COMPETENŢELE PROFESORULUI NECESARE APLICĂRII EFICIENTE A STRATEGIILOR DIDACTICE DE ÎNVĂŢARE INTERACTIV - CREATIVĂ

Analizând poziţia cadrului didactic în faţa problemelor instruirii şi ale învăţării, profesorul loan Neacşu afirmă că „educatorii sunt solicitaţi astăzi, în mod continuu, să promoveze învăţarea eficientă. Şi nu orice învăţare eficientă, ci una participativă, activă şi creativă”.

Profesorul viitorului se vede astfel nevoit să-şi redimensioneze continuu rolurile şi ipostazele, manifestând un comportament deschis şi o atitudine pozitivă, activizantă şi reflexivă, promovând o învăţare interactivă şi stimulând potenţialul creator al elevilor săi.

În cadrul învăţării interactiv-creative, elevul descoperă, inferează, imaginează, construieşte şi redefineşte sensurile, filtrându-le prin prisma propriei personalităţi şi solicitând procesele psihice superioare de gândire şi creaţie. Ea apare ca urmare a eforturilor individuale şi colective, al interacţiunii educatului cu ceilalţi, bazându-se pe schimburile sociale în dobândirea noului.

În acest sens, interactivitatea presupune interrelaţionarea, directă sau mediată, cu ceilalţi, cu profesorul şi colegii şi procese de acţiune transformativă asupra materialului de studiu. Creativitatea solicită procese de combinare, de conversie, de imaginare şi restructurare continuă a datelor, prin situarea celui care învaţă în situaţii problematice care necesită rezolvare. Avem învăţare creativă atunci când elevul dobândeşte o experienţă nouă prin propriile puteri, descoperind-o şi exersând-o în cadre problematice divergente. Interactivitatea presupune creativitate, în timp ce creativitatea poate fi individuală sau de grup.

Conduita creativă a cadrului didactic este unul din factorii care asigură dezvoltarea potenţialului creativ al elevilor. Predarea, ca proces creativ, presupune ca profesorul să medieze între elev şi lumea ce-l înconjoară. El trebuie nu numai să organizeze spaţiul şi activitatea, ci şi să participe alături de elevi la elaborarea cunoştinţelor; să servească drept model în legăturile interpersonale şi să încurajeze interacţiunile cooperante dintre elevi; să-i îndrume cum să-şi folosească timpul, spaţiul, echipamentul şi materialele; să ajute individul sau grupul să extragă din experienţe informaţiile necesare, valorile şi să le interpreteze şi evalueze.

Învăţarea interactiv-creativă solicită efort intelectual şi practic atât din partea elevilor cât şi din partea profesorului care coordonează bunul mers al activităţii. Utilizând strategia învăţării interactiv-creative, profesorul trebuie să deţină următoarele competenţe:

competenţa energizantă are în vedere capacitatea profesorului de a-i face pe elevi să dorească să se implice în activitate, în rezolvarea problemei date. Elevii trebuie încurajaţi şi stimulaţi să nu se oprească la prima soluţie descoperită, ci să se antreneze în căutarea de soluţii alternative;

competenţa empatică presupune abilitatea de a lucra cu elevii reuşind să se transpună în situaţiile pe care aceştia le parcurg. În acest mod, profesorul îşi va cunoaşte mai bine discipolii şi va îmbunătăţii comunicarea cu ei;

competenţa ludică se referă la capacitatea profesorului de a răspunde jocului elevilor săi prin joc, favorizând integrarea elementele ludice în activitatea de învăţare pentru a o face mai atractivă şi pentru a întreţine efortul intelectual şi fizic al elevilor;

competenţa organizatorică are în vedere abilitatea cadrului: didactic de a organiza colectivul în echipe de lucru, de a menţine şi a impune respectarea regulilor care privesc învăţarea prin cooperare, în grup. Totodată, profesorul este cel care poate interveni în situaţii limită, în situaţii de criză, aplanând conflictele şi favorizând continuarea activităţii pe direcţia dorită. El menţine legătura dintre intervenţiile participanţilor şi subiectul discuţiei, evitând devierile;

competenţa interrelaţională ce presupune disponibilităţi de comunicare cu

1

elevii săi, menită să dezvolte şi la aceştia abilităţile sociale necesare integrării optime în colectiv. Toleranţa şi deschiderea faţă de nou, precum şi încurajarea originalităţii răspunsurilor copiilor, va avea ca efect crearea de disponibilităţi asemănătoare elevilor săi în relaţiile cu ceilalţi.

Alături de aceste competenţe nu trebuie neglijate cele necesare şi specifice tuturor cadrelor didactice:

competenţele ştiinţifice care se referă la corectitudinea ştiinţifică, la calitatea, structurarea, logic internă şi transpoziţia didactică a conţinuturilor care vor contribui la atingerea obiectivelor stabilite şi la dezvoltarea la elevi a structurilor operatorii, afective, motivaţionale, volitive şi acţionale;

competenţele psihopedagogice şi metodice prin care se asigură eficienţa psihopedagogică a demersurilor instructiv-educative, logica didactică, profesorul mediind legătura elevului cu obiectul de învăţământ;

competenţele manageriale şi psihosociale ce ţin de managementul educaţional şi de organizarea relaţiilor sociale în clasa de elevi.

Pentru a stimula activismul şi creativitatea elevului, profesorul însuşi trebuie să fie un tip creativ şi activ, să manifeste un comportament şi o atitudine pozitivă în acest sens. Instruirea interactivă redimensionează rolurile şi ipostazele cadrului didactic. Astfel, cadrul didactic este:

pedagog care nu impune informaţiile ştiinţifice ci „construieşte dispozitive de învăţare”, practicând o pedagogie diferenţiată şi individualizată;

proiectant, tutore, manager, moderator, organizator şi gestionar al conţinuturilor, activităţilor şi experienţelor de formare;

mediator al învăţării elevului într-un cadru euristic; facilitator al învăţării şi autoformării; consilierul elevului care are nevoie de sprijin în învăţare; partener al elevului într-o relaţie educaţională interactivă; coordonator al muncii elevilor; animator, activizant şi catalizator al activităţii de formare, al comunicării, al

interacţiunilor şi al schimburilor interindividuale; scenograf, pregătind decorul desfăşurării învăţării eficiente; actor al demersurilor instructiv-educative; strateg gânditor pentru a ajuta elevul în construirea cunoaşterii prin

restructurări continui; reflexiv în timpul, înaintea şi după acţiunea educaţională, promovând gândirea

reflexivă şi predarea reflexivă; coevaluator, alături de elev, al procesului şi produsului învăţării.În concluzie, în instruirea interactivă, relaţia profesor - elev se redimensionează.

Educatul îşi asumă rolul de subiect, de agent al propriei formări, iar profesorul este ghidul său în demersurile întreprinse.

Bibliografie:1. Bocoş Muşata, 2002, Instruire interactivă. Repere pentru reflecţie şi acţiune,

Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, pag. 63;2. Neacşu Ioan, 1990, Metode şi tehnici de învăţare eficientă, Editura Militară,

Bucureşti, pag. 12;3. Oprea Crenguţa-Lăcrămioara, 2009, Strategii didactice interactive, Editura

Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, pag. 157-161, 165-167.

2