CONFLICTUL ARMAT DIN DARFUR – Sudan

2003 – 2013

SCURTA DESCRIERE A CONFLICTULUI ARMAT DIN DARFUR-Sudan

Darfur este o regiune in sudan, aproape de marimea statului Texas. In ciuda climatului semi-arid, oamenii din Darfur au gasit metode ingenioase de supravietuire. Din 2003, forte armate ale guvernului sudanez (“Janjaweed”) au pornit un conflict armat cu gruparile rebele, Armata de Eliberare sudaneza si Miscarea pentru Dreptate si Egalitate. Implicata in miscarea impotriva rebelilor, armata guvernului a pornit o campanie de “inlaturare etnica” avand ca tinta cetatenii statului care fac parte din aceeasi grupare rasiala ca si rebelii.

Sute de sate au fost distruse de aceasta armata, iar in septembrie 2007 s-a confirmat numarul mortilor la 400.000, refugiati la 2,5 milioane, dintre care mai multi de 200.000 s-au deplasat spre tara vecina,Ciad, unde traiesc in taberele pentru refugiati ale diferitelor organizatii umanitare. Conflictul a distrus economia locala si comertul in Darfur. In ziua de azi, situatia se transforma dintr-un conflict intre aliantele rebele si guvern intr-o violenta lupta pentru putere si resurse ce include fortele guvernului cu suportul militiei, mai multe grupari rebele si banditii.

Pe 31 Iulie 2006, Consiliul de Securitate al Natiunilor Unite, Uniunea Africana si sudan au fost de accord ca o forta internationala militara de 26.000 de soldati sa-si desfasoare activitatea de mentinere a pacii in regiunea Darfur. O actiune minunata, cu efecte temporare, de scurta durata.

Una dintre cele mai importante probleme este ca in ultimii trei ani, guvernul sudanez si-a continuat politica de sustinere a militiei entice, planificand si tolerand atacurile asupra cetatenilor, permitand incalcari grave ale legii internationale sa ramana nepedepsite , inclusiv atacurile asupra fortelor Uniunii Africane si a personalului din cadrul agentiilor pentru ajutor umanitar.

Mii de oameni au nevoie disperata de ajutor si nu se poate ajunge la acestia datorita insecuritatii zonei si blocarea drumului de catre angajatii guvernului- civili sau militari. Guvernul sudanez cumpara si primeste munitie de la cateva tari, printe care China, Rusia si Ucraina. Venitul guvernului a crescut de cand s-a inceput exportul de ulei in 1999, de aceea s-au putut achizitiona diferite materiale pentru razboi.

TIPUL CONFLICTULUI ARMAT:DARFUR-Sudan

Tipul conflictului: civil (politic) si analiza acestuia din punct de vedere al Dreptului International Umanitar

În provincia occidentală Darfur, guvernul central sudanez răspunde unei insurecții populare printr-o represiune masivă de ordin genocidar. Sudanul a cunoscut două războaie civile de la câștigarea independenței (1956-1972, 1983-2002). Amândouă pot fi explicate prin dorința minorității arabe din valea Nilului de a-și impune prin forță dominația asupra majorității creștine din sud, astfel încât să își poată păstra privilegiile sociale și economice obținute în urma colonizării egiptene (1821-1885) și britanice (1898-1956).

Aceste două războaie au înrădăcinat ideea că problemele Sudanului se trag de la coexistența dintre grupul nordic, arab, radical islamic și grupul sudic, negru, creștin. Acest diagnostic s-a dovedit fals atunci când și negrii islamiști s-au revoltat împotriva puterii.

Provincie periferică, săracă și îndepărtată de capitala Khartoum, Darfur-ul a fost în mod constant neglijat de toate regimurile care au condus Sudanul, fie ele coloniale sau autohtone. Nici restul Sudanului sub-dezvoltat nu o ducea mai bine până în 1999, când economia petrolieră s-a dezvoltat și investiții minime au început să apară, însă doar în zona văii Nilului, locuită de cele trei triburi arabe Chaiquiya, Danagla și Jaaliyin, care se consideră cetățeni de primă clasă ai țării.

Revolta din Darfur își are originile în conflictul din anii ʼ80 dintre Libia și Ciad, atunci când, dorind să utilizeze Darfurul ca bază pentru lansarea operațiunilor militare, Muamar Ghaddafi, dictatorul libian, a contribuit substanțial la înarmarea triburilor arabe din regiune, în vederea includerii acestora în Liga Arabă pe care tocmai o crease. Însă liderii arabi din Darfur, majoritatea nomazi, nu au folosit acest echipament în lupta contra Ciadului ci au lansat o ofensivă împotriva conaționalilor lor negri, creștini. Astfel a început conflictul din Darfur care a făcut peste 10.000 de victime într-o perioadă de 16 ani.

În același timp, guvernul central sudanez recruta arabi și negri musulmani din Darfur într-o armată proprie, cu scopul de a lupta împotriva sudanezilor creștini din sud. Însă aceștia se simțeau mult mai apropiați de așa-zișii lor inamici decât de guvern. Astfel, au dezertat în masă, formând gherile de luptă în Darfur, împreună cu rebeli din sud. În februarie 2003, insurecția a izbucnit.

Elitele din provincia centrală nu mai puteau folosi argumentul religios. S-au repliat, astfel, pe tema arabității, recrutând forțe armate auxiliare pe acest criteriu, pentru a lupta împotriva negrilor. Însă era mult mai ușor să lovești în civili decât în aceste gherile, iar soldații arabi (janjawid) au recurs la atrocități cu caracter genocidar.

IDENTIFICAREA BELIGERANTILOR-parti in CONFLICTUL ARMAT DIN DARFUR-Sudan

Actori geopolitici: trei factiuni rebele non-arabe (Miscarea de Eliberare – SLM, Miscarea pentru Dreptate si Egalitate – JEM si Miscarea Nationala pentru Reforma si Dezvoltare constituita în decembrie 2004) vs. fortele guvernamentale (controlate de Frontul National Islamic) sprijinite de grupul armat Janjaweed (luptatori din triburile arabe locale, în mod deosebit din regiunea Darfur, situata în vestul Sudanului).

Astfel esenta conflictului din Sudan are trei coordonate: rasiala, in care nordul este dominat de arabii apartinind rasei albe iar sudul negroid populat de triburi bantu africane; o coordonata religioasa, cu un nord autoritar, islamic fundamentalist, conservator, ce a impus in toata tara legea islamica Sharia si a obligat sudul crestin si animist sa renunte la ritualurile religioase si la credinta lor; si o coordonata etnica, clara, daca ne gindim la falia rasialo-religioasa ce imparte tara de decenii (chiar daca la un moment dat, zona meridionala primise o oarecare autonomie) plus o situatie economica catastrofala dar care ar putea fi salvata de rezervele de petrol descoperite pe paminturile negrilor din sud, asa ca procesul de exterminare are aici si o baza economica.

APLICAREA PRINCIPIILOR DREPTULUI INTERNATIONAL UMANITAR in conflictul din DARFUR – Sudan

În materia dreptului internaţional umanitar există un set de reguli cunoscute sub numele de Principii fundamentale de drept internaţional umanitar, care reprezintă structura de bază a acestui corp de norme atât în formă convenţională, cât şi în formă cutumiară, asigurând chiar reglementarea unor cazuri neavute în vedere de regulile convenţionale. Toate regulile cutumiare sau convenţionale de drept internaţional umanitar au la bază aceste principii fundamentale, aşa cum întreg corpul uman are la bază coloana vertebrală.

Alături de clauza Martens sau principiul umanităţii, au fost formulate principiile distincţiei dintre civili şi combatanţi, al necesităţii militare, al proporţionalităţii şi al independenţei lui jus ad bellum de jus in bello. Dreptul de la Geneva a dezvoltat principiul distincţiei (art. 4 din Convenţiade la Geneva IV, art. 44 şi art. 48 din Protocolul adiţional I), principiul necesităţii militare, precum şi cel al proporţionalităţii (Protocolul adiţional I art. 51 şi 57). Principiul distincţiei dintre civili şi combatanţi în timpul conflictelor armate implică obligaţia combatanţilor de a se distinge între ei şi civili, dar şi de se distinge între obiectivele civile şi militare.

Principiul necesităţii militare este în strânsă legătură cu principiul proporţionalităţii şi al necauzării de suferinţe nenecesare. Conform acestui principiu, în sensul său larg, într-un conflict armat poate fi întreprins numai ceea ce este necesar pentru îndeplinirea unui scop militar. Aşadar, mijloacele militare folosite pentru atingerea scopului militar trebuie să fie proporţionale cu scopul militar urmărit. În sens restrâns, necesitatea militară nu poate fi invocată decât atunci când dreptul pozitiv permite în mod expres o excepţie motivată în acest fel de la o anumită interzicere sau restricţie a utilizării violenţei în dreptul umanitar. Scopul dreptului umanitar este de a stabili un echilibru între necesitatea militară şi exigenţele umanitare1.

Principiul independenţei lui jus ad bello de jus in bellum consacră aplicarea dreptului internaţional umanitar în toate conflictele armate, indiferent de caracterul licit sau ilicit al declanşării acestor conflicte armate prin raport la dreptul internaţional umanitar.

Analizand situatia din Darfur , obervam o incalcare a acestor principii prin :

Încălcări grave ale drepturilor omului în Darfur de forţele de securitate, care folosesc arme ce au fost vândute guvernului sudanez de China şi Rusia, a declarat grupul pentru drepturile omului Amnesty Internaţional, într-un nou raport.

Arme şi muniţii din China, Rusia şi Belarus sunt încă furnizate trupelor din Darfur, în ciuda dovezilor că acestea vor fi folosite împotriva civililor. "Exporturile includ furnizarea unor cantităţi semnificative de muniţie, elicoptere, avioane de atac, rachete aer-sol şi vehicule blindate" [1]

Nota[1] : Amnesty : grupul cu sediul la Londra

"China şi Rusia vând arme guvernului din Sudan, cunoscând faptul că multe dintre ele vor ajunge să fie folosite pentru a comite încălcări ale drepturilor omului în Darfur",[2] , "conflictul din Darfur este susţinut de fluxul constant de arme din străinătate".

Nota[2] : a declarat Brian Wood, un expert militar pentru Amnesty

În 2011, aproximativ 70.000 de persoane au fost strămutate din estul Darfurului, după ce guvernul a vizat grupuri etnice.

Fără un tratat puternic privind armele din Sudan, "embargourile pentru arme vor continua să fie încălcate şi milioane de oameni vor continua să sufere consecinţele transferurilor iresponsabile de arme, aşa cum se întâmplă în Darfur"[3]

Nota[3]: a adăugat Wood.

In legatura cu refugiatii, majoritatea negrii din sud, aici are loc cel mai mare genocid umanitar din istorie

Hrana este cu greu asigurata de catre Inaltul Comisariat ONU pentru Refugiati si de Crucea Rosie, datorita faptului ca trupele guvernamentale sau rebelii opresc convoaiele umanitare si le deturneaza, incurajind coruptia, bolile si moartea copiilor.

INCALCARILE NORMELOR Dreptului International Umantar PRIVIND CONFLICTUL ARMAT DIN DARFUR-Sudan

Urmările conflictului încă se manifestă în toate regiunile Sudanului. În Nord, guvernul a instaurat o atmosferă represivă, utilizând forțe de securitate pentru a aresta și reține activiști și rebeli suspectați, violând astfel dreptul la asociere și liberă exprimare. Ziarele sunt suspendate iar membrii opoziției hărțuiți constant, fiind îngrădit dreptul populației de a afla știri legate de abuzurile comise în Darfur și compromițând dreptul la informare necesar pentru susținerea alegerilor libere și corecte. În Darfur, autoritățile obstrucționează acțiunile UNAMID și au expulzat în 2009 13 agenții internaționale de ajutorare. Astfel, informațiile legate de nevoile celor 2.7 milioane de refugiați din Darfur sunt greu de obținut. În Sudanul de Sud, guvernul nu s-a dovedit capabil de a-și proteja cetățenii de luptele inter-etnice care au făcut peste o mie de victime.Forțele internaționale aflate în Sudan pot reduce efectele acestor încălcări ale drepturilor omului, punând protecția lor în centrul dialogului cu autoritățile din Nord și Sud, riscând altfel să desfășoare doar misiuni nesemnificative.

COMPORTAMENTUL COMUNITATII INTERNATIONALE FATA DE CONFLICTUL ARMAT DIN DARFUR-Sudan

Acţiunile militare ale UE. Cazul Darfur (2003 - prezent)

Conştientă de importanţa sa mondială din punct de vedere economic şi comercial, Uniunea Europeană îşi foloseşte influenţa pentru a se implica si contribui la aplanarea crizelor din lume. Uniunea promovează prosperitatea şi sprijină valorile democratice în lumea întreagă; în acelaşi timp, aceasta sprijină consolidarea stabilităţii şi bunăstării pentru cetăţenii din interiorul frontierelor sale. UE este în acelaşi timp cel mai mare furnizor de ajutor pentru ţările în curs de dezvoltare. Uniunea a creat o politică externă şi de securitate proactivă, cu

posibilitatea de a efectua misiuni de gestionare a crizelor şi de menţinere a păcii în Europa şi în întreaga lume.

          Uniunea Europeana pune in aplicare politica de ajutor umanitar prin trei instrumente:

ajutor de urgenţa,

ajutor alimentar,

ajutor pentru refugiaţi si pentru persoanele deplasate[2].

          Acţiunile Uniunii Europene sunt puse in practica de către  Oficiul pentru Ajutor Umanitar– (ECHO) [3]. . Comisia Comunitaţilor Europene, Raport al Comisiei pentru anul 2007, Bruxelle 2008 3. www.eur-lex.europa.eu

          Anul 2006 a fost un an plin de provocări, cu cereri suplimentare pentru resursele destinate ajutorului umanitar ale UE, din cauza:

    - situaţiei dificile a mii de persoane deplasate din cauza conflictului din Darfur în sudul Sudanului şi în regiunile de la frontiera cu Ciad,

          Ca donator de ajutor umanitar, Comisia Europeană, prin intermediul ECHO, cooperează îndeaproape cu partenerii de pe teren – organizaţii neguvernamentale, organisme ale Naţiunilor Unite şi ale Crucii Roşii/Semilunii Roşii – pentru a furniza hrană şi echipament, apă potabilă şi material de salubrizare, adăposturi, facilităţi medicale şi sisteme de comunicaţii temporare. Uniunea Europeană se aşteaptă ca nivelul prezent de dezastre naturale şi conflicte să continue şi a majorat numărul de agenţi pe teren, experimentaţi în evaluarea rapidă a necesităţilor, pentru a-şi ameliora răspunsul la crizele umanitare.

          Uniunea şi-a accentuat o implicare activă pe continetul African unde este nevoie deasemenea de rezolvarea şi aplanarea a diferitor situaţii de criză şi conflictuale.

          În 2006,  ECHO a alocat 322 milioane pentru ţările ACP (Africa, Caraibe si Pacific). Cele mai importante acţiuni s-au desfăşurat după cum urmează:

    - În Sudan , din cauza situaţiei din ce în ce mai grave din Darfur, alocarea bugetară a crescut de la 40 milioane de euro la 97 milioane de euro şi alte 17 milioane de euro au fost alocate pentru Chad ca reacţie la consecinţele mişcărilor populare sudaneze;

Din anul 2003 pîna in prezent, doua milioane de oameni au fost nevoiţi sa părăsească provincia Darfur din nord-vestul Sudanului. Dintre aceştia, un sfert de milion au plecat din zonă după 1 august 2006. Tara vecină, Ciad, este destabilizată de valul celor 250.000 de refugiaţi. In numai patru ani in urma conflictului  se estimează ca au murit 400.000 de oameni.

          În tot acest haos Uniunea Europeana s-a implicat activ pentru a rezolva acest genocid care a provocat moartea unui număr impresionant de oameni dar si fărimiţarea Darfurului atât din punct de vedere geografic cit şi economic.

          De la începerea genocidului pînă in prezent Uniunea Europeana a colaborat activ in trimiterea atît a trupelor militare cit a asistenţei şi ajutorului umanitar si financiar. Uniunea Europeana a aprobat oficial în octombrie 2007, trimiterea imediate a unei forţe militare in Ciad si nord-estul Republicii Centralafricană, afectate de conflictul din Darfur şi din cauza lipsei de securitate, din cauza răzvrătirii.

O declaraţie a miniştrilor de Externe a celor 27 de state membre ale Uniunii Europene au declarat la Bruxelles ca decizia de a lansa operaţiunea in Ciad si Republica Centrafricana a fost adoptată.

          Conform rezoluţiei 1778 al Consiliului de Securitate al ONU, din septembrie 2007, Uniunea Europeana încredinţează forţei numite EUFOR Ciad-RCA, (Forţa Uniunii Europene)[5] ,sarcina de  „a proteja  personalul ONU”, respectiv misiunea politiei Naţiunilor Unite şi cei 3.000 de poliţişti instructori, precum şi civili „expuşi pericolului” şi „personalul umanitar”. Aceasta va facilita sosirea ajutorului material contribuind la securizarea regiunii.

          EUFOR va supraveghea securitatea celor 241.000 de refugiaţi sudanezi veniţi din Darfur in estul Ciadului şi a altor 3.000 in nord-estul Republicii Centrafricane, precum şi a celor 179.000 de cetăţeni din Ciad şi 20.000 din Republica Centrafricana deplasaţi in interiorul ţarilor respective din cauza violenţelor.

          Mandatul acestei forţe formate din circa 3.700 de militari, dintre care peste jumătate francezi şi alţii din 13 ţari europene, este de un an.

          UE şi statele sale membre au  oferind o gamă largă de susţinere a Uniunii Africane  (UA),  un spectru larg de eforturi pentru a contribui la stabilizarea situaţiei din Darfur.

          Uniunea Europeana a contribuit la aplanarea conflictului  cu sume de bani considerabile de mari. Dealtfel ei au implicat în acest proiect in jur de peste 430 milioane de euro. Adiţional statele membre ale Uniunii Europene au contribuit cu ajutor material, alimentar, echipamentar etc, suma estimata a statelor membre s-a evaluat la o sumă de 115 milioane euro.

          O alta contribuţie a Uniunii Europene in acest conflict a fost numirea unui Reprezentant special in Sudan Torben Brylle,[6] numit in funcţie în 2007, care asigura coordonarea contribuţiei Uniunii Europene in AMIS (Suport UE in Uniunea Africana, Misiunea din Darfur).

          El deasemenea fiind asistat de către o echipă militară a Uniunii Europene.  Atunci cînd proiectul UNAMID se va sfirşi , acţiunile Uniunii Europene se vor finisa şi ele, avînd loc doar unele monitoringuri.

          Acest proiect efectuat de catre Uniunea Europeana  este unul dintre cele mai importante operaţiuni militare in afara continentului European şi fară asistenţă NATO, de cînd politica  europeană in materie de aparare a devenit cu adevarat operaţională, in 2001.

5. European Union Military Staff from Wikipedia, the free encyclopedia.

6. European Union delegation of the European Commission in Washington D.C. EU Support to the African Union Mission in Darfur (AMIS). 

În 2008, Curtea Criminală Internațională l-a acuzat pe Președintele sudanez Omar al-Bachir de sponsorizarea crimelor de război și a crimelor împotriva umanității. Curtea a decis că Bachir a intenționat să distrugă cele trei grupuri tribale din Darfur din cauza etnicității lor. În consecință, Curtea Internațională va emite un mandat de arestare pe numele lui Bachir.

În mai 2006, guvernul sudanez și cel mai mare grup rebel din Darfur au semnat un Acord de Pace care prevedea dezarmarea Janjawizilor și participarea rebelilor la guvernare. În 2007 ONU a adoptat o rezoluție prin care crea o forță de 26.000 de trupe, împreună cu Uniunea Africană, care devenea astfel cea mai mare forțăde menținere a păcii din lume (denumită UNAMID). Scopul principal al UNAMID este acela de a asigura implementarea efectivă a Acordului de Pace din Darfur, dar și de a proteja populația civilă, de a preveni atacurile armate și de a asigura securitatea reprezentanților organizațiilor umanitare din regiune.

Sudan - un genocid umanitar de proportii

tabara ( orasul) de refugiati din DARFUR (regiunea se vede mai bine pe harta de mai jos )

rebeli, inclusiv copii ce nu au alta cale decit sa lupte impotriva arabilor islamisti care le-au pustiit satele si omorat familiile

doua imagini cutremuratoare, in cea de a doua este o groapa comuna cu copii ucisii in timp ce erau la scoala

aceasta poza a luat Premiul Pulitzer in 1994