criza economică din rusia 1998

Universitatea ,,Ștefan cel Mare”

Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică

Referat la disciplina

Piețe de capital și tranzacții bursiere:

Criza economică din Rusia 1998 și Colapsul LTCM

Mandalac Cristina

MFCT, AN II

Suceava - 2012 -

1



Criza economică din Rusia 1998

Criza economică din Rusia 1998 (de asemenea, cunoscută sub numele de default -

incapacitatea de a satisface condițiile unei obligații de împrumut sau eșecul de a plăti înapoi un

împrumut, pe numele uneia dintre cauzele crizei) a fost una dintre cele mai grave crize

economice din istoria Rusiei.

Cauzele crizei din punct de vedere al economiei internaționale

Criza financiară din Rusia („criza rublei”) a izbucnit prin devalorizarea brutală a rublei

ruseşti, în august 1998. Cauzele au fost şi în acest caz numeroase. Apariţia sa a fost influenţată

printre altele de contagiunea internaţională din acea perioadă ca urmare a crizei asiatice din

1997. Pe lângă scăderea mondială a preţului materiilor prime, Rusia a înregistrat un declin al

productivităţii şi un deficit fiscal cronic. Creşterea economică era la rândul ei afectată (Figura 1).

La acestea s-a adăugat şi costul imens al Războiului din Cecenia. Criza financiară a condus la

apariţia unei crize economice prin anunţarea de către guvern a incapacităţii de plată a datoriei.

Figura1: Evoluţia creşterii economice din Rusia

(Sursa: OECD Factbook, 2007)

2



Structura pieţelor financiare a favorizat la rândul său apariţia crizei. Finanţarea directă

(market-based) era redusă comparativ cu cea realizată prin intermediul băncilor, iar piaţa

obligaţiunilor de stat era mult mai dezvoltată comparativ cu cea a obligaţiunilor private (Figura

2). Aceste observaţii pun în evidenţă absenţa istoricului creditării întreprinderilor.

Figura 2: Sursele financiare ale băncilor din Federaţia Rusă în iunie 1998

(Sursa: Mavrotas şi Vinogradov (2007))

Alte observaţii legate de sistemul financiar sunt: (a) întreprinderile sunt finanţate în

principal de către bănci, a căror sursă de finanţare sunțin special depozitele; (b) portofoliul de

titluri al băncilor nu este diversificat, majoritatea titlurilor fiind reprezentate de obligaţiuni

guvernamentale.

Pe data de 13 august 1998 pieţele financiare din Rusia au intrat în colaps ca rezultat a

temerilor investitorilor că guvernul va proceda la devalorizarea rublei şi ca urmare a temerilor că

Rusia va intra în incapacitate de plată având în vedere evoluţia rezervelor internaţionale.

Preţurile acţiunilor au scăzut dramatic, cu până la 65%, determinând autorităţile să stopeze

tranzacţionarea titlurilor. Pe data de 17 august Guvernul şi Banca Centrală a Rusiei au efectuat o

declaraţie comună, prin care anunţau:

3



- lărgirea benzii de fluctuaţie a rublei în raport cu dolarul de la 5,3-7,1 ruble/dolar la 6,0-

9,5 ruble/dolar;

- datoria Rusiei denominată în monedă naţională va fi restructurată într-o manieră ce va fi

anunţată ulterior;

- un moratoriu temporar de 90 zile va fi impus asupra plăţilor anumitor datorii ale

băncilor, inclusiv datorii ce rezultă din contractele forward pe cursul de schimb.

Banca centrală (CBRF) a intervenit în repetate rânduri în august 1998 permiţând băncilor

să utilizeze rezervele obligatorii pentru efectuarea plăţilor, a oferit o „stabilizare” a creditelor în

cazul băncilor cu probleme şi a garantat depozitele constituite la banca de stat Sberbank. În total

banca centrală a procedat la o creştere de şase ori a împrumuturilor către băncile comerciale într-

un interval de 10 luni începând cu iunie 1998. Deşi injectarea de lichiditate a fost făcută încă

înainte de declanşarea crizei, turbulenţele nu au putut fi evitate. FMI şi Banca Mondială au

intervenit şi de această dată prin acordarea unui sprijinfinanciar de 22,6 miliarde dolari care să

sprijine reformele şi să stabilizeze piețele financiare prin operaţiuni de swap asupra unui volum

enorm de obligaţiuni guvernamentale (GKO) ajunse la scadenţă, contra euro obligaţiuni pe

termen lung. Reformele au avut un impact pozitiv. Se poate spune că această criză, spre

deosebire de cele precedente, a avut ca efect corectarea dezechilibrelor din economice.

În teoria economiei internaționale conceptul de "treime imposibilă" implică

imposibilitatea de stabilire a situației de curs de schimb fix, mobilitatea liberă a capitalului și

simultan o politică monetară independentă. În Rusia, rata rublă-dolar era fixă. Libera circulație a

capitalurilor permitea companiilor străine să investească în piața GKO. Politica monetară a avut

drep scop controlarea inflației. Într-o astfel de situație, în cazul în care există o monedă

supraevaluată (cursul de schimb real a rublei pentru 1 dolar a fost foarte mare), se observă un

atac speculativ puternic asupra valutei. În cazul Rusiei, presiunea a trecut prin piața GKO, cu

ratele sale ridicate irelevante pentru inflație. Ca urmare, rezervele valutare în scădere au forțat

guvernul să-și devalorizeze moneda prin default.

Scenariile posibile ale crizei

În anul 1998 statul rus a avut trei oportunități de ieșire din criză:

4



- să tipărească bani și să plătească GKO, pornind astfel mecanismul de inflație;

- să anunțe starea de default (incapacitatea de a satisface condițiile unei obligații de

împrumut sau eșecul de a plăti înapoi un împrumut) pentru datoria externă;

- să anunțe starea de default (incapacitatea de a satisface condițiile unei obligații de

împrumut sau eșecul de a plăti înapoi un împrumut) pentru datoria internă.

A fost aleasă a treia opțiune. Presupusele motive ale acestei alegeri sunt următoarele:

experiența hiperinflației din anii 90 a fost destul de recentă, iar lansarea unei noi spirale

inflaționiste nu era considerată validă. Neplata datoriei externe era, de asemenea, considerată

inacceptabilă pentru Rusia, chiar și în procesul dinamic de schimbare a puterii.

Unicitatea crizei din 1998 în istoria lumii

Incapacitatea Rusiei de a satisface condițiile obligațiilor de împrumut din anul 1998 a fost o

surpriza pentru investitorii occidentali, ghidați de principiul "Rusia - este mare, nu va fi lasată să

cadă". Cu toate acestea, istoria cunoaște astfel de situații de eșec de plată a împrumuturilor în țări

mult mai bine dezvoltate, cum ar fi Franța.

Elementul caracteristic al acestei crize este faptul că în istoria lumii nu au fost încă cazuri în

care statul să anunțe incapacitate de plata a împrumuturilor pe datoria de stat internă exprimate în

moneda națională. În cazul Rusiei a fost declarat default pe GKO,a cărui randament imediat

înainte de criză a ajuns la 140% pe an. O practică comună în alte țări care se aflau în situații

similare era faptul că statul începea să tipărească bani și, astfel, prin deprecierea monedei

naționale erau amortizate datoriile. Investitorii, care au investit fonduri considerabile în piața

GKO, așteptau anume un astfel de scenariu de desfășurare a evenimentelor ulterioare.

Consecințe

Investitorii străini au început negocierile cu guvernul rus, însă plățile din GKO

presupuneau o valoare mizeră, egală cu aproximativ 1% din datorie. Pierderile majore au fost

suportate CSFB, care controla 40% din piață.

Consecințele sale au afectat grav dezvoltarea economiei și a țării în ansamblu, atât în sens

negativ, cât și cel pozitiv. Rata rublei față de rata dolarului american a scăzut în timp de șase luni

5



cu mai mult de 3 ori – de la 6 ruble pentru un dolar înainte de default la 21 de ruble pentru un

dolar la data de 1 ianuarie 1999. A fost subminată încrederea populației și a investitorilor străini

în statul rus și în băncile rusești. Au dat faliment o mulțime de întreprinderi mici, multe bănci pur

și simplu au explodat. Sistemul bancar a fost în colaps cel puțin șase luni. Populația și-a pierdut o

mare parte din economiile sale, iar nivelul de trai a scăzut considerabil. Cu toate acestea,

devalorizarea rublei rusești a permis economiei ruse să devină mult mai competitivă.

Devalorizarea monedei a dus la o reducere semnificativă a situației de import și la

creșterea exporturilor. Companiile rusești, care aveau costuri în ruble și care exportau bunuri, au

devenit competitive. Consolidarea ratei reale de schimb a rublei rusești s-a realizat în timp de 7

ani până în anul 2005, când rata de schimb a ajuns la indicatorii anilor 1996-1997.

Efectele negative ale crizei au avut însă costuri importante, criza din Rusia contribuind la

declanşarea altor episoade de turbulenţe. Begg subliniază că efectele negative ale crizei din Rusia

a avut repercusiuni pronunţate în câteva ţări vecine, determinând scăderea tranzacţiilor financiare

şi reducerea creşterii PIB în Ungaria şi Polonia, în primele luni ale anului 1999.

Potrivit economistului rus, președinte al Institutului de Politică Energetică V.S. Milov, în

pofida impactului negativ asupra bunăstării populației, în consecință criza a jucat un rol favorabil

în dezvoltarea economică a țării pentru motivul, în primul rând, creșterii rapide a disciplinei

fiscale în anii de post-default.

6



Colapsul LTCM (Long Term Capital Management)

Long Term Capital Management (LTCM) a fost un fond de hedging de gestionare a fermei cu sediul în Greenwich, Connecticut, care utilizează strategii de tranzacționare de returnare absolută (cum ar fi arbitrajul de venituri fixe, arbitrajul statistic, și de comercializare în perechi), combinat cu efectul de levier financiar ridicat.

Un fond de hedging este un fond de investiții, care poate desfășura o gamă mai largă de activități de investiții și de comercializare decât alte fonduri, dar care este, în general, deschis numai pentru anumite tipuri de investitori specificate de autoritățile de reglementare. Acești investitori sunt de obicei instituții, cum ar fi fondurile de pensii sau fundații, care sunt considerate a avea resursele necesare pentru a înțelege natura fondurilor. LTCM a fost fondat în 1994 de către John W. Meriwether, fostul vice-președinte și șef de tranzacționare de obligațiuni la Salomon Brothers.

Long Term Capital Management (LTCM) a fost un fond de hedging foarte mare (126 miliarde dolari în active), care aproape s-a prăbușit la sfârșitul anului 1998. Acesta a ajuns la dimensiunea aceasta datorită reputației proprietarilor. Fondatorul a fost un comerciant al companiei Salomon Brothers, John Meriwether, iar acționarii principali au fost laureați al Premiului Nobel economiști Myron Scholes și Robert Merton. Toți aceștia au fost experți în a investi în instrumente financiare derivate pentru a face venituri peste medie.

Investitorii au plătit câte 10 milioane dolari pentru a intra în fond. Nu li s-a permis să-și scoată banii timp de trei ani, sau să solicite informații cu privire la tipurile de investiții utilizate de LTCM. În ciuda acestor restrictii, investitorii au dorit totuși să facă investiții în acest fond, datorită veniturilor anuale spectaculoase ale LTCM în valoare de 42,8% în 1995 și 40,8% în 1996. LTCM a acoperit cu succes cele mai multe riscuri de la criza asiatică din 1997, oferind investitorilor săi un randament de 17,1% în acel an.

Cu toate acestea, până în septembrie 1998, tranzacțiile riscante ale companiei au adus-o aproape de faliment. Dimensiunea sa a însemnat că a era prea mare pentru a eșua, și astfel cei de la Rezerva Federală a luat măsuri pentru a o salva.

Cauzele colapsului LTCM

Similar cu multe alte fonduri speculative, strategiile de investiții ale LTCM s-au bazat pe acoperirea împotriva unei game destul de regulate de volatilitate a valutei străine și a obligațiunilor. Când Rusia a declarat devalorizarea monedei sale și, practic, se afla în incapacitate de plată a obligațiunilor sale, acest eveniment a fost dincolo de așteptările normale pe care a contat LTCM. Piața de capital din SUA a scăzut cu 20%, în timp ce piețele europene au scăzut cu 35%. Investitorii au căutat refugiu în obligațiunile de stat, cauzând astfel scăderea pe termen lung a ratelor dobânziilor cu mai mult de un punct întreg.

7



Ca urmare, investițiile cu rata ridicată de îndatorare ale LTCM au început să se prăbușescă. Până la sfârșitul lunii august 1998, aceasta a pierdut 50% din valoarea investițiilor sale de capital. Din moment ce atât de multe bănci și fonduri de pensii au fost investite în LTCM, problemele sale îi amenința pe cele mai multe dintre ele cu apropierea de faliment. În septembrie, Bear Stearns a dat lovitura finală, crucială de altfel. Banca de investiții, care a gestionat toate plasările de obligațiuni și derivative ale LTCM, a cerut plata unei sume de 500 milioane dolari. Lui Bear Stearns i-a fost teamă că ar pierde toate investițiile sale, care erau considerabile, întrucât LTCM nu a respectat acordurile sale bancare timp de trei luni.

Cauzele colapsului LTCM nu erau legate doar de crizele financiare din Asia de Est ale anului 1998. Au fost unele evenimente din anul 1997 care au permis ca acest lucru să se întâmple. Luni, 27 octombrie, a scăzut cotațiile DOW cu 554 de puncte. Această pierdere de 7% din cota de piață a fost cunoscută ca lunea neagră și Bursa de valori a New York-ului s-a închis de două ori într-o încercare de a calma piața. Ieșirea Salomon Brothers din afacerea de arbitraj din iulie 1998 a agravat și mai mult situația.

Criza financiară rusă din august și septembrie 1998, care a fost cauzată de default-ul obligațiunilor de stat ruse a contribuit la aceste pierderi. Acest lucru a fost numit criza "rublei" și a dus guvernul rus la devalorizarea rublei și neplata datoriilor. Productivitatea în scădere și o rată de schimb fixă ridicată în mod artificial între rublă și valuta străină pentru a evita tulburările publice și un deficit fiscal cronic au fost evenimentele care au dus la criză. Costul economic al războiului din Cecenia (estimat la 5.5 miliarde dolari), a provocat, de asemenea, acest lucru. Compania a avut investiții în obligațiuni japoneze și europene și știind că criza din Rusia ar putea afecta valoarea acestor obligațiuni, investitorii panicați au vândut participațiile lor și au cumpărat obligațiuni de stat în SUA.

LTCM a trebuit să lichideze un număr de poziții într-un moment extrem de nefavorabil și să sufere pierderi suplimentare. Compania care a dovedit venituri de aproape 40% pana la acest punct a experimentat un avânt spre lichiditate. Valoarea capitalului propriu al firmei a scăzut de la 2.3 miliarde dolari de la începutul lunii la doar 400 milioane la 25 septembrie 1998. Cu datorii încă de peste 100 miliarde dolari aceasta a însemnat o rata de îndatorare mai mare de 250 la 1.

Pierderile totale s-au dovedit a fi de 4,6 miliarde dolari. Pierderile din categoriile majore de investiții au fost ordonate după mărime:

- 1,6 miliarde dolari în schimburi;

- 1.3 miliarde dolari în volatilitatea capitalurile proprii;

- 430 milioane dolari în Rusia și alte piețe emergente;

- 371 milioane dolari în meserii direcționale în țările dezvoltate;

- 286 milioane dolari în perechi de capitaluri proprii (cum ar fi VW, Shell);

8



- 215 milioane dolari în arbitrajul curbei de randament;

- 203 milioane dolari în stocurile S & P 500;

- 100 milioane dolari în arbitrajul obligațiunilor nedorite;

- fără pierderi substanțiale în arbitrajul fuziune.

Salvarea ulterioară

Cei de la Wall Street se temeau că căderea LTCM ar putea avea efecte de spirală pe piețele financiare globale provocând pierderi catastrofale în întregul sistem financiar. Goldman Sachs, AIG și Berkshire Hathaway pe 23 septembrie 1998 s-au oferit să cumpere fondurile partenerilor pentru 250 milioane dolari și a decis să injecteze 3,75 miliarde dolari și să opereze LTCM în diviziunea proprie de tranzacționare a Goldman. Salvarea finală a fost de 3.65 miliarde dolari. După aceea LTCM a continuat operațiunile sale normale.

Din păcate, liderii economici nu au învățat din această greșeală. Criza LTCM a fost doar un simptom de avertizare timpurie a aceleiași boli care a reapărut răzbunător în criza financiară globală din 2008.

9



Bibliografie

1. www.baxrefer.ru2. www.e-xecutive.ru3. www.financetrain.com 4. www.kolohost.ru5. www.ria.ru6. www.useconomy.about.com7. www.ru.wikipedia.org

10

http://www.useconomy.about.com/

criza economică din rusia 1998

Documents