Copilul contemporan si provocarile educatie

Învăţarea este o activitate fundamentală, alături de joc, muncă şi creaţie,specifică fiecărei etape de vârstă, care se manifestă cu preponderenţă în modorganizat, programat, instituţionalizat în perioada şcolarităţii.Din perspectivă pedagogică, invatarea scolara este procesul de asimilare acunoştinţelor şi formare a priceperilor şi deprinderilor, precum şiproiectarea şi dezvoltarea unor funcţii psihice, însuşiri, trăsături,capacităţi de formare a personalităţii. Procesul de invatare conduce la o modificare in cunoastere,in conduita,in elaborarea unui nou comportament.De asemenea este rezultatul unor experiente individuale si al unui exercitiu,este finalizarea unei adaptari psihice si psihofiziologice.Desi invatarea este conditionata de actele innascute,de maturizare,de motivatie,nu se confunda cu nici una dintre acestea,respectiv se face distinctie intre psihismul senzorial,tendinte native,intre tendintele de crestere si maturizare intre obisnuinta,intre modificarile conduitei ca efect al ingerarii unor substante-drog,alcool,medicamente etc si invatare. Invatarea scolara angajeaza activitate psihica a individului,implica si determina restructurari ale functiilor,capacitatilor,atitudinilor si aptitudinilor acestuia,ergument ce sustine existenta unei laturi informationale si a unei laturi operationale ale acestui proces complex.Este in acelasi timp si un proces socila si un proces individual.Bruner afirma ca omul nu se poate bizui pe un proces intamplator de invatare,el trebuie dirijat si implicat sa participe activ si constient,stimulat independent sa “descopere”,sa controleze prin strategii sistematice de comportament mediul sau si cel inconjurator.Ambianta culturala,societatea ii ofera omului mijloace de actiune,de reprezentare imaginativa,de simbolizare si de comunicare.

J. Bruner formulează următoarele principii:Ø dezvoltarea înseamnă desprinderea răspunsului de natura imediată astimulului, datorită unor „procese mediatoare”;Ø dezvoltarea este determinată de interiorizarea evenimentelor într-un„sistem de stocare”;Ø dezvoltarea intelectuală implică capacitatea individului de aconştientiza acţiuni efectuate, de a-şi autoexplica, de a trece de lacomportamentul simplu la cel logic;Ø dezvoltarea intelectuală presupune interacţiunea între îndrumător şicel care învaţă;Ø dezvoltarea intelectuală se caracterizează prin creşterea capacităţiide a opera simultan cu mai multe alternative. Educatia are un rol important in dezvoltarea personalitatii fiecarui individ in parte.In mod obisnuit,prin personalitate se intelege subiectul uman considerat integral ca unitate bio-psiho-socio-culturala.Personalitatea individuala este rezultatul unui lung proces de evolutie,in care educatia are un rol determinant indeosebi in ceea ce priveste dezvoltarea aptitudinilor si a caracterului. Gradul de dezvoltare a structurii personalitãtii se referã la faptul cã fiecare personalitate integreazã mai multe componente (substructuri) psihice: componente motivationale, componente emotional-afective si de control, componente cognitive. In procesul dezvoltãrii personalitãtii se realizeazã o progresivã diferentiere si specializare a acestor substructuri, astfel încât se poate vorbi de mai multe grade de dezvoltarea a personalitatii sub aspect structural.

“ K. Lewin a delimitat trei grade de dezvoltare a structurii: 1) structura globalã, putin diferentiatã si slab saturatã în conexiuni interne; ea se reduce la configuratia trebuintelor, a mijloacelor de satisfacere a lor, si a câtorva caracteristici functionale bazale.; 2) structura semidezvoltatã, caracterizatã prin (...) diversificarea functionala in interiorul structurilor initialesi prin cresterea coeficientului de interdependentã corelativã (dar si prin aparitia elementelor noi); 3)structura dezvoltatã sau maturizatã, în cadrul cãrora apar individualizatesubstructurile motivationale, emotional-afective si cognitive si conexiunile de tip reglator între ele” ( Golu, M., Dicu, A., 1972, pag. 248) Cunoaşterea de sine este unul dintre aspectele care exprimă cel mai bine gradul de dezvoltare a personalitătii unui copil si reprezintă o directie importantă a dinamicii acesteia de-a lungul vârstelor. Gradul de integrare a substructurilor personalitãtii se referã la faptul cã diferitele componente (substructuri) se pot echilibra dinamic între ele în diferite modalitãti, deosebite de la un subiect la altul. In consecintã, este posibil ca unele dintre componente sã prevaleze asupra celorlalte, ori între toate sã existe un echilibru si o interactiune optimã. Alteori, aceste componente (substructuri) pot sã se afle în conflict . Subiectul devine contradictoriu cu sine însusi, încetînd sã se identifice cu o imagine clara despre sine,despre propria unitate,devenind apatic si lipsit de vointa.Un alt grad de integrare il reprezinta activismul,tendinta subiectului de a se integra in ambianta prin asimilare si transformare si de a se zbate pentru a se autorealiza ca personalitate.Increderea in sine reprezinta o conditie importanta a acestui activism si totodata o alta directie complementara a dinamicii personalitatii.Rolul educatiei este acela de a ajuta fiinta umana sa-si conserve coerenta si stabilitatea,ceea ce inseamna ca eventualele conflicte intre substructuri sa nu afecteze unitatea dinamica a structurii de ansamblu. Unii pedagogi apreciaza ca acest deziderat educativ poate fi finalizat in masura in care subiectul este ajutat prin educatie sa stabileasca in interiorul sau o anumita ordine e prioritati,anumite ierarhii valorice,ceea ce ar fi semnul formarii caracterului sau.Copilul mic,prin urmare,nu poate fi socotit inca o pesonalitate.El este mai degraba un candidat la personalitate,care se va constitui treptat,de-a lungul unei perioade de timp,la un nivel mai inalt sau mai scazut,pe masura ce isi va interioriza instrumentatia sociala:experienta cunoasterii predecesorilor,sistemul de valori al unei epoci,roluri sociale pe care va fi capabil sa le indeplineasca.Scoala va exercita o actiune educativa complexa si de durata,pentru a-l ajuta pe copil sa isi interiorizeze aceasta instrumentatie sociala,de natura sa-i permita sa se afirme ca personalitate in trei ipostaze:-subiect epistemic,in stare sa ajunga la constiinta de sine si de lume-subiect axiologic,fiinta capabila sa se conduca dupa valori-subiect pragmatic,capabil sa actioneze eficient,sa transforme lumea si sa creeze bunuri.Aptitudinile dobandite de copilul mic pe parcursul anilor de scoala,precum scris,citit,socializare cu colegii de clasa,relatiile profesor-elev,sunt esentiale in dezoltarea acestuia si este urmatorul pas spre dezvoltarea personalitatii pe parcursul pubertatii.De asemenea intre copilarie si inceputul adolescentei s-a format o punte de legatura.Nu putem trece cu vederea importanta familiei in educatia copilului mic.Familia este a doua sursa de educatie,pe langa scoala,a copilului.Este important ca atentia familiei asupra studiilor pe care copilul le are de implinit,sa fie nelipsita.Daca am face o mica comparatie intre o familie organizata si una dezorganizata vom observa perseverenta si o crestere intelectuala dintre copii.Citirea povestilor de seara,pe care parintii le spun copiilor inainte de culcare,pot duce la o dezvoltarea a imaginatiei si o crestere a capacitatii de memorare.Pe parcursul adolescentei lucrurile iau o intorsatura diferita,de la adolescent la adolescent.Apar schimbari privind locul sau in familie,la scoala si in

societate.Calitatea,cantitatea si conditionarea invatarii se modifica,la fel si numarul cadrelor didactice si exigentele acestora.Copilul viseaza cu ochii deschisi,dar se si joaca;el rationeaza,dar nu exceleaza prin subtilitati de logica,manifesta o exuberanta motorie,dar stie sa si-o canalizeze si s-o controleze;dispune de multa autonomie,dar ramane sensibil la sugestiile grupului,incepe sa formeze o anumita distanta intre el si parinti,dar este departe de a se inchide in sine.Adolescentii manifesta o imensa curiozitate fata de tot ce ii inconjoara,o puternica nevoie de a sti,de a cunoaste,de a intelege,ceea ce ii anima in toate actiunile pe care le intreprinde.J Piaget considera ca in pubertate gandirea se afla in stadiu desavarsirii relatiilor concrete,a aparitiei lor in cat mai multe domenii.Abia in jurul varstei de 12 ani gandirea formala se suprapune peste gandirea concreta.Memoria devine tot mai pregnant logica fata de memoria mecanica.Acum aceasta se bazeaza pe selectia elementelor esentiale,pe scheme logice,pe intelegerea celor memorate.Cunoasterea particularitatilor si stimularea compensatorie,pot reduce diferentele dintre baieti si fete.Fetele atrag un sistem hiperprotectiv din partea parintilor pentru ca au tendinta de a se identifica cu persoanele care le dirijeaza(mama,invatatoare),de aceea se constata ca au dificultati mai mari in a-si dezvolta autonomia si independenta cognitiva.Baietii sunt inclinati sa faca erori de rezolvare,pe cand fetele cad in capcana erorilor de interpretare,dincolo de textul problemei. Societatea contemporana este definita ca fiind o societate educativa.Analizele comparative ale sistemelor educationale actuale evidentiaza convergenta existenta intre graddul de dezvoltarea sociala,economica si culturala al unei societati si viabilitatea sistemului de invatamant pe care aceasta il promoveaza.Acest fapt impune necesitatea unei cat mai bune reflectari la nivelul fenomenului educational.O problema importanta a studiilor de prospectiva a educatiei o constituie cea a factorilor si influenteaza cursul educatiei de maine.(evolutiile demografice,schimbarile economice,social-politice,mutatiile culturale si progresele stiintifice,problematica lumii contemporane).Traim intr-o epoca in care resursele umane(inteligenta,creativitatea,capabilitatea)au trecut pe prim plan.De aceea copilul contemporan este “obligat” sa asimileze cat mai multe informatii.Prinvind in ansamblu resursele informationale s-au dezvoltat de la an la an.Resursele educationale multiplicandu-se.Putem mentiona si faptul librariile si bibliotecile din trecut au fost inlocuite cu cartile in format electronic. Unii cred ca acest lucru nu este foarte benefic deoarece uitam sa apreciem cartile valoroase si educatia esentiala dezvoltarii lor.Din perspectiva copiilor contemporani,aceasta afirmatie este falsa deoarece ei cred ca isi multiplica cunostintele in acest fel iar accesul la informatie este mult mai usor.Nu putem trece cu vederea faptul ca formele educationale nu s-au schimbat ci doar au fost imbunatatite si accesibile fiecarui copil in parte.Singurul lucru care s-a schimbat pe parcursul timpului au fost relatiile copil-profesor,familie-scoala.Familia astfel,acorda mai putin timp educarii copilului,acestia avad schimbari de comportament pe parcursul anilor de crestere.Educatia nu inseamna doar scoala ci educatia cuprinde mai toate sfere unei societati.Aceasta are rol in integrarea copilului in societatea moderna,ajutand la dezvoltarea relatiilor inter-umane,socializare.Scolarizarea este precum prefata unei carti,ajutand copilul sa faca diferenta dintre bine si rau,dezvoltarea psihologic educationala,initierea lor in societate,in relatiile politico-economice.Putem spune ca educatia a devenit mai usor accesibila. Totusi singurul lucru care din pacate se pierde incetul cu incetul in ceea ce priveste educatia copilului contemporan este stimularea imaginatiei,tinand cont de personalitatea fiecaruia,punandu-se mai mult accentul pe multitudinea de informatii. Odata cu dezvoltarea societatii exigentele educatiei fiind din ce in ce mai multe.