1

COTAREA_IN DESENUL DE CONSTRUCTII

Prin cotarea unui desen de construcţii se înţelege înscrierea în acel desen a dimensiunilor parţiale şi totale necesare pentru determinarea precisă şi clară a tuturor elementelor construcţiei.

Cotarea trebuie făcută în aşa fel încît să nu fie nevoie de calcule suplimentare pentru determinarea dimensiunilor elementelor reprezentate. Măsurarea directă pe un desen nu poate servi drept bază pentru determinarea dimensiunilor necotate ale elementelor ce urmează a fi executate.

Construcţiile metalice se cotează conform indicaţiilor din desen industrial.

ELEMENTELE COTĂRII

Elementele cotării în desenul de construcţii sunt: — cota (fig. 1.), care indică valoarea numerică a dimensiunii considerate; în unele cazuri ea poate fi

exprimată şi printr-o literă; — linia de cotă, care indică lungimile sau unghiurile la care se referă cota şi pe care se înscrie

valoarea cotei respective; — liniile ajutătoare, care delimitează porţiunile cotate şi se folosesc în cazurile cînd linia de cotă nu

taie conturul elementului; — liniile de indicaţie sau de referinţă (liniile frante), care se folosesc cand spaţiul dintre extremităţile

liniei de cotă nu este suficient pentru înscrierea cotei (fig. 2). Liniile ajutătoare pot începe direct de la reprezentarea elementului sau de la o distanţă apropiată de

acesta. In general, ele sînt perpendiculare pe liniile de cotă şi le depăşesc cu aproximativ 2 mm. Excepţional, liniile ajutătoare pot să se întretaie cu liniile de cotă la 45° sau 60°, dacă cotarea devine astfel mai clară. In orice caz însă, liniile de cotă se trasează paralel cu dimensiunile la care se referă (fig. 3).

La reprezentările conturate cu linii groase, liniile ajutătoare se duc la exteriorul conturului (fig. 4).

Fig.2 Fig.3 Fig .1 Linii ajutătoare, linii de cotă, cote. Fig. 2. Linii de indicatie sau referinta Fig. 3. Cotarea desenelor conturate cu linii groase

Fig. 4. Trasarea liniilor de cotă paralel cu dimensiunile la care se referă Fiecare cotă are o linie de cotă corespunzătoare. Liniile de contur, axele, liniile ajutătoare şi pre-

lungirile lor nu se utilizează şi ca linii de cotă.

2

Distanţa între două linii de cotă succesive, ca şi distanţa dintre linia de cotă şi elementul cotat, va fi de minimum 7 mm. In caz că nu se poate respecta această distanţă, se admite întreruperea liniei de cotă, cota scriindu-se în interiorul întreruperii. Se recomandă echidistanţarea liniilor de cotă paralele, cu excepţia primei linii de cotă care, după necesităţi, poate fi trasată la o distanţă mai mare faţă de elementul cotat.

Ordinea de trasare a liniilor de cotă se va face începînd cu cele pentru cotele parţiale - în imediata apropiere a conturului elementelor - şi terminand cu cele pentru cotele generale.

Se va evita, pe cît posibil: — traversarea liniilor de cotă între ele sau cu liniile ajutătoare ale altora; — pătrunderea liniilor de cotă exterioare in interiorul reprezentării obiectului; — trecerea liniilor de cotă prin goluri; — intersectarea liniilor de indicaţie sau de referinţă; — trasarea liniilor de indicaţie sau de referinţă paralele cu liniile de contur, cu axele de simetrie, cu

liniile de cotă şi cu haşurile din zonele învecinate sau traversate; — repetarea cotelor pe un acelaşi element, sau pe mai multe reprezentări ale acestuia din acelaşi

desen. Pentru cotarea arcelor de cerc, sau a elementelor cu alte curburi, linia de cotă se duce echidistanţată de

curba elementului sau prin translatarea curbei şi se delimitează cu linii ajutătoare care să fie normale la curbă sau paralele între ele.

Deasupra cotelor, măsurînd lungimi curbilinii, se pune semnul de arc ∩ (fig. 5).

Fig. 5. Trasarea liniilor de cotă în funcţie de forma şi de dimensiunea aferentă.

Pentru cotarea unui unghi, linia de cotă se duce circulară, cu centrul în vîrful unghiului (fig. 6).

Delimitările liniilor de cotă se indică prin puncte, linioare scurte la 45° faţă de linia cotei, sau săgeţi. Liniile de cotă ale unghiurilor, razelor şi diametrelor se delimitează numai cu săgeţi.

Pentru accentuări ale indicaţiilor, liniile de referinţă pot fi terminate cu punct, cînd se opresc pe o suprafaţă (fig. 7) şi cu săgeţi, cînd se opresc pe o linie (fig. 8).

Pe acelaşi desen se va folosi un singur mod de delimitare a liniilor de cotă. In cazul liniilor de cotă terminate cu săgeţi, pentru cotarea intervalelor mici, săgeţile extreme pot fi plasate la exterior şi, intermediar, înlocuite cu puncte, iar cotele se vor scrie fie între liniile ajutătoare, fie în dreptul unor linii de indicaţie. Săgeţile de la extremităţile şirului de cote sunt îndreptate spre punct (fig. 9).

Fig. 6. Cotarea unui unghi. Fig. 7. Linii de referinţă care se opresc pe o linie.

3

Fig. 8.Linii de referinţă care se opresc pe o suprafaţă: Fig. 9. Cotarea intervalelor mici. 1 -pardoseală; 2 - beton de egalizare; 3 - nisip; 4 - umplutură; 5 - zidărie de protecţie; 6 - hidroizolatie ; 7- zidărie de cărămidă; 8 - tencuială.

Dacă este necesară cotarea reprezentărilor perspective, liniile ajutătoare se vor trasa urmînd direcţiile liniilor din reprezentarea perspectivă (fig. 10).

Fig. 10 .Cotarea unui desen reprezentat in perspectivă.

Grosimea straturilor, foliilor, plăcilor etc., se poate indica fără linii de cotă, pe linii de referinţă, cota fiind precedată de indicaţia d = ...... (v. fig. 9), sau de indicarea stratului (v. fig.8). Cotele dimensiunilor nereprezentate la scară se subliniază, cu excepţia elementelor de construcţie figurate întrerupt. Cotele care nu se pot indica cu precizie şi trebuie verificate la faţa locului vor fi precedate de semnul ~ (fig. 11) .

Fig. 11. Cotarea elementelor nereprezentate la scară:

a ) cotarea unui element reprezentat întrerupt ; b )cotarea unui element nereprezentat la scară Pe desenele de ansamblu, dacă specificul desenului nu are alte reglementări, cotele mai mari sau egale cu 1,00 m se indică în metri, cu două zecimale (chiar dacă acestea sunt zero), iar cele mai mici de 1,00 m se indică în centimetri. Dacă trebuie indicaţi şi milimetrii, aceştia se înscriu sub formă de exponenţi (de exemplu: 2,345, respectiv 245). Pe desenele de detalii, cotele se indică după specificul desenului.

4

Inainte de cotele diametrelor se trece semnul convenţional Ø(fig.12, a); această notare nu este obligatorie pe reprezentările cu conture circulare (fig.12, b). In cazul cercurilor concentrice se vor evita prea multe cote trecînd prin acelaşi centru şi se va folosi cotarea la exterior (fig. 12, c), sau cu semnul convenţional Ø pe linie de referinţă (fig. 12, d).

Fig. 12. Cotarea diametrelor :

a ) unui tub reprezentat in vedere ; b) unui cerc ; c si d ) a doua cercuri ;

Cotarea razei arcelor de cerc se face precedată de semnul convenţional, litera R, dacă nu este dat în desen centrul arcului de cerc. Centrele arcelor de cerc se vor indica printr-un cerculeţ (fig. 13) sau printr-o cruciuliţă, în caz; că nu sunt determinate de intersecţia a două axe Dacă centrul nu poate fi reprezentat în cadru desenului, dar indicarea lui este totuşi necesară linia de cotă a razei se va trasa în direcţia centrului şi se va proceda ca în figura 14. Dacă în reprezentare linia de cotă a razelor, diametrelor sau unghiurilor este mai mică de 6 mm, săgeţile se indică dinspre exterior, sau se utilizează o linie de referinţă (fig.15).

Fig.13 . Indicarea grafica a Fig. 14. Indicarea unui centru care nu poate fi reprezentat în cadrul centrului unui arc de cerc . desenului şi modul de cotare a diverselor diametre.

Fig. 15. Cotarea unghiurilor, razelor şi diametrelor a căror linie de cotă este mai mică de 6 mm: a ) cotarea unui unghi; b) cotarea unei raze; c si d )cotarea unui diametru. Cotele se scriu imediat deasupra liniei de cotă, fără să fie lipite de aceasta şi pe cît posibil la mij-locul intervalului. Se recomandă înălţimea nominală de 2,5 sau 3,5 mm. La reprezentările făcute la aceeaşi scară, pe aceeaşi planşă, scrierea cotelor se face cu aceleaşi dimensiuni nominale.

5

Cand sunt prevăzute două alternative de execuţie, cotele pentru a doua alternativă se înscriu între paranteze. In desenele destinate execuţiei se recomandă a se evita această dublă cotare, preferandu-se întocmirea a două desene. Scrierea cotelor faţă de înclinarea liniei de cotă se face astfel încat să poată fi citită din faţă şi din dreapta, desenul avînd poziţia normală (cu indicatorul în dreapta jos). Se va evita trasarea liniilor de cotă cu înclinarea cuprinsă în zona de 30° haşurată pe figura 16. Valoarea unghiurilor se va scrie după aceeaşi regulă pe linia de cotă circulară, înclinarea liniei de cotă fiind ca a direcţiei coardei unghiului respectiv (fig. 17). Pe cît posibil, cotele înscrise nu trebuie să fie intersectate de linii din desen care ar împiedica citirea lor, sau ar produce confuzii. Dacă distanţa dintre extremităţile liniei de cotă este prea mică pentru scrierea cotei, aceasta se poate scrie: alternat peste şi sub linia de cotă, pe prelungirea acesteia, în dreptul unei linii de indicaţie, sau imediat pe prelungirea liniei de cotă, respectiv în intervalul cotei vecine (v. fig.1 ,2 , 3). Haşurile unui camp se întrerup pentru scrierea cotelor (fig. 18).

Fig.16 Fig.17 Fig.18 Fig. 16. Poziţia şi modul de scriere a cotelor faţă de înclinarea liniei de cotă Fig. 17. Poziţia şi modul de scriere a cotelor unghiulare Fig.18.Scrierea cotei într-un cîmp haşurat Pe desenele unui element simetric, reprezentat integral, cotele pot fi indicate pană la axa sa de simetrie într-o singură parte; cotele generale se indică obligatoriu complete (fig.19 a). Dacă elementul simetric este reprezentat numai pînă la axa sa de simetrie, cotele se indică şi se raportează pînă la această axă (fig. 19 b). Cotele aşezate pe linii de cotă paralele intersectate de o axă de simetrie se scriu alternativ, de o parte şi de alta a axei sau se intrerupe axa in dreptul cotelor (fig.19).

Fig. 19. Cotarea unui element simetric:

a ) reprezentat grafic; b ) reprezentat pînă la axa de simetrie

In cazul elementelor circulare, linia de cotă întreruptă depăşeşte cu 5-10 mm axa de simetrie şi se cotează cu valoarea diametrului precedat de semnul convenţional Ø.

6

In toate cazurile este obligatorie marcarea axei de simetrie cu semnul două steguleţe ( ). Pentru poziţionarea unor elemente de construcţii amplasate diferit între ele, se pot utiliza şi cote cumulate faţă de un reper comun. In acest caz, linia comună de cotă va fi marcată cu punct pe linia de referinţă şi cu săgeţi pe liniile de indicare a cotelor (fig. 20). La desenele care prevăd mai multe tipuri de dimensiuni cu valori ale cotelor diferite, acestea se indică cu litere mici (fig.21), iar diferitele valori ale acestora se înscriu într-o tabelă (tabela.1). Regulile stabilite pentru cotarea prin cifre se aplică şi simbolurilor literale utilizate în desenele necotate cifric.

Fig. 20. Cotarea unor elemente de construcţii amplasate diferit între ele.

Valorile cotelor indicate prin litere

Fig. 21. Cotarea cu litere. Cotarea pereţilor Pereţii se cotează în planul de secţionare în funcţie de caracteristicile materialelor din care sunt executaţi, dimensiunea grosimii pereţilor exprimîndu-se în unităţi metrice (centimetri sau milimetri). Pe desenele de ansamblu, cotele vor fi cele ale dimensiunilor de coordonare, iar pe desenele de detaliu elementele se va cota cu dimensiunile lor de bază. Exemplu: grosimea pereţilor de cărămidă din desenele de ansamblu se va cote cu 75, 125, 255, 375 cm etc., iar în desenele de detaliu cotele vor fi: 65, II5, 245, 365 cm sau 63, 115, 240, 365 mm. Dimensiunile urechilor de zidărie în planurile de ansamblu se cotează separat pentru cateva locuri caracteristice, iar în desenele de execuţie se reprezintă în detaliile de montaj ale tîmplăriei. In planuri de clădiri, elementele de construcţie care nu ajung pînă la tavan se indică şi se cotează prin trimitere la nota explicativă. In cazul pereţilor despărţitori izolaţi, înălţimea lor se poate indica şi prin notaţia h = ....... scrisă în lungul peretelui. Cotarea golurilor pentru uşi şi ferestre Cotele tamplăriei (uşi şi ferestre) se dau numai în desenele de execuţie şi reprezintă dimensiunile modulate ale golurilor zidăriei scrise sub formă de fracţie ; de exemplu 2,00 / 1,40 înseamnă că lăţimea

7

este egală cu 200 cm, iar înălţimea cu 140 cm. Aceste cote reprezintă dimensiunile efective exterioare ale tamplăriei plus locul liber (jocul) necesar pentru montaj. Cotele golurilor pentru ferestre şi uşi exterioare se înscriu în exteriorul conturului clădirii sub formă de fracţie pe liniile de cotă, iar cele pentru uşi interioare se înscriu de asemenea sub formă de fracţie pe linia de cotă a golurilor. Poziţia golurilor din pereţii exteriori se va indica prin cotarea succesiunii de plinuri şi goluri. Facultativ se pot cota şi distanţele de la axele lor la un reper determinat. Golurile suprapuse se reprezintă şi se cotează separat după cum sunt cuprinse în planul de sec-ţionare sau situate deasupra planului de secţionare (fig.22). Pentru golurile cu forme variate, se dau cotele dreptunghiului de gabarit, cu trimitere la detaliu (fig.23). In cazul golurilor în zidărie în care nu se montează tamplărie, se păstrează acelaşi sistem dc cotare fără a se mai înscrie indicativul. Poziţia golurilor din pereţii interiori se va indica prin cota de la marginea golului la reperul cel mai apropiat (zid, stalp etc.) . Inălţimea de la care începe golul unei ferestre se notează, în dreptul fiecărei gol prin p = ..... faţă de cota pardoselii (de exemplu, p = 90 ). Dacă parapetele sunt toate la fel, în acelaşi desen înălţimea lor se scrie numai în cateva locuri iar dacă sunt variate, înălţimea lor se scrie la toate golurile.

Fig. 22. Cotarea golurilor suprapuse:

a ) vedere ; b ) secţiune ;

8

Fig. 23. Cotarea golurilor cu forme variate:

a ) vedere; b) secţiune. Cotarea stalpilor In desenele de construcţii, poziţia şi dimensiunile stalpilor se indică prin cote. Poziţia se determină fie prin distanţa dintre axele stalpilor (fig. 24 a), fie prin distanţa dintre feţele lor (fig.24 b); acest tip de cotare se numeşte cotarea plinurilor şi a golurilor. In cazul unui şir de stalpi cu aceeaşi secţiune şi aşezaţi la distanţe egale, în locul şirului de cote identice se procedează prin cotarea a trei sau patru elemente de la capătul şirului, iar poziţia se determină prin cota distanţei între axele stalpilor marginali sub forma unui produs între numărul de distanţe egale şi distanţa care se repetă (fig. 25),

Fig. 24. Cotarea stîlpilor: Fig. 25. Cotarea stîlpilor aşezaţi la distanţe egale, a- cotarea între axe; b - cotarea golurilor şi a feţelor.

9

Cotarea secţiunilor elementelor mici Secţiunile elementelor mici desenate în planuri se cotează fie obişnuit, fie prin înscrierea pe o linie de referinţă a cotelor celor două laturi înmulţite între ele. Prima cotă va fi latura de bază a elementului, după poziţia sa în construcţie sau din poziţia normală a desenului (fig. 26). Inălţimea de la care începe golul faţă de nivelul pardoselii se înscrie sub cota secţiunii lui, pre-cedată de notaţia h= . . . (fig. 26 b). Literele sau cifrele romane din dreptul acestor goluri indică nivelul pe care-l deservesc, şi anume: S — pentru subsol; P — pentru parter; I — pentru etajul I ; II — pentru etajul II ,etc. Golurile de aceeaşi secţiune şi echidistanţă se poziţionează prin cotarea distanţei totale între axele sau feţele elementelor marginale, sub formă de produs între numărul de repetări şi dimensiunea care se repetă; dacă valorile celor doi factori sînt apropiate şi pot da naştere la confuzii, se cotează şi dimensiunea care se repetă o dată la capătul şirului (fig.27).

Fig. 26. Cotarea secţiunilor elementelor mici: Fig. 27. Cotarea golurilor cu aceeaşi secţiune, a ) secţiuni de stalpi; b) secţiuni de goluri. aşezate la distanţe egale Cotarea scărilor şi a rampelor de circulaţie La scări, dimensiunile treptelor se înscriu pe linia pasului, astfel: lăţimea deasupra, iar înălţimea dedesubt (fig. 28). Sensul urcării se indică prin săgeţi înguste desenate pe linia pasului. Treptele se numerotează pentru fiecare palier separat sau în continuare. Lăţimea podestelor se cotează pînă la linia contratreptei (linia întreruptă). în cazul scărilor fără contratrepte cotele se dau pînă la vîrful treptei. Nivelul planului de secţionare se indică prin îngroşarea liniei treptei respective. înălţimea de Ia care începe golul unei ferestre în casa scării se notează prin p = ... faţă de cota palierului respectiv. Pe podeste se înscriu obligatoriu cotele de nivel.

Fig. 28.Cotarea unei scari

10

Indicarea pantelor Pantele se indică printr-o săgeată paralelă cu panta, astfel:

— avînd sensul de urcare pentru scări, rampe de circulaţie etc. (fig. 29 a); — avînd sensul de coborîre pentru pantele de scurgere (acoperiş, terasament, canalizare etc.) (fig.29

b, şi c). Valoarea pantei se scrie sub formă de raport sau de procent, deasupra săgeţii. In planuri săgeţile indicînd direcţia pantelor la rampe şi scări au lungimea elementului respectiv (fig.29 a).

Fig. 29. Indicarea in desen a pantelor :

a ) rampa ( in sectiune si plan ) ; b ) acoperis (in vedere si plan ) ; c ) profilul unui drum Indicarea cotelor de nivel Cotele de nivel se indică în metri, cu două zecimale (chiar dacă acestea sunt zero). Cota-reper se indică prin ±0,00; cotele de deasupra cotei reper sînt precedate de semnul plus ( + ), iar cotele de sub acest nivel sunt precedate de semnul minus (—) fig. 30), Drept nivel de reper se consideră, în general, nivelul pardoselii finite de la parterul corpului principal al clădirii. In cazuri speciale se poate lua şi alt nivel caracteristic. Pe desenele unor detalii de execuţie se pot indica, în centimetri sau milimetri, unele cote de nivel locale, în raport cu un reper local ales (de exemplu, cota de nivel a sifonului de pardoseală în raport cu faţa finită a pardoselilor orizontale de la etajul respectiv). Pentru înscrierea cotelor de nivel se utilizează, atît în secţiuni şi faţade cît şi în planuri, simboluri triunghiulare (triunghi echilateral cu înălţimea egală cu a cifrelor de cotă). Simbolurile se utilizează astfel:

— pentru cote în raport cu nivelul-reper, simbolul înnegrit pe jumătate (fig.30 a); — pentru cote în raport cu un alt nivel decît cel de reper stabilit, simbol neînnegrit, menţio- nîndu-se

care este acest nivel (fig.30 b); — în planuri, simbolul se completează cu un dreptunghi, în care se înscrie cota (fig.30 c).

Simbolurile pot fi reprezentate şi numai prin jumătate triunghi echilateral folosind pe acelaşi plan o notaţie unitară (fig. 30 d). Pentru claritatea indicării cotei de nivel, se poate distanţa, după necesitate, braţul orizontal pe care se scrie cota, sau se înscrie pe o linie de referinţă, cu indicarea simbolului triunghiular. în funcţie de

11

claritatea desenului braţul poate fi orientat la stanga sau la dreapta, iar varful săgeţii în sus sau în jos (fig.30 e).

Fig. 30. Inscrierea cotelor de nivel:

a - in raport cu nivelul-reper; b - in raport cu un alt nivel decît cel de reper; c - în planuri; d - simbol simplificat; e - în poziţii dificile, pentru claritatea desenului. Indicaţii generale Trimiterile la detalii sau note explicative se indică prin fracţii înscrise în cerculeţe; la numărător se trece numărul sau indicativul detaliului, iar la numitor numărul planşei în care este desenat detaliul (fig. 31). Scrierea cotelor şi delimitările lor pe desenele esecutate în creion se va face, de preferinţă, în tuş.

Fig.31. Notatia pentru trimiteri la detalii .