creanga de aur

5/17/2018 creanga de aur - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/creanga-de-aur-55b07dac10157 1/3

Strict formal, „Creanga de aur” este un roman istoric, de mai mică întindere, încadrabil

lânga „Zodia Cancerului” sau „Nunta domniţei Ruxandra”. În fondul său, se constituie ca

roman filosofic pigmentat cu o tragică poveste de dragoste. O definiţie adecvată ar fi

aceea de roman-basm, sugerată de autorul însuşi atunci când se referă la o creaţie

similară, „Izvorul Alb” : „Am convingerea că romanul, în ultimă analiză, trebuie să fie ceera basmul mamei, ori al bunicii in copilăria noastră”. Elementele care definesc cel mai

puternic acest roman sunt simbolul şi mitul.

„Creanga de aur” evocă un univers sacralizat, al eresurilor, în care existenţa umană se

desfaşoară sub semnul unei primitivităţi benefice.

Simbolistica bogată, elementele de parabolă şi mit fac din acest roman un roman mitic.

Cu o arhitectură tradiţională, „Creanga de aur” se structurează în 17 capitole, dintre

care cel introductiv ar putea îndeplini funcţia de prefaţă. Acţiunea se petrece în Dacia

prefeudală şi se desfăşoară între 780-797, mutându-şi locul în funcţie de personajulcentral: pe Muntele Ascuns ( capitolele II-III), în Bizanţ (capitolele IV-XVI), din nou la

Munte (capitolul XVII). Tema romanului este regresia în timpul şi spaţiul primordial.

Această temă se manifestă în cele trei motive fundamentale : iubirea, călătoria iniţiatică

şi religia (sacrul). Autorul preia masca editorului care primeşte de la profesorul Stamatin

un manuscris cu o poveste de dragoste. Este evocată figura profesorului, autorul

romanului: „Era un om interesant în orice caz, şi lui i se datorează povestea care

urmează.” Speologul Stamatin nu cercetează rocile , aşa cum mărturiseşte, ci caută

peştera Magului, exponentul civilizaţiei dacice. În viziunea lui Stamatin – expusă într -un

lung monolog – magul pe care îl caută practica „grafia sacră a cunoaşterilor spirituale”

de pe vremea regilor daci: „Bătrânul mi-a deschis înţelegerea eresurilor, a datinelor, a

descântecelor, a vieţii intime a poporului nostru, aşa de deosebită de civilizaţia

orăşenească. Acest neam trăieşte încă în trecut”. Acest mag este ultimul Decheneu, al

treizeci şi treilea, păstrător al credinţei lui Zamolxis. Povestea istorică începe în anul

780 d.Hr, când „bătrânii legii vechi” , monahii lui Zamolxis urcă pe „muntele cel ascuns”

spre peştera Magului, al treizeci şi doilea Decheneu, preot al Daciei vechi. Locul estesacru, tăinuit şi nimeni, în afara celor aleşi, nu poate pătrunde în aria lui. Spre a

întreţine magia locului, Sadoveanu nu dezvăluie numele muntelui, dar este vorba,

evident, de Kogaionon, muntele sacru din mitologia geto-dacică, unde se afla

sanctuarul lui Zamolxis sau locuinţa marelui preot dac. Mâhnit de înlocuirea religiei

vechi cu creştinismul, bătrânul preot păgân îl alege, dintre ucenicii săi, pe Kesarion

Breb spre a-l trimite într-o expediţie iniţiatică, pregătitoare pentru numirea sa ca al

treizeci şi treilea Decheneu. Partea cea mai substanţială a romanului se referă la

cunoaşterea vieţii din Bizanţ, unde Kesarion trăieşte aproape zece ani. Secretul iniţieriisale în misterele egiptene rămâne intact, întrucât romancierul păstrează taina,



nerelatând cei şapte ani petrecuţi în Egipt. La începutul capitolului al patrulea, în anul

787, Kesarion Breb intră în Bizanţ, însoţit de slujitorul său, munteanul Constantin şi de

asinul înţelept Santabarenos. Aici îl cunoaşte pe părintele Platon de la Sakkoudion şi

află despre încâlcitele primejdii care ameninţau împărăţia. Impărăteasa Irina,

„luptătoarea pentru ortodoxie împotriva arienilor”, reînnoise credinţa şi îi izgonise peiconoclaşti. Era ajutată de credinciosul sfetnic Stavrikie postelnicul şi de sfântul episcop

Platon. Doar Constantin este „apăsat de plictis” şi stăpânit de demon, îndemnat la

„destrăbălarea trupului” de către intrigantul prieten Alexie Moseles. Pentru a-şi ţine fiul

departe de „prigonitorii iconoclaşti”, împărăteasa îi cere episcopului Platon să-I caute „o

soţie nu numai cea mai frumoasă şi mai dorită, dar şi cea mai binecredincioasă întru

ortodoxie”. Episcopul, înzestrat cu un har divin, iluminat de Sf. Maria, are previziunea

fecioarei alese, care s-ar afla printre nepoatele cuviosului Filaret din Amnia. Kesarion

Breb îi promite episcopului că va pleca în căutarea miresei. Ajuns la curtea lui Filaret,Egipteanul – cum îl denumesc localnicii care „îi atribuiau în taină puteri împrumutate de

la Demon” – o cunoaşte pe nepoata acestuia, Maria, care îl face să exclame admirativ:

„O! vedenie a frumuseţii eterne”. Acesta este momentul declanşator al iubirii interzise.

În acest punct, prozatorul introduce motivul Cenuşăresei. Cu un mic condur cusut cu fir

de argint, Kesarion o peţeşte pe Maria pentru împăratul Constantin. Dar spre Bizanţ se

vor îndrepta douăzeci de tinere alese după aceeaşi probă. În cele din urmă, Maria va

ajunge soţia împăratului Constantin, iar iubirea dintre ea şi Kesarion Breb va rămăne ca

o „creangă de aur care va luci în sine în afară de timp”. După nunta împăratească se

ivesc semnele infernale in Bizanţ. Constantin îşi părăseşte adesea soţia, petrece

nopţileîin desfrâu şi complotează cu prietenul său, Alexie. Ajunge să îşi exileze mama şi

să îşi mutileze unchii pentru a nu mai râvni la domnie. Pe Maria o înlocuieşte cu o altă

împărăteasă, o repudiază, fără a-I da măcar voie să participle la înmormantarea bunicii

sale, inţeleapta Teosva. I se permite totuşi să-şi ia rămas bun de la bunicul său , Filaret,

aflat şi el pe patul de moarte, prilej cu care Maria îl vede pentru ultima dată pe Kesarion

Breb. Este momentul când cei doi işi mărturisesc dragostea, rămasă în ipostaza pură,spirituală: „Iată, ne vom despărţi. Se va desface şi amăgirea care se numeşte trup. Dar

ceea ce e între noi acum, lămurit în foc, e o creangă de aur, care va luci în sine, în afară

de timp.” E o legatură aproape mistică, transcendentă şi eternă între Kesarion Breb,

care va ajunge al treizeci şi treilea Decheneu şi împărătiţa Maria devenită, în final,

slujitoarea lui Hristos în Insula Principilor. După trecerea celor trei trepte iniţiatice, sacră,

profană şi erotică, deci după cunoaşterea lumii în tainele ei cele mai adânci, Kesarion

se întoarce la Muntele Ascuns pentru a da socoteală de învăţătura primită despre noua

religie şi a-şi lua în primire destinul de al treizeci şi treilea Decheneu: „După cum mi-afost porunca, am cercetat pe rând toate locurile cetăţii, de la palat pâna la colibe. La



acestea din urmă am cunoscut lacrimile fără nici un pic de răutate…Căci acolo unde s-

au adunat bunurile şi puterea, stau demonii lăcomiei, ai zavistiei, ai minciunii. Acolo

oamenii se pleacă legii împăratului şi legii lui Dumnezeu, însă cu viclenie, alcătuindu-şi

dobânda pentru pofte şi inimi. „Religia cea nouă este simţită de „prorocul cel bătrân” ca

o prelungire a celei vechi, omul percepând însă altfel divinitatea: „Mi-aţi vorbit de legeanouă către care popoarele se îndreaptă, dar sub cuvintele ei proaspete, eu văd aceleaşi

semne vechi, căci Domnul Dumnezeu are o mie de nume şi o mie de forme”. Kesarion

Breb, un inţelept, ştia toate acestea înainte de a pleca, numai că întânlirea cu

înţelepciunea altora, cu Infernul (Bizanţul) şi cu iubirea trebuia să aibă loc pentru ca, în

final, Breb să se întoarcă şi să se zăvorască definitiv în peştera sacră din Muntele

Ascuns, ca al treizeci şi treilea şi cel din urmă Decheneu. Acţiunea se construieşte

printr-o succesiune de nuclee narative înlănţuite, în care alternează planul real cu cel

mitic-simbolic. Naraţiunea este la persoana a treia, cu narator omniscient care sedovedeşte un bun cunoscător al unor practici arhaice, magice sau religioase şi un

erudit, deşi îşi asumă doar rolul unui editor care extrage povestirea din manuscrisul

profesorului Stamatin. Deasupra faptelor lumeşti se înalţă, însă, Kesarion Breb,

pregătindu-se să urce pe Muntele Ascuns şi să preia atribuţiile celui de-al treizeci şi

treilea Decheneu: „Se ducea acum într -o călătorie fără întoarcere […] ştiind că va fi cel

din urmă slujitor al Muntelui Ascuns.” Numele personajului este, desigur, simbolic :

Kesarion vine din latinescul Caesar, „împărat” , sugerând faptul că este desemnat să

devină mare preot al lui Zamolxe, iar „breb” este numele unui animal, fiind o aluzie la

legătura omului cu natura şi cu mitul. Portretul eroului se conturează în ficţiune exact

cum l-a proiectat creatorul său, care mărturisea într -un interviu din 1955 : „Kesarion

Breb aduce din vechime un ideal de înţelepciune înaltă, el fiind un conducător spiritual

hrănit la şcoala filosofică a Orientului Antic.” Maria ajunge dintr -o fată simplă împărătiţa

Bizanţului, având aşadar un destin de excepţie ce ar putea ilustra motivul Cenuşăresei

dacă nu ar fi dublat de drama trăită. Numele ei sugerează puritate, credinţa şi faptul că

este şi ea o aleasă. Portretul fizic este făcut prin caracterizare directă de către narator,dar punctul de vedere îi aparţine lui Kesarion Breb: „O copilă de 16 ani sta în cadrul uşii

zâmbind […] cătră străin clipi cu sfială înclinându-şi o clipă fruntea lucie. Avea păr negru

şi greu, ochi mari, adumbriţi de gene lungi. Rotunzimea obrazului era delicată şi a

şoldului plină.” Definit de critici fie ca „roman-parabolă” , fie ca „romanul inţelepciunii

străvechi” sau „utopia dacică”, „Creanga de aur” se numără, fără îndoială, printre cele

mai valoroase opere sadoveniene.

creanga de aur

Documents