Temeiuri biblice și patristice ale

Tainei Mărturisirii și Împărtășaniei

Prin Taina Botezului, omul intră în Împărăția Harului și devine fiu adoptiv al Tatălui

ceresc, iertându-i-se păcatul strămoșesc și orice păcat personal săvârșit până la acea dată. Însă în

cursul vieții sale omul nefiind lipsit de înclinarea spre păcat el săvârșește și alte păcate, căci

„dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înșine și adevărul nu este întru noi” (I Ioan 1,

8). De aceea, Domnul Hristos a oferit Bisericii și membrilor ei un mijloc de a birui păcatul și a

sta în strânsă legătură cu Dumnezeu, anume: Taina Mărturisirii și Împărtășaniei.

În Omilia Despre pocăință, Sfântul Ioan Gură de Aur zice: „Ai păcătuit, intră în Biserică

și-ți șterge păcatul tău. Ori de câte ori tu cazi jos la pământ – totdeauna te scoli: așa și ori de

câte ori vei greși – pocăiește-te pentru păcatul tău. Căci cel care se condamnă singur pe sine,

face pe Dumnezeu îndoit mai îndurător către el: pe de o parte pentru recunoașterea păcatelor,

iar pe de alta, prin hotărârea de a nu mai păcătui în viitor”1.

Se numeste pocăință pentru că ea constă dintr-un regret sau dintr-o căință a celui ce a

săvârșit păcatul și o dorință sinceră de a se îndrepta. I se mai spune și mărturisire deoarece acel

care se căiește de păcatele săvârșite vine și le mărturisește în fața duhovnicului, care prin puterea

data lui de Mintuitorul Hristos îl dezleagă, îi iartă păcatele. Pocăința, deci, este taina instituită de

Domnul Hristos prin care Dumnezeu iartă păcatele creștinului, pe care le regretă sincer și le

mărturisește în fața preotului cu hotărârea de a se îndrepta, oferindu-I-se în același timp un ajutor

pentru îndreptare, epitimia sau canonul2.

Începând cu Vechiul Testament găsim recomandări pentru pocaință: „Deci, de se va face

cineva vinovat de ceva, își va mărturisi păcatul pe care l-a săvârșit și să aducă Domnului jertfă

o oaie sau o capra și-l va curăți preotul și I se va ierta păcatul”(Levitic 5, 5-6). Înțeleptul

Solomon spune în legatură cu pocăința: „Cel ce își ascunde păcatele lui nu propășește, iar cel ce

le mărturisește și se lasă de ele va fi miluit” (Pilde 28, 13). În Noul Testament aflăm că Sf. Ioan

Botezatorul avea ca punct central al predicii sale tot pocăința3: „Pocaiți-vă, spune el, că s-a

apropiat Împarația Cerurilor” (Matei 3, 2); iar după predicile sale înflăcărate, poporul își

1 În Omilia 28 la Epistola I-a catre Corinteni, apud. Silvestru, Episcop de Canev, Teologia Dorgmatică Ortodoxă, vol. V, pag. 30. 2 Felea, Pr. Ilarion, Pocăința, p.233 3 Procop, Pr. Ioan, Sfânta Taină a Mărturisirii, p. 123

1

mărturisea păcatele și se boteza (Matei 3, 6). Domnul Hristos și-a început predica tot prin

îndemnul la pocăință4: „Pocăiți-vă că s-a apropiat Împărăția Cerurilor” (Matei 4, 17) sau

„Pocăiți-vă și credeți în Evanghelie” (Marcu 1, 15). El a instituit-o ca taină, căci El însuși a

săvârșit-o cel dintâi, iertând păcatele unor persoane pe care le vindeca: vindecarea slăbănogului

din Capernaum (Matei 9, 2-6); vindecarea femeii de scurgerea sângelui (Matei 9, 22); vindecarea

de orbi (Matei 9, 28-29).

În preajma înălțării la cer, știind că nu va mai putea acorda iertarea de păcate în mod

vizibil, Domnul Hristos împuterniceste pe Apostolii Săi cu săvârșirea acestei taine după ce le-o

promisese încă înainte de răstignirea Sa: „Adevărat grăiesc vouă: oricâte veți lega pe pământ,

vor fi legate și în cer și oricâte veți dezlega pe pământ vor fi dezlegate și în cer” (Mt. 18, 18).

Domnul Hristos acordă direct puterea Sa Apostolilor Săi de a săvârși pocăința prin comunicarea

Duhului Său cel Sfânt: „și zicând acestea a suflat asupra lor și le-a zis: luați Duh Sfânt, cărora

veți ierta păcatele, le vor fi iertate și cărora le veți ține vor fi ținute” (In. 20, 22-23).

Sfinții Părinți au întărit înățătura despre Taina Mărturisirii: în lucrarea Reguli Morale

Sfântul Vasile cel Mare spune: orice om „întinat de vreun păcat nu este lipsit de speranța

curățirii prin pocăință. Penitenții, însă, trebuie să plângă cu amar și să manifeste din inimă tot

ceea ce este propriu pentru pocăință. Pocăința cere, ca omul mai întâi să plângă în sine și să-și

zdrobească inima, iar pe urmă să devină pildă bună pentru alții.”5.

După Grigorie Teologul6, tot cel ce se pocăiește pentru păcatele sale, oricât de mari ar fi

fost ele, trebuie iertat și primit în Biserică, numai dacă pocăința lui este așa de sinceră și deplină,

cum a fost pocăințalui David sau a Apostolului Petru.

În lucrarea Despre penitență7 Sfântul Ambrozie spune că cele mai grave crime se pot

spăla prin harul cereștii Taine numai dacă cei vinovați se pocăiesc și se mărturisesc din toată

inima iar Fericitul Augustin în Epistola către Bonifaciu zice: „chiar hula împotriva Duhului

Sfânt care nu se iartă celui vinovat, nici în viața aceasta, nici în cea viitoare, I se iartă în viața

prezentă dacă vinovatul se căiește”8. Alte exemple din Sfânta Scriptură: pilda vamesului si a

fariseului (Lc. 18, 10-14) a fiului rătăcit care s-a întors la părintele său (Lc. 15, 11-31) căința

Sfintului Petru, care a plins cu amar dupa ce s-a lepadat de Domnul Hristos (Matei XXVI, 75).

4 Ibidem, p. 124.5 În Opere Sfinților Părinți, tomul VII, apud. Silvestru, Ep. de Canev, Teologia Dorgmatică Ortodoxă, vol. V, pag. 29. 6 În Opere Sfinților Părinți, tomul III, apud. Silvestru, Ep. de Canev, Teologia Dorgmatică Ortodoxă, vol. V, pag. 30.7 Cartea a II-a, apud. Silvestru, Ep. de Canev, Teologia Dorgmatică Ortodoxă, vol. V, pag. 30.8 P. 504, apud. Silvestru, Ep. de Canev, Teologia Dorgmatică Ortodoxă, vol. V, pag. 30.

2

Pilda despre Chemarea la nuntă relatată de Evanghelistul Matei   este cea mai strălucită

lămurire în privinţa raportării la Taina Împărtăşaniei. Mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi. Pilda

echivalentă de la Luca vorbeşte doar despre împătimirea de cele lumeşti   (femei, ţarine, boi),   care

nu lasă pe oameni să vină la cina Stăpânului, simbol al împărăţiei cerurilor, dar cea de la Matei

specifică şi pedeapsa celor ce au îndrăznit să intre în cămară   fără haină de nuntă  (Mt. 22, 12).

De vreme ce nimeni întinat nu va intra în împărăţia de sus   (Apoc. 21, 27), este evident că aici

este vorba de arvuna împărăţiei, care este Biserica, arvună care se manifestă cel mai elocvent în

Euharistie, de care se poate apropia oricine răspunde chemării, dar va da seama mai târziu în caz

că a făcut-o cu îndrăzneală şi fără primenire9.

În Apologia I Sfântul Iustin Martirul întărește curățirea de păcate înaintea primirii Sfintei

Euharistii: „Mâncarea aceasta se numește la noi Euharistie și nu se învoiește nimănui să

participle la ea decât numai … celui ce s-a spălat cu spălare întru iertarea păcatelor”10.

Cu ocazia săturării a 5000 de oameni cu 5 pâini și 2 pești Mântuitorul s-a prezentat pe

Sine ca „pâinea vieții”, Care s-a pogorât din cer. „Eu sunt pâinea vieții, cel ce vine la Mine nu va

flămânzi și cel ce crede în Mine nu va înseta niciodată.” (In 6, 27-51). Referitor la aceste cuvinte

în lucrarea Cuvântarea a IV-a Sfântul Efrem Sirul scrie: „Deși simțurile tale cele trupești îți

prezintă pâine și vin, totuși să te întărească credința… să fii bine convins că te-ai învrednicit cu

Trupul și Sângele Domnului”11.

Taina pâinii euharistice, după cum spun Evangheliștii Matei și Marcu, s-a instituit la Cina

cea de Taină, după ce Iisus a săvârșit împreună cu Apostolii Paștele Vechiului Legământ:

„Mâncând a luat pâinea, blagoslovindu-o și frângându-o, a dat ucenicilor, zicând: Luați,

mâncați, acesta este Trupul Meu, și lând paharul și mulțumind, le-a dat zicând: Beți dintru

acesta toți, căci acesta este Sângele Meu, al Legii celei Noi, Care pentru mulți se varsă, spre

iertarea păcatelor” (Mt. 26, 26-28; Mc. 14, 22-24).

Cuvintele acestea sunt destul de lămurite și nu permit și nici nu presupun o altă idee

decât aceea că Mântuitorul și-a propus Apostolilor propriul Său Trup, spre mâncare și că, spre

băutură, le-a propus propriul Său Sânge, care s-a vărsat pentru dânșii și pentru mulți 12. Sensul

9 Ică, Diac. Ioan, Împărtășirea continuă, p. 88. 10 Nr. 65, apud. Silvestru, Ep. de Canev, Teologia Dorgmatică Ortodoxă, vol. IV, pag. 333.11 Nr. 1-6, apud. Silvestru, Ep. de Canev, Teologia Dorgmatică Ortodoxă, vol. IV, pag. 351.12 Teologie Dogmatică Ortodoxă, vol .II, p. 45.

3

acesta devine mult mai evident și neîndoielnic, dacă ținem seama de cuvintele făgăduinței

Mântuitorului: „Pâinea pe care Eu o dau, Trupul Meu este, pe care îl voi da pentru viața lumii…

amin, amin grăiesc vouă de nu veți mânca Trupul Fiului Omului și de nu veți bea Sângele Lui,

nu veți avea viață întru voi… căci Trupul Meu cu adevărat este mâncare și Sângele Meu, cu

adevărat băutură” (In. 6, 51-55).

Sfântul Ignatie în Epistola către Smimeni îi combate pe ereticii care nu credeau în

realitatea Trupului și patimilor lui Hristos și deci nici în Euharistie: „Ei nu cred în Euharistie și

în rugăciuni; de aceea, împotrivindu-se darului lui Dumnezeu, dânșii mor în cercetările lor, deși

mult mai folositor ar fi, dacă ar participa la Euharistie, pentru ca să și învieze”13. O dată cu

săvârșirea Euharistiei, Mântuitorul a dat și poruncă Apostolilor: „Aceasta să faceți întru

pomenirea Mea” (Lc. 22, 19). Mântuitorul și-a exprimat lămurit voința, că tot ceea ce a făcut El

să se săvârșească și de acum înainte până va veni El14.

În Epistola către Filadelfieni Sfântul Ignatie impune ca „frângerea pâinii” să fie făcută

numai de persoane sfințite: „Stăruiți să aveți o singură Euharistie, căci unul este Trupul lui

Hristos și un pahar întru unirea Sângelui Lui, un altar precum și un episcop cu preoția și

diaconii;”15. Dacă Apostolul Pavel, în epistola sa vorbește Evreilor: „o dată S-a jertfit ca să

ridice păcatele multora” (Evr. 9,28), și „cu o jertfă a săvârșit totdeauna pe cei ce se sfințesc”

(Evr. 10,14) nu oprește multipla și neîntrerupta aducere a jertfei Euharistice, despre care în

Epistola către Corinteni spune: „De câte ori veți mânca pâinea aceasta și veți bea paharul

acesta moartea Domnului veți vesti, până ce va veni” (I Cor. 11,26) căci jertfa euharistică, în

esența sa, nu este decât o aplicație particulară la trebuințele credincioșilor, a uneia și aceleași

jertfe, adusă o dată pentru totdeauna, de către Mântuitorul pe Cruce, fiindcă în Euharistie ne

împărtășim cu însuși Trupul lui Hristos, pe care L-a dat pentru viața lumii și cu însușii Sângele

Său, pe care L-a vărsat pentru mulți spre iertarea păcatelor și prin aceasta ne facem părtași cu

patimile Lui și ne însușim meritele și roadele lor mântuitoare16.

Părinții Sinodului I Ecumenic mărturisesc cea mai importantă roadă a împărtășirii cu

Trupul și Sângele Domnului și anume, învierea: „pe dumnezeiasca trapeză nu trebuie să vedem

pâinea și paharul puse înainte ca simple, ci să ne înălțăm cu mintea și să înțelegem cu credința,

13 apud. Silvestru, Ep. de Canev, Teologia Dorgmatică Ortodoxă, vol. IV, pag. 330.14 Petre I. David, Călăuza creştină. Sectologie, p. 201.15 apud. Silvestru, Ep. de Canev, Teologia Dorgmatică Ortodoxă, vol. IV, pag. 332.16 Felea, Pr. Ilarion, Pocăința, p.235.

4

că pe sfânta trapeză stă Însușii Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii (In. 1, 29), adus

ca jertfă de către preot și primind sinceritate Preacuratul lui Trup și Sânge, să credem că acesta

este semnul învierii noastre”17.

Concluzii: Iertarea își are temeiul în Sfântul Botez; astfel credinciosul născut la noua

viață duhovnicească, primește și cununa Tainelor: împartășirea din dumnezeiasca Euharistie, din

Trupul și Sângele lui Hristos. În acest sens zice Sf. Ioan Gură de Aur: „Fericit ești tu dacă ai

păstrat baia botezului. Dacă însă ca un om ai apucat de ai irosit darurile ei, apoi pune în

mișcare darurile lacrimilor ca o fântână întreagă, din adâncul inimii scoate tânguire”18.

După cum ne arată și Mantuitorul Însuși, există o adancă legatură între iertarea, spălarea

păcatelor și dumnezeiasca Euharistie, unirea cu Hristos. La această concluzie ne conduce

îndeosebi momentul semnificativ al "spălării picioarelor" căci înainte de a-i face părtași pe

ucenici Cinei Sale celei de Taină, Domnul le-a spălat mai întâi picioarele.

Acest act de slujire al Domnului are loc aici în legătură directă cu Cina, cu dumnezeiasca

Euharistie. Hristos a împărtășit pe ucenicii Săi "spălându-le mai întâi picioarele"; iar când

Sfântul Petru protestează: „Doamne, să-mi speli Tu picioarele?” Domnul răspunde: „Dacă nu te

voi spăla, nu ai parte de Mine" (In. 13, 8). Astfel, înțelegem că nu e posibilă primirea Împărtășirii

cu Trupul și Sângele Domnului fără Taina Mărturisirii. Amin.

Bibliografie

1. Stăniloae, Pr. Dumitru, Teologie Dogmatică Ortodoxă, vol .III, Ed. Instit. biblic, Buc., 2003

2. Silvestru, Episcop de Canev, Teologia Dorgmatică Ortodoxă, vol. IV-V, Ed. Credinta

Stramoseasca, 2001

3. Felea, Pr. Ilarion, Pocăința, Sibiu, 1939.

4. Petre I. David, Călăuza creştină. Sectologie, Ed. Ep. Argeşului, Curtea de Argeş, 1994.

5. Procop, Sfinta Taina a Marturisirii, Mitr. Moldovei si Sucevei, nr. 3-4, 1976.

6. Ică, Diac. Ioan, Împărtășirea continuă, Buc., 2003..

17 Procop, Pr. Ioan, Sfânta Taină a Mărturisirii, p. 120.18 apud. Silvestru, Ep. de Canev, Teologia Dorgmatică Ortodoxă, vol. V, pag. 37.

5