Colivia cu miere

Undeva, într-o ţară nu prea îndepărtată, un împărat şi o împărăteasă aveau un fiu, un prinţ pe care îl iubeau nespus de mult. Atât de mult îl iubeau încât au dat ordin să i se împlinească orice dorinţă. Au construit pentru el un întreg palat foarte frumos, în care prinţul era extrem de încântat să locuiască. Îi plăcea că în fiecare cameră avea ferestre mari, de unde putea urmări norii, stelele, păsările, ploaia şi apusul soarelui. Tot ce ţinea de natură îl interesa şi îi făcea o mare bucurie.

Într-o dimineaţă, prinţul a fost surprins să vadă o rândunică ce zbura mereu foarte aproape de fereastra lui. După câteva zile, lângă fereastră a apărut un cuib rotund. Prinţul privea atent cum rândunica aducea neobosită în cioc musculiţe şi viermişori, ca să-şi hrănească puişorii. Uneori prindea chiar prinţul insecte pentru puii ei şi atunci rândunica se aşeza pe pervaz şi îşi petrecea acolo mult timp, ciripind voioasă.

Prinţul şi rândunica se împrieteneau pe zi ce trece. Ea zbura ca o săgeată, apărea şi dispărea pe neaşteptate, se înălţa deasupra copacilor, nu se mai vedea deloc, apoi se repezea peste apele lacului şi îi arăta prinţului tot felul de figuri de zbor. Prinţul o urmărea cu un binoclu şi spera şi visa să piloteze şi el un avion care să zboare atât de repede.

Apoi, când dimineţile de toamnă au devenit mai reci, au apărut zburând peste copaci şi alte rândunele gălăgioase. După ce s-au rotit de câteva ori în jurul palatului ca să îşi ia la revedere, au plecat grăbite în ţările calde, să se ferească de gerul iernii. Rândunica de la fereastră nu s-a dus cu el. Prinţul era bucuros, dar în sinea sa se temea că celelalte păsări o vor lua la drum pe prietena lui. Se tot gândea ce să facă şi i-a venit ideea să comande o colivie specială în care a aşezat un vas cu cea mai parfumată şi gustoasă miere. Prinţul spera că rândunica va fi atrasă în colivie şi va rămâne cu el. Din păcate, în ziua următoare, rândunica dispăru fără să vadă colivia cu miere şi nu s-a mai întors.

La început prinţul a fost foarte dezamăgit că rândunica nu şi-a luat la revedere de la el. Apoi a devenit tot mai trist, se uita la cer şi îi venea să plângă. Văzându-l aşa trist, cineva i-a adus un papagal verde pe care să îl ţină în colivia cu miere. Dar prinţul s-a înfuriat şi nici nu a vrut să audă de papagal.

Nimeni nu înţelegea suferinţa prinţului, durerea din inima lui creştea şi creştea mereu. Dar într-o noapte, a avut un vis în care s-a întâlnit cu prietena lui. Rândunica l-a privit şi i-a înţeles suferinţa Tu suferi pentru că îţi este dor de mine. Dar mă cauţi mereu într-un loc nepotrivit, în afara ta. Nu mă căuta acolo unde zburam astă vară. Caută-mă chiar în inima ta, deoarece eu sunt chiar aici înăuntrul tău.

A doua zi, prinţul şi-a simţit sufletul mai puţin îndurerat. A scos mierea din colivie şi a aşezat în locul ei un buchet de flori în amintirea rândunicii. După ce florile s-au ofilit, prinţul a cerut să îi fie adus papagalul verde pe care l-a primit în colivie. Papagalul era vioi şi potrivit în acel loc. Încerca să vorbească imitându-l şi înveselindu-l pe prinţ. După câţiva ani, prinţul a devenit un pilot faimos, foarte curajos, care pilota avioane de mare viteză. Pe costumul lui avea întotdeauna o insignă în formă de rândunică.