CONDIŢII NATURALE IAŞI

1.1 AŞEZAREA GEOGRAFICĂ

Oraşul Iaşi este situat în partea de est a României şi anume în sudul Câmpiei deluroase a Jijiei,

câtre contactul acestuia cu Podişul Central Moldovenesc. Oraşul se extinde în şesul larg al Văii

Bahluiului şi pe versanţii acesteia, reprezentaţi prin terase fragmentate de către vşile râurilor

Ciric,Ţicau,Podgoria Copou şi Rediu în nord şi prin flancurile abrupte ale dealurilor

Miroslava,Cetăţuia,Capriţa şi Bălan în sud.

Aşezarea oraşului îmbină un relief variat de terase şi coline ce se succed ascendent, diferenţiindu-

se net de aşezarea din şesul Bahluiului, sau de cel al pantelor mai dulci sau mai abrupte de versanţi spre

văile care diferenţiază colinele. Aşezarea sa oferă vederi de pe colinele din sudul oraşului, total sau parţial

şi în general de la cote din ce în ce mai ridicate care domină oraşul şi care formează o dublă ghirlandă de

puncte de belvedere în imediata apropiere de pe dealurile Bucium. Cetăţuia, Galata, şi Miroslava, sau mai

departe, de culmile Holmul Mare, Păun-Repedea, profunzime de culmile împădurite ale poienilor

Bârnovei şi Mogoşeştilor. Caracteristic oraşului este perceperea peisajului exterior de pe întreg

cuprinsul sau care este variat, de un pitoresc deosebit, ca şi vederile peisagiste de un farmec unic sub care

apare oraşul văzut din împrejurimi. Dar chiar în cadrul oraşului sau de pe cornise, de la o colină la alta,

acesta îşi deschide frumuseţile interioare în desfăşurări de siluetă sau de ansamblu care impresionează.

Acestora li se adaugă, sporindu-le frumuseţea, luminozitatea ce împrumută oraşului o coloristică

specifică sau clarobscurul vegetaţiilor ce se succed în departare ca un fundal de basm imaginilor de prim

plan.

Aceste aspecte pozitive de arhitectură peisageră şi estetică urbană constituie pentru oraşul Iaşi una

din trăsăturile cele mai caracteristice, fixându-i cu predominanţă specificul.

1.2 GEOLOGIA ŞI ALCĂTUIREA LITOLOGICĂ

Teritoriul municipiului Iaşi, se integrează în ansamblul podişului Moldovei, având o

alcătuire geologică relativ simplă, o mobilitate tectonică redusă şi cu o structură biologică destul de

uniformă.

Aşa cum rezultă din forajele adânci, executate în zonele Nicolina şi Socola, formaţiunile

geologice de până la 1931m aparţin la bază precambrianului, apoi ordovicianului şi silurianului din cadrul

erei paleozoice. Cea mai veche formaţie geologică – respectiv soclul Platformei Moldoveneşti – se

găseşte în fundamentul oraşului la 1121 m adâncime şi este de vârstă precambriană. Peste acest

fundament se află o cuvertură de depozite transgresive, în grosime de 518,90 m, formată din gresii şi

şisturi argiloase.

În atenţia proiectului nostru, se menţin cele mai noi depozite care apar pe teritoriul judeţului şi

al oraşului, cu grosimi de 10 – 30 m, formate din nisipuri şi pietrişuri la bază, argile şi loessoide la partea

superioară.

La acestea se adaugă aluviunile din şesul Bahluiului şi a afluenţilor şi argile sau luturi nisipoase

de origine deluvio-coluvială.

1.3 CONDITII PEDOLOGICE

Din punct de vedere pedo-geografic teritoriul judeţului aparţine provinciei moldo-sarmatice, care

se caracterizează prin interferenţa tipurilor de sol est-european cu cele central-europene. Învelişul de sol

de pe teritoriul oraşului este foarte mozaicat, consecinţă a diversităţii factorilor geografici cu rol

pedogenetic - climă, vegetaţie, relief, roci, ape freatice, ş.a.

Astfel pe colinele joase din nordul Bahluiului şi vestul Nicolinei, predomină molisolurile, pe

coasta Bucium şi pe platoul înalt Repedea argiluvisolurile, pe restul Bahluiului şi a văilor afluenţilor se

află solurile hidro-halomorfe, iar pe versanţi rolul preponderent în deţin solurile slab dezvoltate.

Molisolurile

Reprezentate prin cernoziom, cernoziom cambric şi cernoziom argiloiluvial, sunt caracteristice

platourilor interfluviale şi versanţilor slab înclinaţi din zona Câmpiei Moldovei.

S-au format în condiţiile bioclimatice ale stepei şi silvostepei pe luturile loessoide (local pe

marne).

Argiluvisolurile

Sunt reprezentate prin solurile cenuşii, solurile brune şi solurile brune luvice (podzolite). Solurile

cenuşii din jurul laşilor se caracterizează printr-un conţinut mai redus de humus (2,5 - 4%), textură

mijlocie şi structură glomelurală, mai puţin stabilă în orizontul superior. Solul brun este foarte puţin

reprezentat la tranzitul dintre solurile cenuşii ale Coasei laşuhii, la solurile brun-luvice de pe platoul

Repedea - Păun. Solul brun-luvic (brun podzolit) se caracterizează printr-un grad redus de saturaţie în

baze (55 - 70%) şi reacţie accentuat acidă (pH 5,3 - 6), cărora li se asociază conţinutul redus de humus (2

- 2,5 %).

Solurile hidro-halomorfe

Au o largă extindere în spaţiul oraşului, ocupând cea mai mare parte din şesul Bahluiului şi din

şesurile afluenţilor. Formarea lor este consecinţa stratului acvifor mineralizat şi apropiat de suprafaţă.

Sunt caracterizate prin lăcovişti salinizate şi lăcovişti mlăştinoase.

Lăcoviştile salinizate sunt net dominante, totalizând peste 80% dintre solurile hidro-halomorfe,

salinizarea lor provenind fie din sărurile depuse odată cu aluviunile fie din acumularea secundară din

apele freatice slab - moderat mineralizate.

Lăcoviştile mlăştinoase sunt soluri hidromorfe carbonatate şi slab până la foarte slab salinizate

iar cu totul local având tendinţă de evoluţie spre solonceacuri. Au apariţii insulare pe fondul celor

salinizate sau bandiforme spre marginea acestora.

Solurile slab-evoluate

Sunt localizate fie pe versanţi (regosolurile şi erodisolurile) fie pe văi (coluvisolurile şi solurile

aluvionare).

Coluvisolurile se întâlnesc în fâşii înguste şi discontinui la contactul versanţilor cu şesul

Bahluiului sau al unor văi afluente. Se formează în coluviiile sau glacisurile coluvio-proluviale active ori

semiactive şi cu drenaj vertical bun. Obişnuit se găsesc în complexe cu cernoziomurile şi cu solurile

hidro-halomorfe. Sunt soluri incipiente, relativ sărace în humus şi în elemente nutritive.

Solurile aluvionare au evoluat aproape în totalitate pe şesul Bahluiului în lăcovişti - salinizate şi

mlăştinoase. Mai rar apar ca soluri aluvionale tipice, predominante fiind cele molice, gleizate sau

salinizate.

1.4 CONDITII GEOMORFOLOGICE

Relieful din zona oraşului Iaşi este foarte variat, fiind alcătuit din dealuri, coline şi platouri

fragmentate de numeroase văi. Toate acestea s-au format prin acţiunea de eroziune a Bahluiului şi

afluenţilor săi.

Principalele dealuri si coline din oras si din împrejurimi sunt următoarele : dealul Copou, pe

care este aşezat cel mai important şi cel mai vechi nucleu al oraşului, dealul Sorogari, pe care este aşezat

cartierul Tătăraşi-Moara de vânt, dealul Ciricului. La sud de valea Bahluiului se găseşte dealul Miroslava-

Galata pe care este amplasat cartierul Galata, dealul Cetăţuia, unde se află Mănăstirea Cetăţuia, dealul

Socola şi dealul Căprița la poalele cărora este aşezată o parte din cartierul Socola şi Bucium.

Mai la sud sunt situate dealurile Repedea şi Paun, care străjuiesc oraşul şi oferă condiţii bune de

amenajare a spaţiilor pentru agrement.

Înălţimea dealurilor din cadrul oraşului şi împrejurimi oscilează între 60-400 m (dealul Ciric-

Aroneanu-215 m, dealul Breazu-Copou-206 m, dealul Miroslava-186 m, dealul Repedea până la 356 m,

iar dealul Păun până la 400 m). Cele mai joase cote sunt situate în şesul Bahluiului unde la ieşirea din oraş

către est, cota este de 36 m.

Formele de relief din zona oraşului Iaşi pot fi grupate în două mari categorii :

1- forme create prin acumulare

2- forme create prin sculptare

Din prima categorie fac parte :

Şesturi aluviale ale Bahluiului şi a afluenţilor săi. Acestea ocupă peste 20% din suprafaţa

intravilanului, cel mai important fiind şesul Bahluiului care atinge lăţimi cuprinse între 1-

2 km. Materialul aluvionar este reprezentat în bază, de o grosime de 3-5 m prin depozite

mai grosiere, cu nisipuri şi lentile de prundiş bogate în apă subterană. Peste aceste

urmează depozite mai fine, groase de 5-7 m şi alcătuite din argile cu lentile de nisipuri

mai fine.

Terase fluviale . Acestea ocupă peste 25% din suprafaţa intravilanului şi constituie

terenurile cele mai bune pentru construcţii. Ele oferă condiţii optime şi pentru dezvoltarea

spaţiilor verzi, pe una din terase fiind situate de exemplu Parcul Copou.

Terasele din zona oraşului Iaşi, pot fi grupate, după altitudinea lor relativă în :

- terase inferioare joase- cu o treaptă de 2-4 m altitudine relativă şi alta de 8-10 m

altitudine relativă.

- terasa inferioară înaltă- care este larg dezvoltată pe partea stângă a Bahluiului cu

altitudine relativă de 25 m şi pe care sunt situate nucleul central al oraşului între

Biblioteca Centrală Universitară şi Palatul Culturii, cartierele Tătăraşi şi Abator,

Fabrica de Antibiotice şi o parte din cartierul Nicolina. Această terasă este

alcatuită din luturi loessoide la suprafaţă iar sub acesta se găseşte complexul

argilo-marnos impermeabil de vârstă sarmatică.

- terasele superioare- au altitudini relative cuprinse între 70-160 m, fiind răspândite

în dealurile Copou, Sorogari, Ciric, Galata şi Miroslava. Ele sunt alcătuite la

partea superioară dintr-o manta de luturi loessoide ( 10- 15 m ) sub care se găsesc

nisipuri cu lentile de prundişuri ( 3- 5 m ).

Glacisurile . Acestea sunt forme de relief care iau naştere prin acumularea de materiale

fine, la contactul dintre diverse trepte de relief. Cele mai extinse sunt glacinerile de la

contactul şesului Bahluiului cu terasele inferioare. Unele glacineuri se formează pe

suprafaţa teraselor inferioare la contactul acestora cu abruptul terasei imediat superioare.

În categoria reliefurilor sculpturale intră versanţii căilor Ciric, Ţicău, Podgoria Copou precum şi

versantul drept al văii Bahluiului ( Miroslava, Galata, Cetăţuia, Capriţa, Bălan ). Acestea ocupă circa 40%

din suprafaţa terenului şi se caracterizează prin răspândirea proceselor de alunecare şi eroziune ( în

suprafaţă sau liniară- torenţială ). Cele mai răspandite sunt procesele de alunecare. Ele de în circa 80%

din suprafaţa ocupată de reliefurile sculpturale şi se datoresc pânzelor de apă care circula sub depozitele

de suprafaţă, la contactul acestora cu argilele sarmatice impermeabile.

Alunecările din zona oraşului Iaşi, creează un microrelief specific cu valuri şi monticoli de

alunecare pana la 3-4 m, în spatele cărora se formează mici depresiuni unde se poate chiar aduna apă,

terenul devenind supraumezit. Materialele care sunt antrenate în alunecare, au o compoziţie complexă,

fiind alcătuite din luturi, nisipuri şi prundiş, care provin de pe suprafeţele de terasă la care se adaugă şi

unele argile din stratele de bază. Grosimea stratului alunecat variază între 1-8 m.

Pe terenurile cu degradări accentuate, nefiind propice pentru construcţii urmează să fie extinse

spaţii verzi, care vor trebui să fie alcătuite mai cu seama din specii de arbori cu sisteme radicular adânci şi

mai bine dezvoltat, pentru a contribui la stabilizarea alunecărilor.

1.5 CONDIŢII HIDROLOGICE

Situat în bazinul râului Bahlui, la contactul a două mari subunităţi geografice ale Podişului

Moldovei, Câmpia colinară a Moldovei şi Podişul Central Moldovenesc, teritoriul municipiului Iaşi

prezintă un potenţial hidric variat constituit din ape subterană ( minerală sau dulci ) şi din ape de suprafaţă

( sub formă de săruri şi lacuri )

1.5.1 Apele subterane

Pe teritoriul municipiului Iaşi sunt prezente cele două categorii de ape subterane : captive cu sau

fără presiune şi libere.

a. Apele captive sub presiune - situate la diferite adâncimi sub cota talvegului râurilor,

au fost interceptate de forajele executate în albiile majore ale Bahluiului şi ale

afluenţilor săi. Ele sunt înmagazinate în depozite siluriene, badeniene şi sarmatiene.

Aceste ape, cu caracter artezian şi cu bogat conţinut în săruri dizolvate, au favorizat

dezvoltarea complexului balnear Nicolina, exploatarea lor putând fi extinsa.

b. Apele captive fără presiune - au aceleaşi calităţi şi se gasesc în depozite sarmatiene.

Aşa sunt cunoscute apele sulfato-sodice-magneziene de la Breazu exploatate şi

valorificate înainte de al doilea război mondial. Apele minerale s-au semnalat şi în

bazinul Podgoria Copou ( pe teritoriul Grădinii Botanice ), la Tomeşti şi Galata.

c. Apele libere - includ stratele acvifere freatice, cuprinse în depozite cuaternare din

şesuri, terase, glacinuri, sau de pe versanţi şi interfluvii sculpturale. Importanţa pentru

municipiul Iaşi- deşi se află în afara limitelor sale- este apă de sub plăcile de gresie şi

calcare sarmatice din dealurile Păun- Repedea. Rezervele de apa de aici sunt

acceptabile, ele apar sub formă de izvoare semipermanente şi permanente, cele din

urma fiind în parte captate pentru alimentarea cu apă potabilă a unor sectoare din

sudul oraşului.

1.5.2 Apele de suprafaţă

O altă sursă naturală a municipiului Iaşi o reprezintă apele de suprafaţă cuprinse în râuri şi lacuri.

Râurile- sunt reprezentate prin cursul inferior al Bahluiului şi afluenţilor săi ( Nicolina, Manta

Roşie, Vameşoaia- în sud Rediu, Podgoria Copou, Cârlig, Ciric- în nord).

Râurile de pe teritoriul municipiului Iaşi au o alimentare pluvională şi subterană moderată,

ploile contribuind cu peste 50% la scurgerea medie anuală, iar zapada cu 35%. Alimentarea subterană

participă cu circa 15% şi provine din stratele acvifere din terase, dealuri şi şesuri ; permanenţa acestor

strate, desi au aport scăzut, asigură scurgerea râurilor şi în perioade lipsite de precipitaţii. Repartiţia

neuniformă a precipitaţiilor în timpul anului se reflectă în regimul râurilor, a căror scurgere prezintă

variaţii mari de la un anotimp la altul si de la an la an. Cantitatea de apa scursa pe Bahlui la intrare în

oraşul Iaşi este în medie de 3.235 m3/s. Dacă la intrarea în Iaşi, Bahluiul aduce 104 mil.m3/an de apă, pe

teritoriul acesteia mai primeşte de la afluenţi încă 20 mil.m3/an.

Bahluiul îşi are originea la 500 m altitudine absolută în Dealul Mare - Dudora, situat în estul

podişului Sucevei, prin care curge 25,5 km. Râurile care străbat oraşul Iaşi, au o alimentare pluvională şi

subterană moderată, ploile contribuind cu 50%. Restul provine din alimentarea subterană.

1.6 CONDIŢII CLIMATICE

Clima în zona judeţului laşi, are un pronunţat caracter temperat-continental, integrându-se în

mod organic ansamblului condiţiilor naturale ale Podişului Moldovei. În amănunt însa clima de aici

prezintă o seamă de particularităţi determinate de factorii geografici şi antropici, între care amintim

situarea în aria de interferenţă a Câmpiei colinare a Moldovei cu Podişul Central Moldovenesc,

caracterele locale ale reliefului, cu diferenţa de altitudine, fragmentare, orientare faţă de razele solare, de

masele de aer umed ori uscat, natura suprafeţei subiacente(clădită, neclădită, acoperită cu vegetaţie,

zăpadă, apă etc) de poluarea atmosferei.

1.6.1 Temperatura aerului

Temperatura aerului este un element climatic care redă cel mai bine influenţa factorilor

climatogeni şi în primul rând a radiaţiei solare.

Temperatura medie multianuală pentru zona Iaşi este de 10,6°C, minima 8,1°C în ianuarie,

maxima 28,4°C în iulie. Temperatura maximă absolută a fost de 40,2°C (27 iulie 1909) iar minima

absolută -30°C (ianuarie 1997). Amplitudinea temperaturilor atinge valori mari (70°), determinată de

valorile maxime absolute (40°C) din iulie şi minime absolute (-30°C) din ianuarie. (vezi tabelul 1):

Factorii care caracterizează regimul termic la laşi (media pe 50 ani)

Tabelul 1

Specificare

LUNILE Mediamulti anuală

I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

Temp. medii

-3,7 -1,8 3,1 10,1 16,0 19,3 21,1 19,7 14,9 10,1 4,3 -0,8 9,4

Mediii mxim. zilnice

-0,7 -1,3 8,0 16,7 22,9 26,3 28,4 27,8 23,3 15,9 8,4 2,2 15,1

Medii minim. zilnice

-8,1 -6,7 -1,8 4,3 9,7 13,3 15,3 14,4 10,5 5,1 1,0 -4,6 6,3

Medii maxim .lunare

-8,9 -16,8 -9,2 -2,1 3,7 7,6 10,4 7,8 3,2 -2,5 -8,3-14,4

-22,1

Medii minim. lunare

-8,8 -10,6 19,5 25,8 30,2 32,8 34,3 54,5 30,6 27,5 19,5 11,5 35,7

Maxima absolută lunară

15,5 19,0 27,0 31,5 36,4 38,0 40,0 39,7 38,0 33,9 28,5 18,0 40,0

Minima absolută lunară

-30,0 -29,0 -22,7 -7,0 -29,4 3,5 6,8 4,6 -1,0 -16,0 -18,6-29,5

-30,0

Notă : Datele au fost preluate de la Staţia meteorologica" din Iaşi.

Obişnuit, în zona Iaşi primul îngheţ se produce între 10 - 20 octombrie, iar ultimul între 12 -18

mai. Depăşirea temperaturilor de 0°C are loc în jurul datei de 25 - 28 februarie, iar coborârea temperaturii

sub această valoare între 1-5 decembrie.

Temperaturile de peste 5°C încep după 15 - 16 martie şi durează până aproape de 5 - 10

noiembrie, iar cele ce înregistrează peste 10°C încep după 25-31 martie şi ţin până la 15 - 20 octombrie.

(vezi tabelul 2):

Temperatura medie a aerului la laşi în perioada 1995 - 2007(°C)

Tabelul2

Anul

LUNILEMedia

anualăI II III IV V VI VIIVII

IIX X XI XII

1995 -0,3 -3,4 1,4 9,0 15,7 18,9 19,7 19,6 18,4 13,1 2,5 1,0 9,4

1996 -8,0 -9,4 0,8 11,7 19,0 18,4 20,8 21,0 14,7 8,9 2,6 0,9 8,4

1997 -3,1 -3,0 4,8 8,8 15,9 18,3 20,4 19,4 13,4 9,4 6,8 3,0 9,5

1998 -2,8 -3,3 4,8 9,2 13,4 18,9 19,1 18,4 14,0 10,6 4,5 -2,3 8,7

1999 -1,5 -1,9 3,4 8,1 15,4 10,4 21,7 20,6 15,4 8,6 -0,9 -0,4 8,9

2000 -1,2 3,2 6,9 12,5 16,6 17,8 26,0 20,6 14,6 11,1 2,6 1,8 11,2

2001 0,4 -4,2 9,7 9,5 12,8 18,7 19,3 21,0 16,5 11,2 4,0 -0,5 11,1

2002 0,4 -4,2 8,9 10,7 16,0 18,8 21,2 21,5 15,1 11,0 7,0 -0,9 11,1

2003 -9,2 -2,8 2,6 8,6 13,4 19,3 21,1 19,7 16,7 9,3 4,4 1,9 9,2

2004 2,1 -0,3 6,0 12,4 16,3 18,9 23,1 21,7 22,0 9,7 3,7 -0,4 11,2

2005 -4,0 4,4 5,1 10,1 14,0 21,1 22,8 20,8 15,0 10,1 0,5 -3,9 9,7

2006 -6,4 -5,4 -3,3 9,8 19,6 21,1 20,6 19,7 12,3 10,4 8,1 -1,1 8,7

2007 -4,6 0,2 3,8 7,0 17,8 19,9 20,9 19,6 13,9 10,1 4,3 -0,8 9,3

Notă : Datele au fost preluate de la Staţia meteorologică din Iaşi.

Suma gradelor de temperatură activă este de peste 3000°C, zilele de vară cu maxima de 25 °C

sunt în număr de 90 - 95 iar cele cu temperaturi ce depăşesc 30°C sunt de 29 - 30 pe an. În perioada 1998

- 1999 temperaturile medii anuale s-au menţinut în general în jurul celor normale. (vezi tabelul 3)

Temperatura aerului în perioada 2008 - 2011 la Iaşi (°C)

Tabelul 3

1.6.2 Umiditatea aerului

Umiditatea relativă a aerului este marimea care variază invers proporţional cu temperatura şi se

caracterizează printr-o valoare multianual relativ redusă ( 70%) şi o amplitidine medie mare ( 24% )

specifică regimurilor cu climat occidental. Cele mai mari valori medii lunare se apropie de 90% (82% în

decembrie) iar cele mai mici se reduc pnă la 62% (aprilie, mai).

Acest deficit de umezeală din timpul primăverii, identificat uneori şi vara, afectează negativ nu

numai vegetaţia ( prin aceea ca intensifică evapo-transpiraţie, frânează formarea precipitaţiilor şi deci

creează condiţii de apariţie a fenomenului de secetă meteorologică şi apoi pedologică), ci şi gradul de

impurificare al atmosferei, în special al atmosferei urbane, poluarea cu praf luând în aceste stări de vreme

proporţii însemnate, de asemenea şi frecvenţa mare a zilelor cu umiditate relativ mare, specifică

anotimpului rece, reprezintă un aspect negativ al climei municipiului Iaşi, influenţând starea de sănătate a

populaţiei.

Umezeala relativă a aerului la laşi în anii 2008- 2011(%)

Tabelul 5

LUNAANUL Media multianuală

pe ultimii 50 de ani2008 2011IANUARIE 88,0 93,0 81,0FEBRUARIE 82,0 72,0 79,0MARTIE 78,3 66,3 72,0APRILIE 67,6 78,0 62,0MAI 73,3 66,1 62,0IUNIE 74,3 67,1 63,0IULIE 78,4 68,0 62,0AUGUST 73,1 77,3 63,0SEPTEMBRIE 79,3 79,0 66,0OCTOMBRIE 85,6 87,0 73,0

LUNATemperatura medie multianuală

Anul 2008 Temperatura medie

Anul 2011 Temperatura medie

IIIIIIIVVVIVIIVIIIIXXXIXII

-3,7-1,83,110,116,019,321,119,714,910,14,3-0,8

-0,4-2,82,713,415,521,321,520,815,510,20,3-5,1

-0,70,35,311,214,422,022,920,916,710,22,61,2

NOIEMBRIE 88,0 89,0 78,0DECEMBRIE 86,1 83 82,0MEDIA 79,5 77,1 70,0

Notă : Datele au fost preluate de la Staţia meteorologică din laşi.

1.6.3 Nebulozitatea

Nebulozitatea este legată de umiditatea aerului şi de influenţa factorilor dinamici şi geografici, îi

este specifică o distribuţie în timp şi spaţiu analog umidităţii. S-a constatat că valorile medii lunare ale

nebulozităţii la Iaşi sunt cuprinse între 7.8 ( februarie ) şi 5.1 (august).

Acest regim anual al nebulozităţii cu valori ridicate la sfârşitul şi inceputul toamnei îşi gaseşte

explicaţia în activitatea ciclonică frontală dintre Marea Mediterană în timpul iernii şi respectiv acelei

anticiclonice din lunile august-septembrie. Regimul nebulozităţii anuale poate fi corelat şi cu regimul de

temperatură al aerului sau mai bine zis cu cel al duratei de strălucire a soarelui pe cer, cu care variază fie

direct fie invers proporţional. La valori mai mari ale nebulozităţii din sezonul rece al anului, corespund

valori ridicate ale duratei de strălucire.

1.6.4 Precipitaţiile

Situat la o mare depărtare de ocean, în partea extrem sud-estică a Câmpiei Moldovei teritoriul

municipiului laşi primeşte cantităţi medii anuale de precipitaţii de valori moderate.

Precipitaţiile medii anuale în ecosistemul agricol Iaşi, sunt de 529 mm (medie multianuală dată

de staţia meteorologică Iaşi).

Lunile cele mai ploioase sunt: mai, iunie, iulie şi august.

Precipitaţii reduse cantitativ cad în lunile: ianuarie, februarie, martie, noiembrie şi decembrie.

(vezi tabelul 4):

Precipitaţiile medii la laşi în perioada ……… (°C)

Tabelul 4

ANUL

LUNILE Media anualăI II III IV V VI VII VII

IIX X XI XII

1995 26,0 65,6 54,6 97,3 78,2 117 86,0 26,3 34,9 13,3 39,9 33,7 672,11996 3,93 28,3 4,2 44,2 53,2 292 58,3 76,3 39,5 6,6 44,4 19,0 733,01997 16,6 14,2 3,8 38,4 4,6 112 82,2 29,0 8,4 33,8 7,3 43,8 398,31998 33,9 9,0 13,7 37,4 25,0 138 200 9,7 35,5 9,7 39,4 49,0 627,61999 39,3 13,3 47,4 86,8 114 80,0 102 23,3 56,1 15,8 7,2 43,8 628,62000 3,3 6,2 31,8 38,7 59,9 - 27,5 125 172 15,8 14,1 3,2 497,1

2001 11,6 13,0 4,3 74,6 50,4 46,0 64,2 14,2 28,9 13,0 6,8 52,9 397,92002 28,0 24,3 12,6 49,1 191 113 135 25,9 37,6 13,0 21,3 29,8 699,02003 34,5 28,9 42,8 118 58,7 102 55,8 88,4 32,0 40,8 25,6 32,8 613,72004 17,3 3,1 11,1 18,0 40,6 65,4 24,7 89,0 5,6 52,3 25,6 46,7 399,42005 32,8 14,9 38,5 21,1 66,3 121 40,7 113 160 12,2 37,7 27,8 686,02006 21,8 29,1 13,6 24,2 26,2 35,0 52,0 116 91,7 16,2 36,0 28,5 489,52007 31,4 71,9 47,9 11,2 14,2 6,2 68,8 22,9 78,7 133 80,3 34,3 416,4

Notă : Datele au fost preluate de la Staţia meteorologică din Iaşi.

Repartizarea precipitaţiilor este neuniformă şi se diferenţiază în funcţie de anotimp:

- primăvara – 20-27%

- vara – 31-42%

- toamna – 17-29%

- iarna – 13-22%

O bună parte din precipitaţiile de la Iaşi cad sub forma de zăpadă. Numărul mediu al zilelor cu

ninsoare este de 26 pe an, iar durata medie al zilelor cu zăpadă este de 57. Grosimea medie a stratului de

zăpadă este uneori de peste 50 cm. În afara precipitaţiilor sub formă de ploaie şi zăpadă, mai prezintă

interes, din punct de vedere ştiinţific şi practic şi alte produse ale condensării sau sublimarii vaporilor de

apă ca : lapoviţa, poleiul, chiciura, roua, bruma- fenomene care alături de ceaţă şi viscol completează

tabloul general al condiţiilor.

1.6.5 Regimul eolian

În timpul iernii dinamica atmosferică se caracterizează prin preponderenţa vânturilor dinspre N-V

şi N, ce bat cu o viteză medie de 2,8 m/s. Vara, vânturile au dispoziţie S şi S-E şi o viteză de 2,1 m/s.

Vânturile cu o viteză de peste 2,5 m/s, au o frecvenţă de 78% activând puternic evaporarea apei

din sol.

În general frecvenţa maximă a vânturilor coincide cu perioada cea mai ploioasă a anului. Aceste

vânturi de origine continentală atrag după ele ierni în general friguroase în special pentru lunile ianuarie şi

februarie.

Calmul atmosferic reprezintă 26,6% şi se înregistrează în iulie.

Primăvara cunoaşte cea mai sporită frecvenţă a vânturilor care bat din toate direcţiile, ceea ce

diminuează procesul de calm atmosferic.

Toamna, când în estul ţării începe să se simtă influenţa ciclonului siberian, se înregistrează o

evidentă scădere a frecvenţei vânturilor dinspre N-V.

În peste 50 de zile din an viteza vântului depăşeşte 16 m/s iar în cel puţin 5 zile din an viteza are

cel puţin 22 m/s. Cea mai mare viteză a vântului a fost atinsă în anul 1966, 40 m/s - vânt însoţit de furtună

de nisip.

Iarna deşi viteza vânturilor este mai redusă, se manifestă destul de activ crivăţul, care bate din

estul Europei producând frig şi viscole puternice.

În decursul anului direcţiile predominante ale vântului se menţin în general aceleaşi, numai

frecvenţa lor oscilează puţin (vezi tabelul 7):

Frecvenţa şi viteza vânturilor

Tabelul 7DIRECŢIA FRECVENŢA (%) VITEZA (%)N 9,5 2,8N-E 21,5 3,8S 13,0 2,1E 9,0 2,3S-E 13,5 2,5

Notă: Datele au fost preluate de la Staţia meteorologică din Iaşi.

1.6.6 Vegetatia Vegetaţia are caracter predominant de silvo-stepă, însă datorită reliefului accidentat şi diferenţei

apreciabile de altitudine între nivelul inferior al văilor (cca. 40 m pe şesul Bahluiului) şi nivelul superior

al dealurilor dominante (dealul Breazu - 206 m, dealul Repedea - 356 m, dealul Păun - 404 m) are o

dispoziţie etajată: stepă, silvostepă, pădure. În strânsă concordanţă cu etajarea climei şi a solurilor

silvostepa rămâne reprezentativă.

Teritoriul Iaşilor şi împrejurimile se includ în provincia ponto-sarmatică, la contactul acesteia cu

provincia central-europeană est-carpatică (reprezentată aici de masivul forestier Repedea - Bârnova)

ambele provincii făcând parte din regiunea euro-siberiană.

Etajul de stepă este prezent numai la nivelul ce mai coborât al reliefului, sub 70 m altitudine.

Enclave stepice se găsesc însă şi mai sus pe versanţii sudici şi estici care sunt supuşi insolaţiei. Vegetaţia

de stepă este în general sărăcăcioasă, degradată şi rudelarizată, prin păşunat şi activităţi umane. Pe alocuri

pot fi întâlnite speciile caracteristice: Stepa lessingiana, Stepa joanis, pirul crestat - Agropyrum cristatum,

păiuşul - Festuca vallesiaca, Festuca preudovina – etc.

Silvostepa se constituie dintr-un etaj mijlociu, cel mai extins şi specific pentru Iaşi, acoperind

toate formele de relief între 70 - 200 m. Ea aparţine districtului nordic al silvostepei Podişului

Moldovenesc, păstrând aceleaşi elemente ierboase, dar îmbogăţite în special cu elemente xeromezofile şi

pâlcuri de pădure.

Pâlcurile de pădure (şleauri) de silvostepă - Breazu, Rediu, Aroneanu, Uricani, Bucium,

Vlădiceni - sunt alcătuite în principal din gorun (Quercus petraea) şi stejar (Quercus robur), alături de

care vegetează frecvent: teiul (Tilia tomentosa, Tilia cordata), jugastrul (Acer campestre), arţarul (Acer

platanoides), arţarul tătărăsc (Acer tataricum), carpenul (Carpinus betulus), frasinul (Fraxinus excelsior),

ulmul de câmp (Ulmus foliacea), etc. Spre periferia acestor păduri sunt reprezentaţi arbuştii: cornul

(Cornus mas), sângerul (Cornus sanguinea), dârmozul (Viburnum lantana), lemnul câinesc (Ligustrum

vulgare), alunul (Corylus avellana) etc.

Aproape nelipsite sunt: iedera (Hedera helix) şi curpănul (Clematis vitalba).

În componenţa stratului ierbos vom găsi: firuţa de pădure (Poa nemoralis), golomăţul (Dactylis

glomerata), şopârliţa (Veronica chamaedrys), urzica moartă (Lamium maculatum), untişorul (Ranunculus

ficaria) şi altele, alături de binecunoscutele flori de primăvară: ghiocelul (Galanthus nivalis), toporaşul

(Viola odorata), vioreaua (Scilla bifolia), brebenelul (Corydalis solida, Corydalis cava) etc.

Etajul forestier este cantonat pe masivul deluros Repedea - Păun din sudul oraşului, la

altitudinea de peste 200 m - 250 m, şi corespunde subetajelor cvercineelor şi fagului, ambele "carpinizate"

şi "teizate".

Subetajul cvercineelor extins la altitudini între 200 (250 m) şi 300 (350 m), pe soluri cenuşii -

brune argiloluviale, este format din păduri şi fragmente de păduri de tipul şleaurilor de deal, în care

stejarul, gorunul, carpenul se asociază frecvent cu teiul, arţarul, jugastrul, frasinul, ulmul şi diverşi arbuşti

cu bogată floră ierboasă de "mull".

Subetajul fagului urmează la peste 300 - 350 m predominant pe solurile brune luvice (podzolite)

şi este format din făgeto-carpinete, făgeto-gorunete şi făgete caracteristice limitei inferioare acestui etaj.

În afara omniprezenţei fagului (Fagus silvatica, inclusiv ssp. moesiaca) şi a celorlalte esenţe de

bază: carpen, gorun, tei, la formarea pădurilor acestui subetaj mai participă: arţarul, frasinul, ulmul de

munte (Ulmus montana), paltinul (Acer pseudoplatanus), scoruşul (Sorbus torminalis), cireşul (Cerasus

avium), plopul tremurător (Populus tremula) ş.a. Arbuştii au o prezenţă redusă, iar flora ierboasă este

caracteristică mull-ului moderat acid.

1.7 ARBORI OCROTIŢIÎn perimetrul şi împrejurimile oraşului, există numeroşi arbori care atrag atenţia, fie prin vârsta

lor înaintată sau şi prin înfaţişarea lor monumentală, fie prin raritatea lor în flora ţării noastre sau prin

semnificaţia lor cultural istorică, motiv pentru care sunt puşi sub ocrotire.

Menţionam în acest sens:

Teiul lui Eminescu ( Tilia tomentosa )- din Gradina Copou,cca 150 de ani.

Plopii ( Populus alba )- de la Bucium, 29 exemplare, cca 300 de ani.

Teii ( Tilia cordata )- de la Rediu Tătar, 3 exemplare, cca 250 de ani.

Cladastris lutea- din Gradina Botanică veche ( Universitate ).

Tisa ( Taxus baccata )- din strada Pinului nr.1, 8 exemplare.

Castanii ( Aesculus hippocastanum )- din Gradina Botanică veche (Universitate), 2

exemplare, cca 150 de ani.

Părul lui Ibraileanu- din strada Flamura Rosie, cca 150 de ani.

Gorunii ( Quercus petrea )- de la cantonul Florescu Poieni, 12 exemplare, cca 300 de ani.

Stejarii ( Quercus robur )- de la Muzeul de Istorie Naturală, cca 250 de ani.

Stejarul ( Quercus robur )- din strada Sf. Anastasie, cca 300 de ani.

Ginkgo biloba- din Gradina Botanică veche.

Sub regim de ocrotire se află şi plante ierboase ca:

Stânjenelul de stepă ( Iris brandzae ), precum şi toţi arborii seculari aflaţi pe marginea

drumului, în parcurile urbane şi rurale pe proprietăţile de stat şi particulare.

Laleaua pestriţă ( Fritillaria meteogris )

Papucul doamnei ( Cypripedium calceolus ).

CAPITOLUL 2CONDIŢII SOCIAL-ECONOMICE

2.1 SCURT ISTORIC AL ORAŞULUI IAŞI

Oraşul Iaşi a devenit de multă vreme expresia cultural-istorică a românilor.

La frumuseţea naturală, aşezat pe şapte coline asemeni Romei, s-a adăugat dragostea,

devotamentul şi priceperea locuitorilor care au adus în final la împletirea armonioasă a edificiilor

cu natura. Construcţii precum Mănăstirea Trei Ierarhi, Mănăstirea Golia sau Mitropolia, Palatul

Culturii, Teatrul Naţional sau Filarmonica au devenit embleme atât pentru oraşul Iaşi cât şi pentru

întreaga ţară.

Vechimea şi continuitatea vieţuirii pe aceste meleaguri este dovedită de ştiinţa arheologilor ca

aparţinând unor vremi foarte îndepărtate, săpăturile datând din neolitic ba chiar paleolitic

( mileniul III î.C ).

Aşezat la întâlnirea dintre drumurile comerciale dinspre nord şi orient, către Bizant, Iaşul a

devenit centru comercial şi loc de vamă odată cu întemeierea statului feudal Moldova.

O cronica slavă din sec. XIV pomeneşte pentru prima dată existenţa oraşului, dar primul

document autohton datează de la 1408, din vremea lui Alexandru cel Bun.

După înscăunarea lui Ştefan cel Mare, la mijlocul sec. al XV-lea se aşează la Iaşi, pe locul actual

al Palatului Culturii, Curtea domnească, dovadă imporţantei ce o căpătase.

Dezvoltarea oraşului continuă, aşa că după un secol, în 1565 Alexandru Lăpuşneanu îşi mută

reşedinţa din Cetatea Sucevei la Iaşi.

Pe lângă noua funcţie politică, se desfăţoară o dezvoltare economică însemnată, iar până la unirea

principatelor, aproape 300 de ani, Iaşul deţinând funcţia de capitală a Moldovei. Pe timpul

domniei lui Alexandru Ioan Cuza limita de nord ajunge în dreptul grădinii Copou, cu prelungiri

de-a lungul căilor de acces Păcurari (drumul oierilor) şi Sărărie. La începutul sec. XIX Iaşul avea

o populaţie de aproximativ 22.000 de locuitori, la sfârşitul sec. XIX aproximativ 70.000 de

locuitori, pentru ca în anul 2000 să ajungă la aproape 400.000 de locuitori.

De-a lungul existenţei sale, Iaşul a suferit multe calamităţi, într-un timp istoric scurt, oraşul s-a

îmbogăţit cu o serie de edificii şi lucrări edilitare de referinţă.

În 1898 inginerul român L. Bejan întocmeşte primul plan cadastral, care la scara 1:500 reprezintă

şi azi o lucrare de mari proporţii.

În anul 1905 inginerul H. Lindby proiectează alimentarea cu apa din sursa Timişeşti, situată la

peste 200 km de oraş.

În 1836 arhitecţii Tehler şi Hilner proiectează clădirea Teatrului Naţional, în 1898 se construieşte

Universitatea, în 1856 Aurel Fătu înfiinţează la Iaşi prima grădină botanică din ţară.

În 1899 inginerul francez Eiffel ( autorul turnului din Paris ce-i poartă numele ) proiectează

clădirea Halei Centrale şi a actualului hotel Traian, una din primele clădiri din Europa executată

pe schelet din metal. Din 1906 până în 1926 arhitectul Berindei, construieşte pe locul fostei curţi

domneşti Palatul Administrativ- actualul Palat al Culturii.

La toate acestea se poate sublinia aportul fruntaşilor oraşului care au contribuit la dezvoltarea

meşteşugurilor, a comerţului şi a industriei în perioada interbelică.

După terminarea celui de al II-lea razboi mondial, dezvoltarea oraşului îmbracp haina

impusp de politica vremii, iar rezultatele se resimt şi în ziua de azi : cartiere întregi de blocuri,

zona industrială anostă, prăfuită, cu aspect urât şi afuncţională.

2.2 SCURT ISTORIC AL ZONEI AMENAJATE

Comuna Holboca este situată în partea de est a judeţului Iaşi la 5 km distanţă de municipiul Iaşi, o

suprafaţă de 5004 ha şi o populaţie de 11670 locuitori, face parte din comunele de talie mare ale judeţului.

În componenţa comunei Holboca intră urmatoarele sate:

Holboca –sat centru de comuna suburbană datată ca aşezare din anul 1640. În localitate s-au

descoperit aşezări din prima perioadă a epocii fierului şi a migării populaţiilor. Aici se află de asemenea şi

biserica: “Sf. Nicolae”, reclădită în anul 1805 pe ruinele vechii biserici. Dancu – sat situat la 2 km vest de

centrul comunei şi la numai 3 km de municipiul Iaşi este atestat ca aşezare din 1541, dar primele

documente cunoscute menţionează Podul Dancului în 1583 şi Odaia Dancului în 1639.

Cristeşti – sat situat la 3 km de centrul comunei, fiind atestat documentar din 1803. S-a dezvoltat

în special dupa instalarea caii ferate din anul 1874 Orzeni - situat la 3 km de centrul comunei este atestat

în 1890 Rusenii Vechi şi Rusenii Noi –sate situate la 3 respectiv 5 km de centrul comunei. Denumirea lor

provine de la coloniştii ruteni (rusăneni) veniţi aici din zona Ucrainei între anii 1710-1712. În satul

Rusenii Vechi este biserica “Adormirea Maicii Domnului”, construită în anul 1820. Valea Lungă – aşezat

la nord-vest de centrul comunei datează din anul 1772.

Pe teritoriul comunei, principalii poluatori sunt : C.E.T. II Holboca cu emisii de fum şi praf şi

cenuşă de la depozitul de zgura S.N.C.F.R.- staţia Cristeşti cu pacură şi rezidurile produse la spălarea

vagoanelor, S.C. Podgoria Copou-ferma Fântânele, S.C. SELEFER Dancu - I.I.C. Iaşi, depozitul de oase

al COMTOM Tomeşti - centrala termică de zonă - staţia de epurare a COMTOM Tomeşti, staţia de

betoane în Holboca, Groapa de gunoi a municipiului Iaşi, aşezata pe teritoriul comunei Tomeşti, Terom şi

Tehnoton cu depozit de materiale radioactive, Staţia de epurare RAJAC.

Aerul este poluat cu noxe ( CO, CO2, NOx ) şi pulberi emanate de C.E.T. II Holboca , care

funcţionează pe lignit, precum şi de la staţia de ars revidii din zona depozitului de deşeuri toxice Terom şi

Tehnoton. Aerul mai este poluat olfactiv de la păturile de uscare a dejecţiilor de la fermele de vaci şi de

la platformele de uscare a nămolurilor de la staţia de epurare RAJAC. Calitatea apei pe teritorul comunei

este poluat de S.C. COMTOM Tomeşti şi S.C. PODGORIA –Fântânele. Apele uzate de la complexul de

taurine Holboca sunt colectate în fosele propii de unde sunt preluate de serele Dancu pentru a fi folosite

ca îngrăşământ natural neafectând pânza freatică. În localităţile comunei sunt fose vidanjabile la scoli,

clădirea CONSUMCOOP, primărie şi cămin cultural, apele uzate fiind duse la staţia de epurare. Cartierul

Dancu este racordat la reţeaua de canalizate a municipiului Iaşi.

Depozitarea neorganizată a deşeurilor menajere constituie principala sursă de poluare a solului în

comuna Holboca. Tot în categoria poluatorilor consemnat din nou S.C. COMTOM Tomeşti care deţine

C.E.T.-ul aflat în stare avansată de degradare, oferind o imagine defavorabilă zonei.

2.3 ANALIZA NECESITĂŢII SPAŢIULUI VERDE

În condiţiile contemporane, când mijloacele cu care acţionează omul îi conferă o uriaşă forţă

transformatoare, el determină în întreg mediul natural rapide, ample şi profunde schimbări: exploatarea intensă

a resurselor naturale, sărăcirea pădurilor, expunerea unor mari suprafeţe de teren la eroziune, poluarea

solului şi a apelor freatice prin agricultura intensivă, extinderea poluării fizice şi chimice la scara planetară

(mări, oceane, atmosfera înaltă), poluarea radioactivă, reducerea stratului protector de ozon etc.

Proporţiile alarmante ale alterării mediului în ţările puternic industrializate, agravarea crizei ecologice,

au adus în prim-plan problema protecţiei mediului înconjurator, una din cele mai importante şi mai stringente

preocupări ale societăţii contemporane, pe toate meridianele planetei.

Lumea a devenit tot mai conştientă de consecinţele degradării echilibrului natural al biosferei, care pune

în pericol însăşi viaţa omului.

Numeroase organisme internationale, cele mai multe puse sub autoritatea şi prestigiul ONU, elaborează

programe de colaborare privind ocrotirea naturii, organizează manifestări la nivel mondial (conferinţe,

simpozioane), instituie fonduri de finanţare pentru crearea unor parcuri naturale şi rezervaţii, fonduri pentru

cercetari etc.

Pe plan mondial există diverse programe de cooperare care cuprind măsuri de preîntâmpinare a

poluării apelor cu caracter internaţional,- de protecţie a aerului, a solului, vegetaţiei, faunei etc.

În majoritatea ţărilor se adoptă legislaţii şi strategii guvernamentale pentru apărarea şi ameliorarea

mediului în contextul creşterii economice; se urmăreşte integrarea armonioasă a criteriilor economice,

ecologice şi sociale, în interesul exploatării naturii fără distrugerea ei în acest proces.

Deşi cadrul legal există în Romania (Legea protecţiei mediului nr. 137 din 1995), nu totdeauna prevederile

şi îngrădirile impuse de acesta au fost respectate, fie în mod deliberat ,fie din neglijenţă, încălcările

repercutându-se negativ asupra calităţii mediului ambiant.

În politica de protejare a naturii, de menţinere a echilibrului ecologic natural, alături de fundamentale

măsuri tehnice şi economice alcătuind strategia dezvoltării, un rol important îl are grija pentru peisajul

natural, pentru calitatea funcţională şi estetică a prefacerii lui, pentru conservarea pădurilor şi a spaţiilor verzi.

Habitatul uman nu poate fi desprins de problema protecţiei mediului înconjurător. Asigurarea calităţii

vieţii în aşezările umane înseamnă nu numai un standard şi un confort propriu civilizaţiei moderne, ci şi

condiţii naturale favorabile sănătăţii fizice şi psihice a omului.

Un mijloc important în realizarea şi menţinerea echilibrului ecologic al ambianţei omului este

reintegrarea naturii în oraşe şi a oraşelor în peisajul natural. Sistematizarea urbană şi, la o scară mai largă,

sistematizarea teritorială abordează, deopotrivă, problemele ambientului peisagistic (estetic şi funcţional) şi

cele ale ambientului ecologic (fizic, chimic, biologic şi psihosocial) (Muja S., 1984).

O scurtă privire asupra caracteristicilor mediului fizic de viaţă al populaţiei urbane permite întelegerea

importanţei funcţiilor de protecţie pe care le exercită zonele verzi.

Oraşele mari au devenit imense concentrări de volume şi spaţii din beton, zidărie şi asfalt, cu artere

de trafic trepidant, cu fabrici şi uzine, alcătuind un mediu artificial în care natura vie este supusă unei

permanente agresiuni.

Putem spune că omul modern, uitând uneori că aparţine naturii, şi-a artificializat în aşa măsură viaţa

încât, în prezent, s-a neglijat pe sine, ca fiinţă biologică.