Studiu privind măsurile de

combaterea a discriminării și

excluziunii sociale

3

1. CADRUL NORMATIV INTERN ȘI EUROPEAN DE

COMBATERE A DISCRIMINĂRII ȘI EXCLUZIUNII SOCIALE

Combaterea excluziunii sociale, a discriminării de orice gen, promovarea

justiției sociale și a drepturilor fundamentale, reprezintă obiective stategice ale

Uniunii Europene și ale statelor membre ale acesteia. Atingerea acestor obiective

presupune eforturi coordonate ale tuturor celor implicati și acțiuni derulate pe

multiple planuri, inclusiv în ceea ce privește asigurarea cadrului legislativ si

instituțional necesar.

În cele ce urmează vom proceda la o scurtă analiză a cadrului legal în

domeniul combaterii discriminării și excluziunii sociale.

1. Constituţia României.

Principiul nediscriminării și egalității de sanse a fost consacrat ca valoare

fundamentală în Constituţia României prin dispozițiile art.4 - Unitatea poporului

şi egalitatea între cetăţeni, prin art. 6 - Dreptul la identitate, art. 16 - Egalitate în

drepturi, art. 32 - Dreptul la învăţătură, art. 120 - Principii de bază.

Dispoziţiile constituţionale relevante cu privire la interzicerea discriminării şi la

egalitatea de şanse sunt:

art 4 alin (2) Unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni: “România este

patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de

rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de

opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială”

art 6 Dreptul la identitate: “(1) Statul recunoaşte şi garantează persoanelor

aparţinând minorităţilor naţionale dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la

exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase. (2)

4

Măsurile de protecţie luate de stat pentru păstrarea, dezvoltarea şi

exprimarea identităţii persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale

trebuie să fie conforme cu principiile de egalitate şi de nediscriminare în

raport cu ceilalţi cetăţeni români”

art 16 alin (1) Egalitatea în drepturi: „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a

autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.”

Reglementarea constituţională a drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor

fundamentale conţine şi alte prevederi exprese de interzicere a discriminării cum

sunt cele stabilite în art 30 alin (7) din Constituţia României referitoare la limitele

libertăţii de exprimare. În acelaşi titlu al Constituţiei, în art 48 referitor la familie,

se consacră egalitatea de drepturi între soţi iar art 49 şi art 50 obligă statul să ia

măsuri pentru protecţia copiilor şi a tinerilor, respectiv pentru protecţia persoanelor

cu handicap în vederea asigurării egalităţii de şanse a acestora.

2 Convenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților

Fundamentale

Din interpretarea dispoziţiilor art.11, art. 20, respectiv art. 148 din

Constituţia României, referitoare la raportul dintre reglementările interne şi cele

internaţionale rezultă faptul că tratatele internaţionale în domeniul drepturilor

fundamentale ale omului au prioritate faţă de reglementările interne în caz de

neconcordanţă, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin

dispoziţii mai favorabile.

Pornind de la aceste considerente, unul dintre cele mai importante

instrumente juridice în domeniu, care a devenit parte integrantă a sistemului român

de drept este Convenţia europeană a drepturilor omului, respectiv jurisprudenţa

Curţii Europene a Drepturilor Omului. Ele sunt direct aplicabile în sistemul român

de drept, au forţă constituţională şi supralegislativă1

1 Corneliu, Bârsan, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Comentariu pe articole, Drepturi şi Libertăţi, Ed. All

Beck, București 2005, pag. 100-103

5

Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor

fundamentale a fost semnată la Roma, la 4 noiembrie1950, de către membrii

Consiliului Europei. România a devenit membră a Consiliului 7 octombrie 1993

șia ratificat Convenţia Europeană a Drepturilor Omului prin Legea nr 30/1994.

Articolul 14 al Convenţiei, Interzicerea discriminării, stabileşte că

exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de aceasta “trebuie să fie

asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă,

religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială,

apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie”.

Pentru a asigura respectarea angajamentelor pe care statele semnatare ale

Convenţiei şi le-au asumat, a fost înfiinţată şi funcţionează Curtea Europeană a

Drepturilor Omului, practic prima jurisdicţie internaţională de protecţie a

drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Curţii se poate adresa orice persoană fizică,

orice organizaţie neguvernamentală sau orice grup de particulari care se pretinde

victimă a încălcării de către statele parte la Convenţie a interzicerii discriminării în

exercitarea drepturilor şi libertăţilor prevăzute de Convenţie şi protocoalele la

aceasta.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudenţa sa2 că o

diferenţă de tratament între persoane plasate în situaţii analoage sau compatibile

este discriminatorie dacă ea nu se bazează pe o justificare obiectivă şi rezonabilă,

adică dacă nu urmăreşte un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de

proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit.

Jurisprudenţa CEDO evidenţiază faptul că art. 14 din Convenţie este

încălcat nu numai în cazul în care statele aplică tratament diferit persoanelor care

se află în situaţii analoage sau comparabile, ci şi în cazul în care statele nu aplică

un tratament diferit persoanelor ale căror situaţii sunt substanţial diferite.

2 Curtea EDO, Cauza Frette C. Franţa, hotărârea din 26 februarie 2002; cauza Pretty c. Regatului Unit, hotârârea din

29 aprilie 2002

6

3. Protocolul 12 la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a

Libertăţilor Fundamentale

La 4 noiembrie 2000, statele membre ale Consiliului Europei au semnat

Protocolul 12 la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a

libertăţilor fundamentale , afirmând hotărârea lor de a lua ,,noi măsuri pentru

promovarea egalităţii tuturor persoanelor din garantarea colectivă a unei interziceri

generale a discriminării, prin intermediul Convenţiei”. Art 1 al Protocolului,

Interzicerea generală a discriminării, prevede că: “1. Exercitarea oricărui drept

prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată, în

special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii,

origine naţională sau socială, apartenenţa la o minoritate naţională, avere,

naştere sau oricare altă situaţie. 2. Nimeni nu va fi discriminat de o autoritate

publică pe baza oricăruia dintre motivele menţionate în paragraful 1”.

Astfel cum se poate observa din redactarea art 14 al Convenţiei şi a art 1 al

Protocolului 12, prin acesta din urmă s-a introdus o interdicţie generală a

discriminării, în sensul că, la nivelul statelor parte la Protocol, discriminarea este

interzisă nu numai “în exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de

Convenţia Europeană”, ci şi în exercitarea drepturilor prevăzute de orice “lege”.

România a semnat acest Protocol la 4 noiembrie 2000 şi l-a ratificat numai şase ani

mai târziu, prin Legea nr 103/2006.

4. Tratatul privind Uniunea Europeană Şi Carta Drepturilor

Fundamentale ale Uniunii Europene

Tratatul de la Maastricht prevedea în art. 6 că Uniunea Europeană se

întemeiază pe principiile libertăţii, democraţiei, respectării drepturilor omului şi

libertăţilor fundamentale, precum şi al statului de drept, principii care sunt comune

statelor membre şi respectă drepturile fundamentale aşa cum sunt ele garantate

prin Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor

fundamentale Tratatul privind Uniunea Europeană, la care România este parte,

7

cuprinde dispoziţii privind prevenirea şi combaterea „excluziunii sociale şi

discriminărilor” şi pentru „promovarea justiţiei şi protecţiei sociale, egalităţii între

femei şi bărbaţi, solidarităţii între generaţii şi protecţiei drepturilor copilului”.

La Consiliul European de la Nisa din 7-11 decembrie 2000, Parlamentul,

Consiliul Uniunii Europene şi Comisia au proclamat solemn Carta drepturilor

fundamentale ale omului.

Prin Tratatul de la Lisabona s-a reuşit includerea Cartei Drepturilor

Fundamentale în rândul documentelor juridice ale Uniunii Europene, prin art. 6

alin. 1 TUE, astfel cum este modificat prin Tratatul de la Lisabona, se stabileşte

valoarea juridică a Cartei ca fiind egală cu cea a Tratatelor.

Carta, la Titlul III, Egalitatea, are următoarele prevederi:

Articolul 20. Egalitatea în faţa legii

Toate persoanele sunt egale în faţa legii.

Articolul 21. Nediscriminarea

(1) Se interzice discriminarea de orice fel, bazată pe motive precum sexul, rasa, culoa -

rea, originea etnică sau socială, caracteristicile genetice, limba, religia sau convingerile, opiniile

politice sau de orice altă natură, apartenenţa la o minoritate naţională, averea, naşterea, un

handicap, vârsta sau orientarea sexuală.

(2) În domeniul de aplicare a tratatelor şi fără a aduce atingere dispoziţiilor speciale ale

acestora, se interzice orice discriminare pe motiv de cetăţenie.

Articolul 22. Diversitatea culturală, religioasă şi lingvistică

Uniunea respectă diversitatea culturală, religioasă şi lingvistică.

Articolul 23. Egalitatea între femei şi bărbaţi

Egalitatea între femei şi bărbaţi trebuie asigurată în toate domeniile, inclusiv în ceea ce

priveşte încadrarea în muncă, munca şi remunerarea. Principiul egalităţii nu exclude menţinerea

sau adoptarea de măsuri care să prevadă avantaje specifice în favoarea sexului sub-reprezentat.

Articolul 24. Drepturile copilului

(1) Copiii au dreptul la protecţia şi îngrijirile necesare pentru asigurarea bunăstării lor.

Ei îşi pot exprima în mod liber opinia. Aceasta se ia în considerare în problemele care îi privesc,

în funcţie de vârsta şi gradul lor de maturitate.

8

(2) În toate acţiunile referitoare la copii, indiferent dacă sunt realizate de autorităţi

publice sau de instituţii private, interesul superior al copilului trebuie să fie considerat

primordial.

(3) Orice copil are dreptul de a întreţine cu regularitate relaţii personale şi contacte di -

recte cu ambii părinţi, cu excepţia cazului în care acestea sunt contrare interesului său.

Articolul 25. Drepturile persoanelor în vârstă

Uniunea recunoaşte şi respectă dreptul persoanelor în vârstă de a duce o viaţă demnă şi

independentă şi de a participa la viaţa socială şi culturală.

Articolul 26. Integrarea persoanelor cu handicap

Uniunea recunoaşte şi respectă dreptul persoanelor cu handicap de a beneficia de mă -

suri care să le asigure autonomia, integrarea socială şi profesională, precum şi partici - parea la

viaţa comunităţii.”

Egalitatea pe criteriul genului şi pe criteriul cetăţeniei este definită chiar în

Tratatul privind Uniunea Europeană (art. 8: „În toate acţiunile sale, Uniunea

urmăreşte să elimine inegalităţile şi să promoveze egalitatea între bărbaţi şi

femei.”; art. 18: „În domeniul de aplicare a tratatelor şi fără a aduce atingere

dispoziţiilor speciale pe care le prevede, se interzice orice discriminare exercitată

pe motiv de cetăţenie sau naţionalitate. Parlamentul European şi Consiliul,

hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, pot adopta orice norme

în vederea interzicerii acestor discriminări”).

În vederea garantării valorilor şi principiilor proclamate, la nivelul Uniunii

Europene, în anul 2000, au fost adoptate Directivele Consiliului 2000/43/CE,

respectiv 2000/78/CE.

5. Directiva Consiliului 2000/43/CE privind aplicarea principiului

egalităţii de tratament între persoane, fără deosebire de origine rasială sau

etnică

Directiva a fost adoptată cu scopul ,,de a crea un cadru pentru combaterea

discriminării pe criteriul originii rasiale şi etnice, punându-se accent pe

eficientizarea principiului tratamentului egal în statele membre”.

9

În calitate de stat membru UE, România a transpus în legislaţia internă

Directiva (“rasială”) 2000/43/CE prin Ordonanţa nr 137/2000 pentru prevenirea şi

sancţionarea tuturor formelor de discriminare, modificată şi completată prin Legea

nr 324/2006. Prin rapoartele sale privind România, Comisia Europeană a constatat

transpunerea în legislaţia internă a Directivei.

Principalele concepte, definiţii şi prevederi ale Directivei sunt preluate de

legislația națională de transpunere, astfel ca vor fi prezentate în sectiunea

respectivă.

6. Directiva Consiliului 2000/78/CE de creare a unui cadru general în

favoarea tratamentului egal privind ocuparea forţei de muncă şi condiţiile de

muncă

Obiectivul adoptării, la nivelul Uniunii Europene, a acestei Directive l-a

constituit „stabilirea unui cadru general de combatere a discriminării pe motive de

apartenenţă religioasă sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală, în

ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă, în vederea

punerii în aplicare, în statele membre, a principiului egalităţii de tratament”.

România a transpus în legislaţia internă Directiva (“cadru”) 2000/78/CE în

principal prin: OG nr 137/2000 pentru prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor

de discriminare, mai ales în forma în care aceasta a fost modificată şi completată

prin Legea nr 324/2006, Codul Muncii și Legea nr 448/2006 privind protecţia şi

promovarea drepturilor persoanelor cu handicap

Prin rapoartele sale privind România, Comisia Europeană a constat

transpunerea în legislaţia internă a Directivei 2000/78/CE, precum şi faptul că

modificarea statutului CNCD în autoritate autonomă sub control parlamentar

îndeplineşte standardul de independenţă prevăzut în legislaţia europeană în materia

nediscriminării3 .

3 CNCD, Raport privind implementarea Directivei cadru (2000/78/CE) în România 2003-2010

10

7. O.G. nr 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor

formelor de discriminare4

Actul normativ asigură cadrul legal general referitor la discriminare în

România. Prin modificări succesive care au răspuns nevoilor impuse din

implementarea în practică a actului normativ, respectiv celor izvorâte din procesul

de integrare a României în Uniunea Europeană, O.G. 137/2000 privind prevenirea

şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, transpune prevederile Directivei

Consiliului 2000/43/CE privind aplicarea principiului egalităţii de tratament între

persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică, publicată în Jurnalul Oficial

al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L180 din 19 iulie 2000, si prevederile

Directivei Consiliului 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea

egalităţii de tratament, în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de

muncă, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L303

din 2 decembrie 2000.

Ordonanța prezintă principiile ce sunt garantate prin lege în exercitarea

drepturilor şi defineşte conceptele de discriminare , interzice discriminarea în

domenii specifice de aplicare, prevede că CNCD este autoritatea naţională care

investighează și sancţionează contravenţional faptele/actele de discriminare și

conţine dispoziţii procedurale şi sancţiuni

Ordonanţa defineşte un număr de concepte (unele transpuse în legislaţia

naţională din Directivele Consiliului 2000/43/CE şi 2000/78/CE), cum sunt:

4 *Republicată în temeiul art. IV din Legea nr. 324/2006 pentru modificarea si completarea Ordonanţei Guvernului nr.

137/2000 privind prevenirea si sancţionarea tuturor formelor de discriminare, publicată în Monitorul Oficial al

României, Partea I, nr. 626 din 20 iulie 2006, dându-se textelor o noua numerotare

. - Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 2

septembrie 2000 si a fost aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 48/2002, publicată în Monitorul Oficial

al României, Partea I, nr. 69 din 31 ianuarie 2002. Ulterior adoptării si aprobării prin lege, Ordonanţa Guvernului nr.

137/2000 a mai fost modificată si completată prin:

- Ordonanţa Guvernului nr. 77/2003 pentru modificarea si completarea Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind

prevenirea si sancţionarea tuturor formelor de discriminare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.

619 din 30 august 2003, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 27/2004, publicată în Monitorul Oficial al

României, Partea I, nr. 216 din 11 martie 2004;

- Legea nr. 324/2006 pentru modificarea si completarea Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea si

sancţionarea tuturor formelor de discriminare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 626 din 20 iulie

2006.

11

Discriminarea directă: orice deosebire, excludere, restricţie, preferinţă pe

bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex,

orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectarea HIV

ori apartenenţă la o categorie defavorizată care are ca scop sau ca efect

restrângerea ori înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de

egalitate a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ori a drepturilor

recunoscute de lege

Dispoziţia de a discrimina Dispoziţia de a discrimina persoanele pe oricare

din temeiurile de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială,

convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă,

infectarea HIV ori apartenenţă la o categorie defavorizată este considerată

discriminare.

Discriminare indirectă.Prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre

care dezavantajează anumite persoane, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie,

limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă,

handicap, boală cronică necontagioasă, infectarea HIV ori apartenenţă la o

categorie defavorizată faţă de alte persoane, în afara cazului în care aceste

prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar

metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare.

Hărţuirea. Orice comportament pe criteriu de rasă, naţionalitate, etnie,

limba, religie, categorie socială, convingeri, gen, orientare sexuală, apartenenţa

la o categorie defavorizată, vârstă, handicap, statut de refugiat sau azilant sau

orice alt criteriu care duce la crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant sau

ofensiv.

Victimizarea. Orice tratament advers venit ca reacţie la o plângere sau

acţiune în justiţie cu privire la încălcarea principiului tratamentului egal şi al

nediscriminării.

Măsurile luate de autorităţile publice sau de persoanele juridice de drept

privat în favoarea unei persoane, unui grup de persoane sau a unei comunităţi,

12

vizând asigurarea dezvoltării lor fireşti şi realizarea efectivă a egalităţii de şanse a

acestora în raport cu celelalte persoane, grupuri de persoane sau comunităţi,

precum şi măsurile pozitive ce vizează protecţia grupurilor defavorizate nu

constituie discriminare.

Potrivit ordonanței, eliminarea tuturor formelor de discriminare se

realizează prin: a) prevenirea oricăror fapte de discriminare, prin instituirea unor

măsuri speciale, inclusiv a unor acţiuni afirmative, în vederea protecţiei

persoanelor defavorizate care nu se bucură de egalitatea şanselor; b) mediere prin

soluţionarea pe cale amiabilă a conflictelor apărute în urma săvârşirii unor

acte/fapte de discriminare; c) sancţionarea comportamentului discriminatoriu.

8. Legea nr 53/2003, Codul Muncii 5

Potrivit art 5 alin (1) şi (2) al Codului, „În cadrul relaţiilor de muncă

funcţionează principiul egalităţii de tratament faţă de toţi salariaţii şi angajatorii.

Orice discriminare directă sau indirectă faţă de un salariat, bazată pe criterii de

sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenenţă naţională, rasă,

culoare, etnie, religie, opţiune politică, origine socială, handicap, situaţie sau

responsabilitate familială, apartenenţă ori activitate sindicală, este interzisă”.

Acelaşi articol (alin 3 şi 4) defineşte discriminarea „directă” şi discriminarea

„indirectă” în relaţiile de muncă.

Alte dispoziţii relevante din Codul Muncii:

orice salariat care prestează o muncă beneficiază de condiţii de muncă adecvate

activităţii desfăşurate, de protecţie socială, de securitate şi sănătate în muncă,

precum şi de respectarea demnităţii şi conştiinţei sale, fără nicio discriminare;

dreptul la plată egală pentru muncă egală (art 6);

la stabilirea şi acordarea salariului este interzisă orice discriminare (art 159 alin

3);

5 Legea nr. 53 publicată în M. Of. Nr. 72 din 5 februarie 2003, Republicat in Monitorul Oficial nr. 345/2011

13

regulamentul intern cuprinde cel puţin următoarele categorii de dispoziţii: (...)

reguli privind respectarea principiului nediscriminării şi al înlăturării oricărei

forme de încălcare a demnităţii; procedura de soluţionare a cererilor sau a

reclamaţiilor individuale ale salariaţilor (art 242 lit b şi d).

Prin normele sale, Codul Muncii consacră principiul egalităţii de tratament

în cadrul raporturilor de muncă şi interzice toate formele de discriminare.

Principiul egalităţii de tratament se extinde la drepturile salariatului, la respectarea

demnităţii şi a conştiinţei acestuia fără nicio discriminare.

De asemenea, actul normativ interzice discriminarea la stabilirea şi

acordarea salariului şi prevede dreptul la plată egală pentru muncă egală.

Angajatorul are obligaţia să cuprindă reguli privind respectarea nediscriminării şi

înlăturării oricăror forme de încălcare a demnităţii. Îndeplinirea acestei obligaţii

comportă şi sarcini de pregătire a salariaţilor în domeniul prevenirii şi combaterii

discriminării, de elaborarea şi aplicarea de proceduri interne de soluţionare a

posibilelor fapte de discriminare. Prin aplicarea legii angajatorii implementează în

propria cultură instituţională principiul egalităţii de şanse şi de gen, respectiv cel al

nediscriminării

9. Legea nr 202/2002 privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi6

Cuprinde măsurile pentru promovarea egalităţii de sanse şi de tratament

între femei şi bărbaţi, în vederea eliminării tuturor formelor de discriminare bazate

pe criteriul de sex, în toate domeniile vieţii publice.

Prin egalitate de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi se înţelege

luarea în considerare a capacităţilor, nevoilor şi aspiratiilor diferite ale persoanelor

6 Republicată în temeiul art. III din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 56/2006 pentru modificarea și

completarea Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse între femei și bărbaţi, publicată în Monitorul Oficial al

României, Partea I, nr. 768 din 8 septembrie 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 507/2006,

publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 10 din 8 ianuarie 2007, dându-se textelor o nouă numerotare.

Legea nr. 202/2002 a mai fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 14 februarie 2005, și

ulterior a mai fost modificată prin Legea nr. 340/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 202/2002 privind

egalitatea de șanse între femei și bărbaţi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 642 din 25 iulie

2006.

14

de sex masculin şi, respectiv, feminin şi tratamentul egal al acestora7. Legea

reglementează formele de discriminare stabilite şi de OG nr 137/2000, reţinând

doar un singur criteriu de discriminare, respective criteriul de sex.

Domeniile de implementare a egalităţii de şanse şi de tratament între femei

şi bărbaţi sunt egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi în domeniul

muncii; egalitatea de sanse şi de tratament în ceea ce priveşte accesul la educaţie,

la sănătate, la cultură şi la informare; egalitatea de sanse între femei şi bărbaţi în

ceea ce priveşte participarea la luarea deciziei.

Persoana discriminată pe criteriul de gen la locul de muncă poate formula o

petiţie angajatorului. În cazul nesoluţionării prin mediere a petiţiei, persoana

discriminată se poate adresa instanţei de judecată competente sau pe cale

administrativă, instituţiei specializate.8

Pentru implementarea prevederilor sale, prin Lege a fost înfiinţată Agenţia

Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi (ANES), având drept

scop promovarea principiul egalităţii de şanse şi de tratament între bărbaţi şi femei

(prin OUG nr 68/2010, instituţia a fost desfiinţată, stabilindu-se ca activitatea

acesteia să fie preluată de către Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale).

Aplicarea contravenţiilor prevăzute de Lege este de competenţa inspectorilor de

muncă din cadrul inspectoratelor teritoriale de muncă, în cazul cotravenţiilor din

domeniul lor de activitate. În toate cazurile contravenţiile se pot constata şi

sancţiona de CNCD (art 46 alin 3).

7 Art. 1 din legea 202/2002 8 Art. 39 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse între femei și bărbaţi

15

10. Legea nr 108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea inspecţiei

muncii9

Prin atribuţiile legale şi având o reprezentare teritorială la nivelul fiecărui

judeţ (Inspectoratele Teritoriale de Muncă), Inspecţia Muncii este cea mai

importantă instituţie de implementare, monitorizare şi control a principiului

egalităţii de şanse şi al nediscriminării în domeniul relaţiilor de muncă.

În domeniul stabilirii relaţiilor de muncă controlează accesul fără nici o

discriminare pe piaţa muncii al tututor persoanelor apte de muncă, respectarea

normelor specifice privind condiţiile de muncă ale tinerilor, femeilor, precum şi ale

unor categorii de persoane defavorizate (art 6 alin 1 lit a punctul 4) şi “respectarea

celorlalte prevederi cuprinse în legislaţia muncii” (art 6 alin 1 lit a punctul 5).

Inspecţia Muncii are de asemenea atribuţii de control în ceea ce priveşte

respectarea dispoziţiilor Legii nr 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de

tratament între femei şi bărbaţi, în domeniul său de competenţă (art 33 lit c din

Legea 202/2002).

11. Ordonanţa de Urgenţă nr. 67 din 27 iunie 2007 privind aplicarea

principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în cadrul schemelor

profesionale de securitate socială10

Ordonanţa de urgenţă reglementează măsurile pentru aplicarea principiului

egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în schemele profesionale de securitate

socială. Principiul egalităţii de tratament implică absenţa oricărei discriminări

directe sau indirecte pe criteriul de sex, cu referire în special la starea civilă sau

familială, mai ales în privinţa: l domeniului de aplicare a schemelor profesionale

de securitate socială şi a condiţiilor de acces la acestea; l obligaţiei de a contribui şi

a calcului contribuţiilor; l calculului prestaţiilor, inclusiv al prestaţiilor

9 Republicată în temeiul art. V din Legea nr. 51/2012 privind modificarea şi completarea Legii nr. 108/1999 pentru

înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 21 martie

2012, dându-se textelor o nouă numerotare. Legea nr. 108/1999 a mai fost republicată în Monitorul Oficial al

României, Partea I, nr. 740 din 10 octombrie 2002. 10Publicată în M.Of. 443 din 29 iunie 2007

16

suplimentare datorate soţului / soţiei sau persoanelor aflate în întreţinere, precum şi

a condiţiilor ce privesc durata şi menţinerea dreptului la prestaţii. Principiul

egalităţii de tratament nu aduce atingere dispoziţiilor referitoare la protecţia femeii

în caz de maternitate, prevăzute de lege şi de contractele colective de muncă

aplicabile.24 Orice persoană care se consideră vătămată ca urmare a neaplicării

prevederilor ordonanţei de urgenţă are dreptul de a se adresa instanţelor

judecătoreşti competente direct sau după sesizarea autorităţilor abilitate aplicarea şi

controlul aplicării legislaţiei privind egalitatea de şanse şi tratament între femei şi

bărbaţi.

12. Legea nr 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi

stimularea ocupării forţei de muncă11

Reglementează ansamblul măsurilor pentru realizarea strategiilor şi

politicilor elaborate în vederea protecţiei persoanelor pentru riscul de şomaj,

asigurării unui nivel ridicat al ocupării şi adaptării forţei de muncă la cerinţele

pieţei muncii. Unele dintre obiectivele acestor măsuri sunt: sprijinirea ocupării

persoanelor aparţinând unor categorii defavorizate ale populaţiei şi asigurarea

egalităţii şanselor pe piaţa muncii. În aplicarea prevederilor legii sunt excluse orice

fel de discriminări pe criterii politice, de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă,

religie, categorie socială, convingeri, sex şi vârstă (art 4 alin 1). Lista este închisă şi

lipsesc criteriile orientării sexuale şi al dizabilităţii.

Legea stimulente financiare şi/ sau facilităţi fiscale pentru angajatorii care

încadrează în muncă pe o perioadă nedeterminată absolvenţi din rândul

persoanelor cu handicap, proaspăt absolventi de instituţii de învăţământ (art 80),

şomeri în vârstă de peste 45 de ani sau şomeri părinţi unici susţinători ai unor

familii monoparentale (art 84). Actul normativ prevede că “instituţiile implicate în

realizarea prevederilor prezentei legi” sunt: Ministerul Muncii, Familiei şi

Protecţiei Sociale; Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă;

11

Publicată în Monitorul Oficial nr. 103 din 6 februarie 2002, modificată si completată

17

ministerele şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale;

organizaţiile sindicale şi asociaţiile patronale reprezentative la nivel naţional;

prefecturile şi autorităţile administra- ţiei publice locale; Comisia Naţională de

Promovare a Ocupării Forţei de Muncă.

13. Legea nr 448/2006 prinvind protecţia şi promovarea drepturilor

persoanelor cu handicap12

Actul normativ reglementează drepturile şi obligaţiile persoanelor cu

dizabilităţi, acordate în scopul integrării şi incluziunii lor sociale.

Protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi au la bază, o

serie de principii precum:

• respectarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale omului;

• prevenirea şi combaterea discriminării;

• egalizarea şanselor;

• egalitatea de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea

forţei de muncă;

• adaptarea societăţii la persoana cu handicap;

•protecţie împotriva neglijării şi abuzului;

• integrarea şi incluziunea socială a persoanelor cu handicap, cu drepturi şi

obligaţii egale ca toţi ceilalţi membri ai societăţii (art 3) .

Sarcina implementării legii, revine Autorităţii Naţionale pentru persoane cu

Handicap13

, Consiliului Naţional al Dizabilităţii din România, Autorităţii Naţionale

12 Publicat in MOF nr. 1006 - 18/12/2006, Republicare 1 MOF nr. 1 - 03/01/2008, Publicat in Monitorul

Oficial, Partea I nr. 1 din 03/01/2008, Actul a intrat in vigoare la data de 06 ianuarie 2008 13

Înfiinţată în anul 2003 (prin Ordonanţa nr 14/2003 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea

Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap) şi având ca principal obiectiv “protecţia specială şi promovarea

drepturilor persoanelor cu handicap”, ANPH a fost desfiinţată prin OUG nr 68/2010, fiind prevăzut că atribuţiile

acesteia vor fi preluate de către Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. În cadrul acestui Minister a fost

organizată şi funcţionează Direcţia Generală pentru Protecţia Persoanelor cu Handicap. ANR reprezintă instituţia

guvernamentală de reprezentare a romilor în plan naţional şi funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei

publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvenrului, fiind coordonată de ministrul pentru coordonarea

Secretariatului General al Guvernului. Agenţia aplică, coordonează, monitorizează şi evaluează măsurile din

domeniile sectoriale de intervenţie socială, cuprinse în Strategia Guvernului României de îmbunătăţire a situaţiei romilor, aprobată prin HG nr 430/2001.

18

pentru Protecţia Drepturilor Copilului, Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei

Sociale, Ministerului Sănătăţii Publice, respectiv autorităţilor locale la nivel de

judeţe şi de consilii locale.

14.Ordonanţa de Urgenţă nr. 78/2004 pentru înfiinţarea agenţiei

naţionale pentru romi

În exercitarea atribuţiilor sale, ANR iniţiază, participă şi promovează,

împreună cu instituţiile şi organizaţiile neguvernamentale specializate, acţiuni,

proiecte şi programe sectoriale, în scopul îmbunătăţirii situaţiei romilor. ANR

funcţionează alături de structura centrală cu 8 birouri regionale organizate pe

structura regiunilor de dezvoltare economică.

15. Legea audiovizualului nr. 504/200214

Potrivit Legii, comunicările comerciale audiovizuale difuzate de furnizorii

de servicii media audiovizuale trebuie să respecte, printre altele, şi următoarele

condiţii: să nu includă nicio formă de discriminare pe motiv de rasă, etnie,

naţionalitate, religie, credinţă, handicap, vârstă, sex sau orientare sexuală să nu

aducă ofensă convingerilor religioase sau politice ale telespectatorilor şi

Radioascultătorilor (art 29) Este interzisă difuzarea de programe care conţin orice

formă de incitare la ură pe considerente de rasă, religie, naţionalitate, sex sau

orientare sexuală (art 40).

Încălcarea dispoziţiilor care interzic discriminarea în domeniul

audiovizualului constituie contravenţie, competenţa de constatare şi aplicare a

sancţiunii revine Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), autoritate publică

autonomă sub control parlamentar.

14 Disponibilă pe http://www.cna.ro/Legea-audiovizualului.html

19

16. Legea educaţiei naţionale15

În România, serviciul public de învăţământ se organizează şi funcţionează

cu respectarea principiului echităţii şi egalităţii de şanse, potrivit căruia accesul la

oportunităţile de învăţare se realizează fără discriminare, inclusiv prin asigurarea

serviciilor sociale şi educaţionale pentru copiii aflaţi în situaţii speciale: copii/

tineri proveniţi din medii socio-economice defavorizate, din familii

monoparentale, dezmebrate sau în care părinţii au probleme de sănătate, copii/

tineri cu cerinţe educaţionale speciale.

Prin Lege, este definită segregarea în sistemul naţional de învăţământ şi se

interzice această formă de discriminare.

17. Legea nr 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii16

Reglementează domeniului sănătăţii publice, a asistenţei de sănătate

publică şi cuprinde o serie de prevederi care consacră principiul egalităţii de şanse

şi de gen, astfel: art 98 alin (7) “primul ajutor calificat şi asistenţa medicală de

urgenţă se acordă, fără nici o discriminare legată de, dar nu limitată la, venituri,

sex, vârstă, etnie, religie, cetăţenie sau apartenenţa politică, indiferent dacă

pacientul are sau nu calitatea de asigurat medical” art 374 alin (3) “deciziile şi

hotărârile cu caracter medical vor fi luate avându-se în vedere interesul şi

drepturile pacientului, principiile medicale general acceptate, nediscriminarea între

pacienţi, respectarea demnităţii umane” art 652 alin (2) „medicul dentist, asistentul

medical/ moaşa nu pot refuza să acorde asistenţă medicală/ îngrijiri de sănătate pe

criterii etnice, religioase şi orientarea sexuală sau pe alte criterii de discriminare

interzise prin lege”

15 Legea 1/2011, modificată și completată 16 Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 372 din 28 aprilie 2006

20

18. Legea nr 47/2006 privind sistemul naţional de asistenţă socială17

În conformitate cu dispozițiile art 4 al legii, pentru a garanta accesul egal la

drepturile prevăzute de legislaţia în vigoare, sistemul de asistenţă socială se

întemeiază, între altele, pe următoarele principii generale: universalitatea

respectarea demnităţii umane nediscriminarea, potrivit căruia accesul la drepturile

de asistenţă socială se realizează fără restricţie sau preferinţă faţă de rasă,

naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, categorie socială, opinie sex ori

orientare sexuală, vârstă apartenenţă politică, dizabilitate, boală cronică

necontagioasă, infectare HIV sau apartenenţă la o categorie defavorizată, precum

şi orice alt criteriu care are ca scop ori ca efect restrângerea folosinţei sau

exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.

Instituţia de implementare a Legii este Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale

(ANPS), care, inclusiv prin structurile sale deconcentrate, stabileşte acordarea de

prestaţii sociale (decizia poate fi contestată în faţa comisiei de mediere socială iar

decizia acestei comisii, care trebuie să fie luată în termen de maxim 30 de zile,

poate fi contestată în instanţă în termen de 30 de zile de la emitere)

19. HG. 1194/2001 privind organizarea și funcționarea consiliului

național pentru combaterea discriminării 18

Actul normativ stabilește: rolul, atribuțiile, componența, modul de

organizare și funcționare al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

Hotărârea Guvernului nr. 1194/2001 privind organizarea și funcționarea

Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, a fost modificată și

completată de HG 1514/2002, dar și de HG 1279/2003.

17 Publicată în M.Of. 230/16.03.2016

18 Publicata în: Monitorul Oficial nr. 792 din 12 decembrie 2001

21

20. Codul Penal al ROMÂNIEI 19

Art 77 al Codului reţine ca circumstanţă agravantă săvârşirea infracţiunii

pentru motive legate de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare

sexuală, opinie ori apartenenţă politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate,

boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/ SIDA ori pentru alte împrejurări de

acelaşi fel, considerate de făptuitor drept cauze ale inferiorităţii unei persoane în

raport cu celelalte. Prin art. 282 este reglementată infracțiunea de Tortură, iar prin

art 369 este incriminată incitarea la ură sau discriminare („incitarea publicului, prin

orice mijloace, la ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane se

pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.”)

21. Codul Civil

Codul Civil reglementează, pe de o parte, mijloacele de apărare (art. 253) în

cazul încălcării drepturilor nepatrimoniale, iar pe de altă parte, răspunderea

delictuală (art. 1349) în cazul nerespectării regulilor de conduită.

22. Legea nr. 4 din 2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu

ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive20

Potrivit legii organizatorii competiţiilor sportive au obligaţia să interzică

afişarea în arena sportivă a simbolurilor, sloganurilor ori textelor cu conţinut

obscen sau car incită la denigrarea ţării, la xenofobie, la ura naţională, rasială, de

clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă, indiferent pe ce suport

ar fi inscripţionate. Constituie contravenţie utilizarea în arena sportivă a

simbolurilor fasciste, rasiste sau xenofobe, răspândirea ori deţinerea, în vederea

răspândirii, de asemenea simboluri în arena sportivă constituie infracţiune şi se

pedepseşte potrivit art. 4 din O.G. nr. 31/2002.

19 Legea nr. 286/2008 a Codului Penal, M. Of. Nr. 510/2009 20

Legea nr. 4 /2008 privind prevenirea și combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor sportive, M. Of. Nr. 24/2008

22

2.

INSTITUȚII ȘI ORGANIZAȚII CU COMPETENȚE ÎN

PREVENIREA ȘI COMBATEREA DISCRIMINĂRII

2.1. Considerații generale privind discriminarea

În sens juridic, discriminarea reprezintă un tratament diferit şi nejustificat

privind drepturile şi interesele fundamentale sau garantate juridic, faţă de persoane

aflate într-o situaţie similară, din cauza apartenenţei acestora la anumite grupurile

sau categorii, sau din cauza posedării unei anumite caracteristici.

A discrimina înseamnă a diferenția sau a trata diferit două persoane sau

situații, atunci când nu există o distincție relevantă între acestea sau de a trata

într-o manieră identică două sau mai multe persoane sau situații care sunt în fapt

diferite.

Din definiții rezultă două forme ale discriminării21

:

discriminarea de drept sau formală: a diferenția sau a trata diferit două

persoane sau situații atunci când nu există nicio distincție relevantă;

discriminarea de facto sau substanțială: a trata într-o manieră identică

două sau mai multe persoane sau situații care sunt în fapt diferite. În

această ultimă formă, tratarea diferită a unor probleme ce țin de

inegalitate nu este numai permisă, ci chiar cerută.

21

CNCD, Dreptul la egalitate şi nediscriminare în administrarea justiţiei,2012

23

Principiul egalității, statuat în toate documentele interne și internaționale

analizate anterior , impune ca dreptul să trateze egal persoane aflate în situații

comparabile sau identice, respectiv dreptul să trateze diferit persoane aflate în

situații diferite.

Statul se face vinovat de încălcarea principiului tratamentului egal atunci

când pe parcursul elaborării sau aplicării legii, distinge între persoane care sunt în

situații analoage, respectiv atunci când în procesul de elaborare a legilor sau a

aplicării acestora nu ia în considerare diferențele efective între persoane.

Chiar dacă egalitatea de șanse constituie unul dintre principiile fundamentale ale

democrațiilor moderne, ea nu înseamnă totuși egalitatea absolută între persoane.

Aplicarea unui tratament diferențiat este indicat în cazul celor aflați într-o

situație diferită, în măsura în care se prezintă diferența. Ca garanție, tratamentul

diferențiat este permis doar atunci când poate fi justificat obiectiv și urmărește un

scop legitim. În toate situațiile esențială este existența unei interdicții privind

aplicarea abuzivă a tratamentului diferențiat.

2. 2. Cadrul instituțional. Instituții/organizații cu competențe în

prevenirea și combaterea discriminării

In Romania, în ultimii ani , a fost instaurat progresiv cadrul instituțional

necesar realizării măsurilor de combatere a discriminării.

Principala autoritate specializată în materie este Consiliul Național pentru

Combaterea Discriminării. Înființat prin Ordonanța nr.137 din 31 august 2000

privind prevenirea şi sancționarea tuturor formelor de discriminare22

și a Hotărârii

Guvernului nr. 1194/200123

privind organizarea și funcționarea instituției,

C.N.C.D. funcționează din anul 2002 ca o autoritate administrativ-jurisdicţională

aflată sub control parlamentar, garant al respectării şi aplicării principiului

nediscriminării. Cele două acte normative mentionate anterior au fost adoptate ca

22

Republicată în Monitorul Oficial nr. 99 din 8 februarie 2007 23 Publicată în Monitorul Oficial nr. 792 din 12 decembrie 2001

24

urmare a transpunerii în legislația națională a normelor europene din domeniul

discriminării24

.

Potrivit dispozițiilor legale (art. 19), în vederea combaterii faptelor de

discriminare, Consiliul isi exercita atribuțiile în următoarele domenii:

a) prevenirea faptelor de discriminare;

b) medierea faptelor de discriminare;

c) investigarea, constatarea şi sancționarea faptelor de discriminare;

d) monitorizarea cazurilor de discriminare;

e) acordarea de asistenta de specialitate victimelor discriminarii.

C.N.C.D. se poate pronunţa asupra faptelor de discriminare, indiferent de

contextul în care acestea au avut loc, cu excepţia situaţiilor în care o lege specială

prevede un alt mecanism de sancţionare. C.N.C.D. poate aplica următoarele tipuri

de sancţiuni:

• amenda contravenţională, care variază între 1.000 şi 30.000 de lei pentru

discriminarea unei persoane fizice şi între 2.000 şi 100.000 lei dacă discriminarea

vizează un grup de personae sau o comunitate (art.26, alin.1 din O.G. 137/2000

privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare);

• avertismentul, în baza art.7 alin.3 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic

al contravențiilor, chiar dacă nu este prevăzut expres de O.G. 137/2000 privind

prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare;

Potrivit art.26 alin.2 din O.G. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea

tuturor formelor de discriminare, partea care a săvârşit fapte de discriminare poate

fi obligată să publice în mass-media un rezumat al hotărârii de constatare a

discriminării.

Sesizarea către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării poate fi

făcută potrivit dispozițiilor legale (O.G. nr. 137/2000, art. 20 alin. 1, art. 28;

Procedura internă de soluţionare a petiţiilor şi sesizărilor, art. 5-8, art. 10) de

următoarele categorii de persoane:

25

victima discriminării sau reprezentantul victimei (având mandat de

reprezentare) în condițiile legii,

de o persoană care are interes legitim în combaterea discriminării,

de o organizaţie neguvernamentală care are ca scop protecţia

drepturilor omului sau care are un interes legitim în combaterea

discriminării

Petiţia poate fi formulată în scris şi trimisă C.N.C.D. prin unul din

mijloacele legale (poştă, e-mail, fax) sau poate fi formulată oral, prin notă de

audienţă (atunci când persoana vătămată apelează la serviciul de audienţe al

C.N.C.D.) și trebuie să cuprindă ( art. 11 Procedura internă):

datele de identificare ale petentului;

datele de identificare ale reclamatului;

descrierea situaţiei de discriminare (obiectul petiţiei, motivele de fapt

şi de drept)

indicarea dovezilor;

semnătura.

C.N.C.D. se poate autosesiza în legătură cu orice situaţie, anunţ sau

eveniment, despre care există indicii cu privire la existenţa unor fapte care

presupun săvârşirea unei fapte de discriminare.

Sesizarea poate fi trimisă în termen un an de la data la care s-a petrecut fapta

de discriminare sau de la data la care persoana vătămată putea să ia cunoştinţă de

această faptă, caz în care persoana trebuie să demonstreze că a fost în

imposibilitatea de a lua cunoştinţă de acea faptă.

În faţa Colegiului director se poate invoca orice mijloc de probă, inclusiv

înregistrări audio şi video sau date statistice. Când proba se face prin înscrisuri, se

vor alătura la dosar atâtea copii câte părţi sunt. La înscrisurile întocmite în limbi

străine se vor depune traduceri, certificate de parte (Ordinul 114/2008, art. 68).

26

În materie de discriminare,sarcina probei este împărţită între petent şi

reclamat. Conform O.G. nr. 137/2000, art. 20 alin. 6: „Persoana interesată are

obligaţia de a dovedi existenţa unor fapte care permit a se presupune existenţa unei

discriminări directe sau indirecte, iar persoanei împotriva căreia s-a formulat

sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că faptele nu constituie discriminare.”;

Aceste dispoziții sunt în concordanță cu legislația europeană antidiscriminare,

respective Directiva 2000/78/CE, art. 10; Directiva Consiliului 2000/43/CE: art. 8:

„Statele membre iau măsurile necesare, în conformitate cu sistemul juridic propriu,

astfel încât, atunci când o persoană se consideră lezată prin nerespectarea faţă de ea

a principiului «egalităţii» şi prezintă, în faţa unei jurisdicţii sau a unei alte instanţe

competente, fapte care permit prezumţia existenţei unei discriminări directe sau

indirecte, să revină reclamantului sarcina de a dovedi că nu a violat principiul

«egalităţii».”).

C.N.C.D. poate solicita părţilor să pună la dispoziţie anumite documente sau

informaţii pentru a clarifica faptele despre care se face vorbire în petiţie (art.68,

Ordinul 114/2008). Pentru stabilirea faptelor, se poate dispune efectuarea de

investigaţii: „acţiunea de investigare întreprinsă de Colegiul director se desfăşoară

la sediul instituţiei sau în alt loc stabilit de acesta” (O.G. nr. 137/2000, art. 20 alin.

5). Refuzul de a acorda informaţiile solicitate reprezintă însuşi o faptă

contravenţională, ce se sancţionează conform O.G. nr. 137/2000, art. 26 alin. 3 şi

4: „(3) La cererea agenţilor constatatori, reprezentanţii legali ai autorităţilor şi

instituţiilor publice şi ai agenţilor economici supuşi controlului, precum şi

persoanele fizice au obligaţia, în condiţiile legii: a) să pună la dispoziţie orice act

care ar putea ajuta la clarificarea obiectivului controlului; b) să dea informaţii şi

explicaţii verbale şi în scris, după caz, în legătură cu problemele care formează

obiectul controlului; c) să elibereze copiile documentelor solicitate; d) să asigure

sprijinul şi condiţiile necesare bunei desfăşurări a controlului şi să-şi dea concursul

pentru clarificarea constatărilor.

27

După sfârşitul dezbaterilor, membrii Colegiului director deliberează în

secret (Procedura internă, art. 74). Colegiul director soluţionează sesizarea prin

hotărâre (O.G. nr. 137/2000, art. 20 alin. 2, Procedura internă, art. 73), care se

adoptă prin votul individual al fiecărui membru, cu votul favorabil a cel puţin 5

membrii (Procedura internă, art. 75). Dacă hotărârea nu se poate adopta, se va

amâna pentru un termen ulterior (Procedura internă, art. 76). Colegiul director

decide numai asupra obiectului petiţiei deduse soluţionării (Procedura internă, art.

53 alin. 5).

Instanţa de judecată. Conform OUG 137/2000 cu modificările şi

completările ulterioare, persoana care se consideră discriminată poate formula, în

faţa instanţei de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea

situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare,

potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru şi nu este

condiţionată de sesizarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

(art.27, O.G. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de

discriminare).

Dreptul persoanelor de a se adresa instanţei se bazează şi pe prevederile

generale ale art.1349 Cod Civil referitoare la răspunderea delictuală. Deși sesizarea

prealabilă a C.N.C.D. nu este o condiţie pentru sesizarea instanţei de judecată,

C.N.C.D. va fi citat în mod obligatoriu pentru a depune un punct de vedere la

dosar.

Instanţa poate fi sesizată prin intermediul unei cereri de chemare în

judecată, în contradictoriu cu persoanele considerate responsabile pentru

discriminare. Termenul pentru introducerea cererii în instanţă este de 3 ani şi curge

de la data săvârşirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia

cunoştinţă de săvârşirea ei.

În faţa instanţei se pot folosi orice mijloace de probă prevazite de legea

civilă: înscrisuri, martori, prezumţii, mărturisirea uneia dintre părţi, făcută din

28

proprie iniţiativă sau obţinută la interogatoriu, expertiză, prin mijloacele materiale

de probă, prin cercetarea la faţa locului sau prin orice alte mijloace prevăzute de

lege (art. 250, Cod Procedură Civilă). Sarcina probei revine reclamantului, însă și

instanţa poate cere din oficiu părţilor să aducă anumite probe, dacă cele propuse

nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea cauzei (art. 254, Cod Procedură Civilă).

Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi

Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi (ANES), este

un organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică,

în subordinea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor

Vârstnice, care promovează principiul egalităţii de şanse şi de tratament între

femei şi bărbaţi în vederea eliminării tuturor formelor de discriminare bazate pe

criteriul de sex, în toate politicile şi programele naționale (Legea 202/2002 privind

egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați).

ANES primeşte reclamaţii/plângeri privind încălcarea dispoziţiilor

normative referitoare la principiul egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi

bărbaţi şi al nediscriminării după criteriul de sex, de la persoane fizice, persoane

juridice, instituţii publice şi private, şi le transmite instituţiilor competente în

vederea soluţionării şi aplicării sancţiunii şi asigură consilierea victimelor în

condiţiile legii.

Consiliul Național al Audiovizualului Consiliul Național al

Audiovizualului (CNA) este o autoritate publică autonomă sub control

parlamentar, fiind garantul interesului public în domeniul comunicării

audiovizuale (art. 10, Legea nr. 504/2002 Legea audiovizualului). Controlul

exercitat de Consiliu asupra conţinutului serviciilor de programe oferite de

furnizorii de servicii media audiovizuale şi asupra ofertei de servicii de programe

asigurate de distribuitorii de servicii se realizează periodic şi ori de câte ori

Consiliul consideră că este necesar sau primeşte o plângere cu privire la

29

nerespectarea de către un furnizor a prevederilor legale, a normelor de

reglementare în domeniu ori a obligaţiilor înscrise în licenţa audiovizuală, conform

art. 10 alin. 5, Legea 504/2002. Este interzisă difuzarea de programe care conţin

orice formă de incitare la ură pe considerente de rasă, religie, naționalitate, sex sau

orientare sexuală (art. 40, Legea nr. 504/2002 Legea audiovizualului). Astfel,

constituie contravenție programarea şi furnizarea de programe care încalcă

interdicția de difuzare de programe care conţin orice formă de incitare la ură pe

considerente de rasă, religie, naţionalitate, sex sau orientare sexuală (art. 90 alin.

(1) lit. g, Legea 504/2002) Este interzisă difuzarea în programele audiovizuale a

oricăror forme de manifestări antisemite sau xenofobe, precum si orice

discriminare pe considerente de rasă, religie, naţionalitate, sex, orientare sexuală

sau etnie (art. 47, Decizia nr. 220/2011, prin care CNA a adoptat Codul de

reglementare a conţinutului audiovizual).

CNA poate fi sesizat atât prin intermediul formularelor electronice tipizate,

disponibile pe site-ul CNA, cât și direct prin e-mail, fax sau poştă.

Avocatul Poporului Avocatul Poporului are competența să decidă asupra

petiţiilor formulate de persoanele fizice lezate prin încălcarea drepturilor sau

libertăţilor acestora de către autorităţile administraţiei publice. De asemenea,

acesta poate potrivit legii, să verifice activitatea de rezolvare legală a petiţiilor

primite şi să solicite autorităţilor sau funcţionarilor administraţiei publice în cauză

încetarea încălcării drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice, repunerea în

drepturi a petiţionarului şi repararea prejudiciilor, potrivit art. 13 alin. (1) lit. b) și

c) din Legea nr. 35/1997 privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul

Poporului, republicată.

Petiția poate fi adresată Avocatului Poporului numai dacă încălcarea

dreptului (discriminarea) a fost comisă de către o autoritate a administrației

publice. Dacă o persoană fizică sau o persoană juridică, alta decât cele din sfera

administrației publice, încalcă dreptul persoanei/grupului, petiția nu trebuie

30

adresată Avocatului Poporului, ci celorlalte autorități competente. Avocatul

Poporului are dreptul să facă anchete proprii, să ceară autorităţilor administraţiei

publice orice informaţii sau documente necesare anchetei, să audieze şi să ia

declaraţii de la conducătorii autorităţilor administraţiei publice şi de la orice

funcţionar care poate da informaţiile necesare soluţionării petiţiei. În cazul în care

Avocatul Poporului constată că petiţia persoanei fizice lezate este întemeiată, se va

adresa în scris autorităţii administraţiei publice care a încălcat drepturile persoanei

fizice şi va cere să reformeze sau să revoce actul administrativ şi să repare

prejudiciile produse, precum şi să repună persoana fizică lezată în situaţia

anterioară. Avocatul Poporului este obligat să aducă la cunoştinţa persoanei care i-

a adresat petiţia, modul de soluţionare. Deși Avocatul Poporului poate emite numai

recomandări (conform art. 21, Legea 35/1997 privind organizarea și funcționarea

instituției Avocatul Poporului, republicată), legea prevede obligația autorităților

publice de a lua de îndată măsurile necesare pentru înlăturarea ilegalităţilor

constatate, repararea prejudiciilor şi înlăturarea cauzelor care au generat sau au

favorizat încălcarea drepturilor persoanei lezate, precum și de a informa despre

aceasta Avocatul Poporului.

Poliția/parchetul Unele forme ale discriminării pot întruni elementele

constitutive ale unei infracțiuni, caz în care persoana se poate adresa

parchetului/poliţiei o sesizare penală, prin plângere (atunci când se reclamă

încălcarea prin infracţiune a unui drept/interes propriu) sau denunţ (atunci când se

reclamă încălcarea prin infracţiune a unui drept/interes al altuia). Parchetul/poliţia

se pot sesiza şi din oficiu. Dacă, după efectuarea de verificări şi cercetări, parchetul

apreciază că sesizarea este întemeiată, va sesiza, instanţa de judecată, care va putea

dispune condamnarea celui vinovat (sancționarea penală: amendă penală,

închisoare sau alte măsuri). Codul Penal sancționează infracțiunea de tortură,

stabilind ca circumstanță agravantă când aceasta se face „pe un motiv bazat pe

orice formă de discriminare" (art. 282, alin. 1 d) Cod Penal). Art. 369 din Codul

31

penal sancționează incitarea publicului, prin orice mijloace, la ură sau discriminare

împotriva unei categorii de persoane; infracţiunea se pedepseşte cu închisoare sau

amendă.

Structuri ale societății civile . Cea mai activă entitate în domeniul apărării

drepturilor omului și combaterii discriminării este Coaliţia Anti-Discriminare, o

structură nonguvernamentală informală de lobby și advocacy.

Coaliţia Anti-Discriminare este formată din organizații active în domeniul

drepturilor omului în România, preocupate de îmbunătățirea cadrului legislativ

anti-discriminare din România. Organizaţiile membre ale Coaliţiei anti-

discriminare susţin cazuri strategice de discriminare în faţa Consiliului Național

pentru Combaterea Discriminării şi/sau în instanţele de judecată, transmit scrisori

deschise, documente cu luări de poziţie şi memorii, organizează proteste şi

campanii publice pentru apărarea drepturilor omului în România.

Organizațiile membre ale Coaliţiei anti-discriminare sunt: Asociaţia

ACCEPT, Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului în România - Comitetul

Helsinki (APADOR-CH), Asociația ActiveWatch, Centrul Euroregional pentru

Iniţiative Publice (ECPI), Centrul de Dezvoltare Curriculara şi Studii de Gen -

FILIA, Institutul pentru Politici Publice (IPP), Romani CRISS - Centrul Romilor

pentru Intervenție Socială și Studii, Fundaţia Centrul Parteneriat pentru Egalitate și

Liga Pro Europa.

32

COMBATEREA EXCLUZIUNII SOCIALE 3.

3.1. Excluziunea socială: definiție, caracteristici, cauze

Excluziunea socială este un proces complex care se manifestă la nivelul

societății care afectează atât calitatea vieţii grupurilor sau persoanelor excluse, cât

şi echitatea şi coeziunea societăţii în ansambul său.

Excluşii sunt indivizii şi/sau grupurile de indivizi care datorită unuia sau

mai multor motive sunt deprivaţi de la participarea deplină la viaţa economică,

socială, culturală şi politică a societăţii din care fac parte. Există o multitudine de

motive care conduc la excluziunea social, cele mai importante fiind:

caracteristicile lor individuale, respectiv sunt femei, copii

vulnerabili, bătrâni, bolnavi în special bonavii SIDA, persoane cu

dizabilităţi, săraci, imigranţi, dependenți, delicvenți, etc;

caracteristicile sociale/culturale ale acestora : cum ar fi religia, rasa,

etnia, statutul social, limba, etc.

Trebuie menționat că riscul majorităţii grupurilor vulnerabile de a fi excluse

pe cel puţin o dimensiune din cele menţionate, este cu mult mai ridicat dacă unele

componente ale excluziunii sociale, interacţionează influenţîndu-se reciproc şi

creând astfel un lanţ de deprivări multiple.

Excluziunea socială reprezintă în sine un proces multidimensional care

implică şi combină mai mulţi factori. Cercetările în domeniu au încercat să

sintetizeze factorii multipli ai excluziunii prin următoarele dimensiuni importante:

excluziunea de la viaţa economică, rezultată în şi din inegalitatea

asupra deţinerii bunurilor şi veniturilor, precum şi din reducerea

33

oportunităţilor de angajare Excluziunea de pe piaţa muncii şi/sau

excluziune ocupaţională reprezintă eşecul, respectiv incapacitatea

sistemului de a promova integrarea economică a

indivizilor/grupurilor, manifestată la nivelul pieţei muncii prin

reducerea numărului de angajaţi, ca urmare a disponibilizărilor din

economie,

excluziunea de la servicii sociale, rezultată din imposibilitatea sau

limitarea accesului la un şir întreg de servicii - educaţie, sănătate,

locuinţă, protecţie socială, etc. – generând efecte pronunţate asupra

dezvoltătii armonioase a individului (educaţie, sănătate, nutriţie)

excluziunea de la participarea politică, rezultată în şi din

inegalităţile distribuirii în cadrul grupului a oportunităţilor politice şi

de putere la toate nivelurile, îngrădirea accesului inegal la justiţie,

libertăţi şi instituţii

excluziunea culturală, rezultată în şi din diferenţele de recunoaştere

a statutului ierarhizării normelor culturale, tradiţiilor şi obiceiurilor

diferitor grupuri.

Cauzele excluziunii sociale, la fel ca şi dimensiunile acesteia, sunt

multiple putând fi împarțite în două categorii: materiale (tangibile) şi

relaţionale (intangibile).

Drept cauze şi procese potenţiale ale excluziunii sociale sunt identificate

următoarele:

Mecanismele slabe de suport instituţional. Pe de o parte,

mecanismele instituite de stat pot fi ineficiente sau inadecvate, pot

avea o calitate joasă, pot reacționa cu întârzâiere, respective pot fi

incapabile de a crea oportunităţi pentru cei care se presupune că ar fi

supuşi excluziunii sociale.

Pe de altă marte mecanismele furnizate de instituţiile private,

organizaţiile societăţii civile, precum şi unele instituţii financiare

34

private, furnizori de servicii, pot contribui la excluziunea socială prin

faptul că nu dezvoltă programe orientate spre grupurile excluse sau

servicii care ar corespunde necesităţilor acestora.

Cadrul legal discriminator sau aplicarea inadecvată a legislației

existente. Lacunele legislative ori normele interpretabile pot

determina excluderea unor grupuri sociale. Uneori însă, deși legislația

oferă cadrul necesar, instituind măsuri de protecţie a grupurilor

defavorizate, capacităţile reduse de aplicare a acesteia o fac

ineficientă.

Barierele politice şi instituţionale. Instituţiile publice, prin lipsa de

înţelegere a dinamicii vulnerabilităţii, sărăciei şi a excluziunii sau

printr -o monitorizare formală, pot contribui la excluziunea socială.

Procesul decisional se poate dovedi ineficient pentru protejarea

grupurilor excluse în mare parte datorită lipsei de implicare şi

resurselor limitate.

Practicile discriminatorii rezultante din privilegiere. Prejudecăţile şi

discriminarea rezultată din privilegierile sociale şi politice pot, de

asemenea, provoca excluziune socială. De exemplu, preferarea

anumitor grupuri şi discriminarea bazată pe apartenenţele etnice şi de

gen la angajare pot conduce la excluziune de pe piaţa forței de

muncă a unor categorii de persoane, etc. În cazuri extreme, ostilitatea

directă şi violenţa impotriva anumitor grupuri pot genera excluziune

socială.

Valori sociale şi practici culturale discriminatorii. Excluziunea

socială poate exista şi la nivelul cultural şi tradițional, prin

imposibilitatea manifestării tradițiilor, obiceiurilor și culturii proprii

grupurilor defavorizte.

35

Inegalităţile între grupuri. Prezenţa acestor inegalităţi de facto şi de

jure în cadrul grupurilor pot spori excluziunea. Acestea pot fi

inegalităţi ce ţin de:

Clasă, bunăstare şi acces la resurse;

Relaţii gender, reguli formale şi informale pentru bărbaţi şi

femei, băieţi şi fete privind oportunităţi egale în luarea

decizilor, acces, control asupra resurselor şi participare,

inclusiv impactul acestora asupra statutului lor social;

Apartenenţă etnică ( deoarece normele şi practicile sociale

ale grupurilor etnice dominante definesc gradul şi formele

practicilor discriminatorii faţă de grupurile dezavantajate);

Limbă . Este o caracteristică ce operează diferențierea cea

mai clară între grupurile etnice. Cultura proprie este, în cea

mai mare măsură, menținută de o limbă proprie. Limba

este, poate, semnul cel mai distinctiv al unei comunități

etnice; ea este, totodată, și o importantă barieră în calea

intrărilor din afară în respectiva comunitate. Comunităţile

care vorbesc limba dominantă au mai multe posibilităţi

pentru incluziune spre deosebire de cele care nu vorbesc

limba oficială);

Religie, deoarece grupurile religioase dominante definesc

atitudinile şi comportamentele faţă de alte religii care ar

putea include practici discriminatorii;

Mediu de reşedinţă sau acces geografic datorită faptului că

mediul de reşedinţă influenţează accesul şi excluziunea.

Spre exemplu, accesul populaţiei din capitalele diferitor ţări

comparativ cu oamenii din zonele rurale, etc.).

36

3.2. Combaterea excluziunii sociale. Măsuri la nivelul Uniunii

Europene și României

În temeiul prerogativelor conferite de Tratatul privind funcționarea

Uniunii Europene, Uniunea se implică activ în acțiunile statelor membre ce au

drept scop combaterea sărăciei, a excluziunii sociale și a discriminării. Scopul

acestei implicări este reprezentat de consolidarea caracterul incluziv, creșterea

coeziunii societății europene astfel încât toți cetățenii să beneficieze de acces

egal la oportunitățile și resursele disponibile.

Temeiul juridic al acțiunii europene este reprezentat de dispozițiile

articolelor 19, 145-150 și 151-161 din TFUE.

Astfel unul dintre obiectivele specifice ale UE și ale statelor membre în

domeniul politicii sociale este reprezentat de combaterea sărăciei și a excluziunii

sociale. Conform dispozițiilor articolului 153 din TFUE, incluziunea socială

trebuie realizată numai pe baza unei cooperări fără caracter juridic - metoda

deschisă de coordonare (MDC) - iar articolul 19 din TFUE permite UE să ia

măsuri pentru combaterea discriminării atât prin protecția juridică oferită

potențialelor victime, cât și prin adoptarea unor măsuri de stimulare.

Principalele măsuri la nivelul UE în materia combaterii sărăciei și a

excluziunii sociale. Începand din anul 1975 Comunitatea Economică Europeană a

desfășurat o serie de proiecte-pilot și programe ce urmăreau combaterea sărăciei și

excluziunii însă eforturile comunitare în materie erau lipsite de temei juridic. Prin

intrarea în vigoare a Tratatului de la Amsterdam în 1999, care a consacrat ca

obiectiv al politicii sociale eradicarea excluziunii sociale situația s-a schimbat

semnificativ. Conform dispozițiilor articolului 160 din TFUE, în în scopul

promovării cooperării între statele membre și Comisie, in anul 2000 a fost înființat

un Comitet de Protecție Socială.

37

Ulterior, Strategia de la Lisabona lansată în 2000, a creat un mecanism de

monitorizare și coordonare care consta în stabilirea de obiective, măsurarea

sărăciei pe baza unui set de indicatori și de criterii de referință, orientări pentru

statele membre și planuri naționale de acțiune de combatere a sărăciei.

Concomitent cu aceste masuri, a fost aplicata și MDC pentru alte domeniii

ale protecției sociale. În 2005, Comisia a propus concentrarea proceselor în curs,

într-un nou cadru pentru Metoda deschisă de coordonare aplicată politicilor de

protecție socială și de incluziune. Obiectivele fundamentale ale acesteia vizează

coeziunea socială, egalitatea între bărbați și femei și egalitatea de șanse pentru toți

prin crearea de sisteme de protecție socială eficiente, interacțiunea efectivă și

reciprocă între obiectivele de la Lisabona privind creșterea economică, locurile de

muncă și coeziunea socială, buna guvernare și implicarea părților interesate.

Prin Recomandarea privind incluziunea activă a persoanelor excluse de pe

piața muncii (2008/867/EC) din octombrie 2008, Comisia a actualizat

Recomandarea 92/441/CEE a Consiliului declarând că că ,,statele membre ar

trebui să conceapă și să pună în aplicare o strategie globală integrată pentru

includerea activă a persoanelor excluse de pe piața muncii, combinând ajutorul

corespunzător pentru venit, piețe ale forței de muncă favorabile incluziunii și

accesul la servicii de calitate"25

.

Strategia Europa 2020 pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă

incluziunii, adoptată în 2010, a stabilit o nouă țintă comună pentru combaterea

sărăciei și a excluziunii sociale: reducerea cu 25% a numărului de europeni care

trăiesc sub pragul național de sărăcie. Pentru realizarea acestui obiectiv, Comisia a

lansat în decembrie 2010 Platforma europeană împotriva sărăciei și excluziunii

sociale, împreună cu o listă de inițiative cheie care urmau să fie adoptate, precum

evaluarea strategiilor de incluziune activă la nivel național și o Carte albă privind

pensiile (COM(2010) 0758).

25

www.europarl.europa.eu/ftu/pdf/ro/FTU

38

Începând cu 2011, a fost organiztă o Convenție anuală a platformelor, ce

reunește responsabili politici, principalele părți interesate și persoane care sunt

afectate de sărăcie. Confruntată cu un număr din ce în ce mai mare de persoane

expuse riscului de sărăcie ca urmare a crizei economice, Comisa a adoptat în 2013

alte două inițiative pentru a se concentra asupra creșterii economice, a coeziunii

sociale și a consecințelor sociale ale reformelor structurale.

În comunicarea sa din februarie 2013, ,,Către investiții sociale pentru

creștere economică și coeziune - Pachetul privind investițiile sociale” (COM(2013)

0083), Comisia recomandă statelor membre să acorde prioritate investițiilor sociale

în oameni. Acest cadru de măsuri oferă orientări pentru statele membre cu privire

la aspecte cum ar fi: simplificarea și direcționarea mai bună a sistemelor sociale,

consolidarea incluziunii active și asigurarea investițiilor în capitalul uman de-a

lungul întregii vieți. un loc special revine investițiilor în copii în scopul eradicării

dezavantajelor sociale.

În octombrie 2013, Comisia a prezentat o propunere de consolidare a

dimensiunii sociale în guvernarea Uniunii Economice și Monetare, răspunzând

apelurilor Consiliului European din decembrie 2012 și iunie 2013 (COM(2013)

0690). Una dintre componentele cheie este tabloul de bord al indicatorilor sociali,

un instrument analitic de depistare a evoluțiilor din Uniune care necesită o

monitorizare atentă. Tabloul conține cinci indicatori principali (șomajul, șomajul

tinerilor și rata tinerilor care nu sunt încadrați profesional și nu urmează niciun

program educațional sau de formare (NEET), venitul disponibil al gospodăriilor,

tinerii aflați în risc de sărăcie și inegalitățile la nivelul veniturilor). Tabloul este

astfel, complementar setului de indicatori definit în alte două instrumente:

Monitorul performanței în materie de ocupare a forței de muncă și

Monitorul performanței în materie de protecție socială.

Începând cu exercițiul Semestrului european 2014, tabloul de bord a fost

inclus în Raportul comun privind ocuparea forței de muncă, care însoțește Analiza

39

anuală a creșterii, ce stabilește prioritățile politice strategice. În plus, Raportul

privind mecanismul de alertă din cadrul procedurii privind dezechilibrele

macroeconomice conține acum o serie de indicatori suplimentari vizând ocuparea

forței de muncă și aspecte sociale (rata de participare, rata șomajului de lungă

durată, rata șomajului în rândul tinerilor, rata tinerilor expuși riscului de sărăcie sau

de excluziune socială), iar analizele aprofundate includ o secțiune privind ocuparea

forței de muncă și evoluțiile sociale. Însă, nici procedura aceasta, și nici tabloul de

bord al indicatorilor sociali nu are consecințe politice obligatorii.

Ca măsuri de stimulare , în 2002, Parlamentul și Consiliul au adoptat

Decizia 50/2002/CE de stabilire a unui program de acțiune comunitară de

încurajare a cooperării între statele membre în vederea combaterii excluziunii

sociale. Programul includea toate temeiurile criteriile, cu excepția discriminării pe

criterii de sex, care a fost tratată separat de programul comunitar european privind

egalitatea de gen.

Fondul Social European pune, de asemenea, la dispoziție fonduri ale UE

pentru cofinanțarea acțiunilor vizând combaterea discriminării și facilitarea

accesului celor mai dezavantajate persoane pe piața muncii. Una dintre inovațiile

majore ale următoarei perioade de programare (2014-2020) este acordarea unei

atenții deosebite pentru tineri, prin intermediul Inițiativei privind ocuparea forței de

muncă în rândul tinerilor (YEI), finanțată de FSE și al unei linii bugetare specifice

în cadrul bugetului UE (5.10.2). În martie 2014, Parlamentul și Consiliul au

adoptat Regulamentul (UE) Nr. 223/2014 privind Fondul de ajutor european

pentru cele mai defavorizate persoane (FEAD), ca urmare a propunerii Comisiei

din noiembrie 2012. Fondul sprijină acțiunile din țările UE de furnizare a asistenței

materiale, combinate cu măsurile de incluziune socială pentru persoanele cele mai

defavorizate. Bugetul alocat pentru 2014-2020 se ridică la 3,8 miliarde de euro, în

termeni reali, la care se adaugă 15% în cofinanțare națională din partea statelor

membre, în conformitate cu programele lor naționale.

40

În Romania se fac pasi mari în vederea indeplinirii obiectivelor asumate

prin Strategia Europa 2020, pentru combaterea excluziunii sociale și sărăciei.

În scopul intensificării măsurilor care să conducă la atingerea

obiectivelor asumate și excluziunii sociale combaterea au fost adoptate o

serie de documente programatice atât în privința cadrului general cat și pe

domenii specifice, respectiv a fost adoptata Strategia Națională privind

Incluziunea Socială și Reducerea Sărăciei 2014 - 2020 și Strategia din 14

ianuarie 2015 a Guvernului României de incluziune a cetăţenilor români

aparţinând minorităţii rome pentru perioada 2015-2020. Prin masurile și

politicile adoptate se doreste ca România să înregistreze progrese considerabile

în reducerea sărăciei şi promovarea incluziunii sociale pentru persoanele,

grupurile şi familiile vulnerabile în următorii ani.

Strategia Națională privind Incluziunea Socială și Reducerea Sărăciei

2014 – 2020 prezintă și un set structurat de măsuri cu rolul de a asigura

atingerea obiectivelor asumate de România în contextul Strategiei Europa

202026

, respectiv reducerea populaţiei expuse riscului de sărăcie după

transferuri sociale (PERS) cu 580.000 de persoane, de la 5,01 milioane în 2008

la 4,43 de milioane în 2020.

Pentru a preveni şi combate excluziunea socială, strategia îşi stabileşte

drept obiectiv transformarea egalităţii de şanse într-o realitate pentru cetăţenii

români pe tot parcursul vieţii acestora.

Sunt propuse o serie de plolitici orientate către persoane ce vizează

următoarele domenii:

Ocuparea forței de muncă,

Protecție socială;

Servicii Sociale;

Educație;

26

Obiectivul de reducere a sărăciei la nivelul UE-28 este de a reduce sărăcia şi excluziunea socială cu 20 de milioane

de persoane între anii 2008 şi 2020

41

Sanatate;

Locuire;

Participare socială.

Din multitudinea de politici și de intervenții prezentat în Strategie, un

subset de nouă intervenții sunt considerate deosebit de importante urmând a fi

implementate cu prioritate, respectiv în perioada 2015-2017, pornind de la

premisa că este probabil ca acestea să aibă cel mai mare impact în ceea ce

privește reducerea sărăciei și promovarea incluziunii sociale. Acestea se referă

la27

:

1. Creșterea ocupării forței de muncă în rândul populației sărace și

vulnerabile prin extinderea programelor de activare pe piața muncii. Peste un

sfert din populația săracă nu este angajată și nu este înscrisă în sistemul de

învățământ sau de formare profesională (NEET), ceea ce perpetuează starea de

sărăcie a acesteia. Guvernul îşi propune să planifice creșterea bugetului pentru

programe de activare pe piața muncii eficiente din punct de vedere al costurilor

și să dezvolte servicii personalizate de remediere sau de ocupare a forței de

muncă pentru populația săracă și vulnerabilă inactivă.

Tinerii trebuie vizați prin programe la nivelul UE, cum ar fi „Garanţia

pentru Tineri”. Guvernul îşi propune să promoveze crearea de locuri de muncă

și recrutarea, ca și formarea tinerilor în căutare de locuri de muncă. Fondurile

UE vor fi folosite pentru a consolida monitorizarea și evaluarea acestor politici,

cum ar fi pentru a învăța ce anume funcționează și cum poate fi crescută

furnizarea de programe active pe piața muncii.

2. Creșterea susținerii veniturilor pentru populația săracă și introducerea

stimulentelor pro-muncă pentru beneficiarii programelor. În acest context se

urmărește consolidarea actualelor programe bazate pe testarea mijloacelor de

27

Strategia naţională privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei (2014-2020), pag. 5, disponibil la:

http://www.mmuncii.ro/j33/images/Documente/Proiecte_in_dezbatere/2014/2014-12 29_HG_SIncluziuneAnexa1.pdf

42

trai (venitul minim garantat, alocațiile pentru familie și ajutoarele pentru

încălzire) într-un program reprezentativ anti-sărăcie - Venit Minim de Inserție

(VMI). Cele trei mici programe de asistență socială vor fi înlocuite de un

singur program mai mare care va fi direcționat către cei mai săraci 5 milioane

de români pentru un impact mai puternic în ceea ce privește reducerea sărăciei.

Bugetul VMI va fi mai mare decât bugetul total al celor trei programe actuale,

astfel încât programul VMI să acopere o proporție mai mare din populația

săracă cu beneficii mai generoase, din nou cu scopul de a obține un impact mai

mare de atenuare a sărăciei. Criteriile de eligibilitate pentru VMI vor fi

simplificate (comparativ cu programele actuale) și aliniate cu metodologia

europeană de măsurare a sărăciei pentru a face programul mai eficient în

atingerea obiectivului Europa 2020. Faptul că va exista numai un program și un

singur proces de determinare a eligibilității va reduce costurile întâmpinate de

solicitanți, va reduce costurile administrative ale sistemului și va reduce nivelul

neregulilor din program. În plus, va fi introdusă o formulă de prestații sociale

care exceptează o parte din câștigurile (din muncă) ale familiilor de la

evaluarea mijloacelor de trai pentru a da beneficiarilor cu capacitate de muncă

un stimulent pentru a munci și a primi și asistență socială. Beneficiarii VMI cu

capacitate de muncă vor avea acces la medierea de locuri de muncă și la

serviciile de activare, personalizate în funcție de circumstanțele acestora.

Numai prin această măsură, ar fi posibilă trecerea a circa 10 până la 23 la sută

dintre persoanele adulte capabile de muncă de la asistență la angajare, până în

2020. Măsura ar crește de asemenea venitul populației sărace angajate în

muncă, care reprezintă peste jumătate dintre adulții din populație.

3. Dezvoltarea serviciilor sociale integrate la nivel comunitar. Principalul

rol al asistenților sociali și al altor lucrători comunitari care colaborează într-o

echipă multidisciplinară trebuie să fie mobilizarea cererii și ajutorul acordat

familiilor extrem de sărace și celor din zonele marginalizate pentru a accesa

serviciile sociale, atât în zonele rurale, cât și în cele urbane. Pentru a crește

43

eficiența privind costurile și a îmbunătăți calitatea serviciilor de bază, pe

termen scurt, Guvernul îşi propune: (i) să definească grupuri țintă și criterii 86

Vor fi elaborate planuri detaliate de implementare pentru aceste inițiative

pentru perioada 2015 - 2017. 62 de eligibilitate clare pentru aceste servicii

sociale integrate susținute de legi și instrucțiuni de la organismele

guvernamentale corespunzătoare; (ii) să dezvolte metodologii și instrumente

pentru desfășurarea unei evaluări comprehensive a necesităților pentru a oferi

instrucțiuni constante și sprijin lucrătorilor comunitari; (iii) să dezvolte

protocoale pentru a ghida activitatea acestor echipe de lucrători comunitari în

diferite sectoare, care să includă rezumate clare ale responsabilităților și

regulilor pentru raportare, transfer de informații și activități de documentare;

(iv) să stabilească relații funcționale între echipe de lucrători comunitari și

nivelurile mai înalte de management, pentru a asigura coordonarea

profesională, supravegherea și pregătirea/recalificarea; (v) să definească

legături funcționale între echipe de lucrători comunitari și alți furnizori de

servicii (cum ar fi medici de familie, asistente medicale și ONGuri); și (vi) să

definească protocoale pentru planificarea cazurilor împreună cu alți furnizori

de servicii pe baza egalității tuturor participanților.

4. Îmbunătățirea instrumentelor pentru identificarea școlilor

dezavantajate pentru a asigura faptul că toți copiii beneficiază de oportunități

egale. Acțiunea esențială pentru a rupe ciclul de sărăcie și excludere inter-

generații este eliminarea obstacolelor legate de educație și de dezvoltarea de

competențe. Copiii din familiile sărace, copiii cu nevoi speciale de educație și

cu dizabilități, copiii de etnie romă și copiii care locuiesc în zonele rurale

îndepărtate au șanse mult mai mici de a merge la școală și de a dobândi

competențele de care vor avea nevoie în viață. Finanțarea per capita pare să fie

inadecvată pentru a satisface nevoile efective ale școlilor amplasate în

comunități defavorizate sau care le deservesc pe acestea sau copii defavorizați.

Astfel, aceste școli se confruntă cu grave dificultăți financiare care afectează

44

negativ calitatea educației pe care o oferă. Un sistem financiar mai echitabil,

care încorporează criteriile sociale în calcularea finanțării pe cap de locuitor ar

putea permite unora dintre aceste școli să devină sustenabile și să rămână

deschise. În plus, finanțarea suplimentară, care este în prezent bazată pe o

formulă de finanțare ponderată pentru copiii aflați în situații vulnerabile,

trebuie să fie revizuită, dar trebuie de asemenea să fie acordată tuturor școlilor

obișnuite unde sunt înscriși astfel de copii. Guvernul îşi propune să revizuiască

metodologia de finanțare pentru a îmbunătăți alocarea resurselor pentru copiii

care au nevoie și să se asigure că banii sunt utilizați pentru a furniza intervenții

efective care vor crește accesul la educație și vor îmbunătăți calitatea acesteia

pentru grupurile vulnerabile.

5. Consolidarea serviciilor sociale de protecție a copilului. Guvernul îşi

propune să accelereze procesul de reducere a numărului de copii cuprinși în

sistemul de protecție specială prin: (i) dezvoltarea și consolidarea capacității

serviciilor de prevenție și asistență bazate pe comunitate; (ii) reconsiderarea

căilor și mijloacelor (inclusiv beneficii financiare) de a oferi sprijin pentru

familii pentru a preveni separarea copiilor de familii; și (iii) revizuirea

serviciilor existente de protecție a copilului pentru a îmbunătăți calitatea

îngrijirii acordate, reducând în același timp durata de ședere la minimul

necesar.

6. Dezvoltarea unui instrument pentru identificarea satelor sărace și a

comunităților rurale marginalizate. Zonele marginalizate sunt definite ca zone

de sărăcie extremă, caracterizate prin niveluri reduse de educație și de

calificare relevante pentru piața forței de muncă, număr mare de copii pe

gospodărie, o rată mare de infracțiuni mărunte, accesibilitate fizică precară,

expunere mare la riscurile de mediu (cum ar fi inundații sau alunecări de teren)

și calitatea slabă a serviciilor publice sau absența acestora. Două condiții

trebuie să fie îndeplinite pentru a lupta împotriva segregării zonelor

defavorizate. În primul rând, acestea trebuie identificate cât de eficient posibil

45

(fără erori de includere sau excludere) și, în al doilea rând, trebuie ca servicii

sociale specifice, integrate și conduse de comunitate să fie disponibile și

accesibile rezidenților acestora. În timp ce o metodologie pentru identificarea

zonelor urbane marginalizate a fost dezvoltată de Banca Mondială în 2014,

numai o metodologie preliminară a fost dezvoltată pentru zonele rurale

marginalizate.

7. Investiții în îmbunătățirea actualului sistem IT pentru a construi un

sistem electronic de asistență socială eficient. Guvernul îşi propune să dezvolte

treptat sisteme electronice de management al informației (SMI) pentru a

susține activitatea personalului de asistență socială și a furnizorilor de servicii

sociale. Sistemul „e-social” va cuprinde toate programele de asistență socială și

serviciile sociale și va 63 integra informații dintr-o serie de sisteme IT și de

baze de date diferite. Între timp, se impun investiții puternice în personal IT,

management IT și management de proiect și organizarea IT.

8. Dezvoltarea unui sistem de plată modern. Actualul sistem de plată a

prestațiilor de asistență socială implică un set complex de proceduri, în

majoritate manuale, și nu beneficiază de tehnologiile moderne. Pentru a

remedia ineficiențele și punctele slabe din actualul sistem, Guvernul îşi

propune să implementeze un program de modernizare a plăților pentru

prestațiile de asistență socială. Programul va utiliza tehnologii și metode de

furnizare a serviciilor moderne pentru: (i) a centraliza funcția de procesare a

plăților; (ii) a automatiza calculul solicitării de fonduri; (iii) a raționaliza

solicitările bugetare de la Trezorerie; (iv) a utiliza tehnologii moderne de

transfer al plăților; (v) a furniza clienților o gamă de căi sigure și convenabile

de plată; (vi) a înceta efectuarea de plăți directe către terțe părți; și (vii) a

încorpora auditul de bune practici și funcțiile de reconciliere. Acest lucru va

reduce costul administrării, va crește securitatea plăților și va furniza clienților

flexibilitate privind modul de plată a prestațiilor acestora.

46

9. Consolidarea mecanismelor de coordonare și dezvoltarea unui sistem

de monitorizare și evaluare pentru a asigura îndeplinirea obiectivelor

Strategiei de Incluziune Socială și Reducere a Sărăciei. Acest lucru va include

consolidarea capacității de monitorizare a studiilor EU-SILC și Bugetul

gospodăriilor, îmbunătățirea colectării și utilizării de date administrative și

accesarea de fonduri UE pentru a desfășura evaluări de program ale unui

număr de inițiative reprezentative. Guvernul va colecta date privind

dezvoltarea unui sistem național de monitorizare a incluziunii sociale cu un

obiectiv dublu: (i) a asigura faptul că rezultatele intervențiilor recomandate în

Strategie pot fi măsurate și monitorizate în perioada 2015 - 2020 și (ii) a

asigura faptul că elementele esențiale ale reducerii sărăciei, ale incluziunii și

participării sociale și o abordare integrată a serviciilor sociale sunt reflectate în

politicile naționale și locale.

În ceea ce privește activitățile sectoriale, Guvernul României îşi propune

să continue măsurile întreprinse pentru incluziunea socială a romilor, inclusiv

prin facilitarea dialogului instituţiilor competente din România cu partenerii

europeni, dar şi cu societatea civilă.

In acest sens continuând reformele intiate a fost adoptata Strategia de

incluziune a cetăţenilor români aparţinând minorităţii rome28

pentru perioada

2015-2020 cu următoarele obiective:

1. creşterea nivelului de incluziune educaţională a cetăţenilor români

aparţinând minorităţii rome, inclusiv al celor din comunităţile tradiţionale

rome, la un nivel similar cu cel al restului populaţiei, inclusiv prin combaterea

decalajelor sociale care cresc riscul de abandon şcolar şi analfabetism, prin

măsuri afirmative şi asigurarea accesului egal, gratuit şi universal al romilor la

o educaţie de calitate;

2. asigurarea accesului tuturor copiilor romi la o educaţie de calitate;

28

Publicată în M.Of. 49 din 21-ian-2015

47

3. creşterea nivelului de ocupare a cetăţenilor români aparţinând minorităţii

rome şi combaterea decalajelor, participare pe piaţa muncii formală comparativ

cu populaţia majoritară, inclusiv prin acordarea de sprijin persoanelor cu şanse

reduse de acces la piaţa muncii formală şi persoanelor care au în întreţinere

copii de vârstă şcolară, inclusiv prin măsuri proactive de ocupare precum

consiliere, mediere şi formare profesională;

4. îmbunătăţirea stării de sănătate a cetăţenilor români aparţinând minorităţii

rome prin creşterea accesului la servicii de sănătate preventive şi curative;

5. îmbunătăţirea condiţiilor de locuit în comunităţile locale defavorizate rome

din punct de vedere economico-social, precum şi asigurarea accesului la

servicii publice şi mica infrastructură;

6. păstrarea, afirmarea şi dezvoltarea identităţii culturale (limbă, obiceiuri,

patrimoniu etc.) a romilor, în concordanţă cu respectarea drepturilor omului şi

a legislaţiei în vigoare;

7. îmbunătăţirea situaţiei sociale a categoriilor defavorizate rome, inclusiv a

comunităţilor tradiţionale rome, în domeniile: dezvoltare comunitară, protecţia

copilului, justiţie şi ordine publică;

8. dezvoltarea unei abordări integrate a domeniilor prioritare şi corelarea

tuturor măsurilor cuprinse în Strategie, în vederea sprijinirii cetăţenilor români

aparţinând minorităţii rome, pe tot parcursul vieţii, cu măsuri directe specifice

problemelor fiecărei etape de viaţă.

48

BIBLIOGRAFIE

1. Corneliu, Bârsan, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Comentariu pe

articole, Drepturi şi Libertăţi, Ed. All Beck, București 2005

2. CNCD, Raport privind implementarea Directivei cadru (2000/78/CE) în România

2003-2010

3. CNCD, Combaterea discriminării în România: un pas spre egalitate şi

diversitate,2006

4. CNCD, Dreptul la egalitate şi nediscriminare în administrarea justiţiei,2012

5. ***Strategia Națională privind Incluziunea Socială și Reducerea Sărăciei 2014 -

2020

6. ***Strategia din 14 ianuarie 2015 a Guvernului României de incluziune a

cetăţenilor români aparţinând minorităţii rome pentru perioada 2015-2020.

7. ***Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Cauza Frette C. Franţa, Hotărârea din

26 februarie 2002; cauza Pretty c. Regatului Unit, Hotârârea din 29 aprilie 2002

8. Constituția Romaniei

9. Convenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale

10. Protocolul 12 la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor

Fundamentale

11. Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europeane

12. Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene

13. Directiva Consiliului 2000/43/CE privind aplicarea principiului egalităţii de

tratament între persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică publicată în

Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L180 din 19 iulie 2000

49

14. Directiva Consiliului 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea

egalităţii de tratament, privind ocuparea forţei de muncă şi condiţiile de muncă

publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L303 din 2

decembrie 2000

15. Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea si sancţionarea tuturor

formelor de discriminare republicată în temeiul art. IV din Legea nr. 324/2006

pentru modificarea si completarea Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind

prevenirea si sancţionarea tuturor formelor de discriminare, publicată în Monitorul

Oficial al României, Partea I, nr. 626 din 20 iulie 2006, dându-se textelor o noua

numerotare

16. Codul muncii, Legea nr. 53/2003 , publicată în M. Of. Nr. 72 din 5 februarie 2003,

Republicat in Monitorul Oficial nr. 345/2011

17. Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse între femei și bărbaţi Republicată

în temeiul art. III din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 56/2006 pentru

modificarea și completarea Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse între

femei și bărbaţi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 768 din 8

septembrie 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 507/2006,

publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 10 din 8 ianuarie 2007

18. Legea nr 108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea inspecţiei muncii, republicată

în temeiul art. V din Legea nr. 51/2012 privind modificarea şi completarea Legii

nr. 108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, publicată în

Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 21 martie 2012, dându-se

textelor o nouă numerotare. Legea nr. 108/1999 a mai fost republicată în

Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 740 din 10 octombrie 2002.

19. Ordonanţa de Urgenţă nr. 67 din 27 iunie 2007 privind aplicarea principiului

egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în cadrul schemelor profesionale de

securitate social, publicată în M.Of. 443 din 29 iunie 2007

50

20. Legea nr 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării

forţei de muncă, publicată în Monitorul Oficial nr. 103 din 6 februarie 2002,

modificată si completată

21. Legea nr 448/2006 prinvind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu

handicap, publicată in MOF nr. 1006 - 18/12/2006, Republicare 1 MOF nr. 1 -

03/01/2008, Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 1 din 03/01/2008, Actul a

intrat in vigoare la data de 06 ianuarie 2008

22. Ordonanţa de Urgenţă nr. 78/2004 pentru înfiinţarea agenţiei naţionale pentru romi

23. Legea audiovizualului nr. 504/2002, http://www.cna.ro/Legea-

audiovizualului.html

24. Legea educatiei naționale, legea 1/2011, modificată și completată

25. Legea nr 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, iniţial a fost publicată în

MONITORUL OFICIAL nr. 372 din 28 aprilie 2006

26. Legea nr 47/2006 privind sistemul naţional de asistenţă social, publicată în M.Of.

230/16.03.2016

27. HG. 1194/2001 privind organizarea și funcționarea consiliului național pentru

combaterea discriminării , Publicata în: Monitorul Oficial nr. 792 din 12

decembrie 2001

28. Legea nr. 4 /2008 privind prevenirea și combaterea violenţei cu ocazia

competiţiilor sportive, M. Of. Nr. 24/2008

29. Codul penal

30. Codul civil

31. http://www.antidiscriminare.ro/

32. http://www.crj.ro/

Contact:

Asociația Tinerilor Rromi Vâlcea

Blv Tineretului, nr 1B, et 4

Rm Vâlcea, Valcea

Email: atrv09@gmail.com

Pag web: www.atrv-peh094corai.ro Pag facebook: Peh094-RO10CORAI

Mai multe informații despre program puteți accesa la: www.eeagrants.org și www.granturi-corai.ro