, cancelaria guvernatorului general al Novorusiei de la Odesa

trimitea guvernatorului Basarabiei o adresă „ foarte confidenţială” la 29 mai 1863, în carese arăta: „Sunt informat că nobilimea basarabeană care se pregăteşte să redacteze o notăcătre suveranul împărat cu ocazia evenimentelor din Polonia este împiedicată deopoziţia partidului boierilor care visează restabilirea naţiunii moldovene în Basarabia învederea creării condiţiilor care ar da naţiunii dreptul de a cere unirea cu Moldova.” (9)Iar după înăbuşirea revoluţiei poloneze, o altă adresă semnala guvernatorului Basarabieică tinerii de familie bună de aici „întreţin legături cu Iaşiul şi Bucureştiul prinintermediul moldovenilor care vin din Principate la Chişinău să aducă scrisorile şiurmăresc unirea Basarabiei cu Principatele.” (10)

Autorităţile ruseşti începeau să devină tot mai alarmate de veştile sosite din

Basarabia. De aceea, ministrul instrucţiunii publice a hotărât să o viziteze în 1867.Constata, însă, cu stupoare, cât de puţin răspândite erau cultura şi limba rusă în rândulromânilor. În plus, tot el descoperea cu acelaşi prilej că „unirea Moldovei şi Munteniei şi formarea unui principat aproape independent şi puţin binevoitor la adresa noastră,exercită o atracţie vizibilă asupra vecinilor lor moldoveni din Basarabia.” (11)

De altfel, Rusia a fost statul care a protestat cel mai vehement împotriva realizăriiunirii Moldovei cu Muntenia. De aceea, într-o circulară adresată în 1870 ministerelor deexterne ale ţărilor europene de cancelarul Gorceakov, erau invocate numeroase derogăride la Tratatul de pace din 1856. În primul rând era pomenit „ şirul de revoluţii” dinMoldova şi Muntenia, care le-a dus pe acestea „mai întâi la unire, apoi la chemarea unui prinţ străin.

” Totodată, se sublinia cu mândrie legitimă că Rusia a fost singura ţarăeuropeană care a protestat constant faţă de aceste „infracţiuni”! (12) Teama ruşilor nu eraîntâmplătoare.

Căci aceeaşi activă cancelarie a generalului guvernator din Odesa scria în 21martie 1867 guvernatorului Basarabiei: „ Am obţinut din Moldova o informaţie după carerevoluţionarii au stabilit, între Cahul şi Chişinău, un post pentru a-şi transmitecorespondenţa şi pentru a trece frontiera fără paşaport pentru trei ruble de persoană şi



urmăresc unirea Basarabiei cu Principatele prin intermediul moldovenilor care vin din Principate la Chişinău aducând scrisori.” (13)

Să observăm în încheiere că totalitatea acestor „ luări de poziţie” ale oficialităţilor ruseşti vorbeau despre unirea Basarabiei cu România şi nicidecum despre o încorporare la

aceasta!

La începutul secolului al XX-lea, conştiinţa naţională a românilor din Basarabia aluat forme şi mai avansate. Un rol important îl aveau tinerii care, cu mari sacrificii,izbuteau să-şi facă studiile la Universitatea din Iaşi şi care la înapoierea în Basarabia seangajau într-o tot mai energică luptă împotriva ocupaţiei ruseşti, pentru apărarea fiinţeietnice a românilor şi pregătirea terenului pentru unirea cu România. Ruşii au sesizat pericolul şi de aceea au continuat să rămână inflexibili la cererile atât de justificate de a fideschise şcoli româneşti. De asemenea, era o necesitate stringentă introducerea limbiiromâne în bisericile din Basarabia. Iorga ne spunea şi de ce: „ Era cu atât mai necesar, cucât, după cum a arătat-o d. Ion Pelivan, reprezentantul cauzei române în Basarabia în

timpul congresului de pace (1919-1920), exista cutare judeţ, ca Bălţi de pildă, undenumai doi preoţi cunoşteau limba rusă. Cât despre naţiunea însăşi, ea ignora limbaoficialităţii în aşa măsură, încât preoţii puteau citi versuri din poetul ucrainean TarasŞevcenko, făcând să creadă pe credincioşi că le prezintă imagini despre Evanghelie. ”(14)

Tot tinerii basarabeni au fost cei care au luat parte, alături de cei din VechiulRegat, bucovineni, transilvăneni şi bănăţeni, la pelerinajul de la mânăstirea Putna din1871, la mormântul lui Ştefan cel Mare, şi tot ei au propagat în Basarabia ecourileExpoziţiei Naţionale din 1906 de la Bucureşti, care devenise atunci „ capitala poporuluiromânesc”, după expresia lui Nicolae Iorga, cu prilejul împlinirii a 40 de ani de la urcarea

lui Carol I pe tron. Atunci era lansat în ziarul Basarabia un apel plin de patriotism: „ Fraţimoldoveni, munca cinstită şi rodnică a fraţilor noştri de peste Prut va fi sărbătorită printr-o mare şi înălţătoare expoziţie, care se va deschide în Bucureşti. Voi toţi, care ştiţicum simte şi cugetă românul, vă veţi simţi mândri a veni în număr cât mai mare laaceastă sărbătoare de renaştere naţională. Cu această ocazie veţi vedea şi chipul sfânt al marelui Voievod Regele Carol, care a ştiut să rupă lanţurile robiei şi să aducă luminăcât mai multă în inima asuprită a românilor. Veniţi, căci aceasta este sărbătoarea marea românimii, de la care nimeni nu trebuie să lipsească şi de la care poate într-o zi vaatârna şi viitorul nostru.” (15) Inutil să mai spunem că numărul respectiv al ziarului afost confiscat de autorităţile ruseşti şi apelul de mai sus nu a ajuns niciodată la cititorii basarabeni.

Referitor la participarea foarte redusă a basarabenilor la acest mare jubileu,consulul turc la Iaşi, S. Gürdji, menţiona în 1908: „ Puşi la curent de agenţii lor înlegătură cu spiritul iredentismului care domneşte printre români şi pentru a prevenidorinţa de întoarcere la românism a populaţiei moldovene, semirusificată, din Basarabia, ruşii i-au împiedicat pe moldoveni acum doi ani să meargă în masă laexpoziţia din Bucureşti.” (16)



După cum arătam, primii la care s-a manifestat redeşteptarea naţională au fosttinerii, îndeosebi studenţii. Majoritatea studenţilor români basarabeni erau împrăştiaţi prin universităţile ruseşti. Dar ei nu îşi uitau nicio clipă ţara şi neamul. Ei cereau într-una„cărţi de cultura şi istoria neamului nostru, mai serioase şi documentate. ” Unul dintre eiscria acasă: „ Foarte aş vrea să aib carte poştală cu chipul Universităţii din Iaşi; am auzit

că zidirea e foarte frumoasă.” Iar altul constata: „Câţiva ani înapoi era o mirare dacăauzeai limba moldovenească pe strada Chişinăului: nimeni n-o vorbea, afară de ţăraniiveniţi de la sate. Iar acuma în toate zilele aud inteligenţi (intelectuali) vorbind moldoveneşte.” (17) Intelectualii au dat tonul marilor mişcări naţionale de la începutulsecolului al XX-lea. Între ele, locul de frunte a fost ocupat de revoluţia antiabsolutistă dinanii 1905-1906, care pentru importanţa sa deosebită va face obiectul capitolului următor al acestei lucrări. Ea a dat naştere unei mişcări de redeşteptare culturală, ce va spori pemăsura trecerii anilor. Începând de acum, apăreau publicaţii româneşti precumMoldovanul (14 ianuarie 1907 – 15 octombrie 1908), Viaţa Basarabiei (22 aprilie – 25mai 1907), Basarabia reînoită (1907), Făclia Ţării (un număr în 1912), Glasul Basarabiei(1913), Şcoala moldovenească (patru numere în 1917) etc. Dintre acestea, Viaţa

Basarabiei, condusă de Alexandru Nour, apărea atât cu litere ruseşti, cât şi „ cu litereromâneşti pentru marele public inteligent al Basarabiei şi tuturor ţărilor locuite deromâni”, (18) motiv pentru care a dispărut după numai şase numere.

Şi masa populaţiei începea să fie conectată la ideea naţională. Conform mărturieilui Anatolie Moraru, presa românească din anii 1906-1907 ajungea până în nordul judeţului Hotin, în localităţi ca Văncicăuţi, Noua Suliţă, Cerlena Mare, Stroeşti sauRăchita.

Un rol important în această mişcare îl avea, bineînţeles, biserica, la tipografiaeparhială din Chişinău tipărindu-se numeroase cărţi religioase şi, în plus, revista lunară

Luminătorul. Aceasta şi-a început apariţia în ianuarie 1908, sub direcţia protoiereului C.Popovici. În ea apăreau însă şi articole politice, scrise de Pantelimon Halippa, Theodor Inculeţ, Alexei Mateevici etc. De exemplu, în numărul din mai 1912 al Luminătoruluiscria: „ Dacii în amestec cu puternicul şi cuceritorul norod al romanilor, care au venit mai târziu şi le-au luat ţara, amestecându-se cu dânşii, au dat naştere neamului nostru. În anul 106 după Christos, după războiul îndelungat între craiul Decebal şi împăratul Romei, Traian a supus Dacia şi a prefăcut-o în ţară romană.” (19)

Cel mai important eveniment al acestor ani îl constituie însă apariţia, în mai 1913,a ziarului Cuvânt moldovenesc, din iniţiativa tinerilor în frunte cu marele luptător Pantelimon Halippa, ajutat de N. Alecsandri, S. Murafa, D. Ciugureanu, M. Minciună, T.Roman, I. Friptu, I. Buzdugan etc. În această perioadă, publicaţiile româneşti duceau o bogată activitate culturală în domeniul moralei, istoriei, economiei etc. Fapt demn deremarcat este că până şi unele ziare ruseşti începeau să publice texte româneşti, pentru a putea rezista concurenţei impuse. Aceasta cu atât mai mult, cu cât situaţia socialăcontinua şi ea să se agraveze. Între 1906 şi 1914 se pare că au fost strămutaţi în Siberia şiKazahstan în jur de 60.000 de basarabeni. (20)



În aceşti ani continua lupta pentru limba naţională. La 29 septembrie 1907, preşedintele Societăţii Moldoveneşti pentru învăţământul public şi studierea ţinutuluinatal, Dicescul, cerea Ministerului instrucţiunii publice o şcoală românească la Ciopleni, judeţul Chişinău, dar fără rezultat. Congresul preoţimii din decembrie 1908 a hotărâtintroducerea limbii române în şcolile parohiale, iar ca răspuns ruşii au ameninţat că vor

închide aceste şcoli. În sfârşit, o nouă propunere de introducere a limbii române în şcoli afost respinsă de Dumă la 10 noiembrie 1910.

Dar centenarul anexării (1912) s-a sărbătorit fără participarea intelectualităţiiromâne, semn că ideea naţională începuse să prindă rădăcini trainice. Cu acest prilej,„ Liga adevăraţilor ruşi” îşi arăta indignarea pentru „indiferenţa, ingratitudinea şi lipsade patriotism” a moldovenilor „ sălbatici şi inculţi.” Iar arhiepiscopul Ciceagov şi familiade renegaţi Krupenski au inventat fantoma „ separatismului moldovenesc din Basarabia.”Tocmai de aceea, centenarul a fost sărbătorit de ruşi cu mult fast la 16 mai 1912, în prezenţa ţarului Nicolae II, a ţarinei, a moştenitorului tronului şi a fiicelor ţarului. Cuaceastă ocazie, arhiepiscopul Serafim Ciceagov, cunoscut pentru activitatea sa

rusificatoare în clerul basarabean, a oficiat serviciul divin. El a rostit şi o predicăconsacrată evenimentului zilei, într-un spirit rusesc belicos, preamărind răpireaBasarabiei şi calificând-o ca o fericire pentru poporul ei şi chiar ca un jubileu al credinţeiortodoxe. Dar imediat, din cauza căldurii probabil, a leşinat, fapt ce l-a determinat peIorga să comenteze: „ Dumnezeul cel drept respinge şi doboară pe acei care cutează săridice către dânsul prinosul crimelor vechi, ca şi al crimelor noi.” (21) Cu toate acestea,a doua zi a fost pusă temelia monumentului ţarului Alexandru I în faţa Mitropoliei.Monumentul avea să fie sculptat de italianul Ximenes şi la 3 iunie 1914, tot în prezenţaţarului şi a familiei sale, a fost dezvelit.

În România, ostentativele serbări de la Chişinău au produs multă amărăciune. Cu

acest prilej, basarabeanul Petre Cazacu scria în Viaţa Românească: „ Ruşii serbează acumo sută de ani de stăpânire materială asupra Basarabiei. Sufletul ei însă nu-l au şi nu-l vor avea. La serbarea ruşilor, moldovenii n-au parte decât de durere tăcută, adâncă. Întreg neamul românesc ia parte la această durere şi nu pierde nădejdea că şi Basarabia şi neamul românesc vor avea, la rândul lor, să-şi serbeze ziua izbăvirii.” (22) Iar Iorgascria: „Cuceriţii, stăpâniţii, supuşii sunt două milioane de moldoveni. Şi între dânşii nu sunt nici măcar două mii care să înţeleagă nedreptatea, jignirea, umilirea ce se ascunde pentru ei în această defilare a odăjdiilor de aur, a uniformelor, a hainelor de gală, în sunetul greoi de proslăvire al aramei din care se varsă şi tunurile.” (23)

Powered by http://www.referat.ro/cel mai tare site cu referate

http://www.referat.ro/

http://www.referat.ro/

cultura basarabiei.doc

Documents