Condiţii amplasare exploataţie salmonicolă

MANEA Dragos – FlorinFÎNARU Ionuţ

Alegerea amplasamentului unei pastravarii trebuie facuta tinand cont de o serie de conditii tehnice, comerciale si topografice, respectiv alimentare cu apa corespunzatoare, aprovizionarea cu hrana ritmic si de buna calitate, piaţă de desfacere asigurata, teren corespunzator unei constructii rentabile, diferenta de nivel intre eventuala captare si terenul de amplasament, conditii climatice propice dezvoltarii pastravului.

1. Sursa de apă Apa este factorul determinant care influenteaza direct intregul

proces de productie intr-o pastravarie. Este necesara o cantitate cat mai mare de apa rece, cu o temperatura cat mai constanta, bogata in oxigen dizolvat, curata, izvorand dintr-un bazin impadurit cu cat mai putine exploatari si continand in dilutie saruri minerale nevatamatoare pestilor.

Temperatura si oxigenul dizolvat. Pastravii sunt pesti exigenti fata de temperatura apei si de continutul in oxigen al acestuia. Exista de altfel o proportionalitate intre temperatura apei si posibilitatea retinerii oxigenului din atmosfera. Exista de altfel proportionalitatea intre temperatura apei si posibilitatea retinerii oxigenului din atmosfera. Cu cat o apa este mai rece cu atat continutul ei in oxigen este mai mare. Se stie ca pastravii au un optim de dezvoltare (hranire) cand temperatura apei are o anumita valoare, aceasta variind de la o specie la alta, astfel: pentru pastravul fantanel este de 12 - 14°C; pentru pastravul indigen este de 14 - 16 C; pentru pastravul curcubeu este de 15 - 19°C.

Cea mai buna apa pentru dezvoltarea salmonidelor este cea cu pH neutru (7). Un pH mai mic de 6 sau peste 8,5 este impropiu pentru salmonide, intrucat slabeste organismul acestora si il expune la boli; pH are valori mai mici iarna decat vara, datorita lipsei materiilor organice din apa in anotimpul friguros.

Alte proprietati fizico-chimice ale apei .  Numeroase substante chimice se gasesc in disolutie in apa, fiind indispensabile vietii piscicole. Alcalinitatea este data de continutul in calciu si magneziu al unei ape si alte saruri minerale alcaline. Duritatea unei ape este si ea in functie de continutul celor doua saruri amintite mai sus (calciu si magneziu). Bioxidul de carbon sau anhidrida carbonica (CO2) nu este indicata in apele de pastrav. Apele noastre de munte contin intre 0 si 2 mg/l. Este prezent in cantitate mai mare in  unele izvoare.

Debitul. Este factorul care determina productibilitatea posibila la unitatea de suprafata, indeosebi corelatia cu temperatura apei. O  pastravarie nu se construieste acolo unde debitul nu este constant pe tot parcursul anului si nu este suficienta realizarea productiei calculate. Din practica salmonicola de la noi si in conditiile climatului temperat se considera necesar un debit de 500–1000 l/sec. Pentru un hectar luciu de apa, respectiv, 1-2l/minut 1 kg pastrav productie marfa, debit care sa asigure schimbarea completa a apei din bazine la fiecare 5 ore. Pentru puieti, cantitatea de apa necesara este mai mare, consumul de oxigen dizolvat al acetora fiind dublu fata de greutate, in comparatie cu pastravul adult. In general este necesar un debit  de 30-60 l/minut pentru 10 000 puieti de 2–3 luni si dublu pentru puietii pana in toamna. La construirea unei pastravarii si respectiv, la dimensionarea bazinelor se va tine seama de posibilitatea alimentarii lor cu apa, astfel incat acestea sa primesca de cel putin cinci ori pe zi.

Limpezimea apei. Păstravul necesită o apă cât mai limpede.Cu cât peştii sunt mai tineri, cu atât exigenţa lor faţă de apa limpede este mai mare. Apa tulbure, îndeosebi cea încărcată de suspensii fine, dăuneaza icrelor prin depunerea unui strat de mâl care acopera orificiul respirator al acestora si le omoară prin asfixie. Alevinii şi puieţii din troci şi mai putin cei trecuţi in bazine, înregistrează un mare procent de mortalitate din cauza apei tulburi de primăvară. Acest procent este deosebit de ridicat dacă în momentul începerii hrănirii apa este tulbure şi aceasta nu se poate face. Pentru evitarea acestei situaţii, casa incubatoarelor, trocile si bazinele cu puieţi se alimentează cu apă trecută printr-un bazin de decantare si filtru. Se recomandă ca pentru icre si puieţi să se utilizeze două surse de alimentare: apa de izvor si de râu- surse care pot să asigure o limpezime corectă şi o temperatură cât mai constantă a apei. În apa limpede, pastravul îmbracă o haină strălucitoare, argintie ce-l face mai solicitat de către consumatori.

2. Terenul

Terenul unei viitoare păstrăvării trebuie să fie pe cât posibil plan sau puţin înclinat, format din roci puţin penetrabile (argile), astfel încât, cu mici excepţii, să poată permite construirea bazinelor în sol natural. Dispunerea lui faţă de sursa de alimentare trebuie să permită săparea bazinelor în sol cel puţin jumătate din adâncime. Se vor evita terenurile umbrite cea mai mare parte a zilei, mai ales atunci când sursa de apă are o temperatură scăzută, precum si terenurile care constituie  aşa-numite „găuri de ger”, iarna . Spaţiul în care se va amplasa păstrăvăria trebuie să permită dispunerea bazinelor perpendicular pe râu în lungime suficientă şi să nu oblige la o răspândire pe o distanţă prea mare a acestora. La alegerea terenului pentru construirea păstrăvăriei trebuie avută în vedere şi situaţia arboretelor din bazinul de alimentare. Nu se va amplasa o păstrăvărie  în bazinele cu arborete în curs de exploatare.

3. Accesibilitatea

Terenul pe care urmează să se construiască păstrăvăria,cu excepţia păstrăvăriilor care lucrează fară reproducători (păstrăvăriile volante şi cu icre embrionate), trebuie să fie impermeabil. Terenul impermeabil permite construirea bazinelor din pământ natural, care pe lângă faptul că sunt mai economice, permit şi formarea unei flore şi faune nutritive ce contribuie la dezvoltarea peştilor. Într-un teren aluvional, pietros, aşa cum sunt în general terenurile situate în lungul apelor de munte, bazinele se construiesc obligatoriu din ciment, sub diferite forme, pentru ca apa să nu se infiltreze în pământ. Terenul trebuie să permită construirea de bazine lungi care să poată fi alimentate independent unul de altul. De asemenea, terenul trebuie să fie înclinat, pentru ca traseul canalului de alimentare să fie cât mai scurt, lucru care micşorează costul sau care-i uşurează întreţinerea. Se poate asigura astfel pe canal o pantă mare şi deci o viteză mai mare a apei, ceea ce înlătură îngheţul acestuia în timpul iernilor geroase. Oriunde ar fi amplasată şi oriunde va fi producţia ei, păstrăvăria trebuie să fie accesibilă auto şi să fie conectată la reţeaua electrică.