referat conflictul

22
Secretul și farmecul vieții noastre nu stau în lipsa unui conflict, ci în hotărârea și priceperea noastră de a-l rezolva. (Anton S. Makarenko) Conflictul este un fenomen social care apare când doi sau mai mulți actori aflați în interacțiune urmăresc scopuri incompatibile sau au intenții ori valori incompatibile. Noțiunea de conflict se referă la stările afective ale indivizilor, cum ar fi neliniștea, ostilitatea, rezistența, precum și toate tipurile de opoziție și interacțiune antagonistă dintre indivizi, inclusiv competiția. De altfel, conflict mai înseamnă și opoziție, dezacord sau incompatibilitate între două sau mai multe părți. Conflictul poate fi sau nu violent. Conflictul este definit de Boulding ca o situație de competiție în care părțile sunt conștiente de potențialele incompatibilități viitoare, în care fiecare parte dorește să ocupe o poziție care este incompatibilă cu dorințele celorlalți. Prin urmare, pentru ca o anumită situație să poată fi numită conflictuală, avem nevoie de două părți conștiente de pozițiile lor, cu dorințe incompatibile care să intre înanumite schimburi (fizice, virtuale, sentimentale, etc). Acea competiție poate fi definită într-un sens larg și este acceptată ca fiind o incompatibilitate mutuală între pozițiile potențiale ale unor unități comportamentale. Despre două poziții se poate spune că sunt incompatibile mutual dacă fiecare exclude pe cealaltă și dacă realizarea uneia face imposibilă realizarea celeilalte. Intensitatea competiției depinde de probabilitatea fiecărei unități comportamentale de a se muta în aria incompatibilă. Ceea ce merită subliniat e 1

Upload: doina-soltan

Post on 06-Aug-2015

2.421 views

Category:

Documents


3 download

TRANSCRIPT

Page 1: referat conflictul

Secretul și farmecul vieții noastre nu stau în lipsa unui conflict, ci în hotărârea și priceperea noastră de a-l rezolva.

(Anton S. Makarenko)

Conflictul este un fenomen social care apare când doi sau mai mulți actori aflați în interacțiune urmăresc scopuri incompatibile sau au intenții ori valori incompatibile. Noțiunea de conflict se referă la stările afective ale indivizilor, cum ar fi neliniștea, ostilitatea, rezistența, precum și toate tipurile de opoziție și interacțiune antagonistă dintre indivizi, inclusiv competiția. De altfel, conflict mai înseamnă și opoziție, dezacord sau incompatibilitate între două sau mai multe părți. Conflictul poate fi sau nu violent. Conflictul este definit de Boulding ca o situație de competiție în care părțile sunt conștiente de potențialele incompatibilități viitoare, în care fiecare parte dorește să ocupe o poziție care este incompatibilă cu dorințele celorlalți. Prin urmare, pentru ca o anumită situație să poată fi numită conflictuală, avem nevoie de două părți conștiente de pozițiile lor, cu dorințe incompatibile care să intre înanumite schimburi (fizice, virtuale, sentimentale, etc). Acea competiție poate fi definită într-un sens larg și este acceptată ca fiind o incompatibilitate mutuală între pozițiile potențiale ale unor unități comportamentale. Despre două poziții se poate spune că sunt incompatibile mutual dacă fiecare exclude pe cealaltă și dacă realizarea uneia face imposibilă realizarea celeilalte. Intensitatea competiției depinde de probabilitatea fiecărei unități comportamentale de a se muta în aria incompatibilă. Ceea ce merită subliniat e că toate conflictele implică competiție, dar competițiile pot exista și fără conflict.

Șuștac Zeno și Claudiu Ignat în lucrarea "Modalități alternative de soluționare a conflictelor (ADR)" au definit conflictul ca fiind "un fenomen social contextual determinat de ciocnirea dintre interesele, conceptele si nevoile unor persoane sau grupuri atunci când acestea intră în contact și au obiective diferite sau aparent diferite".

Etimonul cuvântului conflict vine din latinescul conflictus- “a ține împreună cu forța”.

Conflictul apare ca urmare a tendinţei uneia dintre părţi implicate, persoană sau grup de persoane, de a-şi impune punctul de vedere, sau interesele proprii. Acest comportament determină apariţia frustrărilor în grupul de oponenţi. În forma sa clasică, conflictul implică atitudini şi comportamente antagonice. În ce priveşte atitudinile, părţile în conflict cultivă antipatia reciprocă se consideră reciproc nerezolvabile, dezvoltă stereotipuri negative despre oponenţi. Comportamentele antagonice includ porecle insultătoare, sabotaje, sau chiar agresiuni fizice. În unele grupuri conflictul este stăpânit printr-o atitudine de colaborare care ţine conflictul la nivel minim, în altele, conflictul este ascuns sau reprimat şi nu este chiar atât de evident. În urma unui sondaj, mai mulţi manageri au recunoscut că

1

Page 2: referat conflictul

20 de procente din timpul afectat problemelor specifice s-a consumat cu activităţi legate de diferite conflicte (identificare, studiu, negociere) iar abilitatea de abordare constructivă a conflictelor este din ce în ce mai importantă. Astăzi trebuie să se accepte existenţa conflictului şi să se realizeze că încercarea de a elimina conflictele este o greșeală.Conform definiției clasice, conflictul reprezintă o opoziție deschisă, o luptă între indivizi, grupuri, clase sociale, partide, comunități, state cu interese economice, politice, religioase, etnice, rasiale, etc. cu efecte incompatibile, distructive asupra interacțiunii sociale. În schimb definiția modernă relatează că conflictele există atunci când două părți (persoane sau organizații) aflate în interdependență sunt aparent incompatibile din cauza percepției diferite a scopurilor, valorilor, a resurselor sau a nevoilor.

În viziunea lui Daniel Sapiro, conflictul înseamnă ciocnire materială sau morală violentă, situație controversată, stare de dușmănie (onflict armat, social, psihologic, politic, economoc). El asociază conflictul cu un arbore, iar fiecare parte a lui reprezintă o parte componentă a conflictului:

Solul- mediul social în care izbucnește conflictul (familia, colectivul, societatea); Rădăcina- cauzele multiple ale conflictului; Tulpina- (diferite părți)- părțile implicate în conflict; Scorbura- problema clar definite a conflictului; Florile- emoțiile proprii pozitive și negative ale celor implicate în conflict; Frunzele- acțiunile concrete ale persoanelor implicate; Fructul- soluția rezolvării conflictului.

Daniel Sapiro atenționează că orice măr care nu este mâncat la timp, cade, și din semințele lui ia naștere un pom nou- așa și orice conflict care nu este rezolvat la timp servește premise pentru nașterea unui conflict.

Conflictologia este disciplina care vizează analize având un caracter fragmentar și dispersat, permite să ne formăm o viziune inchegată, unitară asupra naturii, cauzelor, formelor și rolului conflictului relevând permanența și importanța fenomenului, certifică necesitatea disciplinei distincte care se ocupă în mod expres și sistematic cu studiul conflictului. Cum conflictul este un caz particular al interacțiunilor si relatiilor umane la diferitele paliere și în diferitele forme de organizare a vieții sociale, conflictologia devine o disciplină de convergență și interacțiune între mai multe științe socio-umane cu sfera de cuprindere mai largă, precum: istoria, economia politica, sociologia, politologia, psihologia generală și psihologia socială. Abordarea și analiza conflictului se realizează pe baza conceptelor și coordonatelor metodologice oferite de aceste discipline și în contextele relațiilor specifice ale grupurilor și activităților umane. Așa cum pe bună dreptate menționa S. Moscovici (1984)- “orice situație de opoziție, si cu atât mai mult una de tip conflictual,

2

Page 3: referat conflictul

se derulează nu între indivizi izolați, ci între purtătorii de credințe, reprezentări și atitudini structurate istoricește în cadrul unor structuri economice, culturale, educaționale, politice, religioase concentrice și diferențiate”.

Conflictele au existat mereu, există în prezent și din păcate probabil vor exista mereu.

Pe parcursul carierei didactice observi că în școala conflictele sunt de mai multe tipuri : elev-elev, profesor-elev, profesor-părinți, profesor-profesor, profesor-director.

Conflictele dintre elev-elev și cele dintre profesor-elev sunt cele mai numeroase și care cer o soluționare cât mai rapidă și eficientă pentru a nu periclita procesul instructiv educativ.

Conflictele dintre elevi apar din cauze concrete, care pot fi : -atmosfera competitivă-elevii sunt obișnuiți să lucreze individual pe baza de competiție, lipsindu-le deprinderile de a munci în grup, încrederea în colegi și profesori. Ei nu doresc decât Victoria asupra celorlalți și dacă nu o obțin își pierd stima de sine.

-atmosfera de intoleranță- în clasă se formează grupuri de interese diferite, iar lipsa sprijinului între colegi duce de mai multe ori la singurătate și izolare. Apar resentimente față de capacitățile și realizările celorlalti, neâncrederea și lipsa prieteniei.

-comunicarea slabă -aceasta reprezintă solul cel mai fertil pentru conflict. Cele mai multe conflicte pot fi atribuite neânțelegerii sau percepției greșite a intențiilor, sentimentelor, nevoilor și acțiunilor. Elevii nu știu să îșsi exprime în mod pozitiv nevoile și dorințele sau le este frică să facă acest lucru. Ei nu pot să îi asculte pe ceilalți.

Între elevi conflictele izbucnesc în cea mai mare măsură din cauza notelor, elevii considerându-se nedreptăţiţi, din cauză că nu pot învăţa la toate materiile la fel de mult, căci programul lor este prea încărcat. Lipsa de comunicare este iar un motiv care naşte conflicte, dar şi tupeul unor elevi; obrăznicia constituie un motiv de conflict, precum şi lipsa de respect faţă de anumiţi profesori care nu găsesc cea mai bună modalitate de a-şi câştiga respectul elevilor.

Elevii reacţionează în funcţie de profesor, astfel că sunt profesori cu care nu au conflicte: cei care sunt mai comunicativi, care le acordă mai multă atenţie, înţelegere, care sunt mai corecţi cu ei, faţă de care le este jenă să reacţioneze obraznic. Dar au şi conflicte puternice cu cei care ei consideră că nu îşi fac meseria de profesor, care îi pedepsesc nejustificat, care îi tratează discriminatoriu şi, în consecinţă, acordă note preferenţial sau cu superficialitate.

3

Page 4: referat conflictul

De altfel, abilitatea de a comunica presupune şi abilitatea de a rezolva conflictele de comunicare. Conflictul nu presupune în mod obligatoriu aspecte negative (tensiune, ceartă), deci comunicarea eficientă nu înseamnă camuflarea conflictului. Aceasta trebuie acceptat ca o parte firească a procesului de comunicare. Studiile de evaluare a programelor de dezvoltare a abilităţiilor de comunicare şi de management al conflictelor au identificat o serie de convingeri eronate despre conflicte în rândul participanţilor care scad eficienţa seminariilor de comunicare dacă nu sunt dezvoltate mesaje alternative. Cele mai frecvente convingeri eronate sau mituri despre conflicte sunt : conflictul are numai efecte negative, conflictul se rezolvă de la sine, a avea un conflict este un semn de vulnerabilitate.

Manifestările conflictuale dintre elevi reprezintă deci cea mai răspândită formă de violenţă şcolară, dar acest tip de violenţă se poate manifesta în orice grup de copii şi tineret. Cele mai frecvente forme ţin de domeniul violenţei verbale (certuri, conflicte, injurii, ţipete) şi sunt considerate situaţii tolerabile şi obişnuite în orice scoală, în contextul actual. În acelaşi domeniu au fost menţionate şi jignirile cu privire la trăsăturile fizice sau psihice. S-ar mai putea adăuga agresivitatea fizică manifestată de elevi atât în timpul activităţilor cât şi în pauze.

Există și conflictele elevilor faţă de profesor care se manifestă astfel: absenteism şcolar, indisciplina în clasă sau în recreaţii, ignorarea mesajelor transmise de cadrele didactic e refuzul îndeplinirii sarcinilor şcolare, atitudinile ironice sau sarcastice, zgomote în timpul activităţilor didactice.

Ca profesor puteţi accentua sau diminua factorii mai sus menţionaţi. De asemenea, poţi contribui la apariţia şi escaladarea conflictelor prin aşteptări exagerat de înalte faţă de elevi, conducând clasa prin reguli inflexibile, bazându-vă pe utilizarea autorităţii, instaurând o atmosferă de teamă şi neînţelegere.

Conflictele din partea părinţilor asupra cadrelor didactice se manifestă destul de frecvent chiar dacă aceştia nu sunt premanent la şcoală. Astfel de manifestări sunt cele verbale (ironii, discuţii aprinse, ţipete.), iar uneori chiar agresiuni fizice faţă de profesori sau faţă de alţi elevi ce sunt în conflict cu fiica sau fiul lor şi chiar faţă de propriul lor copil.

Problemele copiilor încep în familie şi pot fi rezolvate tot în familie. Când o persoană răneşte sufletul, ea se manifestă prin comportamente, cum sunt: rezistenţa, resentimentele, respingerea şi revolta. În efortul de transformare, de asimilare a naturii potrivit aspiraţiilor şi trebuinţelor societăţii se ivesc numeroase conflicte şi contradicţii. Conflictul dintre părinţi şi copii este greu de controlat. Când copiii deţin controlul, ei scapă de sub cel al părinţilor. Dacă este înţeles, dacă se vorbeşte cu el, dacă i se explică anumite lucruri, fără a fi mereu cosiderat „mic”, copiii învaţă să fie cooperanţi, acceptă îndrumarea

4

Page 5: referat conflictul

părinţilor. Atât părinţii cât şi şcoala trebuie să folosească metode adecvate, educative care să îndepărteze cât mai mult aceste conflicte.

Conflictele profesor-elev izbucnesc și în urma impunerii de către educator a unor reguli de acțiune și comportare fără a li se cere elevilor opinia. Deoarece cele mai bune și mai respectate reguli sunt cele pe care indivizii le formulează personal, cadrele didactice pot să provoace momente de cooperare și negociere pentru elaborarea unor norme de conviețuire socială. Pentru a duce la îndeplinire această idee trebuie să urmam un plan, astfel : -stabiliți reguli cu ajutorul clasei; -prezentați lista de reguli clasei și explicați rațiunea fiecărei reguli; -decideți împreună consecințele pentru încălcarea regulilor; -afișați regulile și sancțiunile și verificați dacă toata lumea le știe; -nu faceți rabat de la respectarea regulilor –trebuie să existe și sancțiuni mai puțin grave pentru a putea fi aplicate, există circumstanțe atenuante; -sancțiunile vor fi destul de severe dar nu exagerate pentru a nu crea resentimente care împiedică schimbarea comportamentului; -asigurați-vă că elevul înțelege de ce a fost sancționat; -nu umiliti! sancțiunea trebuie să schimbe, nu să stârnească dorința de răzbunare.

Monica Reu menționează că între oricare două persoane există, la un moment dat, conflicte, pentru că nu putem privi lumea în același fel și pentru ca fiecare ființă are un alt mod de a face lucrurile. Conflictele aici apar, la nivelulul strategiilor pe care le alegem, fie că e vorba de familie sau locul de muncă.

Conflictele nu sunt neaparăt un lucru rău, pentru că deși putem folosi un conflict pentru a ne face viața mai nefericită, tot așa putem folosi un conflict în a ne apropia mai mult. Pare utopic, însă este posibil; conflictele apar, însă este foarte important felul în care le gestionăm.

De multe ori, deși conflictele pornesc de la lucruri banale, se ajunge la situații în are partenerii de cuplu se jignesc, se șantajează, se ajunge la despărțire iar copiii sunt, de cele mai multe ori, victimele acestor conflicte între părinți. Despărțirile urâte au un efect foarte dureros asupra copilului, care în vâltoarea acestei lupte între părinți, de cele mai multe ori este ignorat; ambii părinți sunt atât de implicati în conflictul dintre ei încât copilul de multe ori nu este luat în seamă.

De foarte multe ori copiii sunt tentați să creadă că orice conflict dintre părinți este din vina lor și își doresc să poată face ceva pentru a evita certurile, iar sentimentul acesta de neputință este copleșitor pentru un copil. Chiar dacă nu ințeleg cuvintele, copiii percep

5

Page 6: referat conflictul

energia cu care se poartă o discuție, înțeleg intenția fiecăruia dintre părinții lor, iar asta îl afectează. Bineînțeles că pe masura ce copilul crește, crește și capacitatea lui de a înțelege, este important că părinții să poarte un dialog cu copilul dacă acesta îi vede certându-se, pentru a afla imediat ce anume se intâmplă în sufetul lui în acel moment. Este esențial ca un copil aflat într-o astfel de situație să-i fie ascultate toate temerile, și să fie înțeles, pentru a putea trece, la rândul lui, peste conflict sau peste despărțire, dacă se ajunge aici, și pentru a fi împăcat cu situația, atât cât se poate.

Operele scriitorilor la fel creionează diferite tipuri de conflicte. Ion Druță îl prezintă pe Horia din “Clopotnița” încadrat în o luptă mare. Avea în față două duzine de boturi de humă, și de dânsul depindea ce se va alege până la urmă din huma ceea. Vor fi oamenii demni de acest pământ ori niște lași; vor privi lumea cinstit, cu fruntea sus,ori o vor fura hoțește, cu coada ochiului; vor apăra ceea ce este măreț și sfânt ori vor trăda totul, căutând să le fie lor cât mai bine. Conflictul, aici ia proporțiile unei lupte ireconciliabile, de vreme ce Nicolai Baltă obține să se acopere cu scânduri ușile și ferestrele Clopotniței, un biet Simionel oferindu-se să bată în cuie Clopotnița pentru cinci ruble pe oră, iar un grup de colhoznici tăind scândura trebuitoare, de parcă Clopotnița n-ar fi fost și pentru ei un lucru sfânt. Abia când se află că noaptea nu se știe cine a smuls scândurile de pe Clopotniță și le-a aruncat cât ți-i dealul cela de mare, Horia se liniștește întrucâtva: cineva se trezise, pe cineva îl durea inima după importantul monument de istorie. Dar n-avea temei liniștea lui: același Simionel smulgea scândurile, noaptea, pentru ca a doua zi să mai câștige cinci ruble pe oră. Lupta fiind inegală, Balta bucurându-se de susținerea tacită a autorităților, oamenii având teama de a ieși deschis împotriva lui (de fapt, un profesor, Haret Vasilievici, a avut pana la urmă curajul de a-l înfrunta categoric, energic, demn), mai apoi directorul lănsând în ședinta consiliului pedagogic însinuarea că Horia Holban îl urăște pentru ca el, Balta, ar fi avut un roman de dragoste cu Jeannette, inimosul profesor de istorie nimerește în spital la Chișinău. Este prețul pe care i l-a cerut tenacitatea de luptător, de ocrotitor în fapte al monumentelor de istorie, de educator al unor cetățeni care să prețuiască și ei valorile autentice ale trecutului.

Aureliu Busuioc relatează un alt tip de conflict în “Singur în fața dragostei”- Negrescu, personajul principal al romanului pleacă la şcoală, neavând prima oră începe să citeasca ziare apoi se duce spre cabinetul său unde Spînu,Tamara şi franţuzoaica îl întîmpină cu nişte saluturi şterse, iar Spînu cu nişte priviri asasine îi trînteşte ziarele pe masă. Această agitaţie e din cauza că profesoara Viorica l-a pălmuit pe Spînu, deoarece el a buzunărit un elev în faţa la toată clasa. Spînu apasă soneria şi în cancelarie vin toţi profesorii.

De altfel, orice conflict ia naștere de la ceva…6

Page 7: referat conflictul

Etapele unui conflict ar fi următoarele: dezacordul- este neânțelegerea care apare ca urmare a diferențelor asupra unor valori

sintetizate în cultură precum și ca urmare a lipsei de informații corecte asupra partenerilor de interacțiune, dar și din interese economice, politice, sociale diferite ale celor care intră în contact;

confruntarea apare pe fondul unei ideologii care motivează actorii din confruntare în a susține o anumită idee contrară cu a celorlalți.Caracteristica principală acestei etape este tensiunea crescută a interacțiunilor. Efectul degenerării opiniilor contrare permite apariția violenței ca mijloc de rezolvare a diferendelor. Sociologii insistă pe această etapă deoarece în acest moment apare nevoia unei soluții raționale. Modul de gestionare a acestei etape își pune amprenta în evoluția interacțiunii. Escaladarea conflictului sau rezolvarea conflictului, se hotărăște în această etapă.

escaladarea- în acest moment tensiunea dintre părțile care se confruntă este maximă. Posibilitatea apariției conflictului violent este mare. Un motiv principal al escaladării conflictului este agresivitatea argumentelor, indivizii tind să-și suspende discursul și acțiunea rațională înlocuindu-le cu acțiuni iraționale chiar violente.

de-escaladarea și rezolvarea conflictului sunt două etape convergente, ambele au ca scop obținerea unei situații de calm și cooperare intermediate de soluțiile raționale imaginate.

Cauze posibile, manifeste latent ale conflictelor interumane:

- nevoile fundamentale: acele lucruri de care avem nevoie ca sa supravietuim: hrana, apa, aerul, adăpostul, energia;

- valorile diferite, atunci când oamenii împărtășesc credințe diferite (religii sau etnii diferite);

- percepții diferite- când oamenii văd sau gândesc diferit despre un anumit lucru;- interesele diferite, preocupări, opțiuni  diferite;- resursele limitate, cantitatea redusă  în care se găsesc anumite lucruri necesare; - nevoile psihologice de a ne simți capabili, de a fi acceptați, importanți, sănătoși,

iubiți;- inegalități individuale și discriminări sociale;- incapacitatea părților de a ajunge la  un compromis reciproc acceptat;- acces competițional la oportunități crescute (angajare, promovare profesională);- dorința de dominare, de putere, de prestigiu social;- dorința de manipulare și tehnici de culise;

7

Page 8: referat conflictul

- lipsa de comunicare sau disfuncția acesteia;- lipsa de transparență în acțiuni, favorizarea minciunii;

Strategii de abordare a conflictelor, un conflict are șanse mai mari de amplificare (escaladare) dacă:

- se mărește emoția manifestată (furie, frustrare);- crește amenințarea percepută;- se implică mai multe persoane, care se asociază părților;- copiii (elevii) nu au fost prieteni înainte de conflict;- copiii implicați au puține cunoștințe și abilități de obținere a păcii.

Un conflict are șanse mai mari de reducere dacă:

- atenția se va concentra pe problemă, nu pe atenție, nu pe participant;- scade emoția manifestată;- copiii din conflict erau prieteni înainte; - copiii știu cum să cadă la pace sau au pe cineva care să-i ajute în acest sens.

Unele tehnici în rezolvarea de conflicte:

- calmarea, liniștirea (de moment) :- retragerea în anumite spații, separate;- respiră adânc și numară până la 10;- așezarea pentru câteva minute;- medierea (aplicabilă la cele mai multe conflicte);- ascultarea reflexivă (activă);- povestirea (potrivită pentru rezolvări publice);- jocul de rol;- cooperarea- elevii învaţă să lucreze împreună, să aibă încredere unii în alţii şi să-şi

împărtăşească preocupările;- comunicarea- elevii învaţă să observe atent, să comunice cu acurateţe ceea ce au de

spus, să-i asculte atent pe ceilalţi;- toleranţa- elevii învaţă să respecte şi să valorizeze pozitiv diferenţele între oameni,

să înţeleagă propriile prejudecăţi şi modul în care acestea acţionează;- expresie emoţională pozitivă- elevii învaţă să-şi exprime sentimentele, în special

supărarea sau nemulţumirea, în modalităţi neagresive şi nedistructive: ei învaţă auto-controlul;

- cunoaşterea cauzelor care pot provoca conflictul reprezintă una dintre precondiţiile managementului eficient al acestuia.

Principalele cauze ale conflictului la nivelul clasei sunt:8

Page 9: referat conflictul

- atmosferă competitivă- elevii au fost obişnuiţi să lucreze individual pe bază de competiţie. Elevilor le lipseşte deprinderea de a munci în grup, încrederea în colegi şi profesori. Ei nu doresc decât victoria asupra celorlalţi şi dacă nu o obţin îşi pierd stima de sine. Competiţia apare în toate momentele, chiar în cele în care ea este neproductivă.

- atmosfera de intoleranţă- în clasă se formează clici. Lipsa sprijinului între colegi duce de multe ori la singurătate şi izolare. Apar resentimente faţă de capacităţile şi realizările celorlalţi, neîncrederea şi lipsa prieteniei;

- comunicare slabă- ceasta reprezintă solul cel mai fertil pentru conflict. Cele mai multe conflicte pot fi atribuite neînţelegerii sau percepţiei greşite a intenţiilor, sentimentelor, nevoilor şi acţiunilor celorlalţi. Elevii nu ştiu să-şi exprime în mod pozitiv nevoile şi dorinţele sau le este frică să facă asta. Ei nu pot să-i asculte pe ceilalţi. Nu există contextul sau climatul necesar pentru aceasta.

- exprimarea nepotrivită a emoţiilor- orice conflict are o componentă afectivă. Conflictele se vor accentua atunci când elevii au sentimente deplasate, nu ştiu să-şi exprime supărarea sau nemulţumirea într-un mod neagresiv, îşi suprimă emoţiile, sunt lipsiţi de auto-control.

- absenţa priceperilor de rezolvare a conflictelor- elevii şi profesorii nu ştiu să răspundă în mod creativ conflictelor. Ei preţuiesc şi utilizează modalităţi violente de soluţionare a acestora, urmând adesea modele furnizate de filmele de consum.

Între agresiune şi inacţiune există o gamă foarte largă de răspunsuri. A câştiga sau a pierde, ca individ, nu sunt singurele ieşiri posibile dintr-un conflict. Cea mai bună soluţie este cea în care ambele părţi câştigă. Pentru a se ajunge la soluţia câştig- câştig, profesorul poate utiliza o serie de tehnici de rezolvare a conflictelor, cum ar fi:

- potolirea unei bătăi;- medierea;- ignorarea;- povestirea;- răgazul- formular de descriere a conflictului;- strategia celor 3R.

Se spune că “în lume sunt mai multe conflicte decât fire de nisip” şi poate că este adevărat, tot atât de adevărat pe cât este şi faptul că însăşi societatea ne influenţează sistemul de valori, principii şi credinţe, comportamentul şi punctele de vedere asupra conflictelor. Proverbele-mesaj ca ”dinte pentru dinte, ochi pentru ochi”, “cine scoate sabia,

9

Page 10: referat conflictul

de sabie va pieri”, nu pot să nu ne marcheze. O privire ofensivă, o replică depreciativă sunt capabile să determine un conflic.

Oricine poate şi trebuie să trateze situaţiile conflictuale astfel încât comportamentul atacatorului să nu se accentueze şi respectul faţă de propria persoană să nu fie lezat.

Negocierea este un proces de rezolvare a unui conflict apărut între părți, în care părțile își modifică pretențiile pentru a ajunge la un compromis acceptabil. Acest proces a dat roade în elaborarea unor norme de conviețuire acceptate și respectate de către elevi.

Pe lânga negociere există și alte strategii de abordare a conflictelor : -strategii de prevenire- prin crearea unui climat care să îi stimuleze pe oameni să caute soluții de tip “câștig-câștig” sau cel puțin un anumit compromis. -strategii de ignorare: - în cazul în care conflictele nu sunt prea serioase -strategii de tolerare: -dacă conflictul este constructiv, banal, temporar. -strategii de reducere/limitare: -pe termen lung: -separarea -medierea -apelul -confruntarea -pe termen scurt -arbitrarea -persuasiunea -constrângerea -cumpătarea -strategii de soluționare: -se aplică pe termen lung și urmăresc să identifice soluții pentru conflictul respectiv.

Oricare ar fi conflictul și de orice fel, profesorul trebuie să afle, mai întâi de toate, cauzele conflictului pentru a identifica strategiile de rezolvare a acestuia în mod corect.

Credințele, percepțiile, valorile, nevoile și sentimentele noastre intervin inevitabil în orice conflict în care suntem implicate. Modul în care rezolvăm conflictele este influențat de ce simțim față de noi înșine, de ce relații avem cu ceilalți și de cum valorizăm și cum vedem lumea.

Un sentiment ridicat al valorii proprii poate ajuta la prevenirea escaladării conflictelor, deoarece oamenii cu un astfel de sentiment cad mai greu pradă prejudecăților față de alții. De asemenea, cei cu un sentiment sănătos al propriei lor valori sunt mai puțin

10

Page 11: referat conflictul

susceptabili să aibă prejudecăți față de alții și sunt mai apți să înțeleagă perspectiva celeilalte personae în cazul unui conflict.

Ca oameni, noi avem fiecare experiențe unice și percepem lumea dintr-un punct de vedere diferit. Unicitatea este una din calitățile noastre cele mai importante: nu există doi oameni care să fie exact la fel. De aceea, fiecare din noi poate adăuga ceva la culoarea și freamătul vieții. Nu este mai puțin adevărat că unicitatea noastră poate fi, de asemenea, o sursă de necazuri și de conflicte. Deoarece nu vedem lumea exact la fel, pot apărea percepții eronate neânțelegeri și diferențieri în ceea ce privește valorile și nevoile noastre. Aceste diferențe influențează modul în care acționăm, simțim și în care reacționăm.

Comunicarea eficientă este esențială în arta de a face față conflictelor. Totuși când ne aflăm în situații conflictuale, comunicarea devine adeseori complicată și delicată. Se poate întâmpla să ne fie greu să ne exprimăm adevăratele noastre sentimente; se poate întâmpla, de asemenea, să ne simțim frustrate pentru că ceilalți nu înțeleg exact ceea ce simțim noi.

Un element important al comunicării eficiente este de a ne păstra mintea deschisă și de a-i asculta pe ceilalți. Conflictele apar deseori când credem că știm care este pozoția altor personae; în lipsa unei comunicări eficiente, s-ar putea să nu fim în stare să înțelegem că supozițiile noastre nu sunt corecte. De exemplu, tăcereaa poate fi interpretată în mai multe feluri: ca semn de furie, de oboseală, de resentiment, de confuzie sau chiar ca semn al durerii de gât. Uneori, cercul vicios al conflictului devine tot mai distrugător, din fericire, suntem în stare să ne formăm cu toții anumite competenții care să ne ajute să prevenim chiar și apariția acestui cerc vicios al conflictelor.

Conflictele sunt alimentate adeseori de modurile diferite în care percepem lucrurile și de comunicarea insuficientă. Suntem mai bine pregătiți să facem față eficient conflictelor cînd suntem în stare să înțelegem punctele de vedere ale altora și când suntem echipați cu competențe de comunicare.

Conflictele, de altfel, constituie o componentă naturală, inevitabilă a vieții sociale a fiecăruia dintre noi. Cei mai mulți oameni consideră conflictele ca fiind ciocniri distructive, ireconciliabile, în urma căror unii câștigă în defavoarea altora. Dar preocuparea de tip științific privind căile de a face față conflictelor adus la dezvoltarea unor modele și strategii de abordare eficientă și constructivă a conflictelor.

Mulți oameni reacționează ca și cum conflictele ar fi bătălii între puncte de vedere diferite, între idei, necesități sau valori. În mod normal, în perioada când nu există nici un conflict, oamenii se supun regulilor, normelor și legilor societății lor.

Nu putem trăi în conflict cu noi înşine.

11

Page 12: referat conflictul

Legea tăcerii - ocolirea oricărui conflict.

Sunt un adevar care încă nu se acceptă pe sine ca lege, o existență plină de conflicte.

Bibliografie:

1. E.Dragomir, M., Breaz, M., Breaz, D., Pleşa, A. (2001) Mic dicţionar demanagement educaţional , Editura Hiperborea, TurdaDumitriu, Gheorghe, (2003);

2. Psihopedagogie, E.D.P.-R.A., BucureştiIucu, Romiţă, (2006);3. Managementul clasei de elevi, Editura Polirom, IaşiJoiţa, Elena, (2000);4. Managementul educaţional , Editura Polirom, IaşiStan, Emil, (2002);

12

Page 13: referat conflictul

5. Managementul clasei de elevi, Editura Teora, Bucureşti;6. Coordonator Corina Leca, Evaluarea competentelor civice ale elevilor, Ed. Fildner,

Bucuresti, 2004;7. M.E.C. Consiliul national pentru pregatirea profesorilor, Mamagementul

conflictului- ghid pentru formatori si cadre didactice, Bucuresti, 2001;8. Coordinator si redactor Ileana Sorinela Teodorescu, Interferente didactice – periodic

pentru initiative si dezvoltare profesionala in educatie, Ed. Corgal Press –Bacau Nr. 3/ 2006;

9. Un ghid prin labirintul artei de a face față conflictelor. Conflictele și comunicarea, editura ARC, 1998.

13