codrean -...

CODREAN CRAIUL CODRULUI.

BALADĂ

de

Seorgiu Simu.

O H E R lv A Tipografia „AURORA" A. Todoran.

1899.

BCU Cluj / Central University Library Cluj

I.

Preste văi preste hotară Lung resună-o veste amară : — » A intrat dusmanu-'n ţ6râ ! A intrat se prede eră;

Şi se pună sub robia, Românescă-ne moşia, Şi se ducă-'n ţerî departe, Sororî dela sen de frate ;

Şi soţii se pângărescă, După legea păgânescă, Pe betrânî se necinst^scă, Şi pre tineri se robescă . . .

Sus voinicî ţera ne chiemă, Lăsaţî tată, lăsaţi mamă, Lăsaţi fraţi, lăsaţî copi i . Căci e temp de vitejii;


Şi soţiele iubite, Şi drăguţele smerite, L e lăsaţî pre alte tempurî, Căcî la noi bat rele ventur î . . .

Prindeţi arma vitejescă, Faceţ i -o se strălucescă, — Mândra gloria străbună, V e c î de vecî se nu apună,

Şi poporele smerite, Se privescă 'ncremenite Renăscând a vostră fală Dela R o m a triumfală . . .

Sore , lună, vent şi rîurî, — Păment, pădurî şi perîurî Ce se-'ntind pre-a ta câmpie , V o r fi pretinî numai ţie.

Şi duşmanî vor fi şi ele, Fără milă, fără jele La duşmanul ce-'ndrâsnesce D e pămentu-ţî cutropesce.

Dunărea va sta la pendă, Spumegosă, furibundă,


5

Codrii tăi lăcaşiu vor fi, Munţii scut c e vor opri

Pe duşmani se nimic£scă Mândra ţără român^scâ, Şi câmpia se va face La duşman — morment de pace . . .

liră sorele şi luna Iţi vor împleti cununa, Paserile vor să-ţî cânte, Rîurile se-ţî descânte ;

Şi cu toţi au se mărăscă Vitejia românăscă, Mare, mândră, strălucită D e triumf acoperită.« —

II.

La pola de codru verde Supărat pe gândurî şede. Codrean, craiul codri lor Şi fala v i t e j i l o r . . . .

Albă-i faţa lui ca crinul, Limpecjî ochii ca seninul,


Capiii sus şi peru-'n v'ent, Dulce-'n graiu, dulce-'n cuvent .

Umeri laţî, frunte senină, Cu privire dulce, plină, Şi sprincene arcuite, Gene lungî şi a d u m b r i t e . . .

Peptul lat şi pumnul mare, Suflet plin de îndurare, Inima la locul seu Şi vitez ca şi un leu.

Lângă el Dochiţia vine, Cum în nopţii» senine Vine-'n gând bătut de dor Visul gingaşiu de amor . . .

Lin se-aş£ză lângă dânsul, A r vorbi n'o lasă plânsul — Ea i-ar' spune, mult i-ar' spune D e dorerea c e - o repune.

— Doch iă ! Dochiţia dragă! Fericirea mea intr igă! Ce dorere-'ţî sţrînge senul ? Dulce fraged, alb ca crinul?


7

A i visat visuri urîte? •Orî miorele iubite, Alergând prin munţi cu brad, Şi prin codrul cel de fag

Te-au făcut se-alergî cu ele Printre stâncî şi locuri rele ? Ostenită eşti tu ore Dulcea mea mângăi tore?i —

— N'am visat visuri urîte, Nici miorele iubite Nu m'am dus prin munţî cu brad, Nicî prin codrul cel. de fag, —

Dar ' un v e n t . . . o vijelie, Mi-a şioptit în taină, mie, Că vin tempurî de încercare, Pentru-a terii ne-aternare ;

Că vin turcii se rob6scă, T/era nostră românds-că, Şi se ducă-'n ţerî departe, Fără milă şi dreptate:

Soţiî ±>une, sororî blânde. Femei albe şi plăpânde,


Şi s& lase-'n urma lor Pre bărbaţi plângând cu do r . . .

H e i ! şi turcul n'are lege, Nu se uită şi n'alege, D u c e tot în ţerî străine Şi m 'o duce şi pre m i n e . . .

Şi-am se mor Codrene dragă r

Petrecând prin ţerî pribegă, Prin seraiurî tăvălită D e păgâni b a t j o c o r i t ă . . .

Şi tu n'ai se mai vedji »b ine« Dacă m'ai pierdut pre m i n e ; Şi iubit'a nostră ţeră V ' a peri-'n rob iă -amară . . .

Moşiî-'n lupte uraşie Păzir' sate şi oraşe, Resplătind cu bărbăţie, A duşmanilor trufie....

Dragul mieu, dulce C o d r e n e ! Ţera plânge, ţera geme, Şi prin plâns ea chiemă-'n grabă, Pre Mihai şi-o oste 'ntregă.


9

Oştea jorâ că s'o duce Pentru sânta nostă cruce Prin foc , fulgeri şi furtune, Printre stăvili de minune

Şi v'or face se 'nflorăscă Eră-şî ţ£ra românescă Prin amor şi libertate, L e g e sântă şi dreptate.

Şi vorbind Dochiţia pare, Mai frumosă şi mai mare . . . Trupu-i mândru ca de cjină, Faţa-i dulce şi senină,

Ochiî-'n foc şi peru 'n vent Şi din gură sfânt c u v e n t . . . Senul dulce 'n tresaltare Dinţii albi mărgăritare.

Mânî de dină, frunte d'albă, L a gât netedă şi albă, încât plai şi munţi şi mare O priviau în admirare.

Şi s'au dus minune 'n lume, D e frumseţa-i fără nume, —


10

Căci la numele ei numai Tremura Pasia 'n serai —

Codrean tace şi-o admiră, D e frumseţa ei se miră, Si când g a t ă , . . . i apucă Faţa 'n palme şi-o sărută.

Atunci sorele s 'opresce, Ventu-'n codru amuţesce, Frunza 'n ,ram nu să clătină Paserile nu suspină.

Rîu-'n cale se oprescc , Turma sţă se odihnesce, Şi pre ceriu ca nesce flamuri — Norii se despart în ramuri,

Şi formdză o cunună, Pe deasupra le-'mpreună, O cunună strălucită, D e dulcî rade acoperită,

O cunună tribut sânt Pentru ceia care sunt


Destinaţi de Domnedeu Se-şî apere neamul seu.

III.

Şi din patru părţi a lumii Sosi vestea Semi-luniî, — Er' în urma e i . . . pustie. . Nor de v i s c o l . . . vijelie.

Sus pre turnurile 'nalte Şi pre căsî şi pre palate Tremură sublima cruce, Ca inima din sen dulce.

Căci şi-a pus păgânu-'n gând Se cuprindă-acest păment, Şi sub flamura cea verde Se- 'mbulzesc Turci cura. n'ai c rede .

Sinan paşia-i duce 'n luptă, Cu turban cu haină lungă, A l b la c a p . . . voinic în pept, Vitez falnic, om descept ,


Ce-a umblat prin lume r6tă, Şi-a bătut Asia t6tâ, Afr ica şi-a ei pusteie, E a lui împerăţîe. . .

»Er, acum — gândi în sine — T 6 t e le-am isprăvit bine, Dar la Dunărea betrână Bate inima română;

Şi pre plaiurî şi prin' sate E românu-'n libertate . . , . Inse jur pre semilună, C'alor stea are s'apună. . .

Şi-am se-i sting până la unul, Se le-arăt că io-'s stăpeniil, Şi din ţiăra românească A m se fac ţie>ă turc6şcă. . . .

Cum să nu fiă ruşine, Pentru Turci şi pentru m i n e ? ! Când apus şi resărit D e poterea mea-i lovi t ;

Şi un petec, numai unul D e păment . . . unde i românul,


S e resiste fără t6mă Şi să nu ne bage-'n sdmă?!«

Şi cum dice, p'alui frunte Pletele lui cad cărunte, Şi-'n orbită ochii par, D 6 u e stele mari de jar. —

L a porunca lui nebună, Să-adun sub semilună Jenicerî ageri focoşi , Spachiî bravi curagioşî ; —

Şi pămentul surd resunâ D e duşmanii c e să-adună Se prefacă în morment A românului păment.

Ei la Dunăre s'aş^ză — Dunărea se-'nfiorăză. . . . Dar pre malul din potrivă Codrean şiede pre-o movilă,

Santinela ţieriî pare Cu baltagul său cel mare Intre ceriu şi-'ntre păment Ochi i focoşi şi peru-'n vent.


Er' Dochiţ ia lângă el, Precum ramul tenerel, E gândită, dar' viteză, Cea mai mândră-a ţierei pază.

IV.

Ca doi vulturi faciă 'n faţiă, Cu privirea indrâsneţiă, Ce 'n vezduch se 'nieptă, sboră Şi din ochî crunt se mesdră. . .

Ast-felifi tabera română Ascep ta oştea păgână, Prin strîmtorî şi prin poenî, La satul Călugărenî.

Şi duşmanii ca potopul, Vin de tremură tot locul. Mulţi la numer plini de fală. Se revarsă preste ţieră. . .

Ard pădurile şi-'n fum, Limbî de foc străbat acum. Er' in mijloc doue armii, C^rcă drept în verf de ' săbii.


Una i mare, Alta-i tare.

Una cere subjugare, Al ta vrea neatârnare —

Luptâ-i cruntă, luptai mare, Ca un dieu Mihaiu călare Cu geniul său conduce Pre români la morte dulce.

Er' alături cu mândrie, Tovarăşiu de vitejie, E Codrean şi lângă el, Alt ostaşiu mai tenerel;

Şi toţi trei când dau năvală Bradiî 'n codrii se rescolă, Dunărea suspină 'n cale, Ceriul ia haine de jale . . .

Stâncele din munţi tresar, Turciî scot vaet amar, Steagul verde se înclină, Sinan vede şi suspină.

Eră turciî fug ca ventul, D e cutremură pămentul,


16

Părăsind in urma lor Pre român triumfător.

Şi in fuga lor cumplită Multă 6ste-i nimicită, Caraiman paşia remâne Mort prin văile române ; *)

fir' Haider beiul de Siva Husein şi Mustafa închid ochit pre vec ie In frumosa Românie. —

Lumea 'ntr^gă 'n tresaltare Şi cuprinsă de-admirare, Aţentea privirea dulce Spre triumfătorea cruce,

Ce la Dunărea betrână, Prin armata cea română, S'a 'nălţiat invingătdre — -Semilunei domnitore

*) Omorît chiar* de Mihaiu eroul in lupta dela r e n î " 4 3 August cătră seră — după apusa)

i%Lui. Ve#.lat»«iA lui Mich. Vitezul pag. 121. N.


Totâ inima tresare, Sorele vo ios resare, Ceriu-1 dulce — codrul tace, Pre păment e sfânti pace.

Chiar' şi Dunărea betrână Printre ţiermî curge mai lină. Numai c o l o 'n codrul verde, Supărat, . . sdrobit se vede

Codrean craiul codri lor Şi fala voinicilor, — El suspină şi ş iop tesce : »Va i Dochiţ ia nu mai es te !«

De-o fi mortă el voiesce S'o resbune românesce, Er' de-i vie şi răpită Şi de Turci batjocorită . . . .

Atunci n'are se mai vie, Dî de dulce veselie, Preste vieţia lui mâchnită, Şi de doruri crunt lovită.

T o t gândind el se pornesce Pân' la Turci nu să opreşce,


Turci î '1 prind . . . in feară '1 legă Şi 'n prinsore-afundă '1 bagă.

Er' Codrean le dice l o r : ' »Turc i lo r ! păgâuilor! Eu un dor pre lume am, Se stau faciă cu Sinan ;

A r m e n'am legat in fierâ, Me-ţî aduce 'nderept eYă, Şi strejarii m'or' pazi, Nemic Sinan n'a păţi . . . «

V .

— »Cum te chiamă? cine estî ? In ce ţieră locuescî ? A i vre-o poftă vre-o rogare ?« — Sinan strigă 'n gură mare. —

— »Sum român. Codrean me chiamă, România 'mi este mamă, Bradiî 'n munţî mi-'s frăţiorî Florile mi's dragi sororî.


M'am luptat cu voinicie Pentru scumpa mea moşie, Dar' alăturea cu mine S'a luptat cu mult mai bine

Un voinic ca o fecioră, Ce iubesce-ântâia oră, Cu per negru, mâni de dînă Şi cu inimă română, —

Cu ochi dulci şi cu dulci gene, Cu sen alb . . . negre sprincenea Şi frumos cum nu pot spune Şi cum nu-i nemic pre lume. —

Dar' in lupta desperată, Despârţîndu-ne deolaltă, Ne-am p i e r d u t . . . şi de-atunci eu Di şi nopte '1 cat mereu.« •—

— >Pretin, bani şi libertate, 'Ţi vom da ţîe fărtate, — Dîse Sinan — de ni spune Unde-'s ostile române.« —

Şi dicend amar zimbesce Ca hoheriul ce lovesce , . . .


Er' Codrean galbân la faciă, Ca şi-un trup fără vieţiă

I respunde: — » A m gătat In nădeşdî m'am înşelat. Când credeam că Sinan are Inimă şi suflet mare . . .

Se scii Sinan că la noi, Nu sunt omeni ca la voi . . . . Muncitorul cel din urmă, Seu păstoriul dela turmă

E mai nobil şi mai vrednic, Decâ t Sinan cel poternic, Şi nu cere o trădare D e i'ai da lumea cea mare." •

Sinan tace şi-'l asculta, Cu privirea tristă, . . . cruntă, A p o i dă la sbirî poruncă Pre Codrean la furci s e l ducă

Şi când sta se se pornescă, Ca osenda se-şî pr imescă: — O femeia despletită, Cu privirea rătăcită.


Resuflând abia sosesce . Cu dorere 'n giur privesce ; Şi scoţând un ţepet jalnic, Şi un vaer mult amarnic,

Lui Codrean 'i cade 'n biaciă R e c e mai fără vieţă. Er' Codrean în fericire O sărută cu iubire.

Lin Dochiţ ia se desceptă, Cătră Sinan se indreptă: — » A c u m Sinane sferşesce, L'am vedut şi me iubesce!

Fecioria, ochii , facia, Senul, dragostea viaţa, Sunt alui ca altă dată, Şi de moriu, eu moriu curată!

V o i m'a-ţî prins, şi-'n dîle gre Mi-a-ţî schimbat dîlele mele Mortea mea va fi un dar, Precând vieţa mea-i amar . . .


— «Dragul meu! dulce Codrene! Ţermurile dunărene, L e lăsăm în libertate Dar' morim cu nedreptate. . . .

Şi-'n pădurea infrundîtă, Şi pre lunca înflorită, Şi pre dealul dela cruce, Noi în veci nu ne-om mai d u c e . . .

Nu ne vor mai şiopti vânturi Sfinte tainice cuventurî. — Nu ne vom mai'strînge 'n braţiă. Nici nu ne-om săruta 'n faţiă . .

Dar ' morind vom sci că cresce Libertatea, şi 'nfloresce T o c m a 'n munţii nostî iubiţi, Unde am fost noi fericiţi . . . .«

Bine vorba nu sferşesce, Şi pre mânî lanţuri semţesce . . . La osândă merg se moră Pentru drept şi ţerişoră. —

Er' Si nan privindu i falnic, Strigă dând un ţîpet ja ln ic :


23

— >>Fericiţî sunt cei c e mor, Aperându-şî dreptul lorîp —

Codrean mergend î i respunde Cu glas mândru ce pătrunde: — » D e c â t viu şi nestimat Mort mai bine şi curat!»

. . . . Şi de-atuncî codrul suspină, Frundia 'n ram lin se clăt ină; Ceriu-i aspru 'ncins de nori, Plaiul fără serbătorî;

Er' prin lunca înverzită, Strigă-o v o c e răguşită: «Fericiţi sunt cei c e mor Aperâdu-şî dreptul lorW —

Sus din munte-atuncî respunde Glas de om ce-adenc pătrunde: — «Decât viu şi nestimat Mort mai bine şi curat!« —

V I .


codrean -...

Documents