Armonia de culoare. Evoluia conceptului de armonie cromatica. Contraste cromatice. Culori primare, binare, tertiare, compementare.

Culori

Clasate dupa originea lor, culorile pot fi primare si secundare, adica rezultand din combinatia a doua culori primare. Culorile primare sunt rosu, galben si albastru.

Culorile secundare sunt cele care rezulta din combinarea culorilor primare, doua cate doua. Ex. : R+G=Vi; R+G=O; G+A=V.Culorile secundare se mai numesc si culori binare. Urmand aceeasi clasificare, culorile mai pot fi si de gr. III (tertiare),

cand se combina o culoare primara cu una secundara. Ex. : R+O=rosu-oranj; A+Vi=albastru-violet.

Clasate dupa componenta spectrala,culorile pot fi complementare si necomplementare. Complementare sunt doua sau trei culori care prin amestecul optic redau lumina alba. Aceste culori complementare formeaza game bine definite de culoare care se caracterizeaza prin armonie si echilibru.

Ronella Popescu Imagine an2

Culorile necomplementare sunt toate celelalte perechi de tertete sau de culori care luate impreuna nu dau niciodata lumina alba.Intr-o lucrare, culorile se gasesc intotdeauna in raporturi cromatice si de lumina. Raporturile cromatice se mai numesc si raporturi de tenta sau de caracter, iar raporturile de lumina sunt in realitate raporturi de ton. Raportul de ton arata deosebirea de luminozitate dintre petele de culoare.

Calitatile culorii sunt insusiri de stralucire, de luminozitate, de intensitate si de puritate sau de saturatie. Stralucirea culorii se caracterizeaza prin forta iradiatiei ei. Luminozitatea culorii arata, deobicei, gradul ei de luminozitate. Intensitatea este forta cu care o culoare isi afirma stralucirea si luminozitatea. Puritatea culorii reprezinta gradul de stralucire si de intensitate a ei. Culorile se pot gasi una langa alta nuantate in tenta si in ton, in inchis si deschis, ceea ce inseamna ca se gasesc in raporturi tonale diferite.

Juxtapunerea culorilor.

Juxtapunerea se refera la asezarea pe un suport a tentelor colorate uneori, prin alaturare acestea isi schimba considerabil aspectul. Astfel, albul juxtapus unei culori o exalta cromatic si o inchide. Negrul o decoloreaza si o lumineaza. Griul se coloreaza usor catre complemetara culorii respective si ii da acesteia mai multa stralucire.

Reguli de baza ale juxtapunerii culorilor :- doua culori calde juxtapuse au tendinta de a se raci reciproc. Fiecare

dintre cele doua culori produce in jurul sau o reactie complementara(sesizata de retina) 

- doua culori reci juxtapuse au tendinta de a se incalzi reciproc. - Prin juxtapunerea unei culori reci cu una alda, cea rece devine si mai rece

iar cea calda se incalzeste si mai mult.

Sunt relevante exemplele cu pata albă pe fond negru, pata cenuşie pe fond alb sau ne-gru; pata cenuşie, neutră, care va căpăta culoarea complementarei fondului pe care este aşezată, situaţie în care de exemplu, cenuşiul pe galben apare violaceu, pe portocaliu apare albăstrui, pe roşu apare turcoaz, pe purpură apare verzui,etc. Legea funcţionează la fel de puternic, în combinaţiile dintre toate culorile ce se învecinează. Ex.: galbenul pe fond violet pare

mai închis şi mai intens, violetul pe galben pare mai închis şi mai intens. Exemple de relaţii dintre culorile pure, învecinate : galben lângă verde, pare mai cald şi mai roşcat; lângă portocaliu, pare mai rece şi mai verzui; portocaliul lângă galben, pare mai cald şi mai roşcat, lângă roşu, pare mai rece şi mai gălbui.

Ronella Popescu Imagine an2

Influenţele dintre culorile învecinate se înscriu pe linia contrastelor fundamentale: deschis - închis, cald - rece.

Prin juxtapunerea a doua complementare pure se produce un contrast violent, nearmonic, un dezacord. Doua complementare fiind total distincte, sunt straine. Introducand , de exemplu, in albastru o cantitate de oraj, le inrudim, stabilim o analogie. In acest mod, contrastul violent de tempereaza si se produce un acord. Prin juxtapunere a doua tente de calori diferite ale acelorasi culori, de exemplu verde inchis si verde deschis, se obtine un acord, daca amandoua culorile semene sunt bine diferentiate ca valoare. Prin juxtapunerea a doua tente ale aceleiasi culori, una intens colorata, cealalta rupta, de exemplu albastru intens si albastru rupt, se obtine un acord, cu conditia ca ambele semene sa fie suficient diferentiate ca intensitate cromatica.

Dominanta sau tonalitatea dominanta reprezinta baza intregii armonii a unei lucrari. Alegerea dominantei este primul pas in organizarea compozitiei de culoare. Pornind de la aceasta dominanta se dezvolta o suita armonica de renre numita gama. Gama simpla se dormeaza desfasurand o serie de tente colorate, obtinute prin amestecul fizic a doua complementare sau a doua culori opuse (calda, rece)Gama compusa se formeaza dezvoltand paralel

doua sau chiar trei perechi de complementare constituite in game simple. Una dintre aceste game simple comanda tonalitatea dominanta si asigura atat intensitatea cromatica a lucrarii, cat si majoritatea tentelor ce acopera campul tabloului.

Armonia

Senzaţia de armonie rezultă din raportul subtil şi echilibrat al suprafeţelor, volumelor şi culorilor, de modul cum sunt aranjate şi repartizate în interiorul cadrului, de relaţia dintre elemen-tele de limbaj plastic, dintre plinuri şi goluri, lumini şi umbre, de dozaj, etc.

Conceptul de armonie, ca atare, se referea de fie-care dată, la unitatea organică a mai multor elemente vizuale, linii, suprafeţe, forme, tonuri, culori prezentate simultan într-un cadru sau într-o succesiune de cadre - în cazul imaginii în mişcare şi care produce sentiment estetic.

Ronella Popescu Imagine an2

Conceptul de armonie, ca atare, se referea de fiecare dată, la unitatea organică a mai multor elemente vizuale, linii, suprafeţe, forme, tonuri, culori prezen-tate simultan într-un cadru sau într-o succesiune de cadre - în cazul imaginii în mişcare şi care produce sentiment estetic.

Există două tipuri de armonie cromatică: armonia ton pe ton şi cea a contrastelor. Armonia ton pe ton se referă la alăturarea de culori apropiate, nuanţe ale aceleiaşi culori rezultând un contrast scăzut care însă produce un efect major, pozitiv, de multe ori asociindu-se cu ideea de echilibru, de împlinit, de maturitate. Contrastele cromatice, de complementaritate, de simultaneitate, etc. se pot afla în complexe raporturi.

Fie de atenuare, de anihilare, fie de exaltare reciprocă, în funcţie de parametrii cantitativi precum şi calitativi. Armonia contrastelor, înseamnă de obicei alăturarea de culori

complementare, puternic contrastante, unul dintre efecte fiind acela că în substrat ele îşi dău-nează şi îşi atenuează calitatea intrinsecă.

Vibratia si modularea culorii.

Asa cum un sunet prelungit, fara vibratie, nu este suportabil pentru auz, tot astfel si o culoare intensa depusa pe o suprafata mare nu poate fi suportata de retina daca nu este modulata, vibrata.Suprapunerea peste tenta plata a unor elemente de grefica este un procedeu prin care se pastreaza prospetimea culorii.Un alt procedeu este divizarea tentei plate in pete, hasuri, numita modulatie ton in ton. Aceasta consta in repetarea unei culori in diferite ipostaze pe care aceasta e poate avea.Paul Cezanne, pictor franceaz postimpresionist, a adoptat aceasta solutie folosind tentele calde pentru lumina si cele reci pentru umbra in peisaje, si invers, cele reci pentru lumina si cele caldepentru umbra, la reprezentarea interioarelor. Modelarea clasica a volumelor (in scara de valori) a fost astfel inlocuita cu exprimarean colorata a reliefului.

„Culoarea nu inseamna nimic daca nu corespunde subiectului si daca ea nu amplifica in imaginatie efectul tabloului.”

Ronella Popescu Imagine an2

Aceasta fraza din jurnalul lui Eugene delacroix rezuma o intreaga conceptie despre culoare. Ca si el, multi pictori au incercat sa sintetizeze trairile emotionale-pasiuni si sentimente- folosind regulile limbajului plastic.

Contrast

Contrastul este deopotrivă un mijloc de expresie plastică dar şi un principiu şi o lege im- portantă a compoziţiei plastice, de mare impact psihologic, care se bizuie pe perechi de elemente juxtapuse, ce se pot afla în relaţii de mare diversitate şi complexitate şi în cele mai multe cazuri de evidenţiere reciprocă.

Contrastele pot fi: cantitative, respectiv, mare - mic, lung - scurt, gros - subţire, mult - pu-ţin, uşor - greu; calitative, respectiv, neted-aspru, tare - moale, liniştit - agitat, transparent- opac, continuu - întrerupt ; geometrice, linie - volum, linie -

suprafaţă, drept - oblic, orizon-tal - diagonal ; cromatice, respectiv contrastul dintre alb şi negru, dintre culorile comple-mentare, etc.

Cu ajutorul contrastelor se poate construi un puternic şi expresiv centru de inte-res. Se pot de asemenea creea senzaţii diferite, cum ar fi de superioritate, de dominare sau chiar antagonice, ochiul fiind întotdeauna atras de diferenţele puternice.

La baza gramaticii moderne a culorii au stat doua descoperiri datorate fizicii :- contrastul simultan : consta in modificarea unei culorin di cauza invecinarii

ei cu o alta culoare ; atunci cand punem o pata de culoare pe o suprafata, restul suprafetei care inconjoara pata, pare a se colora cu complementara acelei culori. Importanta acestei descoperiri a fost capitala pentru pictori, deoarece legile stabilite ulterior i-au ajutat pe acestia sa evite sau sa provoace constient unele efecte.

- Modificarea culorilor in spectru : in functie de modificarile de intensitate ale luminii, se refera la faptul ca, daca asezam o pata de culoare pe un suport, aceasta nu-si pastreaza caracterul decat in lumina in care a fost pictata. Daca scoatem afara suprafata pictata sau daca o introdudcem intr-un interior cu lumina redusa, culoarea se modifica. Pornind de la aceasta descoperire, au dost deduse legi ale culorii si ideea de temperatura de culoare, care va da legatura directa intre lumina si culoare.

Ronella Popescu Imagine an2

In cercul cromatic, pot fi amestecate, doua cate doua culorile vecine, asa incat se obtine o tenta colorata dar care nu pierde din intensitatea de lumina si culoare. Daca se amesteca doua culori complemetare se obtin griuri colorate. Fizic, pentru a obtine un gri perfect, culoarea secundara trebuie sa fie in cantitate dubla fata de cea primara. Culorile care nu sunt nici vecine, nici complementare si sunt separate de 1, 3, sau patru culori, prin amestec fizic produc tente de griuri colorate.

În cazul filmului, culoarea şi lumina, vor putea fi reprezentate sub formă de flux. Avem de a face cu o paletă de lumină colorată şi nu de culori. Culoarea va prinde viaţa, va vibra. Se produc fenomene interesante, precum absorbţia, reflecţia şi imprăştierea. Funcţionează principii psihofiziologice cum ar fi: contrastele concomitente, contrastele conse-cutive de culori, etc.Dacă organizarea, respectiv compoziţia tonală, are în vedere relaţiile dintre lumină şi umbră, problemele de iluminare, jocul umbrelor, compoziţia tonurilor, compoziţia cromatică se referă la raporturile cromatice, dominanta de culoare, relaţiile dintre culorile reci şi cele calde, culorile complementare, culorile neutre, tonurile rupte, griurile.

Perceptia culorii

Aparatul senzorial recepţionează semnalele emise de lumea exterioară. Fiinţa, omul în special, a deosebit şi a recunoscut elementele naturale, varietatea orelor zilei,a anotimpurilor, etc., înainte de toate, prin culoarea lor specifică, fenomen datorat impresiei produse asupra ochiului de diferitele radiaţiuni luminoase.

Senzaţia culorii depinde de trei factori: constituţia obiectului, cu precădere a suprafeţelor sale ce absorb sau reflectă în mai mare sau mai mică măsură unele sau altele din radiaţiile spectrului; felul şi calităţile razelor luminoase ce izbesc obiectul şi se reflectă spre privitor şi în sfârşit ochiul care percepe mesajul şi-l transmite creierului.

Legea acomodării se refera la faptul ca eforturile principale ale ochiului se datoresc, fie variaţiei cantitative a luminii, la care el răspunde prin deschiderea sau închiderea irisului, fie prin variaţia lungi-milor de undă, faţă de care se pune în mişcare cristalinul.

Legea contrastelor simultane intervine cand contrastul culorilor învecinate influenţează puternic per-cepţia în favoarea dominantei şi desigur în funcţie de valoarea contrastului, a opoziţiei.

După caz, conceptul cromaticii ambientale poate face abstracţie de unele dintre legi,cum ar

fi de exemplu, legea contrastelor succesive.

Ronella Popescu Imagine an2

Senzaţiile de culoare rezultă din modificările selective din natură şi gradele diferite ale luminii albe. La origine stau fenomenele fizice: absorbţia, difuzia, interferenţa, fluorescen-ţa şi dispersia luminii.

Culoarea este considerată a fi unul din atributele fundamentale ale lumii, un fenomen esenţial al naturii. Omul percepe mai întâi culoarea şi apoi forma. Inflexiunile, modificările formei declanşează automat modificări ale culorii, iar la rându-le, modificările, ori cât de subtile şi nuantaţe ale culorii, pot genera noi forme. Informaţiile pot fi de ordin cantitativ, calitativ, distinctiv, orientativ, deci senzo-riale, dar şi estetice. Dacă în natură, corespondenţa dintre forma şi culoarea obiectului este permanentă, în lumea formelor create de om, în mediul artificial, lucrurile stau cu totul altfel. Criteriul utilităţii, de orice tip ar fi el, de multe ori devine preponderent.

Există două tipuri de armonie cromatică: armonia ton pe ton şi cea a contrastelor. Armonia ton pe ton se referă la alăturarea de culori apropiate, nuanţe ale aceleiaşi culori rezultând un contrast scăzut care însă produce un efect major, pozitiv, de multe ori asociindu-se cu ideea de echilibru, de împlinit, de maturitate. Contrastele cromatice, de complementaritate, de simultaneitate, etc. se pot afla în complexe raporturi.Fie de atenuare, de anihilare, fie de exaltare reciprocă, în funcţie de parametrii cantitativi precum şi calitativi. Armonia contrastelor, înseamnă de obicei alăturarea de culori complementare, puternic contrastante, unul dintre efecte fiind acela că în substrat ele îşi dău-nează şi îşi atenuează calitatea intrinsecă.

Bibliografie : www.wikipedia.com Manual educatie plastica Pictura, secrete si dezvaluiri, Nadeije Laneyrie-Dagen

Ronella Popescu Imagine an2Ronella Popescu Imagine an2