MemoriiJurnale

Clive Staples Lewis (1898–1963) s-a nãscut la Belfast, într-o familieanglo-irlandezã a cãrei pasiune pentru lecturã i s-a transmis ºi lui dela o vârstã fragedã. De îndatã ce a învãþat sã scrie, a trecut la primeleexerciþii literare – povestiri despre „ºoricei îmbrãcaþi în zale“ ºi isprã-vile lor cavalereºti. La patru ani le punea deja în vedere apropiaþilorcã doreºte sã i se spunã „Jacksie“, devenit mai târziu „Jack“. Tot încopilãrie trãieºte întâia oarã Bucuria, o experienþã fundamentalã, acãrei semnificaþie avea s-o expunã pe larg în autobiografia sa spiri-tualã, Surprins de Bucurie (1955).A renunþat la creºtinism, dupã propriile spuse, la 13–14 ani, când eraelev la Cherbourg House, o ºcoalã elementarã particularã din Malvern,mai ales ca urmare a învãþãturilor heterodoxe ale intendentei ºcolii,Miss G.E. Cowie. Dupã o ºedere de un an la Colegiul Malvern, a luatlecþii cu un profesor particular, W.T. Kirkpatrick, sub a cãrui îndru-mare a câºtigat o bursã de studii la Oxford. În 1925 a fost ales fellowal Colegiului Magdalen, unde va preda aproape trei decenii, pânã laocuparea catedrei de literaturã englezã medievalã ºi renascentistã dela Cambridge (1954).În 1929 revine la creºtinism sau, mai exact, la teism, ca „cel mai ºovãielnicºi mai abãtut convertit din toatã Anglia“. Pânã a ajunge însã la credinþacã „Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu“ aveau sã mai treacã doi ani.În 1933 publicã The Pilgrim’s Regress. În urmãtorii treizeci de ani scrienumeroase alte lucrãri de apologeticã sau spiritualitate creºtinã: Miracles,The Four Loves, The Problem of Pain (trad. rom. în volumul Despre minuni.Cele patru iubiri. Problema durerii, Humanitas, Bucureºti, 1997), The ScrewtapeLetters (Sfaturile unui diavol bãtrân cãtre unul mai tânãr, Humanitas,Bucureºti, 2003), Mere Christianity (Creºtinism, pur ºi simplu, Humanitas,Bucureºti, 2004), Of This and Other Worlds (Despre lumea aceasta ºi desprealte lumi, Humanitas, Bucureºti, 2011), The Great Divorce, A Grief Observed.În paralel, publicã science-fiction (Space Trilogy) ºi literaturã pentru copii(Cronicile din Narnia), abordând subiecte de inspiraþie creºtinã.Între numeroasele sale lucrãri ºtiinþifice, se detaºeazã The Allegory ofLove: A Study in Medieval Tradition, Rehabilitations and Other Essays ºiEnglish Literature in the Sixteenth Century Excluding Drama.

Emanuel Conþac este lector universitar la Institutul Teologic Penticostaldin Bucureºti ºi doctor în filologie al Universitãþii din Bucureºti. A maitradus John Stott, Puterea predicãrii (2004); Stanley Grenz et al., Dicþionarde termeni teologici (2005); Moisés Silva ºi Walter Kaiser, Introducere înhermeneutica biblicã (2006); Gordon Fee, Exegeza Noului Testament (2006);Douglas Stuart, Exegeza Vechiului Testament (2006); Arthur G. Patziaºi Anthony J. Petrotta, Dicþionar de termeni biblici (2008).

Traducere din englezã ºi note deEMANUEL CONÞAC

Cuvânt înainte deWALTER HOOPER

CC.. SS.. LLEEWWIISS

SSUURRPPRRIINNSS

DDEE BBUUCCUURRIIEE

PPOOVVEESSTTEEAA

UUNNEEII CCOONNVVEERRTTIIRRII

Redactor: Corina NeacºuCoperta: Ioana Dragomirescu MardareTehnoredactor: Manuela MãxineanuCorector: Marilena BãlãºelDTP: Dumitru Olteanu, Dan Dulgheru

Tipãrit la Monitorul Oficial R.A.

C.S. LewisSurprised by Joy© C.S. Lewis Pte Ltd. 1955Published by Humanitas under license from the C.S. Lewis Company Ltd.All rights reserved.

© HUMANITAS, 2011, pentru prezenta versiune româneascã

Descrierea CIP a Bibliotecii Naþionale a României

LEWIS, C.S.

Surprins de bucurie: povestea unei convertiri / C.S. Lewis;trad. ºi note: Emanuel Conþac; cuv. înainte: Walter Hooper. –Bucureºti : Humanitas, 2011ISBN 978-973-50-3165-7I. Conþac, Emanuel (trad.)II. Hooper, Walter (pref.)821.111-94=135.1

EDITURA HUMANITAS Piaþa Presei Libere 1, 013701 Bucureºti, România tel. 021/408 83 50, fax 021/408 83 51 www.humanitas.ro

Comenzi Carte prin poºtã: tel./fax 021/311 23 30 C.P.C.E. – CP 14, Bucureºtie-mail: cpp@humanitas.rowww.libhumanitas.ro

Nota traducãtorului

Deºi traducerea de faþã apare sub o singurã semnãturã,ea este rodul unei munci de colaborare cu mai mulþioameni care, fãrã sã mã fi întâlnit vreodatã, mi-au oferitcãlduros sprijinul lor. Fãrã ei, probabil cã încercarea dea traduce o carte de dificultatea celei de faþã ar fi sfârºitca tentativa stãncuþei descrise de Esop într-una dintrefabulele sale.

Lui Paul Leopold, din Suedia, îi mulþumesc pentrugrija cu care a vegheat ca trãdãrile involuntare de caretãlmãcitorul se poate face vinovat sã fie zãdãrnicite.Schimbul intens ºi fertil de emailuri pe care l-am purtatcu el în aceastã perioadã mi-a fost nepreþuitã cãlãuzã înlargul oceanului de limbã ºi literaturã englezã, pe carePaul Leopold navigheazã cu multã siguranþã.

Lui Walter Hooper, consilier literar al patrimoniuluilui C.S. Lewis, îi mulþumesc pentru amabilitatea cu carea dat curs invitaþiei de a scrie „Cuvântul înainte“ la pre-zenta ediþie. Îi datorez mulþumiri ºi pentru cã, în pofidaprogramului intens de lucru, la cei 77 de ani ai sãi, a gãsittimp sã-mi lãmureascã diverse aspecte mãrunte desprecarte sau autorul ei.

Arend Smilde, traducãtorul olandez al mai multorlucrãri de C.S. Lewis, mi-a pus la dispoziþie rodul cerce-tãrilor laborioase întreprinse în vederea publicãrii celei

5

de-a doua ediþii a cãrþii Surprins de Bucurie. Mulþumindu-ilui, le mulþumesc totodatã celor care l-au ajutat în modgeneros. Deºi am cãutat sã mã revanºez oferindu-i câtevasoluþii la problemele nerezolvate de el, datoria mea faþãde el rãmâne în continuare uriaºã.

Recunoºtinþa mea se îndreaptã ºi spre Andy Reyes,profesor la Groton School, SUA, pe care l-am inoportunatîn câteva rânduri cu nedumeriri asupra citatelor clasicedin originalul englezesc.

N-aº putea încheia fãrã a adresa în egalã mãsurãmulþumiri doamnelor Heidi Truty, Maria Buturugã ºiAdela Toplean, ca ºi domnilor David Dodds, ChristopherMitchell, Colin Duriez, Tyler Fisher, Virgil Hariuc ºi GeorgeTudorie. Fãrã ajutorul lor, drumul pânã la definitivareatraducerii ar fi fost mai lung ºi mai întortocheat.

A.M.D.G.Emanuel Conþac

SURPRINS DE BUCURIE

LuiDom Bede Griffiths, O.S.B.

Surprins de Bucurie – zvãpãiat ca vântulWORDSWORTH

Prefaþa autorului

Am scris aceastã carte pe de o parte ca rãspuns lacererile de a povesti cum am trecut de la ateism la creº-tinism ºi, pe de alta, pentru a corecta câteva idei greºitecare s-au rãspândit despre mine. Relevanþa cãrþii pentrualþii, nu doar pentru mine, este strâns legatã de mãsuraîn care ºi alþii au trãit ceea ce eu numesc „Bucurie“. Dacãexperienþa aceasta e larg rãspânditã, atunci se impune sãfie tratatã mai detaliat decât s-a încercat (cred) pânã acum.Ceea ce m-a încurajat sã scriu despre ea fost constatareacã un om rareori menþioneazã anumite trãiri ale sale, carear trebui sã fie cât se poate de idiosincrasice, fãrã ca mãcaro persoanã dintre cele prezente (dacã nu chiar mai multe)sã exclame: „Ca sã vezi! ªi tu ai simþit aºa ceva? Întot-deauna am crezut cã sunt unic în aceastã privinþã.“

Scopul cãrþii este sã depene povestea convertirii mele,deci nu e vorba de o autobiografie generalã, ºi cu atât maipuþin de o colecþie de „Confesiuni“ ca ale Sf. Augustin sauRousseau. În practicã, asta înseamnã cã, pe mãsurã ce sedesfãºoarã, seamãnã tot mai puþin cu o biografie gene-ralã. În capitolele de început nãvodul a fost întins cât maiamplu, pentru ca, în momentul apariþiei crizei spiritualepropriu-zise, cititorul sã înþeleagã ce influenþã au avutasupra mea copilãria ºi adolescenþa. Când „consolidarea“este completã, mã limitez strict la esenþã ºi omit tot ceea

17

ce pare irelevant pentru stadiul respectiv (oricât de impor-tant ar pãrea dupã standarde biografice obiºnuite). Nucred cã pierderea e mare; nu am citit niciodatã o autobio-grafie în care secþiunile despre anii de început sã nu fiede departe cele mai interesante.

Mã tem cã povestea este sufocant de subiectivã; estegenul de carte pe care nu l-am mai scris pânã acum ºi pecare nu-l voi mai scrie probabil nici de-acum înainte. Amîncercat sã scriu capitolul întâi în aºa fel, încât cei carenu pot digera o astfel de poveste sã vadã imediat ce-iaºteaptã ºi sã închidã cartea cu minimã risipã de timp.

C.S. LEWIS

C.S. LEWIS

IPrimii ani

Prea slab vã e pãzitã fericirea,Ca îndelung sã poatã dãinui!

MILTON1

M-am nãscut în iarna lui 1898, la Belfast, ca fiu al unuijurist ºi al unei fiice de cleric. Pãrinþii mei au avut doardoi copii, ambii bãieþi, iar eu eram mezinul, mai mic cutrei ani ca fratele meu. Douã plãmezi foarte diferite se îm-pleteau în obârºia noastrã. Tata aparþinea primei gene-raþii din familia lui care se cãpãtuise profesional. Bunicullui fusese þãran galez; tatãl lui, un om realizat prin pro-priile puteri, începuse viaþa ca muncitor, imigrase înIrlanda ºi sfârºise ca partener în firma Macilwaine ºi Lewis,„Cazangii, ingineri ºi constructori de nave“. Mama erao Hamilton care avea în ascendenþã multe generaþii declerici, avocaþi, marinari ºi alte profesiuni de acest gen;din partea mamei sale, prin familia Warren, spiþa ei coborapânã la un cavaler normand ale cãrui oase se odihnescla Battle Abbey. Cele douã familii din care mã trag eraula fel de diferite ca temperament pe cât erau în privinþaoriginii. Rudele din partea tatãlui erau galezi sadea, senti-mentali, pãtimaºi ºi volubili, lesne cuprinºi de mânie, darºi de blândeþe; oameni care râdeau ºi plângeau mult ºicare nu aveau o vocaþie serioasã pentru fericire. Cei dinneamul Hamilton erau mai temperaþi. Spirite critice ºi

19

1 John Milton, Paradisul pierdut, trad. de Aurel Covaci, Ed. Mi-nerva, Bucureºti, 1972, p. 121 (n.t.).

ironice, aveau vocaþia fericirii în cel mai înalt grad – seîndreptau fãrã greº spre ea, aºa cum cãlãtorul versat gãseºtelocul cel mai bun din tren. Din primii ani de viaþã, amfost conºtient de contrastul grãitor dintre dispoziþia veselãºi liniºtitã a mamei ºi toanele vieþii sufleteºti ale tatei, iarlucrul acesta a zãmislit în mine, cu mult înainte ca eu sã-ipot da vreun nume, o anumitã neîncredere ºi antipatie faþãde emoþii, socotite drept ceva incomod ºi stânjenitor, bachiar periculos.

Ambii pãrinþi, dupã standardele vremii ºi ale locului,erau oameni ºcoliþi sau „deºtepþi“. Mama fusese o mate-maticianã promiþãtoare în tinereþe, licenþiatã la Queen’sCollege din Belfast, iar înainte de a muri începuse sã-midea lecþii de francezã ºi de latinã. Era o cititoare nesãþioasãde romane bune ºi cred cã volumele de Meredith ºi Tolstoipe care le-am moºtenit fuseserã cumpãrate pentru ea. Gus-turile tatei erau destul de diferite. Îi plãcea oratoria, ºiîn tinereþe vorbise de la tribuna întrunirilor politice dinAnglia; dacã ar fi avut mijloacele financiare pentru a-ºiasigura independenþa, ar fi þintit cu siguranþã cãtre ocarierã politicã. ªi ar fi putut reuºi dacã simþul onoarei,atât de pronunþat încât era aproape donquijotesc, nu l-arfi fãcut un om imposibil, cãci avea multe înzestrãri tre-buincioase odinioarã unui parlamentar – purtare aleasã,voce pãtrunzãtoare, agerime de minte, elocvenþã ºi o bunãmemorie. Îi plãceau mult romanele politice ale lui Trollope;urmând cariera lui Phineas Finn, îºi împlinea, cred, în modindirect, propriile sale dorinþe. Iubea poezia, cu condiþiasã aibã elemente de retoricã sau patos, sau ambele; credcã Othello era piesa lui shakespearianã favoritã. Savuraaproape toþi autorii comici, de la Dickens la W.W. Jacobs,ºi el însuºi era, aproape fãrã rival, cel mai bun raconteur pecare l-am auzit vreodatã; cel mai bun, vreau sã spun, dinsoiul lui, genul care interpreteazã pe rând toate personajele,

C.S. LEWIS

20

folosind din belºug strâmbãturi, gesturi ºi elemente depantomimã. Nu era nicicând mai fericit decât atunci cândse retrãgea preþ de vreun ceas cu unul sau doi dintreunchii mei pentru a-ºi povesti unul altuia „ºoade“ (cumerau numite, în mod ciudat, anecdotele în familia mea).Ceea ce nici el ºi nici mama nu gustau câtuºi de puþinera genul de literaturã cãreia i-am jurat credinþã de îndatãce am putut sã-mi aleg singur cãrþile. Nici unul dintre einu ascultase vreodatã cornul sunând pe tãrâmul elfilor1.Nu aveam nici un exemplar din Keats sau Shelley în casã,iar volumul de Coleridge nu a fost (din câte ºtiu) deschisniciodatã. Dacã sunt romantic, pãrinþii mei nu poartã nicio rãspundere în privinþa aceasta. Tennyson, e drept, îiplãcea tatei, dar era acel Tennyson din In Memoriam ºiLocksley Hall. Nu l-am auzit pomenind vreodatã de LotusEaters sau Morte d’Arthur. Mama, mi s-a spus, nu agreadefel poezia.

Pe lângã pãrinþi buni, hranã bunã ºi o grãdinã (carepe atunci pãrea mare) în care sã mã joc, mi-am începutviaþa însoþit de alte douã binecuvântãri. Una era bonanoastrã, Lizzie Endicott, în care chiar ºi memoria necru-þãtoare a copilãriei nu poate descoperi vreun cusur – nimicaltceva decât blândeþe, bunã dispoziþie ºi chibzuinþã. Pevremea aceea, nici vorbã de absurditãþi ca „doamne bone“.Prin Lizzie ne-am ramificat rãdãcinile spre þãrãnimea dincomitatul Down. Aveam astfel toatã libertatea faþã de douãlumi sociale foarte diferite. Acestui fapt îi datorez înde-lunga imunitate faþã de asocierea nejustificatã pe care uniioameni o fac între rafinament ºi virtute. De când mã ºtiu,înþelesesem cã anumite glume care puteau fi împãrtãºitecu Lizzie ar fi fost imposibile într-un salon; ºi cã Lizzie

PRIMII ANI

21

1 „The horns of Elfland faintly blowing“ din The Princess: AMedley (1847), IV, de Alfred Tennyson (1809–1892) (n.t.).

era, atât cât îi stã în putinþã unui muritor, bunã pur ºisimplu.

Cealaltã binecuvântare era fratele meu. Deºi cu trei animai în vârstã, nu pãrea niciodatã fratele mai mare; amfost aliaþi, ca sã nu spun confederaþi, de la bun început.Totuºi eram foarte diferiþi. Primele noastre desene (ºi nu-miaduc aminte de vreun rãstimp în care sã nu fi desenatfãrã încetare) o dovedesc. Ale lui conþineau vapoare, tre-nuri ºi bãtãlii; ale mele, când nu erau inspirate din ale sale,erau despre ceea ce amândoi numeam „animale îmbrã-cate“ – creaturi antropomorfizate din literatura pentrucopii. Întâia lui povestire – ca frate mai mare mã prece-dase în trecerea de la desen la scris – se numea TânãrulRajah. Fãcuse deja din India „þara lui“; Tãrâmul-Anima-lelor era al meu. Nu cred cã vreunul dintre desenele pãs-trate dateazã din primii ºase ani de viaþã pe care îi descriuacum, dar am o sumedenie care nu au fost fãcute cu multmai târziu. Din ele trag concluzia cã eu eram mai talentat.De la o vârstã fragedã am putut sã redau miºcarea – per-sonaje care aratã ca ºi când aleargã sau se luptã –, iarperspectiva este mulþumitoare. Niciunde însã, fie în dese-nele fratelui meu, fie în ale mele, nu existã o singurã linietributarã vreunei idei, oricât de rudimentare, de frumu-seþe. Poþi vedea acþiune, comedie, invenþie; dar nu existãnici mãcar sâmburele unei aplecãri cãtre stil ºi se observão ignoranþã ºocantã a formelor naturale. Copacii apar caniºte ºomoioage de bumbac înfipte în pari ºi nu existãnimic care sã arate cã vreunul dintre noi cunoºtea formaunei frunze din grãdina în care ne jucam aproape zilnic.Aceastã lipsã a frumuseþii, acum cã am ajuns sã mã gân-desc la ea, este tipicã pentru copilãria noastrã. Nici unuldintre tablourile de pe pereþii casei nu ne-a atras vreodatãatenþia ºi, de fapt, nici nu o meritau. N-am vãzut niciodatão clãdire frumoasã ºi nici nu ne imaginam cã o clãdire

C.S. LEWIS

22

ar putea fi frumoasã. Primele mele experienþe estetice,dacã pot fi considerate astfel, erau de alt soi – iremediabilromantice, nu obiºnuite. Într-una din acele zile ale copilã-riei, fratele meu a adus în camera de joacã capacul uneicutii de biscuiþi, pe care îl acoperise cu muºchi ºi îl gar-nisise cu crenguþe ºi flori, preschimbându-l într-o grãdinãsau o pãdure în miniaturã. Era prima frumuseþe pe careo vedeam. Ceea ce nu reuºise grãdina adevãratã reuºisecea de jucãrie. Am devenit conºtient de naturã – dar nuca sursã de forme ºi culori, ci mai degrabã ca ceva rãcoros,înrourat, proaspãt, exuberant. Nu cred cã impresia a fostfoarte importantã atunci, dar curând ºi-a câºtigat un locimportant în memorie. Cât voi trãi, concepþia mea despreParadis va pãstra ceva din imaginea grãdinii de jucãriea fratelui meu. Mai mult decât atât, în fiecare zi aveam partede ceea ce numeam „Dealurile Verzi“ – zarea joasã a Dea-lurilor Castlereagh, pe care le vedeam de la ferestrele came-rei de joacã. Nu erau foarte departe, dar pentru noi, copiii,pãreau aproape imposibil de atins. Ele m-au învãþat do-rul – Sehnsucht; m-au fãcut, de bine-de rãu, ºi încã înaintede a împlini ºase ani, un admirator zelos al Florii Albastre.

Dacã experienþele estetice erau rare, de experienþereligioase – nici vorbã. Din cãrþile mele, unii cititori aurãmas cu impresia cã am fost crescut într-un puritanismstrict ºi entuziast, ceea ce e prea puþin adevãrat. Mi s-autransmis cele necesare ºi am fost învãþat sã-mi spun rugã-ciunile, iar la vremea cuvenitã am fost dus la bisericã. Amacceptat, cum era firesc, ce mi se spunea, dar nu-mi amin-tesc sã fi fost foarte interesat. Tata, departe de a fi puritanîn sensul strict al cuvântului, era, dupã standardele seco-lului al XIX-lea ºi ale Bisericii Irlandeze, mai degrabã un„conservator“, iar raportul sãu cu religia ºi cu literaturase situa la antipozi faþã de cel la care aveam sã mã situezeu mai târziu. Farmecul tradiþiei ºi frumuseþea literarã

PRIMII ANI

23

Cuprins

Nota traducãtorului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 5Cuvânt înainte la ediþia în limba românã

de Walter Hooper . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 7

Prefaþa autorului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 17

I. Primii ani . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 19II. În lagãr . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 38

III. Mountbracken ºi Campbell . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 59IV. Îmi lãrgesc orizonturile . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 72V. Renaºtere . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 87

VI. Baronie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 100VII. Lumini ºi umbre . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 118

VIII. Eliberare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 135IX. Marele Knock . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 149X. Soarta îmi zâmbeºte . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 166

XI. ªah . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 182XII. Arme ºi tovarãºi de nãdejde . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 199

XIII. Noua Perspectivã . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 214XIV. ªah mat . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 229XV. Începutul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 247