fantezie si culoare 7

29
I I I S S S S S S N N N 2 2 2 0 0 0 6 6 6 7 7 7 - - - 2 2 2 4 4 4 1 1 1 1 1 1 “Omul trebuie să se recreeze în fiece zi.” ERICH FROMM ŞCOALA CU CLASELE I-VII RĂCHITENI STRUCTURA IZVOARELE

Upload: gherca-lidia

Post on 14-Feb-2015

79 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

revista scolii

TRANSCRIPT

Page 1: Fantezie Si Culoare 7

IIISSSSSSNNN 222000666777---222444111111

“Omul trebuie să se recreeze în fiece zi.” ERICH FROMM

ŞCOALA CU CLASELE I-VII RĂCHITENI STRUCTURA IZVOARELE

Page 2: Fantezie Si Culoare 7

2

Cuprins

pag.

2 Prima zi de şcoală 3 Salata de fructe 4

Carnavalul toamnei 5-6

Fantezii de toamnă 7-8 Zile de toamnă 9

Toamna la grădiniţă 10 Crăciunul – sărbătoarea familiei 11

Crăciunul în lumea întreagă 12-13

1 Decembrie – Ziua României 14-15 Oamenii de lângă noi 16

Munca este brăţară de aur 17-18 Sî circulăm corect! 19 Prieteni la distanţă 20-21

Pagina lingviştilor 22-23 Prietenii naturii 24

2 februarie – Ziua Mondială a Zonelor Umede 25-26 Eminescu din vârful penelului 27

Proiecte, parteneriate şi concursuri semestrul I an şcolar 2010-2011

28

La închiderea ediţiei 29

Page 3: Fantezie Si Culoare 7

3

Un alt an, acelea, o altă promoţie, aceleaşi emoţii de acum 32 de ani.

Prima zi din şcoală reprezintă pentru mulţi dintre copii o problemă de stres şi supărare. De aceea încercăm să o facem cât mai relaxată. Cu feţele îmbujorate, uniformele noi şi ghiozdanele în spate, o luăm pe mama de mână şi mergem spre şcoală. De ce pe mama? Dacă acolo ne aşteaptă copii răi sau o doamnă care ne va pune să scriem? Mama ne va salva. Dar ce să vezi? Aici erau foarte mulţi copii care aveau, ca şi noi, flori în mâini şi zburdau, se îmbrăţişau şi vorbeau neîncetat. În această zi, când cuvântul de ordine era emoţie, aceste evenimente ne-au făcut să privim şcoala cu altfel de ochi, mai încrezători. Iată că ne întâlnim şi cu doamna învăţătoare. Cu multă blândeţe şi emoţie ne-a adunat în jurul ei, iar după ce o altă doamnă a vorbit ceva, a sunat primul clopoţel, o zână bună a făcut un tunel de flori pe sub care am intrat în şcoala noastră. Emoţiile ne-au cuprins din nou şi inima nu mai era la locul ei. Sau era? Cine ştie!

O clasă luminoasă cu măsuţe încărcate de flori şi cărţi ne aştepta cu nerăbdare. Doamna a discutat ceva cu părinţii, apoi aceştia au plecat. Am rămas singuri. Ce se va întâmpla cu noi? Credem că acum vom muri de frică. Doamna ne va da teme lungi şi grele, ne va pune să citim, ne va pune note mici... credem că vine sfârşitul lumii.

Ne-am trezit la realitate, deoarece un glas vesel ne-a întrebat lucruri uşoare: cum ne cheamă, cântecele preferate, jocuri preferate, culorile preferate şi din joc în joc, din cântec în cântec, ziua a trecut şi am mers acasă încântaţi de tot ce ni s-a întâmplat.

Acasă am povestit toate acestea, apoi abia aşteptam să vină următoarea zi pentru a merge din nou la şcoală.

Mult succes, copii mici, gingaşi şi drăgălaşi! - ne răsună în urechi vorbele doamnei noastre. Acestea sunt gândurile şi emoţiile noastre din prima zi de şcoală, pe care doamna învăţătoare

Elena Mătăşel le-a scris pe hârtie pentru a nu le uita niciodată. Elevii clasei I, septembrie 2010

Page 4: Fantezie Si Culoare 7

4

E toamnă iar! Bogătiile naturii se văd la tot pasul. Fructele s-au copt şi ne îndeamnă

să le adunăm. Nu putem refuza aşa ofertă generoasă! Pentru că sunt de toate, vrem astăzi să adunăm împreună gustul fructelor într-o mare, mare… salată.

Suntem harnici, aşa cum le stă bine unor copii de clasa a III-a, ne pregătim, spălatul fructelor este foarte important după cum am învăţat de mici, apoi ne apucăm de lucru: curăţim fructele, doar cele ce trebuiesc curăţate – mere, pere, gutui, precum şi exoticele portocale, urmează prunele şi boabele de struguri.

Cum să vă spunem?! Am vrut să fie suficient cât să ajungă la fiecare, doar suntem 20 în clasă şi cu cei câtiva prieteni pe care-i mai avem, suntem câţiva...

Fără a fi experţi în gastronomie şi specialişti în bucătărie, am reuşit să pregătim o minunată salată gustoasă, răcoroasă, delicioasă...

Clasa a III-a , Inst. Lidia Ghercă

Page 5: Fantezie Si Culoare 7

5

Ne pregătim de sărbătoare. Carnavalul Toamnei ne aşteaptă! Suntem entuziasmaţi să ne implicăm: ornăm bostani, confecţionăm măşti şi costume din materiale reciclabile. Nimeni nu va sta deoparte, fiecare - prinţese, scufiţe roşii, detectivi, stafii – vor participa sperând la aprecieri din partea colegilor. Să înceapă parada!

Elevii claselor I-VIII Şcoala Izvoarele

Page 6: Fantezie Si Culoare 7

6

Page 7: Fantezie Si Culoare 7

7

Toamna a cuprins în jocul ei toată ţara. A pus stăpânire peste noi şi vrea cu generozitatea-i caracteristică să bucure pe mic şi mare cu frumuseţea şi bogăţia ei. Natura în haină galbenă, arămie, roşie şi pete verzui, câmpuri strigând de fericirea unor recolte aşa cum ne-am dorit, livezi cu fructe ce strălucesc şi zâmbesc în bătaia palidă a soarelui – ne oferă un spectacol minunat de miresme, culori şi încântare vizuală.

Aceste splendori am încercat să le redăm în lucrările noastre. Creioane colorate sau cerate, acuarele, foarfece, hârtie colorată – au prins în mâinile noastre forme şi s-au transformat în ingenioase, credem noi, lucrări ce merită să fie prezentate şi admirate.

Aceştia suntem noi, nişte „furnicuţe” hărnicuţe! Clasa a III-a, inst. Lidia Ghercă

Page 8: Fantezie Si Culoare 7

8

Page 9: Fantezie Si Culoare 7

9

ZILE DE TOAMNĂ

Se văd pe cer păsări plecând Spre nicăieri sau înspre soare... Tristeţea mă cuprinde, iar în gând Caut speranţa, şansa la schimbare.

Adie vântul, mireasmă de gutuie dulce Se simte prin livezi, din zări îndepărtate Şi cine oare nu şi-ar dori şi el să plece, Să savureze, să inspire arome-adevărate.

E timpul regăsirii în toamna veşniciei, Cu renunţarea, cu bogăţia şi cu dărnicia, A celor ce trăim şi-a celor ce-or să fie. Cel mai frumos miracol este bucuria.

O frunză galbenă a căzut din ram Şi toate, una câte una, îi urmează Nici noi nu mai suntem cei care eram Doar inima şi sufletul mai visează.

Orice pierdere, e poate un câştig Şi nu-i puţin şi nici prea mult. Vom fi mai buni la primăvară - strig, Căci ştiu puterea gândului s-ascult.

LIDIA GHERCĂ

Page 10: Fantezie Si Culoare 7

10

Page 11: Fantezie Si Culoare 7

11

Moment de aleasă bucurie, Crăciunul încântă în egală măsură şi copiii, şi tinerii şi adulţii. Vârsta nu-şi mai are rostul, toţi suntem în sărbătoare. Naşterea lui Isus ne adună împreună şi în fiecare an, la 25 decembrie alături de Maria şi Iosif trăim frumuseţea şi măreţia acestei minunate „instituţii” – familia.

Este atât de frumos! Entuziasmul nu este dat numai de atmosfera exterioară creată – lumini, brazi, globuri, beteală, cadouri – ci şi de trăirile interioare. Parcă nu mai este tristeţe. Nu-ţi mai faci planuri, cum şi când, trăieşti doar clipa prezentă, eşti molipsit de o „boală” plăcută – zâmbetul de bucurie.

Dacă în alte ocazii nu găsim cuvinte de încurajare, motive de a comunica, soluţii pentru a rezolva probleme... În această zi e timp şi loc pentru fiecare: esti liniştit, poţi vorbi, problemele au rezolvări, eşti în sărbătoare alături de familie, de cei dragi. Chipul copiilor luminat de fericire şi privirea caldă şi blândă a părinţilor formează un frumos buchet al păcii, al înţelegerii, al generozităţii, al disponibilităţii, al mulţumirii.

Inst. Lidia Ghercă

Page 12: Fantezie Si Culoare 7

12

Concursul internaţional

Poveste de Crăciun

Este o zi frumoasă de iarnă. Afară fulgii de zăpadă se rup din cer pentru a ferici pe cei mici şi pe cei mari. Mai sunt două zile până la Crăciun. Maria, o fetiţă care a rămas doar cu bunica ei, stă singură şi admiră cu o oarecare tristeţe ninsoarea.

Gândurile ei sunt undeva departe, de obicei în aceste zile în casă era miros plăcut de brad, iar aromele îmbietoare ale prăjiturilor abia scoase din cuptor te ademeneau. Era frumos, era sărbătoare! Aceste amintiri plăcute i-au adus zâmbetul pe buze.

- Chiar dacă bunica este bolnavă, s-a gândit Maria, nu înseamnă că nu putem sărbători frumos Crăciunul! Eu ştiu să fac turtă dulce, iar bradul e uşor de pregătit! Va fi sărbătoare!

Pentru început împodobeşte bradul... Ajunul Crăciunului a găsit-o pe Maria în bucătărie. Cu reţeta mamei în faţă, ea urmează întocmai paşii

şi îşi aminteşte foarte bine: aşa arăta şi altădată... perfectă şi gustoasă! - Din turta dulce voi face o căsuţă şi pe mama şi pe tata, chiar dacă numai din... turtă dulce! S-a făcut seară, Crăciunul se apropie cu paşi repezi. Cadoul pentru bunica, pernuţa inimioară

confecţionată la şcoală e aşezată sub brad. E singurul dar! Bunica nu avut cum şi cu ce să-i cumpere ceva! Se au una pe cealaltă şi este un dar minunat!

Bunica e veselă, a reuşit să coboare din pat şi nu-şi poate stăpâni bucuria... -Îţi place surpriza mea? întrebă cu teamă Maria. Spune-mi de ce zâmbeşti? - Eşti darul vieţii mele, Maria, eşti parte din viaţa mea! Doi îngeri veghează de sus şi au grijă de noi. Ei

au ţinut să-ţi dea un pruncuşor în iesle, căci n-ar fi Crăciunul fără Isus, şi o stea care să ne menţină speranţa şi să-ţi lumineze calea spre o viaţă frumoasă.

- Noi avem o casă pentru Isus, bunico, casa noastră de... turtă dulce! Crăciun fericit, buna mea! Crăciun fericit tuturor!

Inst. Ghercă Lidia

Desenele care ilustrează povestea sunt realizate de elevii clasei a III-a

Page 13: Fantezie Si Culoare 7

13

Page 14: Fantezie Si Culoare 7

14

România, ţara mea

Românie, ţara mea frumoasă

Eşti bogată şi aleasă.

Munţi semeţi, tu porţi în frunte,

Apele se strâg să-ţi cânte.

Câmpurile sunt roditoare,

Toate-s îmbrăcate-n floare.

Prin livezi rodul se-arată

Podgoriile poamele-şi poartă.

Ne dăm mâna împreună

Ca să-ţi împletim cunună

Şi facem o horă mare

Că e zi de sărbătoare.

La mulţi ani, de ziua ta!

Îţi dorim cu inima.

Vom fi uniţi în veşnicie

Bine la toţi ca să ne fie.

Elevii clasei a III-a, inst. Ghercă Lidia

Page 15: Fantezie Si Culoare 7

15

Page 16: Fantezie Si Culoare 7

16

Dacă vom învăţa să avem grijă de bătrâni, de persoanele în vârstă singure, bolnave, nefericiţi, de multe ori ignorate de rude, de cei apropiaţi, atunci copiii noştri va face cunoştinţă cu modele pozitive de viaţă, care îi vor ajuta să crească frumos, vor fi educaţi să fie buni, generoşi, sensibili, omenoşi, vor avea capacitatea să aprecieze faptele bune raportate la cele rele. Elevii din ciclul primar şi gimnazial, părinţii acestora şi inimoşii lor dascăli, Doboş Maria şi Ghercă Cristina, de la Şcoala Răchiteni, de Crăciun au vizitat bătrânii din Căminul de bătrâni de la Mirceşti, jud. Iaşi. Elevii au prezentat obiceiuri specifice sărbătorilor de Crăciun şi Anul Nou, colinde, urături, capra, ursul şi au pregătit daruri pentru fiecare bătrân. Acestea au constat în produse agricole, dulciuri, produse alimentare, felicitări şi flori. Bătrânii au primit aceste daruri cu lacrimi în ochi şi cu multă bucurie. Am fost tare fericiţi că am putut să le alinăm bătrâneţile cu aceste mici atenţii. Scopul acestei acţiuni caritabile a fost unul nobil, de suflet, un voluntariat de milioane... aşa cum sunt şi sufletele tuturor celor care gândesc şi acţionează în acest mod. Nu ne-am propus prin asemenea acţiune caritabilă mărire de salariu, faimă şi renume, ci trezirea în sufletul elevilor a sentimentelor de omenie, respect şi preţuire pentru cei în vârstă. Şi ca totul să fie legal şi „oficial”, şcoala a încheiat un parteneriat cu Căminul de bătrâni, la iniţiativa noastră.

Înv. Doboş Maria Prof. Ghercă Cristina

Page 17: Fantezie Si Culoare 7

17

Parteneritul cu părinţii se dovedeşte a fi necesar şi rodnic! „Pregătirea micului dejun”, activitatea care a adunat împreună părinţii şi copii, a

fost un prilej de comunicare, de schimb de păreri între mame despre importanţa acestei mese în viaţa copilului, având programul de şcoală dimineaţa, cât şi între copii – ocazie de a-şi exprima specialităţile preferate la această masă.

Am descoperit împreună importanţă lactatelor şi necesarul de proteine în creşterea şi dezvoltarea organismului. Fiecare aliment are rolul său, bine definit şi determinant.

Că totul a fost o bucurie continuă, nu trebuie să mai spunem, se vede pe chipurile noastre! O reală bucurie şi plăcere şi încă un motiv bun de a ne întâlni într-o altă ocazie, în jurul unei mese.

Clasa a III-a Inst. Lidia Ghercă

Page 18: Fantezie Si Culoare 7

18

Page 19: Fantezie Si Culoare 7

19

Proiect educaţional

Proiectul s-a desfăşurat în parteneriat cu Poliţia locală, în două etape în primul semestru al anului şcolar 2010-2011: o activitate la clasă cu elevii, în care s-au prezentat principalele norme de conduită a pietonilor pe drumurile publice, iar a doua activitate, întâlnire cu domnul agent de poliţie al comunei, care a prezentat copiilor imagini, secvenţe filmate care arătau ce urmări grave, uneori tragice, pot avea nerespectarea unor reguli de circulaţie, cât şi tendinţa de teribilism a unor persoane, angajându-se în traversarea prin locuri nepermise în grabă, fără a se asigura.

A existat şi un moment de curiozitate din partea copiilor faţă de viaţa poliţistului astăzi şi despre situaţiile dificile cărora trebuie să le facă faţă, în egală măsură cu misiunea frumoasă a poliţistului de a supraveghea şi de a asigura ordinea, liniştea şi siguranţa oamenilor.

Clasa a III-a – Şcoala Izvoarele – inst. Ghercă Lidia Clasa a II-a – Şcoala Răchiteni – înv. Doboş Maria

Page 20: Fantezie Si Culoare 7

20

PROIECT EDUCAŢIONAL NAŢIONAL

Şcoala noastră a încheiat parteneriatul educaţional naţional “Prieteni la distanţă” pentru anul şcolar 2010-2011 cu Grupul Şcolar Sântana, jud. Arad.

“Parteneriatul educaţional urmăreşte transformarea reală a elevilor în actori principali ai demersului educaţional, urmărindu-se atingerea unor obiective de natură formală, informală, socio-comportamentală. Colaborarea dintre elevii diferitelor şcoli este o activitate organizată, susţinută, conştientă, direcţionată spre problemele educative ale tinerei generaţii. Aceste activităţi întregesc activitatea educativă a şcolii, aducând un surplus informaţional elevilor şi completând condiţiile concrete ale educaţiei acestora. Astfel, experienţa de învăţare non-formală şi informală întregeşte şi lărgeşte experienţa de învăţare formală. Elevii devin capabili să înţeleagă lumea în care trăiesc şi să o transforme, să se cunoască pe sine şi să se transforme, să recepteze şi să transmită mesaje, exprimându-şi gândurile şi sentimentele fie prin comunicare verbală, utilizând un limbaj bogat şi nuanţat, fie prin creaţie plastică. Ilustrând realităţile vieţii lor cotidiene, activităţile specifice şcolii, familiei şi comunităţii din care fac parte, variatele forme de exprimare ale copiilor dobândesc atât rol formator, cât şi informator. Rezultatul actului lor creator devine astfel, cartea lor de vizită, dar şi a şcolii în care învaţă, respectiv paşaport către Europa”. În primul semestru s-au desfăşurat trei activităţi: concursurile „Toamnă mândră, darnică” şi „O ce veste minunată”, organizate la şcoala organizatoare Şcoala Sântana, iar a treia activitate „Dăruieşte bucurie în prag de sărbători”, ce presupune desfăşurarea unor activităţi pe această temă de fiecare şcoală parteneră şi publicarea acestor prezentări pe www.didactic.ro . Clasa a III-a a participat la toate cele trei activităţi şi considerăm că am realizat lucrări şi acţiuni demne de laudă şi premiere. Am obţinut 2 premii I, un premiu II şi 2 premii III la concursul „Toamnă mândră, darnică”.

Page 21: Fantezie Si Culoare 7

21

ÎNV. GHERCĂ LIDIA

Page 22: Fantezie Si Culoare 7

22

Proiectul naţional Prietenie şi Cunoaştere

Creaţiile literare ale elevilor publicate

Activitatea Scrisoare pentru prietenul meu

18 octombrie 2010

Izvoarele, Iaşi

Dragă Andreea,

Am primit scrisoarea ta şi sunt bucuroasă că ai ales să-mi scrii despre tine şi că îţi doreşti să fim prietene,

deşi mă cunoşti doar după nume şi rezultatul obţinut la concursul de matematică. Acum vei afla şi tu amănunte

despre mine.

Mă numesc Pîrţac Iuliana, am nouă ani şi sunt din satul Izvoarele, comuna Răchiteni, judeţul Iaşi. Sunt o

fetiţă inteligentă, frumoasă, silitoare, bună la suflet, harnică şi uneori liguşitoare. Sunt înaltă, am părul blond, ochii

albaştri şi faţa rotundă. Mie îmi place să mă joc, să scriu, să învăţ, să particip la concursuri, să desenez şi să fac curat.

Locuim într-o casă modestă dar frumoasă. Am cinci fraţi. Suntem o familie frumoasă, unită şi ne înţelegem foarte

bine. Încercăm să trăim frumos şi să ne hrănim sănătos. Cel mai mult îmi place să mănânc: salate, supă, cartofi copţi,

mazăre, cereale cu lapte, omletă şi smântână. Avem chiar şi o văcuţă de care avem mare grijă, pentru că fără ea ne-ar

fi foarte greu.

Aceasta sunt eu, Andreea. Sper ca această scrisoare să fie începutul unei lungi şi frumoase prietenii. Scrie-mi

despre familia ta şi cum este viaţa în oraşul tău. Abia aştept veştile tale.

Cu drag şi nerăbdare,

Iuliana

Pîrţac Iuliana – clasa a III-a

Inst. Ghercă Lidia

19 octombrie 2010

Izvoarele, Iaşi

Dragă Maria,

Este prima dată când îţi scriu. Astăzi este ziua în care încerc să-mi fac un nou prieten. Observând lucrările

tale trimise la concursul de la Galaţi, mi-am dat seama că avem aceeaşi pasiune.

Vreau să ne cunoaştem şi mă voi prezenta. Mă numesc Munteanu Alexandra, am 9 ani, sunt în clasa a III-a şi

învăţ la Şcoala Izvoarele, judeţul Iaşi. Ceea ce este mai deosebit este că am un frate geamăn şi se numeşte Fabian.

Suntem buni prieteni şi nedespărţiţi. Mie îmi place să pictez, să colorez, să scriu, să citesc, să socotesc şi să mă joc.

Sunt o fire liniştită şi ascultătoare. Îmi iubesc foarte mult părinţii.

În clasa a II-a am participat la 10 concursuri de pictură la şcoli din toate zonele ţării: Arad, Botoşani, Galaţi,

Neamţ şi Iaşi. Am colindat cu lucrările mele şi am obţinut premii frumoase, de care sunt foarte mândră. La

concursurile de matematică şi limba română am obţinut calificativul Excelent. A fost un an bogat şi roadele sunt

bogate. Anul acesta voi continua munca şi deja pregătesc noi lucrări pentru alte concursuri.

Aceasta sunt eu, o mândreţe de fetiţă care se străduieşte să facă lucruri frumoase. Sper că în scurt timp voi

primi un răspuns de la tine şi îmi vei spune care sunt celelalte pasiuni şi bucurii pe care le ai pe lângă pictură.

Cu nerăbdare aştept gândurile tale şi îţi doresc succes la şcoală!

Cu drag,

Alexandra

Munteanu Alexandra – clasa a III-a

Inst. Ghercă Lidia

Page 23: Fantezie Si Culoare 7

23

Activitatea Plaiurile natale

Plaiurile mele natale

Alexandra, o fetiţă de nouă anişori, locuieşte într-un sat frumos şi liniştit de pe malul drept al râului Siret, la

câţiva kilometri înainte de a se întâlni cu legendarul râu Moldova. Izvoarele, căci acesta este numele acestui sat, este

un lăcaş binecuvântat de Dumnezeu cu pământuri rodnice şi cu oameni ce au drag de muncă.

În fiecare dimineaţă, Alexandra îi mulţumeşte Creatorului că îi oferă o nouă zi pe aceste plaiuri şi se

îndreaptă voioasă spre şcoală. Salută aceeaşi oameni ca în fiecare zi, admiră casele, care cu fiecare an prosperă şi se

transformă în mari gospodării, se închină în faţa biserici, pentru că în fiecare dimineaţă paşii o poartă prin dreptul

acesteia, ajungând imediat la şcoală, un loc drag şi preferat, pentru că trebuie să spun, Alexandrei îi place mult

„cartea”. Curioasă din fire ea vrea să străbată şi să descopere fiecare loc, e interesată de fiecare schimbare care apare

în jurul ei. Astăzi a aflat, văzând un panou în faţa dispensarului, că vom avea în scurt timp un medic care va sta

permanent în localitate, pentru că deja i-au amenajat un spaţiu de lucru şi unul de locuit. E ceva minunat, e ceva nou!

Pentru că încă nu există un spaţiu de joacă special amenajat pentru copii, iar iarna încă îşi păstrează mantia

de zăpadă, împreună cu ai săi colegi se bucură să participe la un concurs de sănii pe una dintre coastele care

străjuiesc satul. Priveliştea e frumoasă de sus. Totul se vede ca în palmă: biserica, şcoala, primăria, abatorul,

dispensarul, farmacia, cele două magazine, moara, casele, pământurile. Locurile acestea nu vor fi uitate niciodată,

sunt plaiurile ei natale, sunt locurile copilăriei ei fericite alături de fraţi, părinţi şi cei dragi.

Se face seară, liniştea se aşterne peste sat, se aprind luminile pe străzi, se strâng oamenii în case,

rememorând cele mai importante clipe ale zilei, s-a încheiat încă o pagină din viaţa tuturor şi a Alexandrei, adică din

viaţa mea, căci eu sunt Alexandra şi sunt mândră să vă vorbesc despre Izvoarele, un sat predestinat vieţii curate şi

cristaline. Veniţi şi veţi descoperi, asemenea poetului Vasile Alecsandri, farmecul şi frumuseţea acestui ţinut.

Munteanu Alexandra - Clasa a III-a

Inst. Ghercă Lidia

Page 24: Fantezie Si Culoare 7

24

Proiect educaţional

Protecţia naturii devine tot mai mult una din cele mai importante preocupări ale societăţii contemporane şi impune acţiuni de prevenirea deteriorării mediului, acţiuni de reconstrucţie ecologică şi acţiuni de depoluare. Scopul principal al educaţiei privind mediul înconjurător este acela de a oferi fiecărui copil posibilitatea de a manifesta o atitudine personală, responsabilă faţă de mediul în care trăieşte. Acest lucru urmărim şi noi cu elevii noştri. Activitatea practică „Reciclăm, lucruri frumoase realizăm!” organizată în luna februarie de clasele a II-a Răchiteni şi a III-a Izvoarele, a avut drept scop valorificarea materialelor din natură şi transformarea unor deşeuri în lucrări ce pot decora şcoala, sălile de clasă. Pricepere, îndemânare, voinţă, răbdare, perseverenţă, bucurie, reuşită!

Clasa a III-a Izvoarele, Inst. Ghercă Lidia Clasa a II-a Răchiteni, înv. Doboş Maria

Page 25: Fantezie Si Culoare 7

25

Ziua Mondială a Zonelor Umede celebrează data semnării „Convenţiei asupra zonelor umede de importanţă internaţională, în special ca habitat al păsărilor acvatice”, în 1971, în localitatea Ramsar (Iran), situată pe coasta Marii Caspice. Convenţia Ramsar, la care România a aderat prin Legea 5 / 1991, este un tratat interguvernamental care stabileşte cadrul acţiunilor naţionale şi cooperării internaţionale pentru conservarea şi utilizarea raţională a zonelor umede şi a resurselor pe care acestea le oferă. Scopul evenimentelor desfăşurate cu această ocazie în întreaga lume este de a concentra atenţia publicului larg asupra zonelor umede şi din perspectiva pescuitului.

Elevii noştri au participat cu lucrări la concursul organizat cu acest prilej de Palatul copiilor Iaşi şi au fost răsplătiţi cu premiul III.

Page 26: Fantezie Si Culoare 7

26

Lucrările premiate

Page 27: Fantezie Si Culoare 7

27

CONCURS NAŢIONAL DE CREAŢIE organizat de Şcoala Vatra Moldoviţei, jud. Suceava

Dor de Eminescu

Codru-i frate cu românu’ Eminescu-i numai unu’. Sara pe deal petrece vremea Iar dorinţa sa colindă lumea. Luceafărul, moment de revedere, A literaturii imensă avere, În jurul vetrei pe toţi ne-adună. O, rămâi! e semn de voie bună. Somnoroase păsărele străjuiesc lacul Trecut-au anii, s-au dus cu veacul. Freamăt de codru vesteşte-n patru zări

Dorul de Eminescu, simbolul acestei ţări.

Munteanu Alexandra, Petrişor Andreea, Farcaş Melania Clasa a III-a, Inst. Ghercă Lidia

La concursul naţional “Eminescu din vârful penelului” elevii clasei a III-a au obţinut: un premiu I, un premiu II şi două premii III la secţiunile desen şi poezie.

Page 28: Fantezie Si Culoare 7

28

Nr.

crt.

Tipul

proiectului

Denumirea proiectului Partener

1. naţional Scrisoare pentru prietenul meu

Autoportret

Şcoala Băicoi-Prahova

2. naţional Toamnă mândră, darnică Şcoala Sântana-Arad

3. naţional Fantezie şi culoare Şcoala Hăneşti-Botoşani

4. naţional Fantezie de toamnă Şcoala Vad- Neamţ

5. naţional Creativitate şi tradiţii în noapte de Crăciun Şcoala M. Eminescu- Arad

6. naţional Parfum şi culoare de toamnă Şcoala Tulcea

7. naţional Voinicel Editura Scolastica

8. naţional Magia copilăriei Şcoala Pîrşoveni-Olt

9. naţional Poveşti la gura sobei Gr. Nr.4 Caransebeş

10. naţional Iarna în versuri şi culoare Şcoala Sascut-Bacău

11. naţional Zâna Iarna Gr. Nr. 13 Focşani-Vrancea

12. naţional Eminescu din vârful penelului Şc. Vatra Moldoviţei-Suceava

13. naţional O mască râde, o mască plânge Lic. Pedagogic Brăila

14. naţional Vis de iarnă Şcoala nr. 2 Ploieşti

15. naţional Plaiurile natale Şcoala Băicoi-Prahova

16. naţional Prieteni la distanţă Şcoala Sântana - Arad

17. internaţional Toamna inspiră şi dăruieşte Şcoala I.L.Caragiale-Galaţi

18. internaţional Steluţa de argint Şc. Elena Doamna-Focşani

19. internaţional Crăciunul în lumea întreagă Şcoala N. Viteazul-Sibiu

20. internaţional Micul artist Şcoala I.L.Caragiale-Galaţi

21. internaţional Clinchet pentru bucuria muncii împlinite Şc. M.Viteazul Ineu-Arad

22. local În lumea teatrului Şcoala Răchiteni

23. local Prietenii naturii Şcoala Răchiteni

24. local Fantezie şi culoare Şcoala Izvoarele

25. local La mulţi ani, România! Şcoala Izvoarele

26. local Să circulăm corect! Şcoala Răchiteni

27. local Meseria este brăţară de aur Şcoala Izvoarele

Inst. Ghercă Lidia

Page 29: Fantezie Si Culoare 7

29

S-a dus toamna cu bogăţiile ei,

s-au dus sărbătorile cu mireasmă de brad,

cu zvon de colindă şi clinchete de zurzălăi,

s-a dus iarna cu roiurile de albine albe.

E semn că şi acest număr al revistei a prins contur

în nuanţele şi gândurile acestor două minunate anotimpuri.

Am muncit, ne-am bucurat,

am colaborat, ne-am mai îmbogăţit.

Celor ce ne susţin, le mulţumim!

Celor ce ne ajută şi bine ne doresc, cu acest număr îi răsplătim!

Istorici: MARTONCĂ NARCISA, MĂTĂŞEL ANDREEA(I), PETRIŞOR ANDREEA (III), ANATAL GIULIA (III) Geografi: MIHĂEŞ VERIDIANA(I), GHERCĂ DAVID(I), GHERCĂ LARISA(III), DOBOŞ MARIUS (III) Scriitori: MĂTĂŞEL ANDREEA(I), DOBOŞ ALEXANDRA(I), MUNTEANU ALEXANDRA(III), PÂRŢAC IULIANA (III)

Pictori: MIHĂEŞ VERIDIANA(I), DOBOŞ ALEXANDRA(I), MUNTEANU FABIAN(III), MĂTĂŞEL VLAD(III) Ecologişti: MIHĂIEŞ VERIDIANA(I), GHERCĂ DAVID(I), FARCAŞ MELANIA (III), IACOB CRISTINA (III) Sportivi: TIBA DARIUS(I), PÎRŢAC IULIAN (III), NISTOR ALEXANDRU (III), IACOB ANDREI(III) Sanitari: DOBOŞ ALEXANDRA(I), MIHĂEŞ MĂDĂLINA(I), MĂTĂŞEL IONELA (III) Fotografi: GHERCĂ DAVID(I), DOBOŞ MARIUS (III),

inst. LIDIA GHERCĂ (clasa a III-a) înv. ELENA MĂTĂŞEL (clasa I )

Colaborator: inst. IRINA GRĂDINARIU (grupa mare)

tehnoredactare computerizată şi grafică: inst. LIDIA GHERCĂ

Şcoala cu clasele I-VIII Izvoarele Com. Răchiteni, jud Iaşi, cod 707297

e-mail: [email protected]