Finanțat prin Programul Justiție al Uniunii Europene

Raport Comparativ DETOUR –

Towards Pre-trial Detention as Ultima Ratio

Walter Hammerschick, Christine Morgenstern, Skirmantas Bikelis, Miranda Boone,

Ioan Durnescu, Alexia Jonckheere, Joep Lindeman, Eric Maes, Mary Rogan

Viena, Decembrie 2017

1

Cuprins

1. Introducere 1.1 Istoricul proiectului si aria cercetarii

1.2 Notiunile de baza si terminologie

Arestul preventiv

Ultima ratio

Alternativele la arestul preventiv/cautiune

Strainii (cetatenii straini)

1.3 Rata persoanelor arestate preventiv ca punct de plecare al studiului comparativ

1.4 Importanta contextului juridic, social si cultural

1.5 Desfasurarea cercetarii – cateva observatii asupra metodologiei

2. Baza pentru luarea deciziilor: temeiuri juridice, motive de fapt și factori influenți

2.1 Introducere

2.2. Temeiul legal definit pentru AP in practica

2.1.1 Riscul de sustragere si motive preventive

2.1.2 Gravitatea infractiunilor si deciziile de

2.3. Justificarea motivelor

2.3.1. Presiunea timpului si informatiile personale si sociale despre suspecti

2.3.2. Luarea deciziei si discretia

2.4. Temeiuri ascunse si in afara legii pentru AP si motivari

2.4.1. Economia procedural, cetatenii straini si preventia generala

2.4.2. Motivatiile anterioare sentintei

2.4.3. Perceptia publica si discutii – influenta lor in luarea deciziei

3. Rolul actorilor

3.1. Introducere

3.2. Procuratura

3.3. Apararea

3.4. Rolul judecatorilor in luarea deciziei

3.5. Mass media

3.6. Rolul serviciilor de probatiune

2

4. Arestul preventiv: avem alta solutie credibila? Dileme ale alter-

nativelor 4.1. Introducere

4.2. Supravegherea judiciara conditionata

4.3. Cautiunea financiara

4.4. Arestul la domiciliu si monitorizarea electronic

5. Aspecte procedurale si controlul detentiei

5.1. Remarci introductive

5.2. Luarea deciziei

5.2.1. Aspecte legate de timp

5.2.2. Audierea suspectului

5.2.3. Strangerea dovezilor si a informatiilor personale

5.2.4. Dosare

5.3. Controlul deciziilor de arestare

5.3.1. Analize

5.3.2. Apelul si alte cai (extraordinare ) de atac in justitie

6. Aspecte Europene 6.1. Consiliul Europei

6.1.1. Conventia Europeana si jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului

6.1.2. Recomandari ale Consiliului Europei

6.2. Uniunea Europeana

6.2.1. Introducere

6.2.2. Deciziile cadru

6.2.3. Utilizarea deciziilor cadru in stiul nostru

7. Concluzii

7.2. Desfasurarea cercetarii comparative asupra AP si a cautiunii

7.3. Motivari in deciziile de AP

7.4. Actorii si rolul lor

7.5. Alternativele la AP si masuri mai blande

7.6. Aspecte procedural si controlul detentiei

7.7. Rezultatele studiului de caz

7.8. Aspecte Europene

3

1. Introducere

1.1 Istoricul proiectului si aria cercetarii

Oricine are dreptul la libertate și la siguranța persoanei. Și oricine este acuzat de o fapta

penală beneficiază de prezumția de nevinovăție până se dovedește o vină în baza legii.

Când o persoană este suspectată de comiterea unei fapte penale , statul are dreptul și ob-

ligația de a investiga cazul și de a deschide cercetarea penală . Totuși, dreptul la libertate

și prezumția de nevinovăție așa sunt consacrate în Art. 5 și Art. 6 (2) ale Convenției Eu-

ropene pentru Drepturile Omului ( precum și prevederile naționale constituționale și de

drept ) garantează că simpla suspiciune nu poate duce la încălcarea drepturilor : Opți-

unea standard (implicită )pe durata cercetării penale este libertatea pentru persoană

suspectă care așteaptă procesul și condamnarea . Doar dacă există motive întemeiate că

el/ea se va sustrage procesului sau va

comite o altă fapta penală fiind în liber-

tate se poate recurge la opțiunea de a

folosi mijloace de coercitive pentru a se

asigura desfășurarea procesului penal.

Cu toate acestea , nici suspiciunea și

nici faptele ce ar putea duce la pre-

supunerea că o persoană nu ar partic-

ipa la proces , nu o fac “un pic vinovată

“ în față Curții; toate intervențiile statului în această faza a procesului penal trebuie jus-

tificate cu atenție. Chiar daca se impune o masura coercitiva statul trebuie sa utilizeze cea

mai putin intruziva masura pentru a asigura cel mai inalt grad de libertate dar si desfas-

urarea procesului. A două opțiune pentru un suspect ce așteaptă desfășurarea procesului

, este libertatea restricționată. De aceea un punct de concentrare a atenției studiului

nostru l-au reprezentat aceste măsuri de restrangere a libertății cunoscute că “alternative

la arestul preventive” sau sunt incluse în conceptual de eliberare condiționată. Doar dacă

statul ( prin organele de aplicare a legii) poate să demonstreze că nici o altă măsură nu

asigura prezența suspectului la process și că el/ea nu va continua sa comita alte incalcari

ale legii atunci se justifica cea mai intruziva masura , adica arestul preventive (AP Aceste

argumente constituie punctual de placare

al studiului nostrum, necesitatea de utiliza AP ca o ultima masura , ultima cale de re-

curgere sau ultimum remediu ( toate expresiile sunt folosite ca sinonime ).

4

In plus , persoanele detinute in arest preventiv sufera de conditii mai rele decat prizonierii

condamnati , asa cum a constatat , ca exemplu, Comitetul European de Prevenire a Tor-

turii si a identificat-o ca o problema pan-europeana .1 Conditiile de detentie sunt uneori

atat de rele incat in unele tari ele incalca Art. 3 care garanteaza ca nimeni nu trebuie supus

terorii sau unor pedepse sau tratamente inhumane sau degradante.2

In final , rezultatul - AP sau orice alta masura de asigurare a desfasurarii prosului – poate

fi un rezultat justificat numai daca procedura este corecta. Aceasta cerinta a unui proces

echitabil include independent si impartialitatea autoritatii carea ia decizii , un process

rapid , dreptul de aparare si dreptul la informare si acces la traducere . Cerintele legale

sunt prevazute in Art. 6(1) CEDO si corespund necesitatii umane de a intelege ce i se in-

tampla , de a putea sa exprime o pozitie articulate ( voce ) sis a fie tratat cu respect si nu

un obiect al cercetarii si interventiei statului. In caz contrar procedure incorecte constituie

un risc pentru legitimitatea procedurii penale insasi.

Un aspect particular al AP in multe jurisdictii europene a facut fezabila o abordare com-

parative ; acesta il constituie proportia strainilor in AP . in 2015/2016 am constatat pro-

centaje de peste 50% ( Austria, Belgia) dar si valori mici cum ar fi in Lituania (7%) sau

Romania (8,6%).3 Cetateni ai acestor tari pot fi gasiti printer cei arestati preventiv in tari

din Uniunea Europeana. Din acest motiv mecanismele de cooperare din cadrul Uniunii

Europene , cum ar fi Ordinul European de Supraveghere ( ESO) prezinta interes. Intrucat

acest instrument cauta sa ofere supravegherea fara lipsire de libertate a suspectilor in tara

lor de origine in timp ce procesul se desfasoara in alt stat membru al UE, ar putea fi un

instrument util in evitarea AP. Aplicarea unui astfel de mecanism necesita cunostinte

despre practica din diverse tari , precum si increderea ca exista intelegerea de baza co-

muna asupra cazului.

Odata ce elementul normativ de la care am plecat mai sus este recunoscut in tarile ce fac

obiectul studiului, putem considera impreuna ca numarul de personae aflate in AP dintr-

1 Comitetul European pentru Prevenirea Torturii si al Tratamentului sau Pedepsei degradante (CPT) (2017): Retinerea. Extras din al 26-lea Raport General al CPT, CPT/Inf(2017)5-part; https://www.coe.int/en/web/cpt/standards (last retrieved 25 January 2018).

2 CPT, vezi nota de subsol 1; mai multe decizii ale Curtii Europene pentru Drepturile Omului precum si o decizie cheie a Curtii Europene se refera la aceasta problema , pentru mai multe detalii vezi capitolul 6.1. al acestui raport

3 Vezi 1. Rapoarte nationale cu date din diverse surse, vezi si numerele din Statisticile Penale publicate in numele Consiliului Europei (SPACE I),

5

o tara ar trebui sa fie cat mai mic. Scopul studiului nostrum este de a intelege ce factori

defines utilizarea AP, cum este justificat in practica si daca aceste justificari sunt convin-

gatoare in lumina celor doua garantii de baza ale drepturilor omului. Stiul s-a desfasurat

in sapte tari : Austria (AT), Belgia (BE), Germania (GE), Irlanda (IE), Lituania (LT),

Olanda (NL), si Romania (RO).

Dintr-un punct de vedere comparativ si European am dorit sa intelegem cat de mult

abordarea normativa comparabila ajuta la explicarea practicilor comparabile sau cum pot

fi explicate diferentele. Aceasta a dus la formularea intrebarii esentiale a studiului nostru

“Este AP utilizat in practica ca ultima masura in tarile participante?” precum si la o serie

de intrebari secundare specifice:

Cat de mult este folosit AP?

Ce elemente se pot evidentia referitoare la unilizarea AP si a masurilor alterna-

tive , ce factori sunt relevant in acest sens ?

Ce factori influenteaza luarea deciziilor ?

Ce parti sunt implicate si care este rolul lor ?

Masurile alternative la AP sunt disponibile si sunt folosite? Care sunt obstacolele

potentiale?

Daca masurile alternative sunt folosite exista indicia de net-widening?

Exista vreun grup care este tratat diferit si daca da, care este acest grup si cum se

manifesta tratamentul diferit?

In ce masura aspectele europene joaca vreun rol in practica AP si poate cooper-

area europeana sau internationala sa ajute la evitarea AP?

Rezultatele studiului nostrum sunt relevante nu doar pentru teoreticieni ci si pentru prac-

ticieni si decidenti , atat la nivel national cat si European. Practicienii – judecatori, avocati

ai apararii, procurori precum si cei din politie, justitia penala , din meiul social si domenii

inrudite - trebuie sa benficieze de urma cercetarilor noastre care demonstraza ca multe

problem afecteaza jurisdictiile in celasi mod , dar opiniile constructive sunt de gasit in

alta parte. Aceste optiuni pot reprezenta exemple pentru scopurile nationale.

6

1.2 Notiunile de baza si terminologie

Unul din scopurile si motivatiile efecturaii unui studio omparativ este acela de a ne intel-

ege reciproc si de a dezvolta un limbaj comun. Acest obiectiv este mai dificil de realizat in

domeniul deciziei judecatoresti. Chiar in utilizarea unei singure limbi multi termeni au

intelesuri multiple care pot fi utilizate alternativ, dar uneori au sensuri usor diferite.4 Une-

ori termeni identici sau traduceri adliteram au sensuri complet diferite in diverse limbi.

( de ex. probatiune sau rehabilitate).5 Intrucat o parte dintre cercetatorii implicate lu-

creaza in domeniul analizelor comparative de ceva vreme , si-au dezvoltat o capacitate de

identificare a acestor neintelegeri. Acest fapt a facut posibila aducerea la suprafata a aces-

tor neintelegeri si a evitata discutiile pe ocolite sau in dezacord. In aceasta sectiune vom

clarifica o serie de notiuni de baza ale stiudiului nostru, importante pentru intelegerea

acestui studio comparativ. Intelesul specific al acestor notiuni , in jurisdictii diferite va fi

discutat in rapoartele nationale.6

Arestul preventiv

Noi utilizam termenul “arest preventiv” drept un mod uniform de a traduce diversele

definitii nationale ( de exemplu “detentia pe perioada investigatiei” ca in Germania si Aus-

tria. “Detentia preliminara “ in Olanda) . In orica caz perioada de detentie include nu doar

detentia dinaintea procesului , dar si pe perioada procesului si , posibil, si perioada de

dupa condamnare in cazul apelurilor sau a procedurii de casare. Temenul de “detentie

preventiva” sau “arest preventiv” ( Romania) sunt , uneori, folositi cu acelasi sens.

Ultima ratio

Asa cum am mentionat mai sus una din notiunile de baza ale studiului nostru este insasi

ultimo ratio. Intrucat intrebarea principal cercetata este daca AP este intradevar ultimo

ratio in practica , trebuie sa oferim o certitudine cand se intampla sa si cand nu. Asa cum

4 M. Boone and N. Maguire (2018), Introducere in : The Enforcement of Offender Supervision in Europe, Understanding Breach Processes, Routledge, London: 5.

5 Brants, C. (2011) Compararea proceselor penale ca parte din cultura juridical in: D. Nelken (ed), Com-parative Criminal Justice and Globalisation, Fanham: Ashgate: 49–68. 6 Vezi Raportul National 2 de site-ul proiectului http://www.irks.at/detour/publications.html

7

am explicat in primul paragraph, ideea este ca AP trebuie aplicat doar cand este absolut

necesar sa indeplinim sarcinile pentru care este destinat. Prin urmare principiul ultimo

ratio este strans legat de scopul AP , si care sunt , in general,: prevenirea sustragerii; pre-

venirea recidivei, prevenirea obstructionarii anchetei; si , in unele tari , prevenirea tulbu-

rari ordinei publice.7 AP este conform principiului ultimo ratio daca el este proportional

cu scopul pe care doreste sa il atinga. Este clar ca nu vom putea oferi un raspuns unidi-

mensional la intrebarea de baza a studiului. Una din problemele inerente ale acestei teme

este exact aceea ca , atat scopul AP , cat si proportionalitatea sunt notiuni fluide/ volatile

, cu multiple interpretari posibile. Prin urmare , abordarea din rapoartele nationale a fost

aceea de descrie cum sunt interpretate aceste notiuni in tari diferite , de patre participant

diferiti si cum pot fi explicate aceste interpretari. Opinia noastră cu privire la măsura în

care se respectă principiul ultimo ratio, se bazează în special pe două aspecte. Primul este

măsura în care respondenții noștri ne-ar putea convinge de posibilitatea utilizării altor

strategii sau măsuri în cazurile în care se aplică AP. Al doilea este dovada lipsei luării în

considerare a altor strategii sau măsuri în afară de AP.

In timp ce acestea se suprapun considerabil, principiul subsidiarității și principiul

proporționalității trebuie diferențiate de conceptul ultima ratio: principiul subsidiarității

se referă la utilizarea unor măsuri mai puțin severe: astfel de măsuri trebuie alese

întotdeauna atunci când servesc la același scop la fel de bine ca DTP. Principiul

proporționalității se aplică tuturor măsurilor: atâta timp cât scopul legitim este îndeplinit,

trebuie ales cel mai puțin intruziv, pentru cel mai scurt timp posibil.

Alternative pentru detenția provizorie / cauțiunea Conceptul de "alternative" la AP a fost dificil de înțeles în contextul comparativ.

Întotdeauna s-a referit la "măsuri mai indulgente ", "mai puțin grave" sau "măsuri mai

blânde" pentru a urmări obiectivele de a asigura procedurile sau de a preveni recidivele,

care includ supravegherea în comunitate în cel mai larg sens. Referindu-ne la o distincție

categorică dezvoltată de Morgenstern8 am făcut distincție între două modele. În primul

model ("modelul de substituție"), măsuri mai blânde pot fi dispuse doar atunci când

7 Deși obiectivele detenției preventive sunt - pe baza comună a CEDO - comparabile în general, unele țări au introdus (recent ) abateri de la acestea , despre care uneori vă puteți întreba dacă pot îndeplini vreodată cerințele principiului raportului ultimo ratio. De exemplu, scopul procedurilor accelerate introdus în Olanda în 2015. Pentru alte exemple, consultați rapoartele naționale.

8 Morgenstern. Die Untersuchungshaft. Nomos, Baden-Baden, 756 pp.

8

pragul de detenție este într-adevăr îndeplinit, ceea ce înseamnă că judecătorii trebuie să

emita un mandat de arestare care este suspendat, imediat sau mai târziu, sub anumite

condiții. Găsim acest lucru în Germania, Olanda și Belgia9. Celălalt model ar putea fi nu-

mit "modelul cauțiunii" în cazul în care măsurile non-privative de libertate pentru asig-

urarea procedurilor pot fi ordonate independent de condițiile prealabile pentru detenție;

AP este doar o opțiune de alegere. Prin urmare, aceste măsuri nu sunt neapărat alternative

la AP în sens strict (Austria, Irlanda, România, Lituania). Dar, chiar dacă aceste modele

pot fi distinse teoretic, în practică ambele servesc aceluiași scop și, prin urmare, nu sunt

independente de cadrul legal pentru detenție; adesea măsura neprivativa de libertate este

compromisul dintre detenție și libertatea necondiționată, indiferent de modelul legal (a

se vedea mai mult în secțiunea 4. 1.2). "Bail" este conceptul folosit în Irlanda și România

(terminologia română este "control judiciar" și "control judiciar pe cautiune"). O

persoană acuzată căreia i se acordă cauțiunea sau este " eliberata pe cauțiune" este pur și

simplu o persoană care nu este deținută în arest preventiv, în timp ce acuzațiile împotriva

sa sunt în curs în fața instanțelor. Condițiile, inclusiv cele de natură financiară, pot fi

atașate cauțiunii (și asa este normal).

Deși ar putea exista un efect psihologic asupra judecătorilor care trebuie să depășească

pragul de detenție, am constatat că aceasta nu garantează nici faptul că nu sunt dispuse

măsuri mai blânde prin compromis în cele trei țări care urmează modelul de substituție.

În practică, prin urmare, distincția categorică joacă un rol mai mic. În timp ce termenul

"măsuri mai blânde" ar fi ai neutru, termenul "alternative" este adesea folosit ca un cuvânt

cheie și, prin urmare, acceptabil în contextul nostru - am dori să subliniem că termenul

"alternative" reafirma pozitia ca detentia este norma;o poziție care trebuie schimbată.

Străinii (cetățeni străini)

Un obiectiv important al proiectului DETOUR este de a determina și, eventual, de a

explica proporția străinilor din populația din perioada de dinainte de proces . De

asemenea, acest termen poate provoca multe neînțelegeri. În contextul proiectului nostru

am considerat că un străin este un cetățean străin, adică un individ care nu este cetățean

(nu are acte de identitate) din țara gazdă în care este suspect. Acest concept este deseori

neclar in raport cu alte concepte, cum ar fi migranții ilegali sau indivizii proveniți din

9 In Belgia trebuie indeplinite aceleasi cerinte de baza in cazul tuturor masurilor preventive, in acelasi

mod adica AP, Monitorizarea electronic , cautiunea financiara sau eliberarea in anumite conditii; nu este obligatoriu sa se decida AP si apoi sa se suspende.

9

minorități etnice. Cu toate acestea, ne-am gândit că este cel mai eficient să ne concentrăm

asupra resortisanților străini pentru a evalua dacă procedurile și / sau practicile AP

acționează în mod discriminatoriu. Cetățenii străini constituie, de asemenea, o categorie

mai delimitată de indivizi în comparație cu migranții ilegali, iar numărul acestora poate fi

de asemenea comparat utilizând date de increder. De asemenea, termenul se referă la

persoanele care rămân în țara gazdă în mod regulat și neregulat. Deoarece motivele care

stau la baza suprareprezentării acestor grupuri sunt diferite, deseori distingem aceste

grupuri în rapoartele naționale. Pentru a intelege toate tipurile de practici discriminatorii,

probabil ar fi fost preferabil să se considere un grup și mai extins, incluzând indivizi din

medii etnice (care, desigur, pot fi cetățeni ai țării de reședință), dar această categorie este

prea neclara pentru a o aborda in acest studiu comparativ.

1.3. Rata persoanelor arestate preventiv ca punct de plecare in studiul comparativ.

Unul dintre factorii care stau în spatele dorinței noastre de a face acest studiu comparativ

se referă la ratele diferite ale deținuților aflați înaintea procesului (detinutii preventivi la

100 000 de locuitori) în diferite jurisdicții publicate, de exemplu, anual de către Consiliul

Europei. Aceste statistici prezintă diferențe remarcabile între jurisdicțiile implicate în

acest studiu.10 Anterior, cercetările comparative11 ne-au învățat totuși să avem o atitudine

critică față de exactitatea statisticilor.12 Știm de la Consiliul Europei că trebuie să lucreze

cu cifrele pe care statele membre le consideră drept deținuti înaintea procesului, ceea ce

înseamnă că definiția internă este acceptată ca atare.13 Așa cum am explicat în paragraful

privind terminologia, cu toate acestea, pot exista mici diferențe între ceea ce țările

10 Vezi SPACE in nota 3: Rata la 100.000locuitori 2015: Austria = 23,7 / Belgia = 28,3 / Germania =

13,2 / Irlanda = 12,5 / Lituania = 34,3 / Olanda = 23,0 /Romania = 12,2 /.

11 F. Dünkel, T. Lappi-Seppälä, C. Morgenstern and D. van Zyl Smit D. (2010): Kriminalität, Kriminalpolitik, strafrechtliche Sanktionspraxis und Gefangenenraten im europäischen Vergleich. Mönchengladbach: Forum; A. van Kalmthout, M. Knapen, C. Morgenstern (2009): Pre-trial Detention in Europe. Nijmegen: Wolf.

12 M. Boone and N. Maguire (2018), Introduction, in: The Enforcement of Offender Supervision in Europe, Understanding Breach Processes, Routledge, London: p. 11.

13 Vezi nota 3: SPACEface deosebire intre anumite grupuri , de exemplu cei aflati in asteptarea procesului , cei in cursul procesului asteptand condamnarea, cei asteptand sentinta (un concept neutilizat pe continent intrucat condamnarea si sentinta sunt pronuntate simultan ) si care fac apel sau sunt in perioada de apelare.

10

considera deținuți preventivi și care nu sunt considerați așa.14 În general, totuși, juris-

dicțiile implicate în acest studiu numără deținuții lor înaintea procesului într-un mod si-

milar: toate țările consideră prizonierii ca prizonieri preventivi până la verdictul final.

Suspecții carora le-a fost supendata detentia preventiva sau care sunt supusi unor masuri

neprivative de libertate printr-o altă modalitate juridică nu sunt considerați deținuți pre-

ventiv.15 În această sens , statisticile Consiliului Europei privind rata deținuților din peri-

oada de judecată pot fi considerate mai degrabă comparabile pentru țările implicate în

acest studio.

Alte tipuri de statistică cu privire la deținuții preventiv sunt totuși mai puțin potrivițe

pentru a fi utilizațe într-un context comparativ sau pur și simplu nu sunt disponibile. Rata

(procentul) deținuților preventiv din totalul populației din penitenciare nu oferă prea

multe indicii privind practici bune sau rele în ceea ce privește AP . O proporție relativ

scăzută a deținuților preventiv poate, de exemplu, să reflecte o populație a închisorilor

care executa în principal sentințe lungi. Rata (procentul) deținuților preventiv din to-

talul populației din penitenciare nu oferă prea multe indicii privind practici bune sau rele

în ceea ce privește AP . O proporție relativ scăzută a deținuților preventiv poate, de exem-

plu, să reflecte o populație a închisorilor care executa în principal sentințe lungi. O pro-

porție relativ scăzută a deținuților preventiv poate, de exemplu, să reflecte o populație a

închisorilor care executa în principal sentințe lungi. Pe de altă parte, o proporție relativ

mare de deținuți preventiv poate fi, de asemenea, explicată printr-o populație relativ mică

de detenție care execută sentințe scurte .

Deși am fi fost dornici să comparăm diferitele rate ale suspecților care sunt pusi în AP

pentru diferite țări, aceste statistici nu erau disponibile sau modalitatile de calcul ale aces-

tora nu erau comparabile.

1.4 Importanța contextului juridic-social și cultural

14 Vezi , de exemplu Camera Olandeza de Audit care analizeaza critic comparabilitatea statisticilor curente cum ar fi SPACE, https://english.rekenkamer.nl/publications/reports/2017/11/14/pre-trial-detention-suspects-in-the-cells

15 In Belgia , monitorizarea electronica(ME) este considerata o “modalitate de executare “ mandatului de arestare si prin urmare , din punct de vedere legal , ei sunt considerati “prizonieri” ( cu deducerea perioadei executate prin monitorizare electronica, din sentinta finala). Totusi, statisticile oficiale de incarcerare face diferenta intre populatia “normala” a detinutilor si populatia ME ( intrucat cei aflati sub ME nu ocupa locuri in inchisoare). Consiliul Europei se raporteza la cifre “ajustate” sau “neajustate”. Incazul Belgiei , cei ME sunt inclusi in cifrele neajustate.

11

Deși statisticile publicate de Consiliul Europei au constituit unul dintre factorii care au

stimulat curiozitatea noastră, acele statistici nu au facut prea multă lumină asupra

practicilor bune sau rele de dinainte de proces în diferite țări. Scopul final al proiectului

nostru a fost de a cerceta și de a evalua practica luarii deciziilor de dinaintea procesului

în contextul său juridic-social și cultural. Nu am abordat luarea deciziilor ca activitate

individuală, ci ca o activitate colectivă în care sunt implicate diferite parti și persoane

care se influențează reciproc.16 Așa cum se va explica în secțiunea metodologică, am ales

o abordare calitativă, interdisciplinară și interpretativă care ne-ar putea ajuta să atingem

scopul nostru. Importanța clară a unei astfel de abordări poate fi explicată prin câteva

exemple. Rata ridicata a străinilor în AP în Austria față de alte țări nu pot fi înțeleasa

decât în contextul mișcărilor migrațorii din anii nouăzeci și mai ales din 2000, ceea ce s-

a întâmplat într-o măsură mult mai mare în Austria față de țările învecinate.

Bineînțeles, acest lucru nu face ca întrebarea dacă cetățenii străini sunt tratați în mod

diferit față de austrieci, sa fie mai puțin relevanța, dar aceste diferențe de pondere ar

trebui mai întâi analizate în contextul diferențelor dintre contextele naționale. Un alt

exemplu al acestei abordări contextuale ia în considerare diferențele de motive care sunt

folosite în jurisdicții pentru a fundamenta ordinele de AP . Nu am putut înțelege utilizarea

îndelungată a riscului de a se sustrage în Germania ca motiv pentru AP în comparație cu,

de exemplu, Olanda, fără să stim că in Germania este obligatorie prezinta în instanță ,

în timp ce în Olanda procesul poate avea loc și în absența suspectului. În cele din urmă,

nu am putut înțelege evoluția ratei de AP din Lituania, fără a le analiza în contextul istoriei

sale ca țară din Europa de Est care a devenit recent un stat membru al Uniunii Europene.

Tendința descendentă semnificativă a aplicarii AP din ultimul deceniu poate fi cel puțin

parțial explicată prin adaptarea practicilor AP valorile și normele europene ale AP .

1.5. Desfasurarea cercetării - câteva observatii asupra metodologiei

După cum am descris mai sus, punctele noastre de plecare au fost conceptele normative

comune privind drepturile omului, pe de o parte, și diferențele aparente reflectate în

statisticile referitoare la populația aflata in AP , pe de altă parte. Ne-am putea baza pe un

16 Ceea ce Hawkins defineste luarea de decizii individuale , Hawkins, K. (2003). Order, rationality and silence: some reflections on criminal justice decision-making, in L. Gelsthorpe and N. Padfield (eds.) Exercising Discretion: Decision-Making in the Criminal Justice System and Beyond. Collumpton: Willan, pp. 186–219

12

volum mare de jurisprudență, atât la nivel național, cât și la nivelul Curții Europene a

Drepturilor Omului. De asemenea, am putea să ne bazăm pe unele, dar nu foarte multe

rezultate ale cercetării - deseori, însă, cercetările existente s-au concentrat pe abordări

teoretice și există puține studii empirice.17

Valoarea unui studiu comparativ care combină atât cercetarea de birou, cât și munca

pe teren, se consta in nivelul suplimentar de reflecție: Comparârea cu alte sisteme

are potențialul analitic de a înțelege propriul sistem, găsirea de asemănări ne ajută practic

să colaborăm - atât în cercetare și în soluționarea cazurilor transfrontaliere.

Privirea bunelor practici în alte țări ne oferă o rezervă de soluții posibile pentru

problemele noastre , atâta timp cât suntem conștienți de cultura juridică și socială în care

apar (care, din nou, depind de cercetarea atentă).

Abordarea calitativă poate explora factori contextuali relevanți și poate arăta posibile

variații în același context. Dezvoltarea instrumentelor folosite (ghiduri de interviu,

ghiduri pentru analiza tematică etc.) nu a fost o sarcină ușoară, având în vedere cele șase

limbi diferite reprezentate în această cercetare, diferitele medii juridice, diferitele

discipline din care provin cercetătorii (legea, criminolistica , sociologie, asistență socială,

psihologie). Discuțiile necesare între partenerii de proiect, pe de o parte, și eforturile de

traducere ale cercetătorilor, pe de altă parte, au oferit posibilitatea (sau, mai degrabă, ne-

a forțat) să reflectăm constant asupra conținutului și metodelor studiului

nostru - o abordare care este paradigmatică pentru cercetarea calitativă și

oferă rezultate valide. Când am dezvoltat instrumentele noastre, am acordat atenție găsirii

unor structuri comune, dar am încercat și să permitem adaptări pentru a ține cont de

particularitățile naționale (de exemplu în ceea ce privește alegerea partenerilor de

interviu: unde serviciul de probațiune nu este niciodată implicat în procesul de luare a

deciziilor în Germania sau în România, nu este necesară intervievarea consilierilor de

probațiune).

Am optat pentru o abordare în două faze: într-o fază exploratorie am analizat mai multe

dosare, în principal pentru a vedea cum aratau un realitate mandate de arestare și alte

decizii privind AP și am urmarit "audierile de detenție" ( cand se instituie sau se revizuie

17 Rezultatele studierii literaturii, a statisticii si jurisprudentei nationale sunt publicate pe site-ul pro-

iectului: http://www.irks.at/detour/publications.html

13

detentia preventiva ) pentru a obține o impresie despre modul în care diferiți actori

influențează procesul de luare a deciziilor privind AP . Datele colectate în această fază nu

au fost analizate ca atare, dar au fost utilizate pentru planificarea detaliată a următoarelor

cercetări, în special pentru elaborarea ghidurilor de interviu. Interviurile aprofundate

în cea de-a doua fază au constituit, astfel, partea centrală a cercetării noastre.

În fiecare tara am tinut 30-35 de interviuri cu judecători, avocați ai apărării și procurori

publici, în unele țări, în plus, cu consilieri de probațiune, cu personalul închisorii sau cu

polițiștii. Un instrument extrem de inovator pe care l-am dezvoltat și folosit a fost o

vinietă de caz, ca parte a interviurilor, pentru a putea compara reacțiile la același

scenariu de efracție de către partenerii de interviu din diferite țări.18 Construcția acestei

viniete a fost o sarcină majoră în sine, deoarece trebuia să fie un caz obișnuit, lăsând

suficient spațiu pentru diferite tipuri de decizii, care ar funcționa în toate jurisdicțiile. În

timpul cercetării, trei ateliere de lucru cu practicieni au servit drept foruri pentru

prezentarea și dezbaterea rezultatelor preliminare, oferindu-ne informații importante, în

special cu privire la aspecte ale tradițiilor și culturilor legale sau profesionale care uneori

sunt adesea dificil de extras din datele cercetării. Acest raport comparativ încearcă să

rezume cele mai relevante constatări, cu potențialul de a explica nu numai anumite

practici și aspecte critice, dar și să evidențieze bunele practici și să dea recomandări

privind politici și practica: se bazează pe cate două rapoarte naționale cuprinzătoare pe

țară disponibile pe site-ul proiectului.19 Primul conține rezultatele cercetării noastre de

birou care reflectă situația juridică, statisticile și cercetarea existentă, iar cea de-a doua

prezintă rezultatele studiilor noastre empirice. În capitolul 2 următor sunt acoperite

temeiurile legale de detenție și factorii relevanți pentru luarea deciziilor. Capitolul 3 se

referă la diferiții actori, la rolurile și performanțele lor juridice și factuale. Capitolul 4

examinează practica privind măsurile mai puțin severe (sau "alternative"). Capitolul 5

conține constatările cu privire la aspectele procedurale, atât în ceea ce privește problemele

practice, cât și garanțiile juridice, și anume procedurile de revizuire, înaintea capitolului

6, care prezintă câteva idei relevate în comparație cu răspunsurile referitoare la vinieta de

caz. Ultimul capitol de fond, capitolul 7, acoperă aspectele europene, și anume în ceea ce

privește cooperarea transfrontalieră, înainte de a se trage concluzii din toate capitolele si

de a se formula recomandări.

18 Pentru metodologia vinietei intr-un context criminalistic comparativ vezi Maguire et al, European Journal of Probation 2015. 19 http://www.irks.at/detour/publications.html

14

2. Baza pentru luarea deciziilor: temeiuri juridice, motive de fapt și factori influenți

2.1. Introducere

Descrierile reglementărilor legale fundamentale referitoare la AP în țările proiectului20

indică faptul că principiile de bază sunt similare și respectă standardele stabilite de CEDO

și jurisprudența CEDO în ceea ce privește art. 5 (1) și (3).21 Următoarele principii pot fi

considerate comune în toate țările. O persoană poate fi reținută în custodie numai dacă

sunt îndeplinite următoarele condiții:

Există o suspiciune rezonabilă că el/ea a comis o infracțiune și o probabilitate

rezonabilă de a fi condamnat/a la o pedeapsa cu închisoare dacă este găsit vinovat/a;

• Există motive întemeiate să se creadă că, dacă ar fi fost eliberat, el/ea ar sa incerce sa evite anchetele penale , procesul si pedeapsa

să interfereze cu cursul justiției, de exemplu prin manipularea probelor sau prin influențarea martorilor;

sa comita una , sau mai multe , infractiuni; 22

Având în vedere atat prezumția de nevinovăție cat și cea în favoarea libertății,

AP a persoanelor suspectate de infracțiuni este o excepție;

Principiul proporționalității în materie penală impune ca măsurile coercitive

să fie utilizate numai atunci când acest lucru este proporțional, având în vedere atât

infracțiunea, cât și sentința preconizată și numai atât timp cât este necesar;

Reținerea în arest va fi utilizată doar ca măsură de ultimă instanță atunci

când mecanismele mai puțin severe nu sunt suficiente pentru a exercita controlul

asupra suspectului și pentru a garanta prezența acestuia la proces;

20 Pentru detalii vezi Raportul National nr. 1 ref. la Austria, Belgia , Germania, Irlanda, Lituania, Olanda si Romania, http://www.irks.at/detour/publications.html

21 Vezi cap. 6.1.

22 In cazuri exceptionale un mandat de urgent poate fi temeiul pentru deciderea AP, vezi mai jos si cap. 6.1 si Raportul National nr. 1 ref. la Olanda , http://www.irks.at/detour/publications.html

15

Din aceste puncte de pornire, acest capitol explorează în detaliu temeiul si motivele

pentru AP în practică, precum și alți factori care s-au identificat că au influență în

procesul de luare a deciziilor în țările proiectului.

2.2. Justificarea legală a AP în practică

2.2.1. Riscul de sustragere și motive preventive

Referitor la înțelesul practic al temeiurilor de detenție, țările reprezentate în acest studiu

apar, la prima vedere, împărțite în două grupuri: pe de o parte, țările în care AP este în

mare parte justificată presupunerea că suspecții vor încerca să evite procedurile penale

, condamnări și pedeapsă. Răspunsurile practicanților chestionați în cursul cercetărilor

noastre și datele disponibile indică faptul că acest lucru este valabil pentru Germania,

Irlanda, Lituania și pentru România. Pe lângă riscul de a obstructiona cursul justiției,

acest motiv de detenție poate fi privit ca fiind "clasic". Termenul clasic se referă la faptul

că aceste motive sunt îndreptate spre asigurarea investigațiilor penale, a procedurilor

penale, a verdictelor și, în final, a executării unor sentințe, care, luate împreună,

reprezintă motivațiile istoric centrale pentru majoritatea sistemelor juridice.23 Riscurile

legate de obstructionarea justiției joacă un rol minor în toate țările observate - aceste

aplicații se referă în primul rând la stadiile incipiente ale procedurii și, mai ales, la

cazurile care implică mai mulți suspecți. Numai în Belgia exista riscul unei coluziuni

raportate a fi aplicată destul de frecvent în primele etape ale investigațiilor, de exemplu

în cazul infracțiunilor legate de droguri.

În celălalt grup de țări, motivele de prevenire sunt, in principal, cele prin care se

justifica cel mai des, deciderea AP. Interesant este faptul că, de exemplu, Austria și

Germania, cele două țări vecine, cu tradiții juridice foarte asemănătoare, par

contrastante în acest sens. În timp ce în Austria datele disponibile arată că riscul de

recidivă este aplicat în aproximativ 90% din toate cazurile de AP, în Germania, 90%

din toate cazurile de AP se intemeiaza pe riscul de sustragere. Cu o rată estimată de

motivatie în aproximativ 60% din toate cazurile de AP , riscul de sustragere este, de

asemenea, adesea aplicat în Austria, în timp ce în Germania riscul de recidivă a fost

23 Vezi de ex. Morgensten, C., Die Untersuchungshaft. Eine Untersuchung unter rechtsdogmatischen, kriminologischen, rechtsvergleichenden und europarechtlichen Aspekten. Baden-Baden, Nomos, 2017

16

explicat că joacă un rol minor care se aplică doar în aproximativ 6% cazuri.

Preponderenta riscului de recidivă în practica austriacă de AP apare, nu în ultimul

rând, din cauza unor reglementări foarte detaliate cu privire la acest motiv de detenție,

care permit diverse opțiuni de aplicare a acesteia. Aceste reglementari au fost

raportate ca fiind introduse în 1993, nu în ultimul rând, pentru a reduce invocarea deja

frecventă a acestui motiv la acel moment.24 Acest lucru nu a funcționat , oferind un

exemplu de dificultate în reglementarea și reducerea AP prin schimbări legislative .

Un alt motiv în spatele preponderentei acestui motiv se referea la bazele juridice, fapt

ce a iesit la iveala în interviurile experților. Cerințele legale privind riscul de sustragere

pentru a justifica AP au fost explicate de participanți ca fiind mai dificil de îndeplinit.

Riscul recidivării a fost, pe de altă parte, numit în repetate rânduri drept temeiul

pentru detenție pe care l-ar prefera, pentru că este un motiv puternic și foarte ușor de

aplicat în multe cazuri. Domeniul larg de aplicare al acestui fundament este, de

asemenea, subliniat de faptul că acesta se aplică adesea infracțiunilor mai degrabă

minore care implică așa numiți "turiști criminali", care, de exemplu, sunt acuzați de a

se angaja în mai multe infracțiuni de proprietate ca sursă de venit regulat. Rezultatele

cercetării germane, cu toate acestea, în pofida unor diferențe regionale, indică faptul

că riscul de sustragere este temeiul de detenție aplicat mai ușor, ceea ce poate fi

explicat prin referire la cerințele legale. Acolo, riscul de recidivă este definit doar ca un

motiv subsidiar pentru detenție și depinde de criterii suplimentare; de exemplu, că

presupusa infracțiune trebuie comisă "în mod repetat sau continuu".

Conform estimărilor din Lituania, riscul de sustragere se aplică în 80-90% din toate

cazurile de AP, în majoritatea cazurilor combinate, și frecvent împreună cu riscul

recidivării (aproximativ 50% din toate cazurile de AP ). Ca și în Germania, riscul de

sustragere este descris ca fiind aplicabil fără restricții speciale. Cu toate că există referiri

la utilizarea regulată a riscului de recidivă in motivele date pentru AP și în România,

asigurarea urmăririi penale, a judecarii și pedeapsei au fost raportate ca motivație

primară.

24 Al 2-lea Raport National pt. Austria p.21, http://www.irks.at/detour/publications.html

17

O critică discutată cu privire la riscul de recidivă ca motiv de detenție se referă la

combinarea urmăririi penale și a prevenirii penale.25 Irlanda a introdus acest motiv

pentru detenție doar în 1997, cu un nou articol (40.4.6) al Constituției irlandeze. Făcând

astfel, o hotărâre a Curții Supreme a fost inversată, care a negat acest motiv pentru

detenție, deoarece ar permite o justiție preventivă. 26 Detenția preventivă nu ar fi

compatibilă cu motivul-cheie al cauțiunii, fiind o măsură de asigurare a procedurii.

Interesant este faptul că practicanții irlandezi au raportat că practica nu s-a schimbat

prea mult de la introducerea amendamentului care permite riscul recidivării pentru a

justifica detenția. Acest lucru demonstrează cât de importante și persistente sunt

tradițiile juridice și cultura juridică pentru practica reală. Cu toate acestea, tema "nouă",

care solicită dovezi concrete mai degrabă despre riscuri și infracțiuni grave, este aplicată,

mai ales în combinație cu alte motive. Cultura juridică a majorității țărilor reprezentate

în acest proiect este destul de diferită, în general, cultura juridică a Irlandei

reprezentand din nou o poziție destul de distincta . Această distincție este vizibilă în

special prin prezumția în favoarea cauțiunii și a cautiunii ca procedura implicită în

cazurile de AP . Acest lucru indică, în sine, o abordare diferită a analizarii motivelor de

detenție. Riscul de sustragere este temei pentru detenție cel mai adesea aplicat în

Irlanda. La fel ca în celelalte țări, cazierul penal , sentințele probabile , statutul

rezidențial / locul de trai obișnuit, legăturile sociale (de exemplu, familia, locul de munca

) în țară sunt criterii luate în considerare în deciziile privind cauțiunea / AP . Un alt

factor important în interviurile desfășurate în Irlanda - datorită importanței în

evaluarea riscului de sustragere - este istoricul cautiunii unui suspect, încălcările

anterioare al legii sporind considerabil probabilitatea unui AP. În celelalte țări, acest

aspect a fost greu, sau cel puțin nu explicit, abordat. Acest lucru poate fi explicat parțial

prin utilizarea limitată a alternativelor la AP în unele țări (de exemplu, în Germania,

Austria) sau de un număr mare de străini, care de multe ori nu au cazier penal în țara

în care au loc procedurile (de exemplu, Belgia). Totuși, diferența poate fi explicată și prin

faptul că cauțiunea este considerată procedura implicită care, conform rezultatelor

cercetării irlandeze, înseamnă, de asemenea, o deschidere deosebită spre o căutare

activă a soluțiilor / condițiilor care să permită eliberarea . În consecință, încălcările legii

pot primi, de asemenea, mai multă atenție decât în sistemele care nu acordă o atenție

25 Morgensten, C., Die Untersuchungshaft. Eine Untersuchung unter rechtsdogmatischen, kriminologischen, rechtsvergleichenden und europarechtlichen Aspekten. Baden-Baden, Nomos, 2017, p. 392

26 Poporul (Procurorul General) v. O’Callaghan [1966] I.R. 501.

18

sporită alternativelor în primul rând. Un aspect interesant al evaluării riscului de

sustragere a fost subliniat în Lituania. În contextul multor lituanieni care părăsesc țara

din motive economice, se acordă atenție contactelor și legăturilor sociale din afara țării,

presupunând că există riscuri mai mari de a se sustrage în astfel de cazuri. Legăturile

sociale cu alte țări sunt, de asemenea, luate în considerare în evaluarea riscurilor de

sustragere în celelalte țări studiate.

Privind din nou la preponderenta motivelor preventive, Belgia și Olanda par să

reprezinte această poziție cel mai puternic. La fel ca și Austria, în ambele țări

posibilitățile legale de presupunere a riscului de recidivă par destul de largi, iar

practicanții de acolo descriu acest motiv ca fiind unul care poate fi justificat destul de

ușor. În ambele țări s-a explicat, de asemenea, de către practicieni că presupunerea unui

risc de recidivă nu necesită neapărat cazier penal prezent și că pot fi suficiente condiții

sociale și probleme personale (de exemplu, dependența de substanțe, probleme

financiare, agresiune etc.) să justifice acest motiv pentru detenție. În aceste țări,

conceptul juridic și raționamentele din spatele dominanței considerentelor preventive

par mai extinse decât în Austria. Punctul central al dispozițiilor legale privind AP în

Belgia și în Olanda este noțiunea de "siguranță publică". În Belgia, un mandat este

posibil numai atunci când este absolut necesar pentru securitatea publică. Conform

răspunsurilor practicanților, acest criteriu pare însă îndeplinit destul de ușor și nu

necesită o fundamentare detaliată. Pe lângă definiții largi ale riscurilor cu privire la

aspectele de securitate (de exemplu, securitatea statului), în Olanda există, de

asemenea, un motiv care impune AP în circumstanțe în care se afirmă că este necesar

să se faciliteze procedurile accelerate împotriva persoanelor suspectate de infracțiuni în

zonele publice (ceea ce am putea numi și tulburarea păcii) sau împotriva funcționarilor

publici (polițiști, pompieri și personalul de pe ambulanță). Un aspect care explică o parte

din utilizarea subordonată sau mai mică a riscului de sustragere pentru a justifica AP

este faptul că Belgia 27 și Olanda permit, de asemenea, judecarea și pronunțarea

hotărârilor în absența suspectului, în timp ce, de exemplu, aceasta nu este o opțiune în

Germania. În Austria, acest lucru este, de asemenea, posibil, dar se practica rar, în

opinia judecătorilor intervievați, probabil datorită condițiilor destul de stricte care

trebuie îndeplinite.28

27 De luat aminte ca riscul de sustragere exists, totusi, desori si la cetatenii straini fara rezidenta in Belgia

28 In cazurile cu sentinte probabile de pana la 3 ani, daca suspectul a fost deja interogat referitor la suspiciune si daca locuieste la o adresa unde sa primeasca citatii

19

Ratele de AP ale țărilor din proiect sugerează că țările care se concentrează pe aspectele

preventive in deciziile de AP, conform tendintei , au rate mai mari de deținuți înaintea

procesului decât celelalte care se concentreaza , in principal, pe asigurarea urmăririi

penale, a procesului și a pedepselor.29 Rata de detenție destul de ridicată a Lituaniei nu

susține această ipoteză, dar probabil aceasta se explică din motive istorico-politice.30

2.1.1. Gravitatea infractiunilor si deciziile de AP

Gravitatea infracțiunilor este un aspect luat in considerare , în toate țările, în luarea

deciziilor privind AP (sau eliberarea). Gravitatea infracțiunii este, de asemenea, un

aspect foarte relevant pentru evaluarea proporționalității DTP. Interesant, problema

de proporționalitate a fost rareori abordată de experții intervievați. Unii judecători și

procurori din Austria și Belgia au explicat cu ușurință principiul proporționalității,

având în vedere sentințele care se pot aștepta în majoritatea cazurilor. Nu foarte

surprinzător, unii avocați ai apărării aveau o perspectivă diferită (de exemplu, în AT și

B). De fapt, evaluarea gravității infracțiunilor pare să facă obiectul unei marje largi de

apreciere în toate țările observate în acest studiu. Cercetarea a indicat, totuși, că exista

definiri sau evaluari diferite intre țări, pe aceasta chestiune, și, prin urmare,

comparațiile între țări nu sunt fezabile. Raportul german arată, de exemplu, o variație

remarcabilă în cadrul eșantionului: când au fost întrebați despre pragurile de detenție,

unii parteneri de interviu s-au referit la praguri minime și au explicat că în unele cazuri

AP era acceptabil pentru infracțiuni în cazul în care o pedeapsă de la 6 luni la un an de

închisoare sra de așteptat. Alții s-au referit la pragurile maxime și au spus că, pentru

infracțiunile cu un minim de cinci ani de închisoare, AP nu poate fi evitat.31 Deși

sentinta așteptată a jucat adesea un rol semnificativ în interviurile din toate țările, în

afara celor mai grave infracțiuni, deciziile privind DTP în cele din urmă și în general

nu se vor baza exclusiv pe gravitatea infracțiunii. Cel puțin judecătorii și procurorii

29 Vezi cap. 1.3.

30 Lituania a cunoscut schimbari profunde ( inclusiv juridice)in ultimii anicare au dus la scaderea considerabila a nr. de detinuti. Eforturile continue duc la sparanta ca cifrele sa scada in continuare. Avand in vedere trecutul politic si numarul total de detinuti Romania este o supriza mare cu referire la rata redusa de AP.

31 Al 2-lea Raport National pt. Germania , p. 32 si urm. , http://www.irks.at/detour/publications.html

20

intervievați în țările participante la proiect au explicat că se uită, cu regularitate, la o

multitudine de factori în deciziile lor.

Există unele tipuri de infracțiuni care au fost raportate ca avand o probabilitate destul

de mare de AP, în general, cum ar fi infracțiunile sexuale, violența gravă, traficul de

ființe umane sau infracțiunile legate de droguri. În Olanda, "infracțiunile cu impact

înalt", considerate a avea un impact mare asupra percepției generale despre siguranța

și a ratelor ridicate de recidivă, cum ar fi jaf și efracție, au fost raportate ca ducand în

mod automat la AP . Din Austria, Germania, Belgia, Irlanda și Țările de Jos a fost de

asemenea raportat că violența domestică ar justifica adesea AP. Unii respondenți (AT,

IE) au observat dificultăți în evaluarea acestor cazuri.32

În Germania, gravitatea unei infracțiuni constituie un motiv de detenție în sine, care,

cu toate acestea, este raportată ca fiind rareori aplicată, deoarece este în mare măsură

legată de infracțiuni care implică omor, care nu se întâmplă foarte des. Motivația din

spatele acestui temei este impactul acestor crime asupra publicului.33 În mod similar,

în Olanda există și un motiv care impune AP în cazul în care cineva este suspectat de

o infracțiune supusa unei pedepse de 12 ani sau mai mult, în circumstanțe care dau

naștere unor indicii serioase că acest lucru va provoca grave tulburari ale ordinii

publice.34 Există indicii că, în practică, acest motiv este în mare parte aplicat într-o

manieră care se concentrează pe gravitatea infracțiunii și adesea nu prezintă detalii cu

privire la motivele care au condus la pretinsa tulburare a ordinii publice . În Austria,

legea impune AP pentru infracțiuni supuse unor sentințe de cel puțin zece ani, cu

excepția cazului în care există motive să se presupună că toate motivele de detenție

definite de lege pot fi excluse.35 În practică, infractorii acuzați de astfel de infracțiuni

sunt întotdeauna reținuți, dând naștere presupunerii că impactul infracțiunilor de

omucidere asupra publicului joacă un rol și aici. Infracțiunile de omucidere vor

conduce la AP în majoritatea țărilor, în timp ce acest lucru nu este neapărat adevărat

pentru Irlanda. Deși a fost raportat că gravitatea infracțiunilor de capital este un factor

crucial care a generat în mod regulat obiecții la cauțiune, s-a mai arătat că, chiar și în

cazurile de crimă, judecătorii nu ar nega întotdeauna cauțiunea. Chiar mai

32 Cel mai probabil datorita declaratiilor contradictorii date cel mai adesea de catre suspecti si victime.

33 Primul Raport National pt. Germania ,p. 12,http://www.irks.at/detour/publications.html

34 Al 2-lea Raport National pt. Olanda,p. 43, http://www.irks.at/detour/publications.html

35 Primul Raport National pt. Austria ,p. 10, http://www.irks.at/detour/publications.html

21

surprinzătoare sunt exemple raportate din Lituania, sugerând că și cele mai grave

infracțiuni (cum ar fi crima sau traficul de droguri) nu înseamnă întotdeauna DTP.

În plus, în toate țările, gravitatea infracțiunii este un factor luat în considerare în

evaluarea riscului de sustragere, iar în unele țări, de asemenea, în ceea ce privește riscul

recidivei (de exemplu, în AT și NL există, printre altele, definirea unui risc de

recidivare pe baza gravității infracțiunii). Indirect, gravitatea infracțiunilor, in toate

jurisdicțiile are, de asemenea, un impact asupra evaluării riscului de evadare din cauza

pedepselor preconizate.

2.2. Justificarea motivelor

2.2.1. Presiunea timpului si informatiile personale si sociale despre suspecti

Deciziile privind AP sau eliberarea cu sau fără condiții sunt adesea definite de timpul

redus disponibil pentru pregătirea acestora. 36 Procurorii și judecătorii din țările

partenere se referă la presiunea temporală, iar unii dintre ei explică faptul că

informațiile disponibile sunt adesea foarte restranse , însă, în general, acești actori nu

se plâng de această situație. Dimpotrivă, judecătorii și procurorii au afirmat ca timpul

și informațiile disponibile sunt suficiente (de exemplu, AT, DE, ROM). În toate țările,

acestia și-au modelat practica în consecință și au învățat să facă față acestei situații.

Cu toate acestea, în ceea ce privește informațiile personale și sociale privind suspecții,

în răspunsurile partenerilor noștri de interviu, au existat indicații regulate că deseori

lipsesc astfel de informații (mai ales în AT, DE, BE, ROM, NL). Pe de altă parte, putem

concluziona din cercetarea noastră că acest tip de informații este considerat important

și util pentru decizii în general și în special pentru aplicarea unor măsuri mai puțin

severe sau pentru eliberarea fără condiții. Doar răspunsurile din România au arătat că

aceste aspecte sunt luate în considerare în procesul decizional. În mare parte, acest tip

de informații sunt furnizate de suspecți înșiși și / sau sunt așteptațe de la avocatul

apărării.

36 Vezi cap. 5

22

Asistența socială poate juca un rol important în acest sens. În afară de sprijinul pentru

factorii de decizie și deciziile insasi, implicarea activității sociale practice poate de

asemenea să sprijine inculpații să organizeze măsuri care să permită aplicarea unor

măsuri mai puțin severe (de exemplu, găsirea locuințelor, eventual tratamentul sau

angajarea etc.). În Germania, asistența judiciară existentă pentru adulți ar putea fi

implicată în acest scop, dar acest lucru nu este practicat. Ajutorul judecătoresc în

justiție juvenilă (Jugendgerichtshilfe) este prezent în mod regulat în cazurile de

minori, ca și în Austria, unde această opțiune este foarte bine primită, deși nu există

pentru adulți. În Olanda, rapoartele privind experiențele cu opțiunea de implicare a

serviciilor de probațiune au fost mixte , dar participanții au dat evaluări pozitive ale

acestui sistem, unde s-au raportat resurse suficiente. În Belgia, ofițerilor de probațiune

li se pot solicita rapoarte , ceea ce este rareori făcut din cauza restricțiilor de timp.

Întrebati despre acest tip de sprijin, procurorii și judecătorii în general (AT, BE, DE,

NL) au răspuns foarte diferit, unii au fost în favoarea lor, alții au fost mai degrabă

opuși. Adesea, puținul timp disponibil pentru o astfel de implicare a fost menționat de

către participanți, ceea ce ar limita, de asemenea, posibilitățile și utilitatea anchetelor

sociale.

2.3.2. Luarea deciziei si discretia

Privind principalele criterii considerate în țările partenere în evaluarea temeiurilor de

detenție, se pare că, în mare măsură, aceste aspecte sunt identice pentru riscul de a se

sustrage, precum și pentru riscul de recidivă: antecedente penale anterioare, gravitatea

faptei , sentința preconizată, situația locului de muncă, lipsa veniturilor, lipsa

legăturilor sociale și / sau familiale și chiar lipsa locului de rezidență nu pot fi folosite

doar pentru a justifica riscul de a se sustrage, ci și pentru a evalua riscul recidivei.

Una dintre concluziile deosebit de interesante ale acestui studiu comparativ, prin

urmare, este că temeiurile de detenție par, oarecum, interschimbabile. Am avut

răspunsuri care indicau faptul că motivele de detenție aplicate nu sunt neapărat cele

considerate cele mai relevante în cazuri individuale. În Austria, de exemplu, am auzit

despre cazuri în care o motivație de baza pentru AP a fost evitarea sustragerii , în

timp ce un risc de recidivă a fost esențial pentru motivația formală a detenției. Acest

lucru se explică prinfaptul ca riscul de a recidiva a fost mai ușor de fundamentat și

pentru că ar fi mai sigur că un suspect va rămâne în detenție. În Germania a fost

23

explicat invers: au existat indicii că motivul riscului de sustragere poate fi aplicat în

cazurile în care un risc de recidivă este, de fapt, esențial pentru motivarea efectivă a

AP . Așa cum am menționat mai sus, aici riscul de sustragere este considerat un

motiv mai puternic și mai ușor de aplicat. Acest fapt dă naștere impresiei că cadrul

normativ pentru temeiurile juridice poate fi de o importanță mai mică odată ce

factorii de decizie sunt convinși că AP este necesar și că sunt capabili să interpreteze

motivele astfel încât să se potrivească riscurilor de fapt (în principal, invocate de

suspecți aflati în circumstanțe sociale dificile). În ceea ce privește Olanda , această

suspiciune a fost confirmată și cu referire la literatură.37 După ce au stabilit dacă ex-

istă un caz de AP și o suspiciune gravă, judecătorii vor vedea mai întâi dacă vor să-l

tin ape detinut in custodie sau nu. Doar atunci, vor alege motivele corecte pe care să-

și bazeze decizia, cel mai adesea riscul de recidivă, datorită definiției sale largi. Moti-

vația reală a AP se poate baza, de fapt, pe prevenirea, considerațiile de securitate, pe-

deapsa și anticiparea sentinței preconizate etc.

O critică venita din majoritatea țărilor se referă la o practică dominantă de a justifica

AP pe baza unor ipoteze destul de generale despre suspect, însoțite de o lipsă de

evaluare aprofundată a riscului (AT, DE, BE, NL, LT, RO). În Germania, s-a afirmat

dificultatea în ceea ce privește prognozele de risc.38 Este posibil ca astfel de prognoze

să fie dificil de realizat, dar putem presupune că evaluările beneficiază de informații

extinse asupra persoanei și asupra condițiilor sociale. Această situație poate, prin

urmare, să recomande un sprijin instituțional instanțelor judecătorești în ceea ce

privește anchetele sociale. În ceea ce privește riscul de sustragere, răspunsurile din

Germania și din Lituania, de exemplu, au exprimat faptul că riscul ar fi supraevaluat

în mod regulat. Un risc ridicat nu este adesea considerat realist de către participanți,

deoarece evitarea justiției înseamnă o povară uriașă și necesită mijloace financiare pe

care majoritatea suspecților nu le au. Pe de altă parte, rapoartele austriece, olandeze și

belgiene alimentează suspiciunea că riscul recidivării nu poate fi asumat doar pentru

timpul (destul de scurt) al procedurilor penale, dar practica din aceste jurisdicții con-

sideră riscuri dincolo de acest interval de timp.

37 Al 2-lea Raport National pt. Olanda,p. 39, http://www.irks.at/detour/publications.html

38 Primul Raport National pt. Austria, p. 23, http://www.irks.at/detour/publications.html

24

Practica AP în toate țările se bazează foarte mult pe abordările și atitudinile personale

ale factorilor de decizie individuali. Puterea discreționară a acestora pare a fi destul de

extinsă și este greu restricționată de dispoziții legale, cum ar fi pragurile explicite. Acest

lucru devine, de exemplu, vizibil în practica AP diferită în tarile din est (destul de

extinsă) și în vest (mai puțin AP ) din Austria și diferențe regionale semnificative între

statele federale din Germania.39 Interesant, judecătorii și procurorii au raportat de

multe ori că au puține cunoștințe despre practica generală în ceea ce privește AP și

alternativele, ceea ce sugerează o reflecție destul de limitată asupra practicii lor

individuale (de exemplu, AT, LT, IE). Deciziile privind AP necesită, desigur, o anumită

discreție, având în vedere puținul timp și puținele informații adesea disponibile,

precum și complexitatea cazurilor. În același timp, totuși, trebuie acordată o atenție

deosebită garanțiilor procedurale și legale care protejează drepturile suspecților. În

majoritatea țărilor, am avut răspunsuri comentând în mod critic faptul că judecătorii

rar refuză cererile de AP care au fost prezentate de procuratură. Desigur, procesele de

selecție ale procurorilor trebuie să fie luate în considerare în înțelegerea practicii de

detenție preventivă. Ratele foarte ridicate de acceptare a cererilor, raportate de

majoritatea țărilor participante la proiect, precum și de studiile corecte, ne reamintesc

cel puțin necesitatea unor evaluări critice ale acestor aplicații.40 Printre țările în care

se desfășoară proiectul, Irlanda iese in evidenta pronunță pentru practica sa ca cererile

de AP să nu fie respinse sau, mai exact, ca obiecțiile de eliberare pe cautiune să nu fie

admise.

2.4. Temeiuri ascunse si in afara legii pentru AP si motivari

2.4.1. Economia procedurala, cetatenii straini si preventia generala

AP apare uneori motivat de faptul că este cel mai simplu mod de a asigura procedurile

și de a promova investigațiile. Există un pericol iminent ca economia procedurală să

prevaleze în raport cu principiul ultima ratio. Un loc de ședere obișnuit în cadrul

Uniunii Europene este, de exemplu, de asemenea tratat ca un loc de ședere obișnuit în

39 Primul Raport National pt. Austria, p.18, si Germania, p. 27, http://www.irks.at/detour/publications.html

40 Procese corecte, o masura ultimo ratio? Practica luarii deciziei de PTD in UE. 2017, p. 13 https://www.fairtrials.org/wp-content/uploads/A-Measure-of-Last-Resort-Full-Version.pdf

25

țara respectivă.41 În interviurile noastre, de exemplu în Austria și în Belgia, dar și în

Germania, am primit, totuși, unele răspunsuri care au arătat că o rezidență europeană

nu este în mod necesar suficientă pentru a exclude prezumția unui risc de sustragere.

Practicanții au explicat acest lucru prin referire la problemele legate de verificarea

locurilor de reședință și adreselor din alte țări și de îngrijorarea cu privire la reținerea

suspecților aflați în străinătate. Deși mandatul european de arestare a fost descris în

toate țările ca un instrument care funcționează foarte bine, unii participanți au indicat

îngrijorări cu privire la întârzieri și greutăți.42 Având în vedere întârzierile din cadrul

procedurilor și dificultățile administrative, participanții au raportat că este tentant să

păstreze în siguranță persoana suspectată și să fie disponibilă, în loc să se bazeze pe un

mandat european de arestare în viitor.

În unele țări din proiect, mai mult de 50% dintre deținuții din AP sunt străini. (Austria,

Belgia și Germania). 43 Folosirea frecventă a AP pentru straini alimentează

îngrijorarea că străinii nu pot fi tratați ca cetățenii nationali. Rezultatele cercetării nu

implică faptul că cetățenii străini au un risc mai mare de detenție per se. Există, cu

toate acestea, anumite grupuri de străini care, în mod sigur, par să aibă un risc mai

mare decât alții, în special "infractorii mobili" descriși de unii ca "turiști criminali",

precum și, în general, străini care nu au legături sociale și rezidență dovedită, precum

si cetățenii suspectați de a fi implicați în traficul de droguri. Putem presupune că

pentru majoritatea acestor grupuri se aplică în mod caracteristic "condiții sociale

precare". Suspecții care sunt integrați din punct de vedere social au șanse mai mari de

a evita AP, în timp ce alții care trăiesc în condiții vulnerabile și care se angajează în

activități criminale din motive legate de sărăcie și marginalitate sunt din ce în ce mai

des cei deținuți, adesea din cauza unor infracțiuni destul de minore. Statele și

societățile sunt, în mod evident, doritoare să prevină astfel de infracțiuni. În plus,

situația unor astfel de indivizi este amplificată de faptul că condițiile sociale ale

suspecților fac adesea destul de ușor să se justifice motivele de detenție.

În acest context, pe de o parte, întrebarea este dacă principiul proporționalității și

riscurile asumate sunt întotdeauna evaluate în mod adecvat. Pe de altă parte, se pare

41 Vezi cap. 6.2 si pt decizia instantei Curtii Supreme Austriece 11 Os 31/08f, 27.02.2008

42 Vezi si cap. 6.2.

43 In Germania exista totusi mari diferente in aceasta privinta intre statele federale, vezi Primul Raport National , p. 25. http://www.irks.at/detour/publications.html

26

că considerațiile generale de prevenire pot influența deciziile luate în acest domeniu.

Câțiva judecători și procurori austrieci au declarat în mod explicit că AP pentru "turiștii

criminali" poate uneori să aibă ca scop și descurajarea altora, o viziune ocazional

prezentată și în interviurile desfășurate în Germania. În orice caz, am ramas cu

impresia că riscurile descrise sunt atribuite în mod general tuturor membrilor

aparținând unui anumit grup, în loc să fie evaluați individual în cazuri concrete.

2.4.2 Motivatiile anterioare sentintei

Ideea că AP poate sa-l învețe pe suspect o lecție pare a fi una larg răspândită (raportată

în AT, BE, DE, NL). Există loc de interpretare, dar acest lucru este cel puțin apropiat

de ceea ce poate fi descris ca o "motivație pre-condamnare", și anume dorința de a se

asigura că persoana petrece ceva timp în închisoare. Într-o hotărâre puternică, Curtea

Supremă a Irlandei a considerat-o drept utilizare necorespunzătoare a detenției

pentru a "refuza eliberarea pentru o persoană necondamnata, în scopul de ai oferi un

gust de închisoare".44 Cu toate acestea, această afirmație de principiu nu este respec-

tată peste tot în țările studiate. Unele observații exprimă motive care sunt în mod clar

de natură pre-condamnare. Cu toate acestea, această afirmație de principiu nu este

respectată peste tot în țările studiate. Unele observații exprimă motive care sunt în

mod clar de natură pre-condamnare. În Olanda și în Belgia s-a raportat, de exemplu,

că judecătorii responsabili de deciziile de AP pot ordona detenția pentru că s-ar teme

de faptul că suspecții ar putea să evite în totalitate închisoarea - în Belgia din cauza

faptului că sentințele pe termen scurt sunt înlocuite în mod regulat prin alternative

neprivative , în Olanda , deoarece judecătorii pot fi reticenți în a trimite un suspect

eliberat din AP înapoi în închisoare. Strâns legat de acest lucru, raportul olandez s-a

referit la motivații bazate pe ideea că nu puteți explica publicului sau victimelor

infracțiunilor grave că cineva care a săvârșit o crimă gravă ar fi eliberat rapid.45

Deciziile în favoarea AP par să fie uneori promovate in ideea ca un suspect se va

confrunta oricum cu o pedeapsă necondiționată a închisorii (de exemplu, în Germania

și Austria). Din momentul în care AP va fi dedusă din sentință, această practică este

explicată ca fiind în beneficiul suspectului, care poate termina rapid termenul de

44 Poporul (Procurorul General) v. O’Callaghan, [1966] I.R. 501 at 517.

45 Al 2-lea Raport National pt. Olanda, p. 83 , http://www.irks.at/detour/publications.html

27

închisoare, în loc să se întoarcă la închisoare după eliberare. Lăsând deoparte

prezumția de nevinovăție, acest raționament este totuși greșit: condițiile în AP sunt

adesea mai rele decât în închisoare, în general, iar situația suspectului este deosebit de

dificilă din cauza numeroaselor incertitudini cu care se confruntă. Eliberarea din AP

poate avea, de asemenea, efecte favorabile asupra capacității de a pregăti un caz și a

eventualei sentințe, în timp ce detenția poate avea un impact negativ atunci când vine

vorba de decizia de suspendare a pedepsei cu închisoarea sau nu (indicată, de exemplu,

în interviuri cu avocați și judecători germani de apărare).

2.4.3. Perceptia publica si discutii – influenta lor in luarea deciziei

Judecătorii și procurorii din majoritatea țărilor neagă în mod regulat următoarele

aspecte care influențează deciziile lor privind PTD și cauțiunea: mass-media; grupurile

politice; discuții publice despre securitatea în general și despre evenimentele în

special.46 Unele răspunsuri, totuși, în toate țările proiectului indică totuși că astfel de

influențe pot juca un rol. Chiar și în Irlanda, unde avocații apărării au convenit în mare

parte cu judecătorii și procurorii că nu există o astfel de influență în general, avocații

apărării au afirmat că procurorii ar putea fi mai reticenți să accepte eliberarea pe

cauțiune în cazul în care caracteristicile sensibile ale unui caz ar putea declanșa

comentarii negative în mass-media. În România, de exemplu, presiunea publicului

pare să fie în mod regulat îndreptată spre AP în cazul oficialilor publici suspectați de

corupție. Olanda pare a fi singura țară reprezentată în acest studiu, în care așteptările

și percepțiile publice privind sentimentele de siguranță par a fi considerate în mod

explicit și în mare măsură indiscutabili factori relevanți în deciziile privind AP . Acest

lucru este exprimat și de faptul că există un motiv pentru detenție, pe baza indicațiilor

potrivit cărora o infracțiune va provoca grave tulburari ale ordinii publice (a se vedea

mai sus). Luand in calcul si alte referiri, raportul olandez a afirmat în continuare că

judecătorii, nu in ultimul rand, au in vedere crearea unui sentiment de siguranță în

rândul victimelor și altor persoane afectate de infracțiuni.47

46 Vezi si cap. 3.5.

47 Al 2-lea Raport National pt. Olanda, p. 12 . http://www.irks.at/detour/publications.html

28

3. Rolul actorilor

3.1.Introducere

În acest capitol, analizăm rolul principalilor actori din procedurile AP : urmărirea

penală, apărarea, sistemul judiciar și probațiunea. Din interviurile noastre cu experții

din țările participante, au apărut similitudini și diferențe între practici. Vom sublinia

cele mai evidente asemănări, precum și cele mai izbitoare diferențe dintre rolurile

jucătorilor din cadrul procedurilor din diferitele țări care au participat la cercetarea

noastră. Acestea fiind spuse , interviurile noastre nu numai că au arătat diferențe și

asemănări între țările participante. Uneori, practica în aceeași țară a arătat o destulă

varietate, ceea ce demonstrează că același cadru juridic oferă spațiu pentru practici

diferite.

Din toate țările a fost clar că, deși cadrul juridic are evident o influență majora asupra

procesului decizional, culturile juridice sunt, de asemenea, foarte importante. Relația

dintre judecători și procurori merită o atenție deosebită, din moment ce această

dinamică pare să influențeze utilizarea mai mare a AP . Avocații apărării, mai activi și

cu mai multe resurse par să contribuie mai mult la aplicarea alternativelor. Țările din

acest studiu au avut o practică variabilă în ceea ce privește implicarea personalului de

probațiune, exprimându-se, de asemenea, opinii mixte cu privire la dorința unei astfel

de implicări. Ar trebui menționată în mod special poliția, care, deși nu este în mod

direct punctul central al acestei lucrări, a fost în mod clar o parte importantă a

procesului de dinainte de judecată. Poliția nu are puterea de a ordona AP , dar, în

practică, desigur are un rol foarte influent și, uneori, determinant.

3.2. Procuratura

Procurorii au un rol important de filtrare în derularea procedurilor în majoritatea

țărilor. Inițiativa pentru procedurile pre-judecata constă în urmărirea penală și, de

29

multe ori, conducerea anchetei de poliție - și, prin urmare, partea cu cele mai relevante

informații despre suspect - influența lor nu poate fi exagerată. Acestea fiind spuse,

există mari diferențe între țări în ceea ce privește poziția procurorului în sistemul

juridic. În unele țări, procurorii au mai multă autonomie decât în alte țări. De

asemenea, există diferențe considerabile în privința responsabilității față de guvernul

(local). Raportul german, de exemplu, menționează că șeful autorității procuraturii din

fiecare stat federal (Bundesland) are un post care ar putea fi influențat politic, deoarece

ministrul justiției îi poate emite ordine și, de obicei, influențează și decizia numirii

titularului.48 În alte țări, influența politică directă asupra numirii nu este o regula, însă

influența ministerială asupra politicii de combatere a criminalității nu este neobișnuită

(vezi, de exemplu, Olanda, Austria, Belgia). Politica și / sau politicile sunt, prin urmare,

posibile influențe asupra procesului de luare a deciziilor, după cum se menționează în

majoritatea rapoartelor de țară.

În cazul în care există o cultură juridică și, într-o oarecare măsură, socială comuna

intre judecători și procurori, participanții au raportat opinia lor conform căreia AP era

mult mai probabil să fie impusă. Este de remarcat faptul că, în multe țări, participanții

au simțit că judecătorii și procurorii au împărtășit în mare măsură opinii despre AP și

infractiune , de exemplu în Austria, unde unul dintre procurori a susținut că procurorii

o văd pur și simplu destul de asemănătoare cu judecătorii.49 Și în Germania a fost clar

că decizia judecătorească de a dispune AP s-a bazat în mare măsură pe declarațiile

procurorului. În mod uluitor, unii procurori din Germania au simțit, prin urmare, că

au fost actorii dominanți în proces, judecătorul simțind că se bazează în primul rând

pe ceea ce au prezentat și câțiva judecători au fost de acord asupra acestui lucru. Alți

judecători, totuși, au insistat să domine procesul de luare a deciziilor sau cel puțin să

aibă ultimul cuvânt decisiv.50 Punctul similar a fost exprimat în Lituania, unde s-a

constatat că un judecător a fost foarte probabil să aprobe cererea procurorului pentru

AP . Procurorul a fost, de asemenea, văzut ca fiind foarte influent în procedură, în

calitate de actor care decide în cele din urmă dacă un caz pentru AP ar trebui să fie

48 Al 2-lea Raport National pt. Germania, p. 72., http://www.irks.at/detour/publications.html

49 Al 2-lea Raport National pt. Austria, p. 62. http://www.irks.at/detour/publications.html

50 Al 2-lea Raport National pt. Germania, p. 67. http://www.irks.at/detour/publications.html

30

prezentat sau nu.51 În Olanda , puterea procurorului a fost semnificativă, iar refuzul

cererilor de DTP de către procuror a fost rar.52

Prin urmare, un punct important care a rezultat din această cercetare și unul care nu a

fost cercetat în mare măsură în literatura existentă este că procurorii pot și adesea

joacă un rol important în procesul de AP. Acest lucru a fost remarcat în special în

Irlanda, iar "autocontrolul" procurorului a indicat ca poate fi un factor important care

influențează ratele relativ scăzute ale AP. La fel, evolutia germană care, pe o lungă

perioadă de timp a fost caracterizată de scăderea numărului de închisori pentru AP

este cel puțin parțial atribuită unei practici mai prudente din partea procurorilor atunci

când solicită un mandat de arestare.

Prin urmare, rolul procurorului merită o atenție deosebită în orice efort de reducere a

DTP în țările examinate.

În luarea deciziilor, procurorii depind foarte mult de informațiile pe care le primesc de

la poliție. Aceasta înseamnă că poliția poate avea, de asemenea, o influență

considerabilă asupra procedurilor care conduc la AP. În Irlanda, rolul poliției este

probabil cel mai important. În alte țări (Austria, Germania), respondenții au indicat că

poliția ar prezenta uneori cazurile "personalizate" pentru AP, în același timp mai mult

sau mai puțin așteptând ca procuratura să solicite AP . Această practică este descrisă,

de asemenea, în mod clar în raportul lituanian, în care este descris ca fiind "clasic" că

poliția ar presa procurorul să solicite AP - cu toate că această practică pare să fi scăzut

într-o oarecare măsură în ultimii zece ani.53 Rezultatele cercetărilor noastre nu au

permis o mai bună înțelegere a modului în care procurorii abordeaza dilemele cu care

se confruntă în aceste ocazii sau despre modul în care acestia filtreaza acele cazuri în

care acceptă dorințele poliției (nu rareori acțiunea care ar răspunde dorințelor vox

populi) ar putea, mai presus de toate, să aibă un efect punitiv prematur, care ar fi în

contradicție cu prezumția de nevinovăție.

51 Al 2-lea Raport National pt. Lituania , p. 12. http://www.irks.at/detour/publications.html

52 Al 2-lea Raport National pt. Olanda, p. 17. http://www.irks.at/detour/publications.html

53 Al 2-lea Raport National pt. Lituania, p. 31-32. http://www.irks.at/detour/publications.html

31

În majoritatea țărilor care au fost implicate în cercetarea noastră, procurorii nu par să

acționeze în mod activ alternativ la DTP. Cu toate acestea, trebuie remarcat faptul că

sistemele juridice diferă considerabil în ceea ce privește momentul declanșării

procedurilor de inițiere a AP și posibilitățile procuraturii și / sau de poliției de a aplica

măsuri mai puțin grave / mai indulgente înainte de a se îndrepta spre remediul

ultimum remedium. În Lituania și Austria, de exemplu, un procuror poate și ar trebui

să aplice măsuri provizorii mai puțin invazive / drastice54 în afara contextului cadrului

AP . Cu toate acestea, raportul austriac arată că, chiar și atunci când procuratura are

ample posibilități înainte de a aplica AP, aceste posibilități sunt folosite rareori.55

Raportul lituanian arată că procuratura poate impune chiar și alternative la o scară

atât de mare încât să apară problema așa-numitei net-widening.56

Procurorii olandezi au posibilități foarte limitate în această privință și vor trebui să

solicite în mod implicit (by default) un mandat de AP înainte de a putea adăuga

condițiile unei eventuale suspendări a AP. Și deși este posibil din punct de vedere

tehnic ca procuratura să ordone AP și să ceară suspendarea condiționată in aceeasi

cerere , aceasta nu ceea ce fac procurorii de obicei . Situația din Germania este

comparabilă.

În toate țările, procurorul are posibilități (și uneori este solicitat prin regulament) să

inițieze alternative, însă în majoritatea țărilor (cu excepția Lituaniei și Irlandei),

procuratura "ocolește" alternativele și optează pentru o abordare simplă și directă.

Sistemul irlandez este diferit prin faptul că procurorii nu pledează în favoarea AP , însă

se opun unei cereri de cauțiune formulate de apărare. Procurorii irlandezi nu sunt cei

care inițiază alternativele - ei trebuie doar să se opună lor, deși, destul de frecvent, vor

fi de acord cu o alternativă. Cu toate acestea, chiar și în Irlanda, unii dintre respondenți

consideră că opoziția la cauțiune pare să crească și că uneori predomina sentimentul

54 Primul Raport National pt. Lituania p, 33; Al 2-lea Raport National pt. Austria, p. 61 et seq.

http://www.irks.at/detour/publications.html

55 Al 2-lea Raport National pt. Austria, p. 62. http://www.irks.at/detour/publications.html

56 Al 2-lea Raport National pt. Lituania, p. 21. http://www.irks.at/detour/publications.html

32

că, în cazuri sensibile, suspectul nu ar trebui eliberat în timpul fazei anterioare

judecatii.57

În ansamblu, în majoritatea țărilor, se pare că nu există prea puține stimulente pentru

ca procurorii să își schimbe atitudinea reticentă față de utilizarea alternativelor în

cazurile de PTD. Dimpotrivă: găsirea unor alternative adecvate la AP cere timp si

informatii care nu sunt la îndemână. O cerere simplă pentru AP este adesea calea

minimei rezistente. Și întrucât există puține încurajări din partea societati pentru o

utilizare mai largă a alternativelor - și uneori chiar o posibilă încurajare politică

împotriva acestei utilizări - această abordare pare puțin probabil să se schimbe în

actualul climat al aplicării legii penale.

În unele țări, procurorii au indicat că anticipează evaluarea cazului de către sistemul

judiciar: practica stabilită față de anumite tipuri de suspecți sau anumite tipuri de

infracțiuni ar fi luată în considerare în ceea ce privește decizia de a aplica AP sau nu.58

Deși acest lucru este în sine nu poate fi chiar surprinzător - este normal și profesional

să se respecte practica stabilită - poate deveni problematică atunci când persoana

judecătorului care se ocupă de cerere este un factor determinant în procesul de luare a

deciziilor. Raportul belgian privind experții vorbitori de limbă franceză menționează

că acest lucru poate fi cazul și că procurorii pot alege să nu sesizeze judecătorul de

instrucție, deoarece știu că judecătorul în cauză nu va furniza un mandat de arestare.59

O ultimă remarcă cu privire la rolul procuraturii se referă la prima audiere judiciară.

În mai multe rapoarte, se menționează că, de obicei, procuratura nu este prezentă în

timpul acestei audieri. (de exemplu, Olanda, Germania, Belgia60). Procurorii pretind

că nu au timp să participe la toate aceste audieri și aparent simt că prin comanda AP

57 Al 2-lea Raport National pt. Irlanda , p. 94-95. http://www.irks.at/detour/publications.html

58 Al 2-lea Raport National pt. Austria. http://www.irks.at/detour/publications.html

59 Al 2-lea Raport National pt. Belgia (de limba franceza), p. 32, 36.

http://www.irks.at/detour/publications.html

60 In Belgia, procurorii nu au voie la audierea de catre judecatorul delegat ( adica in termen de - azi -48 de ore de la arestare ). Totusi ei vor fi prezenti la audierile urmatoare de revizuire .Al 2-lea raport de tara Begia (de limba olandeza) p. 26. http://www.irks.at/detour/publications.html

33

se află în siguranță iar cazul este în mâini bune cu judecătorul, suspectul și avocatii .

Și dacă este prezent un procuror, nu este neobișnuit ca acesta să fie un procuror care

nu este (foarte) familiarizat cu cazul.

3.3. Apararea

Importanța rolului avocatului apărării în procedurile preliminare nu poate fi

supraestimată. Altfel decât în cazul procuraturii, în cadrul Consiliului Europei și al

Uniunii Europene a fost elaborat un cadru juridic privind sarcinile avocatului în cadrul

procedurilor penale. Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu a lăsat niciodată

îndoieli cu privire la presupunerea că articolul 6 al Convenției aruncă o umbră asupra

ședinței în fața instanței de judecată:

“Garanțiile articolului 6 al CEDO sunt aplicabile din momentul în care există o

"acuzație penală" și pot fi, prin urmare, pertinente în cursul procedurilor preliminare

dacă și în măsura în care corectitudinea procesului ar putea fi grav afectată de omisiune

inițială de a le respecta ".61

În ultimul deceniu, de la hotărârea de la Salduz62 , asistența unui avocat în cea mai

timpurie fază a anchetei a devenit normă, în timp ce în hotărârea Dayanan instanța a

precizat că "asistența" se referă la întreaga gamă de servicii asociate în mod specific

asistenței juridice ce trebuie să fie disponibilă suspectului. Concentrându-se în special

pe procedurile AP , CEDO a considerat că, având în vedere impactul dramatic al

privării de libertate asupra drepturilor fundamentale ale persoanei în cauză,

procedurile DTP ar trebui, de asemenea, în principiu să respecte - în cea mai mare

măsură posibilă în condițiile unei anchete în curs de desfășurare - cerințele de bază

ale unui proces echitabil asa cum este garantat de articolul 6 al convenției. Aceasta

înseamnă că ar trebui să existe egalitate de arme, mai exact dezvăluirea documentelor

și dosarelor relevante.63 Între timp, UE a emis o serie de instrumente relevante, cum

61 CEDO 24 Noiembrie 1993, Imbrioscia v. Switzerland

62 CEDO 13 Octombrie 2009, Dayanan v. Turkey

63 CEDO 13 Februarie 2001, Schöps v Germany, Lietzowa v. Germany, Garcia Alva v. Germany. Vezi cap. 5 on dezbateri.

34

ar fi directivele, precum și o carte verde și o evaluare a impactului.64 Toate acestea arată

clar că asistența juridică acordată prizonierilor este unul dintre drepturile

fundamentale de apărare.

Cercetătorii noștri au vorbit cu numeroși avocați și se pare că, în majoritatea țărilor,

avocații consideră că într-adevăr joacă un rol important care contribuie la procedurile

echitabile și la utilizarea limitată a AP . În unele țări (de exemplu, BE, NL, DE), avocații

subliniază faptul că, fara aportul lor , alternativele la AP cu greu fi fost luate in

consideratie ca opțiune. Ca atare, un avocat al apărarii poate face cu adevărat

diferența. În același timp, aproape toți avocații subliniază limitările pe care le

întâmpină, mai ales la începutul AP : durata foarte scurtă dintre momentul implicării

lor și prima audiere pur și simplu nu le permite o cercetare sau o examinare

amănunțită. Se pare că, în unele țări, avocații iau de bun acest lucru, în timp ce în alte

țări, avocații pot fi destul de frustrați. 65 Raportul austriac menționează că există

rezerve din partea procurorilor și a judecătorilor cu privire la reprezentarea timpurie

din partea avocatilor : ei consideră că avocații ar putea să împiedice investigația,

cerând clienților să rămână tăcuți.66 Pe de altă parte, accesul limitat la avocați este

cauzat pur și simplu de probleme organizaționale: uneori există prea mulți suspecți în

același caz și nu există suficienti avocați diferiți (Belgia).67

După cum s-a menționat mai devreme, accesul la dosar este de maximă importanță în

cazurile de AP.68 Majoritatea respondenților noștri au afirmat că accesul la dosar este

adesea limitat în cazurile de cercetare preliminara . Acest lucru se poate întâmpla

adesea din cauza problemelor logistice dar nedivulgarea intentionata a unor

fragmente din dosarul cauzei nu pare să apară foarte regulat. Totuși, procurorii pot

oarecum "trage de timp" fără a trebui să admită faptul că mai degrabă nu împărtășesc

anumite informații încă.

64 Vezi cap. 6 despre influentele Europene.

65 Avocatii romani considera ca nu au o pozitie egala cu cea a procurorilor. “Procurorul sta pe un podium de 5 cm, judecatorul pe podium de 10 cmiar avocatul sta in sala . De ce ?”

66 Al 2-lea Raport National pt. Austria, p. 78. http://www.irks.at/detour/publications.html

67 Al 2-lea Raport National pt. Belgia (de limba franceza), p. 42. http://www.irks.at/detour/publications.html

68 Vezi si cap 5.

35

În afară de unele dintre aspectele practice discutate mai sus, calitatea asistenței

juridice și finanțarea asistenței juridice au fost uneori chestiuni care au fost prezentate

de respondenții noștri. În unele țări, avocații plătiți de stat nu par a oferi asistență

juridică care să respecte standardul (Lituania, România). În alte țări, nu au fost

raportate diferențe notabile între avocații sistemului de asistență juridică și avocații

privați. Austria este una dintre aceste țări, deși, în același timp, austriecii par să aibă

probleme cu faptul că schema lor de asistență juridică este organizată în așa fel încât

avocați neexperimentați sunt obligați să reprezinte suspecți.69 Avocații din Olanda

sunt în prezent într-o campanie serioasă pentru o extindere considerabilă a bugetului

disponibil pentru schemele de asistență juridică.

În ansamblu, a devenit clar că avocații nu au neapărat o sarcina usoara atunci când

vine vorba de procedurile preliminare . În unele țări, ei consideră că se luptă cu un caz

pierdut, deoarece AP este aplicat pe scară largă, datorită unei culturi juridice care are

ca obiect presupusul interes public, care pare să fie alimentat de reacțiile instinctive

care cer un climat foarte punitiv. Imaginea nu este neapărat la fel de sumbră în toate

țările, cu o mențiune notabilă în Irlanda, unde toți respondenții par să fie de acord că

sistemul lor de AP este foarte permisiv și liberal. Iar în Lituania, unde statisticile AP

pot fi în continuare relativ ridicate, impactul pozitiv al incetarii atitudinii

descurajatoare a fostei Uniuni Sovietice pare să prevaleze in prezent .

În general, avocații par a fi cei care aduc alternative. În unele țări, pare să existe loc de

îmbunătățire: avocații ar putea încerca șa demonstreze mai multă inițiativă. În

Austria, de exemplu, avocații sunt cei care, cel mai adesea, inițiază și promovează

utilizarea alternativelor.Totuși,unii practicanți austrieci inva vad loc pentru mai multă

creativitate.70 Dar, de asemenea, în Irlanda, exemplul nostru de bune practici, unii

judecători sunt de parere că avocații ar trebui să facă mai mult decât să sugereze "un

fel de cauțiune". Totusi , acest lucru este mai ușor de spus decât de făcut, deoarece

găsirea informațiilor corecte într-un timp scurt este dificilă, mai ales atunci când

informațiile trebuie obținute prin intermediul canalelor semi-oficiale, ceea ce

înseamnă că avocatul apărării depinde de aceste surse . De exemplu, în Olanda,

69 Al 2-lea Raport National pt. Austria, p. 52. http://www.irks.at/detour/publications.html

70 Al 2-lea Raport National pt. Austria, p. 51. http://www.irks.at/detour/publications.html

36

avocații nu pot solicita informatii direct serviciului de probațiune : acesta va trebui să

treacă prin procuror. Și, bineînțeles, în unele țări nu există deloc implicarea serviciului

de probațiune.

După cum s-a menționat anterior , o excepție generală privind regula că avocații

inițiază alternative este Irlanda, unde este de așteptat ca procuratura să argumenteze

motivul pentru care cauțiunea trebuie refuzată. Una dintre trăsăturile cele mai

impresionante și explicative ale modului irlandez pare a fi purtarea unor discutii

informale cu procuratura, ceea ce poate duce la un acord pentru a evita detenția

preventivă: "dacă puteți să o faceți în mod evident în afara curții, acesta este scenariul

ideal"71 . Acest lucru este menționat și în alte rapoarte.72

O eventuală neașteptată întoarcere a evenimentelor constă în faptul că simpla

existență a alternativelor poate avea un așa-numit efect de „net widening” : procurorii

și judecătorii pot alege o alternativă chiar și în cazurile în care AP ar putea fi respins.

Avocații nu pot contesta întotdeauna: pentru ei nu contează cum își scot clientul din

închisoare: dacă se așteaptă la o atitudine mai favorabilă față de alternative decât față

de eliberarea necondiționată, ei pot încerca să orienteze procedura spre aplicarea unei

măsuri alternative mai degrabă decât să riste să fie refuzată cererea de eliberare

necondiționată. Menționarea specifică a acestui lucru a fost făcută în rapoartele

belgian și german.73

3.4 Rolul judecatorilor in luarea deciziei

În conformitate cu art. 5 al CEDO, în toate țările, judecătorul este decidentul final în

ceea ce privește utilizarea AP și, prin urmare, joacă un rol decisiv. Cu toate acestea,

este de asemenea clar că dinamica dintre diferiți actori poate acționa pentru a se

asigura că judecătorul nu ia decizia în vid. Decizia este influențată nu numai de faptele

71 Al 2-lea Raport National pt. Irlanda, p. 65. http://www.irks.at/detour/publications.html

72 Al 2-lea Raport National pt. Olanda, p. 56-57. Al 2-lea Raport National pt. Austria, p. 73 et. seq. http://www.irks.at/detour/publications.html

73 Al 2-lea Raport National pt. Germania, p. 53. Al 2-lea Raport National pt. Belgia (de limba olandeza), p. 26. http://www.irks.at/detour/publications.html

37

cauzei și de argumentele prezentate, ci și de cultura juridică și de pozițiile relative ale

procuraturii și apărării.

După cum s-a menționat mai devreme în § 3.2, un factor deosebit de important care

influențează procesul de luare a deciziilor care a rezultat din această cercetare este

dinamica dintre procuror și judecător. După cum s-a menționat mai sus, în majoritatea

țărilor s-a resimțit faptul că judecătorii și procurorii au avut opinii comune cu privire

la cultura juridică în ceea ce privește AP . O temă comună care a apărut în toate țările

a fost că procurorii au fost în general văzuți de judecători ca responsabili și atenți, ceea

ce ar putea însemna că judecătorii ar fi înclinați să le urmeze punctul de vedere.74 De

asemenea, în Lituania, participanții au considerat că solicitările procurorilor erau de

înaltă calitate și de aceea au fost foarte probabil să fie acceptate. În România, procurorii

au considerat că judecătorii au avut tendința de a le urma cererile, deoarece au solicitat

numai atunci când probabilitatea succesului a fost ridicată.75

Comunicările informale dintre judecători și procurori privind cazul au fost raportate

în majoritatea țărilor, cu excepția Irlandei și Lituaniei, unde astfel de discuții ar fi

considerate rare . În unele țări (România, Belgia, Austria) relația dintre procurori și

judecători a fost menționată ca potențial prejudiciabilă pentru rezultatul cauzei. Faptul

că acești actori lucrează în aceeași clădire, folosesc aceeași cantină și intră în sala de

judecată prin aceeași ușă este, în percepția avocaților, o indicație că sunt posibilități ca

procuratura să influențeze luarea deciziilor de către judecător. Avocații apărării și-au

exprimat îngrijorarea cu privire la această apropiere și au considerat că ar putea slăbi

garanțiile procedurale existente pentru a proteja persoana acuzată și administrarea

justiției. În schimb, judecătorii belgieni au raportat că nu au fost constrânși de deciziile

sau opiniile procurorului, iar unii chiar au raportat frustrarea ca procurorii solicită

detenția prea frecvent. 76 Au fost, de asemenea, raportate conexiuni informale și

discuții între procurori și judecători.

În Irlanda, majoritatea participanților au considerat că există în general "egalitatea

armelor" între procurori și avocații apărării, procurorii având mai mult acces la

resurse. Participanții nu au simțit că există o apropiere deosebită între judecători și

74 Al 2-lea Raport National pt. Germania, p. 67.http://www.irks.at/detour/publications.html

75 Al 2-lea Raport National pt. Romania , p. 25. http://www.irks.at/detour/publications.html

76 Al 2-lea Raport National pt. Belgia (de limba olandeza), p. 10. Al 2-lea Raport National pt. Belgia (de limba franceza), p. 36 - 37. http://www.irks.at/detour/publications.html

38

procurori, nici faptul că argumentelor procurorilor le-au fost acordate un statut

special. Totuși, opinia procurorului ar putea fi determinantă în situațiile în care

procuratura nu solicita AP.

Discretia de judecată acordată judecătorilor nu a fost descrisă ca fiind problematică

de participanții la această cercetare. Au existat variații între țări în ceea ce privește dacă

judecătorul joacă un rol în promovarea alternativelor față de AP . De exemplu, în

Olanda, atitudinea judecătorului a fost descrisă ca fiind "pasivă"77 în această privință.

Cu toate acestea, în Austria, judecătorii joacă un rol mai puternic decât procurorii în a

promova posibilitatea utilizării unei alternative. Pentru Irlanda s-a considerat că este

puțin probabil ca judecătorii să refuze cauțiunea atunci când acuzarea a fost de acord

cu aceasta, dar că pot exista situații în care judecătorii ar pune la îndoială un astfel de

acord.

Multe țări și-au exprimat îngrijorarea cu privire la lipsa de timp acordată judecătorilor

pentru a se pregăti pentru cererile pentru AP . Aceasta a fost privită ca o problemă

specială, ceea ce ar putea însemna că măsurile mai puțin severe nu ar fi fost aplicate

doar din cauza lipsei de timp pentru a examina problema. În Germania, participanții

au raportat că decizia trebuia făcută într-o perioadă relativ scurtă de timp și pe

informații destul de limitate.78 Volumul de muncă al judecătorilor a fost menționat, de

asemenea, în toate țările. În raportul austriac, s-a făcut o mențiune specifică ca

volumului mare de muncă ar genera o posibilă reținere a utilizării alternativelor la

detenție, deoarece s-ar consider ca fiind mai eficientă pentru ancheta de a avea

persoana în AP și deoarece utilizarea unor metode alternative ar fi presupus ca dosarul

a ramas la judecător, desi nu a fost finalizat.79

3.5. Mass-media

Cercetarea a explorat, de asemenea, presiunile politice și / sau ale mass-media asupra

judecătorilor și posibilele efecte ale acestora. Aceasta a fost o preocupare deosebită

pentru judecătorii din Germania, care au raportat cazuri în care judecătorii au fost

77 Al 2-lea Raport National pt. Olanda, p. 50.http://www.irks.at/detour/publications.html

78 Al 2-lea Raport National pt. Germania, p. 63.http://www.irks.at/detour/publications.html 79 Al 2-lea Raport National pt. Austria, p. 49. http://www.irks.at/detour/publications.html

39

supusi unor critici foarte grele și personalizate ca urmare a unor incidente profunde.80

Criticile personalizate și directe asupra judecătorilor au fost menționate, de asemenea,

de participanții din Lituania.81

Unii participanți din Germania au considerat că această presiune a contribuit la o

probabilitate mai mare ca anumite grupuri de migranți să primească AP . Cu toate

acestea, judecătorii au avut tendința de a raporta faptul că au reușit să reziste acestei

presiuni. Participanții din Belgia au remarcat, de asemenea, un climat mai politizat în

privința deciziilor de AP.82 Totuși, și judecătorii au considerat ca un astfel de climat

nu le-a influențat deciziile. Presiunea sporită a presei pentru mai multe AP a fost

resimțită și în România.83 Judecătorii au făcut referire la așteptările publicului privind

practica AP , dar, interesant, practica lor poate influența și publicul, care înțelege că

AP este mai degrabă o excepție decât o regulă.84 Pentru Irlanda, presiunea presei și

preocupările politice legate de anumite infracțiuni sau tipuri de infracțiuni au

reprezentat, de asemenea, o caracteristică a sistemului. Unii avocați ai apărării au

considerat că acest lucru ar putea influența practica judiciară, deși procurorii și

judecătorii au simțit că nu.85

Este îngrijorător faptul că judecătorii din multe dintre țările examinate în această cer-

cetare, s-au simțit sub critici directe și personale din zone ale mass-media. Aceasta

reprezintă o amenințare la adresa statului de drept, precum și la o utilizare propor-

țională a AP .

3.6. Rolul serviciilor de probatiune

Țările studiate au variat în ceea ce privește implicarea personalului de probațiune.

Unele țări au avut o implicare destul de extinsă și intensă de către personalul de

80 Al 2-lea Raport National pt. Germania, p. 16. http://www.irks.at/detour/publications.html

81 Al 2-lea Raport National pt. Lituania, p. 35. http://www.irks.at/detour/publications.html

82 Al 2-lea Raport National pt. Romania, p. 19. http://www.irks.at/detour/publications.html

83 Al 2-lea Raport National pt. Romania, p. 11. http://www.irks.at/detour/publications.html

84 Al 2-lea Raport National pt. Olanda, p. 12. http://www.irks.at/detour/publications.html

85 Al 2-lea Raport National pt. Irlanda, p. 15. http://www.irks.at/detour/publications.html

40

probațiune în procesul de luare a deciziilor, unde în altele acestea nu au fost deloc im-

plicate în mod oficial.

Consilieri de probatiune nu joacă un rol în luarea deciziilor înaintea procesului în

Germania și nici alte instituții de asistență socială în domeniul justiției penale nu se

ocupă de adulți în această fază.86 Nu există niciun rol pentru personalul de probațiune

sau serviciile sociale din Lituania. 87 România, în mod similar, personalul de

probațiune nu are rol în procesul de luare a deciziilor.88 În Irlanda, nu există un rol

formal pentru personalul de probațiune, care își începe activitatea după încheierea

procesului de condamnare. Cu toate acestea, personalul de probațiune ar putea fi

implicat în mod informal, de exemplu atunci când o persoană a fost sub supravegherea

serviciului de probațiune pentru o chestiune diferită.

În Belgia, consilierii de probațiune pot fi implicați în acest proces; în practică, este

puțin probabil ca acestia să fie rugați să prezinte rapoarte de anchetă socială de către

un judecător de instrucție.89 Olanda deține, de asemenea, un rol activ pentru serviciul

de probațiune, care poate fi implicat în stadii incipiente.90 De asemenea, personalul de

probatiune este implicat în Austria, 91 unde poate fi comandată o probatiune

preliminară ca o alternativă la AP.92

Fie ca personalul de probațiune a fost implicat sau nu în stadiul de judecată, au apărut

teme similare cu privire la munca lor. O preocupare recurentă a fost aceea a presiunii

temporale asupra personalului de probațiune și a volumului mare de muncă.

În Germania, au existat opinii variate cu privire la un rol mai important al personalului

de probațiune. Avocații apărării au considerat, în general, că sprijinul și implicarea lor

pentru persoana acuzată erau suficiente. Mai mulți parteneri de interviu au indicat că

nu ar fi înțelept să se implice personalul de probațiune, deoarece acestia sunt deja

86 Al 2-lea Raport National pt. Germania, p. 12. http://www.irks.at/detour/publications.html

87 Al 2-lea Raport National pt. Lituania, p. 33. http://www.irks.at/detour/publications.html

88 Al 2-lea Raport National pt. Romania. http://www.irks.at/detour/publications.html

89 Al 2-lea Raport National pt. Belgia, http://www.irks.at/detour/publications.html

90 Al 2-lea Raport National pt. Olanda, p. 49. http://www.irks.at/detour/publications.html

91 Dar nu in procesul de anchete sociale si de luare a deciziilor.

92 Al 2-lea Raport National pt. Austria. http://www.irks.at/detour/publications.html

41

foarte suprasolicitati.93 Presiunea temporală prezenta în luarea deciziilor a fost, de

asemenea, un factor în spatele implicării limitate a personalului de probațiune în

partea de limbă olandeză din Belgia,94 cu un volum mare de muncă mentionat și în

partea de limbă franceză.95 În acest ultim caz , judecătorul de instrucție tinde să acorde

un rol personalului de probațiune numai după ce a fost luată o decizie de eliberare

conditionat , cu personalul de probațiune care lucrează în principal în ceea ce privește

monitorizarea și executarea condițiilor,96 deși această activitate a fost privită în mod

favorabil. In cazul Olandei97 , presiunea timpului în procedură a fost mentionata , de

asemenea, ca un factor care poate duce la rapoarte care nu au o calitate suficientă.

Problema volumului de muncă în rândul personalului de probațiune a fost, de

asemenea, citată ca un motiv împotriva introducerii unei mai mari implicări în

probatiunii în România.98 Respondenții austrieci au considerat că judecătorii au fost

reticenți în utilizarea probațiunii preliminare a adulților, în special în primele etape,

datorită timpului necesar pentru numirea personalului de probațiune.99 Participanții

irlandezi au considerat de asemenea că ar fi imposibil ca serviciul de probațiune să fie

implicat, deoarece nu ar avea resursele necesare pentru a fi implicați în prezent.100

O altă problemă recurentă în unele țări a fost efectul posibil al implicării probatiunii

asupra prezumției de nevinovăție. În Olanda , care are o experiență îndelungată de

participare a probatiunii în faza de dinainte de judecată, problema admiterii

infracțiunii înainte ca ofițeri de probațiune să efectueze orice activitate a fost ridicată

ca o problemă.101 În mod oficial, nu este necesara recunoasterea infracțiunii să fie

făcută înainte ca alternativele la AP să poată fi aplicate, dar personalul de probațiune

a raportat dificultăți în desfășurarea activității fără astfel de recunoastere. Există o

tensiune evidentă aici cu prezumția de nevinovăție care ar trebui să se aplice pe

93 Al 2-lea Raport National pt. Germania, p. 61. http://www.irks.at/detour/publications.html

94 Al 2-lea Raport National pt. Belgia, p. 27. http://www.irks.at/detour/publications.html

95 Al 2-lea Raport National pt. Belgia, p. 38. http://www.irks.at/detour/publications.html

96 Al 2-lea Raport National pt. Belgia, p. 38. http://www.irks.at/detour/publications.html

97 Al 2-lea Raport National pt. Olanda, p. 50. http://www.irks.at/detour/publications.html

98 Al 2-lea Raport National pt. Romania, p. 49. http://www.irks.at/detour/publications.html

99 Al 2-lea Raport National pt. Austria, p. 44. http://www.irks.at/detour/publications.html

100 Al 2-lea Raport National pt. Irlanda, p. 73. http://www.irks.at/detour/publications.html

101 Al 2-lea Raport National pt. Olanda, p. 48. http://www.irks.at/detour/publications.html

42

perioada premergătoare procesului. Există, de asemenea, o preocupare clară între

avocații apărării despre încălcarea prezumției de nevinovăție. În Olanda s-a raportat

că unii suspecți au ezitat să discute cu personalul de probațiune, deoarece sunt văzuți

ca parte a sistemului.102 Avocații apărării din Germania au raportat, de asemenea,

preocupări cu privire la faptul că personalul de probațiune nu acționează confidențial,

iar personalul de probațiune trebuie, de asemenea, să furnizeze instanței toate

informațiile pe care le primește de la suspect.103 În mod similar, un eventual efect

asupra prezumției de nevinovăție a fost citat în Irlanda, unde s-a considerat, de

asemenea, că adăugand implicarea probațiunii ar putea duce la ”net widening” .104

O altă problemă raportată cu privire la implicarea probațiunii a venit din Olanda ,

unde procurorul trebuie să fie de acord să se ordone un raport de probatiune înainte

de a putea fi pus in aplicare . Acordul a fost, de obicei, prezentat, dar nu întotdeauna,

deoarece procurorul poate să creadă că este puțin probabil ca o persoană care, de

exemplu, pastreaza tacerea în procedură, să discute cu un membru al personalului de

probațiune.

Totuși, în Olanda se simțea puternic faptul că serviciul de probațiune joacă un rol

important în promovarea alternativelor față de AP , aproape toate cererile de

suspendare a AP fiind aprobate după un raport pozitiv al serviciului de probațiune. Cu

toate acestea, raportul olandez menționează, de asemenea, că disponibilitatea unui

raport poate depinde de motive foarte arbitrare.105

Deși nu a existat un consens clar cu privire la beneficiile implicării oficiale a

personalului de probațiune în mod oficial între țări și în interiorul lor, participanții au

acceptat în general că este nevoie de mai multe strategii de asistență socială și de sprijin

pentru cel puțin unele grupuri care se confruntă cu AP . O preocupare recurentă a fost

prevalența consumului de droguri și a problemelor legate de locuințe printre suspecți

și a fost clar că participanții au considerat că sunt necesare unele mecanisme de sprijin

102 Al 2-lea Raport National pt. Olanda, p. 50.http://www.irks.at/detour/publications.html

103 Al 2-lea Raport National pt. Olanda, p. 50.http://www.irks.at/detour/publications.html

104 Al 2-lea Raport National pt. Irlanda, p. 73. http://www.irks.at/detour/publications.html

105 Al 2-lea Raport National pt. Olanda, p. 13. http://www.irks.at/detour/publications.html

43

pentru a aborda aceste probleme. Avocații apărării din România au considerat totuși

că o evaluare de către personalul de probațiune ar fi utilă pentru a furniza informații

fiabile despre contextul social al persoanei acuzate și pentru a sprijini o mai bună luare

a deciziilor,106 deși procurorii și judecătorii nu au simțit că acest lucru ar fi util.107

4. Arestul preventiv: avem alta solutie credibila? Dileme ale

alternativelor

4.1. Introducere

Proiectul DETOUR evidențiază diversitatea cadrelor juridice privind alternativele la

detenția preventivă în închisoare din cele șapte țări participante la cercetare,108 dar

putem observa că în toate țările există astfel de alternative, sub o formă sau alta.109

In practică, utilizarea alternativelor este destul de diversă. În primul rând, trebuie să

deplângem lipsa datelor statistice privind utilizarea unor măsuri mai puțin severe și

despre impactul acestor măsuri mai puțin severe asupra utilizării detenției preventive.

Deși pentru unele țări nu sunt disponibile date statistice valide / oficiale (AT, DE, IE,

RO), există câteva informații utile cu privire la alte țări (BE, LT, NL). 110 Pe baza

interviurilor observăm totuși că în anumite țări (AT, DE, NL) măsurile alternative

pentru detenția preventivă joaca un rol minor, dar sunt destul de populare în alte țări

(BE, IE, LT, RO). Există diverse tradiții și diferențe culturale între aceste ultime țări:

106 Al 2-lea Raport National pt. Romania, p. 9. http://www.irks.at/detour/publications.html

107 Al 2-lea Raport National pt. Romania, p. 16. http://www.irks.at/detour/publications.html

108 Pt. mai multe detalii vezi Rapoartele Nationale pt. Austria, Belgia, Germania, Irlanda, Lituania, Olanda si Romania , http://www.irks.at/detour/publications.html

109 În acest capitol, vom lua în considerare doar acele măsuri alternative special concepute pentru a evita detenția, excluzând deci diverse măsuri care împiedică atât detenția preventivă, cât și măsurile alternative. Aceasta se referă la măsurile care ar putea precede decizia privind detenția provizorie, de exemplu, utilizarea unei proceduri accelerate ("procedura rapidă") în locul unei proceduri de investigație (BE) a ordinului de comportament și a procedurii ZSM și a alternativelor oferite de către serviciul de probațiune din Olanda.

110 În studiul anual SPACE II efectuat pentru Consiliul Europei de către Universitatea din Lausanne, datele sunt raportate pentru Austria și Belgia, însă aceste date se limitează la măsuri alternative în care sunt implicate servicii de probațiune

44

în Irlanda există o utilizare relativ scăzută a detenției preventive, în timp ce în celelalte

trei țări detenția provizorie rămâne destul de populară.111 Acest lucru explică efectul de

net widening pe care îl prezintă statisticile pentru Belgia: în timp ce ratele

criminalității rămân în general stabile, 112 populația totală aflată sub controlul

judiciar113 continuă să crească în timp, datorită unei tendințe duale pe termen lung de

creștere a detenției preventive (executată în închisoare sau la domiciliu sub

supraveghere electronică) și eliberarea în condiții (supravegherea judiciară). Această

observație specifică Belgiei nu este observabilă în alte țări în care utilizarea

alternativelor pare să rămână relativ moderată (AT, DE), chiar dacă o creștere este

observabilă (NL). Acesta reamintește faptul că promovarea alternativelor necesită o

vigilență cu privire la posibile efecte negative, cum ar fi extinderea numărului de

persoane aflate sub control judiciar, în închisoarea sau în afara acesteia.

În ceea ce privește cadrul juridic, trei tipuri de măsuri pot fi considerate mai puțin

severe decât încarcerarea prin mandat de arestare: 1. supravegherea judiciară cu

condiții, 2. cauțiunea financiară și 3. arestarea la domiciliu și monitorizarea

electronică. În cele șapte țări implicate în acest proiect, aceste măsuri pot fi aplicate de

diferite autorități: judecătorii desigur (în cele șapte țări), dar și, pentru anumite

măsuri, procurorii (AT, LT) și chiar poliția (IE, LT ). Decizia poate fi luată în orice

moment al procedurii penale, însă, în practică, pentru anumite țări acest tip de decizie

este luată mai des la începutul procedurii (în Lituania, de obicei de la începutul

procedurii, din cauza unei atitudini comune si anume că "niciun suspect nu ar trebui

să fie liber fara o măsură provizorie"114), în timp ce în alte țări este rareori luată

imediat, dar mai general, după câteva săptămâni (AT, BE, DE, NL). Unii practicanți

din aceste țări tind să considere că nu au suficient timp să se gândească la o eliberare

la scurt timp după arestarea (de catre poliție) sau prima fază de detenție. În

111 Dar vedem o scadere a nr de suspecti retinuti in Lituania .

112 Marcelo Aebi, Natalia Delgrande and Yann Marguet, ‘Have Community Sanctions and Measures Widened the Net of the European Criminal Justice Systems ?’ (2015) 17 Punishment & Society 575.

113 În acest capitol, folosim termenul "control judiciar" într-un sens larg pentru a indica toate tipurile de măsuri care pot fi luate în faza de dinaintea procesului (inclusiv detenția provizorie), în timp ce "supravegherea judiciară (cu condiții)" se referă la măsuri specifice în cazul în care suspectul este eliberat conditionat (a se vedea capitolul 4.2), altul decât cauțiunea financiară (a se vedea capitolul 4.3) sau arestul la domiciliu și monitorizarea electronică (a se vedea capitolul 4.4).

114 Al 2-lea Raport National pt. Lituania, http://www.irks.at/detour/publications.html

45

consecință, în aceste țări, alternativa permite mai degrabă o reducere a timpului

petrecut în închisoare decât evitarea încarcerării de la început.

4.2. Supravegherea judiciara conditionata

Măsurile mai puțin severe, altele decât cautiunea financiară și arestul la domiciliu /

monitorizarea electronică (vezi mai jos), sunt destul de diverse, dar toate constau în

lăsarea sau eliberarea suspectului, cu obligația de a respecta una sau mai multe

conditii, mai mult sau mai puțin intrusive. Cu excepția Lituaniei, legislațiile naționale

nu prevăd liste exhaustive de condiții. Prin urmare, în aceste țări alegerea condițiilor

este lăsată la discreția autorităților, precum și numărul de condiții. În unele țări,

condițiile impuse pot fi semnificative atât în ceea ce privește numărul lor cât și

"profunzimea " lor , adica intruziunea acestora (BE, IE, de exemplu, urmarea unui

tratament într-o unitate specializată de îngrijire rezidențială).

Avocații apărării au un rol important în pregătirea, organizarea și sugerarea libertății

/a unei eliberări condiționate. În majoritatea cazurilor, aceștia sunt cei care încep

discuția despre alternative. Dacă nu, deseori nu se va acorda nici o alternativă. Un

punct invocat de avocații belgieni este că a apărut o "nouă dilemă" deoarece avocații

nu "îndrăznesc" să ceară eliberarea fără condiții și să anticipeze eventual o decizie

negativă a judecătorului. Pentru a evita închisoarea pentru clientul lor și pentru a

convinge judecătorul, ei preferă adesea să solicite monitorizarea electronică sau o

eliberare cu condiții. 115 De asemenea, în Germania, a fost observată o formă de

negociere a măsurilor de către avocați, deoarece aceștia încearcă să obțină un

compromis și să accepte o restricție a libertății suspectului, atâta timp cât este evitată

detenția și mai ales atunci când restricția este destul de indulgentă. Alți actori implicați

în proces acceptă această poziție puternică de avocați: judecătorii se așteaptă ca

avocații să ia inițiativa în ceea ce privește alternativele, iar procurorii declară uneori în

prealabil că nu se vor opune acestor măsuri (BE, DE).

O mare varietate de condiții există în cele 7 țări: condiții standard, impuse în mod pro-

forma, dar și condiții adaptate. Condițiile standard sunt, de exemplu, condițiile cum ar

115 Acest proces de anticipare, prin evaluarea conștientă sau inconștientă a deciziei care va fi luată de următorul practician, se referă, de asemenea, la practica procurorilor: se vor aplica pentru detenția preventivă, în special atunci când știu că ar putea avea șanse bune de succes ( BE, RO).

46

fi: obligația de a se prezenta la poliție (cea mai frecventă formă de condiție din

Germania, de obicei săptămânal, considerată un "instrument bun" de către unii

practicanți din Austria) sau la un ofițer de probațiune ; obligația de a avea o reședință

fixă116 și / sau de a informa cu privire la orice schimbare de adresă; interdicția de a

comite noi infracțiuni; confiscarea documentelor; obligația de a apărea în fața unei

autorități la cerere sau de a fi disponibil în orice moment prin telefon. Condițiile

personalizate depind de situația suspectului. Se pot distinge diferite categorii de

condiții:

Restricție la circulație: să nu părăsească țara (cu sau fără confiscarea documentelor,

cum ar fi un pașaport), să nu viziteze baruri sau cafenele, să nu părăsească reședința

în timpul nopții ( ora de stingere) etc.

Restrictii de comunicare : de exemplu sa ia contact cu alti suspecti sau cu victima

Alte restrictii: sa nu practice o profesie sau activitate associate cu infractiunea comisa,

sa nu ia parte la activitati sportive sau culturale, sa nu emita cecuri, sa nu utilizeze

internetul...

Ocupatia zilnica : sa caute active un loc de munca , sa urmeze cursuri, etc.

Orientare psiho-medico-sociala: tratament medical, urmarirea psihologica. In unele

tari (NL) asta implica ca problema este recunoscuta si ca o autoritate competenta a pus

un diagnostic.

Analize medicale : de exempluanaliza sangelui pentru consumatorii de droguri. O

problema majora este ca analizele sunt scumpe si trebuie platite de suspecti insisi.

Angajamente oficiale : in Austria ( de ex. de a se abine de la orice contact cu victima);

acest gen de conditie este considerate deseori drept una simbolica , cu impact redus.

Alte conditii: sa citeasca o carte despre conditia femeii, sa mearga regulat la o sala de

fitness sau sa alerge in parc, sa cumpere detergent si sa faca curatenie in apartament,

se fie politicos...

Ultimul tip de condiții par să fie foarte "slabe", având în vedere nevoile de investigare

și prezumția de nevinovăție. Ele sunt uneori considerate de către practicieni ca fiind

inutile și disproporționate.

116 Problema persoanelor fără adăpost a fost menționată peste tot. Se pare că se găsesc uneori soluții practice (de exemplu, căminele de cauțiune în Irlanda), în special la inițiativa avocaților de apărare, însă această situație este o sursă de discriminare între suspecți.

47

Există și o dilemă în ceea ce privește poziția cetățenilor străini. În anumite țări (de

exemplu, AT, BE, DE), resortisanții străini sunt suprareprezentați în statisticile privind

detenția provizorie și / sau subreprezentați în statisticile privind eliberarea

conditionata . Un număr de practicanți intervievați au impresia că, fiind cetățean

străin, este mai probabil ca aceștia să nu obțină măsuri mai puțin severe decât detenția

preventivă (AT, BE, IE).117 În altă parte, există o impresie că nu sunt tratati diferit

(RO). Cu toate acestea, trebuie făcută o distincție între diferitele subgrupe de străini.

Un criteriu esențial este statutul de reședință: au o adresă permanentă sau un permis

de ședere regulat în țară? Alte criterii esențiale sunt resursele financiare și obligațiunile

familiale. Dacă unul sau mai multe dintre aceste criterii lipsesc, pentru acei oameni,

detenția provizorie este privită ca unicul răspuns din cauza unui risc ridicat de

percepție a recidivelor sau de sustragere . Alți factori pot, de asemenea, să afecteze

utilizarea măsurilor mai blande , de ex. barierele lingvistice, atitudinea personală a

suspecților în timpul interogatoriilor. O categorie specială care se distinge și în

anumite țări (AT, DE) este refugiații și solicitanții de azil (de exemplu, unele incidente

majore care au avut o acoperire mediatică internațională au fost raportate în aceste

țări). În cele din urmă, o anumită problemă este adesea menționată de practicanții din

unele țări în ceea ce privește așa-numitii "infractori turisti " (AT, BE, DE), care provin

adesea din alte state membre ale UE. Judecătorii se simt de multe ori "obligați" (fără

altă posibilitate decât) să elibereze un mandat de arestare, deoarece acești suspecți, în

general, nu dau o adresă unde pot fi găsiți sau găsiți cu certitudine și / sau din cauza

unui risc asumat de recidivă. Pentru acest grup, riscul de sustragere pare a fi cel mai

important motiv pentru detenție și instrumentul Ordinului European de Supraveghere

care a fost conceput special pentru aceștia este nu este, aproape niciodată, folosit.

De asemenea, alte tipuri de suspecți - suspecți cu un anumit profil - au mai multe

dificultăți în a obține măsuri mai puțin severe: dependenți de droguri, infractori

sexuali, suspecți cu probleme de alcool și cei care necesită îngrijiri psihiatrice. În cazul

dependenților de droguri, motive diferite pot explica de ce nu se utilizează decat puține

măsuri alternative pentru aceștia: presupunerea că o persoană dependentă nu este de

incredere (DE) și lipsa instituțiilor care acceptă să se ocupe de acești suspecți (liste

lungi de așteptare) (AT , BE, DE). Costurile legate de dependența lor pot fi percepute

117 Adevarat pentru cetateni non EU

48

ca și creștere a riscului de recidivă. Pentru infractorii sexuali, suspecții cu probleme de

alcool și persoanele care au nevoie de îngrijire psihiatrică, practicienii par să nu fie

informați cu privire la măsurile alternative care ar putea fi propuse în mod adecvat, în

special din cauza lipsei unor instituții adecvate. În general, tratamentul este uneori

dificil de implementat în ceea ce privește intervalul de timp limitat în cadrul

procedurilor preliminarii și, mai mult, deoarece tratamentul în sine necesită timp

(AT, BE).

Unele legi naționale nu prevăd limite de timp (AT, DE, IE, NL), în timp ce alte legislații

prevăd parțial perioade maxime: 3 luni, care pot fi reînnoite în Belgia (cu excepția

eliberării sub cauțiune financiară: fără termen) ; 6 luni, care poate fi reînnoit pentru

supraveghere intensă și arest la domiciliu în Lituania (pentru alte măsuri, fără limită

de timp); Maxim 30 de zile (cu prelungiri de maxim 30 de zile) pentru un maxim de

180 de zile pentru arestul la domiciliu în România (pentru alte măsuri, fără limită de

timp).

Serviciile de probatiune sunt implicate numai în Austria118, Belgia și Olanda , în cazul

în care serviciul a primit o insarcinare oficiala de la autoritatea competentă.119 Rolul

lor este destul de divers: sprijin pe toate aspectele relevante și control (AT) sau sprijin

doar în cadrul condițiilor și controlul cu poliția (BE). Particularitatea serviciilor de

probațiune este că aceștia au în același timp să-i ajute pe suspecți să respecte condițiile

impuse, dar și să controleze dacă sunt respectate condițiile.

În majoritatea țărilor apar probleme cu controlul respectării condițiilor și a eficacității

controlului. Acest lucru pare a fi unul dintre punctele slabe ale măsurilor alternative:

mai multe posibilități de control și mai multe informații privind controlul suspecților

ar putea crește probabil încrederea actorilor în astfel de măsuri, însă aceasta necesită

o mai bună cunoaștere a așteptărilor judecătorilor în această privință . Este suficientă

impunerea măsurii în sine (măsura ar fi pur simbolică, a se vedea, de exemplu, mai

118 În Austria, alternativa numită "probațiune preliminară" joacă, mai presus de toate, un rol mai relevant pentru tinerii suspecți, datorită faptului că probațiunea este văzută ca o măsură educațională mai potrivită pentru această cohorta de vârstă. În cadrul sistemului german de justiție juvenilă, se produce o situație comparabilă, ajutoarele judecătorești pentru tineri reușind să evite detenția preventivă, cel puțin în acele regiuni unde funcționează efectiv.

119 In plus, în Irlanda, observăm și situații practice în care personalul de probațiune ar fi implicat în etapa de dinainte de judecată.

49

sus, angajamentele formale din Austria, cu interes scazut în respectarea condițiilor)

sau se doresc anumite efecte care pot fi controlate (în această ipoteză, ce feedback au

nevoie?)? Mai ales atunci când condițiile nu sunt clar definite (de exemplu, sa primesti

ajutor sau asistență pentru a impiedica radicalizarea ) și dificil de respectat (de

exemplu, căutarea unui loc de muncă în timp ce suspectul nu are permis de muncă în

țară), pot apărea probleme. Cu toate acestea, de asemenea, atunci când măsurile mai

puțin severe sunt excesiv utilizate, acest lucru ar putea avea un impact asupra

eficacității controlului. În cazul Lituaniei, s-a menționat că această utilizare excesivă

poate provoca un control mai slab și o mai mare toleranță în caz de încălcare a

condițiilor.

Deși, de exemplu, respondenții intervievați din Irlanda au indicat rate de

neconformitate destul de ridicate, în Belgia se pot observa rate foarte scăzute (oficiale)

de revocare și - în măsura în care practicienii pot evalua și condițiile pot fi (efectiv)

controlate - că marea majoritate a suspecților respectă condițiile. Reacția la încălcarea

incidentelor este prevăzută fie de lege, fie la latitudinea autorităților. O astfel de putere

discreționară este adesea judecată pozitiv de majoritatea actorilor, declarând astfel că

nerespectarea minoră a condițiilor nu poate avea consecințe grave, prin emiterea unui

mandat de arestare.

În Belgia, se observă că, în anumite cazuri, dacă suspectul respectă condițiile,

judecătorii tind să prelungească măsura deoarece lucrurile merg bine. De exemplu,

tratamentul psihiatric va fi prelungit dacă are un efect benefic asupra suspectului. Din

nou, într-o astfel de situație, măsurile alternative pot fi folosite mai degrabă ca

instrumente de politică socială decât politici penale. Și, în sfârșit, trebuie remarcat că

o încălcare a condițiilor nu duce neapărat la o reacție rapidă sau imediată (de exemplu,

prin re-arestarea suspectului). Cu toate acestea, în cazul în care un suspect nu și-a

îndeplinit condițiile în trecut, nu va mai beneficia de măsuri alternative în viitor sau va

fi condamnat mai sever (adică că instanța de condamnare nu va acorda o sentință /

măsură mai favorabilă, cum ar fi o supraveghere de catre probatiune ).

Uneori observăm și o preferință pentru eliberarea treptată. În orice caz, în Belgia, pare

să apară o aplicare progresiva a măsurilor preliminare : după o arestare preventivă în

închisoare, anumiți suspecți vor fi eliberați mai întâi la domiciliu sub supraveghere

50

electronică și apoi, în anumite condiții, înainte de a fi eliberați în mod necondiționat.

O observație similară se face în România, după cum s-a menționat mai sus: "se pare

că există un model prin care detenția provizorie este înlocuită după 2-3 luni cu arest

la domiciliu, care mai târziu este înlocuit cu controlul judiciar". Această nouă practică

poate contribui la un efect de net-widening. Astfel de practici riscă să impună măsuri

alternative ca un automatism, mai degrabă decât într-un mod justificat. În unele țări,

măsurile alternative sunt deja criticate deoarece sunt impuse prea ușor, deși pot avea

un impact semnificativ asupra vieții suspecților și a familiilor acestora. Nu este

deranjant faptul că sunt uneori impuse măsuri blande, chiar dacă judecătorii nu le

consideră eficiente sau utile (AT)? Încă o dată, acesta este un factor care contribuie la

posibile efecte de net-widening.

4.3. Cautiunea financiara

Posibilitatea de a dispune eliberarea după plata unei cauțiuni financiare există în cele

7 țări. Cu toate acestea, numai în Irlanda, această măsură este populară - încorporată

într-o tradiție culturală îndelungată - și considerată extrem de persuasivă. În Lituania,

practicienii evaluează măsura foarte pozitiv; statisticile disponibile arată că utilizarea

cauțiunii financiare este destul de rară în această țară. Cautiunea financiară, în

combinație cu o altă măsură alternativă sau nu, este de asemenea utilizată într-o

măsură foarte limitată în altă parte, datorită unei chestiuni de principiu (libertatea și

necesitatea absolută a securității nu pot fi cumpărate), inegalitatea percepută a măsurii

, (privilegiu al celor bogati,respingerea unei "justiție de clasă"), sărăcia suspecților,

irelevanța sa la riscul de a se sustrage, îndoielile cu privire la legalitatea fondurilor (și,

în consecință, temerea că autoritățile ar spăla veniturile criminale) sau necunoasterea

procedurilor aplicabile. Nu există statistici despre această practică în țările

participante la proiectul DETOUR, cu excepția Lituaniei și Olandei .

Legile naționale prevăd diferite forme de cauțiune financiara: plata în avans, în nu-

merar și în totalitate, de către suspect (BE, DE) sau de către o persoană terță (DE),

disponibilitatea unei anumite sume de bani, titluri de valoare sau o garanție materială

(RO). Sistemul irlandez prevede trei formulare: obligatiuni monetare proprii, o depu-

nere în numerar și o garanție independentă. Cauțiunea poate fi aplicată exclusiv sau în

combinație cu alte condiții.

51

Determinarea sumei depozitului este lăsată la latitudinea actorilor, legislația care nu

prevede nici o sumă minimă (cu excepția LT: o recomandare a Procurorului General

stabilește o sumă de minim 1.500 de euro începând cu 1 ianuarie 2018) și nici o sumă

maximă Cantitate. În timpul interviurilor, s-a constatat că, în practică, suma solicitată

poate varia semnificativ.

În general, banii vor fi pierduți în cazul în care persoana acuzată nu se va prezenta la

judecată, cu excepția Lituaniei, unde cauțiunea financiară trebuie să fie reținută și în

cazul comiterii unei noi infracțiuni.

4.4. Arestul la domiciliu si monitorizarea electronica

Deși legislația unor țări nu prevede arestul la domiciliu (BE, DE, IE), această măsură

este prevăzută în mod specific în legislația lituaniană și în legislația românească

(începând cu 2014). În Lituania, măsura este, în practică, foarte rar impusă, în special

pentru o serie de probleme similare celor întâlnite în supravegherea judiciară, a se

vedea mai sus). În România, în timpul arestului la domiciliu, suspectul are obligația de

a rămâne acasă (cu excepția cazului unei derogări prealabile, de exemplu, să meargă la

muncă sau să urmeze un curs de formare profesionala), să se prezinte în fața

procurorului, judecătorului sau instanței oricând este obligat să facă acest lucru și să

nu comunice cu victima. Potrivit judecătorilor intervievați români, arestul la domiciliu

se impune cel mai adesea după o arestare preventivă ca o tranziție spre supravegherea

judiciară (a se vedea mai jos despre apariția progresivității măsurilor prealabile ); in

fapt, se pare, de asemenea, să pară rezervată suspecților care au o adresă fixă și

mijloace de subzistență.

În ceea ce privește monitorizarea electronică (ME), am observat că toate cele 7

jurisdicții implicate în proiectul DETOUR au reglementări legale sau prevăd un temei

juridic pentru aplicarea monitorizării electronice ca măsură anterioara sentintei.120 În

Germania și în Olanda nu este menționată în lege ca atare, dar există totuși un temei

120 Vezi, ref la monitorizarea electronica in unele tari UE si proiectul EMEU si rapoartele publicate pe : http://emeu.leeds.ac.uk/reports/

52

juridic pentru aceasta: în Germania se consideră ca o "altă măsură adecvată" printre

obligațiile sau condițiile care pot fi impuse unui arest suspendat (DE), în Olanda

utilizarea ME apare in prevederile generale de cerinte suplimentare in cazul

suspendarii detenției preventive (NL). În toate celelalte jurisdicții, legislația

menționează în mod explicit monitorizarea electronică ca o posibilă măsură. În

Irlanda, posibilitatea introducerii ME a fost introdusă în legislație, dar această

dispoziție legală nu a intrat încă în vigoare (IE).

În timp ce în majoritatea țărilor ME este conceputa (legal) ca o măsură "alternativă"

(LT, RO: o obligație care poate fi impusă în timpul arestului la domiciliu), o condiție

de cauțiune (IE) sau o condiție legată de suspendarea arestării (DE, NL), în Austria și

Belgia constituie o "modalitate de executare a unui mandat de arestare" (AT, BE). Fiind

considerată o "modalitate de executare" (mai degrabă decât o condiție "alternativă"

sau specifică), ea are câteva consecințe importante (mai "favorabile") pentru inculpat.

Ca atare, timpul petrecut în cadrul ME este dedus din sentința finală (închisoarea),

detenția prin ME inadecvată poate conduce la o despăgubire (financiară) și - cel puțin

în Belgia - măsura ME este periodic revizuită automat de organele judiciare. În țările

în care ME este o condiție / alternativă, aceste reguli nu se aplică. Deși procuratura

joacă un rol important în luarea deciziilor cu privire la măsurile alternative în Lituania

(și România în cazul "controlului judiciar"), aceasta se referă doar la măsuri mai puțin

severe și nu la cele mai severe măsuri precum ME (LT); tot în alte jurisdicții este în cele

din urmă un judecător / instanță care decide cu privire la aplicarea ME. În timp ce este

posibilă aplicarea ME imediat, procedurile (complicate) (de exemplu NL, LT) au ca

rezultat cel mai adesea cererea ME după ce a fost emis și executat un mandat inițial de

arestare (adică după un timp petrecut în arest preventiv) . În general, nu există o durată

maximă "absolută" (legală) a ME, deși în Austria se aplică regulile AP (AT) și, în cazul

în care sunt menționate limite de timp, sunt posibile prelungiri (LT).

Tehnologiile utilizate și conținutul măsurii ME diferă de la o țară la alta. Belgia are un

regim foarte strict al ME - numai un număr foarte limitat de mișcări în afara locului de

reședință atribuit pot fi autorizate (din motive legate de procedurile de urmărire

penală, motive medicale, forță majoră) (BE). Tehnologia folosită în faza de dinaintea

procesului este GPS-tracking (BE). În alte țări, suspectul este (sau poate fi) lăsat să

părăsească locul de reședință (atribuit) (în anumite termene), de ex. pentru muncă,

53

motive educaționale, terapie, iar cea mai comună tehnologie este RF. Cu toate acestea,

în anumite țări, urmărirea GPS este posibilă, dar nu este neapărat cunoscută de actorii

judiciari (AT), devine din ce în ce mai frecvent folosită (LT) sau este utilizată în cazuri

specifice, de ex. în Olanda s în cazul "interdicțiilor locației" (NL), combinate sau nu cu

un ordin de localizare (restricție de mișcare) (NL).

Toate jurisdicțiile au astfel un temei juridic pentru aplicarea ME în faza premergătoare

procesului, dar apar diferențe semnificative în ceea ce privește utilizarea în practică.

În România, ME nu este utilizat, din cauza lipsei de infrastructură (RO), în Lituania și

Austria se practică numai în număr foarte mic de cazuri (LT, AT), în Germania doar

într-un Land (Hessen) și, de asemenea, cantitate limitată (DE). În schimb, în Olanda

și mai ales în Belgia, ME este - comparativ vorbind - foarte mult aplicată (aproximativ

800 de plasări ME în Belgia în 2016, corespunzând unei populații zilnice de

aproximativ 200 de suspecți EM, aproximativ 345 ME în Olanda în 2016121). Cu toate

acestea, aplicarea EM în Belgia a fost recent calificată drept "maruntisuri" (de către un

deputat), adică în comparație cu utilizarea sa extinsă în alte etape ale sistemului de

justiție penală (în special executarea pedepsei cu închisoarea, în 2016, un număr total

de 5610, toate cadrele juridice împreună) și numărul anual de AP în faza de dinainte

de judecată (mai mult de 10.000). Și, de asemenea, în această jurisdicție există mari

diferențe în utilizarea practică a ME în circumscripțiile judiciare; în unele nu este prea

mult sau niciodată folosit.

Practicanții și / sau cercetătorii din diferite țări au oferit explicații diverse și adesea

destul de similare cu privire la motivul pentru care ME nu este (întotdeauna) utilizata

pe scară largă și au formulat comentarii critice și observații interesante cu privire la

utilizarea ME. Unii respondenți din interviu au menționat câteva beneficii presupuse

ale ME, de ex. :

121 Cercetările europene recente privind monitorizarea electronică indică faptul că țările cu rate ridicate de deținuți ar putea avea, de asemenea, rate ridicate de monitorizare electronică, a se vedea Hucklesby A., et al. Creativitate și eficacitate în utilizarea monitorizării electronice: un studiu de caz din cinci jurisdicții, 2016, p. 9. (http://28uzqb445tcn4c24864ahmel.wpengine.netdna-cdn.com/files/2016/06/EMEU-Creativity-and-effectiveness-in-EM-Long-version.pdf) Retrieved at 07.02.2018

54

masurile alternative ar fi aplicate mai des (de exemplu, DE, IE, în AT sa considerat că

GPS-ul ar putea fi o alternativă bună, de exemplu pentru a defini zonele de interdicție)

ca urmare a faptului că factorii de decizie ar avea mai multă încredere de control

suplimentar "electronic" (RO) - cel puțin atunci când sunt suficient de informați cu

privire la posibilitățile tehnologice, ceea ce pare să nu fie întotdeauna cazul (de

exemplu, AT, BE);

ME ar putea spori gradul de respectare a altor conditii impuse (IE,RO);

ar duce la scaderea volumului de munca al unor institutii care desfasoara su-

pravegherea cu resurse umane (IE),si

Ar crea o masura de comfort sporit pentru public (IE).

Multe observații și comentarii critice au fost totuși formulate și privesc, de exemplu,

următoarele:

Este posibil să existe temeri pentru (și in legatura cu ) sarcini administrative

suplimentare pentru judecătorii care trebuie să reacționeze la încălcarea condițiilor

ME (BE) sau în ceea ce privește implementarea sa practică (AT), în plus față de lipsa

experienței sau a informațiilor despre funcționarea concretă a măsurii și a tehnologiei

(AT, BE);

Se ridică îndoieli serioase în ceea ce privește capacitatea de a preveni în mod eficient

riscurile de recidivă - sau de a nu respecta condițiile stricte ale regimului (de exemplu,

infractorii cu probleme de sănătate mintală) - să se sustragă (de exemplu, suspecți

străini fără reședință) și / sau coluziune (cu închisoarea ca cea mai sigură soluție) (de

exemplu, AT, BE, DE, NL, LT). În general, valoarea adăugată a controlului electronic

este pusă la îndoială (IE).

Unii suspecți sunt sau pot fi excluși de la aplicarea măsurii, deoarece se potrivește doar

suspecților bine integrați (AT), iar inculpații fără locuință sau străini nu îndeplinesc

criteriile (de ședere sau ocupație) (BE, DE, NL, RO, LT);

Mai specific în cazul belgian, regimul "strict" al monitorizării electronice (aproape

comparabil cu o "detenție de 24 de ore") deja limitează grav scopul său de aplicare și

nu lasă loc pentru individualizare și alocare proporțională:

Unii subliniază, de asemenea, aspectele discriminatorii ale monitorizării electronice

(referindu-se la diferențele de confort al materialelor din spațiile de locuit proprii sau

în locurile de detenție ME) și impactul (psihologic) al măsurii asupra suspecților și

55

familiilor lor (BE) ME fiind considerată o măsură foarte invazivă, în timp ce aceleași

scopuri pot fi servite prin măsuri mai puțin severe (AT).

Deși aceste comentarii pot explica de ce în majoritatea jurisdicțiilor ME este utilizată

doar într-un număr limitat de cazuri, a apărut și întrebarea dacă utilizarea ME ar trebui

extinsă, făcând trimitere la "net-widening" sau "întărirea":122

Astfel, s-a menționat că există riscul ca EM să nu înlocuiască AP , ci să fie utilizata în

cazurile în care suspectul nu ar fi fost ținut în custodie sau că a fost instalată o anumită

"progresivitate" (tranziție treptată) (BE , LT).123 De asemenea, principiul oportunității

nu se poate aplica pe deplin ceea ce poate duce la durate mai lungi ale întregii

proceduri (DE). În loc să obțină o rată mai mare de respectare, ar putea duce, de

asemenea, la mai multe încălcări ale cauțiunii (IE).

Acest lucru este cu atât mai important, deoarece o astfel de măsură ca monitorizarea

electronică seamănă cu un fel de "probațiune preliminară" (fără diferențe de tratament

între suspecți și delincvenți condamnați, de exemplu DE sau chiar un tratament mai

sever, vezi BE) - deși nu este adesea dedusă din sentința finală (penitenciară sau

penală) (cu excepția AT, BE) - și, prin urmare, pune la îndoială principiul "prezumției

de nevinovăție".

5. Aspecte procedurale si controlul detentiei

5.1. Remarci introductive

Din cele mai multe dintre interviuri și din toate țările, am ramas cu impresia că cadrul

legal a fost mai puțin îngrijorător pentru respondenții noștri, dar că anumite practici și

122 Cercetările europene recente privind monitorizarea electronică indică faptul că țările cu rate ridicate de deținuți ar putea avea, de asemenea, rate ridicate de monitorizare electronică, a se vedea Hucklesby A., et al. Creativitate și eficacitate în utilizarea monitorizării electronice: un studiu de caz din cinci jurisdicții, 2016, p. 9. (http://28uzqb445tcn4c24864ahmel.wpengine.netdna-cdn.com/files/2016/06/EMEU-Creativity-and-effectiveness-in-EM-Long-version.pdf) Retrieved at 07.02.2018

123 acesta din urmă este uneori văzut și ca un "avantaj" pentru a "testa" suspectul într-un mediu mai restrâns

56

obstacole îi îngrijorează. În această secțiune a raportului, încercăm, prin urmare, să

strângem diferite aspecte procedurale care influențează practica deciziei pentru sau

împotriva detenției preventive. Cel de-al doilea aspect al acestui capitol este procesul de

revizuire sau alte forme de control al detenției sau deciziile de cauțiune care au un impact

deosebit asupra duratei detenției. Aici găsim cadre juridice diferite, prezentate mai jos în

tabelul 1

Table: Timeline124

Prima audiere judiciară

A doua audiere judiciara

Prima revizu-ire

Control juridic de ca-tre instanta superio-ara125

Austria Max. 96 h dupa prima arestare

---

14 zile;

Din oficiu ;

Audiere orala inculpatul poate lipsi

- Apel ;

La cerere

Fara audiere

Belgia

Dupa 5 zile;

Din oficiu de ca-tre consiliul ju-diciar (o cam-era speciala)

- Apel impotriva deciziilor consiliului judiciar la Camera de acuzare;126

La cerere

Audieri orale

124 Această cronologie oferă o imagine de ansamblu asupra cazurilor tipice și nu ia în considerare particularitățile, cum ar fi procedurile rapide sau procedurile pentru grupuri speciale sau infracțiuni

125 Mijloacele extraordinare de reclamație, de exemplu, la o Curte Constituțională nu sunt incluse aici.

126 Un alt examen ex officio după 6 luni a fost eliminat în 2016; a se vedea primul Raport național pt.Belgia, p. 21.

57

Prima audiere judiciară

A doua audiere judiciara

Prima revizu-ire

Control juridic de catre instanta su-perioara127

Germania

Max. 48 de la prima arestare ;

AP este dispus fara limita de timp

--

De obicei dupa 2 – 3 saptamani ; la cerere

- Apel (Be-schwerde), la ce-rere ;

Fara audiere

- dupa 6 luni, cand Curtea Regionala Superioara trebuie sa decida asupra prelungirii extraor-dinare a AP (la ce-rerea procurorului );

Audiere orala opti-onala

Irlanda

Max. 72 ore de la arestare si cat mai repede dupa acuzare 128

La judecatorii : dupa 8 zile, apoi dupa 15 zile (sau 30 zile, cu acor-dul acuzatului si al procurorului ), din nou din 15 in 15 zile , din o-ficiu.129

Fara limita de timp pentru cur-tile superioare.

--

când procesul nu a început în termen de 4 luni de la data refuzului, persoana acuzată poate să se adreseze instanței pentru elib. pe cauțiune pe baza întârzierii de către procuror atunci când s. 2 din Legea privind cautiunea din 1997; la cererea acuzatului; toate refuzurile de eliberare a cauțiunii pot fi atacate la Înalta Curte și sunt supuse controlului jurisdicțional

127 Mijloacele extraordinare de reclamație, de exemplu, la o Curte Constituțională nu sunt incluse aici.

128 144 h. pentru traficul de droguri sau crimă, deținerea de arme de foc cu intenția de a pune în pericol viața. Ca și în alte țări, o persoană poate să se prezinte, de asemenea, în fața unei instanțe fără a fi arestat - adică folosind o citație pentru Tribunalul Districtual

129 Nu se aplică limite oficiale pentru infatisari la instanțele superioare, cum ar fi Curtea de Circumscripție, Curtea Penală Centrală sau Curtea Penală Specială, a se vedea primul Raport național privind Irlanda, p. 11.

58

Prima audiere judiciară

A doua audiere judiciara

Prima revizu-ire

Control juridic de catre instanta su-perioara130

Lituania

Max. 48 ore dupa arestare ; AP este dispus pe durata definita , max. 3 luni

După 3 luni, AP poate fi prelungit timp de încă 3 luni (în total, maxim 9 luni pentru adulți în timpul anchetei și 18 luni pentru investigație în cazuri grave);131

toate audierile de prelungire

--

- apel la curtea su-perioara

la cerere; audiere orala daca e solic-itata

- dupa 6 luni , cand Curtea Regionala trebuie sa decida asupra prelungirii extraordinare a AP la cererea procu-rorului;

audiere orala

130 Mijloacele extraordinare de reclamație, de exemplu, la o Curte Constituțională nu sunt incluse aici.

131 Investigarea infracțiunilor grave / infracțiunilor comise de către complici și grupuri organizate / de asemenea atunci când suspectul este arestat în țară străină

59

sunt audieri orale 132

Olanda

Max. 72 h (in anumite cazuri + inca 72 ore);

AP se poate dispune pe max. 14 zile

- la cererea procurorului de prelungire a AP dupa 14 days de catre instanta in camera, AP poate fi dispus pe max. 90 zile ; audiere orala ;

- dupa aceea din oficiu in audieri pro-forma la fie-care 60 de zile (audieri orale )

- instanța poate decide in camera , de asemenea, 30 de zile și apoi trebuie să aibă loc o nouă audiere pentru a se prelungi timp de 30 sau 60 de zile; audiere orala

- suspectul poate cere incetarea AP in orice mo-ment ;

audiere orala

Apel la Curtea de Apel la cerere

Audiere orala

Prima audi-

ere judiciară

A doua audiere

judiciara

Prima revizu-

ire

Control juridic de

catre instanta su-

perioara

Romania

Max. 24 ore

dupa arestare

, AP poate fi

dispus pe o

perioada de

timp de max.

30 zile

Din oficiu dupa 30 zile

- prelungire cu max. 3zile e po-sibila (max. 180 zile total pe pe-rioada cerceta-rii )

Revizuiri pe-riodice din o-ficiu la fie-care 60 zile

Apel la cerere im-potriva oricarei decizii /decizie de prelungire

132 Cu participarea obligatorie a procurorului și fie a suspectului și a apărătorului, fie a avocatului; când AP durează mai mult de 6 luni, participarea suspectului este obligatorie.

60

5.2. Luarea deciziei

5.2.1. Aspecte legate de timp

Deciziile privind AP sau eliberarea fără sau cu condiții sunt caracterizate de puținul

timp disponibil pentru pregătirea lor; valorile maxime de timp pentru toate părțile

implicate pot fi de numai 24 de ore (BE, a se vedea tabelul de mai sus 1). Acesta este

motivul pentru care procurorii și judecătorii din țările partenere se referă adesea la

presiunea timpului pentru a explica faptul că informațiile disponibile pentru prima

decizie sunt, de obicei, foarte restricționate (a se vedea capitolul 2.3.1 de mai sus). Acest

lucru este valabil și pentru avocații apărării (a se vedea, de exemplu, DE). Este

interesant, totuși, că, cel puțin în unele țări, practicienii de justiție nu susțin că vor avea

nevoie de mai mult timp. Dimpotrivă, judecătorii și procurorii au declarat în mod

explicit că au suficient timp și informații pentru cazuri obișnuite (de exemplu, AT, DE,

LT, NL, RO). Cu toate acestea, în aceleași țări, de asemenea, a fost abordat volumul

mare de muncă , judecătorii au explicat de asemenea că timpul prevăzut de lege nu

este, de fapt, pe deplin la dispoziția lor, din cauza de ex. ca depind de alte autoritati ,

cum ar fi poliția care furnizează majoritatea informațiilor de investigație necesare (de

exemplu, AT, DE).

Prin urmare, una dintre constatările interesante ale studiului nostru este că, în timp ce

practicienii recunosc că trebuie să decidă sub presiune temporală, în toate țările

judecătorii și procurorii par să-și fi aranjat practica și au învățat să facă față acestei

situații; găsind în cele din urmă normală și indicând o anumită deformare

profesionala . Unii judecători și procurori par să aibă, de asemenea, strategii pentru a

justifica acest tip de luare a deciziilor, uneori precipitate, cu privire la AP , prin faptul

că încearcă să accelereze procesul și uneori susțin procedurile mai rapide (simplificate)

(AT, DE, NL) care ar putea face ca perioada de timp să fie cât mai scurtă posibil.

5.2.2. Audierea suspectului

61

Prima audiere judiciară în conformitate cu legislația națională și cu art. Articolul 5

alineatele (1) și (3) din CEDO 133 este esențiala pentru protejarea drepturilor

suspectului împotriva încălcărilor nejustificate de către organele de drept: o întâlnire

personală este indispensabilă. În timp ce (unii) judecători din toate țările au subliniat

că pentru luarea deciziilor este esențial să se întâlnească cu persoana suspectă și să

interacționeze cu el sau ea, observațiile noastre și rezultatele interviului sugerează că

cea mai mare parte a audierii este o aventură foarte scurtă. În parte, judecătorii au

susținut că acest lucru s-a datorat unui număr mare de dosare în instanțele

judecătorești (de exemplu IE). Interviurile noastre au confirmat, de asemenea,

constatările statistice și cercetarea mai veche, în sensul că, în cele din urmă, judecătorii

nu se abateau de la cererea de AP de către procuratură - acest lucru a fost apoi explicat

de procurorii care îndeplinesc în mod corespunzător funcția de filtrare și acționează

cu autocontrol (vezi capitolul 3.2 de mai sus). Este demn de remarcat că numai în

unele țări prezența procurorului este obligatorie (IE (unde procuratura poate fi

reprezentată de un ofițer de poliție în instanțele inferioare), LT, RO; în BE procurorul

nu este prezent la audieri de către judecatorul de instructie (în decursul a 24 / acum

48 de ore), dar participa la toate audierile de revizuire care urmează (audieri ale

consiliului judiciar sau camerei de rechizitoriu). În alte țări nu este: în DE șiNL în

multe circumscripții judecătorești procurorii publici nu sunt prezenți în mod regulat.

Acest lucru este regretabil, deoarece în astfel de circumstanțe nu există nicio șansă ca

procurorul să poată fi convins în timpul audierii să-și retragă cererea sau cel puțin să

nu atace cauțiunea / suspendarea mandatului de arestare. Se pare totuși că neoficial

comunicarea dintre avocații apărării și procurorii poate rezolva uneori probleme chiar

înainte de a ajunge la o audiere (AT, DE, NL, IE).

Audierea și circumstanțele acesteia pot fi de asemenea importante pentru

corectitudinea generală (sau justiția procedurală) a procedurii, așa cum este percepută

de către suspect. Rolul suspectului în general, cu toate acestea, nu a fost discutat foarte

mult în interviuri.134 Pe de altă parte, anumite exemple de bune practici au arătat că

133 De la infiintarea CEDO, 1 July 1961 – 332/57 (Lawless ./. Ireland, No. 3), para. 14; vezi si ECtHR, 26 October 2000 - 30210/96 (Kudła ./. Poland), para.110 or ECtHR 13 December 2012 - 39630/09 (Al-Masri ./. Macedonia ), para. 230.

134 În timp ce audierile de detenție nu sunt publice, avocații apărării din RO și DE au criticat expunerea suspecților la public prin informarea mass-media în cazuri de corupție.

62

este posibil să se țină cont de situația dificilă a suspectului și a apărării, de exemplu

prin crearea unei atmosfere comunicative și mai puțin formale în cadrul audierilor135

și prin notificarea avocaților apărării în timp util inainte de audiere, oferindu-le timp

pentru a pregăti și a vorbi cu clienții lor (exemple din DE, NL).136

5.2.3. Strangerea dovezilor si a informatiilor personale

În multe interviuri, judecătorii au descris modul în care erau dependenți de

informațiile provenite din alte surse, în special din partea poliției și a procuraturii.

Procuratura publica a reiterat uneori acest lucru - apoi a aratat spre politie. Problemele

sr refereau uneori la dovezi de caz pentru a susține suspiciunea ca cerință de bază

pentru AP , dar mai des legate de informațiile personale care sunt esențiale pentru

evaluarea motivelor de detenție. A devenit clar că tendinta de a căuta cât mai multe

informații necesare pentru a pregăti decizia în mod corespunzător există în diferite

grade. Așadar, a existat o oarecare variație, și în interiorul țărilor, în ce priveste măsura

in care actorii s-au simțit responsabili să adune mai multe informații dacă simțeau că

au nevoie de ele. Acest lucru s-a aplicat în principal circumstanțelor personale și sociale

ca factori care ar putea contribui la evitarea AP (adesea nu au fost prezentate în fața

instanței de către actorii care tocmai au solicitat detenția). Aceasta, în același timp,

înseamnă că unii actori și-au acceptat doar într-o măsură limitată responsabilitatea

pentru luarea deciziilor, în timp ce alții simt această povară destul de greu.137

După cum s-a discutat în capitolele 2 și 3, sursele suplimentare de informații, și anume

serviciile de probațiune (sau cele comparabile), sunt opțiuni pentru a usura această

situație. Au existat, totuși, răspunsuri mixte date de către partenerii noștri de interviu

cu privire la măsura în care acest lucru ar fi un efort de succes sau cel puțin promițător.

O problemă în această privință a fost menționată de către respondenții olandezi:

Procurorul de aici deține cheia pentru accesul la serviciul de probațiune, deoarece el /

ea este cel care poate ordona serviciului de probațiune să furnizeze informații. În

135 Al 2-lea Raport National pt. Belgia, p. 62.

136 Al 2-lea Raport National pt. Germania, p. 85; 2nd National Report on the Netherlands, p. 72.

137 Vezi de ex Al 2-lea Raport National pt Irlanda, p. 78 pp; Al 2-lea Raport National pt Germania , p. 95 si Al 2-lea Raport National pt.Belgia , p. 67.

63

interviurile noastre a devenit clar că mulți actori așteptau informații care ar fi benefice

pentru inculpat (în sensul evitării AP ) să vină din apărare. Aceasta înseamnă că este

adesea disponibile doar pentru cea de-a doua sau ulterioară audiere sau revizuire, deși

s-ar putea să fi existat deja - și ar fi putut fi cunoscute - atunci când a fost dispusa

detenția.

5.2.4. Dosare

După cum se menționează în capitolul 3.3, accesul la dosarele de caz pentru apărare

este esențial pentru controlul cazurilor de detenție preventivă. De obicei avocații nu

devin activi înainte de a studia dosarul - de îndată ce sunt implicați, aceștia ar sfătui,

de obicei, clientul să rămână tăcut până când primesc dosarele și le studiază (a se vedea

de exemplu DE, AT). Aceasta înseamnă că accesibilitatea practică si din timp a

dosarelor sunt decisive. Acest lucru a fost subliniat în mai multe rânduri de CEDO138

și a dus la modificarea legii, de exemplu, în Germania.

Mulți avocați ai apărării au afirmat că accesul la dosarele cazurilor este adesea limitat

în cazurile pre-procesuale; de cele mai multe ori există doar dosare subtiri de poliție .

Alte limitări au fost menționate, de exemplu, de avocații belgieni care subliniază faptul

că nu au acces la dosare în stadiul inițial al procedurii și că ar putea fi nevoiți să meargă

la instanța de judecată, în timpul orelor de program, să consulte dosarele. Avocații

lituanieni, dimpotrivă, nu prezintă niciun obstacol semnificativ care împiedică avocații

să-și îndeplinească îndatoririle. Avocații germani, pe de o parte, nu au raportat

probleme semnificative cu privire la accesul la dosar. Cu toate acestea, aceștia sunt

singurii care trebuie să facă o cerere oficială în fiecare caz de detenție preventivă pentru

a obține dosarele de caz: o cerință care - într-adevăr - nu pare să aibă prea mult sens,

deoarece este evidentă că un avocat ar avea nevoie de acces la dosare pentru a pregăti

audierea. Ar putea fi de remarcat faptul că nedivulgarea deliberată a elementelor din

dosarul cauzei nu pare să aibă loc foarte regulat. Constatările noastre indică totuși că

accesul limitat la dosarul cauzei poate fi, în principal, o problemă logistică, dar faptul

138 De la infiintarea CEDO, 30 March 1989 - 10444/83 (Lamy ./. Belgium), para. 29; CEDO, 13 December 2007 – 11364/03 (Mooren ./. Germany) si CEDO, 9 July 2009 (Great Chamber) în același caz, cu referire la cauze anterioare împotriva Germaniei ,de ex. CEDO , 13 February 2001 – 24479/94 (Lietzow ./. Germany); CEDO, 19 January 2016 - 1886/06 (Albrechtas ./. Lithuania), para. 76.

64

că respingerea din partea procuraturii poate juca și ea un rol: ei pot "trage de timp"

destul de puțin fără a trebui să admită că ei nu împărtășesc încă anumite informații.

In timp ce unele țări au introdus fișiere electronice sau alte forme de prelucrare

electronică în procedurile penale, cel puțin în unele regiuni sau în anumite părți ale

procedurii (BE, LT), altele încă așteaptă aceste binecuvântări moderne (DE, IE). Atât

experiențele existente, cât și așteptările au fost diverse în cadrul eșantioanelor țării.

5.3. Controlul deciziilor de arestare

5.3.1. Revizuiri

După cum se poate observa din tabelul 1, mecanismele de control pot lua diverse forme

în ceea ce privește prima oportunitate, frecvența, nivelul de luare a deciziilor și

întrebarea dacă sunt inițiate din oficiu sau la cererea pârâtului sau sunt legate de

decizia de a prelungi detenția preventivă. Din nou, CEDO doar stipulează că trebuie să

existe mecanisme de control (articolul 5 [4] CEDO), dar nu si cum ar trebui să arate

acestea. Aceste mecanisme de control, în special atunci când are loc o audiere orală,

reprezintă oportunități de a discuta despre necesitatea unui AP ulterior și de a opta

pentru o altă măsură mai puțin severă; acestea sunt, prin urmare, cruciale pentru

inculpat. Acestea pot scurta uneori considerabil perioada de detenție - că funcționează

în acest fel, a fost recunoscut în numeroase interviuri (de exemplu, DE, NL, IE). Acest

lucru indică faptul că audierile de examinare/revizuire ar trebui să aibă loc relativ

devreme și ar trebui programate automat, fără a aștepta solicitarea unui avocat de

apărare (așa cum este cazul în Germania). Acestea ar trebui să aibă loc în mod regulat

și să nu se limiteze la o singură posibilitate într-o perioadă lungă de timp (a se vedea

critica în LT).

Cu toate acestea, printre respondenții noștri, opiniile diferă în ceea ce privește cat de

utile sunt audierilor de revizuire, în special atunci când se întâmplă foarte repede după

audierea inițială (ca în BE) și / sau destul de regulat: in cadrul exemplelor nationale

65

am gasit pareri ce le sunt deseori o a doua "preparare" a acelorași fapte și argumente

și nu foarte utila (exemple de la AT, BE, DE, NL) și argumentând că timpul dintre

audieri nu este întotdeauna folosit pentru a găsi mai multe informații care ar putea fi

benefice pentru utilizarea alternativelor.139 Pe de altă parte, respondenții noștri au

arătat că audierile de examinare au fost adesea prima ocazie pentru a discuta cu

adevărat circumstanțele personale ale inculpatului și, astfel, a deschide șanse

importante de a-l elibera. După cum sa menționat mai sus, obligația de a furniza astfel

de informații depinde în mare măsură de inițiativa avocaților apărării.

După cum s-a menționat în capitolul 2.3.2, procesul de luare a deciziilor de multe ori

nu este temeinic și suferă de fundamentarea superficială / neconcludentă a factorilor

care conduc laAP . În special, motivația scrisă pentru decizie este redusă și, prin

urmare, este dificil de tratat pentru apărare. Această problemă continuă adesea în

deciziile de reexaminare care repetă doar motivele prezentate în prima decizie și au

fost criticate în diferite hotărâri ale CEDO.140 Probleme au fost semnalate aici atât de

către avocații apărării din diferite țări, 141 cât și de judecătorii dintr-o instanță

superioară din Germania.142 Adesea sunt necesare mai multe revizuiri înainte ca un

suspect să fie eliberat, indicând faptul că progresul procedurii și perioada de timp

scursa joacă un rol important în procesul decizional.

Acest lucru conduce la concluzia că revizuirile ar putea fi utilizate mai eficient - cu

toate acestea, revizuirile regulate și chiar posibilitățile de a avea o revizuire au fost

considerate drept instrumentul cel mai important pentru a controla durata detenției

în cazuri individuale. De asemenea, trebuie să fie luate in considerare "măsuri

sistemice" pentru a restrânge utilizarea globală a AP , ambele remarci fiind făcute de

139 A se vedea, de exemplu, al doilea raport național privind Olanda , p. 55 unde se subliniază, de asemenea, că procesul de luare a deciziilor se face " in stil linie de montaj ", din cauza numărului mare de cazuri pe zi pentru judecători.

140 De ex. CEDO, 31 March 2002 - 7679/99 (Stasaitis ./. Lithuania), para. 90; CEDO, 3 June 2009 – 45219/06 (Kauczor ./. Poland), para. 39.

141 De exemplu, al doilea raport național privind Belgia, pentru partea flamandă (p. 59); Al doilea raport național privind Olanda , p. 68; aceste evaluări efectuate de partenerii de interviu au fost confirmate și în urma unei prezentări în timpul celui de-al doilea atelier de lucru de la Bruxelles.

142 Al 2-lea Raport National pt. Germania, p. 88.

66

respondenții irlandezi - prin urmare, Irlanda poate, din nou, să servească drept

exemplu de bună practică.143

5.3.2. Apelul si alte cai (extraordinare) de atac in justitie

În cazul în care există proceduri de apel, acestea sunt adesea descrise drept proceduri

greoaie (AT, DE, NL) și uneori și proceduri riscante tactic (AT, DE) din partea

avocaților apărării. Alții însă au subliniat faptul că, în anumite cazuri, numai aceste

recursuri permit instanțelor superioare să influențeze practica și, în ultimă instanță,

cultura juridică și să controleze practicile instanțelor inferioare prin hotărâri

autoritare, de exemplu cu privire la anumiți factori decisivi care fundamentează motive

legale de detenție (DE, AT). Decizia decisivă a Curții Supreme a Irlandei din 1966 a

ancorat prezumția de nevinovăție în practica AP și are impact direct asupra culturii

sale juridice până în prezent, după cum au subliniat mulți parteneri de interviu

irlandezi.144

De asemenea, căile de atac extraordinare - nu în ultimul rând apelând la Curtea

Europeană a Drepturilor Omului - au influențat semnificativ practica judiciară și

cultura juridică în toate țările implicate în studiul nostru. În țările continentale în care

sistemul judiciar este mai puțin orientat în cazuri model , totuși, am găsit un mare

impact al deciziilor instanței constituționale (de exemplu DE), chiar dacă acestea sunt

mai puțin explicite și rareori discutate în interviurile noastre (totuși, România, unde

sa menționat în mod explicit rolul pozitiv al Curții Constituționale).145

Din interviurile noastre s-a constatat totuși că avocații apărării erau adesea destul de

reticenți în a folosi aceste căi de atac mai greoaie. Acest lucru poate fi de înțeles

deoarece, uneori, dezvoltarea cazului în sine poate fi mai importantă decât problemele

care au legătură cu AP . Cu toate acestea, este o șansă ratată de a restrânge libertatea

143 Al 2-lea Raport National pt. Germania, p. 79.

144 Curtea Suprema in Poporul (Procurorul General) v. O’Callaghan, [1966] I.R. 501; vezi primul raport national pt Irlanda, p. 7 si al 2-lea Raport National pt Irlanda , p. 23p.

145 Al 2-lea Raport National pt. Romania, p. 40.

67

judecătorului, de a schimba tradițiile depășite și de a forma o practică liberală privind

modul în care sunt tratați suspecții în așteptarea procesului.

7. Aspecte Europene

7.1. Consiliul Europei

7.1.1. Conventia Europeana si jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului

Cadrul nostru normativ comun este Convenția europeană a drepturilor omului și

valorile sale fundamentale și garanțiile. Desigur, standarde comparabile pot fi găsite

în dispozițiile constituționale interne sau în statutul intern, cum ar fi codurile de

procedură penală; adesea cerințele interne depășesc cerințele CEDO. Cu toate acestea,

cercetătorii comparativi au avut marele privilegiu de a avea un astfel de cadru teoretic

și o mulțime de materiale sub forma jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor

Omului.

În cadrul cercetării noastre, am analizat impactul jurisprudenței și al standardelor

stabilite de CEDO și de alte organisme ale Consiliului Europei (și anume CPT -

Comitetul Consiliului Europei pentru Prevenirea Torturii şi a Pedepselor şi a Trata-

mentelor Inumane sau Degradante ) pentru țările participante. Această influență a

jurisprudenței a fost menționată deja în acest raport de câteva ori și este importantă

pentru toate acestea; reprezintă întregul domeniu al problemelor relevante privind

drepturile omului în materie de AP : de exemplu, Austria a fost condamnată din cauza

unei supravegheri nejustificate a comunicării dintre apărător și inculpat.146 Belgia a

fost afectată ca primă țară printr-o decizie referitoare la accesul insuficient la dosarele

cauzei în chestiuni privind AP;147 mai târziu, cazul Salduz împotriva Turciei a fost

important și a subliniat în cauza Bouglame despre accesul avocaților la interogatoriile

poliției;148 în cele din urmă, Belgia a fost condamnată din cauza condițiilor inumane

146 CEDO, 1 January 2001 – 24430/94 (Lanz ./. Austria).

147 CEDO, 30 march 1989 - 10444/83 (Lamy ./. Belgium).

148 CEDO, 27 November 2008 - 36391/02 (Salduz ./. Turkeyîn cauza Bouglame, Belgia nu a fost condamnată pentru că reclamantul a fost achitat ulterior, însă instanța a repetat caracterul indispensabil al accesului timpuriu la un avocat , CEDO, 2 March 2010 - 16147/08 (Bouglame ./. Belgium).

68

ale închisorii care, de asemenea, au afectat, în unele cazuri, deținuții aflati in perioada

preliminara judecati .149 Germania a fost condamnată de CEDO, în ambele cazuri de

mai multe ori, din cauza accesului insuficient la dosare150 și a duratei de detenție

inacceptabile.151 Cazurile lituaniene s-au ocupat, de exemplu, de procesul de luare a

deciziilor în cazul unor faze de DTP foarte lungi, în care nu s-au dat motive întemeiate

pentru prelungirea detenției, 152 cu condiții inumane de detenție 153 sau cu acces

insuficient la dosare.154 În ceea ce privește Olanda , CEDO a abordat în mod critic

"ordinea juridică șocată" ca unic motiv pentru detenție: deși este acceptată în general

în condiții stricte, nu a fost cazul în speță.155 România a fost condamnată, de exemplu,

într-un caz în care (în conformitate cu legislația veche) detenția nu a fost comandată

de un judecător independent și, mai recent, din cauza condițiilor inumane ale

închisorii.156

Numai Irlanda nu a fost niciodată condamnată de Curte în chestiuni legate de AP.157

Interesant este că CEDO a jucat un rol în momentul în care dispozițiile legale privind

AP au fost modificate, iar AP în scopuri preventive a fost introdus în 1996: în timpul

dezbaterii politicii penale care a precedat această schimbare în 1996 (care a făcut

necesară o modificare a constituției)reforma a fost partial justificata prin art. 5 (1)

litera c CEDO, care permite în mod explicit "arestarea sau detenția legală [...] necesare

pentru a împiedica săvârșirea unei infracțiuni".

7.1.2. Recomandari ale Consiliului Europei

149 CEDO, 25 November 2014 – 64682/12 (Vasilescu ./. Belgium).

150 CEDO, 13 February 2001 - 24479/94 (Lietzow ./. Germany) si , din aceeasi zi , 23541/94 (Garcia Alva ./. Germany); CEDO, 5 July 2001 - 38321/97 (Erdem ./. Germany).

151 De ex. CEDO, 9 July 2015 - 8824/09 und 42836/12 (El Khoury ./. Germany).

152 CEDO, 21 March 2002 – 47679/99 (Staŝaitis ./. Lithuania).

153 CEDO, 18 November 2008 - 871/02 (Savenkovas ./. Lithuania).

154 CEDO, 19 Januar 2016 - 1886/06 (Albrechtas ./. Lithuania).

155 CEDO, 9 December 2014 - 15911/08 (Geisterfer ./. The Netherlands).

156 CEDO, 3 June 2003 – 33343/96 (Pantea ./. Romania); CEDO, 28 April 2015 - 54539/12 (Cojan ./. Romania).

157 Interesant ca primul caz CEDO ref la APera un caz irlandez (CEDO, 1 July 1961 – 332/57 [Lawless./. Ireland, Nr. 3]); Irlanda nu a fost condamnată deoarece Curtea a acceptat o restricție a drepturilor suspectului din cauza unei urgențe publice declarate care amenință viața națiunii; suspectul era membru al IRA .

69

Un impact mai mare asupra politicii penale este atribuit activităților Comitetului

pentru prevenirea torturii (CPT) al Consiliului Europei, care vizitează toate locurile de

detenție din statele membre ale Consiliului Europei și raportează problemele sau

posibilele riscuri cu privire la art. 3 CEDO. Toate rapoartele de țară ale CPT sunt (sau

au fost pentru vizitele anterioare) critice în ceea ce privește condițiile de detenție în AP

(inclusiv în Irlanda).158 Pe lângă rapoartele privind vizitele de țară, CPT publică de

asemenea rapoartele generale și "standardele CPT". În ambele, practica AP în Europa

este descrisă ca fiind problematică în multe tari , sau în unele aspecte în toate țările.

CPT este deosebit de critic în ceea ce privește posibilitățile restranse de activitati în

afara celulelor pentru deținuții aflați în stare de arest preventiv: "[...], deținuții nu pot

fi pur și simplu lăsați să zaca timp de săptămâni, posibil luni, blocați în celule

indiferent de condițiile materiale ce ar putea fi în interiorul celulelor ".159 Recent,

Comitetul a declarat:" În timpul vizitelor în închisorile din întreaga Europă, CPT a

constatat de multe ori că deținuții sunt ținuti în condiții foarte proaste și într-un regim

sărac." Prin urmare, „ indeamna cele 47 state membre ale Consiliului Europei să

utilizeze detenția preventivă doar ca o măsură de ultimă instanță și să ofere deținuților

de arest preventiv condiții de detenție adecvate ".160

Aceasta înseamnă că în toate țările reprezentate în acest studiu s-au constatat încălcări

ale drepturilor omului în ceea ce privește AP care nu au fost soluționate în cadrul

sistemului judiciar din țară. Ca o consecință, uneori practica a trebuit să fie schimbată

în mod corespunzător, uneori chiar și legislația. Cu toate acestea, în interviurile

noastre, acest lucru nu a avut vreun rol - de obicei practicanții individuali nu se simt

afectați de aceste decizii și standarde,161 uneori a reiesit ideea că garanțiile interne au

fost suficiente și că garanțiile suplimentare (de exemplu prin instrucțiuni și traduceri)

a făcut lucrurile mai complicate.162 Cu toate acestea, practicanții din România cat și din

158 Toate rapoartele de țară și alte documente pot fi accesate pe site-ul web al CPT , www.coe.cpt.int.

159 Din procedurile standard CPT .

160 Al 26-lea raport general al CPT, 2016, p. 31.

161 A se vedea, de asemenea, rezultatele cercetărilor efectuate de Fair Trials International,

https://www.fairtrials.org/campaigns/pre-trial-detention/pre-trial-detention-in-europe/

162 Vezi de ex. al 2-lea raport national pt Germania , p. 88.

70

Lituania 163 au considerat un progres utilizarea mai restrictive a AP conform

jurisprudenței CEDO. Având în vedere scăderea semnificativă a numărului de deținuți

aflați în judecată în cele două țări, acest impact trebuie subliniat.

6.2. Uniunea Europeana

6.2.1. Introducere

Cooperarea europeană în domeniul justiției penale este un proces gradual și este

influențată de diferiți factori cum ar fi: globalizarea criminalității și a structurilor de

criminalitate, scăderea frontierelor interne dintre statele membre (mai ales după anii

80), dezvoltarea pieței interne a UE, legislația etc. Negocierile dintre statele membre

privind competența comunitară în domeniul dreptului penal s-au încheiat cu un

compromis formulat în Tratatul de la Maastricht (1993). A fost pentru prima dată când

Tratatul a stabilit competența Uniunii în domeniul justiției și al afacerilor interne (așa-

numitul "pilon al treilea"), inclusiv cooperarea judiciară în materie penală, cooperarea

polițienească, cooperarea vamală și așa mai departe. În 1999, Tratatul de la

Amsterdam a redenumit și a reformat acest pilon în "cooperarea polițienească și

judiciară în materie penală" și a introdus, de asemenea, un instrument foarte puternic

pentru cooperarea UE - deciziile-cadru. Principiul care stă la baza deciziilor-cadru este

că statele membre sunt obligate din punct de vedere al rezultatelor, dar sunt libere să-

și determine propriile modalități de punere în aplicare, în funcție de tradițiile sau

arhitecturile lor instituționale. Prin urmare, deciziile-cadru trebuie transpuse în

legislațiile naționale înainte de a deveni active. Principiul încrederii reciproce este un

alt principiu fundamental al cooperării judiciare și înseamnă că o decizie pronunțată

în cursul procedurii penale dintr-un stat membru este respectată și aplicată în celelalte

26 de state.

Printre deciziile-cadru care aparțin "liberei circulații" a familiei justiției penale, două

sunt de interes special pentru cercetarea noastră: Decizia-cadru 2002/584 / JAI

privind mandatul european de arestare (EAW);164 și Decizia-cadru 2009/829 / JAI

privind aplicarea, între statele membre ale Uniunii Europene, a principiului

163 Al 2-lea Raport National pt.Romania, p. 19; Al 2-lea Raport National pt. Lituania, p. 40.

164 Decizia-cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre - Declarații ale anumitor state membre cu privire la adoptarea deciziei-cadru [2002] JO L 190/1.

71

recunoașterii reciproce a deciziilor privind măsurile de supraveghere judiciară ca

alternativă la detenția provizorie (denumită în continuare Ordinul european de

supraveghere sau ESO).165

Trebuie menționat că între timp Uniunea Europeană a stabilit standarde și în ceea ce

privește drepturile suspecților, deoarece acest aspect poate fi un aspect important

pentru recunoașterea reciprocă și încrederea reciprocă. Ca urmare a unei "foi de

parcurs privind drepturile procedurale", între timp șase directive privind interpretarea

și traducerea, dreptul la informare, asistența juridică, dreptul la accesul la un avocat în

cadrul procedurilor penale și dreptul de a comunica după arest și garanțiile

procedurale aplicabile copilului inculpat au fost adoptate și parțial transpuse în

legislația națională. 166 O parte din acestea sunt importante și în ceea ce privește

aspectele AP , deoarece ele întăresc, de exemplu, drepturile de apărare (a se vedea, de

exemplu, capitolul 3.3 din prezentul raport).

6.2.2. Deciziile- cadru

Decizia-cadru 2002/584 / JAI privind mandatul european de arestare (denumită în

continuare "EAW" - MAE) este cea mai populară decizie-cadru în UE cel puțin în

materie penală. Pe scurt, MEA este o procedură simplificată de predare judiciară

165 Decizia-cadru 2009/829 / JAI a Consiliului din 23 octombrie 2009 privind aplicarea, între statele membre ale Uniunii Europene, a principiului recunoașterii reciproce a deciziilor privind măsurile de supraveghere judiciară ca alternativă la detenția provizorie [2009] JO L 294/20

166 Directiva (UE) 2016/1919 a Parlamentului European și a Consiliului din 26 octombrie 2016 privind asistența juridică acordată persoanelor suspectate și acuzate în cadrul procedurilor penale și persoanelor solicitate în cadrul procedurii mandatului european de arestare; Directiva (UE) 2016/343 a Parlamentului European și a Consiliului din 9 martie 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție și a dreptului de a participa la proces în cadrul procedurilor penale; Directiva (UE) 2016/800 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2016 privind garanțiile procedurale aplicabile copiilor care sunt suspectați sau acuzați în cadrul procedurilor penale; Directiva 2010/64 / UE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 octombrie 2010 privind dreptul la interpretare și traducere în cadrul procedurilor penale; Directiva 2012/13 / UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2012 privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale; Directiva 2013/48 / UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2013 privind dreptul de acces la un avocat în cadrul procedurilor penale și al procedurii mandatului european de arestare și privind dreptul de a informa terțul cu privire la privarea de libertate și să comunice cu terțe persoane și cu autoritățile consulare în timp ce sunt private de libertate.

72

transfrontalieră prin care o persoană poate fi predată în scopul urmăririi penale sau

executării unei pedepse sau a unei măsuri de arest unui un alt stat membru al UE. Ca

urmare a procedurilor de extrădare complicate și de lungă durată, EAW a prevăzut

termenele stricte ale procedurii (60 de zile fără consimțământul persoanei, 10 zile cu

consimțământul persoanei), a suspendat verificarea dublei criminalitati pentru 32 de

categorii de infracțiuni atât timp cât sunt pedepsite cu închisoare de cel puțin 3 ani în

statul emitent, au introdus anumite garanții și au limitat numărul de motive de refuz.

Din 2005, numărul de mandate emise în UE a crescut de la 6.894 la 16.144 în 2015.167

După cum se menționează în capitolul introductiv, una dintre problemele majore ale

sistemelor de justiție penală din Europa este reprezentarea excesivă a străinilor în

închisorile europene. Un motiv în spatele acestei realități este lipsa de alternative

disponibile pentru AP pentru acest grup de infractori. Mandatul european de arestare

este uneori văzut ca o modalitate de a depăși această problemă cel puțin pentru acei

infractori care locuiesc legal într-un alt stat al UE decât statul care efectuează

urmărirea penală - în principiu ar trebui să fie posibilă convocarea acestora și dacă nu

apar la proces, să se emită un mandat de arestare, în loc să-i rețină în țara respectivă.168

ESO a fost adoptată tocmai pentru a răspunde la această problemă. Prin utilizarea

acestei decizii, este de așteptat ca sistemul judiciar să trateze nerezidenții (care au o

reședință fixă într-un alt stat UE) în același mod ca și rezidenții, prin deschiderea

alternativelor pentru detenția provizorie pentru toată lumea. Ca și MEA, ESO se

bazează pe aceeași procedură de transmitere a certificatului împreună cu documentele

justificative din statul emitent către statul de executare. Persoana poate fi transferată

pentru supraveghere în statul membru în care își are reședința legală și obișnuită.

Transferul este, de asemenea, posibil unui stat terț, dar numai dacă acest stat membru

este de acord cu această procedură.

Pentru a facilita comunicarea între statele membre, DC prevede instituirea unei

autorități centrale competente în fiecare stat membru. Prin urmare, certificatul va fi

167 Sursa : https://e-justice.europa.eu/content_european_arrest_warrant-90-en.do Retrieved at: 26.01.2018.

168 Pentru problemele legale de a emitre a unui mandat de arestare în aceste cazuri, de exemplu, în Germany see Morgenstern 2018, Die Untersuchungshaft, Baden-Baden: Nomos, p. 508.

73

transmis autorității competente din statul emitent către autoritatea competentă din

statul de executare. Articolul 8 din ESO prevede că cel puțin următoarele măsuri de

supraveghere sunt supravegheate de către toate statele membre:

a) obligația persoanei de a informa autoritatea competentă din statul de

executare cu privire la orice schimbare de reședință, în special în scopul primirii unei

citații pentru a participa la o audiere sau la un proces în cursul procedurilor penale;

b) obligația de a nu intra în anumite localități, locuri sau zone definite în statul

emitent sau în statul de executare;

c) obligația de a rămâne într-un anumit loc, după caz, în timpul stabilit

d) o obligație care să conțină limitări privind părăsirea teritoriului statului

executant

e) obligația de a se prezenta la o anumită dată, la anumite intervale, o anumită

autoritate;

f) obligația de a evita contactul cu anumite persoane în legătură cu infracțiunea

(infracțiunile) presupusă săvârșită.

În cazul în care natura măsurii de supraveghere judiciară este incompatibilă cu legea

statului de executare pentru aceeași infracțiune, măsura poate fi adaptată, dar

rezultatul trebuie să fie cât mai apropiat posibil de decizia inițială și niciodată mai rău

pentru persoana respectivă. Spre deosebire de MEA, în cazul în care nu este necesar

întotdeauna acordul pentru predare, ESO prevede că transferul poate avea loc numai

cu consimțământul persoanei.

Deși legea care reglementează monitorizarea măsurilor de supraveghere judiciară intră

sub autoritatea statului de executare, toate deciziile ulterioare sunt luate de statul

emitent: reînnoirea, revizuirea sau retragerea, modificarea, emiterea unui mandat de

arestare sau orice altă hotărâre judecătorească executorie având același efect. Ca și în

procedura EAW, ESO prevede aceeași suspendare a verificării dublei incriminări și

aproape aceleași motive de refuz.

74

În baza site-ului web al Rețelei Judiciare Europene, Irlanda este singura țară care nu a

transpus încă ESO169 în legislația națională. Cu toate acestea, utilizarea ESO în UE este

încă la început. De exemplu, în Țările de Jos au fost înregistrate 16 cazuri în curs și 18

cazuri de ieșire din momentul transpunerii până în septembrie 2017; în Germania au

fost menționate două cazuri în timpul cercetărilor noastre.170

6.2.3. Utilizarea deciziilor cadru in studiul nostru

În ceea ce privește mandatul european de arestare, se pare că există un larg consens

între participanții la studiul nostru. EAW funcționează foarte bine în aproape toate

jurisdicțiile și contribuie în mod semnificativ la realizarea "Europe without borders"

(răspunsuri pozitive în special din partea LT și RO). 171 Cu toate acestea, trebuie

menționat faptul că mai mulți respondenți din studiul nostru au exprimat rezerve față

de posibilitatea de a evita AP prin aplicarea MEA așa cum este descris mai sus (BE,

DE, impresii mixte în Olanda).172 Alți participanți din diferite jurisdicții au menționat

și unele dificultăți, uneori localizate în anumite jurisdicții. De exemplu, țări precum

Anglia și Țara Galilor, Franța, Malta sau Cipru au fost menționate de mai multe ori ca

proceduri destul de îndelungate sau cerând anumite garanții din partea statelor

executante înainte de predare. Procedura îndelungată apare în anumite jurisdicții, în

principal datorită procedurilor de apel sau de audiere care pot fi exercitate de către

suspecți sau condamnați.

Carantinele cerute de unele jurisdicții în legătură cu predarea unei persoane ar trebui

plasate în contextul hotărârii Curții Europene de Justiție Aranyosi și Caldararu, 173 care

prevede că atunci când se decide cu privire la MEA, autoritățile judiciare din statul

169 Sursa : https://www.ejn-crimjust.europa.eu/ejn/libcategories.aspx?Id=39 Retrieved at 26.01.2018.

170 Pt.For NL: Beun, M. (2017) Prezentarea la Conferinta la intalnirea expertilor CEP 26 Septembrie 2017; pt. Germania vezi al 2-lea raport national pt Germania , p. 99.

171 Al 2-lea Raport National pt. Lituania, p. 40; Al 2-lea Raport National pt. Romania, p. 40 pp.

172 Al 2-lea Raport National pt. Belgia (repondenti flamanzi ), p. 62, din partea respondenților din Valonia au fost raportate mai puține probleme, (p. 47); Al 2-lea Raport National pt. Germania, p. 98; Al 2-lea Raport National pt. Olanda , p. 75.

173 EUGH Aktenzeichen C-404/15 u. EUGH Aktenzeichen C-659/15 PPU (Aranyosi u. Căldăraru), ECLI:EU:C:2016:198, available at:

http://curia.europa.eu/juris/document/document.jsf?text=&docid=175547&pageIndex=0&doclang=EN&mode=lst&dir=&occ=first&part=1&cid=185162, last retrieved 29 January 2018.

75

emitent ar trebui să evalueze " riscul real de tratamente inumane sau degradante " în

statul de executare. În timp ce Curtea Europeană de Justiție părea să prioritizeze

cooperarea europeană în conformitate cu principiul recunoașterii reciproce și nu a

acceptat respingerea MEA din cauza problemelor legate de drepturile omului,

jurisprudența repetată a Curții Europene a Drepturilor Omului a identificat

tratamentul inuman și degradant al deținuților din cauza condițiilor de detenție (a se

vedea 6.1) care a condus la această judecată.

Un alt set de dificultăți este legat de informațiile insuficiente la dispoziția judecătorilor

înainte de luarea deciziei. De exemplu, atunci când se evaluează riscul de a se sustrage,

unii procurori din Olanda ar dori să aibă mai multe informații despre fundalul social

al persoanei sau despre faptul dacă persoana are un loc de muncă sau alte legături în

Olanda. Un alt grup, în general, părea să nu fie dispus să folosească mijloace de

cooperare, cum ar fi, de exemplu, unele observații critice ale avocaților germani de

apărare care indică faptul că aceștia s-au plâns de judecători care nu doresc și de

judecători eurosceptici:174

"[...] de fiecare dată când vorbești despre o Europă unificată, dar când te uiți la

deciziile judecătorilor de detenție, vei găsi adesea suficiente mandate de arestare

spunând" El nu are o locuință fixă în Republica Federală Germania "și apoi nu este

îngrijorat de faptul că această persoană are de 20 de aniaceeasi adresa în țara

vecină Polonia, pentru că este prea leneș și prea confortabil sau prea delicat pentru

a respecta acest lucru și pentru a obține această informație"175(Interviu 26, Avocat,

Germania).

Odata mentionate aceste obstacole, ar trebui să subliniem faptul că majoritatea

participanților la studiul nostru au subliniat că sunt marginali sau ar putea fi

considerați ca zone de îmbunătățire. MEA a fost de obicei percepută ca un instrument

eficient și fiabil pentru cooperarea europeană.

174 Al 2-lea Raport National pt. Germania, p. 99 pp.

175 „[…], dass bei jeder Gelegenheit vom geeinten Europa geredet wird, wenn es aber um Haftrichterentscheidungen geht, dann finden sie oft genug Haftbefehle in XY in denen steht, "Er hat in der Bundesrepublik keinen festen Wohnsitz", dann ist es piepsegal, ob der Mensch im Nachbarland Polen seit 20 Jahren unter der gleichen Anschrift gemeldet ist, weil sie zu faul und zu bequem oder zu fein sind, das zu respektieren oder da Auskünfte einzuholen.“

76

Dacă MEA a fost descris în toate jurisdicțiile drept un succes, nu același lucru se aplică

și ESO. În majoritatea jurisdicțiilor, ESO este greu de cunoscut de către părțile

interesate și este foarte rar utilizat în practică. În cele mai multe cazuri, această

realitate poate fi explicată prin noutatea instrumentului. În Belgia, de exemplu, până

la interviuri, decizia de la Roma nici macar nu a fost transpusă în legislația națională.

În celelalte, FD a fost adoptată doar de un an sau doi ani maximum. Cu toate acestea,

majoritatea participanților nu au menționat nicio campanie de instruire sau altă

campanie de conștientizare sistematică pentru a promova această decizie. În acest

sens, Olanda ar putea fi un bun exemplu de urmat. După cum se menționează în art. 7

din FD, Olanda au desemnat o singură autoritate centrală competentă - Procuratura

Publică / Centrul pentru asistență internațională în materie penală (CILA). CILA

procesează toate cererile de intrare și ieșire ale ESO și decide în mod independent cu

privire la cererile primite.

Poverile administrative și presiunea temporală au fost menționate ca obstacole în

multe jurisdicții (Austria, Lituania, Irlanda):

"Există lucruri mai importante decât să mă așez la muncă suplimentară și cu eforturi

și întârzieri extraordinare (...) Prefer să urmez ordinea de accelerare și să rezolv

cazul săptămâna viitoare și lucrurile se fac" (Judecătorul 11 Austria)

sau

“sunt descurajata de toata aceasta birocraţie” ” (interviu 10, Judecator Germania)

Într-adevăr, majoritatea procurorilor și judecătorilor și-au exprimat îngrijorarea cu

privire la timpul disponibil în faza de investigație. Luarea opțiunii ESO pare să adauge

o presiune și mai mare pe timpul scurt disponibil și pe celelalte resurse. De exemplu,

asigurarea traducerii nu este întotdeauna simplă; înseamnă timp și resurse financiare.

Prin urmare, în locul impunerii ESO, unii judecători au declarat că vor urma o

procedură accelerată și vor promova sentința cât mai curând posibil. Evident, acesta

este cazul în cazuri destul de ușoare. În cazuri mai complicate, în cazul în care trebuie

colectate probe din mai multe jurisdicții sau dacă sunt implicați mai mulți infractori,

77

această procedură rapidă nu este posibilă. Cazuri precum traficul de droguri sau

traficul de ființe umane par a fi candidații potriviți pentru utilizarea ESO. Datorită

timpului necesar în aceste cazuri, procuratura sau judecătorul ar putea folosi ESO

pentru a permite suspecților să se întoarcă în țările lor de origine sub un anumit control

care ar asigura prezența acestora în instanță atunci când este necesar. O altă alternativă

la ESO menționată de unii participanți este garanția financiară (LT, DE). În loc să

urmeze o procedură destul de lungă și birocratică, unii judecători preferă să impună

cauțiune sau garanție financiară. Această procedură pare să fie mai rapidă și sub

controlul sistemului judiciar din statul emitent.

Lipsa controlului sau lipsa de informații privind modul în care ordinul de supraveghere

este efectuat în alte jurisdicții au fost și alte obstacole menționate în unele rapoarte de

țară (IE, BE, AT). Faptul că aceste informații nu sunt ușor accesibile face ca unii

judecători să fie fericiți că am o persoană aici la fața locului "(judecător 16 DE). Lipsa

informațiilor poate duce, în unele cazuri, la lipsa de încredere în modul în care

condițiile ar fi monitorizate într-o altă țară (IE, AT). În mod similar, lipsa informațiilor

despre modul în care celelalte țări implementează supravegherea poate provoca teama

de a se sustrage:

"Cum se poate garanta că se întoarce la proces, asta e cel mai probabil nu va face.

Asta e total nerealist "(Procuratura 7 Austria).

În ansamblu, ESO a declanșat răspunsuri mixte. Mai există încă mulți practicanți care

nici macar nu cunosc acest mecanism european. Ar putea funcționa în cazuri mai

complexe, care necesită activități de investigație lungi. Pentru a îmbunătăți

funcționarea ESO, participanții au sugerat autorităților naționale sau judiciare să

desfășoare campanii de sensibilizare sistematică. Sunt necesare, de asemenea,

informații privind modul în care fiecare jurisdicție construiește și implementează

măsurile de supraveghere judiciară. Aceste informații ar trebui să fie ușor accesibile -

eventual pe site-ul Rețelei Judiciare Europene - și actualizate periodic. Autoritățile

centrale naționale ar trebui să fie atribuite în fiecare stat membru al UE și să aibă un

rol mai activ în promovarea și coordonarea implementării ESO. Probabil ar trebui să

se efectueze mai multe cercetări privind punerea în aplicare a ESO după câțiva ani de

la punerea sa în aplicare pentru a identifica blocajele. Rezultatele acestei cercetări ar

78

trebui să fie ușor accesibile sistemului judiciar pentru a-și bloca încrederea în

cooperarea transfrontalieră.

Deși ESO este la început, există țări care au început să o utilizeze. După cum s-a

menționat mai sus, Olanda reprezintă un bun exemplu în această direcție. Unul dintre

participanții olandezi la al doilea atelier de lucru de la Bruxelles a solicitat cu succes

utilizarea unui ESO pentru clientul său. El a explicat că a depus un efort destul de mare

pentru a explica mecanismul judecătorilor - in scris si verbal -, astfel că cele mai

importante mijloace pentru realizarea unei mai bune implementări ar fi "batandu-i la

cap pe avocații apărării". 176 Încă o dată, Irlanda - care încă trebuie să transpuna

decizia-cadru privind ESO în legislația națională - prezintă modalități informale

constructive de abordare a problemei de fapt: În timp ce există o ignoranță sau o

rezervă în ceea ce privește ESO, respondenții au menționat cazuri în care persoanele

din afara Irlandei l-i sa acordat cauțiune și le-a fost permis să se întoarcă în altă țară,

cu soluții informale, "creative", dezvoltate pentru a aborda problema monitorizării și

conformității. Această posibilitate a fost dezvoltată în special cu privire la inculpații

britanici din Irlanda de Nord, dar arată că AP poate fi evitată în acest fel odată ce au

fost stabilite anumite practici și există dorința de a evita detenția în acest mod.

7. Concluzii

7.2. Desfasurarea cercetarii comparative asupra AP si a cautiunii

Studiul nostru comparativ cu privire la AP reprezintă un pas în plus spre extinderea

cunoștințelor privind sistemele de justiție penală din Europa, pentru schimbul de

opinii și argumente și pentru promovarea unei mai bune înțelegeri a modalităților re-

spective de abordare a problemei. De asemenea, ne-a făcut să reflectăm asupra pro-

priilor noastre sisteme. Compararea unei constructii legale și a punerii sale în practică

înseamnă atât detectarea diferențelor, cât și evidențierea similitudinilor - care pre-

domină asupra celeilalte, uneori este o chestiune comparabilă cu problema dacă sticla

este pe jumătate plină sau pe jumătate goală. Cu baza normativă comună în CEDO,

176 După primul nostru atelier de lucru de la Berlin, am auzit de la un alt participant că nu a obținut același lucru pentru clientul său din Germania și că judecătorii nu erau gata să ia în considerare această opțiune.

79

cadrul legal a arătat cu siguranță multe asemănări. Întrucât respondenții noștri au fost

de acord că în țările participante, în majoritatea cazurilor, nu cadrul juridic, dar prac-

tica prezintă deficiente, diferențele au fost mai greu de stabilit și, adesea, nu au putut

fi înțelese decat cu o mulțime de informații in context care rezultă din schimbul con-

stant dintre parteneri. Este important de remarcat faptul că, pe lângă diferențele vi-

zibile sau problemele și soluțiile comparabile, abordarea calitativă a cercetării noastre

ar putea arăta că în toate țările există o variație considerabilă a abordărilor factorilor

de decizie într-o anumită privință, cel mai bine explicată prin discreția pe care o au în

toate țările noastre.

În ceea ce privește aspectele mai practice, am observat o lipsă deplorabilă de statistici

adecvate - nu numai că statisticile europene există doar într-o măsură limitată

(activitatea desfășurată în numele Consiliului Europei cu prelucrarea datelor SPACE

fiind de o valoare enormă), statisticile naționale sunt în unele țări rare în cel mai bun

caz. Uniunea Europeană nu oferă niciun material suplimentar, deși politica penală

bazată pe dovezi ar trebui să poată fi construită pe date fiabile, atât la nivel național,

cât și la nivel european.

Unul dintre obiectivele explicite ale acestui studiu a fost acela de a conecta cercetarea

și practica și de a sprijini acei factori de decizie care se implică tot mai mult în cazuri

transfrontaliere și de multe ori se plâng - în toate țările implicate - de problemele din

acest domeniu. De asemenea, am sperat să creăm schimburi și chiar rețele între

practicieni din toate țările care se confruntă adesea cu același tip de probleme, atât la

nivel național, cât și la nivel transfrontalier. De asemenea, am dorit să interacționăm

cu practicienii în timpul cercetărilor noastre și să ne alimentam opinia cu privire la

constatările preliminare. Prin urmare, am invitat judecătorii, procurorii și avocații

apărării la trei workshop-uri de o zi, cu diferite focus-grupuri și subiecte de interes.

Aceste ateliere s-au dovedit a fi foarte utile pentru noi, în special pentru a înțelege

aspecte ale culturilor și tradiției legale. Conform feedback-ului dat, au fost, de

asemenea, foarte interesante și fructuoase pentru participanții la practică. Cu toate

acestea, am fost surprinși de cât de greu a fost convingerea practicanților de a participa

- volumul mare de muncă poate fi un motiv, o anumită ignoranță față de evenimentele

de formare o a doua și scepticismul față de chestiunile europene și străine este al

treilea. Un obstacol real pentru unii care și-au exprimat interesul era lipsa de

cunoaștere a limbii engleze. Această problemă uneori poate fi subestimată de cele

folosite pentru limba engleză ca limbă de lucru, dar este semnificativă în special în

80

rândul participanților mai vechi (potențiali) din Germania (de Est), Austria, România

sau Lituania. Serviciile de traducere ar fi putut atrage mai mulți participanți.

7.3. Rațiuni si motivari in deciziile de AP

Reglementările și definițiile legale referitoare la DTP oferă un cadru pentru

implementarea practică, desigur, direcționând practica, dar numai într-o oarecare

măsură. Practica actuală apare în mod special determinată de o cultură juridică

predominantă, o largă marjă de discreție a decidenților, precum și de evoluțiile și

preocupările societale. Țările care se concentrează asupra aspectelor preventive în

practica lor fata de AP par să aibă rate destul de ridicate ale AP . Analizand aceasta

situatie pare să existe riscul ca ratele PTD să crească mai degrabă decât să scadă. Cel

puțin șansele nu par a fi cele mai bune în ceea ce privește speranțele pentru reduceri.

Observăm schimbările sociale și legate de această percepție descrescătoare a

siguranței, care este folosită de partidele și grupurile politice care necesită prelungiri

ale măsurilor de control. Acest fapt dă naștere unor motive de îngrijorare că, în general,

motivele preventive pot dobândi importanță în practica DTP și că, prin urmare, ratele

de detenție pot crește. Chiar și în Irlanda, unde riscurile de recidivă sunt încă raportate

ca având relevanță subordonată, există indicii că acest motiv poate deveni influențat.

Exemple de evoluții juridice care nu au fost îndreptate, cel puțin, spre posibilităților

extinse de ordonare a PTD, au fost observate aproape în paralel în ultimii ani în ceea

ce privește furturile pe plan national în Germania, Irlanda, Olanda și Austria. De fapt,

aceste evoluții au fost motivate de motive preventive, deoarece talharii sunt

considerați cel mai adesea infractori recidivisti.

Luând în considerare definiția AP ca o excepție și o măsură de ultimo ratio , strategiile

care utilizează AP ca instrument de prevenire sunt cele mai sensibile. Având în vedere

aspectele descrise mai sus, pare extrem de important să se lucreze și să se consolideze

înțelegerea procurorilor și a judecătorilor cu privire la AP ca ultimo ratio. Cultura

juridică din Irlanda - care respinge noțiunile puternice de prevenire în ceea ce privește

AP - persistă până în prezent și nu a dus la o răsturnare a sistemului de justiție penală

sau a ratei criminalității. În afară de tradiția juridică diferită, toți actorii implicați din

Irlanda au exprimat o atitudine diferită, care permite prezumția în favoarea cauțiunii

de a ghida practica în realitate.

81

Am constatat un anumit grad de interschimbabilitate a motivelor de detenție și a

justificărilor prevăzute pentru acestea. Cercetările noastre arată că, pe lângă motivele

oficiale de detenție, există și motive ascunse și extrajudiciare care influențează

deciziile. În plus, unele rapoarte se referă, de asemenea, la argumente slabe. Practica

AP în majoritatea țărilor pare, prin urmare, oarecum arbitrară, neacordând suficientă

atenție principiului ultima ratio și a incalcarii drastice ale pentru drepturilor

personale in cazul AP. Știind despre persistența practicii nu presupunem că acest lucru

poate fi îmbunătățit prin directive sau schimbări legale. Aceasta solicită continuarea

eforturilor în ceea ce privește sensibilizarea și instruirea procurorului și a

judecătorilor. Bazându-se pe reflecții despre această practică, aceasta ar trebui

direcționată spre descurajarea motivațiilor ascunse, prin operaționalizarea adecvată a

principiului proporționalității și acordând atenție evaluării riscurilor factuale.

Există grupuri care pot fi remarcate ca se asteapta în mod regulat cu AP. Cetățenii

străini nu au un risc mai mare de detenție per se. Cu toate acestea, există anumite

grupuri de străini care, în mod sigur, par să aibă un risc mai mare decât alții, nu în

ultimul rând din cauza "condițiilor sociale precare" in care traiesc justificănd AP .

Dreptul penal nu poate rezolva inegalitățile sociale. Aplicarea acestuia ar trebui însă să

încerce să evite agravarea acestora. Dacă se ia în considerare în mod serios principiul

ultima ratio și principiul proporționalității, precum și dacă riscurile reale sunt evaluate

în profunzime, ne putem aștepta la puține motive să credem că anumite grupuri (de

cetățeni străini) sunt tratați diferit față de cetățeni. Există încă judecători și procurori

care sunt reticenți în a elibera suspecții naționali străini - și cetățenii altor state

membre ale UE - pentru că nu au încredere în cooperare sau în alte sisteme judiciare.

Având în vedere acest lucru, concluzionăm că continuă să existe nevoia de schimb, de

învățare și de relații reciproce, și nu în ultimul rând, de a atinge standarde comune.

7.4. Actorii si rolul lor

Procurorii au o importanța deosebita în toate țările, deoarece în toate țările, cu

excepția Irlandei, aceștia sunt cei care inițiază AP și, prin urmare, au un rol

determinativ de "filtrare". Deciziile procurorilor pot fi influențate de poliție, politică

(politică locală), presă și presiune socială, în timp ce, în același timp, judecătorii par să

aibă multă încredere în controlul aplicat de procuror. Cu unele excepții, în majoritatea

țărilor procurorii nu joacă un rol activ în aplicarea alternativelor la AP . Preferința lor

pare a fi de multe ori să rămână pe varianta sigură și să ceara AP. Prin urmare, orice

ambiție de a reduce utilizarea AP nu poate avea succes decât dacă procuratura este de

82

acord să aplice "autocontrolul" în această privință. Rolul său merită o atenție deosebită

în orice efort de reducere a AP în țările examinate. Este recomandabil să se efectueze

mai multe cercetări comparative asupra rolului procuraturii.

În calitate de arbitru final, judecătorul din toate țările joacă un rol decisiv în procesul

AP. Cu toate acestea, situația este mai nuanțată, cu rolul procurorului deosebit de

important în dinamica procesului de luare a deciziilor. Se pare că țările în care cultura

juridică implică o anumită "apropiere" între judecător și procuror, AP este mult mai

probabil să fie aplicată atunci când este solicitată. În toate țările, partenerii de interviu

și-au exprimat îngrijorarea cu privire la presa și presiunea politică asupra

judecătorilor.

O importanță deosebită o reprezintă reprezentarea timpurie și activă a avocaților

apărării. Avocații se regăsesc adesea într-un loc ingust , cu puțină informație, timp

limitat și resurse limitate. În timp ce rolul lor în unele dintre țările noastre eșantion a

fost consolidat în ultimii ani pentru a asigura mai bine calitatea instrumentelor și în

conformitate cu prescripțiile CEDO, acest rol mai important nu este lipsit de riscuri:

obligația de a furniza informații despre suspect și despre inițiativele privind

alternativele neprivative la AP pot fi transferate către acestea; în orice caz, aceștia

poartă o mare responsabilitate pentru evoluția cazului. Trebuie să fie clar că acest lucru

nu înseamnă că ceilalți actori implicați, în special judecători, sunt eliberați de

responsabilitățile lor în acest sens. Fără a aduce atingere legislației UE referitoare la

rolul lor, există destul de multe diferențe în țările în ceea ce privește schemele de

asistență juridică și în măsura în care avocații pot și / sau vor fi implicați în procedurile

preliminare. Totuși, este necesar să se pună mai mult accentul pe drepturile

procedurale privind asistența juridică acordată deținuților. Avocații apărării trebuie să

fie bine pregătiți și activi pentru a asigura o reprezentare eficientă a clienților lor.

Cinci dintre țările din această cercetare nu au un rol formal pentru personalul de

probațiune (Germania, Irlanda, România și Lituania și Austria) pentru a oferi

consultanță cu privire la caracterul adecvat al AP sau la efectuarea de anchete sociale

în faza pre-judecată, în timp ce două (Belgia, Olanda) prezinta acest rol. În Austria,

personalul de probațiune este activ în supravegherea sau sprijinul ca alternativă pentru

AP, totuși într-un număr limitat de cazuri. Cu toate acestea, a fost clar în toate țările

că, în special în ceea ce privește dependența de droguri și problemele legate de locuințe,

este nevoie de sprijin pentru persoanele acuzate. Cu toate acestea, au existat

preocupări raportate de mulți participanți că prezumția de nevinovăție ar putea fi

83

încălcată prin munca de probațiune. De asemenea, participanții au menționat frecvent

probleme practice, inclusiv presiunea timpului militând împotriva rapoartelor de

probațiune și încărcături excesive pentru personalul de probațiune. În mod interesant,

suspecții înșiși nu au fost abordați ca actori care au o mare influență asupra

procedurilor.

7.5. Alternativele la AP si masuri mai blande

În conformitate cu principiul subsidiarității, AP nu poate fi niciodată utilizată atunci

când o altă măsură, mai puțin severă, ar avea același efect. Acesta este motivul pentru

care au fost solicitate în unanimitate alternative adecvate față de AP, de asemenea și

de (mulți, dar nu toți) respondenți în cercetarea noastră. Cu toate acestea, aceste

opțiuni trebuie să fie utilizate ca alternative la AP și nu ca alternative la libertatea

nerestricționată (sau cauțiune necondiționată) în așteptarea procesului. În țările din

eșantionul nostru, găsim tradiții juridice destul de diferite în utilizarea alternativelor

față de AP. Dar chiar și în cadrul acestor contexte diferite putem afirma că deseori

alternativele față de AP sunt aplicate cu reticenta , iar AP este cerut în cazuri in care

ar functiona o anumita alternativa la AP.

Mai sunt încă progrese de facut în ceea ce privește măsurile mai puțin severe în

procedura de dinaintea procesului. Urmărind aceasta cercetare calitativa și

elaborarea informațiilor statistice adecvate este necesar informarea în mod

corespunzător despre practica actuală, relevarea necesităților dezvoltării, susținerea

evoluțiilor și, în final, sporirea încrederii practicanților în măsuri mai puțin severe.

Legat de acestea din urmă sunt, de asemenea, necesare îmbunătățiri în ceea ce privește

eficacitatea supravegherii. De fapt, este recomandată o mai bună implicare a serviciilor

de probațiune / sociale în procedurile AP, iar problemele organizaționale trebuie

rezolvate. Problemele organizatorice perturba adesea implementarea practică a

legislației, nu în ultimul rând și a inițiativelor care vizează promovarea utilizării

alternativelor față de AP. Evoluțiile cu privire la măsurile mai puțin severe solicită, de

asemenea, ca grupurile profesionale implicate în procedurile penale să poată avea la

un moment dat un loc de schimb de opinii și discuții asupra practicii (mai ales

judecătorii, procurorii, avocații apărării, ofițerii de probațiune , ofițeri de poliție). Nu

în ultimul rând, trebuie să se stimuleze reflecția aprofundată asupra interdependenței

dintre politicile sociale, politicile de migrație și politicile criminale. În sfârșit, cu toate

inițiativele și evoluțiile, trebuie să se țină seama de faptul că trebuie respectat

principiul proporționalității în utilizarea măsurilor alternative.

84

7.6. Aspecte procedurale si controlul detentiei

Audierile referitoare la retinere si cautiune în fața unui judecător sau a unei instanțe

constituie garanția esențială pentru drepturile suspecților după ce acesta este arestat.

Această cerință prevăzută la art. 5 I și III EctHR (și echivalentele naționale) este

îndeplinită în toate țările. Rezultatele interviului, totuși, au arătat că calitatea acestor

audieri și a procesului de luare a deciziilor, în general, lasă mult de dorit. Chiar dacă

factorii de decizie - procurorii care solicită un mandat de arestare (în Irlanda:

opunandu-se cauțiunii ) și judecătorii pentru ordonarea AP - par să faca fata relativ

bine in raport cu timpul și informațiile pe care le au în acel stadiu incipient al

procedurii; decizia se bazează pe foarte puține informații și trebuie făcută în timp

scurt; prea puțin timp, probabil, în raport cu impactul deciziei. Avocații apărării sunt

implicați într-o etapă chiar mai târzie și în timpul interviurilor noastre au explicat că

timpul lor de pregătire a fost prea mic pentru a putea efectiv influența deciziei în

această primă audiere în majoritatea cazurilor. Având în vedere intervalul de timp,

deseori doar câteva ore sau maximum de o zi lucrătoare, pentru factorii de decizie ca

să pregătească decizia AP sau a cauțiunii, o a doua audiere judiciară foarte rapidă, după

prima, pare a fi o idee bună. Constatările din singura țară din eșantionul nostru, care

prevede o astfel de decizie rapidă (Belgia, după 4 zile), nu sugerează că acest lucru

aduce o mare diferență în calitatea generală a procesului de luare a deciziilor, chiar

dacă ar fi mai mult timp a le pregati.

Inrudita cu chestiunea privind timpul de pregătire înainte de prima audiere, este can-

titatea de informații care pot fi colectate. Colectarea de informații relevante pentru și

împotriva AP este o obligație a tuturor părților implicate, în special pentru procurori

și judecători. Cu toate acestea, o altă caracteristică comună a constatărilor noastre de

cercetare a fost că responsabilitatea pentru colectarea de informații a fost adesea

schimbată, cel puțin în ceea ce privește informațiile personale și informațiile privind

circumstanțele sociale relevante (de exemplu locul de muncă, legăturile de familie etc.)

dincolo de cazierul judiciar: judecătorul s-au bazat pe materialul prezentat de poliție

sau de procuratură; procuratura a considerat că judecătorul trebuie să lucreze cu in-

formațiile și să vadă dacă consideră că este suficient (sau trebuie să ceară informații

mai relevante) - și, în sfârșit, când este implicat un avocat de apărare, această sarcină

este adesea a fost mutat la el sau ea.

Pe baza cercetării, putem presupune că amploarea și calitatea informațiilor

disponibile, în special în ceea ce privește persoana suspectului și condițiile sociale in

care traieste , determină în mare măsură calitatea deciziilor și a alegerii . Puținul timp

85

disponibil pentru prima decizie limitează în mod definitiv posibilitățile, dar sprijinirea

agențiilor de asistență socială (externe) (de exemplu, serviciile de probațiune, asistența

judiciară) - posibil incluzănd informații privind măsurile disponibile și adecvate care

să sprijine eliberarea (condiționată) - ar putea avea beneficii pentru îmbunătățirea în

acest sens. Chiar dacă astfel de rapoarte nu sunt finalizate pentru prima decizie, aceste

informații pot fi totuși valoroase pentru audierile de revizuire. Se pare cel puțin util să

se evalueze la nivel național dacă acest tip de asistență ar putea contribui la evitarea

mai frecventă a AP și la ceea ce ar fi necesar în această privință, iar dezbaterea nu ar

trebui să se refere numai la resurse: Având în vedere problemele care rezultă din AP

pentru suspecți, dar și costurile ridicate ale AP, astfel de cheltuieli vor fi bine investite

dacă se pot aștepta efecte pozitive.

În ceea ce privește importanța întâlnirii personale dintre suspect și judecător în prima

audiere, am primit opinii diferite în rezultatele nationale , cu exemple ocazionale de

bună practică a corectitudinii procedurale, care arată modul în care un suspect ar

trebui tratat ca un participant la procedură și nu ca obiect al luării deciziilor. În

unanimitate însă, am găsit ideea că dosarul reprezintă baza și instrumentul esențial

pentru luarea deciziilor, deoarece majoritatea informațiilor relevante asupra cazului și

persoana suspectului sunt conținute în dosar . Uneori chiar procesarea dosarelor între

instanță și procuratură este dificilă și duce la pierderea timpului (pe care o persoană îl

poate petrece în AP mai mult decât este necesar). Dar, pentru avocații apărării, această

problemă poate fi crucială, deoarece ei trebuie să completeze informația adesea foarte

subtilă a suspectului cu materialul pe care îl folosește sistemul judiciar; aceasta este o

chestiune a egalității armelor. În timp ce situația generală, conform majorității

respondenților noștri, s-a îmbunătățit și, de obicei, accesul la dosar nu mai este

refuzat, problemele practice de trimitere și primire sau copiere a dosarului reprezintă

în continuare o problemă, pot împiedica munca apărării și, din nou, persoana poate

sta în mod inutil în AP.

Pe lângă cerința de bază a audierii judecătorești, sprijinul avocatului apărării este cea

mai importantă măsură de garantie procedurală pentru suspecți, punând, după cum

s-a menționat anterior, destulă responsabilitate pentru ei. A treia măsură de

salvgardare sunt mecanismele de control judiciar al nevoii permanente de AP și a

duratei acestuia. În țările noastre, găsim o oarecare variație pentru aceste mecanisme

de revizuire cu privire la prima oportunitate, frecvența și întrebarea dacă acestea au

86

loc din oficiu sau la cerere. În orice caz, rolul avocaților este crucial. În timp ce mulți

respondenți au descris modul în care aceste revizuiri lasă mult de dorit în practică, ele

par a fi instrumente puternice pentru a scurta, cel puțin, perioadele de AP, pentru a

accelera procesul și pentru a permite tuturor părților implicate să discute - poate să

negocieze - opțiuni alternative. Adesea prima audiere de examinare este prima ocazie

de a vorbi despre caz, cu toate informațiile necesare pe masă. Prin urmare, este

recomandabilă o revizuire timpurie. Tema dacă mecanismele de apel care aduc cazul

în fata unei instanțe superioare au rezultate promitatoare, a fost discutată între

participanți; avocații apărării din mai multe țări au fost deseori reticenți din motive

tactice și de timp. Plângerile extraordinare de exemplu către instanța constituțională

sau organisme similare au fost uneori menționate ca jucand (sau au jucat) un rol

benefic în modelarea culturii juridice și, de obicei, o abordare îndreptată spre

conceptul ultima ratio.

7.7. Rezultatele vinietei

Ca instrument suplimentar pentru studiul nostru comparativ, am prezentat tuturor

procurorilor, judecătorilor și avocaților apărării o scurtă descriere a cazului (vinietă) și

am discutat cu ei despre modul în care ar răspunde la caz în conformitate cu o listă

extinsă de întrebări. Rapoartele naționale oferă o descriere (specifică țării) a vinietei

și întrebărilor, aici este suficientă descrierea generală a vinietei pe care am prezentat-

o judecătorilor.

Un bărbat în vârstă de 23 de ani este suspectat de efracție într-o casă la ora 3

noaptea, în timp ce proprietarii casei și fiica lor de 4 ani dormeau la etaj . Intră în

casă tăind geamul ușii de la intrare și deschide ușa. În dimineața următoare,

proprietarii au descoperit că au fost furate bijuterii prețioase, un laptop și bani, în

valoare de 3000 de euro. Poliția a identificat suspectul din înregistrările CCTV.

Suspectul este în prezent șomer și a fost condamnat acum doi ani cu amanarea

executarii sentintei . Aparent, el trăiește cu părinții săi.

Metodologia vinietei s-a dovedit a fi un instrument foarte util pentru studiul nostru

comparativ. Deși ne-am îndoit dacă ar trebui să folosim ambele instrumente

(chestionar și vinieta ) sau doar unul, folosirea ambelor instrumente a contribuit mult

la validitatea internă a cercetării noastre. Unii dintre noi au folosit vinieta ca "un

starter", care s-a dovedit a fi o modalitate buna de a castiga incredere (arata ca am stiut

despre ce vorbim) si "i-a facut pe oameni sa vorbeasca". Daca vinieta a fost folosita ca

o inchidere a conversațiile noastre, a funcționat ca un rezumat sau o verificare a ceea

ce s-a spus mai devreme și a dat energie nouă.

87

În reflecțiile și analizele noastre comparative, vinieta a servit ca un instrument pentru

a verifica și accentua punctele commune și diferențele pe care am crezut că le ob-

servăm. Pe scurt, concluziile noastre principale pot fi rezumate după cum urmează.

Hotărâtoare pentru decizia de a se aplica sau nu detenția preventiva a fost evaluarea

gravitatii infracțiunii în combinație cu natura infracțiunii anterioare. Combinația aces-

tor două elemente ar putea releva fie un risc de sustragere, fie un risc de recidivă.

Aceste două elemente au fost cântărite foarte diferit în Irlanda și, într-o mai mică

măsură, în Lituania, comparativ cu celelalte țări. Deși infracțiunea în sine a fost con-

siderată suficient de gravă în celelalte cinci țări, pentru a justifica utilizarea AP (în

funcție si de toate celelalte circumstanțe),177 ea a fost considerată relativ minoră în Ir-

landa și Lituania. Deoarece actul în sine nu a fost considerat suficient de grav, natura

și seriozitatea infracțiunii anterioare nu au avut importanță mare au fost considerate

ca s-au petrecut cu mult timp în urmă. În celelalte țări, însă, apariția unei infracțiuni

anterioare s-a dovedit a fi un factor decisiv în procesul de luare a deciziilor. În special,

factorii de decizie austrieci și germani au dorit să știe mai întâi dacă natura infracțiunii

anterioare era similară infracțiunii actuale, ceea ce ar face ca aplicarea AP să fie mai

probabilă. În Olanda s-a considerat important să se fi produs o infracțiune anterioară

(ceea ce ar putea susține un risc de recidivă), în timp ce natura infracțiunii era

considerată mai puțin relevantă. Doar trei dintre cei 24 de participanți din Irlanda au

declarat că AP va fi (probabil) dispusă în cazul descris, în timp ce niciun judecător nu

a ajuns la această concluzie. A fost clar că în celelalte țări răspunsurile erau mult mai

amestecate și mai condiționate. De asemenea, vinieta a descoperit câteva diferențe

interesante în ceea ce privește utilizarea alternativelor. În timp ce în Irlanda, Lituania

și Belgia au fost luate în considerare și utilizate imediat după arestare (din diferite

motive și în diferite contexte) alternative pentru AP, în alte țări au fost posibile și

alternative (în grade diferite), dar de obicei numai într-o etapă ulterioară. Acest lucru

ar putea avea totuși motive diferite. Constrângerile practice împiedicau utilizarea

imediată a alternativelor în toate țările, însă, în special, în Germania, respondenții au

subliniat contradicția pe care au experimentat-o cu acceptarea unui motiv pentru AP

(riscul de a se sustrage în special) și acceptarea unei alternative în același timp.

177 Cel puțin de către unii dintre practicienii chestionați din aceste țări

88

7.8. Aspecte Europene

În cadrul cercetării noastre, am analizat impactul jurisprudenței și al standardelor

stabilite de CEDO și de alte organisme ale Consiliului Europei (și anume CPT) pentru

țările participante. Această influență a jurisprudenței este importantă pentru toate

acestea - cu excepția Irlandei, care nu a fost niciodată condamnată de Curte în

chestiuni legate de AP. În multe dintre interviurile noastre, totuși, această influență nu

a jucat un rol - de obicei practicanții , la nivel individual, nu se simt afectați de aceste

decizii și standarde, câteodată a rezultat ca exista suficiente garantii nationale și că

garanțiile suplimentare (de exemplu instructiuni si traduceri) erau fost inutile și au

făcut lucrurile mai complicate. Cu toate acestea, practicanții din ambele tari, România

și Lituania au acordat în mod explicit progrese unei utilizari mai restrictive a AP în

jurisprudența CEDO. Având în vedere scăderea semnificativă a numărului de deținuți

preventic în cele două țări, acest impact trebuie subliniat.

În unele țări, numărul străinilor în AP este o mare preocupare; mulți dintre ei provin

din alte țări ale UE. Cu toate acestea, chestiunile transfrontaliere care afectează cazuri

concrete și care ar necesita o "acțiune transfrontalieră" pentru unii dintre partenerii

noștri de interviu, chiar și în cadrul UE, nu au fost de mare relevanță și ei păreau să

facă față acestei probleme. Pentru alții, totuși, a fost o chestiune importantă, în funcție

de țară și de regiunea în care lucrau. Mulți participanți implicați în studiul nostru au

recunoscut, direct sau indirect, că construcția Europei necesită instrumente eficiente

pentru cooperarea judiciară. Mandatul european de arestare a fost cunoscut tuturor și

a fost acceptat ca un instrument bine stabilit și care , în general, functioneaza.

Nu același lucru s-ar putea spune despre Ordinul european de supraveghere (ESO).

Instrumentul este încă nou în multe jurisdicții și există încă mulți reprezentanți ai

sistemului judiciar care nu cunosc potențialul său, mulți dintre respondenții noștri nu

au auzit niciodată de acesta. Cei care au avut ocazia să-l folosească par să-l considere

util, dar și consumator de timp și birocratic. Lipsa de informații cu privire la modul în

care alte jurisdicții aplica măsuri de supraveghere diferite, si varietatea măsurilor de

supraveghere contribuie la lipsa de încredere că monitorizarea va fi eficientă, iar ca

sustragerea va fi improbabilă. În acest context, unii judecători ar aplica mai degrabă o

garanție financiară sau ar accelera procesul și ar impune o sentință rapidă. Această

procedură poate fi posibilă în cazuri ușoare, dar nu în cele mai complicate. Ar putea

funcționa în cazuri mai complexe, care necesită activități de investigație lungi.

Pentru a face ca ESO sa functioneze mai bine , participanții au sugerat autorităților

naționale sau judiciare să desfășoare campanii de conștientizare sistematice și să pună

89

la dispoziție informații despre modul în care fiecare jurisdicție construiește și

implementează măsurile de supraveghere judiciară. Platforme precum site-ul Rețelei

Judiciare Europene ar trebui să facă aceste informații accesibile și trebuie sa fie

actualizate periodic. De asemenea, ar trebui să se efectueze cercetări privind aplicarea

OES după câțiva ani de la punerea sa în aplicare, iar rezultatele acestei cercetări ar

trebui să fie accesibile practicanților pentru a le spori încrederea în cooperarea

transfrontalieră. Pentru moment, este probabil responsabilitatea avocaților apărării să

solicite OES și să convingă judecătorii că, în ceea ce privește proporționalitatea, este

indispensabilă aplicarea acestei măsuri în cazuri adecvate.