INTRODUCERE

„Contabilitatea este una din cele mai ingenioase creaţii ale spiritului uman..” (Goethe)

Epoca contemporană se caracterizează printr-o permanentă schimbare a necesităţilor de informare ale indivizilor, şi implicit a entităţilor economice în

care aceştia îşi desfăşoară activitatea, utilizatori ce urmăresc să fructifice informaţia existentă, catalogată ca fiind o resursă nelimitată ce condiţionează

progresul oricărei societăţi. În această situaţie îşi fac simţită prezenţa ştiinţele exacte, care fac posibilă

cuantificarea evenimentelor, contabilitatea situându-se printre primele locuri, ca ştiinţă de gestiune, integrată în ramura ştiinţelor sociale, ce s-a manifestat

încă din timpul orânduirii sclavagiste şi care a evoluat treptat de la sistemul în partidă simplă la cel în partidă dublă.

• Pornind de la afirmaţiile lui Luca Paciolo, care consideră că obiectul contabilităţii cuprinde „înregistrarea tuturor afacerilor mari şi mici ale comerciantului, în ordinea în care acestea au avut loc”[1], se poate afirma că rolul acesteia este de a asigura antreprenorului fundamentul desfăşurării activităţii în condiţiile obţinerii unui profit optim şi a respectării cadrului legal.

• Cursul de Contabilitatea creativă, prezintă conceptele de bază privind contabilitatea creativă care permit cunoaşterea, în ansamblu, a particularităţilor acestei forme a contabilităţii, apărută ca urmare a flexibilităţii cadrului legislativ şi a contextului macroeconomic care îşi manifestă amprenta în cadrul domeniului de activitate al entităţilor economice autohtone şi nu numai.

[1] Demetrescu, C.G., Op. cit., p. 75.

PARTEA I

1

BAZELE TEORETICO – METODOLOGICE ALE CONTABILITĂŢII CREATIVE

Existenţa incertitudinilor atât în plan economic cât şi contabil, în care întreprinderea îşi desfăşoară activitatea, face ca multe din elementele situaţiilor financiare, să nu poată fi măsurate cu certitudine, ci doar estimate.

Opţiunea managementului întreprinderii pentru una din multiplele tratamente şi politici contabile, crează implicit posibilitatea alegerii intenţionate a celei care răspunde intereselor sale, care nu întotdeauna converg spre imagineacare nu întotdeauna converg spre imaginea fidelafidela, şi mai degrabă spre o imagine convenabilă.

Apare astfel, o distorsionare a calităţii informaţiei financiare, generând incertitudini cu privire la consecvenţa şi comparabilitatea informaţiilor destinate utilizatorilor, situaţie în care avem de a face cu o contabilitate de intenţie, altfel spus, se intră în sfera contabilităţii creative.

1.1. Consideraţii generale privind contabilitatea creativă

• Globalizarea afacerilor, dă naştere permanent unei provocări din partea contabililor, puşi în faţa unor noi forme de manifestare a identităţii firmelor aflate în permanentă competiţie, pe o piaţă mult amplificată, unde nevoia de informaţie este mult diversificată şi rapidă, devenind uneori şi un instrument de marketing şi publicitate.

În acest context, contabilul trebuie să identifice soluţii rapide de adaptare la noile cerinţe informaţionale, uneori fără a mai aştepta normalizarea, impunându-se astfel nevoia de creativitate, în a găsi soluţii şi tratamente care să favorizeze imaginea companiilor şi obţinerea unui avantaj, fără a intra în conflict cu legea.

• De asemenea, dezvoltările economice, juridice şi sociale, dar şi presiunea utilizatorilor de informaţii au făcut necesară inovaţia contabilă iar pe această bază dezvoltarea unei contabilităţi creative. În decursul timpului, contabilitatea a fost tratată şi ca o artă: „arta de a falsifica sau truca un bilanţ”[1]; „arta de a se calcula beneficiile”[2]; „arta de a prezenta un bilanţ”[3]; „arta de a crea provizioane”[4].[1] Bertolus, J.J., L’art de truquer un bilan“, Science & vie économic nr. 40, juine 1988, pp.79 – 108, citat de Stolowy H., “Existe-t-il vraiment une comptabilité creative?”,Revue de Droit Comptable, nr. 94-4, décembre 1994.• [2] Lignon M., L’ art de calculer ses benefices, L’Entreprise nr. 50, November 1989, pp.17-20, citat de Stolowy H., Op. cit.• [3] Gounin, I., L’art de présenter un bilan, La Tribune, 28 mars 1991, p. 11. • [4] Pourqueri, D., Les provisions ou l’art de mettre de l’argent de côté, Science & vie économic nr. 73, juin 1991, pp. 72-75, citat de Stolowy H. Op. cit.

2

Contabilitatea creativă, s-a dezvoltat cu precădere în economiile anglo-saxone datorită libertăţilor profesiei contabile.

Ea s-a aşezat la limita dintre forma legală şi substanţa economică a tranzacţiilor şi evenimentelor.

Discutată din perspectiva practicienilor contabili, apariţia contabilităţii creative a fost facilitată de tratamentele de bază şi alternative folosite pentru rezolvarea aceleiaşi probleme.

În cele mai multe cazuri o problemă contabilă are cel puţin două soluţii, cu efect diferit asupra poziţiei financiare şi performanţelor întreprinderii.

Apariţia contabilităţii creative a fost influenţată şi de flexibilitatea normelor contabile internaţionale.

Contabilitatea creativă este tratată în cele mai multe cazuri în mod negativ (creaţie negativă), menită să conducă la întocmirea unor situaţii financiare în măsură să răspundă la dorinţele managerilor privind poziţia financiară şi performanţa întreprinderii. În felul acesta, situaţiile financiare, nu sunt ceea ce trebuie să fie (discursul normativ), ci ceea ce se doreşte (discursul interesat).

Tratarea simultană a contabilităţii creative ca un instrument pentru a realiza interesele contabile dar şi ca o inginerie contabilă se sprijină pe politicile contabile adoptate de către o întreprindere pentru a produce şi comunica informaţii.

Conceptul de contabilitate creativă, îşi are originea[1] în traducerea expresiei ,,creative accounting’’ utilizată de multă vreme în Marea Britanie, fiind preluată în mai multe lucrări de specialitate sub denumirea de ,,contabilitate imaginativă” sau ,,contabilitate de intenţie’’.

Noţiunea de contabilitate creativă a fost invocată pentru prima data în literatura de specialitate în anul 1973 de către cercetatorul britanic J. Argenti.

Acesta a stabilit o legătură directă între practicile de contabilitate creativă, incompetenţa managerilor şi declinul afacerilor, precizând că utilizarea contabilităţii creative reprezintă un indiciu prevestitor de criză.

• Diverşi autori, definesc destul de divergent, acest concept ca reprezentând ,,ansamblul tehnicilor, opţiunilor şi libertăţilor lăsate de textele contabile care, făra a se îndepărta de normele şi de exigenţele contabile, dau conducătorilor de întreprinderi posibilitatea de a jongla cu rezultatul.

• În domeniul contabilităţii, creativitatea exprimă libertatea profesionistului de a utiliza acele mijloace care-i permit descrierea realităţii

3

economice din întreprinderi, pe când convenţionalitatea impune respectarea regulilor prevăzute în dreptul contabil[1].

• Contabilitatea creativă este procesul prin care profesioniştii contabili îşi folosesc cunoştinţele în scopul manipulării cifrelor contabile, profitând de posibilitatea interpretării actelor normative şi de existenţa numeroaselor opţiuni în rezolvarea diferitelor probleme contabile[2]. Cea mai importantă definiţie a contabilităţii creative îi aparţine lui K. Naser:

„procesul prin care, dată fiind existenţa unor breşe în reguli, se manipulează cifrele contabile şi profitând de flexibilitate, se aleg acele practici de măsurare şi divulgare ce permit transformarea documentelor de sinteză din ceea ce ele ar trebui să fie în ceea ce managerii doresc”.

[1] Mironiuc, M., Analiza financiară versus analiza extra-financiară în măsurarea performanţelor întreprinderii durabile, în revista Analiza economico-financiară şi evaluarea proprietăţilor. Provocări în actualul contex global, Bucureşti, 29-31 mai 2009, p. 153, disponibil la - http://www.ectap.ro/documente/suplimente/Simpozion-29-31.05.2009_ro.pdf, accesat la data de 09.05.2010.

[2] http://www.contabilitateafirmei.ro/resurse/ceccar/suport_de_curs_evaluare.doc, accesat la data de 09.05.2010.

Contabilitatea creativă este procesul prin care tranzacţiile sunt structurate de asemenea manieră încât să permită “producerea” rezultatului contabil dorit.

Termenul de „contabilitate creativă” este utilizat în literatura de specialitate şi sub sintagma de „inginerie contabilă”, însă forma cea mai răspândită este reprezentată de prima titulatură.

Recurgerea la noţiunea de „inginerie contabilã” este argumentată prin faptul că aceasta poate fi asimilată cu activitatea de creaţie, de proiectare, de cercetare, de conducere a „procesului tehnologic” de către profesioniştii contabili, din care rezultã „imaginea favorabilã”, dorită a entităţii economice.

Indiferent de titulatura pe care o poartã, ingineria contabilă sau contabilitatea creativă, se referă la practicile de contabilitate care derivă din practicile de contabilitate standard.

Ele se caracterizează prin complicaţii excesive şi creativitate, având ca scop prezentarea favorabilă a poziţiei financiare şi performanţelor întreprinderii.

• O viziune asupra ingineriei contabile, dar şi cea mai complexã este expusã de Naser, considerând-o[1]: • procesul prin care, dată fiind existenţa unor breşe în reguli, se manipuleazã cifrele contabile şi, profitând de flexibilitate, se aleg acele practici

4

de măsurare şi informare ce permit transformarea documentelor de sinteză din ceea ce ele ar trebui să fie în ceea ce managerii doresc;• procesul prin care tranzacţiile sunt structurate de asemenea manieră încât să permită „producerea” rezultatului contabil dorit. • Deşi există neînţelegeri în ceea ce priveşte definirea contabilităţii creative, majoritatea cercetătorilor acceptă că aceasta se remarcă prin două aspecte.

[1] Feleagă, N., Malciu, L., Politici şi opţiuni contabile, Fair Accounting versus Bad Accounting, Editura Economică, Bucureşti, 2002, p. 103, după, Naser, C., Creative financial accounting: its nature and use, Pretince Hall, 1993, p. 59.

În încercarea de a surprinde cât mai exact sensul contabilităţii creative, din definiţiile diverşilor autori, rezultă unele caracteristici comune:

• contabilitatea creativă nu implică încălcări ale prevederilor legale ;• contabilitatea creativă presupune un exerciţiu de creativitate al contabililor, de a traduce inovaţii juridice, economice şi financiare, pentru a oferi soluţii în favoarea celor interesaţi, exploatând breşele şi lacunele legale şi profesionale.

Tehnicile şi practicile oferite de contabilitatea creativă, au ca rezultat o cosmetizare a realităţii până la limita credibilului, în scopul servirii anumitor interese.

Contabilitatea creativă are drept obiectiv „fondarea structurii financiare şi a performanţelor întreprinderii”; profesioniştii contabili, printr-un exces de ingeniozitate, reuşind să realizeze „aranjamente” demne de invidiat, pentru a maximiza câştigul pe acţiune, pentru a îmbunătăţi lichiditatea sau pentru a minimiza rata îndatorării financiare

Principalele premise ale creativităţii contabile pot fi:

• posibilitatea, oferită de normele contabile, de a alege între diferite metode contabile.De exemplu, în unele ţări, întreprinderile pot alege între înscrierea integrală a

cheltuielilor de dezvoltare în contul de profit şi pierdere şi amortizarea lor pe perioada proiectului;

• o serie de elemente necesită estimări sau previziuni. De exemplu, durata de utilizare a unui activ corporal, în vederea calculului

amortizării, reprezintă o estimare realizată de către întreprindere. Ca urmare, contabilul „creativ” beneficiază de oportunitatea de a fi mai „optimist” sau mai „pesimist” în estimare. Alteori, în estimare se apelează la un expert

5

intern. În astfel de cazuri, contabilul poate manipula valoarea apelând la un expert cunoscut pentru evaluări optimiste sau pesimiste;

• se pot utiliza tranzacţii artificiale pentru a manipula valorile din bilanţ sau pentru a eroda rezultatul. De exemplu, se procedează la vânzarea unui activ şi concomitent preluarea lui

în regim de închiriere pentru durata de viaţă rămasă (lease-back). Preţul de vânzare poate fi mai mare sau mai mic decât valoarea actuală a activului deoarece diferenţa se poate compensa prin chirii mai mari sau mai mici decât preţul pieţei;

• alegerea momentului oportun realizării unei tranzacţii pentru a reflecta o anumită imagine în conturile anuale;

• incompetenţa managerilor;

• incertitudinea şi riscul generate de creşterea volatilităţii unora dintre elementele pieţei.

Principalele mecanisme şi procedee care fac obiectul contabilităţii creative pot fi grupate în funcţie de obiectivele urmărite în

A. Procedee care au impact asupra măsurării rezultatului: • imobilizarea cheltuielilor de dezvoltare; • încorporarea cheltuielilor financiare în costul de producţie al imobilizărilor; • cesiunea unei imobilizări, apoi reluarea aceluiaşi bun prin leasing (lease-back);• întocmirea şi revizuirea planului de amortizare;• subevaluarea (sau supraevaluarea) ajustărilor pentru depreciere;• existenţa mai multor metode de contabilizare a contractelor pe termen lung (pe măsura • avansării, la terminare).

• B. Procedee care au impact asupra prezentării contului de profit şi pierdere: • pierderi privind creanţele neîncasabile; • creşterea rezultatului curent prin încorporarea plusurilor de valoare din cesiunea activelor.

C. Procedee care au impact asupra prezentării bilanţului:

6

• cesiunea unei imobilizări, apoi reluarea aceluiaşi bun prin leasing (lease-back);• scontarea unei cambii sau bilet la ordin;• dezîndatorirea în fapt: anularea economică a unei datorii (transferul unei datorii în gestiunea unui trust însărcinat să efectueze rambursarea), ceea ce determină diminuarea ratei îndatoririi, creşterea ratei autonomiei financiare şi creşterea rentabilităţii financiare.

Legislaţia în domeniul contabilităţii din România, prezintă particularităţi care vin să completeze înclinaţia profesioniştilor contabili spre creativitate, şi anume:

• mărimea rezultatului contabil este punct de plecare în determinarea impozitului pe profit;• importanţa excesivă care se acordă rezultatului contabil în determinarea valorii unei întreprinderi, în detrimentul altor indicatori, precum: cifra de afaceri, activul net contabil, mărimea fluxurilor de numerar.

• 1.2. Factorii determinanţi în dezvoltarea tehnicilor de contabilitate creativăManagementul întreprinderii trebuie să furnizeze către exterior informaţii privind performanţele sale; acestea sunt apreciate în principal prin intermediul informaţiilor oferite de contul de rezultate. Libertatea de alegere a politicilor contabile poate duce la manipularea rezultatului contabil şi astfel se poate schimba în mod semnificativ situaţia reală a rezultatului. În literatura de specialitate, politicile de manipulare a informaţiilor privind rezultatul, sunt apreciate drept tehnici de „contabilitate creativă”.

Factorii care-i determină pe manageri să utilizeze aceste tehnici specifice contabilităţii creative sunt:

Costurile rezultate din conflictul de interese

Conform teoriilor pozitive, orice contract prezintă costuri asociate. Acestea explică diferenţele între procedurile contabile utilizate de către firme şi momentul adoptării anumitor proceduri contabile specifice.

Procedurile contabile pot afecta gradul de lichiditate al entităţii economice printr-un proces politic. Procesul politic reprezintă o competiţie între indivizi în ceea ce priveşte transferul de bogăţie. Astfel, este posibil ca, în scopul de a evita presiunile din partea autorităţii executive şi de a mări subvenţiile acordate firmei, managerii să aleagă proceduri contabile care reduc profitul.

7

Incompetenţa managerilor

Managerii incompetenţi îsi concentrează atenţia asupra unor aranjamente particulare şi neglijează sistemul de informare contabilă şi ratele financiare, care încep să se deterioreze. O întreprindere ajunsă în acest stadiu începe indubitabil să utilizeze contabilitatea creativă.

Motivaţia este evidentă, deoarece societatea nu a obţinut performanţe satisfăcătoare, este posibil ca furnizorii să nu mai acorde credit comercial, creditorii să-i micşoreze termenele de rambursare a creditelor, clienţii să îşi caute alţi furnizori. Utilizând contabilitatea creativă, managerii adoptă o poziţie defensivă. Refuzul lor de a admite eşecul este o componentă posibilă a atitudinii psihologice normale, conform căreia „norii se vor ciocni în altă parte”. Se poate concluziona că, uneori, contabilitatea creativă poate fi asociată cu eşecul; societatea o utilizează pentru a amâna ziua „fatală

Incertitudinea şi riscul

Potrivit lui Goodfellow, utilizarea contabilităţii creative este rezultatul creşterii volatilităţii unora dintre elementele pieţei. Astfel, trecerea de la moneda constantă la rate de schimb fluctuante, creşterea ratei dobânzii, corelată cu creşterea ratei inflaţiei, a avut ca rezultat cresterea incertitudinilor. În astfel de situaţii societăţile sunt motivate să adopte instrumente de reducere a riscului. Problema rezultă însă din faptul că normalizarea reprezentării contabile cunoaşte, în mod constant, o întârziere în raport cu aceste instrumente. Varietatea activităţilor economice

Caracterul extrem de variat al activităţilor economice impune o serie de particularităţi în ceea ce priveşte evaluarea acestora. Ca urmare, pentru a reprezenta cât mai bine imaginea unei activităţi date, este necesară acordarea unei marje de libertate. Această libertate se traduce prin existenţa opţiunilor în materie de evaluare. Utilizarea opţiunilor, deşi legitimă, permite întreprinderilor să-şi ajusteze rezultatele

Atitudinea utilizatorilor de informaţii financiar contabile

Se consideră că însăşi utilizatorii situaţiilor financiare pot contribui la utilizarea contabilităţii creative prin importanţa excesivă acordată rezultatului contabil.

Astfel, faptul că, în general investitorii urmăresc creşteri stabile ale câştigurilor încurajează societăţile să-şi „netezească” performanţele pentru a satisface exigenţele acestora.

8

Concret, dividendele şi constituirile de rezerve au impact asupra preţului acţiunilor deoarece ele furnizează investitorilor informaţii despre profitabilitatea firmei.

O schimbare în ratele de repartizare a profitului ar putea prevesti modificări ale profitabilităţii viitoare şi, ca urmare, ea are efect asupra preţului acţiunii.

Devine evident că în situaţia în care managerii doresc să crească preţul acţiunii şi contabilitatea creativă îi poate ajuta, aceasta reprezintă o tehnică atractivă. În mod concret, utilizarea tehnicilor de contabilitate creativă va avea ca efect:• Majorarea sau diminuarea cheltuielilor. Normele contabile lasă o anumită marjă de manevră în cuantificarea cheltuielilor care aparţin unui exerciţiu. De exemplu, pentru anumite active se indică doar numărul maxim de ani în care trebuie amortizate. O durată mai mică sau mai mare de amortizare afectează mărimea rezultatului. • Majorarea sau diminuarea veniturilor. În anumite cazuri, se poate grăbi sau încetini recunoaşterea veniturilor prin aplicarea principiului prudenţei sau a principiului conectării cheltuielilor la venituri. • Majorarea sau diminuarea activelor. Existenţa unei flexibilităţi în ceea ce priveşte calculul amortizării şi provizioanelor crează posibilitatea majorării sau diminuării valorii nete a activelor. De asemenea, stocurile se pot evalua prin diferite metode şi, ca urmare, valoarea lor poate fi diferită, cu efecte corespunzătoare asupra contului de profit şi pierdere • Majorarea sau diminuarea fondurilor proprietarilor. Modificarea veniturilor şi cheltuielilor afectează mărimea rezultatului şi, în consecinţă, mărimea rezervelor. • Reclasificarea activelor sau datoriilor. • Manipularea informaţiilor prezentate în notele explicative şi politicile contabile din cadrul situaţiilor financiare.

Concluzionând, putem afirma că ingineria contabilă/contabilitatea creativă reprezintă un ansamblu de procedee ce au ca obiectiv modificarea nivelului rezultatului în vederea optimizării sau minimizării situaţiilor financiare, fără ca aceste două obiective să se excludă reciproc; tehnicile şi procedeele utilizate au la bază alegerile permise de reglementările contabile, posibilităţile oferite de carenţele normelor contabile, dar şi de mecanismele prin care contabilitatea poate interveni: determinarea interpretării contabile a unei tranzacţii juridico-financiare sau elaborarea unui mecanism juridico-financiar cu scopul modificării rezultatului sau situaţiilor financiare.

1.3. Imaginea fidelă versus contabilitatea creativă

9

Optimizarea activităţii economice impune cunoaşterea cât mai exactă a fenomenelor şi proceselor de această natură, consemnate şi cuantificate în limbaj cifric.

Criteriul de performanţă al contabilităţii îl constituie imaginea fidelă, măsura în care aceasta redă realitatea obiectivă, printr-o informare completă şi pertinentă asupra faptelor şi proceselor economice, exprimabile în etalon monetar.

Concept de origine britanică, imaginea fidelă a fost utilizată încă din anul 1947, în Legea societăţilor comerciale engleze sub forma „true and fair view”, ulterior fiind preluat şi definit în Directiva a IV-a a Consiliului Uniunii Europene.

• Percepţia britanică a principiului la nivelul protagoniştilor sociali (producători şi utilizatori ai produsului contabil) are în vedere respectarea standardelor contabile şi a legii. În plan teoretic, imaginea fidelă este definită prin prisma termenilor de imagine veridică şi imagine corectă sau imagine reală şi imagine onestă. Nu este exclusă nici interpretarea ca un obiectiv înalt spre care tind situaţiile financiare.• În ceea ce priveşte conceptul de imagine fidelă, G.A. Lee preciza: „astăzi, imaginea fidelă a devenit un termen de artă. Ea presupune prezentarea de conturi întocmite în conformitate cu principiile contabile general acceptate, utilizarea de cifre cât mai exacte posibil, realizarea de estimări cât mai rezonabile si aranjarea lor de aşa manieră încât să se poată furniza, cu toate limitele practicilor contabile curente imaginea cea mai obiectivă posibil, lipsită de erori, distorsiuni, manipulări sau omisiuni semnificative. Cu alte cuvinte trebuie avute în vedere atât litera cât şi spiritul legii.

Analizând această definiţie sesizăm patru aspecte:• referirile la „estimări cât mai rezonabile” şi la limitele practicilor contabile curente” implică o anumită toleranţă faţă de unele imprecizii inevitabile. Altfel spus, „este preferabil să aproximezi decât să greseşti cu exactitate”. Această cugetare, ce-i aparţine lui J. M. Keynes poate explica înlocuirea cerinţei de „true and correct view” cu cea de „true and fair view”. Schimbarea s-a făcut la recomandarea Institutul Experţilor Contabili

din Anglia si Ţara Galilor, deoarece „corect” era un cuvânt excesiv de precis pentru a reflecta practicile de contabilitate şi de audit. Privită din acest unghi, imaginea fidelă poate fi considerată ca un stimulent în utilizarea tehnicilor de contabilitate creativă.

Lee vorbeste despre „imaginea cea mai obiectivă posibil”, adică despre neutralitate. Faptul că informaţiile contabile trebuie să fie neutre este deja reglementat. Neutralitatea presupune ca situaţiile financiare, prin modul de selectare şi prezentare a informaţiilor, să nu influenţeze luări de decizii şi judecăţi care să conducă la un rezultat predeterminat. Analizată din acest unghi imaginea fidelă acţionează împotriva contabilităţii creative.

10

referirile la „omisiuni” şi la „litera şi spiritul legii” i-a făcut pe unii să considere că cerinţa de „true and fair view” este mult mai riguroasă decât formulele precedente. „True” (adevărată) semnifică litera legii, iar „fair” (loială), spiritul acesteia.

Următoarea poveste pune în evidenţă cele două cuvinte: Căpitanul unui vas era îngrijorat că secundul său bea foarte mult. Într-o zi, el a scris în jurnalul de bord: „Secundul a fost beat azi”. Informaţia a fost în acelaşi timp adevărată şi loială. În ziua următoare, secundul, văzând ce scrisese căpitanul, a adăugat: „Ieri căpitanul a fost treaz”. Informaţia a fost adevărată dar nu şi loială. Dacă în mod obişnuit căpitanul era treaz acest lucru nu ar mai fi meritat să fie comentat. Privită din acest unghi, imaginea fidelă este un instrument împotriva utilizării contabilităţii creative.

Lee vorbeşte despre „conturi întocmite în conformitate cu principiile contabile general acceptate”. „În cazul în care un tribunal ar trebui să decidă dacă situaţiile financiare ale unei societăţi dau sau nu o imagine fidelă, ar fi dificil de identificat alte criterii de apreciere decât conformitatea cu principiile contabile general acceptate”. Analizată din acest unghi, imaginea fidelă ar putea fi un stimulent pentru utilizarea tehnicilor de contabilitate creativă.

1.4. Modalităţi de combatere a practicilor de contabilitate creativă

• Practicile de contabilitate creativă nu vor dispărea decât o dată cu dispariţia cauzelor care le-au generat, astfel că dorinţa normalizatorilor contabili de limitare a contabilităţii creative trebuie să aibă în vedere circumstanţele ce permit manifestarea acesteia. O primă măsură în vederea reducerii posibilităţilor de utilizare a contabilităţii

creative o reprezintă elaborarea, respectiv dezvoltarea în ţările care există deja, a unui cadru contabil conceptual. Cadrul conceptual reprezintă, înainte de toate, un instrument la dispoziţia normalizatorilor. El le este util şi profesioniştilor contabili deoarece, prin criteriile pe care le stabileşte, le permite acestora să înţeleagă mai profund normele contabile şi să analizeze operaţiile complexe.

• O altă măsură ar trebui ar trebui să vizeze reducerea numărului de prelucrări contabile permise sau stabilirea clară a circumstanţelor în care trebuie aplicată fiecare prelucrare. Mai mult, dacă o întreprindere a ales o prelucrare contabilă pentru că aceasta îi permitea obţinerea unei imagini fidele în anul respectiv, ea ar trebui să utilizeze aceeaşi prelucrare şi în anii următori.• Pornind de la premisa că practicile de contabilitate creativă vor dispărea doar o dată cu dispariţia cauzelor care le-au generat, Hoarau abordează problema comportamentului utilizatorilor externi. El propune reducerea

11

importanţei acordate rezultatului contabil şi aprecierea calităţii acestuia prin intermediul fluxurilor de trezorerie. Imaginaţia financiară poate să diminueze pasivul exigibil, să majoreze capitalurile proprii sau să transforme imobilizările în creanţe. Ea nu poate însă să genereze lichidităţi. Rezultă că orientarea utilizatorilor externi către fluxurile de trezorerie i-ar putea descuraja pe manageri să utilizeze tehnici de manipulare a informaţiilor contabile.

De asemenea, crearea posibilităţii de a recurge la un organism competent pentru arbitraj şi/sau interpretare, similar cu Grupul de revizuire a comunicării financiare (Financial Reporting Review Panel) din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, reprezintă, după părerea lui Malo si Giot, o cale prin care se poate limita tendinţa şefilor de întreprindere de a întinde prea tare „elasticul”. Un asemenea organism nu poate avea însă ca misiune să supravegheze situaţiile financiare ale tuturor întreprinderilor. Pentru o supraveghere mai vastă şi mai riguroasă ar trebui ca auditorii să fie dispuşi să-şi îndrepte „armele” asupra clienţilor lor. Propunerea este dură deoarece ea antrenează o reflecţie radicală asupra naturii raporturilor auditori/manageri. Totodată, s-a sugerat că problema contabilităţii creative ar putea fi rezolvată prin intermediul unor norme detaliate, care să nu lase loc de interpretare. Cazurile particulare se află însă în spatele regulilor specifice. Experienţa arată că, de fiecare dată când apare o normă nouă, societăţile găsesc o cale să-i minimizeze impactul. În acord cu aceasta, Devis spunea că oricât de multe reguli ar implementa profesia, întotdeauna vor fi unii care vor găsi o cale de a „bate” sistemul. Ca urmare, misiunea normalizatorilor şi profesioniştilor contabili nu este una simplă: imaginaţiei trebuie să i se răspundă cu imaginaţie.

1.5. Impactul şi limitele contabilităţii creative asupra situaţiilor financiare

• Procesul de armonizare a contabilităţii, la nivel european şi internaţional, proces care, deşi la nivelul ţărilor Uniunii Europene se derulează de circa două decenii, continuă să reprezinte un ideal spre care tind legislatorii care se ocupe de pregătirea şi ameliorarea conţinutului situaţiilor financiare, contribuind la restrângerea fenomenului de contabilitate creativă. Astfel, se diminuează riscul de utilizare a unor tehnici de disimulare a situaţiei reale, evitându-se fenomenul de reducere a valorii informaţionale a situaţiilor financiare

1.5.1. Tehnici de manipulare a imaginii bilanţului• Bilanţul este documentul de sinteză care redă starea şi evoluţia situaţiei financiare, permiţând formularea de judecăţi de valoare privind randamentul şi riscul aferente unei întreprinderi, precum şi evaluarea mişcărilor viitoare de trezorerie. Din acest motiv, entităţile economice sunt tentate să încerce să-şi amelioreze structura bilanţului.

12

Tehnicile de manipulare prezentate sunt destinate în mod particular ameliorării bilanţului. Aceste tehnici acţionează asupra unuia sau mai multora dintre elementele următoare: capitalurile proprii, datoriile, nevoia de fond de rulment, trezoreria.

• A. Dezindatorirea în fapt • Dezindatorirea în fapt reprezintă aranjamentul prin care societatea transferă active unui trust, care preia, totodată, şi gestiunea unor datorii. Din punct de vedere juridic, societatea nu este absolvită de obligaţia de a plăti aceste datorii, ea rămânând debitorul principal. Uneori, creditorii nici nu află de aceste tranzacţii şi păstrează, în continuare, relaţia cu societatea în cauză în vederea recuperării creanţei. • În continuare este descris un exemplu privind influenţa acestei tehnici de manipulare asupra imaginii bilanţului: întreprinderea deţine o creanţă cu valoarea nominala de 450 lei, recuperabilă prin tranşe anuale egale; deasemeni ea are o datorie de 475 lei rambursabilă pe patru ani sub formă de anuităţi constante. Societatea transferă, la începutul anului creanţa şi datoria unui terţ, care va asigura gestiunea datoriei plătind tranşele anuale prin recuperarea creanţei. Efectul acestei metode poate fi observat în bilanţul următor:

ACTIV Fara dezandatorare Cu dezandatorareActive imobilizate 9.500 9.500Actve circulante  

Stocuri 7.300 7.300Creante 4.500 4.050Disponibil 500 500Total active 21.800 21.350PASIV  

Capitaluri proprii    

Capital social 10.000 10.000Rezultat 0 25Datorii 11.800 11.325Total pasiv 21.800 21.350

• Se poate observa că deşi datoriile nu au fost plătite, utilizarea tehnicii de dezindatorare în fapt face posibilă eliminarea lor din bilanţ, ceea ce duce la ameliorarea poziţiei financiare şi crearea premiselor pentru obţinerea de noi împrumuturi

• B. Reevaluarea imobilizărilor corporale • Deşi, conform principiului prudenţei, activele trebuie evaluate la costul istoric, aplicarea cu stricteţe a acestui principiu poate afecta poziţia financiară a

13

unei întreprinderi. De aceea, în unele ţări, normalizatorii contabili autorizează reevaluarea, în anumite condiţii, a imobilizărilor corporale. • Reevaluarea imobilizărilor corporale furnizează, prin intermediul unor variabile precum diferenţele din reevaluare, baza de amortizare şi durata de amortizare posibilităţi de a manipula imaginea bilanţului. Prin reevaluarea imobilizărilor corporale, o întreprindere poate supravieţui unei reduceri semnificative a capitalurilor proprii datorate unei pierderi. Diferenţa din reevaluarea activului poate ridica nivelul capitalurilor proprii la un nivel mai mare de 50% din capitalul social (nivel impus de legislaţia societăţilor comerciale )

• Pentru a evita unele abuzuri în cazul reevaluării, în unele ţări, cum ar fi Franţa, se interzice reevaluarea imobilizărilor. Dacă operaţia de reevaluare ar afecta profitul la nivelul amortizării acumulate şi doar diferenţa ar fi înregistrată la diferenţe din reevaluare, profitul şi rezultatul pe acţiune ar fi substanţial îmbunătăţite. • Exemplu privind operaţia de reevaluare a imobilizărilor corporale: • Societatea deţine în cadrul imobilizărilor o clădire în valoare brută de 30.000 lei, amortizare acumulată 15.000 lei. Valoarea actuală a clădirii este de 35.000 lei.

Tabelul nr. 1.2 – Influenţa operaţiei de reevaluare a imobilizărilor corporale asupra imaginii bilanţului

ACTIV Inainte de de reevaluare Dupa reevaluareImobilizari corporale 70.000 90.000Cladiri 30.000 50.000Amortizarea cladirii (15.000) (15.000)Mijloace fixe 40.000 40.000Amortizarea mijl. fixe (10.000) (10.000)Valoare neta a imob corporale

45.000 65.000

Active circulante 35.000 35.000Total activ 80.000 100.000PASIV  Capital social 50.000 50.000Diferente din reevaluare 0 20.000Rezultatul reportat (30.000) (30.000)Rezultatul exercitiului 3.000 3.000Total capitaluri proprii 23.000 43.000Datorii 22.000 22.000Total pasiv 45.000 65.000

• Se poate observa că diferenţa din reevaluare scoate întreprinderea din situaţia în care capitalurile proprii erau mai mici de 50% din capitalul social.

14

C.Emisiunea de titluri hibride • Întreprinderile recurg la o serie de finanţări de tip „mezanin”: emisiunea de obligaţiuni convertibile în acţiuni, obligaţiuni cu bonuri de subscriere de acţiuni, care nu pot fi ataşate cu certitudine nici capitalurilor proprii, nici datoriilor financiare. Varietatea şi complexitatea acestor titluri hibride, precum şi imprecizia şi lipsa de unitate a definiţiilor actuale pun probleme de clasificare, care au un impact semnificativ asupra echilibrului structural. • În plus, utilizând o serie de montaje financiare, întreprinderile pot transforma unele datorii în capitaluri proprii. Ideea constă în emisiunea de titluri care prezintă particularitatea că sunt rambursabile doar în momentul lichidării societăţii. • Această particularitate le face asimilabile capitalurilor proprii. Dar, graţie unui montaj juridic, care presupune intervenţia unui terţ, creditorii (cumpărătorii de titluri) primesc asigurarea că sumele împrumutate întreprinderii le vor fi rambursate într-un timp determinat. Contabilizarea în categoria capitalurilor proprii a unor finanţări care ar trebui să figureze în datorii are drept consecinţă modificarea echilibrului structural şi reducerea ratei de îndatorare (ceea ce se urmăreşte de fapt prin această tehnică de manipulare).

D. Clasificarea titlurilor de valoare achiziţionate • Contabilitatea operează cu mai multe categorii de titluri: titluri de participare, titluri imobilizate ale activităţii de portofoliu, alte titluri imobilizate şi titluri de plasament. Încadrarea titlurilor în una sau alta dintre categoriile menţionate depinde, în mod normal, de intenţia cu care întreprinderea le-a achiziţionat

În unele cazuri însă, întreprinderile sunt tentate să recurgă la o anumită clasificare în scopul de a ameliora situaţia prezentată utilizatorilor externi.

Astfel, clasificarea titlurilor în categoria activelor circulante permite ameliorarea ratei de lichiditate Exemplu privind operaţia de clasificare a titlurilor achiziţionate şi influenţa asupra poziţiei financiare: întreprinderea achiziţionează titluri în valoare nominală de 2.500 lei. Societatea le poate înregistra astfel:

Tabelul nr. 1.3 – Influenţa titlurilor de valoare achiziţionate asupra imaginii bilanţului

ACTIV Varianta a Varianta bImobilizari  

Corporale 6.500 6.500Financiare 2.500 0Active circulante

Stocuri 1.600 1.600Creante 2.100 2.100

15

Titluri de plasament 0 2.500Disponibil 650 650Total Activ 13.350 13.350PASIV

Capitaluri proprii

Capital social 8.000 8.000Datorii

pe termen lung 5.000 5.000pe termen scurt 350 350Total pasiv 13.100 13.100Fond de rulment ( Ac – Dts ) 4.000 6.500Rata de lichiditate( Ac/Dts ) 11,42 18,57

• Rata lichidităţii şi nivelul fondului de rulment pot fi influenţate în sensul cosmetizării lor prin simpla includere a titlurilor achiziţionate în cadrul activelor circulante şi nu în cadrul activelor imobilizate.

E. Vânzarea şi răscumpărarea stocurilor

Pentru a obţine surse de finanţare, societăţile pot proceda la vânzarea stocurilor. Particularitatea operaţiei constă în faptul că în contractul de vânzare este prevăzută o opţiune de răscumpărare a stocurilor.

Între data vânzării şi data răscumpărării stocului, societatea vânzătoare utilizează rezultatul obţinut din operaţia de vânzare ca o sursă de finanţare.

Stocul şi datoria de a rambursa finanţarea acordată temporar de cumparătorul stocului sunt excluse din bilanţ. Diferenţa dintre preţul iniţial de vânzare şi preţul de răscumpărare al stocului va fi inclusă în costul vânzărilor când stocul va fi, în sfârşit, vândut unui cumpărător independent

1.5.2. Tehnici de manipulare a contului de profit şi pierdere

Cel mai utilizat model pentru reflectarea performanţelor entităţilor economice este contul de profit şi pierdere.Valoarea informaţională a acestei componente a situaţiilor financiare rezidă în acea că redă performanţa întreprinderii, adică, indică gradul în care aceasta şi-a realizat obiectivele pe linia obţinerii profitului. În contul de profit şi pierdere apar fluxurile care determină rezultatul, înţeles, în principiu, ca variaţie a capitalurilor proprii în cursul unui exerciţiu financiar

Definirea performanţelor unei întreprinderi se face, însă, în mod diferit, în funcţie de interesul utilizatorilor, de principiile, convenţiile şi normele contabile reţinute pentru determinarea rezultatului

16

Este ceea ce specialiştii în domeniu numesc politici contabile. Întrebarea care se ridică este, însă, cât de exact poate fi determinat rezultatul cu ajutorul unui astfel de cont de profit şi pierdere?

Răspunsul nu poate fi decât unul relativ. Dacă întocmirea contului de profit şi pierdere se face de specialişti de bună-credinţă, rezultatul poate fi unul cât mai realist posibil. Dacă aceştia recurg la procedee, tehnici, instrumente, având ca scop prezentarea favorabilã a poziţiei financiare şi performanţelor companiei, rezultatul poate fi unul distorsionat. Tehnicile de manipulare a performanţelor întreprinderii sunt oferite de tratamentele şi politicile contabile recomandate de normele contabile internaţionale. Existenţa mai multor „opţiuni” posibile în materie contabilă, corespunzând fie unor adevărate alegeri contabile, fie unei libertăţi de apreciere în contextul prezentării situaţiilor financiare individuale sau consolidate, pot influenţa performanţa companiei

• În cele ce urmează sunt prezentate câteva din ingineriile contabile şi impactul lor asupra imaginii performanţelor companiei.

A. Inginerii contabile referitoare la stocuri• Referitor la costul de achiziţie al stocurilor, acesta trebuie să cuprindă[1]: preţul de cumpărare; taxe de import şi alte taxe (cu excepţia acelora pe care întreprinderea le poate recupera de la autorităţile fiscale); costuri de transport, manipulare; alte costuri care pot fi atribuite direct achiziţiei de produse finite, materiale şi servicii. • În funcţie de rezultatul dorit, cheltuielile ocazionate de achiziţia stocurilor vor fi manipulate, în sensul includerii sau nu în costul de achiziţie. Exemplu: O întreprindere achiziţionează mărfuri în următoarele condiţii: preţ de cumpărare al mărfurilor 450 um, cheltuieli de transport 100 um, cheltuieli de manipulare 50 lei; veniturile obţinute din vânzarea mãrfurilor sunt de 3.506 um. Managerul companiei poate să opteze pentru includerea sau nu a cheltuielilor de transport în costul de achiziţie, obţinând, astfel, rezultate contabile diferite. [1] IAS 2 Stocuri

Elemente Cheltuielile de transport se includ în costul de achiziţie

Cheltuielile de transport se exclud din costul de achiziţie

Venituri din vânzarea mărfurilor

3.506 3.506

17

Cheltuieli privind mărfurile Preţ de cumpărare Chelt. de transport Chelt. de manipulare

(600)45010050

(500)450-50

Rezultat contabil 2.906 3.006

Includerea cheltuielilor cu dobânzile în costul stocurilor distorsioneazã imaginea reală a entităţii economice, determinând majorarea rezultatului

B. Inginerii contabile privind imobilizările corporale• Referitor la cheltuielile ulterioare punerii în funcţiune. Cheltuielile ulterioare aferente unui element de natura terenurilor şi mijloacelor fixe care a fost deja recunoscut trebuie adăugate valorii contabile a activului numai atunci când se estimeazã cã întreprinderea va obţine beneficiieconomice viitoare suplimentare faţă de performanţele estimate iniţial ca fiind corespunzătoare. • Exemplu: Întreprinderea a renovat la începutul exerciţiului N clădirea în care îşi desfăşoară activitatea compartimentul administrativ. Clădirea a fost achiziţionată cu 18 ani în urmã, la o valoarea de intrare de 500.000 lei, durata de viaţă utilă fiind 20 de ani. Cheltuielile cu renovarea au fost de 40.000 lei. Managerii apreciază ca ridicat gradul de deteriorare al clădirii, fiind necesară restaurarea ei pentru a se asigura funcţionalitatea în continuare. Soluţia propusă este necapitalizarea cheltuielilor cu renovarea.

• Pe de altă parte, conducerea companiei intenţionează să achiziţioneze un sediu nou şi să îl vândă pe acesta, sperând ca prin renovarea clădirii să crească şi valoarea ei de piaţă. Prin urmare ar putea decide capitalizarea cheltuielilor cu renovarea. Care va fi impactul asupra rezultatului?

Elemente

N N+1

Cheltuieli cu renovarea Cheltuieli cu renovarea

Se capitalizează

Nu se capitalizează

Se capitalizează

Nu se capitalizează

Cifra de afaceri 609.107 609.107 609.107 609.107

Cheltuieli cu renovarea - (40.000) - -

Cheltuieli cu amortizarea (45.000) (25.000) (45.000) (25.000)

Chelt. cu materii prime şi materiale consumabile

(108.035) (108.035) (108.035) (108.035)

Cheltuieli salariale şi sociale

(239.664) (239.664) (239.664) (239.664)

Alte cheltuieli de exploatare

(172.604) (172.604)  

18

Impactul asupra rezultatului contabil

(45.000) (65.000) (45.000) (25.000)

Rezultat contabil 88.757 88.737 88.757 88.777

Capitalizarea cheltuielilor cu renovarea are acelaşi impact asupra rezultatului în exerciţiile financiare N şi N+1 (considerăm cifra de afaceri şi celelalte cheltuieli constante), micşorându-l cu 45.000 lei. Decizia de imputare a cheltuielilor asupra rezultatului exerciţiului N, va diminua rezultatul cu 65.000 lei.

• Referitor la cheltuielile cu amortizarea imobilizărilor corporale. Valoarea amortizabilă a unei imobilizări trebuie să fie alocată sistematic pe toată durata de viaţă utilă respectivei imobilizări. De regulă, metoda de amortizare aleasă este cea care reflectã ritmul în care sunt consumate avantajele economice viitoare, ca urmare a utilizării activului respectiv.

• Companiile se prevalează posibilitatea de a opta pentru diferite metode de amortizare care conduc, de cele mai multe ori, la rezultate diferite.

• Exemplu: La 31.12.2008, compania a achiziţionat un mijloc de transport, valoarea de intrare 50.000 lei, durata de viaţă utilă 10 ani.

• Pentru alocarea sistematică a valorii mijlocului transport, managerii companiei pot utiliza fie metoda de amortizare liniară, fie cea degresivă, fie cea accelerată. Situaţia cheltuielilor cu amortizarea determinate prin cele trei metode şi reflectarea în contul de profit şi pierdere pentru exerciţiul 2009 este următoarea:

• Cheltuiala cu amortizarea lineară = 50.000 lei * 10% = 5.000 lei.• Cheltuiala cu amortizarea degresivă = 50.000 lei * 20% =10.000 lei.• Cheltuiala cu amortizarea acceleratã = 50.000 lei * 50% = 25.000 lei

Tabelul nr. 1.7 – Impactul cheltuielilor cu amortizarea asupra contului de profit şi pierdere – anul 2009

Elemente Amortizare lineară

Amortizare degresivă

Amortizare accelerată

Cifra de afaceri 609.107 609.107 609.107

Cheltuieli cu amortizarea (5.000) (10.000) (25.000)

Chelt. cu materii prime şi materiale consumabile

(108.035) (108.035) (108.035)

19

Cheltuieli salariale şi sociale (239.664) (239.664) (239.664)

Alte cheltuieli de exploatare (172.604) (172.604) (172.604)

Rezultat contabil 88.752 88.702 88.552

• Alegerea metodei de amortizare liniară creează imaginea unei întreprinderi mai performante. Este o imagine înşelătoare, deoarece în exerciţiul 2010 situaţia se modifică astfel:• Cheltuiala cu amortizarea lineară = 50.000 lei * 10% = 5.000 lei.• Cheltuiala cu amortizarea degresivă = 40.000 lei * 20% = 8.000 lei.• Cheltuiala cu amortizarea accelerată = 25.000 lei * 11% = 2.750 lei • Tabelul nr. 1.8 – Impactul cheltuielilor cu amortizarea asupra contului de profit şi pierdere – anul 2010

Elemente Amortizare lineară

Amortizare degresivă

Amortizare accelerată

Cifra de afaceri 609.107 609.107 609.107

Cheltuieli cu amortizarea (5.000) (8.000) (2.750)

Chelt. cu materii prime şi materiale consumabile

(108.035) (108.035) (108.035)

Cheltuieli salariale şi sociale (239.664) (239.664) (239.664)

Alte cheltuieli de exploatare (172.604) (172.604) (172.604)

Rezultat contabil 88.752 88.722 88.774

Spre deosebire de anul 2009, când metoda de amortizare idealã era cea liniară, în anul 2010 metoda degresivă îmbunătăţeşte performanţa companiei. Remarcăm, de asemenea, că utilizând metoda de amortizare liniară rezultatul este acelaşi, iar metoda accelerată îl diminuează.

C . Contabilizarea contractelor pe termen lung

• Opţiunea contabilă între utilizarea metodei terminării lucrărilor şi metoda procentajului de avansare dă posibilitatea repartizării rezultatului fie pe parcursul lucrării fie înregistrarea acestuia în anul terminării lucrării.

• Exemplu privind contabilizarea contractelor de lungă durată: întreprinderea s-a angajat prin contract să construiască o clădire, estimând

20

costul lucrărilor la nivelul de 33.000 lei şi un venit de 38.000 lei. Costul lucrărilor pe cei trei ani au fost de 8.000 lei, 14.000 lei şi 11.000 lei.

• Tabelul nr. 1.8 – Impactul contabilizării contractelor pe termen lung asupra contului de profit şi pierdere

Elemente Anul I Anul II Anul III

Costul lucrării 8.000 14.000 11.000

Venituri din lucrări (metoda avansului procentual)

10.000 15.000 13.000

Rezultat (metoda avansului procentual) 2.000 1.000 2.000

Venituri din lucrări (metoda terminării lucrării) 8.000 14.000 11.000

Rezultat (metoda terminării lucrării) 0 0 5.000

Deşi cele două metode au recunoscut acelaşi rezultat total, ele diferă în ceea ce priveşte măsurarea şi raportarea rezultatului periodic pe durata lucrărilor de construcţie.

Se observă că metoda terminării lucrărilor este foarte obiectivă, ţinând cont de faptul că veniturile şi cheltuielile unui contract sunt cunoscute cu certitudine doar în momentul finalizării lucrărilor, însă nu respectă principiul independenţei exerciţiului.

Principalul inconvenient al metodei procentajului de avansare este că rezultatul este măsurat pe baza estimărilor privind lucrările realizate.

Astfel, rezultatul poate fi crescut sau diminuat artificial supraevaluând sau subevaluând gradul de avansare a lucrărilor.

Alegerea uneia dintre cele două metode şi trecerea de la o metodă la alta modifică contul de profit şi pierdere. Unele întreprinderi sunt tentate să utilizeze metoda terminării lucrărilor în perioadele cu rezultate pozitive pentru a evita prezentarea unui rezultat dificil de menţinut pe termen lung.

Pentru aceasta este suficient ca ele să pretindă că anumite contracte nu mai satisfac condiţiile necesare utilizării metodei procentajului de avansare.

21

• Această schimbare riscă să treacă neobservată deoarece ea reprezintă doar o simplă schimbare de estimări contabile.

D . Imputarea cheltuielilor ocazionate de creşterea capitalului asupra primelor de emisiune

• În unele ţări din Europa continentală, normele în vigoare (de exemplu, în Franţa, articolul 343 din Legea societăţilor comerciale din 24 iulie 1966) lasă întreprinderilor posibilitatea de a imputa cheltuielile ocazionate de creşterea capitalului social asupra primelor de emisiune aferente. Această posibilitate creează un teren favorabil manifestării abuzurilor în ceea ce priveşte conţinutul conceptului de „cheltuieli ocazionate de creşterea capitalului social”. Imputarea cheltuielilor ocazionate de creşterea capitalului asupra primelor de emisiune s-ar putea realiza prin una dintre următoarele căi: • cheltuielile de stabiliment sunt contabilizate după natura lor. Apoi, pentru a compensa aceste cheltuieli, contul „Prime de emisiune” este debitat prin creditul contului „Transferuri de cheltuieli”;• cheltuielile de stabiliment sunt capitalizate, urmând a fi amortizate. Pentru a compensa cheltuiala cu amortizarea, în fiecare an, se va debita contul „Prime de emisiune” prin creditul contului.

• „Transferuri de cheltuieli” pentru amortizarea aferentă” exerciţiului respectiv. • Managerii îşi motivează decizia de a imputa cheltuielile ocazionate de majorarea capitalului social asupra primelor de emisiune prin faptul că un asemenea tratament nu lezează interesele nimănui. Astfel, imputarea cheltuielilor are drept efect o majorare a rezultatului exerciţiului, păstrând însă nemodificat totalul capitalurilor proprii. Majorarea rezultatului contabil şi a celui fiscal, prin excluderea cheltuielilor de stabiliment din categoria cheltuielilor deductibile, în anul capitalizării lor, favorizează interesele administraţiei fiscale, imputarea asupra primelor de emisiune suprimând orice amortizare ulterioară.• De asemenea, valoarea întreprinderii rămâne nemodificată deoarece capitalurile proprii au rămas la acelaşi nivel. În realitate însă, deşi totalul capitalurilor proprii rămâne acelaşi, indiferent de mărimea cheltuielilor imputate, nu trebuie neglijat un element esenţial: rezultatul se modifică

• Or, utilizatorii externi, care doresc să îşi creeze o imagine despre întreprindere pe baza studierii documentelor de sinteză publicate, vor fi tentaţi să compare evoluţia rezultatelor, fără a acorda prea multă atenţie variaţiei postului „prime de emisiune”. În plus, imputarea timpului pe care managerii l-au consacrat operaţiei de majorare a capitalului apare ca fiind forţată. Nu trebuie uitat că mărimea cheltuielilor salariale ar fi fost aceeaşi în absenţa majorării capitalului.

22

E. Politica de provizioane • Provizioanele sunt destinate acoperirii de riscuri, cheltuieli sau pierderi al căror obiect este determinat cu precizie, dar a căror realizare şi mărime sunt incerte. Necesitând estimări, provizioanele creează condiţii pentru netezirea rezultatelor. • Astfel, „umflarea” provizioanelor în anii beneficiari diminuează rezultatul, iar „dezumflarea” provizioanelor în anii deficitari majorează rezultatul.

• Exemplu privind influenţa politicii de provizioane asupra rezultatului: întreprinderea constituie în primul an un provizion aferent unui risc care se va produce în anul al treilea. • În funcţie de „necesităţile” managementului ea ar putea supraevalua riscul în perioada în care rezultatul e mai mare şi va relua la venituri o parte din provizioane în anii mai slabi din punctul de vedere al rezultatului:

• Tabelul nr. 1.9 – Impactul politicii de provizioane asupra contului de profit şi pierdere

Varianta AElemente Anul I Anul II Anul III Total

Cifra de afaceri 3.300 3.300 3.300 9.900

Venituri din provizioane 0 0 300 300

Consumuri de la terţi 2.700 3.200 3.100 9.000

Alte cheltuieli 0 0 300 300

Cheltuieli cu provizioane 300 0 0 300

Rezultat din exploatare 300 100 200 600

Varianta BElemente Anul I Anul II Anul III Total

Cifra de afaceri 3.300 3.300 3.300 9.900

23

Venituri din provizioane 0 100 300 400

Consumuri de la terţi 2.700 3.200 3.100 9.000

Alte cheltuieli 0 0 300 300

Cheltuieli cu provizioane 400 0 0 400

Rezultat din exploatare 200 200 200 600

• Se poate observa din exemplu ca în varianta A întreprinderea pare instabilă din punct de vedere al rezultatului. • În varianta B întreprinderea păstrează aparenţa de menţinere în timp a performanţei (rezultatul se menţine în timp). În realitate, performanţa întreprinderii este aceeaşi în ambele variante.

F. Utilizarea metodei reportului deficitului fiscal • Deficitul fiscal al unui exerciţiu poate fi reportat, conform IAS 12, asupra exerciţiilor viitoare sau asupra exerciţiilor anterioare. În funcţie de exerciţiul asupra căruia se impută deficitul, există metoda reportului înainte şi metoda reportului înapoi• Exemplu privind influenţa imputării deficitului fiscal asupra rezultatului: întreprinderea înregistrează în anul N-2 un beneficiu de 25.000 lei, în anul N-1 o pierdere de 10.000 lei şi un profit de 18.000 lei in anul 13. În funcţie de metoda aleasă, rezultatul întreprinderii va arăta astfel: Tabelul nr. 1.10 – Impactul imputării deficitului fiscal asupra rezultatului

Elemente An N-2 An N-1 An N Total

Rezultatul curent 25.000 (10.000) 18.000 33.000

Impozit pe profit (metoda reportului înainte) 16%

4.000 0 1.280 = (18.000-10.000)*16%

5.280

Rezultat contabil net (report înainte)

21.000 (10.000) 16.720 27.720

24

Impozit pe profit (metoda reportului înapoi) 16%

4.000 (1.600) 2.880 5.280

Rezultat contabil net (report înapoi)

21.000 (8.400) 15.120 27.720

Se poate observa că indiferent de metoda utilizată, rezultatul total pe cei trei ani este acelaşi; în cazul metodei reportului înapoi însă pierderea din anul N-1 este diminuată, netezind astfel nivelul rezultatului.

PARTEA a II - AINTERDEPENDENŢA DINTRE CONTABILITATEA CREATIVĂ ŞI

SCANDALURILE FINANCIARE

• 2.1. Contabilitatea creativă şi frauda fiscală• Frauda fiscală reprezintă aşa-numita evaziune fiscală ilegală (ilicită). În principiu, se consideră că evaziunea fiscală este totuna cu frauda fiscală, atunci când intenţionalitatea (adică natura deliberativă a cazului) nu este sau nu poate fi dovedită, se acceptă că este vorba despre evaziune fiscală, în caz contrar fiind vorba despre fraudă fiscală 2.1. Contabilitatea creativă şi frauda fiscalăFrauda fiscală reprezintă aşa-numita evaziune fiscală ilegală (ilicită). În principiu, se consideră că evaziunea fiscală este totuna cu frauda fiscală, atunci când intenţionalitatea (adică natura deliberativă a cazului) nu este sau nu poate fi dovedită, se acceptă că este vorba despre evaziune fiscală, în caz contrar fiind vorba despre fraudă fiscală Evaziunea fiscală, dar şi o anumită toleranţă care se poate manifesta în raport cu comportamentul evazionist al contribuabilului, a condus la conceptul de contabilitate creativă.În esenţă, prin contabilitate creativă se înţelege un set de tehnici sau metode contabile (de înregistrare, de sinteză, de consolidare şi de comunicare către stakeholders) care urmăreşte maximizarea rezultatelor firmei, din perspectiva interesului managerilor organizaţiei economice în cauză. Nu este greu de remarcat faptul că, în cazul contabilităţii creative, este vorba, pur şi simplu despre operaţionalizarea evaziunii fiscale licite.• Conceptul de evaziune fiscală potenţială este relativ ambiguu, dar, din punct de vedere metodologic, poate fi util. • De exemplu, el se poate referi la situaţia în care informaţia contabilă sugerează fie anumite amânări (chiar dacă sunt legale sau ţin de aşa-numita contabilitate creativă) ale înregistrărilor de venituri, fie anumite anticipări (chiar

25

dacă şi ele sunt legale sau ţin de aşa-numita contabilitate creativă) ale înregistrărilor de cheltuieli care indică o anumită „înclinaţie” a organizaţiei de a reduce, pe orice cale (deocamdată legală) baza de impozitare, fie ea directă sau indirectă. • Prin urmare, contabilitatea creativă nu face altceva decât să exploateze anumite imprecizii, incompletitudini sau inconsistenţe din legislaţia aferentă fiscalităţii, aşa încât să minimizeze impactul prelevărilor fiscale asupra rezultatelor finale ale organizaţiei. • Generatorul contabilităţii creative este contractul de management: atâta timp cât managerii unei organizaţii trebuie să îndeplinească anumite criterii de performanţă managerială, ei vor „crea” versiuni proprii de contabilitate pentru a atinge sau a maximiza acele criterii de care depinde cariera şi venitul lor personal

• Punând în evidenţă legătura generativă dintre contabilitatea creativă şi evaziunea fiscală legală trebuie, în acelaşi timp, să facem legătura contabilităţii creative şi cu frauda fiscală. • În opinia noastră, atâta timp cât contabilitatea creativă este „corectă”, în sensul că nu face altceva decât să exploateze, într-un mod inteligent, breşele sau impreciziile legislaţiei fiscale, nu avem de-a face cu frauda fiscală. În momentul în care s-ar încălca, în mod evident, legislaţia fiscală, s-ar putea vorbi, desigur, şi despre fraudă fiscală. • Prin urmare, lucrurile se petrec ca şi în cazul contabilităţii, să-i spunem, ortodoxe: atâta timp cât nu se încalcă legislaţia fiscală nu putem vorbi despre fraudă fiscală Pentru a înţelege mai clar legătura dintre contabilitate ortodoxă, contabilitate creativă, evaziune fiscală legală şi fraudă fiscală, propunem reprezentarea din Figura 2.1   Contabilitate

„ortodoxă”Contabilitate creativă

Exploatarea inconsistenţelor legislaţiei fiscale

- Evaziune fiscală „legală”

Încălcarea legislaţiei fiscale

Fraudă fiscală Fraudă fiscală

Figura 2.1 Matricea contabilitate „ortodoxă” – contabilitate creativă în procesul evaziunii fiscale

Cu alte cuvinte, contabilitatea creativă mai „beneficiază” de un atu, comparativ cu contabilitatea ortodoxă: acela al fraudei fiscale legale (neincriminate).

26

Din această perspectivă, ni se pare că termenul de contabilitate creativă este, oarecum, superfluu şi este menit exclusiv să atragă atenţia asupra posibilităţii evaziunii fiscale legale, neaducând nimic nou din punct de vedere conceptual, pentru că, aşa cum se vede din figura de mai sus, imediat ce contabilitatea „ortodoxă” ar utiliza inconsistenţele legislaţiei fiscale s-ar transforma în contabilitate creativă, în timp ce, din punctul de vedere al încălcării legislaţiei fiscale, nu există nici o diferenţă între cele două tipuri de contabilităţi. În organizaţiile în care, ca urmare a dispersării mari a acţionariatului, managerii sunt ceicare administrează organizaţia, atunci apare „stimulentul” utilizării unei contabilităţi creative. Cu toate acestea, sfera contabilităţii creative există atâta timp cât legislaţia fiscală îşi menţine inconsistenţele, deoarece, pe măsură ce acestea sunt eliminate, sfera contabilităţii creative se restrânge, la limită ea suprapunându-se peste ceea ce acum numim contabilitate „ortodoxă”

Mecanismul contabil al evaziunii şi fraudei fiscale este independent de aşa numita contabilitate creativă, aceasta din urmă exploatând posibilităţile, inconsistenţele, incompletitudinile sau chiar „portiţele” lăsate deschide în mod deliberat de către legiuitor. De altfel, contabilitatea creativă este creativă mai ales la nivelul contabilităţii analitice (de gestiune), deoarece la nivelul contabilităţii financiare normalizarea şi standardizarea internaţională limitează drastic sau chiar anulează orice posibilitate de a „crea”.

2.2. Scandalurile financiare generate de practicile contabilităţii creativeÎn pofida creşterii importanţei potenţiale a documentelor de sinteză şi a complexităţii activităţii dezvoltate de organismele de normalizare, informaţia contabilă nu reuşeşte să-şi îndeplinească funcţiile ce-i revin, decât parţial.Proba cea mai evidentă a acestei constatări o constituie numeroasele scandaluri financiare. Acestea au la bază fie descoperirea unor falsuri, fie a unor tehnici de disimulare a situaţiei reale, fenomene cunoscute sub denumirea de contabilitate creativă

• Prin numeroase inginerii financiare, fraudă şi eroare, companii celebre au reuşit să distorsioneze realitatea privind performanţa şi poziţia lor în piaţă, inducând în eroare percepţia utilizatorilor.• Ultimele două decenii au scos în evidenţă serioase probleme legate de contabilitate în companii internaţionale (Enron şi WorldCom). A fost momentul în care problema contabilităţii creative şi a fraudei contabile au reţinut atenţia mediului privat de afaceri şi a guvernelor. • Contabilitatea creativă regrupează ansamblul de tehnici fondate pe spaţiile de libertate şi opţiunile lăsate de normalizatorul contabil care permite

27

managerilor unei entităţi sau ai unui grup să fixeze nivelul rezultatului în interiorul unui spaţiu delimitat]. • Spre deosebire de contabilitatea creativă, frauda provine dintr-un fapt ilegal, diferenţa între contabilitatea creativă şi fraudă constând în caracterul intenţionat şi ilegal al actului care a generat anomalia. Prezentul studiu exemplifică unele din cazurile cel mai des întâlnite, aflate la limita dintre contabilitatea creativă şi frauda contabilă, în scopul reflectării câtorva din limitele procedurilor de audit în identificarea situaţiilor generatoare de fraudă contabilă

În continuare, prezentăm în sinteză principalele scandaluri financiare prin numele companiilor implicate.

O listă ce nu se poate apropia de exhausiv ar cuprinde cel puţin aceste cazuri, fără ca ele să aibă în comun fraudări de tip contabil, ci mai degrabă încălcări grave ale principiilor eticii în afaceri: scandalul spionajului Hewlett Packard din 2006, scandalul mitei oferite de BAE Systems (producător de armament) în Arabia Saudită, Bre-X, Clearstream Luxemburg, scandalul mitei oferită Organizaţiei Naţiunilor Unite de către Compass Group, exagerarea rezervelor de petrol ale Exxon, raportarea falsă a profitului companiei Fannie Mae (SUA), utilizarea muncii copiilor de către Firestone Tire and Rubber Company, scandalul Ford Pinto, scandalul Guinness, prăbuşirea Hafskip, suprafacturarea guvernului de către Halliburton, scandalul Harken, frauda contabilă de la Lernout & Hauspie Belgia, scandalul mitei Lockheed în Germania, Japonia, Olanda, etc. Două dintre cazuri sunt prezentate în continuare mai în detaliu, fiindcă acestea au constituit punctul focal în agregarea forţelor ce au determinat apariţia şi impunerea standardului SOX.

2.2.1. EnronActivitatea corporaţiei Enron a început în anul 1986, în urma fuziunii

dintre două companii producătoare de gaze naturale. Enron intenţiona să creeze prima reţea naţională de furnizare a gazelor naturale. La acea vreme, guvernul american controla producerea de energie, taxele percepute consumatorilor, inclusiv profitul pe care astfel de companii îl puteau obţine. Situaţia s-a schimbat atunci când guvernul federal a scos de sub controlul său industria gazelor naturale în 1980 şi pe cea a energiei electrice în 1990. Ca urmare a acestui fapt, Enron s-a transformat dintr-un furnizor de gaze naturale într-un intermediar de succes în afacerile cu energie. În doar 15 ani, Enron a devenit una dintre cele mai mari companii energetice din SUA, ocupând locul 7 în top, cu aproape 21.000 de angajaţi în peste 40 de ţări.Ea deţinea o cotă de 25% din piaţa mondială a energiei electrice şi a gazelor naturale, lansând în 1999 Enron Online, cea mai mare pagină de e-business din lume .

28

* Pe data de 3 decembrie 2001, corporaţia a declarat brusc falimentul, deşi cu un an înainte anunţase un profit de peste 100 miliarde de dolari. Totul era însă o mare minciună, întrucât conducerea Enron prezenta publicului, de câţiva ani, situaţii financiare care ascundeau marile datorii ale firmei şi „umflau” profitul utilizând contabilitatea creativă.Compania supraevalua costurile operaţiunilor de obţinere a energiei pentru perceperea unor taxe mai ridicate consumatorilor.

• Astfel, dacă Enron se asocia cu o altă firmă şi împreună puteau face 50 de milioane de dolari în 10 ani, Enron pretindea că acei 50 milioane sunt venituri curente. • Societatea crea şi off-shore-uri false pentru a-şi transfera pierderile pe acestea, în afara evidenţelor contabile, cumpăra cu sume uluitoare acţiuni la firme cu obiect similar de activitate din India, Brazilia şi Regatul Unit

• Acestea nu au fost singurele metode utilizate astfel că, în 2001, experţii s-au găsit în imposibilitatea de a determina care parte din operaţiunile Enron erau legale şi care nu

În martie 2001, Enron a ratat un contract de mare importanţă cu Blockbuster Inc., prin care dorea să se implice în furnizarea de filme pe internet. În aprilie, Enron dezvăluie că societăţi energetice aflate în faliment îi datorau peste 500 milioane de dolari. În octombrie, Enron declară că datorită unei erori în evidenţele contabile, profitul net a fost supraevaluat cu peste un miliard de dolari. Preţul acţiunilor s-a prăbuşit brusc.Comisia de valori mobiliare şi burse a demarat o investigaţie amănunţită, întrucât pierderile raportate erau generate de relaţii de parteneriat. În noiembrie, Enron şi-a reevaluat profiturile obţinute în ultimii patru ani, diminuându-le cu 568 milioane $ faţă de sumele anterior raportate. Încercarea de a fuziona cu o altă companie furnizoare de energie a eşuat. Toate acestea, precum şi incapacitatea de plată cu care se confrunta compania, au dus la faliment. A fost demarată o cercetare amănunţită în care au fost implicaţi FBI, Internal Revenue Service, inclusiv justiţia americană. S-a descoperit astfel că 16 persoane dintre directorii Enron au fost implicaţi în fraudă.

Analizând atent mecanismul declanşării scandalului Enron, constatăm de altfel, ca şi în alte situaţii de acest gen, prezenţa substratului politic. Guvernul federal este acuzat de unii experţi pentru situaţia firmei, întrucât în cursul perioadei în care industria energetică a fost scoasă de sub reglementările şi controlul statului, politicieni din branşa executivă şi legislativă au primit de la Enron, milioane de dolari pentru campaniile lor electorale.

Ca rezultat al dezvăluirii publice a situaţiei reale Enron şi a falimentului companiei, au fost promulgate noi legi: Public Company Accounting Reform (Reforma Contabilităţii pentru Companiile Publice) şi Investor Protection Act

29

(Actul de Protecţie al Investitorilor) din 2002. aceste reglementări au condus la schimbări drastice ale practicilor contabile şi la întărirea controlului exercitat de Comisia de valori mobiliare şi burse – Securietes and Exchange Commission (SEC), respectiv de guvernul American asuora raportărilor financiare. Scandalul Enron a reamintit americanilor că o economie capitalistă trebuie să se bazeze pe raportarea de informaţii financiare complete şi corecte

• 2.2.2. Arthur Anderson• Arthur Andersen a fost înfiinţată în anul 1913 de către Arthur Andersen şi Clarence DeLay, Chicago ca societate cu răspundere limitată, făcând parte din gruparea „Big Five” alături de celelalte companii celebre PricewaterhouseCoopers, deloitte Touche Tohmatsu, Ernest & Young şi KPMG, care ofereau servicii de audit, consultanţă fiscală şi de contabilitate marilor corporaţii[1]. După aproape 100 de ani de activitate şi tradiţie, în 2002, firma a cedat voluntar licenţa de practică în SUA, după acuzaţiile grave din cazul Enron.• Andersen a fost acuzată că ar fi avut legătură cu raportarea şi certificarea prin audit de informaţii financiare frauduloase a unor companii precum: Sunbeam Products, Waste Management, Inc., Asia Pulp and Paper. Menţionăm că două dintre acestea, corporaţii de renume mondial, Worldcom şi Enron, au fost implicate în scandaluri financiare de proporţii.

Compania a fost dată în judecată pentru certificarea de rapoarte financiare false la societatea Waste Management Inc., cea mai mare firmă de salubrizare, care a ajuns la cifra de 1,43 miliarde de dolari câştig în 1998, o valoare apreciată de Comisia americană ca fiind cea mai mare în istoria Statelor Unite.

Comisia de Schimburi şi Valori Mobiliare a declarat că avea cunoştinţă de faptul că Andersen exagera profiturile companiei Waste Management încă de la începutul anilor ‘90 şi că a recomandat în mod repetat firmei să-şi corecteze cifrele.

Waste Manegement a promis măsuri de reformă - unele dintre ele nu au fost respectate, dar a refuzat să reducă profitul, aşa cum compania de audit îi recomandase, conform Comisiei de Schimburi şi Valori Mobiliare din SUA.

Pe 15 iunie 2002, Andersen a fost acuzată că a împiedicat justiţia să acţioneze prin distrugerea unor documente esenţiale, pe hârtie şi în format electronic, legate de misiunea de audit desfăşurată la compania Enron. Andersen s-a apărat susţinând că distrugerea documentelor făcea parte din politica internă a companiei

30

• Întrucât doi angajaţi importanţi în cadrul companiei Anderson au primit pedeapsa cu închisoarea şi legea nu permite efectuarea de audit de către persoane condamnate astfel, firma a renunţat de bunăvoie la licenţele de contabil public autorizat şi la dreptul de practică înainte de 31 august 2001. La această dată, Comisia de valori mobiliare şi burse a declarat oficial scoaterea firmei de pe piaţa afacerilor din SUA.

• Practicile angajaţilor companiei Anderson din exteriorul SUA au încetat să mai fie valide datorită scandalului care implica societatea per ansamblu. Falimentul sau dizolvarea nu au fost declarate. Compania încă există şi funcţionează sub Omega Management, însă niciodată nu îşi va recâştiga renumele din trecut.

• 2.2.3. Worldcom• Boom-ul telecomunicaţiilor din ultimii ani ai secolului trecut a fost extrem de favorabil şi pentru acţiunile Worldcom, o companie importantă de telefonie. Preşedintele Bernard Ebbers fiind şi acţionar principal, şi-a folosit participaţiunea pentru garantarea finanţării unor proiecte şi investiţii personale.

• Din nefericire, anul 2000 a adus o corecţie brutală, în jos, a valorii acţiunilor firmelor din sector, reducând substanţial impresia de bogăţie a acţionarilor. Deoarece garanţiile respective ajunseseră la maturitate, preşedintele Worldcom, intrat în criză de lichidităţi, a convins administratorii companiei să-i împrumute 400 de milioane de dolari cu titlu personal. Această strategie a avut doar un succes limitat, managerul fiind concediat curând după aceea.

Mai departe, situaţia Worldcom fiind după „dot com” boost nu foarte bună, din 2000 până în 2002, câţiva directori au trecut la falsificarea situaţiei financiare prin subestimarea costurilor de interconectare şi prin înregistrarea unor venituri inexistente. Ca şi la Enron, descoperirea fraudelor a dus la sancţiuni prompte şi la volatilizarea unei părţi din valoarea de piaţă. Totuşi, spre deosebire de Enron, Worldcom avea încă un nucleu sănătos care i-a permis supravieţuirea. Principala trăsătură pe care o putem evidenţia este că în toate cazurile, managementul a luat decizii greşite, ilegale sau imorale cu scopul de a-şi acoperi erorile sau de a profita în nume personal de pe urma companiilor. Întrebarea care se pune firesc este: cum au profitat? Manipulând înregistrările contabile, antedatând pachetele de opţiuni, speculând la Bursă informaţii privilegiate, menţinând conflicte de interese, formând carteluri pentru a forţa impunerea şi menţinerea unor preţuri mai mari, declarând profituri false pentru a determina creşterea dividendelor, făcând investiţii dăunătoare companiilor dar benefice asociaţilor din umbră, raportând fals şi exagerat rezervele şi beneficiile sau ascunzând datorii.

31

• 2.3. Reglementări adoptate sub impactul marilor scandaluri financiare• Legea Sarbanes-Oxley intitulată oficial „Reforma contabilităţii companiilor publice şi Legea protejării acţionarilor” a intrat în vigoare în anul 2002 în Statele Unite ale Americii şi are ca scop declarat reformarea practicilor contabile şi refacerea încrederii publicului în raportările companiilor cotate la Bursă. Ce evenimente au declanşat legiferarea şi reglementarea acestor practici? Răspunsul se află în mult mediatizatele cazuri Enron, WorldCom precum şi alte falimente celebre avându-şi rădăcinile în ceea ce numim contabilitatea creativă, fără ca acest concept să cuprindă altceva decât modalităţi la limita licitului de a mistifica, ascunde şi înfrumuseţa realitatea prin raportări contabile viciate. Mediul de afaceri este oricum supus unor presiuni de reglementare împotriva sofisticării fraudelor corporatiste, astfel încât era de presupus că se va ajunge la reglementarea acestor activităţi ce ţin de etica în afaceri mai mult chiar decât de acomodarea unor principii contabile ce oricum fuseseră expuse şi legiferate

• Întrebarea care se pune este în ce masură aceste noi reglementări reuşesc să-şi atingă scopul, având în vedere că provoacă şi efecte negative, precum încărcarea cheltuielilor firmelor cu servicii contabile, financiare şi de audit sau limitarea libertăţii de acţiune odată ce Comisiile create pentru supraveghere au mandat în a bloca tranzacţii ce par dubioase.

• Reglementari de acest tip sunt deocamdată aplicabile în mediul de afaceri nord american, însă ele au deja influenţă asupra companiilor de pretutindeni, inclusiv cele româneşti.

• Senatorii Sarbanes şi Oxley au propus şi promovat legea, stabilind standardul care le poartă numele ca urmare a scandalurilor centrate pe companiile Enron, Worldcom, Tyco International şi altele

• Un complex de factori (Sinnett, 2007) a dus la crearea condiţiilor pentru apariţia acestei reglementări, însă este clar că unul anume a fost catalizator, anume seria uluitoare de fraude corporatiste intervenite în special în perioada 2000-2002 în spaţiul economiei americane, însă cu ramificaţii importante la nivel internaţional, prin prisma globalizării, pornind de la mediatizatul scandal Enron şi până la cele legate de WorldCom, Tyco sau Arthur Andersen; or, ce poate fi un mai evident atac la etică decât aceste practici ce au facut posibile acumulările de erori, manipulări şi în cele din urmă etalarea unor conflicte de interese şi a unor câştigători de pe urma lor.

• Fraudele ce au rezultat sunt cifrate la peste 500 de miliarde de dolari, în termeni de scădere a valorii de piaţă a companiilor listate, în urma prăbuşirii

32

lanţului de datorii rostogolite şi de pierderi neevidenţiate sau raportate drept profituri.

• Pe scurt, aceste companii şi-au umflat scriptic cifrele de afaceri şi implicit profiturile prin nedeclararea cheltuielilor amânate sau cuprinse în contracte sub clauze confidenţiale sau ascunse, prin prezentarea veniturilor posibile drept venituri sigure şi încasate, prin crearea de corporaţii fantomă, de altfel nu extrem de diferite de „căpuşele” autohtone şi prin alte practici similare. Sunt în acest context de notat practicile de creare a unor companii de sine stătătoare, aflate în proprietatea companiei mamă şi care preiau datoriile acesteia lăsându-i o imagine bilanţieră favorabilă (prin diminuarea datoriilor şi creşterea activelor datorată deţinerii capitalului altor entităţi). • Raţiunile unui asemenea comportament corporatist decurg dintr-o realitate extrem de pragmatică şi din aspiratii profund individualiste: managerii companiilor, având în oferta salarială între altele pachete de beneficii ce includeau şi acţiuni în capitalul companiilor conduse de ei, aveau tot interesul să gonfleze valoarea de piaţă a acestora încercând să pară în acelaşi timp eficienţi în ochii acţionarilor principali şi să raporteze performanţe crescătoare.

• Prăbuşirea lanţului de mistificări care mai de care mai sofisticate a dus la evaporarea unor sume enorme din patrimoniul companiilor precum şi a capitalului din fondurile de pensii ale angajaţilor. • Acest ultim lucru a provocat o legitimă furie publică in Statele Unite, iar legiferarea SOX s-a impus ca un remediu aplaudat de toată lumea.• Sarbanes Oxley are 11 capitole care tratează organismele, regulile şi procedurile pe care companiile sunt obligate să le creeze şi să le respecte. • Fără a intra în detalieri excesive, conţinutul şi înţelesul acestora poate fi rezumat astfel Crearea Comisiei de supraveghere contabilă a companiilor publice (cotate la Bursă) reglementează realizarea de auditări independente şi, cel mai important, imparţiale asupra înseşi firmelor de audit; creează de asemenea un organism de supraveghere a profesiei de auditor, de înregistrare a auditorilor autorizaţi, stabilind procedurile şi procesele ce trebuiesc urmărite în realizarea rapoartelor de audit

Independenţa cenzorilor. Capitolul al doilea stabileşte standarde specifice pentru auditorii externi, în scopul limitării conflictelor de interese. Reglementează de asemenea accesul la profesia de auditor, definind criteriile de admisibilitate a noilor auditori, politica de rotaţie a auditorilor aparţinând aceleiaşi firme în relaţie cu un client anume şi în fine defineşte situaţiile de conflict de interese între auditor şi auditat. Pentru evitarea situaţiilor de conflict de interese, se interzice companiilor de audit angajarea în alt tip de afaceri decât cele statuate mai sus, în raport cu firmele pe care le auditează.

33

Responsabilitatea corporatistă. Această secţiune impune managerilor de vârf să preia personal responsabilitatea pentru corectitudinea şi caracterul complet al raportărilor contabile ale companiei. Defineşte modul de conlucrare dintre cenzorii externi şi cei ai companiei şi enumeră limitările acţiunilor posibile pentru administratori precum şi pedepsele la care se expun. Scopul este de a clarifica responsabilităţile fiecărei părţi.

Declaraţii contabile extinse. Capitolul patru descrie care sunt cerinţele de raportare pentru diversele tranzacţii care, prin neînregistrarea corectă, pot influenţa sănătatea financiară a companiei.

Tranzacţiile în cauză se pot referi spre exemplu la operaţiunile bursiere efectuate de către angajaţi în posturi de conducere cu titlurile companiilor la care funcţionează, ceea ce creează o situaţie evidentă de conflict de interese şi oportunitatea de manipulare a valorii percepute a titlurilor în cauză.

Conflictele de interese ale analiştilor financiari. Capitolul enumeră măsuri pentru restabilirea încrederii în analiştii care studiază companiile publice şi care recomandă acţiuni de urmat pentru investitori.

O caracteristică a fraudelor din trecut este că, deşi sănătatea financiară a unor companii era vizibil afectată din punctul de vedere al specialiştilor, au existat analişti care au continuat să recomande publicului investiţiile în acele companii

Resursele şi autoritatea organismului de supraveghere a Bursei. Această

secţiune defineşte practici şi reglementări care să permită reinstaurarea încrederii investitorilor în analiştii financiari şi specialiştii asimilaţi. De asemenea, reglementează cadrul de acces la profesiile de broker, dealer sau analist financiar.

• Studii şi rapoarte; include efectele coagulării firmelor de contabilitate şi a potenţialelor conflicte de interese, rolul analiştilor în evaluarea obligaţiunilor, căi de impunere a regulilor.• Răspunderea civilă şi penală pentru infracţiunile financiare. Capitolul enumeră infracţiunile şi pedepsele aferente pentru acestea. De asemenea, statuează elemente de protecţie legală pentru persoanele dispuse să furnizeze autorităţilor informaţii care să ducă la descoperirea fraudelor. • Întărirea pedepselor pentru infracţiunile administratorilor. Această secţiune întăreşte pedepsele asociate infracţiunilor financiare, recomandând pronunţarea de pedepse mai aspre pentru astfel de fapte şi adăugând spectrului penal alcătuirea şi certificarea de raportări false

Rapoartele fiscale ale companiilor. Capitolul statuează obligativitatea directorului executiv de a semna aceste documente şi de a prelua răspunderea personală pentru corectitudinea lor.Răspunderea pentru infracţiunile corporatiste; incriminează penal fraudele corporatiste precum şi modificarea neautorizată a înregistrărilor contabile. De

34

asemenea, împuterniceşte Comisia de supraveghere contabilă să blocheze temporar tranzacţiile suspecte sau care deplasează sume mari. Efectul asupra raportului cost/beneficii în activitatea companiilor obligate să respecte legea Sarbanes-Oxley a fost studiat rezultând concluzii contradictorii. Un studiu al Finance Executives International calculează costul mediu al aplicării legii ca fiind de aproape trei milioane de dolari pe an pentru companiile cu venituri medii de 6,8 miliarde de dolari. În plus, costul aplicării legii nu scade în acelaşi ritm cu scăderea dimensiunii companiilor, cele mici fiind afectate într-o măsură mai mare decât celelalte

Un alt efect speculat este tendinţa companiilor listate în Statele Unite de a se refugia la Londra unde se crede că autoritatea de reglementare a Bursei este mai puţin strictă. Totuşi, faptul că în Marea Britanie autoritatea beneficiază de resurse mai mari decât analogul american este un argument împotriva speculaţiei că multe firme au traversat Atlanticul

• În ceea ce priveşte efectele pozitive indirecte ale reglementării Sarbanes-Oxley, se poate menţiona avântul extraordinar şi previzibil pe care l-a luat oferta de servicii de auditare şi consultanţă oferite de firme specializate.• Firmele româneşti sunt afectate direct doar dacă îşi listează acţiunile şi obligaţiunile la Bursa din Statele Unite. Principalul motiv pentru această migraţie ar fi accesul la condiţii de credit substanţial mai avantajoase decât cele oferite pe piaţa locală

Acesta din urmă poate reprezenta o motivaţie interesantă, însă nu este mai puţin adevărat că barierele de intrare pe o piaţă de mărimea celei americane sunt suficient de importante şi sofisticate pentru a limita accesul companiilor româneşti şi nu numai, fără a pune la socoteală reglementări precum cea pe care o analizăm şi care îngreunează oricum acest tip de iniţiativă.

Efectele directe s-ar putea face simţite în însăşi legislaţia românească, pe care aşteptăm să o vedem evoluând în sensul reglementării formale pentru companii a eticii comportamentale în afaceri. Nici un standard nu este perfect şi cu atât mai puţin comportamentul generat de aplicarea acestuia; însă fără setarea unor coordonate formale şi înalte de etică în afaceri, companiile ar continua să evolueze haotic, profitând de golurile legislative, de normele tardive sau ambigue de aplicare a acestora, precum şi de permisivitatea climatului de afaceri în general

CONCLUZII Practicile contabile le pot permite întreprinderilor să prezinte, în anumite

limite, rezultate conforme mai degrabă cu obiectivele lor decât cu realitatea. Unele dintre aceste practici, numite politici contabile rezultă din alegerea între diferitele metode de contabilizare şi au drept finalitate fie ameliorarea

35

rezultatului curent şi a rezultatului net, fie modificarea structurii rezultatului fără a influenţa rezultatul net. Alte practici, numite decizii de gestiune, nu reprezintă un simplu joc de înregistrări contabile, ci operaţii care au fost realmente realizate de către întreprindere şi au drept consecinţă ameliorarea rezultatului curent şi a rezultatului netPoliticile şi practicile contabile constituie originea contabilităţii creative – subiectul central al lucrării de faţă - reprezentând un ansamblu de procedee ce au ca obiectiv modificarea nivelului rezultatului în vederea optimizării sau minimizării situaţiilor financiare.

Lucrarea, structurată pe două capitole, are în principal, în vedere prezentarea aspectelor de bază, teoretice, ce permit identificarea caracteristicilor, originilor şi perspectivelor contabilităţii creative, ca instrument prezent în practica economico-financiară a entităţilor economice naţionale şi internaţionale. În primul capitol, Bazele teoretico – metodologice ale contabilităţii creative, au fost prezentate noţiunile teoretice privind contabilitatea creativă, caracteristicile şi premisele acesteia, precum şi factorii declanşatori, mecanismele şi procedeele specifice. În consecinţă, contabilitatea creativă este procesul prin care profesioniştii contabili îşi folosesc cunoştinţele în scopul manipulării cifrelor contabile, profitând de posibilitatea interpretării actelor normative şi de existenţa numeroaselor opţiuni în rezolvarea diferitelor probleme contabile

Managementul întreprinderii trebuie să furnizeze către exterior informaţii privind performanţele sale; acestea fiind apreciate în principal prin intermediul informaţiilor oferite de contul de rezultate. Libertatea de alegere a politicilor contabile poate duce la manipularea rezultatului contabil şi astfel se poate schimba în mod semnificativ situaţia reală a rezultatului. În literatura de specialitate, politicile de manipulare a informaţiilor privind rezultatul, sunt apreciate drept tehnici de „contabilitate creativă”. Practicile de contabilitate creativă nu vor dispărea decât o dată cu dispariţia cauzelor care le-au generat, astfel că dorinţa normalizatorilor contabili de limitare a contabilităţii creative trebuie să aibă în vedere circumstanţele ce permit manifestarea acesteia.

Experienţa arată că, de fiecare dată când apare o normă nouă, societăţile găsesc o cale să îi minimizeze impactul. Tehnicile de manipulare a bilanţului acţionează asupra unuia sau mai multora dintre elementele următoare: capitalurile proprii, datoriile, nevoia de fond de rulment, trezoreria; pe când tehnicile de manipulare a performanţelor întreprinderii sunt oferite de

36

tratamentele şi politicile contabile recomandate de normele contabile internaţionale. Existenţa mai multor „opţiuni” posibile în materie contabilă, corespunzând fie unor adevărate alegeri contabile, fie unei libertăţi de apreciere în contextul prezentării situaţiilor financiare individuale sau consolidate, pot influenţa performanţa companiei.Capitolul 2 – Interdependenţa dintre contabilitatea creativă şi scandalurile financiare – se axează pe reflectarea relaţiei fraudă – contabilitate creativă/inginerie contabilă – evaziune fiscală şi a efectelor acestui cerc vicios asupra stabilităţii şi imaginii fidele a întreprinderilor care urmăresc maximizarea performanţelor economice prin apelarea la diverse tehnici, mai mult sau mai puţin acceptabile din punct de vedere al eticii afacerilor. Frauda fiscală reprezintă aşa-numita evaziune fiscală ilegală (ilicită)

• În principiu, se consideră că evaziunea fiscală este totuna cu frauda fiscală, atunci când intenţionalitatea (adică natura deliberativă a cazului) nu este sau nu poate fi dovedită, se acceptă că este vorba despre evaziune fiscală, în caz contrar fiind vorba despre fraudă fiscală. • Mediul de afaceri este supus unor presiuni de reglementare împotriva sofisticării fraudelor corporatiste, astfel încât este necesară reglementarea acestor activităţi ce ţin de etica în afaceri mai mult chiar decât de acomodarea unor principii contabile ce oricum fuseseră expuse şi legiferate Un studiu realizat în Regatul Unit de către Kamal Naser a evidenţiat că 91% dintre auditorii intervievaţi consideră contabilitatea creativă o problemă care nu va putea fi niciodată rezolvată. • Altfel spus, indiferent de numărul şi de gradul de detaliere a normelor contabile, întotdeauna vor fi unii care vor găsi o cale de a depăşi rigorile impuse de sistem. Prin urmare, misiunea normalizatorilor şi a reprezentanţilor profesiei contabile nu este una simplă.

• Chiar dacă nu sunt siguri că vor cuceri „războiul” împotriva contabilităţii creative, trebuie să facă efortul de a răspunde imaginaţiei cu imaginaţie

• Concluzionând, această lucrare îşi propune să furnizeze un minimum de informaţii necesare oricărui individ preocupat de asigurarea rentabilităţii unei entităţi economice, în condiţiile manifestării conformităţii practicilor contabile cu cadrul legislativ aplicabil, precum şi celorlalţi utilizatori ai informaţiilor financiar-contabile, indiferent dacă sunt avuţi în vedere acţionarii, societăţile bancare, personalul unităţii, potenţialii investitori sau creditorii comerciali .

37