FACULTATEA DE SOCIOLOGIE sI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

                      

COMBATEREA DISCRIMINĂRII RROMILOR sI A XENOFOBIEI LA NIVEL

      INTERNAŢIONAL  sI ÎN UE ÎN CONTEXTUL LARG AL PROTECŢIEI

                                                  MINORITĂŢILOR

                                

                                                         Iunie 2008

CUPRINS:

                                      INTRODUCERE

Motivatia temei

                 CAPITOLUL I. CONSIDERAŢII GENERALE

1.1. Suveranitate. Statalitate. Nationalism

1.2. Drepturile minoritatilor

1.3. Minoritatile nationale si autonomia

                 1.3.1. INSULELE ALAND

                    1.3.2. GROENLANDA sI INSULELE FEROE

                    1.3.3. ŢARA BASCILOR, CATALONIA

                    1.3.4. TIROLUL DE SUD

                    CAPITOLUL II. IDENTITATE CULTURALĂ, LINGVISTICĂ

                                               sI RELIGIOASĂ

 2.1. Identitate culturala

 2.2. Identitate lingvistica

 2.3. Caracteristici ale populatiei de rromi în Europa Centrala

 2.4. Instrumente juridice si politici la nivelul UE

 2.5. Institutii si programe la nivelul statelor membre

                    CAPITOLUL III. TENDINŢE ALE RELAŢIILOR INTERETNICE

3.1. INDICATORI GENERALI PRIVIND COMUNITĂŢILE DE RROMI

       3.1.1. Dimensiunea populatiei de rromi

       3.1.2. Structura demografica a populatiei de rromi

       3.1.3. Evolutia nivelului de trai si saracia în rândul etniei rome

       3.1.4. Impactul programului „ Cornul si Laptele” în functie de etnie

3.2. DINAMICA IMPLICĂRII ACTORILOR SOCIALI ÎN PROBLEMATICA RROMILOR ÎN PERIOADA 1990-2005

        3.2.1. Etnocentrism

        3.2.2. Prejudecata

        3.2.3. Antisemitismul

        3.2.4. Prejudecati împotriva rromilor

       

                    CAPITOLUL IV.PERSPECTIVE ALE POLITICILOR PUBLICE    

PENTRU ÎMBUNĂTĂŢIREA SITUAŢIEI RROMILOR

  

    4.1. Strategia Guvernului României de îmbunatatire a situatiei rromilor

    4.2. Planul national antisaracie si promovare a incluziunii sociale(PNAinc)

    4.3. Planul de masuri prioritare pentru integrare europeana

    4.4. Memorandumul comun în domeniul incluziunii sociale                                                                                                                                                                                                                

    4.5. Deceniul de incluziune a rromilor

    4.6. Fondul de educatie pentru rromi

    4.7. Obiectivele de dezvoltare ale mileniului

  

                   CAPITOLULV. LUPTA ÎMPOTRIVA DISCRIMINĂRII ÎN ROMÂNIA ÎN                                          ÎN CONTEXT EUROPEAN

     5.1. Cadrul legislativ si institutional

     5.2. Perspective privind îmbunatatirea mecanismului national antidiscriminare

                  CAPITOLUL VI. PREZENTAREA CERTCETĂRII

     6.1 ASPECTE TEORETICE DESPRE STUDIU

             6.1.1. Mic istoric al localitatii Sintesti

       6.2. IPOTEZELE CERCETĂRII

       6.3. METODOLOGIA CERCETĂRII

       6.4. MODALITĂŢI DE INTERVENŢIE A ASISTENTULUI SOCIAL ÎN COMUNITATEA DE RROMI DIN STNTEsTI

                        CAPITOLUL VII. CONCLUZII sI RECOMANDĂRI

                    ANEXE

                    BIBLIOGRAFIE

       MOTIVAŢIA TEMEI

        Am ales aceasta tema în speranta ca voi descoperi ce s-a facut si ce se va face pentru combaterea discriminarii rromilor si a xenofobiei.

         In CAPITOLUL I am prezentat drepturile minoritatilor, cazurile Insulelor Aland, Groenlandei si Feroe, Tarii Bascilor, Cataloniei si Tirolul de Sud.

            CAPITOLUL II prezinta dreptul la identitate culturala, lingvistica si religioasa, instrumente juridice si  politici la nivelul UE.

           CAPITOLUL III pune în evidenta dimensiunile, structura si evolutia nivelului de trai a rromilor.

            În  CAPITOLUL IV sunt prezentate perspective ale politicilor publice pentru îmbunatatirea situatiei rromilor.

            CAPITOLUL V reda cadrul legislativ si institutional pentru lupta împotriva discriminarii în România(în context european).

            În CAPITOLUL VI prezint cercetarea facuta alaturi de mediatorul  scolar si profesor de limba romani si asistentul social din localitatea Sintesti. (pentru aflarea conditiilor de trai ale rromilor din  localitate).

            CAPITOLUL VII prezinta concluziile si recomandarile lucrarii mele.

             Bibliografia prezinta sursele utilizate în elaborarea lucrarii.

             În urma cercetarii, pentru elaborarea lucrarii,  am speranta, ca viitor asistent social voi stii mult mai bine cum voi putea ajuta la combaterea discriminarii

CAPITOLUL I.CONSIDERAŢII GENERALE

   1.1.Suveranitate. Statalitate. Nationalism

                                                                                                                                                                                                                                                                                               

                    Suveranitatea este piatra de temelie a retoricii internationale despre independenta                           statului si libertatea de actiune , iar cel mai obisnuit raspuns la initiativele care cauta sa limiteze actiunea unui stat ,     in orice mod , este ca asemenea initiative constituie o limitare inadmisibila a suveranitatii statului respectiv .

                  Asa cum rezulta din documentul de drept international , suveranitatea pare a nu fii un concept metafizic , nici parte a esentei statalitatii , ci este pur si simplu un termen care desemneaza totalitatea cerintelor particulare si foarte extinse pe care , de obicei , statele le stabilesc in relatiile cu alte state . Daca se porneste de la ideea ca suveranitatea a ajuns sa implice existenta a ceva inerent în natura statelor , împiedicându-le sa     supuna anumitor legi , aceasta este o falsa doctrina pe care realitatea relatiilor internationale nu o confirma .

                    Conceptele moderne privitoare la suveranitate au pus deseori întrebarea daca se poate vorbi de „suveranitatea absoluta” a statelor , o putere deasupra dreptului international . Sunt putini aceia care vor fi de acord astazi cu o asemenea idee , iar însusi conceptul de legalitate implica cel putin faptul ca drepturile suverane ale fiecarui stat sunt limitate de drepturile de suveranitate ale celorlalte state .

                      Un principiu asupra caruia se pare ca exista un acord universal este acela ca suveranitatea este un atribut al statalitatii si ca numai statele pot fi suverane . Definitia clasica a „statului” este gasita in Conventia asupra drepturilor si îndatoririlor statelor de la Montevideo 1933 , art.

1:                                                                                                                                                                                                                           „ Statul ca persoana a dreptului international trebuie sa fie caracterizat prin :

o       populatie permanenta

o       teritoriu delimitat

o       guvern

o       capacitatea de a intra în relatii cu alte state ”

            Statele garante sau neutre  sunt state independente a caror existenta sau neutralitate a fost stabilita printr-un tratat international .

            Statul independent protejat a încredintat unele din atributele sale prin intermediul unui tratat , unui stat protector , dar care  îsi pastreaza autonomia interna deplina si dreptul general de a controla relatiile externe , cu exceptia situatiei în care acest control a fost delegat prin dispozitiile specifice ale tratatului .

             Statalitatea asociata  este un concept relativ modern care s-a nascut din discutiile purtate la Natiunile Unite cu privire la exercitarea autodeterminarii de catre teritoriile fara guvern propriu . Statul modern asociat este cel mai aproape de statul independent protejat , atributul esential fiind capacitatea unilaterala de a pune capat „ asocierii ” cu alt stat .

            Teritoriu international este analog statului garant si este creat sub supravegherea sau controlul international , pentru a raspunde situatiilor politice particulare .

            Stat vasal  supus suzeranitatii altui stat , are o oarecare personalitate internationala , dar este supus unui control mai mare de catre statul suzeran , decât este cazul cu statele protejate . Statul de vasalitate poate fi definit atât prin tratat , cât si prin relatiile destul de vagi, curente si personale , care îsi au originea în legea feudala .

           Condominium este un teritoriu aflat sub suveranitatea comuna a doua sau mai multor puteri guvernamentale . În timp ce legislatia nationala , intr-o asemenea situatie , nu se extinde automat asupra condominiumului , acesta nu are , in general, personalitate internationala , independenta .

           Statul dependent protejat . În timp ce este numit stat si deseori are o independenta simbolica , este , in fapt , dependent de puterea protectoare si are un statut international foarte limitat .

           Scurta prezentare aduce in prim plan doar câteva din problemele complexe aparute în descrierea statalitatii , suveranitatii si promovabilitatii  internationale .

           Natura suveranitatii teritoriale implica în mod necesar limitarea fundamentala prin care nici un stat nu are dreptul de a-si impune vointa pe teritoriul altui stat , cu exceptia unor situatii speciale . 

           Suveranitatea statului este de asemenea limitata prin dreptul comun si cel general , cum ar fi dreptul de trecere autorizata si libertatea navigatiei in largul marii si prin canale navigabile internationale . 

      

        1.2. Drepturile minoritatilor 

           

            Protectia internationala a minoritatilor apare în Tratatul de la Westphalia din 1648 , prin care partile au cazut de acord sa respecte drepturile anumitor minoritati religioase aflate sub jurisdictia lor . Religia a constituit cel mai semnificativ mod de distingere al minoritatii grupurilor , cel putin pâna in secolul al XVIII-lea , si cele mai multe dintre reglementarile timpurii privitoare la protectia minoritatilor s-au referit la ceea ce astazi s-ar putea numi , mai degraba , libertate religioasa decât drepturile grupului .

             Un sistem distinctiv de asigurare a unui anumit grad de autonomie culturala si religioasa a fost sistemul  millet  promovat de Imperiul Otoman . Millet  avea directii religioase , fiecare comunitate religioasa având autoritatea de a reglementa anumite probleme si de a strânge taxele datorate guvernului otoman central .                                                                 

             Confederatia Germana s-a bazat pe etnicitate si limba , iar drepturile a ceea ce a fost considerata minoritate etnica polona în Rusia au fost garantate prin crearea  Regatului Poloniei  , desi acesta a durat un an , pâna când Rusia a înabusit o revolta poloneza .

             Tratatul de la Berlin din 1876 a inclus masura de protectie a „libertatilor drepturilor traditionale” , de care s-a bucurat comunitatea religioasa a Muntelui Athos din Grecia .

             Constitutia Belgiei din 1878 a continut , de asemenea , garantii pentru minoritatile greaca si turca , dar încercarile cele mai constiente si complete de a proteja minoritatile etnice sau de alt tip , prin mijloace legale internationale , au fost asa-numitele tratate asupra minoritatilor , adoptate la sfârsitul primului razboi mondial si ulterior raportate de Liga Natiunilor.

             Printre masurile de protectie incluse în tratate sunt dreptul la egalitatea tratamentelor si nediscriminare , dreptul la cetatenie , desi un membru al grupului minoritar ar putea opta pentru pastrarea altei cetatenii daca dorea , dreptul de a-si folosi propria limba , dreptul de a-si controla institutiile caritabile , religioase si sociale etc.

             Declaratia Universala a Drepturilor Omului , adoptata de Adunarea Generala a ONU în 1948 , nu mentioneaza în mod special drepturile minoritatilor , dar ONU s-a implicat efectiv in problemele minoritatilor în cursul anilor ’50

                          În 1960 , UNESCO a adoptat   Conventia împotriva discriminarii   în educatie   care , in general , a recunoscut dreptul membrilor minoritatilor nationale sa-si continue propriile activitati educationale , incluzând mentinerea de scoli si folosirea sau predarea în propria limba.

                        Conventia asupra drepturilor civile si politice ,     prin art.27 , se refera în mod special la problema minoritatilor .Aceasta prevede:                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                            „În acele state în care exista minoritati etnice , religioase sau culturale , persoanele care apartin unor asemenea minoritati nu trebuie sa li se refuze dreptul comun cu al celorlalti membri ai grupelor lor , de a se bucura de propria cultura , de a profesa si de a practica propria religie sau de a-si folosi propria limba” .

      Conventia internationala asupra eliminarii tuturor formelor de discriminare rasiala a intrat în vigoare în 1969. În art. 1 al Conventiei „discriminare rasiala”este definita ca fiind  orice distinctie bazata pe rasa , culoare , descendenta sau origine nationala sau etnica care încalca exercitarea drepturilor omului.        

      Art.2 cere între altele ca partile sa ia „masuri concrete si speciale pentru a asigura protectia si dezvoltarea adecvata  a anumitor grupuri rasiale sau a indivizilor care fac parte din acestea , în scopul de a le oferi garantia faptului ca se pot bucura în mod deplin si egal de drepturile omului si libertatile fundamentale”. 

     Dintre tarile Europei , câteva au prezentat rapoarte asupra masurilor speciale adoptate privitoare la populatia de romi.

      În  Ungaria pâna spre sfârsitul anilor ’70 , politica s-a bazat în principal pe efortul ca romii sa beneficieze de aceleasi drepturi si sa se conformeze  acelorasi îndatoriri ca restul cetatenilor .

 

     Italia , de asemenea , pune accent pe integrare si educatie prin „Operi Nomadi”, care permite copiilor romi sa aleaga între integrarea completa intr-o clasa obisnuita , sa frecventeze  cursurile unei scoli obisnuite cu asistenta  speciala sau sa frecventeze cursurile speciale.

    Spania a adoptat masuri pentru promovarea înlesnirilor educationale pentru basci si planuri pentru adoptarea unui organ administrativ pentru comunitatile de romi si un „Plan national pentru progresul tiganilor”.

     Constitutia Italiei prevede masuri de protectie speciala pentru minoritati lingvistice si autonomie teritoriala pentru cele din regiunile de granita , cum ar fi minoritatea de limba germana din Trilolul de Sud , minoritatea de limba franceza din Valle d’Aosta , minoritatea slovena din Friulli-Giulia-Venetia si minoritatea latina din Trentino-Alto-Adige. De asemenea , Italia are integrate minoritati mici albaneze si grecesti care au anumite particularitati lingvistice , religioase , dar care nu se bucura de masuri de protectie speciale.

      Politica oficiala a Canadei este „multiculturalismul în cadru bilingv”.Patru realitati socio-politice au contribuit la definirea minoritatilor si a drepturilor  minoritatilor la nivel international .

      1. Conceptul de „minoritate” nu se încadreaza cu usurinta în cadrul paradigmei teoretice a statului , indiferent daca statul se bazeaza pe teoria contractului social individual al democratiilor vestice.

       Statul este privit ca o colectie de coalitii bazate pe interesul personal sau pe cel al claselor economice. Cu toate acestea , adesea realitatea arata ca legaturile etnice sau lingvistice sunt mult mai influente decât considerentele de clasa sau cele individuale în provocarea sau aplanarea multora dintre conflicte.                                                                                                                

       2. Existenta reala a minoritatilor si a statelor puternic eterogene în lumea contemporana este în contradictie cu teoria statului-natiune.                                                                                                             

       3. Teama specifica tuturor tarilor , în special a statelor nou formate , ca recunoasterea drepturilor minoritatilor ar putea încuraja fragmentarea sau separarea.

       4. Realitatea sociala a discriminarii pe scara larga si a intolerantei legate de religie si etnicitate .Aceasta forma de intoleranta poate fi gasita în toate regiunile lumii si în state având diverse grade de dezvoltare economica ;este favorizata atât de dictatori cât si de as –zisii democrati pentru a-si realiza propriile lor interese politice meschine                                                                   

       Rezultatul acestor confruntari dintre reafirmarea drepturilor de catre grupurile minoritare si rezistenta statelor în fata pluralismului s-a manifestat prin faptul ca multe grupuri minoritare de astazi îsi propun scopuri politice si economice mai complexe si nu se multumesc cu drepturile culturale si lingvistice care li se acordau traditional.

      Violenta care a rezultat din aceste confruntari politice majore a cuprins noi state , acolo unde ea a izbucnit din cauza conflictelor etnice nerezolvate , în perioada independentei , dar si în state mai vechi , ale caror minoritati au devenit mai constiente si mai dornice de afirmare sau cele care îsi reînnoiesc vechile cereri

                       

1.3. Minoritatile nationale si autonomia

  

    Fiintele umane sunt organizate în societati , si putine drepturi pot fi considerate ca pur”individuale”.Dupa cum s-a remarcat , dreptul la religie , educatie , limba , are sens , în general , numai daca poate fi exercitat în concordanta cu celelalte drepturi. Drepturile „politice”, de exemplu , dreptul de a participa la guvernare si la autodeterminare presupune existenta unei

colectivitati. Asa-numitele drepturi „colective”sau drepturi de „generatia a treia”au mica însemnatate daca membrii individuali ai colectivitatii nu beneficiaza de ele.  

    Anumite drepturi umane sunt de o importanta deosebita pentru protejarea drepturilor grupului sau ale comunitatii.

    În timp ce libertatea de religie este considerata în mod obisnuit dreptul „individual” , drepturile religioase sunt fundamentale pentru protectia drepturilor grupurilor minoritare , indigene sau altor grupuri.

     Considerate pietre de temelie în multe culturi , practicile religioase au fost deseori obiectul discriminarii din partea majoritatii. Intoleranta statului , a majoritatii fata de diversitatea religioasa a depasit probabil prejudecata rasiala , ca motivatie fundamentala împotriva violarii drepturilor omului în lume.

      În cele ce urmeaza prezint cazurile Insulelor Aland , Groenlandei si Feroe , Ţarii Bascilor        Cataloniei si Tirolului de Sud.                                                                                                                                                                            

1.3.1. INSULELE ALAND

     Populatia este de circa 24.000 de persoane si reprezinta o provincie autonoma a Finlandiei.

     Limba oficiala este suedeza , prin acordul încheiat în 1921 , Finlanda s-a angajat sa ocroteasca limba , cultura si trasaturile suedeze ale Insulelor Aland.

     Parlamentul este ales prin vot direct si secret si are competenta de a adopta legi provinciale în sectoare importante ce tin de competenta sa: educatie , cultura , sanatate , servicii medicale , industrie , comert , protectia mediului etc.

     

1.3.2. GROENLANDA sI INSULELE FEROE

       Groenlanda a fost atasata la Regatul danez pana în anul 1814 si a fost colonie daneza din 1814 pana la integrarea ei deplina în Danemarca, în anul 1953.

        Groenlanda si Insulele Feroe sunt membre separate,sub egida Danemarcei,într-o serie de organizatii internationale, care au ca domeniu de activitate pescuitul.

Autoritatile din Groenlanda trebuie sa aiba posibilitatea sa-si spuna parerea cu privire la normele legislative  si administrative preconizate de Danemarca, daca se refera în mod exclusiv sau sunt de o importanta deosebita pentru Groenlanda.

          Limba principala în insula este dialectul groenlandez,dar atât acesta cât si limba daneza pot fi folosite în scopuri oficiale.

          Danemarca nu este federatie, dar legea recunoaste o autonomie locala larga, similara cu cea din mai multe state federale.

          Insulele Feroe au un regim autonom din anul 1948, acest regim fiind prevazut în Actul de guvernare din martie 1948 si defineste insulele ca „o comunitate autonoma” a Regatului.

         Constitutia daneza prevede ca: „Danemarca este un stat unitar care include, în afara de Danemarca propriu-zisa, Groenlanda si Insulele Feroe”.

           Acest regim se întemeiaza pe delegarea de catre Parlament si guvern a unor puteri

legislative si executive catre adunarea si executivul local,tinând seama de nationalitate, istorie, conditii geografice.

          Danemarca a acordat statut de autonomie locala Groenlandei si insulelor Feroe, dar nu si minoritatii germane, localizata in sudul tarii; aceasta arata ca statutul a fost acordat pe considerente istorice si geografice, tinând seama de traditiile culturale si de viata economica si nu a avut baza la criterii etnice.

1.3.3. ŢARA BASCILOR, CATALONIA

          Constitutia Spaniei din anul 1978 recunoaste privind în mod expres principiul autonomiei, contine prevederi detaliate privind obtinerea statutelor de autonomie si delimiteaza puterile guvernului central de cele ale regimurilor autonome.

           Constitutia se bazeaza „pe unitatea indisolubila a natiunii spaniole, patria comuna si indivizibila a tuturor spaniolilor ,le recunoaste si garanteaza dreptul la autonomie al nationalitatilor si regiunilor care o compun si solidaritatea dintre ele”.

            Guvernele autonome au competente în numeroase domenii, între care:organizarea guvernului local, dreptul civil,munti, paduri, agricultura, transporturi, lucrari publice, controlul asupra proprietatii publice, locuinte securitate sociala, comert etc.

Regiunile autonome pot încheia acorduri între ele, cu conditia sa informeze parlamentul, iar daca acordul depaseste competentele lor exclusive, cu aprobarea acestuia.

             În regiunile respective, limbile spaniola, basca si catalona sunt oficiale si pot fi folosite liber.

              Constitutia spaniola acorda „autonomie financiara” regiunilor autonome, în conformitate cu principiile de coordonare si de solidaritate între toti spaniolii.

              Desi regiunile autonome ar dori o lege definitiva în domeniul finantelor, autoritatile centrale prefera sa negocieze problemele financiare în fiecare an.

              Spania contemporana a fost descrisa ca un stat aflat pe punctul de a se transforma într-un stat federal, iar cererile bascilor pot accelera aceasta transferare – desi etichetele de”federal” sau ”autonom”nu vor rezolva principalele conflicte.

              Un alt drept fundamental care este larg acceptat ca fiind un principiu general al dreptului international este interzicerea discriminarii pe criterii rasiale.

               Acest drept „individual” este în mod evident relevant pentru membrii gruparilor rasiale, etnice indigene si sta la baza multor reclamatii adresate de grupurile minoritare organizatiilor internationale.

1.3.4. TIROLUL DE SUD

              Tirolul de Sud, parte integranta a Imperiului Habsburgic pâna la sfârsitul primului razboi mondial , a fost separat de restul Tirolului prin Tratatul de pace de la Saint Germain,din anul 1919. Desi locuit în mare parte de vorbitori de limba germana, regiunea a fost încorporata statului italian si supusa asimilarii fortate.

               Începând din anul 1955, dupa semnarea Tratatului de Stat al Austriei si restaurarea deplina a suveranitatii Austriei, aceasta tara a jucat un rol din ce în ce mai mare în eforturile depuse de Tirolul de Sus pentru a obtine o autonomie largita.

               În anul 1966 a fost adoptat un acord cunoscut sub numele de „Pachet”. „Pachetul” consta dintr-un numar de 137 de masuri administrative si legislative, pe care guvernul italian urma sa le ia pentru a îmbunatati si amplifica autonomia Tirolului de Sud.

Provincia este guvernata de trei organisme: Consiliul Provincial, Guvernul Provincial si Presedinte.

               În regiunea Trentino Alto Adige, limba germana este recunoscuta ca având statut egal cu limba italiana, care este „limba oficiala” a statului. Oricare din aceste limbi poate fi folosita înaintea curtilor si autoritatilor din regiune, desi incapacitatea multora dintre oficialitati de a vorbi fluent ambele limbi a împiedicat aplicarea acestui principiu multi ani. Educatia elementara si gimnaziala se face în limba materna a copilului, iar procesul de învatamânt în Trilolul de Sud se face in scoli separate, germane si italiene.

              Italia se compune din 20 de regiuni autonome, din care 5 au statut special, iar doua  Trentino-Alto-Adige si Friulli-Giullia-Venetia  se bazeaza pe tratate.

              Autonomia ia, în general, forma drepturilor lingvistice, prevazând, între altele, educatia bilingva sau separata si politici preferentiale de angajare pentru rezidentii din regiune. Exista o comunitate francofona în Valle d’Aosta, plus alte minoritati lingvistice , între care friulani sardinieni, slavi si ladini.

             Situatiile prezentate sunt unice, au origini si ratiuni istorice diferite, cu toate acestea, in ceea ce priveste continutul lor, pot fi considerate ca elemente de baza: limba, educatia participarea la serviciile guvernamentale pe baze locale, probleme economice si accesul la resurse locale.

               În ceea ce priveste limba, în cazurile în care o regiune autonoma este locuita în majoritate de o populatie minoritara, se prevede folosirea limbii acesteia – fie ca limba nationala, fie ca limba locala. Limba materna este principiul instrument de transmitere a culturii si identitatii, astfel încât o atentie speciala s-a acordat în învatamântul în limba materna, adoptându-se solutii diferite: de la un sistem de scoli separate, pâna la scoli cu sectii in limba materna, ca parte a sistemului national de educatie, cu implicarea mai puternica sau mai slaba a autoritatilor centrale scolare în stabilirea programelor de studiu a standardelor minime scolare.

                Multe probleme legate de minoritati pot fi rezolvate nu numai prin statute speciale, ci si pe baza ad-hoc, în contextul unei politici de ansamblu,de respectare a drepturilor omului si de respectarea identitatii persoanelor care fac parte din minoritati, ca si a identitatii comunitatilor pe care acestea le formeaza în diferite unitati teritoriale.                                                             

CAPITOLUL II.  IDENTITATE   CULTURALĂ , LINGVISTICĂ sI RELIGIOASĂ

2.1. Identitate culturala

               Dreptul la identitate culturala este o expresie a diversitatii culturale a lumii , a diferentelor , a dreptului la diferenta.

               Declaratia asupra rasei si a prejudecatilor rasiale , adoptata la Conferinta generala a UNESCO la 27 noiembrie 1978 , afirma în art.2 ca:

„Toate persoanele si toate grupurile au dreptul sa fie diferite , sa se considere si sa fie percepute ca atare”.

                In acelasi sens , Declaratia asupra principiilor cooperarii culturale internationale adoptata de Conferinta generala UNESCO în 1966 , postuleaza în art. i ca fiecare cultura are demnitate si valoarea sa ce trebuie sa fie respectate si protejate si ca „în bogata lor varietate si diversitate”si în „ influentele reciproce pe care le exercita una asupra alteia , toate culturile fac parte din mostenirea comuna apartinând întregii omeniri”

               Identitatea culturala tine în esenta de alegerea proprie a fiecarei persoane care trebuie sa fie libera de a se recunoaste în valorile , traditiile si practicile unei comunitati determinate si ale împartasi. Nu pot sa existe drepturi ale comunitatilor asupra persoanelor , identitate a persoanelor care le compun.

              Documentele internationale se refera la elemente esentiale ale identitatii persoanelor, ca fiind traditiile si patrimoniul lor cultural:rezulta ca identitatea culturala este întemeiata pe existenta obiectiva acestor elemente. Aceasta conceptie a stat la baza Conventiei europene din 1994 , privind protectia minoritatilor.

                 Caracterul obiectiv al identitatii culturale se exprima si în faptul ca aceasta nu este acordata sau conferita persoanelor prin lege sau în alt mod , de stat sau în plan international , ci se dobândeste în timpul vietii de la vârsta cea mai frageda si pâna la moarte , continuând , desigur sa se îmbogateasca , sa evolueze. 

             Drepturile legate de identitatea culturala , asa cum rezulta din documentele cele mai recente , se refera la respectarea ei de catre stat , alte comunitati si alte persoane , pastrarea , exprimarea si dezvoltarea ei.

   2.2. Identitatea lingvistica

            Limba este considerata ca trasatura constanta si fundamentala a identitatii , structura de baza a mentinerii, dezvoltarii si promovarii identitatii culturale a persoanelor care fac parte din minoritati.

            Evolutia fenomenului lingvistic arata ca destinul limbilor nu depinde numai de interesele politice , economice sau stiintifice sau de actiunile întreprinse pentru a favoriza expansiunea lor. Pentru ca o limba sa traiasca sau sa renasca , o comunitate umana trebuie  sa-i  acorde o valoare simbolica majora , sa o înradacineze în modul ei de viata.

            Exista, de asemenea, o strânsa legatura între problemele lingvistice si respectarea drepturilor omului. Nu poate fi conceputa exercitarea deplina a unor drepturi ca libertatea de expresie, dreptul la educatie, accesul la cultura si altele, fara folosirea limbii materne individual sau împreuna cu alti membri ai grupului, pentru persoanele care fac parte din minoritati. Art.27 din Pactul asupra drepturilor politice si civile  din 1966, prevede ca persoanele care fac parte din minoritati nu pot fi private de dreptul de a folosi în comun cu alti membri ai grupului lor, limba lor proprie.

             În ultimii ani se pune accent pe identitatea lingvistica. Documentele internationale adoptate in ultimii ani pe plan european si in cadrul ONU, prevad obligatia statului de a proteja identitatea lingvistica a persoanelor care fac parte din minoritati si a minoritatilor ca atare, de a crea conditii care sa asigure pastrarea, exprimarea si dezvoltarea identitatii lingvistice, in esenta, dreptul de a folosi limba materna in particular si în public, de a studia si a primi educatie în aceasta limba, de a avea acces la informati in aceasta limba, de a avea contact cu alte persoane din tara si din alte tari cu care au în comun limba si mostenirea culturala.

              În promovarea identitati lingvistice trebuie avut in vedere ca limba materna este un mijloc de expresie si de comunicare, de aceea politica lingvistica a statului trebuie sa urmareasca asigurarea accesului la cultura si la informatie, ca si comunicarea între diferitele segmente ale populatiei.

               Drepturile lingvistice nu au caracter absolut si exclusiv, ele se exercita tinând seama de drepturile similare ale altor persoane, de drepturile fiecarei persoane de a studia in alte limbi, de a comunica in acestea, ca si obligatia de a studia limba oficiala a statului.

               Libertatea religioasa 

               Libertatile religioase ocupa un loc aparte în cadrul drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului.

                Nu exista o definitie general acceptata a notiunii de „religie”. În esenta, libertate în acest domeniu înseamna respingerea oricarei pretentii de a detine monopolul adevarului.

                În lume exista un numar mare de religii, credinte, curente, organizatii si structuri religioase; pe lânga acestea , libertatea de gândire,constiinta, religie sau convingere include si convingerile neteiste si ateiste. Aceste credinte si convingeri sunt raspândite si au tendinta de a se raspândi în întreaga lume.

                Ratiunile profunde ale încalcarii libertatilor de credinta si convingere, ale intolerantei în acest domeniu trebuie cautate în viata sociala si culturala, în norme, judecati si prejudecati si mituri transmise din generatie în generatie, dar si în tendintele spre globalizare, decurgând din evolutii tehnologice si uneori din situatia economica si sociala .

                Religia ramâne un factor de referinta major în care se regasesc natiuni si grupuri umane, miliarde de oameni, un element fundamental al identitatii persoanelor si grupurilor. De aceea, este necesar a fi gasite modalitatile care sa asigure convietuirea pasnica a diferitelor credinte si convingeri, în conditiile în care fiecare ramâne liber sa-si pastreze si sa-si exprime credinta si convingerile sale.

                 In Europa, organismele judiciare au dezvoltat o importanta si semnificativa practica în rezolvarea plângerilor privind nerespectarea libertatilor de religie si convingeri, de catre statele membre ale Consiliului Europei.

                 Drepturile si libertatile religioase pot fi grupate în jurul câtorva concepte de baza:libertatea de alegere a religiei, drepturi de manifestare a religiei libertatea de educatie religioasa.

                 În ceea ce priveste educatia religioasa, în masura în care ea se înscrie în conceptul de libertate de alegere a religiei, nici o restrictie nu este admisa, fiind însa legata si de forme de manifestare a religiei ea poate face obiectul unor restrictii în ceea ce priveste modalitatile de realizare.

     Este important de subliniat ca libertatile religioase se exercita în contextul celorlalte drepturi si libertati fundamentale ale omului, ele se intersecteaza cu multe din celelalte drepturi si libertati, a caror respectare si exercitare este indispensabila pentru libertatile de religie si convingere.

                Drepturile la folosirea limbii materne, la cultura proprie, la practicarea si profesarea propriei religii reprezinta drepturi specifice persoanelor care fac parte din minoritati care revin si celorlalte persoane, dar sunt evidentiate în mod distinct în documente internationale, deoarece exercitarea lor reprezinta aspecte specifice, iar respectarea lor este esentiala pentru pastrarea si dezvoltarea identitatii persoanelor care fac parte din minoritati.

     Exercitarea acestor drepturi se înscrie în contextul mai larg al respectarii principiilor si normelor aplicabile în raporturile dintre state, documentele internationale sunt marcate de preocuparea pentru respectarea lor, nici persoanele în cauza, nici alte state nu au dreptul de a se angaja în legatura cu exercitarea acestor drepturi, în activitati contrare principiilor dreptului international, îndeosebi contrare integritatii teritoriale a statelor.

2.3. Caracteristici ale populatiei de romi în Europa Centrala

               Titulatura sub care este cunoscuta aceasta minoritate difera de la tara la tara. Astfel, în Franta sunt numiti „tziganes”,în Germania „zigeuners”, în Italia „zingari”, „ciganos” în Portugalia , „cikoni” în Republica Ceha, „cigoni” în Slovacia, „cigany” în Ungaria, si „rom” în România.

                Titulatura „gypsy” este frecvent întâlnita în lumea anglofona si sub o forma usor modificata in Spania „gitanos”.

                Astazi se prefera ca aceasta comunitate sa fie cunoscuta sub titulatura de „romi” care semnifica în limba romani „barbat de-al nostru, cu aceeasi origine”si într-un sens mai larg „persoana apartinând grupului nostru”. În opozitie cu „rom” exista termenul „gadzo” care înseamna „ne-rom”.

                Numeroase familii de romi traiesc într-o saracie încât pana si copiii sunt siliti sa contribuie la ajutorarea grupului.

                În Ungaria, multi elevi romi abandoneaza scoala înainte de terminarea primelor clase. S-au lansat, totusi, câteva proiecte experimentale, în vederea rezolvarii acestei probleme si a formarii unei elite intelectuale a romilor. Astfel în 1992 a fost înfiintat un liceu pentru romii, finantat de organisme private si de statul maghiar.                   

              La 7 iulie 1993, parlamentul maghiar a votat o lege cu privire la minoritatile nationale, lege pe care comunitatile maghiare din tarile vecine o prezinta ca pe un model.

              Aceasta lege recunoaste „sentimentul de atasament”fata de traditiile ei” si afirma ca orice persoana apartinând unei minoritati, are dreptul de a întretine relatii cu institutiile de stat si cu institutiile colectivitatilor din tara de origine, precum si cu minoritatile care traiesc în alte tari.

            Legea le confera minoritatilor putere de decizie în domeniile care le privesc direct, mai ales în materie de educatie si cultura. Ea prevede reprezentarea intereselor minoritatilor pe lânga organele legislative si executive, prin intermediul consiliilor nationale pentru minoritati.

            În Republica Cehia,în unele scolii s-a înfiintat o clasa suplimentara între gradinita si clasa I primara, pentru a usura scolarizarea copiilor cu dificultati si mai ales a romilor.

           În Polonia, în regiunea Suwaliki s-a înfiintat o scoala catolica pentru copiii romi.

           În România, schimbarea regimului le permite romilor sa beneficieze de recunoasterea oficiala a statutului lor de minoritate nationala si sa se organizeze pe plan politic si cultural.

          Tranzitia din România nu le-a adus beneficii romilor. Uni chiar regreta vremea comunistilor când, desigur nu erau recunoscuti ca minoritate, dar când politicile de asimilare le ofereau cel putin o oarecare siguranta materiala.

           Schimbarile democratice au permis romilor din Europa sa se integreze în Uniunea Internationala a Romilor.

           Numeroase organizatii neeurope si internationale s-au ocupat de problema minoritatilor si au elaborat recomandari destinate populatiilor si statelor în cauza.

             Recunoasterea unui statut international sau european de minoritate transnationala poate avea, totusi, efecte nedorite, ce nu pot fi neglijate: deresponsabilizarea statelor în care traiesc diversele comunitati de romi si tinerea la distanta a populatiilor care beneficiaza de drepturi deosebite.

             Documentele internationale privitoare la romi nu prevad nici un mijloc practic de a impune statelor membre respectarea recomandarilor sau rezolutiilor. În aceste conditii, reprezentantii nationali la reuniunile internationale au libertatea de a exprima varii idei filozofice si progresiste, acceptând fara dificultate includerea lor în alte recomandari, rezolutii.

             În contextul actual, problema romilor nu este simpla. Se combina aici mai multi factori de natura economica si sociala si a vedea în aceasta problema doar o chestiune etnica este un punct de vedere periculos.

           Tranzitia spre democratie, în România, ca de altfel în întreaga Europa de Est, a creat un spatiu de libertate. Daca România doreste cu adevarat sa se ridice la nivelul democratiilor autentice, ea va trebui sa accepte, în sfârsit problema romilor, sub toate aspectele chiar si mai putin onorabile.

           Trebuie spus ca, România nu este un caz particular în Europa Centrala si de Rasarit si ca situatia romilor români este din multe puncte de vedere, asemanatoare cu cea din alte tari din regiune.

            În dreptul international, recunoasterea existentei minoritatilor nu este o obligatie. Nu exista nici macar o definitie unanim acceptata a notiunii de minoritate, în ciuda tentativelor de pana acum.

             În ultimii ani, initiativele legislative românesti pentru minoritati nationale sunt recunoscute si apreciate pe plan international. Astfel, în World Directory of Minorities, editat în 1997 de Minority Rights Group din Londra, se apreciaza ca România are, probabil cea mai extinsa retea de învatamânt în limbile minoritatilor din Europa Centrala si de Est, precum si un numar mare politice si culturale, reprezentând interesele minoritatilor.

             Specialistii de la Minority Rights Group International apreciaza ca în momentul actual, cadrul legislativ ar trebui sa fie suficient pentru mentinerea identitatii minoritatilor si prevenirea asimilarii lor.

 2.4. Instrumente juridice si politici la nivelul UE

 

             În 1995, Comisia Europeana a prezentat o Comunicare privind rasismul, xenofobia si antisemitismul , care privea,pe de o parte, combaterea rasismului prin intermediul instrumentelor juridice în vigoare la data respectiva, iar pe de alta parte, adoptarea unor noi initiative comunitare privind aceasta problematica. Art. 13 din Tratatul CE, astfel cum a fost modificat prin Tratatul de la Amsterdam, acorda Comunitatii prerogativele necesare privind combaterea discriminarii. Pe aceasta baza au fost adoptate Directiva 2000/43/CE si, respectiv, Directiva 2000/78/CE.

            Carta UE a drepturilor Fundamentale reglementeaza nediscriminarea în art. 21, astfel:  „1. Este interzisa orice discriminare întemeiata pe motiv de sex, rasa, culoare, origine etnica, sau sociala, caracteristici genetice, limba,religie sau credinta,opinie politica ori orice alta opinie, apartenenta la o minoritate nationala, proprietate, nastere, handicap, vârsta sau orientare sexuala.

             2. Este interzisa, în sfera de aplicare a Tratatului CE si a Tratatului UE, si fara atingerea dispozitiilor speciale ale acestor tratate, orice discriminare pe temeiuri de cetatenie”. 

                Actiunea comuna 96/443 din 15 iulie 1996,adoptata de catre Consiliu în baza art. K.3 din Tratatul UE privind combaterea rasismului si xenofobiei. Potrivit Actiunii, în interesul combaterii rasismului si xenofobiei, fiecare dintre statele membre trebuie sa asigure, în conformitate cu procedura mentionata în acest document, cooperarea judiciara efectiva în materia infractiunilor rezultate din urmatoarele tipuri de conduita:

(a)    incitarea publica la discriminare, violenta sau ura rasiala în privinta unui grup de persoane ori  a unui membru al unui astfel de grup, definit prin referire la culoare, rasa, religie sau origine nationala ori etnica;

(b)   apologia publica, în scop rasial sau xenofob, a crimelor împotriva umanitatii si încalcarilor drepturilor omului;

(c)    negarea publica a crimelor definite in art. 6 din Statul Tribunalului Militar International, anexat Acordului de la Londra din 8 aprilie 1945, în masura în care acesta include un comportament degradat cu privire la un grup de persoane definit prin referire la culoare, rasa, religie ori origine nationala sau etnica;

(d)   difuzarea sau distribuirea publica de înscrisuri, imagini sau alte materiale cuprinzând exprimari rasiste sau xenofobe;

(e)    participarea la activitati ale unor grupuri, organizatii sau asociatii, daca acestea implica discriminarea, violenta sau ura rasiala, etnica sau religioasa.( punctul A)

               Potrivit punctului B, în cazul urmaririi penale referitoare la infractiunile mentionate la punctul A, fiecare stat membru trebuie sa îmbunatateasca cooperarea judiciara în aceste domenii, în vederea:

a)      confiscarii înscrisurilor, imaginilor sau altor materiale continând manifestari rasiale ori xenofobe, destinate sa fie difuzate public, în cazul în care acestea vor fi difuzate pe teritoriul unui stat membru;

b)      recunoasterii faptului ca tipurile de conduita mentionate la punctul A nu trebuie considerate drept infractiuni politice, care ar justifica refuzul asistentei juridice reciproce;

c)      comunicarii de informatii unui alt stat în scopul initierii urmariri penale de catre acesta din urma în cazul în care înscrisurile, imaginile sau alte materiale care contin  manifestari rasiale sau xenofobe sunt depozitate în acel stat membru, în scopul distribuirii sau difuzarii lor în alt stat membru;

d)      stabilirii în statele membre de membrii ai punctelor de contact, însarcinati cu colectarea si schimbul de informatii care pot fi utile în cadrul anchetelor si procedurii de urmarire penala privind infractiunile pe tipurile de conduita mentionate la punctul A.

              În sensul Titlului II, fiecare stat membru înainteaza propuneri de aplicare a Actiunii comune, supuse aprecierii autoritatilor competente în vederea adoptarii acestora.

Consiliul avea sarcina sa evalueze îndeplinirea de catre statele membre a obligatiilor ce le revin în baza Actiunii comune, pâna la sfârsitul lunii iunie 1998.

Regulamentul Consiliului CE nr. 1035/97 din 2 iunie 1997 privind înfiintarea Centrului European de Monitorizare a Rasismului si Xenofobiei.

Art. 2 din regulament defineste obiectivele si sarcinile Centrului. Astfel, principalul obiectiv al centrului este furnizarea de date obiective si comparabile la nivel european asupra fenomenului rasismului,xenofobiei si antisemitismului, în scopul asistarii adoptarii de masuri sau formularii de masuri în aceste domenii. Centrul:

(a)    colecteaza, înregistreaza si analizeaza informatii si date, inclusiv date rezultând din activitati de cercetare stiintifica comunicate de catre centrele de cercetare, statele membre,institutiile comunitare, organizatiile internationale, precum si de catre organizatiile neguvernamentale;

(b)   stabileste cooperarea între furnizorii acestor informatii si elaboreaza o politica privind utilizarea bazelor de date ale acestora, în scopul punerii lor la dispozitie Parlamentului European, Consiliului sau Comisiei, precum si în scopul unei distribuiri mai largi;

(c)    deruleaza activitati de cercetare stiintifica, studii pregatitoare si studii de fezabilitate, la cererea Parlamentului European, Consiliului sau Comisiei;

(d)   instituie resurse de documentare accesibile publicului, încurajeaza promovarea activitatilor de informare si stimuleaza cercetarea stiintifica;

(e)    formuleaza concluzii si opinii pentru Comunitate si pentru statele membre

(f)     elaboreaza metode de îmbunatatire a compatibilitatii, obiectivitatii si credibilitatii datelor la nivel comunitar, prin instituirea unor indicatori si criterii care sa îmbunatateasca coerenta informatiilor;

(g)    publica un raport anual privind situatia rasismului si xenofobiei în cadrul Uniunii, evidentiind exemplele de buna practica, raport care contine si activitatile proprii ale centrului;

(h)   instituie si coordoneaza o Retea Europeana a Informatiilor privind Rasismul si Xenofobia, constând în centru, având calitatea de unitate centrala, care coopereaza cu centrele nationale de cercetare universitara, organizatiile neguvernamentale, centrele de specialitate instituite de catre organizatiile din statele membre ori de catre organizatiile internationale;

(i)      faciliteaza si încurajeaza organizarea de discutii sau întâlniri periodice.

         Directiva Consiliului  2000/43/CE din 29 iunie 2000 privind aplicarea principiului egalitatii de tratament între persoane, indiferent de originea rasiala sau etnica a acestora. Potrivit art. 1 al directivei, „ scopul acestei directive este acela de instituire a unui cadru de combatere a discriminarii pe temeiurile originii rasiale ori etnice, in vederea aplicarii în statele membre a principiului egalitatii de tratament”.

         Principiul egalitatii urmareste combaterea discriminarii sub ambele sale forme, directa si, respectiv, indirecta (art. 2). Discriminarea directa „se produce în situatia în care o persoana este tratata mai putin favorabil decât o alta”, iar cea indirecta se produce prin aplicarea „unei dispozitii, criteriu sau practica în aparenta neutra, care ar putea pune persoanele având o anumita origine rasiala sau etnica intr-un anumit dezavantaj în comparatie cu alte având o anumita origine rasiala sau etnica într-un anumit dezavantaj în comparatie cu alte persoane, cu exceptia situatiei în care aceea dispozitie,criteriu sau practica este justificata în mod obiectiv de catre un obiectiv legitim si in masura în care atingerea acelui obiectiv este potrivit si necesar” (par. 2 al art. 2).

         De asemenea, în baza acestei directive se sanctioneaza si hartuirea ca forma de discriminare,în situatia in care se produce un comportament indezirabil în legatura cu originea

rasiala sau etnica, care încalca demnitatea unei persoane sau care creeaza un mediu de intimidare, ostil, degradant,umilitor sau ofensiv.

          Directiva se aplica tuturor persoanelor, atât în sectorul public,cât si în cel privat (art. 3 par.(1)), în legatura cu:

(a)    conditiile de acces la angajare, la angajarea cu statut de liber profesionist si la ocuparea profesionala, inclusiv criteriilor de selectare si de recrutare;

(b)   accesul la orice tipuri si orice niveluri ale formarii profesionale;

(c)    conditii de angajare de munca, inclusiv demiterea si remunerarea;

(d)   calitatea de membru si, respectiv, cu implicarea într-o organizatie a angajatilor, inclusiv în privinta beneficiilor provenind din apartenenta la astfel de organizatii;

(e)    protectia sociala, incluzând securitatea sociala si asistenta medicala;

(f)     avantaje de natura sociala;

(g)    educatie;

(h)    accesul la bunuri si servicii disponibile publicului, inclusiv locuinte.

          Pe plan procedural din directiva a statelor membre trebuie sa asigure faptul ca, în situatia în care persoanele care se considera discriminate în privinta principiului egalitatii de tratament si, în acest sens, se intenteaza o actiune în fata unei instante judecatoresti sau unei alte autoritati competente, pârâtul este cel care trebuie sa probeze faptul ca nu s-a produs vreo încalcare a principiului egalitatii de tratament, iar nu reclamantii trebuie sa faca dovada discriminarii. Exceptia de la aceasta regula priveste procedura penala(par. 3 al aceluiasi articol).

           De asemenea,statele membre trebuie sa instituie în sistemele juridice nationale masuri necesare pentru protectia persoanelor fizice fata de orice tratament sau consecinta nefavorabila, ca urmare a reactiei la o plângere ori procedura destinata asigurarii respectarii principiului egalitatii de tratament (art. 9).

         În sensul art. 13, statele membre trebuie sa desemneze un organism sau organisme pentru promovarea egalitatii de tratament a tuturor persoanelor, fara discriminare pe temeiurile originii rasiale sau etnice. Aceste organisme pot face parte din agentiile însarcinate la nivel national cu apararea drepturilor omului sau cu garantarea drepturilor persoanelor fizice.

           Statele membre sunt cele care trebuie sa instituie reguli privind sanctiunile aplicabile încalcarii dispozitiilor nationale în baza acestei directive si sa adopte toate masurile necesare pentru asigurarea aplicarii acestora, sanctiuni care pot cuprinde plata unei indemnizatii victimei, care trebuie sa fie efectiva, proportionala si descurajatoare.

            Comunicarea Comisiei – Un plan de actiune împotriva rasismului. Planul de actiune consta in patru mari domenii:

-         adoptarea de noi initiative legislative;

-         aducerea în centrul atentiei a problematicii combaterii rasismului;

-         elaborarea si schimbul de noi modele;

-           sporirea activitatii de informare si de comunicare.

           Metoda de lucru a fost descrisa drept activitatea în parteneriat, între statele membre, organizatiile neguvernamentale, partenerii sociali, autoritatile locale, media etc..

            Raspunderea principala a luptei împotriva rasismului rezida, potrivit Comisiei Europene, la nivel statelor membre, o data ce situatiile difera în functie de stat.

            În sfera „cooperarii in domeniul justitiei si al afacerilor interne”, în sensul art. K.3 sin Tratatul UE, domeniile de interes acoperite, cu relevanta pentru problematica discriminarii rasiale si a xenofobiei, sunt urmatoarele: incitarea la discriminare, violenta ori ura rasiala, negarea crimelor umanitatii, difuzarea sau distribuirea de materiale rasiste si xenofobe,participarea la activitatile unor grupuri ori organizatii care implica discriminarea rasiala.

             Decizia Consiliului 2000/750/CE din 27 noiembrie 2000 de instituire a unui program comunitar de actiune pentru combaterea discriminarii(2001-2006). Decizia consiliului a urmarit instituirea programului de actiune pentru combaterea discriminarii directe sau indirecte, întemeiata nu numai pe originea rasiala sau etnica, dar si pe religie sau credinta, handicap,vârsta sau orientare sexuala. Durata programului a fost de la 1 ianuarie 2001 pana la 31 decembrie 2006.

           Propunerea de decizie-cadru a Consiliului privind lupta împotriva rasismului si xenofobiei. Propunerea urmareste abrogarea Actiunii comune 96/433, adoptata în baza Tratatului de la Amsterdam si a Directivei 2000/43/CE

           Conform art.1 din propunere, decizia-cadru a impus adoptarea de dispozitii legislative si regulamentare în statele membre si ar solicita sporirea cooperarii între autoritatile judiciare si alte autoritati ale statelor membre în privinta infractiunilor în legatura cu rasismul si xenofobia.     

           Decizia-cadru ar urma sa priveasca infractiunilor respective comise:   

a)      pe teritoriul statelor membre, sau

b)      de catre un resortisant al unui stat membru, sau

c)      în contul unei persoane juridice cu sediul într-un stat membru(art. 2 din propunerea)

         

          Decizia-cadru impune, prin art. 7, instituirea de circumstante agravante pentru infractiunile rasiale, în sensul ca statele membre trebuie sa sanctioneze, prin aplicarea de circumstante agravante, autorii infractiunilor cu temei rasial, care comit respectiva infractiune în exercitarea unei activitati profesionale, cu conditia ca victima discriminarii sa fie vizata de respectiva activitate. De asemenea, motivatia rasiala sau xenofoba poate fi considerata, de catre legislatia statelor membre, drept circumstanta agravanta în stabilirea comiterii infractiunilor respective(art. 8)

           Carta Partidelor Europene pentru o Societate Non-rasiala, semnata la Utrecht pe data de 28 februarie 1998.

            Carta se întemeiaza pe Conventia Natiunilor Unite pentru Eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare Rasiala, preluând definitia cuprinsa în art. 1 al acestei conventii, care defineste discriminarea rasiala drept „orice forma de distinctie, excludere, restrictie sau preferinta întemeiata pe rasa, culoare, descendenta sau origine nationala ori etnica care are ca obiectiv sau ca urmare anularea sau împiedicarea recunoasterii, utilizarii sau exercitarii pe temeiul egalitatii a drepturilor omului si libertatilor fundamentale în domeniul politic, economic, social, cultural sau în orice alt domeniu al vietii publice”.

          De asemenea, Carta are în vedere preambulul Actului Unic European care, la rândul sau, mentioneaza Conventia Europeana pentru Protectia Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale, precum si Carta Sociala Europeana. Pe de alta parte, Carta face trimitere la Tratatul de la Amsterdam, care împuterniceste Comunitatea Europeana  „ sa adopte orice masura potrivita pentru combaterea discriminarii întemeiate pe (…) origine rasiala sau etnica, religie sau credinta (…)”si sa faciliteze cooperarea politiei si a puterii judecatoresti în cadrul UE privind prevenirea si combaterea rasismului si xenofobiei”.

         Carta are în vedere aplicarea mai multor principii referitoare la bune practici:

        apararea drepturilor fundamentale ale omului si a principiilor democratice, precum si respingerea tuturor formelor de violenta rasiala, incitare la ura si hartuire rasiala precum si a oricarei forme de discriminare rasiala;

        refuzul afisarii, publicarii, distribuirii sau girarii oricaror opinii si pozitii care incita sau invita sau care pot fi în mod rational considerate a incita sau invita la prejudecati, ostilitate sau divizare între oamenii de diverse originii etnice sau nationale ori credinte religioase;

        actiunea responsabila si corecta în privinta aspectelor referitoare la astfel de grupuri si evitarea stigmatizarii lor;

        retinerea de la orice forma de alianta sau cooperare politica cu orice partid politic care incita sau urmareste sa incite la prejudecati rasiale sau etnice;

        depunerea de eforturi pentru reprezentarea corecta a acestor grupuri la toate nivelele partidelor;

   Carta se adreseaza partidelor politice care activeaza în statele UE, din statele candidate, precum si din alte state europene(cum ar fi Elvetia sau San Marino), alaturi de partidele politice cu reprezentare în Parlamentul European.

    2.5.Institutii si programe la nivelul statelor membre

 

       Tipuri de autoritati însarcinate cu combaterea discriminarii rasiale si a xenofobiei. Un studiu elaborat la cererea Comisiei Europene a evidentiat existenta a 21 de institutii care activeaza la nivel national în acest domeniu, majoritatea fiind înfiintate în baza legilor nationale. Alte institutii au ca baza legala legislatia secundara(decrete ministeriale ori ordine administrative), ori activeaza în calitate de fundatii independente, nefiind constituite în baza legislatiei nationale.

             În cazul organismelor constituite prin lege, obligatiile si competentele acestora sunt stabilite prin actul normativ de înfiintare.

             La nivelul statelor membre ale UE a fost sesizata o tendinta referitoare la integrarea mai multor temeiuri de discriminare în legislatie si în structura institutionala, iar nu numai tipul de discriminare rasiala.

            Directiva 2000/43/CE stabileste scopurile si sarcinile organismelor nationale în promovarea tratamentului egal drept:  

acordarea de asistenta independenta victimelor discriminarii;

realizarea de anchete si studii;

publicarea de rapoarte si recomandarii. Prin urmare, organismele care functioneaza la nivel national

urmaresc în principal aceste obiective.

           Abordarea integrata. În privinta transpunerii Directivei 2000/43/CE în dreptul national al statelor membre ale UE, mai multe state au optat pentru o singura lege care sa cuprinda baza juridica pentru mai multe tipuri de discriminare. Aspectul pozitiv al acestei optiuni se refera la simplificarea legislativa si la un grad sporit de accesibilitate în privinta diverselor grupuri sociale, în special în cazurile în care discriminarea reiese din mai multe temeiuri, iar nu numai din cea rasiala. De exemplu, abordarea integrata poate prezenta un avantaj pentru angajatori, care trebuie sa aiba în vedere un numar limitat de actiuni în legatura cu aspectele discriminatorii.

         Aspectul negativ al acestei abordari se refera la riscul care poate aparea prin neglijarea anumitor circumstante referitoare la diverse temeiuri.

         Abordarea integrata poate privi, pe de alta parte, posibila integrare a mai multor institutii diferite, care activeaza în domeniul promovarii egalitatii, eventual prin constituirea unor noi institutii desemnate sa acopere mai multe temeiuri de discriminare.

         Raportul mentionat anterior stabileste existenta a doua modele diferite în privinta modului de constituire a organismului respectiv:

        organismele în care consiliul de conducere este constituit din reprezentanta institutiilor publice, ministere, organizatii ale partenerilor sociali, ONG-uri sau partide politice;

        consiliile de conducere ale organismelor nationale sunt constituite din membri selectati doar pe baza meritelor, urmând, de regula, o procedura care implica anuntul public de depunere a candidaturilor, procedura de selectare a candidatilor care îndeplinesc anumite criterii, procedura de testare etc.

       Ca trasatura generala, organismele nationale competente in domeniul discriminarii rasiale au statut de independenta, în privinta îndeplinirii obiectivelor si sarcinilor proprii. Independenta vizeaza atât raporturile cu autoritatile publice, cât si cu alte interese.

        În general, rolul organismelor nationale în raport cu victimele directe ale discriminarii se refera la: asigurarea de consultanta cu privire la drepturile acestora, solutionarea reclamatiilor primite, derularea de investigatii, realizarea de medieri si încercarea de solutionare a litigiilor aparute, elaborarea unor decizii formale(destinate sa stabileasca o anumita practica în domeniu), precum si acordarea de asistenta în cadrul proceselor în fata instantelor de judecata.

        În studiul elaborat în contul Comisiei Europene au fost formulate mai multe recomandari de îmbunatatire a asistentei acordate victimelor discriminarii rasiale:

accentul pus pe asigurarea asistentei în cazuri individuale trebuie suplimentat prin schimbari

structurale pe termen mediu în privinta practicilor discriminatorii;

institutiilor trebuie sa li se permita analizarea cazurilor de importanta mai ridicata, în locul accentului

pus doar pe aspecte de ordin comun;

asistenta respectivelor organisme trebuie sa fie furnizata în mod gratuit, atât victimelor, cât si

martorilor discriminarii;

institutia trebuie sa  îsi analizeze propriul rol de mediere, functie care ar putea ridica principale

preocuparii privind protectia legii fata de functia solutionarii voluntare a litigiilor aparute.

      Prerogativa de investigare  în legatura cu cazurile de discriminare. La nivelul statelor membre ale UE, anumite institutii au prerogativa de colectare si de investigare a plângerilor formulate de catre victimele discriminarii. O parte dintre aceste institutii au competenta de asistare a petentilor în privinta formularii plângerilor în fata instantelor judecatoresti , iar altele au un rol în anchetarea cazurilor de discriminare prezentate.

      De exemplu, Comisia pentru Egalitate Rasiala din Marea Britanie are prerogativa de a realiza anchete la sediul societatilor comerciale si a organizatiilor, în situatia în care exista dovezi cu privire la posibile cazuri de discriminare. În situatia în care, ca urmare a investigatiilor

întreprinse, este sesizata producerea unei situatii de discriminare rasiala, comisia obliga societatea sau organizatia respectiva sa îsi schimbe modalitatile de operare. De asemenea. Comisia detine prerogativa de a interzice publicitatea discriminatorie, fiind singura autoritate publica din Marea Britanie care poate impune reguli în acest domeniu, precum si interzicerea aplicarii de masuri în scop vadit discriminatoriu. Comisia are, astfel, trei posibilitati de actiune: fie sa solicite unei instante judecatoresti declararea unei anumite masuri ca fiind ilegala pe temeiul discriminarii, fie sa initieze o investigatie în acest sens,fie sa încerce solutionarea diferendului aparut prin intermediul negocierilor(pe cale extrajudiciara).

           În Franta , sistemul de investigare aplicat de catre reteaua CODAC este diferit în raport cu practicile utilizate în alte state membre. Astfel, accentul se pune pe identificarea actorilor cheie în regiunea respectiva, care pot asigura raportarea tuturor actiunilor discriminatori. CODAC poate corecta practicile discriminatorii.

          În alte state, precum Irlanda, Olanda sau Suedia, organismele competente se pot sesiza din oficiul si pot întreprinde anchete pe cont propriu. Totodata, respectivele autoritati pot formula recomandari precum ameliorarea situatiei.

         Consultanta juridica si reprezentarea în justitie cu ocazia înaintarii unor reclamatii în fata instantei judecatoresti.

         În raportul mentionat anterior, se indica faptul ca doar un numar redus de institutii existente în statele membre ale UE au experienta în privinta înaintarii plângerilor în fata justitiei, atât ca urmare a noutatii legislatiei în materie, dar si a lipsei de resurse, ori posibilitati de sesizare a justitiei doar de catre persoana discriminata, situatie în care respectivul organism trebuie sa astepte înaintarea actiunii în justitie. Este cazul Centrului consultativ si de documentare asupra discriminarii rasiale(DRC-DK) din Danemarca ori retelei CODAC existente în Franta.

              Pe de alta parte, Centrul pentru oportunitati egale si lupta împotriva rasismului(CECLR) din   Belgia   are experienta în privinta cauzelor de competenta a instantelor judecatoresti, centru ajutând persoanele discriminate sa formuleze actiuni în justitie, el având si prerogativa de formulare din oficiul a unor astfel de actiuni, chiar în absenta   victimei   discriminarii.

              În practica existenta la nivelul statelor membre ale UE au fost formulate si   criterii de acordare a asistentei în instanta   pentru victimele discriminarii. Este cazul Autoritatii pentru Egalitate din   Irlanda , care a formulat mai multe astfel de criterii, intr-un mod foarte flexibil, urmarindu-se, în mod special, evitarea limitarii de acces la justitie prin impunerea unor criterii excesiv de stricte ori rigide. Astfel, autoritatea respectiva a identificat cazurile în care acorda asistenta juridica în fata instantelor judecatoresti drept:

cazurile în care au fost comise nedreptati manifeste;

situatiile în care se poate stabili un precedent;

situatiile de rezistenta continuata, referitor la situatiile discriminatorii;

situatiile în care nu este disponibila vreo alta forma de asistenta juridica sau în care victimele

întâmpina dificultati în privinta reprezentarii în instanta a propriilor interese;

                        Schimbarea practicilor în materia comportamentelor discriminatorii.   În situatia aparitiei anumitor cazuri de discriminare rasiala, anumite institutii nationale urmaresc evitarea repetari anumitor cazuri de discriminare, în special prin instruirea persoanelor în discutie.

                          Acesta este cazul anumitor decizii luate de catre Autoritatea pentru Egalitate din   Irlanda . Astfel, toate deciziile emise de catre organismul mentionat au forta juridica si includ o prezentare foarte detaliata a cazului în discutie, a pozitiilor partilor si o motivare.

                        Deciziile pot dispune, de asemenea , luarea anumitor masuri pentru schimbarea practicilor discriminatorii ori în scopul prevenirii posibilitatilor de discriminare.

                      Rolul organismelor nationale în privinta sprijinirii victimelor discriminarii rasiale.   Raportul mentionat prezinta comparativ mai multe concluzii de interes:

cele mai multe institutii nationale asigura informatiile fundamentale referitoare la drepturile victimelor si

acorda consultanta acestora, existând diferente importante în privinta procedurilor si a metodelor de

acordare a consultantei si asistentei;

exista diferente considerabile în privinta gradului de asistenta acordata victimelor în fata instantelor

judecatoresti: de la rolul de mediere, pana la rolul de actor principal în respectivul proces;

mai multe organisme nationale au rol de mediere a disputelor aparute ori de furnizare a opiniilor

privitoare la sesizarile primite;

respectivele organisme nationale asigura asistenta în mod gratuit, reprezentând nu numai asigurarea

de informatii si consultanta, dar si în privinta procedurilor de mediere si în majoritatea proceselor în

instanta;

o problema importanta în practica nationala se refera la faptul daca potentiala procedura de apel este

gratuita, precum si la modul de desfasurare a acestei proceduri;

volumul activitatilor dedicate cazurilor individuale prin comparatie cu cel destinat studierii problematicii

generale a discriminarii institutionale variaza în functie de institutie;

este necesara acordarea de consultanta nu numai victimelor, dar si martorilor;

problematica     medierii ridica probleme de principiu având rolul unei institutii în garantarea rolului

normei de drept în raport cu medierea disputelor;

ca regula, solutionarea extra-judiciara a disputelor este considerata benefica de catre respectivele

organisme;

deciziile cu forta juridica, care mentioneaza posibile modalitati de actiune viitoare, pot împiedica

producerea altor situatii de discriminare;

ca recomandare formulata, este precizata importanta practica a motivarii deciziilor date, ceea ce

sporeste legitimitatea acestora si accentueaza obligatia de respectare a obligatiei de nediscriminare,

chiar în lipsa unui act normativ în vigoare.

            Programe adoptate de statele membre ale UE în baza programului comunitar„ EQUAL”.   In materia discriminarii rasiale, citam urmatoarele programe adoptate de catre statele membre:

Finlanda – ocupare profesionala/combaterea rasismului – program desemnat evaluarii modului de

cooperare a minoritatilor etnice cu partenerii sociali, cu accent deosebit pe statutul femeilor, tinerilor si

imigrantilor analfabeti din rândul minoritatilor etnice, promovarea tolerantei rasiale la locul de munca si

instituirea unor sisteme destinate identificarii si monitorizarii situatiilor de discriminare aparute la locul

de munca;

Irlanda de Nord – integrare profesionala – program destinat sporirii întelegerii actorilor politici si

practicienilor cu privire la barierele existente în domeniul ocuparii profesionale, desemnat, în special,

sa ajute la identificarea persoanelor dezavantajate(de handicap ori de origine rasiala);

Olanda – ocupare profesionala/combaterea rasismului – combaterea rasismului si xenofobiei la locul

de munca, prin sporirea atentiei publicului în privinta minimizarii efectului (adesea subconstient) al

discriminarii la locul de munca; activitatea pilot de combaterea discriminarii pe temeiurile originii rasiale

sau etnice, precum si pentru sporirea posibilitatii de reintegrare profesionala; campanie nationala

initiata în vederea combaterii discriminarii rasiale;

Portugalia – ocupare profesionala/combaterea rasismului – program destinat prevenirii si combaterii

discriminarii referitoare la rasa sau etnie, promovarii integrarii imigrantilor, promovarii valorilor

multiculturalismului.

CAPITOLUL III. Tendinte ale relatiilor interetnice

3.1. Indicatori generali privind comunitatile de romi

3.1.1 Dimensiunea populatiei de romi

             Recensamântul din ianuarie 1992 a înregistrat 401.068 de cetateni români care s-au autoidentificat ca fiind romi; la recensamântul din 2002, numarul acestora a fost de 535.140, ceea ce reprezinta o crestere substantiala(133,4%). Organizatiile romilor au vehiculat insa estimari ale etniei de 2.500.000-3.000.000 de persoane, dar nici una din aceste cifre nu a fost justificata printr-o metodologie de calcul stiintifica.

           În anul 1992, prin colaborarea mai multor metode, într-o cercetare asupra conditiilor social-economice de viata ale populatiei de romi, dimensiunile acesteia au fost estimate 1 milion de persoane (E. Zamfir, C. Zamfir, coord., 1993).

Cercetarea realizata de ICCV în 1998 (C. Zamfir si M. Preda, coord., 2002), foarte credibila din punct de vedere statistic,estimeaza numarul romilor din România la 1.515.000, adica 6,9% din populatie.

                            Dimensiunea populatiei de romi din România

Metoda/anul      Ianuarie 1992         1993         1998        2002 Anii’90

Recensamânt

(autoidentificare oficiala)

        410.000 535.000

Autoidentificare

(cercetari reprezentative)

  Aprox.

  960.000Heteroidentificare

(cercetari reprezentative)

  Aprox.

1.000.000

1.515.000

Estimari ale liderilor 2.500.000-

(fara argumente statistice) 3.000.000

Surse de date: Recensamintele populatiei 1992 si 2002.

Estimari: ICCV.

          Structura populatiei dupa etnie la recensamântul din 2002, comparativ cu cea de la recensamântul precedent, se prezinta ca in tabelul de mai jos.

        

                Populatia dupa etnie – la recensamintele din anii 2002 si 1992

      Etnia

(grupul etnic)

   2002

    %

1992

  %

2002 în % fata

   de 1992TOTAL    100,0    100.0             95,8

Români      89,5      89,5             95,1

Maghiari        6,6        7,1             88,3

Romi(tigani)        2,5        1,8           133,4

Altele        1,4        1,6

Sursa: INS.

       Persoanele care s-au declarat romi/tigani, cu o treime mai multe decât la recensamântul anterior, detin in totalul populatiei o pondere de 2,5% în crestere fata de 1992, când aceasta era la 1,8%. Tendinta de crestere se regaseste atât in mediul urban la 1,3% în 1992 la 1,8% în 2002), cât si în mediul rural (de la 2,3% în 1992 la 3,2% în 2002). Proportii semnificative ale persoanelor care s-au autodeclarat de etnie rom/tigan  se afla în judetele: Mures(7,0%), Calarasi (5,6%), Bihor (5,0%), Dolj(4,3%), Sibiu(4,2%) si Arad(3,9%). În municipiul Bucuresti Aceasta etnie a crescut cu 2,1 mii de persoane.

        Comparativ cu recensamântul din 1992, ponderea persoanelor care s-au declarat de etnie roma a crescut în toate judetele, în unele dintre acestea cresterea fiind de peste doua treimi( în Bihor – de la 3,4% în 1992 la5,0 % în 2002, în Dolj – de la 2,4% în 1992 la 4,3% în 2002 etc.). În ceea ce priveste populatia pe etnii, se remarca faptul ca, la recensamântul din anul 2002, repartizarea diferitelor etnii pe cele 8 regiunii de dezvoltare este neomogena, în sensul ca structura populatiei pe etnii din fiecare regiune nu este aceeasi cu cea constanta la nivelul tarii. Astfel, ponderea diferitelor etnii în total populatiei este diferita de la o regiune d dezvoltare la alta.

                             

                                  Structura populatiei dupa etnii, pe regiuni de dezvoltare           

                                        La recensamintele din anii 1992 si 2002

Ponderea

etniilor   în totalul

populatiei

(%)

Regiunea    

Total

Români

 Maghiari

 Romi/

 

Germani

 Ucrainieni

Rusi

Lipoveni

Alte etnii

1992

ROMÂNIA

100,0   89,5   7,1  1,8      0,5      0,3   0,2 0,6

Nord-Est 100,0   98,4   0,2  0,7      0,1      0,3   0,2 0,1

Sud-Est 100,0   95,8   0,1  1,1       -      0,1   1,0 1,9

   Sud 100,0   97,8   0,1  2,0       -       -     - 0,1

Sud-Vest 100,0   98,3   0,1  1,5       -       -     - 0,1

   Vest 100,0   84,4   7,8  2,0     2,4     0,6      - 2,8

Nord-Vest 100,0   74,1 20,9  2,5     0,8    1,3      - 0,4

Centru 100,0   64,6  30,8  3,3     1,3       -      - 0,1

Bucuresti 100,0   97,5    0,4  1,4     0,2       -      0,1 0,4

2002

ROMÂNIA

100,0  89,5    6,6  2,5    0,3   0,3   0,2 0,6

Nord-Est 100,0  97,9    0,2  1,2    0,1   0,3   0,2 0,2

Sud-Est 100,0  95,2    0,1  1,7       -    0,1   0,9 2,0

   Sud 100,0  96,9    0,1  2,9        -       -       - 0,1

Sud-Vest 100,0  97,2    0,1  2,5       -                  -        - 0,2

   Vest 100,0  86,2    6,7  2,5    1,4   0,7        - 2,5

 Nord-Vest 100,0  75,0   19,3  3,5    0,4   1,3        - 0,5

   Centru 100,0  65,3   30,0  4,0    0,6       -        - 0,1

Bucuresti 100,0  96,8     0,3  1,7    0,1        -   0,1 1,0

Sursa: INS.

3.1.2. Structura demografica a populatiei de rromi

      Populatia de rromi are o structura demografica foarte tânara, structura determinata de valorile mai înalte ale mortalitatii si fertilitatii rromilor, comparativ cu restul populatiei. În anul 1998, aproximativ o treime din populatia de rromi era reprezentata de copii(0-14 ani), ponderea vârstnicilor era de aproximativ 5%, iar  vârsta medie a populatiei de rromi a fost  de aproximativ 24 ani. Datorita tendintei de scadere a fertilitatii înregistrata si la populatia de rromi, ponderea detinuta de copii în populatia de rromi este în scadere.

       Constatari cu privire la aspectele demografice ale populatiei rome:

        În anul 1998, 39,4% dintre cuplurile incluse în esantion au fost înregistrate în categoria „casatorii fara acte”.

      Ponderea casatoriilor fara acte este mai mare pentru categoriile de vârste tinere, raportul crescând de la 20% în cazul grupei de 45-49 de ani pâna la 83% în cazul grupei de 15-19 ani. Casatoria fara acte este mai frecventa pentru cei care locuiesc în mediul rural, pentru cei care au în vecinatatea casei numai familii de rromi sau care au un numar mai mic de clase absolvite.

       Vârsta la prima casatorie a femeilor rrome este foarte scazuta: 35% dintre femeile casatorite si-au început viata în cuplu la mai putin de 16 ani, 31% în perioada 17-18 ani, 26% între 19 si 22 de ani, doar 7% dintre casatorii fiind încheiate dupa aceasta vârsta.

        Ponderea femeilor cu vârsta la prima casatorie mai mica de 20 ani este în crestere: 70% dintre femeile din generatia 25-29 de ani s-au casatorit înainte de a împlini 20 de ani. Ponderea de femei casatorite sub vârsta de 18 ani creste de la 44,6% (corespunzator generatiei 25-29 de ani) la 52,1%(corespunzator generatiei 20-24 de ani).

          Exista doua modele dominante de familie si gospodarie de rromi: 56% dintre gospodarii sunt constituite din familii mononucleare, iar 44% dintre gospodariile de rromi cuprind si alte persoane decât familia nucleara.

          Dintre persoanele rome de 60 de ani,si peste, 91,3% locuiesc cu altcineva în gospodarie, iar 8,7% locuiesc singure(pentru comparatie, la nivelul întregii populatii, 26,3% dintre persoanele de peste 60 de ani locuiesc singure). Numarul de copii nascuti de-a lungul vietii de catre femeile rome este în scadere.

         Pentru populatia feminina rroma de vârsta fertila(15-44 de ani), numarul mediu de copii nascuti de-a lungul vietii înregistrat la recensamântul din 1992 a fost de 2,35 copii la o femeie.

          În studiul din 1998, pentru acelasi grup de vârsta, se înregistreaza un numar mediu de 1,93 copii/femeie nascuti de-a lungul vietii(respectiv 2,08 copii/femeie, daca luam în considerare numai femeile din gospodarie în care respondentii s-au autoidentificat ca fiind rromi).

         Comparatia între generatiile 25-29 de ani si 20-24 de ani atrage atentia asupra cresterii ponderii femeilor care au avut prima nastere înainte de 18 ani, de la 30,6% la 37,1%(ca si cresterea ponderii femeilor care au avut prima casatorie înainte de 18 ani de la 44.6% la 52,1%).

          În familiile de rromi exista diferente semnificative între numarul mediu de copii dintr-o familie(3,19) si numarul de copii considerat ideal pentru o familie(2,24). Deci, fiecare familie este – în medie – mai numeroasa cu un copil fata de dimensiunile apreciate ca fiind ideale. Aceste diferente sunt, de obicei, explicabile prin neutilizarea metodelor contraceptive.

          Diferentele privind utilizarea contraceptiei între populatia feminina totala si populatia feminina de etnie rroma sunt dramatice: doar 13,7%(1998) dintre femeile rrome de vârsta fertila(15-44 de ani) utilizeaza contraceptia în timp ce, pe totalul populatiei, procentul utilizatoarelor de contraceptie este de mai bine de patru ori mai mare(57,35) în 1993.

         În ce priveste motivatia neutilizarii contraceptiei, un procent semnificativ(23,2%) dintre femeile rome între 15-44 de ani invoca necunoasterea metodelor contraceptive.

        

 3.1.3 Evolutia nivelului de trai si saracia în rândul etniei rrome

          

          Tranzitia a provocat o prabusire generala a nivelului de trai si costuri sociale majore. Etnia rroma pare totusi sa fi platit costuri sociale mai mari decât majoritatea populatiei, în special în zona saraciei severe. Disproportia între rata saraciei severe înregistrata în cazul populatiei rrome si cea înregistrata la nivelul total al populatiei este mult mai importanta decât cea înregistrata în cazul ratei saraciei.

 

                                       Rata saracie în functie de etnie (2001)  

           Rata saraciei severe    Rata saraciei

Româna                           9,3            24,4

Maghiara                           6,4            19,9

Roma                         52,2            75,1

Germana                           1,8              7,4

Alta                         11,3            31,7

Sursa: Calcule CASPIS (2003) pe baza datelor INS referitoare la anul 2001.

          O dovada a saraciei în rândul rromilor este impactul mult mai mare pe care îl are asupra lor (comparativ cu media populatiei sau cu celelalte etnii) programul „Cornul si laptele”.

         

         3.1.4. Impactul programului „ Cornul si laptele” în functie de etnie.

        

         Introducerea, în anul 2002, a programului „ Cornul si laptele”  ( o masa/gustare zilnica gratuita ) pentru elevii de clasele I-IV a avut efecte pozitive certe, programul fiind primit foarte bine de parintii elevilor si de întreaga populatie si contribuind la cresterea participarii scolare în special în zonele sarace si în rândul minoritatii rrome .

         Datele rezultate din Barometrul de opinie publica,  realizat în octombrie 2002 de catre FSD si MMT, au aratat ca 83,6% dintre cei intervievati au apreciat ca o asemenea masura era necesara, iar 80% considerau ca aceasta masura ar trebui extinsa si la elevii din clasele V-VIII. Desi acest tip de suport este mai bine primit de catre familiile sarace,mare majoritate a populatiei(80%) considera ca el trebuie acordat tuturor copiilor (asa cum se întâmpla de fapt în momentul actual), si nu doar celor proveniti din familii sarace. La data realizarii cercetarii, evolutia programului era pozitiva, 92,2%dintre cei intervievati care aveau în întretinere copii în ciclul primar afirmând ca acestia au primit zilnic corn si lapte. Utilitatea acestui suport este neîndoielnica, afectând pozitiv o mare parte a copiilor scolari, în special copiii rromi si pe cei din mediul rural:

                   „….pentru copilul dvs., cornul cu laptele….” (%)

 Quintile

        

de venit

Etnia

Mediul

Total

            

       Q1

Q2      

  Q3

     

 Q4

 

Q5

Rom Român

Maghiar

Urban Rural

Total

Este absolut necesar,dvs neavând ce sa-i dati la pachet

38,6 7,4 4,3 3,8 0,0 60,0 12,7 9,1 9,2 19,9 14,9

Îi prinde bine în zilele în care nu

45,5 29,6

39,1 42,3

12,9

26,7 35,8 40,9 31,2 39,1 35,4

aveti ce sa-i dati la pachetReprezinta doar un supliment care îi place

15,9 48,1

45,7 42,3

58,1

13,3 40,8 36,4 44,0 35,4 39,4

Nu au nici o valoare

0,0 14,8

10,9 11,5

29,0

0,0 10,8 13,6 15,6 5,6 10,3

Sursa: Barometrul de opinie publica – octombrie 2002, realizat de MMT cu sprijinul FSD.

Accesul la ajutorul social (actualmente venit minim garantat ) este o sursa de ameliorare a starii de saracie la care foarte multi dintre romii saraci apeleaza.

                       Situatia ajutorului social la populatia de romi în anul 1998

Considera ca nu sunt îndreptatiti sa primeasca ajutor social  21%

Se considera îndreptatiti sa primeasca ajutor social  75%

Nu au raspuns la întrebare   4%

Au depus dosar  47%

Nu au depus dosarul pentru ca oricum nu se da  14%

Cred ca au dreptul, dar nu au depus dosar  28%

Nu le-a fost primit dosarul(necorespunzator)   5%

Nu au actele necesare   9%

Dosarul a fost respins  17%

Dosarul este depus, dar nu  a primit rezultatul   5%

Dosarul a fost aprobat  25%

Sursa: Baza de date ICCV ‚Romii 1998”.

       O sursa grava de saracie si excluziune sociala a romilor este situatia locuirii, care le creeaza mari probleme.

                             Situatia locuirii la populatia de romi ( 1998 )

Situatia locuintei              Pondere             Pondere         Pondere

Casa la curte cu chirie            6,5% Total cu chirie 16,5%

Apartament cu chirie           10% Total la bloc 21% Total cu chirie 16,5%

Apartament proprietate           11% Total la bloc 21% Total proprietate legala

            61%Casa personala (a familiei)

Cu acte pe teren

          50% Total la casa 75,5% Total proprietate legala

            61%Casa construita ilegal

(fara acte pe teren)

          21% Total la casa 75,5% Total proprietate ilegala

            21%Nu au raspuns la întrebare           1,5% Total proprietate ilegala

            21%

Sursa:Baza de date ICCV”Romii 1998”

 3.2. Dinamica implicarii actorilor sociali în problematica romilor în perioada 1990-2005

        Istoria ultimilor 17 ani pune în evidenta o serie de modificari legate de statutul minoritatilor nationale în România. Ca tendinta, putem constata ca preocuparile privind populatia roma se deplaseaza dinspre întelegerea conditiilor de viata, a specificului cultural, a relatiilor cu majoritatea, cu autoritatile si institutiile publice prin proiecte locale de mica amploare si proiecte de cercetare spre o abordare mai structurata a proiectelor la nivel macrosocial. Politicile publice pentru romi reprezinta una dintre noutatile pe care schimbarea de regim din anul 1989 le-a facut posibile . Dupa aprecierea mea putem vorbi de trei perioadedistincte ale evolutiei politicilor publice pentru romi în societatea româneasca.

         Prima perioada este cuprinsa între anii 1990 si 1995 si o putem numi perioada „cautarilor nestructurate” . În acest interval de timp, politicile si programele au vizat mai degraba un demers exploratoriu, pentru a întelege mecanismele care sa duca la o interventie sociala coerenta. Au fost realizate câteva studii(cel mai important a fost realizat în anul 1992 de Universitatea Bucuresti ICCV- Academia Româna  si s-a concretizat în lucrarea „ Tiganii între ignorarea si îngrijorarea”) care exprimau îngrijorarea comunitatii academice în ceea ce priveste polarizarea de statut social si economic între largi segmente ale populatiei de romi si populatia majoritara, precum si perspectivele precum si perspectivele negative ale mentinerii statu – quo – ului.

        Au fost initiate, de asemenea, o serie de programe de interventie efectiva care urmau acelasi traseu al explorarii asupra posibilului actional în interventia sociala.

        Liderii romi au încercat sa puna în miscare un angrenaj capabil sa contribuie la recunoasterea etniei ca pol de interes pentru structurile socio-economice si politice din România. Cum era si firesc, atractia a fost, intr-o prima faza, de ordin politic. Au fost create structuri politice menite sa apere interesele comunitatilor de romi. Progresele au fost evidente în:

Recunoasterea grupului etnic al romilor în discursul public, precum si în documente si politici oficiale;

Reprezentarea politica prevazuta prin legea electorala;

Aparitia unor militanti romi dispusi sa-si asume responsabilitatile reprezentarii pe diferite planuri

(politic, cultural, educational,).

În aceasta perioada au aparut si primele organizatii neguvernamentale ale rromilor, dar activitatile erau sporadice si focalizate pe problemele punctuale.

        Cea de-a doua perioada începe cu anul 1996 si se termina în anul 2001, o data cu aparitia „Strategiei de îmbunatatire a situatiei romilor din România”. O putem numi perioada de „întelegere a responsabilitatilor”, atât din partea institutiilor publice, cât si din partea societatii civile. În acest interval, gradul de cunoastere si interventie a crescut semnificativ, ducând la agregarea intereselor pentru solutii imediate. O serie de factori au contribuit la aceasta evolutie:

Rapoartele Comisiei UE care solicitau rezolvarea situatiei romilor, incluzând-o ca un criteriu politic de

aderare;

Maturizarea societatii civile si, în special, a societatii civile rome;

Crearea si dezvoltarea în cadrul Guvernului a unor institutii responsabile în mod explicit cu

problematica rroma;

Implicarea unor institutii internationale în finantarea comunitatilor de rromi din România.

       În raportul de evaluare a progresului României în traseul sau de aderare UE din anul 2000 se mentiona ca rromi ramân înca supusi discriminarii generalizate în întreaga societate româneasca, iar Guvernul nu s-a implicat în rezolvarea problemelor. Progresul înregistrat în acest domeniu a fost nesemnificativ. În fapt, întârzierea elaborarii strategiei era principalul aspect negativ mentionat de raport.

      Principala institutie guvernamentala cu responsabilitati pentru problemele minoritatilor a fost, pâna spre sfârsitul anului 2000, DPMN. Prin activitatile sale, ONR din cadrul DPMN a contribuit la schitarea strategiei nationale pentru protectia rromilor, finantata de catre UE prin programul PHARE.

       Toti acesti factori au contribuit, cu pondere diferita, la întelegerea a ceea ce se întâmpla cu rromi din România. În fapt, în aceasta perioada, dialogul argumentat a început sa fie tot mai prezent în societatea româneasca.

         A treia perioada începe odata cu elaborarea si institutionalizarea Strategiei nationale de îmbunatatire a situatiei rromilor în România, în aprilie 2001 si se caracterizeaza prin asumarea responsabilitatilor. Strategia a fost un raspuns legitim al guvernului României si al partenerilor sai (în special organizatiile rrome ). La o situatie dificila aflata în continua amplificare.  Sectoarele incluse în Strategie sunt: administratie publica, locuinte, securitate

sociala, sanatate, dezvoltare economica, justitie si ordine publica, protectia copilului, educatie, cultura si culte, comunicare si participare civila.

3.2.1. Etnocentrism 

         Etnocentrismul este o centrare excesiva pe propriul grup etnic cu tendinte câteodata extreme de a-i exclude pe altii doar pe criteriul apartenentei etnice. Întrebarile despre etnocentrism (Q39) au fost formulate în asa fel încât sa se plieze pe etnocentrismul românilor, deci toate evaluarile acestui fenomen se refera exclusiv la aceasta etnie.

 

 

                                                       Total de acord

        Mai degraba de acord

În general, prefer sa intru în contact cu români decât cu oamenii din alte tari.

          35,7       27,3

În general, îmi plac români mai mult decât oamenii din alte tari.

         34,1       28,1

Simt ca toti romani sunt membri unei mari familii careia si eu ii apartin.

         45,4       32,6

Cred ca toti români ar trebui sa traiasca în România.

         24,6       15,5

Românii nu ar trebui sa se amestece cu alte natiuni.

         12,3       12,3

Oamenii de alta nationalitate decât cea româna ar trebui sa paraseasca România.

           6,2        8,5

Maghiarii din România ar trebui sa se mute toti în Ungaria.

            11       11,9

Evreii din România ar trebui sa plece toti în Israel.

            7,2          8

                                                            (numai respondenti români)

          Grupând raspunsurile date la diferitele dimensiuni ale etnocentrismului, asa cum erau prinse în aceasta scala rezulta urmatoarea tipologie:

Descentrare fata de propriul grup etnic, având opinii nuantate despre relatia cu etnia proprie si cu alte

etnii;

Centrare pe propriul grup, dar fara a fi de acord cu excluderea altor etnii;

Etnocentrism exclusivist – centrate pe propriul grup cu tendinta de a fi de acord cu excluderea altora

pe criteriul apartenentei la un alt grup etnic.

         Astfel ceva mai mult de jumatate din populatie (56%)  este caracterizata de o raportare nuantata la grupul propriu si fata de alte etnii, ceva mai mult de un sfert(26%) se centreaza pe propriul grup etnic, fiind caracterizata de o acceptare necritica a grupului si de o exaltare a calitatii de membru, dar fara a agrea solutii extreme de excludere a celor considerati alogeni.

În final, o minoritate considerabil de voluminoasa(18%) este caracterizata de un etnocentrism exclusivist, însemnând ca pe lânga centrarea exaltata pe propriul grup etnic, agreeaza solutii extreme pentru promovarea puritatii acestuia.

3.2.2. Prejudecata

     

        Prejudecata este o atitudine negativa (predispozitie actionala) de a limita, restrânge sau de a respinge contactele cu anumite persoane luând în calcul doar apartenenta lor la anumite categorii (etnice, nationale, anumite categorii defavorizate, etc.). Masurarea atitudinilor se face(cel mai frecvent) prin analiza distantelor sociale(rudenie prin alianta, vecinatate, etc.) considerate acceptabile de subiecti în relatia cu variate grupuri minoritare. În perspectiva ultimilor 3-4 ani(m-am raportat la rezultatele sondajelor cu o tematica similara efectuate în 2002 de Metrou Media, In cadrul programului Barometrul Relatiilor Etnice (utilizând baza de date pusa la dispozitie), respectiv la sondajul efectuat de Gallup, la comanda Institutului pentru Politici Publice în 2003 pe baza datelor publicate). tendinta este de accentuare a raportarii negative fata de diferitele categorii minoritare si marginale. Aceasta crestere se poate constata pe doua dimensiuni distincte: volumul total al populatiei care doreste sa mentina anumita distanta si gradul de respingere sau distanta sociala la care doreste sa-i tina pe membrii unui anumit grup(este o situatie când cineva nu doreste sa aiba rude provenite dintr-un anumit grup etnic, dar daca nu-i doreste sa-i aiba în tara nici ca si concetateni tradeaza o prejudecata mult mai puternica).

           În ceea ce priveste volumul conventional al populatiei(si pornind de la caracterul cumulativ al scalei Bogardus a distantei sociale) putem considera ca aceasta include populatia care ar refuza cea mai intima relatie de proximitate sociala: rudenia prin alianta.

Logica este simpla(si validata empiric) cineva care nu ar accepta ca vecini sau colegi de munca membri unui grup etnic(alta categorie marginala sau cu status scazut), cu o probabilitate foarte mare va refuza si rudenia prin alianta(dar nu si viceversa). Astfel comparativ cu datele din 2002 constatam o crestere semnificativa a volumul populatiei homofobe si a populatiei care este intoleranta fata de manifestarile religioase sectare(foarte probabil ca reprezentarea cotidiana include aici si variatele manifestari de fundamentalism religios). În cazul populatiei homofobe cresterea este de mai mult de 13%, de la 54% a populatiei în 2002 la 67% în 2006. iar în relatie cu manifestarile religioase considerate sectare cresterea este de la 44% la 55%. În ceea ce priveste alte categorii, grupuri etnice minoritare, rasiale, alte categorii defavorizate(bolnavi de SIDA, persoane cu handicap), cresterea sub aspectul volumului din populatie care nu ar dori rudenia prin alianta nu este semnificativa. În cazul rromilor 45% din populatie îsi manifesta o

anumita respingere, si eventual si în acest caz exista o usoara crestere, dar fiind în marja de eroare a sondajului, nu ne putem pronunta cu siguranta.

               Poate ca nu a crescut semnificativ volumul populatiei cu prejudecati, dar în schimb intensitatea da, în sensul ca asistam(practic în cazul fiecarei categorii în legatura cu care s-a formulat întrebari referitoare la distanta sociala) la o crestere usoara a volumului populatiei care doreste sa impuna sau sa mentina la munca sau în locul unde locuieste o distanta fata de anumite categorii, în speta fata de rromi.

               Deci putem afirma ca în general prejudecatile etnice tind sa se intensifice, nu neaparat în ceea ce priveste volumul populatiei care manifesta o anumita reticenta în contactele cu minoritatile etnice, ci mai degraba în ceea ce priveste intensitatea cu aceste prejudecati sunt asumate. Cresterea volumului populatiei homofobe si a intolerantei fata de manifestari considerate sectare poate da motive de reflectie si îngrijorare.

3.2.3. Antisemitismul

               Holocaustul, participarea si responsabilitatea autoritatilor române în exterminarea evreilor au constituit subiect intens mediatizat în ultima perioada. În acest context nu este surprinzator faptul ca a crescut considerabil ponderea populatiei care îsi exprima o opinie în legatura cu aceasta problema. Comparativ cu 2003 în 2006 volumul acelora care au exprimat  o opinie în aceasta directie a crescut de la 47% la 62%. În general la toate întrebarile care vizeaza evrei s-a obtinut o rata mai mare a raspunsurilor care exprimau o opinie decât s-a obtinut în 2003. În acest context de constientizare a problemei ,sedinta generala este de crestere a acelei populatii care tinde sa fie de acord cu variate prejudecati clasice despre evrei(conducatori ai unui complot financiar-politic international responsabili pentru instaurarea comunismului etc.). Dar se pare ca mai degraba (raportat inclusiv la proportiile anterioare) a crescut tabara acelora care resping idei si raportari. De exemplu proportia celor care exprima o opinie în legatura cu afirmatia: „evrei exagereaza persecutiile la care au fost supusi pentru a obtine”, a crescut de la 68% (2003) la 82%, ponderea celor care sunt de acord a crescut de la 27% la 31,5%, iar a celor care resping asemenea afirmatii de la 41% la 50,6%.

Deci campania de constientizare a Holocaustului si a variatelor responsabilitati în acest proces în general a produs rezultate, dar si anumite efecte nedorite, cum ar fi cresterea taberei celor care tind sa fie de acord cu teze de factura antisemita.

3.2.4.  Prejudecati împotriva rromilor

            În ceea ce priveste prejudecatile fata de rromi, ele sunt tipice unor situatii de reprezentare si raportare la minoritatile marginale si cu status scazut. În ceea ce priveste stereotipiile despre populatia rroma, nimic nou sub soare, persistând aceleasi sterotiipii centrale care organizeaza perceptia sociala a acestui mozaic etno - social (înapoiere, standarde diferite de cele ale majoritatii în raportarea la proprietatea privata, o igiena personala si o morala a muncii considerate precare). Fara a putea furniza argumente convingatoare, anumite date ne indica faptul ca dincolo de stagnare exista totusi o anumita tendinta de  modificare. Putem presupune ca acea populatie cu atitudini si asteptari marcant negative fata de rromi s-a restrâns, dar în cadrul

populatiei care nutreste asemenea sentimente mai degraba putem deduce o anumita crestere a intensitatii sentimentelor negative fata de rromi.

            Persista aproape neschimbata acea tendinta de incriminare colectiva a romilor(atât în 2003 cât si acum 82% din populatie este de acord cu afirmatia: „cei mai multi dintre rromi încalca legile”).  Dar de exemplu, segregarea fortata a rromilor este sustinuta de mai  putini decât acum trei ani. Anumite masuri de protectie sociala si afirmare cultural – identitara a rromilor sunt mai degraba decât cu trei sau patru ani mai devreme.

Sunt mai degraba de acord(numai subiecti ne-rromi)  2006  2006

Statul român trebuie sa asigure (copiilor romi) învatamânt în limba romanes.    45    46,2

Statul român trebuie sa sustina organizatiile culturale ale rromilor din România    56,9    57,3

Statul român ar trebui sa sprijine organizatiile etniei rromilor la nivel national    49,5    37,7

Statul român ar trebui sa ajute la dezvoltarea identitatii etnice rome    68,5    43,7

 

                 În acest context trebuie mentionat faptul ca exista optimism legat de nivelarea  diferentelor sociale si de modul de viata dintre rromi si majoritatea prin educatie, 60% fiind în dezacord cu afirmatia „Romilor nu le trebuie scoala pentru ca oricum nu se folosesc de ea”.

                  Dar cu toate elementele pozitive ce se constata la nivelul opiniei publice, avem segmente semnificative de populatie cu atitudini vadit negative fata de rromi si fara retineri asumate. Mai mult, datele ne indica faptul ca cei trei-patru ani, sunt si mai vehementi în exprimarea anumitor opinii. Astfel, comparativ cu datele de acum patru ani, creste segmentul de populatie care evalueaza ca fiind indezirabile anumite relatii sociale de proximitate(prietenie, vecinatate, etc.) cu rromii. Creste ponderea acelora care evalueaza relatiile cu rromi, atât la nivel local cât si national, ca fiind mai degraba conflictuale decât de colaborare(la nivel local ponderea acelora care mai degraba definesc relatiile între rromi si majoritatea locala ca fiind conflictuala a crescut, comparativ cu 2002, cu aproape 18%).  Este semnificativa cresterea ponderii celor care îsi exprima o opinie în legatura aceasta problema (scaderea volumului non-raspunsurilor sau a acelora care refuza sa se pronunte), ea putând indica faptul ca semnificatia acestei probleme creste având relevanta pentru mai multe categorii sociale, care mai înainte nu au dat importanta acestei probleme.

                  Rromii sunt perceputi ca fiind categoria cea mai susceptibila a fi tratata defavorabil în contactul cu anumite institutii sau în locatii sociale ce tin de practica vietii cotidiene(locul de munca,  cumparaturi, etc.). Aproape trei sferturi din populatie îi considera pe rromi ca fiind între categoriile sociale si etnice cele mai defavorizate. 45% îi vede clar ca fiind categoria etnica cea mai dezavantajata daca vine vorba despre ocuparea unui loc de munca. Vestea proasta este ca aceasta reprezentare destul de raspândita a populatiei despre tratamentul diferentiat si defavorabil

al rromilor nu are în mod univoc conotatii negative. Astfel ca, peste 60% din populatie considera un asemenea tratament diferentiat ca fiind legitim(fiind de acord cu afirmatia „Daca as fi patron, nu as angaja rromi pentru ca majoritatea sunt lenesi si fura.”), practic aruncând vina în mod exclusiv pe rromi pentru tratamentul discriminativ la care în opinia majoritatii sunt supusi. Este clar ca identificarea si localizarea discriminarii rromilor nu înseamna si dezaprobarea unor asemenea practici, majoritatea populatiei considerând ca acestea sunt componente legitime a ordinii sociale.

 

                 CAPITOLUL IV. PERSPECTIVE ALE POLITICILOR PUBLICE

                         PENTRU ÎMBUNĂTĂŢIREA SITUAŢIEI RROMILOR

4.1 Strategia Guvernului României de îmbunatatire a situatiei rromilor.

            Documentul principal de politica publica în domeniu este Strategia Guvernului României de îmbunatatire a situatiei rromilor, prima initiativa guvernamentala care abordeaza comprehensiv problemele minoritatii rome.

             Realizarea acestei Strategii, este, fara dubiu, rezultatul colaborarii dintre structurile guvernamentale si cele neguvernamentale ale rromilor, cu o importanta asistenta din partea institutiilor internationale si, în special, a UE.

              Inclusa la capitolul criterii politice de aderare, Strategia constituie unul dintre angajamentele asumate de România în procesul de negociere, preluat în documentele pragmatice de pregatire a procesului de aderare. Astfel, Parteneriatul de aderare din 2001, prevede: „ sa se ofere sprijin financiar adecvat si capacitate administrativa pentru a se implementa Strategia guvernamentala de îmbunatatire a situatiei rromilor”, iar Programul national pentru adoptarea acquis-ului comunitar, include, ca prioritate pe termen scurt, îmbunatatirea situatiei social-economice a comunitatilor de rromi prin intrarea în vigoare a Planului general de masuri 2 Hotarârea de Guvern nr. 430 25 aprilie 2001, publicata în Monitorul oficial nr. 252, 16 mai 2001.

            Elementele de baza ale interventiei pentru îmbunatatirea situatiei rromilor sunt:

        Abordarea sectoriala si parteneriala a optiunilor/prioritatilor rromilor, prin includerea, finantarea si replicarea acestora în circuitul politicilor publice si al programelor institutiilor de stat, la nivelul structurii centrale/judetene/locale, în functie de specificitatea comunitatilor, în vederea resolidarizarii sociale si armonizarii spatiului public la standardele europene.

        Initierea unor alternative formativ-normative specifice de sinteza a marcilor identitare cu valorile modernitatii, a unor oportunitati ocupationale si de dezvoltare de resurse umane calificate, inclusiv prin revalorizarea meseriilor itinerante ale rromilor la piata moderna, dezvoltarea unui  circuit de schimb.

        Constituirea unor institutii publice de formare/reprezentare identitara, dezvoltare comunitara, ca retea de informare, dialog, consultanta, expertiza, asistenta, monitorizare, prevenire si combatere a discriminarii fata de rromi, în scopul stabilirii unor punti de comunicare si cooperare cu institutiile locale si centrale, în vederea participarii active/directe a rromilor la procesul decizional si împuternicirii comunitatii pentru îmbunatatirea propriilor conditii de viata.

         Strategia Guvernului României de îmbunatatire a situatiei rromilor a fost adoptata prin hotarârea de guvern. Textul Strategiei prezinta în detaliu un numar de principii directoare:

        Principiul consensualitati, pe care Strategia îl defineste ca „efort comun al Guvernului si al organizatiilor reprezentative ale comunitatilor de rromi”;

        Principiul utilitatii sociale, care reclama masuri care sa raspunda nevoilor specifice ale comunitatii rromilor;

        Principiul„distributiei sectoriale”, prin care diverselor organisme li se atribuie  responsabilitati în concordanta cu sectoarele sau sferele lor de competenta;

        Principiul descentralizarii , prin care se atribuie responsabilitati specifice institutiilor publice la nivel local;

        Principiul diferentierii identitare, care prevede existenta de masuri menite sa asigure rromilor dreptul de a-si afirma si de a-si proteja identitatea distincta ca minoritate;

        Principiul egalitatii, care afirma ca masurile menite sa protejeze etnia rroma nu trebuie sa dezavantajeze alte grupuri(Strategia Guvernului de îmbunatatire a situatiei rromilor, capitolul I, 2001).

          Din punct de vedere al domeniilor prioritare de actiune, în strategie sunt formulate zece directii de actiune: dezvoltare comunitara si administratie publica; locuinte; securitate sociala; sanatate; economic; justitie si ordine publica; protectia copilului; educatie; cultura si culte; comunicare si participare civica(Strategia Guvernului de îmbunatatire a situatiei rromilor, capitolul VII, 2001).

           Strategia guvernamentala combina cele doua perspective asupra problematicii rromilor, a discriminarii si a saraciei. Acest lucru este evident în modul în care sunt definite elementele specifice fiecarei directii de actiune si ale Planului general de masuri, unde se pot regasi aspectele legate de combaterea discriminarii si a saraciei.

4.2. Planul national antisaracie si promovare a incluziunii sociale(PNAinc)

            Începutul de mileniu a adus si o serie de masuri legislative menite sa întareasca rolul politicilor sociale. Astfel, sunt emise: Legea nr.  705/2001 privind sistemul national de asistenta sociala (de asemenea intrata în vigoare la 1 ianuarie 2002), Legea nr. 116/2002 cu privire la prevenirea si combaterea marginalizarii sociale s.a.

           Un moment deosebit de important este înfiintarea, în aprilie 2001, a Comisiei Guvernamentale Antisaracie  si Promovare a Incluziunii Sociale, care a conceput PNAinc, aprobat prin HG nr. 829/2002. Acest document complex se constituie ca un „program de constructie sociala în directia realizarii unei societatii europene”, ca un obiectiv comun al întregului continent, si are la baza o serie de principii, printre care si:solidaritate sociala, activizare, responsabilizare, economie sociala, suport social ca instrument al incluziunii sociale, parteneriat/participare etc.  PNAinc include un capitol întreg (capitolul 14) referitor la reducerea saraciei si a excluziunii sociale a rromilor. Programul urmareste întarirea participarii comunitatilor de rromi la viata economica, sociala, educationala si politica a societatii românesti si îmbunatatirea accesului la serviciile de sanatate. Ca si în cazul „Strategiei nationale de îmbunatatire a situatiei rromilor ”, filosofia PNAinc prevede activizarea si responsabilizarea membrilor comunitatii rromilor ca element de baza al interventiei sociale.

4.3. Planul de masuri prioritare pentru integrarea europeana pentru 2005

            Un alt document programatic de politici publice este Planul de masuri prioritare pentru integrare europeana pentru anul 2005 al MIE. Acesta contine câteva elemente de politica publica destinate îmbunatatirii situatiei rromilor. Aceste elemente se regasesc si în Strategie, dar implementarea ,lor este în mare masura întârziata. si în acest document se pot observa doua perspective, a combaterii discriminarii si a combaterii saraciei. Planul central îl constituie, cel mai adesea facilitarea accesului la calificare profesionala si locuri de munca.

4.4 Memorandumul comun în domeniul incluziunii sociale

         Memorandumul comun în domeniul incluziunii sociale contine un numar de referiri la situatia rromilor. În esenta, acest document este unul care abordeaza problematica inegalitati sociale si a saraciei si mai putin problematica discriminarii.

         Astfel, participarea rromilor pe piata muncii este abordata în relatie cu lipsa considerabila de calificare profesionala, combinata deseori cu practicii discriminatorii, ceea ce reprezinta obstacole importante pentru accesul rromilor la piata muncii. În grupurile identificate ca fiind cel mai expuse fenomenului saraciei, rromii sunt mentionati  ca facând parte din nivelul extrem de ridicat de saracie. În acest context, se apreciaza ca Strategia nu a fost suficient sustinuta de resurse care sa permita implementarea efectiva a masurilor prevazute. Accesul dificil al rromilor la serviciile de sanatate este evident, în marea majoritate nu sunt înregistrati la medicul de familie, mai ales în mediul rural.

          Educatia copiilor rromi este un domeniu în continua evolutie, eforturile conducând la cresterea cuprinderii în sistemul scolar, în special în învatamântul secundar si superior. Analfabetismul ramâne o problema, mai mult de o treime din rromi fiind în aceasta situatie, la fel ca si abandonarea scolii înainte de absolvire. Pe lânga rata ridicata de neparticipare scolara, se înregistreaza o importanta polarizare a calitatii educatiei oferite. Ca rezultat al segregarii rezidentiale, scolile la care învata copii rromi, alaturi de ceilalti copii saraci, au un nivel scazut al calitatii corpului profesoral si al conditiilor de învatare.

           În domeniul locuirii, supraaglomerarea este o problema grava pentru populatia de rromi. În locuintele rromilor, adesea improvizate si/sau ilegale sau locuite cu chirie, numarul de persoane pe locuinta si pe camera este de doua ori mai mare decât pe media nationala. Accesul la facilitatile moderne si la bunurile de folosinta îndelungata ramâne de foarte multe ori un deziderat în comunitatile de rromi. Rromii sunt considerati ca facând parte din grupurile cu o situatie de risc ridicat de saracie, excludere si marginalizare, ca rezultat al unui decalaj de dezvoltare cronicizat, întarit de mentinerea unor atitudini discriminatorii.

            Comunitatile de rromi se confrunta cu multiple deficite care se agraveaza reciproc: lipsa de locuinta, conditii mizere de locuit, sanatate precara, nivel educational scazut, deficit de calificare si de experienta pe piata muncii. Iesirea din ciclul vicios al saraciei nu poate fi realizata fara implementarea unor politici coerente.

              Memorandumul lanseaza câteva provocari-cheie destinate îmbunatatirii conditiilor de viata ale rromilor, prin:

„dezvoltarea de oportunitati economice si crearea de locuri de munca salariale;

Îmbunatatirea accesului la toate nivelurile de educatie; completata cu accesul la nivelul educational

minim pentru generatiile tinere;

Identificarea si atribuirea de teren agricol în mediul rural si de terenuri pentru constructia de locuinte în

sistem traditional sau modern;

Asigurarea unui acces complet la servicii medicale primare;

Combaterea hotarâta a oricarei forme de discriminare a rromilor în toate sectoarele(ocupare, acces la

servicii publice etc.) si promovarea unei atitudini colective sportive.”

        Memorandumul identifica dificultatile de implementare a strategiilor si programelor nationale si locale pentru ameliorarea conditiilor populatiei de rromi:

„limitarea resurselor financiare disponibile;

Institutiile si competentele necesare unui asemenea program de îmbunatatire social economica a vietii

segmentului de rromi se afla înca la început”.

Prioritatile de actiune identificate de memorandum sunt similare celor existente în Strategie si în celelalte documente mentionate, si anume: rezolvarea problemei actelor de identitate, asigurarea participarii scolare extinse, stimularea ocuparii profesionale, accesul la servicii de asistenta sociala si medicala, dezvoltarea infrastructurii comunitare, accesul a locuinte moderne, dezvoltarea de parteneriate locale si dezvoltarea de campanii de constientizare care sa vizeze reabilitarea imaginii de sine si a imaginii publice a populatiei de rromi, combaterea oricarei forme de discriminare a rromilor si promovarea atitudini colective suportive.

 4.5. Deceniul de incluziune a rromilor

          Este o initiativa adoptata în 2004, pentru perioada 2005-2015, de opt tari din Europa Centrala si de Est, cu sprijinul comunitatii internationale si reprezinta primul efort colaborativ de asemenea anvergura destinat îmbunatatirii situatiei rromilor. Deceniul este, în ultima instanta, o decizie politica a tarilor din regiune de a reduce disparitiilor economice si de dezvoltare umana în general si de rupere a cercului vicios, al saraciei. Este de asteptat ca la nivel european sa existe

o coordonare si o transparenta a politicilor privind rromi. Fiecare dintre tarile participante au dezvoltat sau sunt în proces de dezvoltare a unor planuri nationale de actiune, cu obiective clar definite si indicatori de succes cuantificabili.

          Deceniul este sprijinit la nivel international de institutii precum Institutul pentru o Societate Deschisa, Banca Mondiala, Comisia Europeana, Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare, Organizatia pentru Securitate si Cooperate în Europa, Consiliul Europei, Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei.

           Valoarea esentiala declarata a Deceniului este participarea rromilor. Reprezentantii rromilor si ai organizatiilor neguvernamentale trebuie  sa participe în toate fazele de dezvoltare a programului, inclusiv ca membri ai Comitetului Director.

            Domeniile alese pentru Deceniu sunt: educatia, sanatate, angajarea în munca si locuirea. De asemenea, au mai fost stabilite ca teme care transcend domeniile principale: saracia, discriminarea si problemele de gen.

             În domeniul educatiei, au fost definite urmatoarele prioritati:

Asigurarea accesului rromilor la educatia obligatorie;

Îmbunatatirea calitatii;

Implementarea programelor de integrare si de desegregare;

Extinderea accesului la educatia postsecundara si a adultilor;

            În domeniul angajarii în munca, prioritatile identificate au fost:

Îmbunatatirea nivelului oportunitatilor prin educatie si pregatire vocationala;

Extinderea participarii la piata muncii prin masuri active;

Îmbunatatirea informarii cu privire la piata muncii;

Reformarea serviciilor de angajare în munca.

             Domeniul sanatate are ca prioritati:

Asigurarea accesului la servicii de îngrijire a sanatatii;

Îmbunatatirea bazelor de date cu privire la starea de sanatate a rromilor;

Cresterea includerii rromilor în serviciile de sanatate;

Îmbunatatirea sanatatii în comunitatile vulnerabile.

Locuirea

Abordarea discriminarii în accesul la locuinte;

Îmbunatatirea conditiilor de viata în comunitatile locuite de rromi;

Extinderea accesului la locuinte.

4.6. Fondul de educatie pentru rromi

            FER este o structura care va contribui la eliminarea prapastiei existente în ceea ce priveste educatia rromilor si a nerromilor, va contribui la asigurarea accesului egal la educatie de calitate, inclusiv desegregarea sistemelor educationale. FER este operational din anul 2005, având asigurata o finantare de aproximativ 30 de milioane  de dolari, cea mai mare parte donate de George Soros, unul dintre initiatorii acestui fond.

         Fondul va functiona în urmatoarele directii:

Sprijina idei, proiecte, programe care sa duca la îmbunatatirea rezultatelor scolare ale rromilor, în

contextul Deceniului de incluziune a rromilor;

Interpreteaza „ educatia” în termeni largi, incluzând atât educatia formala, cât si cea vocationala,

pentru copii si adulti;

Opereaza ca un instrument financiar, si nu ca o agentie de implementare;

Functioneaza într-o maniera echilibrata în ceea ce priveste tarile beneficiare;

Sprijina activitatile care respecta si includ vointa rromilor;

Stabileste un proces de finantare simplu si rapid;

Este un forum de consiliere si consultanta;

Centralizeaza informatiile relevante din domeniu.

          Asa cum se poate observa, cele doua initiative internationale sunt oarecum complementare, educatia fiind privita ca un pilon central al îmbunatatirii situatiei rromilor, cu impact durabil, pe termen lung. Chiar daca tinta principala a Deceniului este ruperea cercului vicios al saraciei, masurile si temele care transcend domeniile principale de actiune, respectiv antidiscriminare si participarea femeilor, vor putea duce la o echilibrare a balantei între cele doua perspective, a saraciei si a combaterii discriminarii.

          De fapt, doar prin abordarea complementara progresul poate fi asigurat, având ca ingredient esential participare directa a membrilor comunitatilor de rromi. Deocamdata, politicile publice destinate îmbunatatirii situatiei rromilor nu au avut succes în asigurarea participarii acestora. Este nevoie de constientizarea acestui element la toate nivelurile de decizie si implementare a politicilor publice pentru rromi, de la simpli functionari la cei mai înalti factori de decizie. Pentru aceasta, sprijinirea dezvoltarii societatii civile a rromilor se impune cu pregnanta.

4.7. Obiectivele de dezvoltare ale mileniului

              191 de tari au semnat la New York, în anul 2000, „Declaratia Mileniului a Natiunilor Unite: dezvoltarea umana – obiectiv de importanta primordiala”. În acest document se reafirma atasamentul comunitatii internationale fata de valorile fundamentale ale umanitatii – libertate, egalitate, solidaritate, toleranta.

              Din Declaratia Mileniului deriva obiectivele de dezvoltare ale mileniului(ODM), care definesc într-o forma concisa scopurile ce urmeaza a fi atinse pâna în anul 2015:

Eradicarea saraciei extreme si a foamei;

Realizarea accesului universal la educatia primara;

Promovarea egalitatii genurilor si abilitarea femeilor;

Reducerea mortalitatii copiilor;

Îmbunatatirea sanatatii materne;

Combaterea HIV/SIDA, a malariei si a altor boli;

Asigurarea durabilitatii mediului;

Crearea parteneriatelor globale pentru dezvoltare.

           În acest context, protectia minoritatilor si îmbunatatirea conditiilor de viata constituie elemente importante.

                     CAPITOLUL V. LUPTA ÎMPOTRIVA DISCRIMINĂRII ÎN

                                    ROMÂNIA ÎN CONTEXT EUROPEAN

5.1. Cadrul legislativ si institutional

           Dreptul tuturor indivizilor la egalitate în fata legii si protectie împotriva discriminarii este un drept fundamental si esential pentru functionarea normala a unei societati democratice.

            Acesta contribuie la îndeplinirea obiectivelor de promovare a progresului economic si social prin cresterea coeziunii economice si sociale. În anul 1997, întruniti la Amsterdam, sefii de state si guvern din tarile membre ale Uniunii Europene au cazut de acord sa întareasca capacitatea acesteia de actiune în domeniul luptei împotriva discriminarii, prin introducerea art. 13 al Tratatului de constituire al Comunitatii Europene, care acorda Comisiei Europene, care acorda Comisiei Europene atributii specifice de actiune pentru combaterea discriminarii pe criterii se sex, origine rasiala sau etnica, religie sau convingeri, dizabilitate, vârsta sau orientare sexuala.

            În iunie si respectiv noimebrie 2000, pe baza propunerile Comisiei, Consiliul UE a adoptat trei instrumente cheie menite sa previna si sa combata discriminarea bazata pe origine rasiala sau etnica, religie sau convingeri, vârsta, dizabilitate, sez sau orientare sexuala: Directiva Consiliului 2000/43/CE cu privire la implementarea principiului tratamentului egal între persoane indiferent de originea rasiala sau etnica(sau Directiva Egalitatii Rasiale) – aceasta interzice  bazata pe origine rasiala sau etnica într-o multitudine de domenii precum angajare, educatie, accesul la bunuri si servicii sau protectie sociala.

           Directiva Consiliului 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea fortei de munca si conditiile de munca (sau Directiva Egalitatii la Angajare) – care interzice discriminarea la angajare si exclude orice discriminare de religie sau convingeri, dizabilitate, vârsta sau orientare sexuala. Programul Comunitar de Actiune pentru Combaterea Discriminarii(Decizia Consiliului European nr. 750/2000) – acest program este destinat sa sprijine si sa suplineasca eforturile la nivel comunitar pentru promovarea masurilor de prevenire si combatere a discriminarii, initiate atât de statele membre, cât si de statele candidate.

             Scopul promovarii acestui cadru legal a fost de a stabili un set de principii privind egalitatea de tratament si de a reglementa probleme cheie precum discriminarea directa sau

indirecta, protectia împotriva hartuirii, promovarea actiunilor pozitive, asistenta acordata victimelor discriminarii, sarcina probei.

              România a fost printre primele state candidate în curs de aderare care au promovat o legislatie speciala antidiscriminare. Astfel, în anul 2000, a fost adoptata Ordonanta Guvernului, nr.137 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare. Acest act normativ a fost modificat si completat în doua rânduri, ajungând la un nivel de reglementare care îndeplineste în linii mari cerintele Comisiei Europene privind alinierea legislatiei interne cu prevederile acquis-ului comunitar. Legea acopera o gama larga de criterii de discriminare: rasa, nationalitate, etnie, limba, religie, categorie sociala, convingeri, sex, orientare sexuala, vârsta, handicap, boala cronica necontagioasa, infectare HIV sau apartenenta la o categorie defavorizata si are ca domenii generale de aplicare:

Egalitate în activitatea economica si în materie de angajare si profesie;

Accesul la serviciile publice administrative si juridice, de sanatate, la alte servicii, bunuri si facilitati;

Accesul la educatie;

Libertatea de circulatie, dreptul la libera alegere a domiciliului si accesul în locurile publice;

Dreptul la demnitatea personala;

De asemenea, atunci când se constata savârsirea unei fapte de discriminare, persoana(fizica sau juridica) care a comis aceea fapta poate fi sanctionata prin avertisment sau amenda conventionala(cuprinsa între 2 si 40 de milioane de lei). În toate cazurile de discriminare, persoanele discriminate, au dreptul sa pretinda despagubiri în fata instantelor judecatoresti precum si restabilirea situatiei anterioare discriminarii sau anularea situatiei create prin discriminare, potrivit dreptului comun.

            La cerere, instanta poate dispune retragerea, de catre autoritatile emitente, a autorizatiei de functionare a persoanelor juridice care, printr-o actiune discriminatorie, cauzeaza un prejudiciu redus, încalca în mod repetat prevederile legislatiei din domeniul antidiscriminarii.

             De asemenea organizatiile neguvernamentale care au ca scop protectia drepturilor omului au calitate procesuala activa în cazul în care discriminarea se manifesta în domeniul lor de activitate si aduce atingerea unei comunitati sau unui grup de persoane. Institutia abilitata sa asigure respectarea principiului egalitatii de tratament si a nediscriminarii este Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii.

              Functionând ca un organ de specialitate al administratiei publice centrale cu personalitate juridica, în subordinea Guvernului, Consiliul a fost înfiintat în anul 2002, în baza Ordonantei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare si îsi desfasoara activitatea potrivit H.G nr. 1194/2001 privind organizarea si functionarea Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii, cu modificarile si completarile ulterioare.

             Principalele atributii ale Consiliului sunt:

Investigarea faptelor de discriminare pe baza sesizarilor sau autosesizarilor;

Sanctionarea faptelor de discriminare;

Propunerea si instituirea de masuri afirmative pentru prevenirea faptelor de discriminare;

Propunerea de proiecte de acte normative în domeniul nediscriminarii;

Avizarea proiectelor de acte normative care au ca obiect exercitarea drepturilor si a libertatilor, în

conditii de egalitate si nediscriminare;

Colaborarea cu organizatiile neguvernamentale care au ca scop protectia drepturilor omului;

Colaborarea cu organizatiile similare si cu organizatii neguvernamentale din domeniul drepturilor

omului, din alte state, precum si cu organizatiile internationale în materie.

      Constatarea si sanctionarea faptelor de discriminare se face de catre Colegiul director al Consiliului, compus din 7 membri desemnati de catre ministerele cu competente în domeniu. Acesta, în exercitarea rolului sau de organ deliberativ, analizeaza petitiile si sesizarile primite si adopta prin hotarâre masurile necesare, în acord cu investigatiile efectuate în teritoriu de  personalul de specialitate al Consiliului.

           Consiliul functioneaza ca urmare a îndeplinirii angajamentelor asumate de România de transpunere a acquis-ului comunitar în domeniul nediscriminarii, iar în aprecierea Comisiei Europene România a fost primul dintre statele candidate sau în curs de aderare care au un organism pentru promovarea egalitatii functional, asa cum prevede acquis-ului.

5.2. Perspective privind îmbunatatirea mecanismului national antidiscriminare

          Pentru îndeplinirea angajamentelor asumate în procesul de integrare europeana privind existenta unui mecanism eficient anti-discriminare si pentru alinierea deplina cu prevederile acquis-ului comunitar în materie, Consiliul si-a propus sa initieze un nou proiect de lege privind prevenirea si combaterea discriminarii. Prin promovarea acestui s-a realizat în principal:

1.      Asigurarea independentei CNCD si clarificarea atributiilor sale, prin:

        Reorganizarea CNCD si definirea acestuia ca institutie autonoma sub control parlamentar, garant al interesului public si al persoanelor în domeniul respectarii principiului nediscriminarii;

        Modificarea componentei Colegiului director al CNCD, prin cresterea numarului acestora de la 7 la 9 si introducerea unei noi proceduri de numire – câte 2 membri de catre Presedintele României, Senat, Camera Deputatilor, Guvern respectiv 1 membru de catre reprezentantii societatii civile;

        Definirea clara a statutului si competentelor membrilor Colegiului director;

        Înfiintarea de birouri regionale ale Consiliului(la nivelul fiecarui judet);

        Completarea procedurii legale aplicate de catre Consiliu cu prevederile Codului de procedura civila;

2.      Acoperirea unor lipsuri de reglementare existente în legislatie în vigoare

        Proiectul de lege introduce notiuni importante, precum discriminarea multipla, instigarea la discriminare, standarde uzuale la angajare, inversarea sarcinii probei. În special acesta din urma reprezinta una dintre chestiunile ramase în suspensie în procesul de negociere, Comisia Europeana atragând atentia în repetate rânduri asupra necesitatii reglementarii acesteia.

        De asemenea, se extinde aria criteriilor de discriminare, în scopul înlaturarii aparitiei unor cazuri în practica neacoperite din punct de vedere al reglementarii.

3.      Definirea clara a unor termeni sau notiuni

            Semnificatia celor mai importante notiuni sunt definite expres în corpul legii, cu scopul de a evita aparitia unor confuzii sau interpretari diferite. Un mecanism eficient împotriva discriminarii nu poate functiona fara structuri de implementare corespunzatoare. În acest sens, Consiliul urmareste consolidarea capacitatii sale administrative prin implementarea unui proiect tip twinning.

          Proiectul „Constructie institutionala în domeniul antidiscriminarii”(RO/03/IB/SO/05) este finantat în cadrul programului Phare 2003 de catre Comisia Europeana. Obiectivul general al acestui proiect este întarirea capacitatii operationale a Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii(CNCD), precum si cresterea impactului acestei institutii asupra societatii românesti. În cadrul proiectului, Olanda asista la CNCD si alte institutii asupra societatii românesti. În cadrul proiectului, Olanda asista la CNCD si alte institutii si organizatii din România în domeniul antidiscriminarii. Proiectul, coordonat de catre Ministerul Justitiei olandez, va implica experti din cadrul mai multor institutii si organizatii din Olanda. Proiectul a început la data de 22 februarie 2005 si s-a sfârsit cu o conferinta de închidere în august 2006. Scopul proiectului este îmbunatatirea resurselor umane, materiale si juridice  ale CNCD, precum si îmbunatatirea politicilor publice, prin implementarea urmatoarelor masuri:

Întarirea structurii institutionale a CNCD si a retelei externe de parteneri, prin îmbunatatirea profilului

institutional al CNCD si pregatirea personalului institutiei în domeniile comunicarii interne, culturii

organizationale si a comunicarii cu publicul. În acest sens, vor fi organizate mese rotunde la nivel

national si regional la care vor participa actorii relevanti în domeniu;

Îmbunatatirea legislatiei românesti în domeniul anti-discriminare prin evaluarea legislatiei în vigoare si

elaborarea unor propuneri de îmbunatatire a legislatiei;

Îmbunatatirea cunostintelor personalului CNCD si a reprezentantilor altor institutii si organizatii

relevante în domeniu si îmbunatatirea cooperarii dintre acestea prin pregatirea personalului în

domeniul legislatiei nationale si internationale, a procedurilor legale, dezvoltarea de politici publice în

domeniul antidiscriminarii;

Constientizarea publicului cu privire la problematica antidiscriminarii prin comandarea si evaluarea

unui sondaj de opinie cu privire la gradul de cunoastere a fenomenului discriminarii si al CNCD în

rândul publicului, prin asistenta acordata în sensul dezvoltarii unui plan de comunicare si prin asistenta

acordata în sensul dezvoltarii unui plan de comunicare si prin pregatirea acordata în scopul unei mai

bune comunicari cu mass-media. De asemenea, se va dezvolta, implementa si evalua o campanie

pilot de constientizare cu privire la discriminare, campanie în care vor fi incluse si materiale publicitare;

Crearea unui centru de documentare prin dezvoltarea unui plan de înfiintare a unui astfel de centru,

fondarea acestui centru si prin angajarea unui specialist pentru acesta;

Investitii în echipamentul CNCD prin achizitionarea de calculatoare si programe informatice, precum si

dotarea centrului de documentare;

                     CAPITOLUL VI. PREZENTAREA CERCETĂRII

6.1. Aspecte teoretice despre studiu

       6.1.1. Mic istoric al localitatii Sintesti

        Localitatea Sintesti este situata în zona de sud a Bucurestiului si face parte alaturi de satele Cretesti si Vidra din comuna Vidra.

       Populatia totala a acestei localitati este de aproximativ 12.000 locuitori, din acest numar 10% fiind rromi(aproximativ 1200).

       În Sintesti locuiesc rromi care se împart  in doua categorii: rromi de vatra si rromi caldarari(sunt cei mai numerosi rromi, alcatuiesc o comunitate compacta, formata din aproximativ 150 de familii, însumând 900 de persoane).

        Primele familii de rromi caldarari au ajuns în Sintesti în anii ’50, când majoritatea erau nomazi. Regimul comunist a schimbat modul de viata prin obligativitatea sedentarizarii.

          Daca în anii ’50 numarul familiilor stabilite a fost mic(10-15 familii), în prezent numarul lor  a crescut.

           Putem sa-i numim pe caldararii din Sintesti „tigani autentici”, deoarece sunt printre singurele neamuri de rromi care pastreaza aproape intacte limba, portul si traditiile. Totul este transmis din generatie în generatie, oral, fiind respectate asa zisele legii nescrise, numite generic „ romanirenul” asa zisa lege tiganeasca.

        Principala ocupatie a rromilor caldarari pâna în anul 1989 era confectionarea cazanelor de cuplu, folosite la distilarea alcoolului.

         Femeile si copii erau des întâlniti pe la portile oamenilor din sat, fie cu ocazia comercializarii acestor produse, fie la cersit. Existau si femei care se ocupau cu ghicitul în ghioc, cartile de tarot, în schimbul acestor „servicii” obtineau bani sau alimente.

         În perioada cuprinsa între 26 octombrie(Sfântul Dumitru) si 23 aprilie(Sfântul Gheorghe) plecau „pe teren” împreuna cu agoniseala cea mai importanta(carute, cai, corturile, pasarile din curte, vase pentru gatit), mergând din localitate în localitate pentru a-si câstiga existenta.

          Dupa revolutie multi dintre caldarari au avut simtul afacerist dezvoltat si s-au implicat în afacerile cu metalele neferoase. Au realizat în miniatura cuptoarele de topit neferoase

dintr-o uzina din Bucuresti(IMGB), în care topeau metalele. Produceau lingouri pe care le valorificau în alte întreprinderi. Asa se face ca situatia materiala a rromilor din Sintesti s-a îmbunatatit si în cei 19 ani de la revolutie au aparut miliardari „ca ciupercile dupa ploaie”. Pentru ca totul sa fie legal si-au deschis firme care valorifica deseurile metalice, respectând legile în vigoare din acest domeniu, fiind considerati adevarati afaceristi.

6.2. Ipotezele cercetarii

        Daca rromi nu vor fi pusi în   legalitate, atunci nu vor beneficia de serviciul asistenta sociala.

        Cu cât comunitatea de rromi respecta traditiile si obiceiurile, cu atât participarea la educatie este mai scazuta.

                  Jumatate din populatia de rromi caldarari(aproximativ 75 de familii) au o situatie materiala precara, motivul fiind  lipsa capitalului.

                  Familiile bogate au cumparat terenuri pe soseaua principala, locuri de casa unde au construit vile.

                  Familiile sarace au ramas în satra veche(spatiu marginas aproape de soseaua principala), fie s-au mutat în casele construite de cei bogati sau au ramas în corturi.

               Modul lor de supravietuire a ramas acelasi de pâna în revolutie, ei plecând si acum „pe teren”.  Familiile bogate nu sprijina material pe cei din satra veche, chiar daca ii leafa grade de rudenie, din motivul ca acestia nu-si dau toata silinta sa schimbe starea în care se afla, dar si din egoism.

                Lucrul cel mai grav este faptul ca cei saraci nu au acte de identitate, nu au acte de proprietate, din punct de vedere legal ei neexistând. Punerea în legalitate cu acte de identitate este o problema pe care o întâmpina si în prezent autoritatile locale. Multe persoane nu stiu data exacta a nasterii, cum îi cheama sigur pe parinti sau locul de unde provin.

                 Una din cauza si cea mai importanta este analfabetismul, care în Sintesti este la scara ridicata. Demersurile necesare pentru obtinerea actelor de identitate includ procedurii legale costisitoare, dar si complicate. De exemplu pentru obtinerea certificatului de nastere, în conditiile în care nu este cunoscuta data nasterii este necesara o expertiza medico-legala la Institutul Mina – Minovici, care costa 9 milioane de lei vechi, din lipsa banilor majoritatea nu merg sa faca aceasta expertiza.

                 Lipsa actelor este o piedica în includerea acestor persoane în programele de asistenta sociala. Cei care au reusit sa-si obtina actele sunt putini si ei beneficiaza de legea V.M.G.(416/2001). Suma provenita din acest ajutor social este foarte mica si nu acopera cheltuielile minime pentru o familie.

                  În prezent se fac demersurile necesare pentru punerea în egalitate a cetatenilor rromi din satul Sintesti printr-un proiect PHARE câstigat de judetul Ilfov, numit „Punerea în legalitate a cetatenilor din Ilfov – PHARE 2005”.

                 O masura majora luata în prezent pentru îmbunatatirea situatiei rromilor din Sintesti este si includerea in proiectul, ce are ca scop eliminarea alfabetismului.

                 Copii rromi frecventeaza scoala începând din ani ’90. În prezent din totalul din 203 elevi ai scolii din comunitate, 88 sunt de etnie rroma. scoala este inclusa în proiectul „Acces la educatie pentru grupuri dezavantajate – PHARE 2004”. În acest proiect este inclus programul „A doua sansa” la care sunt înscrisi 54 de copii, 21 la ciclul primar, 33 la ciclul gimnazial. În acest program sunt inclusi copii rromi care nu au frecventat niciodata cursurile scolii sau cei care au abandonat. Cauza întreruperii sau nefrecventarii scolii este nerespectarea traditiilor acestor rromi. Fetele sunt logodite la o vârsta mica, astfel încât casatoria se încheie la 10-11 ani, din acest motiv fetele sunt lasate la scoala cel mult pâna în clasa a IV-a, dupa care sunt oprite acasa de parinti. Baieti frecventeaza scoala maxim pâna în clasa a VIII-a, motivatia fiind obtinerea permisului de conducere.

             

         Pentru îmbunatatirea situatiei, din punct de vedere educational MEC a aprobat formarea si angajarea mediatorului scolar. Sarcinile mediatorului scolar sunt:

        Monitorizarea copiilor de vârsta scolara si prescolara;

        Realizarea recensamântului si punerea la dispozitia scolii o baza de date care sa cuprinda date exacte referitoare la populatia de vârsta 0 – 18 ani;

        Participa la înscrierea elevilor în învatamântul primar si prescolar;

        Monitorizeaza elevii cu situatie materiala precara,realizeaza contactul cu institutiile abilitate în vederea îmbunatatirii situatiei(serviciul de asistenta sociala,consiliul local,dispensar,biserica,ONG-uri;

        Organizeaza gradinita estivala pentru copii de vârsta prescolara si scolara(6-7ani)care nu au frecventat niciodata gradinita si urmeaza sa fie înscrisi în clasa I;

        Monitorizeaza copii cu situatie de abandon si absenteism scolar,gasind solutii pentru îmbunatatirea acestei situatii(vizite la domiciliu,discutii cu parinti,discutii cu cadre didactice, realizarea contactului cu pedagogul);

        Împiedica segregarea prin:înscrierea copiilor rromi în toate clasele sesizând situatia în care se fac clase separate de copii rromi;

        Sesizeaza orice încalcare a drepturilor copilului,forme de discriminare sau segregare.

 

        6.3. Metodologia cercetarii

      Pentru obtinerea acestor date am utilizat urmatorul interviu(am mers în comuna Sintesti alaturi de mediatorul sanitar si profesor de limba romani – Voicu Florina Vivi, si asistentul social – Tudorache Emilia):

INTERVIU:

1. Nume/ Prenume

2. Data nasterii

3. Când v-ati stabilit în Sintesti?

4. Respectati traditiile si obiceiurile?

5. Sunteti de acord cu casatoriile timpuri?

6. Copii merg la scoala?

7. Daca da pâna când?

8. Este importanta scoala pentru dumneavoastra?

9. stiti sa scrieti si sa cititi?

10. Ce v-a împiedicat sa mergeti la scoala?

11. Doriti sa stiti sa scrieti si sa cititi?

12. Credeti ca va puteti descurca fara scoala?

13. Posedati acte de identitate?

14. Ati facut demersurile necesare pentru obtinerea lor?

15. Primiti ajutor social?

16. Daca da va acopera aceasta suma nevoile personale?

17. Daca nu va descurcati fara nici un ajutor?

18. Sunteti ajutat de autoritatile locale? Daca da cum?

19. Credeti ca rromi sunt discriminati? Daca da dati exemple

20. Credeti ca situatia rromilor se va îmbunatati?

6.4. Modalitati de interventie a asistentului social în comunitatea de rromi din Sintesti

            Asistentul social din localitatea Sintesti are urmatoarele atributii:

        Realizeaza documentatia necesara înaintarii dosarelor pentru ajutorul social;

        Merge în comunitate în scopul efectuarii anchetelor sociale la domiciliu;

        Realizeaza o stabilitate cu situatiile întâlnite si sprijina pe cei care beneficiaza de ajutor social, facându-le cunoscute actele necesare;

        Contacteaza directiile abilitate în vederea eliberarii actelor necesare;

        Transmite dosarele înscrise serviciului de contabilitate pentru calcularea sumelor cu venite

        Sesizeaza serviciul de Protectie a Copilului în legatura cu problemele aparute;

            CAPITOLUL VII. CONCLUZII sI RECOMANDĂRI

     Rromi ocupa o pozitie unica, atât din punct de vedere istoric, cât si politic, ca natiune legitima a Europei. Procesul de emancipare a rromilor trebuie fundamentat pe radacini si perspective comune, care sunt dincolo de cetatenie, afiliere la un grup sau tara de origine. Astfel existând în Europa ca natiune fara stat si fara teritoriu, confruntata cu rasismul si cu persecutiile de-a lungul istoriei, minoritatea rroma are nevoie de protectie speciala.

     O regândire a campaniei de lupta împotriva discriminarii care este centrata pe forme manifeste ale discriminarii individuale si directe ce pot fi clar instrumentate juridic, si mai putin pe latura schimbarii atitudinilor în care se înradacineaza anumite practici discriminative institutionalizate. În acest context putem vedea cum anumite prejudecati etnice functioneaza ca si percepte acceptate si legitime ale structurarii actiunilor sociale. Acceptarea în masa a unor asemenea pozitii reflecta clar ca nu exista o interiorizare suficienta a normelor ce impun tratamentul egal, care permite diferentierea doar pe baza performantelor.

     Consolidarea la nivelul opiniei publice a anumitor drepturi educationale, lingvistice favorabile minoritatilor ca fiind forme de pluralism asumate de marea parte a clasei politice si nu ca prerogative institutionale legate de anumite minoritati.

ANEXE

Legea nr. 48/2002 pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 137/2000 privind

prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare

(publicata in Monitorul Oficial nr. 69 din 31 ianuarie 2002)

Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege. 

Articol unic.

Se aproba Ordonanta Guvernului nr.137 din 31 august 2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor

de discriminare, adoptata in temeiul art. 1 lit. S pct. 2 din Legea nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a

emite ordonante si publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.431 din 2 septembrie 2000, cu

urmatoarele modificari si completari: 

1. Articolul 1 va avea urmatorul cuprins: 

"Art. 1.

(1) In Romania, stat de drept, democratic si social, demnitatea omului, drepturile si libertatile cetatenilor, libera

dezvoltare a personalitatii umane reprezinta valori supreme si sunt garantate lege. 

(2) Principiul egalitatii intre cetateni, al excluderii privilegiilor si discriminarii sunt garantate in special in

exercitarea urmatoarelor drepturi: 

a) dreptul la un tratament egal in fata instantelor judecatoresti si a oricarui alt organ jurisdictional; 

b) dreptul la securitatea persoanei si la obtinerea protectiei statului impotriva violentelor sau maltratarilor din

partea oricarui individ, grup sau institutie; 

c) drepturile politice, si anume drepturile electorale, dreptul de a participa la viata publica si de a avea acces la

functii si demnitati publice; 

d) drepturile civile, in special: 

(i) dreptul la libera circulatie si la alegerea resedintei; 

(ii) dreptul de a parasi tara si de a se intoarce in tara; 

(iii) dreptul de a obtine si de a renunta la cetatenia romana; 

(iv) dreptul de a se casatori si de a-si alege partenerul; 

(v) dreptul de proprietate; 

(vi) dreptul la mostenire; 

(vii) dreptul la libertatea de gandire, constiinta si religie; 

(viii) dreptul la libertatea de opinie si de exprimare; 

(ix) dreptul la libertatea de intrunire si de asociere; 

(x) dreptul de petitionare; 

e) drepturile economice, sociale si culturale, in special: 

(i) dreptul la munca, la libera alegere a ocupatiei, la conditii de munca echitabile si satisfacatoare, la protectia

impotriva somajului, la un salariu egal pentru munca egala, la o remuneratie echitabila si satisfacatoare; 

(ii) dreptul de a infiinta sindicate si de a se afilia unor sindicate; 

(iii) dreptul la locuinta; 

(iv) dreptul la sanatate, la ingrijire medicala, la securitate sociala si la servicii sociale; 

(v) dreptul la educatie si la pregatire profesionala; 

(vi) dreptul de a lua parte, in conditii de egalitate, la activitati culturale si sportive; 

f) dreptul de acces la toate locurile si serviciile destinate folosintei publice. 

(3) Exercitarea drepturilor enuntate in cuprinsul prezentului articol priveste persoanele aflate in situatii

comparabile. 

(4) Orice persoana fizica sau juridica are obligatia sa respecte principiile enuntate la alin. (2)." 

2. Alineatul (3) al articolului 2 se abroga. 

3. La articolul 2 alineatul (5), literele a) si b) vor avea urmatorul cuprins: 

"a) instituirea unor masuri speciale, in vederea protectiei persoanelor aflate in minoritate, atunci cand acestea

nu se bucura de egalitatea sanselor; 

b) sanctionarea comportamentului discriminatoriu prevazut in dispozitiile alin. (2)." 

4. La articolul 3, literele a) si b) vor avea urmatorul cuprins: 

"a) conditiile de incadrare in munca, criteriile si conditiile de recrutare, selectare si promovare, accesul la toate

formele si nivelurile de orientare, formare si perfectionare profesionala; 

b) protectia si securitatea sociala;" 

5. La articolul 3, dupa litera f) se introduce litera g) cu urmatorul cuprins: 

"g) alte domenii ale vietii sociale." 

6. Articolul 4 va avea urmatorul cuprins: 

"Art. 4.

In intelesul prezentei ordonante, categorie defavorizata este acea categorie de persoane care fie se afla pe o

pozitie de inegalitate in raport cu majoritatea cetatenilor din cauza originii sociale ori a unui handicap, fie se

confrunta cu un comportament de respingere si marginalizare generat de cauze specifice, cum ar fi o boala

cronica necontagioasa ori infectarea HIV, statutul de refugiat sau azilant." 

7. Articolul 5 va avea urmatorul cuprins: 

"Art. 5.

Constituie contraventie, conform prezentei ordonante, conditionarea participarii la o activitate economica a unei

persoane ori a alegerii sau exercitarii libere a unei profesii de apartenenta sa la o anumita rasa, nationalitate,

etnie, religie, categorie sociala, respectiv de convingerile, de sexul sau orientarea sexuala, de varsta sau de

apartenenta sa la o categorie defavorizata." 

8. La articolul 6, partea introductiva si litera c) vor avea urmatorul cuprins: 

"Art. 6.

Constituie contraventie, conform prezentei ordonante, discriminarea unei persoane pentru motivul ca apartine

unei anumite rase, nationalitati, etnii, religii, categorii sociale sau unei categorii defavorizate, respectiv din

cauza convingerilor, varstei, sexului sau orientarii sexuale a acesteia, intr-un raport de munca si protectie

sociala, cu exceptia cazurilor prevazute de lege, manifestata in urmatoarele domenii: 

............................................................................................  

c) acordarea altor drepturi sociale decat cele reprezentand salariul;" 

9. Articolul 7 va avea urmatorul cuprins: 

"Art. 7.

(1) Constituie contraventie, conform prezentei ordonante, refuzul unei persoane fizice sau juridice de a angaja

in munca o persoana pentru motivul ca aceasta apartine unei anumite rase, nationalitati, etnii, religii, categorii

sociale sau unei categorii defavorizate ori din cauza convingerilor, varstei, sexului sau orientarii sexuale a

acesteia, cu exceptia cazurilor prevazute de lege. 

(2) Constituie contraventie, conform prezentei ordonante, conditionarea ocuparii unui post prin anunt sau

concurs, lansat de angajator ori de reprezentantul acestuia, de apartenenta la o anumita rasa, nationalitate,

etnie, religie, categorie sociala sau la o categorie defavorizata, de varsta, de sexul sau orientarea sexuala,

respectiv de convingerile candidatilor, cu exceptia situatiei prevazute la art. 2 alin. (4). 

(3) Persoanele fizice si juridice cu atributii in medierea si repartizarea in munca vor aplica un tratament egal

tuturor celor aflati in cautarea unui loc de munca, vor asigura tuturor persoanelor aflate in cautarea unui loc de

munca accesul liber si egal la consultarea cererii si ofertei de pe piata muncii, la consultanta cu privire la

posibilitatile de ocupare a unui loc de munca si de obtinere a unei calificari si vor refuza sprijinirea cererilor

discriminatorii ale angajatilor. Angajatorii vor asigura confidentialitatea datelor privitoare la rasa, nationalitatea,

etnia, religia, sexul, orientarea sexuala sau a altor date cu caracter privat care privesc persoanele aflate in

cautarea unui loc de munca." 

10. Articolul 8 va avea urmatorul cuprins: 

"Art. 8.

Constituie contraventie, conform prezentei ordonante, discriminarea angajatilor de catre angajatori, in raport cu

prestatiile sociale acordate, din cauza apartenentei angajatilor la o anumita rasa, nationalitate, origine etnica,

religie, categorie sociala sau la o categorie defavorizata ori pe baza varstei, sexului, orientarii sexuale sau

convingerilor promovate de ei." 

11. Articolul 10 va avea urmatorul cuprins: 

"Art. 10.

Constituie contraventie, conform prezentei ordonante, daca fapta nu intra sub incidenta legii penale,

discriminarea unei persoane fizice, a unui grup de persoane din cauza apartenentei acestora ori a persoanelor

care administreaza persoana juridica la o anumita rasa, nationalitate, etnie, religie, categorie sociala sau la o

categorie defavorizata, respectiv din cauza convingerilor, varstei, sexului sau orientarii sexuale a persoanelor in

cauza prin: 

a) refuzarea acordarii serviciilor publice administrative si juridice; 

b) refuzarea accesului unei persoane sau unui grup de persoane la serviciile de sanatate publica - alegerea

medicului de familie, asistenta medicala, asigurarile de sanatate, serviciile de urgenta sau alte servicii de

sanatate; 

c) refuzul de a vinde sau de a inchiria un teren sau imobil cu destinatie de locuinta; 

d) refuzul de a acorda un credit bancar sau de a incheia orice alt tip de contract; 

e) refuzarea accesului unei persoane sau a unui grup de persoane la serviciile oferite de teatre, cinematografe,

biblioteci, muzee si expozitii; 

f) refuzarea accesului unei persoane sau unui grup de persoane la serviciile oferite de magazine, hoteluri,

restaurante, baruri, discoteci sau de orice alti prestatori de servicii, indiferent daca sunt in proprietate privata

sau publica; 

g) refuzarea accesului unei persoane sau unui grup de persoane la serviciile oferite de companiile de transport

in comun - prin avion, vapor, tren, metrou, autobuz, troleibuz, tramvai, taxi sau prin alte mijloace; 

h) refuzarea acordarii pentru o persoana sau un grup de persoane a unor drepturi sau facilitati." 

12. Articolele 11-14 se abroga. 

13. La articolul 15, alineatele (1), (3), (4) si (6) vor avea urmatorul cuprins: 

"Art. 15.

(1) Constituie contraventie, conform prezentei ordonante, refuzarea accesului unei persoane sau unui grup de

persoane la sistemul de educatie de stat sau privat, la orice forma, grad si nivel, din cauza apartenentei

acestora la o anumita rasa, nationalitate, etnie, religie, categorie sociala sau la o categorie defavorizata,

respectiv din cauza convingerilor, varstei, sexului sau orientarii sexuale a persoanelor in cauza.

........................................................................................  

(3) Constituie contraventie, conform prezentei ordonante, solicitarea unor declaratii doveditoare a apartenentei

acelei persoane sau acelui grup la o anumita etnie, care sa conditioneze accesul unei persoane sau unui grup

de persoane la educatie in limba materna. Exceptie face situatia in care in invatamantul liceal si universitar

candidatii concureaza pe locuri special acordate pentru o anumita minoritate si se impune dovedirea, printr-un

act din partea unei organizatii legal constituite a minoritatii respective, a apartenentei la aceasta minoritate. 

(4) Prevederile alin. (1)-(3) nu pot fi interpretate in sensul restrangerii dreptului unitatii ori institutiei de

invatamant de a refuza inscrierea sau admiterea unei persoane ale carei cunostinte ori rezultate anterioare nu

corespund standardelor sau conditiilor de inscriere cerute pentru accesul in institutia respectiva, atat timp cat

refuzul nu este determinat de apartenenta persoanei in cauza la o anumita rasa, nationalitate, etnie, religie,

categorie sociala sau la o categorie defavorizata, respectiv din cauza convingerilor, varstei, sexului sau

orientarii sexuale a acesteia. 

.........................................................................................  

(6) Constituie contraventie, conform prezentei ordonante, orice ingradiri pe criterii de apartenenta la o anumita

rasa, nationalitate, etnie, religie, categorie sociala sau la o categorie defavorizata in procesul de infiintare si de

acreditare a institutiilor de invatamant infiintate in cadrul legislativ in vigoare." 

14. La articolul 16, alineatul (2) va avea urmatorul cuprins: 

"(2) Constituie contraventie, conform prezentei ordonante, orice comportament constand in determinarea

parasirii domiciliului, in deportare sau in ingreunarea conditiilor de viata si de trai cu scopul de a se ajunge la

renuntarea la domiciliul traditional al unei persoane sau al unui grup de persoane apartinand unei anumite

rase, nationalitati, etnii sau religii, respectiv al unei comunitati, fara acordul acestora. Constituie o incalcare a

prevederilor prezentei ordonante atat obligarea unui grup de persoane aflate in minoritate de a parasi

localitatea, aria sau zonele in care locuieste, cat si obligarea unui grup de persoane apartinand majoritatii de a

se stabili in localitati, arii sau zone locuite de o populatie apartinand minoritatilor nationale." 

15. Articolul 17 va avea urmatorul cuprins: 

"Art. 17.

(1) Constituie contraventie, conform prezentei ordonante, orice comportament care are ca scop mutarea sau

alungarea unei persoane sau unui grup de persoane dintr-un cartier sau dintr-un imobil din cauza apartenentei

acestuia la o anumita rasa, nationalitate, etnie, religie, categorie sociala sau la o categorie defavorizata,

respectiv din cauza convingerilor, varstei, sexului sau orientarii sexuale a persoanelor in cauza.

(2) Prevederea alin. (1) nu poate fi interpretata in sensul restrangerii dreptului autoritatilor de punere in aplicare

a planurilor de sistematizare si amenajare a teritoriului, atat timp cat mutarea se face in conditiile legii, iar

masura luata nu este determinata de apartenenta persoanei sau a grupului de persoane in cauza la o anumita

rasa, nationalitate, etnie, religie, categorie sociala sau la o categorie defavorizata, respectiv din cauza

convingerilor, varstei, sexului sau orientarii sexuale a acestora." 

16. Articolul 18 va avea urmatorul cuprins: 

"Art. 18.

Constituie contraventie, conform prezentei ordonante, interzicerea accesului unei persoane sau al unui grup de

persoane in locurile publice din cauza apartenentei acestora la o anumita rasa, nationalitate, etnie, religie,

categorie sociala sau la oricare alta categorie defavorizata, respectiv din cauza convingerilor, varstei, sexului

sau orientarii sexuale a persoanelor in cauza." 

17. Articolul 19 va avea urmatorul cuprins: 

"Art. 19.

Constituie contraventie, conform prezentei ordonante, daca fapta nu intra sub incidenta legii penale, orice

comportament manifestat in public, avand caracter de propaganda nationalist-sovina, de instigare la ura rasiala

sau nationala, ori acel comportament care are ca scop sau vizeaza atingerea demnitatii ori crearea unei

atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, indreptat impotriva unei persoane, unui

grup de persoane sau unei comunitati si legat de apartenenta acestora la o anumita rasa, nationalitate, etnie,

religie, categorie sociala sau la o categorie defavorizata ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuala a

acestuia." 

18. La articolul 20, alineatul (1) va avea urmatorul cuprins: 

"Art. 20.

(1) Contraventiile prevazute la art. 5-8, art. 10, art. 15 alin. (1)-(3) si alin. (6), art. 16, art. 17 alin. (1), art. 18 si

19 se sanctioneaza cu amenda intre 1.000.000 lei si 10.000.000 lei, daca discriminarea vizeaza o persoana

fizica, respectiv cu amenda intre 2.000.000 lei si 20.000.000 lei, daca discriminarea vizeaza un grup de

persoane." 

Aceasta lege a fost adoptata de Camera Deputatilor in sedinta din 18 decembrie 2001, cu respectarea

prevederilor art. 74 alin. (2) din Constitutia Romaniei.

PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR VALER DORNEANU Aceasta lege a fost adoptata de Senat in sedinta din 20 decembrie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constitutia Romaniei

      BIBLIOGRAFIE

Achim, Viorel (1998) – Tiganii în istoria României, Editura Enciclopedica, Bucuresti;

Anastasoaie, V.; Tarnovschi, D., editori (2001) – Proiecte pentru rromi din România, 1990 – 2000,

Cluj –Napoca;

Burtea, Vasile (1996) – Marginalizarea sociala si cooperare în cazul populatiei de rromi, „Revista de

cercetari sociale”, nr. 3, Bucuresti;

Burtea, Vasile (2002) – Rromi în sincronia si diacronia populatiilor de contact,Editura Lumina Lex,

Bucuresti;

Gheorghe, Nicolae; Liegeois, Jean Pierre (1996) – Rromii, o minoritate a Europei, Minority Rights

Group International, Editura Multiprint, Oradea;

Ghetau, Vasile (1996) – O proiectare conditionala a populatiei României pe principalele nationalitati

(1992 – 2005), în „Bibilotheca Demographica”, nr. 2, Centrul de Informare si Documentare Economica,

Bucuresti;

Ionescu, Mariea; Cace, Sorin (2000) – Practici pozitive în comunitatile de rromi, Bucuresti;

Liegeois, Jean Pierre (1994) – Roma, Gypsies, Travelers, Council for Cultural Cooperation;

Marginean, Ioan (1991) – Calitatea vietii în România, în „Calitatea vietii”, nr. 3-4, Bucuresti;

Murray, R.w., editor (2002) – Îmbunatatirea situatiei rromilor. Proiecte de succes din România… si

multe învataminte, Bucuresti;

Neculau, A.; Ferreol, G. (1996) – Minoritarii, marginali, exclusi, Editura Polirom,Iasi;

Ponc, Emanuelle (1999) – Tiganii din România – o minoritate în tranzitie, Compania Altfel, Bucuresti;

Preda, Marian (1999) – Grupuri sociale excluse/ignorate de politicile sociale în România, în Zamfir, C.,

coordonator (1999) – „ Politici sociale în România ’90-’98”, Editura Expert, Bucuresti;

Ringold, Dena (2000) – Roma and the Transition in Cenral and Eastern Europe: Trends and

Challenges, World Bank;

Ringold, Dena; A. Orenstein, Mitchell; Wilkens, Erika (2003) – Roma in an Expanding Europe:

Breaking the Poverty Cycle, World Bank.

Stewart, Michael (1997) – The Time of the Gypsies, Westview Press.

Surdu, M. (2002) – Improving Quality of education in schools witha high percentage of roma pupils in

Romania, în „Roma Rights Review”, ERRC, Budapesta.

Surdu, Mihai (1998) – Efectele conditionarii alocatiei pentru copii de prezenta scolara în cazul copiilor

rromi, în „Calitatea vietii”, nr. 1, Bucuresti.

Trebici, Vladimir (1996) – Minoritatile nationale din România: prezent si estimatie prospectiva, în

„Bibliotheca Demographica”, nr. 2, Centrul de Informare si Documentare Economica.

Zamfir, Catalin (1999) – Tranzitia demografica si problemele asociate, în „Politici sociale în România:

1990 – 1998”, coord. Catalin Zamfir, Editura Expert, Bucuresti.

Zamfir, Catalin (coordonator) (1995) – Dimensiuni ale saraciei, Editura Expert, Bucuresti.

Zamfir, Catalin; Preda, Marian (coordonatori) (2002) – Romii în România, Editura Expert, Bucuresti.

Zamfir, Elena; Zamfir, Catalin (coordonatori) (1993) – Ţiganii între ignorare si îngrijorare, Editura

Alternative, Bucuresti.

Zoon, Ina – Roma Acces to Public Services in Romania, Bulgaria and FYR of Macedonia, 2001.

***CPSS (2002) – Barometru de opinie al populatiei privind serviciile de sanatate din România, Ed.

Exclus, Bucuresti.

***Comisia Nationala pentru statistica (1996, 1997, 1998, 1999, 2000, 2001, 2002, 2003) – Anuarul

statistic al României, Bucuresti.

***Institutul National de Statistica – Recensamintele populatiei 1992 si 2002.

http://www.scritube.com/sociologie/PROIECT-DE-DIPLOMA-SOCIOLOGIE-22733.php