colecistita acuta

26
Referat de practica - Colecistita acuta - Ganea(Lupu)Roxana–Simona Perioada de stagiu

Upload: elena-ene

Post on 14-Dec-2015

962 views

Category:

Documents


58 download

DESCRIPTION

ingrijirea pacientului cu colecistita

TRANSCRIPT

Page 1: Colecistita acuta

Referat depractica

- Colecistita acuta -

Ganea(Lupu)Roxana–Simona Perioada de stagiu 05.01.2015 – 09.03.2015

Page 2: Colecistita acuta

Cuprins

Scurt istoric al afectiunii

Capitolul I Anatomia si fiziologia ficatului si vezicii biliare

1.1.Anatomia ficatului si vezicii biliare ..........................................................4

1.2. Fiziologia ficatului si vezicii biliare .........................................................4

Capitolul II Colecistita acuta

2.1.Definitia afectiunii ....................................................................................... 6

2.2.Simptomatologie ........................................................................................ 6

2.3.Patologie ...................................................................................................... 6

2.4.Clasificare ...................................................................................................6

2.5.Tratament ..................................................................................................... 7

Capitolul III Rolul asistentei medicale in ingrijirea pacientului

3.1.Rol propriu ..................................................................................................8

3.1.1.Asigurarea conditiilor de spitalizare....................................................8

3.1.2.Supravegherea functiilor vitale...........................................................8

3.1.3.Rolul asistentei medicale in examinarea clinica si paraclinica..........8

3.2.Rol delegat ..................................................................................................9

3.2.1. Rolul asistentei medicale in examinarea paraclinica..........................9

3.2.2. Administrarea tratamentului..............................................................9

3.2.3. Descrierea unei tehnici – tehnica recoltarii urinei............................10

Capitolul IV Studiu de caz

4.1.Culegerea datelor .......................................................................................11

4.2.Analize de laborator ..................................................................................11

4.3.Grila de dependenta ................................................................................... 1 2

4.4. Plan de ingrijiri ......................................................................................... 1 4

4.5.Evaluarea finala (Epicriza) ........................................................................ 1 5

Bibliografie

2

Page 3: Colecistita acuta

Scurt istoric al afecţiunii– Colecistita acută -

Colecistita acută este o entitate clinică frecventă, corespunzătoare unei complicaţii

grave a litiazei veziculare fiind mai frecvenţă la femei decât la bărbaţi.

Cel mai frecvent, cauza principală a colecistitei acute este obstrucţia canalului cistic ce

aduce bila din vezica biliară. Dar au fost semnalate şi alte cauze ale acestei boli:

· Infecţie cauzată de o enterobacterie;

· Anomalie a cailor biliare;

· Cancer a veziculei biliare sau a cailor biliare;

· Poliarterita noduroasă;

· Virusul HIV;

· Traumatism;

· Septicemie.

Vezicula biliară este un sac de mici dimensiuni, poziţionat imediat sub ficat. Are rolul

de a depozita bila secretată de ficat. Bila ajuta la digestia grăsimilor şi este eliminată din

vezica biliară în intestinul subţire, prin intermediul unor canale, cai biliare.

Studiile arată ca la 20% din pacienţi, diagnosticul este pus în urma unei radiografii a

peretelui vezicular. Dar este posibil ca doctorul să provoace o durere, apăsând vezicula cu o

sondă, aceasta fiind o metodă a radiografiei Murphy. De asemenea, o radiografie Hâdă (a

sistemului bilar) este foarte utilă medicilor, întrucât un diagnostic greşit al colecistitei acute

poate duce la un debut de colecistita cronică. Studiile arată ca la o persoană din trei,  primele

semne de colecistita acută relevă şi un început de litiaza biliară, adică o afecţiune provocată

de prezenţa unor calculi biliari în vezicula.  

Gravitatea colecistitei acute este direct proporţională cu forma anatomopatologică, cu

intensitatea procesului obstructiv şi infecţios, cu vârsta precum şi cu dezechilibrele electrilitic

şi metabolic secundare.

În prezent, numărul de colecistectomii – intervenţia chirurgicală prin care se extirpă

vezicula biliară şi canalul cistic – este de două ori mai mare ca cel al apendicectomiilor

.

3

Page 4: Colecistita acuta

Capitolul -1-Anatomia şi fiziologia ficatului

şi a cailor biliare

Ficatul este cea mai mare glanda anexa a tubului digestiv, fiind un organ cu multiple

funcţii metabolice fără de care viaţa nu este posibilă. Ficatul reprezintă 1/50 din suprafaţa

corpului şi este aşezat în loja hepatică sub diafragm şi ocupa întreg hipocondrul drept, partea

superioară a epigastrului şi o parte din hipocondrul stâng. Ţesutul ficatului este neted şi

elastic, de culoare maro-roşcat fiind puternic irigat cu sânge atât de vena porta cât şi de artera

hepatică. Ficatul prezintă :

a)Faţa viscerală (inferioară) - vine în raport cu stomacul, duodenul, colonul,

mezocolonul transvers, rinichiul drept şi glanda suprarenală dreaptă şi conţine 4 lobi : drept,

stâng, pătrat şi caudat.

b)Faţa diafragmatică(superioară) -este convexă în sus şi vine în raport cu diafragmul şi

cu peretele anterior al abdomenului un se observa lobul drept şi lobul stâng.

c)Hilul hepatic – de unde intră şi ies venele hepatice.

Ficatul este învelit de două membrane, peritoneul şi tunica fibroasă. Parenchimul

ficatului este format din lame de celule hepatice, anastomozate între ele, cuprinse într-o vastă

reţea de capilare sangvine, între lamele de celule hepatice se formează un sitem de canalicule

biliare.Ficatul este un organ lobulat - lobul hepatic reprezintă unitatea anatomică şi

funcţională a ficatului. Are forma unei piramide aşezate cu baza spre suprafaţa ficatului şi

vârful spre interior. În structura lui distingem: capilare sanguire, celule hepatice, canalicule

biliare şi filete nervoase vegetative.

Ficatul are o mare capacitate de regenerare demonstrată prin faptul că după o

hepatectomie parţială regenerarea începe după 24 de ore, atinge maximul în 4-5 zile şi se

termina în 14 zile.

Funcţiile ficatului ce sunt îndeplinite la nivelul hepatocitului :

a) funcţia exocrina- secretă bila

b) funcţia metabolică – sinteza de aminoacizi(Aa), şi proteine plasmatice, menţinerea

constantă a glicemiei, sinteza fosfolipidelor, ale colesterolului şi cetogeneza (generare,

formare de cetoni)

c) alte funcţii : depozit de glicogen, de lipide, de fier, de sânge,

funcţie antitoxică – ficatul intervine în eliminarea toxinelor din organism

funcţia de termoreglare – reglează temperatura corpului

4

Page 5: Colecistita acuta

funcţia hematopoetica în perioada fetală

reglarea volumului de sânge circulant

inactivarea excesului de hormoni şi rol în coagulare şi hemostază.

Bila este un produs de secreţie şi excreţie hepatică,care se acumulează în afara

perioadelor de digestie în vezicula biliară,unde se concentrează şi de unde se elimină

intermitent prin coledoc în a doua porţiune a duodenului. Cantitatea de bilă secretată la om în

24 ore este de 700-1200ml,influenţată de natura alimentelor.

Clasic colecistul este comparat cu o pară.Se descriu trei porţiuni :fundul, corpul şi colul

Fundul veziculei biliare constituie extremitatea ei anterioară şi răspunde incizurii cistici

pe marginea inferioară a ficatului.Pe viu el se proectează pe peretele abdominal anterior, în

punctul unde linia ombilico-auxiliară dreaptă întâlneşte arcul costal.

Corpul veziculei biliare este partea aderentă la faţa viscerală a ficatului. El se

îngustează treptat spre col, ultima parte a sa este denumită infundibul. Vine în raport în sus cu

ficatul, iar în jos cu colonul transvers şi cu duodenul. Faţa superioară aderă slab la ficat printr-

un ţesut conjuctiv străbătut de vene porte accesorii. Ea se poate dezlipi uşor în cursul operaţiei

de extipare a veziculei. Faţa inferioară e acoperită de peritoneu şi legată de colonul transvers

prin ligamentul cistico-colic.

Colul formează extremitatea profundă şi ascuţită a veziculei biliare. Are formă conică şi

se continuă fără o limită precisă cu canalul cistic. Este liber, nu aderă la ficat. În sus şi în

stânga vine în raport cu ramura dreaptă a venei porte, iar în jos cu porţiunea superioară a

duodenului

Constitienţii principali ai bilei sunt: săruri biliare , pigmenţii biliari, colesterol, lecitină,

acizi graşi, mucină şi substanţe anorganice, cloruri de Na, K, Ca, bicarbonaţi, fosfaţi.

Bila îndeplineşte următoarele roluri:

- Intervine indirect în digestia şi absorbţia grăsimilor prin emulsionarea lor

- Activarea lipazelor pancreatice mărindule de 3-4 ori puterea lipolitică şi favorizarea

absorbţiei acizilor graşi şi a monogliceridelor solubilizate

- Asigură absorbţia vitaminelor liposolubile( A,D, E, K ) a colesterolului şi a unor

metale ca fierul.

- Are acţiune antiputridă asupra florei şi putrefacţiei din color

- Împiedică coadularea mucusului intestinal, inhibând o mucinază şi favorizând

peristaltismul.

- Prezintă un rol şi în neutralizarea în intestin a sucului gastric acid.

5

Page 6: Colecistita acuta

Capitolul -2-Colecistita acută

2.1 Definiţie

Colecistita acută este o afecţiune a veziculei biliare, caracterizată anatomo-patologic

prin inflamaţia organului, iar clinic printr-un sindrom dureros abdominal acut, însoţit de febră

şi modificări locale.

2.2 Simptomatologie

Durerea abdominală este declanşată de obicei de ingerarea unor alimente

colecistokinetice: grăsimi, tocături, prăjeli, mezeluri, maioneze sau de produse

celulozice:mazăre, fasole, varză. Relaţia cronologică cu masa este de mare valoare în

diagnostic, deoarece masa declanşează colica în peste 93% din cazuri, în timp ce stress-ul

psihofizic numai 3%.Intensitatea durerii este inegală, de la intensitate mică până la foarte

violentă. Uneori este atât de intensă, încât bolnavul evită să inspire profund.

Simptomele generale sunt nelipsite: cefalee, agitaţie, uneori frison şi febră. Un alt

simptom este greaţa însoţită de vărsături. Iniţial se elimină alimente consumate, stagnate

obişnuit intragastric, după care apare conţinutul bilos, uneori în cantitate mare.

2.3 Patologie

Modificările morfologice şi clinice ce caracterizează colecistita acută sunt determinate

de obstrucţia infundibulo-cistică şi acem : litiaza veziculară şi cistică, torsiunea, angulaţia, şi

cudarea canalului cistic, malformaţia canalului cistic, prezenţa anomaliilor vasculare, fibroza

secundară inflamaţiei canalului cistic, compresiunea cisticului prin aderenţă, periduodenita,

inflamaţia şi edemul zonei infundibulo-cistice, prin contiguitate de la un ulcer peptic, blocarea

prin paraziţi (ascarizi), compresia de către ganglionii limfatici hipertrofici.

Dintre germenii care invadează secundar vezicula biliară, cei mai frecvenţi provin din

intestin: bacilul Escherichia coli, mai rar clostridii, salmonele, pneumococi, stafilococi.

Infecţia se produce pe calea circulaţiei porte, pe calea arterei cistice şi pe cale limfatică.

2.4 Clasificare  

a) Colecistita acută catarală se caracterizează printr-o inflamaţie acută exsudativ -

alterativă (“catâr” - scurgere), cu celule epiteliale alterate descuamate în cantitate mare.

b)Colecistita acute flegmonoase - conţinutul cavităţii este constituit din piocite, hematii

şi detritus necrotic.

6

Page 7: Colecistita acuta

c)  În colecistita gangrenoasă, puroiul este prezent în lumen, apar fistule de la nivelul

mucoasei până în seroasă, sunt prezente false membrane de fibrină şi apar perforaţii ale

seroasei cu evoluţie spre peritonita.

2.5 Tratament

Tratamentul medical - Primul obiectiv al tratamentului este calmarea durerii abdominale

care se face prin administrarea de injecţii i.m. cu Scobutil compus: 1 fiolă la 8 ore,

Algocalmin 4-6 fiole/zi sau Fortral 1/2 fiolă în criză. Dacă durerea nu cedează nici la acest

tratament şi intervenţia chirurgicală nu se impune, se poate încerca perfuzie i.v. cu Xilină 1%.

Se mai aplică pungi de gheţă pe hipocondrul drept. Nu se administrează morfină pentru că

aceasta creşte spasmul căilor biliare.

Când nu există semne de perforaţie, antibioticul de elecţie este ampicilina administrată

i.v. 2 g la 4 ore. Avantajele ei: se elimină prin bilă, realizând concentraţii considerabile în

căile biliare, este activă asupra germenilor gram (+) penicilino-sensibili (enterococi) şi asupra

bacililor gram (-), cu excepţia piocianicului. În cazurile severe, cu evoluţie spre complicaţie şi

tratate anterior cu alte antibiotice, se indică următoarele asocieri: Ampicilină i.v. 2 g la 4 ore +

Gentamicină 3-5 mg/kg/zi i.m. sau i.v. + Metronidazol în perfuzie lentă 100 ml (500 mg) 2-3

ori/zi. Rifampicină 30 mg/kg/zi + Gentamicină (aceeaşi doză ca mai sus). Gentamicină

(aceeaşi doză ca mai sus)+ Cefoxitină (cefalosporina din generaţia a doua) 1-2 g i.m. sau i.v.

la 8 ore. La tratamentul medicamentos se mai adaugă: antiseptice şi eubiotice intestinale:

Saprosan, Mexaform, Negamicin însoţite de clisme evacuatoare, antiemetice: Emetiral,

Torecan, Plegomazin, sedative: Hidroxizin, Diazepam.

Tratamentul dietetic - În prima zi după criza acută se administreză regim hidro zaharat:

ceai slab de muşeţel sau sunătoare. A doua şi a treia zi, dacă fenomenele dureroase cedează,

se adaugă pâine prăjită şi supă mucilaginoasă de orez. Din a patra zi se introduc alimente uşor

digestibile, neiritabile, cu valoare calorică ridicată: supă de zarzavat cu fidea, cremă de

legume, cartofi copţi, carne de vită preparată rasol sau perişoare, unt, compot, peltea sau

mere.

În colecistita acută se fac următoarele tipuri de intervenţii chirurgicale:

Colecistectomia laparoscopică

Colecistostomia - Constă în drenajul veziculei la exterior prin intermediul unui tub

Pezzer şi dacă este posibil evacuarea calculilor.

Colecitectomia - Este intervenţia chirurgicală prin care se extirpă vezicula biliară şi

canalul cistic.

7

Page 8: Colecistita acuta

Capitolul -3-Rolul asistentei medicale in ingrijirea

pacientului cu litiaza renala

3.1 Rol propriu

3.1.1. Asigurarea condiţiilor de spitalizare.

· Asigurarea condiţiilor de mediu să fie optime:lumina, temperatura camerei,aerisitul

camerei în mod regulat

· O atitudine profesională, tehnicile exercitate cu fineţe

· Condiţiile de igiena individuală trebuie asigurate

· Educarea pacientuli asupra controalelor periodice

· Asigura igiena personală şi generală şi schimba lenjeria ori de câte ori e nevoie suplinind

astfel nevoile fundamentale ale pacientului.

3.1.2 Supravegherea funcţiilor vitale

Asistenta va trebui să supravegheze pulsul, respiraţia, tensiunea arterială precum şi

temperatura pe care le va nota în foaia de observaţie, iar în covalescenta asistenta va urmări

evoluţia bolnavului şi-l va sfătui să respecte prescripţiile medicale.

3.1.3 Rolul asistenţei medicale în examinarea clinică şi paraclinica

Asistenta medicală participă la examenul clinic al bolnavului cu colecistită acută. Ea

va realiza de la început un climat de înţelegere între medic şi bolnavi. Va pregăti psihic

bolnavul, liniştindu-l, explicându-i cu solicitudine şi fermitate în ce constă examenul şi

importanţa lui. Îl ajută să se dezbrace, cu fineţe, pentru a nu provoca mişcări inutile şi

dureroase. Ea are grijă ca în timpul examinării geamurile să fie închise şi să nu se circule prin

cameră. Pentru a ţine seama de simţul pudorii bolnavului ea va izola patul unde are loc

examenul cu un paravan. Înaintea palpării va sfătui bolnavul să urineze.

Asistenta medicală îl va aduce în poziţia adecvată examinării: decubit dorsal cu braţele

întinse şi relaxate de-a lungul corpului, membrele inferioare îndoite din genunchi, cu

musculatura abdominală relaxată. La cererea doctorului îl va răsuci în decubit lateral drept şi

decubit lateral stâng, aducând în acelaşi timp mâna la ceafă. Ea va sta în faţa doctorului, de

cealaltă parte a patului şi îl va servi cu tot ce are nevoie. La terminarea examenului va ajuta

bolnavul să se îmbrace şi să se aşeze în poziţia preferată (antalgică).

8

Page 9: Colecistita acuta

3.2.Rolul delegat

3.2.1Examinarea clinica

Pentru realizarea colectografiei, asistenta medicală va pregăti bolnavul administrându-

i cu două trei zile înainte cărbune medicinal 2-3 tablete/zi şi îi va efectua două clisme

evacuatoare cu ser fiziologic cu 12 şi respectiv 3 ore înainte de examen (la indicaţia

medicului). Asistent amedicală va testa toleranţa pacientului la Razebil şi dacă nu sunt

probleme îl va pune să înghită tabletele cu puţin ceai. A doua zi pacientul va face primul film

radiologic, asistenta va servi la ora 12 prânzul Boyden (5g ciocolată cu 2 gălbenuşuri de ouă

frecate cu zahăr). Îl va însoţi la sala de radiologie unde pacientul va face restul de filme la

intervale de 30-60-90 minute.

Pentru realizarea colangiografiei asistenta îi va face pacientului două clisme evacuatoare cu

12 şi respectiv 3 ore înainte. Va testa toleranţa pacientului la Pobilan, urmărind cu atenţie

apariţia unor efecte secundare şi având pregătite la îndemână: glucoză, hemisuccinat de

hidrocortizon, romergan, noratrinal şi apărat de oxigen. Dacă pacientul tolerează substanţa,

asistenta o va administra în perfuzie lentă, supraveghind permanent starea pacientului. Îl va

conduce la sala de radiologie unde va face 4 filme la 30-60-90-120 minute. Apoi asistenta îi

va servi prânzul Boyden după care pacientul va face ultimul film.

Asistenta va efectua tubajul duodenal, supraveghind permanent comportamentul fizic

şi psihic al pacientului: la apariţia accidentelor sau incidentelor va interveni promt. Dacă

examenul nu reuşeşte în maxim trei ore, asistenta va reprograma pacientul pentru a doua zi.

După tehnică, asistenta va îndemna bolnavul să-şi clătească gura cu apă, îl va conduce înapoi

la salon şi îi va recomanda să stea restul zilei în repaus la pat.

La recoltarea produselor asistenta medicală va respecta strict toate măsurile de asepsie.

Se vor recolta : hemoleucograma, VSH, Amilaze serice, Enzimele serice: TGO şi TGP,

Bilirubinemie, Amilaze urinare, Fibrinogen, Colesterol + lipide totale.

3.2.2. Administrarea medicamentelor

Asistenta medicală va respecta întocmai toate medicamentele prescrise de doctor. Ea

va cunoaşte medicamentele pe care le administrează după inscripţie, culoare, formă; fiolele

rămase goale de la injecţii le va păstra până la desfăşurarea efectelor lor. Înainte de

administrare, asistenta medicală va verifica calitatea fiecărui medicament, aspectul, termenul

de valabilitate şi integritatea ambalajului.

Asistenta va respecta cu stricteţe calea de administrare, dozajul prescris şi va evita

incompatibilitatea între medicamente. Ea va administra bolnavului doze mici din orice

9

Page 10: Colecistita acuta

medicament, pe care acesta le va lua în prezenţa ei. Îl va informa pe bolnav asupra efectului şi

reacţiilor adverse ale medicamentelor pe care le are de luat.

Asistenta medicală va administra:

· Antalgice: Algocalmin 4 fiole/zi sau ½ fiolă Fortral. Dacă colica nu cedează va

administra Mialgin 100-150 mg la 6-8 ore.

· Antispastice: Scobutil compus 2-3 fiole/zi, sulfat atropină 0,5 mg s.c de 2-3 ori/zi,

Papaverină 4 fiole/zi, Nitroglicerină sublingual sau injectabil 1-2mg (2-4 tablete) la

15-20min

· Antiemetice: Emiteral, Torecan şi Ptegomazin injectabil.

· Antibiotice: Ampicilină injectabilă 2g la 4 ore.

3.2.3 Descrierea unei tehnici

Radiografia abdominală pe gol: poate evidenţia calculi radioopaci, veziculă „de porţelan”,

bilă calcică, calculi în ileon, aer în arborele biliar (în cazul fistulelor biliodigestice) sau

imagine gazoasă în lumen şi în peretele vezicular (în colecistita emfizematoasă).

- Colecistografia= rediografierea veziculei biliare (colecistului) umplută cu substanţă de

contrast; Razebil tablete administrat pe cale orală. Se fac 5 filme radiologice, la intervale de

timp bine stabilite, care dau informaţii asupra prezenţei calculilor şi asupra funcţiei

colecistului.

Materiale necesare:

· prânz compus din ouă, smântână şi unt cu pâine sau 50g ciocolată; cărbune

medicinal,triferment, substanţa opacă (Razebil sau acid iopanoic): antihistaminice.

· Materialele pregătite se transportă lângă pacient.

Se face pregătirea psihică şi fizică a pacientului, după care se testează toleranţa la Razebil:

după masă la orele 16 se administrează o tabletă care se dizolvă pe limbă;se supraveghează

pacientul pentru a se observa dacă nu are hipersensibilitate la iod. Dacă apare roşeaţă, senzaţie

de arsură, furnicături, tahicardie, greţuri, urticarie, ameţeli, stare de rău generală, pacientul are

hipersensibilitate la iod şi se întrerupe administrarea. Dacă pacientul suportă bine iodul la 20-

30 minute se administrează celelalte 3 tablete Razebil în decurs de 5 minute, după care este

condus la serviciul de radiologie (după 14-16 ore şi respectiv 10-14 ore când vezicula biliară

se umple cu substanţa de contrast).

10

Page 11: Colecistita acuta

Capitolul -4-Studiu de caz

4.1 Culegerea datelor

Nume: Oprea Prenume: Iulia Sex: feminin Vârsta: 77 ani

Naţionalitatea: română Ocupaţie: pensionară

Data internării: 14.02.2012 Data externării: 24.02.2012, Diagnostic: colecistită acută

Pacienta declară că acum o săptamână a avut aceleaşi simptome, care au cedat în urma

unui regim. Acum ea se prezintă cu arsuri la stomac, balonări, dimineaţa la trezire avea un

gust amar şi senzaţie de rău.

Dureri în hipocondrul drept, greaţă, vărsături, o stare generală alterată şi este internată

în secţia interne. La examenul clinic se observa abdomen sensibil în epigastru şi flancuri, se

plânge că oboseşte repede, are constipaţii, prezintă o respiraţie greoaie, este anxios, agitat şi

nervos din pricina durerilor. După istoricul bolii şi examenul clinic i se face şi o ecografie

unde se vede un celocist voluminos fără calculi. T.A 180/100 mmHg, Puls – 62/minut,

Temperatura 38,5, Respiraţia – 23/minut.

4.2 Analize de laborator Examene de laborator:

INVESTIGAŢII DE LABORATORDENUMIRE VALORI ÎNREGISTRATE VALORI NORMALE

UREE 24,90 mg/dl 0,2-0,4g%GLICEMIE 70 mg/dl 80-120 mg/dl

HEMOGLOBINĂ 13,4 g/dl 12-15 g%VSH 14 mm/h 1-10 mm/h

FIBRINOGEN 214 mg/dl 200-400 mg%HEMATOCRIT 54% 37-47%

HEMATII 4,41mil./mm3

LEUCOCITE 10.000/ mm3

GLICEMIE 70 mg/dl 80-120 mg/dlTGO 7 U.I% <38 U.I%TGP 12 U.I% <41 U.I%

BILIRUBINA TOTALĂ 1,8 mg% 0,6-1 mg%BILIRUBINA DIRECTĂ 0,54 mg% 0,1-0,25 mg%

BILIRUBINA INDIRECTĂ 1,25 mg% <0,9 mg%CREATININĂ 0,9 mg% 0,6-1,2 mg%

ACID URIC 3,2 mg% 2,4-7,5 mg%AMILAZE SERICE 300 U.I/l 25-151 U.I/l

11

Page 12: Colecistita acuta

12

Page 13: Colecistita acuta

4.3 Grila de dependenţa

NEVOIA

FUNDAMENTAL

Ă

MANIFESTĂRI DE

DEPENDENŢĂ

SURSE

DE DIFICULTATE

DIAGNOSTIC DE

ÎNGRIJIRE

GRADUL

DE

DEPENDENŢĂ

1.A respira şi a avea

o bună circulaţie

Respiraţie ineficienta Durere în hipocondrul drept Alterarea respiraţiei

dependent

2. A mânca şi a bea. Alimentaţie

necorespunzătoare

Necunoaşterea unei

alimentaţii sănătoase

Alimentaţie inadecvată

Dependent

3. A elimina Constipaţie, balonare Alimentaţie

necorespunzătoare

Eliminare insuficientă

Dependent

4. A se mişca şi avea

o bună postura

....................... ....................... ...............

Independent

5. A se îmbrăca şi

dezbraca …………………….. ……………… ……………. Independent

6.A dormi şi a se

odihni

Insomnie Stare depresivă Insomnie Dependent

7. A fi curat, ingriit

şi de. a îşi proteja

tegumentele şi

mucoasele .

……………………………. .................. ………………. Independent

13

Page 14: Colecistita acuta

8. A menţine

temperatura corpului

în limite normale

Frisoane

Proces inflamator

Prezenţa unei infecţii

dependent

9.A evita pericolele

.

Anxietate Lipsa de cunostiinte Alterarea stării generale Dependent

10.A comunica …………………………. …………………… …………………… Independent

11.A acţiona

conform propriilor

convingeri

…………………………. …………………… …………………… Independent

12.A fi preocupat în

vederea realizării …………………………. …………………… …………………… Independent

13.A se recrea …………………………. …………………… …………………… Independent

14.A învăţa cum să

îşi păstreze

sănătatea.

Lipsa de cunoaştere a bolii, a

măsurilor de prevenire

Lipsa de informare Insuficientă cunoaşterii Dependent

14

Page 15: Colecistita acuta

4.4 Planul de îngrijiri

PLAN DE ÎNGRIJIRE

DIAGNOSTIC DE ÎNGRIJIRE

OBIECTIVE INTERVENŢII EVALUAREROL PROPRIU ROL DELEGAT

1.Alimentaţie necorespunzătoare

Pacienta să cunoască şi să respecte principiile unei alimentaţii sănătoase

- îi explic principiile unei alimentaţii corecte, valoarea nutritivă şi importanţa regimului alimentar;- fac bilanţul lichidelor ingerate şi a celor eliminate. Şi monitorizez funcţiile vitale (respiraţie, puls, T.A., temperatură, diureză) şi le notez în foaia de temperatură.

perfuzii cu glucoză 5%, 1500ml/zi- algocalmin- papaverină, No-spa- scobutil compus 1 fiolă/8ore

Pacienta învaţa să mănânce sănătos

2. Constipaţia Pacienta să aibe un tranzit normal

- determin pacientul să ingere o cantitate suficientă de lichide;- stabilesc un orar regulat al alimentaţiei în funcţie de activităţile lui;- stabilesc pacientului orar de exerciţii fizice

Administrez laxative sau supozitoare cu glicerina

Pacienta elimina normal

4. Insomnia Pacienta să aibă un somn liniştit

--am educat pacienta să practice tehnici de relaxare, exerciţii respiratorii -aerisesc salonul-sting lumină la ora 21:00 sisupravegherea somnului

Fenobarbital 1tableta seara la culcare, extraveral sau meprobanat

Pacienta are un somn liniştit

5. Durerea Pacienta să nu prezinte durere

- aplicarea de pungă de gheaţă în hipocondrul drept;- administrez ceai de muşeţel şi sunătoare.

antialgice,calmante, antibiotice(ampicilina), algocalmin- 1 fiolă la nevoie, no-spa- 1 fiolă de 3 ori/zi

Pacienta nu mai prezintă dureri

6.Cunostiinte insuficiente

Pacienta să fie informată şi încurajată

educ pacientul în legătură cu tratamentul ce-l urmează în spital cât şi la domiciliu;-educ pacientul în legătură cu regimul alimentar ce trebuie urmat cu stricteţe.

Pacienta a fost informată şi şi-a însuşit recomandările

15

Page 16: Colecistita acuta

4.5 Evaluarea finală (Epicriza)

Pacienta Oprea Iulia în vârstă de 77 ani s-a prezentat la spital cu următoarele simptome

arsuri la stomac, balonări, dimineaţa la treziure avea un gust amar şi senzaţie de rău, unde i s-

a pus diagnosticul de colecistita acută.

Se externează cu următoarele recomandări :

Ř Repaus după operaţie

Ř va ţine un regim de cruţare 6 luni-1 an cu legume cu celuloză fină, fructe coapte, iaurt,

brânză de vaci, cartofi, cereale fierte, ulei vegetal (de măsline) 30-40g/zi, pui, peşte rasol,

borş. Sunt interzise carnea grasă de orice fel, afumăturile, brânza grasă şi fermentată, ouăle

prăjite, varza, guliile, ceapă, nucile, condimentele iuţi. Sunt recomandate sucuri de drenaj

biliar, administrate fracţionat şi în doze crescute progresiv (de exemplu: 300ml morcov+ 30ml

sfeclă+ 90 ml castravete

Ř evitarea ridicării greutăţilor;

Ř reducerea condimentării. Cât mai puțin sare, cel mai bun sarea de mare

Ř în primele luni după operaţie se interzice cura balneară, cura la mare, expuneri la soare

(asta depinde de organism şi fizic)

Ca şi alimente interzise avem :

1.lactate: brânzeturi fermentate(trapist, caşcaval gras, brânză de burduf)

2.făinoase: pateuri, plăcinte, cozonaci,

3.legume: fasole uscată, varză, vinete, ceapă, usturoi, castraveți, murături, porumb,

zacuscă

4.condimente: hrean, ardei iute, muştar, oţet, piper, boia

5.carne: porc, raţă, miel, vânat, pastramă, afumături, cinaţi, salam, creier, rinichi,

măruntaie, conserve de carne, pateu de ficat, sardele, raci, peste gras, marinată,

6.grăsimi: ouă, jumări, maioneză, sosuri cu rântaș, slănină, untură, unt, margarină grasă

7. fructe: alune, nuci, migdale, castane, curmale, arahide, îngheţată,

8. băuturi: alcoolice, carbogazoase.

9. prăjituri: torturi cu ciocolată, cu alune, nuci, migdale.

16

Page 17: Colecistita acuta

Bibliografie

PAPILIAN V. – Atlas de anatomia omului. Editura medicală,

Bucureşti, 1992

TITIRCA LUCREŢIA – Breviar de explorări funcţionale. Editura

medicală, Bucureşti, 1994

TITIRCA LUCREŢIA – Urgenţe medico-chirurgicale. Editura

medicală, Bucureşti, 1994

Rogozea L., Oglinda T., Tehnici şi manopere pentru asistenţi

medicali, Editura Romprint, 2005

Prişcu Al. – Chirurgie.Editura Didactică şi

Pedagogică,Bucureşti,1994

Ifrim M. – Compendiu de anatomie.Editura ştiinţifică şi

Enciclopedică, Bucureşti,1988.

17