Capitolul 1

OMG e dimineață! Din nou?? Și eu care credeam că mă scutește ziua de azi și nu mai începe...of Doamne, ce mă așteaptă...Nu vreau să par sadică, emo sau mai știu eu ce tip „ciudat” de persoană dar pur și simplu, ziua de azi putea să mă lase în durerea mea și să își vadă de drum...pe bune, cu ce am greșit? Știi...stau încă în patul meu și inspir adânc încercând să îmi imprim pentru totdeauna acest miros pe lungul drum al căilor nazale. Soarele palid, tomnatic, intră suptil în camera mea dând la o parte perdelele care mă apărau de lumina lunii pline...până la urmă sună și alarma de la ora 6:30 dar din păcate, somnul meu s-a terminat cu mult timp înainte...defapt nici nu sunt sigură că a început dar în fine...Am haine pregătite pe spătarul scaunului...nu aveam ce face aseară așa că le-am pregătit.Bagajele mele stau aproape de ușă, umplute până la refuz și pregătite să umple la rândul lor portbagajul mașinii care mă va duce la gară.Sângele îmi colocotește în vene și dorul de casă deja mă lovește din toate părțile. Mi-e greu să mă ridic din patul meu...nu vreau să plec!Pătura mea nu vrea să îmi dea drumul, posterele de pe perete mă strigă, încearcă să mă convingă să rămân...of, soartă crudă!!Și acum eu ce mă fac? Cum să stau sigură?? Auzi...să îmi iau viața în propriile mâni...de ce??

Mara: Ancaaa!! Wake Up!! Ce faci?? Pleacă trenu și tu dormi??Anca: Hai măi mamă...nu și azi...Mara: Ba chiar azi! Repede, te îmbraci și ieși în living...aaaa da, uite, iau eu bagajele acum!Anca: Da...ce să-ți spun, îmi faci o adevărată favoare...Mara: Ce? Ai spus ceva?Anca: Aaa nu...ți s-a părut...Mara: Așa ziceam și eu...

Măi o iubesc mult pe mama dar nu acum! Nu mă lua la întrebări...nu îmi atrage atenția în legătură cu ironia cu care am tratat-o mai devreme pentru că merită!Bine...mă îmbrac....oricum dacă până acum nu am scăpat, nu o să scap nici acum. Zici că sunt porcul din ajunul Crăciunului...săracul ce senzație are...gata, de azi nu mai mănânc carne de porc, cu atât mai puțin de Craciun!

Bine...cred că te-am ținut destul pe jar nu?? Ok, ok...hai că îți spun acum de ce sunt așa revoltată.Păi..stai să vezi ce mi-a făcut scumpa mea mamă...Ei bine...am terminat clasa a 8-a aici la o școală normală din cartierul nostru. Totul ok, medie mare, planuri mari (pentru mama că pe mine sincer nu mă deranjau planurile mai modeste...). Așa...medie mare, da? Asta mi-a trebuit! Anca, Anca...ți-am mai spus eu să lași naibi cărțile că nu-s de tine. Traiește-și viața fatăăă!! Ok...medie mare=liceu cu pretenții dar ghici unde?? „Nu aici în București că e plin de golani și de drogați, nu ai ce căuta aici” (citez din ce a spus mama...), dar unde?? „Unde altundeva? La Cluj! Acolo unde a făcut și bunicul tău medicina, eu marketing, Ioana face și ea muzică și arte, tatal tău...nu ne interesează dar ai prins ideea nu??Ce să mai zic,liceul acolo e ca un bilet de intrare spre facultă...”. Eu am prins ideea greu de tot dar de acceptat nu o accept nici în ruptul capului!

Tu îți dai seama?? De la București, ditai capitala cu multe licee bune, mama mă trimite la Cluj!! Nu că mie mi se pare că vrea să se scape de mine. Altă explicație jur că nu găsesc...

---------*----------

Iata-mă deci în mașină, cu mama...iar îmi ține predici gen „ai grijă ce faci pe acolo”, „fără băieți!”, „fără droguri” etc. știi...de parcă eu am vrut să merg hăt departe...

Anca: Bine mamă, am înțeles..Mara: Aaa da, să nu uit! Să răspunzi la telefon! Anca: Da mamă...Mara: Să înveți!Anca: Da, mamă...

Observați replicile mele?? Seamănă, nu??Of Doamne, of Doamne....atât am de spus!

Ajungem în gară la ora 8, trenul pleacă la 8:15...să vezi agitație pe mama. 

Mara: Hai, ia și tu un bagaj! Auzi, unde e biletul?Anca: La mine...Mara: Vezi să o suni pe Ioana, ea te așteaptă la gară! O să se ocupe ea de tine pe acolo.Anca: Da, știu...Mara: Hai măi pitic, nu mai dramatiza atât, o să fie frumos, o să îți placă!Anca: Sper...măcar atât.Mara: O să îmi fie dor de tine și de copilăriile tale! Ne vedem la web! Pup!

Ne-am îmbrățișat, ne-am pupat și m-a lăsat acolo...în tren, singură...doar eu cu 2 bagaje și un bilet...

Capitolul 2Deja merg de două ore jumate cu trenul și apa pe care am băut-o până acum, se răzbună!! Băi, am o nevoie la baie...dar ce să fac? Să îmi las bagajele aici? Sunt în compartiment cu un tip emo, deci jur că ăsta e emo! Apoi încă un nene bătrân rău de tot, o tanti în floarea vârstei, foarte cochetă care, din păcate, are după ea un pici atomic care zici că e titirez, nu stă locului niciun moment!La un moment dat, când drumul mi se pare de-a dreptul infinit, încerc să întreb pe cineva cât mai durează și ghici cine îmi răspunde, tanti!Tanti: Păi mai sunt încă vreo două ore jumate, relativ....depinde câte opriri face.Anca: Opriri? Două ore jumate? Adică aproape trei ore?? Vezica mea...Tanti: Ce spui drăguța? Ai nevoie la toaletă?

Ups, mi-a scăpat!

Anca: Păi știți...adică...defapt da, chiar am nevoie la toaletă...Tanti: Păi dacă vrei poți merge, am eu grijă de lucrurile tale...

Cred că e lesne de înțeles că în mod normal nu aș fi acceptat dar acum când simt efectiv

că explodez, am acceptat, mi-am luat portofelul și telefonul și am tăiat-o la toaletă!

------------după 5 minute---------------

Doamneeee ce ușurare!!! Simt că pot să zbor!!!Slavă cerului că totul e ok și cu bagajele și cu vezica mea, tanti e de treabă!!*Bun...o fi ea de treabă dar e ocupată cu titirezul ăla uman, nenea e pe aripile viselor și cu tipu ăsta eu chiar nu știu ce să vorbesc chiar dacă de uită la mine tare insistent...în fine, îmi pun căștile în urechi, pornesc mp3-ul și rămân așa până în Cluj!

----Ajunsă în Cluj----

Uite-mă în gară...în Cluj. Ioana trebuia să mă aștepte în fața trenului dar defapt a încurcat trenul și a trebuit să o caut eu...o nebunie, nu alta! Bagajele astea au pe puțin câte 20 de kg...oamenii zici că sunt oi, nu oameni. Și mama zicea că aici lumea e mai civilizată, da...vezi să nu.Hei, o văd pe Ioana!

Anca: Ioanaaaa!!!Ioana: Ancaaaa,tu esti?? Hai aici!!!!

Da, bine...

Și uite așa ajung singură la ieșirea din gară (pentru că acolo a decis până la urmă să mă aștepte sora mea dragă) și de acolo, după ce ne-am pupat și ne-am întrebat care ce face, am plecat spre liceu. Sunt deja înscrisă iar camera de la internat e rezervată de vreo 5 luni...ce disperate...Ioana: Măi Anca, cam asta e...mă bucur că ai ajuns, că ești bine. Să ai spor la școală și ne mai vedem noi...eu acum trebuie să merg la Andrei, știi tu :D..Anca: Da măi, știu...mergi, mă descurc!

Bine că măcar m-a ajutat să îmi car bagajele în fața camerei!Ok...deschid ușa, intru. E o cameră foarte mare...văd că sunt patru paturi iar atmosfera nu pare a fi una tipică internatelor. E o cameră primitoare, caldă...foarte frumos!După cum spuneam, sunt patru paturi, fiecare are câte o noptieră pe care se află câte o lampă. Pe podea e un covor întreg destul de drăguț, roșu cu ceva triunghiuri și pătrate galbene, respectiv vișinii. Avem patru birouri, fără computere; pereții sunt văruiți cu portocaliu și galben (jumate-jumate, pe diagonală) și mai sunt pe aici și patru dulapuri, un frigider destul de mare și un cuptor cu microunde. Ferestrele sunt mari și acoperite cu perdele portocalii și draperii galbene. E foarte sweet! Apropo, paturile sunt asortate cu covorul (la culoare) iar pereții cu perdelele :)!

Bine...se pare că au mai venit două persoane și au ales deja patul de la perete și cel din mijloc...atunci eu o să iau patul dintre ele, de pe partea dreaptă, oricum sunt identice...Înainte să mă apuc de despachetat simt nevoia să mă întind pe pat puțin pentru că sunt varză!Nici nu apuc să îmi pun capul pe parnă că și aud ușa! Se pare că e unul dintre colegi...hei, e băiat!Anca: Hei, tu ești băiat...ce faci aici în cameră?......: E și camera mea! Cred că o să fim colegi de cameră, right?Anca: Serios? E mixtă povestea asta de cameră?

.....: Da...cred. Nu am stat pe aici să văd.Anca: Aaa, ok. Păi atunci, eu sunt Anca........: Eu Vlad!Anca: Vlad...și de unde vi?Vlad: Din București, tu?Anca: Și eu...Vlad: Cool...auzi da parcă te știu de undeva...Anca: Și tu îmi pari cunoscut...Vlad: Aaa, gata știu! Tu erai în tren, în același compartiment ca și mine.Anca: Aaa, da...așa e!

Hei, e tipul emo? Ei bine, atunci era emo, acum e...draguț! Bine, bine, gata cu dulcegăriile că eu nu am venit aici să îmi întâlnesc jumătatea sau ceva de genu, da-o în colo!

Vlad: Anca, sper că nu o să te superi dar eu vreau să despachetez și o să pun niște muzică...Anca: Da...e ok. Atunci o să despachetez și eu...

Își scoate tipul din geantă o pereche de boxe micuțe și telefonul, le „conectează” și caută muzică...mă gândeam că acum o să îmi sară urechile pe ritmuri de Metallica dar spre surprinderea mea începe o melodie care deja mi-a cucerit și mie inima, „Turning Tables” a lui Adele! Momentan are gusturi tipul!

Anca: E chiar frumoasă melodia...Vlad: Serios? Și ție îți place?Anca: Cui nu îi place?? E vorba de Adele!!Vlad: Daa, chiar așa...:)

Nu a fost un dialog foarte concentrat dar nici nu prea avea șanse să devină mai lung pentru că unul dintre colegii nostri a intrat pe ușă într-un mod destul de zgomotos...defapt e o ea din câte îmi dau seama după voce......: Hai, pune bagajele aici măi tată! Au zis că e apartamentul 8 de la etajul 3, nu am greșit!Anca: O fi colega?Vlad: Mai știi?? O să ne spună ea...Pe ușă își face apariția o fată destul de slabă, brunetă cu părul lung până la jumătatea spatelui, lăsat liber, îmbrăcată cu o pereche de colanți negri și o bluză lungă, roz...țin să vă spun că e destul de drăguță.....: Bună, voi sunteți....„cazați” aici? Vlad: Da........: Ok, vezi tată? Hai, punele pe patul acesta care e liber și gata, mulțumesc mult! Tata: Ok scumpo, te-am pupat, ne vedem mâine la cafenea, ok? Să ai grijă ce faci pe aici! La revedere!....: Pa tată! Hei, eu sunt Andrada, voi??Anca: Eu sunt Anca!Vlad: Iar eu Vlad!Andrada: încântată de cunoștință!Anca&Vlad: Și eu!Andrada: Și aici lângă mine stă...?Anca: Nu știm nici noi...probabil o să apară până la urmă.Nici nu am terminat de spus ceea ce aveam de spus că se deschide ușa cât poate ea de

mult și prin ea își face intrarea un tip super-tare!Îl văd prima dată dar jur că mă simt norocoasă! E atât de frumoooos!! Are părul blond, ochii albaștrii și e înalt! E băiatul ideal!!

Capitolul 3.......: Hey everybody! Bine ați venit!Anca: Bine te-am găsiiit!!.......: Două fete și doi băieți? Super!

Wow...ăsta chiar m-a lăsat fără cuvinte! Mor de nerăbdare să îl cunosc!!!

Anca: Hei, cum te cheamă?.......: Hai zi tu prima! –îmi face cu ochiul!-Anca: Pe mine...ăăă, Anca!.......:Cristi, încântat de cunoștință!Anca: Și eu!Cristi: Restu?Vlad: Eu sunt Vlad!Cristi: Mă bucur de cunoștință! Pari stilul meu! :)Vlad: Stilul tău? În ce sens?

Chiar așa, în ce sens???

Cristi: Stilul meu de persoană...cum să îți spun eu...de persoană cu care aș putea lega o amiciție, la ce v-ați gândit??Vlad: Nu vrei să știi! –râde- oricum mă bucur să aud asta!Cristi: Și tu Lady?Andrada: Eu sunt Andrada! Cristi: Mă bucur să te cunosc! Hmmm se pare că între două nu o să mă plouă! :)) :)) Apropo, tu Princess ce îmi spui despre tine?Anca: Cine? Eu?Cristi: Yes, you!Anca: Eu sunt Anca!Cristi: Anca? Tu nu ești din Cluj, așa-i??Anca: Dar cum ți-ai dat seama?Cristi: Am dreptate?Anca: Da...sunt din București :D.Cristi: Ai văzut...fată de București...ce faci aici, în ardeal?Anca: Aici...mama e de vină că sunt aici...Cristi: Mama ta? Poate o să îi mulțumesc într-o zi că te-a trimis pe aici ;)!Anca: Ahaaa...asta-i o provocare?Cristi: Ia-o cum vreeeei...

S-a întors spre ușă după ce mi-a afișat un zâmbet cât casa, iar apoi a ieșit din cameră. L-a urmat și Alina în scurt timp...avea chef să investigheze împrejurimule...Eu nu am chef de împrejurimi și se pare că nici Vlad...mi-a plăcut mica „altercație” cu Cristi dar aș vrea să aflu câte ceva și despre Vlad.

Anca: Și...tu cum ai ajuns aici?Vlad: Eu?

Anca: Da...adică mai vezi tu pe cineva pe aici?Vlad: Ăăăă...nu dar credeam că vroiai să vorbești cu Cristi nu cu mine...Anca: ??? Cristi nu e aici...Vlad: Da..așa e...Anca: Deci...?Vlad: Cum am ajuns aici? Păi...am rămas repetent vreo 2 ani la rând din cauza prietenilor mei, a anturajului în care mă aflam în București...ai mei au decis să mă mute aici, departe de ei...recunosc că am greșit dar...Anca: Serios? Adică tu ai rămas repetent? Off...îmi pare rău! Pari un tip de treabă...Vlad: Păi în mod normal eram cel mai de treabă tip din clasă până când am intrat la liceu unde am cunoscut persoane noi, persoane care îmi poluau ceea ce părinții mei au încercat să păstreze cât mai natural...Anca: Dar în ce sens îți poluau viața?Vlad: Am avut parte de multe probleme din cauza lor...am început să beau, să fumez și chiar să iau droguri. Începusem că vorbesc foarte urât cu absolut oricine și...

S-a înroșit tot când a început să povestească, și-a lăsat privirea în jos și mi-a povestit despre trecutul lui cu lacrimi în ochi, frământându-și mâinile și la un momentdat a început să temure...am spus chiar eu STOP, nu îl pot lăsa să își trezească toate amintirile urâte din cauza mea!

Stând chiar lângă el, mi-a fost cel mai la îndemână să îi acopăr mâinile cu ale mele, s-a oprit instantaneu și s-a uitat direct în ochii mei și a încercat să îmi schițeze un zâmbet dar s-a oprit...

Anca: Hai, zâmbește, nu te mănânc! :)

S-a înroșit și mai tare iar apoi, uitându-se timid la mine, a zâmbit ca un copil în prima zi de grădi! E un dulce!

Anca: Așa, vezi că se poate? Lasă trecutul...a trecut oricum :).Vlad: Ai dreptate...știi...Cristi spunea că eu sunt genul lui de persoană :), dar tu ai reușit să mă faci să îți spun lucruri pe care doar cu greu reușesc să i le spun altcuiva...pe bune...nici măcar cu așa ziși mei prieteni nu am reușit să mă dechid atât de repede, ce ai făcut cu mine??

A zâmbit...din nou :)Anca: Ăăăă...ce să fac? Adică, eu? Nu, nu am făcut nimic...probabil îți inspir și eu ție încredere așa cum si tu îmi inspiri mie încredere.Vlad: Eu îți inspir încredere?Anca: Da...adică în ciuda faputului că ești îmbrăcat așa...în negru, ciudat pentru mine...e o culoare urâtă, tristă dar am impresia că sufletul tău...adică în interiorul tău totul e mult mai frumos, mult mai vesel...

Cred că ceea ce am spus eu l-a înveselit...are un mod ciudat de a își exprima veselia...e un tip timid, îmi pot da seama de asta foarte ușor. Și-a lăsa din nou privirea în jos, a zâmbit și și-a ridicat din nou privirea înspre mine.

Vlad: Mulțumesc...înseamnă mult pentru mine ceea ce ai spus mai devreme.Anca: Dar chiar așa, tu ce haine ai prin bagaj? Ce culori?Vlad: În ciuda a ceea ce tu probabil crezi, nu sunt toate negre dar în mod normal obișnuiesc să mă îmbrac în negru.

Anca: Dar de ce? De ce tocmai negru?Vlad: Negru...nu știu, am impresia că asta e culoarea care mă caracterizează, care îmi iese din suflet.Anca: Sufletul tău nu e negru, nu...eu obișnuiesc să zic că vocea e sufletul în sine...nu știu de ce dar am observat că după voce îți poți da seama de cum e o persoană. Vocea ta e...e atât de blândă, de caldă, armonioasă și plăcută încât nu ai cum să ai un suflet negru.

Și nu crezi că fix când vroia să îmi spună ceva, se dechide ușa larg și intră....

♥ Capitolul 4 ♥ 

....intră Ioana și Cristi...fix ceea ce îmi lipsea, Ioana.Anca: Hey sorela! Ce faci? Ai uitat ceva la mine?Ioana: Aaa, nu...am venit aș doar...Anca: Pe bune, ce îți trebuie?Ioana: Hai mă Anca, crezi că eu nu pot veni odată la tine fără motiv?Anca: Da...tu nici măcar nu mă saluți fără un motiv...spune...noi vorbeam ceva aici...Ioana: Bine mă, îți spun...

Ioana se așează pe pat lângă mine, Cristi își caută ceva prin bagaje iar Vlad și-a reluat despachetarea bagajelor, sperând probabil că Ioana va pleca cât mai repede.

Ioana: Auzi măi sorela...ți-am spus eu că îmi place de tipul ăla, Andrei..ei bine, îl ador, fată! Mi-a căzut cu tronc rău de tot...Anca: Așa și ce legătură am eu cu asta?Ioana: Păi am nevoie de ajutorul tău...Anca: Unde?Ioana: Știi...e un tip, Mihai, care se ține după mine. Defapt toți cei din clasă cred că eu și Mihai ăsta suntem împreună dar nu e adevărat! Eu îl plac mult de tot pe Andrei și am impresia că defapt și el mă place dar nu are curaj să îmi spună asta din cauza faptului că și el crede că sunt împreună cu Mihai....Anca: Ai terminat? Doamne, sunt debusolată complet! Mihai?? Cine mai e și ăsta...e drăguț măcar?Ioana: Da e drăguț...Anca: Și eu...Ioana: Și tu trebuie să te dai la Mihai, nu știu cum faci, ce faci dar încearcă și îl faci să se îndrăgostească de tine că altfel eu nu o să scap de el nici când o-i fi babă!Anca: Pe bune? Da ce sunt eu? Momeală??Ioana: Hai mă Anca!! Nu merit eu asta?Anca: Păi ție îți convine dar mie? Eu??Ioana: Haaaai, promit că după ce o să scap de el și o să fiu împreună pe bune, bune cu Andrei, te scap de el.Anca: Offf...ce mă pui tu pe mine să fac...băi dar măcar să îmi arați și mie despre cine e vorba!Ioana: Daaa sigur, cred că e în curte, stai să mă uit!

Am dat din greșală ochii cu Vlad și nici nu vreau să vă spun ce fulgerătoare a devenit privirea lui...nu știu de ce dar...uuuii chiar a durut privirea asta.

Ioana: Haaai, hai să vezi, e aici!

Cristi stă pe pat și se uită la mine și la Ioana...e derutat...:)

Eu merg la geam și Ioana îmi arată un tip din curte, pare înalt și îl văd șaten dar cam atât...

Anca: Da mă bine dar eu cum intru în vorbă cu el?Ioana: Aaaa, mă ocup eu de asta! Mâine la 20:30 ești la mine, îmbrăcată frumos, de party! Apropo boyș-ilor, sunteți invitați și voi! Veniți cu Anca!Anca: Atunci vine și Alina dacă vrea...nu vreau să o excludem.Ioana: Da, da și Alina....nu știu cine e dar e ok! Na bine, am plecat. Te sun eu mai târziu să îți reamintesc!Anca: Bine...dute!

După ce pleacă Ioana

Cristi: Băi ce a fost asta?Anca: Ioana...sora mea, așa e ea...Cristi: Și tu te combini cu ăla pentru ea?Anca: Da...adică îmi place ideea, mă mai distrez și eu...oricum o să o dea în bară, așa face mereu!Cristi: Aaaa....și dacă nu îi iese?Anca: Sunt liberă!Cristi: Aaaa....perfect...

Nu știu ce a fost asta dar Cristi e oricum debusolat complet, s-a ridicat de pe pat și a plecat spre ușă ca și personajele din desenele animate după ce sunt hipnotizate...foarte comic :))).După ce a ieșit Cristi mi-am îndreptat instantaneu privirea spre Vlad care la rândul lui avea privirea îndreptată spre mine dar și-a retras-o imediat ce a observat că îmi apropii aria vizuală spre el :D.

Anca: Și...cum ți se pare sora mea?Vlad: Păi...puțin ciudată...Anca: Da..chiar așa e :). Vii la party, nu?Vlad: Nu știu...Anca: Atunci te ajut eu! Vii 100%!Vlad: Dar de ce aș veni?Anca: Să te distrezi...Vlad: Cu cine?Anca: Pentru început o să fiu și eu pe acolo...apoi o să te împrietenești cu alte persoane..Vlad: Mda...Anca: Ce, nu îți place ideea?Vlad: Ba da...începutul îmi place...apropo, tu chiar ai de gând să faci ceea ce ți-a cerut sora ta?Anca: Ioana...așa o cheama pe nebuna asta și da, o să încerc.Vlad: Ești sigură? Adică...poate nu îți place tipul...Anca: Nici nu e nevoie...Vlad: Păi și dacă o să îți placă?Anca: Cu atât mai bine!

Știu...fața lui spune tot! E chiar dulce la faza asta! Ei bine....dacă eu i-am căzut lui cu

tronc (să folosesc limbajul Ioanei) și el mi-a căzut mie cu tronc, așa puțin de tot (trebuie să recunosc...) atunci trebuie să mă ocup serios de situație...adică chiar trebuie să îmi dovedesc că am dreptate, să văd până unde poate să meargă dacă am dreptate...

Anca: Bine măi Vlad, vezi că trebuie să îți pregătești haine, nu mai e mult până la 20:30.Vlad: Chiar vrei să vin?Anca: Glumești? Logic că vreau să vii! Suntem colegi de cameră! Trebuie să vii!Vlad: Bine, bine...o să vin...

Ai văzut?? Deci...se pare că totuși ceva, ceva e acolo...atunci să îi dăm drumul! Vlad...fii pe fază!

După cum spuneam, la ora 20:00 toată lumea era gata (inclusiv Alina care a acceptat să vină) și acum suntem pe drum spre apartamentul Ioanei care e pe strada de vis-a-vis.

Anca: Uite la sorămea ce se distrează...aud muzica din mijlocul străzii!

Adevărul e că muzica e la maxim iar când am deschis ușa ne-au sărit urechile de la loc, nu alta!

Anca: Băăăă fă mai înceeeet!!!Ioana: Ancaaaaa, ai veniiit!!! Ce zici??!!!Anca: Fă mai înceeeeeet nebunooo!!!Ioana: Ceeee???? Staaaai să fac mai înceeeeeet!!!!

Dă muzica la minim....

Ioana: Ce zici?Anca: Că ești puțin crazy!Ioana: Aaaa deci semănăm și aici??Anca: Ha, ha, foarte amuzant! Băi dar e plin aici!Ioana: Păi crezi că eu am glumit? 

Dă drumul mai tare muzicii și se apropie de mine:

Ioana: Uite, Mihai e cel de pe fotoliul albastru! Abordează-l!Anca: Cum? Așa???Ioana: Așa, invers, cum vrei!

I-am lăsat pe Cristi, Alina și Vlad să se descurce singuri...bine sunt cu ochii pe Vlad dar nu își dă el seama...și merg spre Mihai. Am un pahar de suc în mână pe care mi l-a plasat scumpa mea surioară și...mă împiedic...ups!

Anca: Hai, suceze, scuze, mii de scuze, nu am vrut!Mihai: Băi...hei...nu e nimic!Anca: Vai, mulțumesc de înțelegere, știi era ceva aici și....Mihai: Nu e nimic, stai liniștită! 

Mihai ăsta e șaten cu ochii verzi-albăstrui, înalt și destul de bine făcut. Nu e urât dar...înțelegi, nu?

Anca: Tu ești prieten cu Ioana?

Mihai: Da...prieten...iubit, cum vrei!Anca: Iubit?? De când?Mihai: E o poveste lungă...Anca: Deci să înțeleg că nu am nicio șansă la un dans în seara asta?Mihai: Păi...nu e chiar așa...pentru tine...Anca: Asta vroiam să aud! Ioanaaaaaa, ia pune un vals!!!

Pune Ioana un vals de care eu nu am mai auzit niciodată dar merge...la cât sunt de împiedicată nici nu mai contează ce gen sau melodie e....

Anca: Deci...?

Mihai se ridică, îmi întinde mâna pe care o apuc fără să mai stau pe gânduri și începem să „valsăm” sau mă rog...ceva de genu....După ce am terminat, picioarele lui Mihai au fost și ele terminate...îți dai seama ce intensitate a avut dansul?? 

Vlad...sărăcuțul de el, stă la o masă și se uită la mine (dar nu și când mă uit eu la el pentru că își redirecționează urgent privirea).

Anca: Și...ce zici de ochii mei? Mulți îmi spun că se scufundă în ei...tu ce simți?Mihai: Ăăăă...da, adevărul e că au această calitate...Anca: Care?Mihai: Te ajută să te pierzi în ei...Anca: Pe mine?Mihai:....Anca: Hai măi că glumeam! Deci îți plac? Așa-i că sunt mai frumoși ca ai Ioanei?Mihai: Măi...nu pot să neg...Anca: Deci suntem împreună!Mihai: Adică?Anca: Adică....

M-am dus la Ioana, am rugat-o să oprească muzica și să îmi dea un microfon:

Anca:.....

♥ Capitolul 5 ♥I-am dat microfonul Ioanei și am fugit spre Mihai, nu am sărit la el în brațe pentru că îmi era frică că, de emoții o să mă scape naibii pe jos, așa că m-am limitat la a îi da un pupic pe obraz.

Anca: Vai deci sunt atât de fericită!Mihai: De ce?? Aaaaa da....adică și eu!Anca: Așa măi...înveți repede...deci, vrei puțin vin, vodkă, rom, lichior??Mihai: Ăăăă da, țuica sună bine...

E clar...:)))

Anca: Na bun! Unu, două pahare...câte ai vrea?

Mihai: Cred că merg pe trei...tu bei?Anca: Logic, ce crezi că stau să mă uit la tine??Mihai: Perfect!

După trei pahare...tipul are chef de vorbă...Văzând că acea cameră se transforma tot mai mult într-o afumătoare, am decis să ieșim la o gură de aer...după cum spunea, Mihai are chef de vorbă...

Mihai: Acum, în lumina lunii, ești și mai frumoasă! Știi, îmi amintești de bunica mea când era tânără...

Ce?? Fix pe bunică-sa a găsit-o???

Anca: Aha...pai de unde până unde îți amintesc de bunica ta?Mihai: Ai ochii ei...părul ei...Anca: Deci să înțeleg că dacă o să fim împreună o să mă alinți cu chestii de genu „bunicuț-o”?Mihai: Aaaa nu, da de unde...auzi, fie vorba între noi, nu le prea am cu apelativele astea...Anca: Aaaa, perfect...

Doamne ce ratat!!!!!

Mihai: Mă da știi....eu sunt gelos...Anca: Ahaa...da, ai și stofă de gelos...Mihai: Ce ai zis? Bine, nu contează...auzi, uită-te pe geam, îl vezi pe ăla ce stă la masa de lângă geam?Anca: Da mă, e Vlad, colegul meu de cameră.Mihai: Și ăla de lângă el?Anca: E Cristi, alt coleg de cameră...da ce-i cu interogatoriul ăsta??Mihai: Mă...se uită la tine ca doi vulturi...adică mai mult C...C ăla...cum îl cheamă?Anca: Cristi...tocmai ți-am spus...Mihai: Da...Cr...cum zici tu...da și Vladimir ăla...Anca: Vlad!Mihai: Tot cum zici tu...și el te cam soarbe din priviri...crezi că eu o să rezist?Anca: Știi ce cred eu?Mihai: Ce?Anca: Că ți s-a urcat la cap...Mihai: Ce?Anca: Ce, ce...tu altceva nu mai știi??Mihai: Ce să știu?Anca: Uuuuffff...las-o baltă, mergi să dormi că nu mai are rost...

Se uită la mine ca bou la poarta nouă și îmi face cu ochiul:

Mihai: Vi și tu cu mine?Anca: Ai vrea sau ți-ai dori?Mihai: Amândouă...

Mda...bine, deja m-am plictisit, tipul cere chestii mult prea superioare...mă depășește așa că îl las acolo pe balconul ășa, sperând să nu cadă...

Anca: Bine mă...somn ușor!Mihai: Ce faci, pleci? Da....la Vladislav...

Am plecat înainte să îl înjur și m-am dus direct la Ioana, am luat-o deoparte și am început să îi țin predică:

Anca: Deci dacă ăsta mă....îmi face ceva, o să mă ai pe conștiință! Bă ăsta-i obsedat!Ioana: Da mă, știu dar uită-te la Andrei...e SUPERB!!Anca: Da mă e superb...ce naiba încă nu ai reușit?Ioana: Nu mă...se lasă greu...Anca: Aha...na bine...las pe mine..

Cât timp am vorbit cu Ioana, l-am analizat calumea pe Vlad care bietul de el, nu se mai vedea scăpat din chestia asta care cică se numea petrecere...urma să îl salvez eu dar asta după ce o cuplez pe sorămea cu Andrei ăsta...Bă e frumos tare tipul...are părul negru, ochii căprui și un corp...mamăăă...are gusturi sorămea.

Bine deci, tipule, păzea că vin!

Mi-am căutat repede niște motive să îl iau de acolo și să îl duc afară, m-am îndreptat spre el și l-a abordat: îmi e rău!

Anca: Auzi, băiatu!!Andrei: Cu mine ai treabă?Anca: Daa...auzi, mi-e rău, rău de tot, vrei să mă ajuți să ies afară? Simt că nu mă mai pot ține pe picioare...defapt o să cad chiar acum...

Mi s-au înmuiat genunchii la comandă iar apoi am căzut dar Andrei ăsta a fost pe fază, m-a prins în brațe și m-a dus afară pe același balcon unde încă mai era Mihai.

Anca: Vai mulțumesc mult pentru ajutor! Cred că e din cauza fumului...Andrei: Da, te înțeleg...te las singură sau preferi să mai rămân cu tine?Anca: Da, mai stai puțin cu mine...Andrei: Ok, dacă tu vrei...Anca: Auzi, defapt nu îmi e rău...defapt te-am chemat aici ca să...Andrei: Ce, nu îți e rău?Anca: Mă lași să termin?Andrei: Da, scuze...Anca: Bun...deci te-am chemat aici pentru că sorămea e o idioată! Hai mai aproape de mine că nu vreau să audă și persoanele de față...

Se uită spre Mihai care era pierdut printre norișori pufoși, iar apoi se apropie de mine.

Anca: Perfect! Deci, așa ca să înțelegi tu bine...Ioana nu e împreună cu Mihai, nici eu nu sunt, e un PĂMPĂLĂU! Băi, poți să crezi că a vrut să se culce cu mine? Da nu asta e important acum, adevărul e că Ioana vrea să scape de ăsta, se ține după ea ca un scai! Și știi de ce vrea să scape de el?Andrei: Pentru că e un porc...?Anca: ...da...și asta dar în mod special pentru că te place pe tine și îți spun eu că și tu o placi!Andrei: Da...stai! Tu de unde știi atâtea?

Anca: Se vede....adică e vizibil...Andrei: Pe bune? Adică eu nu vreau să mă creadă un bădăran...Anca: Oooo crede-mă că nu sunt șanse! Deja te crede un prinț! Hai, mergi și invit-o la dans și vezi cum faci să transformi dansul într-o declarație de dragoste, ceva că eu n-am de gând să fiu împreună cu tipul ăsta, ok? Mă bazez pe tine, nu?Andrei: Măi pitic, nici nu știi cum mi-ai înseninat seara! Logic că te bazezi pe mine și mai știi ceva, ia scrie tu undeva numărul meu de telefon în cazul în care ai nevoie de ceva, tocmai ai câștigat un nou prieten! Anca: Na ia zi tu numărul noului mei prieten...Andrei: 07456..... Love you! Merg!Anca: Șterge-o, sunt cu ochii pe tine!

Mda...și nu îmi ajunge că îmi bag codița aici, mai merg și la DJ și îi șoptesc să pună melodia „This I promise you” care, după mine, se potrivește de minune!

Începe melodia, Andrei face exact cum am plănuit noi și instantaneu rămân doar ei doi pe ringul de dans, Ioana se înroșește toată dar are un zâmbet pe față...mai are rost să îl descriu? Eu cred că nu...se vede clar că e super fericită! Și știi ce mai cred? Că acest dans a fost cel mai frumos dans pe care sora mea scumpa l-a avut vreodată! Sunt atât de fericită pentru ea! Dar nu uit nici de mine...adică mi-ar face plăcere să dansez și eu cu cineva dar în mod sigur, nu cu Mihai!Aaaa da, Vladuțu e singur, sau așa l-am văzut eu ultima dată.Mă uit spre masa lui dar nu îl văd...o fi la baie...oricum merg să îl întreb pe Cristi!

Anca: Unde e Vlad?Cristi: A zis că pleacă...cred că e la cămin.Anca: Pe bune? Nu pot să cred!Cristi: De ce? Hai aici, stai cu mine!Anca: Ăăăă...știi, brusc mi s-a făcut somn, îi spui te rog Ioanei că plec la cămin?Cristi: Da, sigur!Anca: Mersi mult! Ne vedem...Cristi: Da, sigur, ai grijă!

Ce grijă frate?? Nici nu știu cum am plecat de acolo dar știu sigur că îmi răsună în cap cuvintele lui Cristi „A zis că pleacă...”. Cine știe ce crede Vlad acum...l-am adus aici și nici măcar nu am stat cu el, așa măcar puțin...

Nu știu de ce mă preocupă așa mult ceea ce simte el, nu sunt genul dar el...chiar nu trebuia să fac asta!

Ajung în cămin, urc sările cu o viteză...ajung în fața ușii dar înainte să deschid ușa inspir puternic aer în piept iar apoi expir încet, apăs clanța ușii și o deschid ușor. Din interiorul camerei mă lovește un miros magic, minunat, un miros care îmi trezește fiecare por la viață, care mă face să îmi amintesc de tot trecutul meu, de cele mai frumoase momente! Mirosul cojilor de portocale....

♥ Capitolul 6 ♥Mirosul cojilor de portocale imbibase fiecare colțișor al camerei iar acum mă delectează cu prezența lui...după cum spuneam, e magic! 

Asta simt când deschid ușa, adică instantaneu...când o deschid și mai tare iar apoi intru, îmi dau seama că ceea ce am simțit când am deschis ușa era exact ceea ce trebuia să simt, îmi era destinat complet și nu înțeleg de ce...

În cameră e pe jumătate întuneric și nu se află nimeni înauntru...am făcut un pas și am simțit cum sub tălpile mele își fac simțită prezența cele „vinovate” pentru mirosul în care se scufundase camera, pe podea e plin de coji de portocale proaspete...nici nu mi-aș fi putut imagina vreodată că niște simple coji de portocale mă pot face atât de fericită!Brusc, începe o melodie liniștită...nu știu cum o cheamă dar știu că e o melodie simfonică cu acorduri de pian, vioară și ușoare firicele de acroduri de chitară...o melodie pe care aș putea să stau și să mă relaxez la nesfârșit...o melodie care se îmbină perfect cu lumina ușoară și cu delicatul miros al cojilor de portocale...nici nu mai știu de ce m-am întors aici, m-am pierdut complet :)...Am închis ochii și m-am lăsat purtată de tot ceea ce mă înconjoară fără să mă intereseze unde sau dacă ajung undeva. Stăteam doar eu cu muzica și gândurile mele, toate cu un topping incredibil de mirosuri amețitoare, când deodată simt o căldură plăcută pe umărul meu, o atingere timidă dar extrem de plăcută...Deschid ochii și îmi îndrept ușor privirea în spatele meu...chipul lui care în ciuda faptului că e scufundat în acea lumină palidă, e la fel de blând, de zâmbitor și de cald ca și până acum. Mi-am amintit rapid motivul pentru care venisem înapoi la cămin dar sunt mult prea fericită ca să îi pun întrebări inutile...cred că e clar de ce a plecat dar întrebarea defapt e „de ce?” de ce a făcut asta pentru mine?...sau poate nu e pentru mine?

Nu spune nimic..se uită efectiv la mine, zâmbește și...cam atât.Muzica continuă să ritmeze camera iar inima mea continuă să își mărească pulsul...parcă ar vrea să evadeze din piept!Vlad e aici...nu am curajul să îi vorbesc...nu știu ce să îi spun...adică, dacă am picat într-un moment aiurea și acum...și acum ce? Off...sper doar să reușească el să îmi explice ce e aici pentru că eu mă pierd...

Cred că am stat aşa câteva minute bune...el cu mâna la mine pe umăr, eu cu privirea întoarsă spre el...o scenă parcă desprinsă dintr-un tablou...doar muzica se mai mişcă, noi stagnăm...

După cum spuneam, stăm aşa de minute bune dar niciunul dintre noi nu a reacţionat până acum...asta până când Vlad şi-a luat mâna de pe umărul meu, s-a dus spre cuier de unde şi-a luat jacheta neagră de piele, s-a dus spre uşă de unde s-a mai întors odată spre mine şi mi-a zâmbit, iar apoi a ieşit din cameră...fără să spună ceva!!

Pe bune?? Păi şi eu ce fac acum? Unde îmi sunt explicaţiile?? Asta-i culmea!!

Cred că dacă nu era muzica pornită ca să mă poată calma, făceam infarct pe loc!

Cum să mă lase aşa??

Dar ştii ceva...nu mă interesează!!! Nu îmi pasă dacă a făcut asta pentru mine sau pentru alta, mă pun să dorm!!

Mi-am luat ursuleţul de pluş şi m-a trântit în pat, aşa îmbrăcată, machiată, încălţată...cu tot tacâmul!

Pe bune? Cum să nu îmi pese?? Adică sigur e pentru mine tot ceea ce a făcut el, nu? Dar atunci de ce a făcut asta, de ce m-a lăsat aici şi a plecat??Dimineaţă îl strâng de.....

________________Dimineaţă________________

....deschid ochi...toate paturile sunt „pline”, lumea doarme, e lumină...stai! Am adormit!! Aşa?În fine...se pare că da, am adormit aşa...sunt încălţată, am geaca pe mine...perfect...măcar îl am şi pe teddy aici, el îmi e cel mai drag!

Văd totul în ceață...o fi din cauza rimelului care mi-a îngreunat pleoapele toată noaptea...baia...da, trebuie să ajung la baie și să mă demachiez iar apoi o să ies puțin în parc. 

După ce am ieșit din baie văzând mult mai clar, am aruncat o privire spre paturi...Alina și Cristi dorm dar Vlad nu e aici...patul lui e intact, e la fel ca aseară...se pare că acele coji de portocale sunt în continuare pe podea iar muzica cântă în surdină...probabil și Alina cu Cristi au fost la fel de obosiți ca și mine...în fine, eu plec!

Se pare că holurile sunt deja pline, toți vorbesc, toți se cunosc...numai eu nu cunosc pe nimeni...trec printre ei ca și când nu aș fi fost și ies fără să mă bage cineva în seamă.Parcul e la fel de plin ca și holurile căminului, băncile sunt ocupate cu multe cupluri de îndrăgostiți și nu îi învinovățesc, e foarte frumos aici!

Plimbându-mă pe aleea îngustă a parcului, alee care e trasată pe o pajiște extrem de verde, printre pomi stufoși, cu o umbră uluitor de pătrunzătoare, îmi arunc privirea în stânga și în dreapta să mă mai familiarizez cu chipurile de pe aici și ce crezi??? Pe pajiște, în plin soare, văd un chip extrem de cunoscut care aseară se juca cu cojile de portocale! E chiar Vlad! Stă acolo pe iarbă, rezemându-și cotul de o geantă, și admiră priveliștea. Până la urmă privire noastre se intersectează iar când realizează tipul, îmi afișează un simplu zâmbet, se încruntă de două ori încercând să își dea seama dacă sunt sau nu supărată pe el iar apoi trece mai departe...nu îl mai înțeleg...poate nici nu ar trebui să mă stresez, nu? Așa zic și eu! Merg mai departe!

Tot gândindu-mă la ceea ce s-a întâmplat aseară (pentru că nu am uitat, nuuu, absolut deloc...chiar dacă aș fi vrut, a rămas amintirea aia nenororcită acolo, fiorii aceeia îi simt și acum...) m-a apucat amețeala așa că am căutat o bancă liberă și am găsit-o destul de repede. M-am așezat ca să nu îmi fure cineva locul și mi-am lăsat capul pe spătarul băncii închizându-mi ochi și lăsându-mă mângâiată de razele soarelui. Nici nu știu...poate am ațipit puțin dar deodată simt că cineva sau ceva mă prinde de mână, se apropie de mine și se chinuie să îmi spună ceva....

♥ Capitolul 7 ♥Nici nu știu....poate am ațipit puțin dar deodată simt că cineva sau ceva mă prinde de mână, se apropie de mine și se chinuie să îmi spună ceva, ceva ce sună mai mult a om

beat decât a om lucid...nu știu de ce dar reufuz să îmi deschid ochii!.......: Ăăăă...păpușă...hâc...sunt...sunt eu!Anca: Hai nu zău? Tu ești?.......: Iubita...pivește-mă!Anca: Nu vreau!.......: Zzzzici ttttu că-că nu vrei?Anca: Ăhă...

Și am dat să mă ridic fără să mă uit spre respectivul de pe bancă.

Nici nu am apucat să fac un pas că chestia de pe bancă mă trage înapoi, mă prinde de gât și mi-l întoarce ușor spre el ținându-mă lipită de pieptul lui:.......: Ești nouă, știu asta dar nu îți permit să mă tratezi așa!Anca: Pe bune? Da cine ești tu mă?

După „mă-ul” ăla hotărât m-am întors spre el, prinzându-i mâna și întorcându-l cu spatele la mine, i-am lipit propria lui mână de șale.Nu i-am văzut chipul dar știu să spun că duhnește a alcool, e blond si nu foarte înalt.

Anca: Auzi mă, mie nu îmi e frică de tipii ca și tine, dacă crezi că m-ai spreiat, mai încearcă!

Nu apuc bine să îl slăbesc pe tipul ăsta din strânsoare când urechile mele încep să își pună simțurile în funcțiune și să vibreze după vocea lui Vlad care striga ca un disperat de undeva din spatele meu...

Vlad: Ancaaa!! Ancaa, ce faci?? Lasă-l, e nebun!!.....: Aaa deci pentru voi sunt nebun? Ci-cine....cine e? Iu-iub-iubitu?? Aha...no lasă...Anca: No lasă ce? Băi băiete, ai grijă, te bag la abuz fizic! Nu te juca cu mine, oricât de nebun te crezi, îți găsesc leacul!

Oare chiar speram să termin discuția cu tipul ăsta puturos? Ei bine, chiar dacă credeam, nu s-a întâmplat asta! Nu știu ce l-a apucat dar Vlad a venit în fugă spre mine și s-a izbit puternic de spatele meu iar apoi m-a luat în brațe și m-a tras puternic de lângă blondul ăla! OMG! Coji de portocale iar acum asta??Nu știu...nu știu ce s-a văzut pe fața mea dar în interior m-a trecut un fior fierbinte pe toată spinarea și inima a început din nou să bată ca o nebună! Dar nu am vrut să las să se vadă asta așa că m-am întors cu fața spre el, i-am prins una dintre mâini puternic iar apoi am ridicat-o la nivelul umărului meu și încercând să par nevoasă...

Anca: Băi, cine te crezi tu să vi să mă întrerupi?Vlad: Mă cred cine vreau, tu cine te crezi să te iei la ceartă cu oamenii nebuni? Nu îți dai seama că îți poate face rău?Anca: Băi Mr. Coji de portocale, care-i problema ta dacă îmi face rău sau nu?Vlad: E problema mea! Și dacă chiar vrei să știi cojile alea....

A făcut o pauză....

Anca: Cojile alea ce??? Nici măcar nu ai curajul să îți continui propoziția! Da...acum am înțeles clar că ești un laș...ceea ce ai făcut aseară mi-a confirmat oricum asta dar nu am vrut să accept...Vlad: Aaa deci sunt laș? Bine mă, lasă că eu sunt laș...bine că ești tu curajoasă! Nici nu

știu de că m-am băgat...ce am văzut la tine?Anca: Da chiar așa, ce ai văzut la mine? Nu e destul de clar? Adică....

Și tocmai când eram în plină discuție, Vlad și-a tras mâna puternic iar apoi s-a întors cu spatele și a plecat repede spre cămin!

Anca: OMG! Ce am făcut?......: Nimic păpușă...dă-l dracu!Anca: Dute tu dracu! Ce tupeu....auzi lasă-mă în pace, nu am chef de tine acum, ne certăm altădată! Hai pa!......: Am eu față de pa?Anca: Nu...ai față de pumni dar nu am eu chef!

Știu că dacă stau aici o să mă lungesc la nesfârșit și oricum am atras atenția întregului campus și am dat-o în bară rău de tot cu Vlad așa că merg...merg în cameră!

Urc scările cu viteza luminii iar când în sfârșit ajung în fața camerei, deschis ușa puternic, intru și o închid înapoi la fel de puternic iar apoi mă arunc de-a dreptul violent în patul meu, cu capul direct în pernă!

Anca: Doamne Anca, cum poți să fi așa de proastă??

Norocul meu e că mi-am continuat în gând lungul șir de reflexie asupra a ceea ce i-am spus lui Vlad pentru că după ce am terminat, am auzit dintr-un alt pat o voce slabă care venea tot de sub o pernă:

......: Și eu sunt un prost Anca! Jur!Anca: Vlad? Vlad: Da, eu sunt prostul!Anca: Nu...nu ești prost...eu sunt proasta aici!Vlad: ....adică cum? Cum să fiu așa cretin? Adică tu?? Da, dacă mă gândesc mai bine ești proastă dar nu vroiam să îți spun așa în față dar defapt asta cred și știi de ce o spun? Păi pentru că suntem proști amândoi...adică petrecerea și cojile de portocale iar acum asta...păi ce să mai fac? Adică tu chiar nu vezi?Anca: Băi tu știi ce văd eu?Vlad: Ce?Anca: Că și tu ești un prost! Băi da ești prost, prost la superlativ, defapt! Băăi cum să pleci așa? Adică așa?? Păi cu ce ți-a greșit? Adică tu chiar nu vezi?Andrada: Bă da voi chiar sunteti orbi, orbi la superlativ că de proști nu are rost să mai aduc vorba...Anca: Bă da tu care ești?Andrada: Io îs! Colega ta, singura ta colegĂ de cameră!!Anca: Așa și ce te bagi? Nu ai treabă pe afară?Andrada: Mă...acum că mă gândesc,nici eu nu știu de ce m-am băgat! Oi fi și eu proastă?Anca: Nu...pe tine sigur te-a ratat! Oricum, lasă-ne, lasă-ne...acum!Andrada: Bine ho! Ho că plec!Anca & Vlad: Pleacă!Anca: Auzi da tu cine ești defapt? Ce vrei de la mine?Vlad: Da tu cine ești? Adică cine ești?Anca: Eu sunt Anca, ai uitat sau ne confunzi?Vlad: Auzi, hai lasă-mă, dacă începi așa atunci mai bine las-mă!Anca: Da ți-am făcut eu ceva? De ce să te las? Ei știi ceva, acum nu te mai las!

Vlad: Nu mă lăsa...Anca: Și defapt care e dilema ta?Vlad: Aaa da, cine ești??

I-au dat lacrimile la propriu! și-a lăsat capul în jos și lăsând să i se scurgă o lacrimă pe obraji a continuat:

Vlad:....și de ce te joci cu mine?Anca: Eu mă joc cu tine? De ce mă joc eu cu tine? Cum?Vlad: Așa....așa cum ai făcut-o aseară, cum ai făcut-o mai devreme și cum o faci și acum!

După lacrimi, nervi....

Anca: Da cu ce m-am jucat băiete?Vlad: Cu nimic...uită!Anca: Da nu vreau să uit! Ce sunt eu? Computer să îmi dai resetare?? Hey, spune-mi!

S-a ridicat de pe pat fără să îmi spună ceva, s-a dus spre unul dintre ghiozdanele lui și de acolo a scos un mp3 și o portocală pe care apoi mi le-a aruncat în brațe și mi-a spus calm:

Vlad: Mănâncă portocala și păstrează coljile (a făcut cu ochiul)...vezi ca vreau să simt mirosul lor când vin înapoi! Și în timp ce mănânci ia mp3-ul și merg la melodia cu numărul 3....

Apoi a plecat.

Hey, dacă mi le-a dat înseamnă că au ele ceva...prima dată am ezitat și aveam de gând să merg să i le pun inapoi în ghiozdan dar înainte să ajung la ghiozdan am mers spre geam și am aruncat o privire generală pe afară unde nu era nimeni altcineva înafară de el...e deja seară și întunericul se lasă ușor peste noi dar el se plimbă pe afară așteptând ca eu să fac ceea ce mi-a spus...nu îl pot lăsa chiar cu ochii în soare...M-am întors spre patul meu unde m-am cuibărit bine între perne și m-am acoperit cu păturica mea preferată, am început portocala pe care nu am apucat să o mănânc dar am lăsat-o pe noptieră și am pornit mp3-ul pe melodia a 3-a...a fost magic ce a urmat...știi melodia „coji de portocale”? Aceea care are reflenul cam așa...„Aș vrea să am mereu, surâsul tău senin...Mirosul tău ce seamănă a coji de portocalePlimbările prin parc, sub cerul argintiuSi-n ploaie cum ne sărutam în fața casei tale....”

...ei bine, dacă nu o știi, ascult-o repede! E exact aceea care se ascundea în spatele numărului 3! Tipul ăsta e incredibil! Abia aștept să ajungă în cameră! :)

....ui ce cald îmi e...și stau tare închesuită aici, ce pisici se întâmplă?Of...deja e lumină aici, uite și Andrada e în pat, sau ăsta e Cristi? Tot aia e...Hey! Ăștia dorm? E lumină? Să înțeleg că am adormit?? Nu pot să cred! Încă am mp3-ul lui Vlad în mână și căștile în urechi...dar ce naiba mă înghesuie în halul ăsta aici? Zici că sunt într-un lift blocat și încărcat cu persoane!Încerc să mă ridic dar ceva mă apasă pe talie și la un momentdat simt și o căldură care îmi mângâie ușor părul. O Doamne! Ce o fi??

Așa adormită cum sunt, îmi întorc capul în spate și rămân afiș! Îmi lipesc obrazul fix de cel al lui Vlad! 

Vlad e cu mine în pat??

♥Capitolul 8♥Nu, pe bune, ce caut eu cu Vlad în pat? Adică ce caută el în patul meu??M-am mai uitat odată la el înainte să încep să strig ca o nebună:

Anca: Băăăi!! Ce faci în patul meu???

Săracul băiat a tresărit atât de tare încât a căzut din pat iar apoi și-a ridicat capul timid de sub pat și s-a uitat la mine cu o fața din aia de cățeluș, pe care nu o poți ignora!

Vlad: Ce am făcut?Anca: Păi ce ai făcut??Vlad:???Anca: În pat cu mine??Vlad: Păi....Andrada: Băăăi ești nebună?? Fatăăă, vrei să fac infarct??Anca:Auzi....Cristi: Nu acum pe bune, te ador fato!!!!Andrada: Ce, pe mine?Cristi: Măi eu nu vreau să fiu bădăran dar Anca...dacă așa reacționezi, mâine dimineață îi iau eu locul lui Vlad...nebunule!!Vlad: Hai mă...nu a fost cu intenție...Anca: Bă tu mă iei la mișto? Nu a fost cu intenție? Dar cu ce a fost??Adică vrei să spui că te-a adus moș Ene la mine în pat??Vlad: Hai măi Anca...hai să vorbim afară...Andrada: Dar puteți vorbi aici, mie îmi convine!Cristi: Băi dar știi că nu ești așa cum pari??Andrada: Cum par??Cristi: Așa...mai...știi tu...Andrada: Sexy? Asta ai vrut să spui, așa-i??Cristi:....defapt...vroiam să spun....blondă...Andrada: Blondă?? Bă dar tu ești chior! Nu vezi că sunt roșcată?!

M-am SĂTURAT de ăștia doi!! M-am ridicat ca și uraganul Sandy, cu o față de speriat fantome și chiar dacă cuvintele nu mai erau necesare, am început să țip la ei:

Anca: Deja mi-a ajuns până peste cap!! AFARĂ!! AMÂNDOI!! ACUM!!Andrada: Băi Cristi...hai afară că o luăm pe coajă..hai, acum!Cristi: Mda...hai afară....repede!!

Au cam plecat cu coada între picioare și poate și eu am exagerat dar au un dar enevrant de a se baga unde nu le fierbe oala si asta mă enervează la culme!

Anca: Bine...acum au plecat, spune...Vlad: Păi...ce să spun?

Anca: Băi deci tu chiar îți bați joc de mine sau te-am intimidat? De ce erai în pat cu mine?Vlad: Aaaa, asta? Păi e simplu! Vroiam să mă asigur că ai ascultat melodia (am setat-o să se repete în continuu) și m-am pus lângă tine să ascult melodia și să mă conving că ai ascultat-o pe cea care trebuie dar eram atât de obosit încât am adormit instantaneu! Nu a fost din proprie inițiativă! Nu vroiam să o dau din nou în bară...îmi pare rău dacă te-a deranjat atât de tare...Anca: Apăi adevărul e că...auzi m-am cam săturat să fiu eu aia flegmatică și respingătoare...adică după ceea ce ai făcut în ultimele zile, mi-am dat seama că ție chiar ți s-a pus pata pe mine și chiar dacă ești tu așa mai timid, știi să faci o fată să se simtă ca un star...eu cel puțin așa m-am simțit când am intrat în camera asta care era plină de coji și mirosuri de portocale! Atunci m-ai vrăjit pe loc dar așa sunt eu...mă las mai greu! :D

Na! Uite că nu am mai rezistat! Off....ce să fac? Are niște ochi...și buzele astea care sunt extrem de bine conturate și arată atât de moi...hmm...și ce să mai spun de parfumul lui ăla așa dulceag?? Și încă un detaliu care m-a făcut să nu mă mai pot abține! În cameră încă miroase al naibii de tare a coji de portocale și seara ceea îmi revine în minte și senzațiile alea...asta e...am spus-o, am spus-o!

Dar cred că el e cel mai surprins! Adică nu cred, sigur nu se aștepta să îi spun asta...probabil aștepta să îl iau iar la 7 metrii și să îi reproșez pentru tot ceea ce a făcut...

Vlad: Pe bune?? A-a-adică tu vorbești serios?Anca: Da măi Vlăduțule! Adică în tren îmi păreai cel mai emo tip posibil și nu mi-aș fi imaginat nicio clipă că eu împreună cu tine o să avem, acum, această conversație....acest subiect dar...pe parcurs...adică mi-ai deomnstat că nu ești emo pentru că așa vrei tu...știi tu, împrejurimile...și apoi la petrecere, zici că erai un cățeluș plouat dar ADORABIL! Și eu te-am făcut gelos (bine....mi-a plăcut asta!)...dar apoi tu mi-ai arătat că tipul ăla nici măcar dacă ar vrea nu s-ar putea compara cu tine pentru că, după cum spuneam, știi cum să faci o fată să se simtă incredibil! Și vrei să continui? Vlad: Cred că știu continuarea...

Nu știu de ce dar am izbucnit amândoi în râd, am ținut-o așa vreo 5 minute, fără motiv, iar apoi ne-am oprit, ne-am uitat unul în ochii celuilalt și într-un final ne-am îmbrățișat!

Anca: Ești prostuț!Vlad: Știu...da' și tu ești prostuță, rău...Anca: Doi prostuți?Vlad: ....rău! :D

Off...ce dulci suntem!! Cum de nu am văzut asta până acum??

Vlad: Auzi? Hai puțin aici, pe patul meu...

Știi cum am zburat la el pe pat??El s-a ridicat și a mers spre bagajele lui de unde a scos o chitară...oare ce face cu ea?

Anca: Hei! Știi să cânți la chitară?Vlad: Da...relativ...am luat lecții acum vreo 5 ani și de atunci e un fel de hobby...adică încerc să cânt doar pentru mine...Anca: Și acum ce vrei să faci?Vlad: O să vezi...

Și-a luat chitara în brațe și a venit lângă mine, pe pat, și-a rezemat chitara pe genunchiul stâng și a început să cânte...dar nu numai cu chitara ci și cu vocea! Ei bine...dacă până acum nu eram complet sub vraja lui, acum nu mai pot da inapoi, acum m-a cucerit complet!! Are o voce!! Awww!!! ♥♥♥

https://www.youtube.com/watch?v=Us5k3kjiYxU --->Ascultă și tu ceea ce mi-a cântat Vlad!!

Vlad: Ți-a plăcut?

Încă sunt sub vraja melodiei sale...abia când m-a întebat a doua oară, l-am auzit și am fost în stare să îi răspund..

Anca: Dacă mi-a plăcut?? A fost magic!! Jur!! 

S-a înroșit tooot!

Vlad: Mulțumesc...

A zâmbit timid și și-a îndreptat privirea în jos, către chitară și a început să se joace cu corzile ei probabil fără să își dea seama....Doamneee ce dulce e!!! 

Vreau să îl scot din starea asta de timiditate...chiar dacă e dulce..adică merită să îi dau un pupic, nu??Mi-am apropiat ușor capul de al său, apoi am ajuns cu obrazul și mai aproape de al său și când mi-am apropiat și buzele de obrazul lui.............

♥ Capitolul 9 ♥.....și când mi-am apropiat și buzele de obrazul lui, încercând să îi dau un pupic....s-a deschis ușa trântindu-se de perete!Din hol intră Cristi și Andrada care defapt încearcă să îl oprească pe un alt tip să intre în apartament...

Anca: Heeey! Ce-i aici??Andrada: Băi, nebunu ăsta vrea să vorbească cu tine! Nu vrea să plece până nu vorbiți!Anca: No bine...lasă-l să intre...Ia zi blondu-le, care-i treaba?Vlad: Anca....Anca: Stai puțin Vlad...avem aici o problemă care se pare că nu suportă amânare...

Tipul se apropie de mine încet, se uită în ochii mei și apoi începe să vorbească ca o moară stricată:

......: Auzi donșoară, tu nu mă lași pe mine să vorbesc singur, s-a înțeles?Anca: What??.......: Weey! Eu sunt aici ăla care întreabă „what”!Anca: Hai nu zău! Da cine ești totuși?Vlad: Anca....cred că e tipul de care te-ai luat în curte....

.......: Are dreptate! Io îs! Cornel!Anca: Cornel....bine măi Corneluș și ce îți lasă ție impresia că nu mai pot repeta figura din curte? Vlad, hai că noi avem ceva de terminat....

Corneluș, cu un tupeu bădăran, mă prinde puternic de mână:

Cornel: Nu pleci niciunde!Anca: Bă da știi că ai tupeu? Auzi la el! Cum vine asta, hă?Cornel: Simplu! Nu pleci și gata!Anca: Și dacă plec?Cornel: Dacă pleci....încearcă...Anca: Dă-mi drumul la mână și ai să vezi!

Am scăpat ușor...mi-a dat drumul la mână și având o nesimțire grosolană, l-am luat pe Vlad și am plecat fără să mă mai uit în spate.

Vlad: Nu crezi că ai exagerat puțin?Anca: Nu! Când e vorba de nesimțiți, nu exagerez niciodată! Oare în ce clasă o fi?Vlad: Nu știu...se pare că nimeni nu știe..e nou.Anca: Aha...ei lasă că aflu eu...oricum, unde vrei să mergem?Vlad: Ți-e foame?Anca: Hmmm...așa puțin :D! Ție?Vlad: Hmmm...așa puțin :P!Anca: Atunci...Vlad: Vi cu mine? Adică te lași pe mâna mea?Anca: Hai să încerc....dar dacă nu îmi place ce iese, îți spun sincer că nu mai încerc :)!Vlad: Cred că trebuie să mă obișnuiesc cu felul tău super-sincer, nu?Anca: Exact! Sau ție îți plac minciunile? Eu le detest!Vlad: Exact, și eu le detest!Anca: Ai văzut? Atunci...și tu o să fi super-sincer cu mine, nu?Vlad: Logic! Meriți asta!

Am ieșit din curtea căminului și am luat-o la picior prin centrul Clujului! E o briză plăcută și soarele încălzește ușor atmosfera ceea ce face acest moment extrem de prielnic pentru un sărut! Mă apropii tot mai mult de Vlad și la un momentdat ajung chiar să îi fac un semn subtil că ar fi cazul să ne oprim din mers...îmi ridic privirea spre el apoi încep să îmi apropii buzele de ale lui dar se pare că destinul face ca nici ăsta să nu fie momentul primului nostru sărut! Exact când mai aveam extrem de puțin până să ajung la buzele lui, o gașcă de copii nebuni care aleargă ca și niște disperați, se izbește de noi cu putere și dintr-o dată ne trezim amândoi, jos!

Anca: Băăăi nesimțiților!! Voi chiar nu aveti pic de rușine??

Crezi că m-a băgat cineva în seamă? Stăm cu fața lipită de asfalt și nimeni nu se simte să ne ofere ajutorul!Într-un final ne revenim și ne ridicăm de jos de odată iar apoi ne încrucișăm privirile și începem să râdem cu poftă!

Anca: Ești tot negru pe față!Vlad: Și tu ai frunze în păr!Anca: Hai mai aproape să te curăț pe față...chiar dacă aș putea să te las și așa, ești tare

comic! :))

Vlad se apropie de mine, suntem tot pe asfalt, nu ne-am obosit să ne ridicăm în picioare ci stăm în genunchi.Îmi scot din buzunar un șervețel și încep să îi curăț fața în timp ce el îmi culege frunzele din păr. După ce termină culesul frunzelor iar eu îi las fața curată ca lacrima, degetele lui încep să se plimbe pe fața mea ajungând în dreptul buzelor pe care mai apoi le mângâie delicat și în timp ce se uită în ochii mei, își apropie chipul de al meu și....

♥Capitolul 10♥După ce termină culesul frunzelor iar eu îi las fața curată ca lacrima, degetele lui încep să se plimbe pe fața mea ajungând în dreptul buzelor pe care mai apoi le mângâie delicat și în timp ce se uită în ochii mei, își apropie chipul de al meu și....(în sfârșiitt!!!)....buzele noastre se contopesc, fix acolo în mijlocul străzii, sub privirile șocate ale trecătorilor care cel mai probabil ne cred nebuni! și da, poate au dreptate, senzația e una demențială! Simt furnicături în tot corpul, inima mea o ia din nou razna și mii de fluturași iau naștere în stomacul meu! Cred că m-am îndrăgostiiit!!! Pur și simplu, în acel minut sau poate chiar mai puțin, am simțit cum mă înalț spre cer, m-am simțit atât de liberă, ca o pasăre! Așa da orice să rămân aici, așa, pentru totdeauna!!!Dar nu se poate....oricum ceea ce urmează presimt că va deveni cea mai frumoasă experiență din viața mea!După ce buzele noastre au luat o pauză, un zâmbet laaarg și-a făcut apariția pe ele și fără să ne spunem ceva în plus, ne-am ridicat, ne-am luat de mâna iar după ce i-am făcut cu ochiul lui Vlad, am pornit spre locul despre care doar el știe...adică să mâncăm ceva...nu știu dacă mai e nevoie să umplu cu ceva stomacul meu care explodează de fluturași dar...

...După o plimbare demna de un film, am ajuns în fața unuei cofetării suuuuper! Încă de afară îmi pot da seama că acolo se ascund niște prăjituri incredibile! Prăjiturile sunt boala mea!Așa...să îți prezint puțin cofetăria...raiul meu! So...arată ca și căsuța aceea din Hansel și Gretel..știi povestea aceea nu?? Păi dacă o știi trebuie să ai în imagine căsuța de turtă dulce care în loc de stâlpii care susțin acoperișul, avea bastoane mari de acadele și ușa avea drept mâner tot o acadea :)....și apoi acoperișul care semăna cu un tort acoperit cu bombonele colorate...ce să mai spun de ferestele care erau ceva în genul biscuiților americani, aceia cu bucățele generoase de ciocolată!! Miamyyyy!! Ei bine, cofetăria e exact copia fidelă a căsuței doar că decorurile nu sunt reale ci din diverse materiale necomenstibile...mare păcat!

Anca: Tu vrei să dau în diabet?? Vezi ce e aici?Vlad: Păi dacă asta îți place, stai să vezi ce e înauntru! Eu am rămas mască când am venit aici...chiar dacă s-a întâmplat cu mulți ani în urmă se pare că totul a rămas la fel!

Știu...poate nu e cel mai romantic loc de prin orașul acesta dar acum serios, după cojile de portocale, te mai miră ceva? pe mine nu! :D

Așa....am intrat!!!!OMG!!!

Nu pot să cred că îmi văd ochii!!!Mamăăăă...deja mă dor măselele dar abia aștept să mă înfrupt din bunătățile astea!!

În interior, ca și afară, totul e în stilul Hansel și Gretel! Scaune tip acadele, vitrine în stil prăjitură, mesele au forme de torturi, pe jos și pe pereți e decorat cu panglică roșie cu dungulițe albe (ca și acadelele) și e pliiin de bombonele! Doamne! Locul acesta e ca și Vlad! DULCE!!!

Anca: Și...ne așezăm și noi undeva? Scuze dar nu mai am răbdare!

Apropo, e plin ochi localul!

Vlad: Daa sigur, te înțeleg, eu mă simt deja diabetic....hai să mergem acolo, e singura masă liberă..

Zău? E vorba de soartă sau așa s-a nimerit?Masa care e liberă e în formă de inimioară (fiecare masă are altă formă) și are doar două locuri! Am mers, eu înaintea lui și el imediat după mine, ne-am așezat, am răsfoit meniul și ne-am comandat câte ceva dar nu are rost să mai stăm la vorbe despre cât de bune au fost savarinele, biscuiții americani, amandinele sau alte prăjiturele din care am gustat, și vreau să subliniez, AM GUSTAT, așa că o să trecem, direct la partea în care noi plecăm de la cofetărie și ne îndreptăm spre....unde?

Anca: Mamă ce bune au fost! Na încă o așa primă întâlnire eu nu am mai avut!Vlad: Adică a fost prima întâlnire?Anca: O parte din ea...bănuiesc...nu?Vlad: Da....sigur...cred!

Ce nostim e când îl prin în jocurile astea ;))! Logic că atâta timp cât am stat în cofetărie i-am dat câteva mesaje Ioanei ca să îmi spună câteva locuri mișto pe aici și am ajuns la concluzia că Ioana e varză, subliniez din nou, VARZĂ la capitolul romantism...ea mi-a făcut o listă cu vreo 30 de baruri din Cluj și atât...pe bune? baruri? Cum ar fi să îl duc pe Vlad într-un bar plin de drogați care își inspiră fumul de țigară reciproc?? Doar imaginea îmi face pielea de găină...pe lângă asta, nu vreau să retrezesc ceva din trecut așa că am decis singură că o ieșire pe malul celui mai apropiat lac de aici, e cel mai indicat mod de a petrece restul după-amiezei!

Ne plimbăm pe străzile astea ca și când ne-ar aparține, ca și când lumea e a noastră și nimeni nu ne poate contrazice! Soarele palid care încă se mai agață de nori, ne mângâie chipurile iar intensitatea cu care o face, scade de la un minut la altul...din cealaltă parte văd luna cum se apropie de centrul cerului, se grăbește să îl trimită pe sorinel la somnic și să stăpânească ea noaptea...

Îndrumați de câțiva trecători, reușit să ajungem la lacul despre care auzisem destul de multe de la mama și bunicul meu. Adevărul e că acest lac se ridică aștepătilor mele sau poate chiar le depășește!E imens! E înconjurat de iarbă verde și copaci bogați, ici-colo se mai găsește câte o bancă dar în rest e doar o faleză subțirică pe care pornim și noi doi și ne lăsăm ghidați de ea. Soarele care încă nu a plecat, se reflectă în apa lacului creând pe fața lui Vlad multe

firișoare de lumină care îi dau un alt aspect chipului său, un aspect mult mai vesel...și tocmai pentru că mi-e așa drag și în acest moment veselia i se poate citi pe chip, am vrut să îi dau un pupic care mi-a ieșit doar parțial...M-am apropiat de el și din mers am vrut să îi fur un pupic dar când eram cât pe-aci........

♥Capitolul 11♥M-am apropiat de el și din mers am vrut să îi fur un pupic dar când eram cât pe-aici...defapt chiar mă întorsesem spre el și stăteam acolo cu ochii pe jumate închiși și buzele ușor țuguiate, când simt că ceva sau cineva mă prinde de talie și mă trage în spate.Nu apuc să mă dezmeticeticesc...acționând foarte rapid, mă întoarce în cealaltă parte, mă prinde de obraji și începe să mă sărute!

Vlad: Băi, băi, băi! Ce faci frate??......: Ce ai mă....e....e....iubi meu...!

Îîîîîuuu!! Când am auzit ”iubi meu„ mi-am deschis ochii, l-am prins de mâini și i le-am lăsat în jos iar apoi, când m-am uitat mai bine la chipul lui, ȘOC! E Mihai!!

Anca: Băi, băăăăi!! Care iubi mă??Mihai: Păi ce nu mă mai știi? Adică stai! Tu nu mă mai știi? Păi ce relație mai e și asta?Anca: Stai mă! Ce relație??Mihai: Păi la petrecere...Anca:....te-ai făcut mangă! Mai știi tu ceva de acolo?Mihai: Da! Te știu pe tine! Nu ajunge?

Și îmi face cu ochiul...DUBLU ÎÎÎÎÎUUU!!

Anca: Ești patetic!! Strici tu frumusețe de plimbare pentru visele tale!!Vlad: Ăăă..Anca....eu plec...vă las...Anca: Vlad! Nu pleca!

Ce să nu plece? Și-a lăsat capul în pământ și a plecat ca și un cățeluș dezamagit de propriul stăpân pe care, probabil, îl credea cel mai tare din parcare...se pare că am dat cu bâta-n baltă din nou și mai rău, din vina cui???

Anca: Băi, știi ceva? Du-te și rezolvăți problemele cu Ioana, ea e cea care vrea să se scape de tine și crede-mă, sentimentul e reciproc! Mihai: Alina, Anabela, Antonia, cum te-o chema...stai! Unde pleci?

Dobitoci! E plina lumea de dobitoci și eu am căzut fix între ei! Ce să îi spun eu acum lui Vlad?Când m-am văzut scăpată de nebunul ăla care, apropo, s-a pus să fugă după mine prin parc înșirând nume de fete care încep cu litera A dar în niciun caz pe al meu, m-am așezat pe o bancă și am sunat-o pe Ioana:

Anca: Alo, sorămea?Ioana: Da...zi!Anca: Auzi...azi m-am întâlnit cu Mihai...adică na....vorba vine...

Ioana: Adică?Anca: Eram cu Vlad și...m-a luat prin surprindere...a început să mă sărute și puii mei...până la urmă Vlad a plecat și m-a lăsat cu el și eu i-am spus să își rezolve problemele cu tine că tu ești cea care, la fel ca și mine, vrei să scapi de el...știu că nu trebuia dar...Ioana: Auzi...tipul e chiar nebun...la mine poate să vină că mă doare în cot de el dar la tine...adică dacă nu îi explici lui Vlad și dacă el nu o să înțeleagă, ăsta o să vă despartă așa...cu tupeu.Anca: Pe bune? E așa nesimțit?Ioana: Da măi...dacă nu mă ajutai tu eu nu eram niciodată cu Andrei și apropo, mi-a povestit despre ceea ce i-ai spus tu...mulțumesc!Anca: Da...cu plăcere...dar tu îți dai seama că ești cea mai aiurea soră din lume?Ioana: Ce ai mă?Anca: Mă să îi spui lu Mihai! Adică eu te scap de el dar mă pricopsesc cu el pe cap? Ioana: Eu ți-am spus...Anca: Da știu dar atunci nu era Vlad în planul meu..Ioana: Tu chiar te-ai îndrăgostiti de Vlad ăsta...Anca: Și mă poți învinovăți?? E așa de dulce!Ioana: Păi și atunci de ce stai la telefon cu mine? Mergi la el!Anca: Ai dreptate! Hai pa!

Bine...merg la el dar cum?Pun pariu că dacă merg cu o ciocolată nu o să stea să mă asculte...îmi trebuie ceva ingenios...Andrada și Cristi! :D

Anca: Alo, Andrada?Andrada: Da, zi...Anca: E și Cristi cu tine?Andrada: Da...Anca: Atunci ia-l cu tine și ne vedem la intrarea în cămin!

Andrada: Care-i treaba?Anca: V-am convocat aici pentru că am maaare nevoie de voi! Bănuiesc că dacă ați dat la actorie, aveți un minim de ureche muzicală și puteți cânta un refren al unei melodii, nu?Andrada: Minim de ureche muzicală? Glumești? Eu am o ureche muzicală...stă mâța în coadă când încep eu să cânt!Cristi: Eu...eu ce să mai spun? Sunt zeul muzicii!Anca: Pff...e bine și așa...sper că nu vă lăudați degeaba...vreau atenție! Deci, tu Cristi mergi și faci ceva să îl scoți pe Vlad în curte...nu știu cum dar până la urmă o să îl aduci sub balconul nostru de unde o să ieșim eu și Andrada și, cu niște cunoștințe de-ale lui Ioana, vreau să îi cântăm lui Vlad ceva și apoi mai am eu ceva în plan...s-a înțeles?Andrada & Cristi: Da, să trăiți!

Planul l-am pus în acțiune imediat! Cristi și-a jucat bine rolul și l-a dus pe Vlad în curte, eu, Andrada și o parte a formației am urcat sus, cealaltă parte a formației (sunt 6 membrii, fiecare cu instrumente diferite) a rămas în curte, ascunsă bine...Totul se petrece pe ritmurile melodiei :https://www.youtube.com/watch?v=Q1gDsVaMCfE&feature=g-all ....un duet care nu credeam că v-a fi posibil de realizat dar...

Cristi l-a dus pe Vlad exact acolo unde trebuia! Când au ajuns în puctul marcat, instrumentele au început să cânte și chiar dacă Vlad s-a speriat puțin, Cristi l-a ajutat să își revină și să se uite la noi...Curtea e plină cu boxe iar noi două avem microfoane ca să ne auzim clar! Când am ajuns la jumătatea melodiei, nu m-am mai putut abține...a trebuit să cobor imediat jos lângă el, de sus nu îi pot vedea clar expresia feței așa că am tulit-o repede în curte cu microfonul după mine.Evident, am scos tot căminul în curte și toți se uită la noi extrem de ciudat dar...ce mai contează? Am mers la Vlad care e pur si simplu una cu momentul...cred că simte melodia mai bine decât mine...m-am apropiat de el în timp ce îmi cântam partea, l-am privit profund iar apoi l-am luat timid de mână...nu s-a opus dar nici nu a reacționat așa cum mă așteptam.Înainte să se termine melodia, Andrada a aruncat peste noi o pătrură de petale de trandafiri cu miros de portocale...eu nu știu de unde i-a luat dar jur că în momentul acesta m-am îndrăgostit de trandafirii ăștia și vreau să eu să îmi plantez!!!

Anca: Vlad...îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat azi la lac dar...nu știu de ce sau cum a apărut tipul ăla acolo! Nu am nicio legătură cu el...tot ce a fost atunci seara a fost o joacă pe care am oprit-o pentru tine...nu știu de ce dar de atunci simțeam că există o chimie între noi...o chimie cu miros puternic de portocale...de coji de portocale! Nu îți spun că te iubesc pentru că nu știu cum e să iubești din toată inima dar îți spun sincer că îmi placi al naibi de mult și că nu vreau să te văd supărat din cauza mea!Vlad:......

♥Capitolul 12♥Vlad: Anca...știi...sau mai bine lasă. Îți mulțumesc pentru gestul tău dar...e prea târziu...Anca: Târziu??? Cum adică e prea târziu??? De ce Vlad??Vlad: E prea târziu Anca și atât...Anca: E prea târziu sau tu nu ești pregătit să accepți asta, să accepți că mă iubești?

Și-a lăsat privirea în jos, s-a întors și a plecat...Stau ca o idioată și mă uit la el în timp ce se îndreaptă spre ieșirea din curtea căminului.

Andrada: Fată ce faci? Mergi după el!Cristi: Da Anca, mergi după el!Anca: Mi-e frică...Cristi: Ce? De ce?Anca: Nu știu....mi-e frică...Cristi: Bine, lasă asta, mergi după el, urgent!

O senzație cumplită de anxietate mi-a invadat pieptul și picioarele parcă mi-au încremenit...mi-e frică dar nu știu de ce. Poate de o nouă respingere...dar poate nici nu o să aflu de ce mi-e frică dacă nu mă mișc de aici...

Cristi & Andrada: Anca, du-te! Acum!

Poate ei m-au ajutat, sau curiozitatea...orice o fi fost, am început să fug fără să îmi dau seama iar acum mă îndrept vertiginos spre ieșirea din curte.Ies din curte, mă uit în jos pe stradă, nimic. Mă uit în sus-ul străzii, nimic! Ce

Dumnezeule, a avut cumva viteza luminii sau cum a reușit să dispară așa repede?Sunt disperată! Unde e??

Anca: Vlad!! Vlaaaaad!! Vlad, unde ești???

Nimic! Stau din nou ca....nu mai zic ca ce...dar oricum stau și mă uit pe strada fără să văd pe cineva care să semene măcar cu el. Mă dau bătută...poate...defapt nu, sigur în seara asta o să stau trează și o să îl aștept. Trebuie să clarificăm unele lucruri...nu vreau să îl pierd, nu acum!

M-am întors în curte și spre dezamăgirea tuturor, am mers în cameră fără să le dau vreo veste bună.Băieții din trupă și-au făcut bagajele, Andrada și Cristi au reușit să explice ceea ce s-a întâmplat iar apoi au venit sus la mine și am stat așa...aiurea...vorbind despre tâmpenii. Ei încearcă să mă facă să uit dar din moment ce nu am un motiv concret pentru care Vlad mi-a făcut asta, nu am cum sau de ce să uit!

Andrada: Anca...eu ce să spun, mai sunt băieți în campus, mai e și Cristi, aici de față...adică dacă nu merge cu Vlad, asta e.Cristi: Da...Andrada are dreptate până la urmă. Nu neaparat eu dar sunt muuulți băieți frumoși pe aici...Anca: Măi, eu știu că poate e greu să mă credeți dar nu e așa, cu el nu e așa! Are ceva...are ceva mai special, ceva ce încă nu am descoperit dar nu mă las până nu o fac! Vlad nu scapă așa ușor dar pur și simplu nu înțeleg gestul lui. Adică nu e ca și când l-am înșelat sau ceva...știa și el de Mihai și nu e vina mea că pe tip l-au apucat sentimentalismele fix în preajma mea. Nu îmi explic de ce nu înțelege și el as....

Ups! Când să îmi continui și eu descursul, se deschide ușa și, HOPA, apare Vlad!

Cristi: Vlaaad! Unde ai umbla măi până la ora asta?Vlad: Ei...aiurea...nu contează.Andrada: Glumești? Ne-am făcut griji!Vlad: Serios?Cristi: Da, foarte serios!Vlad: Păi atunci îmi pare rău...am simțit nevoia să fiu puțin singur...Anca: Singur ca să ce?Cristi: Ăăă....eu...adică noi...cred că pleacăm până la baie, nu Andrada? Andrada: Daaaa!! Of, sucul ăla...câte un pic-pic-pic, câte un pic-pic-pic până mi-am umplut vezica! Haaaai!

Deci cu ăștia doi e practic IMPOSIBIL să fi serios! Dar încerc, trebuie!

Vlad cred că nu a înțeles sensul băii de mai devreme...și-a dat jos geaca și a început să își caute haine...

Anca: Vlad...ce faci?Vlad: Îmi caut o pijama...tu ce faci?Anca: Mă uit la tine...Vlad: Perfect...Anca: Cum mă perfect? Așa sec? Adică atât merit eu de la tine?Vlad: Anca...Anca: Nicio Anca, ce ți-am făcut? Spune! Spune ce ți-am făcut??

Vlad: Anca...nu e cazul să te enervezi...Anca: Nu e cazul? Cum adică nu e cazul?Vlad: Simplu, nu e cazul. Eu nu m-am enervat...Anca: Zici tu? Ți s-a părut că nu te-ai enervat? Păi și atunci de ce ai plecat mai devreme? Așa doar ca să mă faci pe mine să mă simt în ultimul hal? Adică tu îți dai seama ce am simțit?Vlad: Da îmi dau seama și mai știu și că nu meritai asta...Anca: Păi și atunci de ce ai făcut asta?Vlad: Nu contează...dar te rog să nu uiți să te iubesc, sincer, chiar te iubesc...habar nu am de ce sau cum s-a întâmplat dar de când te-am văzut, am simțit că te iubesc.Anca: Și de asta ai plecat așa? Pentru că mă iubești? Știi ceva, și eu te iubesc! Și te iubesc mult de tot iar dacă tu ai de gând să jonglezi cu mine așa, mai bine spune-mi...o să îmi revin.Vlad: Nu am ce să îți spun...o să îți dai seama singură ce e mai bine pentru tine. Ți-am spus....nu uita că te iubesc.Anca: Păi de ce aș uita? Nu o să fi tu aici să îmi reamintești mereu asta?Vlad: Da...cine știe...ar fi mai bine să încerci să îți reamintești mometele importante din viața ta, singură...și așa trece repede și rămâi doar cu amintirile. Auzi, eu merg să mă schimb...vorbim după dacă nu dormi.Anca: Păi și pleci așa? Adică nu vrei să mă pupi de noapte bună în caz că adorm?Vlad: Sper să nu adormi...

Se uită la mine cu atât de multă căldură în privire dar apoi, brusc, se întoarce și pleacă. Iese din cameră și se îndreaptă spre baie, îi aud pașii cum se îndepărtează...Nu mai știu ce să spun...dacă până acum eram cum eram, acum nici nu mai știu cum sunt. Încă simt cum vorbele lui reci îmi deranjează auzul...ce s-a întâmplat cu el?

Fiind perdută printre gândurile mele nici măcar nu mi-am dat seama că Andrada și Cristi au intrat în cameră și s-au pus în fața mea cerând explicații...

Anca: Ce să vă mai spun...nu știu ce să vă spun.Cristi: Păi ce a zis?Anca: Să nu uit că mă iubește...Andrada: Atât?Anca: În mare parte, da...prefer să o lăsăm baltă..încerc să nu adorm până când se întoarce din baie pentru că eu nu am înțeles nimic din ceea ce mi-a spus.

Da...pe de-o parte vreau să mai vorbesc cu el dar pe de altă parte simt că oricât aș vorbi cu el, nu o să scot altceva de la el așa că aleg varianta a2-a...mă prefac că dorm ca să văd ce reacție are. Sper să funcționeze!

Andrada și Cristi s-au pus la somn, eu stau sub pătură așteptând să vină Vlad care parcă așteaptă ca eu să adorm înainte să intre...La un momentdat aud cum se deschide ușa. Îmi închid ochii și încerc să mă prefac că dorm. Vlad intră în cameră încet și se apropie de patul meu...stă lângă mine și bănuiesc că mă privește din moment ce nu mai face nicio mișcare...parcă simt cum privirea lui îmi mângâie trupul. Se apropie și mai mult de patul meu, parcă se pune în genunchi și apoi îmi mângâie părul, mă sărută încet pe buze și îmi șoptește la ureche ”te iubesc și sper să mă ierți...„, apoi pleacă...pleacă și se așează pe patul lui, stinge lumina și mă lasă așa...

=Dimineață=

Noaptea trecută abia am reușit să adorm iar acum dimineață m-am trezit într-un suflet și mi-am îndreptat privirea fix spre patul lui Vlad care e deja făcut...inima începe să îmi bată tot mai tare pe măsură ce mă ridic din pat și mă îndrept spre patului lui. Patul e tot acoperit cu coji de portocale și se pare că din cauza șocului nici nu am simțit mirosul...mă apropii tot mai mult de patul lui și abia acum încep să simt cu adevărat mirosul puternic de portocale. Pe pat se altă o foaie împăturată pe care scrie ”pentru Anca„.......

♥ Capitolul 13 ♥

Ideal ar fi să ascultați melodia aceasta în timp ce citiți ---> https://www.youtube.com/watch?NR=1&v=UjGw-KBdZaA&feature=endscreen

Pe pat se altă o foaie împăturată pe care scrie ”pentru Anca„, e de culoare portocalie până și foaia...o deschid tremurând și ceea ce citesc în gând, sună cam așa:

”Scumpa mea,Știu că nu e modul cel mai potrivit pentru a-ți spune ceea ce urmează să spun dar e singurul mod prin care nu pot da greș și singurul mod prin care nu o să mă vezi pângând...O să îmi fie dor de tine și îmi pare rău că trebuie să plec chiar așa...nu uita că tu vei fi mereu în sufletul meu pentru că sufletul e cel care rămâne veșic...Vreau doar să știi că nu e vina ta, nu e ceea ce crezi tu. Plec pentru că așa trebuie...nu îți fă griji pentru mine, ai grijă de tine...te rog mult de tot!

Și...nu uita că te iubesc!

Vlad....„

Nu! Nu pot să cred că ceea ce mi-a scris aici e real!!Trebuie, trebuie neaparat să....să fac ceva!În disperarea mea am ieșit din cameră și am mers la administratorul căminului...

Anca: Bună ziua...Administratorul: Bună ziua și ție.Anca: Am o întrebare urgentă, în ce cameră stă Vlad Stănescu?Administratorul: Vlad Stănescu? Aaaa...da, Vlad! Nu...nu mai stă aici.Anca: Ce?? De ce??Administratorul: Nu știu...a venit dimineață la mine și a început să bată la ușă....m-am speriat pentru că încă dormeam. Mi-a spus că locul lui din camera 48 de liber pentru că el nu se va mai întoarce aici. Iar apoi m-a rugat să îi transimt Ancăi ceva...o știi??Anca: Da...o știu...defapt sunt eu...Administratorul: Aaa da? Păi de ce nu ai spus așa? Vlad nu se mai întoarce aici pentru că are ceva probleme, nu mi-a spus excat ce dar m-a rugat, printre altele, să vorbesc cu cei de la liceu și să le spun că nu se mai întoarce nici la școală. Acum, nu știu de ce, cum sau unde a plecat dar, crede-mă, își făcea multe griji pentru tine și m-a rugat și să am grijă de tine, să îți spun că te iubește și că îi pare rău...aaa da, și să nu îl uiți...

Anca: Nu! Nu pot să cred! Ce i-am făcut??Administratorul: Nu știu Anca...nu știu ce s-a întâmplat cu el. Dacă vrei am aici pe undeva numărul părinților lui sau chiar pe al lui...Anca: Serios? Păi și atunci ce mai așteptăm? Dați-mi-le repede!

M-am dus în camera adiminstratorului de unde am luat numerele de telefon și așa în pijama cum sunt, am ieșit în curte, m-am așezat pe o bancă și pentru început, am sunat-o pe mama lui Vlad.

Anca: Alo, bună ziua!Mama lui Vlad: Bună ziua...Anca: Sunt Anca, colega lui Vlad...Mama lui Vlad: Da...mi-a spus despre tine, spune draga mea...Anca: Vlad a plecat azi dimineață de la cămin...ce s-a întâmplat cu el??Mama lui Vlad: Vlad a plecat??Anca: Da...a plecat azi dimineață!Mama lui Vlad: Anca...liniștește-te, nu mai plânge...Vlad sigur e bine...o să încerc să îl sun și în dată ce aflu ceva, te sun, bine?Anca: Vă mulțumesc mult! Vă rog să nu uitați de mine, orice s-ar întâmpla cu Vlad, vreau să fiu alături de el.Mama lui Vlad: Bine scumpa, hai, te-am pupat!Anca: La....

Nici nu am apucat să o salut că a și închis...e clar...Acum o să încerc să îl sun pe Vlad...și încerc...și iar încerc dar din păcate încept să o iau razna pe măsură ce îl sun iar el nu îmi răspunde! Nu știu, cred că o să o iau razna!

Anca: Alo, Ioana?Ioana: Da Anca...spune...Anca: Ioana, moor!Ioana: Ce? ce s-a întâmplat?? De ce plângi??Anca: Vlad....Vlad a plecat!Ioana: Cum să plece? Unde? De ce?Anca: Nu știu! Ioana: Păi și nu l-ai sunat?Anca: Ba da dar nu îmi răspunde!Ioana: Băi ăsta nu e normal! Cum să plece așa? După ce v-ați întâlnit cu Mihai s-a întâmplat asta, nu?Anca: Da...am vorbit cu el dar deja era vizibil afectat de asta...adică nici nu știu dacă e vina mea sau nu...nu știu ce l-a determinat să plece! Ce să fac??Ioana: Să vi la mine, acum!

Am urcat sus, m-am schimbat și am plecat la Ioana, Andrada și Cristi încă dorm așa că nu i-am trezit, e abia ora 9...

În mai puțin de 10 minute, am ajuns la Ioana care e singură, în pijama și destul de îngrijorată, ca și mine...

Ioana: Hai, intră! Mergem în bucătărie, am pregătit ciocolată cu lapte...cred că avem nevoie amândouă de ceva relaxant.

Anca: Mulțumesc sorămea...Ioana: Așa...așează-te și spune-mi, ce s-a întâmplat.

Mi-am luat cana de ciocolată cu lapte și am început să îi povestesc ceea ce s-a întâmplat...

Ioana: Așa...și acum ce ai de gând să faci?Anca: Probabil o să încerc să îl mai sun sau o să aștept să mă sune mama lui care dacă nu o sa sune, o sun eu din nou...Ioana: Și cât timp vrei să faci asta?Anca: Nu știu Ioana, mi-e frică să nu fi pățit ceva...Ioana: Auzi, ia dă-mi tu numărul lui de telefon, îl sun eu acum!

I-am dat Ioanei numărul și l-a sunat în doi timpi și trei mișcări...mirarea am putut să o citesc pe fața ei atunci când Vlad a răspuns...a pus telefonul pe difuzor:

Ioana: Alo, Vlad?Vlad: Da...eu sunt. Cu cine am onoarea?Ioana: Vreau să îți pun eu o întrebare scurtă: Unde ești?Vlad: Adică? Cine ești?Ioana: Cineva din trecutul tău....de ce ai plecat așa Vlad?Vlad: Ioana? Ioana tu ești?Ioana: Dar ce mai contează cine sunt? Îmi spui sau nu? Sau tu chiar vrei să o vezi pe Anca undeva pe la știrile de la ora 5 de pe pro tv?Vlad: Ioana...îmi pare rău...spune-i Ancăi să nu își facă griji pentru mine, merg acasă, atâta tot. Vă rog să nu mă mai căutați, nu mai are rost, ok?Ioana: Dar Vlad...eu ce fac cu Anca??Vlad: Anca...ea o să înțeleagă în timp ceea ce se întâmplă acum și de ce se întâmplă tocmai asta.Îmi pare rău pentru ea, îmi pare rău pentru noi dar...Anca: Vlad...jur că te iubesc, vin-o înapoi, te implor!Vlad: Anca...

A început să plângă de îndată ce mi-a auzit vocea iar apoi, vocea lui s-a pierdut printre lacrimi și suspine iar la un moment dat, și apelul s-a pierdut, unde...nu știu.

Ioana: Vezi...nu mai vrea...vino aici micuța mea, nu mai plânge!Anca: Dar nu mă pot abține! E numai vina mea!Ioana: E și vina mea...jur că Mihai o să plătească pentru asta! Nu mai plânge, Vlad o să se întoarcă în cele din urmă...doar te iubește, nu?Anca: Nu știu...dar vreau să ai dreptate, chiar vreau...

Doar că...dreptatea Ioanei este și va fi ceva relativ....

♥Capitolul 14♥

Am inima sfâșiată în mii de bucățele! Ioana nu prea are ce să mai îmi facă....a mai încercat ea să destindă atmosfera dar e imposibil. Nu îmi pot explica cu ce am greșit, ce i-am făcut...

Anca: Ioana, eu plec...Ioana: Mergi la cămin? Adică mai bine vin cu tine...Anca: Nu, mă descurc!Ioana: Dar atunci mă suni când ajungi, da?Anca: Da...te sun.Ioana: Bine atunci pitica mea, mergi și încearcă să zâmbești, nu e capăt de lume...

E nu! Poate pentru ea nu e capăt de lume dar pentru mine e chiar capăt de univers!Afară a început să plouă...e o ploaie caldă, de vară dar totuși, e o ploaie care îmi completează golul din suflet, e o ploaie apăsătoare și greu de suportat! Nu pot! Nu știu cum să fac față! Ce să fac?

Când am ajuns la cămin m-au asaltat cu întrebări Cristi și Andrada...le-am explicat cu greu ceea ce s-a întâmplat cu Vlad și chiar dacă erau vizibil afectați, i-am rugat să mă lase puțin singură iar după ce am sunat-o pe Ioana, m-am așezat peste cojile de portocale din patul lui Vlad și am început să plâng așa cum nu am mai plâns de când mă știu! 

Lacrimi groase și reci și-au făcut simțită prezenta pe obrajii mei iar inima...inima o simt cum strigă, cum îl strigă pe Vlad...ce să fac acum? unde să merg? Unde să mă ascund de durerea asta? Cum o să încep eu școala fără el? Mai sunt doar două zile...timp pe care trebuia să îl petrec cu Vlad, era totul plănuit dar acum, totul s-a năruit! Nu știu ce să mai fac! Nu mai pot! 

Am căzut printre vise...vise la fel de reci ca și acel pat în care mă aflam, vise tulburi și pline de lacrimi. Nici nu știu să explic ceea ce văd în aceste vise dar cert este că vreau să mă trezesc, nu pot să cred că până și visele sunt împotriva mea!

Sunetul telefonului m-a trezi, inima a început să bată tare sperând că Vlad sau mama lui se gândesc să îmi spună ceva și am avut dreptate! Mă sună chiar mama lui!

Anca: Alo!Mama lui Vlad: Bună Anca, sunt Doina, mama lui Vlad!Anca: Bună ziua doamna Doina...Doina: Cum ești scumpa mea?Anca: Cum aș putea fi doamnă? Mi-e dor de Vlad...unde e?Doina: Vlad....acum câteva minute am reușit să vorbesc cu el și tocmai de asta te-am sunat. Vreau să stai liniștită, Vlad o să ajungă acasă în curând dar te rog mult să îl uiți...nu mai are rost Anca. Vlad mi-a povestit...Anca: Și e vina mea?Doina: Nu e vina ta iubita, e vina...e vina destinului.Anca: Dar dumneavoastră de ce plângeți?Doina:.....nu plâng...ți se pare...Anca, încearcă să nu îți mai faci rău singură, Vlad a plecat, a renunțat la școală, a renunțat la tine pentru că așa a simțit. Nu mai am ce să îți spun...nu cred că e normal să mai păstrăm legătura...ai grijă de tine și continuă școala, caută un alt băiat care să te merite și să te facă fericită, caută Anca....caută!Anca: Dar...

Așa cum mă așteptam, a închis...Mi-a spus ea că nu plângea dar vocea ei tremurândă spune contrariul...s-a întâmplat

ceva sau mi se pare mie? Cum să aflu? Ce să mai știu, Doamne, ce să mai știu să fac???

M-am ridicat de pe pat disperată, încercând să caut ceva...ceva ce să mă ajute, ceva ce să îmi poată răspunde la întrebări și am dat cu ochii de oglinda mare de pe perete, oglindă în care mă pot vedea în întregime...

Băi dar știi ceva? M-am săturat să tot pun întrebări retorice! Ce naiba? Unde e Anca? Trebuie să o caut neaparat! Cum adică îmi face mie un băiat toate astea? De când atâta sentimentalism pe capul meu? Cum adică , frate, își bate un tip joc de mine? Ia uită-te măi vere! De când și până când?

GATA!!

Acum, spun gata! Adio portocale, adio coji de portocale, adio romantism, adio lacrimi, ADIO VLAD!

Anca: Andradaaaa!!! Cristiiii!!!!

În nici 2 minute, au apărut amândoi, speriați!

Andrada: Anca, ești bine??Cristi: S-a întâmplat ceva??Anca: Nu, absolut nimic! Auziți, cât timp merg eu până la baie să mă spăl pe față și să îmi refac machiajul, curățați voi patul ăsta?Andrada: Cum?Cristi: De ce?Anca: Simplu, aruncați totul într-un coș de gunoi pentru că deja mă enervează mirosul!Andrada: Dar Anca....Cristi:...Vlad?Anca: Vlad? Vlad a plecat! Vlad, gata! Nu sunt eu proasta lui, clar? Nimeni nu se joacă cu mine, cu atât mai puțin un băiat! Aveți de gând să mă ajutați sau curăț eu?Andrada: Da....te ajutăm...Anca: Mulțumesc!

După ce am ieșit din cameră și am închis ușa, am mai rămas câteva minute să ascult ceea ce spun ei...știu, nu e politicos dar e necesar!

Andrada: Băi, băi, băi!Cristi: Da! Cum zici tu! Ce are...Andrada:....Anca???Cristi: Chiar a trecut peste?Andrada: Măi mie mi se pare cam greu de crezut, dar e revoltată, frate!Cristi: Ba chiar schimbată!

Ei da! Chiar așa, de azi mă schimb! Vlad a jucat murdar rău de tot la faza asta! Cine e proasta care stă și suferă după un băiat? Nu eu!!

Am mers la baie, mi-am tras un machiaj de 5 stele și am mers înapoi în cameră...

Anca: Hello People!! Aici Anca, noua Anca!Andrada: What??Cristi: Wow!!Anca: Cristi, închide gura! Andrada, ia mergi și tu în baie, folosește tot ceea ce ai nevoie și vino înapoi cu cel mai mortal machiaj de care ești în stare!Andrada: De ce?Anca: O să vezi...

Am luat telefonul și am sunat-o pe Ioana...

Anca: Alo, Sorămea!Ioana: Anca! Cum ești?Anca: Super coooool! Mi-am revenit, soro!Ioana: Aaa da? Cum de?Anca: Ei lasă că-ți explic eu...auzi, am o rugăminte la tine.Ioana: Spune...sunt desch9share)isă pentru orice!Anca: Păi atunci, să încep..............

♥Capitolul 15 ♥Anca:Păi atunci, să încep! Am nevoie de cea mai tare ieșire în oraș, cea mai tare reîmprospătare a garderobei iar apoi cea mai tare si noctornă ieșire în oraș! Nu vreau să fim mulți....adică dacă ai vreo prietenă bună, ia-o, ia-l și pe Andrei și mai aduc eu doi colegi de cameră...ce zici?Ioana: Băi Anca tu vorbești serios?Anca: Da măi, vorbesc foarte serios!Ioana: Atunci te aștept la mine când ești gata de plecare!Anca: Vin cu ei doi...cu Cristi și Andrada, mergem toți la shopping și apoi în oraș, da?Ioana: Perfect! Hai că mă pregătesc și eu și îl sun și pe Andrei că pe altcineva nu am chef să duc cu noi.Anca: Super, haide! Ne vedem la tine în jumate de oră, te pup!

Anca: Na Cristi, mergi și tu la echipare! Adică...stai! Nici nu te-am întrebat...vrei să vi cu noi?Cristi: Glumești? Ador felul în care ți-ai revenit! Vreau să văd asta până la capăt deci, da, clar vin!Anca: Atunci hai, pune tot ce ai mai bun pe tine!

Ce să mai spun, în 10 minute am fost gata toți trei, am luat-o spre Ioana și apoi, în formulă completă, am mers la mall!

La mall, nebunie! Fiecare a luat-o pe unde l-a tăiat capul, eu și Ioana am mers în niște magazine mai de Doamne-ajută pentru că am clar nevoie de ceva nou, de un look nou!

Anca: Auzi soro, aici e și un coafor, ceva?Ioana: Da, sigur! Să nu îmi spui că vrei să te tunzi!Anca: Ba îți spun, vreau să mă tund!Ioana: Dar până la urmă ce s-a întâmplat? Vlad?Anca: Auzi, vreau să fie ultima dată când îi spui numele nemernicului ăluia! Am vorbit cu mama lui și mi-a spus că nu mai are rost să păstrăm legătura, că Vlad a ajuns la

concluzia asta și prin urmare ea face ce spune el si multe alte prostii e genu ăsta! M-am săturat! Am eu față de proastă care pune botu la orice? Gata, basta! M-am săturat! Vreau ceva nou, sigur o să găsesc un tip mai bun decât el în tot internatul ăla, în tot Clujul ăsta!Ioana: Wow! Dimineață erai devastată și acum? Nu știu ce să zic...ești sigură că ai depășit totul așa repede?Anca: Da! Sunt mai mult decât sigură!Ioana: Bine...atunci mă bucur pentru tine...

Da! Și eu mă bucur!Bine...am continuat să facem cumpărături, mi-am găsit haine pe noul meu gust (blugi colorați în câte culori am găsit, strâmți pe pulpa piciorului, bluze lărguțe, cu vreo două numere mai mari decât pot eu în mod normal, colorate și super vesele iar în cele din urmă, ghete asortate cu aproape fiecare pereche de pantaloni, ghete cu platformă și fără....în total vreo 6 perechi, 3 cu platformă, 3 fără :D) și apoi am mers la coafor unde am cerut ceva nou...ceva mai rebel decât vechiul păr prins într-o coadă de cal, bogat, dar care, lăsat liber, semăna mai mult cu al lui Rapunzell....acum am optat pentru o coafură cu breton pe-o parte, în scări și foarte filat, lung până la mijlocul spatelui și cu puțin volum...cam atât! Acum noua Anca arată altfel! Mult mai șic, mult mai în ton cu moda!

Anca: Wow!Ioana: Wow și eu! Ești complet schimbată!Anca: Asta și vroiam! Acum, la party cu noi!

Și da, când m-au văzut restul trupei, au rămas cu gura căscată, sunt complet schimbată!Apoi am mers la cel mai mișto bar din zonă și ne-am delectat cu cele mai bune frappe-uri, cocktail-uri și alte minunății de genul acesta!

Ioana: Lume, știu aici în zonă o cofetărie bombă! E genială! Au niște prăjituri! Mergem?Anca: Cofetărie?Ioana: Da...Anca: Ce cofetărie?Ioana: E foarte frumoasă, așa pe gustul tău...Anca: Adică?Ioana: O să vezi...Anca: Spune-mi că nu e aceea care seamănă cu o căsuță de turtă dulce!Ioana: Ba da! Dar de unde știi?Anca: Băi dacă voi vreți să mergeți, mergeți dar eu prefer să stau afară...adică nu vreau să intru...Ioana: Dar de ce? E super tare locul!Anca: Da dar nu vreau...Andrada: O fi ceva legat de Vlad...?Anca: Nu,nu e nimic legat de Vlad, pur si simplu nu vreau să merg acolo!Ioana: Dar de ce? Spune-ne și nouă!Anca: Băi știți ceva, lăsați-mă în pace!

Cred că i-am privit în cel mai urât mod posibil apoi mi-am luat geanta și am ieșit afară din bar-ul în care ne aflăm. Probabil și-au dat seama de ce am reacționat așa pentru că nimeni nu a venit după mine...da, știu că încă mă doare...știu și că schimbarea asta nu a venit în mod natural dar toate sunt necesare! După cum spuneam, nu sunt proasta nimănui și dacă pentru a

demonstra asta trebuie să îmi calc peste inimă și peste sentimete, asta voi face!

La zece minute după ce am ieșit din bar, m-au urmat și resul, cu Ioana în frunte.

Ioana: Auzi soro, ia hai tu cu surioara ta să vezi ce surpriză ți-am pregătit!

Surpriza? Îmi plac surprizele și Ioana știe să le facă pe cele mai memorabile!Am urcat într-un taxi și am mers într-un alt local dar de data asta, nu e numai un simplu bar, e mult mai mult....un adevărat restaurant foarte frumos amenajat.

Anca: Și ce facem noi aici?Ioana: O să vezi...dar ce ar fi să rămâneți voi trei în restaurant, la o masă, să serviți ce vreți și noi mergem să pregătim surpriza, ce ziceți?Anca: Da, e ok...abia aștept!Cristi: Băi Anca, chiar putem comanda orice?Anca: Daca așa a zis Ioana...Andrada: Serios? Orice? Orice de aici? Băi tu vezi că e bufet suedez?Anca: Da...dar eu nu am poftă pe nimic...sincer.Andrada: Auzi, acum sincer, oricât de îndrăgostită ai fi tot trebuie să îți facă cu ochiul caviarul ăla sau brioșele alea atââât de apetisante!! Cristi: Mai povestește Andrada că poate i se face poftă...Andrada: Ce să mai povestesc frate, eu merg la atac! Voi faceți ce vreți dar vă sfătuiesc să nu mai așteptați mult...Anca: Auzi Cristi, eu în locul tău aș lua atitudine, e în stare să devoreze totul!Cristi: Daa, chiar așa! Andradaaaa, așteaptă!!!

Jur că dacă îi mai cunoștea cineva preocupat de propria imagine, fugea din restaurant ca să nu se facă de râs! Eu în schimb, am început să râd atât de tare încât am atras atenția tuturor! De ce? Păi ai mei au venit cu două farfurii de persoană, full! Știți ce-i aia full? Dau pe afară săracele farfurii!! :))))) Seamănă cu doi clovni într-un restaurant de fițe, vă imaginați, nu? Sunt teroare!!

Bine, din fericire, Ioana și Andrei au atras atenția lumii din restaurant și scumpii mei prieteni au putut să mănânce liniștiți. 

Ce fac Ioana și Andrei? Păi spre șocul meu, sunt în vârful unei scene, au două microfoane și.......cântă!!! Și cântă într-un mod incredibil!!Niciodată nu am auzit-o pe sora mea cântând dar acum sunt șocată, cred că devin fanul lor, adică sunt deja!

Ioana: Bună seara și bine ați revenit! În seara aceasta avem o surpriză, o mare surpriză! E undeva pe aici, cred că la o masă undeva prin mijloc...o fată cu ochii albaștrii și look nou, dacă se simte, o aștept aici pe șcenă!

Eu? Adică da, eu! Dar de ce?Bine, ce mai contează? Am acceptat repede invitația Ioanei și am fugit repejor pe scenă unde scumpa mea Ioana m-a întâmpinat cu o îmbrățișare gigant la care s-a alăturat și Andrei, el îmi este foarte recunoscător, îmi spune asta mereu...chiar și acum :)!!Ioana: Ea e soara mea!

Apauze

Ioana: Și se numește Anca...în seara aceasta avem onoarea să cântăm o melodie pe care eu, sincer o ador și știu că și tu Anca...se numește ”Come home„ și în acest moment are o semnificație extremă....Anca: Serios? :DIoana: Daa, foarte serios!

Wow! Am cântat pentru prima oară pe o scenă, în fața unor oamnei care erau doar cu ochii pe noi (bine înțeles cu excepția Andradei și a lui Cristi)!Evident că am lacrimi în ochi și Ioana observă asta dar probabil știe că dacă ar veni să mă strângă în bațe, aș începe să plâng ca un copil. Mesajul melodiei m-a lovit mai mult decât mă așteptam...pff...e greu...mult mai greu decât mi-aș fi imaginat dar jur că nici o lacrimă nu o să iasă din ochii mei, niciuna!

Programul s-a terminat și mai apoi am aflat că Ioana și Andrei lucrează aici de vreo săptămână, adică cântă în fiecare seară...e ceva superb și am de gând să le spun să mă implice și pe mine, câțiva bănuți în plus nu strică nimănui!

=După o săptămână=

Pff....deja nu mai îmi văd capul de teme! Doamne, nu mai putea dura puțin vacanța? Nu mai am alt traseu decât școală-cămin! Nu mai pot și e abia prima săptămână!Am o clasă varză...adică dacă nu ar fi Andrada și Cristi aș muri de plictiseală! Cu ei râd zilnic! Dar...dar mai e ceva ce trebuie să spun...ceva foarte important, ceva ce s-a întâmplat în această săptămână și cu siguranță va avea urmări......

♥Capitolul 16♥De unde să încep? Bine...probabil de la început nu? Voi mai îl țineți minte pe Cornel, nu? Psihopatul ăla care s-a așezat pe bancă cu mine și în cele din urmă, beat fiind, a început să se dea la mine...Bine...dacă vă amintiți atunci e bine pentru că am o veste ȘOC! Jur...mie mi-a venit să leșin când am aflat, adică când l-am văzut!Așa...în prima zi de școală, am intrat în clasă, am început să facem cunoștință și am așteptat să vină diru să îl cunoaștem pentru că deja știam sigur că va fi un el, nu o ea. Așa... și stăteam noi cuminței în bănci când deodată de trântește ușa de perete iar din spatele ei apare fix Corneluș cu o față de spart bidoane , cu ochii cât cepele și cu un chef nebun de râs. Se așează la catedră (eu, Andrada și Cristi....șocați!) cu o foaie în mână și începe să facă prezența....doar începe pentru că, numele meu fiind primul în catalog, se oprește instantaneu.

Cornel: Anghel Anca?Anca: Prezentă...

CÂnd îmi aude vocea își ridică privirea spre clasă, caută atent mâna ridicată și când mă găsește, să te ții...

Cornel: Anca hă?? Tu ești? No bine ai venit în clasa mea! Spune-mi sărut mâna, domn diriginte!Anca: WTF??? Tu diriginte?? Vorbești serios?Cornel: Nu că „tu”, cu mine vobești cu dumneavoastră s-a înțeles? Aaaa da, și unde-i

maimuțoiu ăla...ăla care e iubitul tău sau ceva de genu...Andrada: Auziți, eu cred că asta nu vă privește...Anca: Chiar așa! Asta mă privește strict pe mine.Cornel: Aaaa...uite, și-a luat avocat!Anca: Da, mi-am luat, vreo problemă?Cornel: Băi fată, de când vorbești tu așa cu un cadru didactic?Anca: De când cadrul didactic se dădea la mine în curta școlii...de atunci îmi permit!

Și uite așa i-am închis gura dar am deschis-o pe cea a clasei care au scos un „oooo” luuuuuung și apăsător pentru domnul diru Corneluș.Și-a continuat treaba privindu-mă printre picături dar cu mare atenție.

Ei bine, a sunat și clopoțelul și când aproape toti au ieșit din clasă, ne-am pregătit și noi trei să o facem, asta până când, în momentul în care am trecut prin fața catedrei, Corneluș m-a prins de mână.

Cornel: Anca, stai puțin...Anca: Zi...nu am toată ziua la dispoziție!Cornel: Auzi...nu crezi că ai putea și tu să vorbeși mai frumos în clasă?Anca: Am motive? Tu și acum te dai la mine! Ia mâna jos!Cornel: Bine, bine, scuză-mă....promit, promit că nu o să se mai întâmple.Anca: Bine...hai să vedem...Cornel: Dar te mai gândești? Pe bune, ești așa frumoasă...nu îți stă bine când te enervezi!Anca: Auzi...ai grijă cum îți alegi cuvintele! 

Cu toată demnitatea mea, am plecat de acolo și l-am lăsat cu ochii în soare! Ha, ha, ha! Cine râde la urmă? Eu! Și ia ghici? Râd muuuuuuuult mai bine decât mă așteptam! Și știți de ce? Păi pentru că am reușit imposibilul! L-am pus cu botul pe labe! Păi știți cum stă domn diriginte când mă vede? Zici că se uită la o zeiță! Nu vrea să mă rănească cu nimic, nu vrea să mă atingă cu vreo vorbă urâtă iar când cineva o face, jap! imediat remarcă și îi dă peste nas îndrăznețului! Ei da, așa îmi place! Un mare LIKE din partea mea pentru diru....ce diru frate? Corneluș!

Mda...cam asta s-a întâmplat în ultimele două săptămâni dar...ce să spun...din punct de vedere emoțional nu sunt deloc bine, adică încă îmi e dor...mi-e dor de el, oricât de greu mi-ar fi să recunosc. Da...încă mai cad așa pe gânduri, pe amintiri...cam așa mă deconectez din viața reală, mă ascund acolo printre amintiri și mă lovește un miros de portocale direct acolo unde nu trebuie. Apoi îmi dau lacrimile în ochi dar încerc să le ascund pentru că nu e ok...nu pot și nici nu mai am ce face. Nu o să îl iert niciodată pentru ceea ce a făcut! Niciodată!

=După încă trei săptămâni=

Andrada: O da, așa îmi place să petrec timpul după școală! La un frappe cu cea mai bună prietenă a mea! Anca: Știu soro! E cea mai tare metodă de relaxare! Ador frappe-ul de după ore!

Andrada: Auzi...dacă tot suntem la capitolul relaxare...tu nu te-ai gândit să cunoști un băiat nou...Anca: Băiat nou...nu...nu mai vreau.Andrada: Dar a trecut o lună jumate...Anca: Da, știu.Andrada: Și?Anca: Și ia uimește-mă, pe cine aș putea să cunosc?Andrada: Cristi! Anca: Iar începi?Andrada: Băi tu nu știi cum se uită la tine, tu nu știi cum vorbește despre tine, tu chiar nu vezi??Anca: Băi, văd dar nu vreau să îi dau credit...prefer să mă prefac că nu observ pentru că dacă aș da semne, sigur nu s-ar lăsa până când nu aș reuși să îl cunosc în cele mai mici detalii.Andrada: Păi și de ce nu vrei asta?Anca: Pentru că nu vreau Andrada....nu pot!Andrada: Dar încearcă! Anca: Nu pot...Andrada: Ba poți dar tu nu vrei...Anca: Bine mă, nu vreau, ce ai câștigat din asta?Andrada: Bine...hai să schimbăm subiectul...cum mai merge cu muzica?Anca: Bine...adică mai merg să cânt pe acolo în weekend când au nevoie de ajutor și na, mai îmi cade și mie câte ceva :D. Dar știi la ce m-am gândit?Andrada: La...?Anca: La cum ar fi să veniți și voi, tu și Cristi? Să facem un trio?Andrada: Serios? Anca: Da măi, serios.Andrada: Păi ce să zic...adică...wow, eu accept!Anca: perfect! Adică oricum nu ai de ales că deja am vorbit cu manager-ul și a acceptat, în seara asta e un mini-party și noi cântăm!Andrada: Tu vorbești serios????Anca: Dar de ce ai tu mereu impresia că eu glumesc? Am față de mim sau clovn?Andrada: Aaa, nu Doamne ferește! Dar mi se pare...wow! Nici nu îmi imaginam că, eu aș putea să cânt pe o scenă!!!

Apăi în cazul ăsta am ajutat-o eu!Mini-party-ul a durat o oră, timp în care am cântat aproape în continuu dar a fost extraordinar!

Pe drumul spre internat am tot povestit despre concert, am schimbat păreri și multe alte lucruri care ne-au ajutat să nu ne dăm seama că am mers pe jos vreo 5 kilometrii...

Anca: Bună seara!Administratorul (Anton): Bună copii! Ce mai e nou?Anca: Am avut un mini-concert!Anton: Serios? Ia auzi! Și cum a fost?Anca, Cristi, Andrada: A fost suuuuuperb!!Anton: Mă bucur muult pentru voi, distrați-vă copii!Anca: Așa facem...mergem la culcărică acum...Anton: Defapt tebuie să vă spun ceva...Andrada: Ce??Anton: Aveți un coleg nou de cameră și bănuiesc că și de clasă...

Andrada: Coleg nou? Ce tare!Cristi: Cum îl cheamă?Anton: Îl cheamă Vlad dacă nu mă înșel...Anca: Vlad?? Aud bine??Anton: Da...Vlad, cred. Stai să mă uit!

Ce să mai stau? Când am auzit că îl cheamă Vlad, speranța a început să reînflorească în sufletul meu, am urcat scările ca pe bandă rulantă iar în doar 2 minut, sunt deja în fața ușii!

Inspir puternic aer în piept, apoi îl expir încet și...deschid ușa.

Arunc o privire scurtă și îmi dau seama că e cineva înăuntru, cineva care stă cu spatele spre ușă și caută ceva într-o valiză.

Intru încet și încep să mă apropii nerăbdătoare de patul până atunci, liber. Mă apropii atât de mult încât reușesc să îl ating pe Vlad, pe umăr și simt cum toată pielea de pe mine se face ca de găină.Când mâna mea a făcut contact cu umărul lui, am început să vorbesc...

Anca: Vlad! Vlad, nu pot să cred că te-ai întors!

El, speriat, s-a întors instantaneu spre mine și.......

♥Capitolul 17♥El, speriat, s-a întors instantaneu spre mine și, spre surprinderea mea, m-am speriat eu mai tare decât el.Spre mine s-a întors o față complet nouă!Are ochii albaștrii ca și cerul, ca și mine, un păr blond-auriu și un ten alb, ca de înger...pe chipul lui pot citi fragilitate, timiditate și inocență dar sub nicio formă nu îl pot regăsi pe Vlad al meu...un băiat tot cu tenul alb dar cu ochii căprui și părul de un negru intens.Mi-am retras mâna imediat ce ochii mei au făcut contact cu ai lui iar apoi am făcut un pas în spate începând să îmi flutur mâinile în semn de scuze.

Anca: Scuze, scuze și iar scuze, te-am confundat...am auzit că avem un nou coleg de cameră pe nume Vlad și am crezut că....Vlad: Stai liniștită! Nu trebuie să îți ceri scuze...am putut citi dezamăgirea pe chipul tău de cum te-am văzut, e clar că nu pe mine mă căutai.Anca: Nu dar...în fine...se pare că asta e, of Anca, când Dumnezeule o să te resemnezi??Vlad: Deci te cheamă Anca...frumos nume! Eu sunt Vlad, după cum știi deja.Anca: Da...mă bucur de cunoștință...Vlad: Dar de ce ai lacrimi în ochi? Pe bune, chiar așa urât sunt?Anca: Nuuu, sub nicio formă! Doar că...Andrada:....e dezamăgită, ca și noi, de altfel.Cristi: Da...adică ar trebui să o înțelegi...Vlad: Ce să înțeleg?Cristi: O să înțelegi tu pe parcurs...acum...

Atunci Cristi mi-a pus mâna pe umărul drept iar Andrada, din cealaltă parte, a venit și m-

a luat în brațe.

Andrada: Nu plângi, da?Anca: Îhî....Vlad: Ba da, plângi dacă asta simți!

Atât mi-a trebuit, am început să plâng ca un copil mic căruia îi e luată jucăria.

Anca: Băi dar de ce? Adică spuneți-mi și mie, sunt atât de urâtă, atât de respingătoare încât nu am meritat nici măcar să vină să îmi spună ”băi idioat-o, vezi că eu plec, m-am plictisit de tine, de moaca ta, de tot ce înseamnă locul ăsta, cu tot cu tine„??? Adică am însemnat chiar atât de puțin încât nu am meritat nicio explicație? De ce? de ce a trebuie să cad fix eu de fraieră? De ce nu mi-a mai dat niciun telefon, niciun semn...au trecut două luni și eu mor aici lângă amintirile pe care le-a lăsat în timp ce pe el îl doare la banană de amintirile mele...Nu pot să cred!Andrada: Eram sigură că nu ai trecut tu așa ușor peste dar hai să privim partea plină a paharului, noi suntem alături de tine și tocmai pentru că Vlad a plecat, ai posibiltatea să cunoști băieți muult mai interesanți decât el!Cristi: Exact! Vlad: Deci eu ar trebui să înțeleg că un fraier a fost în stare să te rănească atât de tare?Anca: Cam da...mare fraier!Vlad: Aha...păi lasă, Andrada are dreptate, există viață și după o iubire eșuată!Anca: Zici? Adică mie mi-e cam greu să mai cred într-o viață de după iubire...Vlad: Dar l-ai iubit atât de mult?Anca: Mult? E puțin spus....dar faza e că am realizat asta abia după ce a plecat. Adică cât timp am stat împreună (oricum nu a fost mult), nu am fost super lovită de săgeata lui Cupidon dar după ce a plecat și mi-am dat seama că l-am pierdut....Vlad: Auzi, eu zic să mai încerci...da, știu că poate o să par bădăran dar eu mă ofer! Adică dacă vrei să încerci...știi tu....tipul chiar a dat-o în bară...adică...cu tine?

What? Tipul se dă la mine, nu? Păi dacă da, chiar îi iese! Nu știu de ce dar chiar îi iese bine de tot!

=După o lună=

Cristi: Băi...acum serios, eu m-am resemnat! Adică mi se pare că tu faci o tragedie din asta...Andrada: Păi să știi că fac! Adică sunt împreună de vreo două săptămâni și eu sincer preferam să fie cu tine, adică am bătut-o atât de mult la cap cu asta...Cristi: Dar de ce ai bătut-o la cap cu asta fără să mă întrebi și pe mine?Andrada: Pentru că știu că și tu vroiai să fi cu ea!Cristi: Serios? Și de unde știi tu asta?Andrada: Păi știu și gata! Adică se vede!Cristi: Ce se vede?Andrada: Cu te uiți la ea...Cristi: Păi și cum mă uit la tine nu se vede??

A blocat-o!

Andrada: Ăăă...cum te uiți la mine? Cristi: Cum crezi tu că mă uit la Anca, așa mă uit eu la tine!

Apoi a prins-o de talie, a tras-o spre el și a sărutat-o!!Asta e cam tot ceea ce pot vedea și auzi din spatele ușii, înainte să vină Vlad (noul Vlad....) și să mă sperie.

Vlad: Îi spionai?Anca: Daaa, adică tu nu știi ce tocmai au făcut!Vlad: Îmi spui tu?Anca: S-au sărutat!Vlad: Juri??? Cristi și Andrada?Anca: Da măi, acum 1 minut, se sărutau de mama focului!Vlad: Hmm...și ce zici...noi nu ar trebui să le urmăm exemplul?Anca: Ba da...dar nu aici!Vlad: Bine spus! Mergem...unde vrei tu!

Da, ați ghicit!Andrada vorbea despre mine și Vlad, suntem împreună de 2 săptămâni, asta după ce el a încercat în fel și chip să mă cucerească prin bilețele, buchete de flori și alte dulcegării de genul ăsta.Bine...nu pot să spun că „love is in the air” dar merge...mă ajută foarte mult. Bine, asta până când vine vorba de săruturi, atingeri și alte lucruri pe care le fac îndrăgostiți...acolo încă mai am de lucrat dar încerc...

Vlad: Auzi...eu m-am cam plictisit de cafeneaua asta, stăm aici de vreo 3 ore... nu vrei să mergem la cămin?Anca: Ba da...am băut un frappe și două sucuri, zici că sunt balon!

-La cămin-

E deja destul de târziu, Andrada și Cristi dorm așa că luăm și noi decizia de a merge la somnic dar asta nu înaintea toaletei de seară care durează în medie, vreo 20 de minute la amândoi...Când eu ies de la baie, intră el, după ce mă sărută...încă eu nu m-am obișnuit cu asta dar se pare că el da...

Mă așez liniștită în pat, cu speranța că o să reușesc să adorm înainte să vină Vlad și cred că asta am și făcut pentru că nu îmi amintesc când sau cum a intrat în cameră.Dimineață mă trezesc odată cu ceasul setat să ne trezească la ora 7:00.

Anca: Neața lume!Andrada/Vlad/Cristi: Neața și ție!Anca: Care merge la baie înaintea mea?Andrada: Eu nu! Mai stau 5 minute...Cristi: Și eu...stinge becul!Anca: Vlad?Vlad: Da...stai că vin cu tine. Unde îmi sunt șlapi? Vaaai ce amețeală pe mine...of ceas idiot!Anca: Hai, cască ochii și mișcă la baie! Eu merg.

Ajunsă la baie, m-am pus în fața chiuvetei și am început să mă spăl pe față și pe dinți. Însă, după ce mi-am clătit dinți, am simțit o atingere pe fund...îîîîîuuu!! Am sărut ca arsă!

Anca: Care dracu n-ai ce face?

Vlad: Ho că eu sunt! Anca: Și ți-ai scăpat mâinile de sub control??Vlad: Păi nu dar...Anca: Dar ce?Vlad:...e normal...Anca: Normal?? Vlad: Da...adică de ce reacționezi așa la o simplă atingere?Anca: Pentru că mă irită felul în care mă atingi și...ce să mai spun de loc???Vlad: Păi dacă asta te irită, când o să vreau să o facem ce o să spui?Anca: Ce să vrei???Vlad: Ce vrea oricine e într-o relație...ce e cel mai intim...Anca: Și tu acum insinuezi că ai avea tupeul să îmi ceri asta?Vlad: De ce nu? Suntem împreună, ai uitat?Anca: Nu, nu a uitat, întrebarea e, pentru cât timp?Vlad: Bine, acum te-ai bosumflat...ce să-ți spun...Anca: Nu îmi spune tu, o să îți spun eu!

Am plecat nervoasă la maxim și l-am lăsat să își facă siesta dar când a ajuns în cameră și Cristi cu Andrada au mers la baie...

♥Capitolul 18 ♥Anca: Auzi, ia vino aici, la mine pe pat.Vlad: Juri?Anca: Ho! Nu în sensul ăla...vreau să vorbim.Vlad: Aaaa...spune...Anca: Nu știu dacă tu ți-ai dat seama de ceea ce ai spus mai devreme dar eu am înțeles perfect și cred că e cazul să lămurim lucrurile...eu am fost îndrăgostită până peste cap de un Vlad...unul care nu seamăna absolut deloc cu tine, unul super drăguț, ușor timid, inocent, dulce...îmi era mai mare dragul să îmi petrec timpul cu el, s-a străduit să afle ceea ce îmi place încă dinainte de a fi împreună și mă ținea dintr-o surpriză în alta. Dar tu....tu nu ești așa! Tu nu faci decât să pătezi relația pe care eu am avut-o cu Vlad Stănescu, nu faci decât să vorbești fără sens și să bați apropouri care pe mine mă calcă pe nervi așa că....noul Vlad din viața mea, ar fi cazul să își ridice fundul de pe patul meu și să uite că a avut o așa zisă realție cu mine! Ești un nesimțit! Vlad al meu nu ar fi făcut niciodată ceea ce tu ai făcut mai devreme!Vlad: Auzi...dar dacă tu tot trăiești în trecut, de ce m-ai lăsat să încerc?Anca: Pentru că eu una credeam că o să iasă ceva...Vlad: Da...tu, mereu cu gândul la Vlad cel vechi...cum îi spui tu...iar eu?Anca: Da, păi vezi, acum am putea să ne reproșăm la nesfârșit și chiar dacă și eu aș avea muuulte să îți mai spun, nu mai am chef! Ești incapabil să acoperi golul pe care l-a lăsat Vlad!Vlad: Nu știu dacă cineva va fi capabil sau destul de curajos să facă asta...auzi, las-o baltă. Am înțeles.Anca: Mă bucur! Oricum aveam de gând să o las baltă de mult!

=După o lună=

Nu pot să cred că deja ne apropiem de închierea primului semestru, suntem în febra tezelor și complet deconectați de la lumea din exteriorul internatului. Ioana îmi spunea

acum câteva ore că în centrul orașului s-a împodobit un brad gigantic pe care trebuie neaparat să îl văd, dar presupun că o să mai aștepte...Nu pot să cred nici că ceea ce îmi spunea Vlad acum vreo lună, era adevărat...nu pot să cred că eu încă trăiesc în spatele unei fantome a lui Vlad al meu...mi-e atât de dor de el! Încă nu am primit niciun semn dar îl rog pe Dumnezeu să îl ajute pe Moș Crăciun să îmi aducă o veste despre Vlad, în loc de cadou...și totuși, sunt simple discuții pe care le port eu cu mine, în realitate încerc din răsputeri să par puternică, complet vindecată și extrem de schimbată. Asta îmi iese dar nu și cu cei care mă cunosc destul de bine ca să își dea seama că mă prefac...și totuși, nici ei nu îmi spun nimic, ca și când nu ar observa...Afară ninge de ceva vreme şi Cristi cu Andrada sunt în curtea căminului, doar ei doi, şi se bat cu zăpadă, fac oameni de zăpadă sau chiar îngeraşi...sunt atât de dulci! Uneori stau şi mă uit la ei şi încerc să mă regăsesc şi eu prin jocurile lor copilăreşti....să mă transpun împreună cu Vlad, acolo, în locul lor. Da...ar fi prea frumos!

Acum, de curând, am cunoscut un băiat tare drăguţ la cursurile de canto, unul mai mare decât mine dar atât de simpatic şi de glumeţ! Am ieșit în oraș de câteva ori și pot spune că un băiat care să mă facă să râd atât de tare, nu am mai întâlnit niciodată!Îl cheamă Bogdan, e brunet cu ochii albaștrii și are niște buze atât de roșii încât ai putea spune că se dă cu ruj.

Bate cineva la ușă....

Anca: Intră.........: Sigur? Adică nu te deranjează?Anca: Hai mă, intră!

Ușa se deschide și din spatele ei apare un tip brunet, cu ochii albaștrii și buze roșii, da, chiar Bogdan! Și ia ghici? Are ditamai buchetul de trandafiri în brațe.

Bogdan: Gândăceeel! Ce faci?Anca: Gândăcel?? Ăăă...bine fac...învăț, cred. Tu ce faci? Ai spart vreo florărie?Bogdan: Aaaa...nu, i-am cules cu mâna mea, jur!Anca: Să ți se facă nasul cât cel al lui Pinocchio dacă minți?Bogdan: Ăăăă...hai să schimbăm subiectul :D! Aaa, da....nu, nu mă dor mâinile de la florile astea...nu am nevoie de ajutor....mulțumesc mult, dar mă descurcam și singur...Anca: Ce tot bați apropouri pe aici?Bogdan: Ce? Eu apropouri? Da de unde, ți se pare! Dar nu te interesează cum miros florile?Anca: A trandafiri...Bogdan: Aaaa...păi poate că miros altfel...Anca: Da...a ce? A nuferi?Bogdan: Poate a...Hugo Boss :)) Hai măi, vino și pune florile astea în vază! Greu te prinzi!Anca: Ce?? Eu să vin?? Dar ție îți cad mânile dacă le pui?Bogdan: Nuuu...da de unde! Cum? Unde-i vaza?Anca: Nu am vază...Bogdan: Na bine atunci...perfect...hei, uite o masă! Vi tu să te uiți la ei după ce plec eu, nu?

Sper doar că a gustat glumele mele...:))

Anca: Dar vrei să pleci deja?

Bogdan: Păi dacă nu mă bagi în seamă...Anca: Da...bine faci...

Eu stau cu cartea în mână prefăcându-mă că citesc, el, când a auzit ce i-am spus, a făcut o față de cățeluș plouat și s-a întors spre ușă să plece...

Anca: Acum serios! Cedezi așa ușor...hai măi, stai și tu pe pat! 

S-a întors repede, a alergat spre pat și s-a așezat lângă mine iar apoi mi-a zâmbit cu toți dinții pe care îi are în dotare! 

Anca: Auzi...există un lucru pe care vreau să îl fac de când te-am văzut...

L-am întors spre mine și l-am sărutat așa cum am știu eu mai bine! Vă dați seama că a rămas afiș!

Bogdan: Wow...jur că îmi citești gândurile! Și eu vroiam să îți simt...gustul ;)!

Apoi am rămas în aceeași poziție încă vreo două ore, timp în care am vorbit vrute și nevrute și până la urmă, am căzut de acord că mâine după ore ieșim la un suc.

-Dimineață- 

După vechiul meu ritaul de dimineață, am plecat spre clasă. Merg pe holuri lejer, fără grabă, observând ce face fiecare persoană pe lângă care trec.La un momentdat, un cuplu dintr-un colț, ascuns bine, îmi atrage atenția. Nu sunt eu genul care să tragă cu urechea dar mi se pare cam anormal să văd că cineva se ascunde atât de bine.Fac ce fac și îmi croiesc drum pe lângă colțul cu pricina și mă îndrept relaxată spre cei doi. Când ajung, să îmi cad tavanul în cap, nu alta!

♥ Capitolul 19 ♥Tipul e chiar el! Nu pot să cred că după ceea ce s-a întâmplat ieri, el se linge cu altele pe la colțuri!

Anca: Gândăcel hă? Bogdan: Ce? Ăăăă Anca?Anca: Nu pot să cred...Bogdan: Nu, stai, nu e ceea ce pare!Anca: Nu mă mai interesează!

Am plecat de acolo cât am putut de repede dar m-a ajuns din urmă și m-a prins de mână obligându-mă să mă întorc spre el.

Anca: Băi dar mai ai și tupeul să vi după mine??Bogdan: Da...nu e ceea ce pare!Anca: Ce nu e? Nu erai tu acolo, nu? Era Moș Crăciun! Auzi, scutește-mă!Bogdan: Băi Anca dar nu o lua așa în dramă, chiar te plac!Anca: Și eu te plăceam dar acum, efectiv nu mai vreau să te văd în fața ochilor, ocupă-te

de asta, urgent!

O nouă lovitură! Nu mai pot!M-am așezat pe o bancă și am sunat-o pe Ioana.

Anca: Alo, Ioana...Ioana: Da surioară, spune!Anca: Iar...din nou am pățit-o...Ioana: Adică? Fii mai explicită...Anca: Bogdan...l-am prins sărutându-se cu alta...Ioana: Juri? Băi eu nu pot să cred cum reușești să ai numai tu așa decepții în dragoste...Anca: Păi crezi că eu reușesc? Băi și fix când credeam că alături de el o să reușesc să trec peste capitolul „Vlad”...Ioana: Anca...la București o să reușești să treci peste capitolul „Vlad”...Anca: Adică?Ioana: Păi cum adică? Mergem la București în vacanța de Crăciun!Anca: Serios? Ce tare!! Adică stai! Asta înseamnă că am șanse să îl găsesc pe Vlad!Ioana: Anca...Vlad...Vlad a fost, a trecut, gata! Serios acum...Au trecut vreo 3 sau 4 luni de când a plecat, gata!Anca: Ioana, nu pot să spun gata! Pune-te și tu puțin în situația mea! Nu mai pot! Ioana, mi-e dor de el, tu chiar nu îți dai seama?Ioana: Ba da îmi dau seama, ce naiba, sunt sora ta! Și tocmai de asta vreau să treci peste, tu o să o iei razna în stilul ăsta! Anca: Da știu dar îmi asum asta! Îl iubesc, Ioana și tot ceea ce fac idioții ăștia mă face să îi iubesc și mai mult! Vreau un Crăciun alături de Vlad!

Dar...din păcate nu a fost așa...De Crăciun, am mers acasă la București și am avut un Crăciun frumușel dar fără Vlad...Ioana a încercat să mă cupleze cu un vechi prieten de familie, un băiat extra-timid, gen tocilarul perfect...și da, când și-a dat seama că nici măcar ea nu ar fi putut să fie împreună cu el, mi-a făcut cunoștință cu un alt băiat, un vechi coleg de clasă de-al ei, băiat frumos, inteligent, simpatic, glumeț...ce să mai, le avea pe toate dar nu avea acel ceva pe care îl caut eu așa că am spus tare și clar: NEXT!Și da, next a venit și el, tot de Crăciun dar de data asta din partea mamei care a aflat povestea și a ajuns să se implice mai mult decât mi-aș fi dorit...Mama a venit într-o zi acasă cu un băiat, cică un profesor de chitară..mult mai în vârstă decât mine și jur că nici după ce mi-a spus de ce l-a ales fix pe el (pentru că avea ceva experiență...de asta l-a ales) nu am reuști să înțeleg, de ce el? URÂT....voi știți ce înseamnă urât? Ei bine, cam așa a fost și el...nu vreau să dau detalii pentru că nu vreau să îmi amintesc dar vreau să spun doar că tipul era unul foarte spontan. Ne-a lăsat mama puțini singuri în cameră și la doar câteva ore de când ne cunoșteam, tipul s-a pus în pat lângă mine și a început să mă mângâie, apoi a vrut să mă sărute dar...palma mea și-a spus cuvântul direct la el pe obraz. Am ieșit din cameră țipând ca o descrierată „Mamăăăă, ăsta e nebun!!!” și evident că după ce i-am spus mamei ce a vrut să facă, l-a scos afară cu interdicție clară de a mai călca vreodată în casa noastră!

Și...cam asta a fost vacanța mea de Crăciun...punând la calcul avantajele (mesele frumoase în familie, reunirile familiare din fiecare seară dar în diverse locuri, tăierea porcului care rămâne una memorabilă de când Ioana a alunecat pe gheață având în brațe un lighean plin cu intestinele bietului animal care mai apoi au aterizat direct la ea în cap și i-a luat o zi întreagă să scape de miros :)), împodobirea bradului de Crăciun și colindele cântate cu familia) și dezavantajele (toate așa zisele relații pe care mama și

sora mea s-au angajat să mi le aranjeze și TOATE au eșuat), a fost un Crăciun parțial reușit.

Acum sunt din nou la internat, mâine începe școala, Andrada și Cristi au ajuns și ei și sunt mai fericiți ca niciodată, tocmai de aceea azi am ieșit cu ei, Ioana și Andrei la o cafenea și apoi la o plimbare prin oraș...ca să îmi dau seama că ei sunt câte două cupluri care fac totul împreună în timp ce eu sunt singură și fac totul de una singură...

=Peste 5 ani=

Hey! Am revenit! După 5 ani în care s-au petrecut multe...foarte multe!

Cu ce să încep? Păi într-o dimineață din acești 5 ani m-am trezit atât de bine dispusă ca și când cineva sau ceva a șters ceva din trecutul meu, ceva ce nu îmi dădea voie să fiu fericită. De atunci a început totul...de atunci am început să iau lecții serioase de canto și încet, încet am reușit să mă ridic și să ies de sub anonimat! În urmă cu 3 ani (cam prin ultimul semestru din clasa a 12-a) am primit o ofertă foarte tentantă de la impresar destul de cunoscut. Nu am luat nimic în serios, asta până când mi-am dat seama că ceea ce spune tipul mi-ar putea schimba viața în totalitate, unde să mai pun că așa a fost??Am înregistrat o primă melodie, așa pe stilul meu, o combinație între pop și country (ceva de vis, nu alta) și cu ea am reușit să ajung în unele dintre cele mai importante topuri românești! Cu ea am ajuns chiar și să înregistrez un videoclip cu muuulte vizualizări pe You Tube :)! Am fost atât de fericită încât nu mi-a mai păsat e nimic! După e am luat bac-ul, am continuat să creez și să înregistrez melodii, după melodii, toate având un succes extrem!Da, evident că am reușit să mă gândesc și la viitorul meu așa că am dat mai departe la o facultate de actorie, a fost greu dar am reușit să intru iar acum sunt în anul 2 de facultate, un an extrem de frumos la o facultate de nota 25!Acum mă pregătesc să întregistrez o melodie cu Ioana, sora mea, va fi o melodie genială pe care abia aștept să o condimentez cu puține instrumente muzicale pentru că versurile sunt gata și îmi plac la nebunie!Ioana a dat mai departe la coregrafie și a terminat facultatea, și-a găsit un loc de muncă mai mult decât perfect iar acum, ea și Andrei își fac planuri de nuntă...Prieteni...da, am rămas o prietenă foarte bună cu Andrada și Cristi, amândoi au intrat la aceeași facultate ca și mine dar din păcate s-au despărțit încă din liceul, de prin clasa a 11-a, iar acum suntem în contunare cei mai buni prieteni și sunt mândră de asta!Eu la capitolul LOVE.......

♥Capitolul 20♥Eu la capitolul LOVE nu am mai introdus nimic până acum, totul a rămas intact, defapt de ceva vreme nici nu mai știu când sau pe cine am iubit ultima oară. M-am lăsat condusă de visurile mele pe care le-am îndeplinit pe rând, un băiat nu avea ce să caute prin ele, nici măcar ca și susținător!Da, bun nu pot să neg că am mai avut câte o aventură de o zi sau cel mult o săptămână...nimic altceva...

Și cam asta s-a întâmplat în cei 5 ani, sper că nu am omis nimic și pe nimeni...

Aaaa ba da, am omis pe cineva!

Mama! Mama e super ok și chiar dacă pentru mine a devenit deja ceva obișnuit, e totuși ceva nou...mama ne-a mai dăruit, mie și Ioanei, un fățior! Îl cheamă Daniel și are 4 ani jumate! E o frumusețe de băiat! Seamănă mult de tot cu mine...nu știu cum dar semănăm extrem de mult! E răsfățatul nostru și ori de câte ori ajung acasă, el mă întâmpină și îmi ocupă tot timpul! Nu poți să îl ignori, pur si simplu nu poți!

Și acum chiar că am terminat! Asta a fost tot!

Mara: Ancaaa!!Anca: Da mamă!Mara: Hai în bucătărie!!!Anca: Vin, ce strigi așa???Mara: Hai mai repede!!Anca: Am ajuns, ce-i??Mara: Auzi...crezi că poți să stai în seara asta cu Dani??Anca: Adică tu ai strigat în halu ăsta ca să mă întrebi asta?Mara: Da...hai zi!Anca: Mamă, îmi pare rău dar în seara asta trebuie să ajung la o cină...Mara: Păi și nu poți să amâni?Anca: Nu...e o cină de care depinde cariera mea, nu pot să amân, e programată de vreo două luni...Mara: Păi și eu ce fac acum cu Daniel? Anca: Dar ce e? De ce e așa important să îl lași cu cineva?Mara: Păi trebuie să ajung urgent la o întânire de afaceri...a fost organizată acum câteva ore, așa pe nepusă masă.Anca: Și restul nu au timp de el? Ce face Emanuel?? (Emanuel actualul soț al mamei, tatăl lui Daniel)Mara: Emanuel e și el la un gen de întâlnire de afaceri...Ioana e plecat cu Andrei și nu știu când vin și tata e la spital, într-o operație...Anca: Mătușa? Zâna?Mara: Zâna e cu serviciul ei...au de prins pe nu știu cine...Anca: Auzi, nu te mai stresa, îl iau cu mine..asta e!Mara: Serios? Vaaaai, te iubește mama!! Muuult!!Anca: Da...știu, hai pleacă repede să nu pierzi începutul, plec și eu cam în jumate de oră...Mara: Vezi că Dani nu e îmbrăcat de ieșit în oraș...te ocupi tu?Anca: Da...sigur...

Nu prea încântată de idee, l-am pregătit pe pitic care îmi pune o groază de întrebări, și am tulit-o spre restaurantul unde e cina.Prima oară când am intrat într-un restaurant de genul acesta, Ioana susținea un mini-concert împreună cu Andrei, eu eram cu Andrada și Cristi și tot atunci am urcat și eu pentru prima oară pe scena care avea să îmi devina loc de muncă pe o perioadă de vreo 6 luni... acum sunt aici, așteptată de impresarul meu și de câțiva dintre prietenii mei și invitații lui pe care eu nu îi cunosc. Azi o să semnez un contract cu o casă de discuri și sunt extrem de emoționată! Sper doar că ăsta micu o să fie cuminte și nu o să facă năzbâtii...L-am instruit bine înainte să intrăm. Bun, am parcat mașina, mi-am luat ”băgăjelul„ de mână și am pornit spre restaurant. 

În momentul în care am intrat, am simțit că mă ia amețeala...ceva de acolo mi-a trezit o amintire pe care nu o pot reda acum dar sigur s-a trezit și o să revină...

Anca: Dani, ești cuminte, da?Dani: Da Anca. Sunt cuminte!Anca: Bine. Dar promiți, da? Dani: Da, promit! Pentru surioara mea, orice!Anca: Of mânca-ți-aș gurița ta! Hai, mergem!

Un domn m-a condus la masa unde se află impresarul meu, Emilian.

Anca: Bună seara!Emilian: Anca!!! Bun venit!! Hei, pitic, ai venit și tu??Anca: Da...nu am avut cu cine să îl lăsăm așa că l-am luat cu mine, sper că nu e vreo problemă..Emilian: Anca, cum să fie probleme? Doar îl știu pe puști și promite multe! Cred că e moștenire de familie! Ia zi puștanule, ne cânți și nouă ceva puțin mai târziu??Dani: Da! Moș Crăciun cu plete dalbe!Emilian: Perfect, ești în ton cu anotimpul! Sper să ne aducă la toți câte ceva Moșul ăsta, câte ceva bun! În special ție frumoaso! Acum, hai, lasă-l pe puștiulică aici și vino să îți prezint pe cineva...

Lângă scaunul spre care mi-a arătat Emilian să îl pun pe Dani, se află un bărbat pe care l-am rugat să aibe grijă de el, să nu plece sau să nu fugă de pe acolo. După ce m-a privit atent, a făcut semn cu capul că va avea grijă de el și am putut să plec liniștită.Am făcut cunoștință că o grămadă de persoane, cred că în total la masa ceea ne-am adunat vreo 20...Ne mai având loc lângă Dani, l-am lăsat acolo și m-am așezat vis-a-vis de el sau mai bine spus, de cel care stătea lângă Dani. Alina, una dintre prietenele mele, stă lângă mine și mai avem ce conversa...dar la un momentdat, cineva cred că a început o...

Anca: Cine mănâncă portocale?Ionuț (unul dintre amicii mei): Eu, de ce?Anca: Nu...nimic...Dani...ăăă...Emilian, noi mergem până afară.Emilian: De ce?Anca: Mi-e rău...Emilian: De la ce?Anca: Nu suport mirosul...mă irită rău de tot.Emilian: Ce miros?Anca: Mirosul portocalelor...a cojilor de portocale. Emilian: Pe bune? 

Până să spun eu asta, aproape toată lumea avea câte o portocală în mână, după ce am spus asta, toți le-au aruncat pe masă, dar e prea târziu...

Anca: Cred că...Emilian: Anca! Anca!

M-a luat o amețeală cruntă și o ceață groasă s-a lăsat peste privirea mea iar apoi am leșinat.

M-am trezit în plânsetele lui Dani care stătea lângă mine și mă trăgea de mână.

Anca: Aaaau! Mă doare capul, ce s-a întâmplat?Emilian: Ai leșinat...ești ok acum?Anca: Nu știu...mai mănâncă cineva portocale?Emilian: Nu...cred că nu.Anca: Bine, nu mă simt deloc bine dar contractul trebuie semnat...

O seară întreagă am simțit că miros toată a portocale și asta pentru că cel din fața mea continua să mănânce fără oprire, apoi mirosea cojile și...wow...când mă gândesc că el e patronul casei de discuri, mă ia cu amețeli și mai mari decât cele cauzate de miros. Evident că nici eu și nici Emilian nu îi puteam spune să înceteze pentru că de el depinde totul.

Undeva pe la ora 22:30, când în sfârșit au adus un tort destul de mare și asftel am mâncat și desertul, domnul din fața mea s-a ridicat și a venit spre mine. Când a ajuns în dreptul scaunului, m-a privit pentru câteva secunde în ochi iar apoi mi-a întins mâna iar eu i-am răspuns lunându-l de mână.Ei bine, în momentul în care mâniline noastre au făcut contact, am simțit acea senzație scurtă dar intesă pe care o simți când te curentezi...apoi mi-am îndreptat privirea spre el la fel ca un magnet, fără să îmi dau seama de ce...

Am mers în capul mesei, domnul a scos dintr-o mapă contractul pe care trebuia să îl semnez, m-a privit din nou iar apoi a vorbit cu mine, pentru prima oară...

.......: Cine e micuțul?

♥Capitolul 21♥

.......: Cine e micuțul?

Vocea asta...

Anca: E fratele meu...de ce?......: Așa...întrebam doar.Anca: Credea-ți alceva?......: Să spunem că da...Anca: Aaaa, nu, sub nicio formă, nu am copii...nu am nici măcar iubit, dapai copii :)). Dar se întâmpla ceva dacă era copilul meu?.....: Nu, sub nicio formă :).

Asta a fost ciudat!Ce să vă spun...ar trebui să îl descriu puțin pe tipul ăsta, nu? Ei bine, e teribil de urât!

Are o mustață la fel de deasă ca și barba care la rândul ei e lungă, zici că e preot! Apoi are un păr lung, ca și un rocker, e mai lung decât al meu...aaa și încă ceva, e mai înalt decât mine, puțin mai bine făcut (nu are burta sau ceva de genu dar nici nu e slăbănog) și e îmbrăcat la costum, un costum negru cu patofi din aceia cu vrâf lung...e ORIBIL! Dar e patronul casei de discuri...ce să fac...

........: Și am deosebita onoare de a semna acest contract, valabil 3 ani de zile, cu cea mai în vogă cântăreață a momentului, Anca Anghel! Bine ai venit!Anca: Bine v-am găsit! Dar aș putea avea onoarea de a vă cunoaște numele?.........: Da, sigur, mă numesc Alexandru dar îmi poți spune Alex.Anca: A, ok, mă bucur de cunoștință!Alex: Bine, ia pix-ul și semnează!

Asta am și făcut imediat după ce am citit cu atenție contractul în care erau specificate tot felul de lucuri formale care nu mă prea interesează dar, trebuie citit!

La final am mai băut niște șampanie și către case!!L-am luat de Dani și sub atenta supraveghere a domnului Alexandru, am plecat spre casă.

Anca: Mamăăă, Ioanaaaa, Andreeeii, e cineva???Ioana: Daaaa, eu sunt!! Ce strigi așa? Ți frică că ne-ai pierdut?Anca: Nu mă, nu mi-e frică că v-am pierdut dar mă întrebam dacă a ajuns cineva acasă...Ioana: Cum de l-ai luat pe Dani cu tine?Anca: Mama e la o întâlnire de afaceri, la fel și Emanuel așa că, tu fiind prin oraș, a trebuit să îl iau cu mine...acum e obosit de numa, merg să îl pun la nani.Ioana: Ba nu, îl duc eu, tu mergi, schimbă-te și apoi vorbim despre cină, vreau detalii!!Anca: Vai, unde să scriu?? Mersi!! :-*Ioana: Da, știu, știu, sunt adorabilă! :))Anca: Fix la asta mă gândeam! :))

Mi-am luat pijamalele în primire și am plecat în living unde mă așteptă Ioana cu o cană mare de lapte cu miere, preferatul meu!

Anca: Jur că te ador!Ioana: Da, da, știiiiu!! :)) Hai, ia-ți cana, savurează și povestește-mi câte ceva despre noul patron al casei de discuri...s-a legat ceva??Anca: Cu ăla?? Doamne, nici dacă ar fi ultimul bărbat din lume nu aș putea să leg ceva cu el...Ioana: Juri?? E așa urât? Sau e bătrân??Anca: Nu măi, nu e bătrân, e cam de o dată cu mine dar e atât de urât!! și înfățișarea lui îi pune niște ani în cârcă...dacă nu îmi spunea Emilian că e de-odată cu mine, eu îi dădeam vreo 30 de ani...Ioana: Îl îmbătrânește așa mult? Îți dai seama că ceea ce ai spus tu înseamnă o diferență de vreo 10 ani,nu?Anca: Logic! Tocmai asta e și ideea...are barbă lungă, mustață și un păr luuung! Avea un costum asemănător cu cel al bunicului...e foarte urât!Ioana: Hai pe bune! Nu pot să cred!Anca: Nici eu...dar asta e realitatea...soro, ți-am spus eu că pentru mine, capitolul băieți, s-a încheiat înainte de a începe...Ioana: Da, știu...dar oricum ar trebui să mai încerci...Anca: Pentru ce?Ioana: Pentru tine...Anca: Lasă...Ioana: Bine...auzi, vrei o portocală??Anca: Nuuuu!!! Îîîîîîuuuu!! Ia-le de aici!!!!Ioana: Ce ai mă? Ce te crizezi așa??

Anca: Băi, am leșinat mai devreme de la portocale!Ioana: Ce??Anca: Da...mâncau ăia ca sparții portocale și de la miros, mi s-a făcut rău. Eu nu mai pot să văd porocale, mi-e greață și când aude de ele!Ioana: De când?Anca: Nu știu...Ioana: Dar erau fructele tale preferate...mirosul...Anca: Da știu că îmi plăceau dar acum nici măcar nu le mai pot vedea în fața ochilor...unde mai pui că nesimțitul ăla de Alexandru, mânca portocale într-una și după ce am leșinat din cauza lor...Ioana: Măi dar nu îmi pot da seama de ce ți-e rău de la ele...pe vremuri le adorai.Anca: Pe vremuri, scumpa. Acum nu mai vreau să aud de ele și gata, eu merg la culcare. Ne auzim mâine...Ioana: Bine...noapte bună...

-Dimineață-

De cum m-am trezit am mers spre bucătărie cu gândul de a îmi bea și eu cafeaua cu familia. Asta până când am ajuns lângă ușa de la bucătărie și le-am auzit pe mama și pe Ioana vorbind despre mine...

Ioana: Mamă, am stat și m-am gândit la ce mi-a spus Anca aseară și mi-am dat seama de ce detestă cojile de portocale....Mara: Serios? Adică și eu sunt mirată dar...asta e până la urmă!Ioana: Mamă, e ceva mai grav....Mara: Ce? Ioana, mă sperii..

Prostii...am intrat imediat în bucătărie...

Anca: Neața! Unde-i cafeaua mea?Ioana: Anca...Anca: Da, am auzit...:DMara: Păi...Anca: Nu, nu e nevoie să vă scuzați, absolut deloc...

Sună telefonul meu...

Anca: E Emilian...oare ce o vrea?Alo!Emilian: Hey, Anca, cum te-ai trezit? Adică, cum ai dormit?Anca: Bine și bine :D! Tu?Emilian: Da și eu...ăăă auzi, am vorbit cu impresarul...adică cu cel cu care ai semnat contractul ieri...Anca: Da? Și ce a zis?Emilian: Multe...printre altele....

♥Capitolul 22♥Emilian: Multe...printre altele, că organizează un party în seara Ajunului de Crăciun și suntem cu toții invitați! Te roagă să îi chemi și pe cei din familia ta sau pe oricine îți e apropiat...Anca: serios? Dar ce-i veni??

Emilian: Nu mă întreba...nu știu...pur și simplu asta mi-a spus să îți transimt, mai multe o să aflăm acolo.Anca: Bine...și e chiar în seara de Ajun? Adică poimâine?Emilian: Da, e poimâine de la ora 20 la el acasă...trebuie să ai pe undeva de acolo adresa lui sau o să îți trimit eu un sms că nu o știu din cap.Anca: Bun,e perfect! Atunci....încep să mă pregătesc.Emilian: Bine faci! Trebuie să fii cea mai frumoasă!

Dacă trebuie, cu plăcere! Două zile nu am făcut decât să îmi caut o rochie de Doamne ajută, adică să ne căutăm toți haine cu care să mergem, apoi programări la cosmetică și coafură...aiurea. Dar în cele din urmă toate au dat roade, o rochie albastru-deschis și-a făcut apariția pe mine alături de un coc frumos dar oarecum rebel, un colier de aceeași culoare cu rochia și pantofi eleganți cu un toc mediu pe care oricum în cele din urmă o să îi schimb cu niște balerini pentru că urăsc tocurile...Toată lumea e pregătită așa cu mergem! E ora 19:00 și bănuiesc că dacă ajungem mai repede nu se supara nimeni. Și da, adică am ajuns și puțin mai repede de ora 20 dar deja se aude muzica din stradă deci, cel mai probabil, lumea deja a început să petreacă înainte să ajungem noi...

Acest Alexandru are o casă superbă! Aș da muulte ca să pot locui aici! Are un design aparte...nu e la fel ca celelate case, e mai mult un gen de casă ca cele din desene animate, ca si o casă subacvatică...nu știu cum să explic...are ferestre rotunde și semi-rotunde, are ușa semi-rotundă la fel ca și acoperișul care se află pe al 2-lea etaj, e colorată în culori vii și în față are o alee înconjurată de pitici de grădină, un gard viu însoțește gardul alb care desparte proprietatea lui de stradă și o cuituță poștală ca cele din America, stă în fața porții sau mai bine spus a ușii de lemn care dne întâmpină din stradă. 

Nici nu mă așteptam să văd așa ceva la urâtul ăla...

Înauntru nici nu am prea apucat să analize bine că deja am și fost asaltată de Emilian care a început să îmi prezinte persoanele, locul și să mă înștiințeze că în curând trebuie să plecăm undeva.

Anca: Unde?Emilian: O să vezi...Anca: Plecăm toți?Emilian: Nu, numai noi doi.

Na bine...

I-am luat pe ai mei și i-am așezat la o masă iar de acolo în colo, s-au descurcat singuri pentru că Emilian m-a abordat din nou.

Emilian: Hai!Anca: Păi stai să mă îmbrac!Emilian: Nu, nu e nevoie, nu ieșim afară...Anca: Da ce facem?Emilian: Hai că o să vezi...Anca: Mă sperii....Emilian: Hai mă nu te gândi la prostii...e o surpriză.

Anca: Păi atunci hai mai repede că mă ții ca pe ace.Emilian: Bine dar înainte de asta vreau să mă lași să te leg la ochi.Anca: Jur că dacă îmi faci ceva strig! :))Emilian: Ha, ha! Ce să îți fac măi, stai liniștită!Anca: Na bine...hai, leagă-mă la ochi...vedem noi...

M-a legat la ochi și apoi a început să mă ghideze:

Emilian: La dreapta, vezi că aici e o treaptă, încă una, încă una...mai multe...Anca: Bine, am înțeles, am ajuns la scară...puteai să spui așa!Emilian: Bine mă, am ajuns la scară, vezi să nu pici în bot :))!Anca: Ha,ha,ha, lasă că vedem noi cine râde la urmă...Emilian: Chiar sunt curios!Anca: Și eu :))! Auzi dar până la urmă unde mă duci?Emilian: În fața unei uși...Anca: Faci mișto?Emilian: Nu măi nu fac mișto, te las în fața unei uși.Anca: Păi și eu ce să îi fac ușii?? Să îi admir design-ul?Emilian: Sau să intri...vezi tu!

Deci nebunul ăsta chiar vorbea serios!Mi-a luat bucata aceea de mătase, de la ochi și a dispărut! M-a lăsat în fața unei uși de pe un hol micuț...Bun, am două variante:1.Intru și primesc cu brațele deschise ceea ce mă așteaptă înăuntru.2.Stau ca fraiera și mă uit la ușă.

Și, da, ca să nu par fraieră, o să intru! Defapt chiar intru!

Îîîuu...iar mirosul ăsta! Dar stai! Văd bine?? În fața mea se înalță un brad de 5 ori mai mare decât mine și vreau să spun că e singurul lucru luminat din acea cameră!Rămân fascinată de ceea ce văd! E un brad împodobit cu atât de mult gust...!!Când mă apropii de brad, îmi dau seama că acea cameră începe să se lumineze treptat...în jurul bradului e plin, plin de coji de portocale și în fața mea îmi dau seama că se află un coș plin cu portocale desfăcute..deci asta chiar e ciudat!

În spatele bradului începe să se formeze o alee care se luminează încet, încet parcă îndemnându-mă să merg mai departe...Camera e învăluită în mirosul portocalelor dar acum nu mai îmi e rău...acum chiar nu mă deranjează mirosul lor...oare cum de?În fine, urmez aleea care e tot mai subțire pe măsură ce mă apropii de un perete care e doar pe jumătate, nu e întreg. Merg mai departe fără probleme da îmi dau seama că imediat ce eu trec de jumătatea aceea de perete, intru într-o altă cameră, goală și întunecată.Rămân nemișcată câteva secunde dar ceva nu îmi dă pace, parcă mă îndeamnă să merg mai departe și până la urmă o fac! Dar...când fac primul pas în față, urechile mele încep să fie mângâiate de un acord dulce de chitară.

Mai fac un pas...același lucru!

De data asta fac doi pași înainte și încăperea începe să se lumineze parțial!Îmi dau seama că undeva în capătul „drumului meu” se află un scaun dar nu îmi pot da seama dacă stă sau nu cineva pe el.

Doar că să văd ceea ce se întâmplă, fac trei pași înapoi iar atunci, chitara despre care vorbeam, începe să cânte în adevăratul sens al cuvântului! Un sunet atât de dulce am mai auzit o singură dată în viața mea dar oricât aș încerca nu mai îmi amintesc exact unde, e imposibil...asta până când o voce începe să acompanieze chitara...atunci am început să am o viziune asupra trecutului meu...tot ceea ce credeam că am uitat, se întoarce înapoi la mine.

Amintiri frumoase sau urâte revin pe ritmurile melodiei „When you say nothing at all”, melodie pe care acum îmi aimtesc unde am mai auzit-o cântată atât de bine! Se întâmpla într-o zi de toamnă, când m-am îndrăgostit pentru prima și ultima oară, când aveam ochi numai pentru el și asta pentru că a știu cum să îmi câștige atenția. Atunci când a început să mângâie corzile chitarei, am simțit cum fluturașii încep să intre în stomacul meu iar acea senzație nu am mai simțit-o pentru nimeni, niciodată...acea senzație a născut-o și a omorât-o el...Vlad al meu! Unde a stat amintirea lui atâția ani? Unde a dispărut nevoia mea disperată de a îl căuta?Și cel mai important...de ce mi-am amintit de el acum??

♥Capitolul 23♥Cred că toate întebările mele au început să își caute un răspuns singure pentru că în acest moment sunt fascinată de ceea ce văd!În timp ce melodia continuă, camera se luminează tot mai tare și de undeva de sus încep să cadă petale de trandafiri...e o atmosferă la care nici măcar nu mai puteam sa visez, tocmai de aceea nu o pot compara nici cu un vis, nici cu un film, nici cu nimic și asta pentru că e ceva unic, ceva ce nu am mai văzut niciunde, niciodată.

Mi-am făcut curaj și am înaintat până când am ajuns în dreptul scaunului din capătul camerei. Mi-am dat seama mai devreme că pe el stă cineva, cu spatele spre mine. Nu am mai avut răbdare să aștept să se termine melodia, chiar vreau să știu cine e și de ce îmi face mie una ca asta...cu mâna tremurând, l-am atins pe umăr și am putut simți cum tresare când îmi simte mâna lipită de umărul lui.Melodia continuă, eu nu mă pot dezlipi de el...pur si simplu am rămas așa fără să mai îmi pot reveni, fără să mai pot reacționa. Când l-am atins am simțit cum un fior cald și extrem de plăcut îmi traversează corupul în întregime și absolut orice alt gând care nu are legătură cu avest moment, dispare.

Când chitara a cântat ultimul acord, am închis ochii așteptând o reacție din partea celui care cânta și acea reacție nu a întârziat să apară.Am simțit cum scaunul se învârte obligându-mă să îmi iau mâna de pe umărul lui.Nu am deschis ochii nici atunci...aștept altceva...Sau poate aștept chiar asta...îmi ia ambele mâini în ale lui și le ridică ușor până când ajung în dreptul chipului său unde le așează, dându-mi posibilitatea să îl examinez.Cu mișcări line am început să îi mângâi chipul care e atât de fin...buzele lui atât de bine evidențiate nu sunt înconjurate de niciun firicel de păr, un ten imaculat, fără pic de imperfecțiuni...Nu mi se pare cunoscut nimic din ceea de simt dar, când deshid ochii, ceea ce văd mi se

pare atât de familiar încât simt cum călătoresc în timp, vreo 5 ani...

În fața mea, se află un băiat brunet, cu ochii căprui, cu tenul alb ca zăpada și cu o tunsoare așa, ca pe vremuri :D. E îmbrăcat exact așa cum l-am văzut eu ultima oară și are un zâmbet larg și foarte cald pe buze, zâmbet care e acompaniat de multe lacrimi care îi invadează fața...nu știu dacă sunt de tristeșe sau de bucurie dar știu că el nu s-a schimbat absolut deloc!

Cred că și vouă, la fel ca mie, vă este foarte cunoscut!E chiar el...nu pot să cred!Simt cum pe buzele mele apare un zâmbet maaare dar scurt...scurt pentru că este înlocuit foarte repede de lacrimi, lacrimi care il șterg dar care până la urmă nu fac decât să exprime și mai mult ceea ce vroia zâmbetul să spună!

Am stat amândoi timp de câteva minute bune, față în față, plângând, privindu-ne adânc în ochi...atât de adânc încât cred că am putut să pătrund până în cele mai ascunse gânduri ale lui și totuși...nu pot înțelege de una singură de ce a plecat... Eu, cel puțin, încep să retrăiesc acele momente...acel moment în care a venit lângă mine și mi-a spus că mă iubește dar trebuie să plece...acele momente în care stăteam plângând și așteptam un telefon de la el sau de la mama lui, sau atunci când am decis să îl uit și oricât de mult aș fi încercat , nu am reușit...ori cât de mult aș fi vrut să îl las să plece din inima mea, el a rămas tot acolo. Indiferent cu cine am încercat să îl înlocuiesc, inevitabil făceam comparația între ei doi și tot inevitabil, nimeni nu se ridica la înălțimea lui...am încercat cu disperare să mă țin tare și să demonstrez că mi-a trecut, dar nu am putut.În cele din urmă m-am dat bătută și am reușit să îl înlocuiesc...cariera mea a reușit să îmi dea sens vieții, un sens de care abia acum îmi dau seama că s-a construit în nevoia mea de a evada din amintirea lui. Toată carierea mea s-a ridicat pe ruinile iubirii pe care o purtam pentru el, toată cariera mea a ajuns să însemne un singur lucru: mormântul amintirilor mele legate de cel mai important băiat din viața mea.Toate melodiile pe care le-am realizat erau, într-un fel sau altul, ale lui..create pentru el.Și cât am mai încercat să lupt ca să îl pot uita...cât am încercat să îl înlocuiesc...defapt oricât aș mai fi încercat, era o luptă împortiva morilor de vând...

Fără să schițeze o mișcare, stă în fața mea, probabil pierdut în amintiri.

Eu...încep să mă întreb dacă nu ar fi cazul să mă trezesc...pentru că asta nu poate fi real...

După multe minute de liniște, zâmbetul de pe chipul lui dispare și dintr-odată simt cum mâna lui începe să îmi mângâie obrazul stâng...am închis ochii și m-am lăsat învăluită de mângâierea lui blândă care îmi ajunge până la inimă...

Vlad: Îmi pare rău...

Asta a reușit să îmi spună printre lacrimi...asta reușesc să aud în timp ce suspinele îmi invadează auzul. Încă nu pot să cred că îl pot simți, că îl pot auzi...Și totuși când mă conving că e real și că stă în fața mea, mă apropii de el și îl iau în brațe...de asta îmi era cel mai dor! Îmi era dor să îi simt bătăile inimii, să îl simt lângă mine.

Anca: De ce ai plecat Vlad?

Pot simți cum întrebarea mea îi sfâșie inima...pot simți că acel răspuns o să îl primesc cu greu... Și în loc de răspuns, m-a îndepărtat puțin de el iar apoi mi-a luat chipul în ambele mâini și și-a apropiat buzele de ale mele...Ei bine...o așa senzație chiar că nu am mai simțit niciodată! E o senzație de bucurie împletită cu o tristețe sfâșietoare...acel sărut are gustul dulce al bucuriei de a-l revedea dar în același timp și gustul amar al conștientizării că pentru a îl revedea, a trebuit să îl pierd...

♥Capitolul 24♥...acel sărut are gustul dulce al bucuriei de a-l revedea dar în același timp și gustul amar al conștientizării că pentru a îl revedea, a trebuit să îl pierd...

Anca: Dar...nu înțeleg...Emilian mi-a spus că aici mă așteaptă Alexandru...unde e?Vlad: Păi...da știu cine trebuia să te aștepte dar...adică chiar Alexandru te aștepta.Anca: Păi și s-a plictisit? De aia a plecat?

Doamne, vorbesc cu el ca și când ne-am fi văzut în fiecare zi...

Anca: Scuze, scuze că te-am luat așa tare dar...Vlad: Stai liniștită, oricum trebuie să îți spun...adică Alexandru nu a plecat, sub nicio formă nu s-a plictisit pentru că mai devreme cânta la chitara asta și acum stă aici și vorbește despre el, cu tine...Anca: What? M-ai pierdut....Vlad: Păi Alexandru...eram eu defapt...

Mi-a pierit zâmbetul de pe buze.

Anca: Cum adică? Nu poți fi tu, n-are cum!Vlad: Ba are...are legătură cu ceea ce s-a întâmplat în trecut...Anca: Păi ăla e urât, e bărbos și îmbrăcat la costum, tu...tu ești...ești exact contrarul lui.Vlad: Nu e chiar așa...Anca: Bine, să zicem că ești tu Alexandru, de unde numele?Vlad: Păi pe mine, în buletin și în certificatul de naștere, mă cheamă Stănescu Vlad Alexandru.Anca: Juri?? Păi și mie de ce nu mi-ai spus??Vlad: Când aș fi putut să îți spun, era ultimul lucru la care mă gândeam...acum dacă ți-aș fi spus, aș fi dat cu piciorul la acest moment frumos.Anca: Da...așa e...apropo...îmi spui și mie, de ce?Vlad: Da...dar nu aici...Anca: Dar unde?Vlad: Hai cu mine...

M-a luat de mână și am mers împreună în cealaltă cameră unde ne-am așezat pe două pernuțe care erau puse lângă bradul gigantic din cameră. Îmi dau seama că există pe acolo și un șemineu, în dreptul căruia ne aflăm, care emană o căldură extrem de plăcută exact în direcția noastră.

Vlad: Știu că am lipsit extrem de mult din viața ta și asta nu te-a afectat doar pe tine, ci și pe mine...știu, am pierdut extrem de multe când am plecat dar dacă nu plecam...Anca: Dar de ce ai plecat? Știu introducerea asta..treci direct la subiect...mi-au ajuns 5 ani, nu crezi?Vlad: Da...scuze...Îmi amintesc ziua aceea când ne-am întâlnit în parc cu tipul ăla pe care nu mai știu cum îl chema...a venit la tine și a început să își declare dragostea și chiar dacă știam că tu nu simți nimic pentru el, chiar dacă știam că el facea asta pentru ca avea probleme, am plecat...tu ai crezut că aceasta a fost cauza plecării mele dar defapt destinul a făcut ca eu, în urmă cu câteva zile să merg și să îmi fac niște analize de sânge, așa doar pentru o rutină la care eram obligat să asist din cauza problemelor din trecut. Când eu am plecat de acolo, m-a sunat asistenta să îmi spună că analizele sunt gata iar când am ajuns la spital și le-am deschis, am decis că e timpul să plec pentru că tu nu aveai de ce să treci prin ce urma să trec eu. Analizele îmi spuneau că sufăr de leucemie...când am auzit asta am știu clar că mă așteaptă o lungă perioadă de tratament și având în vedere că nu știam cât e de avansată boala, îmi era extrem de teamă să nu mor. Nu voriam sub nicio formă ca tu să treci prin asta...nu vroiam să suferi știind că o să mă pierzi definitiv, vroiam să rămâi cu gândul că sunt un nesimțit care a plecat pur și simplu și că merit să fiu uitat pentru ceea ce am făcut....Anca: Cum adică să te uit? Doamne! Cum ai putut să crezi asta? De ce ai plecat Vlad? De ce nu mi-ai spus??Vlad: Ți-am spus că nu vroiam să treci și tu prin acea perioadă cumplită...da, chiar am sperat că tu o să mă uiți pentru că riscam să nu te mai văd niciodată...oricum, ne-am reîntâlnit dintr-o pură întâmplare...Anca: Lasă că îmi povestești mai târziu cum de ne-am reîntâlnit...acum spune-mi ești bine??

Înainte să îmi dau seama, m-am ridicat în genunchi și l-am luat în brațe...:D da nici el nu s-a lăsat mai prejos, m-a strâns puternic în brațe chiar dacă nu s-a ridicat ca și mine...e prea prins în trecut:).

Vlad: Acum sunt bine...am făcut multe tratamente care până la urmă au dat roade și am reușit să scap de leucemie dar toate acestea au durat un an jumate iar apoi, încă un an a trebuit să fiu ținut sub control...da, riscam și să mor dar astea sunt deja detalii mult prea dureroase...Anca: Dar acum te rog mult de tot să mă lămurești, de ce nu ai vrut să fiu cu tine? De ce nu m-ai sunat sa imi spui ceva? măcar să îmi spui că ești bine sau ceva de genu ăsta?

♥Capitolul 25♥Anca: Dar acum te rog mult de tot să mă lămurești, de ce nu ai vrut să fiu cu tine? De ce nu m-ai sunat sa imi spui ceva? măcar să îmi spui că ești bine sau ceva de genu ăsta?

Vlad: Te-aș fi sunat dar mama mi-a șters numărul tău...nu știu....probabil într-un exces de furie, de tristețe...știu că mi-am lăsat telefonul acasă când am fost dus cu salvarea la spital pentru că mă simțeam rău și aveam o febră extrem de mare...mama nu mi-a spus ce a făcut, am aflat abia când mi-au adus telefonul la spital și am vrut să te sun pentru că aveam nevoie măcar de vocea ta, simțeam că nu o să mai pot lupta dacă nu o să te aud măcar puțin. Când am realizat că oricât de mult căutam numărul, era imposibil să îl găsesc, am întrebat-o pe mama ce s-a întâmplat cu numărul tău dar nu a vrut să îmi

spună nimic...am aflat tristul adevăr după mult timp, când scăpasem parțial de boală, mama a avut un exces de sinceritate și mi-a spus că l-a șters fără să își dea seama. Cred că îți dai seama că am simțit cum mi se termina viața când mi-am dat seama că era aproape imposibil să mai dau de tine vreodată...în tot acest timp am luptat cu leucemia datorită ție și a amintirilor tale...mi-am impus să nu mă mai îndrăgostesc de nimeni până când o să te revăd, până când o să reușesc să îți explic ce s-a întâmplat și așa am făcut. Am ajuns să îmi las barbă și păr lung, garderoba mea a rămas aceeași de când eram la liceu dar nu am mai îmbrăcat nici o pereche de blugi sau o bluză care să mă ajute să arat mai tânăr...am promis că până când o să te reîntâlnesc o să mă îmbrac doar la costum și o să mă străduiesc să îmi creez o afacere...așa am ajuns să deschid o casă de discuri pe care, în mai puțin de un an, am reușit să o fac extrem de cunoscută și unde și-au înregistrat albumele mulți cântăreți cunoscuți. De tine am auzit de curând când m-a sunat Emilian, unul dintre vechii mei prieteni, și mi-a propus să te ajut să înregistrezi un alt album pentru că vechiul contract cu casa de discuri expiră și ai vrea să o schimbi, evident că am fost încântat să ajut o voce despre care auzisem multe lucruri incredibile dar pe care nu am avut niciodată curajul să o ascult. Așa se face că am organizat acea cină la care tu ai venit împreună cu fratele tău...la început nu mi s-a părut nimic cunoscut la tine dar când ai venit la mine și m-ai rugat să am grijă de fratele tău...vocea ta mi-a trezit multe amintiri iar când Emilian a venit și mi-a spus că tu ești cea despre care vorbea și că te numești Anca Anghel, am înțeles exact cine ești și ce legătură ai avut cu viața mea...totuși, micuțul care stătea lângă mine îmi trezea multe semne de îngrijorare...nu l-am întrebat pe Emilian cine e dar când am văzut câtă grijă ai de el, eram ferm convins că nu e doar un simplu copil ba chiar copilul tău. Am fost foarte dezamăgit o bună bucată de timp...episodul cu acel miros puternic de portocale de la care ți s-a făcut rău, mi-a trezit din nou semne de întrebare...știam că ești tu dar când mi-am dat seama că ți-e rău de la mirosul portocalelor pe care tu odată le adorai, am început să am îndoieli. În ciuda faptului că ai leșinat, am continuat să mănânc portocale pentru că vroiam să îți atrag atenția, credeam că o să îți dai și tu seama cine sunt, dar nu a fost așa...Apoi ai venit să semnezi contractul și îmi amintesc că atunci când te-am întrebat „cine e micuțul?”, te-ai blocat și ai făcut niște ochi mari...atunci am înțeles că vocea mea a reușit să facă ceea ce eu nu am reușit preț de două ore, să îți atragă atenția. Când am plecat de la restaurant, l-am luat pe Emilian cu mine și am început să îi pun mii de întrebări despre tine, vroiam să mă conving că ești tu și că dacă o să mă reîntorc în viața ta, nu o să stric ceva. Vroiam să aflu dacă te-ai îndrăgostit, dacă ai pe cineva dar am rămas de-a dreptul șocat când Emilian mi-a spus că el nu te-a văzut cu nimeni de când vă cunoașteți (și vă cunoașteți de ceva timp), l-am întrebat și de ce ți s-a făcut rău și mi-a spus că de când te știe nu ai suportat mirosul portocalelor...ciudat dar asta nu m-a împiedicat să fac ceea ce vezi și tu, aici! Cam asta e povestea mea...tu cu ce te lauzi??

Eu...eu sunt pierdută undeva prin povestea lui care m-a capitvat complet...nu pot să cred că a refuzat ca eu să stau lângă el și chiar dacă acum îmi pot explica de ce a plecat, nu pot să iert toți anii în care am suferit, nu pot să iert ceea ce mi-a făcut...

Vlad: Anca?Anca: Ăăăă, da! Aici sunt!Vlad:....?Anca: Da...ăăăă, eu...eu nu mă laud cu nimic. Da, Emilian avea dreptate, nu am mai avut nicio relație serioasă de când tu ai plecat și tot de atunci nu mai pot să văd portocale în fața ochilor. Când ai plecat și ai lăsat patul ăla plin de coji de portocale, am adormit pe el și m-am trezit când m-a sunat mama ta și mi-a spus să te uit și să te uit că s-a terminat și nu are rost să sufăr eu ca o proastă și așa am făcut. M-am schimbat complet Vlad...i-am pus pe Andrada și Cristi să curețe totul și am încercat din răsputeri să te uit și pot să

spun că am reușit...Vlad: Ai reușit? Cum?Anca: Nu știu...asta simt acum.

Știu că am stricat cel mai frumos moment din viața mea dar pur și simplu nu mai pot sta acolo! Simt că nu o să pot ierta niciodată ceea ce s-a întâmplat în toți acești ani, simt că toți m-au mințit!Defapt nu știu ce mă doare mai tare, faptul că el a plecat, că mama lui ne-a mințit pe amândoi sau că era cât pe ce să moară fără ca eu să știu ceva...

♥Capitolul 26♥Defapt nu știu ce mă doare mai tare, faptul că el a plecat, că mama lui ne-a mințit pe amândoi sau că era cât pe ce să moară fără ca eu să știu ceva...

M-am ridicat de pe pernă și am început să fug, plângând și dărâmând tot ceea ce se afla în calea mea.Am ajuns în capătul scărilor care duc în living, sunt chiar în fața intrării și au o priveliște largă, jos unde toți stau acum și se uită la mine.Am început să alerg pe scări și m-am oprit în brațele Ioanei care parcă știa că asta urma să fac și s-a pus în fața scărilor. Plângând, m-am cuibărit în brațele Ioanei ca un copil mic:

Ioana: Anca, ce s-a întâmplat?Anca: V...V....Vlad...Ioana: Ce Vlad? Unde?Anca: Sus! Vlad! Vlad...Ioana: Care Vlad, Anca?Anca: Vlad! Vlad și atât! Acel Vlad...Ioana: Cum? Când?Anca: O poveste lungă...dar e aici și eu nu știu ce să fac!Ioana: Ce să faci? De ce plângi măi fată? Ce ți-a spus? Ce ți-a făcut?Anca: Nu...nu mi-a făcut nimic dar mi-a spus multe și eu nu pot...Ioana: Anca, hai puțin afară...trebuie să te calmezi...

Când Ioana m-a tras spre ea să mergem afară, am reușit să arunc o privire în capul scărilor și l-am văzut pe el, plângând și uitându-se umil la noi.

Am ieșit afară unde am putut să îi povestesc Ioanei ceea ce s-a întâmplat, ea, ca și mine, a rămas șocată!

Anca: Mă doare sufletul când știu prin câte a trecut și nu am putut fi lângă el dar mă enervează extem de mult că a plecat pur si simplu iar acum...acum s-a întors să îmi spună ceva ce până la urmă e oarecum irelevant văzând că a trecut atât de mult timp.Ioana: Da...îmi imaginez ceea ce simți dar pune-te puțin în locul lui...poate aici e vorba de Magia Crăciunul...mai știi când am venit în prima vacanță de la liceu, înapoi acasă? Mai știi că cel mai mult îți doreai să îl găsești pe Vlad iar noi nu făceam decât să îți agravăm situația în timp ce îți băgam pe gât diferiți băieți??Anca: Cum aș putea să uit?Ioana: Păi și acum nu îți mai doreai la fel? Nu îți doreai oarecum la fiecare Crăciun să îl regăsești?

Anca: Nu doare de Crăciun...și de ziua mea, și de Revelion...tot timpul...Ioana: Și acum ce ai făcut?Anca: L-am regăsit...Ioana: Și ce ai de gând să faci?Anca:....nu știu....Ioana: În primul rând încearcă să te oprești din plâns, da? Apoi...o să vezi tu ce îți spune inima să faci. Dar am un sfat...nu te pripi...nu lua decizii la nervi sau în momente ca acestea, încearcă să te gândești bine înainte să faci următorul pas!

Nu știu cât de mult contează ceea ce mi-a spus Ioana acum...știu că ar trebui să iau asta în considerare dar...acum nu mă gândesc la asta!Ce să fac? Mi-a fost dor de el dar...m-a rănit atât de mult...

Am intrat din nou în casă unde toți sunt încă în ceață după tot ceea ce s-a întâmplat.Vlad...nu îl mai văd pe aici dar îl văd pe Emilian și cred că are de dat niște explicații!

Anca: Auzi tu chiar crezi că eu nu am sentimente sau că eu nu sufăr? De ce nu mi-ai spus???Emilian: Ce? Despre Vlad?Anca: Nuuu....despre Moș Crăciun! De ce nu mi-ai spus că e doar o legendă?? Logic că e vorba de Vlad!!Emilian: Trebuia să fie o surpriză...Anca: Și încă ce surpriză! Ce să îți spun...am rămas extrem de surprinză când am aflat că a fost pe moarte iar eu am stat ca o fraieră, departe de el încercând să îl uit!Emilian: Și cu ce sunt eu de vină? Nici nu știam că tu și Vlad vă cunoașteți...eu pe el îl știu încă de dinainte să plece la Cluj dar nu aș fi ghicit niciodată că voi doi...Anca: Na poftim! Îl știai dinaintea mea și totuși...

Atunci am simțit o mână pe umărul meu și m-am întors cu suta la oră, crezând că e Vlad dar m-am înșelat...e o femeie pe care nu am mai văzut-o niciodată.

♥Capitolul 27♥Atunci am simțit o mână pe umărul meu și m-am întors cu suta la oră, crezând că e Vlad dar m-am înșelat...e o femeie pe care nu am mai văzut-o niciodată.

......: Anca? Tu ești Anca?Anca: Da, eu sunt Anca! De ce?Ioana: Anca, calmează-te!Anca: Sunt calmă...dar vreau să știu de ce!......: Pentru că am auzit multe despre tine...Anca: De unde?......: De la el...

Și a arătat înspre Vlad care stă lângă un brad împodobit și se uită la mine cu teamă...

Anca: Așa...păi cine sunteți și de ce mă abordați acum?......: Credeam că vocea mea o să îți spună ceva...mă numesc Doina și îmi pare rău...Anca: Și dumneavoastră vă pare rău? Ce aveți azi frate??Doina: Anca, nu știi cine sunt?Anca: De unde ar trebui să știu????

Vlad:....e mama...Anca: What?? Adică....adică din cauza dvs.nu am putut fi alături de Vlad?Doina: Cam așa e...și chiar îmi pare rău...Anca: Așa și alte scuze nu mai aveți? Pe bune...cum Doamne iartă-mă vi se pare așa ușor să ștergeți totul cu buretele? Doina: Nu ștergem totul cu buretele dar ar trebui să dai vina pe mine,nu pe el.Anca: Și ce vi se pare că fac? Îmi cer scuze că sunt nepoliticoasă dar nu am încotro...de ce ați făcut asta? Jur că acum o să înnebunesc, nu am înnebunit 5 ani de zile dar acum chiar că o iau razna, simt asta!Ioana: Anca, ce am vorbit mai devreme?Anca: Ioana, lasă-mă în pace! Vlad: Anca...eu sunt de vină...mie poți să îmi spui orice dar haide să vorbim în particular nu aici...Anca: Nu! Nu mai avem nimic de vorbit, am înțeles totul!Vlad: Și ce ai de gând să faci dacă ai înțeles totul?Anca: Nu știu...încă nu știu dar vreau să mă lăsați în pace, NU MAI POT!

Mi-am luat geaca de pe cuier, geanta de pe un scaun și am ieșit din casă mai ceva ca și un tzunami.Vlad....știu că nu se poate abține...tocmai de asta a și venit repede după mine, nici nu am trântit bine ușa că am și auzit-o deschizându-se înapoi. 

Vlad: Anca! Stai, te rog, nu pleca!Anca: Vlad, serios, am nevoie de o perioadă de timp...Vlad: Da, te înțeleg dar...totul e pentru tine...Anca: Apreciez gestul dar poate trebuia să îmi spui în particular, fără să faci tot tărăboiul ăsta...înțelege că au trecut 5 ani...Vlad: În care m-ai uitat, nu?Anca: Am încercat...Vlad: Și ai reușit? Anca: Parțial...Vlad: Anca, de ce minți? Anca: Nu mint! Tu ești cel care a plecat fără mortiv! Din cauza ta am suferit 5 ani de zile, tu știi ce înseamna 5 ani??? Tu știi că nu am mai avut O ZI, O SINGURĂ NENOROCITĂ DE ZI, bună??? Nu știi, nu? Nu ai de unde să știi...Vlad: Da, chiar nu am de unde să știu dar acum te întreb și eu ceva....tu crezi că eu am avut O SINGURĂ NENOROCITĂ DE ZI bună sau fericită? Știi care e problema? Tu nu înțelegi un lucru, cel mai important lucru, tu nu înțelegi că ai fost, ești și vei rămâne cel mai minunat lucru din viața mea, tu chiar nu înțelegi că mi-ai schimbat viața, nu înțelegi că datorită ție, trăiesc azi??Anca: Ba da, înțeleg și asta...înțeleg totul...eu sunt cea care înțelege absolut totul, tot ceea ce e de înțeles sau e neînțeles de toată lumea, eu înțeleg orice și pe oricine dar cine mama naibi mă înțelege pe mine??

Între timp m-am întors cu spatele și când am terminat ce aveam de spus, nu am mai auzit absolut nimic...liniștea s-a lăsat în mod surprinzător peste noi doi....

Asta cel puțin până când am văzut cum două mâini îmi acoperă privirea, capul îmi este lăsat ușor pe spate și tipul care mai devreme era în spatele meu, îmi șoptește acum la ureche:

Vlad: Eu te înțeleg, prostuț-o!

Și nu știu ce m-a apucat dar când mi-a dat drumul, m-am întors spre el, l-am privit adââânc în ochi iar apoi...

Anca: Prostuț-o hmmm?? Lasă că vezi tu ce face prostuța! Fugi cât mai poooți!!!

Și am început să alerg după el prin toată curtea!

Anca: Staaaaai să te prind! Om de zăpadă te fac!Vlad: Daaaa, dacă mă priiiinzi!!!Anca: Te prind, te prind, obosești tu până la urmă!!

Și uite așa, alergăm ca doi nebuni prin zăpadă, eu cu geanta după mine...adică era după mine că exact acum simt nevoia să o arunc, el abia dacă își mai poate ține căciula pe cap, a apucat-o cu amândouă mâinile ca să nu o ia vântul!

Anca: Vlaaaad!! Te mănânc dacă nu te oprești!Vlad: Zău? Păi cu așa amenințări, cui îi mai arde să se oprească??Anca: Na bun....știi ceva, eu am obosit...

M-am oprit în mijlocul curții, el continuă să alerge în jurul meu crezând că mă poate provoca, dar nu...nuuuu, nu răspund așa repede provocărilor!

Vlad: :)))))) Chiar ai obosit??Anca: Ție ce ți se pare?

Și când a observat că vorbesc serios, s-a oprit și a venit spre mine, încet, gata să mă ia în brațe.

Dar acum serios, trebuie să mă răzbun într-un fel sau altul, nu?

Da! Așa ziceam și eu!

Vlăduț, ține-te bine că „om de zăpadă te fac”!

Când a ajuns chiar foarte aproape de mine, l-am împins cât am putut de tare în zăpadă dar șmecherul m-a prins de mână și uita așa am căzut amândoi, unul peste altul, în zăpada aaaalbă și rrrrrece!

Anca: Na și acum ce ai rezolvat? Tu trebuia să fi în zăpadă, nu eu!Vlad: Știi ce am rezolvat? Adică chiar ți-ai făcut-o cu mâna ta!Anca: Aha...ce să-ți spun! Ce ai rezolvat, hăă?Vlad: Hmmm...am rezolvat ceva ce probabil nu aș fi putut rezolva muult timp de acum în colo...Anca: Ce anume???Vlad: Păi tu nu vezi ce poziție avem??Anca: :))) Deci tu asta urmăreai!!! Șmecherule!! Ești un porcușor șmecher! Na stai că îți arăt eu!!

M-am ridicat în forță de jos și am început să îl îngrop în zăpadă!

Vlad: Dapăi tu de astea faci? Na lasă că ies eu de aici!! Să vezi atuuunci răzbunare,

duuulce răzbunare!!Anca: Aha,...fix la asta mă gândesc eu acum, la răzbunarea ta! Na, mănâncă zăpadă!Vlad: Vaaaai ce îți fac când ies!! Anca, ține-teeee!!!

Bine...recunosc că l-am lăsat eu să iasă că altfel...băi dar a ieșit! și când a ieșit...ține-te Anca!!!!

Vlad: Na să văd, ce mai faci acum?Anca: Fuuuug!!

Am început să fugim din nou doar că de data asta, odată cu fuga noastră a început și să ningă! Și ninge cu niște fulgi enormi! Bine, nu cât casa dar nici prichindei și rapizi ci maaari și lenți! 

Anca: Wooow! Ningeee!!Vlad: Da, ninge dar tu tot nu scapi!Anca: Baaaa scap! Vrei să vezi??Vlad: Da, chiar vreau să văd!

M-am orpit la o distanță destul de mare de el, atât de mare încât am avut timp să fac un bulgăre de zăpadă și l-am ascuns la spate, înainte să ajungă el.

Anca: Na bun, fă-mi ce vrei tu!Vlad: Aaaa așa scapi?Anca: Da, te las să îmi faci ce vrei tu...

Știam eu ce vrea el să fac, dar nu merge chiar așa!

S-a apropiat de mine și era aproape, aroape să îmi dea un pupic dar extra-bulgărele meu a hotărât că ar fi cazul să îi strice surpriza și s-a băgat rapid între buzele lui și obrazul meu ceea ce a dus la un extra-pupic între extra-bulgărele meu și Vlăduțu drăguțu!!

Anca: :))))))) Ce zici??Vlad: Zic că te-ai ars! Rău de tot!Anca: Zici?Vlad: Zic! Te prind eu până la urmă, crede-mă!Anca: Dar de ce să mă prinzi, mă vezi fugind?Vlad: Deci nu vrei să ripostezi?Anca: Ce rost are? Deja mi-am făcut treaba!

♥Capitolul 28♥Anca: :))))))) Ce zici??Vlad: Zic că te-ai ars! Rău de tot!Anca: Zici?Vlad: Zic! Te prind eu până la urmă, crede-mă!Anca: Dar de ce să mă prinzi, mă vezi fugind?Vlad: Deci nu vrei să ripostezi?Anca: Ce rost are? Deja mi-am făcut datoria!Vlad: Bine...păi dacă tu ți-ai făcut datoria eu simt nevoia să îți mulțumesc și...să te rog,

uite, chiar te rog la propriu...

Frate, s-a pus în genunchi în fața mea!

Vlad: ...să vi înapoi în casă...sigur ți-e frig!

Mi-am lăsat privirea înspre el, apoi am ridicat-o din nou așa ca să par nehotărâtă dar în cele din urmă...

Anca: Știi...dacă mă gândesc mai bine chiar mi-e frig! Dar accept propunerea ta cu o condiție!Vlad: Care? Adică, orice!Anca: ;)) Păăăăi, euuuu vreaaauuuu....vreaaauuu...cea mai bună ciocolată caldă pe care o poți tu face!Vlad: Pe bune?? Păi atunci de ce mai suntem aici? Hai!!

E fericit ca și un copil...dar stai!

Anca: Vlad, stai!Vlad: Ce e?Anca: Geanta mea!Vlad: Unde e?Anca: Ups...Vlad: Ups?Anca: da...am scăpat-o pe aici pe undeva dar nu știu unde...Vlad: Nu-i nimic! Hai înauntru, trimitem pe cineva să se uite că noi suntem gheață!

L-am luat de mână și am intrat în casă...da, cred că vă imaginați ce fețe au făcut toooți când ne-au văzut, nu?

Anca: Ce e? Avem ceva pe față?Mara: Nu, sunteți leoarcă!Anca: Da...a durat ceva până am reușit să trec peste...:D Dar...în cele din urmă...na...vedeți și voi...Ioana: Adică voi vă țineți de mână?Anca: Da! Nu se vede bine până acolo?Ioana: Adică l-ai iertat în sfârșit!Anca: Nu....încă...nu..Ioana: Adică?Anca: Încă nu l-am iertat...până când nu îmi face cana aia maaaare de ciocolată caldă, eu nu îl iert!

Au izbucnit toți în râs și adevărul e că pot citi cu ochiul liber fericirea de pe chipurile lor! Dar eu ce să mai spun? Adică am reușit să șterg totul în câteva minute de alergat prin zăpadă! Poate Ioana avea dreptate...Magia Crăciunului...

Anca: Vlad? Vlad: Daa!! Aici sunt, în bucătărie!Anca: Mamăăă ce bine îți stă cu șorțulețul ăla!Vlad: Vezi? Și știi ce?Anca: Ce?

Vlad: Uite...adică nu, închide ochii!Anca: Bine...dar să nu îmi dai cu ceva pe față, bine?Vlad: :)) Oare cum de mi-a scăpat ideea asta??Anca: Hai, hai...nu fii...Vlad: :)) 

Stau cu ochii închiși de ceva vreme și adevărul e că simt eu ceva...adică nu știu ce simt, lucrează așa de delicat...

Vlad: Gata! Poți să îi deschizi!Anca: Da? Ia să văd! Ce mi-ai făcut?Vlad: Uite, e acolo o oglindă!

Am mers eu prima dar el a venit în spatele meu...nu am vrut să privesc oglinda până când am ajuns în fața ei și când am ajuns, pur și simplu am simțit un fior extrem de plăcut prin tot corpul! El are pe el un șorțuleț drăguț de tot cu inimioare pe fundal și în centru cu chipul lui Mickey Mouse iar eu...eu acum am pe mine un șorțuleț cu inimioare pe fundal și în centru cu chipul lui Minnie Mouse!! 

Vlad: Vezi...știam eu că până la urmă îți vine și mai știam că până la urmă o să reușești să îl porți în același timp cu mine!Anca: Știi...există momente în care rămân fără cuvinte iar acesta este unul dintre ele!Vlad: Și asta nu e chiar tot...uite, după ce bei ciocolata asta caldă în care am pus cel mai minunat ingredient din toată bucătăria asta (o să te las să îl ghicești tu!), o să mergem puțin pe aici prin camere pentru că vreau să îți arat ceva!

Bine...abia așteeept să văd ce a mai făcut!

Între timp ne-am așezat la masă lăsând petrecerea pentru ceilalți, și am savurat împreună ciocolata aceea caldă în care, mai mult ca sigur, îngredientul secret e tot dorul și toata iubirea pe care o avea dar încă o mai are, pentru mine!

Anca: Chiar ți-ai dat silința să iasă cea mai bună ciocolată! Mulțumesc!

Bine ceea ce am făcut nu a fost intenționat!:DEu i-am dat un pupic pe obraz în semn de mulțumire dar când mi-am reluat poziția mi-am dat seama că i-am lăsat o amprentă foarte frumoasă pe obraz, una care seamănă cu buzele mele dar care are o textură intensă de ciocolată! ;))

Anca: Uuuups!!Vlad: Iar ups?Anca: Daaa...:DVlad: De ce?Anca: Acum mergi tu să te uiți în oglindă, eu nu mai vin!

Și se duce spre oglindă....și când vede...bine, nu face nimic înafară de a zâmbi dar presimt că nu scap așa ușor...

Vlad: Na să știi că eu nu mă mai șterg pe obrazul ăsta! Îmi stă bine, nu?Anca: Adevărul e că...forma buzelor mele...e atât, dar ATÂÂT de perfectă încât le stă bine oriunde!

S-a înroșit toot la față, ca pe vremuri, (semn că nu s-a schimbat chiar atât de mult, ceea ce EU ADOOR) dar apoi a venit spre mine și a încercat să mă gâdile...

Anca: Bine, bine, poți să încerci daaaar...eu personal nu aș face asta având în vedere cât e de populată casa!Vlad: Adică?Anca: Adică să vezi ce reacție am eu când cineva îmi atinge punctele gâdilicioase :)) (ce cuvânt, ce cuvânt!!).Vlad: Deci tu zici să o lasăm pe altă dată,nu?Anca: Eu zic că da..Vlad: Păi atunci...oricum nu scapi dar mai bine mergem să facem un tur al camerelor, nu?Anca: Daaaa, chiar așa, uitasem! Păi ce mai așteptăm?Vlad: Ne dăm șorțurile jos?Anca: NU!! Îmi plac prea mult, ne sta asa biiine!!!

Pe bune, eu cred că nu mai dau niciodată șorțul ăla jos!În fine, am luat-o pe o scară din spate (nu am mers la cea din față că nu vrem să atragem atenția) și am ajuns pe același hol pe care mă dusese mai devreme Emilian.

Vlad: Bine...hai să începem de aici...

Prima ușă care duce spre un dormitor...ei bine, totul normal, nu? Da...asta până când a deschis ușa și am realizat ce se ascundea în spatele ei...

♥Capitolul 29♥Prima ușă care duce spre un dormitor...ei bine, totul normal, nu? Da...asta până când a deschis ușa și am realizat ce se ascundea în spatele ei...Nu vă speriați! Nu e nimic macabru, gen film horro, e ceva extrem de surprinzător, ceva super-drăguț la care nici măcar nu mă puteam aștepta!

În camera aceea se află un pat de două persoane înconjurat de 2 noptiere, 2 preșuri pe podea în formă de inimi și o măsuță pe care se află un televizor...bine mai e și plină de decorațiuni, flori, ursuleți gigantici de pluș, postere și alte lucruri drăguțe dar ceea ce m-a surprins în adevăratul sens al cuvântului sunt cele două perechi de papuci de casă, una de o parte a patului, cealaltă pereche pe partea cealaltă, sunt identice dar au mărimi diferite...apoi pe fiecare cuier (cuiere care, la fel ca noptierele, erau două, unul de o parte, altul de cealaltă parte) se află câte un palton de baie, unul de fete, celălalt de băieți dar ambele pe gustul meu :).Aaaa da, era să uit...nu știu cum sau de unde are poză cu mine dar pe noptiere se află câte o cană și una are chipul meu, cealaltă chipul lui imprimate pe ele...

Vlad: Dacă o să mergi să probezi papucii, sunt sigur că îți vin, la fel și palonul de baie...tot ce e aici a fost neutilizabil..eu nu am vrut să stau în această cameră, singur...e creeată pentru doi :D. Dar...hai, mai avem de văzut ceva!

Bine...asta a fost ciudat...mergem mai departe!Am ajuns în fața altei uși închise, oare la ce să mă aștept când o va deschide?

Vlad: Ești pregătită?Anca: Da...

Și deschide ușa...și...wow!Bine...dacă aia a fost ciudat, stai să vezi cum e asta!Camera e...e...e...Doamne că nici nu îmi mai găsesc cuvintele!Camera sunt defapt eu!Adică pe pereți....Adică pereții sunt vopsiți ca mine!Nu! Defapt eu sunt pe pereți!

!!Stai încet!! 

Știți ce e un tapet, nu? Ala ce se pune pe pereți să nu te mai obosești cu zugrăvitul...ei bine, cam asta credeam că e, un tapet cu 2 poze de-ale mele dar....nu! Când m-am apropiat am realizat că ceea ce credeam eu e departe de adevăr și asta pentru că ceea ce se află pe pereți sunt 2 picturi cu chipul meu, una pe 2 pereți, una pe ceilalți 2!!

Anca: Ce-i asta Vlad?Vlad: Știi...atunci când am cumpărat această casă, am vrut să conțină ceva special...așa că într-o zi am chemat câțiva prieteni care m-au ajutat să fac asta.Anca: Adică tu ai pictat asta?Vlad: Da...parțial, ei m-au ajutat mult.Anca: Nu pot să cred...eu care credeam că m-ai uitat, că m-ai înlocuit...defapt...eu sunt cea care te-a uitat...Vlad: Adică?Anca: Te-am renegat. O perioadă de timp nici măcar nu am vrut să îmi amintesc că tu mai exiști...Vlad: Știu..într-o perioadă de timp îmi doream și eu să nu mai exist.Anca: Nu vorbi prostii! Tu vezi ce ai făcut pentru mine? Adică chiar dacă nu știai dacă eu o să mai apar în viața ta, tu ai făcut toate astea, esti incredibil!Vlad: Ei incredibil...

......: Vlaaaaad!!! Ancaaaa!!

Vlad: Cred că ne cheamă.Anca: Am auzit și eu! Hai să vedem ce e...

Am coborât amândoi în fugă jos crezând că s-a întâmplat ceva dar defapt cea care ne-a strigat era mama lui Vlad care de cum l-a văzut, i-a șoptit ceva la ureche și apoi au dispărut amândoi fără să îmi dau seama unde sau de ce...

Anca: Ce s-a întâmplat?Ioana: Nu știu...dintr-odată a început să vă strige fără motiv...Anca: Are ea motiv...stai liniștită!Ioana: Șiii...vreau detalii!!Anca: Detalii? Ce detalii? Băiatul ăsta era ferm convins că o să mă întorc...Ioana: Adică?Anca: De-ai știi ce are în cameră....Ioana: Zi! Anca: Pe pereții unuei camere sunt 2 picturi cu mine...picturi direct pe perete, superbe, nu alta!

S-a blocat, a bulbucat ochii iar apoi a început să se bâlbâie:

Ioana: C-c-ce?? A-adică....c-c-um??Anca: Așa...hai că te duc să vezi...vi?Ioana:D-d-da!

Da...nici n-am apucat să urcăm prima treaptă că ne-a și luat Emilian în primire și ne-a grăbit pe toți să urcăm undeva sus...

Anca: Unde mergem?Emilian: pe acoperiș!Anca: pe ce? acoperiș???Emilian: Da!Anca: De ce? Emilian: Ca să se vadă mai bine!Anca: Ce?Emilian: Da ce pui atâtea întrebări? Crezi că eu știu?Anca: No ho nu te ambala așa!

Bine...am urcat într-un final pe...acoperiș (nu e acoperișul normal, în cădere ci are o porțiune dreaptă, gen balcon...acolo suntem noi :D)! Doamneee, mi-e un rău de înălțime!!

Anca: Băi, dacă o să cad în cap, te mănânc!Emilian: Daaa, numai tu o să cazi, în mod special! :))Anca: Bă nu mai râde!Emilian: Deci să nu îmi spui că ți rău de înălțime! :)))Anca: Așa și ce ți se pare așa amuzant??Emilian: Ție ți rău de înălțime?? Ditamai starul?Anca: Da mă, mi-e rău de înălțime!Emilian: Nu pooot să cred! Vlaaaadeee, ce faci măăăi?? Vrei să vomite pe mine??

De jos se aude Vlad:

Vlad: Cineeee??Emilian: Cum cine?? Prințesa pop!Anca: Cât îți dau una la gene....Emilian: La gene?Anca: Daaa...la gene, da nu la ochi...mai jos, muuult mai jos!Emilian: Adică alea care se transmit?Anca: Exact!Vlad: Bă și eu m-am prins înaintea ta :))!! Anca: Vezi? Îți fac familia omletă dacă mai mă ironizezi!Emilian: Da eu te-am ironizat? Da de unde! Doar știi că ești prietena mea!Anca: Așa și? Crezi că mă poate împiedica cineva?Emilian: Da!Anca: Cine?Emilian: Asta!

Mi-a întors capul spre curte de unde au început să se înalțe vreo 5 lampioane aprinse care se văd demențial de aici de sus! Apoi...când deja au trecut de noi, lumina lor a reușit

să ajungă pe pămână unde am putut să citesc câteva litere confecționate din ceva flori, cred, care sună cam așa „Mă ierți?”...

=Ziua următoare=

L-am iertat? Nu l-am iertat?Știu că asta vă întrebați dar o să vă spun ceva și vă las să deduceți voi: Azi, eu și Vlad o să mergem la munte!!! Dar nu înainte să trecem pe la o casă de copii unde eu fac donații de cel puțin 3 ani. Acolo mergem să ducem jucării, hăinuțe și mâncare copiilor care nu au avut aceeași soartă ca și noi, adică nu beneficiază de părinți, ceea ce e trist, foarte trist :(.

Trebuie să ajungă...o să mergem cu amândouă mașinile pentru că nu mergem numai noi doi (chiar dacă ar fi fost frumos) ci mergem împreună cu familiile...

Acum stau în fața casei și îl aștept...e frig dar nu știe unde să vină și chiar dacă îl ghidez și la telefon, mi-e să nu confunde casele așa că îl aștept...

Din fericire nu a durat mai mult de 8 minute, a ajuns și i-a lăsat pe ai lui să coboare primii, eu i-am ghidat unde să meargă iar apoi, cu tupeu, i-am deschis ușa și m-am pus în fața ei așteptând o reacție de la el.

Vlad: Ce faci dulceață?Anca: Ei uite bine...mă bronzam și eu puțin...Vlad: Așa din picioare?Anca: Da ce are? Vreau să mă prindă soarele ăsta peste tot...chiar și în vârful capului! 

Iese din mașină, o închide iar apoi se întoarce spre mine:

Vlad: Deci te bronzezi nu?Anca: Da!Vlad: Păi nu te bronzezi bine, uite așa trebuie să stai când te bronzezi!

Mamăăă ce rece a fost asta!! Porcușorul meu și-a luat revanșa! Nu pot să cred!!Dintr-o dată m-am văzut pe jos, prin zăpadă, el lângă mine...

Vlad: Na...vezi? Acum poți face și îngerași de zăpadă! Anca: Vlaaaad!! Vaaai ce noroc ai că mi-e frig!Vlad: Că altfel?Anca: Lasă...laaasă...mergem noi la munte...ingerași de zăpadă zici?Vlad: Daaa! Hai să vedem al cui iese mai frumos!Anca: Crezi că mai are rost să îi comparăm? Adică nu e destul de clar că al meu e cel mai reușit?Vlad: Ba da...dar oricum vreau să încerc măcar să mă apropii de înălțimea ta...Anca: Hai mă că eu glumeam!Vlad: Eu nu!

Mi-a fost dooor de el! Dar...s-a schimbat, mult. Nu mai e un tip super-timid cum era înainte, acum e un tip super drăguț, romantic și cel mai frumos din lume!Adevărul e că amândoi îngerașii au ieșit la fel...era logic, adică...cine ne poate compara?

În cele din urmă, după ce am băut câte o cană ce ciocolată caldă cu scorțișoară, am îmbarcat bagajele în mașină și ne-am pus pe drum!Eu și Vlad conducem mașinile care sunt full! Toata lumea râde, toți sunt bine dispuși! Se simte că a venit Crăciunul!Eu una abia astept să ajungem la stațiune...deja mi-e foarte dor de Vlad! Chiar trebuie să recuperăm tot ceea ce am pierdut, tot timpul pe care l-am petrecut departe unul de altul!

Uneori mi se pare că sunt prea indecisă...dacă m-ar întreba cineva ce simt cu adevărat pentru el, nu aș ști să răspund...ceea ce simt e ceva atât de puternic încât nu îmi pot da seama dacă e de bine sau de rău.Mi-e frică să nu fie doar o perioadă de timp....mi-e frică să nu îl pierd din nou!Chiar azi noapte am avut un vis urât, foarte urât...se făcea că Vlad era într-un loc pe care nu pot să îl descriu, era ceva abstract dar eu îl priveam de la distanță în timp ce în spatele meu se auzeau oameni vorbind despre noi: ”Nu pot să cred că s-a întâmplat din nou...ăsta e un semn, trebuie să îi trezească câteva semne de întrebare Ancăi” „Și eu cred că i-a ajuns, mi-e frică pentru ea, mie frică pentru ei chiar dacă el nu mai are cale de întoarcere...”„Da...chiar nu meritau asta, au trecut prin atâtea...uită-te și tu la ea, e terminată, e mai mult ca o fantomă, trece pe lângă noi privindu-ne iar privirea ei reușește să părtundă prin trupurile noastre, mi-e milă de ea...mi-e milă de sora mea!”

♥Capitolul 30♥Dar asta e...se spune ca visele trec cu nopțile și defapt cele care conteaza sunt visurile, visurile noastre legate de ceea ce vrem să facem, să devenit...aici pot spune că tot ceea ce am visat s-a îndeplinit și o să țin chiar și cu dinții de tot ceea ce îmi aparține acum!

Am ajuns în jumate de oră la casa de copii despre care vorbeam mai devreme. Ne-au întâmpinat îngrijitoarele și am reușit să le înmânăm cadourile fără să mai putem sta pentru a vedea reacția copiilor, oricum sunt sigură că va fi una explozivă, ca de obicei!Mă bucur atât de mult să îi pot ajuta pe ceilalți acum când am de unde! Mi se pare un gest extrem de egoist să fii bogat, să ai de toate și să le ții numai pentru tine! Nu o să fac asta niciodată! În ochii mei, cei săraci sunt cei care contează!

Bine, ne-am continuat drumul liniștiți făcând câte o pauză ici-colo ca să ne mai dezmorțim, timp în care am stat cu Vlad...puteam face altceva?

Daaar în cele din urmă, după un drum luung, am ajuns și noi la destinație!Aici totul e alb, complet alb și ninge cu fulgi maaari, exact ca în povești!În cabana unde ne vom caza noi, este clar că focul arde de ceva vreme pentru că din horn iese un fum gros și puternic.Am luat fiecare câte un bagaj în timp ce Vlad s-a dus la recepție și a cerut cheile cabanelor (sunt vreo 4 închiriate numai pentru noi). Fiecare cabană are parter+etajul 1 și în fiecare ne așteaptă câte un brad neîmpodobit alături de accesoriile necesare împodobirii lui! Evident că i-am lăsat pe toți și am plecat, împreună cu Vlad, la cabana noastră (eu stau cu Vlad, mama cu Emanuel/Manu și Daniel, Ioana cu Andrei și părinții lui Vlad, adică Doina și Eduard). Se anunță un Crăciun incredibil! Aici o să petrecem defapt și Crăciunul și revelionul, totul împreună așa cum nu a fost niciodată dar cum tânjeam să fie mereu!

Evident că fiecare cabană mai are și baie și bucătărie separată, totul dotat ca la carte, nu degeaba sunt de 5 stele! :DȘi având în vedere că și a noastră are bucătărie proprie, unde credeți că a intrat prima dată, Vlad?Bingo! La bucătărie! De ce? Păi o să aflăm împreună că nici eu nu m-am prins încă...

Anca: Pe bune? Adică pentru tine cel mai important loc din casă e bucătăria?Vlad: Acum da...Anca: Doar acum?Vlad: Și în alte situații asemănătoare...Anca: Adică?Vlad: Adică după ce am condus amândoi ore bune, cred că merităm un răsfăț, nu? În timp ce împodobim bradul...primul brad pe care îl împodobim împreună...Anca: Aha...păi și la ce răsfăț te-ai gândit?Vlad: Hmmm...m-am gândit la...dar știi ce, o să vezi!Anca: Surpriză?Vlad: Daaa!Anca: Perfect, atunci te las, nu vreau să stric ceva...știi tu că eu și bucătăria...nu suntem o combinație prea reușită :D! Eu merg să mă ocup de ceea ce îmi iese cel mai bine, muzica!

Așa că l-am lăsat cu oalele lui de care se pare că îi e chiar drag...eu nu văd nimic impresionant la un aragaz și niște oale, nu mă pasionează deloc chiar dacă, trebuie să recunosc că sunt o gurmandă înnăscută, mănânc orice, aproape oricând pentru că, așa cum știe toată lumea, trebuie să fim moderați și eu nu fac excepție! Totul se face cu moderație, chiar dacă e Crăciun! Nu am chef să ajung pe la spitale, în cea mai importantă sărbătoare a anului, pentru nu știu ce intoxicație alimentară!După cum spuneam, dacă lui îi place bucătăria și mie nu îmi place, e combinația perfectă! NU știu de ce lumea e atât de încuiată și toți vorbesc despre „locul femei=la cratiță”...mie mi se pare cea mai mare prostie a universului! E ca și cum tai aripile cuiva! Cum poți să egalez femeia cu bucătăria? Adică o femeie nu are dreptul să se realizeze pe planul carierei? Eu nu aș putea niciodată să mă vă stând acasă, având grijă de casă, de copii și de soțul meu, nu pot domle! Nu pot! Eu sunt o fire liberă! Da, când e cazul mai gătesc și eu câte ceva pentru că îmi place să mănânc sănătos și decât să dau fuga la un fast-food, prefer să îmi fierb două ouă și doi cremwurști sau ceva de genul dar niciodată nu o să îmi înlocuiesc libertatea de a face ceea ce îmi place cu monotonia la care acceptă să fie supuse majoritatea femeilor și anume, să stea închise în casă, să facă curat și să gătească...bleah!! Nu îmi place deloc ideea!Nu știu de ce lumea asta nebună a făcut în așa fel încât fiecare dintre noi să fie catalogat cu ceva...ca și o jucărie căreia i se pune, din fabrică, o foaie de instrucțiuni doar cu ceea ce are voie să facă, nimic altceva! De ce noi ca femei am fost catalogate încă din antichitate ca și sexul slab? Adică noi suntem apreciate doar pentru formele corpului nostru? Păi nu frate pentru că dacă eu îmi pun ceva în cap, orice ar fi, fac mult mai bine decât un bărbat care cică e sexul tare care poate face orice! Da, recunosc că nu pot să ridic 15 kg și nici nu mă obosesc cu asta dar sincer, nu cred că unu slăbănog care nu a făcut în viața lui sală, e în stare să facă asta, oricât de bărbat ar fi!

Și dacă tot am ajuns la subiectul ăsta pe care nu l-am abordat niciodată, mai există ceva, legat de femei, care mă intrigă la maxim!Nu pot să înțeleg de ce unele chiar se complac cu situație asta! Îmi vine să mă urc pe pereți și să strig la fel ca Tarzan când îmi dau seama că sunt foarte puține cazuri în care ele, ca femei își dau seama că nu au cum să îi schimbe și atunci decid ele să plece!Nu îmi pot dat seama de ce sau din ce motiv, un bărbat are dreptul să lovească o femeie, să o bată cu brutalitate uneori chiar în fața copiilor, să o maltrateze, să o jignască și să o trateze ca și când ar fi servitoarea lui sau ceva inferior lui!De ce nimeni nu face nimic în privința asta? De ce lumea nu are curaj să recunoască ceea ce se întâmplă în jurul nostru!Eu una chiar mi-am propus să fac o campanie în privința asta pentru că violența în familie e cel mai crud lucru care se poate întâmpla într-o societate despre care toți spun că e emancipată!Eu, ca femeie și ca viitoare soție și probabil mamă, mă pun în situația aceea în care soțul meu ar avea tupeul să ridice mâna asupra mea, DOAR SĂ O RIDICE! Păi voi vă dați seama ce aș fi în stare să fac? Și dacă aș avea 20 de copii eu nu aș sta cu el, pentru că da, marea majoritate spun că suportă totul pentru copii dar eu mă întreb, oare nu e o prostie? Adică da, logic că e o prostie! Copii pleacă oameni buni, pleacă și ne lasă singurei, să ne descurcăm pe cont propriu așa cum facem o viață întreagă! În aceste condiții, vă întreb, merită să îți distrugi viața pentru un copil despre care nu știi ceea ce o să devină, ceea ce o să facă și care până la urmă o să aibe o viață de rahat având în vedere copilăria lui?Nu pot să înțeleg....nu pot să cred că încă mai există persoane atât de inconștiente...nu pot!

Vlad: Doamne ce muzică superbă! Uite aici și surpriza! E toată a ta!

♥Capitolul 31♥Vlad: Uite aici și surpriza! E toată a ta!

În timp ce mă certam cu gândurile mele, am pornit laptop-ul și am pus colinde, naționale și internaționale pentru că a venit timpul lor!Vlad a terminat și el treaba cu bucătăria și mi-a adus surpriza despre care am auzit atâtea! Știți ce e?Vă spun eu!E o cană extra mare cu ciocolată caldă, scorțișoară, muuultă frișcă și fulgi de ciocolată albă și neagră!Pe lângă faptul că arată de vis, mai e și buuuună răăăău de tot!!!

Anca: Deci tu chiar ai talent!Vlad: Pentru tine...adică, ce nu am eu pentru tine?Anca: Încă nu știu dacă ai tot ce vreau eu dar până acum pot spune că ai reușit să mă cucerești cu ciocolată asta! E ATÂT de bună!!!Vlad: Muțumesc pentru compliment! Ești o dulceață!

Și lăsându-ne în voia muzicii am început să împodobim bradul care a ieșit extrem de

reușit! E în nuanțe de albastru închis și roșu aprins, o combinațe care mie îmi place la nebunie!Are globuri mari, rotunde, tip spirală, decorate cu peisaje de iarnă! E genial, totul! Până și instalația are luminițe albastre, roșii și galbene (pentru mai multă lumină :D)!

Anca: Hai că am făcut o treabă bună!Vlad: Să știi! Anca: Auzi...mie îmi cam fac scandal...intestinele ;))Vlad: Păi acum că te aud pe tine, mă ia și pe mine foamea! Anca: E deja ora 18...cred că e gata masa, nu?Vlad: Ne-au promis o cină de Crăciun deci o să fie gata când vrem noi!

Și a fost cea mai memorabilă cină de Crăciun pe care am avut-o vreodată!Colindele au încălzit atmosfera, râsetele și buna dispoziție nu au lipsit iar bucatele servite au fost de o bunătate rară! Nu o să îmi pară niciodată rău că am ales locul acesta pentru a ne petrece Crăciunul și Revelioul, oamenii ăștia chiar știu să te facă să te simți special!

Anca: Acum....acum mi-e sooomn!Ioana: Să știi că și mie. Am avut o zi plină...parcă nici nu a fost ziua de Crăciun...Anca: Nu, să știi...eu m-am simțit ca in ziua de Ajun..Crăciunul începe cu adevărat mâine!Mara: Daaa, cam așa e! Și nouă ne e somnic așa că eu propun să mai cântăm o colindă și să ne băgăm la somn!

Zis și făcut! „O ce veste minunată” a început să își facă loc pe buzele noastre, așa s-a încheiat o seară superbă, o cină de poveste!

Ceea ce a urmat a fost și mai magic...

Eu și Vlad am plecat ultimii din camera de unde am luat masa, am lăsat totul în ordine și ne-am îndreptat spre căbănuța noastră!Lăsasem muzica pornită iar bradul luminea camera de când l-am împodobit, totul a rămas așa cum am lăsat noi, totul intact și MAGIC!

Ceea ce simt acum mă împinge să merg departe, atât de departe încât mă apucă o ușoară teamă dar nu mă poate opri, nimic nu mă poate opri!După ce am intrat în cameră, Vlad și-a întins mâna să aprindă lumina dar din reflex, l-am oprit...i-am prins mâna de deasupra cotului și am strâns-o ușor, apoi l-am privit adânc în ochi pentru a îi da de înțeles din ce motiv am intrat în toată această ecuație...și...a înțeles!

Totul a venit apoi de la sine....brațele lui s-a încolăcit în jurul meu iar ale mele l-au cuprins în întregime. Un sărut lung a luat locul vorbelor noastre și zâmbele lungi și profunde au reușit să exprime fericirea pe care o simțim, amândoi.

Lumina aceea relaxantă, acompaniată de muzica lejeră au redat în mod special o atmosferă romantică, o atmosferă de vis în care am intrat imediat. 

Covorul pufos, moale și gros de pe parchetul cald al camerei încălzite de un șemineu mare, a devenit într-un mod natural, locul nostru. Hainele erau singurele obstacole din calea noastră...haine care până la urmă au fost înlocuite de miliarde de săruturi calde, dulci, profunde...

Tot ceea ce poate fi mai magic într-un cuplu, s-a întâmplat acum, între noi doi, într-un loc minunat, într-o atmosferă MAGICĂ!

-Dimineață-

Vlad: Îngeraaaș, mai dormi?

M-am trezit în timp ce vocea lui Vlad îmi mângâia auzul, ceea ce a făcut loc unui zâmbet larg pe buzele mele.Mă simt minunat! Corpul meu e regenerat în întregime, simt o senzație de care îmi era dor, extrem de dor...senzația aceea a fluturașilor care zburdă prin stomacul meu!

Anca: Unde ești? Mi-e lene să îmi deschid ochii!Vlad: Hai măi! Mie mi-e dooor de ochii tăi!Anca: Ești un bandit!Vlad: Hai te rooog!Anca: Bine, bine...dar trebuie să îmi dai ceva bun dacă deschid ochii!Vlad: De acord!

Am deschis ochii...mă aflu tot pe covorul de pe podea, căldura din șemineu îmi mângâie tot corpul dar el nu e lângă mine...

Anca: Unde ești??

Atunci am simțit o adiere venită din spatele meu și apoi un sărut a răsărit în vârful nasului meu!

Anca: Aici erai! Nu ți frig?Vlad: Nu...ție?Anca: Nici mie...cum de?Vlad: Păăăi...uită-te să vezi...

♥Capitolul 32♥Anca: Aici erai! Nu ți frig?Vlad: Nu...ție?Anca: Nici mie...cum de?Vlad: Păăăi...uită-te să vezi...

Mi-a ridicat cu chiu cu vai capul iar pe mine am zărit o pătură groasă dar foarte moale și pufoasă iar el...el e îmbrăcat gros!

Anca: Dar de ce ești îmbrăcat așa gros?Vlad: Păi tu crezi că focul s-a aprins singur?Anca: Nu? Adică nu a venit Moș Crăciun să îl aprindă?Vlad: Moșul? Nu a venit...trebuia să vină??Anca: Daaaa! Am vorbit cu el să vină! Vai ce adormit e! Dar...se pare că azi tu ești Moșul meu!Vlad: Dar doar azi! 

Anca: De ce?Vlad: Păi Moșul e bătrân, eu nu!Anca: Of, amețitule! Moșule! :DVlad: Doamne cât ești de dulce!

A venit spre mine și mi-a dat cel mai dulce și pasional sărut, mai dulce decât mierea!

Anca: Azi ieșim pe pârtie, nu??Vlad: Da, ieșim pe pârtieee!Anca: Dar tu știi să schiezi?Vlad: Nu...dar tu?Anca: Nu...dar învățăm!

Daaa, am învățat la greu!Cred că am căzut de 20 de ori în 10 minute și de fiecare dat l-am tras pe Vlad după mine. Când am reușit să mă stabilizez, a început el! El cădea ținând-se de mine, eu îl urmam!Am ajuns în cabană vineți ca după o partidă de box, dar fericiți că ÎN SFÂRȘIT am învățat să schiem!!

-Luni, 31.12, ora 23:00-

Anca: Mai e o oră! O singura oră!Vlad: Da, mai e o oră și trecem în noul an!Ioana: Voi ce vă doriți pentru noul an?Mara: Eu îmi doresc sănătate pentru toată familia noastră!Andrei: Eu nu vreau nimic, am deja tot ceea ce îmi doream! O am pe Ioana, vă am pe voi și să știi că încă nu am uitat!

Și-a ridicat ochii spre mine, apoi s-a ridicat în picioare și acum e în fața mea făcând-mi semn să mă ridic.

Anca: Ce nu ai uitat?Andrei: Nu am uitat că tot ceea ce am acum e datorită ție! Dacă nu erai tu nici eu, nici Ioana nu aveam curajul să spunem ce simțim...tocmai de aceea, asta e pentru tine!

A scos din buzunar un glob de cristal în inteiorului căruia se află un îngeraș întins pe zăpadă, care cântă și peste care ninge!

Anca: Doamne ce frumos e! E chiar pentru mine??Andrei: Da, e pentru tine din partea noastră! Știu că trebuia să ți-l dăm de Crăciun dar pentru noi toți tu ești un îngeraș oricând, nu doar de Crăciun, am dreptate family??Toți membrii familiei: Daaa!!Anca: Vă muțumesc! Chiar m-ați emoționat!Ioana: Oof, titirez! Hai, spune-ne ce îți dorești tu de la noul an?Anca: Eu...eu sunt de-acord cu Andrei, nu îmi doresc nimic altceva, tot ceea ce mi-am dorit 5 ani s-a îndeplinit acest an și asta mă face mai mult decât fericită, împlinită! Dar tu soro, ce îți dorești?Ioana: Eu...eu îmi doresc un bebe!Andrei: Pe bune?Ioana: Da!Andrei: Atunci avem treabă :D!Ioana: Și încă câtă treabă :)) dar voi, voi porumbeilor nu faceți un puiuț??

Anca: Tu ești nebună! Da de puiuți am eu vreme??Ioana: Dar de ce ai vreme?Anca: De Vlăduțul drăguțu! ;))Ioana: :))) Dar tu Vlad?Vlad: Păi în primul rând eu nu vreau să se schimbe nimic! Vreau să rămână totul exact așa cum e acum, nu vreau bebe, nu vreau nimic, vreau doar să stau cu Anca și să recuperăm ce am pierdut!Ioana: Păi și dacă vine?Anca: Dacă vine....nu vine, îți spun eu!Ioana: Ei nu...Anca: Auzi, ia nu mai adu tu în discuție subiectul ăsta! Ioana: Dar de ce dragă?Anca: Eu și Vlad avem de recuperat! Hai Vlad :D!

L-am luat pe Vlad de acolo și i-am lăsat pe toți uite așa, cu gura căscată! Și da, am mers să recuperăm dar nu cum credeau ei, cum vrem noi!Am mers afară unde acum câteva zile am găsit un loc superb!În spatele cabanelor, într-un loc ascuns de ochii lumi și seara luminat doar de lumina lunii, stă ca o împărăteasă, o cascadă înghețată bocnă, pare că nimic, niciodată nu o va putea dezgheța!Din ea au încercat să evadeze stropi de apă care au înghețat în drum spre libertate dar care dau un aspect de basm locului!Vlad: Aici aș putea să îmi petrec toată viața, înghețat la fel ca și cascada...doar așa aș putea imortaliza momentul acesta lângă tine!Anca: Nu vorbi prostii, o să fi lângă mine mereu, nu ai de ce să rămâi înghețat aici, nu m-ai lăsat destul singură?Vlad: Ba da...ai dreptate...și îmi pare rău, promit că orice s-ar întâmpla, oricât de departe ai vrea să plec de lângă tine, nu o să te las singură niciodată!Anca: De ce aș vrea să mă lași singură? Nu îmi place singură! Nu vreau să pleci de lângă mine, niciodată!

Am rămas acolo lângă cascadă, îmbrățișați, vorbind despre noi, despre ceea ce s-a întâmplat sau urmează să se întâmple...

Și tot cascada a devenit locul unde ne-am petrecut cu toții revelionul! Artificii, șampanie și tot tacâmul! Acolo ne-am simțit incredibil, frigul ne-a ocolit, zăpada s-a oprit și noi am putut să ne bucurăm de magia revelionului, de nașterea unui nou an!

-Joi, 10.01, ora 12:00-

Deja au trecut 10 zile de la începerea noului an, ne-am obișnuit cu toții că anul 2013 și-a intrat în drepturi!Sunten acasă de 5 zile dar eu și Vlad nu stăm încă împreună, eu sunt acasă la mine, el acasă la el! Ne vedem în fiecare zi, ba la mine, ba la el, ba în oraș...depinde :D oricum suntem extrem e împliniți și dacă nu ar fi amețelile mele, totul ar fi perfect.

Vlad: Cum te simți îngeraș?Anca: Nu mă simt bine dar alături de tine, pot să trec peste starea asta..Vlad: Dar totuși, ce simți?Anca: Sunt amețită, atâta tot, dar trece...Vlad: Tot trece de când ne-am întors...ar trebui să mergem la medic.Anca: Vlad, nu te stresa, nu am nimic.

Vlad: Bunicul tău! El e medic, nu?Anca: Da e medic dar nu am nimic!Vlad: Dar i-ai spus ca amtețești? Poate e ceva mai grav decât ne imaginăm noi...Anca: Poate nu, hai să mergem să ne plimbăm, poate aerul curat o să mă ajute...Vlad: Bine dar dacă nu te ajută, îl sunăm pe bunicul tău!Anca: Bine, bine, o să mă simt mai bine apoi, promit!

Am ieșit noi să ne plimbăm dar degeaba, amețeala se accentuează dar nu vreau să merg la medic, nu vreau să îi spun lui Vlad că mă simt tot mai rău, nu vreau să îl impacientez, nu are rost...

♥Capitolul 33♥Am ieșit noi să ne plimbăm dar degeaba, amețeala se accentuează dar nu vreau să merg la medic, nu vreau să îi spun lui Vlad că mă simt tot mai rău, nu vreau să îl impacientez, nu are rost...

Vlad: Na cum te simți după plimbare?Anca: Mult mai bine!Vlad: Ești sigură? Mi se pare că ești destul de palidă...Anca: Nu...nu am nimic, mă simt ca nouă. Vlad: Bine...tu știi.

Am încercat să mai destind atmosfera, ne-am uitat la un film, am mâncat budincă făcută de mama și apoi, spre seară Vlad a plecat și am rămas doar cu mama și Dani pentru că restul sunt și ei prinși cu treburi...

Mara: Tu și Vlad...merge bine, nu?Anca: Daaa, foarte bine! Totul a rămas intact, ca și cum am fi reluat ceea ce am lăsat neterminat acum 5 ani...Mara: Mă bucur mult pentru voi, serios! Anca: Da, te cred!Mara: Dar tu ce ai? Nu pari în apele tale...Anca: Nu am mai nimic...adică am uneori amețeli dar e totul bine!Mara: Ești sigură?Anca: Da, nu îți fă griji!Mara: Bine, hai că merg să îl culc pe Dani că face scandal...dacă nu mergi la nani mai vorbim după.Anca: Defapt merg și eu la nani, sunt obosită...

Chiar dacă nu am făcut nimic toată ziua!

Dar am mers la culcare, după ce i-am trimis un mesaj de noapte bună lui Vlad care mi-a scris înapoi uimit că mă pun la somn așa devreme...

Înainte să deschid ochii am auzit un plânset de bebeluș iar apoi o voce de copil care mă chema să îl ajut...Și când m-am trezit am simțit instantaneu o greață teribilă, o durere de cap îngrozitoare și nevoia de a vărsa...Am mers urgent la baie și când am ajuns în fața chiuvetei, inevitabilul s-a întâmplat, am vărsat...în toată regula!

Partea bună: După ce am vărsat m-am simțit mult mai bine și am putut să adorm la loc.

Partea proastă: M-am trezit peste 15 minute și de atunci o țin tot în vărsături! Cred că deja am făcut turul pat-baie de 10 ori în 4 ore! Nu mai pot! Sunt palidă toată! Nu mai sunt amețită dar vărs în cotinuu! Mi-e frică...

-Dimineață-

Anca: Mamăă!! Mamă, nu mai pot!Mara: Anca? Anca ce e?Anca: Mamă haide, te rog!Mara: Iubita mea, ce e? Doamne ce paidă ești! Anca ce ai?Anca: Mamă...vărs în continuu de azi noapte de la 12:30, nu mai pot!Mara: Și de ce nu m-ai trezit?Anca: Pentru că...nu știu dar mă crezi că nu mai am nici putere să mă ridic de aici?Mara: Auzi...tu mai ești amețită?Anca: Puțin...dar mă doare capul.Mara: Și...tu și Vlad ați făcut...știi tu...Anca: Ăăăă da...Mara: Și cu menstruația cum stai?Anca: Trebuia să îmi vină alaltăieri...Mara: Deci e regulată?Anca: Foarte! Bine, până acum.Mara: Și tu nu îți pui semne de întrebare, nu?Anca: Adică?Mara: Sună-l pe Vlad și dă-mi să vorbesc cu el!Anca: De ce?Mara: Pentru că vreau să îi spun ceva, hai!

Am luat telefonul și i-am îndeplinit dorința...

Mara: Vlad? Neața, scuze de deranj, avem o problemă! Te îmbraci urgent și mergi la prima farmacie pe care o găsești, ceri un test de sarcină și zbori cu el aici!

Apoi a închis! Test de sarcină? Exact de asta îmi era frică!

Anca: Adică tu crezi că...Mara: Da! Nu sunt sigură dar....da!

Mor! Deci dacă sunt însărcinată îl spânzur pe Vlad!

Dar cum să îl spânzur? Săracul de el! Să îl vedeți ce față are! A ajuns și e cu testul în mână, respiră greu și a venit direct la mine în cameră, stă în fața ușii...

Vlad: Ce s-a întâmplat?Mara: Vă las...de aici e treaba voastră, eu vreau doar rezultatul :D!Anca: Hai...haide înauntru :)!Vlad: Zi pitic, ce e?Anca: Ce e? Vărs de azi noapte în continuu, nu vezi ce față am? Mama îmi spune că sunt însărcinată, mie mi-e rău de mor!

Vlad: Stai! Însărcinată?Anca: Da, mama așa a zis, de asta te-a trimis după test!Vlad: Era pentru tine?Anca: Da tu ce credeai? Nu îi ajung 3 copii?Vlad: Păi atunci hai să vedem...Anca: Dar mi-e frică!Vlad: De ce?Anca: Dacă sunt însărcinată?Vlad: Adică nu vrei?Anca: Nu știu...Vlad: Hai măi pitic! Dacă e să fie, e al nostru :D! Și eu sunt aici lângă tine...nu te speria!

S-a întins spre mine și m-a luat în brațe, acolo am reușit să capăt curaj, m-a reîncărcat cu o tonă de curaj și iubire!

Anca: Ia dă testul în coace!Vlad: Așa te vreau :D!

Am plecat spre ușa de la baie...când am ajuns în fața ei și am pus mâna pe clanță, ceva parcă m-a curentat, m-a făcut să îmi iau repede mâna și să mă întorc spre Vlad care în prima fază mă privește speriat iar apoi îmi zâmbește cald...

Vlad: Hai, curaj! :)

Se vede că e speriat dar...are puterea să mă încurajeze...asta înseamnă mult, foarte mult! Atât de mult încât îmi dă putere să deschid ușa și să îmi încerc norocul...

===============

Anca: Gata!Am niște emoții groaznice!Am așteptat ca pe ace...tipul a trecut, Vlad e tot roșu de emoții, eu tremur toată de frică...

Vlad: Na hai...ce o fi, o fi!Anca: Așa e...sorata...

Și am mers amândoi la baie...tremurând, evident.

Anca: Te rog, uită-te tu!

S-a uitat la mine și mai sperat ca până acum dar a mers și a luat testul...îl ține strâns în mână...parcă ar vrea să imortalizeze momentul, să nu afle niciodată ce spune testul acela...

Vlad: Acum mă ia pe mine frica...Anca: Hai, aruncă-l...nu mai vreau să aflu ce e acolo...îmi vine iar rău.Vlad: Liniștește-te, o să fie ok...Anca: Atunci uită-te, fă ceva că nu mai pot!

A venit spre mine, m-a luat în brațe și m-a sărutat blând iar apoi mi-a ridicat mâna și

împreună am reușit să deschidem acea capsulă în care se află rezultatul testului....rezultat care a ieșit.....

♥Capitolul 34♥A venit spre mine, m-a luat în brațe și m-a sărutat blând iar apoi mi-a ridicat mâna și împreună am reușit să deschidem acea capsulă în care se află rezultatul testului....rezultat care a ieșit...

Anca: Nu, te rog spune-mi că văd eu greșit! Te rog, Vlad, te implor!Vlad: Și eu aș vrea să îmi spui asta dar...se pare că o să rămânem amândoi dezamăgiți...

Am început amândoi să plângem iar apoi ne-am strâns în brațe lăsând testul să cadă jos...Nu credeam niciodată că o să fiu atât de dezamăgită când o să aflu că sunt însărcinată și nu cu oricine ci cu Vlad.

Anca: De ce simt golul ăsta imens când mă gândesc la bebele ăsta care până la urmă e al nostru?Vlad: Nu știu...și eu simt la fel...Anca: Poate...adică sigur mai aveam multe de recuperat înainte să se întâmple asta...Vlad: Probabil...dar oricum trebuie să depășim asta până când vine bebe.Anca: Dacă o să fim împreună....Vlad: ....o să trecem peste orice!

===========

Am ieșit amândoi din cameră cu testul în mâini...în mâinile amândurora.

Mara: Gata?Anca: Gata...Mara: Șiii??Anca: Și, aveai dreptate...o să mai avem un membru în familie...Ioana: Pe bune? Soro dar ne-ați luat-o înainte!Anca: Din păcate da...Ioana: Din păcate? De ce?Anca: Tu ai impresia că noi suntem pregătiți? Nu vroiam să iasă așa...mi-e frică, mi-e rău...deja mi-e dor de noi doi! Nu vreau!

Nu e o noutate faptul că mie îmi dau lacrimile în ochi când trec prin situații de genul dar am rămas complet blocată când am realizat că Vlad s-a întors și a plecat de lângă mine!

Anca: Vlad? Unde e?Ioana: A plecat...da nu stiu unde.Anca: Vlad? Unde ai plecat?

Nimic! Am început să îl caut prin casă, speriată...dacă și el mă lasă, am încurcat-o!Stai! Am o idee, telefonul! L-am căutat repede prin rubrica telefonului și l-am sunat. Tot ceea ce mai trebuie să fac e să urmăresc sunetul care mă duce spre curte.

Anca: Vlad? De ce ai plecat?Vlad: M-ai găsit...Anca: Te-am sunat...Vlad: Da?Anca: Da! Nu ai observat?Vlad: Nu...eram pierdut...Anca: Dar de ce ai plecat?

Mi-a întins mâna să merg spre el, ceea ce am făcut...apoi m-a strâns tare, tare în brațe în timp ce începea deja să suspine...

Anca: Dar de ce plângi?Vlad: Am plecat pentru că...nu vreau să te văd suferind! Nu vreau să suferi din cauza nimănui, pentru nimic, cu atât mai mult pentru un copil...din vina mea.Anca: Și de asta plângi?Vlad: Da. Știu că ți-e frică și chiar dacă eu aș vrea nu o să pot nicicum să îți iau durerea și să o trec asupra mea. Știu că amândoi avem nevoie de timp...nu vreau să ne schimbăm!Anca: Bine...hai să ne relaxăm puțin. Și eu sunt al naibi de speriată dar adevărtul e că totul a venit prea repede iar noi aveam nevoie de timp...asta nu înseamnă că dacă vine bebe nu o să mai avem timp de noi, o să avem mai puțin dar o să ne ajute toți, ai să vezi! Hai să uităm puțin de asta...nu o să fie așa rău...sper.Vlad: ba o să fie...tu încerci să mă încurajezi dar tu ce simți? Nu ți-e frică de durere?Anca: Nu o să fi tu cu mine? De ce să îmi fie frică?

=După 6 luni=

Mara: Măi sunteți gata?Anca: Eu nu! Nu mai poți aștepta puțin?Mara: Eu pot, medicul nu prea...Vlad: Lăsați-o, ea e pionul principal!Mara: Ăhă...lasă că vine el bebe și vreau să văd atunci!Anca: Dar tu de unde știi că o să fie un el?Mara: Păi nu știu!Anca: Și atunci de ce vorbești?Mara: Sper...Anca: Speri greșit! Vreau fetiță!Vlad: Și eu!Mara: Bine, fie ce o fi, mă bucur că ați reușit sp depășiți perioada aceea și acum sunteți mai vioi!

Ce perioadă? Cea de după ce am aflat că vom avea bebele...o perioadă destul de tristă și pesimistă. Am trecut cu greu peste acea perioadă, a fost teribil de greu să acceptăm că în burtica mea se formează un alt suflețel...Vlad a fost la pământ, încă nu și-a revenit complet...amândoi încercăm să stocăm cât mai multe momente împreună chiar dacă nu mai e la fel. Eu mă simt mai bine, amețelile nu mai sunt așa accentuate iar grețurile s-au mai diminuat. În schimb, încep să am pofte cărora totuși nu le dau prea multă importanță! Tot ceea ce e important e că Vlad e alături de mine, asta mă bucură cel mai mult! Îl iubesc, îl iubesc și iar îl iubesc!De fiecare dată când simt miros de coji de portocale, oriunde m-aș afla și orice aș face, mă gândesc la el, la fel cum mi-a spus că i se întâmplă și lui!Fie ce o fi, cojile de portocale au rămas și vor rămâne simbolul iubirii noastre!

Aaaa, da! Să vedeți ce mi-a făcut Vlad! Stăteam și eu ca tot omul la masă cu toată familia, într-o duminică...la un moment dat mi s-a făcut rău de la mirosul de sarmale (pe care nu îl supoooort) așa că am mers în curte să iau puțin aer...Nu știu cum, de unda sau dacă doar a ghicit daaar, al meu prințișor m-a lăsat cu gura căscată! În spatele casei, în curtea noastră imensă cu ieșire la lac, a improvizat un fel de balcon al Julietei...ceva superb, incredibil, mare...nu știu cum de nu am observat când l-au montat aici!!Un sir lung de coji de portocale conducea spre scara care urca la balcon...am urmat șirul și am urcat cu grijă scara...când am ajuns sus, un val de confetti a coborât peste mine iar din spatele meu a răsărit Romeo, Romeo al meu cu un buchet de trandafiri albi și roz, cred că erau vreo 55 de trandafiri...superbi!El a îngenunchiat înaintea mea și mi-a spus zâmbind:

Vlad: Julieta...chiar ești Julieta mea! Nu te speria, nu vreau sa îți pun întrebări de genul „Vrei să fi soția mea?” pentru că eu cel puțin, nu mă simt în stare de așa ceva...dar o să îți spun că îți mulțumesc că m-ai reaceptat în viața ta, că mi-ai dat o a doua șansă și îți mulțumesc în mod special pentru curajul pe care îl ai, de a purta în burtica ta, un bebe, belele nostru! Ești incredibilă, TE IUBESC!

Și când mi-a spus „Te iubesc”, seară fiind și întunericul începând să stăpânească peste noi, au apărut de undeva din spate, două lampioane roz, aprinse pe care le-am eliberat, împreună și care tot împreună și-au continuat zborul...apoi pe lângă cojile de portocale de pe iarbă, s-au aprins lumânări mici care creeau o atmosferă de basm!

Da...a fost ceva de vis, ceva demn de ținut minte!

Apoi au mai urmat multe seri frumoase petrecute împreună, seri de vis pe care nu o să le uit niciodată, seri simple sau pline de surprize...totul s-a întâmplat în aceste 6 luni, timp în care burtica a continuat să crească, acum e vizibilă și tocmai azi mergem la medic pentru a afla sexul copilui, sper să fie fetiță!!!

Vlad: Dacă e fetiță ce nume îi punem?Anca: Eu vreau...un nume străin, nu românesc.Vlad: Daaa, și eu la fel!Anca: Ce zici de Melodi sau Ronnie?Vlad: Știi...îmi citești gândurile!Anca: Hai mă, nu cred! Vlad: Ba da! Bine pe lângă astea două eu mă gândeam și la Erika sau Jessica...ce zici?Anca: Foarte frumoase...Mara: Anca...știi...eu numele tău l-am ales în ziua în care te-ai născut.Anca: Cum de?Mara: Simplu...aveam la mine o listă de 2 metri cu nume de fete, străine, românești...tot ce vrei...Anca: și cum ai ajuns la Anca?Mara: Înaintea mea a născut o femeie superbă, blondă cu ochii albaștrii...era o actriță de la teatrul din oraș...o admiram mult de tot dar numele ei nu îmi plăcea deloc, o chema Anastasia...în schimb a născut o fetiță incredibilă! Avea un ten alb, era pistruiată, ochii albaștrii și părul galben ca și mierea! Având în vedere că eram în același salon și eu aveam dureri...ea mă ținea de vorbă și am ajuns la capitolul „Ce nume o să îi pui?”...până atunci eram ferm convinsă că te va chema Irina dar când Anastasia mi-a spus că pe fiica ei o cheama Anca Sofia, am rămas fascinată de acest nume pe care l-am

comparat mereu cu fetița Anastasiei, nume care ți-a venit ca o mănușă pentru că atunci când te-am văzut prima oară erai plină de pistru, albă ca varul și cu niște ochi albaștrii ca marea!Anca: Wow...Vlad: Chiar că wow...deci ne sfătuiți să nu ne grăbim?Mara: Exact! Oricum o să vină pe moment și numele...

Cine știe ce nume o să aibe...important e să știm că bebe e sănătos!

Anca: Bună ziua...Medicul: Bună Anca, intră!Anca: Pot intra și ei?Medicul: Daaa, sigur! Haideți!

După ce am vorbit puțin despre sarcină și despre cum decurge, medicul m-a pus pe un pat pentru eco, un eco extrem de așteptat!

Medicul: Uite ce burtică avem! Te doare?Anca: Nu...adică nu tot timpul...uneori....mai mult când mișcă :).Medicul: Perfect! Trebuie să te pregătim pentru naștere...cum ai vrea să vină pe lume?Anca: Habar nu am, cum e mai bine?Medicul: Din punctul meu de vedere, mai bine e natural...Anca: Dar doare...Medicul: Da, doare pe moment...și cezariana doare, dar la cezariană doare mai tare după, până se vindecă.Anca: Deci tot nu scap?Medicul: Nu prea...oricum există calmante, nu mai e ca pe vremuri.Anca: Atunci să zicem că merg pe natural...Medicul: Oricum dacă apar complicații se apelează sigur la cezariană...tu ești așa micuță și firavă, parcă mi-e puțin frică de reacțiile tale :). Trebuie să ai mare grijă la coloană dacă crește mai tare burtica.Anca: O să am...trec ele cumva încă 3 luni.Medicul: Bine, gata! Sunteți pregătiți?Anca & Vlad: Dap! Foarte!Medicul: Aha...uite, aici e! Bebele o să poarte un nume de.....

♥Capitolul 35♥Medicul: Aha...uite aici e! Bebele o să poarte un nume de....de fetiță măi Ancuța măi!Anca: Yuhuuu!!! Vezi, vezi că o să fie fetiță! Sâc, sâc, mami!Medicul: De ce? Vroiați un nepoțel?Mara: Nu neaparat...Anca: Hai recunoaște! Nu fi!Mara: Na bine...mi-ar fi plăcut să fie băiețel dar acum orice ar fi, e bine venit!Medicul: Așa e, ce nume o să aibe?Anca: Multe...Vlad: Suntem indeciși!Medicul: Ei lăsați, o să îi găsiți voi numele potrivit! Ceea ce vreau să vă spun e că bebița e foarte sănătoasă!Anca: Bebița?Medicul: Da...așa le zic eu fetițelor :D!

Anca: bebița...bebița noastră!Medicul: A voastră, da! Deci e sănătoasă și eu vă mai aștept peste o lună la control :) ! Ia șervețel și șterge burtica, am terminat!Vlad: Stai, te ajut eu :) !Medicul: Deci jur că mă faceți și pe mine să vreau să mă îndrăgostesc!Anca: Adică? Nu sunteți căsătorit?Medicul: Nuuu, am doar 30 de ani și până acum nu am trăit o poveste de dragoste ca a voastră...nici nu am mai văzut pe aici pe la mine persoane care să se iubească așa mult, în mare parte se iubesc dar nu așa ca voi...pe ochii voștri parcă pot să citesc altceva decât la alții.Anca: Noi...noi nu ne doream un copil acum dar împreună...nu știu, Vlad are ceva special, cel puțin pentru mine, ceva ce nu am mai întâlnit în nimeni altcineva. Dacă nu era lângă mine, nu puteam face asta. Am fost despărțiți odată și știu ce înseamnă viața departe de el, nu aș mai putea să trec prin asta vreodată!Vlad: Tu ești îngerașul meu! Ce să mai spun altceva...a spus ea deja totul!Medicul: Doi îngerași....bravo vouă! Îți promit eu că dacă o să fiți împreună totul o să fie mai ușor, promit că nici măcar la naștere nu o să doară atât de tare dacă o să fie lângă tine! Iar tu boy, să știi de la mine că frazele de genul „eu nu pot să intru cu ea pentru că nu îmi place să o văd așa” sunt cea mai mare prostie omenească pe care eu nu o pot conepe! Adică dacă împreună ați creeat acest copil, tot împreună trebuie să îl ajutați să se nască, să crească și să învețe din experiențele voastre. Viața în doi nu e numită așa degeaba, totul trebuie să se împartă la doi, totul! Așa că dacă îmi vi cu fraze de acel gen, mai bine stai acasă! Dar îți promit că dacă stai acasă, nici nu o să le mai vezi! ;))Vlad: Stați liniștit, nu face nimic singură așa cum nici eu nu fac nimic singur! Împărțim TOTUL la doi și pe lângă asta, vreau să fiu lângă ea mereu, nu numai în momentele fericite, asta inseamnă să iubești...Medicul: Bravo! Asta vroiam să aud! Bine, vă las să mergeți și ne vedem lun a viitoare sau dacă apare ceva, știți bine unde mă găsiți!

În sfârșit, fetiță!! Mulțumesc!!Fetița mea, mică...micuța mea, abia aștept să te țin în brațe!

Anca: Cu cine crezi că o să semene?Vlad: Hmmm...cu tine vreau să semene!Anca: Ei, de ce cu mine?Vlad: Pentru că te iubesc, pentru că ești cea mai frumoasă pentru că ești totul pentru mine!Anca: Dar și tu ești totul pentru mine! Vreau să ia câte ceva de la fiecare!Vlad: Na atunci dacă tu vrei, așa să fie! :DMara: Copii, acum am vorbit cu un asociat care mi-a spus că trebuie să ne întâlnim la firmă pentru un contract...vă supărați dacă vă las aici și ne întâlnim după?Anca: De ce să ne mai întâlnim? Mergem noi acasă!Vlad: Da...mergem prin oraș și apoi venim acasă.Mara: Cum vreți voi...dacă simțiți nevoia să vin să vă iau, aștept un telefon!Anca: Bine mama, ne vedem mai târziu, spor la treabă!Mara: Distracție plăcută!

Mama ne-a lăsat în aproape de centrul vechi, un prilej ideal să ne putem plimba pe acolo!

Anca: Mergem la un frappe bun!Vlad: Mergem! Unde e?Anca: Uite aici, adică puțin mai în față...

Ne-am așezat la una dintre mesele din fața barului și am comandat un frappe de ciocolată, amândoi.

Vlad: Tu îți dai seama că peste 3 luni o să fim părinți?Anca: Daa, Doamne de-abea aștept!Vlad: Mie îmi spui? Abia aștept să o aud plângând și să o pot lua în brațe să se liniștească, abia aștept să îi simt mănuțele alea mici, să îi adu inimioara cum bate :D!Anca: Și eeeu! Nu credeam niciodată că e atât de frumos să aștepți un bebe! E așa minunat să aștept un bebe alături de tine! Pe bune, împreună chiar facem ca totul să fie magic!Vlad: Păi nu așa e normal? Până și cel mai simplu lucru e mai frumos în doi...iar când cei doi au stat atât de mult timp departe unul de celălalt, totul are un alt înțeles.Anca: Așa e, eu cel puțin apreciez mult mai mult ceea ce înainte credeam că e normal să se întâmple...apropo, îmi dai un pup??

A zâmbit dulce iar apoi s-a apropiat cu grijă de mine și mi-a dat un pup de toată frumusețea, cu tot ce trebuie, un pup cu de toate! Apoi ne-a jucat puțin cu bebe care începe iar să miște și când mișcă e ca mama ei pe scenă, nu se mai oprește :))!

Anca: Gata?Vlad: Gata! S-a mai liniștit?Anca: Da, cred că a adormit ;)). Mergem?Vlad: Haide!

După ce m-a ajutat să mă ridic, am început să colindăm centrul vechi, apoi parcul și așa mai departe! E foarte frumos să te plimbi peste tot într-o zi atât de frumoasă!

Vlad: Anca? Te-ai gândit vreo dată la...sfârșit?Anca: Sfârșit? Ce sfârșit?Vlad: Sfârșitul nostru ca oameni...Anca: Dar de ce mă întrebi despre asta acum?Vlad: Nu știu...așa mi-a venit acum...

Înainte să termine ceea ce avea de spus, ne-am dat seama amândoi că ceea ce a spus Vlad nu a fost doar ceva pe moment ci ceva ce trebuia să spună, ceva ce prevestea ceea ce avea să urmeze!

Pe o trecere de pietoni când eu am luat-o înaintea lui Vlad, singurul lucru pe care am mai reușit să îl aud înainte să simt lovitura aceea puternică, înainte să plonjez în aer și apoi să cad peste capota mașinii și în cele din urmă pe asfalul șoselei, a fost vocea lui Vlad care a strigat disperat:

Vlad: Ancaaa!!

O durere acută a început să îmi cuprindă corupul, durere care devine tot mai accentuată în zona abdomenului, Doamne, te rog, salvează-mi fetița!

=Vlad=

Vlad: Ancaaaa! Anca! Nuuu! Nuuu, Anca nu!

Am început să plâng ca un copil neajutorat, am văzut-o rostogolindu-se peste mașina acelui nenorocit iar apoi căzând pe asfalutl șoselei, o aud țipând de durere dar când ajung în dreptul ei, privirea i se stinge.

Vlad: Băi ești nebun? Tu nu ai putut să te holbezi pe nenorocitul ăla de parbriz? Ce mă fac eu acum? Anca! Chemați o salvare, vă rog!

În următoarele momente am început să aud sunetul enervant al ambulanței iar apoi o mulțime de oameni s-au adunat în jurul nostru. Un medic de pe ambulanță m-a întrebat ce s-a întâmplat, cine sunt, ce fac lângă ea dar nu am cum să îi răspund...nu mai pot să scot niciun cuvânt, am amuțit...nu vreau să cred că s-a întâmplat asta tocmai acum! Nu pot să cred! Vreau să mă trezesc!

Medicul: Mergeți cu noi în ambulanță! Vă rog doar să anunțați toate rudele!Vlad: Ce a pățit?Medicul: E însărcinată, nu?Vlad: Da...ce are?Medicul: Nu mă pot pronunța, vedem la spital, acum încercăm doar să o ținem în viață.Vlad: Cum domnle să o ții în viață? Ea trăiește! Anca trăiește!Medicul: Bine, vedem la spital, luați loc!Vlad: Nu iau loc, lasă-mă în pace, vreau să stau lângă ea!Medicul: Bine...asistentă, pune-l acolo pe scaun, e terminat...poate reușești să îl și liniștești puțin.Vlad: Anca...Ancuța? Îngerașule? Hai trezeștete, te rog! Te rog mult! Asistenta: Puiuț, nu se trezește dacă o strigi...poți să vorbești cu ea dar nu se trezește...și mai bine face, cred că o doare ca naiba tot corpul!Vlad: Doamnă, chiar vă rog să mă lăsați în pace, decât să purtați conversații cu mine, mai bine încercați să îi faceți ceva, uitați în ce hal e! E însărcinată!Asistenta: Păi și ce, e vina mea că nu a fost atentă?Vlad: Nu pot să cred, îmi vorbiți așa?Asistenta: Auzi băi puștiulică, noi facem ce știm, tu veziți de treabă!Vlad: Aaa da? Na bine! Hai să vedem care îți vede de treabă până la urmă!

Am scos repede telefonul și l-am sunat pe bunicul Ancăi:

Vlad: Alo, domnul Anghel?

Când a auzit doamna pe cine am sunat, s-a schimbat la față!

Vlad: Bunicul...s-a întâmplat ceva...Anca...Silviu (bunicul): Ce e Vlad? Ce e cu Anca?Vlad: Pe Anca a lovit-o o mașină...acum suntem în ambulanță dar nimeni nu îi face nimic, doamna asistentă îmi spune că nu e vina ei că Anca nu a fost atentă iar medicul stă pe scaun relaxat în timp ce îngerașul meu abia respiră aici.Silviu: Auzi, ia dă-l tu în coace pe medic!

După ce i-am plasat telefonul medicului, lucrurile au început să se schimbe dar primul și primul lucru care mi-a sărit în ochia a fost faptul că Anca își mutase mâna pe burtică în timp ce din ochiul ei stând începe să curgă timidă o lacrimă.

Vlad: Anca! Anca, dacă mă auzi vreau să știi că trebuie să lupți, trebuie să lupți scumpo,

te rog mult de tot! Pentru tine, pentru bebe, pentru noi toți trei! Te rog mult de tot!

========================

Tot ceea ce pot spune e ca între timp s-au adunat toți la spital, Anca e în sala de operații iar eu stau ca un idiot în fața ușii, ca un milog care așteaptă măcar o veste din partea cuiva.În mod miraculos, ușa sălii de operații se deschide și de acolo iese un medic cu o hârtie în mână, se îndraptă spre mine și îmi întinde foaia tremurând:

Medicul: Vlad te cheamă?Vlad: Da...cum se simte Anca?Medicul: Tocmai pentru ea mă aflu aici...Anca are nevoie de tine mai mult ca de oricine! Domnul Silviu Anghel m-a trimis cu această foaie la tine, e un fel de acord...Vlad: Acord pentru ce?Mara: Ce acord? Ce are Anca?Medicul: Doamnă, e ceva ce doar Vlad poate decide...Vlad: Păi spune omule!Medicul: Anca are 3 alternative...Vlad: Alternative?Medicul: Da! Viața ei atârnă de un fir de ață...tu trebuie sa decizi...daca...o vrei pe ea sau vrei copilul.Vlad: Adică?Medicul: Adică: 1. Încercă să salvăm copilul dar e posibil ca Anca să cedeze. 2. O salvăm pe Anca dar copilul moare. 3. Nu le salvăm pe niciuna din ele....

♥Capitolul 36♥Medicul: Anca are 3 alternative...Vlad: Alternative?Medicul: Da! Viața ei atârnă de un fir de ață...tu trebuie sa decizi...daca...o vrei pe ea sau vrei copilul.Vlad: Adică?Medicul: Adică: 1. Încercă să salvăm copilul dar e posibil ca Anca să cedeze. 2. O salvăm pe Anca dar copilul moare. 3. Nu le salvăm pe niciuna din ele....Mara: Poftim? Și de ce trebuie să aleagă el?Medicul: Așa mi-a spus tatăl dumneavoastră...Mara: E nebun! Vlad, ce o să alegi? Spune!!Vlad: Eu? Adică tu ești nebun? Cum să mă pui să aleg între iubita și copilul meu?Medicul: Omule, viața lor depinde de decizia ta care trebuie să fie rapidă! Urgent!

Toți bolborosesc în spatele meu, Mara mă ține strâns de mână și mă roagă cu lacrimi în ochi să spun ceva iar eu, eu sunt pierdut...dar orice ar fi, eu pe Anca nu o pierd! Copii se mai pot face, pe Anca nu o mai poate face nimeni, nu o poate înlocui nimeni, nu mi-aș ierta-o niciodată dacă ea ar dispărea din cauza mea! Anca trebuie să trăiască orice ar fi! 

Medicul: Vlade, hai repede că timpul se scurge!Vlad: Nu, nici nu mai stau pe gânduri! O vreau pe Anca bine, nu mă intresează nimic altceva! Nici copil, nici nimic, pe Anca o vreau sănătoasă, lângă mine! Aleg clar alternativa a doua! 

Medicul: Ok, bifează în dreptul variantei și semneză repede!

Nici nu am mai stat să mă gândesc! Am mai citit odată varianta a doua ca să fiu sigur iar apoi am semnat clar și concis!

Vlad: Faceți tot ce e posibil omenesc! Vreau să o strâng în brațe, repede!

Nici nu am terminat bine de vorbit cu medicul când am zărit un nenorocit intrând pe ușa holului.

Vlad: Băi, ce cauți aici??......: Am venit să întreb cum se simte...Vlad: Dar care e problema ta?......: Îmi pare rău...Vlad: Adică tu după ce omori un suflet, îți ceri scuze? Crezi că ajunge? Ieși afară acum!.....: Dar spune-mi măcar cum se simte...Mara: Dar cine e, Vlad?Vlad: E nenorocitul care a lovit-o cu mașina pe Anca......: Mă numesc Alexandru și îmi pare nespus de rău, vă rog să mă credeți, o să plătesc pentru asta...vă rog să mă iertați!Mara: Hai Vlad, calmează-te...Vlad: Cum să mă calmez? Din vina ta a trebuit să aleg între iubita mea și copilul nostru! Omule, pleacă de aici cât mai repede, nu vreau să mă enervez și să te fac să regreți tot ceea ce ai făcut! Pleacă!Alexandru: Bine...văd că oricum nu mai are rost dar...o să revin.Vlad: Revino când te-oi chema eu! Să înfunzi pușcăria!

În cele din urmă a plecat dobitocul ăla...cred că dacă nu eram în starea asta îl făceam piure! Doamne ce tupeu pe capul lui...Dar eu? Eu ce mă fac acum? Până când o să se termine operația...Doamne, te rog ajută-o pe Anca să fie bine! Nu vreau să i se întâmple ceva!

=======================

Când ușile sălii de operație s-au deschis din nou, eram ferm convinsă că iese alcineva care să ne dea vești despre Anca dar am rămas cu toții surprinși când l-am văzut pe bunicul ei ieșind din sală, urmat de un pat pe care se află ea, îngerașul meu!

Vlad: Bunicule, cum e Anca? Pot să merg cu ea?Silviu: Vlad, Mara, copii, stați liniștiți, Anca a trecut cu bine peste operație!Mara: Și...fe...Silviu: ...fetița? Vlad a ales...aveam încredere că v-a face alegerea corectă! Îți mulțumesc puiuț! Dar îmi pare rău...bebe...Vlad: Anca e bine, nu? Asta e tot ce contează! Pot să merg la ea, pot, pot?Silviu :) Poți! Fugi! O duc în terapie intensivă, vezi că trebuie să te îmbraci!Vlad: Știu, știu! Nicio grijă!

=După 2 zile=

Silviu: Dragilor...eu sunt depășit de situație...Ioana: Adică?Silviu: Adică? Păi Anca încă nu s-a trezit...asta îmi trezește multe semne de întrebare, nu

e normal!Mara: Dar au trecut doar 2 zile...Silviu: 2 zile în care Anca nu a mai dat niciun semn. Trebuia să schițeze ceva...Vlad: Dar cum adică nu a dat niciun semn? Dă semne într-una...respiră, îi bate inima!Silviu: Astea sunt datorită aparatelor, dacă am deconecta-o de la aparate nu ar mai avea niciun semn vital...Vlad: Și ce vreți să spuneți?Silviu: Că tu în mod special, trebuie să faci ceva și să o trezești...Anca e într-o comă ușoară care în scurt timp o să devină una profundă dacă nu luăm măsuri!Vlad: Și eu ce să fac?Silviu: Ce simți...nu știu..orice! Dar te rog, te implor să îmi salvezi nepoata!Ioana: Soara...Mara: Fiica...Vlad: Iubita...

Iubita...îngerașul, păpușa mea! Doarme aici pe pat de două zile, nici razele soarelui, nici zgomotul nu o deranjează.

Vlad: Haide iubire, hai te rog trezește-te!! Ce să îți fac, ce să îți mai spun? Avem nevoie de tine, haide, deschide ochișorii, te implor! Nu vreau să te pierd! Am pierdut deja amândoi...adică dacă te mai pierd și pe tine...de data asta nu o să mai rezist! Te rog Anca, te rog mult de tot!

Dar degeaba o tot rog eu să se trezească, nu vrea și nu vrea...dar știu că se va trezi, nu are cum să mă lase așa!Și tocmai de asta, tocmai pentru că știu că se va trezi trebuie să îi pregătesc cea mai frumoasă surpriză, să înțeleagă că a meritat să se trezească! Și știu exact ceea ce vreau să îi pregătesc!Am nevoie de mulți trandafiri de toate culorile, panglici colorate, confeti și o poză cu noi doi, asta e tot ce îmi trebuie!

Vlad: Alo, Emilian?Emilian: Da, spune Vlad! S-a trezit?Vlad: Nu dar se va trezi și pentru acel moment am nevoie de ajutorul tău!Emilian: Spune, te ajut cu mare drag!Vlad: Vreau în jur de 101 trandafiri de absolut toate culorile, panglici colorate, orice culori găsești și....cea mai reușită poză pe care o avem noi doi, împreună!Emilian: Ce vrei să faci cu poza?Vlad: Cu poza...păi o să o mărești aproape...

=Peste alte 5 zile=

Vlad: Hai măi Anca! Vine bunicul imediat să vadă cum ești, te rog, hai să îi facem o surprinză! Te implor! 

================================

Silviu: Bună ziua Vlad! Cum ești?Vlad: Eu...eu sunt bine dar ea...Anca...Silviu: Anca? Am ajuns la concluzia că nu vrea și gata...nu știu..nu mai e nici coma...a ieșit din comă de 2 zile...teoretic, tot de 2 zile trebuia să se fi și trezit dar defapt...vezi și tu că nimic din ceea ce ne-am propus, nu s-a îndeplinit. Nu știu ce să spun...ea doarme,

doarme foarte profund...e în viață dar nu se trezește! Nimeni nu are o explicație exactă pentru asta...nimeni nu ne poate lămuri dar...mi-e dor de ea Vlad! Tuturor ne e dor de ea!

Și mie mi-e dor...atât de dor încât plâng ori de câte ori o văd, ori de câte ori o simt...îmi vine să...nu știu...îmi vine să merg lângă ea...nu înțeleg de ce nu m-a luat cu ea în acel vis? De ce a trebuit să rămân eu aici și ea acolo....nu știu unde...nu mai știu nimic! Nu mai pot! Nu mai suport să o văd așa...îmi vine să îmi iau câmpii!

Ioana: Vlad...nu vrei să iei o pauză?Vlad: Pauză? Ce pauză?Ioana: Să mai ieși, să mai mergi acasă...Vlad: Am spus-o și o mai spun, eu fără Anca nu plec niciunde!Ioana: Dar ai nevoie de oxigen...ești palid...trebuie să mănânci.Vlad: De ce să mănânc? Nu mi-e foame...Ioana: Dar Vlad...Vlad: Nu vreau nimic Ioana, pe bune...tot ce vreau e să se trezească sau să merg și eu cu ea! Una din două!Ioana: De ce vorbești prostii? Nu ai unde să mergi, ea e aici cu noi!Vlad: Ba nu! E o simplă minciună! Dacă era cu noi, era trează acum, ne auzea și ne vorbea, dar nu face nimic din toate astea! Ne lasă să fierbem așa...nu mai suport! Mi-e dor de ea Ioana!Ioana: Și mie mi-e dor de ea Vlad! Cui nu îi e dor? Până și fanii ei care au aflat de nenorocirea asta, mă tot sună fără oprire să mă întrebe cum se simte, pe internet e plin de urări de însănătoșire și de pagini dedicate ei...toți suntem distruși dar trebuie să sperăm...Vlad: La ce? La ce să mai sper? Nu mai știu în ce să am încredere...sunt varză! Ioana: Hai măi Vlad, nu mai vorbi așa că te aude...Vlad: Și dacă mă aude ce? Vreau să știe că fără ea, eu nu exist! Vreau să știe că o iubesc cu toată ființa mea! Vreau să știe că vreau să se trezească!Ioana: O să se trezească...ai să vezi, te rog să nu îți pierzi speranța...Vlad: Până și florile și-au pierdut speranța...Ioana: Vlad, de ce ești nerecunoscător? E superb ce ai făcut tu aici, sigur Anca o să aprecieze!Vlad: Când? Mai spune-mi și mie, ce să fac până când se trezește? Tu te-ai vedea stând lângă Andrei așa?Ioana: Da! Nu l-aș lăsa niciodată! Nu l-aș lăsat să stea singur, nu aș vrea să ratez trezirea lui...Vlad: Aha...păi și atunci de ce vrei să plec eu de lângă ea?Ioana: Nu e vorba că vreau să pleci de lângă ea dar pur și simplu a trecut o săptămână de când nu te-ai mai mișcat de aici...ai nevoie de asta, ai nevoie de o pauză, de ceva.Vlad: Nu am eu nevoie de nimic, am nevoie de ea! Ioana: Bine...e alegerea ta...

=Anca=

==Peste alte 5 zile==

Au...mișcă bebe! Fetița mea! Asta înseamnă că am scăpat? Doamne, îți mulțumesc!!Da ce e cu lumina asta? Soarele ăsta...e așa puternic...și unde sunt? Mă simt ca un lemn...zici că sunt paralizată.

Simt mult nisip în ochi iar când îi deschid văd totul ca și cum ar fi acoperit cu pânză de păianjen...mâinile îmi sunt amorțite, respir destul de greu dar mă simt al naibii de bine odihnită! Ce e asta?

În jurul meu nu mai aud nimic, mai înainte auzeam tot felul de voci, conversatii...acum e liniște. 

Mâinile mele amorțite încep să își revină, le ridic ușor și îmi șterg ochii încercând să elimin pânza care s-a așternut pe ei și când reușesc să fac asta, după ce îi închid și îi redeschid de vreo 3 ori, văd în fața mea, pe un perete imens, o poză cu mine și Vlad...o poză enormă, aproapte cât peretele! E în formă de inimă și înconjurată de flori ofilite...apoi în fața ei, atârnate de tavan stau panglici colorate și patul meu e plin de confetti! A da cineva aici un party? Nu îmi amintesc nimic! 

Anca: Vlad! Vlad! Cineva! Oricine!

Nu îmi pot mișca capul și de vorbit abia dacă pot vorbi...simt o slăbire imensă în picioare dar simt o viață mică de tot în burtica mea! Nimeni nu își poate imagina cât sunt de fericită! 

Îmi amintesc acel accident cumplit...îmi amintesc cum am căzut pe asfaltul acela cald și dur, cum am simțit că fetița mea se desparte de pântecul meu, am simțit ca și cum cineva ar fi zmuls-o de acolo...apoi dureri interminabile mi-au cuprins corpul și am început să plâng dar nu de durere...nu vroiam să îmi pierd copilul...ultimul lucru pe care mai mi-l amintesc e plânsetul lui Vlad și miile de implorări pe care le rostea...mă implora să mă trezesc dar...nici acum nu îmi pot da seama cum sau din ce motiv m-am trezit...poate pentru ea...pentru bebița mea! Dacă Doamne-Doamne a vrut să mă trezesc, îi mulțumesc, așa o să o pot aduce pe lume pe prințesa noastră, apoi, nu mai îmi pasă ce urmează...vreau doar să îi văd chipul, să îi simt trupul și să îi aud plânsetul...nimic altceva!

Vlad: Anca! Anca! Anca te-ai trezit! Îngerașule! Te-ai trezit!! Nu visez??Anca: Iubitule! M-am trezit!Vlad: Doamne, sunt așa fericit! Mulțumesc, îți mulțumesc!Anca: Tu ai făcut asta?Vlad: :) Am și uitat de el...da, odată cândva trandafirii erau colorați...Anca: Acum sunt superbi!Vlad: Vroiam ca atunci când te vei trezi să te întâmpine supriza...nu știam că o să dureze așa mult...Anca: Știi...surpriza a funcționat, îți mulțumesc daaar, mai am nevoie de ceva! Vlad: Ce?Anca: De o îmbrățișare! Mi-a lipsit!

A zâmbit! A zâmbit după atâtea lacrimi care se văd clar că au curs ca și o cascadă...a zâmbit din suflet, ca un soare care răsare primăvara, după o iarnă grea. A venit spre mine și m-a îmbrățișat tare, tare și muuult, apoi mi-a dat și un sărut, așa ca să fie totul ca la carte...

Vlad: Nici nu știi cât de dor mi-a fost de ochii tăi! Promite-mi că nu mai adormi! Promite-mi că nu mă lași iar așa...decât să mă mai lași așa, te rog, ia-mă cu tine!Anca: Nu vorbi prostii! Nu mai plec niciunde! 

În îmbrățișarea lui, s-a îndreptat spre burtica mea și și-a lăsat ușor capul pe ea...

Anca: Nu! Nu sta acolo!Vlad: De ce?Anca: Păi pentru că nu e voie! Nu vreau să o lovești!Vlad: Adică? Te doare burtica?Anca: Pe mine nu dar pe ea...Vlad: Pe cine?Anca: Păi pe bebiță! O doare dacă îți pui capul pe ea!

♥Capitolul 37♥În îmbrățișarea lui, s-a îndreptat spre burtica mea și și-a lăsat ușor capul pe ea...

Anca: Nu! Nu sta acolo!Vlad: De ce?Anca: Păi pentru că nu e voie! Nu vreau să o lovești!Vlad: Adică? Te doare burtica?Anca: Pe mine nu dar pe ea...Vlad: Pe cine?Anca: Păi pe bebiță! O doare dacă îți pui capul pe ea!Vlad: Bebița?Anca: Da! Fetița noastră!Vlad: Anca...tu...da...bebița...scuze, am fost neatent dar, îmi era dor de tine!Anca: Atunci pupă-ne!Vlad: Să vă pup...corect...pe voi două...ăăă, Anca, eu merg până la bunicul tău...Anca: Bine, dar să nu stai mult, te rog!Vlad: Promit...

A zâmbit din colțul gurii și apoi a plecat...de ce s-a schimbat așa radical? O fi șocul? E, cine știe, important e că suntem toți 3 bine!

Mă simt așa odihnită încât presimt că nu o să mai am ce face vreo 3-4 nopți de acum în colo :))) o să stau de veghe! Dar...oare de ce nu mai îmi e rău? Pe bune, mă simt excelent! De 6 luni, nu m-am mai simțit așa! Mă simt mai liberă, mai ușoară, mult mai bine! Mi-a priit la maxim să dorm, să mă refac! În tot răul, uite și un bine! :D

Ioana: Sorămea!! Doamne ce bine îmi pare că te-ai trezit!! Mi-a spus Vlad în timp ce mergea spre bunicul și era să leșin! Vino să te îmbrățișez!!Anca: Hai aici că eu nu mă pot mișca, zici că sunt în ghips!Ioana: Păi ai dormit vreo 2 săptămâni, ai nevoie de puțin exercițiu...Dă pup!

M-a luat în brațe și ne-am drăgălit așa cum făceam pe vremuri, chiar așa, de mult nu ne-am mai alintat ca acum! Între timp în salon au intrat Vlad, bunicul, mama și Andrei.

Mara: Doamne deci nu pot să cred! 

Mama, la fel ca mine, nu s-a mai putut abține și a început să plângă iar printre lacrimi a

venit și m-a îmbrățișat așa cum numai ea știe să o facă, apoi m-a pupat pe frunte și a rămas lângă mine, pe pat, plângând de fericire și pupându-mi mâna.

Silviu: Anca! Ancuța mea scumpă! Am avut mereu încredere în Vlad, știam că el o să reușească să te ajute să te trezești!

Bunicul, la fel ca mine, mama, Ioana, Andrei și Vlad, a început să plângă și îmi vorbeșe printre lacrimi...pot simți toată durerea pe care ei au trăit-o cât timp eu am dormit...cuvintele lor mă sfâșie pur și simplu...nu mai vreau să trecem peste asta niciodată! Absolut nimic și nimeni nu te poate elibera de familia ta, nimeni și nimic nu o poate șterge sau înlocui, nimeni nu te poate ajuta să evadezi din ea și să îți cauți un alt loc.Nimeni nu poate înlocui atingerea mamei, îmbrățișarea ei, săruturile ei, vorbele dulci sau hotărâte, după caz. Mama e o ființă unicată, până și buzele se lipesc atunci când pronunți acest cuvânt...Mama e ființa căreia îi datorez multe, căreia îi mulțumesc că s-a chinuit cu mine, că m-a adus pe lume și că a avut curajul să mă crească! Îi datorez tot ce am acum, MAMEI MELE!...nimeni nu îmi poate lua sau schimba cu ceva micile altercații cu sora mea, micile certuri din nimicuri, micile râcâieli dintre noi două, nimeni nu îmi poate lua dulcele ei sărut de împăcare, calda ei îmbrățișare sau valoroasele sale cuvinte! Nimeni nu îmi poate înlocui bunicul, veșnicul meu izvor de înțelepciune, cartea mea interminabilă de povești...brațele lui puternice și calde sunt de neînlocuit...sărutul lui blând și vorbele lui calme și liniștite sunt tot ceea ce am nevoie pentru a trece peste orice! Iubitul meu? Nimeni, niciodată nu îi poate lua locul! Eu l-am ales pentru ceea ce e, pentru ceea ce a reușit să facă cu mine și pentru mine pentru toate ciondănelile noastre, pentru toate îmbrățișările de neuitat și dulcele lui sărut de noapte bună! Lângă el mă simt unică, protejată, fericită, împlinită! El e lumina din capătul tunelului, el e jumătate din inima mea, el e TOT-ul meu! Nu mai am nevoie de nimic altceva când el mă ține în brațe!Cum să uit de viitorul meu cumnățel? El e oarecum retras dar mereu are vorbele potrivite la el! Mereu știe cum să mă încurajeze să merg mai departe...de multe ori el îmi dă sfaturi mai mature decât Ioana, asta pentru că eu cu Ioana ne tratăm ca două surori, el mă vede mai de dinafară dar tot frățiorul meu adoptiv rămâne! Are o putere incredibilă de a mă calma, de a mă relaxa, de a mă face să privesc altfel lucrurile...e incredibil!

Familia mea, unica mea cascadă de fericire, putere, înțelepciune, încredere, armonie, împăcare, sfaturi...

Anca: Vă iubesc! Îmi pare rău că v-am făcut să plângeți din cauza mea!Mara: Nu mai contează puiuț, acum ești aici!Anca: Sunt aici! Așa e! Dar pe ea...pe ea de ce nu o bagă nimeni în seamă?Ioana: Pe cine?Silviu: Ăăă..da...pe micuța ei, Ioana!Anca: Da, pe ea! 

Le-am spus mirată, mângâidu-mi burtica care...abia acum realizez că e mult mai mică decât atunci când am văzut-o ultima oară...

Anca: Auziți dar...am slăbit chiar așa mult?Silviu: Adică?Anca: Uite ce mică e burtica...nu îi face rău lui bebe?Silviu: Ăăă...eu cred că noi ar fi mai bine să ieșim...Vlad o să se ocupe de asta...

Anca: De ce să se ocupe Vlad?Vlad: Hai că o să povestim noi ceva când ei ies, ok?Anca: Bine...atâta timp cât mă ți în brațe!Vlad: Cum vrei tu!

După ce toți au ieșit și am rămas numai noi doi, Vlad s-a așezat pe pat lângă mine și m-a luat în brațe așa cum i-am cerut eu.

Vlad: Iubita...noi avem aici o mică problemă...vezi tu...burtica asta nu e așa pentru că ai slăbit...adică da, ai slăbit săptămânile astea dar după cum observi e mult mai mică decât ar trebui să fie în condiții normale, nu?Anca: Adevărul e că abia acum observ că e plată! Vlad, ce s-a întâmplat? Unde-i fetița?Vlad: Anca...Când a avut loc accidentul și ai intrat în sala de operații tocmai pentru că erai însărcinată și ai pierdut mult sânge...ei bine, atunci am primit un fel de ultimatum. Un medic trimis de bunicul tău mi-a adus o foaie pe care erau scrise 3 variante...Anca: Vlad...de ce plângi așa? Hai calmează-te și povestește-mi...Vlad: ...una era să salvez copilul dar cu șanse minime pentru că era clar că dacă pe tine nu te salvează, moare și copilul...a doua era să te salvez pe tine iar a treia să nu vă salvez pe niciuna...Anca: Adică? Stai că deja mă pierd...cum adică 3 variante? Suntem cumva la camera ascunsă? E 1 aprilie și nu știu eu? Aveți chef de glume?Vlad: Anca, ascultă-mă!Anca: Așa...spune, tu ce ai ales?Vlad: Eu...eu te-am ales pe tine...ce puteam să aleg?

Pur și simplu am simțit cum ceva mă lovește fix în moalele capului...atunci o putere impresionantă m-a ajutat să îmi mișc picioarele și să mă ajut să mă ridic! Mă doare dar nu contează! Trebuie să mă ridic, acum!Cu chiu cu vai reușesc să fac un pas...mă îndrept spre el, ținând-mă de pat și îi fac semn să se ridice:

Anca: De ce nu m-ai lăsat să mor?Vlad: Poftim? Tu te auzi?Anca: Mă aud perfect! Tu mă auzi?Vlad: Te aud la fel de perfect dar vreau să am halucinații!Anca: Nu ai nicio halucinație! Tu știi că eu m-am trezit pentru copilul ăsta?Vlad: Dar tu îți dai seama că puteai să mori și tu și după tine trăgeai și copilul?Anca: Dar tu înțelegi că nu îmi pasă? Îmi aduci tu copilul înapoi?Vlad: Anca!Anca: Nicio Anca! Pleacă în momentul acesta din cameră!Vlad: Anca...liniștește-te! Te rog, lasă-mă să continui!Anca: Nu mai ai ce continua, pleacă, pleacă odată de aici!Vlad: Nu plec niciunde! Tu nu vezi în ce stare ești?Anca:Și ce ai zice dacă eu rămân așa? Copilul meu...l-ai omorât!Vlad: Nu poți să mă acuzi pentru asta! Te-am salvat, Anca!Anca: Cu ce preț? Cu prețul copilului meu?Vlad: Anca, copii o să ai o viață întreagă să tot faci, pe tine cine te-ar mai fi adus înapoi?Anca: pentru ce trebuia să fiu adusă înapoi? Auzi, nu mai continua că nu mai are rost...pleacă! Pleacă acum!

♥Capitolul 38♥Anca: Pleacă, pleacă odată de aici!Vlad: Nu plec niciunde! Tu nu vezi în ce stare ești?Anca:Și ce ai zice dacă eu rămân așa? Copilul meu...l-ai omorât!Vlad: Nu poți să mă acuzi pentru asta! Te-am salvat, Anca!Anca: Cu ce preț? Cu prețul copilului meu?Vlad: Anca, copii o să ai o viață întreagă să tot faci, pe tine cine te-ar mai fi adus înapoi?Anca: pentru ce trebuia să fiu adusă înapoi? Auzi, nu mai continua că nu mai are rost...pleacă! Pleacă acum!Vlad: Plec...bine...fie cum vrei tu...din camera asta plec dar tu din viața ta nu mă poți scoate, inima ta nu e comandata de nimeni, nici măcar de tine! Ține minte, oriunde o să mergi, acolo o să vin și eu!Anca: Pleacă!! Nu mai vreau să te aud!! Pleacă!!!

Doamne, de ce m-ai trezit? Nu se poate!! Copilul meu! De ce Doamne, de ce?

Ioana:Anca! Anca ești bine?Anca: Lasă-mă singură!Ioana: Cum să te las singură când tu deabea te miști?Anca: Ioana, lasă-mă singură! Mă descurc! Lăsați-mă așa cum sunt!

Ioana a ieșit dar asta nu înainte să îmi arunce o privire de toată jena...De ce toți vor să mă ajute pe mine? Ce am eu? Vroiam să trăim amândouă, era așa de imposibil? De ce?Pentru asta nu o să îl iert NICIODATĂ pe Vlad! Cum a putut să îmi facă asta? Vroiam să mor în loc să fiu nevoită să trec prin asta! Nu o să pot trăii stiind că o să îmi construiesc toată viața de acum în colo, pe moartea copilului meu...nu pot să înțeleg...nu vreau să cred!

Silviu: Anca...Anca: Da...Silviu: Pot să intru?Anca: Încearcă...Silviu: Încă mai plângi?Anca: Nu se vede?

Bietul de el..îl înțeleg, îi înțeleg dar...dar eu? Cu mine cum rămâne?Bunicul s-a apropiat de mine și s-a așeazt ușor pe pat iar apoi m-a tras spre el...

Silviu: Anca...scumpa mea...Anca: Bunicule! De ce?Silviu: Iubita...Anca: Nu bunicule! Nu e corect!Silviu: Știu că nu e corect dar...trebuie să înțelegi că a fost viața ta în joc...Anca: Auzi, eu pe Vlad nu o să îl iert niciodată! Știa cât de multe am tras cu acest copil, nu a fost deloc ușor să duc acea sarcină...abia așteptam să o țin în brațe, să o sărut să o îmbrățișez...cum a putut să îmi facă asta? Cum a putut să își dea acordul să moară?Silviu:Ancuța...înțelege...Anca: Ce să înțeleg? Nu am ce să mai înțeleg! Nu mai pot! Vlad face greșală după greșală...deja mi-a ajuns!

Silviu: Sper să te gândești mai bine și să accepți ceea ce a fost mai bine...ceea ce trebuia să se întâmple...

=După două săptămâni=

Andrei: Anca? Anca ești aici?Anca: Da...intră!Andrei: ce faci măi pitic?Anca: Aiurea...Andrei: Ei aiurea...ai ocupație!Anca: Da...singura ocupație de care nici nu știu de ce mă mai ocup...Andrei: Dar îți ies chiar frumos!Anca: Da, o să vă fie de folos...măcar vouă...Andrei: Da te relaxează croșetatul?Anca: Nu chiar...mă face să mai uit..să...nu știu...mi-e atât de dor de ea...să o simt aici lângă mine, să îi simt inimioara, mișcările...Andrei: Ancuța...știu că e greu dar nu înțeleg de ce nu vrei să accepți ajutor...Anca: Ajutorul cui? Cine mă mai poate ajuta?Andrei: Vlad...Anca: Hai mă lași?Andrei: Eu vorbesc serios! Adică tu chiar nu vezi că vine aici non-stop? Nu crezi că și el e la fel de trist ca și tine? El va pierdut pe amândouă...de ce nu îl lași să îți vorbească măcar?Anca: Dar a încercat să îmi vorbească? Vine și stă ca prostu în living...de ce nu are curajul să vină la mine?Andrei: Pentru că ultima dată când a avut curajul, l-am luat la 11 metrii, din nou, și a ieșit de aici tot leoarcă...îți amintești cum l-ai stropit tot cu suc, nu?Anca: Păi dacă m-a enervat! Dar spune-i să mai vină...se lasă intimidat de 1 pahar de suc? Daaa...asta da bărbăție...ce să-ți spun!Andrei: Deci vrei să îl chem aici?Anca: Dacă o să aibe curaj...Andrei: Vlaaaad! Haide aici!!Vlad: Unde??Andrei: La Anca în cameră!Vlad: pe bune?

Nici nu l-a chemat Andrei bine că a și ajuns deja în camera mea...

Anca: Aaaa deci acum ai curaj?Andrei: Eu vă las...Vlad: Nu frate, stai!Anca: Nu, insist, pleacă Andrei, poate ai altă treabă mai imporantă...Andrei: Da frate, plec...e treaba voastră...Anca: Na Vlăduț...iacă ai rămas singurel...Vlad: Da...așa e dar să știi că nu mă sperii...Anca: Să te sperii? Nici nu vreau asta...Vlad: Dar...ce vrei? Adică nici nu contează ce vrei, vreau eu să îți spun ceva, tocmai pentru că nu mă sperii!Anca: Spune! Ești liber să spui orice!Vlad: Anca...eu nu mai pot, mi-e dor de tine...m-ai lăsat ca pe un fraier, să stau și să cerșesc puțină atenție din partea ta, nu mai pot...chiar mi-e dor de tine și îmi pare rău că așa s-a întâmplat dar nu e vina mea...nu am avut ce să fac...

Anca: Așa...schimbă placa că pe asta o știu...Vlad: Te plictisesc nu-i așa?Anca: cam așa ceva...Vlad: Atunci spune tu....Anca: Eu? Eu vreau să lămurim ceva...ceva clar și concret...Vlad: Spune...orice...Anca: Ești sigur? Chiar orice?Vlad: Da...zi...Anca: Vreau...vreau să îți mai spun odată ceea ce ți-am spus acum o săptămână...tu în viața mea, nu mai ai ce căuta...vorbesc foarte serios...prima dată m-ai lăsat să stau ca fraiera și să aștept...ce să aștept? Să aștept să vi la mine înapoi, să rămân însărciantă și din cauza ta să pierd sarcina? Ei bine, boy...nu așa trebuia să se întâmple...nu acum...de ce nu m-ai lăsat în pace? De ce nu ai rămas doar un simplu impresar și atât? De ce a trebuit să mă faci să trec prin asta? De ce ai simțit nevoia să mă chinui în felul ăsta?Vlad: Dar crezi că a fost vina mea? Chiar ai impresia că eu am vrut să se ajungă aici? Cum poți să crezi că eu am vrut să te chinui? De ce nu mă lași să stau lângă tine? Să trecem împreună peste toate astea?Anca: pentru că mi-a ajuns la os! Nu mai pot! Gata! Pleacă departe de aici, nu mai veni la mine...nu mă ajuți deloc!Vlad: Dar eu? Eu nu contez?Anca: pentru mine nu, nu mai contezi!Vlad: ești sigură?Anca: Din moment ce îți spun asta acum, înseamnă că sunt sigură....nu am înnebunit, chiar dacă probabil asta îți doreai...doar o nebună s-ar mai întoarce la tine...pleacă Vlad, pentru binele amândurora, pleacă!Vlad: Bine...plec dar înainte de asta vreau și eu să știu, de ce mă urăști atât de mult?Anca: pentru că s-au adunta toate, pentru că nu te mai suport! M-ai făcut să sufăr atât de mult...6 ani la rând...și ceva îmi spune că mult timp de acum în colo o să fie tot așa...nu mai vreau, nu mai pot, e prea mult...noi nu o să mai fim NICIODATĂ împreună! NEVER!!Vlad: Deci tu ești sigură în momentul ăsta, da?Anca: Pleacă!Vlad: Bine...promit că nu o să te mai deranjez niciodată...cred că nu mai e nevoie să o fac...nu uita totuși că te iubesc...și ai grijă de tine...pa, pa.

S-a mai uitat odată la mine, din cap până în picioare iar apoi a plecat...Mi se sfâșie inima...dar nu îl mai pot ierta...iubirea pentru el se transformă în ură...omul ăsta mi-a făcut mai mult rău decât bine, și-a bătut joc de mine în ultimul hal, nu mai vreau să îl las să își bată joc de mine...am destule pe cap...vreau să uit, să uit tot ceea ce a ținut de el, de copil, de toți cei 6 ani pe care i-am pierdut aiurea, cu el...cu un nimeni...

Anca: Alo, Emilian...Emilian: Anca! Cum te mai simți?Anca: Mai bine puțin...vreau să revin la muncă.Emilian: Pe bune? Doamne ajută!Anca: Dar am o rugăminte...Emilian: Spune...Anca: Vreau să schimbăm casa de discuri, urgent!Emilian: Adică pe Vlad?Anca: Exact! Schimbă-l cât mai repede!Emilian: Dar...ce s-a întâmplat?Anca: O să avem timp să povestim, tu ocupă-te de problemă!

=======================

Ioana: Anca...ia vino tu puțin aici!Anca: Da sis, spune!Ioana: Ce a pățit Vlad de a plecat așa de aici?Anca: Ce să pățeacă? I-am spus că nu mai are ce căuta aici....atât!Ioana: Ce ai făcut? Tu ești nebună?Anca: Nu! Tu ești nebună! Lasă că te iau eu pe tine la întrebări când o să fii în 6 luni...crezi că e așa ușor să îți pierzi copilul din cauza unui....nici nu știu cum să îl numesc!Ioana: Băi dar tu chiar nu ești normală! Fatăăă! Nu e vina lui!Anca: Cum nu? A semnat ca un fraier acolo...de ce naiba nu m-a lăsat să mor?Ioana: Băi, a semnat pentru că te iubește, tu ești oarbă? A stat cu tine în spital non-stop!Anca: Așa și? S-a simțit vinovat...logic...Ioana: Da s-a simțit ca naiba! Nu mai știu ce să fac cu tine...abia aștept să îți deschizi ochii și să îți dai seama aă ai greșit...dar o să fie prea târziu...Anca: Auzi, nu e problema ta! Vezi-ți de sarcină și ai grijă că nu ajungi ca mine...nu îți doresc să simți durerea unei mame care își pierde copilul înainte ca acesta să se nască!Ioana: Fă ce vrei...nimeni nu se mai poate înțelege cu tine...

Cine să se înțeleagă cu mine? De ce? Ce rost are...oricum în casa asta, în lumea asta...mă simt mai mult singură decât în compania cuiva...Vlad? Pe el...

♥Capitolul 39♥Cine să se înțeleagă cu mine? De ce? Ce rost are...oricum în casa asta, în lumea asta...mă simt mai mult singură decât în compania cuiva...Vlad? Pe el nu o să îl iert...nu am pentru ce, nu am cum. I-am spus și lui și sunt gata să o repet într-una...nu mai are ce căuta în viața mea, gata! Vreau să întorc pagina, să uit de tot...încep totul din nou...

= Peste 8 luni=

Anca: Hai sis, împinge!!Andrei: Da iubita mea, nu te lăsa!! Jur că m-aș pune eu în locul tău dar...pisici...sortă de rahar....hai, împinge, te rog eu!Anca: Hai mă că filmez! Nu te lăsa! Nu vrei să îi dovedești lui bebe că ești o super-mamă?Ioana: Taaaci!!Anca: Nu tac! Împinge, nu mă fă de râs!Doctorița: Hai Ioana, mai un pic! Uite, îi văd capul!Asistenta: Hai măi puiuț, nu te lăsa!!Ioana: Da doare!! Nu mai poooot!!Anca: Să nu te aud cu nu mai poți! Hai. Mai ai puțin, nu ai auzit!Ioana: Doareee!!!Doctorița: Anca, hai aici!Anca: Vin, vin! Iese?Doctorița: Iese, Iese!

Ioana: Scoate-o odată!! Nu mai poooot!!Andrei: Hai iubita, împinge odată taaare!Anca: Așa măi!! Doctorița: Șiiii.....gata! Anca: Băăăi, stați! E băiat!!Ioana: Cee??Anca: Da mă, e băiat!!Doctorița: Da...e băiat...dar cum? Toate ecografele au arătat fetiță!Andrei: Yuhuuu!! Băiat!! Ia dă-l în coace!Ioana: Ho țărane, tu te-ai chinuit cu el sau eu? Dă-l în coace!

Mi-au dat lacrimile când i-am văzut pe toți trei, împreună, uniți! Cred că e cel mai minunat lucru să îți ții copilul în brațe....eu...eu nu am putut să fac asta...

Anca: Ia mai lăsați copilul să respire! Ce nume o să îi puneți??Ioana: Eu vroiam Allyson dar acum...Andrei: Acum ce zici de....Ioana: Erick?Andrei: Lewis?Anca: Amândouă!!Ioana: Perfect! Nici eu nu o puteam spune mai bine!! Ai filmat tot sis?Anca: Dap!! Tot, cu lux de amănunte :)))!Ioana: Oricum toți știu că tu ești cameramanul, regizorul și alte roluri din spate...și oricine știe că atâta timp cât tu ești prin preajmă, nu are cum să iasă ceva decent :)))!Anca: Aha...decent zici...tu te vezi în ce poziție stai în public?Ioana: Te omor când cobor de aici! Fuuugi!!Anca: Ho nebuno că vreau să îmi văd nepotul!!Ioana: Na atunci vezi-l cât mai poți! Când mă ridic...nu garantez nimic :)))).Doctorița: Ți-e drag?Anca: Da cum? Nu vedeți că seamănă cu mine!! Ha, ha, sâc, sâc, sâc!! Are ochii albaștrii!!! :))))Ioana: Hai măăă!! Pe bune??Anca: Dap!! De-al meu e!!Doctorița: Păi...tu nu ai mai făcut nimic de când ai pierdut sarcina?Anca: ce să fac?Doctorița: Altul...:DAnca: Nu....nu merge așa...defapt nici nu cred că o să mai existe vreun pitic din partea mea...nu mai am chef și răbdare să duc o sarcină...e prea greu și prea neapreciat...ce rost are?Ioana: Adică tu ce vrei să spui acum? Nu mă apreciați??Anca: pe tine te apreciază toți, uită-te la el, e o scumpete!!Ioana: păi și pe tine nu te-a apreciat nimeni? De ce vorbești prostii?Anca: nu sunt prostii...e realitatea...Andrei: Hai că deja deviem de la subiect și nu e ok...fiecare din voi are o viață diferită pe care o trăiește într-un mod propriu...Anca: Așa e...să nu mai deschide subiectul...Doctorița: îmi cer scuze, eu am început...apropo, bebele are 3450 de grame, a primit nota 10 și absolut totul e în regulă! Să vă trăiască și să aveți parte de el sanătos și frumos ca și voi!Ioana & Andrei: Doamne ajută!

Pe bebe l-au dus în salonul lui iar pe Ioana în al ei...am înțeles că o să trebuiască să stea

puțin în pat...oricum e slăbită, a adormit chiar înainte să o ducă în salon :) e o dulce, o curajoasă...acum când mă uit la ea parcă mă trece un fior rece pe spate...parcă îmi pare bine că nu am trecut și eu prin asta...și îmi pare bine că am reușit să trăiesc, să îmi văd sora cum deine mămică, să îmi văd nepoțelul care cedeam că o să fie o nepoțică, să îi văd pe toți fericiți și să fiu printre ei. Poate am judecat prea aspru o simplă semnătură care îmi dădea acordul la viață...parcă acum îmi dau seama că cineva mi-a citit mereu gândurile și a știu exact ce îmi doresc...atunci îmi doream să trăiesc!

În aceste 8 luni nu s-au întâmplat prea multe...am făcut multe ședințe cu psihologul meu, ședințe care m-au ajutat să înțeleg că un copil pierdut nu înseamnă o viață terminată ci dorința și puterea de a încerca din nou...m-au ajutat să îmi dau seama că înafară de acel tip, Alexandru, nimeni nu a avut nicio vină...dar el...el nu a fost așa cum mă așteptam să fie, un arogant, un nesimțit care să îmi spună „băi, a fost greșala ta, asum-o!”, în el am găsit o persoană care merită muultă apreciere! A venit la mine chiar la vreo 3 săptămâni de când m-am trezit...a venit și a vorbit cu mine...a aflat toate detaliile legate de starea mea, de pierderea suferită și a reușit să îmi dea curajul să mă ridic. Nimeni nu a reușit să facă ce a făcut el...mi-a dat pur și simplu curajul să merg mai departe să nu mă las și să îmi iau viața de la capăt!Tot prin el am început să cânt din nou...am schimbat casa de discuri chiar dacă Emilian a insitat să nu o fac...nu regret nimic, totul a mers spre bine! Am înregistrat un album care e deja pe piață de 2 săptămâni și fanii mei continuă să crească, să ne aprecieze munca!

Nu aș fi crezut niciodată că cel care era cât pe ce să mă omoare, o să ajungă să facă parte din viața mea! Acum Alexandru e chitarist în trupa pe care am creat-o cu ajutorul noii case de discuri, suntem 5, 3 fete și 2 băieți...ei sunt cu instrumentele, eu cu vocea, e superb și ne iese totul exact așa cum speram!

Acum câteva zile m-a invitat în oraș...urma să mergem azi dar văzând că Ioana a trebuit să nască, am amânat totul până mâine sau poimâine...e magnific tipul! Simplul fapt că a reușit să mă facă să mă deconectez de vechea mea viață, e cel mai important lucru!

Ioana...Ioana a rămas însărcinată în timp ce eu mă confruntam cu problemele mele...a născut prematur, cu 3 săptămâni înainte de termen dar e ok, o să stea bebe puțin la incubator și totul o să fie bine!

Ioana: băi Ancuța, tu îți dai seama că eu am cumpărat totul pentru fete? Haine, pat, jucării, tot?Anca: Mi-am dat seama de asta de când am văzut ce e...tu așa greu te-ai prins?Ioana: Nu mă dar mă gândeam...ce să fac?Anca: păii...le vinzi sau le dai...îți cumpăr eu altele, stai liniștită!Ioana: Nuuu, nu e nevoie!Anca: E nu...hai lasă tu scuzele...e nepotul meu, ce vrei?Ioana: Să nu îți vină vreo idee, nu vreau surprize pe când mă întorc!Anca: Âhâ...lasă că știu eu...Ioana: Ce știi?Anca: Știu, știu! Auzi, merg să văd dacă a ajuns Alex!Ioana: Alex...ce să-ți spun...da Vlad?Anca: Nu te supăra dar asta deja nu mai e treaba ta...Ioana: Da a cui e?

Anca: Strict, a mea!Ioana: Și cu Vlad cum rămâne totuși?Anca: Vlad? Cine e Vlad? Hai că plec!Ioana: Da mă, bine îți stă să faci pe proasta...off...Anca, Anca...

Ete na! Vlad...ce să îți povestesc...fix de el aveam eu chef să vorbesc azi...

Anca: Aleeex!! Ai venit!!Alex: Dap, aici sunt! Ioana?Anca: Ioana, e super! Are un băiat!!Alex: Cum băiat?Anca: Vrei să îți descriu ce înseamnă băiat?Alex: :)))) Nuu...lasă că știu deja! Dar nu era fată?Anca: Era...hai mergi și salut-o că avem ceva treabă...

S-a conformat! Asta îmi place la el! Mă ascultă! :DA felicitat-o repede și am plecat

Anca: Deci fii atent, am vorbit deja cu șefat de la magazinul de unde Ioana a cumpărat toate prostiile alea pentru bebe :D pentru fete...și tipa a fost deacord să le schimbe cu cele de băieți...eu i-am spus Ioanei că i le cumpăr eu dar nu o să fie chiar așa...Doamna aceea a trimis acasă echipa de băieți care le încarcă și le evaluează împreună cu mama și bunicul. Ei bine, noi mergem și alegem ceea ce vrem să îi cumpărăm lui Erik Lewis (așa îl cheamă) și apoi băieții se ocupă de restul...ce zici?Alex: Simplu ca bună ziua, mergem!

Buuun! În nici 2 ore, totul a fost gata! Camera e complet mobilată și își așteapăt stăpânul! Am mai adugat noi câte ceva pe acolo dar vreau să fie un simplu cadou de la noi, pentru Lewis (eu așa o să îi spun!).

Alex: Ești obosită?Anca: Nu...mă simt super!Alex: Aaa da? Păi azi nu avem de repetat s-a amânat totul pentru Ioana, am înțeles că merg toți la ea...ce zici, noi mergem să mâncăm ceva?Anca: Aaa da, mergem sigur! Unde?Alex: Te las pe tine, unde vrei tu!

Și am ales locul meu preferat! Cofetăria! Nu mi-e foame deloc dar nu îl pot refuza din nou, nu? Știu că ne plac amândurora prăjiturile așa că am decis să ieșim la un desert :D!

Anca: Eu vreau...hmmm...o savarină și un milkshake de cocos :D!Alex: Eu vreau ce vrea ea! :)

Ne-am așezat la masă și am așteptat comanda, e full aici, mă mir că nu sare nimeni pe noi pentru autografe!

Anca: Și...ce ai mai făcut azi?Alex: Azi...aiurea...așteptam vești de la tine! Ești fericită nu?Anca: Daaa! Tu nu l-ai văzut dar are niște ochi...zici că sunt ai mei!!Alex: pe bune? Păi atunci o să fie un super macho!!Anca: Mie îmi spui? Lasă că are mătușa grijă de el când crește!!Alex: Dar chiar așa..tu îți dai seama că ai niște ochi incredibil de frumoși?

Anca: Hmm...zici?Alex: Dap! Nu ți-a mai spus nimeni asta?Anca: Nu...adică da dar nu în felul ăsta :D!Alex: Deeeci...trebuie să mă simt onorat, nu?Anca: Chiar te rog! ;))Alex: Și...mai știi că de când te-am văzut prima oară...

Atunci s-a apropiat de mine și eu am simțit imediat nevoia să mă apropii de el, am nevoie de asta! M-a prins ușor după cap și și-a apropiat buzele de ale mele...am simțit cum un fior caaald și plăcut îmi trece prin tot corpul iar când buzele noastre aproape, aproape că s-au contopit una cu alta..........

Capitolul 40 

Atunci s-a apropiat de mine și eu am simțit imediat nevoia să mă apropii de el, am nevoie de asta! M-a prins ușor după cap și și-a apropiat buzele de ale mele...am simțit cum un fior caaald și plăcut îmi trece prin tot corpul iar când buzele noastre aproape, aproape că s-au contopit una cu alta, am auzit o voce care mă strigă, o voce super cunoscută dar pe care nu o pot identifica pe moment.

.........: Ancaaa, prinde!!

Și apoi am simțit cum îmi cade ceva tare în cap!

Anca: Aaaaaaaau!!! Ce naiba?!!Alex: Ce e?Anca: Nu ai auzit? M-a strigat si apoi mi-a aruncat ceva în cap!Alex: Ție?Anca: Mie!Alex: Ce?Anca: Nu știu!

M-am ridicat nervoasă de pe scaun și am început să caut ceea ce mi-a căzut în cap, rotund, tare și nu foarte mare!Și nu credeți că dau cu ochii de piciorul mesei noastre...știți ce e acolo?Ei bine, ce e acolo m-a făcut să îmi reamintesc vocea...e o portocală!!! Ghici cine a fost?Vă las pe voi...eu nu mai zic nimic...M-am mai uitat odată în jur să văd dacă mai e prin preajmă să îl pot lua puțin la șmotrulit dar a fugit! Lașul!

Alex: Ce te-a lovit? Ai găsit ceva?Anca: Da...ea...Alex: Portocala?Anca: Dap...Vlad...ei mămăliga lui...îl prind eu...Alex: Acel Vlad?Anca: Exact!Alex: Ce nesimțit....dar ce l-a apucat?Anca: Da eu știu? E nesimțit dar îl găsesc eu, ce naiba, așa a ajuns? Alex: Hai lasă-l...cine știe...poate nici nu a fost el...Anca: Ba el a fost! Îl știu, știu ce poate!

Am scos telefonul din buzunar și am căutat ca o disperată numărul lui de telefon...apoi mi-am dat seama că într-un exces de furie i-am șters numărul...maaare greșală!

Anca: Emilian?Emilian: Da, Anca, spune...Anca: Ia dă-mi numărul lui Vlad!Emilian: De ce?Anca: Îți povestesc eu, dă-mi numărul repede!

Bietul de el, obișnuit să lucreze la foc automat, îmi dă repede numărul și închide! :))

Anca: Săracul...l-am speriat :))!Alex: Și acum ce faci?Anca: Îl sun!

Și tot l-am sunat două ore!De ce?Ca să îmi dau seama că până la urmă și-a închis telefonul...

Anca: Offf....da nu te prind eu?Alex: pe cine?Anca: Nu...nimic...hai să mergem...Alex: unde?Anca: vedem noi!

Mall-ul mare, noi mici, locuri multe...alege, frate!La început aveam tendința să ne oprim la o altă cafenea dar instinctul m-a făcut să refuz acea cafenea și să căută mai departe!Am căutat ca niște bezmetici prin tot mall-ul până când am ajuns în fața unei pizzerii...băi și nu credeți că îmi cade privirea fix la o masă din colț unde stă nestingherit aruncătorul de portocale?! Eeiii....na stai să vezi ce pățești tu când te joci cu Ancuța..lasă că îți arat eu ție Duțule!!

Ne-am așezat civilizat la masă dar lui Alex nu i-am spus că e și Vlad pe acolo...știu doar eu și se pare că nici Vlăduț nu și-a dat seama că am intrat...totul e ok!Am comandat pizza, relax...totul e perfect, exact așa cum trebuie să fie...

În nici 10 minute a ajuns pizza mea cu pui, porumb, mozzarella, suc de roșii și alte prostii de prin meniu...pizza pe care nu intenționez să o mănânc...nuu, cu cel puțin jumate din ingredientele ei, am planuri maaari!!Ce planuri?Păăăi....după ce a plecat ospătarul, Alex parcă mi-a citi gândurile și a plecat la baie...bineeeee, prilejul perfect!Am luat furculița din dotare, pe care mai apoi am pus o boabă ce porumb (asta e de testare) șiiii apoi am fixat-o spre masa lui Vlad și i-am făcut vând spre ea! Cum a mers? Ca uns!! L-am nimerit direct în cap!!!

Nu a băgat de seamă....o fi concentrat la ceva...nu-i nimic, mai încercăm!

De data asta pe furculiță am pus o bucată destul de mare de piept de pui, o măslină și o

boabă de porumb, na dacă nici acum nu o să îi atrag atenția, merg la el și îi torn paharul de apă în cap!Am aranjat furculița șiiiii adios!!! A zburat cum nu se putea mai bine! Direct la el pe umăr!!!

Asta a fost mai mult decât suficient ca să îi atragă atența! Asta am vrut!Și-a întors capul să se uite în jur și...ia ghici! A da cu ochii de mine! EU îi făceam cu mâna de ceva vreme ca să fiu sigură că mă observă...

Perfect!!!

După ce a căscat ochii, s-a asigurat că sunt eu...apoi mi-a zâmbit...eu i-am făcut cu ochiul și i-am făcut semn spre ușa pe care tocmai intra Alex! Ceva de genul ”fii cu ochii pe el”!

Anca: Aleeex! Ai venit!!!Alex: Dap! Aici sunt!Anca: Atunci ia loc, hai să păpăm!

Cu un ochi la Vlad și cu unul la Alex, am tăiat o bucățică din pizza mea și am înstins-o spre gura lui Alex:

Anca: Hai, gustă!Alex: Să gust?Anca: Da, gustă să vezi cum e, apoi îmi dai și tu!

El a luat bucățică pe care i-am dat-o, apoi el a făcut la fel cu mine doar că eu am luat acea bucată cu atâta senzualitate încât era să mă dau gata și pe mine, asta doar pentru că Vlad se uită la noi în continuu, parcă l-am vrăjit!

Anca: Dai un pup?

Și i-am arătat cu degetul obrazul meu stâng!

Alex: Da cum să nu!

Apoi eu i-am dat unul și el altul, mai aproape de buze și tot așa până când ne-am pupăcit direct pe buze...a fost un pupic, nimic la mult dar suficient cât să îl facă pe Vlad să se înroșească! :)))

Nu pot rata ocazia, mă ridic și să ies...vreau să văd ce face!

Anca: Eu merg până la baie...Alex: sigur, mergi!

M-am ridicat, mi-ai luat poșetuța și am mers spre ieșire, aproape de ușă, mi-am aruncat privirea spre Vlad iar apoi am plecat....vreau doar să îi fac în ciudă, să îl fac gelos și asta îmi dau seama că îmi iese când după ce închid ușa, el iese după mine!

Vlad: Anca! 

Nu am făcut niciun gest, îi trebuie mai mult dacă vrea să mă privească în ochi!

Vlad: Anca stai!!

Absolut niciun gest...

Intru frumos la baie, îmi fac treaba, mă spăl pe mâini și mă usuc liniștită dar când ies, Vlăduț mă întâmpină rezemat de peretele de lângă ușa fetelor.

Vlad: Sărută bine, hă?Anca: Ce?Vlad: Deci tu nu auzi nici de aproape?Anca: Ba aud dar nu am înțeles ce ai spus...Vlad: Aha...păi am întrebat dacă sărută bine...Anca: Cine?Vlad: Tipul ăla....Anca: Alex? Daaa..e un zeu!Vlad: Zeu? Pe bune?Anca: Daaa...defapt zeu e puțin spus...Vlad: Aha....Anca: Ești gelos?Vlad: Eu? Nuu, nu am de ce...Anca: Aha...și portocalele, unde sunt?Vlad: Ce portocale? Ai visat urât?Anca: Nu am visat...am văzut doar stele verzi când m-ai lovit cu una în cap....ești nebun?Vlad: :))) deci te-ai prins?Anca: Nuu...tu erai cel deștept...am uitat...auzi, hai că am alte treburi și mă cam reții...Vlad: Dar înainte să pleci vreau să îi transmit surorii tale felicitările mele pentru bebe! Mă bucur mult pentru voi! Să vă trăiască!Anca: Mulțumim...e o scumpete, așa ca mine! Pa, pa!Vlad: Stai, nu plecați acum, nu?Anca: Nuu, mă simt tare bine aici, de ce?Vlad: Așa, din curiozitate...

Am plecat după ce l-am analizat din cap până în picioare, m-am așezat la masa mea iar el la masa lui, am continuat să mă drăgălesc cu Alex, să chicotim, să glumim, să ne prostim pe acolo...evident că nu merge și că nu e ceva ce vine din suflet dar e parte din planul meu! Vlad trebuie să plătească pentru ce a făcut mai devreme!

Și defapt nu știu dacă el sau eu dar sigur cineva plătește ceva în seara asta...

La vreo 10 minute de când ne-am întors de la baie, pe ușa pizzeriei, apare o tipă slabă, blondă cu părul lung, ochii albaștrii, ten albicios și picioare de fotomodel!Are niște balcoane...o mamă!Și pe lângă bombele de silicon și botox-ul din buze, mai are și tupeu! Se așează la masa lui Vlad!Pentru moment am rămas șocată de tupeul tipei dar când am văzut că Vlad se ridică, o sărută....și o sărută nu o pupă, iar apoi se așează la masă, mi-a picat fața!

Doamneee! Credeam că eu o să îl fac gelos pe el și credeam că nu mai simt nimic pentru el pentru că nu mi-a lipsit, nu mi-a fost dor de el, nu am plâns după el, nimic! Acum însă, mă încearcă niște sentimente și niște cuvinte pe care nu aș fi crezut niciodată că le știu!

Amândoi se giugiulesc ca doi porumbei! Gata! EU nu mai pot să stau și să văd asta!!

Anca: Alex, plecăm!Alex: Așa repede?Anca: Acum!

Ne-am îmbrăcat și am ieșit după ce le-am aruncat o privire plină de dispreț!

Când am urcat în mașină, primul lucru pe care l-am făcut a fost să scot telefonul și să îi trimit un mesaj:

„Nu pot să cred că ai decăzut atât de mult...”

=Peste 5 zile=

Ei bine...la acel mesaj nu am primit nici azi răspuns, l-am întrebat de multe ori pe Emilian dacă mi-a dat numărul corect, ba chiar l-a sunat și a vorbit cu el de fața că mine...

Între timp pe Ioana au externat-o și maaare i-a fost bucuria când a văzut că în cameră s-a schimbat totul dar și eu am avut de dat explicații peste explicații pentru a justifica schimbarea de la fetiță la băiat! :))

Ups, sună telefonul...mă întrerupe din povestea mea...please wait :D!

Anca: Aloooo!..........: Alo, Anca Anghel??!!Anca: Da...eu sunt!..........: Doamne, însfârșit dau de tine!!!

♥Capitolul 41♥

Anca: Aloooo!..........: Alo, Anca Anghel??!!Anca: Da...eu sunt!..........: Doamne, însfârșit dau de tine!!!Anca: Dar cine ești? De ce era așa important să dai de mine?..........: Nuuu deci nu pot să cred că nu mă recunoști!Anca: Ar trebui?..........: Am fost colege de clasă 4 ani...Anca: Pe bune?.........: Daaa! Sunt Alexia, una dintre colegele de la liceu!

Alexia!!! Doamneee de când nu am mai vorbit cu ea!! Pe lângă Andrada și Cristi, ea a fost una dintre cele mai bune colege ale mele din liceu dar din păcate, am pierdut complet legătura după ce am terminat a 12-a...

Anca: Alexia? Chiar tu ești??Alexia: Da măi Ancuțo!! 

Anca: Și cum ai reușit să dai de mine?Alexia: Păi....prin Andrada!Anca: Ce mult mă bucur!! Unde stai??Alexia: În București, m-am mutat de curând!Anca: Și când ieșim la o prăjitură?Alexia: păi cam de asta te-am sunat!Anca: Adică?Alexia: Adică...văzând că liceul nu s-a terminat de mult deci nu putem face o chestie din aia care se face peste 10 ani iar eu am păstrat legătura cu mulți colegi care vor să se reîntâlnească între ei...am ajuns la concluzia că ar fi mai plauzibil să ne întâlnim toți, la un fel de reunire de clasă! În plus dira noastră săraca e foarte slăbită, e în scaun cu rotile și cel mai probabil nu o să apuce reunirea de 10 ani...ne-am gândit să îi facem și ei o bucurie, și nouă...ce zici?Anca: Păi ce să zic! Tu ai avut mereu abilități de organizare și ideea asta îmi place muult de tot! E un fel de banchet, nu?Alexia: Exact! Un banchet organizat pentru noi și pentru dira!Anca: Buuun, îmi place mult! Când va fi?Alexia: Cam peste o lună...Anca: Ceva de plătit?Alexia: Am găsit un local unde se cere 200 lei pe persoană dar au totul inclus, de la mâncare, băutură și muzică, până la tort și prăjituri.Anca: Mie îmi convine! Ai mai vorbit cu cineva?Alexia: Apropae toți vin, dira nu știe încă, o să o luăm puțin prin surprindere dar nu foarte tare că nu avem chef de ceva neprevăzut și neplăcut...Anca: Înțeleg...păi atunci rămâne că mă anunți când e gata totul?Alexia: perfect! Ăsta e oricum numărul meu și mă poți suna când vrei!Anca: Perfect, o să ne mai auzim sigur!!

Ce tare! Nici nu mă așteptam la asta!Mă bucur mult că o să îmi revăd foștii colegi, diriginta, prietenii! Oricum noi nu avem mai niciodată timp să ne vedem așa cum ar trebui...ăsta e un prilej genial!!!

Ioana: Hei, vi să mă ajuți puțin?Anca: Da sigur, dar Andrei?Ioana: A mers după scutece...e incredibil câte trebuie să îi schimb pe zi!Anca: Hai măi, măcar fi happy că nu ești pe vremea bunicii să trebuiască să le speli!Ioana: În cazul ăsta mă lipseam de copii!Anca: Să știi că și mie mi s-a cam acrit de ideea asta...am făcut prea mare tam-tam când am pierdut sarcina...nu era nevoie!Ioana: într-un fel ai dreptate dar să ai un copil e ceva ce nu pot explica, te înalță, îți dă putere și un scop în viață! Bine, nu vorbesc de ceva greșit, de copii care au copii sau de copii care nu sunt doriți, vorbesc de copii doriți și aduși pe lume de părinți care au o relație super stabilă!Anca: Adevărul e că voi chiar meritați acest copil...e minunat! Tot e ca mine! Mâncalar tuși Anca!! Ioi ce picioare grăsune are, zici că sunt caldaboși!!! :))))Ioana: Daaa, să știi că acum că mi-ai spus, parcă seamănă! :))))Anca: Picioarele ca picioarele dar uite ce unghii minuscule are!! Și ce să mai spun de alte treburi.....mamă ce gagicar o să iasă din ăsta!!Ioana: Măi sis, tu chiar ai nevoie de ceva...unde naiba l-ai lăsat pe Vlad? :))))Anca: Vlad? Ăla da! Băi tu știi ce am pățit cu el?Ioana: Adică v-ați întâlnit?Anca: Băi, băi, băi! EU nu ți-am spus???

Ioana: Nu dar zi!!Anca: Băi fată, a aruncat cu portocale după mine prin mall!Ioana: Pe bune?Anca: Bine nu au fost multe, a fost doar una...dar asta a fost ceva surpotabil....măăă, când l-am văzut cu o fufă după el, mi-au picat ochii în ciorbă!! Băi, una siliconată și în urechi, fardată cu chilele, tocuri de 80 cm, fustă până în gât și un fund de....Doamneee ce mi-a fost dat să văd!!Ioana: hai mă pe bune? Asta chiar nu o mai cred!Anca: Păi să o crezi! Băi deci dacă și pe ăsta micu îl prind cu specimene de genu o să fiu mai rău ca mătușa Zâna!Ioana: :)))) Hai mă nu exagera! Da sigur era Vlad cel despre care îmi spui?Anca: Daaa soro! EL era! Am vorbit cu el și m-a întrebat daca Alex sărută bine :)))) asta a făcut parte din planul meu...nimic serios!Ioana: ok...deja începusem să mă înroșesc! Dar tot nu pot să cred că Vlad a ajuns la tipe de genul ăsta...Anca: Nici eu...oricum, asta e! Voi cu botezul lui bebe cum faceți?Ioana: Cu botezul...cred că peste vreo 2 luni! Deja ne ocupăm de asta, dar nu am găsit nimic!Anca: Păi voi știți, dacă aveți nevoie de ajutorul meu, sunt aici!

Deci bebele Ioanei e mai mult decât un îngeraș! Nu pot să cred ce minunăție a ieșit din ăștia doi! Are ochii albaștrii, albaștrii și mari ca și mine, părul brunet, tenul alb, alb și obrajii îmbujorați! E o dulceață! Abia aștept să crească să îl învățăm să meargă și să vorbească!! Abia aștept!

=Ziua banchetului=

Doamne că de o lună mă tot pregătesc! Zici că mă mărit azi! Am colindat toate magazinele din oraș și abia azi am găsit o rochie care să îmi convină!E un fel de rochie ștregărească, așa...e albă, are un fel de corset...dar nu e chiar corest, acoperă doar sânii și e ușor șifonat...apoi de el se prind noduri cu bucăți de material lungi, albastre și albe, materal învărtit în spirală și e puțin mai scurtă în față decât în spate (un fel de decupaj). E exact pe gustul meu! Nu vreau nimic elegant, o să mă încalț cu balerini pentru așa mă sunt eu comodă! Niciodată nu am purtat tocuri înalte, nu îmi plac și gata! Da, la o pereche de blugi, un toc mediu, ca să lungească piciorul, mai merge dar tocuri la un party, da-o încolo!Acum vreo jumate de oră am ajuns de la coafură unde mi-am făcut un coc mai neglijent din care ies niște șuvițe rebele...oricum e în ton cu ținuta, asta și vroiam!Manichiură, ungii cu gel și prostii de genul ăsta? Nu sunt fana gel iar manichiura e simplă...gen manichiură franțuzească! Machiajul e cât mai natural posibil!

Eu sunt gata de plecare!!

Și plec singură, nu acompaniată de cineva și prostii e genul! 

Am chemat un taxi și pe ora 15 am ajuns în fața localului unde e full! Toți foștii mei colegi sunt aici, Andrada și Cristi sunt aici, Alexia le explică ceva, nu aud ce dar sunt toți foarte fericiți!

Alexia: Ancaaa!! Bine ai venit!!

Și atât le-a trebuit! Toți au tăbărât pe mine ca și pe ultimul cadou de sub bradul de Crăciun!Unul mă pupă, altul mă îmbrățișează, unul îmi spune că e mândru că a fost colegul meu, alta că e fana mea, una că are copil, altul că îi pare rău pentru ce s-a întâmplat, unul îmi întinde flori, alta ciocolată! 

Anca: Lumeee!! Mă bucur să vă văd! Unde-i dira? Pentru ea ne-am adunat aici, nu pentru mine!Alexia: Așa e! Lăsați fata să respire!

Bine că mi-a sărit Alexia în ajutor că altfel mă sufocau!

Alexia: Dira zici? Ea o să vină puțin mai târziu, o să o aducă băiatul ei :)!Anca: Și până atunci stăm afară?Alexia: Nu, dar te așteptam pe tine!

Alexia a deschis ușile salonului și toți au intrat ca o turmă după ea...eu am rămas afară la fel ca Andrada și Cristi care abia așteptau să prindă momentul ăsta!

Andrada: Ancaaa!! Ce rochie avem!!Cristi: Ce asortată ești!!Andrada: Balerini? Doamne, da de ce nu am avut și eu idee asta? Băi, mor de durere de picioare!Anca: :))) Ei uite de asta nu am vrut eu pantofi cu toc, fac ceva pe ei! Vreau să mă distrez! Lasă că te rezolv eu, o să sun pe cineva să îți aducă niște balerini!Andrada: pe bune? Mulțumeeeeesc!!Anca: Dar voi! Ce frumoși sunteți! Cristi: Da...frumoși...nu vezi ce m-am îngrășat?Anca: Nu am vrut să spun nimic dar dacă tot ai deschis subiectul, ce ai pățit? Ai dat cu capul de oala cu bunătăți?Cristi: Da...dă-mi pace! Zici că sunt porc, nu mă mai pot abține de la nimic...Anca: Aici e Ancuța! Te rezolv și pe tine cu un abonament la sală dar mergi împreună cu mine că nu am încredere în fața asta a ta de cățeluș! :D Neînsoțiți?Andrada&Cristi: Ca și tine...Andrada: dar nu toți suntem așa...Anca: Adică?Cristi: Înauntru...o să vezi tu...

Ce să văd?În fine...am mai stat la taclale o perioadă de timp iar apoi am intrat...Ne-am așezat împreună la o masă, ne-am făcut comozi și am început să mâncăm puțin din aperitiv.

Anca: Criss, sunt cu ochii pe tine! Nu exagera!Cristi: Apoi lasă-mă să mă bucur de banchetul ăsta, nu fi cu gura pe mine de pe acum, lasă că ai timp la sală!Anca: Zici? :))) Na bine mă, mănâncă!Andrada: Da ce ai zice să fi cu ochii pe la masa vecină?

Mi-am întors capul din reflex...la masa vecină stau fără griji......

♥Capitolul 42♥

Mi-am întorsc capul din reflex....la masa vecină stau fără griji Vlad cu o tipă! Alta decât cea pe care eu am văzut-o cu el la mall acum vreo lună!

Anca: Ăla e Vlad?Andrada: Asta vroiam să te întreb și eu...cum de e cu alta?Anca: A trecut peste...cred că se vede clar...e...dă-i pace, e viața lui!Cristi: Păi și tu? Tu nu ai trecut peste?Anca: E nu...cum să nu trec? Logic că nu mă las eu la el...Andrada: Și cine e norocosul?Anca: Ăăă...Alex!Cristi: Care Alex?Anca: Alex, băiatul cu chitara de la mine din trupă...Cristi: Adică ăla....?Anca: Da...ăla!

Da...de parcă e și adevărat!Nici nu pot să explic ce simt acum! Nici nu mai știu cum să îmi ascund roșeața de pe față!Am niște neeervi!!Cum măăă!! Cum să fie cu alta??? Alta???Și să nu mai spun ce pupături își trag pe aici....ce vorbe dulci își spun! Ce tandrețuri pe capul lor!!Nu bag de vină, e frumoasă rău tipa! E roșcată, tunsă bob, ochi căprui, trăsături super feminine, piele ușor creolă, degețele subțiri, talie perfectă....îmbrăcată decent, fără silicoane sau botox...ce să zic, a evoluat boy-ul...Băi și știa că o să vin și eu aici! Știa mă și tot a venit cu alta! Cred că a făcut-o intenționat!!

Transpir toată...sunt extrem de încordată, nervoasă...tot cu ochii pe ei, nu mai pot!!

Andrada: Anca, ești bine?Anca: Da...adică nu...cine are chef de puțin aer?Andrada: Vin eu cu tine!Cristi: Da..mergeți voi....eu am puțină treabă!Anca: Să nu te îndopi! Atât îți spun!

Andrada îmi citește mereu expresiile și nici Cristi nu e mai prejos, știu exact ceea ce simt sau ce vreau...acum pun pariu că nu le-a scăpat din vedere starea mea de nervozitate cu atât mai mult cu cât știu exact prin ce am trecut...

Andrada: Auzi...eu nu am vrut să îți spun nimic înauntru dar se vede clar că ești geloasă! Adică cine nu ar fi? Dar dacă tu crezi că eu o să suport să te văd așa toată seara?Anca: ....și ce să fac?Andrada: Pun pariu că scumpul nostru Cristi s-a dus să vorbească cu Vlad, deci pot să bag mâna în foc...dar dacă nu a mers el, o să merg eu să intru în vorbă cu el...oricum, tu trebuie să prinzi momentul să ieși afară cu el...nu știu cum dar ieși afară cu el și spune-i ce ai de spus!Anca: Nu! Nu vreau și dacă Cristi a mers să vorbească cu el, îl îndop eu! Nu vreau să se amestece nimeni, e viața lui....eu o am pe a mea, ce a fost între noi s-a terminat, gata!Andrada: Hai nu zău? Tu te-ai uitat în oglindă în ultimele două ore? Fată, se citește

gelozia pe tine!!Anca: Hai mă nu exagera!Andrada: Nu exagerez deloc! Du-te la baie și o să vezi! Termină cu fițele, nu își au rostul! Îți spun sincer că o să ai mult de pierdut dacă lași lucrurile să treacă pe lângă tine! Chiar nu ai înțeles că Vlad te-a iubit și de aceea a semnat foaia aia?Anca: Ba am înțeles asta dar nu vreau să mă las la el! Dacă el a fost în stare să vină cu asta aici știind că și eu sunt aici, înseamnă că are mult tupeu și asta o să am și eu!

Și trebuie să ai tupeu, nu glumă, ca să poți face ceea ce urmează să fac eu!E destul de logic că aici e și Vlad cel de-al doilea nu? Adică cel care a apărut după ce a plecat Vlad originalul...în fine, ați prins ideea, nu?Așa și dacă e și el pe aici și e tot cu ochii pe mine, m-am dus cu tupeu la masa lui și l-am chemat la dans! Se vede că încă nu i-au trecut piticii, a acceptat!!

Am rugat DJ-ul să pună o melodie mai lentă și eu cu tipul ăsta, împreună cu alte câteva cupluri din sală, am început să dansăm....dar am dus dansul într-un punct în care nu aș fi îndrăznit să ajung în alte condiții...suntem atât de apropiați unul de altul că îi pot simți bătăile inimii....La un moment dat, o senzație de scârbă, repulsie și multe amintiri urâte au îneput să îmi invadeze corpul!Doamne, ce fac??L-am împins pe Vlad cât am putut de tare și am fugit afară..nu știu ce a fost în capul meu! Înțeleg că vreau să îl fac gelos și că sunt geloasă la rândul meu dar asta nu înseamnă că o să mă fac de râs!

Cred că am reușit să stau pe afară vreo oră pentru că nu mă mai pot opri din plâns...asta până când aud cum din spatele meu încep să se audă pași lenți și apăsați.

Anca: Cine ești?........: Eu sunt... Anca: Care tu?.........: Întoarcete și o să îți dai seama...

L-am ascultat....știu deja cine e dar vreau să mă conving că e chiar el și că nu visez sau ceva de genu...m-am șters repede la ochi și apoi m-am întors.

Anca: Și de ce ai venit?Vlad: Pentru că aveai nevoie de asta...Anca: Și tu de unde știi de ce am nevoie?Vlad: Păi Andrada, Cristi...îți spun ceva? Nu i-am mai văzut de mult dar asta nu inseamnă că am uitat cât de buni prieteni sunt cu tine și cât de mult bine îți vor...e ok, poți să recunoști orice, sunt aici pentru asta...Anca: Nu am ce să recunosc...tu trebuie să recunoști nu eu!Vlad: Ce trebuie să recunosc eu?Anca: Cine e tipa aia?Vlad: Aaa despre asta vorbeai...tipa e iubita mea, noua mea iubită.Anca: Și cea din mall?Vlad: Aia nu era nimeni...era doar să te fac puțin geloasă pentru că ție ți-a reușit din plin!Anca: Dar ea...Vlad: Ea nu e la fel ca cealaltă, ea chiar e.Anca: Și....ce vrei să spui prin ”chiar e”?Vlad: Păi e mai mult decât o simplă aventură...e iubita mea, logodnica mea...

Anca: Logodnică??Vlad: Da...urmează să ne căsătorim în vara anului viitor...Anca: Poftim?? Ai trecut așa ușor peste?Vlad: Peste ce?Anca: Peste noi...peste ce altceva?Vlad: Mi-ai spus multe vorbe urâte, mi-ai reproșat că te-am salvat, că am omorât copilul...m-ai tratat în ultimul hal...apoi la mall, nu mi-a picat deloc bine...nu știu ce e între tine și ăla dar eu îți spun sincer că atunci mi-am dat seama că nu mai am nicio șansă cu tine...nu știu ce s-a întâmplat între timp la tine dar eu am găsit-o pe Anne și îți pot spune că de atunci totul s-a schimbat. A reușit să mă schimbe complet în doar două luni...e incredibilă și pot spune clar că o iubesc!Anca: A reușit să te schimbe atât de mult încât să mă uiți?Vlad: știu că o să te doară dar...pot spune că da!Anca: Atât de mult încât ai uitat tot?? Chiar tot?Vlad: Am uitat atât cât trebuia...Anca, m-ai respuns de atâta ori...te-am iubit dar...Anca: M-ai iubit? Îmi spui și mie de ce ai venit totuși?? Nu puteai să stai cu aia și să mă lași în pace? Dacă știai că o să mă doară, de ce ai ținut neaparat să îmi spui?Vlad: Dar tu știi ce înseamnă să te doară? Și fii rănit? Nu...nu ai știu asta...cel puțin nu acum...Anca: Da...adevărul e că pentru mine totul s-a rezolvat...și acum și cu 5 ani în urmă...auzi, știi ceva, deja mă plictisești! Mergi la aia...lasă-mă...Vlad: Vezi, tocmai asta e greșala ta...încerci să mă îndepărtezi mereu de tine...nu crezi că ar fi cazul să îți faci curățenie în gânduri? Tu chiar știi ce vrei??

Da! Te vreau pe tine, prostule!!

Anca: Poate ai dreptate...chiar trebuie să îmi fac curat în gânduri și să arunc toate rebuturile trecutului, să fac loc altor lucruri noi...da...poate asta trebuie să fac! Mulțumesc de sfat...Vlad: Mă bucur că am reușit să îți dau un sfat...Anca: Mi-ai dat mai mult decât un sfat, mulțumesc...pentru tot! 

M-am ridicat de pe banca pe care stăteam și am plecat...Poate nu s-a prins dar el e rebutul trecutului de care trebuie să scap...întrebare e....oare voi reuși vreodată? 

Mi-am mai întors privirea spre el de vreo 2 ori înainte să intru în restaurant, stă pe bancă în continuare cu mâinile rezemate de genunchi și cu capul în ele...nu mai știu ce să cred...pare trist dar mai devreme radia de fericire...când îmi povestea de Anne...

Am ajuns înapoi în restaurant și chiar de la intrare am fost abordată în mod surprinzător de Vlad 2...

Anca: Ce vrei măi?Vlad 2: Anca...nu că m-aș fi îmbătat eu dar....pe bune mă...te plac mult! Ce zici, mergem la mine după party?Anca: Ăhă...Vlad 2: Serios? Mă aștepți tu?Anca: Da, da!

Se clatină în ultimul hal! Nu s-a îmbătat...e doar mangă!!

L-am rugat pe unul dintre colegi să îl ducă la loc și eu am mers lângă Andrada și Cristi.

Anca: Ce ați făcut??Andrada: Ce am făcut?Anca: Vlad...Andrada: Aaaa Vlad? Ai vorbit cu el, nu?Anca: Din păcate da...Andrada: De ce din păcate?Anca: Pentru că....

Înainte să continui să le povestesc eu, s-a deschis ușa restaurantului. Nu știu cum au rămas ceilalți dar eu...eu am rămas, MASCĂ!!!

♥Capitolul 43♥

Înainte să continui să le povestesc eu, s-a deschis ușa restaurantului. Nu știu cum au rămas ceilalți dar eu...eu am rămas, MASCĂ!!!

Ușa, deschisă largă și un buchet mare de flori în fața ei...Prima melodie pe care am lansat-o eu, începe pe fundal iar din spatele florilor apare Vlad.Jur că mi-a stat inima în loc cel puțin 1 minut!Vlad, intră în restaurant cu buchetul în mână, merge încet până când ajunge în dreptul mesei mele. Acolo se oprește, se uită lung la mine și chiar dacă are tendința de a veni spre mine, se îndreaptă rapid spre masa din spatele meu, masa vecină cu a noastră. Acolo, evident că stă Anne...Și evident că Vlad îngenunchează în fața ei și ridică buchetul spre ea, ea îl ia și după o scurtă pauză, Vlad scoate din buzunar o cutiuță pe care o deschide!

Vlad: pentru că azi e o zi specială, pentru că e ziua ta, vreau ca aici, în fața celor mai importanți oameni din trecutul meu, să îți adresez o scurtă și profundă întrebare: Vrei să fii prințesa mea? AI reușit să faci din mine ceea ce mulți au încercat să distrugă, ai reușit să mă ridici și să mă ajuți să continui,ai reușit să îmi dai încredere și putere peste limite...ești incredibilă și tocmai de asta vreau să știi că indiferent de răspunsul tău, eu voi fi mereu un prinț care te va aștepta!Anne: Tu vorbești serios? Chiar ai gândit totul în cele mai mici detalii!! Da, vreau să fim cei mai fericiți! Vreau să fii prințul meu!! 

Apoi s-a ridcat în picioare și a luat-o în brațe! Bleah!! Pe bune??

Vlad: Vă mulțumesc pentru atenție! E incredibil ceea ce s-a întâmplat azi aici! Probabil voi mi-ați dat curajul să fac asta și tocmai de asta sunteți cu toții invitați la nunta noastră! Daaar....mai am o simplă vorbă de spus pentru cineva de aici, cineva care a fost și va rămâne important pentru mine...

Atunci și-a întors privirea spre mine...a stat așa câteva secunde iar apoi:

Vlad: Anca! Da tu! Am o rugăminte! Adică pe lângă veșnicul mulțumesc pentru că mi-ai deschis ochii, mai am o întrebare...ai vrea să îmi faci onoarea de a veni la nuntă și de a cânta pentru noi toți cei care îți iubim muzica?

L-am privit foarte relaxată...nu pentru că așa îmi vine în mod firesc ci pentru că așa mă străduiesc să par...apoi am mers spre el privindu-l încontinuu...

Anca: Normal că mă simt încântată acum când ți-ai deschis ochii și ai văzut adevărata mea valoare! Logic că atât eu cât și trupa mea suntem mai mult decât onorați să cântăm pentru voi! Pentru voi doi! O să fie o nuntă de vis...așa cum nici măcar eu nu visez! Muzica e totul, nu? Aaaa da, și să nu uităm de portocale...ele sunt de altfel un tot pentru noi....Anne: Pentru voi?Anca: Scumpa, dacă ai rămas în urmă cu știrile, spune-i prințului tău să te reactualizeze! Cu prețul ne mai vorbim, ok?Vlad: perfect! Nu îți fă griji iubito, ceea ce spune ea e de domeniul trecutului...Anca: Mai trecut decât creeezi!!

În timp ce abia așteptam să iasă o ceartă și să se lase cu păruieli, Andrada m-a tras de mână și m-a cărat după ea până afară..

Anca: De ce nu m-ai lăsat acolo? Le arătam eu nuntă!!Andrada: termină! Ce vrei să terminăm toți la spital??Anca: Da, cam asta era ideea!!Andrada: Calmează-te!!Anca: Cum să mă calmez?? Tu nu l-ai auzit cu câtă ușurință vorbește despre fufa aia?? Tu nu vezi ce arogant e cu mine?? Pe lângă că e nesimțit, vreau să zic!! Cum să îmi ceră mie, fix mie să le cânt la nuntă?? Băi, e nebun!!!Andrada: Păi de ce ai acceptat?Anca: Pentru că nu vreau să îi dau satisfacție! Nu vreau să vadă cât de mult mă distruge când vorbește așa despre ea! Nu vreau să își dea seama că încă mai face parte din viața mea!

Apoi un nod mi s-a pus în gât și lacrimile nu au întârziat să apară....de ce în momentul de față îmi revin toate amintirile legate de el? De ce tocmai acum mi-am dat seama că înseamnă așa mult pentru mine?

Andrada: Și dacă nu vrei asta, de ce plângi?Anca: pentru că nu mai pot! Pentru că îmi vine să merg acum și să îmi pun ștreangul de gât! Îl iubesc Andrada! Mi-am dat seama târziu dar îl iubesc...mereu l-am iubit și niciodată nu am încetat să simt asta pentru el...dar acum ce să fac? Andrada: Ți-am spus foarte clar mai devreme că dacă îl lași, se duce...tu l-ai lăsat și...s-a dus!

Da..și l-am lăsat să se tot ducă...și vorba Andradei, s-a dus!Nu vreau, pur și simplu nu vreau să cred că e acolo cu fufa aia și că se vor căsători!

Anca: Spune-mi măcar tu că nu e adevărat!Andrada: Aș vrea...jur că aș vrea dar nu pot...nu mai am ce să fac pentru voi, nu vă mai pot ajuta. Ai fost mult prea dură cu el, l-ai refuzat prea categoric....e trist dar de acum în colo o să trebuiască să te resemnezi, să înveți să îl privești din exterior.Anca: Da, e extrem de ușor să vorbești dar când e de făcut...of Doamne! Nu mai pot Andrada! Cum să mă resemnez? Până acum câteva luni era al meu!Andrada: Era...l-ai pierdut draga mea...asta e.Anca: Cum asta e? Tu ești nebună? Cum să îl uit? Cum să îl văd la braț cu aia? Cu copilul

născut de ea în brațe??Andrada: vrei să îl chem din nou, nu te-ai lămuri încă că pe ea o iubește? Dacă vrei mie nu mi-e greu să merg să îi spun să vină puțin...Anca: Nuu!! Stai nebuno!! Nu te duci niciunde!Andrada: De ce?Anca: Pentru că nu vreau! Am orgoliul meu!Andrada: Fiț-ar orgoliul să îți fie! Na cu el să rămâi!

S-a ridicat și a plecat!Mi-a picat fața când am văzut că mă lasă așa, singură!Adică e vina mea? Da, domnle, am orgoliul meu, nu o să îl calc în picioare pentru el!Dar ce să fac? Cum să îl las să îl ia aia? Nici măcar nu o cunoaște...sigur i-a făcut ceva! E imposibil să fi putut să uite totul! Nu cred! Nu cred!!

M-am dus și eu într-un târziu înauntru unde petrecerea e în toi, toți dansează și se pare că a ajuns și dira care spre surprinderea mea nu e chiar așa rău pe cum o descria Alexia. E în scaun cu rotile dar oricum, e mult mai bine decât m-aș fi așteptat...Am mers la ea, m-a recunoscut! Am vorbit, am mai depănat amintiri și cam atât! E tare drăguță, așa cum o știam mereu!

După discuția cu ea, chiar dacă Cristi și Andrada m-au chemat la dans, am preferat să iau loc la masă și să privesc mulțimea...

Îl văd și pe Vlad printre persoanele care dansează, e împreună cu ea...dansează, sunt fericiți....totul pare să fie perfect pentru ei.Acum când mă uit la el și văd cât de mult s-a schimbat în ultimul timp, îmi dau seama că am pierdut mult mai mult decât m-aș fi așteptat vreodată.E frumos...mai frumos ca oricând! Are o freză modernă, tuns scurt pe ambele părți dar cu părul mai lung și ușor ridicat, pe mijloc. Nu e îmbrăcat la costum ca restul tipilor de pe aici, el are blugi cu tur-ul lăsat și cu bretele lăsate în jos, peste blugi, o cămașă în carouri viu colorate cu o cravată vișinie, ca și blugii și e încălțat în teniși...e îmbrăcat perfect! Adorabil...mereu a fost stilul meu dar acum m-a dat pe spate!Oare de ce îți dai seama ce ai avut doar după ce pierzi?Nu pot să cred că mi-a scăpat printre degete în halul ăsta...cum să îl văd eu la braț cu alta? Să îl văd sărutând-se cu ea? Nuuu!! Închid ochii chiar dacă o fac! Nu pot...nu pot să renunț așa ușor la el dar...ce să fac?Adică a mai și avut tupeul să îmi ceară să îi cât la nuntă...a deveni și nesimțit chiar dacă s-a schimbat...mi-e dor de Vlad al meu, Vlăduțul meu drag și scump...cum am putut să fiu așa nesimțită cu tine? De ce?

Se pare că de azi în colo, cele mai bune zile ale lui, vor deveni cele mai urâte zile ale mele și asta doar pentru că el a găsit persoana care să îl treacă pe primul loc, ceea ce eu nu am fost în stare să fac...Și acum ce se presupune că trebuie să fac când cea mai bună parte din mine a fost mereu el? Toți spun că lucrurile rele se întâmplă cu un motiv dar acel motiv nu va reuși niciodată să îmi cicatrizeze rana asta care sângerează când îi vede împreună...Se pare că e simplu...el are inima mea și inima ei, ne are pe amândouă și nu are cum să îmi simtă durerea...probabil e fericit așa. Ea completează ceea ce nu am eu...Înafară de faptul că respir, nimic altceva nu îmi mai poate confirma că sunt în viață...absoltul fiecare mișcare pe care ei o fac împreună, îmi sting puterile de a mai

lupta...nu o să rezis...nunta lor? Deabia aștept să plec de aici!Inima mea e varză...eu sunt praf...Vlad în schimb...nu are absolut nimic. Da...soarta....

În timp ce, pierdută printre gânduri, am început să plâng, o adiere ușoară a început să îmi mângâie fața, un ușor iz de mentă mi-a invadat căile nazale iar apoi o piele fină s-a apropiat de obrazul meu și mi-a șters o lacrimă lungă și încărcată de emoții negative...

♥Capitolul 44♥

În timp ce, pierdută printre gânduri, am început să plâng, o adiere ușoară a început să îmi mângâie fața, un ușor iz de mentă mi-a invadat căile nazale iar apoi o piele fină s-a apropiat de obrazul meu și mi-a șters o lacrimă lungă și încărcată de emoții negative...Având ochii închiși, nu mi-am dat seama cine e, dacă e cineva cunoscut sau nu, pur și simplu m-am lăsat purtată de imaginație...deja îl vedeam pe Vlad în fața mea cu un buceht de flori în mână, spunându-mi că e o farsă, o simplă farsă pentru a se convinge că încă mai țin la el...îl văd spunându-mi să nu mai plâng că totul o să fie ok...dar, evident, era un vis...un simplu vis.

Am deschis ochii și chiar dacă ceea ce văd nu mi se pare deloc cunoscut...se pare că nu se întâmplă la fel de cealaltă parte!

Un tip brunet, cu ochii căprui și părul tuns la fel ca cel al lui Vlad, stă în fața mea și mă privește cu tristețe...

Anca: Scuze că te iau așa tare dar...cine ești?

Când a văzut că am reacționat, și-a retras repede mâna de pe obrazul meu și a început să se fâstâcească...

.....: Ăăă...scuză-mă tu....Anca: pentru ce?.....: Nu trebuia...Anca: Ce?....: Nimic...

Și s-a ridicat, dând să plece! Dar am fost destul de rapidă să îl prind de umăr și să îl impulsionez să se oprească.

Anca: Cine ești? Îmi pari atât de cunoscut...........: Serios? Cum de? Nu ne-am mai văzut niciodată...Anca: pe bune? Păi și atunci de unde te cunosc??.......: Poate e o confuzie...Anca: Dar tu mă cunoști, sunt sigură!......: De ce ești așa sigură?Anca: Păi cum altfel ai fi venit direct la mine?.....: Da...cam așa e...Anca: Șiii...îmi spui cine ești?.......: Sunt...adică mă numesc Alin...Anca: Alin...frumos nume! Alin: Mulțumesc :D!

Anca: Și de unde mă cunoști?Alin: De la el....

Atunci a arătat spre Vlad...

Anca: Adică?Alin: Vlad...de la el te știu...Anca: Deci nu erai în clasă cu noi?Alin: Nu chiar...eu am venit aici pentru că m-a chemat fratele meu...Anca: Fratele tău fiind?Alin: Cel de la care te știu...Anca: Păi ai spus că mă știi de la Vlad...stai! Adică Vlad e fratele tău??Alin: Da! :DAnca: Stai că nu înțeleg! Cum să fie fratele tău?? Adică Vlad are frați?Alin: Da...mă are pe mine...Anca: și eu de ce nu am știut??Alin: Nu mă întreba...dar știi de ce am venit eu defapt? Adică faptul că ai aflat că eu sunt fratele lui era ceva ce oricum trebuia să afli și nu a fost cu intenție...eu am venit aici pentru că știu cine ești, știu ce legătură ai avut cu fratele meu...și....știu cum te simți. Să îi vezi împreună, doare...sunt conștient de asta dar...trebuie să înțelegi...Vlad a luat-o razna de puțină vreme, nimeni nu se mai înțelege cu el...nu știu de ce a ales să facă atât de publică relația cu Anne asta, e o japiță! E o penală! Nu știu ce a văzut la ea! Îl joacă în ultimul hal! Tu plângi și te consumi pentru el și el parcă îți face în ciudă...nu îl înțeleg...dar...știu un singur lucru...doar tu ai puterea să îl readuci înapoi! Te rog, nu te da băută! Vlad e pur și simplu distrus de când s-a despărțit de tine...mi-e teamă că dacă nu o să faci ceva, o să îl pierdem toți, definitiv...Anca: Ce vrei să spui prin „definitiv”?Alin: O să vezi dacă nu o să te pui să faci ceva cu el..te rog Anca!Anca: Păi și eu ce aș putea face?

Nici nu a apucat bietul de el să deschidă gura că a și apărut Vlad:

Vlad: Alin...ce faci aici?Alin: Eram în trecere...Vlad: Atunci treci prin altă parte, aici e interzis pentru tine!Alin: Da, da, cum spui tu , frate!Vlad: Bine frate...hai pleacă că am puțină treabă...Alin: ce treabă?Anca: Chiar așa....poate să rămână!vlad: Aaaa...deja ți-a picat cu tronc? Vezi că e fratele meu...Anca: Știu cine e, nu te mai obosi să repeți...ce vrei?Vlad: Vreau să vorbim ceva dar mă incomodează tipul ăsta...Anca: Atunci ce zici să ieșim noi doi afară puțin?Vlad: Bună idee! Hai...

Bine că nu a ripostat!!În drum spre ieșire am fost destul de inteligentă să mă uit la Anne care a rămas blocată când a văzut că noi doi mergem afară...am avut grijă să fac să pară că îl iau pe Vlad de după gât și i-am arătat lui Anne, în toată splendoarea lui, pumnul meu...sper că a înțeles mesajul....

Anca: bine...am ajuns afară, spune ce aveai de spus...

Vlad: Păpușă, ce am eu de spus nu e ceva wow, e pur și simplu o chestiune ce ține de organizare...Anca: Organizare pentru ce?Vlad: Cum pentru ce? Pentru nunta mea...Anca: Aaa...da..pentru asta...și despre ce vorba?

Jur că nu o să las să îmi cadă nicio lacrimă din ochi, chiar dacă toate sunt acolo, călări pe ieșire...trebuie să mă țin tare!

Vlad: Păi spune-mi, cât vrei ca să vi să ne cânți?Anca: Nu vreau nimic...Vlad: Hai pe bune, cât mă costă?Anca: Nimic...Vlad: Cum nimic? Nu ești sănătoasă? Ai ocazia să profiți...fă-o!Anca: Spre deosebire de tine, nu îmi stă în caracter să profit de cineva...oricum, ai luat tu deja tot ceea ce mai era de luat...nu mai îmi rămâne nimic, de ce să mă amăgesc? Oricum ceea ce eu aveam nevoie, ai distrus tu în seara asta...Vlad: Coreție! Ceea ce eu aveam nevoie tu ai distrus înainte de a cunoaște...știu că te doare dar asta era și ideea! Îți spun acum așa doar ca să fim înțeleși, ai să plătești pentru tot ceea ce mi-ai făcut!Anca: Aaaa, deci la asta se rezumă tot ce a fost între noi? La răzbunare?Vlad: exact! La asta se rezumă totul...Anca: Tu vorbești serios?Vlad: Ți se pare că am chef de glume? Anca: Da...defapt mi se pare totul o glumă! Tu chiar ești conștient de ceea ce faci?Vlad: Foarte conștient! Anca: Nu pot să cred...nu pot să cred că te înjosești în halul ăsta....Vlad: De ce? Ți-e ciudă?Anca: Ciudă pe ce? Că nu mă fac de râs la fel ca tine?Vlad: Cum adică mă fac de râs?Anca: Tu chiar crezi că cei din sală nu ne știu povestea...tu chiar crezi că ceea ce faci acum îți face publicitate? Nuuu, îți spun eu că nu ai nicio șansă de publicitate în stilul ăsta...te faci singur de râs din cauza cui? A orgoliului? Hai să fim serioși, trezește-te Vlad! Poate ai trecut peste dar măcar nu exagera...Vlad: Da, am trecut peste....Anca: Daaa...se și vede...Vlad: Nu mă provoca...Anca: Te provoc să ce? Orice ai face, nu mă poți convinge că m-ai uitat..se citește în ochii tăi!

Și aveam dreptate! În tot restul petrecerii, Vlad nu a mai putut să schițeze niciun zâmbet, absolut orice făcea Anne îl lăsa rece și uneori se uita la mine, pierzându-se printre gânduri și privindu-mă în continuu...e exact ceea ce aveam nevoie! Vlad nu m-a uitat! Nu știu ce e cu el dar o să aflu...oricum, nunta lor...o să fie o maaaare aventură!! :))Am eu ac de cojocelul tău, Anne :))!

Ca să îl fac să fiarbă mai tare, mi-am scos agenda unde îmi sunt programate concertele, am luat un pix și am mers, cu tupeu, la masa lor.

Anca: Anne, Vlad, vă rog să mă scuzați dar am o întrebare...Anne: Spune scumpa!

Un ”scumpa” din ăla auzi numai la vrăjitoarele din desene animate :))) atâta ură a scos din ea prin cuvântul ăla încât mi-a stat inima în loc!

Anca: Pe ce dată e nunta?Anne: Pe...Anca: Da lasă-l pe Vlad să îmi spună...ăăă...între timp pot să te rog ceva?Vlad: Pe mine?Anca: Exact!Vlad: Spune...Anca: Îmi cureți o portocală??

Ce față mi-a băgat!! :))))Dar nu a zis nimic, absolut nimic...a aprobat din cap și s-a pus să curețe portocala :D.

Anca: Mulțumesc...deci? Îmi spui data?Vlad: De azi într-o lună...Anca: Așa repede?Vlad: Da...Anca: Nu vă grăbiți?Vlad: Ba d....Anne: Nu, deloc!Anca: E nu...dar da, așa e, când iubești...Vlad: Da...CÂND iubești...Anne: Daaa, păi noi ne iubim mult, nu Vlăduț?Vlad: Ăăă...Doamne ce bine miroase portocala asta...Anca: Mai ți minte? Câte amintiri...

Am observat cum din colțul ochiului îi iese o lacrimă urmată de un oftat sfâșietor...

Vlad: Amintiri...uneori sunt tot ceea ce mai rămâne...Anca: ...în mod special când știi că odată cândva ne spuneam „tu și eu, noi”...acum e la fel dar „tu” e despărțit de „eu” printr-o virgulă rece.....când știi că odată cândva eram doar noi doi într-o lume întreagă care nu avea nicio legătură cu noi doi...nu aveau nimic de pierdut....Vlad: ....când știi că odată cândva nu îmi mai puteam lua privirea de la tine...când așteptam cu emoții enorme să vină ziua în care te vei trezi...când timpul părea atât de viu, atât de dinamic...parcă vroia să te fure...atunci când nu aveam nimic de pierdut, când nu știam nimic altceva înafară de noi....Anca:....când cojile de portocale erau atât de prezente peste tot...când ai intrat cu ele în inima mea...când ai plecat dar te-ai întors...când te-am lăsat să pleci la fel cum lași coaja de portocală să emane mirosul acela magic de care vrei să profiți cât mai mult pentru că nu știi cât va rezista...Vlad:....și nu mai ții cont de timp...de nimic altceva...și tot ce făceai era așa de frumos, așa de corect...Anne: Dar s-a terminat, așa trebuie să rămână...ai aflat ce vroiai, acum pleacă!Anca: Vlad? Vrei să plec?Vlad:....tu...eu...și....restul lumii....Anne: Termină! Spune-i și tu să plece!Anca: Da ce te ambalezi așa? Ți-e ciudă, hă?Stai liniștită baby, plec...oricum ți-am demnstrat ce aveam de demonstrat....mulțumesc...

♥Capitolul 45♥

Vlad:....și nu mai ții cont de timp...de nimic altceva...și tot ce făceai era așa de frumos, așa de corect...Anne: Dar s-a terminat, așa trebuie să rămână...ai aflat ce vroiai, acum pleacă!Anca: Vlad? Vrei să plec?Vlad:....tu...eu...și....restul lumii....Anne: Termină! Spune-i și tu să plece!Anca: Da ce te ambalezi așa? Ți-e ciudă, hă?Stai liniștită baby, plec...oricum ți-am demnstrat ce aveam de demonstrat....mulțumesc...

Am plecat și am lăsat-o acolo să încerce să îl readucă pe Vlad la ea...lucru care a fost aproape imposibil o bună bucată de timp...l-am vrăjit complet! A rămas vreo jumătate de oră cu portocala pe jumătate curățată, în mână...fără să mai schițeze vre-un alt sunet, gest sau altceva ce să îi confirme lui Anne că e prezent.Știți când și-a revenit? Ei bine, exact atunci când am mers eu la baie....am trecut prin fața mesei lor și de cum m-a văzut a tresărit, s-a ridicat de pe scaun și m-a urmărit.Eu, super detașată, mi-am văzut de drum dar el, nu s-a lăsat, a venit fuga spre mine și m-a prins de umăr când eram gata să pun piciorul în baia fetelor :D!

Vlad: Anca! Stai!Anca: Ce e?Vlad: Ce mi-ai făcut?Anca: Eu? Eu nu ți-am făcut nimic...tu mi-ai demonstrat ceea ce îți spuneam eu mai devreme, nu m-ai uitat! Vlad: Da mă, recunosc că nu te-am uitat...dar chiar trebuia să te dai în spectacol cu asta?Anca: Dar nu m-am dat în spectacol dragule, totul a venit de la tine.Vlad: Da pe naiba...tu și portocala ta...Anca: Nu poți să negi că totul a venit din suflet..nu ai cum Vlad, mă iubești!Anne: Te iubește moșul! Lasă-l în pace!Anca: Da tu ce te bagi? Nu vezi că nu ai nicio treabă cu ce discutăm noi?Anne: Mie mi se pare că am o treabă foarte evidentă! Las-l pe Vlad în pace că dacă nu...Anca: Că dacă nu ce? Auzi fetițo, mai bine încearcă să îți ții lăbuțele la tine în cușcă, pe trenul meu, e treaba mea ce fac!Anne: Nu atâta timp cât Vlad e în joc!Anca: Vlad poate să joace și singur, nu are nevoie de tine!Anne: Dar tu ai nevoie de ceva de la mine?Anca: Da! De Vlad! Anne: Ei pe asta nu o să o poți avea...Vlad e al meu și așa va rămâne!Anca: Nu te ești cea care a purtat în pântece 6 luni un copil format pe jumătate de Vlad, nu tu ai fost în comă pentru că el ți-a salvat viața, nu tu l-ai cunoscut în urmă cu 6 ani, nu ai avut nicio legătură cu viața lui până acum! Te crezi împărăteasă peste el? Ei află că nu o să te las! Anne: Deci vrei război?Anca: Război? Sub nicio formă...eu nu mă răzbun, eu câștig oricum, oriunde și cu oricine!Anne: Și tu prostule, nu ai nimic de spus?Anca: Prost? Așa ai ajuns să fii numit? Ce ți-a făcut Vlad? Nu mai vezi nimic când e ea prin preajmă, trezește-te!Anne: Pot să îi spun cum vreau atâta timp cât peste o lună va fi soțul meu!Anca: Da...ai tu dreptate...„atâta timp...” bine Anne...ești liberă să faci ce vrei cu el, oricum văd că e ca și plastilina în mâinile tale.

Deci nu pot să înțeleg ce are! Ce are frate? Ce a păți? Ce i-a făcut?? E deconectat de lumea asta...nu îmi pot explica cum de nu reacționează! Deja mă depășește dar dacă Alin avea dreptate, Vlad are nevoie de mine și nu o să îl las!

Petrecerea s-a terminat undeva la 3 dimineața și după ce ne-am luat la revedere, am pornit fiecare spre casa proprie!

Eu când am ajuns la a mea...debandadă totală!!Toate becurile aprinse, plânsetele se aud de la poartă....ce e aici??

Anca: Lumeeee, ce ați pățit??

Peste tot prin casă e plin de haine, copii plâng, becuri aprinse, dulciuri vărsate pe jos! Am lăsat geanta din mână și am tulit-o spre camera bebulușului unde am găsit-o pe Ioana stând întinsă pe pat, Andrei pe scaun și bebele în pătuț, plângând.

Anca: Ioana, Andrei,ce faceți?? Plânge Lewis!!Andrei: Erick!!Ioana: Ba Lewis!!Andrei: bine mă...fie cum spui tu...mereu e cum spui tu.Anca: Băi voi nu auziți că plânge?Ioana: Ba noi auzim dar nu mai reacționăm!Anca: De ce? Ce-i cu debandada asta?Ioana: NU MAI POT! Eu bag divorț!Anca: Divorț? La ce?Ioana: Nu mai vreau să fiu cu ăsta!!Anca: Cu cine? Cu Andrei?Andrei: Da mă, cu mine...ce ți-ai făcut frate?Anca: Chiar așa, ce ți-a făcut?Ioana: El nu mi-a făcut nimic dar fiul lui...Andrei: Al nostru....ne-a făcut...Anca: Andrei are dreptate, termină!Ioana: ce mă, eu să termin? Tu nu vezi ce e în casă? Mama e sus cu Dani că după ce a făcut dezastru, acum doarme...Andrei stă lângă patul copilului și nici măcar nu îl ia în brațe...nici nu ridică mizeria de pe jos! Da ce sunt eu aici mă, femeie de serviciu și bonă? Băi, eu am născut, restul e treaba ta! Tu știi cât de tare a durut? Vrei să vezi? Imediat încep să îți rup oasele din corp! Nesimțitule!!Andrei: Și tu o crezi?Ioana: Da, mă crede! Sunt sora ei!Anca: Chiar așa...dacă Ioana are dreptate, ar trebui să te pui pe treabă...sau în caz contrar o să îți arăt eu ce a simit ea la naștere...

Încolțit din toate părțile, s-a resemnat! În jumătate de oră, totul a început să lucească, Lewis doarme și asta e datorită lui Andrei!

Ioana: Deci jur, eu nu mai fac nimic...dacă el nu se pune pe treabă, pleacă!Anca: Hai măi sis, nu o lua așa în dramă...explică-i și tu ce trebuie să facă nu îl pune să aleagă...pe bune, ce ai fi vrut să învețe de la părinții lui, nu ti-au demnstrat că nu sunt în stare? Tatăl lui e un bețiv, maică-sa e croitorească, mereu beată și incapabilă să crească un copil....sincer eu cred că Andrei e mai mult decât perfect pentru familia în care s-a născut! Ia-l și tu mai ușor, explică-i...vreți ca acest copil să vă despartă? Eu cred că rolul lui e să vă apropie dar e nevoie de puțină muncă! Nu pot să merge eu să îi spun lui

Andrei ce să facă pentru că nu e treaba mea, eu vă dau un simplu sfat...ajutați-vă pentru că nimic nu iese bine de unul singur!Ioana: Deci jur că uneori ești mult mai înțeleaptă decât mine...mă lași mută....ce să spun? Ai perfectă dreptate...cred că m-ai scos din ceață! Anca: Mai fac și eu câteodată o faptă bună!Ioana: Tu ce ai făcut azi? Cum a fost la party?Anca: Eh....a fost bine...mai mult am plâns dar încep să mă resemnez...Ioana: Cum ai plâns? De ce?Anca: Am plâns cu lacrimi...cum altfel? Și de ce? Păi pentru că am omis un lucru...Vlad urma să fie pe acolo și nu a fost singur...Ioana: Adică?Anca: Adică nu a fost singur...a fost cu Anne...Ioana: Anne fiind?Anca: Anne e viitoarea lui soție..Ioana: What??? Ce zici???? Soție??? Vlad???Anca: Știu....așa ziceam și eu...Ioana: Da cum? A trecut peste?Anca: Nu știu...nu îl mai cunosc, nu mai regăsesc nimic în el. E complet schimbat....azi am aflat că mai are și un frate...el mi-a spus să lupt pentru noi...merită. dar...acum nu mai știu ce să fac...Ioana: Frate?? Vlad are frați?Anca: Unu..dar asta nu e cel mai șocant...eu am izbucnit în lacrimi când am auzit ce poate scoate din el....m-a chemat să le cânt la nuntă...Ioana: Hai pe bune? Ăsta e diabolic....și ce faci, mergi?Anca: logic, am planuri maaari!!!Ioana: Adică?Anca: Lasă că vezi, doar o să vi și tu!!

=A doua zi=

Anca: Hey! Ce mai face band-ul meu??Alex: Salut!! Uite, ne pregătim de repetiții!Anca: Da...apropo de asta, avem o nouă prestație în program!!Alex: serios?Anca: Da...la nunta fostului meu iubit...Band-ul: Vlaaaad???Anca: Right! Vlad...se însoară peste o lună deeeci avem de repetat!Ana (o fată din trup): Cum să se însoare? Cu cine?Anca: Nu o cunoaște-ți, e o tipă...Anne...Maria (o altă fată din trupă): Păi și noi mergem la nunta lui? Adică tu cânți pentru ei?Anca: Știu că e oarecum șocant dar da....am acceptat destul de repede...Adrian (a 2-lea băiat din trup): Of, scumpa de tine! Cred că ai nevoie de o îmbrățișare!!

Atât le-a trebuit! Au venit toți grămadă pe mine...și mie mi-a fost de ajuns...nu mi-am mai putut stăpâni lacrimile...nu mai am cum...nu am de ce...îl iubesc...mereu l-am iubit...orgoliu nenorocit ce ești....

Adrian: Ei, hai, nu mai plânge...o fi cumva...Anca: Cum să fie? Spune-mi și mie cum să fie? Nu mai pot! Simt că înnebunesc! Tot timpul mă gândesc la el...când trec prin locurile în care știu că am fost cu el, îmi bate inima ca nebuna, îmi dau lacrimile....și acum îl văd cum se milogea în fața mea să îi mai

acord o șansă...să îi spun că l-am iertat...și eu...eu ca o idioată l-am ignorat, l-am trata în ultimul hal, i-am spus că nu mai are ce căuta în viața mea...acum uite! Uite unde am ajuns! Am ajuns să îl văd în brațe la alta, să îl fac să își dorească să se răzbune pe mine...și asta pentru ce? pentru că nu am fost capabilă să realizez mai devreme cât de mult îl iubesc? Pentru că am fost o proastă? Pentru că am avut un orgoliu pe care nu își putea permite nimeni să îl deranjeze....un orgoliu nenorocit...dorința de a demonstra că eu am dreptate...în fața lui par tare, zâmbesc cu ușurință și îi vorbesc cu vocea calmă, totul gândit la rece...dar când rămân singură mă năpădesc toate amintirile...mă fac să îmi doresc să trăiesc din ele! Uneori le văd scurgând-se în fața mea, fără să le pot estompa, fără să le pot readuce înapoi...ce am pierdut, rămâne pierdut. Nu am puterea să îi spun că eu am dreptate..că îl vreau înapoi cu orice preț! Nu mai pot!Adevărul e că nu știu nici cum o să reacționez la nuntă..am eu planuri dar...mi-e teamă că or să dea greși...nu mai pot, nu mai vreau!

Maria: M-ai făcut să plâng...știu cum e să iubești dar nu credeam niciodată că iubirea poate ajunge în stadiul ăsta...te admir că încă le mai poți duce și sunt sigură că o să o scoți și pe asta la capăt!Ana: Da! Sigur o să rezolvi tu cumva totul, hai, capul sus și privirea înainte! Hai să căutăm melodii care să îl lovească pe Vlad acolo unde trebuie...în amintiri!

Așa că am apelat la arsenalul nostru de hit-uri dramatice...și am găsti exact ce căutam! Exact ceea ce se presupune că ar trebui să îl lovească pe Vlad în amintiri, la fel cum a făcut portocala mea :D! Nimeni nu poate știi cât de mult îmi doresc să reușească planul meu! Nimeni nu poate știi ce e în sufletul meu...nu vreau să îmbătrânesc departe de Vlad...mi-e dor de el...mi-e atât de dor de el...

=Peste o lună=

E dimineață...e ora trezirii...mi-e frică...mi-e mai frică ca oricând...viața mea depinde de asta...Vlad! Te rog..te impor să reacționezi!Inima mea a luat-o razna de pe acum...Patul meu e pe jumătate rece...nu vreau să rămână așa...mi-e dor de acele zile în care el îmi încălzea inima, sângele...îmi alinta buzele cu săruturile lui...îmi proteja corpul cu îmbrățișări lungi și surde...îmi mângâia chipul în timp ce îl privrea cu atât de mult drag...Orice ar fi, trebuie să aduc acele momente înapoi, sunt dependentă de ele...

Stau în pat, protejată de pătura mea....mi se pare atât de ciudat tot ceea ce se întâmplă...uneori îmi mai pun întrebări de genul „de ce te consumi atât pentru el?” da, poate nu merită sau poate nu o să aibe niciun efect dar...dar nu mă las, ceea ce i-am pregătit, nu are cum să îl lase indiferent....nu are cum!

M-am ridicat din pat mai ceva ca și un tzunami, am mers țintă la dulapul meu de unde mi-am luat cea mai superbă și ingenioasă rochie pe care am găsit-o (bine, seamănă mult cu rochia de la așa zis-ul banchet doar că e în două nunanțe, un albastru foarte deschis, sus și unul foarte închis, jos...ele se îmbină undeva la mijloc, prin sute de puncte din fiecare culoare în parte...cam asta inseamnă ingenios pentru mine...) aaaa da, să nu uit de nelipsiții balerini și o gentuță în care am un parfum, un deodorant, telefonul și portofelul! OK, totul e OK!! Acum tot ce mai îmi rămâne de făcut e să merg la coafor și de acolo direct la nuntă....mare bucurie pe capul meu...vă da-ți seama că de aia nu am cerut nimic, nu? Cum puteam să îmi cumpăr nefericirea și disperarea pe bani? Era oarecum nedrept fața

de mine...

Mara: Îngerașule! Ce frumoasă ești! Ești gata?Anca: Cum pot să fiu gata? Nu sunt gata...sunt terminată! Mi-e frică mamă...Mara: Am încredere în tine! Capul sus!Anca: Mulțumesc...Mara: Hai, mergi, a venit șoferul!Anca: Urează-mi succes!!

Din mașină, pe scaunul de la coafor...de la știrile de la radio care sună cam așa:„Azi, ziua cea mare pentru impresarul Vlad Stănescu! Am aflat din surse sigure că cea care va cânta la acest eveniment fastuos este nimeni alta decâââât....Anca Anghel! Nu pot nici eu să cred că au trecut peste tot așa repede! Bravo vouă copii...totuși...Ancuța...cum poți rezista?”....la șușotelile celor de la coafor...„Doamne săraca ce palidă e!”„Mi-e așa milă de ea...”„Oare cum o fi acceptat să cânte pentru nunta lui?”„E cum...banii dragă, banii cumpără orice...”

Da...banii...banii cumpără orice înafară de cele mai esențiale lucruri din lume: fericire, sănătate, iubire și...cel mai important, VIAȚA! Tot ceea ce eu am nevoie e imposibil de cumpărat cu bani!

Ok....după machiaj și coafat, am scăpat din acel cuptor al bârfelor! Toată lumea vorbește fără să știe defapt adevărul...și nici când ești lângă ei nu se opresc....nu se opresc să întrebe care e defapt povestea, ce e ascuns în spatele feței tale palide și lipsite de fericire...nimeni! Toți se mulțumesc să presupună...

Afară e o vreme incredibilă, e un soare luminos, cald și extrem de bine venit!În timp ce aștept șoferul, telefonul mă anunță că am primit un mesaj...

„Bună, scuze că te anunț abia acum dar te așteptăm la biserică, o să mergem toți acolo pentru că nu vrem să pierdem timpul cu obiceiuri prostești! Anne!”

WTF?? Anne? Nu vrea să piardă timpul...vai Doamne, ce m-a nimerit! Nici nu își imaginează că eu exact asta așteptam!

Șoferul a ajuns și în 20 de minute, am ajuns și eu la destinație...în fața bisericii e forfotă mare, se pare că încă nu au ajuns mirii..hmm..ciudat...dar nu atât de ciudat încât să dureze...adică la 10 minute după ce am ajuns eu, au ajuns și ei! Ce să îți spun...toți i-au întâmpinat cu petale de trandafiri, pupici, felicitări... 

Când s-a îndreptat ei doi spre intrarea în biserică, am avut grijă să mă pun cât mai în față și cât mai la vedere! Evident că Vlad a fost tot cu ochii pe mine! E și el trist...se vede asta în lacrimile care îi umplu ochii...mi-e atât de milă de el...nici-o grijă iubitule...sunt aici pentru tine! Din umbră dar pentru tine...

♥Capitolul 46♥

Când s-au îndreptat ei doi spre intrarea în biserică, am avut grijă să mă pun cât mai în

față și cât mai la vedere! Evident că Vlad a fost tot cu ochii pe mine! E și el trist...se vede asta în lacrimile care îi umplu ochii...mi-e atât de milă de el...nici-o grijă iubitule...sunt aici pentru tine! Din umbră dar pentru tine...

Nu l-am iertat nici în biserică! M-am pus în primul rând din partea lui, sunt acolo numai și numai pentru că vreau să îi deschid ochii! Nu suport să îl văd așa! Înnebunesc doar la gândul că după ce se va termina slujba, se vor săruta! Înnebunesc când ea îl atinge, când știu că eu trebuia să fiu în locul ei! Când îmi dau seama că puteam fi acolo dar am refuzat...când îmi dau seama cât de mult am greșit și.....când am uitat ce însemna el pentru mine!

Am stat, am suportat, am înghițit toate minciunule lui, tot ceea ce până și în Biserică e în stare să ascundă! Am suportat toate ducegăriile lor dar gata! Până aici! Nu mai pot și acum vorbesc foarte serios!!

Când preotul i-a aderesat ei marea întrebare, a mai fost cum a fost....ea a răspuns da și gata dar când a venit rândul lui și l-am văzut cum se fâstâcește, cum vroia un ajutor, cum nu mai știe ce să facă să scape de acolo....

Preotul: Vlad...răspunsul tău e?

Îmi fierbe sângele în vene, stomacul mi-e mic cât un purice! GATA! Acum e gata pe bune!

M-am ridicat în picioare și chiar dacă nu sunt eu așa înaltă încât să atrag atenția tuturor, am atras atenția cui trebuia, preotului!

Preotul: Domnișoară...e vreo problemă?Anca: Da!Preotul: Vă putem ajuta? Vă e rău?Anca: Da! Mi-e rău și mi-e scârbă!Preotul: Domnișoară...vă rog, suntem în casa Domnului, nu e voie să vorbim așa!Anca: Dar ei au voie să mintă? Preotul: Adică?

Adică m-am dus în spatele lui Vlad, l-am luat de mână și l-am întors cu fața spre mine!

Anca: În alte condiții, mi-aș fi ținut gura și aș fi înghițit totul până refulam...în altă viață probabil te-aș fi lăsat să pleci...nu aș putea sta în calea fericirii tale, crede-mă...știu, am greșit...am vorbit fără să îmi dau seama, ți-am răpit toate speranțele și am uitat cine ești tu defapt, ce căutai în viața mea. Am fost proastă dar...oricât aș vrea, oricât de mulți bani aș avea, nu aș putea construi o mașină a timpului și nici nu aș putea găsi ceva ce să te înlocuiască...știu...probabil trebuia să îmi pun problema asta înainte dar crede-mă, acum plătesc prețul inconșitenței mele...nu mai are rost să spun că eu te-am lăsat să pleci...nu mai are rost să spun că nu mi-am dat seama că te-am pierdut numai când am văzut că m-ai înlocuit cu alta...dar trebuie, trebuie să îți spun și asta...și mai trebuie să știi ceva...eu sunt un nimeni fără tine...nu îți cerșesc atenția, nu îți vreau banii, nu vreau nimic altceva decât să te văd fericit. Vreau să ai lacrimi de fericire în ochi...te vreau pe tine și nimic altceva! Nimeni și nimic nu te poate înlocui...NIMENI! Mi-e dor de tine Vlad...mi-e dor de noi...de cojile noastre de portocale, de lumea noastră...mi-e dor de toate momentele petrecute împreună...te rog, te implor să mă ierți și să mă lași să îmi repar greșala! Te implor Vlad!

Eu plâng în hohote, pe măsură ce mă descarc, plânsul e tot mai puternic...aveam nevoie de asta mai multe decât de aer!

El....a început de mult să plângă...de cum m-a văzut in fața lui. 

Fiecare cuvânt de-al meu îl lovește cu brutalitate, îl face să regrete tot ceea ce s-a întâmplat...mă privește in ochi ca și când ar fi ultima oară...ca și când niciodată nu o să mai aibe această ocazie...iar apoi, când eu termin ceea ce am de spus...își mișcă capul în semn pozitiv, apoi se uită în sală și continuă cu un semn negativ.

Anca: De ce Vlad? De ce îmi faci asta? De ce nu vrei să recunoștie că am greșit amândoi? De ce nu vrei să mă ierți? Ți-am făcut chiar așa mult rău? Nu ți-am demonstrat încă cât de mult te iubesc? Când o să înțelegi asta, când? Când nu o să mai fiu? Nu vezi că fiecare atingere a voastră mă arde pe dinauntru la fel ca soda caustică? Nu mai pot Vlad! Nu mai vreau să trăiesc fără tine!

Printre lacrimi, și-a ridicat ușor mâna spre obrazul meu și mi-a șters lacrimile...

Vlad: Și eu vreau să....

Înainte să mai poată continua, am simțit o mână rece pe umărul meu gol, o mână rece, puternică și rigidă care mă strânge cât poate de tare, apoi o voce de femeie începe să îmi strige în urechi:

........: Unde te crezi aici? Crezi că suntem la „din dragoste”? 

Mi-am dat seama după timbrul ei că e vorba de mama lui Vlad...

Doina: Vlad nu are să îți spună nimic, ai auzit Vlad? Absolut nimic! NIMIC, am spus! Hai, ieși afară, pleacă de aici! NU ți puțin rușine? Nu vezi că strici cea mai importantă zi a fiului meu? Ieși! Ieși afară!

M-am smucit cât am putut de tare pentru că strânsoarea devenea insuportabilă! Printre lacrimile reci din ochii mei, am reușit să îi văd chipul...un chip dur, rece, nervos....complet schimbat față de ultima dată...

Anca: Doamnă, cu ce v-am greșit și dumneavoastră?Doina: Nu e treaba ta, pleacă!Anca: Nu plec niciunde! Locul meu e acolo, lângă Vlad! Chiar nu vedeți cât de mult îl doare și că e obligat să facă asta?Doina: hai fii serioasă! Obligat? Fiul meu o iubește pe Anne, ieși afară!

M-am întors spre Vlad cu lacrimi în ochi, implorându-l să vină cu mine, am căzut în genunchi în fața lui fără să mai îmi pese de ceea ce spun cei din jurul meu...tot ceea ce am putut să văd a fost fața lui sfâșiată de durere, lacrimile care nu i se mai opreau și tendința de a veni spre mine...toate astea înainte să simt cum strânsoare revine și eu încep să mă mișc pe covorul de pe podeaua bisericii, cum încep să fiu târâtă pe acesta, spre ieșire! Nu pot să mă împotrivesc, e mult prea dureros ca să mai pot riposta. Apoi două brațe puternice m-au strâns de mijloc, m-au ridicat în brațe continuând-și drumul spre ieșire.Ușa bisercii s-a închis odată cu ieșirea noastră...noi, adică eu, mama și tatăl lui Vlad.

Doina: Acum eu vorbesc girl! Acolo ai vorbit tu și dacă nu eram pe fază se ducea dracu tot! Fii atentă puțin la mine, de când mi-a murit nepoata din vina neatenției tale, tu nu mai ai zile bune cu mine, Vlad nu te merită, ești groaznică, peneală și tocmai de asta am preferat să îi aleg eu lui Vlad o fată care să se ridice la gradul lui, nu o cântăreață amărâtă! Așa că mai bine ai pleca de aici! Lasă-mă pe mine să mă ocup de viitorul fiului meu!Anca: Auziți doamnă...în primul rând, nu era numai nepoata dvs. era fiica mea și nimeni, ascultați bine, nimeni nu a suferit mai mult decât am suferit eu pentru pierderea ei așa că vă rog să nu o mai aduceți în discuție, nu aveți niciun drept! În al doilea rând, Vlad are peste 18 ani, e major și capabil să ia decizii proprii, acum pe bune, ca mamă ce considerați că sunteți, vi se pare că el e fericit și că ați reușit să găsiți ceea ce căuta el?Doina: E mai mult decât fericit! Pleacă de aici, nu ai niciun drept să stai la nunta lui!Anca: Ba am! Atâta timp cât am o invitație la nuntă, am toate drepturile din lume să stau aici cât vreau!Doina: Stai....așa e, e dreptul tău, poate așa o să te convingi mai ușor că Vlad nu mai e pentru tine!

S-a urcat pe scări și a plecat!Nu...nu mai știu...ce se presupune că ar trebui să fac acum? M-au umilit în ultimul hal și Vlad nu a mișcat niciun deget...parcă era de piatră...nici acum nu iese să vorbească cu mine...adevărul e că ar trebui să mă dau bătută...e mult prea mult, e insuportabil. Am încercat..ce altceva aș mai putea face?Nimic nu m-a durut mai tare decât faptul că nu a avut curajul să îmi spună ce avea de spus, nu a avut curajul să vină la mine și să lămurească situația...niciodată nu a mai procedat așa...nu știu ce are dar deja am obosit să tot caut rezolvări.Deja mi-a ajuns până peste cap, nu mai are rost...oricum totul o să ajungă din nou aici, mama lui a luat-o razna dar nu mă deranjează jignirile ei...absolut deloc...ceea ce mă deranjează este că acum sunt privită cu milă de toți trecătorii, probabil toți se întreabă ce caut pe scările bisericii plângând...defapt nu, nu asta doare cel mai tare, cel mai tare doare că îl iubesc dar deja am obosit să mai lupt pentru iubirea asta.Nu mai vreau să aud de el niciodată...nimeni nu m-a mai făcut să mă simt atât de mizerabil, atât de vinovată...

Mi-am ridicat corpul de pe scările bisericii, am mai privit odată spre ușă și văzând că nu se deschide, m-am îndreptat spre casă, pe jos, trăgând după mine greutatea picioarelor, greutatea sufletului, greutatea durerii...

Când am ajuns acasă, după un drum lung și deruntant, doborâtă de tot ceea ce s-a întâmplat, am mers direct în camera mea unde m-am trântit în pat cu una dintre pernele mele pufoase în brațe. M-am încolăcit după ea și am strâns-o cât de tare am putut, lăsând lacrimile să curgă în voie peste toate amintirile dureroase, de azi.

Cum a putut să îmi facă asta? De ce a decis să rămână cu ea? De ce se lasă condus de mama lui? De ce??? cât o să mai suport, câte o să mai îndur pentru el? Mă simt ca o furnică...nu mai am puterea să fac absolut nimic! Aș fi avut să îi spun atâtea...aș fi putut să vorbesc într-una săptămâni la rând în legătură cu ceea ce simt pentru el...dar gata...se pare că aici s-a terminat totul! Eu mă declar, oficial, înfrântă....nu mai am ce să fac, nu mai pot să ripostez, nu mai pot să încerc.Simt atât de adâncă durerea...l-am rugat să se arunce cu mine în încercarea asta, l-am implorat...am căzut eu de fraieră pentru el...pentru noi...el a putut să de-a așa ușor cu picioarul...cum a putut să facă asta?

Cum să mă abțin? Cum să renunț?

Am luat telefonul, i-am căutat numărul și i-am trimis mesajul:

„Mi-e dor de tine...vino cu mine, te rog!”

Apoi, un somn profund și plin de vise, mi-a răpit corpul și mintea...un vis cu noi doi...

Capitolul 47

Eu mă declar, oficial, înfrântă....nu mai am ce să fac, nu mai pot să ripostez, nu mai pot să încerc.Simt atât de adâncă durerea...l-am rugat să se arunce cu mine în încercarea asta, l-am implorat...am căzut eu de fraieră pentru el...pentru noi...el a putut să de-a așa ușor cu piciorul...cum a putut să facă asta?

Cum să mă abțin? Cum să renunț?

Am luat telefonul, i-am căutat numărul și i-am trimis mesajul:

„Mi-e dor de tine...vino cu mine, te rog!”

Apoi, un somn profund și plin de vise, mi-a răpit corpul și mintea...un vis cu noi doi...

Dar se pare că nici visele nu mai țin cu mine, și ele sunt împotriva mea...și ele mă agasează, mă fac să intru în depresii profunde și să cad pradă durerii...nici visele nu mai sunt o oază de relaxare pentru că mereu, dar mereu se repetă același coșmar....aceleași personaje, aceleași cuvinte, aceleași întâmplăti...același Vlad, aceeași Anne, aceeași eu....și niciodată nu stau eu în brațele lui Vlad, niciodată nu mă sărută pe mine, niciodată nu îmi spune mie cât sunt de specială pentru el...mereu aștept trezirea pentru că totul mă captează iremediabil și nu îmi dă voie să plec până când nu văd totul...deja m-am săturat! Dacă nu mai pot nici să visez, ce o să fac??

O bătaie puternică în ușa camerei mele mă readuce în simțuri...

Mara: Anca! Anca ești bine?Anca: Mamă? Hai, intră...

Ușa se deschide și pe ea intră mami și Dani.

Anca: Daniii!! Hai la Anca!Dani: Ancaaa!! Iar plângi?Anca: Nu..am visat urât...Dani: Aaaa...da, știu cum e...și eu visez urât uneori dar nu îți fă griji, o să treacă...eu de obicei după ce mă trezesc dintr-un vis urât, aprind tv-ul și mă uit pe boomerang, la desene :D fă și tu așa!Anca: Daaa, bravo! Să știi că e o idee genială, și eu făceam așa când eram mică...ce mai, sora ta sunt! :D Dai pup?Dani: Nu....Anca: Da de ce?

Dani: Pentru că ești tristă...nu îți dau nimic până nu zâmbești, să știi! M-am supărat pe fața ta tristă! Spune-i să plece!Anca: Oof, îngeraș...hai că îi spun să plece...

Bietul de el...e doar un copil, nu are cum să înțeleagă dar ca să îi fac pe plac, mi-am afișat pe buze cel mai fals zâmbet din univers! Și ca să nu mă dau de gol, am început să îl gâdil :).

Dani: Gata, gata! Nu mai poot! Mă doare stomacul!Anca: Te doare, hă? Păi așa puternic ești tu că cedezi în două minute?Dani: Nu! EU sunt puternic! Dar nu când mă gâdili! Nu îmi place!Anca: Cum nu îți place? Doar râzi!Dani: Nu îmi place! Râd pentru că...așa îmi vine, să râd dar nu îmi place!Anca: Aha...na bine atunci, nu te mai gâdil! Mara: Dani, nu vrei să te uiți la Tom și Jerry?Dani: A început?Mara: Da, e deja ora lor!Dani: Anca...pot să mă uit aici?Anca: Da, sigur! Pe ce program e?Dani: Ei pe ce program, mai înainte ți-am spus! Pe boomerang!Anca: Aaaa, uitasem! Scuze, scuze, uite, pe boomerang am pus, vizioare plăcută!

A zâmit, s-a întors cu spatele, a stat puțin așa iar apoi s-a întors din nou spre noi:

Dani: Auzi, vezi că eu te văd și dacă sunt cu spatele, să nu mai plângi că îți fac na-na!Anca: Bai bătăuș mic! Vezi că vin să te gâdil!Dani: Nuuu!! Stai acolo! Nu vreau!Anca: promiți că nu mă bați?Dani: Dacă nu plângi...Anca: Bine...promit să nu plâng!Dani: Atunci promit și eu să nu te bat! :DMara: Auzi Dani, noi mergem în living, uită-te tu aici și venim imediat înapoi, ok?Dani: Da mami!

Știe mama de ce trebuie să mergem în living...Mi-a făcut semn să mă așez pe canapea în timp ce ea a mers spre bucătărie:

Mara: Anca, prinde!

M-am întors spre ea și dacă nu eram pe fază, mă trezeam din nou că portocale în cap!

Anca: Da ce faci mamă? Mă bombardezi?Mara: Nu...vreau să știu tot! Știu că altfel nu te pot face să vorbești așa că, mănâncă portocale!Anca: Da...vechea strategie, nu?Mara: Da! Spune! De ce ați venit acasă?Anca: Eu am venit...de restul nu mai știu...Mara: Da...așa e, defapt Ioana nici nu a mai mers. A sunat-o cineva, nu am reținut cine, și i-a spus că nu mai are rost să meargă și că o să ne povestești tu de ce, ia, „scuipă tot”!Anca: Mamă...azi am trecut prin cele mai cumplite momente din viața mea, azi mi-am dovedit că sunt o fraieră și dacă Vlad nu îmi răspunde nici acum la mesaj, eu nu mai încerc nimic, să se ducă cu mă-sa și cu nevastă-sa, unde-o vedea cu ochii! Nu mai pot!

Mara: Dar ce a făcut?Anca: Ce a făcut? M-a făcut de râs! Mi-am descărcat sufletul în fața lui, în public, în fața Altarului...i-am spus că îl iubesc și bla, bla, bla dar mămica lui a simțit nevoia să mă înjosească în ultimul hal de față cu toată lumea! Apoi m-a scos afară și mi-a spus că ea nu mă mai suportă de când am pierdut feița...că a fost vina mea...what??Mara: Chiar așa, what?? Adică tipa asta e așa nesimțită? Deci ea așa vorbește despre tine? Și Vlad?Anca: Vlad? Ca un pămpălău a stat și a ascultat ce ziceam eu și apoi ce a venit maică-sa să îmi spună...Mara: Atunci dacă nu vrei să creezi vreun scandal între familiile noastre, eu te sfătuisc să îl lași în pace, se vede clar că nu mai vrea...oricum presimt că o să am o discuție destul de serioasă cu doamna aceea!Anca: Nu mamă, nu e nevoie, nu ai cu cine!Mara: Mda...poate ai dreptate...Anca: Auzi...ia portocalele astea de aici că deja mi s-a acrit de ele și de amintirile astea care zici că se accentuează când simt mirosul portocalelor! Deja mi-e silă, mi-e scârbă de ele!Mara: Bine...hai calmează-te, îți fac un ceai și mergi la somn, ok?Anca: Nu! Nu mai vreau nici să dorm!Mara: De ce?Anca: pentru că îi visez mereu! La fel! De câteva săpătmâni încoace nu mai am alte vise decât cu ei doi...mă simt incredibil de neputincioasă...nu mai știu ce să fac mamă...nici somnul nu îmi mai atenuează suferința...Mara: Anca, trebuie să îți revi...Vlad nu o să se mai întoarcă la tine, cred că e destul de clar și că până și tu înțelegi asta...îmi pare rău pentru tot ceea ce ți se întâmplă dar în aceast caz ar cam trebui să judeci la rece. Nu poți să stai și să îl plângi pe Vlad în timp ce el își trăiește liniștit viața! Trebuie să faci ceva să ieși din monotonia asta! Mergi în vacanță, fă ceva!!

=Peste 3 luni=

Nu am făcut nimic altceva decât să îi ascult sfatul mamei! Mesajul de la Vlad nu a venit nici în ziua de azi și oricum mi-am pierdut de mult speranța.Ce am făcut să scap de monotonie? Am ascultat-o pe mami și am plecat, departe de toți și de toate, doar cu un microfon și cu trupa mea de suflet! Ne-am urcat în autocar, fiecare cu instrumentul propriu și am început să cutreierăm toate orașele țării și în unele am avut și marea surpriză să ni se ofere concerte spontane, de pe o săptămână pe alta...a fost pur și simplu o nebunie pe care am gustat-o din plin! Am fost la munte, la mare, la deal, la câmpie...peste tot! Avem o țară incredibilă care merită vizitată în detaliu!Un turneu de 3 luni mi-a fost mai mult decât suficient să mă refac, să uit de toate și de toți, să mă eliberez și să mă întorc acasă gata de noi experiențe, gata de o nouă viață!

Întoarsă acasă am întâlnit persoane schimbate în același timp cu mine, persoane mai vesele, mai pline de viață!Ioana și Andrei au reușit să treacă peste probleme lor și acum se completează perfect unul pe altul! Bebe crește și deja a început să gândurească, e energic și pe zi ce trece mai frumos! Seamănă cu tuși, evident!

Dani meu scump crește și el, e tot mai curios și tot mai zburdalinc! Nu stă locului o clipă iar când trebuie pus la somnic, face un scandal monstru! Evident, mama îmi spune mereu că e un drăcușor la fel ca mine...sunt sora lui, ce vrei mai mult? Cred că și la el o

să se aplice aceeași regulă ca și la mine: FĂRĂ SOMN DUPĂ-AMIAZĂ!!! Eu sincer am muncit mult ca să îmi ating scopul ăsta!

Mama și iubitul ei sunt la fel de drăguți ca în totdeauna! Evident că nu îmi puteam imagina vreodată că o să o văd pe mama atât de apropiată de cineva și mi-e oarecum greu să mă obișnuiesc că și ea, la fel ca și mine, e îndrăgostită....e mama...mereu o să am aceste dificultăți!Dar ei se iubesc și asta e tot ce contează! 

Ce să mai, doar eu, fratele meu și nepoțelul, suntem singuri! La ei e lesne de înțeles și chiar dacă la mine ar fi timplu, nu mai vreau! Pe bune, chiar trebuie să găsesc pe cineva super pe placul meu, pe cineva perfect ca să mă mai pot îndrăgosti...și nici nu simt nevoia! Nu sunt disperată după relații, nu îmi pun în cap să mă îndrăgostesc și nici să nu o fac, ce o fi o fi!

De Vlad nu mai știe nimeni nimic...Emilian a pierdut legătura cu el sau cel puțin așa îmi spune mie. Nici nu mă mai interesează, spuneam câte ceva despre asta doar ca fapt divers! Știu că e greu de crezut dar chiar am trecut peste...ce rost mai avea?În fine....toate trec! Așa ziceau și filozofii greci..eu ce rost are să îi contrazic?

Planuri pentru azi? Da am!O să ieșim toți (toată trupa) la pizza și apoi vedem noi pe unde...poate la un cinema, și având în vedere că nu am mai ieșit de mult la o plimbare prin oraș, mi-am cam propus să fac și asta! Am lăsat mașina acasă și am luat-o pe jos...știți și voi că mersul pe jos face piciorul frumos, nu? Nu că nu aș avea eu picioare frumoase...daaar :D mai mereu exista loc de mai bine, nu? :D

Da....aer nu foarte curat dar ceva mai răcoros decât în casă, frunze care cad peste tot dar totuși, un soare foarte plăcut și o atmosferă perfectă pentru plimbări!

Văzând că prima stație de tramvai din apropierea casei mele, e la vreo două străzi distanță, am ceva de mers și tocmai asta face plimbarea perfectă!Multe fețe noi și-au făcut apariția prin cartierul nostru...foarte frumos!

Am oprit relaxată să îmi cumpăr câteva bilete de tramvai iar apoi m-am așeazat pe banca din stația de tramvai :)! Mă las mângâiată de brizele de vânt care trec nestingherite pe lângă mine și încălzită de razele soarelui...i-as putea spune după-amiza perfectă! Doar eu împreună cu căștile mele din care iese muzica care îmi ajunge direct la suflet...o muzică relaxantă, frumoasă, de care m-am îndrăgosti... o muzică pop :D!

Un tramvai se vede din depărtare dar mă întreb dacă e numărul de care am eu nevoie...mă ridic de pe bancă și încep să mă plimb ușor prin stație așteptând să se apropie tramvaiul...după cum îmi imaginam, nu e numărul de care am eu nevoie! Of...va trebui să mai aștept...și cât aștept arunc o privire la persoanele care se află în tramvai...nu mă concentrez prea mult pe cineva anume, trec pur și simplu cu privirea pe măsură ce tramvaiul se apropie de oprire.Câteva persoane urcă, altele coboară...eu stau rezemată de balustrada din fier a stației. Îmi îndrept ochii puțin mai la dreapta de ultima ușă a tramvaiului și chiar dacă nu vroiam, privirea îmi rămâne acolo, se pare că cineva a reușit să îmi atragă atenția....

♥Capitolul 48♥

Un tramvai se vede din depărtare dar mă întreb dacă e numărul de care am eu nevoie...mă ridic de pe bancă și încep să mă plimb ușor prin stație așteptând să se apropie tramvaiul...după cum îmi imaginam, nu e numărul de care am eu nevoie! Of...va trebui să mai aștept...și cât aștept arunc o privire la persoanele care se află în tramvai...nu mă concentrez prea mult pe cineva anume, trec pur și simplu cu privirea pe măsură ce tramvaiul se apropie de oprire.Câteva persoane urcă, altele coboară...eu stau rezemată de balustrada din fier a stației. Îmi îndrept ochii puțin mai la dreapta de ultima ușă a tramvaiului și chiar dacă nu vroiam, privirea îmi rămâne acolo, se pare că cineva a reușit să îmi atragă atenția.E chiar el...dă cu ochii de mine, își ridică puțin sprânceana în semn că m-a obervat iar apoi mă salută afișând un zâmbet cald pe buze.Chiar dacă sunt puțin bulversată pentru că nu mă așeptam să îl mai văd vreodată, îi răspund la salut în timp ce zâmbesc dar apoi îmi iau privirea de pe el...Când tramvaiul se pune în mișcare, cu inima bătându-mi tare în piept, îl privesc din nou în timp ce el încearcă să nu își mai deslipească ochii de pe mine...

În scurt timp, practic fără să îmi dau seama, am început să sar în sus de bucurie, să dansez pe ritmul muzicii care iese din căștile mele și să zâmbesc din toate puterile...nu mai îmi pasă că ceilalți se uită ciudat la mine, asta simt, asta fac!

Nu pot să cred că l-am revăzut după atâta timp! E incredibil de frumos! Doamne, chiar îmi era dor de el...măcar să îl văd...simt că m-am reîncărcat complet cu toată enervia pozitivă posibilă pentru un om, e o senzație magnifică, senzație pe care nu mă așteptam să o mai simt vreodată...dar...sunt o proastă! Cum pot să radiez de fericire după tot ceea ce mi-a făcut? Cum pot să mai fiu îndrăgostită de el după asta? M-a respins de atâta ori...cel mai probabil așteaptă un copil cu aia...Dar până la urmă ce mai contează? Adică eu oricum îl iubesc și orice ar face nu o să încetez niciodată să fac asta...3 luni de zile am primit avansuri de la o groază de băieți dar niciunul nu e ca el...și dacă știu că o să rămân singură toată viața, tot pe el o să îl iubesc și tot nu o să mai întâlnesc niciodată un băiat la fel de minunat ca și el...chiar dacă mi-a stricat o bună parte din viață, îl iubesc!

Înainte să îmi dau seama a venit și tramvaiul meu...am urcat și mi-am continuat drumul...dar tot simt acei fluturași nebuni în stomacul meu și continui să îi văd zâmbetul, chipul...îngerașul meu...

Stau și privesc pe geam parcă vrăjită de tot peisajul orașul, nu mai reușesc să țin cont nici dacă se pune cineva lângă mine, nici de câte ori oprește tramvaiul...nimic, absolut nimic...gândurile mele toate au plecat odată cu tramvaiul în care era Vlad...Vlad...ce nume dulce :)! 

Off...ce face iubirea asta din om...cum reușim mereu să ne amăgim cu întâmplări mici...dar e minunat că tot acele înâmplări mici reușesc să ne scoată din cotidian și reușesc să ne facă să zâmbim...

În timp ce tramvaiul își continuă drumul simt o mișcare bruscă de pe scaunul din stânga mea și apoi cineva tot de pe acel scaun, se apropie de mine cu spatele, gata să mă turtească...

Anca: Domnle da ce faci? N-ai loc?

Nu îmi spune nimic dar nici eu nu mă obosesc să mă uit spre stânga mea, se așează în cele din urmă și se pare că stă liniștit o bună bucată de vreme...asta până când începe să se întindă pe jumătate din partea mea ca și când ar fi în pat...îl las odată, îl las și a doua oră dar da treia, mă enervez și mă întorc gata de scandal!

Anca: Băi dar ești culmea, ține-ți picioa.....

Și când mă întorc complet, îmi închit toate cuvintele care urmau să iasă fără să țină cont de bunele maniere...m-am oprit, am căscat ochii cât am putut de tare ca să mă conving că ceea ce văd e adevărat și apoi m-am apropiat de el și i-am spus în șoaptă:

Anca: Vlad, ești chiar tu??

Nu a spus nimic dar mi-a prins chipul cu ambele mâinil și l-a apropiat pe al lui de urechea mea dreaptă:

Vlad: Eu sunt!

Am rămas cu gura căscată, fără să mai pot clipi sau vorbi...oare visez??

Vlad: Ești la fel...:)Anca: Visez?Vlad: asta doar dacă și eu visez...ce faci?Anca: Eu? Bine...tu....nu erai în celălalt tramvai?Vlad: Eram...asta până când te-am văzut și puteam să jur că o să urci în ăsta!Anca: Șiii?Vlad: și eram curios să văd ce mai faci..cum o mai duci...Anca: Păăăi...o duc destul de bine...tu?Vlad: și eu...acum! :)Anca: Și până acum? Adică Anne?Vlad: Anne...dă-o n-colo...

Am căscat ochii și mai mult....

Anca: Adică?Vlad: E o poveste lungă...vrei să te plictisesc cu ea?Anca: Daaa, spune! Am timp...Vlad: Da?...bine atunci! Anca: Începi acum?Vlad: Da..dacă tot ai timp...Anca: Atunci spune! Ce face soțioara ta scumpa? Vipera...Vlad: Daaa, bravo! Bine spus, mă refer la ultima parte că prima mă dezgustă! Soțioară? Sub nicio formă...vezi...tocmai asta puteai să afli dacă o ignorai pe mama și rămâneai în biserică...Anca: Adică?Vlad: Nu ne-am căsătorit! Doamne ferește!

Acum nu doar că am căscat ochii, am căscat și gura și era cât pe ce să îmi dau și o palmă!

Anca: Cum nu v-ați căsătorit?Vlad: Simplu! Am spus nu și apoi am suportat toate cuvintele pe care mama și Anne mi le-au spus...până când m-am săturat și văzând că nu puteam să vorbesc urât cu ele, am vorbit din suflet...le-am repetat cuvânt cu cuvânt ceea ce ai spus tu înainte de a pleca...adevărul e că vroiam să fi tu în locul ei dar nu a fost să fie...Anca: Deci tu vrei să spui că ești liber?Vlad: Absolut! Și știi ce mai vreau să spun? Că ești incredibilă! Adică tu după tot ceea ce s-a întâmplat ai reușit să mergi la concerte 3 luni și să faci față? Anca: Da...dar de ce nu mi-ai răspuns la mesaj?Vlad: Mesaj?Anca: Da! Ți-am trimis un mesaj după ce am plecat de la biserică...Vlad: Pe care număr?Anca: Pe al tău..Vlad: Aaaa...nu, nu e al meu..am uitat să te anunț dar numărul acela era al lui Anne...i l-a dat mama ca să se asigure că ne despart complet...și să știi că legat de asta mai am să îți spun ceva...mama...nu am mai vorbit cu ea de atunci...Anca: Tu mă înnebunești! Cum să vi să îmi spui toate astea, acum??Vlad: Nu am avut când...tu după nuntă, ai plecat și nu te-am mai văzut până acum...Anca: Deci tu vrei să spui că puteam evita toate astea?Vlad: Da...apropo...mi-e puțin rușine să te întreb daaar...am totuși o întrebare...Anca: spune...

S-a înroșit tot...

Vlad: Anca...ai vrea să...uităm totul și să o luăm de la capăt?Anca: Totul...adică?Vlad: Totul....toți acești 5 sau 6 ani...tot!Anca: Adică să o luăm de la capăt complet?Vlad: Da! Știu că nu merit asta dar...te rog! Te implor, hai să mai încercăm o dată...ultima dată! Uităm totul și o luăm de la capăt! Promit că nu o să regreți! Te rog?!!!Anca:...............

♥Capitolul 49♥

Vlad: Da...apropo...mi-e puțin rușine să te întreb daaar...am totuși o întrebare...Anca: spune...Vlad: Anca...ai vrea să...uităm totul și să o luăm de la capăt?Anca: Totul...adică?Vlad: Totul....toți acești 5 sau 6 ani...tot!Anca: Adică să o luăm de la capăt complet?Vlad: Da! Știu că nu merit asta dar...te rog! Te implor, hai să mai încercăm o dată...ultima dată! Uităm totul și o luăm de la capăt! Promit că nu o să regreți! Te rog?!!!

Bine....pot să spun că asta chiar m-a luat prin surprindere...ce să fac? Adică...i-am dat atâtea șanse...nu știu....poate e doar o altă minciună, o altă amăgire...mi-e frică...dacă...dacă o să îl pierd iar sau...dacă ceea ce se întâmplă acum nu e real? 

Anca: Adică tu îmi spui că....ar trebui să am încredere în tine?Vlad: E o simplă alternativă...poți să alegi să ai sau să nu ai încredere în mine...dar te rog!Anca: Mă rogi....

Și eu mă rog...mă rog să nu fie o simplă amăgire...

Anca:....păi atunci, să zicem că îți mai acord o șansă....dar nu uita, tocmai tu ai spus că vrei să o luăm de la zero deci....Vlad:Deci...

Apoi s-a ridicat de pe scaun, a făcut doi pași în spate, s-a reapropiat de scaun, m-a atins pe umăr și m-a întrebat:

Vlad: Bună ziua...e liber?

Ca primă reacție, am început să râd dar el s-a încruntat și....

Vlad: De ce râdeți? E ocupat? Scuzați-mă...

S-a întors și a dat să plece....what??

Anca: Nu, nu, nu e ocupat! Deloc, puteți să vă așezați...Vlad: Vai, mulțumesc!

Evident, toți cei din tramvai se uită la noi ca la mașini străine și chiar dacă au motive, o iau prea în dramă...

Ok...Vlad s-a așezat lângă mine dar se comportă exact ca o persoană oarecare, o persoană care nici nu mă cunoaște...

Anca: Și....?

Nici nu mă bagă în seamă...pe bune?? Și eu ce se presupune că trebuie să fac?

Anca: E frumos afară, nu?Vlad: Da, foarte frumos...e ciudat, nu?Anca: Ce?Vlad: Să o iei de la capăt...

Ahaaaa.....gata, mi-a picat fisa!

Anca: Nu...deloc!Vlad: Da? Anca: Da...chiar îmi plac începuturile...sunt cele mai frumoase...aș vrea să pot lua totul de la început, mereu...așa poate aș reuși să remediez unele greșeli...Vlad: Intresant...o viață greșită să înțeleg?Anca: Nu neaparat...o viață confuză, sună mai bine...:) la dumneavoastră?Vlad: Dumneavoastră.....ce cuvânt lung...la mine? Totul e confuz :D.Anca: Ei nu mai spuneți...nu cred!Vlad: Ba da...ar trebui să credeți pentru că bănuiesc că și la dvs. e la fel...Anca: Aveați dreptate...dumneavoastră....un cuvânt mult prea lung...Vlad: Atunci...ce ași spune dacă nu l-am mai folosi?Anca: Nu aș spune nimic...adică aș spune...mi-ar face plăcere :D!Vlad: Și mie :)! Deci am căzut de acord, dumneavoastră...e de domeniul trecutului...Anca: Exact!Vlad: Cum spuneai că te numești?

Anca: Defapt nu am pomenit de asta dar mă numesc Anca.Vlad: Anca...ce nume frumos :)! Bine, nu vreau să crezi că sunt bădăran dar asta e părerea mea :)!Anca: Nu am de ce să cred că ești bădăran...tu cum te numești?Vlad: Eu? Vlad :D!Anca: Vlad...Vlad: Da, Vlad...nu e de la Vladimir sau ceva asemănător, e Vlad simplu :D.Anca: Foarte tare! Îmi plac numele mai scurte, nu cele formate din 10 litere...devin plictisitoare!Vlad: Așa e! Și...încotro mergi?Anca: Merg...defapt mai merg încă două stații că apoi trebuie să cobor..Vlad: Ce coincidență! Și eu trebuie să cobor tot acolo.Anca: Pe bune? Perfect! :P

Deci dacă nici asta nu e ciudat, nu știu ce altceva mai poate fi ciudat...oricum îmi place la nebunie ideea și chiar dacă e greu, știu că asta o să ne facă pe amândoi să uităm complet trecutul :)!

Vlad: Pot să te întreb ceva?Anca: Da, sigur!Vlad: Ce gen de muzică îți place?Anca: Gen de muzică...păi ador muzica pop!Vlad: Pe bune? Și eu!Anca: Super! :) adică, cine nu adora muzica pop?Vlad: știu că e greu de crezut dar mai sunt și specimene de genul ăsta...Anca: Da...știu dar oricum nu stau să mă gândesc prea mult la ele...dacă mie îmi place, e suficient.Vlad: Ai mare dreptate!Anca: Cobori?Vlad: Da, sigur!

Evident, ca să demonstreze cât e de gentleman, mă lasă pe mine să cobor prima apoi mă urmează. Afară soarele continuă să strălucească din toate puterile și brizele de vânt devin tot mai plăcute, tot mai calde...

Anca: Eu una ador anotimpul ăsta!Vlad: Da...are părți frumoase și părți urâte...e frumos fiindă e frumos el ca anotimp dar arată sfârșitul verii și începutul iernii ceea ce nu îmi prea place...Anca: Și eu urăsc iarna dar e și ea un alt anotimp...are frumusețea ei...e albă! :)Vlad: Da, ai dreptate! Dar ce anotimp îți place cel mai mult?Anca: Primăvara! Ție?Vlad: Aș spune vara dar adevărul e că primăvara e anotimpul în care totul renaște...deci, oficial, e anotimpul meu preferat!Anca: Ce smecher ești...Vlad: De ce spui asta? Anca: Dacă eu spuneam că îmi place iarna, erai deacord cu mine, nu?Vlad:.....de ce să neg?Anca: :)) vezi...șmecherule!Vlad: Bine măi! Îmi plac toate anotimpurile, e bine așa?Anca: :))) dacă e adevărat, e bine oricum!Vlad: Nu prea e adevărata...

Anca: Atunci?Vlad: Îmi place vara....:DAnca: Așa! Vlad: Auzi...chiar ești foarte simpatică...nu mă așteptam...când te-am întrebat dacă e liber locul din tramvai și ai început să râzi, credeam că ești destul de arogantă dar acum...acum chiar mi se pare că ești foarte simpatică! Știu că e rapid dar în curând o să o luăm pe drumuri separate și nu aș vrea să pierd legătura cu tine...ce zici, facem schimb de numere de telefon?Anca: Nici eu nu puteam să o spun mai bine! Ești tare drăguț...chiar ar fi o prostie să nu păstrăm legătura :D! Numărul meu e 07499..... al tău?Vlad: Al meu e 07455.... și sper să ne auzim cât mai curând!Anca: Și eu! Pentru că, din păcate eu trebuie să mă opresc aici...Vlad: Eu mai am de mers puțin dar mă bucur că am reușit să îți țin companie :).Anca: Și eu mă bucur mult că am avut o companie ca și tine! Ne auzim mai târziu dacă ai chef...:)Vlad: Da sigur! Atâta timp cât exista minute, o să ne auzim muuult și bine!Anca: Bine Vlad...mă bucur că te-am întâlnit și...ai grijă cum mergi mai departe!Vlad: Mulțumesc! Și eu mă bucur că te-am întâlnit...ai grijă cum te întoci acasă! Pa, pa!

Abia dacă am reușit să ne lumă privirea unul de la altul dar când el s-a întos cu spatele și și-a continuat drumul, am simțit o adevărată ruptură...ca și când lanțul dintre privirile noastre, s-a rupt în bucățele mici...dar oricum ar fi și chiar dacă o să reușim sau nu să o luăm de la capat....știu sigur că el e mai mult decât propria mea viață...el a fost primul și vreau din tot sufletul meu să fie ultimul băiat din viața mea...după el se trage cortina...orice ar urma, el va rămâne mereu singura iubire din viața mea...oricât de mulți au încercat să intre în inima mea, nici unul nu a făcut-o în felul lui...niciunul nu a reușit să îmi dea puterea să zâmbesc după atât de multe furtuni...cred că orice ar face, nu o să mai reușească niciodată să iasă din inimia mea, l-am baricadat complet acolo și nu vreau să îi dau drumul!Vreau doar să uităm tot trecutul, vreau să se șteargă totul cu buretele, vreau să se reîmprospăteze fiecare atingere dintre noi si vreau ca următorul sărut dintre noi să aibe aceeași consistență ca și primul....nu mai vreau să ne grăbim...vreau să învățăm din greșeli dar în același timp să privim totul cu ochi noi, așa cum el a spus că urmează să se întâmple!Sper că timpul pe care l-am petrecut separat, să facă iubirea dintre noi tot mai puternică și nu vreau să luăm nimic din trecut...doare prea tare tot ceea ce a exisitat între noi...e practic mult prea crud să extragi ceva de acolo și să readuci în prezent....vreau să îmbătrânesc alături de el și să îi simt fiecare bătaie a inimii, până la ultima....orice ar fi, vreau să stau în brațele lui până când îmi voi da ultima suflare...Acum știu ce înseamnă să îl văd departe de mine...știu ce înseamnă să îl pierd...știu cum e să nu apuci să vezi chipul uman al iubirii dintre două persoane și nu mai vreau să repet asta...Vreau să se schimbe totul! 

♥Capitolul 50♥

Acum știu ce înseamnă să îl văd departe de mine...știu ce înseamnă să îl pierd...știu cum e să nu apuci să vezi chipul uman al iubirii dintre două persoane și nu mai vreau să repet asta...Vreau să se schimbe totul! Să înceapă totul de la zero...ce n-aș da să se poată întâmpla asta...

Am rămas pe aleea de la intratrea în restaurant, privind cât de încet se depărtează Vlad...atât de încet încât am reușit să îmi fixez foarte bine toate sentimentele care încă sunt vii pentru el...cu siguranță mulțimea de persoane care au intrat în restaurant pe durata șederii mele lângă intrare, au rămas oarecum dezorientați dar până la urmă nu e treaba lor ce fac eu cu viața mea!

Când el a dispărut complet din raza mea de acoperie, m-am trezit la realitate și am intrat în restaurant unde, după reacția colegilor mei, am întârziat destul de mult...ups!

Adrian: Girl! Te-ai rătăcit?Anca: Nu boy, nu m-am rătăcit, de ce?Ana: Păi uite așa....ai cam întârziat jumate de oră..???Anca: Cât? Jumate de oră? 30 de minute? Le-ați numărat??Maria: Adrian și Ana s-au preocupat cu asta, eu și Alex am comandat pizza! Sper că te-am nimerit! Cu porumb, right??Anca: Logic că îmi citești gândurile...love you!!!Maria: Știu, știu, cine nu mă iubește?? :DAnca: Of săraca de tine....mă întreb cum poți fi așa modestă...:))Ana: Da ia loc, mănâncă!Anca: Dar voi ați mâncat deja?Alex: Nu baby, te-am așteptat!Anca: Weeey!! Baby?Alex: Baby....baby, baby...știi tu, Justin Biber! Anca: Aha...de acolo vine? By the way, am o veste!!!Maria: Ia zi! Bănuiesc că are legătură cu întârzierea ta, nu?Anca: Băi dar tu ești ghicitoare sau ce naiba? Maria: Deeeci am avut dreptate?Anca: Da! Tulai, nici nu vă puteți imagina pe cine am întâlnit în tramvai!! Mă ia cu leșin numai când îmi aduc aminte!!Band-ul: Cine???Anca: Oare? Vă dau indicii??Adrian: Hai mă nu ne mai fierbe!Anca: Bine MĂ! M-am întâlnit cu....Ana: Hai zi odatăăă!!!Anca: Vlad mă, Vlad! Na că v-am zis! Vlad!Adrian: Vlad?Ana: Vlad?Alex: Vlad?Maria: Cum mă cu Vlad?Anca: Simplu! Cu Vlad! Și sincer, m-a surprinsi complet!! Băăăăi, nu s-a căsătorit iar noi...adică...mi-a propus să o luăm de la zero, adică complet de la zero nu vrăjeli...Maria: Ceee??? Și tu ce ai zis? Ce ai făcut???Anca: Cum ce am făcut? Ești nebună?? Logic că am acceptat!!!Adrian: Băi dar ești sigură?Anca: Da ce mai contează? Oricum am pierdut totul pentru el...ce pățesc dacă mai risc încă odată?Adrian: Deci îți asumi riscul?Anca: Pentru el, da! Oricând!Ana: hai mă că îl iubește! Se vede asta cu ochiul liber! Nu aveți cum să negați că a fost distrusă când s-au despărțit...când era convinsă că l-a pierdut...de ce să fim

nesimțiți....meritați să fiți fericiți dar dacă tot o luați de la zero, luați-o ușor!Anca: Ai mare dreptate Ana....foarte ușor....

După ce au primit vestea parcă și ei au devenit mai veseli și toată atmosfera a început să se schimbe....pizza a dispărut din farfurii ca și când nici nu ar fi fost! Zici că am fost vizitați de lăcuste...

Anca: Așaaaa...acum, ce urmează??Maria: Băi eu propun un film...Anca: Și mie îmi place propunerea!Alex: Bine..ce film?Ana: Băi să știți că la cinema tocmai au dat startul săptămânii filmelor vechi...vechi în sensul că nu sunt apariții proaspete :)...eu propun să mergem la ”The notebook” sau ” A walk to remeber”...Anca: Juri că filmele aste sunt? Păi ce mai, mergem la amândouă!!! :DAlex: Încă ador felul în care iei decizii!Ana: Auzi Alex, eu în locul tău nu aș lăsa să îmi scape din vedere faptul că Vlad s-a reîntors în viața Ancăi....Anca: Right! Ține cont de asta! ;)

Alex, bietul de el cine știe când sau dacă o să înțeleagă vreodată că nu a fost nimic între noi...dar nici eu nu mă încumet să îi spun...e un băiat bun și tocmai de asta nu aș vrea să îl fac să sufere :D!

Am abandonat în masă pizzeria și ne-am îndreptat într-o veselie spre cinema! Acolo, zarvă mare, zici că toată lumea a știu că venim noi și s-au gândit să vină la film....așa numai ca să nu putem noi să intrăm în liniște...Daaaaa, evident că ne-au acostat din plin și am fost nevoiți să împărțim autografe prin tot mall-ul dar asta e, prețul celebrității, uneori al naibii de enervant dar rămâne oricum extrem de plăcut!Din fericire, nimeni nu m-a întredat de Vlad, se pare că însfârșit și-au învățat lecția pentru că, de data asta, ceea ce o să fie între noi o să rămână al nostru și gata! Nicio altă persoană din exterior nu o să aibe ce căuta în oala noastră...e strict problema noastră persoanală cum ne trăim viața!

Ana: Băi, a luat cineva bilete???Alex: Da mă nu îți fă griji!! Am luat la amândouă! Sunt una după alta!Anca: Bă da popcorn??Adrian: Eu am luat nachos!!Maria: Lasă că iau eu popcorn...tu veziți de treabăăă!!!

Și uite așa comunicăm noi în situații extreme :))! „Bă” e cuvântul de bază în situații de genu și țipatul devine ceva normal :D! Fanii deja s-au obișnuit cu asta și uneori chiar ne complimentează pentru elasticitatea corzilor noastre vocale! :)))

Ok...avalanșa a luat sfârșit, deja am febră musculară la mâna dreaptă...e ok! Adică filmul e un gen de oază de relaxare după asta!

Anca: Na sunteți gata?Ana: ...morți....Maria: ....praf...Adrian: ...epuziați....

Alex:.....și altele! Tu?Anca: ca și voi! Mergem??Ana: Daaa, Doamne, bine că am scăpat!!Anca: Sper să nu mai găsim ceva și prin sală că îmi bag pixul în....în fine, deci mergem?Alex: Da mă mergem !!

În sală totul calm, se pare că totuși acolo se află o bună parte din persoanele cărora le-am dat mai devreme autografe deci o să fim foarte bine supravegheați...un alt preț pe care trebuie să îl plătim dar...asta e, dacă ne trebuie film la cinema, avem film la cinema...:D

Pentru început am vizionat ” The notebook” și da, eram conștientă că o să plâng pentru că...Doamne când îți dai seama ce poate ajunge omul te apucă groaza...biata de ea...să nu îți mai amintești tu trecutul...să fii ca un copil care aude o poveste complet nouă când cineva îți povestește chiar trecutul tău? Și el...îl admir mult de tot, adică să stai cu persoana iubită în orice condiții și să suporți orice numai pentru a-i fi alături, mi se pare ceva demn de toată admirația planetară!Știu sigur că acesta este exemplul pe care vreau să îl urmez la bătrânețe, dacă o să am ocazia să ajung acolo...iar dacă nu, vreau să urmez exemplul celuilalt film „ A walk to remember”...vreau să învăț să prețuiesc fiecare clipă ca și când ar fi ultima...oricum, cine poate ști când se va termina?Și acesta m-a emoționat până dincolo de lacrimi, am uitat de popcorn, nachos și suc pentru că am intrat direct în poveste...cât poate fi de minunat să te regăsești parțial într-o poveste de genul....să te îndrăgostești de cine te aștepți mai puțin și apoi, BOOM!! Să trăieși cea mai mega-extra-romantică și scurtă poveste de dragoste...însă pe cât de scurtă, pe atât de profundă...Ador citatul spus de Landon „Iubirea noastră e ca vântul, nu o poți vedea dar o poți simți”!! Cam așa e...mai mereu!

Ce să mai spun, am plecat de acolo toți înlăcrimați...ceva incredibil...să vezi tu tot band-ul plângând...:D

=Peste 4 zile=

Anca: Fată...eu nu mai știu...ce să fac? Să îi dau eu mesaj sau să îl las pe el să îmi dea primul? Ioana: Lasă-l pe el...Anca: Păi îl tot las de vreo 4 zile și nimic...Ioana: Atunci dă-i tu...Anca: Da cum să îi dau eu? Ce eu am venit cu ideea?Ioana: Păi și ce ai vrea să fac eu dacă ești indecisă? Lasă-mă domnle că eu am alte probleme pe cap! Lewis face caca încontinuu! Are diaree și tu mă ții aici cu Vlad al tău! Dacă vrei, dă că îl sun eu numai să vă văd odată împreună că înnebunesc!! Aaaa da, încă ceva, NU FĂ COPII!!! Deci pe bune, nu fă copii că o iei razna, se duce pe apa sâmbetei toată munca voastră....nu o să mai dormiți noaptea! Nu vezi ce cearcăne am??Anca: Auzi soro, ia-o mai ușor...și așa sunt eu deprimată, mă mai deprimi și tu! Unde-i Andrei? Ioana: Spală pătuțul...Anca: Pe bune? În halu ăsta.......?Ioana: Da mă! Zici că a mâncat prune! Și partea proastă e că nu putem să îi dăm nimic...pediatra zicea că o să treacă de sine...Anca: Bă da pute....

Ioana: Mie îmi spui?Anca: Pfff...auzi, dacă fac bebe te las pe tine să îl crești, și așa ai experiență!Ioana: Auzi, dacă faci să ți-l ți! EU nu mai vreau!!!!Anca: :))) E nu...lasă că te văd eu când o să crească Lewis...Ioana: Nuuu, nu o să mă vezi, îți garantez eu! Deja mă consider o mamă eroină, nu mai pot! Încă unul ca Lewis, te îmbătrânește înainte de vreme! Băi îți dai seama că nu am mai ieșit în oraș de când am născut? Anca: Angajează și tu o bonă....Ioana: Ahaaa....băi dar știi că nu-i o idee rea? De ce nu m-am gândit eu la asta? Andreeeei!! Bonă, puiule, asta-i soluția!!!Anca: Da, da!!! Vă sponsorizez eu!!!

Și știți cum e atunci când îți dorești cu adevărat ceva și până la urmă de întâmplă??

EI bine, vă spun eu că e o senzație incredibiliă! Și vă spun și de unde știu! Păi după patru zile, se pare că Vlad s-a gândit să îmi trimită un mesaj!! :D

Am deblocat telefonul cu viteza luminii, am intrat repede la mesaje și l-am citit pe cel în dreptul căruia scrie „Vlad”.

”Bună, ce faci? :D”

Știu, poate părea sec dar l-am așteptat cu sufeltul la gură! Pentru mine e cel mai minunat sms din ultimele luni!! 

”Bună, bine...pe acasă, tu ce faci? :)”

După nici 2 minute:

”Și eu tot pe acasă...plictiseală...””Știiiu ce simți! N-am mai ieșit de câteva zile...deja intervine rutina :))””Ei da, ai dreptate! Ce zici, ai chef de o cafea, sau ceva asemănător?”

OMG! Cât am așteptat asta!! :D Deci tipul chiar nu glumește...chiar trebuie să o luăm de la capăt și să mă obișnuiesc cu asta!

”Păi....da, bănuiesc că asta ne-ar ajuta pe amândoi :)!”” Așa-i, adică sperăm să fie așa :D! Apropo, unde?”” Hmmm...la mall?”” Perfect! Ne vedem acolo?”” Dap! Mie îmi convine!!”

Cam atât dar suficient, nu??Bine, bine...ies daaar, cu ce mă îmbrac??Evident, mi-am pierdut iar jumătate de oră în fața dulapului ca să ajung la concluzia că cea mai bună alegere sunt blugii mei preferați, un tricou și o vestă....bine, să nu uităm de teniși, niciodată fără ei! :D

=La mall=

În fața mall-ului, cu fluturași în stomac și cu telefonul în mână....exact ca și când ar fi vorba de prima întâlnire...îmi tremură tot corpul și abia aștept să îl văd!! :D

Hopa! Sunăă!!

Vlad: Salut! Unde ești?Anca: Hey! Acum am ajuns la mall...tu?Vlad: Eu...hai înăuntru :D!Anca: Dar...

Ok...mi-a închis......intru? Intru!Ce poate fi rău?E vorba de Vlad....nimic rău, totul spre bine...:D

Ușile automate se deschis...defapt, pardon, paradisul se deschide....

♥Capitolul 51♥

Vlad: Salut! Unde ești?Anca: Hey! Acum am ajuns la mall...tu?Vlad: Eu...hai înăuntru :D!Anca: Dar...

Ok...mi-a închis......intru? Intru!Ce poate fi rău?E vorba de Vlad....nimic rău, totul spre bine...:D

Ușile automate se deschis...în fața mea apare un fel de...mascotă care arata ca o mega-bomboană de ciocolată, mușcată pe sfert și îmi întinde un pliant...De obicei urăsc pliantele dar chiar înainte să îl arunc la primul coș de gunoi din calea mea, arunc o privire rapidă peste el și...ia ghici?? Îmi văd numele acolo!!! Bine și când văd asta, ce fac? Păi îl citesc pe tot, evident!!

„BUNĂ ANCA! Acum că ți-am atras atenția...da, despre tine e vorba, Anca Anghel...știi...cam de aici începe...ce începe? O să vezi...tot ceea ce eu te rog e să fii cu ochii în patru și să urmezi sfatul de pe acest pliant!

SFAT: Mergi cât poți de repede la librăria de la etajul doi! Acolo, mergi la rafurile cu romane de dragoste sau cum o mai fi scriind acolo...în fine, cauți urgent romanul „Ultimul cântec”...nu ai cum să îl ratezi, e preferatul tău! Când te vezi cu el în mână, treci repede la pagina 238 și....vezi tu ce urmează :)”

Da...exact atât....nimic altceva...Cât timp l-am citit am ajuns la jumătatea drumului și cred că din vina curiozității, cealaltă jumătate parcă nici nu a mai existat!În fața romanelor...caut „Ultimul cântec”, îl găsesc cu chiu cu vai și deschid la pagina 238...ce altceva să fac? Mă roade curiozitatea la maxim!

Aici....ghici ghicitoarea mea ce era ascuns?? Da! Bingooo!! Un bilețel!!!

„Bine, bine Ancuța, mergem bine! Acum bănuiesc că ai prins mișcarea :D! De aici știi unde o să mergi? Îți spun eu! La cofetăria de la etajul 3...da...de acolo de unde se vând fursecurile alea de ți se topesc în gură....yummy!!! Știu că îți plac! De aceea vreau să mergi și să umperi câte vrei dar nu doar 1 sau 2, pe puțin 10 bucăți pentru că nu am chef să ne certăm pentru ele :))!”

Atât???Deci dacă nu îți bate joc de mine înseamnă că o să iasă ceva...și oricum cine poate refuza fursecurile alea bune??? Sunt incredibilie...ți se topesc în gură, sunt sfărămicioase și au bucățele de ciocolată în ele....Doamne ce bunătate...yummy, chiar că yummy!! :)Știți cum am urcat pe scările alea rulante? Ca și când nu s-ar rula, le-am luat din plin și am ocolit toate „obstacolele” cu muultă prudență! :D 

În fața cofetăriei...încă niciun alt bilețel sau pliant...bun...deci fursecuri...eu iau jumate de chil...:)) nu vreau să ne certăm, Doamne ferește!

Anca: Bună ziua! Aș dori 500 de grame de fursecuri....din alea cu ciocolată muultă...știți dvs...Vânzătoarea: Astea?Anca: Daa!Vânzătoarea: 500 g?Anca: Da, 500....

Biata de ea! A făcut niște ochi ca și broasca!

Vânzătoarea: Aici sau la pachet?Anca: La pachet...

...e totuși jumate de kg...cum pisici să îl mănânc aici și acum? ajung la urgențe în coma diabetică...:))

Da nu îmi cade fisa pe moment...nu sunt atentă de unde ia ambalaj și alte detalii de genul dar când îmi întinde peste pult punga cu fursecuri....adică o pungă așa personalizată eu nu am mai văzut...e toată scrisă...de jur împrejur!Ca să fiu politicoasă, iau punga, plătesc și abia apoi mă pun pe un scaun să o pot citi în pace...și încep...o întorc pe toate părțile pentru că nu e scrisă așa...drept...e toată scrisă în curbe, nu de alta dar ce ne făceam cu design-ul dacă era scrisă prea drept??

„Șiiii, ia zi, îți place punga? :))Știiiu, e ciudată dar citește mai departe...Bine, acum știi ce urmează nu? Te-am plimbat destul pe jos...poți merge jos la parcarea pentru taxi-uri...acolo trebuie să vezi o mașină albastră, e diferită de toate celelalte și sigur o să îți iasă în evidență așa că, pe ea! Intri și vezi ce urmează...”

Aaaa și se presupune că trebuie să intru peste om în mașină?Bine! Adică mie îmi convine!!Merg cu tupeu în parcare și caut mașina albastră....o găsesc pentru că e SINGURA albastră, urc și domnul de la volan, foarte jovial...

Taximetristul: Ați ajuns! Perfect! Mergem? Sunteți pregătită?Anca: Da...dar unde mergem?Taximetristul: Surpriză!

Bine...îmi plac surprizele dar parcă totuși aș vrea să o descopăr mai repede....repede....repede!!!

La un momentdat, după ce îmi povestește tipul jumătate din viața lui, se oprește în fața unei cafenele:

Taximetristul: Auzi, ce ai zice dacă ai merge să cumperi 2 cafele/milkshake-uri sau ceva ce ai tu chef să bei?Anca: Pentru cine?Taximetristul: Nu pentru mine....hai mergi!

Bai dar începe să îmi placă tot mai mult...jumate de kg de fursecuri și fappe...ce vrei mai mult?? Adică da, logic că am cumpărat 2 frappe-uri, cele mai bune din cafeneaua aia! 

Anca: Bine, am luat, plecăm? 

Nu mi-a mai răspuns, în timp ce se asigura că poate reintra în trafic, și-a reamintit unde a rămas cu povestea și a continuat! Mooor!! Știu toată istoria lui! Știu cum o cheamă pe soția lui, Alina...are două fete gemene de 4 ani, Clarisa și Clara, tatăl lui a lucrat pe taxi și el l-a urmat, soția lui e directoare la nu știu ce școala, fetele sunt la grădi pentru că așa e mai bine pentru educația lor, fratele lui e șomer, mama lui e în pensie de 2 ani, tatăl lui are reumatism dar nu se lasă...lucrează zi și noapte la nu știu ce coteț pentru găini, soacra și socrul lui sunt din Brașov și au 5 pensiuni: la Bucegi, Apuseni și încă undeva dar îmi scapă....apoi...bunicul lui bătrân de 93 de ani e foarte activ și crește porci și găini....ăăăă...da! Mătușa lui i-a lăsat moștenire o fermă în Cluj dar nu are ce face cu ea așa că cel mai probabil o să o vândă și o să se mute în America...mda...ce vise... în fine, ați înțeles și voi ideea nu? Are o viață omul ăsta...

Taximetristul: Bine, până aici a fost drumul...Anca: Aici? Pe câmp?Taximetristul: Defapt e un deal...și da, aici! Uite, am aici ceva pentru tine...

Și ia ghici, îmi dă un alt bilețel!

Cobor din taxi cu bilețelul, furecurile și frappe-urile la mine...deschid bilețelul....destul de delicată problema dar reușesc! 

„Fursecuri, cafea, tu....avem de toate...buuun! Ești pe un deal, da? Biiine! Acum tot ce mai trebuie să faci e să urci dealul!”

Îl urc și??Acum chiar își bate joc de mine! Nu mai pot nici să mă scarpin în cap la cât îmi sunt de încărcate mâinile...Urc, urc....urc....urc..........urc până când ajung........suuus! Și abia atunci îmi dau seama ce rol a avut urcatul!

Jos, într-o vale e PLIN, PLIN, PLIN de BALOANE CU AER CALD! Toate pline de culori, mari și pregătite de zbor!!! :D Ioaaaai ce muuult mi-am dorit să văd un balon de aproape!!!

Purtată de val fiind, abia dacă îmi dau seama că în fața mea e un fel de stativ subțire în vârful căruia e un bilețel...bine, înainte să îl observ l-am luat puțin în primire, l-am răsturnat și era cât pe ce să pic și eu în nas...dar am evitat acest incident neplăcut și....adunându-mi forțele și stativul, am recuperat biletul și l-am citit cu mare atenție, ca până acum:

„Mă să știi că eu te țin într-un mister total până când ajungi unde trebuie! Îți place? Așa-i că îți citesc gândurile? Știam eu...Bine, acum tot ce mai rămâne de făcut e să gășești balonul cu buline...coboară și caută-l!”

Ce simplu pare, nu?? Daaa....de unde....nu și când ai după tine jumate de kg de fursecuri și vreo jumate de litru de frappe....deja semăn cu taximetristul, nu? Termin....bine...merg să caut balonul cu grijă, să nu cumva să mă dau de-a rostogolul până jos!

Ajung întreagă jos, îmi casc ochii și printre marea de baloane încerc să îl identific pe bul.....bulină!

Întreb pe x, întreb pe y și ajung și pe la z dar niciunul nu știe să îmi spună nimic de bulină!Off...mămăliga ta de bulinos...bulănos....cum se spune prin dex??? :))În fine...cui îi pasă? Oricum nu îl găsesc....Daaaar de aici, nu mai văd cerul decât prin mici frânturi...totul e acoperit cu baloane, stau ca și ouăle în cofrag!

Bulină! Bulinuță! Bulinuțe!!

Buuuuly...unde ești? Și uite așa ajung eu la capătul șirului de baloane și nimic....da, asta până când nu îmi deschid ochii calumea!

În fața mea, ditamai lacul! Adică dacă nu îmi deschideam ochii, putea fi prea târziu...puteam fi deja leoarcă!

Și ce credeți? Când casc și mai bine ochii, uite o maaare bulină în mijlocul lacului, legată de mal printr-un pod!Din bulinuță văd un omuleț care îmi face semn să merg pe pod...

Anca: Ce ai mă, ai înnebunit!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Eu pe pod?!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Rău de înălțime, rău de...înălțime pe apă îți spun ceva????!!!........: Urcă!!! Nu pățești nimic!!!

O Doamne!! Bine mă e un pod cu bări de susținere și tot tacâmul dar e SUSPENDAT ÎN AER!

Inspir, expir și, cu bagajul meu despre care ați auzit destule, pornesc la drum...ce-o fi, o fi...tremur toată dar merge...hai, poți...hai că poți! Poți mă, poți! Sus, tot mai sus...sus...ai mei n-au știu că eu pot...sus...tot mai sus...cu mâinile sus în aer...

Băi dar compozitorii ăștia au rămas cuplați pe cuvâtul „sus”? Adică unu-i cu tot mai sus, altu cu sus în aer...pe bune? Dar pe pământ ce pățim?---------------------------------------------------------Bine, mai câțiva pași....

.........: Nu te uita în jos! Uită-te la mine!Anca: La cine?........: La mine! Hai dă mâinile!Anca: Sau ce am în mâini?........: Ce vrei dar uită-te la mine, nu în jos!

Și mă uit la el că doar asta vrea...și chiar dacă știam că el e, tot am rămas ca la dentis...deci era o șansă la un milion să îi treacă prin cap să facă una ca asta!

Anca: Vlaaaad!!! 

Ce pod, ce frică, ce înălățime? Ce mai contează? După ce a pus „bagajul” la adăpost, am sărit peste marginea balonului și apoi direct la el în brațe!L-am strâns cât am putut de tare, l-am sărutat , l-am gâdilat, nici eu nu mai știu ce i-am făcut...:)) am început să plâng de bucurie și să reîncep să îi simt gustul...atingerile...tot, tot, tot...

Anca: Ești incredibili! Toatea astea, pentru mine?Vlad: Da...dar asta nu e tot...uită-te în spate....:D

....................................................................

♥Capitolul 52♥

Ce pod, ce frică, ce înălățime? Ce mai contează? După ce a pus „bagajul” la adăpost, am sărit peste marginea balonului și apoi direct la el în brațe!L-am strâns cât am putut de tare, l-am sărutat , l-am gâdilat, nici eu nu mai știu ce i-am făcut...:)) am început să plâng de bucurie și să reîncep să îi simt gustul...atingerile...tot, tot, tot...

Anca: Ești incredibili! Toatea astea, pentru mine?Vlad: Da...dar asta nu e tot...uită-te în spate....:DAnca: În spate? La pod?Vlad: Nu la pod...în general :)! Uită-te și spune-mi ce vezi...

Cum stăm noi îmbrățișați, și-a luat parțial brațele din jurul meu astfel încât am reușit să îmi întorc corpul spre partea cealaltă. Privirea mi-a fost automat captivată de ceva ce nu mi-aș fi imaginat nici în cele mai frumoase vise ale mele! Nu m-aș fi gândit nicio clipă că acele baloane de jos, pot forma asta! Nu m-am gândit că au un loc precis, credeam că sunt puse aiurea și atât daaar, acum totul primește alt contur!Fiecare balon are rolul lui, culoarea care trebuie...totul e gândit la maxim!Ei bine, toate baloanele cu aer cald de pe sol, toate acele baloane colorate dau formă celor mai dulci cuvinte din lumea îndrăgostiților : TE IUBESC!Un TE IUBESC gigantic, scris cu litere de tipar, însoțit de forma unei inimi roșii...asta se

află la sol, asta formează baloanele pe sub care am trecut mai devreme...

Totul a durat destul e puțin sau poate așa mi s-a părut mine, fascinată fiind de moment...înainte să mă besmeticesc, baloanele au început să se înalțe ușor de la sol, descompunând cuvintele în zeci de buline colorate :)!O atmosferă magică ne-a învăluit balonul, o priveliște angelică...colorată...superbă!

M-am întors spre Vlad și l-am privit direct în ochi...ce pot să îi mai spun? Cred că absolut toate cuvintele sunt de prisos...el are lacrimi în ochi, mie încep să îmi apară de îndată ce le zăresc pe ale lui...mă simt...simt că plutesc...parcă totul e un vis!M-am apropiat de el continuând să îl privesc în ochi iar apoi, când apropierea a fost suficient de mare, s-a întâmplat! Sărutul acela nu cred că o să îl pot uita în grabă! Un fior cald și plăcut mi-a trecut print tot corpul, pielea mi s-a făcut de găină și dintr-o dată toate gândurile s-au îndepărtat de perosana mea, respirația mi s-a încetinit iar bătăile inimii au început să se accelereze. Timpul parcă s-a oprit în loc...acest sărut mi-a trezit toate simțurile și m-a făcut să îmi doresc mai mult...mai mult de la tot...

Anca: Și eu te iubesc! Și te iubesc mult!! Mi-a fost dor de tine! Foarte dor!Vlad: Și mie mi-a fost dor de tine și vreau să îmi cer scuze dacă ți se pare că nu am luat-o încet, așa cum am spus de la început dar abia așteptam să ajungem aici, să te pot ține în brațe pentru că....da, m-am îndrăgostit până peste urechi de tine, din prima zi în care te-am văzut...:DAnca: Ai luat-o exact așa cum trebuia! Îți mulțumesc pentru tot! Nici nu visam la asta...cu atât mai puțin la asta...dacă până acum nu m-am convins cât de mult te iubesc, am știu sigur că fără tine...

Când a auzit ultimele cuvinte,a tresărit iar apoi, înainte să mai apuc să spun ceva, mi-a pus degetul peste buze.

Vlad: Să nu mai spui asta niciodată! Nu mai plec niciunde de lână tine...știu că și data trecută am promis și nu m-am ținut de promisiune dar de data asta....

Și se pare că destul de repede mi-a venit și mie rândul să fac același lucru, să îi închid gurița...

Anca: Păi care data trecută?

A zâmbit și apoi m-a luat din nou în brațe:

Vlad: Ai dreptate! Când ne-am întâlnit prima oară am promis că nu o să pierdem legătura și se pare că am reușit!Anca: Așaaa! Bravo boy! Așa și...fie vorba între noi...ai niște ochi...da să nu mai spui nimănui că ți-am spus asta, ok?Vlad: Dacă nu mai spui nici tu nimănui că eu îți ador pur și simplu ochii, vocea, chipul, corpul...adică cam tot ce însemni tu, bine? Nu mai spui la nimeni...rămâne între noi ;)!

Ca să fim și noi în rând cu lumea, Vlad a dezlegat podul de pe balon și a început să îl alimenteze cu aer cald pentru a se putea deplasa. A durat ceva timp să îl stabilizeze dar după ce a reușit, ne-am putut bucura din plin de puțin timp împreună, numai noi doi...

Vlad: Știi...nu am putut să nu observ că te-ai ținut de promisiune...adică ai respectat cetințele...

Anca: Da...păi ai știut tu ce să scrii pe acolo :)!Vlad: M-am prins de îndată ce am ridicat punga...cât are?Anca: :D Eeee...nu-i mult...jumate de kg...Vlad: Cât?Anca: 500 de grame...Vlad: Ce-s alea? :)))Anca: Chiar așa! Și...știi că aerul ăsta îmi produce poftă de mâncare?Vlad: De la aer o fi? Nu de alta dar și eu simt puțin scandal prin stomacul meu...Anca: Ahaaaa...deci brusc nu mai e mult jumate de kg, am dreptate?Vlad: :)) păi când nu ai tu dreptate, spune-mi și mie?Anca: Daaa...în special când e vorba de papa, nu?Vlad: Nu...când e vorba de cele mai bune fursecuri din lume, pe care am ocazia să le mănânc cu cea mai dulce fată din univers!Anca: Univers? Nu-i prea mult?Vlad: De ce să fie? Adică cum? Ești cea mai dulce din toată galaxia! :DAnca: Dulce ca și....?Vlad: Păi nu există un termen de comparație....Anca: Mă apropii de dulceața fursecurilor?Vlad: ooo...o întreci!!!!

Și în timpul conversației ghici unde stăm? Pe margina balonului cu câte un pahar de frappe în mână pe care îl bem împreună cu fursecuri! Și vorbim...vorbim câte sub nori și sub stele...despre toate prostiile despre care nu am mai vorbit niciodată. Luăm pe rând totul de la furnici la zgârie-nori și le dezvoltăm pe toate până uităm de unde am pornit...asta înseamnă să fii îndrăgostit...să nu îți mai pese despre ce vorbești cu celălalt, să conteze doar să vorbești cu el și atât...să te mulțumești cu o simplă privire sinceră în locul cascadelor de cuvinte mincinoase...să te reîncarci cu energie când îi vezi zâmbetul și uneori să te blochezi când îl vezi pe el în persoană...să nu mai știi de capul tău când e în preajma ta...să nu te mai poți controla, să te blochezi complet, să uiți să vorbești...uneori riști să pari arogant, nesimțit pentru că blocându-te pur și simplu uiți să revi înapoi și uiți să îl saluți sau să faci un lucru minor prin care să îi demonstrezi că l-ai sesizat dar defapt....defapt nu ești nesimțită ci doar îndrăgostită...defapt inima ta începe să bată tot mai tare pe măsură ce cuvintele dispar...și atunci apare dorința aceea arzătoare de a sta lângă el...de a fii cu ochii pe tot ceea ce face el, de a putea sta în brațele lui măcar câteva minute...de a reîntorce timpul...ca să nu mai existe nicio greșală...

Ne plimbăm cu balonul deasupra orașului ca și când totul ne-ar aparține...stăm unul în brațele altuia ca și când mereu a fost așa...cred că iubirea ni se poate citi pe chipuri...

Când se uită la mine i se umple chipul de lumină, ochii încep să îi strălucească și obrajii i se însoșesc ușor...când mă uit eu la el mi se taie respirația, inima începe să bată ca o nebună, corpul începe să îmi tremure și sute de fiori încep să îl electrizeze. 

Când corpul lui îl atinge pe al meu, timpul chiar pierde tot teritoriul pe care și-l câștigă mereu...când îi simt finețea pielii, corpul meu se alimentează cu viață...bătăile inimii lui o ajută pe a mea să continue lupta. Tot ce face el mă completează, tot ce nu am eu, are el...cum de am putut să stau atât de mult timp departe de el? Departe de suflețelul meu....

Anca: Eu nu mai vreau nimic de la viață...în momentul ăsta mă simt mai mult decât împlinită!

Vlad: Ba eu vreau...mai vreau multe dar toate te au pe tine ca și pion principal! Vreau să stau lângă tine toată viața mea, să îmbătrânesc cu tine și să îmi petrec ultimele clipe alături de tine...vreau să facem totul împreună...și vreau să rămân mereu așa, captiv în brațele tale!

♥Capitolul 53♥

Anca: Eu nu mai vreau nimic de la viață...în momentul ăsta mă simt mai mult decât împlinită!Vlad: Ba eu vreau...mai vreau multe dar toate te au pe tine ca și pion principal! Vreau să stau lângă tine toată viața mea, să îmbătrânesc cu tine și să îmi petrec ultimele clipe alături de tine...vreau să facem totul împreună...și vreau să rămân mereu așa, captiv în brațele tale!

Și în mod normal știu că aș fi sărit la el la gât și l-aș fi sărutat dar acum nu...acum am început să plâng...la fel cum a făcut și el când și-a dat seama ce impact au avut cuvintele lui, asupra mea.Am căzut în genunchi probabil din cauza vinei pe care o simt...dar am căzut fără să îmi dau seama, m-am trezit dintr-odată jos, cu Vlad lângă mine...în genunchi, amândoi, unul în fața celuilalt, plângând...Țin ochii închiși pentru că mi-e destul de greu să îl privesc în ochi dar în mod surprinzător, simt o mângâiere pe obrazul drept, mă las învăluită de mângâierea lui care se multiplică și ajunge și pe obrazul stâng...cu chipul prins în palmele lui calde și ușor umede, probabil din cauza emoțiilor, îmi deschid ochii și îi privesc din plin ochii îmbibați cu lacrimi...

Vlad: Știi...nu vroiam să sune chiar așa...nu vreau să te doară nimic...nu vreau să simți trecutul...te rog mult, fă un efort și uită-l, ok? Știu...amândoi suntem de vină și tocmai de asta am suferit amândoi dar te rog, te rog eu să îl lași în trecut și să trăiești clipa...prezentul...!Anca: Nu...tu ai spus-o perfect dar...e greu ceea ce îmi spui tu să fac...încerc asta dar te iubesc prea mult ca să pot uita cum a început totul...Vlad: Dar nu cred că ceea ce a fost în trecut e mai frumos decât ceea ce e acum, am dreptate?Anca: E adevărat dar totuși...cum putem să lăsăm totul în urmă?Vlad: Simplu...lăsăm în urmă totul, trăim prezentul! Te iubesc, Anca și nu mai vreau să te pierd pentru tâmpenii...Anca: Nici eu nu mai vreau să te pierd dar...Vlad: Niciun „dar”! Gata, lăsăm totul de-o partem ok? Defapt nu...nu putem să lăsăm totul de-o parte...există un mic detaliu pe care nu l-am uitat, să știi! Anca: Adică?Vlad: Stai să vezi...stai numai să mă ridic...

Și s-a ridicat, a mers pe marginile balonului și a luat o mare parte din săculețele acelea care în mod normal echilibrează balonul.

Anca: Ce faci? E bine să le iei?Vlad: Da, nu e nimic...sunt mai ușoare decât crezi...auzi, poți să te întorci puțin cu spatele? Te rooog??!!Anca: Bine...da să nu mă împingi peste! :))

Am stat așa vreo 2 minute...apoi un miros magic s-a aproiat de căile mele nazale...m-am întors spre Vlad încet cu ochii închiși pentru că vreau să simt surpriza, apoi să o văd...Mirosul meu...mirosul nostru...Doamne câte amintiri...câți fiori, câte săruturi, câtă căldură!Am deschis încet ochii...în fața mea sunt mâinile lui Vlad dar în ele nu e nimic altceva decât zeci de fâșii de coji de portocale! Pe jos prin balon e plin de fâșii tăiate subțiti din acele coji magice...alții le aruncă în timp ce pentru mine sunt fericirea supremă!

Anca: De unde ai avut atâtea?Vlad: Am mâncat muulte portocale ieri și azi..doar pentru că vroiam să văd zâmbetul ăsta! E incomparabil!Anca: Vin-o încoace! Vreau să îți arăt ce altceva mai pot face buzele astea înafară de un zâmbet incomparabil!

Cum să nu vină? E vorba de un sărut! Și ce mai sărut! Cel mai dulce și aromat din câte am!

Vlad: Mmmm...ce dulce a fost!Anca: Ee...nu se compară cu tine daar..am încercat și eu!Vlad: E cea mai dulce recompensă! Nu vorbi prostii! :) Și...acum știi ce o să facem?Anca: Mai facem ceva?Vlad: Daa!Anca: Ce?Vlad: Le dăm și lor!

Și a arătat în jos...Apoi s-a aplecat și a luat o mână plină de coji și le-a aruncat peste „bord”.

Vlad: Hai! Ia și tu!

N-am mai așteptat să zică a doua oară, am luat și eu o mână bună de coji și le-am aruncat în jos :) o senzație incredibilă...

Vlad: Așa! Mai ia! Cu ele să se ducă departe toate amintirile urâte! Toate! Tot trecutul să plece! Să ne lase în pace...ne-a făcut destule zile amare!Anca: Ai dreptate! Să plece! Unde vrea dar să plece! Vreau să vină o ploaie care să șteargă totul...mi-e dor de noi dar...mi-e groază să îmi amintesc toate acele momente...mi-e frică să nu te pierd din nou...mi-e...

M-a luat în brațe intr-o dată și m-a strâns cât a putut de tare.

Vlad: Simți mirosul ăsta?Anca: Da...Vlad: Ei bine, e mirosul nostru...la fel cum și trecutul e al nostru. Dar nu are de ce să îți fie frică...eu o să fiu mereu aici...

...m-a atins în dreptul inimii...

Vlad:...și tu o să fii mereu aici...

...mi-a luat mâna și a dus-o spre pieptul lui...

Vlad:....așa că nu are de ce să îți fie frică...niciodată nu o să ne pierdem...niciodată!

Capul meu s-a aproiat de inima lui și brațele mele l-au înconjurat și apoi l-au strâns cât au putut de blând...apoi el și-a lăsat capul peste al meu, m-a îmbrățișat dâdu-mi o parte din căldura lui, și apoi m-a strâns încet la pieptul lui...e tot ce aveam nevoie! E confirmarea faptului că nu am plecat niciodată de acolo, din locul meu...din locul rezervat pentru mine...din inima lui! 

S-a depărtat puțin de mine și mi-a ridicat capul cu ambele mâini, și-a apropiat buzele de ale mele și au început să sară artificii! În stomacul meu, fluturașii s-au făcut deja comozi și dau petreceri peste petreceri, în capul meu e o harababură totală dar inima...inima știe sigur pentru cine bate! Bate numai pentru el!

--------------------------

Stăm îmbrățișați, privind lumea de jos, învăluiți în parfumul nostru....în parfumul cojilor de portocale...ce altceva aș mai putea cere de la viață? Da, știu! Să nu se mai termine niciodată!

Vlad: Îngeraș...uite...vreau să îți arat ceva...Anca: Ce?Vlad: Uită-te acolo...în partea drepată...

Și îmi întorc capul încet spre partea dreaptă...și pe cât de pierdută printre nori eram, pe atât de bine revin cu picioarele pe...balon!În partea dreapta...ghici ce e în partea dreaptă!Ei bine, pe cerul senin....stă stingher un dirijabil...mare, frumos, alb...dar nu asta e problema, problema e ce cară după el! Se plimbă în cerc în jurul balonului nostru dar mai la distanță de el....și se plimbă cu o „coadă” după el...și presupun că fix coada aceea trebuie să mă intereseze pe mine pentru că, acea așa zisă coadă e defapt o pancardă pe care e frumos pusă o poză cu mine și cu Vlad..o poză genială, cred că e cea mai frumoasă pe care o avem împreună...și lângă poză stă scris maaaare „Anca, vrei să fii în mod oficial, iubita mea?” și mai jos puțin de marea întrebare, e scris puțin mai mic: „PS: Pentru confirmare va trebui să alegi între un pupic (nu) și un sărut (da)....așteeept!”

Excludem faptul că mi-a tăiat repitația o bună bucată de vreme, mi-a blocat bătăile inimii, mi-a înghețat sângele...excludem asta, da? Bine! Atunci....m-am întors spre el încet...l-am privit adânc în ochi, l-am luat de mână, m-am apropiat încet de obrazul lui....l-am pupat și apoi i-am întors capul până când buzele lui au ajuns în drept cu ale mele și l-am sărutat cum am știu eu mai bine!

Anca: Și ce nu înțeleg eu? De ce a mai fost nevoie să pui și prima variantă???Vlad: Am pus-o pentru că...nu știu dar nici mie nu mi-a plăcut de la început cum arată acolo...dar știi ce mă face cel mai fericit?Anca: Ia zi...Vlad: Că nu ai ales-o!Anca: Offf ce-mi faci tu mie! Te iubeeeeeeeesc!!!Vlad: Și eu te iubeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeesc!!!!

Offf ce zi minunată! Am spus că aș da orice să rămână intactă dar nu m-a ascultat nimeni...totul a trecut...dar amintirile rămân..tot ceea ce s-a petrecut azi e al nostru, așa cum o să rămână tot ceea ce se va întâmpla de azi înainte!

Balonul a aterizat la sol..cojile de portocale le-am împărțit în jumătate, o parte eu, o parte el...o să le punem sub perne la noapte :D așa ne-a fost vorba!Am plecat acasă cu taxi-ul...același cu care am venit doar că de data asta tipul nu am mai avut drept la apel! Ne-am sărutat tot drumul numai că nu îl mai auzim ;))! EI dar nu cred cu că a fost numai de asta...cel puțin eu am savurat fiecare sărut...hmmm....mai dulci ca mierea, așa sunt săruturile lui!

Of...și când am plecat din taxi...buzele noastre nu mai vroiau să se deslipească :D! Am mai stat vreo 5 minute în fața casei ca ne putem convinge că trebuie să ne oprim și să o lăsăm pe altă dată :)! Da ne-am convins...în special taximetristul ne-a convins când a început să ne povestească de prima întâlnire cu soția lui...undeva la țară într-o herghelie de cai...cum călăreau ei împreună...da, mi-a părut rău că a trebuit să îl las doar pe el să se bucure de poveste dar...n-am putut rezista tentației de a pleca! :))

---------------------------------------

După ore bune de zbor, am ajuns acasă, abia aștept să mă sune Vlad să aud detalii despre drumul lui spre casă ;))!

Casa noastră e liniștită...ceva wow având în vedere harababura de acum câteva zile...

Anca: Ioana? Mamă? Andrei?

Nimeni nimic...E destul de întuneric afară dar după ce m-am uitat bine pe geamul din living mi-ai dat seama că ceva mișună pe acolo...Am ieșit tiptil în spatele casei și m-am apropiat ușor de locul din care au început într-un final să se audă niște voci...mai mult șoapte dar tot voci sunt...

Hi, hi, hi! Ce îmi văd ochii!!Chiar în spatele casei, aproape de piscină, pe un șeslong, stau porumbeii casei, Ioana și Andrei! Locul e luminat ușor de câteva lămpi mici și ei doi stau unul în brațele celuilalt pierduți...probabil printr-o altă dimensiune...Îi aud bolborosind câte ceva dar nu îmi dau seama clar ce spun...dar sigur, două cuvinte sunt la odinea zilei și anume „te iubesc”! Astea nu pot lipsi când e vorba de ei...ei și când se ceartă își spun că se iubesc!Din când în când iși mai dau câte un sărut, se mai privesc dar în mare parte a timpul stau pierduți unul în brațele celuilalt! Ce mult mă bucur că îi văd așa! Îmi era dor de asta!

Bine, îi las...scumpii de ei, au nevoie de intimitate maximă, nu am niciun drept să mă amestec în asta!

Intru în casă...totul e la fel de liniștit...doar în bucătărie se aude ceva...cineva umblă pe la oale...hmmm...oare cine?

Mă apropii ușor de ușă și, BAU! mama e pe la frigider!

Anca: Mamiii!!

Biata de ea când m-a auzit a tresărit în ultimul hal!

Mara: Anca, ce faci? Mă sperii!Anca: Ups! Scuze! N-am vrut! Auzi da ce-i cu liniștea asta?Mara: Aaaa...păi nu știi?Anca: Ce?Mara: Ioana a angajat două bone!Anca: Pe bune? Așa repede?Mara: Da! Ieri le-a chemat, azi au venit!Anca: Și functionează?Mara: După cum vezi... e liniște și așa a fost toată ziua!Anca: Bine, e perfect așa!

-Sună telefonul!!-

Anca: ăăă...mamă...scuză-mă dar...știi...Mara: Da știu, telefonul...pleacă! o să îmi povestești mâine! Distrează-te!Anca: Ești cea mai tare mamă, jur!Mara: Da, da, știu! Mergi, mergi!

E el, e el!!!Respiră Anca, respiră!!

Anca: Alo!Vlad: Alooo!! 

♥Capitolul 54♥

-Sună telefonul!!-

Anca: ăăă...mamă...scuză-mă dar...știi...Mara: Da știu, telefonul...pleacă! o să îmi povestești mâine! Distrează-te!Anca: Ești cea mai tare mamă, jur!Mara: Da, da, știu! Mergi, mergi!

E el, e el!!!Respiră Anca, respiră!!

Anca: Alo!Vlad: Alooo!! Ce faci sweety?Anca: Oooo, Sweety? Pai sweety stă...defapt acum intră în cameră și cred că o să se așeze pe pat...sweety din partea cealaltă a telefonului, ce face? :DVlad: Ăăăă...stai să îl întreb...ce faci, mă? Ahaaa...ai devenit gânditor...ete na...zi mă odată că o țin pe fată ocupată...Anca:....fata nu se supără...:DVlad: E știu dar trebuie să îl motivez cumva! Zi mă!Anca: Eee...dacă nu vrea lasă...zi ce faci tu!Vlad: Eu...păi de ce nu ai zis așa de la început? Eu stau...și mă gândeam...la tine...Anca: Oooo ce dulce ai fost!! Auzi...da cum a fost drumul spre casă?Vlad: Eeeee...păi nu îți mai spun...ai plecat și m-ai lăsat acolo...neeee, nu mai merge...Anca: Da haaai! Vlad: Nu...păi tu ce crezi că pleci și apoi primești totul pe tavă?Anca: Păi nu dar sunt curioasă....

Vlad: Na...da nu-i bine să fii curioasă...să știi!Anca: Știu, știu...zi numa că apoi mai vedem...Vlad: Ce să vedem?Anca: Haaaai...de ce mă chinui??Vlad: EU te chinui? Păi și atunci ce mi-a făcut mie taximetristul cum se numește? Anca: :)) se numește că ai primit înapoi ce mi-ai dat mie!Vlad: Da să știi...și eu care credeam că îți bați joc de mine și că vrei să mă păcălești...Doamneeee, e imposibil omul ăla! Băi, mi-a povestit cum s-au născut fiicele lui și mi-a spus că dacă vreau îmi dă CD de la naștere...Anca: What? Pe bune?Vlad: Daaa! Mai lipsea să îmi facă o demonstrație vie...oricum, crede-mă că aproape am simțit totul pe pielea mea!Anca: Uuuups!Vlad: Ups....da ups nu așa...!Anca: Păi să știi că mă bucur! Vlad: Ești rea!Anca: Nu sunt rea!Vlad: Ba ești!Anca: Ba nu!Vlad: Ba da!Anca: Răule!!!Vlad: Nu sunt rău, tu ești!Anca: Ba tu!Vlad Ba tuuu!!Anca: Ba....defapt știi ce, ca să își demonstrez că nu sunt rea, mergi pe mâna mea?Vlad: Pe mâna ta?Anca: Dap!Vlad: Adică?Anca: Eeee...n-ai vrea să îți spun acum fiecare detaliu?Vlad: Măi să știi că...Anca: Și apoi zici că eu sunt rea...na zi, vrei?Vlad: Logic că vreau! Mai întrebi??Anca: Așa credeam și eu...deeeci, mâine vi la mine...ok?Vlad: la tine?Anca: La mine...nu știi unde stau?Vlad: Știu că am uitat multe dar asta nu am uitat și nu o să uit niciodată!Anca: Atunci te aștept!Vlad: Și eu aștept...adică abia aștept să văd despre ce e vorba!

Și după ce ne-am mai lungit cu copilăriile noastre, am adormit...cred că am adormit cu telefonul pornit..amândoi...nu de alta dar la un momentdat l-am auzit pe Vlad vorbind și apoi nu am mai auzit nimic...m-am trezit cu telefonul sub mine, prin pat...ce drăguuuuț!!

Da am visat frumos, foarte frumos...toată noaptea i-am auzit vocea...toată noaptea l-am văzut pe el în fața ochilor mei...toată noaptea l-am simțit aproape de mine, ca și când ar fi fost chiar aici, cu mine în pat! Doamne ce senzație bestială e când ești îndrăgostit! Ador faza asta cu luatul de la capăt! Aș putea să o iau de la zero odată la 2 luni! NU cred că m-aș plictisi niciodată de fluturașii ăștia nebuni de la mine din stomac! Cred că o să slăbesc mult și bine pentru că odată cu apariția lor, mi-a dispărut pofta de mâncare!E...așa e când dragostea plutește în aer...e incredibil!!

Ce i-am pregătit lui Vlad? Nu spun! E surpriză! Spun doar că Ioana și Andrei sunt implicați în asta chiar dacă încă nu știu...adică i-am trimis Ioanei un mesaj aseară și dacă nu l-a văzut va trebui să le explic iar tot, ar fi o pierdere de timp dar îmi asum asta...

Am mers în bucătărie după ce mi-am făcut toaleta de dimineață, am luat micul dejun împreună cu Ioana, Andrei, mama, Dani și Emanuel, am aflat că Ioana și Andrei au citit mesajul așa că știu ce au de făcut și...cam atât! După masă ma dat iama în dulap și am ales cea mai...lejeră ținută din el!

Având în vedere că e doar început de toamnă, ceea ce înseamnă că încă ne mai putem permite rochii, am les o rochie cu imprimeu florial...dar nu flori maari, floricele mici, colorate...e cu umerii goi, stâmtă la mijloc și vaporoasă în jos...foarte comodă! La ea am accesorizat niște cerceluși, o mică gentuță gen...cea de poștaș dar muuult mai mică și muult mai cochetă care, la fel ca rochia are un ușor imprimeu floral, și nu în ultimul rând, nelipșiții balerini!

Când eu am ajuns deja la finalizarea machiajului, o aud pe mama strigând:

Mara: Ancaaa!! A veniiit!!! E cu mașina!!!Anca: Vai mami ce subtilă poți fi...Mara: Păi da că vreau să termini și să vi că eu nu știu de să îi spun...Anca: Nu îi spui nimic...mergi cu Dani dacă nu vrei să stai aici când vine...

Și uite așa, am fost obligata să îmi finalizez subit pregătirile și să ies în sufragerie...și bine am făcut! Nici nu am ieșit bine pe ușă că am și auzit soneria!

Anca: Da, da! Vin!!

Hmm...oare putea fi altfel?Nu!! NU și când Vlad e implicat!Cum am deschis ușa mi-a blocat câmpul vizual un mega buchet de trandafiri multicolori!

Anca: Vlaaad! Vlad unde ești? Care ești?Vlad: Anca, Anca! Aiiici!! Cel din mijloc! Ăla roșu!Anca: Oooo, iooooi ce mândru ești!! Vlad: Daaa...pentru tine, oricând!Anca: Aha...zici?Vlad: Da! NU ți se pare?Anca: Auzi, ce zici dacă lași prostiile astea, îmi dau buchetul și apoi un pupic? Nu de alta dar de asta îmi era dor!Vlad: Aaaa...deci recunoști!Anca: Da când nu am recunoscut??Vlad: Păi...da ce atâta dialog...

A tras florile deoparte și mi-a dat cel mai rapid dar profund pupic de până acum!

Anca: Aha...și eu atât merit?Vlad: Păii...Anca: Nu că păi...răspunde...Vlad: Asta urma...dar...

și cât timp se lungea cu mine la discuții, a intrat în casă, a lăsat florile pe masă și a venit

la mine ca un copil de grădi care merge timid la colegul pe care abia l-a cunoscut, să îi ceară o jucărie! Ioooi de drăguuuuț e! A făcut un botic!! Îl mănânc!!Apooi, s-a apropiat de mine și uitându-se la mine printre gene m-a întrebat timid:

Vlad: Pot?Anca: Să ce?Vlad: Pot?Anca: Ce?Vlad: Pooot??Anca: Poți....dacă tu...

...dacă el...da el chiar vroia să mă sărute! Și i-a ieșit!!și-a ridicat repede capul spre mine, m-a privit în ochi și...gata! Buzele noastre s-au contopit unele cu celelalte și...wow!! wow!! Atât pot spune!!

Ioana: Uite-i pe Micky și pe Minnie!!Andrei: Uite pupăcioșii, mai bine spus!Ioana: Da, da...măcar ei se pupă...noi nu ne-am mai pupat de...vreo 5 minute...adică...zic că...Andrei: Zici bine!!

Și gata! Clubul pupăcioșilor s-a reunit în sufrageri!!

Când molipseala de săruturi a trecut și ne-am revenit, Ioana, Andrei și Vlad s-au salutat, și-au mai împărtășit câte un gând, ceva și apoi am plecat...l-am rugat pe Vlad să își lase mașina la noi și să vină cu mine...

---------------

Prima oprire? La biliard! Am o boală pe biliardul ăsta! Și pe lângă asta mai am și o idee bombă! Biliard în cuplu! ;) cât de tare poate fi??

Ioana: Am ajuns...Vlad: ...la biliard?Anca: Da! La biliard!

Știu, e extrem de dezamăgit dar încă nu a aflat planul meu...adică strategia de jos, acela în cuplu...Am cerut o masă, ni s-au dat bilele și am luat tac-urile!

Anca: Buun, am o idee foarte bine stabilită de aseară...jucăm biliard în cupluri! Ioana cu Andrei, eu cu Vlad...fiecare cuplu are câte un tac, unul singur...împreună, adică chiar împreună...dacă vreți, lipiți unul de altul, așa o să jucăm! Niciunul dintre noi nu are voie să facă vreo mutare singur! Totul se face împreună.Vlad: Wow...încă așa nu am mai jucat biliard...

Dar vă spun eu că au fost cele mai frumoase partide de biliard pe care le-am jucat vreodată! Chiar dacă uneori nu cădeam de acord și ne certam între noi, un pupic/sărut, făcea totul să dispară și tac-ul să lovească într-o singură direcție, fără prea multe discuții! :)Chiar dacă poate la început aveam și eu îndoieli legate de această ieșire, se pare că toate s-au spulberat! Râsetele, glumele, declarațiile de dragoste, atmosfera în sine a fost

una extrem de plăcută, drept urmare am rămasc acolo vreo 3-4 ore!Timp în care, evident că s-a înserat...

Ioana: Guys...Anca: Da...Ioana: Ce faceți?Anca: Păi...poate aveți și voi ceva treabă...:DIoana: La asta mă gândeam și eeeu...Andrei: Da de ce? nu mai stăm?Ioana: Nu mai stăm...Andrei: Da de ce??Ioana: Pentru că avem un copil acasă care ne așteaptă...pentru că ei doi au alte planuri care nu ne privesc...mai vrei motive?Andrei: Ăăă....vai, scuzați...da, mergem! Lewis, veniim!Ioana: Dap! Veniiim! Apropo, distracție plăcută!Anca & Vlad: Mulțumiiim!!

----------------------------

Ioana și Andrei au plecat, eu și Vlad am mers în mașină...adevărul e că nici eu nu știu ce o să facem dar găsim noi ceva...Cred că o să mă las purtată de...imaginație!

Vlad: Și...acum unde mergem?Anca: Hmmm...am o idee!

Am pornit mașina și am plecat......puțin mai târziu am ajuns într-un loc foarte drag mie, e un pod de pe care se vede o mare parte din oraș, se văd toate luminile aprinse din el și toate se reflectă în apa care trece pe sub pod...Am căborât din mașină, ne-am luat frumușel de mână și am pornit în plimbărica noastră...Vântul își face loc printre firele părului meu, le modelează cum vrea...apoi îmi mângâie pielea cu delicateța lui...Vlad e lână mine, îmi ține mâna cu o blândețe greu de imaginat...eu nu cred că mai vreau ceva în plus...îmi ajung aceste lucruri pentru a trăi fericită până la bătrânețe și chiar și după.

Am înaintat pe pod până la jumătate fără ca unul dintre noi să spună ceva...acolo ne-am oprit, ne-am întors cu fața către apă și cred că amândoi am rămas fascinați de jocul luminilor din apă. Dar nu pentru mult timp...asta pentru că nu pot sta lângă el atât de mult timp fără să îi aud vocea...mi-am dus mâna suficient de aproape de a lui iar apoi l-a atins ușor...a reacționat, a reacționat din prima!Și-a întors ușor privirea spre mine...eu îl priveam deja de ceva vreme :)...

Anca: Știi...adică...ție nu ți se pare ciudat?Vlad: Ciudat? Ce?Anca: Păi...totul...Vlad: de ce să mi se pare ciudat?Anca: Așa....adică chiar dacă aș încerca să îmi aduc aminte ceea ce s-a întâmplat până acum, ar fi degeaba pentru că ceea ce se întâmplă acum nu îmi dă voi...Vlad: Aaaa, la asta te referi? Păi da...adevărul e că ceea ce se întâmplă acum, în prezent, depășește cu muult ceea ce s-a întâmplat atunci, în trecut...

Anca: Și tu zici că asta e cauza?Vlad: Eu așa cred...nu știu dacă tu mă crezi acum dar, orice ar fi, nu aș mai da pe nimic în lume ceea ce se întâmplă acum...e mult prea frumos! Pe bune...dimineața când mă trezesc, ești prima care îmi apare în gând...ce să mai spun că noapte te visez non-stop, te aud vorbind...vocea ta...atât de caldă, atât de plăcută...te simt acolo lângă mine chiar dacă ești foarte departe. Simt o nevoie nebună să te aud non-stop...mai am pozele cu noi, toate sunt acolo lângă patul meu...mereu mă uitam peste ele la fel cum o fac și acum. Știi...cât timp am fpst despărțiți mi-am dat seama de un lucru...viața mea nu are sens dacă tu nu fac parte din ea. Nu mai vreau să te fac să suferi absolut deloc! Nimic nu mai are voie să te atingă, nimic nu mai are voie să te facă să plângi...nu mai vreau nimic altceva decât să te am lângă mine, să te văd fericită...îți promit că de acum înainte o să fi cel mai puternic susținător al tău și...chiar dacă nu o să vrei să redevin impresarul tău, o să fiu mereu acolo, gata să pun o vorbă bună pentru tine, pentru îngreașul meu! Anca: Cum aș putea să nu vreau să redevii impresarul meu? Logic că o să redevii impresarul trupei mele! Vreau să facem totul împreună...o altă zi fără tine cred că mi-ar aduce sfârșitul...ceea ce ai făcut ieri pentru mine a fost inimaginabil, ceea ce ne spunem acum, credeam că a dispărut de mult...îmi era dor de noi!Vlad: Și mie...foarte dor! Și tocmai pentru asta...am ceva pentru tine...

♥Capitolul 55♥

Vlad: .......Nu mai vreau să te fac să suferi absolut deloc! Nimic nu mai are voie să te atingă, nimic nu mai are voie să te facă să plângi...nu mai vreau nimic altceva decât să te am lângă mine, să te văd fericită...îți promit că de acum înainte o să fi cel mai puternic susținător al tău și...chiar dacă nu o să vrei să redevin impresarul tău, o să fiu mereu acolo, gata să pun o vorbă bună pentru tine, pentru îngerașul meu! Anca: Cum aș putea să nu vreau să redevii impresarul meu? Logic că o să redevii impresarul trupei mele! Vreau să facem totul împreună...o altă zi fără tine cred că mi-ar aduce sfârșitul...ceea ce ai făcut ieri pentru mine a fost inimaginabil, ceea ce ne spunem acum, credeam că a dispărut de mult...îmi era dor de noi!Vlad: Și mie...foarte dor! Și tocmai pentru asta...am ceva pentru tine...Anca: Pentru mine? Ce?Vlad: Închide ochii și o să afli...Anca: Nu mă arunci peste pod sau ceva, nu?Vlad: :)) Surpriză!Anca: Aaa deci mă pot aștepta?

A început să râdă, eu am închis ochii..... Am simțit cum îmi ridică ușor mâna dreaptă și pe ea pune ceva ușor dar destul de rece...

Anca: Pot să deschid ochii?Vlad: Vai dar curioasă mai esti! Deschide!

Și deschid ochii la fel ca un copilași căriua îi dai o acadea! Încă nu am zâmbetul pe buze dar după ce văd ce e așezat pe palma mea, îmi apare instantaneu!Și acum să vă spun și vouă ce mi-a dat Vlăduț! Păi e...e un fel de fulg de nea...e foarte ușor dar stălucește puternic și are ici colo câte o pietricica mică, fiecare fiind colorată într-o altă culoare. E făcut din...dacă nu mă înșel, e făcut chiar din cristal...superb! Lucrat într-un mod incredibil de atent!Nu are rost să spun că mi-au dat lacrimile nu? El se uita în jos, spre fulgul de nea dar când și-a ridicat privirea am putut să observ pe acolo pe langa ochișorii lui niște firicele

de lacrimi...:D Dulceața mea...

Vlad: Îți place?Anca: Dacă îmi place? Îl ador!Vlad: Mă bucur! Aveam niște emoții legate de reacția ta dar...:)Anca: Înțeleg ;)) daar...pot să te întreb, de ce fulg de nea?Vlad: Păi pentru că și eu am unul exact ca acesta...

...și scoate de la el din buzunar un fel de săculeț în care se află un fulg de nea exact ca și al meu!

Vlad: ....și pentru că vreau să te rog să ai grijă de el...nu știu de ce dar...Anca: Îți spun eu de ce...pentru că tu ești o persoană impecabilă din toate punctele de vedere și pentru că...avem nevoie de ceva care să ne facă să ne simțim apropiați chiar și când suntem la zeci de kilometrii depărtare!Vlad: Să știi că ai dreptate...adică eu chiar vreau ca acești fulgi de nea să rămână mereu simbolul iubirii noastre la fel ca și cojile de portocale...vreau să îți spun că mai nou, în fiecare seara mănânc câte o portocală iar apoi, înainte să adorm pun cojile pe perna de lângă mine...asta doar pentru că vreau să te simt mai aproape de mine, pentru că vreau să îți simt mereu mirosul...pentru că...mirosul tău chiar seamănă a coji de portocale!Anca: Jur că uneori mă lași fără cuvinte...cu gura căscată...ce să îți mai spun...că dorm cu poza ta lângă mine? Că...aștept non-stop următorul sms de la tine și următoarea ocazie de a îți spune că te iubesc? Ce aș putea să mai spun? Nimic...înafară de faptul că aprob tot ceea ce ai spus tu și de faptul că îți promit o să am grijă de fulgul acesta de nea la fel cum am grijă de viața mea....nu mai am ce să spun...ai spus tu totul! Te iubesc...te iubesc și nimeni niciodată nu ți-a putut lua locul și mă îndoiesc că cineva o să mai poată face asta...iubirea noastră...vreau să rămână la fel de puternică chiar și după ce....după sfârșit...Vlad: Sfârșit? Pentru noi nu vreau să existe sfârșit...chiar și sfârșitul acela de care se teme toată lumea pare frumos în compania ta...chiar și atunci vreau să pășesc în lumea de dincolo ținându-te de mână...atunci când o să fim amândoi bătrâni, undeva la 100 de ani...o să avem...ba nu o să avem...o să fim doar noi doi, doar eu și cu tine...doar iubirea noastră!Anca: Nu îmi doresc decât să te audă cine trebuie și să nu ne chinuie...pentru că viață fără tine e pur și simplu un chin...vreau, chiar vreau să îmbătrânesc alături de tine și te rog, promite-mi că așa va fi!Vlad: Îți promit, îngerașule! Promit!Anca: Tu ești....ești....ești Romeo al meu!! ♥♥♥Vlad: Și tu ești....ești...ei cine ai putea fi? Ești Julieta mea!! Te iubeeeeeeeeeeeeesc!!!Anca: Deci tu țipi? Na bine! Și eu te iubeeeeeeeeeeeeeeeesc Romeooooo!!

Strada e goală, nimeni nu trece pe acolo dar cu siguranță ceea ce noi ne spuneam țipând a ajuns departe...mult mai departe de strada pe care ne aflam!Și...după ce ne-am declarat dragostea cum am putut mai frumos, am rămas îmbrățișați privind spre luminile care se reflectă în apă...e magic...e o senzație magică să fi îmbrățișată de el...e ceva ce nu pot explica în cuvinte...îmbrățișarea lui mă apără de tot...mă simt protejată, iubită, răsfățată...am tot ceea ce îmi puteam dori de la viață...am cel mai romantic și drăguț băiat din lumea-ntreagă, am iubirea lui, inima lui, am o familie frumoasă cu care mă mândresc oricunde, am faimă...pe care oricum o consider pur noroc...și de care mă bucur mereu, o trăiesc așa cum trăiesc iubirea dintre noi doi...viața mea s-a schimbat radical...am câtva timp îmi doream să se termine totul dar...cred că asta înseamnă atunci când nu renunți, atunci când te lași pe mâna norocului, pe mâna

destinului. Mă simt foarte bine așa cum sunt, nu mai am nevoie de nimic...dacă totul ar rămâne ca acum, aș fi cea mai fericită din lume!

=Peste 2 săptămâni=

Ooo ce dimineață frumoasă! Sorele se plimbă printre draperiile camerei mele și simt un parfum delicat de cafea combinat cu portocale...hmm...totuși e puternic...nu e din bucătărie că doar nu ar avea cum să miroase până aici...atunci de unde e?M-am ridicat din pat...am mers la baie pentru că înainte să încep cercetările trebuie să mă spăl de față...altfel nu sunt bună de nimic! și dacă tot îmi spăl fața, ajung și la dinți, mai văd câteva puncte negre pe nas și le elimin de acolo, mai câteva fire de păr crescute aiurea în zona sprâncenelor...da, și să nu uităm de păr...trebuie să îl piaptăn și...azi o să îl prind în coadă...e cam lung, probabil o să merg să îi schimb look-ul că deja m-am plictisit de ăsta :D!Și apoi...tot înainte să încep să caut sursa asta apetisantă de cafea și portocale, am dat o tură prin dulap, l-am cotrobăit bine și am scos de acolo un echipament de...sport...ceva lejer pentru că azi nu am chef de blugi, în special acasă...neee, nu îmi place ideea! Vreau să fiu comodă...deci, aleg un trening mov, mulat pe corp pentru că cele de fâș nu îmi plac...zici că sunt în pungă! Și apoi am început să caut sursa, adică trebuie să fie o sursă!Și m-am plimbat prin toată camera dar nu mi-a trecut niciun moment prin cap să mă uit pe pat, asta mână când eram gata, gata să mă așez cu fundul în tavă...da...cred că senzația era una bestială având în vedere faptul că din cana de cafea cu lapte ies într-o veselie aburi!

Hmm....cafea cu lapte...preferata mea! Am luat cana fără să mă gândesc mult și...în cele din urmă mi-am dat seama că sub ea se altă un fel de bilețel...aaaa da, să nu uit că pe tavă e plin, dar plin de coji de portocale, cana era în mijlocul lor :D cred că deja îmi pot da seama cine e făptașul!

Deschid bilețelul și...

„Bună dimineața somnoroaso! Aici Romeo! Te pup așa de bună dimineața și vreau să te întreb ceva...ceva ce nu știu cum ar suna dacă ți-aș spune în față având în vedere vremea de afară dar...ai vrea să...să vi cu mine la mare?Și...în funcție de răspunsul tău, te rog să...să deschizi ușa dacă e vorba de un răspuns afirmativ sau să stai și să îți bei cafea liniștită dacă e vorba de unul negativ! Te puuupic!!”

Doamne da de unde îi vin ideile asta? Deci băiatul ăsta mă face să o iau razna, mă înnebunește cu romantismul lui, îl ador!!

Logic că nu am altă altervativă! Merg urgent la ușă și o deschid dar...când o deschid am o mega-giga-extra surpriză!Acolo în fața ei nu e numai Vlad ci sunt și Andrada și Cristi!

Vlad, Cristi, Andrada: Yeeeeey!! Ai acceptat!!!!!

Apoi o grămadă de conferti au început să aterizeze pe tot corpul meu! O explozie de culori în spatele cărora e Vlad...Vlad al meu!

Anca: Adică? Aveați îndoieli?

Andrada: Eu nu...Vlad: Nici eu...am încredere în Julieta mea!Andrada: El avea îndoieli...Cristi: Da mă, recunosc, aveam îndoieli...dar mă bucur mă, mă bucur că ai acceptat!Anca: Și eu mă bucur mă! Mă bucur că ai slăbit! Vezi ce poate face puțină sală și un regim de viață sănătos?Cristi: Eee..pentru asta trebuie să îți mulțumesc ție! My little sister!Anca: Ooo...ce dulce! Hai, care dă pup primul?Vlad: Nu eu...Anca:E nu...adică?Vlad: Păi eu nu dau pup...Anca: Da tu ce dai?Vlad: Vezi tu...:DAndrada: Lasă mă că dau eu pup!Cristi: Acum eu!Anca: Așa...voi dar tu Vlad? NU merit eu un pupic?Vlad: Nu...Anca :(Vlad: Tu meriți...

S-a apropiat de mine, mi-a prins capul cu ambele mâni iar apoi mi-a capturat buzele...vreo 3 minute i-au aparținut și eu...eu m-am simțit ca în rai!!!

Anca: E asta da! Vlad: Păi vezi? Nu vi tu la mine cu pupic...:DAnca: Păi să știi că nu o să mai îndrăznesc să fac asta! Nu de alta dar....mamă ce bine săruți!

Uuuui și ce s-a mai rușinat!Tot s-a înroșit în obraji! :D Incredibil cât e de frumos și de rușinos...am zis eu că îl mănânc dar chiar o să mă țin de promisiune!L-am ciupit ușor de obrăjori și apoi i-am dat și eu un sărut...ca să mai destind atmosfera. 

Anca: Așaaaa...văd că aveți toți câte o cană de cafea...ce mai așteptăm? Hai la cafea! Toată lumea!!

Eu și Vlad ne-am așezat pe pat evident, îmbrățișați și Cristi cu Andrada pe jos...:D

Anca: Și...pe voi ce vânt vă aduce pe aici?Andrada: Vântul Vlad! știai de el?Anca: Dap...îmi place în mod special când adie el...e..magic!Andrada: Te cred...Anca: Dar...motivul? Adică sigur e un motiv ascuns bine pe acolo...Vlad: Da e! O să vină și ei cu noi...:DAnca: Pe bune? Doar voi doi?Cristi: cine altcineva?Anca: Iubit, iubită? Ceva...?Cristi: Nuuu...lasă-mă...mai bine nu...Andrada: Nuuu...nici eu...Anca: Ahaa...deci o să fie o mini vacanță între prieteni! Super!Vlad: Ceva de genul...

Bine, bine...între prieteni dar eu și Vlad suntem un cuplu...da...categoric o să trebuiască să îmi dea niște detalii...

Am băut cafeluța în liniște, toți patru, povestind de toate...Am ajuns la concluzia că ceea ce odată se întemeiază pe o fundație puternică, nici timpul nu mai poate distruge...așa e și cu prietenia noastră...și când te gândești că totul a început la cămin...niciunul nu ne cunoșteam, ba chiar ne luam peste picior...Cristi se dădea la mine printre pricături, Vlad bietul de el nu știa ce să facă să îmi atraga atenția...apoi totul s-a consolidat odată cu momentele grele prin care am trecut...eu, Crisit și Andrada am trecut prin multe împreună...am iubit, am fost dezamăgiți, am fost fericiți...toate le-am trăit împreună! Vlad...acum se reintegrează în grup, recuperează ceea ce a pierdut atunci...atunci când...mai bine lasă! Prezentul e prezent, trecutul nu mai poate fi schimbat!

------------------------------------Anca: Bine Vlad...ei au plecat dar să știi că trebuie să îmi dai niște detalii legate de vacanța noastră în patru...adică, noi ca noi dar ei?Vlad: Hai mă pe bune? NU ți-ai dat seama?Anca: Nu...trebuia?Vlad: Cam da...dacă te uitai atent...era atât de evident, adică chiar este...știi, am un plan care o să îți placă cu siguranță!

♥Capitolul 56♥

Anca: Bine Vlad...ei au plecat dar să știi că trebuie să îmi dai niște detalii legate de vacanța noastră în patru...adică, noi ca noi dar ei?Vlad: Hai mă pe bune? NU ți-ai dat seama?Anca: Nu...trebuia?Vlad: Cam da...dacă te uitai atent...era atât de evident, adică chiar este...știi, am un plan care o să îți placă cu siguranță!Anca: Plan? Ia zi...Vlad: Păi...se vede de la o poștă că ăștia doi se plac...deci se sorb din priviri nu alta...Anca: Serios? Nu mi-am dat seama...adică probabil pentru că așa au fost mereu și eu m-am obișnuit cu asta dar da, tu chiar poți să vezi diferențele...dar ce ai de gând? Ce facem?Vlad: Păi de aia am zis că ar fi ok să vină și ei cu noi...adică eu încerc să îl ajut pe Cristi să își facă curaj, tu o ajuți pe Andrada să își facă curaj și așa, ajutându-i pe amândoi sperăm să reușim...sunt mult prea reținuți ca să acceptie că încă se iubesc și asta e trist...noi știm asta, nu?Anca: Da...știm asta și dacă îmi dădeam seama că ei încă se mai plac, fii sigur că erau de mult împreună dar nu mi-au spus nimic, niciunul...secretoșii!Vlad: Ei lasă că le venim noi de hac! Nu scapă! 

Nici nu au șanse, adică dacă noi ne propunem ceva, apăi nu ne lăsăm până când nu se îndeplinește!Mini vacanța începe chiar mâine, adică mâine ne îmbarcăm în mașină și plecăm spre Constanța, la mareee!! Chiar dacă afară e destul de frig, oriunde e Vlad pentru mine e locul ideal!

=A doua zi=

Telefonul își cere drepturile! Sună Vlad...

Anca: Alo...Vlad: Neața somorici! Te-ai trezit?Anca: Acum da!Vlad: Adică până acum...Anca: Da, până acum dormeam...Vlad: Ups! Da oricum trebuia sa te trezești...știi de ce?Anca: De ce?Vlad: Pentru că trebuie să vi să ne deschizi ușa!Anca: Ce?? Deja??Vlad: Cum deja?? E ora 10..Anca: 10?? Cum 10?? Am dormit așa mult??Vlad: Cred că da...vi să deschizi? Nu de alta dar bate un vânt...Anca: Ooo, scuze, hai că vin...da mama?Vlad: Dar eu de unde să știu?Anca: Corect! Hai că vin!

Da...vin...nici eu nu știu cum am sărit din pat și am fugit la ușă să deschid!

Andrada: Ancaaa! Mâncați-aș ochii ăia somnoroși!Vlad: Tu? Da...să o crezi tu! Nimeni nu mănâncă nimic!Anca: Da de când sunteți voi stăpâni peste mine? Eu decid! Vlad, pupic!Vlad: Pupic? Acum vrei pupic?Anca: Da, vreau pupic!Vlad: Și sărutul?Anca: După pupic! Ca acum e prea frig pentru sărut deci dă pupicul și intra-ți în casă!

A tresărit, mi-a dat pupicul și au intrat toți în casă.Pe Andrada și pe Cristi i-am spus să pregătească niște ciocolată caldă iar eu și Vlad am mers la mine în cameră.

Anca: Deci, punem în aplicare planul?Vlad: Deja cred că am început! Anca: Planul „împăcarea” e în funcțiune! Sperăm că o să și dea roade!Vlad: O să dea, sunt sigur!

L-am lăsat pe Vlad singur, eu am mers la baie, mi-am schimbat hainele, apoi am încărcat bagajele în mașină și în cele din urmă i-am trezit pe ai mei, ne-am luat la revedere și am plecat!Pe drum am mai făcut câte un popas, ne-am mai revigorat, am mai păpat câte ceva dar până la urmă, seara târziu am ajuns la hotelul unde avem deja rezervare.Evident, eu și Vlad avem aceeași cameră...Andrada și Cristi nu au aflat încă dar și ei o să fie în aceeași situație cu noi, în aceeași cameră! :D

Ajungem la recepție, Vlad cere cheile de la cameră, îi dă o cheie Andradei și una mie:

Andrada: Da de ce ne dai nouă cheile? Nu stăm împreună?Vlad: Cine?Andrada: Eu și Anca...Anca: Vlad nu i-ai spus?

Andrada: Ce să îmi spună?Anca: Păi...eu stau în cameră cu Vlad...Andrada: Atunci....eu....nu! Eu vreau să stau cu tine!Vlad: Nici n-ai pretenții...cum să stea cu tine? Stă cu mine...Anca: Da, stau cu Vlad...Andrada: Și Cristi?Cristi: Chiar așa, eu? Vlad: Tu cu Andrada...Andrada: What??Cristi: Cum zice ea, what??Anca: Simplu...adică e singura alternativă...eu vreau cu Vlad!Vlad: Da! Anca cu mine, Andrada cu Cristi și gata. Dacă nu vă place...ghinion...și oricum, care-i problema?Andrada: Păi...nu e nu știu ce dar...Vlad: Atunci sus, la somn...avem camere una lângă alta...Andrada: Măcar atât...

Doamne săraca de ea ce dezamăgită e.....adică nu dezamăgită, disperată...nu mai știe ce să facă, mă întreb oare cum or să reacționeze când o să rămână singurei??

Bine, de ei o să aflăm mâine, să vedem cum o să reacționăm eu și Vlad...

O atmosferă foarte plăcută și degajată, asta emană toată camera aceea, adică sunt vreo două camere plus o baie dar prima cameră în care am intrat, adică living-ul, e pur și simplu ca acasă...nimic stânjenitor, nimic nou...parcă am fost aici de o viață...și știți de ce? Păi pentru că aici...e un parfum incredibil...e un parfum care mă face să zbor pe aripile viselor...cel mai minunat din lumea asta, nu se compară cu niciun „doce e gabbana” sau alte tipul din astea hiper cunoscute, e ceva comun, ceva ce ne unește pe amândoi...da, probabil ați ghicit! Miroase a portocale! Oare o să mă satur vreodată de mirosul ăsta??Dar să nu vă imaginați că în cameră e plin de portocale, nu...e un miros care nu vine de niciunde...stai așa! De niciunde?

Anca: Vlad...tu simți?Vlad: Da...simt și chiar dacă eu am cerut asta, nu îmi pot da seama de unde vine...Anca: Atunci...hai să căutăm!

Și probabil asta a venit din partea hotelului...o surpriză pentru amândoi :)!În jurul patului sunt două noptiere și pe fiecare dintre ele se află câte un recipient în care stă cochetă esență de portocale...esență care se răspândește non-stop, care va intensifica fiecare mișcare a noastră, fiecare rază a lunii, fiecare sărut care se va naște în această seară...

Nu am făcut nimic special, pur și simplu ne-am pus în pat, am pus laptop-ul lângă noi și ne-am uitat la un film, apoi după lungi momente tandre, săruturi calde și mângâieri revigorante, am adormit, unul în brațele celuilalt...așa cum nu s-a mai întâmplat de mult.

Visele nu ne-au ocolit, și ele au fost atât de intense...păreau chiar realitate!

Dimineața ne-a prins pe amândoi în jocul ei. Soarele își face ușor simțită prezența în cameră, printre perdele, peste noi doi...îmi deschid ochii...sunt cu fața spre el, el e cu fața spre mine, mâinile noastre sunt unite și ușor strânse...e ca un lanț, un lanț care nu

mai are de ce să se rupă...nu o să îi mai dau voie niciodată să se rupă!

Anca: Somnoriiici! Na că mi-a venit și mie rândul dă te trezesc! Hai...cască ochii!

Oooo...a făcut botiiic!Și-a țuguiat buzele și s-a încruntat puțin la mine, apoi a zâmbit și în cele din urmă și-a deschis ochii:

Vlad: Iubitaaa!! Te-ai trezit prima?? Unde să scriu??Anca: Nu știu că și eu vreau o amintire! Uite....uită-te la mâinile noastre!Vlad: Wow! Am dormit așa toată noaptea??Anca: Cred că da...dar oricum...doar noi puteam face asta!

Mi-a ridicat mâna, a dus-o spre buzele lui iar apoi a sărutat-o finuț..

Vlad: Ai o piele atât de catifelată...:DAnca: Și tu ai niște buze atât de moi :D...Anca&Vlad: Combinația perfectă!!

După ce ne-am schimbat, ne-am mai pupat dar ne-am mai și tachinat puțin, am ieșit din cameră...și să știți că nu ne-a fost mare surprinderea când, de-odata cu noi au ieșit din cameră și Cristi cu Andrada...se țin de mână...adică...vreau să spun că...băi a mers???

Andrada: Neața porumbeilor! Ce faceți?Anca: Noi bine, voi?Andrada: Și noi...somnoroși!Anca: Păi hai la o cafea, mai povestim pe acolo!

Am ajuns, ne-am făcut comozi dar eu, cum am uitat sus să merg la baie, a trebuit să apelez la cea de aici, așa că m-am retras puțin...când am venit, am trecut pe lângă Andrada care m-a prins de mâna și mi-a făcut semn să ieșim afară...

Anca: Ăăă...Vlad, noi mergem până afară ok? ;)Vlad: Aaa...ok! ;)

Am luat-o pe tipă și ne-am retras afară, în frig...că nu i-a plăcut acolo la căldurică...

Anca: Na zi...ce s-a întâmplat?Andrada: Acum știu! știu că ăsta a fost planul vostru dar...Cristi...adică eu vreau dar el nu cred că mai vrea...Anca: Aaaa, nu mai vrea? Da de unde știi?Andrada: Păi felul în care s-a comportat...Anca: Ce a făcut?Andrada: Păi vorbeam aseară despre noi...despre ce a fost între noi și el a spus că...ce a fost, a fost și că nimeni și nimic nu o să mai poată aduce înapoi...că și el încă mai ține la mine dar ca la o prietenă, nimic mai mult...Anca: Așa și tu? Tu ții la el?Andrada: Eu nu am încetat niciodată să țin la el, îl plac de pe vremea de când tu îl place pe Vlad...niciodată nu mi-a trecut și nici nu o să îmi treacă...Anca: Și vrei să renunți? Adică faptul că tu încă mai ții la el nu te motivează să mai încerci o dată? Încă o data...Andrada: Pe mine mă motivează dar pe el...

Anca: Pe el îl motivez eu dacă e nevoie, nu îți fă griji, tot ceea ce vroiam atât eu cât și Vlad să auzim de la voie că încă mai țineți unul la altul! Asta trebuia să îmi spui! :DAndrada: Aaaa...apropo de Vlad...voi cum vă înțelegeți?Anca: Bine...pot spune super bine!Andrada: Și...v-ați gândit la mai mult?Anca: Adică? Mai mult în ce sens?Andrada: În sensul acela...la mai mult...la nu știu câte feluri de nunți și botez și alte chestii din astea formale?Anca: Nu...de ce?Andrada: Dar tu vrei? Adică ai fi pregătită pentru asta? Pentru un bebe?Anca: Bebe...de ce trebuie să mă întrebi despre asta acum?Andrada: Pentru că...o să îți spun apoi de ce...zi...Anca: Bebe...da, dacă o să cădem de acord, da...Andrada: Cred că nu o să cădeți de acord chiar și în privința asta?Anca: De ce?Andrada: Pentru că atât timp cât ai fost tu la baie, l-am întrebat pe Vlad ceva și până la urmă am ajuns aici, la locul de unde a plecat despărțirea dintre voi doi și el mi-a spus că pentru el subiectul copii s-a închis în momentul în care tu era cât pe ce să îți pierzi viața, a spus că el nu mai e în stare să treacă prin asta, că îi e mult prea frică și că nu vrea sub nicio formă să te mai vad încă odată suferind așa cum ai făcut-o atunci. Se pare că a rămas cu urme extrem de adânci...îi e frică să mai aduci pe lume un copil...a spus că încă îi vine greu când se gândește că din cauza lui tu ai trecut prin atâta suferință, atâta dure..doar pentru...pentru câteva momente de neatenție....

♥Capitolul 57♥

Andrada: Ai fi pregătită pentru bebe?Anca: Bebe...de ce trebuie să mă întrebi despre asta acum?Andrada: Pentru că...o să îți spun apoi de ce...zi...Anca: Bebe...da, dacă o să cădem de acord, da...Andrada: Cred că nu o să cădeți de acord chiar și în privința asta...Anca: De ce?Andrada: Pentru că atât timp cât ai fost tu la baie, l-am întrebat pe Vlad ceva și până la urmă am ajuns aici, la locul de unde a plecat despărțirea dintre voi doi și el mi-a spus că pentru el subiectul copii s-a închis în momentul în care tu era cât pe ce să îți pierzi viața, a spus că el nu mai e în stare să treacă prin asta, că îi e mult prea frică și că nu vrea sub nicio formă să te mai vad încă odată suferind așa cum ai făcut-o atunci. Se pare că a rămas cu urme extrem de adânci...îi e frică să mai aduci pe lume un copil...a spus că încă îi vine greu când se gândește că din cauza lui tu ai trecut prin atâta suferință, atâta dure..doar pentru...pentru câteva momente de neatenție....Anca: Vlad a zis asta?Andrada: Totul a ieșit din gurița lui...și nu ți-am spus asta ca să te fac să te simți într-un mod anume, ți-am spus asta pentru că am simțit că trebuie să știi...adică în cazul în care aveai de gând să îi bați apropo legat de acest capitol...Anca: Da...păi îți mulțumesc...nu știu, m-ai luat prin surprindere...adevărul e că nici eu nu mai vreau copii dar nu mă gândeam că Vlad o să împărtășsească aceleași idei cu mine, în detaliu...și totuși nu înțeleg de ce a spus că asta mi-ar cauza mie durere...nu înțeleg de ce îi e frică tocmai de asta. Eu nu mai vreau copii pentru că un copil aduce cu el multe responsabilități pe care eu nu sunt capabilă să le îndeplinesc...nu vreau să fiu genul acela de femeie de casă care are grijă de copii și de casă, adică eu am muncit să îmi

întemeiez o cariere, am de terminat o facultate și cel mai probabil o să încep alta, Vlad e dita-i impresarul...nu ar avea rost sa ne stricăm carierele...în fine, mulțumesc pentru asta și te rog și eu să nu renunți, ok? Cristi și cu tine...adică eu nu vă pot vedea altfel decât împreună, gândește-te la asta!

După ce am încheiat conversația, congelate de frig și cu tot tacâmul după noi, ne-am retras înauntru...unde nici nu am apucat să intru bine pe ușă că m-a și întâmpinat Vlad:

Vlad: Iubitaaa! Hai puțin până sus...trebuie să îți spun ceva!Anca: Pe bune? și cafeaua mea?Vlad: Aaa da, scuze, păi o luăm cu noi...adică merg eu să o iau, așteaptă aici...Andrada, poate vrei să mergi să o bei și tu pe a ta, e Cristi acolo și nu-i frumos să îl lăsăm singurel...vi cu mine?Andrada: Da...adică ce am de pierdut? :DVlad: Așa ziceam și eu! Hai!

Și așa m-au lăsat amândoi în mijlocul recepției...am luat decizia să mă retrag pentru că nu vreau să îi incomodez pe oamenii care totuși mai au treabă pe aici...

Vlad: Gata, aici cafeluța ta, noi, sus!Anca: Sus....sunt tare curioasă de ce atâta grabă...Vlad: O să veeezi!

Am urcat scările rapid, rapid, am intrat pe ușă ca și crivățul și ne-am așezat pe cele două fotolii din living, eu cu cafeluța mea în mână, Vlad foarte entuziasmat!

Anca: Ce e? Ce-i cu zâmbetul ăsta?Vlad: Păi, stai să vezi! Însfârșit știu ce trebuie să le facem ca să se împace!!Anca: Ce?Vlad: Păi văzând că aseară nu au reușit să vorbească foarte mult și că al nostru Cristi a început s-o de-a în drame, m-am gândit să îi obligăm să se pună la discuții...și nici nu îți poți imagina cum m-am gândit să facem asta...Anca: Păi zi că de aia m-ai adus aici...eu nu am nici cea mai mică idee, știu doar că al nostru Cristi e un prost!Vlad: Asta știu și eu, nu îți fă griji! Deci, după-amiază o să îi invităm la o plimbare cu barca, evident, fiecare dintre noi o să avem bărci separate, eu cu tine și ei doi, bărcile vor fi pe motor și din simplă întâmplare, motorul bărcuței lor o să cedeze...noi o să mergem într-o altă direcție față de cea a lor și o stație mică, bine ascunsă în barca lor o să ne ajute să auzim ceea ce vorbesc ei, tot ceea ce mai ne trebuie e să sperăm că o să înțeleagă mesajul și o să ajungă la ceea ce vrem noi să ajungă...

Wow! Pot spune că Vlad mi-a cam dat lovitura de grație cu planul ăsta! Mereu are idei geniale dar...să îi lași pe nebunii ăștia doi blocați în mijlocul apei mi se pare o idee ușor diabolică! Presimt că o să râd de o să mă prăpădesc și dacă nici așa nu se împacă atunci îi mănânc la cină!

După ce am luat micul dejun și ne-am mai plimbat puțin pe malul mării cu câte un frappe după noi, ne-am retras spre locul unde se închiriază bărci și unde Vlad a pus o vorbă pentru barca care urmează să intre în stăpânirea Andradei și a lui Cristi...:D

După obișnuitele figuri ale Andradei care nu vroia să stea în barcă cu Cristi (și nu înțeleg de ce, adică mai devreme îmi spunea că vrea să se împace cu el, acum??), i-am convins

să meargă împreună „promițându-le” că nu o să ne îndepărtăm prea mult de ei...da, da...să o creadă ei pe asta!

Ne-am urcat în barcă și am început să navigăm...noi ne-am ținut de planul nostru și am luat-o cu muult înaintea lor, suficient de departe încât să nu ne vadă.După cum Vlad plănuise, barca lor s-a oprit când le era lumea mai dragă și stația noastră care funcționează, ne dă toate semnele de care avem nevoie!

Andrada: Cristiii!! Ce ai făcut??Cristi: eu?? Nimic!! S-a oprit singură!!Andrada: Da, sigur! Și vrei să te cred?? Pornește-o!

Și au încercat dragii de ei să o pornească vreo 15 minute...nici nu vreau să vă spun ce cuvinte „frumoase” acompaniau această încercare disperată de aporni motorul bărcii :))!!

Într-un final când și-au dat seama că nu merge și gata....

Andrada: Auzi...dă-i pace, eu am înțeles mesajul...Cristi: Cred că și eu...Andrada: Eeei nu mai spune...ia zi!Cristi: Anca și Vlad...da...Andrada: Da...ei...Cristi: Deci?Andrada: Deci ce?Cristi: Deci vrei să vorbim?Andrada: Da acum ce facem?Cristi: Eu zic în alt sens...Andrada: Aaaa, păi începe tu...marele inteligent...Cristi: Bine...ăăăă...știi...ce am spus ieri...adică aseară...nu știu de ce dar aberam, adică eu chiar nu vroiam să spun ceea ce am spus...Andrada: Adică tu faci lucruri fără să îți dai seama??Cristi: Păi nu da...Andrada: Da ce? băi tu chiar ești chior? Încerc să îți atrag atenția de 2 ani! Adică trebuia neaparat să își dea seama Anca și Vlad înaintea ta? Unde te-am găsit frate? și ce mi-ai făcut de nu mai îmi pot luat gândul de la tine??

Cristi a făcut o pauză destul de lungă...la un moment dat am început să cred că s-a întâmplat ceva...

Cristi: Adică...de 2 ani?? Păi mie nu mi-a trecut niciodată! Poate la tine a trecut și a revenit dar eu nu te-am uitat niciodată, nu am mai avut niciodată o iubită ca tine! Tânjesc de o groază de timp să te mai sărut o dată, să te mai ating și să te pot îmbrățișa din statutul de iubit! Andrada: Tu vorbești serios?Cristi: Ți se pare că am chef de glume în situația asta? știi ce cred eu?Andrada: Ce?Cristi: Că suntem niște proști!Andrada: Atunci...ar vrea unul dintre proști să o sărute pe cealaltă proastă?? Da nu oricum...așa din statutul de iubit??Cristi: Dacă vrea?? Nu știa când o să îl întrebi! Vin-o încoace!!

Apoi liniștea s-a lăsat peste barca lor și asta pentru că buzele lor sunt însfârșit ocupate!!!

După ce au încheiat conversația, Vlad s-a ridicat din picioare și a întins o mână spre mine, m-a ajutat să mă ridic, apoi am bătut palma ca cei mai, cei mafioți și în cele din urmă am urmat exemplul Andradei și al lui Cristi!

La un moment dat ne-am plictisit noi de lungimea sărutului lor așa că ne-am îndreptat frumușel spre barca lor unde bandiții ne așteptau și când ne-au văzut că venim au început să arunce cu apă după noi! Nu știu de unde dar au făcut rost de ceva recipient în care își luat apă din mare și apoi o aruncat spre noi! 

Anca: Andrada, termină! Vlad: Cristiii!! Aici vă lăsăm dacă nu terminați!

Ce să mai spună? Decât să rămână acolo mai bine au încheiat micul moment de rătăcire :))), i-am luat cu noi în barcă și am plecat spre mal...ce să vă mai spun, pe tot drumul s-au sărutat mai mult decât au respirat...wow! 

După ce am ajuns cu picioarele pe pământ...

Andrada: Deci, jur! Sunteți nebuni rău de tot!Anca: Și destul de uzi din cauza altor nebuni pe care sigur îi cunoști!Andrada: Eeee...la ăia mă așteptam dar la voi?? Care a venit cu ideea?Anca: V...Vlad: A-a-amândoi! Nu suportam să vă vedem așa...ca și doi cățeluși plouați! Șiii.....mai am o surpriză, de data asta pentru voi trei că eu știu deja :D!Anca: Surpriză? și pentru mine??Vlad: Da!Cristi: Pe bune? Bine măi oricum trebuie să vă mulțumesc, adică mie mi-ați făcut o super surpriză la care nici nu mă așteptam! Adică Andrada?? Cum să nu o iubesc pe Andrada?? Nici mie nu îmi vine să cred că mi-a trecut așa ceva prin cap!Anca: Bine că ți-ai dat seama de prostiile pe care le făceai! Uitați-vă la voi, vă topiți unul după altul!!

Vlad ne-a urcat în mașină pe toți și a plecat spre....nu știu unde dar a plecat...

Anca: Vlad, unde mergem totuși?Vlad: Într-un loc care o să lase urme eterne....:DAnca: Adică??Vlad: Ai vrea să îți și spun, nu?Anca: Păi așa ar fi frumos, nu te supăra...Vlad: Nu mă supăr dar nu îți spun! Sâc, sâc!! :PAnca: Răule! Nu mai vorbesc cu tine!Vlad: Păi până ajungem acolo poți să nu mai vorbești, nu am nimic împotrivă....

Da, bine! Cine s-a putut abține? Adică m-am abținut eu vreo 5 minute dar apoi am început să vorbesc ca o moară stricată!

Să tot fi mers vreo 15 minute pe o grămadă de străduțe...nu știu unde dar am ajuns undeva în cele din urmă.

Vlad: Gata...am ajuns! Andrada: Unde?

Vlad: Aici...unde altundeva?Andrada: Destul de logic....dar totuși ce-i aici??Vlad: Aici e locul unde o să rămână urme eterne...ce v-am spus mai devreme??

Apoi s-a dat jos din mașină, a venit la mine, m-a luat de mână și am intrat într-o curte împreună cu Andrada și Cristi...

După curtea aceea destul de mare, am intrat într-un hol unde sunt o groază de uși! Totul e alb și sunt scaune pe marginile pereților...mai sunt câteva persoane care așteaptă la primele două uși dar noi intrăm pe a treia ușă, după Vlad.

Acolo sunt două fete și doi baieți îmbrăcați în alb...

Vlad: Bună! Am ajuns...Prima fată: Programarea de la 17?Vlad: Da...A doua fată: Bine, cine e primul?Anca: Primul?Vlad: Dap :)! Putem să mai așteptăm puțin?Prima fată: Da, sigur! :)

Vlad a venit spre mine, mi-a luat ambele mâini în ale lui și apoi mi-a spus cu blândețe:

Vlad: Anca...aici am venit în mod special pentru tine, pentru noi...dacă voi doi o să vreți să ne urmați, e ok, dacă nu iar e ok :D. Suntem într-un salon de tatuaje dacă încă nu v-ați dat seama și aici, noi doi... vreau să....Anca: Gata, am înțeles ce vrei....îmi pot permite să leșin?Vlad: Ți-e frică?Anca: Nuuu! Dar sunt atât de fericităăă!!!

Apoi, fără să mai țin cont de cei din jurul meu, am sărit la el în brațe și l-am sărutat tare, taaaare!! :D

Anca: Și...ce ne facem??Vlad: Hmmm...eu mă gândeam la două mâini care unite să formeze o inimă și în interiorul lor să ne scriem fiecare numele, la mine numele tău, la tine numele meu....locul...îl alegi tu?? :DAnca: Wow!! E suuuuperbă ideea! Eu îl vreau...uite aici, pe încheietura mâinii stângi!Vlad: Locul ideal! Și eu vreau tot acolo!Andrada & Cristi: Și noi, și noi vreeeem!!!Vlad: :D Perfect!! Deci...ați auzit ce vrem :D!

Ne-am pus fiecare pe câte un pat, cu încheietura la vedere, gata de distracție :D!

Nu pot să spun că nu doare dar...merită!Rezultatul v-a fi cu siguranță pe măsura așteptărilor noastre...se pare că Vlad...e chiar așa cum spuneam eu că e...îmi dovedește în fiecare zi că am făcut cea mai bună alegere când am luat-o de la capăt! Nimeni, niciodată nu o să ne mai despartă și nimeni niciodată nu o să ne mai facă să suferim! Vreau o viață fericită, doar noi doi, nicio altă persoană, niciun alt obstacolo sau obiect care să ne stea în cale...doar noi doi, trăind cea mai fericită viață, uniți de cea mai frumoasă declarație de dragoste, de cel mai magic parfum și de cele mai incredibile amintiri :D!!

♥Capitolul 58♥

Nu pot să spun că nu doare dar...merită!Rezultatul v-a fi cu siguranță pe măsura așteptărilor noastre...se pare că Vlad...e chiar așa cum spuneam eu că e...îmi dovedește în fiecare zi că am făcut cea mai bună alegere când am luat-o de la capăt! Nimeni, niciodată nu o să ne mai despartă și nimeni niciodată nu o să ne mai facă să suferim! Vreau o viață fericită, doar noi doi, nicio altă persoană, niciun alt obstacolo sau obiect care să ne stea în cale...doar noi doi, trăind cea mai fericită viață, uniți de cea mai frumoasă declarație de dragoste, de cel mai magic parfum și de cele mai incredibile amintiri :D!!

Anca: Doamne ce bine au ieșiiit!! Vlad: Să știi că nici eu nu mă așteptam la asta...adică sunt...sunt incredibile! Ca și tineeee....!! Anca: Ba ca și tine....sau nu! Ca și noooi!!! :DVlad: Deci acum dacă nu te sărut cred că mi se șterge tautajul!! Hai, repede să nu plece!!! Mă ajuuuuți??

Am fugit repede la el, l-am prins cu ambele mâini de obraji, l-am tras spre mine și l-am sărutaaaat!! Dulce, duuulce! Vai ce dulce e...ma topesc după el!!

Vlad: Âââmm ce dulce a fost! Mierea-i moft pe lângă dulceața ta! :D Știi....știi ceva?Anca: Ce să știu?Vlad: Că....că te iubeeeeesc!! știai???Anca: Hmmm...poate că da, poate că nu dar acum, acum....să știi că și eu te iubeeeeeeeesc!! Andrada: Și eu te iubeeeeeeeesc!! :))) Acum nu mai îmi puteți face în ciudă!!! Gata!!Anca: Da cine crezi că vroia să îți faci în ciudă? Eu vreau să știe toată lumea că îl iubesc pe Vlad!! Toți, toți, toți!! Dar și dacă nu știu toți, toți, toți eu tot îl iubesc! Vlad: Și eu te iubesc păpuuuușă!! Ești așa frumoasă, ca o păpușă de porțelan...:DCristi: Măi dar voi ne-o luați înainte! Mai ho! Am și eu de zis ceva!Vlad: Hopa! Stai că s-a enervat...Anca: ;)) Ia zi...Cristi: Andrada...ești....ești cerul de pe stelele mele!Andrada: cerul de pe stele??Cristi: Asta am zis?Anca: :))))) Daaaaa!!! Hai că ai fost total!!Cristi: Nu...nu asta trebuia să iasă...stai, stai așa! Deci....ești steaua de pe cerul meu! Andrada: Așa da...începeam să am emoții...Cristi: Păi și tu nu zici nimic?Anca: Hai mă Cristi că ai intimidat-o cu stelele tale! Lasă că îți spune ea în privat! :DCristi: Da tu de ce îi spui lui Vlad de față cu toți, toți, toți?Anca: Pentru că Vlad nu mi-a spus nimic despre stele....Vlad: Cristi...ia-o mai ușor ce....! Of frate...trebuie să vorbim...

:))) Bietul Cristi...biata Andrada!!! Oare o fi ceva de aici? Nu știu dar deja am îndoieli...dar defapt ei mereu au fost așa...

Am urcat în mașina care ne-a dus până la hotel, acolo am luat cina și ne-am îndreptat fiecare spre propria cameră.Eu și Vlad ne-am asigurat că ne facem provizii serioase de portocale pentru că ne-a lovit

o poftă incredibilă, eu una nici nu am prea mâncat mânare pentru că știam că o să vin sus cu brațele pline de portocale! Vă dați seama ce miros o să invadeze camera? Nu parfum artificial ci parfum natural de portocale....vai cand o sa fiu bătrână cred că o să îmi fac o seră plină cu portocali să merg să stau printre ei!

Ne-am așezat pe pat și am descărcat încărcătura de portocale între noi, pe pat!

Anca: Să ai poftă!Vlad: Vaaai, de abia așteeept!!

Am început amândoi să desfacem câte o portocală privindu-ne adânc în ochi...când am terminat-o pe a mea, i-am întins-o lui iar el a făcut la fel, în scurt timp am început să mâncăm fiecare din portocala celuilalt privindu-ne în continuu în ochi...un moment magic!

Vlad: Deja m-am pierdut...Anca: Și eu...sunt departe...undeva pe Marte :))!Vlad: Marte? E mic copil față de ceea ce simt eu acum! Mă faci să radiez de fericire, defapt nici nu știu ce îmi faci, îmi pierd mințile când te văd...Anca: Daaa? Păi să știi că și eu simt la fel...dar de data asta...adică nu vreau să strigăm momentul ăsta superb dar...ai putea să îmi spui tu mie, cum ne pe noi doi, peste vreo 3-4 ani?Vlad: Peste vreo 3-4 ani zici? Păi....cred că ne văd împreună, foarte împreună și fericiți, foarte fericiți....Anca: Și...?Vlad: Și doar noi doi...o să avem în continuare mult succes, o sa ne iubim...:DAnca: Și de ce doar noi doi?Vlad: Păi pentru că așa trebuie să fie, așa trebuie să fim mereu, doar noi doi!Anca: Și...ceva format din noi doi nu vrei să avem lângă noi?Vlad: Aaaa..te referi la un copil, nu?Anca: Exact!Vlad: Nu...nu vreau să avem lângă noi ceva din noi doi...sau...ceva din tine mai bine spus că eu...eu aș avea o contribuție destul de minoră și...nu vreau!Anca: De ce nu vrei?Vlad: Tu vrei?Anca: Eu am întrebat prima...:DVlad: Bine...păi știi de ce nu vreau? Pentru că...tocmai pentru ce am spus mai sus, pentru că ai de furca pe toata perioada aia de 9 luni...pe tine o să te doară, tu o să naști, tu o să suferi și eu nu mai vreau! Nu mai vreau să suferi, absolut deloc! Nu vreau copil, deloc! Anca: Știi că te iubesc, nu? Te iubesc mult de tot și tocmai de aceea îți mulțumesc mult de tot pentru că poți gândi așa! Am trecut prin jumătate de sarcină cu dureri destul de mari...nici nu vreau să îmi imaginez cum e când trebuie să mai și naști...ma apucă groaza și da...nici eu nu vreau copii...nu mai vreau!

A dat portocalele la o parte și mi-a făcut semn să mă așez cu capul la el pe piciorul drept. I-am ascultat sfatul și când am ajuns acolo m-a luat în brațe și m-a strâns tare, tare iar apoi mi-a dat un mic sărut cu buzele alea dulci ale lui!

Vlad: Ești o fata incredibilă, jur că nu te-aș putea înlocui cu nimeni, niciodată! Și se asta nici nu vreau să mai suferi, din cauza nimănui! Vreau să am grijă de tine și să mă las în grija ta, e tot ce îmi doresc!

----------------------------------------------

După ce am mâncat toate portocalele pe care le-am luat cu noi, ne-am pus să dormim, îmbrățișați...Dimineață după ce ne-am trezit, am mers la cafea și am avut plăcuta surpriză să îi vedem pe Cristi și Andrada extrem de fericiți, giugiulindu-se!Am băut cafeaua, ne-am mai făcut de cap prin oraș, am mers la mare și ne-am plimbat pe plajă, am fost să cumpărăm suvenituri și alte nebunii de genul ăsta iar ziua următoare ne-am pus pe drum spre casă!Drumul a fost extrem de liniștit sau, mai bine spus, extrem de vesel, muzică la maxim, cântam de nu mai puteam, zici că mașina noastră era cutiuță muzicală!

Când am ajuns în oraș i-am lăsat pe Andrada și pe Cristi acasă la Andrada iar noi ne-am dus la studioul de înregistrări a lui Vlad unde deja am convocat toată trupa!

Când am intrat, toți ne-au luat pe rând la îmbrățișat și pupat, inclusiv Emilian care e probabil cel mai fericit că ne vede din nou împreună!

Anca: Bine că ați venit! Am o maare veste pentru voi toți!Adrain: Pe bune? Credeam că noi o să îți facem surprize azi nu tu...Anca: Ba eu! Aici sunt eu, gata de surprize! și surpriza supremă e că Vlad....Vlad, tu o să faci parte din trupa noastră, vă spun de pe acum că următorul album o să fie forma din duete!Vlad: Eu? Eu parte din trupă?Anca: Da! Ai o voce incredibilă pe care azi am auzit-o, și de cum au auzit-o am hotărât asta, trebuie să faci parte din trupă! Vrei nu?Vlad: Dacă vreau? Tu glumești? Logic că vreau! Oriunde ești tu, vreau să merg și eu!!

Și uite așa am mai adăugat un nou membru în echipă! Un memobru extrem de valoros, un membru pe care îl iubesc din tot sufletul meeeu!!

Maria: Și spui că la următorul concert vii cu noi?Anca: Logic că vine cu noi!Vlad: Dacă Anca așa spune atunci așa e! Vin cu voi!

=Peste o lună=

Anca: Alo! Ce faci?Vlad: Bine, tu ce faci?Anca: Te aștept!Vlad: Unde?Anca: La ușă!Vlad: la care ușă?Anca: La ușa ta!Vlad: la ușa mea? Deci să vin să deschid?Anca: Tu ce zici? Vlad: Ooo, scuze! Vin, vin!

Vine, îmi deschide și după ce fac un pas spre el mă prinde în brațe!

Vlad: Așaaa!! Ce bine începe dimineața asta!Anca: Mie îmi spui? Ce bine e la tine în brațeee!!!

Vlad: Ce bine e să te țin în brațeee!!Anca: Mergem?Vlad: Stai să mă îmbrac!Anca: Da tu chiar nu ești gata??Vlad: Nu...nu vezi ce îmbrăcăminte cu Tweety am? Vrei să vin așa?Anca: Daaa!! Îți stă tare bine! Vlad: mai bine îți stă ție!Anca: Sunt la feeel! Sunt universale, mai știi?Vlad: Da știu că de aia ne-am cumpărat la fel dar ție îți vine super bine...bine, și mie îmi vine bine din moment ce știu că e ca și a ta dar...:DAnca: Dar ce? hai că ești frumos, ești cel mai frumos, te...te iubesc, schimbă-te odată! :DVlad: Dai pup?Anca: Dau pup! 

Și i-am dat pup...ce să fac cu el?

Apoi s-a schimbat, s-a parfumat...s-a făcut frumos, mai frumos și am plecat. Trebuie să ajungem la mall pentru niște cumpărături pentru că peste trei zile mergem spre verstul țării unde avem vreo 4 concerte pe care abia astept sa le susțin alături de Vlad!

Afară e foarte frig, iarna a venit mai repede decât ne așteptam...a nins azi noapte iar acum totul e înghețat bocnă!

Când am urcat la Vlad era să patinez frumos de tot pe o baltă de apă înghețată și eventual să merg cu un picior în mână...bine că am scăpat, ca prin urechile acului dar am scăpat!

Vlad: Ancaaa, am uitat ceva sus! Mă aștepți în mașină până mă întorc?Anca: Da, mergi liniștit! O încălzesc puțin până vii tu!

Și merge, stă vreo 5 minute iar apoi se întoarce...ce să mai spun...balta înghețată e chiar în fața mașinii și din cauza faptului că e grăbit a luat balta din plin!La un moment dat era în picioare și îmi zâmbea fericit că a reușit sp ajungă repede iar în secunda următoare l-am văzut pe jos...toată am slăbit, am început să tremur și m-am dat imediat jos din mașină!

Anca: Vlad, Vlad ești bine??

..................................

♥Capitolul 59♥

...La un moment dat era în picioare și îmi zâmbea fericit că a reușit să ajungă repede iar în secunda următoare l-am văzut pe jos...toată am slăbit, am început să tremur și m-am dat imediat jos din mașină!

Anca: Vlad, Vlad ești bine??

Nimic...am alergat spre el într-un suflet, bietul de el e întins pe jos de-a binelea...

Vlad: Aaaau!Anca: Au? Ce te doare?Vlad: Piciorul...aaaau!!Anca: Piciorul? Care??Vlad: stângul! Vaaai ce doare!!Anca: Pe bune? Păi și eu ce să fac acum? aaa da, știu...hai ajută-mă și tu puțin să te pot ridica...Vlad: De ce?Anca: Pentru că nu ai cum să stai aici și trebuie să mergem la spital...Vlad: Nuuu, nu vreau la spital!Anca: Hai Vlad nu mai fii copil! Și așa îmi bate inima într-un hal fără de hal...hai, ajută-mă...Vlad: Anca, da nu vreau la spital! Ăia o să îmi pună piciorul în ghips și nu vreau!!Anca: Știu dar...hai că vedem noi, poate nu e așa grav...

Bietul de el tot e roșu și a început să plângă...încearcă să se țină tare pentru că îi e frică de spital...îl cred și eu dar acum trebuie!Am reușit să îl ridic cu greu, noroc că a venit un nene pe acolo și m-a ajutat să îl pun în mașină, îl doare atât de tare încât nici nu poate mișca piciorul...în fine, nu l-am forțat ba chiar am încercat să îl pun cât mai comod ca să nu miște piciorul, am urcat la volan după ce i-am mulțumit omului și am plecat spre spital...

La spital? Ghinion...Vlad are o enotrsă serioasă la picior ceea ce nu o să îi permită să îl miște vreo două săptămâni iar apoi, cu exerciții ușoare și pe un termen de încă două săptămâni, o să reușească să meargă...oricum, momentan pentru deplasare îi trebuiesc două cârje și piciorul o să îl țină frumușel, bine strâns în fașă elastică.Bănuiesc că nu e greu de imaginat fața pe care a făcut-o Vlad când a auzit că e practic imposibil să se prezinte la concerte...exact aceeași reacțit am avut-o și eu dar nu am lăsat să se vadă, trebuie să îl încurajez chiar dacă nu îmi pot da seama cum o să plec eu din oraș și o să îl las singur în situația asta!

Vlad: Anca...îmi pare rău...Anca: Hai măi puișor, nu trebuie să îți pară rău, nu a fost vina ta!Vlad: Ba da! Dacă eram puțin mai atent nu eram acum așa...of și pe lângă asta mă mai și doare....și încă ce mă doare...Anca: Vlad...știi că nu poți sta singur acasă, nu?Vlad: Da știu...și mai știu și că tu trebuie să mergi cu trupa chiar dacă eu nu pot să vin...Anca: Asta rămâne de văzut...Vlad: Nu! Nu poți să anulezi concertele din vina mea! Vezi că te bat!Anca: Ce faci?Vlad: Te bat!Anca: La cap?Vlad: Nu, remi! Pe bune, nu poți să anulezi concertele! știi bine că toată lumea vă așteaptă!Anca: Știu dar fără tine..Vlad: toate au fost fără mine! Îmi amân puțin intrarea în trupă, atâta tot!Anca: Dar....Vlad: Nu, niciun dar! Mergeți la concerte și gata!Anca: Bine dar tu mergi la mine acasă și gata!Vlad: La tine acasă?Anca: Da! La mine acasă! Nu poți sta singur...Vlad: Dar....

Anca: Nu, niciun dar! Mergi la mine și gata, acolo stai până îți revi, asta dacă vrei să mergi la concerte, că altfel stau cu tine....Vlad: Bine, bine, merg la tine, gata nu mă mai amenința!Anca: Așa! Vezi că se poate?Vlad: pentru tine, orice!

Ne-am dus frumușel la el la apartament unde am urcat doar eu, i-am luat niște haine și apoi am plecat spre casă...i-am sunat pe toți ai mei din trupă să le povestesc de accident dar și de faptul că Vlad ne obligă să mergem fără el...ce era să spună ei? E clar că noi trebuie să ajungem acolo unde am promis chiar dacă nu o să fim în formulă completă și chiar dacă o să mă doare inima și sufletul să îl las pe Vlad aici, singurel...adică singurel pentru că nu o să fiu eu cu el, sunt sigură că ai mei toți o să aibe grijă de el...Am ajuns acasă, le-am povestiti cum stă treaba și evident că toată lumea l-a primit pe Vlad cu brațele deschide!Între timp, fără să știe el am vorbit cu o asistentă să vină și să aibe grijă de el pentru că ai mei totuși mai au și vreo 3 copii pe aici și o să le fie greu singuri...trebuie să las totul pregătit pe când o să plec...

=Peste 3 zile=

Vlad e tot așa, nu îi mai trece durerea și nici nu vrea să ia medicamente ca să îl calmeze...adică le ia dar nu așa cum ar trebui, îmi tot spune în continuu că nu vrea să le ia pentru că o să își strice stomacul și ficatul iar durerea oricum o să treacă doar parțial, deci mai bine stă așa...Noi am făcut ultimele pregătiri, repetiții și tot tacâmul, mâine avem primul concert așa că în urmatoarele minute o să ne punem pe drum...

Anca: Vlad...promiți că te faci bine și că o să îmi răspunzi la telefon ori de câte ori o să te sun?Vlad: Da, promit!Anca: Promiți că ești cuminte?Vlad: Promit! Hai frumoaso, nu îți fă griji, o să fiu bine, să ai tu grijă de tine, da? Tu ești plecată departe, eu stau aici cu familia ta, sunt ok! Tu ai grijă de tine și mă suni când vrei tu, bine?Anca: Offf ce-mi faci tu mie...cum să plec și să te las aici?Vlad: Anca....offf....relaxează-te, o să fie bine, promit! Să fii cea mai bună, ok? O să te urmărim la tv! Hai dă pup și mergi că te așteaptă!

Da...ce simplu e de spus...eu plec, el rămâne în pat...trebuia să fie cel mai frumos turneu din toate timpurile dar defapt o să fie unul extrem de aiurea...și pe scenă...o să trebuiască să dau tot ce am mai bun...dar cum?

Asta e...l-am lăsat acolo după ce l-am umplut de săruturi și îmbrățișări...am plecat spre autobusul cu care o să ajungem în toate locurile pe care le-am plănuit.

Drumul...? Plictisitor, interminabil...noroc cu glumele lui Adrian, altfel îmi dădeam sufletul acolo...cu Vlad cred că am vorbit de 3 ori câte 2 ore...pur și simplu nu mă mai pot sătura de vocea lui și acum când e departe, e și mai greu...mi-e dor de el și abia acum a început mini-turneul ăsta!

Pot să spun doar că pe la 3 noaptea am ajuns la hotelul unde suntem cazați, ne-am luat

camerele și singurul lucru pe car e mi-l amintesc din cameră e patul pe care m-am trezit dimineață, nimic altceva...nici nu mă interesează altceva.Dimineață, o cafeluță, un biscuite, peste o oră micul dejun și apoi repetiții frate! Ține-te! Vocalize, dans, ținute, machiaj...toate au durat vreo 5 ore, apoi a urmat o pauză de 2 ore, pauză în care am luat prânzul și cina (pentru că eu nu mai mănânc după concerte), am mai băut o cafea și apoi, alte 2 ore le-am rezervat somnului și în cele in urmă...sună telefonul...

Anca: Alo!Vlad: Alooo!! Ce faci iubita mea?Anca: Vlaaaad! Bine! Uite mă pregătesc să intru pe scenă!Vlad: Știiiiu! Ne uităm la scena aia goală de vreo jumătate de oră! Of, transimsiunule astea live...sunt plictisitoare la început...intră odată că mi-e dor de tine!! Și încă ceva! Să nu uiți că noi toți te susținem, da??Anca: Cum să uit? știu că mă susțineți! Vă iubesc! Ne auzim când se termină, urați-mi succes!!Vlad: Succeeeeees!!! Și noi te iubim!! 

Gata! Zâmbetul meu e rezervat!Luminile, muzica șiiii.......ACȚIUNE!!

Toată nebunia a durat două ore, cu o mică pauză de 30 de minute...ce să spun, a fost magic!!Însă un lucru nu o să îl uit foarte ușor...și anume sfârșitul....

S-a înâmplat cam așa....Lumile și-au pierdut din intensitate, tobele și chitarele au spus ultimele acorduri, eu am cântat ultima notă...publicul în extaz, noi după ei!Ne-am luat la revedere și am pășit spre ieșirea din scenă...după cum spuneam, totul prevestea sfârșitul concertului....totul până când....o voce....dulce voce....a apărut de nicăieri....

-Am întârziat așa mult?? O nu! Stai! Anca! Anca, stai!

Am rămas blocată inițial, apoi am crezut că e o glumă proastă...se auzea în toată sala, în boxe...Am avut tendința de a mă întoarce dar momentan eram doar orpită în loc...

-Anca! Anca ți-am spus să stai...Adică da...stai...bine, acum....acum întorce-te și tu puțin că nu pot să vorbesc cu spatele tău...hai, curaj!

Bine...astea întrece ciudatul!Ce să fac, ce să fac? Toată lumea a rămas înțepenită în sală, luminile au luat-o razna și vocea venea de nicăieri...perfect!

Anca: Bine...sunt aici...tu cine ești? Ce vrei?-întorce-te...Anca: mai mult?-Spre ecranul din spatele tău...Anca: Bine....

Când am dat cu ochii de el s-a aprins, pentru început a apărut o maaare inimă care

bătea...sunetul inimii a înlocuit vocea...Apoi, totul a devenit alb și din alb, un chip și-a făcut ușor apariția din ceață...M-a luat cu leșin!Mi-au amorțit picioarele, au început să tremure, să nu își mai poată menține echilibrul, să....era cât pe ce să fac, adică dacă nu mă prindeau Maria și Adrian, eram clar pe jos!Era chiar el, era Vlad...era Vlad, live!!!Am început să clipesc la viteză maximă...nu îmi puteam crede ochilor! Doamne, chiar el??

Vlad: De ce ai rămas așa? Nu îți place?Anca: C-c-ce? Cum să nu îmi placă? Tu ești nebun!!Vlad: Da, sunt! Recunosc! Sunt nebun după tine! și am vrut să știi că sunt aici, lângă tine....oriunde ar fi acest aici...te iubesc Anca!Anca: Vaaai!! Ce îmi faaci tu! Și eu te iubesc! Pe bune...e aiurea rău fără tine...vreau acasă...vreau buzele alea la mine pe buze!Vlad: Da? Păi da...adică o să fie acolo unde vrei tu dar înainte de asta trebuie să mergi înainte, am dreptate, lume?

Tot, dar tot publicul care rămăsese mut de uimire, a început să îl aclameze și să îl aprope pe Vlad:

”Anca trebuie să continue, turneul trebuie să continue!! Anca, fii tare, Vlad te iubesteee!!”

Ce drăguuuț! Și ei și-au dat seama de asta! E atât de evident! :)

Anca: Dar mi-e dor de tine!!!Vlad: Și mie dar vezi tu buzele astea? Păi șă știi că te așteaptă și...și gata, nu mai spun nimic că stric tot farmecul! Te iubesc și te rog să fii tare!! :) 

Apoi convorbirea s-a terminat cu aceeași imagine și același sunet cu care a început...pe fundal a început o melodie frumoasă, dinamică, energică...hmmm...Nuu...evident că nu s-a terminat aici, era mult prea sec...s-a gândit să mă și îndulcească!

Ce să mai spun că după asta, a apărut un tip pe scenă, îmbrăcat ca și cei care duc pizza, cu o cutie în mână, o cutie de tort...

Anca: E pentru mine?Băiatul: E...e...e....pentru....pentru Anca...Doamneee!! Tu ești Anca! Scuze...nu mă pot controla...pot să te pup? Ești așa frumoasă!! Norocosul de Vlad...poot, pot??Anca: :D Cum să nu poți? Dar e pentru mine sigur?Băiatul: Da! Ia-o!

Am luat cutia, l-am pupat pe bietul băiat care tremura ca la înjecție, apoi...cu ajutorul trupei am deschid cutia magică...

Înauntru...ce era? Păi....da...un tort!Un mega tort!Era rotund....Roșu....Cu o poză....Cu poza mea și a lui Vlad....

Noi doi, pe un tort!Și sub poză e un mega slogan de încurajare....„Te iubeeesc!!”

Anca: Vlad...dacă încă mă auzit să știi că și eu te iubesc și că ceea ce m-ai făcut să simt în seara asta...pff...nu am mai simțit de când mă știu eu...e incredibil, ești mai mult decât incredibil...dacă tu și de acasă, cu entorsă la picior, faci toate astea...nu știu...inima mea o ia razna! Te iubesc și vă iubesc și pe voi toți cei care ați fost martorii acestei minunate surprize pe care nici măcare nu visam să o primesc! 

Aplauze...atât am mai auzit în timp ce lacrimile au început să scoată afară toate emoțiile pe care le-am acaparat mai devreme...wow!!!

Încă sunt WOW și nu cred că o să îmi revin prea curând! 

Anca: Ăsta era și scopul, așa-i Romeo?Vlad: Scop? Nu...Anca: Mincinosule!! Asta ești! Un mincinos!!vlad: Mincinos, mincinos dar...nu ai o portocală prin preajmă?Anca: Auzi...când mă știi tu pe mine fără portocale? Sunt un accesoriu! Vlad: Ce tareee!! Ca și la mine!! :* Bine, ia un accesoriu și papă...Anca: Acum?Vlad: Da...Anca: De ce?Vlad: Pentru că mi-e dor de tine și așa știu că facem ceva în același timp...Anca: Vaaaai tu tot mai dulce devii...o fi de la picior...ce contează! Stai să caut portocala!

Am desfăcut-o cu grijă și am așezat cojile pe tot patul meu...sunt obsedata, știu, dar doar așa o să îl pot simți alături de mine...apoi am mâncat portocala împreună cu el și în cele din urmă am adormit, cu telefonul la ureche, în compania vocii lui!

=Peste 3 săptămâni=

..........................

♥Capitolul 60♥

=Peste 3 săptămâni=

Sunt extenuată! 3 săptămâni de concerte, 3 săptămâni fără să îl văd pe Vlad...3 săptămâni în care am înțeles că piciorușul lui e mai bine dar nu suficient de bine încât să poată merge fără ajutorul cârjelor...of, of...dar mi-e atât de dor de el încât nu mă mai interesează cârjele sau entorse sau te miri ce altceva care nu are legătură cu noi doi!Din fiecare oraș în care am avut concerte, i-am cumătrat lui Vlad câte un..suvenir? da...poate așa se numește dar eu defapt prin fiecare cadou vreau să îi arat că nu l-am uitat, că mi-a fost dor de el și că îl iubesc enorm de mult!Mai vreau să spun încă un lucru, unul singur...o ultimă mega-surpriză pe care i-am pregătit-o...păi acum o săptămână am sunat unul dintre cei mai pricepuți creatori de bibelouri din cristal/porțelan și alte materiale de confecționat bibelouri ;)) și l-am rugat ca într-o săptămână să îmi confecționeze o mini colecție de portocale....în ce constă asta? Păi e simplu! Nenea o să confecționeze mai multe portocale în miniatură pe care o să le lipească frumușel în forma unei alte portocale mai mari...adică o să fie o mare portocală, sferică, cu frunze..ca și cele proaspăt culese din copac, doar că o să fie la rândul ei

creată de zeci de portocale micuțe dar exact ca ea! Cred că o să rămân wow când o să văd creația pentru că nenea ăsta are mâini magice, tot ce intră sub dominația lor, e perfect!

Dar trecând peste astea, unde o să revin puțin mai târziu, vă spun că suntem pe autobus și ne îndreptăm spre autogară....Efectiv storși de energie dar cu o bucurie enormă în suflet că am reușit să o facem și pe asta, împreună, am fredonat tot drumul diverse melodii ca să nu ne ia somnul! Chiar dacă Vlad nu a fost lângă mine, am încercat să mă țin de promisiune și să mă distrez în acest turneu, am profitat din plin de toate locurile în care am fost, ne-am distrat la maxim și am gustat fiecare moment petrecut în fiecare loc!

După 7 ore de mers cu autobusul, uite că am ajuns și în punctul unde ne oprim complet! Autogara e chiar în fața noastră, încă câțiva metri și o să pot pune din noi piciorul pe teritoriul orașului meu! Mi-a fost atât de dor de el!!

Maria: Doamneee!! Am ajuns!!Adrian: OMG!! Nu credeam niciodată că o să îmi poată fi atât de dor de un oraș! Ancaaaa!!! Ce faci??? Dormi???Anca: Nu mă ce ai? Cum să dorm?? Ce îți veni??Adrian: Păi nicio reacție, nimic?Anca: E nu....nu cred că ai vrea să știi cum bate inima mea...cred că o să sară din piept...Ana: Acum îți sare din piept? Păi și când o să vezi asta ce o să mai faci?Anca: Asta care?Ana: Asta...uită-te și tu puțin afară...Anca: Afară?Ana: Da, afară...aici pe partea mea, acolo unde o să oprească autobusul...Anca: Las-mă să văd!Ana: Hai să vezi!

I-am dat pe toți la o parte și m-am apropiat rapid de geam...nici nu cred că se putea să îi iasă mai bine de atât...E Vlad! Vlad...fără cârje sau susținători! Mama, Ioana, Andrei și Emanule sunt acolo cu el dar nimeni nu îl ajută să stea în picioare, se poate suține singur și e aici!!

Încep să tremur din toate încheieturile, inima o ia și mai razna decat mai devreme și ochii mei nu mai văd nimic altceva decât chipul lui!

Când autobusul a oprit, m-am ridicat de pe scaun și am luat-o la fugă până la ușa care s-a deschis înainte să ajung eu în fața ei...apoi...ce a urmat a fost MEMORABIL! Am sărit direct la el în brațe de pe scările autobusului, fără să îmi pese că aș putea cădea, având doar încredere deplină în cel pe care îl iubesc cu toată ființa mea, având încredere că o să ajung în siguranță în brațele după care am tânjit trei săptămâni!El m-a prins în brațe, cu ambele brațe....apoi buzele noastre s-au unit formând un sărut la fel de memorabil ca și momentul însuși, ochii noștri și-au dat frâu liber emoțiilor lăsând să îi părăsească acele lacrimi atât de dureroase, strânse în ei timp de trei săptămâni, eliberate acum!Lumea din jur s-a oprit în loc, fiorii din corpul meu au început să o ia razna și inima a luat ușor locul minții...acum nu mai e nevoie să îmi ascund sentimentele, nu mai e nevoie să par tare!

Vlad: Mi-a fost atât de dor de tine!

Anca: Și mie de tine! E incredibil...pur și simplu inexplicabil tot ceea ce simt acum! te vreau lângă mine mereu, Vlad!!Vlad: Și eu la fel! E un chin să stau departe de tine, te iubesc prea mult!Anca: Și...vreau să îți mulțumesc pentru fiecare zâmbet pe care mi l-ai adus în tot acest timp! Ești îngerul meu, îngerașul meu!Vlad: Nu ai pentru ce să îmi mulțumești, totul a venit de aici!

Mi-a dus mâna spre pieptul lui, lângă locul de unde bate cel mai sfânt lucru din viața mea, inima lui!

Dacă nu erau ai mei prin preajmă cred că am fi rămas așa pe vecie dar din păcate, ei, ca de obicei, s-au ocupat să strice momentul...ei, așa e familia...le-a fost dor de mine! :D

Am stat atât de mult în grajaul ăla încât la un momentat șoferii autobuzelor s-au văzut obligați să ne scoată afară! :DNu a fost mare tragedie pentru că ne-am reluat pozițiile în mașina mamei cu care am ajuns în cele din urmă acasă, la noi acasă!

Vlad: Pot să te rog ceva...?Anca: Orice! Poți să mă rogi, orice!Vlad: Hmm...atunci....poți să vii să dormi la mine în seara asta?Anca: Hmm...oare ce îți mai poate capul?Vlad: Păi vrei sau nu?Anca: Păi...poate că da, poate că nu...Vlad: Da zi sincer, ți-a fost dor de mine?Anca: Ai chef de glume? Logic că mi-a fost dor de tine!Vlad: Deci vii la mine?Anca: Vin la tine! Cu o condiție!Vlad: Spune...adică...orice!Anca: Vreau ca seara asta să conțină coji de portocale, muuulte coji de portocale!Vlad: Punct ochit, punct lovit! Așa să fie! Vii?Anca: Mai întrebi? Eu credeam că era evident din prima! Viiin!! Mamă, eu merg la Vlad, bine? Ne vedem mâine, sau poimâine...ne vedem noi, bine??Mara: Da măi, ne vedem! Bietul de el...cred că de-abia a aștepta să scape de noi! :))Vlad: Vaaai Doamna Mara! Cum puteți să spuneți asta??Mara: Așa cum poți și tu să spui ”doamna Mara”....Vlad: Ooo, scuzați-mă!Mara: Scuzați-mă? Pe bune?? Ce-am vorbit noi???Vlad: Ăăă...da! scuze, scuze, multe scuze, Mara!Mara: Așa boy! Vezi că se poate?? Noapte bună copii! Bine....dacă o să dormiți! :D :PAnca: Vlad, mama știe ceva?Vlad: Eu nu i-am spus nimic...:Danca: Vulpița! E o vulpiță! Trage cu urechea!!Vlad: Și de ce ne pasă? Mergem?Anca: Chiar așa, să mergem!

Șiii, ce îmi doream eu? Coji de portocale, nu? Păi da! Ce petale de trandafir și lumânări parfumate? Atâta timp cât există coji de portocale, nu am nevoie de nimic altceva!Nu știu care era scopul decorațiunii sau dacă avea vreun scop dar eu când am intrat în cameră și am văzut pe jos un covor de coji de portocale și când căile nazale mi-au fost invadate efectiv de parfumul lor, am căzut iremediabil într-un vis din care nu m-am mai trezit până dimineață! 

Toată noaptea m-am lăsat învăluite de mângâierile lui, acoperită de săruturile lui...m-am lăsat în voia visului, în voia momentului și nu am avut decât de câștigat! Din nou, după multe luni în care nu am făcut decât să o luăm de la capăt, am ajuns în același punct, punctul de unde a plecat despărțirea noastră fără să ne dăm seama, de acolo de unde a fost creeat un îngeraș care acum sigur ne păzește, care ne-a făcut să vărsăm multe lacrimi și care într-un fel sau altul, ne-a readus împreună pentru a trăi din nou acest moment magic, acest moment de neînlocuit! Doar că de această dată, Vlad s-a ținut de promisiune și-a luat toate măsurile de precauțe, nu a scăpat niciun detaliu...niciun alt îngeraș întâmplător nu mai are cum să apară în viața noastră de pe urma acestei nopți care, după cum spunea mama, numai de somn nu a fost dominată! Totul a fost dominat de iubire și pasiune, totul a deventi, MAGIC, așa cum îmi place mie să îi spun!

Dimineața ne-a cam prins dormind pe amândoi, nimic nu mă mai poate scoate din brațele lui, din căldura pe care o emană! Nimic nu mă mai poate face să îl uit, să uit ceea ce el îmi poate oferi, clipele minunate pe care le-am petrecut împreună! Visul acesta pe care îl trăiesc, nu vreau să se termine nici după ce existența mea pe pământ o să ia sfârșit!

Ne-am trezit undeva pe la miezul zilei și am luat micul dejun pe care Vlad, porcușorul, îl avea deja pregătit de ieri! Nu știam eu de ce i-a luat doar 10 minute să vină în cameră cu o tavă plină de bunătăți, de la clătite, lapte cald, fructe proapete tăiate în formă de inimioare, biscuiți cu aromă de vanilie și cocos, căpșune cu fișcă, până la un mare și frumos trandafir pus într-o vază subțirică....toate astea au stat frumușel în frigider (bine, cu excepția trandafirului) și l-au așteptat pe Vlad care, evident, a mai avut doar de încălzit laptele!

Anca: Ăsta e micul dejun?Vlad: Da!Anca: Vrei să ne îngrăsăm?Vlad: Nu merităm și noi un răsfăț duuulce după atâtea săptămâni amare? :DAnca: Ai dreptate! Hai să te puuup!!Vlad: Hai pupă-mă!! 

L-am pupat!Și apoi am mâncat pentru că, nu știu de ce, dar trebuie să fim gata destul de repede...

Anca: Da unde mergem?Vlad: O să vezi! Surprizele de aia sunt surprize, să rămână surprize! Anca: Mare filozof mai ești tu! Da eu tot te iubesc! Filozoful meu dulce ce ești!

Da...cam așa a decurs micul dejun, un mic dejun incredibil de romantic și dulce de care îmi era extrem de dor! Numai eu știu cum luam micul dejun în recepțiile hotelelor, așa sec, fără niciun chef, numai să fie ceva și să nu cad din picioare pe scenă...cred că tocmai pentru că mâncam așa cu „poftă” am slăbit 5 kg în trei săptămâni...da...dar acum o să pun la loc, mai mult ca sigur! O să mă ajute Vlad :D!

Bun...deci, după cum spuneam, am luat micul dejun, ne-am îmbrăcat frumos și comod iar apoi am plecat la mașină...nu știu unde vrea să mergem așa că el e la volan de data asta, eu mă mulțumesc doar cu privitul, oricum e incredibil de frumos să îl privesc în timp ce....în timp ce face orice! Îmi place la nebunie să stau și să îl privesc...! :D

După jumătate de oră am ajuns! Unde? Pe malul unui lac! Ne-am dat jos din mașină dar nu înainte ca el să își ia faimoasa și iubita lui chitară, iubește chitara aia așa cum iubesc eu microfonul! Apoi am mers frumușel, ținându-ne de mână, pe malul lacului, până când am ajuns la o bancă...o bancă în jurul căreia e desenat adânc în nisip, un cerc!

Vlad: Vezi cerul ăsta?Anca: Da..e destul de evident!Vlad: Ei bine, oricine îl trece, rămâne captiv în el!Anca: Hai pe bune!Vlad: Pe bune!Anca: Și cum ieși din el?Vlad: Păi...asta nu știu...știu doar că trebuie să intrăm în el, cineva mi-a spus că o să descoperim împreună ieșirea!

Ne-am luat de mână și după ce ne-am sărutat, am pășit împreună în interiorul acelui cerc!Vlad s-a așezat pe bancă, eu m-am așezat pe nisipul încălzit ușor de razele palide ale soareului...vântul adie ușor peste pielea noastră și chiar dacă suntem aproape de luna decembrie, toamna încă se ține tare!Chitara lui a început să îmi mângâie ușor inima, sufletul...cântecul ei e atât de dulce, la fel de dulce ca și persoana care îi dă naștere, mereu am fost fascinată de băieții care cântă la chitară, care își pot exprima sentimentele prin intermediul muzicii...muzica e viața mea, băiatul din viața mea o iubește...chimia perfectă!

Vlad: „Ești raiul din mine, mă faci să fac bine, Când mă-mprăștii în cer, m-adună atingerea ta...Cred că singurătatea, e soră cu moartea,Atâta timp cât doar tu ești viața mea!”Anca: „Dă-mi inima ta, să desenz cu ea...O lume mai frumoasă, să trăim în ea...Și marea să se agite, când ți-e dor de noi..Din lacrimi de iubire, să dăm lumii ploi!”

Brusc, după ce am spus ultimul cuvânt, s-a oprit din cântat!

Anca: De ce te-ai oprit?Vlad: Știi de ce? păi....pentru că...ceva îmi spune că tocmai asta trebuia să se întâmple ca să putem găsi ieșirea din cercul acesta! Nu îmi vine să cred că încă mai ții minte melodia...:DAnca: Cum să o uit? Nu ai scris-o tu special pentru noi doi când eram la liceu? Nu o să uit niciodată perioada aceea! A fost mult prea frumos, atât cât a durat...avea să fie doar începutul...cum să uit începutul?Vlad: Nu știu...nu credeam că o să o mai ții minte....cred că o singură dată am cântat-o...Anca: Daaa, știu și acum! stăteam pe bancă în curtea căminului, sub umbra teiului acela maaare care mirosea bestial! Și tu ai scos o foaie din buzunarul gecii tale negre...apoi ai luat chiatara din spatele tău, care stătea rezemată de mânerul băncii, și m-ai rugat să te ajut și să cânt acolo unde e pusă forma de inimioară, pentru tine era o steluță...și ai început tu, apoi am contiuat eu, apoi tu, eu și la final am cântat împreună...știam de pe atunci că nu o să o uit niciodată, chiar de dinaite de a îmi spune tu că e pentru mine...că ai stat noaptea trecută până la ora 4, numai ca să o poți scrie! Știi...cam așa ai reușit tu să mă cucerești! Ai un mod unic!

Nu am mai reușit să zmulg nimic de la el din gură, absolut nimic altceva decât un sărut luung și dulce, printre lacrimi de fericire!

Am stat îmbrățișați pe acea bancă minute în șir, recitând melodia aceea din nou și din nou până când, de undeva din spatele unei case care se află lângă banca noastră, am auzit ceva ce seamănă cu niște plânsete....

Anca: Vlad, auzi?Vlad: Asta vroiam să te întreb și eu...oare ce o fi?Anca: Plânge cineva?Vlad: Hai să vedem!Anca: Hai!

Ne-am ridica de pe bancă foarte serioși și am început să căutăm sursa plânsetelor...cred că ne-am tot plimbat vreo 10 minute pentru că plânsetele acelea aveau o rezonanță foarte scăzută...ne-a luat ceva timp să ne dăm seama de unde vin dar odată ce am ajuns în dreptul unui tomberon de gunoi, am realizat că suntem mai aproape ca oricând...

Anca: Vlad...eu cred că de aici se aude!

Vlad și-a aplcat capul spre tomberon iar apoi l-a mișcat în semn afirmativ...

Anca: Lasă-mă pe mine...ridic eu capacul, știu că tu ești mai sperios...

L-am dat la o parte și am ridicat încet capacul tomberonului...

Anca: Doamne Dumnezeule!!

Când am ridicat capacul în așa mod încât să pot vedea ceea ce e înauntru, asta a fost singura mea reacție! Am rămas mută și șocată!!

♥ Capitolul 61♥

Anca: Vlad...eu cred că de aici se aude!

Vlad și-a aplecat capul spre tomberon iar apoi a mișcat capul în semn afirmativ...

Anca: Lasă-mă pe mine...ridic eu capacul, știu că tu ești mai sperios...

L-am dat la o parte și am ridicat încet capacul tomberonului...

Anca: Doamne Dumnezeule!!

Când am ridicat capacul în așa mod încât să pot vedea ceea ce e înauntru, asta a fost singura mea reacție! Am rămas mută și șocată!!Incredibil! Cum, adică unde mai există persoane care nu au pic de suflet??Pot spune doar că m-a luat cu leșin când am văzut ce era acolo! Doamne Dumnezeule!!!

Vlad: Anca?

Ce Anca?? L-am tras și pe el lângă mine ca să nu fiu eu singura care vede ceea ce e acolo! Amândoi am devenit incapabili de orice altă mișcare, privirea ne-a fost acaparată de conținutul tomberonului iar asta a dus pur și simplu la imobilizarea totală a trupurilor noastre!Ochii mei nu au mai văzut așa ceva niciodată...doi puiuți de om, doi copilași care nu au mai mult de 4 ani, stau aici, în acest tomberon, plini de sânge, cu răni deschise pe tot corpul, aproape sufocați de mirosul greoi de acolo, palizi și extrem de slăbiți, murdari dar foarte, foarte frumoși!

Anca: Vlad, ajută-mă să îi scot de acolo!Vlad: Cum să îi scoatem? Ce facem cu ei?Anca: Nu îmi pasă! Îi scoatem!Vlad: Logic că îi scoatem, stai așa, mă bag eu după ei!

Vă imaginați un tomberon din acela mare ca și cele de la blocuri, nu? Ei bine e pe jumătate plin de gunoi iar deasupra lor stau aceste suflețele...Vlad a intrat în timp ce eu am rămas afară să îi pot scoate din acel loc...

Vlad: Anca, ești gata?Anca: Logic! Hai, dă-i aici!

L-am văzut pe Vlad ridicându-se în picioare și imediat după ce i-am zărit chipul lui, am văzut și capul unuia dintre copii, Vlad mi l-a întins peste marginile tomberonului iar eu l-am luat în brațe, e un băiețel...e aproape leșinat, abia dacă își mai poate deschide ochii...

Vlad: Pune-l puțin jos să ți-o dau și pe asta mică!Anca: E o fetiță?Vlad: Da e fetiță...cred că sunt gemeni că seamănă foarte bine!Anca: Vai de capul meu...tu își dai seama?Vlad: Nici eu nu pot să cred...Anca: Trebuie să mergem urgent dar urgent la spital!Vlad: Fii sigură de asta!

Apoi mi-a dat și fetița care a rămas la mine în brațe iar el a luat băiețelul...I-am dus pe amândoi în mașină și l-am lăsat pe Vlad să conducă ca să pot sta cu ei, nu îi putem lăsat nesupravegheați pentru că ne e frică să nu cadă...Îi țin pe amândoi în brațe pe bancheta din spate a mașinii, amândoi au capul așezat pe mine și sunt atât de mici și de slăbuți...dar în același timp atât de frumoși! Din câte am observat amândoi au ochii albaștrii așa ca mine și părul brunet ca și Vlad...sunt superbi! Nu pot să cred că hienele alea pe care probabil îi numesc „mamă” și „tată”, le-au făcut una ca asta! Nu știu ce se va alege de ei pe viitor dar știu sigur că nu or să mai ajungă niciodată pe mâna părinților lor, asta pot să jur!

Îi mângâi într-una...mi-aș dori să se poată trezi fără ajutor din partea medicilor...mi-e milă de ei, sunt într-o stare deplorabilă! Nu credeam niciodată că o să ajung să văd copii tratați în halul ăsta...și apoi să îi mai numești părinți?? De ce îi aduc pe lume? Asta e întrebarea...de ce? de ce dacă nu sunt în stare să îi crească? Eu am plâns după bebele meu luni întregi și încă simt că dacă era lângă mine totul era altfel iar ei îi tratează în halul ăsta? Nu pot să cred! Vreau să visez, să fie un coșmar!

În timp ce gânduri de acest gen îmi invadează toată mintea la fel cum probabil se

întâmplă și la Vlad pentru că suntem amândoi vizibil afectați de ceea ce se întâmplă, am observat că fetița își dorește să se întoarcă...se chinuia biata de ea să se întorcă pe spate...asta până când am ajutat-o eu și se pare că nu am rămas nerăsplătită! Micuța și-a deschis ochii, s-a uitat direct la mine iar apoi a mișcat ușor buzele spunându-mi un „mulțumim” stins și forțat!

Anca: Micuțo! Trezește-te, te rog!Vlad: Ce e?Anca: Mi-a spus „mulțumesc”!Vlad: Fetița??Anca: Da! și-a deschis ochii!Vlad: Și acum ce face?Anca: Vrea să adoarmă la lor!Vlad: Las-o...probabil e mult prea extenuată ca să mai poată reacționa...Anca: Dar mi-a spus „mulțumesc”!Vlad: Wow! Probabil realizează că...ai salvat-o!Anca: Da...i-am salvat, amândoi!Vlad:Ai dreptate, amândoi!Anca: Mai avem mult?Vlad: Nu, suntem aici!

Vlad a parcat mașina, apoi a coborât și a venit să ia băiețelul în brațe, eu am coborât iar apoi am luat fetița și am mers direct la urgențe cu ei!

Acolo am fost primiți de asistentele care când au văzut în ce hal sunt copii, au hotărât să sunt cazuri prioritare și i-au luat imediat în cabinet la medic! Evident, credeau că eu și Vlad suntem părinții lor și era cât pe ce să ne trezim la poliție dar după ce le-am explicat cum stă treaba, ne-au lăsat pe noi de-o parte și au sunat oricum la poliție...poliție care a venit și ne-a luat la întrebări, a trebuit să mergem să le arătăm locul unde i-am găsit și să le dăm detaliile principale, adică cum i-am găsit, ce mai era prin preajma lor sau dacă am văzut pe cineva utilizând tomberonul în condiții suspecte...mda...în fine, cel mai ok este faptul că după 2 ore de introgatorii, ne-au lăsat să plecăm!

Și ghici unde am plecat? Da! La spital, la pitici!Am întrebat pe cineva despre ei doi și ne-au spus că momentan sunt în consultație și s-ar putea să mai dureze mult și bine pentru că au răni foarte profunde...e posibil să aibe nevoie și de transfuzie de sânge ceea ce nu e o problemă pentru că din câte ni s-a spus, amândoi au aceeași grupă ca și mine și Vlad, deci e perfect!

În timp ce am așteptat informații despre copii, am sunat-o pe mama să îi povestesc ce s-a întâmplat și pot spune că nu a durat mai mult de 20 de minute până când s-a adunat toată trupa la spital!

Anca: Vaaai, voi sunteți de groază!Mara: De ce dragă?Anca: Păi cum de ați venit?Ioana: Pentru voooi! Nu vezi că suntem numai noi patru?Anca: Păi tocmai...Andrei: Ce s-a întâmplat?Vlad: Doi părinți inconștienți și-au bătut copii care nu au mai mult de 4 ani și apoi i-au abandonat într-un tomberon, fain nu?Emanuel: Pe bune?

Anca: Mda...i-am găsit în tomberon...eu tind să cred că dacă nu îi găseam, mureau acolo într-un timp relativ scurt...Vlad: mai mult ca sigur!Anca: Erau așa slăbiți săracii de ei!Mara: Și acum? Anca: Acum așteptăm...Ioana: Și cu copii cum rămâne?Anca: Nu știu dar vă spun sincer că eu cel puțin, o să mă ocup personal de viața lor!Vlad: Și eu te susțin! E inacceptabil ceea ce am văzut azi, copii ăștia merită o viață mai bună...Anca: Așa e!

Nu m-am gândit niciodată că destinul o să îmi scoată în cale asemenea lucruri...unde e viața frumoasă și liniștită, plină de povești, prinți, prințese și grădini înflorite superb, pe care ne-o promit părinții de cum ne naștem? Unde sunt cărțile acelea magice care atunci când eram mică păreau atât de reale și așteptam cu sufletul la gură să cresc și să evadez în ele? Unde e marea mea dorință de a fii liberă și nepăsătoare? Cum pot să fii nepăsătoare când în jurul meu toate poveștile par să o fi luat razna? De ce balaurii s-au transformat în oameni și prințesele cu prinți lor au rămas doar fantezie? De ce nu s-a întâmplat invers? De ce s-a întors lumea cu sus-ul în jos înainte de a încerca să fie normală? Nu mai înțeleg nimic...dacă nu poți avea încredere nici măcar în cei care îți dau viață, ce se alege de tine? Oare o să mai poți avea încredere vreodată în cineva, în tine, în puterea ta de a te ridica? Ce o să se aleagă de micuții ăștia? Cum rămâne cu destinul lor?

Gândurile mele m-au acaparat complet făcându-mă să îmi doresc să schimb ceva....făcându-mă să nu îmi mai dau seama că telefonul meu sună într-o veselie...

Vlad: Anca? Anca...telefonul...Anca: Aaa, scuze...sună de mult?Vlad: Dacă nu răspunzi s-ar putea să închidă!

L-am scos din buzunar și am răspuns...e de la poliție....

Anca: Alo?Polițistul: Bună ziua, Anca?Anca: Da, eu sunt!Polițistul: Sunt Marius...am fost mai devreme împreună la locul unde s-au găsit copii...Anca: Aaaa, da, știu! Spune...Marius: Am reușit să descoperim o serie de suspecți...Anca: Așa repede?Marius: Da, ne-a fost destul de ușor...acum tot ceea ce mai am eu nevoie e să veniți, tu și Vlad, aici ca să putem să ne dăm seama împreună care sunt adevărații făptași...Anca: Aha...ok, păi o să venim de îndată ce ni se dau vești concrete despre starea copiilor, nu pot să îi las aici...Marius: Te înțeleg...e bine și așa, dar să nu uitați de noi!Anca: Nu uităm, cum să uităm? Nesimțiții ăia trebuie să fie prinși cu orice preț! Ne vedem la secție...pa, pa!Marius: Ok, mulțumesc pentru înțelegere, ne vedem, pa!

Vlad: Cine a fost?

Anca: Unul dintre polițiștii care au fost cu noi acolo...Vlad: Aaa...ok...trebuie să mergem la ei?Anca: Da, au deja o serie de suspecți...Ioana: Deja????Anca: Cam asta l-am întrebat și eu dacă ați fost pe fază...au zis că le-a fost destul de ușor, acum nu știu dacă i-au găsit sau nu, sper să mai caute în continuare...Vlad: Cred că știu ce gândești, pitic...și stai liniștită, orice ar fi, copii nu o să mai ajungă pe mâna lor!Anca: Știu că nu o să mai ajungă dar îmi fac griji...multe griji. Sunt atât de slăbiți încât mi-e teamă că or să cedeze...Vlad: Hey! Capul sus! De când ai devenit așa pesimistă? Hai, sus, sus! Trebuie să fim tari, da? Nu te las să cedezi, ești o luptătoare! Suntem amândoi luptători și vreau să știi că dacă tu cazi, cad și eu...deci vrei să cădem amândoi?Anca: Nu, Doamne ferește! Dacă tu ești puternic, o să fiu și eu, fii sigur de asta!

În timp ce noi ne încurajăm, apare un medic, tot îmbrăcat în alb și cu un zâmbet imes pe buze!

Anca: Doamnule doctor??? ceva pentru noi??Medicul: Da! Chiar pentru voi!Anca: Ce?Medicul: S-au trezit!!Ioana: Cine?Medicul: Cum cine? Copii!Anca: Pe bune?? Și cum sunt??Medicul: Păi ce ați spune dacă am merge împreună să vedem cum sunt?Anca: Toți?Medicul: Nu puteți intra toți dar voi doi...cu siguranță!

L-am luat pe Vlad de mână și l-am urmat împreună pe medic cu zâmbetul pe buze!!Ne-a dus într-o încăpere unde a trebuit să ne îmbrăcăm cu niște „haine” albastre, de unică folosință, cu mănuși transparente și cu niște „pungi” peste papuci....aaa da, să nu uit și de așa zisele „căciuli” tot dintr-un fel de plastic...sau ceva de genul...în fine, sunt chestii strerile fără de care nu avem voi să intrăm în salon...așa ni s-a spus! Dar oricum, ce mai contează?? O să mergem la pitici și eu abia aștept să văd cum se simt!

Am intrat în camera în care sunt cei doi, sunt doar ei, doar paturile lor pentru că așa am cerut, să nu îi deranjeze nimeni! Dar totuși, am înțeles că lângă ei o să fie în permanență o asistentă care o să aibe grijă să nu le lipsească nimic!

Am pășit încet spre paturile lor...ei abia dacă ne-au observat, au acolo în cameră un televizor care e pus pe desene animate...imaginați-vă!

Vlad mi-a făcut semn să mă apropii de ei iar medicul l-a susținut....în aceste condiții ce îmi rămâne de făcut? Da, să merg spre ei!

M-am apropiat ușor de patul fetiței care e prima, apoi m-am așezat pe marginea din partea dreaptă a patului cu fața spre televizor...am mângâiat-o pe spate iar apoi i-am luat mâna dreaptă și am dus-o spre mine...

Anca: Știi cum o cheamă pe fetița de acolo?

A tresărit ușor, apoi s-a întors spre mine cu ochii aceia maaari și albaștrii! A dat din cap în semn că nu știe iar apoi m-a întrebat cu o voce veselă și caldă:

Fetița: Tu știi?Anca: Da! Se numește Wendy! Tu cum te numești?Fetița: Eu...?Anca: Da tu!Fetița: Păi tu nu știi?Anca: Nu...Îmi spui tu?Fetița: Da...ți-aș spune dar nu știu...

Mi-au dat lacrimile în ochi când am auzit!

Anca: Cum nu știi?Fetița: Pe mine nu mă cheamă nici cum...Anca: Domnule doctor? Are o pierdere de memorie?Medicul: Nu...tocmai de asta nu înțeleg de ce nu știe cum o cheamă...Fetița: Dar nu am niciun nume! Femeia aceea rea îmi spunea că nu merit niciun nume...Anca: Ce femeie puiuț?Fetița: Aia...aia care....

Apoi a început să plângă sfâșiindu-mi inima complet! Și băiatul a început să plângă probabil reamintindu-și de clipele acelea groaznice dar Vlad a fost pe fază și s-a dus la el...i-a pus aceeași întrebare „Cum te numești?” și a primit același răspuns „Femeia aceea rea împreună cu acel bărbat, spuneau că nu merit niciun nume..”.Eu am luat-o pe micuță în brațe și încet, încet s-a liniștit...

Anca: Nu îți fă griji, o să ai un nume în curând!Fetița: Cum spuneai că o cheamă pe fata aceea din desene?Anca: Wendy, asa o cheamă, de ce?Fetița: Pot să am și eu numele ăsta?Anca: Vrei să te cheme Wendy?Fetița: Da, Wendy!Anca: Dar promiți că nu îl uiți?Fetița: Da, eu sunt Wendy!Anca: Bine, de azi tu ești Wendy!

Wendy...e un nume foarte frumos, mereu îmi plăceau acele desene, se pare că micuța are de pe acum gusturi bune!

Vlad: Și tu pitic, ce nume ia vrea să ai?Băiețelul: Eu? Păi...pe tipul ăla care zboară cum îl cheamă?Vlad: Peter Pan?Băiețelul: Da, Da! Peter!Vlad: Peter? Ești sigur?Băiețelul: Da! Peter! Așa vreau să mă cheme! Peter!Vlad: Bine Peter! Pe mine mă cheamă Vlad!Peter: Încântat de cunoștință, Vlad!

Wendy: Pe tine cum te cheamă?Anca: Pe mine?Wendy: Da, pe tine!

Anca: Pe mine mă cheamă Anca!Wendy: Și eu sunt încântată de cunștință, Anca!

Am stat acolo jumătate de oră și pot spune că înafară de acele puține lacrimi pe care le-am vărsat din...greșală, am zâmbit în continuu! Copii ăștia sunt incredibili!

Medicul: Anca, Vlad, ar trebui să plecăm, trebuie să vorbim puțin...Anca: Bine, venim!

Am dat amândoi să ne ridicăm de pe paturi după ce i-am pupat pe frunte doar că reacția lor ne-a lăsat cu gura căscată!

Atât Wendy cât și Peter ne-au prins în același timp de mâini, ne-au făcut să ne întoarcem spre ei iar apoi ne-au spus cu lacrimi în ochi:

Wendy & Peter: Pleci? Nu pleca, te rog! O să îmi fie dor de tine!

♥ Capitolul 62♥

Medicul: Anca, Vlad, ar trebui să plecăm, trebuie să vorbim puțin...Anca: Bine, venim!

Am dat amândoi să ne ridicăm de pe paturi după ce i-am pupat pe frunte doar că reacția lor ne-a lăsat cu gura căscată!

Atât Wendy cât și Peter ne-au prins în același timp de mâini, ne-au făcut să ne întoarcem spre ei iar apoi ne-au spus cu lacrimi în ochi:

Wendy & Peter: Pleci? Nu pleca, te rog! O să îmi fie dor de tine!

M-am întos spre Vlad cu ochii în lacrim ca să îi văd reacția...nu am prea apucat să văd nu știu ce, decât o lacrimă scuzându-se pe obrazul lui...medicul nu ne-a lăsat să mai rămânem, ne-a forțat să ieșim....

Anca: Dar domnule doctor! De ce nu putem rămâne cu ei?Medicul: pentru că deja încep să se atașeze de voi și nu e ok! Anca: De ce nu e ok? Noi i-am salvat! Dacă nu eram noi ei acum erau morți! Noi plătim pentru că ei sunt aici, noi îi ținem aici...de ce nu avem voie să mai rămânem?Medicul: pentru că azi s-a întrunit un consiliu special pentru acești copii iar acolo s-a descis foarte clar că ei doi vor fi dați într-un centru de plasament...Vlad: poftim? Centru de plasament? Când, cum și de ce nu ne-a întrebat nimeni?Medicul: Pentru că nu aveam ce să vă întrebăm, ei nu trebuie să se atașeze de nimeni! Ei trebuie să ajungă acolo și să își aștepte părinții!Vlad: Care părinți?Medicul: Ai lor...cei naturali sau cei adoptivi.Anca: Adică voi ați fi în stare să îi dați înapoi celor naturali?Medicul: Anca, draga mea, sunt atât de mulți copii abandonați de mici, încât dacă părinții ar veni să îi ceară înapoi, i-am da cu mare drag!Anca: Nu pot să cred!Vlad: Nici eu dar vă spun un lucru, mâine când venim aici din nou, vreau să văd copii ăștia aici, în fața televizorului, la fel de fericiți ca acum, să fie clar!

Medicul: Nu pot să garantez!Anca: Nu poți să garantezi? Îți garantez eu că dacă copii pleacă, pleci și tu din spital!Medicul: Dar de ce mă implicați și pe mine?Anca: Pentru că noi vorbim cu tine acum, din punctul nostru de vedere, tu ești cel care ne ține la curent și care merită să plătească dacă copii ăștia pățesc ceva, să fie clar!

Ne-am dat jos hainele alea și am plecat pe holul unde ne așteaptă ai noștrii...le-am povestit și lor cum stă treaba și având în vedere că aici e nevoie de o decizie urgentă, am mers acasă cât am putut de repede iar acolo ne-am așezat frumos la masă, toți, și am dezbătut problema.

Ioana: Întrebarea e: voi ce aveți de gând să faceți?Anca: Eu am mai spus-o, copii ăștia trebuie să fie protejați!Vlad: Cu orice preț, ei nu trebuie să ajungă la un orfelinat! Nu merită!Andrei: Și voi cum vreți să îi protejați?Anca: Ajutându-i...Andrei: Cu ce?Anca: Cu...ce putem!Andrei: Și voi ce puteți să faceți?Anca: Știi ce putem face? Îți spun eu acum, adică vă spun ceea ce o să fac eu, personal, mâine dinimeață! Eu merg și depun actele de adopție! O să îi adopt!Mara: Ce faci?Anca: Îi adopt!Vlad: Îi adopți?Anca: Da, îi adopt, ce e așa de wow?Vlad: Cum adică îi adopți? Singură?Anca: Singură!Vlad: Și cu „noi” cum rămâne?Anca: Nu vreau să te implic și pe tine în asta, nu dacă tu nu ești ferm convins că vrei...!Vlad: Anca, uite ce e, eu vreau să rămân lângă tine o viață întreagă, indiferent ce presupune asta, ce crezi, sunt sau nu convins?Anca: Știu ce vrei tu, și eu vreau asta dar mai vreau și să am grijă de sufletele astea două!Vlad: Și eu vreau asta...tot ceea ce îți cer acum e să modifici fraza de mai de vreme...

Doamne ce tâmpită sunt! Cum am putut să spun asta?M-am apropiat de Vlad, l-am luat în brațe și cu ochii pe jumătate înlăcrimați, privind în gol, i-am spus ceea ce trebuia sa spun de la început:

Anca: Știi bine că tot ceea ce îmi doresc în viața asta e să te am lângă mine, nu? știi că nu mai vreau să suferim și să trecem prin toate prostiile prin care ne-au cărat alții, nu? știi că vrea să caut fericirea împreună cu tine?Vlad: Da, știu asta! Anca: Atunci îți spun și eu ce știu...știu că nu mai vrei să mă vezi suferind, purtând în pântece un alt copil care să mă chinuie într-un fel sau altul pentru că orice femeie care rămâne însărcinată e „chinuită” de durerile „facerii” așa cum sunt numite în popor, știu că de asta îți este cel mai teamă, să mă vezi pe mine suferind...nici eu nu vreau să te văd pe tine suferind dar știu că amândoi ne dorim să facem un bine, să ajutăm două sufletele care se pare că și-au chinuit mult prea tare părinții...știu că amândoi vrem într-un fel sau altul să devenim părinți...eu cred că acel moment a venit! Cred că putem să aduce pe buzele cuiva care merită, cel mai minunat și inocent zâmbet din lumea asta! Vreau ca și ei doi să facă parte din noi doi...din întregul nostru...tu vrei asta?

Vlad: Știi că tot ceea ce îmi doresc e să te văd fericită, nu? Cu siguranță mai știi și că tot ceea ce o să urmeze o să fie la risc...dar da, sunt gata să risc împreună cu tine! Mâine mergem și depunem actele de adopție, o să îi ADOPTĂM pe micuții noștrii!!Anca: Wendy și Peter?Vlad: Wendy, Peter, Anca și Vlad...noua formulă!Mara: Voi nu sunteți normali dar mă bucur mult de tot că reușiți să vă completați atât de bine și că din toată munca pe care am depus-o în educația...voastră....ați luat tot ceea ce trebuia!Anca: Așa e, mereu ne-ai învățat că trebuie să iubim, trebuie să acordăm tuturor o nouă șansă, trebuie să luptăm pentru ceea ce ne dorim...cred că tocmai acesta este motivul pentru care suntem cu toții atât de fericiți și împliniți! Adevărul e că eu nu m-am văzut niciodată având grijă de un copil mic, de un bebe...trebuie să recunosc că Ioana mi-a luat-o înainte și tu mamă...ce să mai spun, sunteți curajul întruchipat, după părerea mea! Eu tot ceea ce spun este că....alături de Vlad...și de voi...mă simt cea mai fericită și aș vrea să dau tuturor câte puțin din fericirea mea...!

Evident că nu avea cum să lipsească tradiționala noastră îmbrățișare de familie! Nu știu dacă a înțeles și Dani ceva din tot ceea ce spuneam noi pe aici dar ceva este cert, și el e la fel de fericit ca și noi! Lewis...ce să spun, el e muuult prea mic și somnoros ca să poată avea o reacție!

Eu...despre mine ce să spun? Sunt în culmea fericirii!

Dar oricât de fericiți am fi, nu trebuie să uităm faptul că unul dintre polițiști ne-a rugat să mergem la secție, tot pentru pitici!

După mica noastră reunire de familie, ne-am urcat din nou în mașină și am plecat spre secția de poliție.Acolo, Marius, polițistul, ne aștepta cred că de când ne-a sunat...poate doar mi s-a părut dar...parcă era nervos, în fine, cui îi pasă??

Anca: Bună! Am ajuns...Marius: Însfârșit!Anca: Ați mai găsit suspecți?Marius: Da, încă un cuplu...Vlad: Câți sunt în total?Marius: Avem 4 cupluri....Anca: Ok...și? ce urmează?Marius: Aaa da, urmează să mergem să îi interogăm...Anca: Și când o să mergem?Marius: Acum!Anca: Bine...bănuiesc că trebuie să mergem după tine...Marius: Da!Anca: Și atunci? Nu ar trebui să te ridici de pe scaun?Marius: Aaa da, scuzați-mă....mergem?Vlad: Mergem!

Săracul...e cam bulversat...sperăm să își revină!

Am intrat într-o cameră albă...adică albă era odată cândva acum e un alb din ăla murdar...așa, și în camera aia am găsit toate cele 4 cupluri stând pe o bancă, noi urmează să ne așezăm în fața lor și să privim interogatoriul, în cazul în care nu ne

convine ceva, vrem să adăugăm sau să întrebăm ceva, o putem face fără probleme.

Eu zic că am avut noroc, nu de alta dar polițiștii au știu exact ce să îi întrebe, astfel în cât, după două ore jumate de interogatoriu, ne-am dat cu toții seama despre cine e vorba...despre cineva la care nici nu mă așteptam...când am intrat în acea cameră mi se păreau cele mai inocente perosane...apoi, și-au dat alama pe față!O doamnă blonduță, plăpândă, cu un zâmbet imens pe buze, o voce caldă și o blândețe de nedescris, alături de un domn nu prea înalt, la fel de plăpând și cu un chip bând și voce caldă, au scos din ei niște cuvinte atât de dure încât mi s-a tăriat respirația!

Amândoi spuneau non-stop că „acele bestii mici nu merită să trăiască”, că acei copii le-au distrus viața și că ar fi în stare să repete oricând ceea ce s-a întâmplat numai să știe că scapă de ei! Ne-au făcut numai urări din alea macabre pentru faptul că le-am salvat copii și au spus că dacă vreodată cândva o să îi mai aibe în mână, nu o să mai scape!

Ce urma să mai spun eu? Mi-am pus capul pe pieptul lui Vlad și am început să plâng....el și-a lăsat capul peste al meu în timp ce mă pupa în mod repetat pe creștetul capului, plângând....

Pur și simplu încă nu pot să cred că din acele ființe blânde și drăguțe pe care le vedeam la început, au putut ieși asemenea monștii!

Nu mă mai pot abține!

Mi-am ridicat capul de pe pieptul lui Vlad, mi-am șters lacrimile și m-am ridicat de pe scaun! Am rămas așa, privind acei doi oameni cu o ură nemărginită iar apoi, după ce m-am încărcat cu suficientă ură încât să fiu nevoită să o revărs peste ei, am mers spre ei cu pași greoi, apăsați dar foarte hotărâți...

M-am dus pentru început în fața lui, l-am privit adânc în ochi, ochi în care pot simți cum totul îngheață, totul e rece, negru, ascuns...acolo se asunde un univers macabru, un univers neexplorat, nepătruns de frumusețe și iubire...

Anca: Tu cum pretinzi că ar trebui să te numești? 

Tipul s-a ridicat hotărât spre mine cu aceeași privire înghețată, gata să ridice mâna asupra mea!Fără să privesc așa numitul lui gest de amenințare, am continuat să încerc să sparg gheața aceea dură care mă desparte de sufletul lui...suflet care probabil nici nu există în el:

Anca: Hai, ai tupeul să mă lovești? Aici de față cu toată lumea?........: Tu nu știi de ce sunt eu în stare!Anca: Ba da știu! Am văzut cu ochii mei! Dar te rog să nu uiți că eu nu am 4 ani, nu sunt neajutorată așa cum erau acei copii acum câteva ore când ți-ai imprimat pe chipul și trupul lor, mâinile astea reci și crude!

A continuat să își ridice mâna tot mai mult spre chipul meu până când m-am enervat atât de tare încât mi-am aruncat cu forță mâna dreaptă peste cea stângă a lui, atât de cu forță încât s-a auzit o pleznitură, ochii au începu să îi înlăcrimeze iar mâna mea s-a încleștat peste mâna lui începând să îl trângă tot mai puternic!

Anca: Îți place senzația, nu? Adică, tu oricum cauți senzații tari! Hai să vedem, chiar ești în stare să te pui cu mine? ........: Sunt în stare să mă pun cu voi toți!Anca: Hai nu mai spune? Chiar cu toți? Când? În care lume?........: Cu siguranță în ambele!Anca: În ambele? Auzi măi...voi știați că există două lumi? Nuu...da de unde! Se pare că el știe! El e marele călător prin lumi...ce faci? Ajuți la transmigrarea sufletelor?........: O să mă ocup și de-al tău dacă insiști!Anca: Hai nu mai spune!! Deja mă sperii! Am uitat să îți spun că nu am 4 ani, nu, cred că ți-am spus mai devreme dar se pare că nu ai înțeles!

M-am încleștat dinții iar apoi l-am împins puternic pe scaunul de pe care s-a ridicat!

Anca: Acolo să stai! Nesimțitule! Tu vroiai odată cândva să fii numit tată? Tu meriți numele ăsta? Iar tu madame? Cu tine ce-i pe aici? Ai venit să îți faci dreptate, nu?......: Eu nu sunt madame! Eu sunt Melisa! și mi se pare mie greșit sau încă nu am făcut cunoștință?Anca: Nu, chiar nu am făcut! Se pare că tu ești mai amabilă decât ăstalalt! Anca!Melisa: Anca! Scuză-l pe soțul meu...el e Costel...da, ce să-i faci, și numele îi e presetinat...am o veste pentru tine! Nu e el cel care și-a imprimat mâinile reci și crude pe trupul și chipul copiilor, așa cum ai spus tu, eu sunt aceea! Vezi mâinile astea? Ei bine, ele au creat acea artă! Sunt mândră de ea!Anca: Ești mândră?Melisa: nici nu îți imaginezi cât de mândră!Anca: Atunci poți să îmi spui și mie de ce naiba ați făcut copii ăștia?Melisa: E simplu! știi ce înseamnă să nu ai ce mânca? știi ce înseamnă să faci orice pentru o pâine? Noi nu am dat în cap, nu am jefuit, nu ne-am făcut de râs, am făcut copii, doi mai exact, gemeni! Alocație dublă!Anca: Alocație? Pentru asta? E posibil?Melisa: Evident că marea vedetă Anca Anghel nu are de unde să știe ce înseamnă sărăcia!Anca: Zici tu? Auzi măi fată, sărăcie, sărăcie dar asta ți-a dat cumva dreptul să le faci asta? Să îi torturezi?Melisa: Asta nu a fost tortură! Dacă tot sunt cu piciorul în gropă, ce ar fi să mă arunc cu totul? Așa ziceam și eu, e doar un pas! Nu asta e torură scumpa! Tortură se numea atunci când mi-am imprimat chiar și călcătorul de rufe pe pielea lor! Asta a fost blândețe...băi omule, tu știi ce înseamna că nu suporți pe cineva? Tu știi ce înseamna să auzi cum plâng toată ziua ba de foame, ba de durere, ba de fericire? N-am mai putut! Mă înnebuneau de fiecare dată când plângeau și de fiecare dată simțeam nevoia să mă descarc! Anca: Și când tu te descărcai ei nu plângeau? Oare nu era mai simplu să îi iei în brațe?Melisa: Era prea complicat...eu nu iau pe nimeni în brațe, nu mă milogesc în fața nimănui!Anca: Dar sunt copii tăi!Melisa: Așa și? Nu...adică stai să își răspund la întrebare, așa numai ca să vezi ce e aia tortură! De fiecare dată când mă „descărcam” pe scumpii mei copilași, luam uite așa două bucăți maaari de material pe care le înfășuram strâns în jurul gurii lor și apoi începea show-ul...cam așa ne distram noi...știi, nu avem TV...așa că ne permiteam să ne mai distrăm și noi...

Sunt înnecată în lacrimi...cuvintele ei mi-au blocat respirația, mi-au tăiat cuvintele, mi-au

frânt inima! Nici nu vreau să îmi imaginez prin ce au trecu îngerașii aceia! Nu....e mult prea mult!

M-am uitat la ea, cu lacrimi în ochi iar apoi, printre lacrimi și cu un nod imens în gât, înainte să mă întorc spre Vlad, le-am spus amânduroroa:

Anca: Voi sunteți mai mult decât niște bestii! O să mă ocup personal de voi, nu mai ieșiți de aici cât o să aveți aer în plămâni, voi nu meritați să vedeți lumina soarelui! În schimb îngerașii aceia, merită mult mai mult decât o să pot eu să le ofer...oricum o să încerc! O să încercăm, amândoi să le oferim o viață demnă de ei! Voi nu meritați nici măcar un nume, nu meritați nimic! Nici măcar să treceți prin ce au trecut ei nu meritați pentru că dacă ați trece prin toate alea ar înseamna că sunteți niște învingători dar nu, nu sunteți decât niște cârpe, cârpe ale societății! Acum, mai mult ca oricând, am toate motivele din lumea asta pentru a îi adopta pe pitici și pentru a mă ocupa de....de voi!

Apoi m-am întors spre Vlad care, la fel ca mine, plânge în hohote și după ce le-am spus polițiștilor să le ofere acestor bestii atenția necesară pentru a nu mai scăpa niciodată din mâna lor, ne-am dus spre mașină...

Ce mai era de spus, suntem amândoi praf! Pur și simplu simt că sunt dărâmată, că sunt făcută buzățele mici...mi-e atât de milă de acei copii...nici nu știu cum o să pot da ochii cu ei fără să mă apuc să plâng, nici nu știu când sau cum o să mă opresc din plâns, știu doar că vreau să îi am lângă mine, lângă noi doi!

Nu știu cum a reușit Vlad să conducă dar am ajuns în fața spitalului unde sunt internați micuții, ne-am dat jos, ne-am îmbrățișat și am tras acolo un concert de lacrimi, după care ne-am revenit parțial, am mers la baie unde ne-am spălat bine pe față, cu apă rece și apoi am mers direct la salonul unde sunt ei doi!

Ne-am apropiat ușor de ușă, am bătut și am intrat...cred că oricât de multe am aflat în acea zi, nimic nu m-a șocat mai tare ca asta!

Stăm amândoi în fața ușii, ne ținem de mână și ne uităm unul la altul ca și când am fi pe o altă planetă...

În camera micuților nu mai e nimeni! Paturile sunt curate și aranjate frumos, hăinuțele lor nu mai sunt niciunde, televizorul este stins...asistenta nu e nici ea, niciunde...

Am rămas acolo, uitându-ne amândoi pierduți spre paturile piticilor...unde sunt???

♥Capitolul 63♥

În camera micuților nu mai e nimeni! Paturile sunt curate și aranjate frumos, hăinuțele lor nu mai sunt niciunde, televizorul este stins...asistenta nu e nici ea, niciunde...Am rămas acolo, uitându-ne amândoi pierduți spre paturile piticilor...unde sunt???

Anca: Vlad? Ce facem?Vlad: Cum ce facem? Mergem la medicul ăla nenorocit! Ce l-ea făcut? Unde sunt?Anca: Asta mă întreb și eu dar îmi place mai mult ideea ta, hai la medic, urgent!

Ne-am revenit la foc automat și am plecat spre cabinetul medicului.

Holul acela mi se pare infint...cât poate dura să ajungi într-un cabinet? De ce tocmai acum mi se pare așa lung acel drum? Știu, mi-e frică de ceea ce o să urmeze dar vreau să aflu! Unde sunt copii??

După minute în șir scurse în agonie, am ajuns în fața cabinetului! Vlad a luat inițiativa și a deschis rapid ușa, am intrat amândoi dar parcă...adică....cabinetul?Am intrat parcă într-o altă lume, totul e colorat, pe pereți e plin de desene și postere cu animații, răsună o muzică din aceea specifică filmelor cu zâne, și sunt vreo 3 săgeți care ne indică faptul că ar fi cazul să o luăm la dreapta, pe ușa din partea dreaptă...Ușa e închisă...de data asta iau eu inițiativa și o deschid...ei bine, nu am intrat într-o altă lume, altă lume a venit la noi! De cum am deschis ușa au început să cadă confetii peste noi, să ne răsune în cap tot felul de fluiere și de trompete din acelea de petrecere, ni s-au pus coifuri în cap fără să ne dăm seama și cu toții au gcrigat cât i-a ținut gura ”SURPRIZĂĂĂ!!”!În cameră reușesc să o văd pe mama, pe Ioana, pe Andrei, asistente, medicul...ce naiba au pățit??

Anca: Ia gata, gata cu party-ul ăsta! Ce aveți?? Unde sunt copii??

Toți s-au oprit și s-au uitat la mine ca la mașini străine!

Medicul: cum? Tu pe noi ne întrebi de copii??Anca: Da, tocmai pe voi! I-am lăsat aici dar nu sunt niciunde! Ce ai făcut cu ei?Mara: Cum? Nu ai observat?Anca: Ce să observ? Ce aveți oameni, buni, mă înnebuniți!!

Atunci mama, se apropie de mine...eu sunt pierdută, nu mai știu ce să fac...oamenii ăștia au înnebunit în locul meu??

Mara: Anca...revino-ți! Uită-te în jos puțin...

Cu ochii în lacrimi, am ascultat-o pe mama...se pare că din cauza nervilor nici măcar nu am simțit cum două creaturi mici, brunete și cu ochii albaștrii, albaștrii, mă trăgeau într-o veselie de pantaloni și de geantă!Mi s-au îmbujorat obrajii, mi-a apărut un zâmbet imens pe buze iar lacrimile de mai devreme s-au evaporat în timp ce m-am aplecat spre ei doi și i-a luat în brațe ajutată de Vlad!E o senzație uimitoare! Niciodată, absolut niciodată nu o să o mai pot înlocui!

Anca: Doamne ce tare m-am speriat! Credeam că nu o să vă mai găsim aici!Wendy: E, cum să nu? Credeai că o să plecăm?Anca: Da! Credeam că o să plecați dar mă bucur mult că ați rămas aici!Peter: Cum să plecăm? De lângă voi? Wendy: Nu putem pleca! Ne-ar fi prea dor de voi!

Vlad e terminat, nu mai poate să schițeze niciun gest înafară de zâmbet, tremurat și lacrimi, totul e înghețat la el!Eu...de fiecare dată când aud vocea dulce și cuvintele mari care ies din ei, rămân uimită și flatată în același timp!

Anca: Știți...voi doi, începând de azi, o să fiți cei mai buni prieteni ai noștrii și dacă ne dați voie și noi o să fim pentru voi cei mai buni prieteni! Vreți?

Peter: Prieteni? Anca: Da, prieteni!Peter: Nu e prea puțin?Vlad: Puțin?Peter: Da, puțin...Vlad: Cum adică puțin?Anca: Chiar așa, ce vrei să spui prin „puțin”?Wendy: EU știu că vrea să spună prin puțin!Anca: Ia zi!Wendy: Păi noi am vorbit mult după ce ați plecat voi și...e așa bine la tine în brațe! Eu una, vreau să rămân aici mereu!Peter: Și mie îmi place la tine în brațe, Vlad! Vreau să nu mai plec!

Wow! M-am întors instantaneu spre Vlad și ne-am aruncat reciproc priviri pline de mirare! Ce să mai spun despre cei din cameră? Deja se aud suspine...Wendy și Peter stau linipiți de noi și ne strâng în brațe cu toată puterea lor! 

Wendy: Vreau să fii mama mea!Peter: Vreau să fii tati meu!!

Am izbucnit în plâns! Nu pot să cred cât de...cât de matur pot să gândească copii ăștia! După cum spunea, nu au mai mult de 4 ani dar ne spun că vor să le fim părinți!

Anca: Wow...păi...ce să mai spun? Gata, eu nu mai sunt în stare de nimic! Nu știu...voi doi, piticilor, mi-ați capturat inima! și eu vreau să fiu mămica voastră!Wendy: Pe bune??Anca: Da, pe bune!Wendy: Deci de azi pot să îți spun, mami??Anca: De azi puteți să îmi spuneți cum vreți voi! Mami, Anca...oricum!Wendy & Peter: Maaami!!!

Apoi au venit amândoi la mine și m-au strâns în brațe!În acest timp mi-am aruncat privirea spre Vlad care e și mai debusolat ca înainte...se uită la mine atât de insistent încât mă face să îmi doresc să îi pot citi gândurile!Le-am șoptit micuților la ureche că ar fi cazul să ne întoarcem spre Vlad și să îl întrebăm toți trei „TU??”!Zis și făcut, amândoi m-au ascultat în detaliu așa că în minutul următor toți trei eram cu fața spre Vlad și cu un zâmbet imens pe buze!

Anca, Peter&Wendy: Tuu??

Vlad a ridicat ușor din spânceană, tresărind atunci când ne-a auzit întrebarea, s-a apropita de mine, s-a lăsat în jos iar apoi m-a luat în brațe cu toată puterea lui! A început din nou să plângă în timp ce și-a lăsat capul pe umărul meu drept!Nu i-am spus nimic, are nevoie să se descarce...nu am făcut decât să îl strâng în brațe și să îl sărut ușor pe obraz...cu toții am așteptat momentul în care Vlad urma să își revină! Moment care nu a fost foarte îndepărtat!

Și-a ridicat capul de pe umărul meu, mi-a prins chipul cu ambele lui palme iar apoi, apropiindu-mi chipul de al lui, am sfârșit prin a ne săruta atât de puternic și de dulce încât am reușit să ne împărțim stările sufletești, la doi!Buzele lui s-au îndepărtat de ale mele, făcându-mă să îmi deschid ochii și să zăresc

zâmbetul impresionant de pe chipul lui..mi-a umplut sufletul de toate bucuriile pământești!

Vlad: Pentru ceea ce tu faci acum, meriți cea mai minunată surpriză care cu sigurață va veni, îți promit asta! Eu, Vlad, pot să spun că sunt cel mai fericit din lumea asta! Nu credeam niciodată că fericirea supremă se poate atinge în acest mod! Evident că și eu, la fel ca Anca, vreau să fiu cel care vă ajută să aveți o familie! Nu știu dacă suntem sau nu pregătiți pentru asta dar știu sigur că amândoi avem nevoie de asta, amândoi avem nevoi de voi, amândoi vrem să atingem fericirea aceea despre care se aude doar în filme, alături de voi doi piticilor! 

Peter&Wendy: Tati?Vlad: Tati!! Tati și mami! Wow...ce frumos sună!

Pitici ne-au făcut semn să ne lăsăm în jos ca să putem fi la nivelul lor iar apoi s-au apropiat de noi și ne-au dat câte un pupic pe obraz urmat de cea mai dulce și fragedă îmbrățișare pe care am primit-o vreodată!

Mara: Deci sunt...sunt praf! Plâng în continuu de când ați intrat voi doi pe ușă! Nu pot să cred că voi sunteți în stare să faceți asta! Dar sunt foarte mândră să îmi dau seama că în toată viața mea, nu am făcut decât să cresc cei mai minuați copii! Vreau doar să vă spun că, știind faptul că voi doi nu le aveți deloc cu creșterea copiilor, aveți parte de tot sprijinul meu! Dani nu e cu mult mai mare decât ei doi așa că, oricând doriți să aveți parte de un moment de respiro, noi vă stăm la dispoziție!Anca: Mulțumesc mamă! E incredibil să știi că te poți baza pe cineva atât de mult! Vă iubesc mult de tot pe voi toți!

Ei da, cu sigurață vor urma multe proceduri pentru a îi putea avea definitiv pe micuții aceștia, prin acte legale dar până una alta, spitalul ne-a dat voie să îi luăm cu noi acasă, considerând că deja e mult prea mult tot ceea ce s-a întâmplat cu viața lor, au și ei nevoie de un moment de familie așa cum nu au avut niciodată în viața lor! Cu siguranță știu că mai devreme spuneam că noi suntem părinții lor dar acum pe bune, care dintre noi doi îl poate înlocui pe Dani?și care dintre ei toți ne poate înțelege mai bine ca și mama? Nimeni! Tocmai de asta mama e unică! Așa vreau să spună și piticii ăștia despre mine, în curând!Și de ce e mama unică?Păi pentru că ne-a spus subtil, așa ca să nu audă nimeni, că ar fi cazul să mergem amândoi acasă la Vlad și să ne bucurăm de victoria asta așa cum știm noi mai bine să o facem! Nu de alta dar deja e seară iar cei mici au nevoie de somn așa cum și noi avem nevoie de încă o doză de...iubire!

I-am lăsat să plece pe toți, după ce am primit felicitările de rigoare de la fiecare, ne-am pupat copii de noapte bună și le-am promis că mâine o să aibe parte de ceva frumos dacă o să fie cuminți iar apoi, după un alt sărut, așa, ca să sărbătorim victoria, ne-am urcat în mașină, am dat fuga la cel mai apropiat supermarket de unde am cumpătat 2 kg de portocale, broșe din alea buuune cu cocolată și nu în ultimul rând, prăjiturelele noastre preferate, cele americane cu bucăți de ciocolată prin ele! Cui îi pasă dacă mă îngraș un kg în seara asta? Mie nu! Îl dau eu jos cât ai zice pește dar știu că atât eu, cât și Vlad avem nevoie de cel mai bun revigorant din lumea asta pe care o să îi sărbătorim cu portocale, borioșe și prăjituri! Oare despre ce revigorant vorbesc? 

Evident! Despre doza aceea despre care spunea mami! IUBIREA!!!

Din mașină, am urcat sus în apartamentul lui....al nostru! Ne-am schimbat în ceva comod iar apoi ne-am așezat în pat cu un bol plin de portocale pe care le-am desfăcut, relaxându-ne!

Anca: Tu îți dai seama că de la fructele astea a început povestea noastră?Vlad: știi ce îmi dau seama?Anca: Ce?Vlad: Că dacă nu erau fructele astea nu îți putea, atrage niciodată atenția!Anca: Daa, așa e! Dar să știi că ele ne-au salvat din multe încurcâturi! Trebuie să recunoști că te-au salvat de multe ori!Vlad: Daa! Acum dacă ar fi să mă pun să fac un rezumat, jumătate din el ar fi depre portocale! M-ai învățat să le iubesc atât de mult încât să le transform în o parte din viața mea!Anca: Cum să nu le iubești? Eu le iubesc mai mult ca oricând! Nu am nevoie de niciun inel de logodnă, de nicio verghetă și de niciun act atât timp cât portocalele există! Ele sunt cele care ne leagă, ele și iubirea dintre noi, nimeni altcineva!Vlad: Știu că ai dreptate! Defapt în momentul de față nu mai avem nveoi de nimic, absolut nimic!Anca: Păi le cam avem pe toate...tot ceea ce ne lipsea a venit la noi fără să trebuiască să căutam noi foarte mult. Sunt extrem de fericită...sunt cu tine!

În timp ce ne spuneam aceste lucruri, cred că am curățat 3 portocale fiecare dar știi...nu le-am mâncat...nici eu, nici el...defapt nu am mâncat nimic în acea seară, tot ceea ce am făcut a fost să ne bucurăm de timpul petrecut împreună! Nici televizorul, nici becul, nici lumina slabă de afară....nu aveam nevoie de ele...tot ceea ce s-a petrecut în acea seară a avut nevoie doar de un fundal format din muzica noastră preferată, acompaniat de sute de săruturi, îmbrățișări și mângâieri care ne-au purtat încet dar sigur spre lumea viselor...vise care oricum au devenit realitate, vise care nu mai au nevoie de introducere sau curprins, vise pe care le stiu pe de rost si abia asteptam sa le pot atinge! E minunat când te simți iubit, când te simți dorit de cineva...dar cel mai minunat e când poți fii sigur că poți oferii acest sentiment si persoanelor care nu au avut parte de el în mod natural...da, mă referi la piticii noștri! Vreau doar să se simtă doriți și iubiți de familia noastră, asta e tot ceea ce pot cere!

=Peste o lună=

Anca: Vlad!! Vlad, ești gata??Vlad: Stai puțin! Ia tu, te rog, aparatul ăla foto! Vreau și eu câteva poze acolo, cu tine!Anca: No bine! Cine nu vrea poze acolo? Primul nostru mega concert împreună! Ești crazy?? Dar știi ce, hai mai repede că ne așteaptă lumea!!Vlad: Stai că vine! Gata! Mamă da ce frumoasă ești! Pe bune...poți fii mai frumoasă de atât?Anca: Eu cred că da...ei vezi...adevărul e că vreau să te țin în suspans! :DVlad: În suspans?Anca: Da!Vlad: Cu ce?Anca: Păi o să te las pe tine să descoperi când sau cum pot fii mai frumoasă de atât! :PVlad: Aaaa...păi eu sunt convins că indiferent de ceea ce o să descopăr eu, pentru mine ai fost, ești și vei rămâne cea mai specială, frumoasă....superbă!!

Anca: Wow!! Hai, gata cu lingușenile, plecăm!

:)) Bietul de el, l-am luat ca din oală! A trebuit să se bărbierească în timp ce eu mă machiam de zor...nu sunt eu foarte talentată la machiaj dar până acolo merge, trebuie să mai facem repetiții iar apoi o să ne machieze pe acolo cineva.Toată gașca e adunată în sala de concert, toți, toți! Nu a întârziat nimeni...bine, mai puțin noi!Acolo sunt și picii noștrii, îi văd de la intrare chiar dacă sunt cu spatele!

Anca: Hei lume!! Ce avem noi aici??Vlad: Chiar așa, doi pitici!! Nu ne băgați în seamă??

Când i-a luat Vlad la impins vagoane, s-au întors spre noi cu un zâmbet ultra-mega imens iar apoi au sărit la noi în brațe! NU ne-am mai văzut de ieri, ce să îi faci? :D

Anca: Pitico! Ce faci??Wendy: Mamii!!! Eu? Mi-a fost dor de voi!Anca: Ooo! Și nouă ne-a fost dor de voi! Cum te-ai distrat acasă la buni?Wendy: La buni? Nu...nu e buni!Anca: Nu e buni?Wendy: Nu! E Mara!Mara: Ai auzit Anca? Mara! Fără buni că te bat!Anca: Vai, scuzați-mă doamna Mara, și pe ei i-ai învățat?Mara: No bine! Crezi că aveau șanse să îmi scape?Wendy: Peter!! Peter haide!Anca: Unde?Wnedy: Lasă că vedeți! Haide!

S-au luat amândoi de mână și au plecat până în spatele alor mei de unde s-au întors cu același zâmbet imens pe buze dar de data asta, în mânuțele lor mici și fragede și-au făcut apariția două cutii de mărime medie pe care abia dacă reușeau să le care dar nu s-au lăsat! Nici ei nu s-au lăsat și nici pe noi nu ne-a lăsat să îi ajutăm!S-au apropiat încet, încet de noi, cărând cutiile după ei iar apoi, când au ajuns în dreptul nostru, le-au ridicat mai sus făcându-ne semn să le luăm...

Vlad: Ce e aici? Peter: E pentru voi! Haide, deschide-ți-le!

Bine....le-am așezat jos pe podea...ne-am mai uitat odată la toți cei din jurul nostru, apoi unul la altul și în cele din urmă, la cutiile de pe podea, de pe care am luat capacul cu grijă și....înauntru.....

♥Capitolul 64♥

Peter: E pentru voi! Haide, deschide-ți-le!

Bine....le-am așezat jos pe podea...ne-am mai uitat odată la toți cei din jurul nostru, apoi unul la altul și în cele din urmă, la cutiile de pe podea, de pe care am luat capacul cu grijă și....înauntru, în cutia mea, stă frumos așezat pe un pat de coji de portocale, un ursuleț roz, cu o inimoară roșie în mâini pe care scrie „Te iubim, mami” și o brățară cu

inel, superbă, de argint, plina de micuțe cristale care îi dau o strălucire incredibilă iar inelul și brățara sunt legate de doi porumbei superbi!În cutia lui Vlad, tot pe un pat de coji de portocale, stă un ursuleț albastru deschis, cu o inimoară roșie în brațe, pe care scrie „Te iubim, tati” și...stai! Aia e ce cred eu că e?? Nu pot să cred!! De unde au făcut rost de ea??E chiar superba mea capodoperă comandata de la nenea care face bibelouri! E portocala aceea confecționată din zeci de portocale mici! E puțin spus SUPERBĂ!!! Doamne, ce bine a ieșit!!!

Vlad: Wow!Anca: Wow și eu! De unde ați făcut rost de ea?Mara: Secret!Vlad: Adică....da...logic...nici nu trebuia să îmi treacă alte gânduri prin minte, ți-ai pus amprenta sigur pe ea!Anca: Da....cred că e valabil și pentru tine...Vlad: Stai! Tu ce ai în cutie?Anca: Uite...:)Vlad: Nu! Deci nu se poate! De unde....Mara: Copii, bucurați-vă de moment! Lăsați micile secrete să rămână secrete!Anca: Deci e de la tine...?Vlad: Mai întrebi? Mi-am pus inima în desenul ăla pe care l-am făcut pentru a le arăta creatorilor ei ce vreau defapt! E unică! Doar tu ai așa ceva în absolut toată lumea și pot băga mâna în foc că asta e valabil și pentru mine!Anca: Sigur nu o să te arzi! Nimeni, niciodată nu o să mai aibe așa idei nebune ca și noi! În seara asta o să o port! Vreau să îmi aducă noroc!Vlad: Voi picilor! Haide-ți aici! Și noi vă iubim mult de tot! Și chiar dacă nu înțelegeți voi multe treburi acum, avem ceva pentru voi...

Atât eu cât și Vlad am venit cu lecția învățată! Pe lângă mega surpriza pe care o vor avea când vom merge acasă (la Vlad), acum, amândoi am scos din buzunare câte o cutiuță mică din care și-a făcut apariția pe mâinile lor câte o brățară identică cu alte două pe care eu și Vlad le avem deja pe mână! Sunt brățări simple care au doar câte o jumătate de inimă prinsă în lanțurile care formează brățara, atâta tot! Patru jumătăți, două inimioare!

Anca: Acum vreau să vă rog pe amândoi să aveți grijă de ele, ok? Wendy: Sunt foarte frumoase! Sunt la fel ca ale voastre!Anca: Da, exact la fel! Peter: Și atunci ce înseamnă? E ca un simbol al familiei noastre?

Nu pot să cred! Ăsta micu s-a prins! :D

Anca: Auzi, ia haide-ți voi aici să vă pup! Sunteți foarte, foarte deștepți! Sigur că da! E un simbol al nostru! De asta trebuie să avem grijă de ele!Wendy: Ei atunci eu o să am mare grijă de a mea!Peter: Si eu de a mea!Vlad: Așa vă vrem! 

Eu mi-am luat brățara pe mână, mi-am pupat din nou piticii și familia, Vlad a făcut la fel, ne-am luat frumușel de mână și după un ultim sărut, am intrat amândoi pe scenă! Amândoi pe aceeași scenă în sfârșit!! Vreau să simt absolut orice vibrație îmi va trimite Vlad, orice privire pe care și-o v-a

îndreptata spre mine, vreau să îmi atragă atenția și să mă facă să o sesizez! Ador felul în care mă privește...felul în care cântă alături de mine...felul în care mă atinge, mă sărută, mă face să mă simt cea mai fericită, cea mai iubită, cea mai împlinită! Știu că am trecut prin multe dar viața nu e niciodată ușoară și tocmai de asta nu o să spun niciodată, că sper să fie totul bine de acum înainte, nu, niciodată nu o să cer să fie totul bine, mereu o să cer să fim uniți și să ne iubim la fel de mult ca acum, indiferent de ceea ce se va întâmpla! Am avut parte de concerte în care am plâns atât de mult din pricina faptului că el nu era lângă mine, plângeam....toți observau asta, toți mă compătimeau dar nimeni nu făcea nimic, niciodată!Iubirea noastră însă...da, ea a fost cea care ne-a adus mereu împreună, cea care a reușit să ne facă să revenim mereu în același loc...iubirea noastră este cel mai frumos legământ existent pe această lume! E ceva divin la mijloc, e ceva ce mă face să îmi găsesc împlinirea completă...e fericirea supremă!

Și poate nu merita....adică poate nu o să iasă ceea ce mi-am propus eu dar știu că încercarea moarte n-are așa că de această dată o să încerc și eu!Știu, niciodată nu m-au suportat, așa susțin ei. Ne-au despărțit când ne-a fost lumea mai dragă și probabil asta ar trebui să mă sperie puțin dar am încredere în iubirea noastră, am încredere în noi doi și știu că inidiferent de ceea ce vor încerca alții, totul va rămâne intact! Amintiri, iubire, fericire...toate se împart la doi pentru că pe toate le putem atinge doar împreună! Oricine încearcă să despartă ceea ce s-a creat între noi, încearcă imposibilul! Nu se poate! E ca și când ai împirdica soarele să mai răsară...e practic mult prea imposibil chiar și pentru imposibil!

Ce o să fac eu? Păi e simplu! În public se află două persoane care s-au jucat cu imposibilul! Nu eu le-am chemat, am pus persoane apropiate lor să facă treaba pentru mine, pentru a putea spera măcar, că o să iasă bine!

Vlad urmează să cânte o melodie superbă...o melodie care e menită să ajungă la corzile sensibile din sală...cam acesta este momentul în care o să intervin eu...la mijlocul melodiei, ies din culise și în rog pe Vlad să se oprească!

Anca: Stai puțin! Continuăm după, băieți! Am o problemă!Vlad: Ce? ce s-a întâmplat?Anca: O să vezi...adică nu, chiar vezi! Uită-te și tu puțin în sală....toți plâng! Adică aproape toți...sper să fi funcționat și pentru cine trebuie...Vlad: Adică? Tot nu te înțeleg...ce e?Anca: Hmm...e...adevărul e că e ceva...Vlad: Da e dar ce e...??Anca: Păi e...e că vreau să mergem până undeva...Vlad: Acum?Anca: Da, e urgent!Vlad: Ce e? Copii?Anca: Nu!Vlad: Ți-e rău?Anca: Nu!Vlad: Vrei să cumperi ceva?Anca: Nu! Da de ce te impacientezi așa?Vlad: Pentru că îmi pasă de tine!

Publicul: Ooo!! Ce drăguuț!! Anca și Vlad! Anca și Vlad! 

Anca: Vai ce drăguuuț!!! Și mie îmi pasă de tine, chiar foarte mult! Tocmai de asta te rog să îmi dai mâna și vreau un cadru aici pe noi!

L-am luat pe Vlad de mână și recitând versurile melodiei pe care nu l-am lăsat să o termine, am coborât scările și am mers până undeva în mijlocul sălii, pe un rând chiar în mijloc, pe două locuri foarte centrale...suntem cu fața spre spatele persoanelor care le căutam...eu...mă abțin cu greu să nu îi spun cine sunt dar îl las pe el să își dea seama! Am pus ușor mâna pe persoana cea mai apropiată de mine și pot spune doar că tremură foarte, foarte tare!Vlad se uită nedumerit la mine dar în cele din urmă începe să îi atingă pe cei doi care sunt așezați pe scaune...îi atinge, îi atinge, își dă seama că tremură foarte tare...își închide ochii iar apoi duce ușor mâna spre chipul persoanei de lângă el...un zâmbet imens apare pe buzele amândurora!Vlad se mută ușor spre mine iar apoi face același lucru cu cealaltă persoană, îi atinge chipul iar apoi, un zâmbet imens își face loc pe chipurile lor!Se apleacă ușor cu capul între ei doi și având ochii în continuare închiși, le spune cu emoție:

Vlad: Mamă? Tată?

Nu a mai fost nevoie de cuvinte, s-au ridicat amândoi spre el și l-au luat în brațe....Nu eram sigură că o să se ajungă aici dar oricum eram pregătită să plâng...am început să plâng practic în hohote, acolo lângă ei!Vlad...bietul de el! Îl iubesc atât de mult! Nici măcar în acest moment atât de familiar, nu a uitat de mine! Mi-a făcut semn să mă apropii și eu iar apoi m-a făcut să mă alătur îmbrățișării lor!Am rămas așa minute în șir pe fundalul sutelor de aplauze venite din toate colțurile sălii!

E practic evident faptul că Vlad nu o să mai poată cânta așa că l-am lăsat acolo, în aplauzele publicului, pradă lacrimilor dar în brațele celor care i-au dat viața celei mai minunate ființe din lumea asta, iar eu, am plecat spre scenă!

Le-am dat celor din trupă, semnalul de a începe să cânte și astfel, mi-am reluat rolul de artistă...mai presus de lacrimi, amintiri și alte nimicuri care oricum nu mai au nicio treabă cu mine! M-am maturizat...acum sunt o femeie în toată puterea cuvântului...nu mai sunt adolescenta care a plecat la liceu, departe de toți și de toate, care s-a îndrăgostit ca o nebună de un băiat care a rămas în inima ei până azi și care sigur nu va mai ieși de acolo niciodată, nu îmi mai e frică de ceea ce urmează...acum iau totul cu brațele deschise, iau totul cum vine, fără să mai îmi pese de consecințe, trăiesc totul la maxim! Am devenit mamă...adoptivă, cei drept dar tot mamă sunt, mămica piticilor!Mă simt minunat! Nu credeam niciodată că viața poate fi atât de frumoasă când știi cum să o trăiești! Când eram mai mică îmi era al naibii e frică să îmbătrânesc dar acum...acum când mă uit înapoi îmi dau seama cât de frumos am reușit să cresc ca să pot ajunge ceea ce sunt azi, ce oameni valoroși am avut și am alături de mine! Ce m-aș face fără ei? Fără mama, Ioana, Vlad, Andrei, Wendy, Peter, trupa, Emilian, Emanuel....toți au roluri foarte importante pentru mine! Absolut toți și-au pus amprenta pe mine, într-un fel sau altul!

=După concert, în culise=

Ies de pe scenă împreună cu Vlad...ca și la început, același sărut, îmbrățișare...așa procedăm noi mai mereu!De data asta am făcut totul fără să ne dăm seama cât de supravegheați suntem!Toți sunt cu ochii pe noi și așteaptă să terminăm ca să ne poată felicita!

Au venit pe rând, unul după altul....la final, mama și tatăl lui Vlad!

Doina: Anca...știu, tu ai fost capul răutăților și acum...mi-e o rușine enormă să mă prezint în fața voastră...mi-e rușine când îmi dau seama că tot ceea ce eu am făcut a fost să vă îndepărtez de mine...atât de tare am reușit să fac asta încânt am ajuns să trec pe stradă, pe lângă fiul meu, iar el să nu mă salute...eu știu că am greșit dar acum...acum îmi cer scuze! Nu știu cât ajută asta dar îmi cer scuze, miliarde de scuze! Nu pot să cred că am pierdut momente atât de importante din viața voastră! Am doi nepoței despre care nu am știu nimic? Am un fiu atât de fericit și eu nu am fost în stare să accept fericirea lui? Nu am fost în stare să te accept pe tine...mi-am dat seama mult prea târziu că pentru el tu ești fericirea supremă, ești atât de importantă încât a renunțat la noi doi chiar dacă era mai mult decât convins că nu te vei mai întoarce niciodată la el, din respect pentru amintirea ta, a renunțat la noi, la viața noastră, la familia noastră! S-a depărtat de noi, de fratele lui...de tot...pentru tine! Și eu...Anca: Doamnă...Doina: Doina, spune-mi Doina, nu merit să îmi spui doamnă....Anca: Bine, Doina, oricum ar fi sunteți aceeași persoană! Nu are rost să vă mai cereți scuze, a trecut...pentru mine e mult mai important felul în care ați reacționat și faptul că Vlad nu se mai poate opri din plâns, vărsând lacrimi de fericire! E tot ceea ce am vrut, să funcționeze!Vlad: NU că și eu trebuie să îți mulțumesc! Ești incredibilă! Deci eu jur că nimeni, niciodată nu o să îți poată lua locul, indiferent de ceea ce se va întâmpla!Anca: Stai liniștit că sentimentul e reciproc dar știi care-i problema?Vlad: Problemă? Ce problemă?Anca: Că...eu nu vreau să se mai întâmple nimic! Absolut nimic care să ne facă să ne punem problema „oare o să îl/o înlocuiască cineva?” NU, nu vreau asta!Mara: Nici nu o să se întâmple asta! Voi nu vedeți cât de mult vă iubiți?

Ba da, vedem! E cel mai vizibil lucru din lume! Ne iubim cred că totuși e puțin spus! Eu cred că ne adorăm pur și simplu! Adică acum, de ceva timp, dacă nu îi văd chipul dimineața, înnebunesc! Trebuie să mă trezesc și să mă uit direct la el pentru că altfel nu începe ziua calumea! Îmi dă dependență dar e cel mai frumos drog din lumea asta, iubirea!

După ce am lămurit treburile, Vlad și ai lui au mai vorbit puțin, le-am prezentat copii care i-au numit așa, din prima, „buni” și „bunu” deci nu o să fie probleme! Aa da, că tot veni vorba de bunici, ce credeți că a făcut mama? Păi le-a băgat piticilor în cap fraza „eu nu sunt buni, eu sunt Mara!” deci nu pot să cred până unde poate merge! :)))

Anca: Lume! Am și eu o rugăminte la voi! Mâine, la ora 17:00 vreau să vă prezentați toți la noi acasă! Dar toți, toți! Cu cățel, cu purcel, cu frați, surori, nepoți, TOȚI! S-a înțeles?Toți: Da, să trăiți!Anca: Așa, da! Să trăim! Ne vedem mâine! Hai Wendy, hopa sus!Vlad: Peter? Ce facem noi?Peter: Hopa sus!Vlad: Atunci hopa sus, ștrumfule!

Peter: Ștrumf?Vlad: Da!Peter: Îmi place!Vlad: ;)) Și mie!

Am luat....ștrumfi! și i-am dus frumușel la mașină unde am început să purtăm conversații cât mai captivante pentru a nu îi lasa să adoarmă...nu de alta dar surpriza e pentru ei așa că nu au dreptul să adoarmă!

Wendy: Mami, tati dar am și eu o întrebare...Anca: Da, spune scumpa noastră!Wendy: Păi...adică acum voi sunteți mami și tati dar știu că nu a fost mereu așa adică...acum, nu de mult, stăteam cu acele persoane care ne făceau rău, foarte mult rău și dintr-o dată au dispărut....unde sunt ei acum și de ce suntem cu voi?

Ce întrebare....m-am uitat la Vlad din reflex dar se pare că și el a făcut la fel...am rămas puțin blocată dar am încercat să mă adun și să îi dau un răspuns cât mai pe înțelesul ei...

Anca: Păi da, eu și Vlad suntem mami și tati pentru voi și de acum înainte așa o să rămânem, nimeni nu o să vă mai poată face rău! Acele două persoane din trecut, care vă făceau rău, au plecat, departe și nu o să mai vină niciodată înapoi! Nu trebuie să vă faceți voi doi griji, suntem noi aici ca să vă protejăm!Wendy: Mulțumim!

S-a ridicat în picioare pe bancheta din spatel și apoi s-a aplecat peste scaunul mei și m-a îmbrățișat! Adică fața mi-a îmbrățișat-o că doar acolo a putut ajunge dar mi-a fost de ajuns ca să îmi dea lacrimile!Serios că nu îmi pasă de nimic altceva decât de ei 3: Peter, Wendy și Vlad! Sunt cele mai importante persoane din lumea asta și indiferent de cât timp o să necesite, o să lupt pentru a îi integra pe deplin pe acești doi îngeraș în familia noastră!

Nu cred că v-am spus dar ei doi au stat o bună bucată de timp la mama și dormind acolo, ea a fost singura care a reușit să îi supravegheze pe deplin...și am auzit lucruri foarte triste despre nopțile pe care ei le-au petrecut acolo...mama îmi spunea că se trezeau amândoi din somn, se luat de mânuțe și începeau să plângă sau uneori plângeau în somn atât de tare încât îi trezeau pe toți..le e frică...încă nu s-au obișnuit cu multă populație în jurul lor chiar dacă am încercat cu toții să îi scoatem în parc, în mall, la magazine, în oraș...le e foarte frică și stau mereu lipiți de noi! Nici nu știu cum au reușit în seara asta să fie atât de bine dispuși, să stea în brațele părinților lui Vlad...e chiar un mare progres care sper să rămână așa!Părinții lor? Nu mai interesează stare lor fizică care totuși sper să devină tot mai deplorabilă, mă interesează faptul că au ajuns la penitenciar și de acolo se continuă procesul lor și atât avocații cât și judecătorul încearcă să găsească o pedeapsă pe măsura faptei lor! Sper doar să fie ceva pe viață și să rămână mereu așa, despărțiți! Ea într-un capăt, el în altul, să nu mai aibe nici măcar posibilitatea să se atingă! Oricum, știu că orice pedeapsă vor primi, v-a fi mult prea puțin pentru tot ceea ce au făcut!

Bine...am ajuns și acasă!Ștrumfii sunt pe jumătate adormiți dar asta nu o să ne împiedice să le arătăm ceea ce am pregătit pentru ei de o lună încoace!

I-am luat în brațe, eu pe Peter, Vlad pe Wendy, și am urcat la apartamentul

nostru....pentru că da, momentan e apartamentul NOSTRU! Asta până când o să ne cumpărăm CASA NOASTRĂ, nu de alta dar la apartament, eu una, mă sufoc! Și știu din surse sigure că și Vlad e în aceeași situație :D!

Anca: Na buun! Am ajuns! Acum eu cred că e timpul să mergeți singur să descoperiți surpriza!Vlad: Îngeraș..ești sigură că o să e descurce singuri?Anca: Da! Am încredere în ei! :DVlad: Pot să îți spun că te iubesc?Anca: Nu mi-ai spus încă? :DVlad: Ba da dar nu o să obosesc niciodată spunându-ți că te iubesc! TE IUBESC! Ești atât de....incredibilă! să știi că ceea ce ai făcut în seara asta nu o să rămână nerăsplătit! Anca: Și tu să știi că brățara asta nu o să mai plece niciodată de pe mâna mea!Vlad: Te iubeeesc!!Anca: Și eu te iube....

Credeți că am apucat să mai spun ceva? NU frate, m-a luat în brațe și m-a sărutat!! Pe măsură ce trece timpul, sărututrile lui sunt tot mai dulci, devin tot mai plăcute, mai parfumate, mai delicate, mai pasionale!NU știu ce o să mă fac când o să fie bătrân, bătrân....cred că o să îl sărut într-una! Dacă acum mă topesc după săruturile astea, vă imaginați ce o să mă fac atunci? Vai Doamne! Abia aștept! :D

Bine dar să ne lăsăm pe noi momentan...piticii mei au reușit să descopere surpriza!S-au postat în fața ușii uneia dintre cele 3 camere și au rămas ca încremeniți, cu mâinile la guriță, mai surprinși decât unul care a câștigat la loto, marele premiu!!

♥Capitolul 65♥

Bine dar să ne lăsăm noi momentan...piticii mei au reușit să descopere surpriza!S-au postat în fața ușii uneia dintre cele 3 camere și au rămas ca încremeniți, cu mâinile la guriță, mai surprinși decât unul care a câștigat la loto, marele premiu!!

Peter: Vaaai!!Wendy: Peter!! Vezi și tu ce văd eu??Peter: Tu ce vezi?Wendy: Eu văd un pat cu...cu....cu tipa aia....aia cu părul luuung!! Și apoi unul cu mașini!!! Și....și jucării!!!Peter: Tipa aia?? Aia e....e....e....părul ei....ceva cu R....of! Dar da, și eu văd două paturi!! Și jucării!!!Wendy: vaaaai!!! Mamiii!!! Peter: Tatiii!!!

S-au întors amândoi spre noi cu niște fețe din alea super surprinse și cu ochii maaaari, iar apoi ne-am întrebat:

Wendy: Voi....voi, nu?Anca: Da, noi!

Au năvălit amândoi piticii pe noi și ne-au luat în brațe cu o fericire inexplicabilă pe chipuri!!

Wendy: Deci...avem o cameră a noastră?Anca: Da! O cameră numai și numai a voastră!

Cuvintele sunt oricum de prisos...se bucură incredibil de mult că au în sfârșit o cameră a lor! Amândoi stau în fața camerei ne având curajul să intre, parcă îi reține ceva dar mereu, mereu se uită spre noi să se asigure în mod clar că e teritoriul lor!

Vlad: Eu zic că ar fi bine să facem o băiță și apoi să trecem la somnic, am dreptate??Wendy: Daaa!!! Abia aștept să dorm în patul meu!Anca: Și care crezi tu că e patul tău?Wendy: Păi cel cu...cu...cu tipa aia...cum o cheamă mami? Tot uit...Anca: O cheamă Rapunzel!Wendy: Aaaa! Rapunzel! Ai auzi Peter??Peter: Da! Dar pe mașina aia roșie cum o cheamă?Anca: Păi e un el și îl cheamă Fulger McQueen!Peter: Da! Fulger!Wendy: Daaa! Ne-ați promis că o să mergem la filmele cu ei!Anca: Păi știu că v-am promis...:D mergem la baie?Wendy: Mergem!Peter: Cine face primul??Anca: Șmecherule!! O să faceți amândoi pentru că avem două băițe!Peter: Aaa...și eu cu cine fac?Vlad: Cu mine!Wendy: Și eu cu tine mami?Anca: Da iubita mea, noi facem împreună!

L-am pupat pe Vlad iar apoi i-am luat amândoi pe pitici în brațe și am plecat la băiță unde am umplut cada și am lăsat-o pe Wendy să se distreze puțin în cadă cu o rățușcă de cauciuc...Eu sunt în fața oglinzii aranjându-mă pentru băița care o să urmeze după ce îi punem pe pitici la somnic, prevăd ceva care o să conțină muuultă șampanie, petale de trandafiri și pupici, da, muuulți pupici!! :D

Wendy: Mami dar tu nu faci baie?Anca: Ba da, o să fac baie după ce o să te pun pe tine la somnic :D! Vrei să te ajut?Wendy: Nu, nu vreau...mă descurc singură!Anca: Ești sigură?Wendy: da!

S-a ridicat pitica în picioare, și-a luat gelul de duș și a început să se spele singurică, fără să mă lase să mă ating de ea! Wow!! Eu când eram mică eram dependentă de mama, nu făceam baie fără ea!! Dar fetița asta nu! Nu are nevoie de mine!Mama îmi spunea ca niciunul dintre ei nu au nevoie de ajutor la nimic, că se descurcă în orice situație dar parcă atunci când îi vedeam așa mici, nu îmi venea să cred...și totuși, se pare că mama aveam dreptate și că Wendy e o fetiță independentă!

Wendy: Mami, am terminat, mă ajuți să ies afară din cadă?Anca: Da, sigur!

Stăteam pe capacul de la toaletă în timp ce pitica își făcea de cap în cadă, apoi am scos-o de acolo, am încercat să o șterg cu un prosop pe care mi l-a luat din mână și a început

să se șteargă singură, am încercat să o ajut să își ia hainele pe ea dar nu am reușit, și-a luat bluza, chiloțeii și pantalonașii fără să o ajut eu nici măcar cu un deget și apoi s-a uitat la mine, a zâmbit și mi-a spus cu un glas foarte fericit:

Wendy: mami, sunt gata de somnic! :D

Deci e incredibil să văd o ființă atât de mică cum își face singură treaba, fără să ceară ajutorul cuiva! E practic incredibil și foarte rar să vezi asemenea chestii!!

Am dus-o în cameră și am pus-o în patul ei cu Rapuzel, i-am dat un ursuleț de acolo din cameră, unul pe care și l-a ales ea, iar în scurt timp au apărut și Vlad cu Peter din baie, Vlad e șocat și abia aștept să îmi povestească despre băița lor!Peter și-a ales și el un ursuleț iar apoi i-am lăsat pe amândoi în cameră, cu televizorul pornit și setat să se stingă peste o oră iar apoi noi ne-am retras în camera noastră...

Anca: Na acum știi ce? hai lasă tu haine și povestește-mi tooot!! Vlad: Ce să îți mai povestesc? Judecând după fața pe care ai făcut-o când m-ai văzut ieșind de la baie cred că știi exact orice detaliu din baie! :))Anca: Păi știu dar vreau să le aud de la tine!Vlad: Deeeci, am vrut să fiu un tati bun și să îl ajut pe pitic să facp baie dar tipul când s-a văzut singur în cadă, mi-a spus să îmi iau mâinile de pe el și să îl las să se spele că doar e în stare, e băiat mare! Apoi după ce a termina am vrut să îl ajus să se șteargă și să se îmbrace dar nu m-a lăsat! Mi-a spus calm și frumos să mă așez la loc pe toaletă și să îmi văd de treabă că el e capabil să se îmbrace singur și când a terminat mi-a zâmbit și m-a întrebat cum îi vin hainele! Deci eu unul am rămas șocat!!Anca: :)))) NU poot să cred!!Vlad: Ce? Așa a fost și la tine, nu?Anca: Exact așa!! Doar că mie fata mi-a spus la sfârșit că e gata de somnic! :)))Vlad: Deci sunt incredibili!!Anca: Mie îmi spui? Eu sunt curioasă cum o să decurgă treburile la dimineață când o să mâncăm!Vlad: Da, chiar așa! Adică ei au stat o lună la mama ta și noi nu i-am văzut în toate ipostazele astea...wow! acum o înțeleg și pe ea când ne spunea că piticii nu i-au dat bătăi de cap! Păi pe ăștia doi poți să îi lași singur că se descurcă!Anca: Da! Dar bine au doar 4 ani...:DVlad: Asta e și ideea! Îți dai seama cum o să fie peste 7 ani?? Independeți în toată regula!Anca: Da...wow! cred că o să scăpăm ușor :D!vlad: Mie îmi spui? Încep să mă bucur că nu avem noi un bebe...Anca: Hmmm...chiar așa...sigur nu facem și noi unul?Vlad: Nu!Anca: Dar de ce?Vlad: Vrei?Anca: Păi eu am întrebat prima...de ce?Vlad: Pentru că...ți-am mai spus! Nu aș suporta să văd cât de mult te-ar putea chinui chestai aia care se numește naștere...pe bune, mi se pare mult prea crud ceea ce se întâmplă și uneori mi-e greu să îmi dau seama cum poate trece o femeie prin asta! Eu fac pipi pe mine de durere și când mă tai la un deget dapai când trebuie să nași o cheste de cel puțin 3 kg, trebuie să iasă efectiv de acolo și e...wow! adică să suporți durerea aia mi se pare inuman! Dar se pare că voi sunteți extrem de puternice! Eu cred că mi-aș da duhul acolo dar o femeie reușește să nască, își revine, ca și când nu s-ar fi întâmpla nimic iar poi își mai iubeste și copilul de e în stare să își dea viața pentru el, tu îți dai seama??

Anca: Da...și mi se pare și mie ceva incredibil!Vlad: Și ai fi în stare de asta?Anca: Sincer, sincer?Vlad: Foarte sincer!Anca: Mi-e frică de durere!Vlad: Deeeci??Anca: Deeeci, prefer să nu! :DVlad: Vezi? NU, e cel mai bine! :DAnca: Păi știi...eu una, făcând așa un rezumat la tot ceea ce am trăit până acum, îmi dau seama că tu ești persoana cu care am reușit să mă completez în mod complet! Adică absolut tot ceea ce gândesc eu, gândești și tu, absolut tot ceea ce vreau eu, vrei și tu...e incredibil! Niciodată nu mă gândeam că dragostea poate fii atât de puternică! Înainte să te întâlnesc îmi amintesc că mă certam cu mama spunându-i că eu nu o să am niciodată un iubit sau poate o să am dar acel iubit o să vină târziu în viața mea și o să fie un prinț, nu oricine! Apoi da, a venit la mine un prinț pe care nu am vrut să îl las să intre în viața mea, pentru că inițial nu vroiam să mă apropii de tine atât de mult...dar iubirea asta care e atât de mare, atât de nemărginită și atât de incredibilă, a reușit să mă țină legată de tine chiar și după ani, a reușit să ne facă să ne completăm atât de bine!Vlad: Și nici nu știi cât de mult mă bucur că ai reușit să mă lași să intru în viața ta pentru că altfel nu aveam cum să pot face acum, asta!

S-a apropiat de mine (eu stau pe pat) și m-a luat în brațe, mi-a făcut cu ochiul iar apoi, cu mine în brațe, a mers spre baia cea mare (unde i-a făcut el băiță lui Peter)...a deschis ușa (becul e stins, beznă totală!) iar apoi, după ce am intrat în baie m-a lăsat jos.

Vlad: Ia stai puțin, așa 2 minute!

În întunericul ăla, în bezna aia, mai bine spus, s-a îndepăritat de mine undeva spre cadă unde a făcut ceva dar evident că nu am reușit să îmi dau seama ce, apoi, după vreo 2 minute, s-a apropiat din nou de mine, și-a încolăcit ambele mâini în jurul taliei mele și și-a lăsat ușor capul pe umărul meu drept...eu i-am atins mâinile cu mâna stângă iar cu mâna drepată l-am atins ușor pe obrazul și i-am apropiat chipul de al meu încercând să îl sărut dar el, porcușorul, s-a tras într-o parte, și-a luat mâinile de pe talia mea și a plecat într-o parte, departe de mine...Nu am spus nimic, l-am lăsat să își facă jocul...pe întuneric! ;))Mi-am pus mâinile pe șolduri și am așteptat următoarea mișcare care nu a întârziat să apară...în fața nasului meu, un miros care mă dă pe spate de fiecare dată, și-a făcut apariția la fel de delicată ca până acum! Pe buzele mele a început să se joace o felie de portocală care m-a făcut să cedez tentație așa că am deschid repede gura și am însfăcat-o! :)) Vlad știa deja că asta o să fac așa că și-a retras repede degetele ca nu cumva să i le fur! Vladuțu meu s-a apropiat din nou de mine, mi-a prins din nou talia cu ambele mâini dar de data asta stă în fața mea...m-a apropiat foarte tare de el iar apoi, cu mâna drepată, mi-a ridicat ușor bărbia pentru a avea un drum cât mai liber spre buzele mele pe care le-a învăluit pe de plin într-un sărut incredibil de parfumat (așa ca și felia portocală de mai devreme), de delicat, de fermecat, de cristalin, incredibil de dulce!! Mângâiereile lui au început să se extindă pe tot spatele meu iar mirosul parfumului său a început să îmi invadeze orificiile nazale ducându-mă parcă într-un alt hiper-spațiu în care încep să simt că pot zbura, că pot striga cât mă ține gura cât de mult îl iubesc și cât de incredibil de fericită sunt atunci când sunt în compania lui!

Sărutul a luat sfârști dar nu și momentul, Vlad s-a întors spre întrerupătorul de lângă ușă

și a aprins becul, mi-a spus repede mâinile la ochi și m-a rugat să mă întorc încet spre partea cealaltă (cea cu cada), logic, l-am ascultat pentru că în seara asta vreau să mă las răsfățată de el!!Am făcut câțiva pași în față, sub îndrumarea lui iar apoi ambele sale mâini au plecat de dinaintea ochilor mei și s-a îndreptat spre mâinile mele pe care mai apoi le-au strâns declicat și au rămas așa, încreștate la fel cum am rămas și eu când am văzut ceea ce se află în fața mea!

Cada, care și așa e incredibil de mare, e plină cu spumă rozalie din care ies ușor bulbuci de aceeași culoare și se sparg la fel de ușor odată ce se îndepărtează mult prea mult de spuma dominantă, în sus, pe gresia crem de deasupra căzii, stă majestuos un scris incredibil de subțire și de grațios care reușește să îmi transimită multe emoții pozitive:

„Atunci când ochii tăi albaștrii încep să strălucească, stelele încep să pălească, rușinându-se de faptul că strălucirea pe care o emani tu, le acoperă....sper că atunci când o să te gândești la cea mai frumoasă melodie din lume, să apar în gândul tău și să dispar de acolo doar atunci când pe cer va apărea o stea la fel de strălucitoare ca și tine!”

Apoi pe măsură ce privirea mea se ridică, poate să zărească atârnate de tavanul camerei, de niște panglici colorate în zeci de feluri, o mulțime de fotografii în care protagoniștii suntem noi doi, o mulțime de amintiri intacte, o mulțime de vise, speranțe și melancolii pe care am reușit să le aducem la viață împreună!De această dată pe podeaua băii nu sunt doar coji de portocale ci și o mulțime de petale de trandafiri colorate în toate felurile posibile, combinate cu acele coji portocalii care se pare că sunt nelipsite de o grămadă de timp, din fiecare surpriză pe care o pregătim!Ei bine, restul rămâne un mister...tot ceea ce ne-a rezervat noaptea aceea rămâne de neuitat dar doar pentru noi doi!Delicatețea spumei de baie nu se poate compara în niciun fel cu delicatețea ființei care se află mereu lângă mine, cu Vlad...nici mătasea nu se poate compara cu el...defapt ar fi o crimă să îl compar cu altceva înafară de un lucru care încă nu s-a inventat!Tot ceea ce știu este că fiecare moment petrecut cu el, fiecare surpriză, fiecare sărut sau mângăiere mă face să simt o grămadă de fiori calzi în tot corpul, exact ca și prima dată când buzele lui le-au atins pe ale mele, când pielea lui a atins-o pe a mea sau când ochii noștri s-au întâlnit pentru prima oară!

=Peste 8 luni, ziua Ancăi, într-o pădure nu foarte intens populată!=

”Mulți ani trăiască, mulți ani trăiască, LA MULȚI ANI! Cine să trăiască, cine să trăiască? Anca să trăiască!!! LA MULȚI ANI!!!”

Doamne ce oameni nebuuuni!!!Au scos din portbagajul mașinii un tort gigantic, de vreo 20 de kilograme :))) e pliiin de ciocolată și de inimioare! Adică e o inimă maaaare, pusă orizontal pe o tavă enormă iar deasupra ei încă vreo 4 inimioare mai mici, puse vertical și coloarte diferit, la fel ca și cutiuțele de cadouri! Pe inimioara mare, scrie la fel de mare ”La mulți ani, Anca!” și sunt două lumânări, una cu un 2 și una cu un 7!! Nu pot să cred că fac 27 de ani și sunt înconjurată de atâtea persoane incredibile!!Mama e aici, Ioana, Andrei, Lewis, Dani, Emaniel, Emilian, părinții lui Vlad, fratele lui, Andrada, Cristi (care au rezistat împreună!!! și ia ghici, Andrada face bebeee!!! Îi admir curajul, jur!) și să nu uit de piticii mei! Adică ai noștrii! Wendy și Peter sunt într-o formă de zile mari! Ziua lor a fost acum câteva zile, mai exact luna trecută în data de 28! Ne-

am distrat la maxim, și-au chemat la party niște prieteni de pe la bloc, de la mami de acolo de pe stradă, de la mama lui Vlad de pe stradă...adică sunt tare sociabili și pe unde merg își fac prieteni! Acum însă e rândul meu, torul nu e acum pe papa, au vrut doar să mi-l arate, să suflu în lumânări punându-mi o dorință pentru a nu risca să se topească ceva pe acolo și să arate urât pentru că da...chiar dacă e la rece există riscul ăsta având în vedere temperatura de afară care ajunge undeva la 35-40 de grade...bine noi suntem complet la adăpost sub pomi enormi, cu coroane incredibil de dese, loviți din toate părițile de adieri superbe!De ce nu e tortul încă de papa? Păi pentru că înainte de toate trebuie să pregătim un grătar! Grătar am spus, grătar din ăla pe cărbune faaain și buuun!! :D

Mama a rămas cu Emanuel, Ioana, Andrei, părinții lui Vlad și piticii (toți) iar eu, Vlad, Emilian, fratele lui Vlad, Cristi și Andrada ne-am adunat în jurul grătarului și am pus țara la cale! Avem aici o grămadă de bunătăți, de la mici până la pulpe de pui și alte chestii din astea de proveniență animală dar lângă noi stă frumos un ceaun în care am pus de un fel de tocăniță (fără carne, doar de legume, tot felul de legume) care presimt eu că o să iasă gustoasă la maxim chiar dacă e prima oară când o preparăm!Andrada, scumpa de ea, e în luna a 5-a și din fericire burtica nu o incomodează foarte tare, încă așa cu se poate bucura pe aici cu noi de toată minunăția asta de grătar! O să mirosim ca și hornarii după ce o să terminăm dar nu-i nimic! Când o să mai avem noi ocazia să ne distrăm în felul ăsta??

Vlad? Păi da, Vlad se ține de prostii!

Vlad: Ancaaa, iubirea mea, hai puțin aici!Anca: De ce??Vlad: Hai să îți arat ceva...! dar hai repede!

Și ca idioata cad în capacană, mă apropii de el și el, tot plin de funingine pe mâini, îmi pune o amprentă din aia neagră pe toată fața!

Anca: Băăăi!!! Vlad: :))))) Wooow!! Ce bine îți stă!!Anca: Juri? Vrei să mă vezi așa la dimineață când te trezești???? :)))) Staaai numa că te aranjez eu!!!

M-am dus la grătar de unde m-am mânjit calumea cu funingine și am început să îl fugăresc prin pădure, pentru că el, dragul de el, s-a pus pe o fugă...:))

Anca: Staaai să te fac cu funingine!!!Vlad: Daaa, sigur o să stau!Anca: Staaaai!!!Vlad: Nu staaaaau!!! Anca: Ba stai!!!Vlad: Ba nuuu!!!

Fugind și fugind ca doi nebuni, unul după altul, simt cum un fel de iarbă din aceea care se întinde pe unde apucă, subțire și a naibii de lungă, se încolăcește de piciorul meu și mă împiedică mă mai continui, făcându-mă să cad fără să mă mai pot ridica!

Am început să strig ca o nebună, așa tare încât am început să îmi aud și eu ecoul!Vlad a încremenit, s-a întors spre mine tot alb la față iar apoi, strigându-mi numele a

venit spre mine în fugă.

Vlad: Ancaaa!! Anca ai pățit ceva??

Și vine dragul de el, vine, vine tot mai repede până când ajunge la mine, îmi eliberează piciorul iar apoi se apropie de mine ca să mă sărute, păcat că planul meu a fost atât de bine gândit încât nu și-a putu da seama de ceea ce urmează! L-am mânjit tot pe față cu funingine iar apoi am început să râd cât m-a ținut gura:

Anca: :)))) Ai căzut în capcanăăă!!!

S-a uitat la mine, a căscat ochii ca o broască iar apoi a început și el să râdă cât l-au ținut plămânii:

Vlad: Deci nu pot să cred că mi-ai făcut-o!!!anca: Ei nu poți să crezi! E greu să îți dai seama că ți-am făcut-o! Ți ciudă!!!Vlad: Ba nu!Anca: BA da!Vlad: Ba nu!!Anca: Ba da dar tot te iubesc și mai ești și așaaaa dulce când ți-e ciudă!!Vlad: Și tu ești o dulce, oricând!! Pot să te pup??Anca: Poți dar ai grijă să nu mă fac cu funingine! :))))Vlad: O să fiu foarte atent să nu te fac cu funinginea mea atât timp cât o ai și tu pe a ta!!

M-a pupat...bine, vorba vine, acel pupic s-a transformat într-un sărut în toată regula! Așa, deci, m-a pupi-sărutat iar apoi m-a ajutat să mă ridic și am mers în fugă, da tot în fugă, înapoi la grătarul nostru care săracul de el o să se termine când o să intru eu la pensie pentru că are un stil incredibil de lent de a își face treaba...

Anca: Lume!! Cum stăm cu grătarul??Andrada: Soro...eu cred că ăsta o să se facă când o să învie puiul de pe el...Anca: Pe bune? Așa de puternic e?Andrada: Daaa...deci are o forță din aia de ne dă pe spate!Emilian: Dar nu vă faceți griji! Aici e Emilian și se ocupă el!Anca: No nu mă speria acum! Emilian: Eu te sperii? Păi și când ai urtal în gura mare acolo în pădure cine pe cine speria?Anca: E atunci era altcev...auzi, nu încurca tu oalele! Vezi că merg până la pitici și când vin vreau să mănânc măcar un mic, ai îneles băi boss-ul grătarelor?Emilian: Am înțeles băi prințesa scenei!Anca: Ai văzut că se poate? THX!! :*Vlad: Ia vezi băi boss-ule că devin gelos!Emilian: Hai nu mai spune?Anca: Vaaai, deci tu ești dulce în orice situație?? Nu pot să cred! Ia ocupăte tu puțin de buzele astea două care își cer drepturile! :DVlad: Păi asta așetptam! Gata Emilian, nu mai am treabă cu tine! Am treabă cu prințesa mea, nu a scenei!Anca: Ăăă...buzele??Vlad: Da, da! Buzele!Anca: Și vezi că eu nu am față de pupici, da?Vlad: Da să trăiți! Dar de ce ai tu faț?Anca: Cum, nu știi?

Vlad: Nu...Anca: Păi de săruturi din alea maaari, duulci și așa ca cel de mai devreme! Hai mai repede!!!

Ce ascultător e el! Când i-am spus „Hai mai repede!!” a tresărit ușor și a trecut la acțiune! Un sărut așa maaare ca acela nu putea să aibe un alt impact asupra celorlalți! I-a lăsat pe toți cu gura căscată iar apoi, după ce s-a terminat, le-am făcut cu ochiul și am plecat la picitii noștrii!

Dar surpriză! Acolo atmosfera e destul de tensionată! Wendy și Peter plâng în gura mare și pare că nimeni nu îi bagă în seamă....

♥Capitolul 66♥

Dar surpriză! Acolo atmosfera e destul de tensionată! Wendy și Peter plâng în gura mare și pare că nimeni nu îi bagă în seamă....Eu am mers repede la Wendy, Vlad la Peter și după ce i-am luat în brațe i-am spus mamie pe un ton nu tocmai prietenos:

Anca: Mamă! Ce s-a întâmplat?Mara: Ce să se întâmple?Anca: De ce plâng Wendy și Peter?Mara: NU știu...asta încercat să aflu și eu!Anca: Păi și cum încercai? Uitând-te ăn alte părți?Mara: Știi...dacă nu ai fost aici de la început ca să vezi ce am făcut, ar fi ok să mă asculți și apoi să vorbești!Anca: Bine, scuze, te ascult!Mara: Ok...deci, piticii tăi au plecat puțin mai departe de noi, doar ei doi...apoi au venit aici plângând și încercând să aflu ce au pățit, m-a strigat Dani, de aia mă uitam în altă parte...Anca: Au plecat? Dacă i-a mușcat ceva? Wendy,Peter, ce e? 

Niciun nu spune nimic...sunt înncecați în lacrimi!

Anca: Vlad...cred că avem nevoie de un moment puțin mai intim...haide cu Peter...

Am mers toți patru la câțiva pomi distanță, acolo unde nimeni nu avea să ne audă!I-am pus pe micuți pe iarba pe care ne-am așezt și noi, între timp ei s-au mai liniștit și, stând fața în față, i-am întrebat cu zâmbetul pe buze și cu o voce extrem de caldă:

Anca: Puiuților, ce s-a întâmplat?Vlad: Haideți, ascultați-o pe mami, nu vrem să vi se întâmple nimic rău...Wendy: Mami...Peter: Mami...tati...noi...Wendy: Noi am...am văzut ceva...Anca & Vlad: Ce??Peter & Wendy: Am văzut...am văzut...Anca: ce ați văzut?Wendy: Mami...am văzut o bâtă din aia urâtă și avea....avea...Peter:....avea...nu vreau iar bătaie!!

Doamnee!! Nici nu vă imaginați ce ușurată am putut să mă simt după ce am aflat de ce plângeau ei! Doamne!! Mulțumesc că nu a fost ceva mai rău! Mulțumesc! 

Nici eu și nici Vlad nu ne-am simțit în stare să le mai spunem ceva, i-am luat pe amândoi în brațe, asta pentru că au început din nou să plângă, ne-am așezat amândoi, unul lângă atul, rezemați de pom, cu piticii pe pieptul nostru, mângâindu-i și legândându-i în continuu...până când au adormit amândoi, oprindu-se din plâns...

Anca: Nu pot să cred că ei încă se sperie din orice...ce ne facem Vlad?Vlad: O să fim mereu lângă ei...într-un fel e normal, au fost bătuți în continuu 4 ani de zile, nu le putem șterge cu buretele tot ceea ce li s-a întâmplat dar putem să le oferim niște ani care să îi facă să treacă peste ceea ce au trăit până acum și știu sigur că noi doi suntem capabili să facem asta, suntem mai mult decât capabili pentru că avem un calm care poate să doboare munți, avem muuultă iubire de oferit și ei sunt unele dintre persoanele pe care le iubim extrem, dar extrem de mult!Anca: Tu mereu ai ceva liniștitor de spus! Apropo, de când nu ți-am mai spus că te iubesc? Eu cred că e ceva timp, nu??Vlad: Nu chiar dar...să știi că am nevoie de un te iubesc din ăla din toată inima!Anca: TE IUBESC!! (spus în șoaptă)Wendy & Peter: Și eu vă iubesc!!Anca: Hiii!! Voi nu dormiți??Wendy: Nu...v-am păcălit!!Peter: Hi, hi, hi! Și eu v-am păcălit!!Vlad: Vaaai!! Păi dacă tot ne-ați păcălit știți ce meritați??Peter: Cee??Vlad:Uite asta!

Vlad mi-a făcut cu ochiul iar apoi am început amândoi să îi gâdilăm pe micuți! Le place așa mult! Râd într-o veselie dacă se apropie cineva de părțile lor sensibile! :)))

Andrada: Anca, Vlad!! Haideți că e gata!!!Anca: E gata???Andrada: Da mă e gata!!Anca: Bine măăă, hai că venim și noi!!!

Ne-am luat copilașii și am plecat ață la papa!! Ne-am adunat toți în jurul meselor, părinții noștrii s-au ocupat cu servirea, noi cu copii (fiecare cu ai lui)!

Ioana: Lewiis!! De ce nu ești cuminte?Andrei: Hai măi Ioana, ce a făcut de data asta??Ioana: păi cum ce a făcut? Îl trage pe Dani de cap!Andrei: No bine, de parcă tu nu o trăgeai pe Anca de cap când era mică...Anca: Daaa, chiar așa, Andrei are dreptate!Ioana: Taci mă că nu ți-am făcut nimic! Anca: E nu...vrei să îmi întreb podoaba capilară??Ioana: Ți-o apuc iar, imediat dacă nu termini!Anca: Hai să te văd, hai! N-ai tupeu!!Ioana: Vrei să vezi???Anca: Da! Nu ne-am mai bătut de mult! Hai să te văd!Vlad: Fetelor...Anca: Vlad, pot face față și singură!Ioana: Da, poți dar eu nu vreau să îi dau un exemplu prost copilului meu!

Anca: Și ce vrei să spui?Ioana: Nimic...Anca: Ioana...vrei să vezi pulpele astea de pui după tine?Ioana: Adică?Anca: Adică tu fugi și ele țuști după tine...ce zici?Ioana: Țuști? Cum?Anca: Le ajut eu, nu-i problemă!Ioana: Băi deci nu te cred!Anca: Nu mă crezi?Ioana: NU!

Nu i-am mai spus nimic, i-am făcut cu ochiul și apoi am luat o pulpă de pui de pe tava care e pe masă și am îndreptat-o spre ea...

Anca: O prinzi tu sau te prinde ea?Ioana: N-ai tupeu!Anca: Și dacă n-am tupeu de ce fugi??Ioana: Ca să...să am poftă de mâncare apoi...Anca: Da? No stai numa că îți dau eu poftă de mâncare! Vino aici să te trag puțin de perucă!!Ioana: Perucă?? Nu ți rușine?Anca: Nu!Ioana: De ce?Anca: Pentru că-s sora ta!Ioana: Așa și? Ce vrei să spui cu asta?Anca: Avem nevoie de un moment așa ca de la soră la soră, nu crezi?Ioana: Vrei momente de la soră la soră??Anca: Da! Ioana: No buun!! 

Scrofița s-a oprit practic fără să îmi dau seama iar apoi, nu știu cum pentru că nu am reușit să mă opresc la timp, mi-a pus piedică și uite așa am reușit să mă împrăștii pe jos!Cu ultimele puteri, toată plină de praf și puțin zgâriată pe palme, m-am ridicat în fund și am privit-o printre gene...

Anca: Ce-ai făcut?? Adică tu îți dai seama de ceea ce tocmai ai făcut??Ioana: Eu?? Eu nu am făcut nimic!Anca: Nu nega!Ioana: Nu neg! Dar nu am făcut nimic!Anca: Ioana, te mănânc în loc de grătar dacă nu recunoști/1

Atunci m-am ridicat de pe jos ca să par mai convingătoare, ea, când a văzut că mă ridic, a început să meargă cu spatele...

Ioana: Da nu am făcut nimic! Ce ai?Anca: Am un păr plin cu praf, niște palme julite și câteva vânătăi la genunchi....Ioana: Păi dacă ești neatentă și cazi....Anca: Poate puțin ajutată...Ioana: poate...Anca: Deci recunoști!Ioana: Nu recunosc nimic! Nu am făcut nimi....

Da...perfect!!! Ideal!! E ideal felul în care lucrurile își fac singure dreptate!!!Ionuca mea scumpă s-a prăbușit peste iarba plină de praj din privina unei crengi mari, groase și uscate!!

Anca: :))) Na! Na că așa îți trebuie! Acum recunoști??Ioana: Aaaau!!! Nu recunosc! Nimic!Anca: Nici acum??

M-am aruncat peste ea și am început să o gâdil, exact așa cum făceam când eram mici!

Ioana: Termină, termină!!!Anca: Recunoaște că tu mi-ai pus piedică!!Ioana: NU! Nu am făcut nimic!Anca: Ioana, te gâdil până când nu o să mai poți respira! Recunoaște!

Când, toată roșie fiind, s-a văzut incapabilă să scape din mâinile mele, s-a hotărât că ar fi cazul să recunoască...

Ioana: Bine mă, bine! Eu ți-am pus piedică! Acum gata!!

Nici nu a trebuit să îmi spună de două ori, mi-am luat mâinile de pe ea, i-am zâmbit și apoi i-am spus cu toată dărăglășenea din mine:

Anca: Ești cea mai dulce soră!Ioana: Adică am trecut prin atâtea ca să îmi spui tu asta?Anca: Da!Ioana: Ești culmea! Mă gâdili aici de jumătate de oră pentru??Anca: Pentru că vroiam să recunoști! Știi că am o boală legat de asta!Ioana: Vaaai...nu pot să cred că nu te-ai schimbat de loc de când erai mică...da să știi că nici eu nu m-am schimbat!!

Eu dădeam să mă ridic și eram cu spatele la ea când tipa, care stă pe iarbă, s-a trezit să mă avertizeze că încă nu e cazul să mă ridic și, mai mult, că nu s-a schimbat de când era mică! M-a tras înapoi spre ea...am căzut ca secera, fără să mai pot riposta, m-am trezit în poala ei în timp ce ea, ca o învingătoare a început să râdă...da...tipic!

Anca: No și acum de ce râzi?Ioana: Ai o față!!! Cere râsete!!!Anca: Mda...foarte amzuant! Bine că nu cere altceva...Ioana: :)))) jur! Deci ai o față!!! Anca: Auzi, da tu de ce ai așa impresie bună despre tine?? Tu te-ai uitat în oglindă să îți vezi fața?Ioana: Nu dar știi...nici nu mă interesează!! Pot să râd de-a ta în voie, de ce să mai râd și de-a mea??Anca: Aaa da, corect, de-a ta râd eu!! Ha, ha! Foarte amuzant!Ioana: Auzi...amuzant sau nu, eu acum încep să mă gândesc la ceva....Anca: Deci ție îți vine așa pe moment?Ioana: Da!Anca: Chiar și în așa momente în care sora ta scumpă stă la tine în brațe cu o față care cere râsete?Ioana: În special în momente ca astea! :)))) Doamneee!! Ce față ai!!Anca: Bine, am înțeles asta...acum spune...ce ai de gând??

Ioana: Nu am nimic de gând, am ceva în gând...Anca: Bine doamna filozofă, ce ai ÎN gând?Ioana: Am în gând...ce naiba! Mă gândeam că băieții ăia doi care se uită la noi acum ar trebui să ne ceară odată în cărsătorie! Nici tu, nici eu nu suntem căsătorite...ce ar fi dacă s-ar întâmplat în același timp??Anca: Băi, băi, băi!! Știi că nu ești proastă degeaba?? Băăi!!! Deci ar fi ideal!! Wow!! Și piticii noștrii să fie domnișori de onoare...wow!!!Ioana: mersi soro....:)) Lewis...mai greu dar oricum îmi place ideea!!Anca: Lewis mai greu ce? are 2 ani! Gata! E băiat mare!Ioana: Da mă dar....Anca: Dar ce?? să nu îmi spui că vrei să îl ții în brațe și la 18 ani...Ioana: Nu mă da...Anca : Da ce? Ia mai scutește-mă! Băi tu îți imaginezi ce fain i-ar sta așa îmbărcat la un mini-costum cu un coșuleț de flori în mână, înaintea nostră??Ioana: Vaaai!! Ce drăguuț!!!Anca: Auzi...dar noi ne cam facem planuri...ia lasă-i pe ei să se ocupe de tooot!!Ioana: Tot?Anca: Da, tot! Eu vreau să mă bucur de rezultat!Ioana: Măi dar știi că ai dreptate! Și eu la fel!!

Ce malefice suntem! Surorile malefice! :))Am mai stat noi la povești puțin dar apoi ne-am ridicat și am mers la masă unde ne așteaptă toooți!! Am mâncat ca și nobilii de la casele regale de mai de mult! Tocănița a ieșit bestială! Eu una am luat de 2 ori din ea și vă spun că nu am mai avut nevoie de nicio bucată de carne, nimic! Îmi place ideea că piticii noștrii se descurcă singurei nu ca si Dani și Lewis care încă mai au nevoie de părinții lor, nuu...noi am scăpat ieftin, poate mult prea ieftin! ;))

=După 2 săptămâni=

Vlad: Iubireee, ești gata??Anca: Stai să îi mai pun lui Wendy o rochiță!! Unde e??? Jur că nu o găsesc niciodată!!Wendy: Mami, nu e aia??Anca: Aaa da, mulțumesc scumpa?Vlad: Să înțeleg că ați terminat?Anca: Yep! Gata, gata!Vlad: Deci, plecăm?Anca: Plecăm!Vlad: Dă-mi mie bagajul să îl duc la mașină, încuiați voi, da?Anca: Da, da, fetele la putere!!Peter: Băieții la mașină!!Wendy: Da, da dar venim și noi, nu te bucura prea mult bucălatule!!Anca: Ador cuvântul ăsta! De unde l-ai acaparat??Wendy: Bucălat?Anca: Da!Wendy: De la tv! :))Anca: E super tare! Se vede că semeni cu mine, iei numai ce-i bun! :DWendy: Te iubesc mami! Anca: Și eu te iubesc mult!

Am luat-o de mânuță, am încuiat ușa și am plecat spre mașină unde am așezat-o lângă Peter și am urcat și eu, la volaaan!!

Anca: Iubiții mei, vreau să îmi promiteți că o să îi ascultați pe bunici, da?Peter & Wendy: da!Vlad: Și că o să vă înțelegeți cu Lewis și Dani, da?Peter & Wendy: Da!Wendy: Dar, mami?Anca: Da iubita!Wendy: De ce sunt eu singura fetiță?Anca: Pentru că...pentru că ești unică! Orice fetiță e unică! :DWendy: Ce drăguuț!!Poate vă întrebați unde plecăm de trebuie să îi lăsăm pe pitic la mami...plecăm în vacanță!! Vlad și Andrei ne-au pregătit o surpriză zilele trecute când ne-au anunțat, pe mine și Ioana, că plecăm la mare! Nu știm ce le-a venit dar ne bucurăm că plecăm!!La mama acasă în schimb o să fie un fel de hotel...ea i-a chemat pe părinții lui Vlad și a lui Andrei să stea cu ei și să o ajute cu copii pentru că e clar, singură nu are cum să facă față dar oricum, părinții lui Vlad or să aibe cel mai mult de lucru fiind doi nepoței! Dar eu sper să se ajute, să se înțeleagă și să îi regăsim super fericiți și calmi, calmi e cel mai important să fie! Calmi...zen! :D

La mami acasă e deja hotel! Când am ajuns acolo am găsit 2 mașini în plus și doi bunici nerăbdători să aibe grijă de nepoțeii lor!I-am lăsat pe pici cu ai noștrii, cu bagaje și cu toate cele de trebuință pentru următoarea săptămână, i-am luat pe Ioana și Andrei care au vrut să se asigure 100% că micuțul e ok și că bunicii au grijă de el așa cum trebuie, deci ne-a mai luat vreo oră dar în cele din urmă ne-am îmbarcat și am plecat spre răsărit! Scuze...spre mare!

Ioana: Băi deci eu îmi fac griji...Andrei: Pentru ce scumpo?Ioana: pentru Lewis...Andrei: De ce iubita mea?Ioana: Dacă nu o să aibe grijă de el așa cum trebuie? Nu l-am mai lăsat niciodată singur cu ei!Andrei: Ioana...te rog, calmează-te...o să fie bine! Anca: Da Ioana, o să fie bine, e cu mama...cu Dani, cu ai noștrii, o să se descurce ei cumva plus că o să îi sunăm oricând o să simțim nevoia...Vlad: Anca are dreptate, noi pe ai noștrii îi lăsăm mereu singurei că nu prea avem încotro și se obișnuiesc! Nu îți fă griji!

Vai săraca de ea! O înțeleg într-un fel...e prima oară când placă și...eu cred...adică sunt sigură că și Andrei e la fel de îngrijorat dar asta e, mai trebuie să iasă și ei din monotonie!

După o grămadă de ore de mers cu mașina, n-am anchilozat pe acolo dar din fericire am ajuns cu bine la hotelul unde am putut să ne relaxăm și să ne întindem articulațiile pe paturile alea moooi și delicate care ne-au așteptat cu brațele deschise!!

A doua zi, după micul dejun, băieții noștri dragi și scumpi ne-au convocate pe plajă!

Anca: Băi Ioana, hai în apă că eu am chef de o baie, lasă telefonul! Ioana: Stai mă că nu răspunde mama!Anca: Dă-i pace...nu vezi că o stresezi cu telefoanele?Ioana: Nu îmi pasă! Copilul meu, stresul ei!

Anca: Hai pe bune? Termină! Auzi...unde au dispărut băieții??Ioana: Nu îmi pasă! De ce nu răspunde??Anca: Vaaai, dă telefonul aici!Ioana: Nu îți dau nimic!Anca: Dă-l aici am spus!Ioana: Ba nu! Anca: Ioana, termină!Ioana: vreau să știu ce face Lewis!Anca: Poate se joacă, poate doarme, poate mănâncă, termină...pe bune!Ioana: Termină tu!

În cearta noastră copilărească, am auzit și glasurile băieților cărora nu le-am acordat prea mare importanță decât atunci când au devenit mult mai proeminente decat ale noastre...

Andrei & Vlad: Feteloor!!Anca & Ioana: Daa!!Andrei: Întorceți-vă!Anca: Ce-i baiu??Vlad: Întoarce-te puțin puiuț!

Atât eu cât și Ioana ne-am întors din reflex, practic fără să ne dăm seama...și...la fel de „din reflex” a fost și reacția noastră când ochii noștrii au văzut ceea ce plaja ne-a putut oferi în splendoarea ei!!

♥Capitolul 67♥

Atât eu cât și Ioana ne-am întors din reflex, practic fără să ne dăm seama...și...la fel de „din reflex” a fost și reacția noastră când ochii noștrii au văzut ceea ce plaja ne-a putut oferi în splendoarea ei!!Chiar în spatele devenit fața noastră, se află băieții noștri, cavalerii noștrii și jumătate din plajă!! De ce spun jumătate din plajă? Păi pentru că ei doi sunt în fața noastră, în genunchi iar în spatele lor sunt o mulțime de oameni care țin o grămadă de pancarde, împărțite în două rânduri, un rând pe care scrie maare și frumos: ” Anca, vrei să te căsătorești cu mine?” și altul pe care scrie la fel de mare și frumos: ”Ioana, vrei să te căsătorești cu mine?”!!Doamneee deci nu pot să cred! Mă ia cu leșin!! Nu mai pot! Ăștia doi sunt nebuni!!Dar sunt în fața noastră, în genunchi, cu o mână la spate pe care o aduc în față în cele din urmă și în ea (în cea a lui Vlad) nu stă adăpostită vreo cutiuță cu inel sau ceva de genul, ceva formal, ci stă ca o regină pe tron, cea mai minunată portocală care are gravate inițialele noastre pe ea și care nu e o portocală adevărată ci una din lemn dar cu un parfum incredibil de adevărat!! Și arată într-un fel adorabil!! Are ochișori care se uită la inițialele noastre și două mânuțe care le îmbrățișază!!Ce să îi mai spun? Ziceți voi? Ce să îi mai spun?? Mai pot să îi spun ceva? Cine mai cere pe cineva în căsătorie în felul ăsta?? Cuvintele sunt de prisos! Asta am de spus! :DI-am întins mâna ca să se poată ridica, am luat portocala și apoi am sărit în brațele lui și l-am strâns foarte, foarte tare în brațe! Apoi după ce mi-am eliberat toată energia și toate îmbrățișările, am coborât de la el din brațe, am aprobat din cap și l-am sărutat! Pur și simplu mi-a tăiat respirația, mi-a dat o forță incredibil de mare!! Îl iubesc!!!

O mare de aplauze s-au coborât peste noi iar apoi, oamenii de pe plajă s-au retras pentru

a ne putea desfășura în voie! Mai apoi am aflat că Ioana a primit o inimioară la fel ca și portocala mea, tot din lemn dar roșie cu inițialele lor gravate pe ea...ce să spun, o așa cerere în căsătorie nu vezi în fiecare zi! Acum însă, ne așteaptă câteva pregătiri de nuntă!! O să ne distrăm pe cinste!!

Dar până atunci mai este! Acum suntem la mare și eu cred că în seara asta o să ne bucurăm la maxim de acest lucru! În primul și în primul rând ne-am făcut un fel de foc de tabără (la hotel :)) ) și am mâncar bezele așa ca și americanii iar apoi, Vlad mi-a spus că are o surpriză pentru mine și cu „părere de rău” i-am lăsat pe ceilalți doi porumbei să își faci de cap!

Așaaa...deci...Vlăduț m-a dus într-o altă parte a plajei dar m-a legat la ochi ca să nu pot vedea nimic...mda..de parcă nu e destul de întuneric dar în fine, m-a plimbat pe plajă cred că jumătate de oră până să îmi ia chestia aia de la ochi da și când a luat-o!! Au mamă!!

Am văzut cum în fața ochilor mei se întinde un fel de covor portocaliu și nu cred că mai are rost să spun din ce era confecționat „covorul” pentru că e lesne de înțeles...adică ce să mai spun de mirosul care deja mi-a invadat nările înainte să îmi ia jos materialul de la ochi! Apoi, apoi...păi apoi de-o parte și de alta a covorului stau câteva lumânări parfumate care luminează puțin atmosfera iar la capătul covorașului stă o masă superbă, decorată cu gust și plină de romantism! Cred că bezelele alea erau defapt pistol cu apă pe lângă ce o să simtă papilele mele gustative aici! :D Abia aștept!!Iubitul meu viitor soț m-a luat de mână și m-a condus la masă...ne-am așezat, el s-a ridicat și a aprins lumânările iar apoi a chemat un fel de chelner care ne-a servit pe rând cele 3 feluri de mâncare! Pot spune că niciun fel nu a fost mai bun ca și desertul și asta nu numai pentru că eu iubesc prăjiturile dar și pentru că la desert am primit cea mai aromată și incredibil de parfumată prăjitură! Una cu blat și cremă în mod abundent, toată de portocale!!! Vai...portocalele astea!! Le ador așa cum îl ador pe tipul ăsta din fața mea!

După cină m-a invitat să mă așez lângă el, pe nisip! Și-a scos chitara, Dumnezeu știe de unde dar a scos-o de undeva și apoi a început să îmi cânte ceva frumos, ceva romantic...exact așa ca el! Da, piesa l-a caracterizat în mod deplin dar apoi, după ce mi-a îmbibat auzul cu sucul muzicii, ne-am așezat amândoi pe nisipul încă cald după ce razele soarelui s-au ocupat o zi întreagă să îl alimenteze cu căldură, și am privit amândoi cerul senin, plin de stele pe care le-am caracterizat, le-am botezat și le-am adimirat atât e mult și atât de tare până când am adormit, acolo în văzul tuturor, pe malul mării!

Și tot acolo am rămas până la dimineață câne ne-am trezit îmbrățișați și puțin dârdâind de frig dar asta nu ne-a oprit să ne facem poze, sa ne pupăm și să ne îmbrățișăm, lângă capodopera construită de Vlad!!

=După 2 luni, la nunta celor două cupluri=

Mara: Anca, Ioana...Doamne...îmi dau lacrimile!! Sunteți superbe!!!Doina: Doamneeee!!! Incredibil!! Vă vine albul într-un mod...!! superb!!Mara: Încă nu îmi vine să cred că ați crescut așa mult!!Anca: Da..e destul de greu de crezut nu? Parcă ieri te trăgeam de pantaloni să mă duci în parc...Mara: Da! Azi te trag pe tine de pantaloni alții să îi duci în parci :D!Anca: Da...wow! E greu de crezut că a trecut așa repede totul dar mă bucur că am ajuns

până aici și că ne-am maturizat împreună!Ioana: Dap, cam așa e! Am crescut împreună, așa-i nebuno??Anca: Nebună ești tu!! Ioana: Ba tu! Nu te vezi??Anca: Ioana...nu mă provoca să te păruiesc că...nu cred că vrei să se confunde nunta asta cu un bal mascat...sau mai rau, cu o petrecere de halloween!!Ioana: ha, ha! Adică tu ai avea tupeul să strici frumusețe de coc după ce am dat atâția bani pe el??Anca: No bine! Vrei să vezi??Ioana: Nu mulțam! :))) ți-am zis eu că ești nebună!Anca: Termină, atât îți spun! :)))

Evident că nu mi-am băgat proaspăta manichiură în coc-ul ei...încă! :)))Suntem superbe, avea mama dreptate! Nu avem rochii la fel, nu! Nici gând! Nu suntem copii xerox! Eu am o rochie albă cu roz dar destul de simplă și nu lungă! Nu, no way! E până dedesupt de genunchi, are un strat de colănașe ca să pară puțin mai umflată jos și sus are un fel de corset...e drăguță dar simplă! În schimb a Ioanei e plină de paiete, e lungă până în pământ cu o grămasă de volane și na...ca o prințesă ce e! :)))

Băieții...păi Vlad are un costum complet alb în schimb Andrei, unul negru cu cămașă albă...da, tipic! :D

Suntem frumoși, asta pot spun!

La nuntă am chemat toate rudele și toți prietenii apropiați! Presa nu am chemat-o dar sigur o să vine că doar se căsătorește Anca Anghel!! Mda...bleax!! :)

Îngerașii noștri sunt exact așa cu i-am văzut eu într-o viziune de-a mea atunci, în pădure! Wendy are rochița aproape ca a mea, Peter și Andrei au costume exact ca și tații lor! :D sunt superbi!

La biserică, pentru că noi nu i-am cărat pe toți acasă și bla, bla, bla, am mers la biserică și de acolo a început distracția! Așa și la biserică intrăm după îngerașii noștrii care deja se duc în față ca să îmbrăștie petalele de trandafiri pe jos, cameramanul filmează, fotograful face poze la greu pentru că așa ne-a fost vorba, iar noi suntem în spatele piticilor, mai emoționați ca niciodată! O să ne cunune un singur preot pe toți patru de-odată, acompaniat de un cor imens care atunci când începe să cânte îți face pielea de găină și te ajută să fii mai emoționat ca niciodată!!

Inevitabil, odată cu emoțiile emanate de momentul în sine, mi-a apărut în fața ochilor momentul în care Anne se afla în locul meu. Fără să vreau am retrăit acele sentimente de repulsie, acele sentimente de neputință și uitându-mă la părinții lui Vlad care acum sunt la fel de fericiți ca atunci, m-a trecut un fior rece pe șira spinării și o mică teamă că s-ar putea întâmpla ceva, a apărut în creierul meu mult prea speriat de cele întâmplat odată cândva...dar toate acestea au dispărut atunci când Vlad m-a privit, când, parcă simțind că ceva nu e în regulă, m-a pupat pe obraz și mi-a căut cu ochiul în semn de: ”totul v-a din bine!” și sper să fie bine! Totul exact așa cum ne-am dorit noi să fie!

Preotul a deschis Biblia și astfel a început totul! Știu sigur să spun că nu am înțeles nimic din ceea ce spunea el acolo! Absolut nimic! Capul meu nu era acolo sub nicio formă și tipul parcă a zburat, așa repede a trecut totul! Dintr-o dată am văzut că se îngrămădesc toți să ne pupe și apoi, repede, repede am ieșit din biserică, am făcut poze afară și am

mers la restaurant!Nici nu știu cum au ajuns copii acolo pentru că noi patru am mers cu limuzina și cu cameramanul care filmează tot ce prinde, frate! :))) Am coborât din limuzină sub o mare de aplauze și petale de trandafiri dar nimic nu se compară cu intrarea pe care am avut-o în restaurant! Recunosc, a fost mai mult pentru mine și Vlad dar asta e...:D Nu numai că ne-a lovit pe amândoi o mireasmă așa cum ne place nouă dar pe jos e exact același covor ca și cel de la mare, tot doar din coji de portocale și cu siguranță tema serii sunt portocalele, fără discuție!! Totul e portocaliu, totul miroase a portocale, totul e de vis!! :D

Seara a fost minunată! Muzica a răsunat din boxe fără oprire, mâncarea a fost incredibil de bună iar ringul de dans a fost mereu plin! Micuții noștri s-au distrat incredibil de tare și au rezistat toată noaptea! Mama tot insista să îi ducă și pe ei acasă așa cum au făcut cu Lewis și Dani dar ce vorbești? Ei nu pleacă de lângă mami și tati pentru că e cea mai importantă zi a lor și vor să fie acolo! :D Sunt niște scumpi!!

Focurile de artificii de la ora 00, ne-au scos pe toți afară ca să putem asista la superbele lumini aruncate pe cer iar apoi a urmat și un fel de ritual doar al nostru în care, având fiecare dintre noi patru câte un lampion în mână, am spus câte un fel de jurământ sau declarație de dragoste și le-am dat drumul în adâncul cerului!

Torturile, care au venit undeva la 4:30 noaptea au fost făcute special ca să ne descrie pe noi, amândouă au avut câte 5 etaje dispuse separat, pe suporturi speciale iar sub fiecare tort s-a aflat un fel de fântână arteziană...jos, pe tava de jos, noi avem doi copilași iar pe tortul cel mai de sus un mire și o mireasă, Ioana și Andrei au jos un copilaș și pe cel mai înalt tort, un mire și o mireasă...tortul nostru are aromă de....ia ghici?? De portocale! Da! Dar mai e și o cremă de vanilie pe acolo, în timp ce Ioana și Andrei de pot lăuda cu un tort plin de ciocolată! Contrast, nu? Ei bine, asta face toată magia momentului!

Cred că singurul moment în care ringul de dans a rămas gol a fost atunci când am mâncat din torturi dar apoi...ei bine, apoi ne-am adunat toți la dans și până la 12 ziua următoare nu ne-am oprit!

Dar și când am ajuns acasă nu mai vedeam rochea aia dată jos, coc-ul desfăcut și copii pregătiți de nani! Deci sunt epuizată!! Vlad bietul de el încearcă să facă pe odihnitul dar e praf și el! Micuții ne ajută, se dezbracă singuri, își iau pijamalele și din câte mi-am putut da seama au adormit singurei pentru că Vlad e cu mine în baie...da...au adormit singuri și cred că o să adormi și eu aici peste chiuveta asta dacă nu mă mișc mai cu talent!Ce duș frate? Nu mai am chef de nimic! Vreau să dooorm!!

Vlad: Ești superbă!!Anca: Da? Și cu părul așa??Vlad: Ești superbă și cu părul așa, și făcută chișăliță după tot stresul din lunile astea și după astea două zile...Anca: Și tu ești la fel de șarmant și de adorabil chiar dacă ești la fel de chisăliță ca și mine! Hai la somn că mie îmi pică ochii!! :D

Somn ușor și vise plăcute, scumpul meu proaspăt soțior!!

♥Capitolul 68♥

=Peste 30 de ani=

Anca: Neața somnorosule!!Vlad: Neața prințesa mea! Ce faci?Anca: Uite...m-am trezit să merg până la baie și gata, n-am mai putut să dorm...:DVlad: De-ai știi de câte ori o pățesc și eu!Anca: No bine! E vârsta! :DVlad: Ce vârstă? Tu nu ai văzut ce ravagii am făcut ieri pe scenă??Anca: Aaa păi da, nimeni nu ne pune la îndoială talentul! De 40 de ani suntem la fel de...”în priză„!!Vlad:Exact!Anca: Și avem o energie!!!Vlad: Daaa, debordantă!!

Sună telefonul...

Vlad: Cine e?Anca: Peter...Vlad: Serios? Așa devreme? Duminica? Wow!Anca: Dap...așa zic și eu! Wow! Alo!Peter: Mamăă!! Anca: Da scumpule?Peter: Ia-l pe tata și haide-ți la spital!Anca: La spital? Ce s-a întâmplat?Peter: Wendy!! Naște Wendyy!!Anca: Naște?Vlad: Cine naște?Anca: Wendy naște! Naște Wendy!!Vlad: Deja?Anca: Da!! Hai, îmbracă-te! Peter, venim!!Peter: Vă așteptăm!Vlad: Serios că naște?Anca: Da măi! Naște fata noastră!!Vlad: O să fim bunici?? Anca: Da...cred...stai! Bunici?? Nu...eu nu vreau să fiu bunică!! Eu nu vreau să mi se spună buni!! Nu vreau!!Vlad: Păi știi ceva, nici eu nu vreau! Stai așa...adică avem noi câteva riduri dar asta nu înseamnă nu nu ne-am menținut destul de tineri chiar și la 57 de ani!Anca: Taci mă că nu aveam 57 de ani! Eu te iubesc pe tine ca la 15 ani!Vlad: Eu ca la 14 :P!

După cum îmi amintesc destul de clar că am spus odată cândva...îmbrățișările și săruturile lui Vlad au devenit tot mai dulci pe măsură ce anii au trecut! Nu credeam niciodată că iubirea noastră o să reziste chiar și la vârsta asta...nimeni din familia noastră nu ne-a arătata asta...

Părinții lui Vlad...tatăl lui a murit cu 10 ani în urmă și de atunci, mama lui și-a refăcut viața...la 5 ani după moartea lui, Doina ne-a prezentat un alt bărbat...evident că amândoi i-am respectat decizia pentru că e viața ei dar eu, punându-mă oarecum în situația ei (chiar dacă mă trec fiori reci și dureroși când o fac), nu mă văd capabilă să îl uit pe omul

de lângă mine nici măcar după moarte și cred că aș simți o oarecare senzație de trădare dacă m-aș lăsa atinsă de altul.

Mama și Emanuel s-au despărțit în urmă cu 5 ani deoarece nesimțitul a înșelat-o cum a putut el ma bine, mai des și mai insesizabil...asta până la o limită mult prea evidentă ca să fie ignorată.

Andrei și Ioana...ei bine da, ei pot spune că încă se iubesc dar nu pot spune că o fac așa cum o facem noi, se iubesc în sensul că încă sunt împreună dar atât Ioana cât și Andrei au călcat pe bec de o grămadă de ori iar asta i-a făcut să se îndepărteze unul de celălat...Lewis nu a mai avut noroc de o surioară sau un frățior, așa cum își dorea pentru că Ioana se săturase de ieșirile lui Andrei așa că a decis să nu mai aducă pe lume niciun copil și astfel s-a lăsat și ea purtată de val...asta până când am intervenit eu și i-am tras de urechi pe amândoi reamintindule cum au ajuns împreună, cum m-am sacrificat chiar eu pentru ei, și ei? Adică să dea așa cu piciorul mi se părea chiar o prostie...l-am rugat pe Andrei să își faci ordine în gânduri și astfel pot spune că am reușit să salvez o nouă despărțire în familia noastră!

Wendy și Peter s-au căsătorit acum câțiva ani și Wendy...ei bine, ea și-a dorit mereu copii, să îi aducă ea pe lume și așa mai departe, nu ca și mine :D eu nu am mai adus niciun copil pe lume...nu mai avem nevoie de nimic altceva și niciodată nu am mai avut nevoie de ceva asemănător în schimb ea nu a putut rămâne însărcinată pe cale naturală din cauza unor probleme destul de grave atât din partea ei cât și din partea lui Bogdan, soțul ei...prin urmare, încercând să o ajutăm să își îndeplinească dorința, am convins-o să apeleze la o însămânțare in vitro și așa, prințeasa noastră a rămas însărcinată cu gemeni! :D

Peter în schimb e exact ca noi! Nici el și nici Alexandra, soția lui, nu își doresc niciun copil, nimic! :D 

NU pot spune că mă simt mai mândră de unul ca de celălalt pentru că îi iubesc enorm de mult pe amândoi, sunt îngerașii noștrii și am încercat să îi educăm exact așa cum am crezut noi că e mai bine! Amândoi au 37 de ani..wow! nu pot să cred că a trecut așa mult timp! Dar pot că îmi dau seama că atât pe mine cât și pe Vlad, ne-a lovit din plin norocul atunci când i-am adoptat! Eu așa copii cuminți nu am mai văzut în viața mea! E adevărat că au avut nevoie de consiliere psihologică până pe la 13 ani, la început mergeau zilnic apoi s-au rărit ședințele până când au ajuns la 2 pe lună și în cele din urmă au reușit să scape aproape în totalitate de toate amintirile neplăcute! 

Au ajuns să fie niște adolescenți în toată regula, consultându-se cu noi aproape în orice, nici acum nu fac unele lucruri până nu ne întreabă și pe noi..sunt incredibili!! 

Niciodată nu ne-au numit părinți adoptivi chiar dacă mereu au știut că nu sunt ai noștrii, pentru ei am rămas și o să rămânem mereu mami și tati și asta ne umple și mai mult sufletul de bucurie!!

După cum spuneam, în adolescența și tinerețea lor și-au urmat amândoi visele! S-au îndrăgostit de nenumărate ori, au urmat școlile pe care și le-au dorit și astfel, Wendy a devenit o avocată veritabilă dar în același timp a cochetat și cu artele și a ajuns să dubleze nenumărate desene animate și seriale, în limba română, pe când Peter a ajuns un pilot de succes...bine, în prezent nu practică meseria de pilot pentru că s-a căsătorit și a decis să ia o pauză, în prezent a terminat o a doua facultate de IT și e un

informatician de nota 10! 

Suntem foarte mândrii de ei și suntem foarte mândrii de faptul că niciodată nu ne-au cerut sprijinul, mereu au vrut să se descurce singur chiar dacă mami și tati sunt încă, cei mai iubiți cântăreți din lume, pot spune :D...

Părinții lor au primit pedeapsa cu închisoare pe viață și am aflat de curând că tatăl lor a murit din cauza unor probleme de sănătate...nu că m-ar intresa dar în fine...

Și acum noi...Ei bine, eu și Vlad ne iubim necondiționat! Este adevărat, ne simțim la fel de tineri ca la 20 de ani și pot spune că am recuperat înzecit acea perioadă de timp în care am stat despărțiți și într-un fel sau altul, acea perioadă ne-a ajutat să prețuim mereu fiecare moment petrecut împreună și să nu ne mai despărțim niciodată!Da...iubirea noastră mi se pare o adevărată binecuvântare și romantismul nostru pot spune cu mâna pe inimă că nu a murit niciodată!De curând Vlad mi-a făcut o super surpriză!

Mi-a spus că mergem la nu știu ce rude îndepărtate de undeva de pe la Brașov și m-am trezit pe o insulă în Miami...o insulă unde am stat doar noi doi, timp de două săptămâni, fără să ne deranjeze cineva, doar noi doi, fructele și valurile mării!Acolo pot spune că am petrecut cea mai romantică vacanță din toată viața mea! Asta s-a întâmplat după un turneu de-al nostru care a curpins 10 țări...evident, aveam amândoi nevoie de un repaus dar niciodată nu mă gândeam că o să ajungem tocmai acolo, la o relaxare totală!Pe insulă pot spune că am făcut de toate! Dar absolut de toate! De la declarații de dragoste sub clar de lună, la căsuțe în copaci...până la alergat pe plajă, noaptea ca să ne prindem unul pe altul...da, am dat în mintea copiilor...dar defapt nu, noi mereu am fost copii!!

Acum...eu i-am pregătit o mega-surpriză pe care încă nu o dezvălui nimănui! Spun doar că o să ne urcăm în avion și de acolo, numai eu știu unde o să ajungem! :D

Cariera noastră e înfloritoare chiar și acum, la 57 de ani! Formația noastră nu a suferit modificări și Emilian este același manager al nostru. Tot ceea ce am făcut a fost să cântăm stilul nostru de muzică care a reușit să cucerească generații întregi și astfel, am ajuns să concertăm chiar și în Egipt, Africa sau China! 

Viitorul nostru nu știu cum va fi dar știu să spun că tot ceea ce îmi doresc este să îmi petrec ultima clipă alături de Vlad, undeva unde să fim doar noi doi, nu contează unde!Și dacă îl întrebați pe el, o să aflați că își dorește să trăiască pe acest pământ până când Dumnezeu o să ne ia pe amândoi, dacă nu ne ia pe amândoi odată, ar fi ok să nici nu se streseze pentru că el fără mine, nu pleacă niciunde! :D Adevărul e că are dreptate, fără el, viața mea nu ar mai avea ce căuta pe acest pământ!

Mereu m-a fascinat puterea iubirii și iubirea asta împărțită în așa multe ramuri...voi chiar ați realizat vreodată câte tipologii de iubire există? Adică te gândești așa...iubirea de părinți, de o persoană de sex opus, de frați/surori, de copii, prieteni, de Dumnezeu/divinitate, de animale, natură, artă, sport și o gărmadă de alte tipuri de iubire, manifestate fiecare în modul propriu, fiecare combinate în așa fel încât să îi confere persoanei care le poartă, un confort maxim! E incredibil cum putem fi atât de multilaterali, de multi.... multi! :D

Eu cu flashback-urile mele am uitat să vă spun că am ajuns la spital!

Vlad: Doamne câte emoții am!!Anca: Adevărul e că noi n-am trecut niciodată prin asta...Vlad:....da nici nu aș fi vrut! Sincer! :DAnca: Ei...știi bine că nici eu!Vlad: vezi? De asta te iubesc eu pe tine! De asta și de multe altele! :DAnca: mereu la fel de șarmant, dulce, fermecător!Vlad: Și mereu doar al tău!Anca: te iubeeesc!!!Vlad: Și eeeeu te iubeeeesc, oriunde am fi!!!Peter: Și eu vă spun că Wendy a născuuut!!!Anca & Vlad: A născut?Peter: Da! Are gemeni!! :DAnca: Știam...ce sunt?Peter: Fetiță și băiețel!!Anca & Vlad: juri???Peter: Jur!!Anca: A născut....Alexandra: Natural!Anca: Natural??? Nu zicea ceva de cezariană?Alexandra: Ei...s-a răzgândit în ultimul moment!Anca: Doamneeee!! Mă ia cu leșin!! A născut gemeni, gemeni, natural??Alexandra: Anca, ești o dulceață!!! :D Da, a născut gemeni, gemeni, natural!

Hey, Alexandra și Bogdan ne spun pe nume! Nu aș fi acceptat niciodată să îmi spună...mamă soacră...îîîîu ce urât sună!!!

Anca: E nebună!Alexandra: Știiiu!!!Anca: Băi, știi ce apreciez eu la tine?Alexandra: Ia zi...:DAnca: Ești de-a noastră!!! Bate palma!!!Alexandra: Ei păi se putea?Anca: Păi asta ziceam și eu!!Vlad: Ia, ia, unde sunt bebe??Peter: Sunt...ăăă...cred că acum îi duce la salon!

Nici nu a terminat Peter de spus ce avea de spus că s-au și deschis ușile sălii de nașteri și de acolo a ieșit targa pe care se află Wendy cu bebelușii în brațe și Bogdan fascinat la propriu de micuți!Noi n-am apucat să îi vedem pentru că totul s-a petrecut repede, am văzut cum ne zâmbea Wendy în timp ce ne-a salutat! Asta-i nebună!! A născut natural doi copii de-odată și ea zâmbește până la urechi! Are logică??

Vlad: Tu...tu ai văzut...Anca:....ce zâmbet avea?Vlad: Exact!Anca: Da...am văzut...dar...Vlad:....cum??Peter: Nu știu...cred că doar ea știe!

Alexandra: Anca...noi nu o să aflăm asta niciodată!Anca: Ei lasă că nici nu trebuie! :D bazeză-te pe mine! Nu trebuie! :DAlexandra: No bine! Se putea? Logic că pe tine mă baze! Ești modelul meu de când eram doar un ghemotoc de om, cum să nu mă bazez pe tine??

O ador pe fata asta!! Voi nici nu vă puteți imagina ce reacție a avut când a adus-o Peter prima oară la noi acasă! Nu știa că noi suntem părinții lui!Îmi amintesc că Peter ne-a rugat să pregătim câte ceva și noi, repede, repede am dat fuga la magazin și am umplut casa cu covrigei, chec-uri, prăjituri, portocale și sucuri! Bine, portocalele nu lipsesc niciodată de la noi, să fim serioși! 

Cu riscul că mă abat puțin, vreau să vă spun că portocalele au devenit fructele pe care le venerăm! Aveam în fiecare colț al casei câteva coji de portocală pe care le schimbăm zilnic ca să avem mereu parte de mirosul lor magic!! :D

Așa, deci am pregătit materialul dulce pentru primirea Alexandrei și biata de ea când a intrat în casă și ne-a văzut pe noi în fața ușii, a leșinat! Numa am văzut-o pe jos! :DPe mine una m-a bufnit râsul așa că i-am lăsat pe ei doi să o trezească și când a reușit să își revină m-am pomenit că sare la mine la gât și mă strânge așa tare încât credeam că o să mă sufoc, apoi l-a luat pe Vlad și în cele din urmă am ajuns să ne pupăcim ca și când ne-am cunoaște de o viață! Nicio jenă, niciun stres!De atunci suntem cele mai bune prietene și ne-am jurat că o să rămânem la fel indiferente de ceea ce o să se întâmple cu ea și Peter!

Bine, bine...cred că acum se înțelege de ce suntem așa liberi în vorbire!O să vedeți că și Bogdan e la fel pentru că și el ne venerează practic! Ne zice mereu că noi am fost și o să rămânem idoli lui, că ne ascultă de mic, mic și că îi place la nebunie că nu ne-am schimbat deloc! 

Bine, cu riscul că modestia mea o să vi se pară exagerată, țin să menționez că nici nu ne-am schimbat! Bine, nu luăm la socoteală niște riduri în plus, ok? Vă zic așa doar...pielea, ochii, părul...toate sunt la fel de strălucitoare și catifelate ca pe vremuri și știți de ce? păi pentru că nici eu și nici Vlad nu o să spunem niciodată ”ne-a trecut vremea” nu domnule! Mie nu o să îmi treacă vreamea niciodată!! :D

Anca: Wendy!!Wendy: Da mami, hai că sunt aici!Anca: Unde?Wendy: Aici, hai numa!Anca: Hai că sunt cu Vlad!Wendy: Haideți!!Anca: Băi tu nu ești normală! De ce nu stai în pat?Wendy: Da, pat...asta îmi trebuie mie acum?? uite ce comori am eu aici și voi mă trimiteți în pat...Anca & Vlad: Da nu te doare?Wendy: Păi mă doare, încă mă mai doare dar nu vreau să stau în pat!!Anca: Și Bogdan?Bogdan: Aici sunt!!Vlad: Aaa păi voi stați lângă pitici!!Wendy: Da voi ce credeați?? Aici suntem, în formulă completă!! 

Anca: Pot să îi văd?Wendy: Da, sigur dar să nu vă șocați, ok??

♥Capitolul 69♥

Anca: Băi tu nu ești normală! De ce nu stai în pat?Wendy: Da, pat...asta îmi trebuie mie acum?? uite ce comori am eu aici și voi mă trimiteți în pat...Anca & Vlad: Da nu te doare?Wendy: Păi mă doare, încă mă mai doare dar nu vreau să stau în pat!!Anca: Și Bogdan?Bogdan: Aici sunt!!Vlad: Aaa păi voi stați lângă pitici!!Wendy: Da voi ce credeați?? Aici suntem, în formulă completă!! Anca: Pot să îi văd?Wendy: Da, sigur dar să nu vă șocați, ok??Anca: Șocați? De ce?Wendy: Haideți să vedeți!

Ne-am apropiat amândoi, puțin speriați de cuvântul pe care Wendy l-a folosit dar oricum extrem de curioși ca să ne vedem nepoțeii!Ne-am apropiat din ce în ce mai mult până când am ajuns suficient de aproape ca să le vedem chipurile și adevărul e că ceea ce spunea Wendy era adevărat! Am rămas oarecum șocați când am văzut ochii micuților, fizionomia feței lor, părul și absolut toate trăsăturile pe care le au...sunt leiți, dar leiți cu noi!!

Anca: Adică...stai! Mi se pare mie dau micuța seamănă cu...Wendy: Mami nu ți se pare, micuța seamănă cu tine!!Vlad: Și micuțul cu...Wendy: Da tati, cu tine!! Deci eu când i-am văzut am rămas MASCĂ!! Imediat mi-au apărut în față pozele cu voi când erați mici și chiar Bogdy mi-a spus ceva de genul „iubire, mi se pare mie sau am mai văzut undeva fețele astea?”! Eu eram sub stare de transă, vedeam pozele voastre cum se modelau pe chipurile lor...absolut incredibil! NU pot să cred...nu știu de unde dar ochii ăștia albaștrii, părul, năsucul....totul e exact ca la tine, mami! Ce să mai spun de ochii căprui, părul brunet și nasul, bărbia, pomeții tăi, tati! Anca: Wow!! Vlad: Wow? E puțin spus! Dar cum e posibil?Wendy: NU știu, pur și simplu nu știu...ceea ce știu e că pe amândoi o să îi cheme Anca și Vlad...nici nu stau la discuții, să fie clar!Anca: Anca și Vlad? NU e puțin exagerat?Wendy: Mami, tati...eu nu știu cât o să mai rămâneți pe acest pământ, viața nu e veșnică dar știu că vouă vă datorez viața mea, viața noastră...orice ar fi, dacă Dumnezeu mi-a dat oportunitatea de a vă avea pe voi în miniatură, o să profit de ea!Anca: Of micuța noastră! Știi că noi te iubim indiferent de ceea ce s-ar întâmpla! Noi v-am luat împreună cu noi pentru că așa am considerat, nu pentru că aveam nevoie să ne mulțumiți mai târziu...Wendy: Nu contează! Voi m-ați învățat să iubesc, să trăiesc, să învăț, să am o viață exact la fel de armonioasă ca și voi...Peter: ....povestea voastră de dragoste ne-a inspirat mult pe amândoi, tot ceea ce am aflat despre trecutul vostru, tot ceea ce ați trăit voi împreună ne-a ajutat și pe noi să ne

formăm prototipul acela de relație perfectă pe care am căutat-o cu diperare până acum! Wendy: Exact! Voi doi sunteți complet „responsabili” de tot ceea ce suntem noi acum, voi pur și simplu v-ați reflectat în noi și acesta este motivul pentru care vrea ca micuții mei să fie exact ca și voi, nu numai ca asemănare fizică ci și ca destin! Vă iubesc!Peter: Și eu vă iubesc!! Vă iubim mai mult ca orice pe acest pământ!

Doamne!! Nu numai că ne-au dat lacrimile dar am și început amândoi să plângem ca doi copii în timp ce copii noștri ne-au îmbrățișat la fel de călduros și de puternic ca întotdeauna, îmbrățișarea lor ne încarcă de energie și de iubire!!

Anca: Eu ce să mai zic acum? plâng mai ceva ca un copil de grădi...sunteți incredibili!Vlad: Incredibili fiind cuvântul cel mai potrivit! Cred că oricât de mult n-am fi strădut să găsit doi copii mai buni ca voi, ar fi fost imposbili! Anca spunea bine ceea ce spunea, a dat norocul peste noi când v-am găsit! Anca: Voi trei sunteți tot ceea ce eu am contruit în viața asta, tot ceea ce am reușit să adun, în tot ceea ce am reușit să investesc....sunteti mai mult decât o comoară, mai mult decât un rod extrem de fertil...sunteți totul pentru mine...indiferent de câtă faimă aș avea, nimeni și nimic nu vă poate înlocuit! Vă iubesc mult de tot pe toți, pe voi trei și pe ceilalți patru care au intrat în familia noastră prin voi, prin educația și iubirea de care ați reușit voi doi să dați dovadă!Vlad: Mami și tati vă iubesc mult pe toți!Anca: Dar eu am o problemă!Wendy: problemă?Anca: Da....adică nu vreau ca micuții să îmi spună „bunica sau buni” nu! Eu sunt Anca sau mami!Vlad: Așa da! Bine îngeraș! Nici eu nu vreau să fiu numit „bunicul sau bunu”! Nu! Eu sunt Vlad sau tati!!

Au început toți să râdă și Wendy cu Bogdy ne-au promis că nu o să fim numiți niciodată buni, bunu sau bunicii și Vlad și Anca! Așa pentru că micuții lui Wendy trebuie să știe de unde au moștenit numele și de unde trebuie să moștenească comportamentul și puterea de a iubi și de a merge mai departe!

Ceea ce a urmat bănuiesc că nu e așa greu de ghicit!Eu și Vlad am dat fuga acasă la Wendy unde am mobilat camera micuților, am mers la cel mai apropiat organizator de petreceri și am pus la punct organizarea uneia casă la Wendy pentru atunci când se va întoarce de la spital și apoi am mers la feicare în parte să le spunem despre petrecere, pentru că avem nevoi de muuulți invitați!!

Am început cu mami și Dani!

Mara: Ancaaa, Vlaaaad!!!Anca: Mamiii!!!Vlad: Maraaaaa!!!

Nu ne-am mai văzut de ceva timp...stam în acelasi oraș dar adevărul e că nu prea avem timp să ne vizităm...trupa, programul încărcat...toate astea ne fac să nu prea mai avem timp de familie...urât, știu dar așa ne-am obișnuit și ni se pare ceva super normal!

Anca: Unde-i Dani??Mara: E cu iubita, dragă!Anca: Iubita?

Mara: Da, iubita! Sunt în camera lui...Anca: Nu îi chemăm și pe ei?Mara: Ba, stai că merg eu, luați loc!

Eu și Vlad ne-am așezat pe canapea și am așteptat să apară prințul...da, bine...o fi el mai tânăr decât mine cu vreo 20 de ani dar asta nu înseamnă că ne-am pierdut simțul umorului! Aaa da, să nu uit, nu s-a căsătorit! :)) încă schimbă pe iubita așa cum schimb eu ciorapii!

Dani: Ancaaa!!! Doamne, te văd??âAnca: Nu știu, mă vezi??Dani: Te văd, băă!! Și mai văd pe cineva!! Vlaaaad, omule!!Vlad: Omule!! Ce faci?Dani: Ei...cu iubi mea!Anca: Iubi? Și nu ne faci cunoștință?

Dani e blonduț cu ohii albaștrii...logic, pe cine să semene altfel? :D E înalt dar destul de bine făcut...iubi asta a lui e brunetă, ochi căprui, înaltă și ea dar destul de slăbuță...parcă prea slăbuță! :D

Dani: Anca, Adela, Adela, Anca, sora mea!Adela: Cum să nu o știu!! Doamne ce mult mă bucur șă te văd!! Să vă văd!! EU sunt Adela, mare fană, maare fană!! :DAnca & Vlad: Mulțumim!!Anca: Suntem extrem de fericiți să avem așa mulți fani...încă e surprinzător!Adela: Chiar și după atâția ani??Vlad: Da! Sunt mulți ani dar suntem la fel de surprinși!

Mami mea a pregătit deja prăjiturele, suc...nu mai are niciun iubit, acum stă împreună cu mătușa Zâna și cu Dani, nici mătușa nu are pe nimeni iar Dani, după cum spuneam, le schimbă non-stop!

Anca: mami, unde-i mătușa?Mara: Zâna? Doarme...Anca: Doarme?Mara: Da, doarme...Zâna: Weeei!! Cine doarme, mă?? Zâna?? Cum să dormă mă când are musafiri?Anca: Tușiii!!!! Ce faci?Zâna: Hai să te pupe tușa!! 

Zâna...of săracele de ele, au îmbătrânit dar nu și-au pierdut simțul umorului! Mami are 68 de ani, Zâna are 69...ei, tot ceea ce contează e că se simt bine! Ce să mai spun...că ele la 65 de ani aveam relații schimbătoare cu x și cu y? :) mereu au fost niște doamne! Din doamnele astea două am iești eu și Ioana, două doamne la fel de doamne ca și ele! Zâna nu a avut niciodată copii, ea mereu a trăit și a muncit pentru noi două, mereu a ajutat-o pe mami să ne crească, să ne educe...se mai certau ele dar adevărul e că am fost mereu unite, ne-am iubit mult și chiar dacă nu am spus-o niciodată, eu și Ioana am crescut cu două mame incredibil de cochete! 

Zâna: Și...ce vânt vă aduce pe aici?Anca: Aaa da, avem o veste incredibilă!Zâna: Hai pe bune? Ce veste??

Anca: Mami, ai devenit străbunică!Mara: Străbunică? Adică Wendy...Anca: Da, a născut Wendy!!Dani: A născut?? Deci sunt...sunt...Anca: Ești verișor de gradul 2 :))!Dani: Wow!! ȘI Peter??Anca: Dani, ce ai pățit? Ai băut ceva?Adela: Da, a băut ceai :))!Anca: Ceai? Ești nebun? Știi că are un efect debprdant asupra ta! :))Dani: Da, e mai ceva ca și țuica! :)))Anca: Măi băiete...Adela, calmează-l! :))Dani: Lasă că se ocupă ea mai târziu :D...îmi răspunzi la întrebare? Peter?Anca: Peter e unchi, copăcel!Dani: Și tu ești buni!!!Anca: Buni pe moașă-ta! Mie să nu îmi spui buni, ai înțeles?Dani: Te oftici?Anca: Da mă oftic, care-i problema?Dani: Ce față ai când te oftici!! :)) BUNIII!!!Anca: Buni hă?? Poți să fugi sau te-a anchilozat ceaiul?Dani: Pot!Anca: Atunci fugi până nu te prinde „buni”!

L-am alergat pe Dani până nu l-au mai ținut picioarele, prosuțul de el în loc să se uite înainte, alerga și se uita ăn spate să vadă cât mai am până îl prind și ce să vezi? A prins el un iepure! Dintr-o dată l-am văzut în piscină! :)))

Anca: Na...cine râde mai bine??Dani: În orice caz, nu eu! :))

Nu l-am ajutat! Nu, nu! Să iasă singur! Și așa mi-a făcut-o și el de prea multe ori!

Anca: Bine dragilor, Dani...mergi să te uști, zici că ești o găina plouată! :))) Noi vă așteptăm miercuri la petrecere, la Wendy acasă!

Ne-am luat catrafusele și am plecat spre Ioana!

Anca: Ioana!! Ioana: Anca, te văd din nou??Anca: Nu știu...mă vezi?Ioana: :)) Vlad!! Doamne ce frumoși sunteți! Anca: Păi normal, iubirea ne ține tineri, văd că și la tine merge!Ioana: Da, iubirea și cafeaua mă țin strong! :))Anca: Ei cafeaua, Andrei! :))Ioana: Da, și Andrei, logic! Și Lewis...vai Doamne...Lewis ăsta...Anca: E ca Dani!Ioana: Exact! Exact ca Dani! Zici că mami l-a făcut și pe el! Haideți înauntru, ce vă țin aici afară?Vlad: Nu știum :))!

Am intrat și ca de obicei, Andrei ne așteaptă la ușă cu câte n pahar de suc și o felie de chec! Deci e tradiție asta la ei!

Anca: Încă nu ți-ai pierdut tradiția?Andrei: Da ce, voi v-ați pierdut-o? De fiecare dată când vin la voi mă întâmpinați cu portocale!Anca: Aia deja ține de un obiceți, de noi doi!Vlad: E da, noi prin portocale am început să ne iubim...au avut un impact incredibil asupra noastră!Ioana: Da...voi mereu ați fost cu portocalele! Mai ții minate, Anca, când a plecat Vlad din Cluj...nu mai vroiai să vezi portocalele, îți era rău de la ele!Anca: Da, țin minte! Țin minte și când am mers cu Dani la petrecere și am leșinat când bărbosul din fața mea mânca ca nesătulul portocale! :))) Bărbosulee, te simți?Vlad: Mă simt...ei și ce să fac? Ce să fac dacă mi-ai fost așa dragă? :DAnca: Ei hai că și tu mi-ai fost drag chiar și cu barba aia! Măi dar era ciudat...adică știam că te știu de undeva, te simțeam dar nu știam de unde să te iau...Vlad: Da...nici nu aveai de unde să mă iei...zici că eram vărul It din Familia Adams! :))Anca: Vărul meu It, dulce și scump! Ioana: Voi o să vă săturați vreodată să vă priviți?Anca: Eu nu!Vlad: Tu glumești?Anca: Cine, eu?Vlad: Nuu! Ioana! Glumești?? Tu ai văzut ce ochi superbi are? Cum să mă satur de ei? Anca: Te iubesc! Uneori mi se par banale alte cuvinte...Vlad: Și eu te iubesc!!Ioana: Și se vedee!!Andrei: Da, chiar se vede...apropo, Ioana...ți-am mai spus cât de frumoasă ești în pijama?Ioana: Dacă semăn măcar puțin cu tine, înseamnă că știu deja! :DAndrei: Uite, dacă ei își fac declarații de dragoste aici, vreau să îți spun că și eu te iubesc, mult de tot! Ești superbă, ești...ești totul pentru mine și vreau să îmi cer scuze, aici de față cu Anca și Vlad, pentru tot ceea ce am făcut...nu meritai, dar deja știi asta, nu? Te iubesc frumoaso!!Ioana: Of ce dulce ești!! Și eu te iubesc și îmi cer și eu scuze pentru toate porcăriile pe care le-am făcut...nu a fost doar vina ta...poate aveam și noi nevoie de ceva care să ne demonstreze cât de mult ne iubim defapt. Anca și Vlad au fost separați de atâtea ori...nu s-au înșelat unul pe altul dar viața i-a făcut să își dea seama că se iubesc incredibil de mult, prin alte metode...noi a trebuit să ne dăm seama așa...oricum te iubesc!

Ce frumos! Chiar simțeam nevoia să îi văd pe amândoi îmbrățișați, din nou! :D

Superb! 

Anca: Deeci, am venit pe la voi ca să vă spunem că sunteți invitați la party!Ioana: Party?Anca: Dap! A născut Wendy!Ioana: Juri? Când?Anca: Azi dimineață!Ioana: Și ce are?Anca: O fetiță și un băiețel!Ioana: Serios? Și cum îi cheamă?Anca: Anca și Vlad!Andrei: Anca și Vlad? De ce?Anca: Voi ați văzut pozele cu noi doi de când eram mici, nu?Ioana: Să nu-mi spui că...Anca: Ba da, seamănă cu noi! :D

Ioana: Incredibil! Și când e party??Anca: Miercuri!Ioana:Suntem acolo 100%!Anca: Vă așteptăm!!

După Ioana am mers la ai lui Vlad și i-am chemat și ei și apoi ne-am pregătit de party!Un party care a durat vreo 12 ore, pe puțin! Micuții n-au avut nicio treabă cu muzica sau cu gălăgia, au dormit duși fără să scoată vre-un sunte! Wendy mai mergea să le dea papa când aveau chef dar în rest nimic, nimic! :DChiar sunt mândră de ei! Ce să mai spun de reacția alor mei când i-au văzut? Mami era cât pe ce să leșine, la fel și mama lui Vlad. Seamănă leit cu noi! Nu știu de unde până unde dar e o asemănare izbitoare! :D

Au venit la party și cei din trupă, Emilian și tot tacâmul prietenilor și rudelor! Un Party în toată regula, acasă la Wendy și Bogdy!! Ceea ce ne face super fericiți este că Wendy a primit surpriza cu un zâmbet imens pe buze, spunând „știam eu că mă așteaptă ceva, ce să mai spun, când ai părinți așa extraordinari, sunt de prisos până și cuvintele!” îmi crește inima când le văd lor zâmbetul pe buze, e cea mai frumoasă realizare! :D

Petrecerea a avut de toate, muzică, dans, mâncare, tort, voie bună și o mămică extrem de fericită! :D

Anca: Avem o familie superbă!Vlad: Ai dreptate! E superbă! Seamănă pe noi! :DAnca: Păi nu te supăra dar dacă nu eram noi, nu mai vedea pământul o așa familie frumoasă! (cu modestia de rigoare :D)

Da, știu...de față cu lumea, bla, bla, bla dar cu îi pasă? Mie dacă îmi vine să îl sărut pe Vlad, îl sărut oriunde!Așa am făcut și acum, ne-am îmbrățișat, ne-am privit câteva secunde iar apoi, buzele noastre au făcut ceea ce știu cel mai bine să facă! Se se joace, să se răsfețe...să ne transmită nouă aceeași căldură, aceeași stare de bine ca întotdeauna! :D

Petrecerea s-a terminat cu bine undeva pe la ora 8 dimineața, surprizător este faptul că oricât de obosiți ne-am simți, trebuie să mergem urgent la aeroport pentru că la ora 09:45 pleacă avionul! Dacă mai țineți minte, ziceam eu ceva de o surpriză :D!Vlad: Dar unde mă duci?Anca: Surpriză!Vlad: Ahaaa...deci vrei să îmi întorci surpriza?Anca: Nu, vreau să îți fac o surpriză!

Îmbarcareaaa!!!Avionul e plin ochi! Am avut noroc că am luat biletele acum două luni că altfel nu aveam loc nici să îmi las un fular!Ne-am urcat, am comandat câte ceva de ronțăit și ne-am relaxat pentru că urmează să călătorim vreo 4 ore!

Vlad: Tu știi cât ești de frumoasă?Anca: Îmi spui mereu asta, am ajuns să te și cred!Vlad: Păi nici nu ai încotro! Când te uiți în oglindă ai același răpuns: Ești o frumusețe!!

Ochii ăștia nu s-au schimbat cu nimic, părul e la fel de mătăsos, ai tu vreo două riduri dar în rest ești exact Anca mea! Doar a mea!Anca: Doar a ta! Așa cum și tu ești doar al meu și te iubesc mult pentru asta! Nu știu unde o să ne mai poate duce viața dar știu că atât timp cât sunt cu vine nu îmi pasă!!Vlad: Nici mie! Eu am mai spus-o și o să o mai repet de câte ori o să fie nevoie, Dumnezeu nu trebuie să se gândească nicio clipiă să ne despartă! Pentru noi nu există „până când moartea ne va despărți” pentru că pe noi nu o să ne despartă nimeni și nimic!Anca: Așa e! Nimeni nu are dreptul ăsta! Dar stii...atunci când o să plecăm amândoi vreau să facem un lcuru...Vlad: Ce?Anca: Uite, vezi cerul ăsta maare, imens?Vlad: Da!Anca: Și norii cum stau dedesuptul nostru...Vlad: Da...Anca: Ei bine, atunci când o să plecăm, înainte să ajungem acolo unde trebuie să ajungem, vreau să ne plimbăm prin nori, peste lume, peste tot! Vreau să ne ținem de mână exact ca și acum și să îmbrățișăm tot pământul ăsta, să îl traversăm în zbor și să rămânem mereu, undeva pe cer, la fel ca două stele călătoare care nu se despart niciodată!Vlad: Așa o să fie! Cele mai strălucitoare stele, o să fim noi! :D

Gata, călătoria noastră a luat sfârșit, am coborât din avion și am luat un taxi! Pe Vlad l-am legat la ochi până când am coborât din taxi...Am plătit călătoria dar am rugat taximetristul să nu vorbească, și când am coborât, l-am dezlegat la ochi...reacția lui a fost tot ceea ce îmi doaream să aud!!

♥Capitolul 70♥

Gata, călătoria noastră a luat sfârșit, am coborât din avion și am luat un taxi! Pe Vlad l-am legat la ochi până când am coborât din taxi...Am plătit călătoria dar am rugat taximetristul să nu vorbească, și când am coborât, l-am dezlegat la ochi...reacția lui a fost tot ceea ce îmi doaream să aud!!

Vlad: Doamnee!! Incredibil, ești incredibilă!! Anca, jur, jur că te iubesc mai mult decât îmi iubesc propria viață! Ai făcut asta pentru mine? M-ai adus aici?? Nu pot să cred!!Anca: Da! Te-am adus aici, mereu îmi spuneai că vrei să vezi în realitate ceea ce se ascunde în spetele melodiei ”nine million bicycles” și uite, suntem aici! Nu sunt nouă milioane de biciclete pentru că îmi era oarecum imposibil să adun nouă milioane de persoane acum, aici dar suntem un milion de persoane cu biciclete...uite, le vezi pe cele de acolo?Vlad: Cele cu baloane?Anca: Da! Acelea ne așteaptă pe noi! Doar dacă ne alăturăm și noi o să devină un milion...vrei?Vlad: Glumești? Cum să nu vin? De o viață aștept momentul ăsta! Ești un înger! Anca: Doar al tău...Vlad: Doar al meu...

Are un zâmbet pe buze pe care nu am cum să îl descriu! E atât de fericit!!Evident, înainte să ne urcăm pe biciclete am primit un sărut atât de mare cât de puternică e fericirea lui, un sărut plin de zâmbete și de artificii imaginare! Totul sub

privirea oamenilor, a fanilor din Beijing, a celor care m-au ajutat să pun la cale această surpriză incredibilă!E seară...încă nu a apus soarele de tot dar luminile din oraș încep să se aprindă, vântul ușor și cald ne mângâie trupurile care se pun ușor în mișcare cu ajutorul bicicletelor și astfel începe plimbarea prin Beijing, la lumina palidă a soarelui, o plimbare care v-a cuprinde tot orașul, ca și o vizită întreagă a orașului imobilizat din cauza noastră! E un fel de flashmob care are la bază dorința de a influența oamenii să își scoată bicicletele la plimbare! Un flashmob care se transmite în toată lumea, care este filmat din toate părțile fără a ne deranja pe noi, un flashmob care își face treaba chiar de la început când de la un milion am ajuns la un milion cincisute și se pare că numărul crește...eu și Vlad suntem undeva în mijlocul acțiunii sub privirile celor din jurul nostru. Tot orașul se uită la noi, pe unde trecem suntem aplaudați (mă refer la toți cei care participă la flashmob), suntem aclamați și extrem de fericiți că am reușit să dăm naștere acestei mișcări impresionante!

Vlad: Deci nu pot să cred că tot globul știa despre asta numai eu nu!Anca: Ei...am avut eu grijă să nu afli nimic :D!Vlad: Dar cum?Anca: De ce contează? Uite câte persoane avem în jurul nostru...știi...de obicei se spune că atunci când îți găsești sufletul pereche începi să împarți cu el tot ceea ce ai, de la lucruri materiale, la sentimente sau dorințe. Ei bine, eu am ajuns la concluzia că e adevărat tot ceea ce se spune! Pentru început am ajuns să împart cu tine toate sentimentele care se pot lega între două persoane, apoi am ajuns să împart cu tine lucruri materiale, amintiri și acum chiar și dorințe! Văzându-te pe tine atât de entuziasmat când te gândeai la cum ar fi să ți se îndeplinească dorința, am ajuns să îmi doresc și eu să trăiesc acea senzație, acea dorință împlinită, așa că am lucrat la asta! Nu știu dacă e așa important dar mă chinui să fac acest lucru de vreun an și abia acum câteva luni am primit aprobare și am reușit să adun o groază de persoane, în câteva luni, doar pentru tine!Vlad: Știi că ai dreptate? Adică..legat de ceea ce am ajuns noi să împărțim...tu îți dai seama că noi nu mai putem sta separați unul de celălalt nici măcar câteva ore? Ce să mai zic de zile sau luni?? Nu, eu fără tine sunt mort! ȘI acum....acum ce să mai spun? Îmi trăiesc visul cu ochii datorită ție! Dacă nu erai tu, eram eu în Beijing la ora asta, pe o bicicletă , înconjurat de încă un milion și ceva de persoane? Îngerașule! Te iubesc! Și crede-mă, pe zi ce trece te....Anca: ....te iubesc și mai mult! Știu, și eu te iubesc din ce în ce mai mult! Mă simt atât de bine când te văd fericit!Vlad: Și eu la fel! NU știu...dar chiar dacă am trecut prin multe, multe, pot spune că mâna pe inimă că eu am trăit o viață perfectă! Nici nu îmi puteam dori altceva, sau mai mult decât atât! E absolut perfect tot ceea ce se întâmplă între noi, te iubesc și vreau să ne iubim mereu la fel de mult! Vreau să stăm mereu așa, împreună, exact ca și acum...

Și eu vreau la fel!! Dar cuvintele mele se cam pierd...de fericire am început amândoi să plângem în timp ce zâmbim uitându-ne unul la altul...stări atât de contradictorii dar care totuși se completează perfect una cu cealaltă!Iubirea asta...te face să faci atât de multe nebunii! Ne ținem de mâini plimbându-ne cu bicicleta...după cum spuneam, vântul are un impact extrem de plăcut pe chipurile noastre, se lovește ușor de noi toți și ne crează senzații greu de imaginat dacă nu ajungi să le trăiești, soarele apune ușor, bicicletele continuă să își vadă de drum, zâmbetele își fac loc pe toate chipurile noastre, o liniște plăcută cuprinde tot colectivul de bicicliști, o liniște care ne ajută să ne exprimăm fericirea prin metode mai puțin gălăgioase, prin zâmbete largi și radieri de fericire, prin atingeri, priviri,

prin noi înșine! E incredibil de frumos aici, suntem doar noi...noi și tot restul lumii care oricum nu contează!

Noaptea se lasă peste oraș, noi continuăm să îl colindăm, luminile luminează tot mai tare, zâmbetele se intensifică, atmosfera devine una de vis!

Vlad: Nu cred că m-aș sătura niciodată de plimbarea asta!Anca: Îți spun eu că în noaptea asta o să avem parte de o noapte luungă pentru că după ce se termină plimbărica mai am o surpriză!Vlad: Încă una?Anca: Exact! Încă una!

Încă una care a venit undeva pe la 4 noaptea!Cam pe atunci s-a terminat plimbarea noastră care a fost filmată pas cu pas și transmisă pe tot globul! Nu îmi pasă ce s-a întâmplat după, ceea ce îmi pasă e că atunci când am coborât de pe biciclete, atât eu cât și Vlad le-am lăsat să cadă și am sărit unul în brațele celuilalt! Asta a fost cea mai mare dorință a mea, să îl văd atât de fericit încât să nu mai fie capabil nici să îmi mulțumească, să nu mai poată spune nimic cu vocea, ci doar prin gesturi! O îmbrățișare, urmată de un sărut, sunt mult mai valoroase decât toate mulțumirile din lume!

A trebuit să cerem ajutorul unui taxi care ne-a dus acolo unde a fost nevoie dar nu ne-a lăsat exact la locul unde trebuia să ajungem ci într-un loc mai îndepărtat deoarece avem nevoie de o plimbărică bună, împreună!L-am plimbat pe Vlad muult și bine, încet, savurând fiecare secundă a plimbări noastre, amintindu-ne cu drag de fiecare moment petrect împreună, amintiri de care nu ne săturăm niciodată să ne amintim! Amintiri care și-au făcut loc în sufletele noastre și nu mai ies de acolo nici forțate, stau acolo și ne amintesc mereu felul în care ne-am cunoscut, felul în care am ajuns ceea ce suntem azi!

După o oră și ceva de plimbare, am ajuns la locul unde trebuia să ajungem!L-am luat pe Vlad de mână și l-am întors spre mine, privind-ul în ochi...

Anca: Îți mai amintești ce am făcut după ce m-ai cerut în căsătorie?Vlad: Hmm...eram atât de fericit atunci încât mi-e cam greu...dar să știi că fac eforturi să îmi amintesc...stai puțin...Anca: Nu, nu e nevoie, cred că asta o să te facă să îți amintești foarte clar despre ce e vorba, întoarce-te!

S-a întors, a stat puțin fără să reacționeze iar apoi și-a dus ambele mâini la gură, exact ca un copil mic :D!

Vlad: Nu pot să cred! E exact ca atunci...exact!

Da! Are dreptate, e exact, exact ca atunci! Seara romantică pe malul apei...cină romantică, coji de portocale, lumânări și o atmosferă de vis...exact așa cum mi-a oferit el mie odată cândva!

Anca: NU știu cât îți e de foame sau dacă vrei să mâncăm ceva, știu doar că în noaptea asta vreau să dormim aici pe plajă!

Vlad: Nici eu nu știu dacă vreau să mai mâncăm ceva...vreau să...nu știu de vreau...Anca: Ba da știi! Lasă-mă pe mine să îți arat...

L-am luat din nou de mână și l-am dus pe plajă, lângă masa decorată exact ca acum câțiva ani...ne-am așezat pe nisipul călduț și ne-am luat în brațe!

Vlad: Oare e posibil să fie totul mai frumos decât e acum?Anca: Eu cred că da...

Mi-am ridicat privirea spre el iar apoi, un sărut a dat din nou mult mai multă aromă, căldură și dulceață întregului moment! Un sărut care este mereu bine venit pentru a putea sărbători absolut tot ceea ce ne face fericiți! Un sărut e mereu considerat ceva extrem de intim, ceva ce nu împarți cu oricine...ei bine, pentru noi, un sărut nu este deloc comun, este felul în care am învățat să ne exprimăm toate sentimentele, trăirile și emoțiile!

=După alți 40 de ani=

Vlad: Prințesa mea!!Anca: Da iubitule!Vlad: Vrei cafea?Anca: Mai întrebi?? Dar vreau puțină...adică, știi tu, mai puțin de un sfert de cană cafea, restul lapteee!!Vlad: Lapteee!! Să știi că de la tine m-am molipsit și eu cu felul ăsta de a bea cafea...:DAnca: Știu! Da să știi că eu dacă beau mai mult decât atât de odată, mi-e rău...Vlad: Păi da, și mie la fel! Vezi că vin!Anca: Hai, hai că te aștept!

Ce îmi mai place să primesc micul dejun în pat! Iubirea asta a mea îmi face în fiecare dimineață surpriza asta!

Vlad: Uite prințesa mea, aici e micul dejun!Anca: Vai, mulțumesc mult! Hai să te pup!Vlad: Iubire mică! Te simți mai bine?Anca: Da...mă simt puțin mai bine, mereu când te văd mă simt mai bine, să știi!Vlad: Știu...și eu când îți văd zâmbetul mă simt în al 9-lea cer!Anca: Iubirea...Vlad: Da! Iubirea ne-a ajutat să ajungem până aici! Iubirea ne ajută să facem totul împreună!Anca: Da știu scumpete! Iubirea e cea care parcă ne alimentează cu viață!Vlad: Da...să știi! Oricine spune că trăiește mult fără iubire, minte!!Anca: Da, toți sunt niște mincinoși! :D Ce ai pregătit tu aici???Vlad: Uită-te să vezi!Anca: Hmmm...cafeluță, așa cum ne place nouă și...aici ce e?Vlad: Păi ia capacul și vezi ce e...Anca: Așa....mamă ce miros!! Portocale!! Wow!!Vlad: Da...mirosul e de portocale dar stai să vezi ce e...

Am luat ușor capacul chiar dacă după ce m-a lovit mirosul nu am mai simțit nevoia să văd ce e acolo...și totuși, la rugămințile lui Vlad, am cedat! :DCe e sub capac? Păi sunt brioșeeee!! Broșe cu cremă de portocale!!

Anca: Tu le-ai făcut??Vlad: Păi tu ce crezi că fac la ora 5? :DAnca: Și de ce nu miroase?Vlad: Am avut grijă să nu miroase! Trebuia să te las să dormi bine, aveai nevoie dulceață mică!Anca: Mamă dar ce miros!! Ce miros...Vlad: Guști?Anca: Dacă guști și tu...Vlad: Hai să gustăm împreună :D!

A luat o linguriță, mi-a dat-o mie, apoi și-a luat și el o linguriță și cu ea a luat puțin din brioșă și mi-a dat mie să gust! Am înțeles cum stă treaba...el îmi dă mie, eu lui! Bine...am repetat și eu operațiunea înainte să gust ce e în lingurița pe care mi-a apropiat-o deja de gură...astfel, am gustat amândoi în același timp!

Anca: Vai de capul meu ce savoare!!! Ce gust!!!Vlad: Mmmm! Nici nu credeam că o să iasă așa de bune!!!Anca: Cum să nu crezi? Nu tu le-ai făcut?? Nu aveam niciun moment vreo îndoială! Dar, nu te supăra, un așa gust eu una nu am mai simțit de mult!Vlad: Hmmm...și ce zici de gustul ăsta combinat cu asta??

S-a apropiat de mine încet și mi-a dat un sărut!!Incredibil...sunt dependentă de săruturile lui! Dependentă!

Anca: Tu știi că tot ceea ce faci tu când mă săruți e să îmi dai putere?Vlad: Da, știu și asta! Și știi de unde știu?Anca: De unde?Vlad: Păi...atunci când buzele noastre se unesc eu simt că zbor și apoi, după ce se deslipesc, mă simt plin de energie! Ancuța mea dulce...promite-mi că nu pleci de lângă mie niciodată, ok?

Mi-au dat lacrimile...mi s-a pus un nod mare în gât...am început să suspin sub privirea lui care s-a udat și ea cu aceleași lacrimi triste...

Vlad: te rog! Te rog spune-mi că nu o să pleci niciunde fără mine, te rog!Anca: Aș vrea să pot să îți promit asta dar...de ce a trebuit să aduci asta în discuție acum?Vlad: Pentru că mi-e frică! Nu vreau să pleci! Nu cred că m-ai simțit azi noapte dar nu am putut să dorm...nu și după ce s-a întâmplat ieri. M-am întors de pe o parte pe alta, te-am privit ore în șir, am plâns privindu-te dormind...mereu mi-e frică...mi-e frică...nu vreau să îți închizi ochișorii înaintea mea, nu vreau să pleci niciunde!

Încerc să mă țin tare....încerc să nu plâng pentru a îl putea ajuta și pe el să treacă peste, să privească din nou viața așa cum o privea acum câteva zile...

Anca: Vlad...iubitul meu...uite, îți promit că orice ar fi, orice s-ar întâmpla, orice ar vrea să mă ducă departe de tine, o să ripostez, o să lupt să rămânem împreună....Vlad:....sau să plecăm amândoi....Anca: Da...să plecăm amândoi...orice ar fi, vreau să te am mereu aproape! Nu vreau nici eu să te pierd și îți promit eu că nu o să se întâmple asta niciodată, orice ar fi, orice ar spune medicii...nu o să plec fără tine, să fie clar!vlad: Chiat te rog asta, te rog cu toată ființa mea! Trăiesc doar pentru tine, prin tine...te

rog să mai stai cu mine, sau să mă iei cu tine...orice are legătură tu tine, nu mă deranjează, orice mă ține legat de tine pentru că eu, fără tine, nu exist!Anca: Nici eu fără tine nu aș putea să triesc...știu că am ajuns în punctul ăsta al vieții în care nu mai știm la ce să ne așteptăm...nu știm ce ne rezervă ziua de mâine dar știu sigur că alături de tine nici nu îmi pasă ce planuri are viitorul cu mine, vreau doar să te țin de mână pentru eternitate! Vlad: Ce faci?Anca: Vreau să mă ridic...vreau să ieșim la plimbare!Vlad: Dar...Anca...Anca: Nicio Anca, vreau să ies să văd soarele, să mă lovească vântul cu toată puterea lui și să îmi încâte auzul toate păsărele care se ascund în copaci!Vlad: Păi și dacă ți se face iar rău?Anca: Nu o să mi se facă rău...promit!

Ce s-a întâmplat?Inimioara mea explodează de dragoste, explodează atât de tare încât a suferit un infarct chiar ieri noapte...la insistențele mele m-au lăsat să ies din spital pentru că nu îmi place acolo! Nu vreau să stau în spital, vreau acasă cu Vlăduțul meu!Toată lumea e speriată...toți cei care mi-au mai rămas...pentru că adevărul e că viața asta e atât de crudă încât îți răpește toate persoanele dragi.Cine mi-a mai rămas? Copii mei, Wendy și Peter împreună cu Alexandra și Bogdan, Lewis, copilul Ioanei și a lui Andrei, care s-a căsătorit cu o fata superbă pe nume Adelina, Dani, frățiorul meu, căsătorit și el (în cele din urmă) cu Irina, cu care are și un băiat pe nume Erick...ei au toți în jur de 77 de ani (mai puțin Erick care abia acum câteva zile a împlinit 33 de ani), apoi copii lui Wendy, Anca și Vlad care se apropie de 47 de ani și care seamănă izbitor de mult cu noi, așa cum eram în tinerețe, dar o să vă povestesc de ei puțin mai târziu...fetița pe care Peter a adoptat-o împreună cu Alexandra, o cheamă Maya și are 30 de ani dar nu e căsătorită. Și cam atât...cam aici ne oprim.

Mama a murit în urmă cu 20 de ani în urma unui atac de cord, mătușa Zâna a pățit același lucru în urmă cu 15 ani.Ioana a murit și ea acum 5 ani, Andrei nu a rezistat fără ea mai mult de două luni după care s-a stins și el din viață...mama lui Vlad a murit în urmă cu 30 de ani iar fratele lui...de el nu am mai aflat nimic de mai bine de 25 de ani când a plecat...a plecat fără să ne anunțe unde, cum sau de ce pleacă.Emilian și toți ceilalți din trupă nu au reușit să reziste la fel de mult ca și noi, tocmai e aceea după plecarea definitivă din lume a lui Emilian, trupa s-a destrămat însă toți am păstrat legătura și astfel am avut ocazia să stăm alături de ei până în ultimul lor moment.Acestea sunt momente care te fac să îți prețuiești viața...noi am ajuns la 97 de ani, nu mulți ajung aici...tocmai acesta este motivul pentru care am trăit la maxim fiecare secundă, am făcut multe nebunii alături de Vlăduțul meu, am trăit în adevăratul sens al cuvântului și tocmai acesta este motivul pentru care nu mi-ar părea rău dacă Dumnezeu ne-ar lua la el chiar acum, nu mi-ar părea rău atâta timp cât ne-ar lua pe amândoi!Am ajuns să îmi văd mama, mătușa și sora murind...am ajuns sa îmi văd copii îmbătrânind, am ajuns să îmi văd nepoții crescând, toate acestea alături de bărbatul pe care l-am iubit cel mai mult, toată viața mea!

Ioana a plecat dintre noi din cauza unui accident de mașină...a fost destul de grav și partea interesantă e că era împreună cu Andrei și Lewis în mașină, ea conducea și tot ea a fost cea care a murit pe loc, Andrei și Lewis nu au avut nimic, nicio zgârietură...însă Andrei, oricât de mult am încercat să fim alături de el, nu a rezistat...s-a uscat pe propriile lui picioare timp de două luni iar apoi a clacat. Mereu ne spunea că viața lui fără

Ioana nu are sens și se pare că cineva acolo sus l-a ascultat și i-a făcut pe plac, l-a luat la ea! Niciodată nu o să îmi pară rău că au plecat, niciodată nu o să regret că s-au stins toți din viață pentru că știu sigur că acolo sus, unde s-au dus, totul e mult mai bine decât aici și sper să ajungem cu toții acolo și să ne reunim, toți acolo unde fericirea este supremă!

Am spus că o să vă povestesc despre nepoțeii noștrii nu?

Ei bine, Anca și Vlad seamănă leit cu noi, eu nu știu cum e posibil dar așa e!Nu spun că seamănă la destin pentru că niciunul dintre ei nu a găsit iubirea adevărată, încă o caută...dar fizic sunt extrem de identici cu noi, așa cum eram noi în tinerețe! E incredibil, având în vedere că nu avem nicio legătură de sânge cu ei...încă nu ne-am putut explica fenomenul dar ne bucurăm că prin ei ne putem vedea pe noi!

Anca: Iubitule...vezi ce frumos e afară? Ți-ai făcut griji degeaba!Vlad: Mi-ai făcut griji pentru tine! Pentru că te iubesc!Anca: Și eu te iubesc, mult de tot! :DVlad: Știu!Anca: Ne plimbăm?Vlad: Dacă tu vrei, ne plimbăm!

Ne-am luat de mână și ne-am plimbat vreo două ore! Cred că ne-am fi plimbat și mai mult dacă nu ne sunau copii că au venit la noi și sunt disperați că nu ne-au găsit acasă :))!

Anca: Wendy, suntem în parc, calmează-te!Wendy: Venim să vă luăm?Anca: Am spus să te calmezi...venim noi!Wendy: Dar cum ați iești în parc? Ieri...Anca: Wendy...ce ți-am spus?Wendy: Să mă calmez...Anca: Și tu ce faci?Wendy: Continui...Anca: Și ce ar trebui să faci?Wendy: Să mă calmez...Anca: Și până ajungem noi acasă, ce o să faci?Wendy: O să mă calmez și o să îi calmez și pe ceilalți...Anca: Bravo mami, nu ai uitat! Spor la treabă!

Am închis telefonul...e de groază! E o fire foarte vulcanică pe care, din fericire, mereu am reușit să o stăpânesc!

Anca: Deci e incredibilă fata asta!Vlad: :)) mereu a fost așa!Anca: Știu dar gata, frate! Avem o vârstă...Vlad: Și încă ce vârstă...Anca: Nu contează, avem sau nu?Vlad: Corect, avem! :DAnca: Ai văzut? Ia stai că o iau eu la 11 metrii când ajungem!Vlad: Dar nu te enervezi, nu?Anca: Hai măi puiuț, așa mă știi tu pe mine?

Știți...avem un noroc incredibil! La 97 de ani nu avem nicio problemă cu mersul, adică nu ne dor picioarele deloc! Dansul, pe care încă îl mai practicăm, și gimnastica care încă face parte din rutina noastră săptămânală, ne-au ținut strong până la vârsta asta! Dacă nu era infarctul ăla nu aveam nicio treabă! :D

Ajunși acasă, am fost întâmpinați de zâmbetele celorlalți...se pare că Wendy și-a făcut treaba!

Anca: Vezi? Așa te vrea mami, calmă!Wendy: Dar mami...Anca: Nicio mami, calm, am spus!Wendy: Bine...Peter: Dar cum te simți?Anca: Ca la 20 de ani!Peter: Hai măi mamă, pe bune...Anca: Pe bune ce? mă simt super bine!Peter: Dar ieri...Anca: Pe tine nu te-a calmat. Nu?Wendy: Da, cu el nu merge...Anca: Atunci calmează-te! Ce fac nepoțeii mei??Anca: Bine Anca, aici Anca! :DAnca: La fel de superbă ca și Anca! :)))Vlad: Și tu Vlăduț doi? Ce faci?Vlad: Bănuiesc că la fel de bine ca și Vlăduțul autentic!Vlad: Oooo eu nu cred, ca să fii așa bine ca și mine trebuie să fii îndrăgostit!Vlad: Îndrăgostit?Vlad: Da, și nu oricum, ci de persoana protrivită!Anca: Adică de mine!Vlad: Corect!Anca: Pusi??Vlad: Pusi!!

Yuppy!! Mereu îmi plac pupicii repezi!

Ne-am pus la masă și le-am dat tuturor să mănânce câte ceva de prin casă...ce-am găsit și noi dar nu în ultimul rând, portocale proaspăt culese din portocalii noștrii!Daaa, ne-am luat cinci portocali care deja sunt maari și fac niște portocale super bune și dulci! :DMirosul cojilor de portocale nu ne satură nici în ziua de azi, după atâția ani...le adorăm în continuare!

=După două săptămâni=

Vlad: Prințesa mea...dă-mi mâna!Anca: Nu pot...vreau dar nu pot! Hai tu mai aproape de mine!Vlad: Nu mă pot mișca...aud totul, dar nu mă pot apropia de tine! Anca: Mi-e dor de atingerea ta!!Vlad: Mi-e dor de buzele tale!! Vreau să ne trezim!!Anca: Și eu! Aș vrea să ne poată auzi cineva! Aud în continuu cum plâng ei, cum vobesc medicii, cum țiuie aparatele dar pe tine nu te mai aud decât aici, pe ei nu îi pot contacta...mi-e dor de tine iubirea mea!Vlad: Dacă ăsta e sfârșitul, vreau să știi că te iubesc, te iubesc incredibil de mult!

De două zile stăm așa...Am adormit amândoi în fața televizorului, unul în brațele celuilalt, pe canapeaua din sufragerie și apoi ne-am dat seama că nu ne mai putem trezi...copii ne-au găsit, știm cum am ajuns la spital, cum au spus medicii că suntem în comă profundă, știm totul dar nu putem să ne trezim! Comunicăm doar noi doi, suntem în aceeași cameră pentru că îl pot simți lângă mine dar nu îl pot vedea, nu îl pot atinge, pot doar vorbi cu el! Și totul se întâmplă în mințile noastre...totul se întâmplă în interiorul nostru...prin conexiunea care s-a construit între noi timp de atât de mulți ani...

Wendy: Mamă, tată, treziți-vă, vă implor! Nu vreau să plecați, nu acum!Medicul: Doamnă...eu cred că e timpul să îi lăsăm puțin singuri...aș vrea să vorbesc puțin cu dumneavoastră...Wendy: Orice s-ar întâmplat, noi vă iubim, toți!

Cred că au ieșit, am auzit ușa...

Apoi am simțit cum mi se ridică degetul arătător de la mâna dreaptă și ploapele au început să se deslipească lăsând liberă lumina să îmi lovească pupilele. Inima mea a început să bata singură, din instinct am smuls toate firele care mă țineau conecată la aprate, m-am ridicat din pat și am mers repede la Vlad care e chiar lângă mine!

Doamne! E palid și plin de fire! 

Am tras aer în piept și m-am apropiat de el...mi-am lăsat buzele să meargă tot mai aproape de ale lui iar în momentul în care s-au atins, am simțit cu plămânii i se umplu cu aer, am văzut cum ochii i s-au deschis și cum mâinile lui s-au apropiat de mine, m-au mângâiat și apoi mi-a răspuns la sărut!

Și el, la fel ca mine, s-a smuls din aparate, din toate firele alea nenorocite care cred că sunt mai puternice decât iubirea nostră! Ei bine, se înșeală, cumplit!

După ce s-a ridicat și el din pat ne-am îmbrățișat puternic în mijlocul salonului lăsând toate lacrimile pe care le-am oprit până acum, să curgă necontenit, ne-am sărutat din nou și ne-am așezat pe al treilea pat din acel salon, singurul pat liber.

Ne-am așezat pe el, ne-am pus capul pe pernă privindu-ne din nou în ochi, ne-am apropiat chipurile foarte mult unul de altul și am spus amândoi în același timp, un puternic „TE IUBESC” venit din sufletul nostru care se pregătește să plece...

Mi-am coborât capul sub bărbia lui, el m-a sărutat pe frunte, ne-am unit mâinile și așa îmbrățișați, ținându-ne de mâini, am putut simți cum inimile noastre își spun ultimele cuvinte, ultimele bătăi, ultimele semne de viață!

O fericire imensă mi-a cuprins tot trupul, după ce, acum câteva secunde îmi închisesem ochii, acum aceștia se deschid singuri...simt cum eu mă ridic ușor având mâna lui Vlad lipită de a mea...simt cum toată greutatea se ridică de pe corpul meu, eu devin mai ușoară decât un fulg de nea! 

Mirosul acela...îmi invadează căile respiratorii ca și prima dată, mirosul cojilor de portocale e atât de puternic...îl simt atât de aproape de mine...ca și când ar ieși din trupul meu! 

Un sentiment puternic de iubire îmi cuprinde tot corpul odată ce îmi întorc capul spre partea dreaptă unde îl pot vedea pe Vlad! Vlad al meu, Vlad al meu cel scump, cel de la început, cel neschimbat de trecerea timpului, cel de la 20 de ani...cel de care m-am îndrăgostit! În timp ce mă uit la el iar el se uită la mine, amândoi fascinați de întinerirea noastră rapidă, simțim cum ne ridicăm tot mai mult, privind în jos putem să ne vedem trupurile îmbătrânite și marcate de trecerea cumplit de rapidă a timpului, trupuri extrem de îndrăgostite chiar și în acel moment sumbru...

Am rămas suspendați în aer, privindu-ne încontinuu...simțind acel miros cum se eliberază din trupurile noastre, simțind magia lui cum ne face să ne îndrăgostim din nou!

Dintr-odată am putut vedea cum ușa salonului se deschide, pe ea intră toți cei din familie împreună cu medicul iar când își dau seama că ne-am mutat din pat rămân încremeniți, Wendy și Peter se apropie de trupurile noastre încă calde, ne îmbrățișază având grijă să nu ne despartă iar apoi încep să plângă...

Wendy: Mami, tati...vă iubesc! Mereu o să rămâneți în amintirea mea ca doi salvatori! Două persone care mi-au redat libertatea, care m-au învățat să iubesc, să trăiesc , să risc în numele iubirii....Peter: Subscriu la tot ceea ce a spus Wendy, vă iubesc! Și vă mulțumesc pentru faptul că mi-ați dat o viață ca în povești! Fiecare portocală, fiecare adiere plină de parfum de portocale o să ne amintească de voi, simbolul iubirii voastre pământene care sper să treacă chiar și barierele eternității!

Copii noștrii...o să îmi fie dor de ei...

Vlad: O să avem grijă de ei...Anca: Acum haide...ceva îmi spune că încă nu am ajuns unde trebuie!Vlad: Cu siguranță trebuie să fac câteva mulțumiri! În momentul acesta fericirea mea e supremă! Eternitatea ne așteaptă...Anca: Ne așteaptă pe amândoi...așa cum ne-am dorit mereu!

O îmbrățișare eternă, un sărut etern...amprentele lui nu o să poată fi șterse niciodată de pe sufletul meu, în eternitatea vreau să pășim ținându-ne de mână, pe acel covor de coji de portocale care se așterne chiar acum în fața noastră, vroiam să mor în brațele lui, acum vreau să trăiesc etern în aceleași brațe care m-au învățat ce înseamnă iubirea adevărată, o iubire cu un simbol atât de comun, atât de parfumat! Iubirea pusă sub semnul cojilor de portocale...iubirea eternă!

♥Epilog♥

Ei bine, am ajuns să îl scriu din „cauza” unor rugaminți foarte intense așa că, iată-mă făcând un „epilog” al poveștii mele „Coji de portocale”!Ca să vă spun și aici, așa doar de informare, povestea asta am început să o scriu din lipsă de ocupație, reascultând melodia „Coji de portocale” cântată de Simona Nae și Cristi Nistor, într-o zi în care tipul cel din urmă apărea la Vocea României și m-a făcut să îmi amintesc brusc de acest titlu care mi s-a părut la fel de banal ca și vouă!

Adică...să fim serioși, cine putea să își dea seama unde o să ajungă? Ce semnificație puternică o să aibe aceste coji chiar și în final...nu știu dacă a existat capitol fără ele, nu

știu dacă mi-am permis să fac asta dar știu că au avut un imact imens pentru realția Anca și Vlad! Coji de portocale...am ajuns să mă îndrăgostesc mai mult de ele, au ajuns să facă parte din rutina mea zilnică deoarece, zilnic, gândindu-mă la ele îmi venea câte o idee pentru un nou capitol! Ideile curg atunci când faci ceea ce îți place așa că nu cred că mai are rost să spun felul în care luau naștere!Am împletit fantezia cu realitatea, am pus puțin din mine în experiența celor doi și am încercat să le creez un sfârșit demn de povestea lor magică, poate puțin ireală dar sunt sigur, chiar foarte sigură că dacă tu, ca persoană la începutul vieții, ești capabilă să aștepți atât cât e necesar ca să îți întâlnești sufletul și dacă nu te arunci în brațele primului venit, o să ai parte mai mult ca sigur de o poveste asemănătoare! Știți și voi, speranța moare ultima!

Acum că am deslușit originea titlului și al ideilor, vreau să vă mulțumesc mult pentru suținere! Fără voi nu ajungeam la 70 de capitole, fără voi nu ajungeam să îmi pun chiar și sufletul în această poveste, fără voi nu ajungeam deloc să zâmbesc la fiecare comentariu citit, nu ajungeam niciunde, nici măcar să scriu acest „epilog”...ați avut un rol extrem de important în evoluția relației celor doi! Inițial totul avea să se termine la vreo douăzeci și ceva de capitole, odată cu revenirea lui Vlad după plecarea aceea lungă...dar apoi, cu sprijinul vostru am ajuns să le creez o viață întreagă, să le dau viață și să îi urmăresc plecând spre viața veșnică...ce frumos ar fi să fie real ceea ce am scris eu la sfârșit, nu? Chiar aș fi foarte fericită să îmi dau seama că toate poveștile despre „lumea de dincolo”, sunt reale...momentan însă rămân doar povești, simple povești și speranțe!

Poate mulți dintre voi ar fi vrut să se ajungă undeva la 100 de capitole dar asta ar fi fost imposibil, în special odată cu apariția celor doi copii care, fără ocolișuri, au estompat toate dulcegăriile și drăgălășeniile dintre Anca și Vlad, cei mici cam asta fac mereu, adică e iubire puternică, dar până vin ei, apoi ai nevoie de nervi de fier și de putere să păstrezi ceea ce ai construit înaintea lor :D!Mai multe drame nu aveam de ce să le aduc, nu aveam cum să distrug din nou tot ceea ce s-a născut între ei dar nici nu vroiam să devină ceva prea monoton și plictisitor așa că am preferat să derulez pe repede înainte și să ajung cu ei, în două capitole, de la 27 de ani la 97...nu mă judecați! :D Am vrut doar să vă arat că iubirea lor învinge orice bariere, chiar și cele ale morții....și am mai vrut să vă arat ceva și anume că atunci când îți dorești cu adevărat un lucru, și îl dorești arzător și cu putere, se îndeplinește! De când ziceau Anca și Vlad că vor să moară împreună? De mult! Ei bine uite că s-a întâmplat! Și-au dorit atât de mult asta încât s-a îndeplinit chiar și fără voia lor! Au ajuns să fie chiar siguri că asta se va întâmplat și nu s-au mai gândit la nimic altceva, au primit totul așa cum a venit, fiind ferm convinși că cineva acolo sus i-a ascultat și că nu o să îi chinuie pe pământ, separându-i.

După cum spuneam, vouă, celor care m-ați susținut citind fiecare capitol, vă mulțumesc nespus de mult! Voi ați fost alături de mine iar eu m-am simțit datoare să vă îndeplinesc dorințele și să fac tot posibilul să vă surprind de la capitol la capitol, dacă am reușit sau nu, rămâne la latitudinea voastră!Eu tot ceea ce mai vreau este să vă mulțumesc și să vă promit că, odată cândva o să puteți avea în biblioteca voastră o carte pe nume „Coji de portocale” scrisă de

Florina...asta vă promit solemn! :D