Costin Clit

O monografie în manuscris a şcolii din satul Dodeşti

EXTRASDin

„Lohanul” Magazin cultural-ştiinţific, martie 2013, Anul VII, nr. 1 (25), p. 21-25

O monografie în manuscris a şcolii din satul Dodeşti

Costin Clit

Prin grija poetului Mihai Apostu a fost editată o binevenită culegere de studii şi articole privitoare la trecutul satului Dodeşti.1 Autorii surprind evoluţia căminului cultural şi a învăţământului din satul amintit.2

Învăţătorul Ioan V. Nastase şi-a „propus a face monografia şcoalei primare din satul Dodeşti, jud. Fălciu. De altfel, acesta va fi numai un capitol mai vast, mai amănunţit şi mai bogat, al monografiei satului Dodeşti, monografie executată de echipele de studenţi ce au lucrat în acel sat 4 veri de-a rândul – 1936-1940 ”. Monografia de care ne folosim şi noi a fost finalizată la 1 februarie 1942.

Aşezarea geografică

Satul Dodeşti era aşezat „pe catena deluroasă a masivului ce desparte bazinul orografic al Bârladului de apele Prutului, la răsărit circa 26 de km de T(âr)g(ul) Fălciu, 50 km sud vest de Huşi, e un sat adăpostit de curenţi reci, fiind protejat de vânturile de la nord şi expus spre miazăzi.”Sunt amintite dealurile: Ursoaia (360 m.), Huidiumanul, Făgădăul şi Măcărăul. La Nord de satul Dodeşti izvorăşte pârăiaşul ce străbate satul spre Sud şi se varsă în Elan. Pârâul a „a format o şea adâncă în dealul ce desparte apa Bârladului de afluenţii Prutului”şi a „făcut din cele mai vechi timpuri ca pe aici să fie o cale permanentă şi un punct lesnicios de trecut, pentru călătorul ce ar veni din şesul Bugeacului în valea Bârladului, ştiind că aici era punctul de contact al comunei cu Republica Bârladului”(Sic!). Autorul consideră că Dodeştii se aflau la graniţa dintre Ţara de Jos şi Ţara de Sus. Primii locuitori ar fi fost „nişte militari, grăniceri de pază, oameni dârji şi ageri, o pătură ridicată la o oarecare conştiinţă naţională”. Este culeasă legenda satului de la Ioan Cezar, „învăţător de acum 40-50 ani în această comună”, pe care o reproducem în continuare. „Pe la 1450, pe locul unde este vatra satului Tămăşăni, sat ce face parte actualmente din comuna Dodeşti, trăia un oarecare om liber, numit Gheorghe Dodea, iar alături de el, un altul, Alec Tămăşeanu. Luptători de frunte în campania contra turcilor de la 1475, ei s-au distins în mode deosebit. Şi cum ştim că Ştefan cel Mare, domnul de atunci al Moldovei, răsplătea pe oştenii buni, le-a dat şi acestor doi capi de oaste moşii. Moşia lui Gheorghe Dodea se mărginea la miazăzi cu satul Jigălia. La podul, probabil hotar, s-a pus de s-a sădit nişte sălcii ce se văd şi astăzi. La răsărit cu Plopul. I se zice aşa după arborele sădit acolo drept hotar, arbore ce a ajuns astăzi uriaş, (...) m. circumferinţa trunchiului, copac despre care lumea că cine se va urca în el, rămâne acolo, nemaiputându-se da jos. Nu am auzit pe cineva spunând, că cineva ar fi încercat să urce în el. La apus acest domeniu se mărginea cu înălţimile mai principale de pe Măcărău, deal ce desparte astăzi judeţul Tutova de Fălciu”. Moşia măsura 2500 ha pământ.

1 Victor Ion Popa şi comuna Dodeşti, Iaşi, Editura PIM, 2011.2 Lina Codreanu, Învăţătorii din cercul amintiri, p. 79-88; Costin Clit, Un manuscris inedit al învăţătorului Ion Ionescu despre activitateaechipelor studenţeşti din satul Dodeşti în anii 1935-1937, p. 57-69; Ambele articole au fost preluate din revista „Ecouri literare”, Vaslui, An. II, nr. IV, 2009; „Cartea de Aur”a căminului cultural Dodeşti, p. 90-102.

În 1936 Victor Ioan Popa a descoperit un document de pe la 1416 prin care locuitorii din Dodeşti dădeau o jalbă împotriva boierului Greceanu pentru încălcare de moşie. „La 1418 era un sat vechi, cu vii, pe care le răşluia în parte boierul Greceanu, cu prisăci etc”. Numeroşi locuitori din sat poartă numele Codreanu, fapt ce îl determină pe autorul monografiei să se gândească la straja permanentă ţinută aici de domnii Moldovei.3

În realitate prima atestare documentară este din 3 februarie 1495, când Ştefan cel Mare întăreşte fraţilor Pătiul, Petre şi Drăgălina, şi verilor acestora, Toader şi Nicoară, unchiului lor, Negrilă Medeleanul, „un sat pe Jigălie, anume Dodeştii, unde a fost Ştefan, mai jos de Tămăşel”, cumpărat cu o sută de zloţi tătărăşti, de la Ion Budză şi sora sa, Drăgălina, nepoţii popii Scolofendie, şi de la Ion, fiul lui Vasilie, şi verii lui, Pătru Gâlţ, şi sora lui, Muşa, nepoţii popii Dragomir. Satul Dodeşti este împărţit în patru părţi: „o parte din acel sat să fie slugilor noastre Pătiul şi fratelui său, Petre, şi surorii lor, Drăgălina, iar altă parte din acelaşi sat să fie lui Toader singur, iar a treia parte din acelaşi sat să fie lui Nicoară singur, iar a patra parte din acelaşi sat să fie unchiului lor Negrilă Medeleanul singur, lor, şi copiilor lor, şi nepoţilor lor, şi strănepoţilor lor şi răstrănepoţilor lor şi întregului lor neam, cine li se va alege cel mai apropiat, neclintit niciodată, în veci”.4

Cultivarea viţei de vie a fost favorizată de regiunea deluroasă şi expunerea satului spre miazăzi şi apus, „cu adăpost de vânturi ”. „Bunicul meu Gavril Apostu, care a murit în anul 1928 la etatea de 96 ani, povestea că tatăl lui deseori a întâlnit pe jupânul, cum i se mai obişnuia să i se zică lupului”, care trăia nestingherit printre tufele de vie foarte dese. Creşterea vitelor era o altă îndeletnicire a sătenilor, „toamna fiecare locuitor tăia junci pentru pastramă”. După 1800 satul mai deţine 210 ha de teren, din care 107 ha. plantate cu viţă de vie şi 103 ha. teren de cultură. „De la 1912 însă începe perioada neagră economică pentru acest sat. Viile distruse de filoxeră au lăsat satul fără posibilitate de câştig şi atunci s-a văzut pentru prima dată că acei mândri răzeşi au apărut pe moşiile boiereşti, fie ca dijmaşi, fie ca muncitori cu bani.”Situaţia ţăranilor se mai îmbunătăţeşte după reforma agrară din 1921, pe care autorul monografiei nu o consideră întrutotul o binefacere. „Încleştaţi de sate, spre miazăzi Jigălia, spre miazănoapte Tămăşenii, Viltoteştii şi Băseştii, ei nu s-au putut împroprietări decât spre răsărit. Aşa că pentru a merge la loturile lor, trebuie să depăşească satele Urdeşti sat, Urdeşti Târg şi Popenii, şi abia după cale de 14-16 km ajung şi ei la ogorul lor, cu oboseala celor 6 dealuri”. „Dodeşteanul trebuie să străbată 28 km. sau 32 km., 5-6- ore răpite de la lucrul câmpului, ajungând şi fără vlagă în ei. Din această cauză nu se poate lucra pământul în bune condiţiuni, iar urmarea-i o producţie mică şi rentabilitate şi mai mică”. La data redactării lucrării monografice avem următoarea situaţie: 1709 ha. teren arabil, 176 ha. islaz, 96 vaci, 298 boi, 40 cai, 600 oi, 20 stupi. O parte a tinerilor din Dodeşti lua calea oraşului pentru asigurarea unui trai mai bun. Prin activitatea Căminului cultural înfiinţat în 1934, s-a îmbunătăţit în parte starea locuitorilor, „prin procurarea unei garnituri de treier, arendă de moşii etc. Până la o nouă organizaţie a producţiei prin planuri de lucru în comun, prin comasări de terenuri, nu se va putea face nimic, cu 450 kh. grâu la ha. şi 1000 kg. porumb , producţie la ha., aducând veşnic un buget deficitar”.

3 Direcţia Arhivelor Naţionale Istorice Centrale, Fond Ministerul Culturii Naţionale, dosar 589 / 1942.4 Documenta Romaniae Historica A. Moldova, volumul III (1487-1504), volum întocmit de C. Cihodaru, I. Caproşu şi N. Ciocan, Editura Academiei, Bucureşti, 1980, p. 320-322, nr. 177;

Tipologia ţăranului dodeştean este diferită de satele vecine, în concepţia autorului. „Puţin mai mici ca statură, nuanţa predominantă este acea blondă. Harnici, lucrează cu veselie, întrebuinţând în timpul treierului strigături, adevărate satire la adresa celor cu anumite defecte”. Pentru fetele leneşe. 1) La horă m-au adus, m-au adus. Pânză nu ştiu ca să ţes. 2) La leliţa jucăuşă. Stă gunoiul după uşă. Pune boii la tânjeală. Să scoată gunoiul afară. 3) Du-te fată la surcele. Văleu! mamă că nu-i bine. Du-te fată la flăcăi. Iaca îndată mamă, hai! 4) Am o mândră ca o cruce. Şi la lucru n-o pot duce. Dimineaţa-i roua mare. Şi se udă pe picioare. 5) Are mama două fete. Apa-n cofă nu se vede. Are mama numai una. Apa-n cofă totdeauna. 6) Asta-i mândra mândrelor. Ţesetoarea pânzelor. Ţese-un cotşi fuge în pod. Ţese un lot şi fuge în pat. 7) Fata mamei cea bălaie. Cu gunoiul cât o claie. Lasă mamă că l-oi da. După ce m-oi mărita. 8) Trece lelea pe cal mic. Răsucind la borangic. Răsuceşte de trei zile. Şi pe fus nu sunt trei fire. Pentru fetele sărace. 9) Frunzuliţă dintre vii. Are mândra nouă ii. Trei sunt rupte, patru sparte. Două nu se ţin în spate. 10) N-a trimis maica de-acasă. La joc, fata cea frumoasă. Şi vin să joc fata cea urâtă. C-are iie cusută. Pentru fetele bogate. 11) Fata popii de la noi.

Are plug cu patru boi. Şi tânjală zugrăvită. Şi tot nu se mai mărită. Pentru fetele luxoase. 12) Fetele la noi în sat. Parcă-s fete de-mpărat. Îmbrăcate după modă. Noaptea dorm după sobă. Pentru cei ce nu ştiu a juca. 13) Foaie verde pădureţ. Hai la horă măi băieţi. Care vreţi, care puteţi. Care nu, mai rămâneţi. 14) Fata care joacă rău. Prăpădi-o-ar Dumnezeu. Iar pe cea ce joacă bine. A da-o Dumnezeu lângă mine. În fiecare zi de Duminică dodeştenii organizează hora, obicei asumat de căminul cultural. „Este credincios, dar nu credinţa teologică pe el îl interesează, ci, mai mult, desfăşurarea alegorică a misterelor creştine. Este un fatalist faţă de viitor, negând orice cauzalitate de fapte ce au produs un efect final. Morala în vechime era păzită cu sfinţenie. Cazurile concubinajurilor erau foarte rare. Cu venirea Regimentului 40 Călugăreni în timpul primului război mondial, a armatei ruseşti, a refugiaţilor, contactul cu oraşul din ce în ce mai des, cu elemente centrifugale; contactul cu regimentul 51 Infanterie ce a cantonat o bună parte din 1940, au slăbit acest cerc de fier al moralei”. Nu au fost şi nu existau secte religioase în Dodeşti. Tuberculoza este prezentă în mijlocul comunităţii, având drept cauze consumul de porumb stricat şi a alimentelor sărace în proteine.5

ŞcoalaÎnceputurile şcolii

Potrivit documentului din 28 martie 1865, Panaite Râşcanu, absolvent al seminarului teologic din Huşi în 1864, a fost rânduit învăţător în comuna Dodeşti, plasa Mijloc (200 de locuitori).6La 13 septembrie 1865 „la şcoalele din nou înfiinţate în comunele rurale din acest judeţ şi anume la Vutcani, Dodeşti şi Barboşi lipsesc institutorii”.7Revizorul şcolar al judeţelor Fălciu şi Vaslui solicită Ministerului la 2 octombrie 1865 permutarea învăţătorului Şuşnea Matei de la Grumezoaia la Dodeşti şi a lui Panaite Răşcanu „de la Dodeşti la comuna Jigălia, unde funcţionează după regularea făcută de dnu prefect”.8Matei Şuşnea nu-şi începuse activitatea până la 20 octombrie 1865, când se cerea aprobarea demisiei sale din funcţia de învăţător.9Începând cu 1 februarie 1866

5 Direcţia Arhivelor Naţionale Istorice Centrale, Fond Ministerul Culturii Naţionale, dosar 589 / 1942.6 Costin Clit, Documente inedite privind şcolile săteşti din judeţul Fălciu (1864-1869), în „Prutul”Revistă de cultură, Huşi, Anul IV, nr. 6 (37), noiembrie 2004, p.3, nr. VI.7 Ibidem, p. 4, nr. XIV.8 Ibidem, în „Prutul”Revistă de cultură, Huşi, Anul V, nr. 61(38), ianuarie 2005, p.10, nr. XVII.9 Ibidem, p. 10, nr. XIX.

învăţătorul Vasile Crasus funcţiona la şcoala pentru comunele Dodeşti, Tămăşeni şi Băseşti. Consilierii decid stabilirea şcolii în satul Tămăşeni. Starea localului de şcoală era destul de proastă.10

Potrivit autorului monografiei11 de care ne folosim, la 1 septembrie 1871 s-a înfiinţat o şcoală la Dodeşti, a cărui prim învăţător a fost Ştefan Băncescu, şcoală despre care nu se ştie dacă a fost particulară sau de stat. La 1871 circumscripţia şcolară era formată din satele Dodeşti, Ţifu, Tămăşeni - comuna Stoieşeşti, comuna Micleşti, cu satul Răşcani, satele Urdeşti Sat, Urdeşti Târg şi comuna Băseşti cu satul Vitolteşti. Au fost înscrişi 5 elevi, care au frecventat întregul an şcolar. Învăţătorul are la 1 septembrie 1871 listele copiilor cu vârsta cuprinsă între 7 şi 12 ani. Redăm adresa sa din 1 septembrie1871: „La primarile din comuna Dodeşti / În puterea art. 10 din legea învăţământului, subsemnatulu, învăţătoriu, vă poftesc ca să binevoiţi a trimite o listă de toţi copii din comuna ce administraţi, care au etate de 7 până la 12 ani, în acea listă să se arăte numele copilului, a părintelui acelui copilu, precu anulu şi luna naşterii acelui copilu”. La 14 septembrie 1871 învăţătorul solicită primarului legalizarea statelor de plată pe luna septembrie. Corespondenţa prefecturii judeţului Fălciu din 19 februare 1873 aminteşte constituirea şcolii primare din Dodeşti sub conducerea învăţătorului V. Anastasiu, numit cu ordinul nr. 1270, absolvent al Seminarului, fără a fi preoţit. La 1 martie 1873 se adresa primarului: „În budgetul comunei Dodeşti pentru anulu curentu, este prevăzutu cifra de 418 lei salariu de învăţătoriu; acum la facerea budgetului pentru anulu 1874 li s-a pus salariul numai 400 lei, lucru care este cu totul nedreptul şi (...) grele alte salare au pusu tot budgetu anului curentu 1873. Vedeţi ostenelile ce le punem toţi învăţătorii pentru luminarea poporului şi cu dreptate dar nu se cuvine a fi plătit mai bine, căci, pe lângă alte suferinţe ce pătimim, avem un foarte mic salariu numai de 25-50 lei pe lună; judecaţi şi veţi vedea cât de tare sântem dispreţuiţi. Unde este viitorul pe care l-am jertfit până acum pe scaunu şcoala, predând şi scoţând de la întuneric la lumină. Oare nu ni se cuvine şi nouă vreo răsplată mai profitabilă”. La 27 octombrie 1873 învăţătorul şcolii se adresa subprefectului plăşii Mijloc: „Sânt acum şase zilede cându stau neclintit cu cererea la D-l primar să-mi dea salariul ce mi se cuvine şi d-lui mă tot amână din zi în zi cu felurite pretexte, că nu se poate scoate (...). Eu sunt familiaru şi sunt necăjitu de multe nevoi. D-lui caută să facem multe rugăminţi ca cum ne-ar da avutul d-sale, de aceea dar cu tot respectul vin a vă supune d-voastră necazul cel sufăr cu d-l primar”. Mobilierul şcolar constă într-o singură bancă. La 8 septembrie 1872 învăţătorul Ştefan Băncescu solicită primăriei material şi mobilier şcolar: o tabelă (tablă), burete, cridă, o catedră, clopoţel, scrin pentru arhivă, sfeşnic pentru lumânare, o hartă a Europei, călimară, hărtie, două bănci pentru elevi. Abia în 1876 mobilerul şcolii a fost îmbogăţit, mărturie stând cele trei bănci existente.„Învăţământul se făcea, copiii stând pe ferestre, vatra sobei sau jos la pământ”. După 1881 a început înzestrarea şcolii cu material didactic şi mobilier de Casa Şcoalelor. Cursurile şcolare se desfăşurau într-o casă particulară. Odată cu desfiinţarea comunei Dodeşti din 1873 şi alipirea la comuna Băseşti, şcoala se instalează în localul vechii

10 Ibidem, p. 10, nr. XXII; vezi şi doc. nr. XIX, XXXI, p. 11.11 Direcţia Arhivelor Naţionale Istorice Centrale, Fond Ministerul Culturii Naţionale, dosar 589 / 1942.

primării, unde funcţionează până la 1876, când se reinstalează primăria. Şcoala se mută în locuinţa lui Gheorghe Sălăvăstru.

Localul şcolii

La 1905, când ministru al instrucţiunii era Spiru Haret, s-a dispus construirea unui local de şcoală în satul Dodeşti. Constantin Pasat, proprietarul moşiei „Călugăreasca” din partea de Nord a satului, donează jumătate de hectar de pământ, cu intenţia şi a unei contribuţii financiare. Redăm o adresă a acestuia înaintată primarului la 14 decembrie 1898: „Subsemantul Constantin Pasat din Murgeni, actualmente rentier în urbea Galaţi, strada Mavromol, văzând stăruinţele comunei Băsăşti, judeţul Fălciu, de a face un local de şcoală după noile cerinţe şi situaţia încurcată în care se află numita comună neavând locul necesar, şi întrucât eu posed în numita comună moşie cuprinsă între cele două cătune Tămăşeni şi Dodeşti, am hotărât a ajuta comuna şi pe locuitorii ei în realizarea frumosului scop; am primit propunerea de a vinde terenul trebuincios în schimbul unei sume însemnate, dar am refuzat deoarece aceasta nu am considerat-o afacere şi în schimb mi-am propus a dărui locul necesar în următoarele condiţiuni, ce vă rog a le comunica celor în drept a decide. / Orice om are râvna naturală de a marca trecerea prin viaţă lăsând un nume, pe care urmaşii să-l păstreze şi să-l onoreze; o urmă ce negreşit dispare ca un semn tras pe nisip în noaptea vremurilor. / Dar e ceva firesc în această dorinţă să ne supunem acestui ordin impus de natură în interesul conservării speciei, şi eu neavând urmaşi sunt privat de mulţumirea că las ceva după mine şi în consecinţă am căutat să remediez acest lucru şi prin o instituţie de cultură să suplinesc lipsa, am hotărât a dona comunei Băsăşti, cătunelor Dodeşti şi Tămăşeni terenul necesar pentru întindere de (5000) metri pătraţi cu condiţiunea ca această şcoală să poarte pe frontispiciu numele meu, Constantin Pasat. / Şi această dorinţă a mea fiind realizată, această instituţiune devenind ca un copil adoptiv al meu va avea dreptul la toată atenţiunea mea şi mă voi şti legat cu o sacră datorie cătră această instituţie ce îmi va îndeplini una din dorinţele cele mai vii. / Locul ce-l donez am facultatea de al alege în partea de jos a moşiei, adică în susul satului Dodeşt, lângă drum la Răsărit sau la Apus. / Făcându-vă cunoscut propunerea mea Vă rog D-le Primar a stărui pe lângă locul competent să accepte dorinţa cu condiţiile propuse de mine şi Vă rog a-mi comunica rezultatul. / Primiţi vă rog Domnule Primar a primi asigurarea prea distinsei mele consideraţiuni. / ss Constantin Pasat”. Se pare că donaţia sa a fost acceptată, dar nu s-a dat numele său şcolii. Construcţia localului de şcoală a început la 10 august 1905 şi s-a finalizat la 30 august 1907. În 1914 a început construcţia celei de-a treia sală de clasă, terminată în acelaşi an. „Ferstrele prost aşezate spre miazănoapte, fac ca întunericul şi frigul să domnească în această sală”. În timpul ministeriatului dr. Constantin Angelescu s-a decis construcţia a două săli de clasă la Dodeşti. Între 1920 şi 1934 se constată o proastă conducere a şcolii din Dodeşti. Lemnele şi scândura au putrezit datorită delăsării conducerii şcolii, fiind folosite în 1935 pentru construcţia cu mare dificultate a unei magazii. La data întocmirii monografiei şcoala din Dodeşti era alcătuită din trei săli de clasă, un antret, o cancelarie, o marchiză şi o magazie de lemne. Este descrisă ca o construcţie tip „Casa şcoalelor”. Starea deplorabilă a localului se datora lipsei de înţelegere a primarilor comunei, care au considerat şcoala un lux. S-au remarcat doi primari care prin activitatea lor au susţinut

şcoala, anume Constantin Alexandru (primar între 1915-1920) şi Ion Druţu (1931-1941). Primul primar amintit a donat o bucată de pământ, mărind astfel grădina şcolii, a realizat băncile de mobilier, closetul, iar Ion Druţu a înlocuit o parte din ferestrele vechi ale şcolii, a împrjmuit şcoala cu un gard. Între 1934 şi 1938, din banii proveniţi din organizarea serbărilor şcolare, s-a construit o magazie pentru depozitarea lemnelor, un antret şi o catedră şcolară. În 1941 mobilierul şcolar existent era următorul: şase dulapuri, o masă, 25 bănci lungi, 30 pupitre, trei table, două catedre şi patru scaune. Şcoala era dotată cu material didactic: 44 tablouri istorice, şapte tablouri religioase, 90 tablouri intuitive, nouă hărţi, o maşină de calcul, 34 corpuri geometrice, două linii metrice, trei echere, un raportor, o maşină de tors, o cutie de grutăţi. Şcoala deţine în jurul ei o jumătate de hectar de pământ donat de C. Pasat şi Constantin Alexandru. prin legea agrară din 1921 şcoala a mai primit patru hectare de pământ la locul numit „Scurtăruri”, „paralel cu drumul ce merge cu drumul ce merge din satul Tămăşeni spre Plop, Pelnuşana, Pogoceni. Din cauza proastei administraţii, acest teren a fost ani de zile călcat de carele şi căruţele satului făcându-se peste el un drum ilegal prin mijlocul lui şi stricând prin aceasta orice valoare a lui”. Din 1935 drumul a fost mutat şi s-a planta cu salcâmi o suprafaţă de 1,5 ha. de pământ.

Slujitorii şcolii

În opinia autorului monografiei de care ne folosim şi noi, învăţătorii „au fost acei care zi de zi au strecurat în sufletele fiilor lor, ţăranilor noştri, visul nostru cel mare. Ei au condus aceste mase la Mărăşti şi Mărăşeşti, prefăcându-le în stânci de granit, jertfindu-se pentru o stare socială mai bună. Înaintaşii noştri vor fi mulţumiţi în mormintele lor, că visul de –a avea orice sat, cât de mic, şcoală cu tot ce-i trebuie, a fost îndeplinit. Învăţătorul a fost şi va fi elementul dinamic în mijlocul satului. Jertfele lor n-au fost şi nici actual nu sunt inutile. Pe ele a crescut această mare operă care se cheamă Şcoala Românească. Cu sudoarea frunţii lor a fost udată şi cu inima lor încălzită. Câtă râvnă şi dragoste au pus ei pentru Şcoala Românească, e greu de spus şi scris în vorbe. A fost o luptă de titani, lupta întunericului cu a luminei, lupta instinctelor oarbe cu raţiunea. Şi lumina a biruit. Ea e Şcoala Românească. Slujitorii ei sunt Apostolii Neamului Românesc. Tot omagiul lor”. La 22 noiembrie 1879 devine învăţător Simion Bălţatu, transferat în 1887, fiind înlocuit de Ioan M. Cezar, fiu al satului, sosit din judeţul Argeş, funcţionând până la sfârşitul carierei în 1911. Din 1907 este ajutat de învăţătorul Ene Mihăilescu şi el fiu al satului Dodeşti. Ioan M. Cezar a fost preocupat de ridicarea economică a ţăranului dodeştean. Întemeiază în 1908 o obşte de cumpărare şi arendare de pământ, prin care se achiziţionează o sută de hectare de pământ din Jigălia şi 360 ha. la punctul „Pelmeşana”. Înfiinţează şi conduce banca populară „Triumful săteanului”. A murit la vârsta de 92 de ani. Ziua morţii lui „Moş Cezar Bătrânul” a fost una de doliu pentru întrega comunitate Postul al treilea de învăţător este ocupat la 1 noiembrie 1912 de Mihai Cezar, fiu al satului, permanent concetrat şi mobilizat între 1913-1916. Cade prizonier în timpul campaniei din Bulgaria, de unde se întoarce în 1918. Învăţătorul Ioan Tănăsescu conduce şcoala în timpul Marelui Război Mondial. Şcoala este transformată de trupele ruseşti şi româneşti în magazie, infirmerie şi birouri. Dispare

livada din faţa şcolii, hărţile şi mobilierul sunt folosite pentru întreţinerea focului din sobe. Th. Nastase este numit învăţător la 1 septembrie 1920, cu ordinul nr. 7200, fiind mutat din satul Tămăşeni. În locul său va fi transferat în 1923 învăţătorul Gheorghe Popa. Din 1922 s-a înfiinţat postul al patrulea de învăţător, ocupat de mai mulţi suplinitori până în 1926 la numirea învăţătoarei Janeta Mihăilescu (după căsătorie Ionescu). Până în 1934 şcoala funcţionează cu învăţătorii: Mihai Cezar, Gheorghe Popa, Eni Mihăilescu şi Janeta Mihăilescu. Începând cu 1 septembrie 1934 s-a înfiinţat postul cinci de învăţător la cursul superior, format din clasa a V-a (65 elevi înscrişi). În 1934 a fost înfiinţată şi „Grădina de Copii” (prima grădiniţă), condusă de Eugenia I. Nastase. Prima echipă regală studenţească soseşte în 1935, adusă de Victor Ioan Popa, fiu al satului. „Această echipă a stăruit să avem pe lângă şcoală şi o maestră, în persoana d-rei Maria Gâţă, care a funcţionat din 1935 până în 1937”, înlocuită de Achilina Beuran (1937-1938), urmată la rândul ei de El. Cristea (din 1 septembrie 1939). În primăvara anului 1935 învăţătorul Ioan V. Nastase donează şcolii 21 pupitre moderne, la care se adaugă încă nouă pupitre date de Serviciul de învăţământ din Iaşi. Eni Mihăilescu a fost pensionat în 1936, înlocuitorul său fiind învăţătorul Ioan Ionescu. La data întocmirii monografiei şcoala era deservită de învăţătorii: Ioan Nastase, Mihai Cezar, Janeta Ionescu, Gheorghe Popa, Ioan Ionescu, Eugenia I. Nastase, El. Cristea (detaşată în comuna Şuletea, judeţul Tutova, suplinită de Ecaterina Angelescu). Nr. Numele şi prenumele Gradul Data de funcţionare Postul Studii1 Ştefan Băncescu Suplinitor 1 IX1871-19 II1873 I Seminar

2 Ion Anastasiu Provizoriu 19 II 1873-25 III 1876 II Şcoala Normală

3 Ion Dimitriu Suplinitor 25 III 1876-25 IX 1876 I Şcoala Primară

4 Dumitru Dauja Definitiv 25 IX 1876-12 X 1878 I Şcoala Normală5 Paul Mităchescu Definitivat 12 X 1878-22 XI 1879 I Şcoala Normală6 Simion Bălţatu Provitoriu 22 XI 1879-1 IX1887 I Şcoala Normală7 Ion Cezar Definitiv 1 IX 1887-1IX 1914 I Şcoala Normală8 Eni Mihailescu Definitiv 1 IX 1907-1 X 1937 II Şcoala Normală9 Mihai Cezar Definitiv 1 II-1909-şi în prezent III Şcoala Normală10 Aneta Neculau Suplinitor 1 IX1911-1 IX 1922 - -11 Ioan Bulgaru Provizoriu 1 IX 19131 IX 1916 III Şcoala Normală12 I. Tănăsescu Gradul I 1 II 1917-1 IX 1918 II Şcoala Normală13 N.I. Mărăcinescu Gradul I 1 II 1917-1 IX 1918 III Şcoala Normală14 Gh. Neştian Suplinitor 1 IX 1919-1 IX 1920 II Şcoala Normală15 Alex. Manoliu Definitiv 1 IX 1919-1 IX 1923 III Şcoala Normală16 Toader Nastase Provizoriu 25 X 1920-1 IX 1923 II Şcoala Normală17 Gh. Popa Definitiv 1 IX 1923-Şi în prezent II Şcoala Normală18 Maghiţa Dudău Provizoriu 1 IX 1923-1 IX 1926 III Şcoala Normală

19 Janeta Ionescu Definitiv 1 IX 1926-Şi în prezent IV Şcoala Normală20 Ioan Nastase Gradul II 1 IX 1934-Şi în prezent V Şcoala Normală

În 1940 comitetul şcolar era format din Ioan Druţu (preşedinte), Ioan V. Nastase (secretar), Vasile Cucu (casier), pr. I. Ciobanu, C. Hriton, Iordache Crudu, I.C. Sava şi Mihai Burlacu (membri).

Frecvenţa şcolarilor şi promovabilitatea.

Perioada Înscrieri Frecvenţa Promovaţi

1870-1880 683 221 Nu1880-1890 556 336 2201890-1900 734 452 3101900-1910 1139 875 7231910-1920 2113 1395 1094

Total 5225 3058 2347

Între 1870 şi 1910 avem frecvenţă procentul de 58 %, iar promovabilitatea de 45 %, iar între 1930 şi 1940 s-au înscris 2639 elevi, frecvenţa este asigurată de 1991 elevi (71, 10 %), fiind promovaţi 1604 elevi (60/70 %). Pentru a demonstra aplecarea către învăţătură a dodeştenilor autorul recurge la o istorioară povestită de Gavril Apostu, bunicul său, pe care o reproducem: „La 1851 s-a sfinţit biserica din satul Băsăşti, biserica Domnescă Sf. Maria, la care a luat parte şi domnitorul ţării Grigore Ghica, împreună cu suita curţii. / Locuitorii din Băsăşti ar fi vrut să dea o jalbă domnitorului, însă nu avea cine să redacteze acea jalbă. / Din satul lor nimeni nu s-a bizuit, şi cercetând împrejurimile, au găsit au găsit ei pe dodeşteanul Pavel Apostu, care le-a întocmit plângerea, au pus-o în proţap, ce nu era decât o nuia lungă şi mergând în faţa domnului, a îngenucheat, predându-o stăpânirii. / În această plângere se cerea să li se aprobe să se scoată pădurea de pe o suprafaţă oarecare, din moşia domnească; faptul acesta li s-a şi aprobat, realizându-l chiar. / Trebuie amintit că redactorul petiţiei a primit câte un care de lemne de la fiecare locuitor din Băsăşti şi cum acest sat nu era aşa micuşor, e lene de închipuit ce onorar frumos a primit.” Sătenii erau abonaţi la ziare, precum: „Universul”, „Curentul” şi „Timpul”. Totodată sunt citite sute de volume din biblioteca şcolii sau a căminului cultural. Din rândurile absolvenţilor şcolii din Dodeşti s-au ridicat: 16 învăţători, din care doi inspectori şcolari, şase preoţi, doi ofiţeri, cinci profesori de curs secundar, o doctoriţă, un avocat, trei ingineri, opt funcţionari impegaţi C.F.R., la diferite ministere. Sunt amintite câteva personalităţi care au făcut cinste satului: Gheorghe Simion, fiu al satului, absolvent al şcolii, ajuns inspector şcolar general, cu studii în Germania, traducător. Neculai Alexăndrache, învăţător la Puntişeni (judeţul Tutova),deputat, vizita în fiecare an satul natal şi susţinea intelctualii în realizarea proiectelor. Vasile Diaconu, revizot şcolar, institutor în Bucureşti. Manole Alexandru, absolvent al şcolii din Dodeşti la 1888, institutor în Bârlad, a cărui fiu Emil Manole era în 1940 inspector al ţinuturilor Tutova, Fălciu şi Bacău. Ion Popa, învăţător şi revizor al judeţului Fălciu.

Victor Ion Popa, fiul lui Ion Popa, a îmbogăţit literatura şi teatrul românesc. În Dodeşti i se datorau: căminul cultural, baia comunală, clopotniţa bisericii şi remiza de maşini agricole. Din satul Dodeşti s-au ridicat: Ioan M. Cezar, Ianculescu Dumitru, Vasile Tuchilă, Manole Alexandru, Iremia Vasiliu, Mihai Cezar, Ene Mihăilescu, Costache Mihăilescu, Gavrilă Mihăilescu, Gheorghe Popa (învăţători), C. Mihăilescu (profesor în Iaşi), Alexandru Manole, Ion Popa (institutori), N. Ionaşcu, institutor în Bucureşti, Dumitru Râşcanu, Scarlat Râşcanu, Miluţă Râşcanu (profesori), Vasile Necula, C. Luca, Gh. Coman (profesori de curs secundar), Gheorghe Simion, inspector şcolar general, Neculai Alexăndrache (învăţător, deputat), Vasile Anstasiu, Ion Tigheciu, Mihai Pascal, Vasile Pascal, Iancu Dănăilă (preoţi), Craca (inspector C.F.R.), Adela Bogdan (medic), Vasile Ionescu (general), D. Pârvu (ofiţer). Din satul Dodeşti au plecat: Neculai Petrea, Zoe Petrea (funcţionari), Spiridon Popa (preot), Neculai Berghia (avocat), Th. Mităchescu, Olga Cezar (învăţători), Costică Manca (inginer), Cornel Manca (tehnician), Neculai Manoliu, Elena Mităchescu, Cosma Dumitru, C. Sălăvăstru, Dumitru Nastase, Agripina Dumitriu, Alisa Druţu, Dionisie Druţu („toţi cu diferite ocupaţiuni – absolvenţi ce-s astăzi intelectuali plecaţi şi ei să răspândească lumina acolo unde-s astăzi”). Întâlnirile dintre intelectualii satului sunt facilitate de Căminul cultural înfiinţat la 31 decembrie 1934 cu numele „Marele Voievod Mihai”, aflat de la începuturile sale sub coordonarea echipei regale sosite în Dodeşti sub conducerea cunoscutului Victor Ion Popa. Clădirea Căminului cultural, construită în 1936, adăpostea sub acoperişul său sala căminului, sediul primăriei şi dispensarul medical comunei Dodeşti. La iniţiativa echipei regale a fost construită baia comunală în 1937, montajul instalţiei prost executat împiedica folosirea ei în 1940. Iniţiativa realizării pepinierii şi grădinii de zarzavat nu s-a bucurat de succes.Totodată a fost achiziţionată o „garnitură de treier” în valoare de 425000 lei, care aducea un venit anual de 120000 lei. Costurile achizţiei au fost achitate în trei ani de zile. În 1940 s-a arendat suprafaţa de 835 hectare de pe moşia „Holobăţ Popeni”. În cadrul Căminului cultural s-au organizat până în 1941 trei cursuri de bibliotecari „cu conducători de cămine din tot judeţul”, urmate de şcolile ţărăneşti dintre 1938 şi 1941. În 1941 Căminul cultural avea înregistrat un număr de 643 de membri şi un buget de 850000 de lei. Biblioteca şcolară deţinea în inventarul său la 1916 un număr de 220 de volume, legate în pânză, ediţii Casa Şcoalelor. şcoala era dotată şi cu o serie de tablouri intuitive istorice şi religioase, de o frumuseţe artistică deosebită. În iarna grea a anilor 1916 şi 1917 soldaţii din Regimentul 40 Călugăreni şi cei din coloanele ruseşti au distrus cărţile şi tablourile, pentru încălzire. Bibliotea s-a refăcut foarte greu. Sunt colectate cărţi prin grija învăţătorului I. Nastase. În anul 1941 inventarul bibliotecii înregistre 500 de volume. Banii proveniţi din serbările şcolare organizate de soţii Nastase sunt folosiţi pentru executarea unui dulap pentru biblioteca şcolii. Banca populară din Dodeşti a fost înfiinţată în 1902 de învăţătorul Ioan M. Cezar, „vrednicul bărbat şi iniţiatorul vieţii cooperatiste” din comună. Prin Banca populară s-a realizat achiziţionare unor suprafeţe de teren arabil la jigălia (74 ha.), Pelmişani (350 ha.), Călugăreasca (125 ha.) şi în alte locaţii (400 ha.). De cele 949 de hectare de pământ s-au folosit locuitorii din cătunul Tămăşeni. Din 1930 începe perioada neagră a băncii populare din Dodeşti din cauza speculaţiilor legate de legea conversiei care i-a determinat pe locuitori să nu-şi mai plătească datoriile. În 1930 banca avea un beneficiu de 60000 de

lei, ca abia în plin război în 1941 să atingă 80000 de lei. În 1941 banca avea 254 de membri, un capital social de 234000 de lei şi depuneri de 328000 de lei. Banca a oferit ajutoare în valoare de 13000 lei bisericii, şcolii şi chiar locuitorilor. La Banca populară din Dodeşti, învăţătorul Ioan Cezar avea depusă suma de 120000 de lei, din care 60000 de lei pentru şcoala din Tămăşeni, iar 60000 de lei pentru biserica ce urma să se construiască pe terenul dănuit de C. Pascal, donatorul terenului pentru şcoala din Dodeşti. În fruntea Băncii popilare s-au remarcat: Ion M. Cezar, Eni Mihăilescu şi învăţătorul Th. Nastase (asigura conducerea din 1924). Consiliul de administraţie al băncii era format în 1941 din: Dumitru Vieru, locuitor fruntaş, Th. Nastase, învăţător, Neculai Gavrilescu, Chiriac Bogdan, Gheorghe Chelariu, V. D. Manea şi Gheorghe Sava. Cantina şcolară, înfiinţată în 1938, funcţiona şi 1n 1941. Copii satului Dodeşti s-au bucurat în 1936 de un dar neaşteptat din partea regelui Carol al II-lea (1930-1940), constând în suma de 400000 de lei. Autorul constată existenţa de copii şcolari „rău alimentaţi, majoritatea, venind dimineaţa la şcoală, fără să fi mâncat ceva”, cantina şcolară fiind o necesitate. De cantina şcolară nu beneficiau toţi copiii, ci doar cei cu o stare materială precară. Se spera în viitor la o cantină care să fie doar un mijloc educativ.