Constiinta juridica, raspundere juridica

Autori:

Conf.univ.dr. Dumitru Popa

Avocat Botomei Mihaela (Baroul Bacau)

Ca institutie ce deriva de la societate si isi gaseste suportul in relatiile reciproce dintre oameni, dreptul este indisolubil legat de evolutia generala a societatii.Componentele sistemului juridic sunt: - constiinta – dreptul - relatiile juridice (ordinea de drept) Constiinta juridica joaca rolul unui receptor, primind stimulii pe care-i emite societatea, ii ordoneaza si ii supune unui examen axiologic. In acelasi timp, joaca si un rol de tampon, interpunandu-se intre acesti stimuli si realitatea normativa. Constiinta juridica apare ca o premisa a dreptului, iar functia sa normativa este mijlocita de ipostazele constiintei prin care omul devine subiect propriu- zis si titular de drepturi. Dreptul – (partea institutionala) se constituie ca un sistem de reglementare si de institutii care alcatuiesc cadrul substantial de referinta. Dreptul ca fenomen normativ da expresie cerintelor structurilor sociale de mai buna organizare a raporturilor umane in vederea obtinerii acelui echilibru social indispensabil pentru asigurarea climatului in care liberul arbitru si violenta sunt raportate la un anumit standard oficial de comportament. Dreptul ca sistem de norme si institutii are o sfera mai restransa decat juridicul – ca parte componenta a realitatii sociale. Dreptul suporta influente din partea cadrului fizic inconjurator, precum si din partea componentelor sistemului social. Elementele de influentare a dreptului se numesc factori de configurare a dreptului si sunt grupati in trei categorii:a).Cadrul natural este factorul de configurare a dreptului care are drept componente mediul geografic, factorii biologici, fiziologici si demografici.b).Cadrul social si politic influenteaza dreptul constituind un factor de configurare cu actiune specifica. Evolutia istorica a fenomenului juridic pune in lumina caracterul corelat al actiunii componentelor acestui factor: economicul, politicul, socialul si ideologicul. Factorul economic isi impune autoritatea si asupra celorlalte componente ale sistemului social. Un anumit tip de economie nu va fi strain de un anumit tip de ideologie, care isi va pune amprenta si asupra modului de receptare de catre drept a influentei economice. Asupra dreptului exercita inflente si structurile organizate ale societatii:statul, grupurile de presiune sau de interese si partidele politice ca structuri sociale nestatale. O notabila inflenta o exercita grupurile de presiune care direct, afirma ca nu doresc puterea. In realitate intervin direct in

§1

viata politica.c). Factorul uman reprezinta zona centrala de interes pentru orice legiuitor. Normele juridice reprezinta un important factor de socializare care modeleaza comportamentul uman. Dincolo de instinctul social al omului, comportarea sa in societate este determinata de functionarea cadrelor normative care prefigureaza conduita tipica ce corespunde interesului general.Dimensiunea umana a dreptului priveste drepturile fundamentale ale omului, garanteaza egalitatea deplina a tuturor oamenilor si posibilitatea de manifestare nestingherita in temeiul libertatii si demnitatii.

Constiinta juridica este o premisa a dreptului. Nu exista sistem de drept fara ca, înainte, acesta sa fie constientizat în primul rând de catre destinatarii sai. Mai mult, omul trebuie sa participe ca factor constient la derularea raporturilor de drept, ceea ce îi va permite sa actioneze respectând legea. Numai în aceste conditii se poate vorbi despre ordinea de drept. Constiinta juridica se structureaza pe doua paliere: o componenta rationala si anume ideologia juridica (ansamblul reprezentarilor cu privire la fenomenul juridic) si o componenta psihica – psihologia juridica (ansamblul trairilor emotionale: sentimente, dorinte, etc.)

Constiinta juridica constituie o premisa ideologica a elaborarii dreptului. Nici o lege, nici un act normativ  nu a fost adoptat inainte de a fi conceput ,inainte de a fi trecut prin constiinta juridica a celor care participa la actiitatea normativa si care sunt purtatori ai constiintei juridice  a societatii sau a unui grup social.

Constiinta juridica cuprinde si sfera realizarii dreptului , a aplicarii sale , a formarii si infaptuirii raporturilor juridice create pe baza normelor de drept , a respectarii dreptului.

Răspunderea juridică

Răspunderea juridica – este acea formă a răspunderii sociale stabilită de stat în urma încălcării normelor de drept printr-un fapt ilicit şi care determină suportarea consecinţelor corespunzătoare de către cel vinovat, inclusiv prin utilizarea forţei de constrângere a statului în scopul restabilirii ordinii de drept astfel lezate. Noţiunea de răspundere nu este specifică în exclusivitate dreptului, ea fiind folosită în toate domeniile vieţii sociale.

Răspunderea poate să fie de natură: politică, morală, juridică, religioasă, etc.; şi are un caracter corelativ, respectiv politic, moral, juridic, religios ş.a.m.d. Prin declanşarea răspunderii şi suportarea consecinţelor decurgând din ea se restabileşte ordinea de drept încălcată.

Legislaţia si jurisdicţia nu definesc noţiunea de răspundere juridică, legiuitorul fixând doar condiţiile în prezenţa cărora o persoană poate fi trasă la răspundere, respectiv principiile răspunderii, natura şi întinderea sancţiunilor susceptibile de aplicare şi limitele în care operează. Situaţia este similară şi în practica judiciară, care nu dă o definiţie a răspunderii juridice sau a vreuneia din formele acesteia, însă practica şi-a adus o valoroasă contribuţie la

§1

explicarea şi lămurirea condiţiilor şi formelor răspunderii juridice. Sensul frecvent atribuit noţiunii de răspundere este acela de obligaţie de a suporta consecinţele nerespectării unor reguli de conduită, de către autorul faptei contrare normei şi care poartă totdeauna amprenta dezaprobării sociale a unei asemenea conduite.

Condiţiile răspunderii juridice:

a) Fapta (conduita) ilicită Ea constă în săvârşirea unei anumite fapte rezultând dintr-o conduită neconformă cu legea sau ilicită a subiectului de drept. Faptul juridic ilicit presupune o conduită sau o atitudine manifestă contrară regulilor de drept şi care a încălcat norma prescrisă perturbând desfăşurarea normală a relaţiilor sociale. Noţiunea de conduită este atitudinea rezultată din voinţa şi conştiinţa obiectivată a omului. Un fapt devine ilicit numai atunci când conduita încalcă normele de drept, obiectul ilicitului juridic constituindu-l tocmai această încălcare. Fapta se compune din: acţiune care reprezintă atitudinea activă a autorului faptei ilicite sancţionată pentru că s-a materializat într-o conduită interzisă de normele prohibitive si inacţiune constă dintr-un fapt negativ, o conduită de abţinere sau de omisiune de la acţiunea prescrisă subiectului obligat să o săvârşească.

b) Rezultatul faptei ilicite îl reprezintă efectul sau consecinţa care decurge din săvârşirea ei sau din conduita avută. În funcţie de felul şi natura faptei efectele produse pot fi materiale, reprezentând transformări în lumea materială (decesul şi vătămarea persoanei fizice, degradarea sau distrugerea unui bun) iar altele pot fi efecte nemateriale (atingerea adusă onoarei şi demnităţii unei persoane, neîndeplinirea obligaţiei de supraveghere şi educare a minorilor de către părinţi )

c) Raportul sau legătura cauzală dintre fapta ilicită şi rezultatul dăunător In toate cazurile în care pentru existenţa încălcării ordinii de drept legea mai stabileşte, pe lângă săvârşirea acţiunii sau inacţiunii şi producerea consecinţelor ilicite pentru declanşarea răspunderii juridice, organului de aplicare a dreptului îi revine întotdeauna şi sarcina determinării existenţei sau inexistenţei raportului de cauzalitate adică a legăturii dintre faptul săvârşit şi rezultatul produs.

Cauzalitatea reprezintă un ansamblu de fenomene legate astfel între ele încât existenţa unui fenomen este determinată sau condiţionată de producerea unui alt fenomen. Fenomenul care determină existenţa unui alt fenomen se numeşte cauză, iar fenomenul astfel determinat sau produs se numeşte efect. In raport cu efectul, cauza este primordială, independentă şi obiectivă, în timp ce efectul este dependent secundar şi derivat întrucât izvorul său rezidă în cauză. Legătura dintre cauză şi efect este denumită cauzalitate sau raport de cauzalitate ("nexum cauzal").

d) Subiectul răspunderii juridice Subiecţii răspunderii juridice sunt:§

1

Persoana fizică - poartă răspunderea faptei sale dacă are responsabilitate juridică. Capacitatea de a răspunde exprimă aptitudinea de a da seamă pentru fapta ilicită săvârşită şi de a suporta toate consecinţele juridice decurgând din ea. Capacitatea de a răspunde este o formă specifică a capacităţii juridice şi nu se confundă cu o anumită capacitate determinată dintr-o ramură de drept.

Persoana juridică - răspunde pentru faptele persoanelor fizice care o compun în cazul acelor fapte săvârşite de acestea din urmă în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. Faptele ilicite ale conducerii persoanei juridice sunt considerate fapte ale însăşi acestei organizaţii colective, iar, în consecinţă, răspunderea va fi pentru fapta proprie, în timp ce faptele ilicite ale celorlalţi membri ai acesteia antrenează doar răspunderea pentru fapta altuia.

e) Vinovăţia reprezintă atitudinea psihică a subiectului faţă de fapta săvârşită şi de rezultatul acesteia. Ea este expresia unei atitudini psihice conştient negative faţă de valorile juridice ocrotite prin lege. Săvârşirea faptei ilicite este, de regulă, precedată de apariţia ideii devenită hotărâre sau rezoluţie şi transformată în manifestare de voinţă ce impulsionează şi declanşează energia necesară săvârşirii faptei. Individul aflat în deplinătatea facultăţilor mintale poate concepe şi aprecia caracterul ilicit al faptei sale cât şi urmările negative aferente ei. Pentru a putea răspunde sau a da seamă individul trebuie să aibă în acel moment al săvârşirii o voinţă conştientă faţă de rezultatele faptei sale şi liberă, neconstrânsă, putând hotărî nestânjenit în deplină cunoştinţă de cauză în vederea atingerii unui scop.

Vinovăţia cunoaşte două forme: Intenţia care este de două feluri; directa si indirectă si culpa – este forma mai puţin gravă a vinovăţiei şi îmbracă în dreptul penal două forme: cu previziune sau imprudenţă si fără prevedere sau neglijenţă.

În dreptul civil vinovăţia îmbracă forma culpei în culpa cu intenţie  si culpa fără intenţie.

f) Cauze care exclud caracterul ilicit al faptei şi cauze care înlătură răspunderea juridică : legitima apărare, starea de necesitate, constrângerea fizică şi constrângerea morală, cazul fortuit, iresponsabilitatea, beţia (involuntară), minoritatea făptuitorului, eroarea de fapt, situaţii în care, deşi există o faptă ilicită, rezultat periculos, raport de cauzalitate şi subiect, lipseşte vinovăţia autorului.

3. Formele răspunderii juridice:

Formele răspunderii juridice, în funcţie de apartenenţa normelor juridice la una sau alta din ramurile dreptului sunt:

§1

Răspunderea juridică de drept civil- Este forma tipică şi totodată cea mai dezvoltată a răspunderii juridice. Ea cunoaşte două forme: delictuală si contractual. Delictele civile sunt faptele ilicite cauzatoare de daune comise cu intenţie sau din culpă. Această formă delictuală cunoaşte doua feluri de răspundere : directă si indirectă

Răspunderea juridică de drept penal- Este un raport juridic penal de constrângere născut în urma comiterii unei infracţiuni .Temeiul răspunderii penale este infracţiunea , adică fapta care prezintă pericol social , este săvârşită cu vinovăţie şi este prevăzută de legea penală. Infracţiunile se pot împărţi în diferite categorii , cum ar fi : infracţiuni contra securităţi statului, contra persoanei, contra autorităţii, contra avutului privat, infracţiuni de fals etc.

Răspunderea juridică de drept administrativ-Cunoaşte trei forme: răspundere administrativ-disciplinară, răspunderea administrativ-convenţională, administrativ-patrimonială:

- administrativ-disciplinară: care este antrenată în situaţia producerii unor abateri care nu îmbracă caracterul de contravenţie.

- administrativ-patrimonială: care este antrenată în cazul în care statul trebuie să răspundă pentru prejudiciile cauzate ca urmare a unor erori judiciare ale organelor sale specializate cu atribuţii judiciare, ori pentru pagubele rezultate din acte administrative ilegale emise de administraţia de stat, ori prin nesoluţionarea în termenul prevăzut de lege a cererilor adresate autorităţilor publice.- administrativ-convenţională: care intervine în cazul săvârşirii unei contravenţii. Contravenţia este fapta care prezintă un pericol social mai redus decât infracţiunea, care este prevăzută ca atare de lege sau alt act normativ şi care este săvârşită cu vinovăţie.

Răspunderea juridică de dreptul muncii;În ramura dreptului muncii , răspunderea angajaţilor poate fi: - răspundere materială si răspundere disciplinară.Răspunderea materială: este antrenată în cazul în care angajatul încalcă cu vinovăţie obligaţiile de serviciu şi cauzează o pagubă unităţii la care este angajat.Răspunderea disciplinară: este antrenată când persoana încadrată, indiferent de funcţia sau postul pe care îl ocupă, încalcă cu vinovăţie obligaţiile pe care şi le-a asumat prin contractul de muncă.

Răspunderea juridică de drept constituţional.

Deţinătorii unui mandat politic sunt ţinuţi să răspundă pentru fatele lor, deziderat existent în concepţia statului constituţional şi democratic modern. Răspunderea celor aleşi în organele reprezentative ale statului este parţială şi fragmentată şi nu se poate compara cu altă formă de răspundere în ceea ce priveşte decizia.

Răspunderea juridică in dreptul international§

1

Raspunderea internationala a statelor a fost reglementata de ONU pentru statele membre in noiembrie 2001, in cadrul sesiunii 53 a Comisiei de Drept International. Seria de 59 articole incearca sa formuleze, in functie de codificare si dezvoltarea progresiva, regulile de baza ale dreptului international privind raspunderea statelor pentru actiunile proprii catalogate ca fiind incalcari ale normelor de drept international. Accentul este pus pe conditiile generale care fac un stat sa fie catalogat responsabil pentru incalcarea unor norme de drept international (acesta putandu-se realiza fie prin actiuni, fie inactiuni) si consecintele legale care rezulta. Articolele nu incearca sa definesca continutul obligatiilor internationale ce revin statelor, obligatii a caror incalcare ar da nastere responsabilitatii, aceasta fiind functia normelor primare de drept international. Prima parte a documentului defineste conditiile generale necesare pentru nasterea raspunderii internationale a statelor. Astfel, Capitolul I infatiseaza 3 principii de baza pentru raspundere din care rezulta restul articolelor ca un intreg. Chiar art.1 enunta “Fiecare act international al unui stat catalogat ca fiind injust naste raspunderea internationala a acelui stat pentru respectivul act “. Actul catalogat ca injust nu reprezinta astfel nimic altceva decat o incalcare a unei norme de drept international. Curtea Internationala de Justitie a fost nevoita sa aplice acest principiu intr-un numar destul de mare de cazuri in care CIJ a hotarat ca in cazul in care un stat comite un act international injust impotriva unui alt stat, raspunderea internationala se constituie imediat ca si cum s-ar desfasura intre cele 2 state, referindu-se la acest principiu si cand a afirmat ca refuzul de a executa o obligatie nascuta dintr-un tratat naste raspunderea

BIBLIOGRAFIE:

1. Albici Mihail, Despre drept şi ştiinţa dreptului, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005;

2. Anghel M.Ion, Anghel I Viorel, Raspunderea in dreptul international Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1998;

3. Ceterchi Ioan, Craiovan Ion, Introducere în teoria generală a dreptului, Ed. All, Bucureşti, 1998;

4. Corbeanu Ion, Corbeanu Maria, Teoria generală a dreptului, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2002;

5. Dvoracek V. Maria, Lupu Gheorghe, Teoria generală a dreptului, Ed. Fundaţiei Chemarea, Iaşi, 1996;

6. Humă Ioan, Teoria generală a dreptului, Ed. Fundaţiei Academice Danubius, Galaţi, 2000;

§1

7. Mazilu Dumitru, Teoria generală a dreptului, Ed. All Beck, Bucureşti, 2000;

8. Popa Dumitru , Raspunderea statelor si persoanelor in dreptul international public, Ed.Vasiliana ,98 Iasi,2004;

9. Popa Nicolae, Teoria generală a dreptului, Ed. All Beck, Bucureşti, 2002;

10. Voicu Costică, Teoria generală a dreptului, Ed. Sylvi, Bucureşti, 2000;

§1