constituirea statelor medievale romanești

18
Constituirea statelor medievale româneşti Constituirea statelor medievale românești Întemeierea statelor medievale româneşti este rezultatul unui proces îndelungat, asemănător cu cel din alte spații europene. Statele medievale româneşti sunt rezultatul evoluției societății româneşti din secolele VIII-XIII, a afirmării şi consolidării primelor formațiuni prestatale şi a primilor conducători locali. Astfel, în spațiul locuit de români s-au constituit mai multe state medievale: - În zona intracarpatică voievodatul Transilvaniei (secolele IX-XIII) sub suzeranitate maghiară; - În zona extracarpatică Țara Românească (Ungro- Vlahia, Valahia Mare), Moldova (Valahia Mică) şi Dobrogea în secolele XIII-XIV care şi-au afirmat independența; - La sud de Dunăre statul vlaho-bulgar (secolele XI-XIII) cu o existență efemeră. Societatea românească în secolele IX-XIII Pe parcursul mileniului I în spațiul carpato- danubiano-pontic, în urma etnogenezei se formează poporul român ca etnie dominantă. Între secolele VIII- XIII societatea românească a avut o evoluție lentă, în urma căreia apar noi forme de organizare socială şi politică. Izvoarele istorice despre poporul român sunt mult mai rare, fapt consemnat şi în istoria altor popoare. În ciuda aşa-zisei ”tăceri a surselor” scrise, invocată de adepții teoriei imigraționiste şi de istoricul german Robert Roesler, izvoarele arheologice atestă o permanentă locuire a românilor în spațiul vechii Dacii. Astfel, în spațiul romanității răsăritene este atestată cultura Dridu (secolele VIII-XI) ce 1

Upload: adrian-tataru

Post on 29-Jan-2016

14 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

Constituirea Statelor Medievale Romanesti, Moldova si Valahia

TRANSCRIPT

Page 1: Constituirea Statelor Medievale Romanești

Constituirea statelor medievale româneşti

Constituirea statelor medievale românești

Întemeierea statelor medievale românești este rezultatul unui proces îndelungat, asemănător cu cel din alte spații europene. Statele medievale românești sunt rezultatul evoluției societății românești din secolele VIII-XIII, a afirmării și consolidării primelor formațiuni prestatale și a primilor conducători locali. Astfel, în spațiul locuit de români s-au constituit mai multe state medievale:

- În zona intracarpatică voievodatul Transilvaniei (secolele IX-XIII) sub suzeranitate maghiară;

- În zona extracarpatică Țara Românească (Ungro-Vlahia, Valahia Mare), Moldova (Valahia Mică) și Dobrogea în secolele XIII-XIV care și-au afirmat independența;

- La sud de Dunăre statul vlaho-bulgar (secolele XI-XIII) cu o existență efemeră.

Societatea românească în secolele IX-XIIIPe parcursul mileniului I în spațiul carpato-danubiano-pontic, în urma

etnogenezei se formează poporul român ca etnie dominantă. Între secolele VIII-XIII societatea românească a avut o evoluție lentă, în urma căreia apar noi forme de organizare socială și politică.

Izvoarele istorice despre poporul român sunt mult mai rare, fapt consemnat și în istoria altor popoare. În ciuda așa-zisei ”tăceri a surselor” scrise, invocată de adepții teoriei imigraționiste și de istoricul german Robert Roesler, izvoarele arheologice atestă o permanentă locuire a românilor în spațiul vechii Dacii.

Astfel, în spațiul romanității răsăritene este atestată cultura Dridu (secolele VIII-XI) ce reprezintă vechea civilizație românească. Atestată inițial doar în spațiul rural, cultura Dridu se extinde și în așezările urbane după ce, în secolul X, Imperiul Bizantin reocupă și reface cetățile de la Dunărea de Jos. În cele peste 2000 de așezări cercetate din aria carpato-balcanică – așezări deschise sau fortificate cu valuri de pământ sau palisade (precum cele de la Cluj-Mănăștur, Alba-Iulia, Dăbâca, Morești, Fundu Herții) sau apărate de ziduri de piatră (precum cele de la Dinogeția, Păcuiul lui Soare, Capidava). În acest spațiu cultura Dridu se interferează cu ansambluri arheologice aparținând slavilor apuseni (precum cultura Salonta-Maiațk) și prezența bulgarilor și a pecenegilor, dar care nu afectează caracterul unitar al acestei culturi.

Lipsa izvoarelor scrise referitoare la români se explică prin faptul că impactul valurilor de migratori și constituirea regatelor barbareau reținut atenția autorilor antici și medievali, care au relatat date și fapte despre noile realități demografice. Așa se explică faptul că pe teritoriul vechii Dacii în locul

1

Page 2: Constituirea Statelor Medievale Romanești

Constituirea statelor medievale româneşti

romanicilor izvoarele scrise atestă așa-numitele ”imperii ale stepelor” cu o existență efemeră, precum Gothia, Gepidia, Avaria sau Cumania.

Premisele constituirii statelor medievale

Constituirea statelor medievale românești a fost rezultatul evoluției mai multor factori interni și ai unei conjuncturi externe favorabile.Factori interni:- Factorul demografic. Creșterea demografică din jurul anului 1000 este

confirmată de numărul mare de așezări din cultura Dridu- Factorul economic. Economia avea un caracter natural, principalele ocupații

fiind agricultura și creșterea animalelor (dovedite de unelte agricole, folosirea plugului asimetric, a asolamentului bienal și trienal, piese de harnașament, zăbale, pinteni, potcoave, resturi de oase de animale) precum și extragerea și prelucrarea minereurilor (cuptoare, unelte de minerit/ fierărie), progresul meșteșugurilor (tors, țesut, ceramica arsă în cuptoare duble) și al comerțului (atestat de tezaurele monetare și monede de tip bizantin, produse de proveniență străină); drumurile comerciale permiteau circulația mărfurilor de o parte și de alta a Carpaților, între Polonia sau Ungaria și marea Neagră sau Balcani, iar la gurile Dunării sunt atestate centre comerciale la Vicina, Chilia și Cetatea Albă, frecventate de negustorii genovezi

- Factorul social. Procesul de feudalizare favorizează stratificarea socială în cadrul obștii sătești (teritoriale) principala formă de comunitate a românilor din perioada prestatală, cu organizare social-economică proprie și un teritoriu bine delimitat; obștea era formată din toți locuitorii unei așezări (caracter teritorial) și era formată din oameni liberi; în cadrul obștii apare atât proprietatea comună asupra pășunilor, apelor, pădurilor și a unei părți a teritoriului agricol (pentru anii cu recolte compromise sau pentru tributul în natură plătit căpeteniilor migratorilor pecenegi sau cumani, numită și rezerva obștii) și proprietatea individuală (familială) asupra terenurilor agricole, lucrate de fiecare familie. Locuințele și terenurile individuale atestă organizarea ierarhică a comunității, prin desprinderea unei categorii înstărite (”oamenii buni și bătrâni” cu drept de judecată, cnezii și juzii – cu atribuții administrative, ”mai marii pământurilor” posesorii unor loturi extinse de teren)

- Factorul politic. Consolidarea formațiunilor prestatale și afirmarea conducătorilor locali ca promotori ai acțiunilor de centralizare politică. Astfel obștile teritoriale s-au grupat în uniuni de obști numite de Nicolae Iorga ”romanii populare”, pe baza cărora se vor constitui cnezatele și voievodatele.

2

Page 3: Constituirea Statelor Medievale Romanești

Constituirea statelor medievale româneşti

Autonomiile locale au supraviețuit mult timp și sunt amintite ân izvoare sub numele de ”țări” precum Țara Sipenițului, Țara Făgărașului, Țara Maramureșului, ”codri” precum Codrii Lăpușnei, ”câmpuri” precum Câmpul lui Dragoș, Câmpul lui Vlad sau ”ocoale” precum Câmpulung și Vrancea.Puterea unor cnezi s-a extins treptat asupra mai multor așezări dintr-o arie delimitată geografic și politic; țările depindeau de un centru de putere străin fiedirect fie prin intermediul unei căpetenii militare, voievod sau duce.

Factori externi:- Sfârșitul migrațiilor târzii, a migratorilor de origine fino-ugrică (maghiarii)

șituranică (pecenegii, uzii, cumanii, bulgarii)- Marea invazie mongolă (1240-1241)- Constituirea statelor medievale extracarpatice (Țara Românească și

Moldova) a fost favorizată și de slăbirea puterii statului maghiar ân periada de interregn (1301-1308) caracterizată de luptele pentru tron în urma stingerii dinastiei arpadiene.

Constituirea statelor medievale românești a fost un proces de durată și s-a realizat în două etape: - Unificarea formațiunilor politice prestatale sub o autoritate centrală- Crearea instituțiilor interne (politice, administrative, religioase) necesare

afirmării și apărării statului.Asaltate de Imperiul Bizantin și de ungurii stabiliți în Panonia,

autonomiile românești au evoluat spre statul independent. Un astfel de stat, format din români balcanici (Imperiul româno-bulgar al Asăneștilor) a avut o existență efemeră, fiind resorbit de masa numeric superioară a slavilor de la sud de Dunăre.

Etapa formațiunilor prestatale românești (secolele IX-XI)”Gesta Hungarorum”, cronica notarului anonim al regelui Bela al III-lea al

Ungariei (sau ”Cronica lui Anonymus”) îi menționează pe români ca cei mai vechi locuitori ai Transilvaniei și 3formațiuni prestatale existente la sfârșitul secolului IX și începutul secolului X, care s-au opus cuceririi maghiare inițiate de căpeteniile maghiare:- Voievodatul lui Menumorut, în Crișana, între Tisa, Mureș și Someș, cu

reședința la Biharea. Menumorut a primit solia ducelui Arpad, respingând pretențiile acestuia și s-a recunoscut vasalal împăratului bizantin. Atacat de trimișii lui Arpad, a rezistat 13 zile în reședința sa fortificată

- Voievodatul lui Gelu, românul, duce al românilor și al slavilor, în Podișul Transilvaniei, cu reședința la Dăbâca, unde a fost cercetat un important sistem de fortificații. Voievodatul lui gelu este amintit de Anonymus sub

3

Page 4: Constituirea Statelor Medievale Romanești

Constituirea statelor medievale româneşti

numele de ”țara Transilvaniei” (terra Ultrasilvana), iar alte cetăți au fost descoperite la Bălgrad (Alba iulia), Țeligrad (Blandiana), Merești, Noșlac și Moldovenești. Gelu îi întâmpină pe trimișii regelui maghiar cu o oaste mare de călăreți și pedestrași, formată din români, dar a fost înfrânt și a fost ucis în timp ce încerca să se refugieze în cetatea de pe Someș. După moartea sa țara a revenit, potrivit Cronicii, căpeteniei maghiare Tuhutum

- Voievodatul lui Glad, în Banat, între Dunăre și Mureș, cu reședința la Cuvin. Glad s-a opus atacurilor în lupta de pe râul Timiș, unde armata sa formată din români, pecenegi și bulgari a fost înfrântă. El menținea legături cu slavii sud-dunăreni (țaratul bulgar). Urmașii săi au stăpânit în continuare banatul, deoarece Ahtum este amintit ca descendent al lui Glad în jurul anului 1000.

În secolele X-XI au avut loc schimbări politice și religioase semnificative în statul maghiar, unde în urma apropierii treptate de Imperiul Romano-German și Papalitate, a fost adoptat creștinismul de rit latin (catolicismul) iar regele Ștefan I (997-1038) a fost încoronat la Strigoniu în 1001. El și urmașii săi proclamați ”regi apostolici” vor fi susținuți să-și extindă autoritatea spre est, în Transilvania și dincolo de Carpați, pentru a converti la catolicism popoarele păgâne și ortodoxii, considerați ”schismatici” după marea schismă din 1054 (separarea Bisericii Romano-Catolice de Biserica Ortodoxă). Astfel, luptele maghiarilor cu voievodatele din Transilvania au continuat în secolul al XI-lea, când sunt amintite 2 voievodate în ”Legenda Sfântului Gerard”:- Voievodatul lui Gyla (Gyula), în Podișul Transilvaniei și Munții Apuseni,

cu reședința la Bălgrad (Alba Iulia), caracterizat ca ”întins și prosper„ (latissimum et opulentisimum). Gyla se opune politicii de catolicizare a lui Ștefan I fiind înfrânt în 1002, iar el dus împreună cu soția și cei 2 fii în ungaria, convertiți la catolicism în biserica din Alba Regală. Voievodatul său a fost ocupat (1002-1003) și organizat de regalitatea maghiară sub formă de comitate

- Voievodatul lui Ahtum, în Banat, cuprindea și o parte din voievodatul lui Menumorut (între Mureș și Criș) cu reședința la Morisena (Cenad) pe Mureș. Legenda descrie mulțimea cavalerilor și a nobililor, întinderile de pământ, turme nesfârșite, curțile existente. Ahtum întreținea legături politice și religioase cu împăratul bizantin, iar la Morisena existau călugări greci, voievodul fiind botezat în rit ortodox. Cauzele conflictului cu regele Ștefan sunt economice (vămuirea plutelor regale ce transportau sarea pe Mureș) și religioase (extinderea catolicismului). În urma luptei Ahtum este ucis.

Anihilarea formațiunilor românești din Transilvania și Banat nu a fost urmată imediat de instalarea stăpânirii maghiare datorită luptelor pentru tron, a anarhiei interne, a presiunii Imperiului Romano-German și a pecenegilor. Stăpânirea maghiară s-a instaurat treptat, prin organizarea sistematică a comitatelor de la NV spre SE.

4

Page 5: Constituirea Statelor Medievale Romanești

Constituirea statelor medievale româneşti

Întemeierea statelor medievale extracarpatice (Țara Românescă, Moldova)s-a realizat prin unificarea formațiunilor politice prestatale în 3 etape:- Etapa formațiunilor prestatale menționate la sud și est de Carpați (secolele

XII-XIII)- Etapa unificării formațiunilor (secolele XIII-XIV)- Etapa organizării politice a noului stat (a doua jumătate a secolului XIV)

Etapa formațiunilor prestataleMarea invazie mongolă din 1240-1241 i-a determinat pe regii maghiari să

reia politica de colonizare în vederea apărării granițelor statului și a redus autoritatea regelui maghiar asupra teritoriilor extracarpatice, fapt ce a permis afirmarea formațiunilor politice prestatale românești, precum cele menționate în ”Diploma cavaleriolor ioaniți” (2 iunie 1247). Diploma a fost acordată de regele Ungariei, Bela al IV-lea, marelui preceptor Rembald al cavalerilor ioaniți și menționa dreptul acestora de a coloniza teritoriile aflate între Carpați și Dunăre, unde sunt amintite 5 formațiuni politice:- Țara Severinului organizată sub forma Banatului de Severin de către regele

Andrei II- Voievodatul lui Litovoi, situat în depresiunea Târgu-Jiului, care cuprindea și

Țara Hațegului (în SV Transilvaniei)- Voievodatul lui Seneslau, situat în Argeș, Muscel și Dâmbovița, care

cuprindea și Țara Făgărașului (în S Transilvaniei)- Cnezatul lui Ioan, între Jiu și Olt, aproape de Dunăre (în Romanați)- Cnezatul lui Farcaș, între cele două voievodate, la sud de munți (în Vâlcea)

Cu excepția voievodatului lui Seneslau, vecin cu zona fostului episcopat al cumanilor, celelalte formațiuni politice sunt controlate de către regalitatea maghiară prin banul de Severin. Diploma surprinde activitatea economică din aceste teritorii (mori, fânețe, pășuni, pescării pe Dunăre, iazuri la Celei, exploatarea sării) și existența unei structuri sociale: ”mai marii pământurilor” (majores terrae) și ”rusticii”. Cele două voievodate, ale lui Litovoi şi Seneslau au constituit nucleele statale de unde a pornit constituirea statului medieval Ţara Românească.

Și la est de Carpați izvoarele menționează existența unor formațiuni prestatale sub forma:- Țărilor, precum ”țara berladnicilor” (secolul XII) în vechile cronici rusești,

”țara brodnicilor” și ”țara volohilor” în documentele papale și cancelaria Ungariei, ”țara bolohovenilor” (secolul XIII) situată în nordul Moldovei

- Codrilor, precum Codrii Cosminului, Codrii Herței (cu centrul în fortificația de pământ întărită cu valuri și palisade cercetată de arheologi la Fundu Herții), Codrii Lăpușnei, Codrii Orheiului.

5

Page 6: Constituirea Statelor Medievale Romanești

Constituirea statelor medievale româneşti

Astfel, „Ţara berladnicilor” este amintită în legătură cu retragerea cneazului Ivan Rostislavovici în 1144 în regiunea Bârladului, iar „ţara brodnicilor”, situată în sudul Moldovei, apare într-un document emis de regele maghiar Andrei II în 1222; în 1223 brodnicii conduşi de voievodul lor au participat alături de mongoli în bătălia de la Kalka. În secolul al XIII-lea izvoarele externe se referă la Cumania (1227, 1234), menţionând rezistenţa populaţiei autohtone (walati, valahi) faţă de catolicism. Aici apar menţionaţi conducători locali „puternicii acelor părţi” menţionaţi într-un document papal din 1332, cnezi şi voievozi români care intraseră în posesia teritoriilor fostei episcopii a cumanilor.

Poemul german „Cântecul Nibelungilor” menţionează în nordul Moldovei o „ţară a românilor” (Walachenland), având în frunte pe ducele Rumunc. Tot în nordul Moldovei, învecinătatea cnezatului Halici este atestată şi „ţara bolohovenilor”, a românilor care între anii 1231-1257 au luptat alături de mongoli înpotriva cnezatului Halici. În această zonă este amintit în 1308 „voievodul român de peste munţi” în „Cronica rimată a lui Ottokar de Styria”, iar de aici provin românii care au participat în 1325 la campania polonezilor împotriva Brandenburgului. Într-o scrisoare a călugărilor minoriţi către papă din 1340 este amintit voievodatul „Valahia” cu centrul la Siret. În nordul Moldovei se constituie astfel un nucleu statal de la care a pornit constituirea statului medieval Moldova.

Etapa unificării formațiunilor (secolele XIII-XIV)În cazul Ţării Româneşti, prima încercare de unificare a formaţiunilor

prestatale a pornit din dreapta Oltului, de la voievodatul lui Litovoi, un urmaş al acestuia cu acelaşi nume, Litovoi, profitând de dificultăţile politice din Ungaria aflată în conflict cu regatul Cehiei (Boemiei), între 1272-1275, îşi extinde autoritatea la sud de Carpaţi şi nu mai recunoaşte suzeranitatea maghiară. Acest fapt determină expediţia regelui maghiar Ladislau al IV-lea (1272-1290) desfăşurată în 1277-1279 în urma căreia voievodul Litovoi moare în luptă, iar fratele său Bărbat este luat prizonier şi răscumpărat cu o mare sumă de bani, reinstaurându-se suzeranitatea maghiară.

Evenimentul este descris în diploma regală maghiară din 1285 către magistrul Gheorghe care a condus armata regală împotriva celor doi fraţi şi în actul de danie al magistrului Gheorghe către vasalul său, comitele Petru, din 1288 care a participat cu credinţă la luptele împotriva voievozilor români.

Deşi acţiunea lui Litovoi a eşuat demonstrează evoluţia societăţii româneşti spre statul unificat, fapt reliefat şi în tradiţia istorică a „descălecatului” lui Negru-Vodă din Făgăraş (1290) transmisă de cronicile medievale (Letopiseţul cantacuzinesc). Conform tradiţiei, pe fondul invaziilor mongole din 1284-1285 şi a crizei politice din regatul maghiar, se manifestă tendinţele de independenţă ale voievodului Transilvaniei şi ale voievozilor locali

6

Page 7: Constituirea Statelor Medievale Romanești

Constituirea statelor medievale româneşti

din districtele româneşti, printre care şi Radu Negru (Negru Vodă) din Făgăraş. Acesta intră în conflict cu noul rege Andrei al III-lea (1290-1301) care consolidează privilegiile nobililor maghiari, saşi şi secui şi anihilează autonomia românească din Făgăraş. În acest context, Radu Negru împreună cu alţi români trece la sud de Carpaţi, în zona Câmpulung-Argeş, unde se afla sediul unei comunităţi catolice formate din saşi şi unguri, şi este recunoscut ca voievod de către localnici şi de către căpeteniile altor teritorii de la sud de Carpaţi, devenind astfel întemeietorul statului. Deşi nu există alte documente care să ateste calitatea de întemeietor al statului, tradiţia istorică a descăţecatului se bazează pe evenimente istorice reale, trecerea la sud de Carpaţi a unei părţi a românilor transilvăneni cu voievozii lor şi contribuţia lor la întemeierea Ţării Româneşti.

A doua acţiune de unificare a pornit din stânga Oltului, de la voievodatul lui Seneslau, unde un urmaş al acestuia, fiul lui Tihomir, Basarab I Întemeietorul (1310-1352) este primul domn al Ţării Româneşti atestat documentar.

Acţiunea de unificare teritorială a formaţiunilor de la sud de Carpaţi a fost favorizată de - scăderea autorităţii mongolilor din Hanatul Hoardei de Aur asupra teritoriilor

româneşti, aceştia fiind implicaţi în conflicte cu cnezatele ruseşti şi Lituania (fapt ce a favorizat eliberarea acestor teritorii)

- criza politică din statul maghiar pe fondul luptelor interne ca urmare a stingerii dinastiei de Anjou (1301), fapt de a favorizat scăderea autorităţii maghiare la sud de Carpaţi şi eliberarea acestor teritorii de sub suzeranitatea maghiară

Noul rege al Ungariei, Carol Robert de Anjou (1308-1342), i-a recunoscut titlul de voievod lui Basarab în 1317 indirect şi în diploma regală din 1324 direct. În această diplomă prin care regele îi dăruia moşii comitelui Martin Bulgarul pentru soliile purtate la Basarab, „voievodul nostru transalpin”ne indică că la această dată Basarab se afla în relaţii de vasalitate cu regele maghiar şi îşi extindea autoritatea asupra Banatului de Severin, Oltenia, Muntenia şi teritoriul de la nordul gurilor Dunării, între Nistru şi Prut (Basarabia).

Între 1324-1328 Basarab întreprinde o serie de acţiuni împotriva tătarilor din regiunea Dunării, iar autoritatea sa este recunoscută şi de papa Ioan al XXII-lea, care în scrisoarea către călugării dominicani îi aşează sub protecţia lui Basarab.

Stăpânirea asupra Banatului de Severin şi înrăutăţirea relaţiilor dintre cei doi conducători au determinat expediţia militară maghiară împotriva lui Basarab organizată în 1330 şi relatată în „Cronica pictată de la Viena” atribuită lui Marcus Kalt. La campanie participă voievodul Transilvaniei, Toma, şi castelanul Mehadiei, banul Dionisie, Banatul de Severin fiind ocupat de către maghiari. În acest context, potrivit cronicii, Basarab a trimis o solie propunându-i regelui maghiar încheierea păcii în condiţii avantajoase pentru acesta: cedarea

7

Page 8: Constituirea Statelor Medievale Romanești

Constituirea statelor medievale româneşti

Banatului de Severin, trimiterea unui fiu ca ostatic şi o despăgubire de război de 7000 mărci de argint. Propunerea a fost respinsă iar armata maghiară a înaintat spre Curtea de Argeş fiind surprinsă la Posada (9-12 noiembrie 1330), o trecătoare, defileu, unde oastea maghiară a fost înfrântă. Victoria de la Posada a însemnat obţinerea independenţei Ţării Româneşti de sub suzeranitatea maghiară.

În cazul Moldovei, acţiunea de unificare a teritoriilor dintre Carpaţi şi Nistru a fost favorizată de:- prezenţa genoveză la Dunăre care stimulează dezvoltarea relaţiilor

comerciale şi apariţia târgurilor de la Siret (1326) şi Baia (1334-1335)- acţiunile Ungariei şi Poloniei de înlăturare a prezenţei tătarilor în regiunea

carpato-dunăreană.În acest context, noul rege al Ungariei, Ludovic de Anjou (1342-1382) a

organizat mai multe campanii militare la est de Carpaţi, iar diminuarea hegemoniei Hoardei de Aur asupra teritoriilor locuite de români a însemnat crearea condiţiilor de afirmare politică şi de unificare statală.

Astfel, între 1345-1346 s-a desfăşurat campania militară condusă de Andrei Lackffy (comitele secuilor şi fiul voievodului Transilvaniei, Ştefan Lackffy) soldată cu înfrângerea tătarilor, conducătorul lor Athlamos fiind ucis în luptă. În urma acestei campanii descrise de cronicarul Ioan de Târnave regele maghiar obţine consimţământul papei de a înfiinţa aici o episcopie catolică. Astfel, în scopul apărării teritoriului împotriva tătarilor şi al răspândirii catolicismului este înfiinţată o marcă (unitate politico-administrativă organizată la graniţa statului în scop de apărare, militar) sub conducerea lui Dragoş, voievod român din Maramureş, participant la campaniile împotriva mongolilor. Marca lui Dragoş s-a extins de la Câmpulung la Vrancea şi avea reşedinţa la Baia, pe râul Moldova. Întemeierea mărcii lui Dragoş, sub suzeranitate maghiară, reprezintă prima etapă a întemeierii Moldovei şi este reliefată de tradiţia istorică a dublului „descălecat” al voievozilor maramureşeni Dragoş şi Bogdan.

A doua etapă a unificării s-a desfăşurat în 1359 şi a constat în înlăturarea autorităţii maghiare prin revolta populaţiei locale împotriva Drăgoşeştilor (Sas şi Balc, urmaşii lui Dragoş), fapt ce a coincis cu acţiunea lui Bogdan, voievod român din Maramureş care s-a răzvrătit împotriva politicii de catolicizare forţată a regelui maghiar şi de limitarea a autonomiei Ţării Maramureşului. Numit în documentele din cancelaria maghiară „infidel” (1343) şi „voievod necredincios” (1349), Bogdan din Cuhea a trecut împreună cu alţi români la est de Carpaţi alungându-l pe Balc şi fiind recunoscut ca voievod de populaţia locală. Teritoriul stăpânit de Bogdan cuprindea

Regele maghiar Ludovic de Anjou a organizat între 1364-1365 mai multe campanii la est de Carpaţi respinse de Bogdan. Victoria asupra maghiarilor a

8

Page 9: Constituirea Statelor Medievale Romanești

Constituirea statelor medievale româneşti

însemnat obţinerea independenţei Moldovei de sub suzeranitatea maghiară, care s-a extins şi organizat teritorial treptat în timpul urmaşilor lui Bogdan.

Etapa organizării politice a noului stat (a doua jumătate a secolului XIV)Consolidarea statelor medievale extracarpatice s-a realizat în timpul

urmaşilor întemeietorilor şi a constat în reglementarea relaţiilor cu statele vecine (Ungaria, Polonia), adoptarea unor măsuri pentru dezvoltarea vieţii economice, crearea şi organizarea instituţiilor statale (Biserica, Sfatul domnesc, armata) şi desăvârşirea unificării teritoriale (în cazul Moldovei).

În Ţara Românească, Basarab I a pus bazele unei dinastii (dinastia Basarabilor), fiind urmat la tron de fiul său, Nicolae Alexandru, iar acesta de fiul său, Vladislav-Vlaicu.

Nicolae Alexandru (1352-1364) a consolidat independenţa ţării adoptând titlul de „autokrator” (singur stăpânitor) după modelul bizantin – fapt de semnifica suveranitatea statului, şi a întemeiat Mitropolia ortodoxă a Ţării Româneşti (1359) la Curtea de Argeş, recunoscută de Patriarhia de la Constantinopol. Primul mitropolit a fost Iachint de Vicina, acceptat de Patriarh. Pe plan extern a reglementat relaţiile cu Ungaria şi a stabilit relaţii politice cu ţarul bulgar şi ţarul sărb.

Vladislav-Vlaicu (1364-1377) bate monedă de argint (bani, ducaţi, dinari) cu numele voievodului, al ţării şi însemnul vulturului, iar prin actul din 20 ianuarie 1368 acordă privilegii comerciale negustorilor braşoveni în Ţara Românească, stabilind vama pentru mărfurile aduse în ţară. A luat măsuri pentru organizarea bisericii, întemeind a doua mitropolie pentru Oltenia, cu sediul la Severin (1370) şi construieşte mănăstirea Vodiţa.

Pe plan extern stabileşte relaţii de vasalitate cu regele Ungariei, Ludovic de Anjou, primind ca feude în Transilvania Amlaşul, Făgăraşul şi Severinul (1366). Ocuparea cetăţii Vidin de către Vladislav a determinat expediţia militară a regelui Ungariei, Ludovic de Anjou (1368) respinsă de domnitorul român. Expansiunea otomană în Peninsula Balcanică determină ca în timpul lui Vladislav să aibe loc primele confruntări cu turcii otomani: 1369 este respinsă prima incursiune la nord de Dunăre a otomanilor, cu sprijinul lui Ladislau de Dăbâca, iar în 1371 domnitorul muntean participă alături de sârbi la prima confruntare otomană la sud de Dunăre, la Cirmen.

În Moldova Bogdan I a fost urmat de fiul său, Laţcu, iar acesta de Petru I Muşat, care a pus bazele dinastiei Muşatinilor, şi de fratele acestuia, Roman I.

Laţcu (1365-1374) a respins atacurile tătarilor în Moldova şi intră în legătură cu papalitatea, acceptând constituirea unei episcopii catolice la Siret (1370) în schimbul recunoaşterii titlului de „duce al Moldovei”. Răspândirea catolicismului în Moldova nu a avut succes, domnitorul revenind la ortodoxism.

9

Page 10: Constituirea Statelor Medievale Romanești

Constituirea statelor medievale româneşti

Petru I Muşat (1374-1391) a bătut primele monede de argint şi de aramă, cu legenda în limba latină şi însemnul capului de zimbru/ bour, a construit cetatea şi mănăstirea Neamţului, a mutat capitala de la Siret la Suceava, a organizat cancelaria domnească care emitea documentele oficiale ale ţării. A încercat să obţină recunoaşterea Mitropoliei Moldovei, numind pe mitropolitul Ieremia, dar a intrat în conflict cu Patriarhia de la Constantinopol, care a numit un alt mitropolit. Astfel, Mitropolia Moldovei va fi recunoscută de Patriarhie în timpul domniei lui Alexandru cel Bun (1401).

Pe plan extern, pentru a contracara tendinţele expansioniste ale Ungariei, se orientează spre alianţa cu Polonia. Astfel, a încheiat un tratat cu regele Poloniei, Vladislav Jagiello (1387) pe care-l recunoaşte ca suzeran, şi i-a acordat acestuia un împrumut de 3000 ruble de argint primind în schimb drept garanţie cetatea Halici şi teritoriul înconjurător. Prin intermediul domnitorului moldovean şi domnul Ţării Româneşti, Mircea cel Bătrân a încheiat în 1389 un tratat cu regele Poloniei.

Roman I (1391-1394), tatăl lui Alexandru cel Bun, a construit cetatea şi biserica de la Roman şi a desăvârşit unificarea teritorială a Moldovei, alipind şi partea de sud (Ţara de Jos), astfel încât în 1392 se intitulează „voievod al Ţării Moldovei de la munţi până la mare”.

Importanţa constituirii statelor medievale româneştiFormarea statelor medievale româneşti reflectă unificarea politică şi

evoluţia civilizaţiei româneşti de la formaţiunile prestatale la voievodatul unic. Acest fenomen a fost caracterisc întregului spaţiu locuit de români (unitatea medievală românească) dar în Transilvania a fost stopat de cucerirea de către regatul maghiar, iar în Dobrogea de către Imperiul Otoman.

Ţara Românească şi Moldova reprezintă două sinteze locale, care prin organizarea lor au asigurat funcţia de apărare împotriva cuceririi străine, au asigurat păstrarea fiinţei naţionale (menţinerea autonomiei statale) şi au jucat un rol important pe plan european în lupta împotriva expansiunii otomane.

10