copii ingrijorarii

7/24/2019 Copii Ingrijorarii

http://slidepdf.com/reader/full/copii-ingrijorarii 1/4

6 ethos 1 I 2011

EDUCAȚIE

Creștinii au imagini ideale legate defamilie. Dacă facem totul corect, nu

va sta nimic în calea unei relaţii armoni-oase, așa gândesc mulţi. Trezirea la rea-

litate apare când ne este dăruit un copil-problemă, care ne tulbură idila. Poate arămas în urmă în dezvoltarea sa, poa-te este bolnav, are un handicap sau areun comportament neobișnuit. Poate neaduce la limită prin temperamentul săuimpetuos și neliniștea sa. În orice caz, înprimul rând ne tulbură fericirea. Imagi-nile ca la carte despre familie se volati-lizează.

Copiii care ne produc îngrijoraresunt o împovărare pentru întreaga fa-milie. Stresul și supărarea afectează via-ţa de familie. Avertismentele, care apa-rent sunt spuse în van, ne întind nerviila maxim și otrăvesc climatul căminului.Tensiunile se fac simţite și în căsnicie.În lupta pentru a te purta cum trebuiecu copilul dificil apar sentimente de slă-biciune și disperare. Apar multe între-bări, dar niciun răspuns: „De ce avemun copil atât de dificil?”, „Ce facem gre-șit?”, „De ce tocmai băiatul nostru iesedin tipare? Cei doi fraţi mai mici ai lui se

poartă totuși normal.”, „Ne-am rugat deatâtea ori, de ce Dumnezeu nu face, purși simplu, să dispară problemele?”

Părinţii se poartă foarte diferit în

această situaţie. Sunt cupluri care trecprin diverse faze, până ce, în sfârșit, potsă își accepte copilul deosebit. Alţii – șiprobabil aceștia sunt puţini – l-au ac-ceptat de la bun început. Când Reinhil-de și Josef, după patru copii sănătoși auprimit o fetiţă cu sindromul Down, mi-cuţa a fost primită cu dragoste de toatăfamilia. Un dar de la Dumnezeu, în ciu-da a tot. Asta se întâmpla cu mai mult de20 de ani în urmă. Privind în urmă, în-drăznesc să spun că acest copil deosebita devenit un copil al binecuvântării pen-tru întreaga familie. Bineînţeles că auexistat griji și dificultăţi, dar acest copilslab, uneori încăpăţânat, care a produsatâta bucurie, i-a sudat pe fraţi și a încu-rajat preluarea voită de responsabilitățidin partea lor.

O altă căsnicie pe care o cunosc s-adestrămat, pentru că tatăl nu a putut săfacă faţă și să accepte că are un copil cuhandicap.

De ce copilul meu este altfel?

Există copii-problemă, al căror compor-tament nu este recunoscut ca handicapla prima vedere. Aceștia sunt, spre exem-plu, copiii cu o tulburare de atenţie și hi-peractivitate. AD(H)D (AD(H)D este otulburare comportamentală care afec-tează mai ales copiii și se manifestă prinimposibilitatea acestora de a se concen-tra asupra unui anumit subiect sau uneianumite acțiuni. AD(H)D (în englezăAttention Deficit Hyperactivity Disor-der) înseamnă Deficit de Atenție / Tul-burare Hiperkinetică și este una dintrecele mai frecvente afecțiuni comporta-mentale întâlnite la copii și adolescenți.Studiile arată că un procent de 5% dincopiii de vârstă școlară prezintă simpto-

Copiii îngrijorării –

Sunt cupluri care trec prin diverse faze până ce, în sfârşit, pot să îşi accepte copilul deosebit.

Alţii – şi probabil aceştia sunt puţini – l-au acceptat de la bun început.

Copiii care ies din tipare ne distrug imaginea

ideală a unei familii armonioase. O acceptare

nelimitată a lor este eminamente importantă.

copii ai

binecuvântării?



ethos 1 I 2011 7

me AD(H)D, n.trad.) este una dintre celemai frecvente tulburări funcţionale neu-ro-biologice la vârsta copilăriei. Aceastase manifestă, printre altele, prin:

• tulburări de concentrare• dezorganizare• tulburare a percepţiei și prelucrării

informaţiei• tulburări ale formării memoriei

Alte posibile simptome sunt:• neliniște, agitaţie, tulburări ale mo-

tricităţii fine sau în coordonarea miș-cărilor

• irascibilitate, agresivitate, toleranţăredusă la frustrare, izbucniri de mâ-nie

• comportament imprevizibil, nechib-zuit

Diagnosticul este îngreunat, pen-tru că nu există o imagine clar defini-

tă a acestei tulburări, ci, mult mai mult,ciudăţeniile sunt cumpănite individualși diferit.

Estimările pleacă de la premisa că înElveţia sunt afectaţi între 5 și 10% din-tre copii; băieţii până la de patru ori maimult decât fetele. Există diverse formede AD(H)D, chiar dacă la baza tutu-ror formelor stă un deficit de atenţie.Această afecţiune poate să apară și fărăhiperactivitate, mai ales în cazul fetelor.Deoarece acestea par absente și visătoa-re, în aceste cazuri tulburarea rămâneadesea nerecunoscută.

Se știe astăzi, în urma cercetărilorgemenilor și familiilor, în care aparefrecvent AD(H)D, că și transmitereagenetică are un rol în apariţia tulbu-rării. Tulburarea genetică se asocia-ză cu anomalii specifice în metabolis-

mul creierului. Aproximativ jumătatedintre părinţii care suferă de AD(H)Dau și un copil cu aceste simptome. Se

mai știe încă un lucru în plus: aceas-tă tulburare nu dispare pur și simplula maturitate. Un procent ridicat suferăși mai târziu anumite simptome tipice.Adeseori hiperactivitatea scade, însă,în schimb, crește neliniștea lăuntrică.

Aceasta este canalizată adesea prin ac-tivitate sportivă intensă. Distragereaatenţiei, agitaţia, uituceala și dificulta-tea de a plănui și executa sarcini se re-cunosc clar și la o vârstă adultă, ceea cenu înseamnă însă că persoanele afecta-te nu pot avea succes într-un domeniucare le interesează.

„Oaia neagră”

Copiilor cu AD(H)D le este greu să res-pecte reguli sau să urmărească instruc-ţiuni. Pentru părinţi, stresul începe dejade când se trezesc. Nu se întâmplă ni-mic fără avertismente repetate. Copiluleste mereu distras, se agită în toate di-recţiile și uită de la un minut la altul cei s-a cerut să facă. Prin felul său impul-siv și necugetat, pe care nu îl poate stă-pâni, dă naștere toată ziua la neliniște.Din cauza modului ciudat de compor-tament, îi scandalizează pe fraţi sau pecei de aceeași vârstă; îi este greu să se

integreze. Dacă un copil este non-stopîn acţiune, este gălăgios și impulsiv, și,din cauza neatenţiei i se întâmplă me-

Copilul se enervează. Nu

înţelege de ce trebuie să îşi

facă ordine în cameră sau să

pună masa. Zilnic au loc

discuţii nesfârşite despreexecutarea îndatoririlor

cotidiene.



8 ethos 1 I 2011

reu ghinioane, mama poate să fie une-ori cu nervii la pământ.

Unii copii care suferă de AD(H)Dse împotrivesc oricărei îndrumări. Depedepse se tem puţin sau deloc. Ceeace la alţi copii determină un compor-tament de dorit, în cazul lor rămânefără efect. Unii par rezistenţi la educa-

ţie. Neascultarea este automat etiche-tată drept răutate și se reacţionează înconsecinţă. Copilul devine „oaia nea-gră” a familiei și primește eticheta „cutulburări de comportament”. Însă as-tăzi se cunoaște faptul că acești copiinu își pot controla suficient comporta-mentul și, în plus, din cauza unei întâr-zieri a maturizării, nu înţeleg cu adevă-rat care este comportamentul nedorit.Bineînţeles că din cauza aceasta nu sepoate scuza orice. Copiii cu AD(H)D

sunt păcătoși, la fel ca toţi ceilalţi, darau o altă percepţie decât așa-zișii copii„normali”. De aceea, au nevoie de unmediu care să le arate înţelegere, cu in-dicaţii și structuri clare.

După lupte pentru putere care durea-ză ani de zile și care tot revin, mulţi pă-rinţi se resemnează și lasă lucrurile sădecurgă de la sine. Renunţă. Spre de-osebire de odinioară, astăzi este multmai greu să îndrumi și să educi copiiicu această tulburare. Bombardarea custimuli, presiunea performanţelor și so-licitările societăţii moderne sunt o su-prasolicitare continuă pentru copiii cuAD(H)D.

Probleme la şcoală

La școală sunt aceleași greutăţi. Deoa-rece copilul nu poate filtra multitudi-nea de stimuli, nu este capabil să stea

jos mult timp și să asculte. Deranjea-ză, vorbește fără să ceară permisiunea

sau se balansează cu scaunul. Din cauzaconcentrării slabe, el nu poate să rămâ-nă concentrat la obiect (decât dacă tema

îl interesează foarte mult), astfel încât omare parte a materiei nu este deloc asi-milată. Din cauză că este neliniștit, nueste de încredere și este uituc, este me-reu dojenit și avertizat la școală. Doreș-te să facă totul corect și, cu toate acestea,nu poate. Deoarece nu împlinește aștep-tările părinţilor și ale cadrelor didactice,

apare frica de a nu da greș. Copilul numai îndrăznește să facă nimic și refuzăsă colaboreze.

Copilul este limitat și în capacitateasa de a reţine. Deoarece materia nu esteînregistrată în memoria de lungă dura-tă din cauza lipsei exersării, copilul uităconţinuturile învăţării. La temele pen-tru acasă, unde cele auzite ar trebui săfie exersate și aprofundate, apare încă

un stres în plus pentru părinţi. În locsă înveţe cu un ţel precis, copilul pier-de vremea ore în șir. Fără supraveghe-re, copilul nu este capabil să își facă te-mele cu grijă. Astfel, și aici părinţii suntzilnic solicitaţi și asta sub protestele pu-ternice ale copilului. Însă, pe drumulspre independenţă, părinţilor nu le ră-

mâne altceva decât să preia pentru untimp mai îndelungat o anumită funcţiede supraveghere. Acești copii, în ciudacapacităţilor lor intelectuale, adesea ră-mân la școală mult sub posibilităţile lorîn ceea ce privește performanţele. Nu-ide mirare că mamele și taţii afectaţi suntstresaţi, îngrijoraţi și confuzi și se simtsuprasolicitaţi de sarcina lor educativă.O perioadă de mai mulţi ani, copiii cu

Cu siguranţă o suprasolicitam adesea pe fiica noastră, pentru că o mustram pentru lucruri

pe care nu le putea face, cu toată bunăvoinţa din partea ei.



ethos 1 I 2011 9

cu colegii lor în sat sau la lac și puteausă zburde.

Astăzi, copiii nu doar stau ore în șirîn bancă, ci și în faţa calculatorului saua televizorului. Când lipsește concentra-rea în timpul orelor de curs și copiii suntneliniștiţi, acest lucru nu trebuie neapă-rat interpretat ca fiind un indiciu pen-tru AD(H)D.

Modurile frapante de comportamentnu sunt mereu determinate organic. Co-piii care sunt suprasolicitaţi la școală,

care au probleme sau acasă trăiesc într-oatmosferă tensionată, pot foarte bine săprezinte simptome asemănătoare. Și eusunt convinsă că astăzi, în cazul unuicopil cu tulburări de comportament sediagnostichează prea repede AD(H)D șicopilul este liniștit cu Ritalin. Însă, la felde greșit este să pornești prea repede dela greșeli în educaţie. Știu despre ce vor-

besc, pentru că unul dintre copiii noștria avut această afecţiune. Pe atunci, acum40 de ani, AD(H)D nu era o temă discu-

această tulburare de atenţie au nevoie,pe lângă multă înţelegere și răbdare, șide motivaţie și îndrumare.

AD(H)D – o boală la modă?

Deoarece astăzi AD(H)D este diagnos-

ticat mai frecvent la copii, se vorbeș-te despre o boală la modă. Probabil căînainte nu existau mai puţini copii cuaceastă tulburare, dar nu ieșeau atât demult în evidenţă, deoarece creșteau în-tr-un mediu cu mult mai mult spaţiu li-ber. Din păcate, a trecut vremea cândcopiii, după orele de curs, se plimbauprin pădure și puteau astfel să își con-sume energia, când se jucau împreună

Unde era fiica noastră, cu

siguranţă nu exista

plictiseală. Abonament la

acţiune! Uneori aş fi

preferat să renunţ la acest

abonament.

Câmpul meu personal de exerciţiu

Ne este ascuns motivul pentru care Domnul ne dăruieşte un copil care săne aducă zilnic la limita capacităţii noastre de a face faţă stresului. Nu sun-

tem în rai, ci, chiar ca şi creştini, luptăm cu spinii şi mărăcinii acestui pă-mânt. Nu suntem scutiţi de durere şi suferinţă, acestea sunt câmpuri deexerciţiu în viaţa de credinţă. Copiii dificili ne arată cine suntem cu adevă-rat. Doar când apeşi pe un tub vezi ce este înăuntru. Reacţia la comporta-mentul copilului ne pune oglinda în faţă.

Ceilalţi trei copii ai noştri au fost mai mult sau mai puţin uşor de cres-cut. Fără copilul nostru cu AD(H)D, probabil că aş avea şi astăzi iluzii despremine. Mi-aş închipui că motivul pentru insuccesul în educaţie se găseștemereu la părinţi. Sentinţa mea ar fi fost dură şi nedreaptă. Aşa însă, a tre-buit să cobor de pe piedestal. Căci, oricât de mult mă străduiam să fac to-tul bine, părea greşit. În orice caz, aşa mi se părea atunci. Nu eram capabilăsă îl obişnuiesc pe copilul meu cu ordinea şi disciplina, sau reușeam doarparţial. Slăbiciunea mea m-a adus şi mai mult în dependenţă de Tatăl meu

ceresc. A trebuit să învăţ răbdarea, să îmi înfrânez limba şi să mă deprindsă nu fac dragostea dependentă de ceea ce trăiam. Tocmai în vremea pu-bertăţii, acest lucru a fost important. L-am iubit pe acest copil deosebit lafel ca pe ceilalţi trei, deşi mă aducea mereu la limită.

Exista însă ceva ce îi conferea echilibru şi sprijin copilului nostru proble-mă. Din copilărie, fiica noastră deosebită şi-a deschis inima pentru Isus. Iu-bea povestirile biblice şi era complet interesată de discuţii la momentelede părtăşie din familie. Rugăciunile ei copilăroase erau pline de încrede-re. Când îi puteam arăta, pe baza Cuvântului lui Dumnezeu, un comporta-ment greşit din partea ei, înţelegea. Trebuia ca adesea să ne cerem iertareşi să ne iertăm reciproc. Acest lucru a păstrat dragostea sinceră şi ne-a datmereu curajul unui nou început. Poate tocmai de aceea, comportamentul

agresiv, cum este de obicei tipic la copiii cu AD(H)D, nu a devenit o temăde discuţii la noi.

Timp de mai mulţi ani, această fiică a noastră a fost copilul nostru pro-blemă. Astăzi ştiu: a fost şi este şi un copil al binecuvântării, căci m-a în-văţat smerenia. Fiica noastră este de mult o femeie în toată firea, care areproprii copii. Unul dintre ei suferă de asemenea de AD(H)D. Ea are felul pro-priu de a face faţă cotidianului, dar se descurcă foarte bine. Atrage mulţioameni cum atrage o oală cu miere muştele, pentru că a devenit o femeieextrem de originală, care îşi poate folosi darurile.

Ea a găsit dragostea lui Dumnezeu şi a fost acceptată de cei din jur. Ast-fel, cred eu, se poate şi ea accepta aşa diferită cum este şi să ducă o via-ţă eliberată. (ys)

copii ingrijorarii

Documents