CLORURA DE SODIU [NaCl] este indispensabila vietii oamenilor si animalelor. Participand la formarea unor sucuri digestive, NaCl este introdusa zilnic in organism sub forma de sare de bucatarie. Solutia de clorura de sodiu cu concentratia de 0,9%, avand aceeasi concentratie cu plasma sangvina, se foloseste in medicina ca ser fiziologic. Actiunea antiseptica a clorurii de sodiu si-a gasit aplicatie la conservarea alimentelor si pieilor.In industrie, clorura de sodiu este considerata cea mai importanta materie prima anorganica. Constituie substanta de baza a unei ramuri industriale, care o prelucreaza pentru obtinerea sodiului, clorului, acidului clorhidric, hidroxidului de sodiu, carbonatului de sodiu etc. In acelasi timp NaCl este utilizata si in industria lacurilor, vopselelor, hartiei, maselor plastice, textila si altele.

In industria metalurgica este folosita ca reductor, iar in electronica se foloseste la fabricarea lampilor cu vapori de sodiu. De asemenea, NaCl este utilizata si in industria chimica organica si in industria farmaceutica.

SALÍNĂ (‹ fr., lat.) - Complex de construcții, de instalații sau de lucrări miniere, destinate exploatării unui zăcământ de sare; se poate extrage fie sare gemă (sub formă de blocuri sau de bulgări), fie o soluție concentrată de sare (utilizată în ind. chimică), în funcție de tipul instalațiilor folosite; mină de sare, ocnă (1). După încetarea exploatării sălile subterane care s-au format prin extragerea sării sunt uneori folosite pentru tratament balnear, îndeosebi în afecțiuni respiratorii (ex. salinele de la Târgu Ocna, Slănic-Prahova,Praid); constituie și obiective turistice. Aspectul turistic sau curativ al salinelor face ca zonele ce adapostesc astfel de zacaminte sa fie din ce in ce mai vizitate. Unii oameni merg fie ptr a vedea cum este sub pamant iar altii merg pentru tratament.

Tara noastra, dispunand de mari zacaminte de sare la Slanic Prahova, Ocnele Mari, Ocna Dejului, Ocna Muresului, Praid, Tg. Ocna etc. a creat o puternica industrie clorosodica. Cele mai importante uzine clorosodice se gasesc la Govora, Borzesti, Turda si Ocna Muresului.

BLOCUL S:

Toate elementele din blocul s sunt metale si se regasesc in grupele 1 si 2 ale tabelului periodic. Blocul s contine metalele alcaline si metalele alcalino-pamintoase. Aceste metale sunt puternic reactive, pierzind cu usurinta electronii lor de valenta pentru a forma compusi ionici cu numere de oxidare +1 sau +2 (Numarul de oxidare este un numar care indica cati electroni trebuie sa primeasca sau sa cedeze atomul dintr-un compus pentru a forma un atom neutru).Avind numai unul sau doi electroni de valenta, legatura metalica din structura metalelor din blocul s este relativ slaba, astfel incat acestea sunt metale cu temperaturi de topire scazute.

Metalele alcaline , găsite în grupa 1 a sistemului periodic ( grupă cunoscută și sub denumirea de grupa IA ) , sunt metale foarte reactive și nu sunt găsite în stare naturală decât în compuși. Aceste metale au un singur electron pe stratul exterior. Astfel , cedează foarte ușor acel electron în compuși ionici cu alte elemente. La fel ca oricare alt metal, metalele alcaline sunt ductile și maleabile, și sunt bune conductoare de căldură și curent electric. Aceste metale sunt mai moi decât majoritatea celorlalte metale. Cesiul și franciul sunt cele mai reactive

elemente din această categorie. Metalele alcaline pot exploda cu ușurință dacă intră în contact cu apa.

Metalele alcaline sunt:

Litiul Sodiul Potasiul Rubidiul Cesiul Franciul

Hidrogenul se află în prima grupă, dar se comportă foarte rar ca un metal alcalin.

1.Litiul ( Li):

- este un element chimic având simbolul chimic Li și numărul atomic 3, metal alcalin ușor , având o culoare alb-argintie; in condiții normale este cel mai ușor metal și cel mai puțin dens solid , la fel ca toate metalele alcaline , litiul este foarte reactiv , se corodează rapid în aer umed pierzându-și luciul și înnegrindu-se , din acest motiv este păstrat sub un strat de ulei.

- cantități mici de litiu se găsesc în apa oceanelor și în unele organisme vii, cu toate că s-a constatat că nu îndeplinește nici o necesitate biologică pentru organismul uman.

- a fost descoperit în anul 1817 de către Johan August Arfvedson la Stockholm, Suedia . Metalul în sine a fost izolat în 1821 de către William T. Brande.

- caracteristici : - moale , argintiu - gri , se oxideaza repede, putin toxic , arde repede, caldura specifica inalta.

- se găsește foarte puțin răspândit în natură, in cantități mici însoțește potasiul și sodiul în unele roci, cum sunt spodumenul, un silicat de litiu și aluminiu LiAl[SiO3]2, lepidolitul, un fluoro- sau hidroxo-aluminosilicat de litiu, potasiu și aluminiu Li3K2Al3[Al(Si3O10)2(OH, F)4], zinnwalditul - o varietate de lepidolit cu mult fier ; cantități mici de compuși de litiu se găsesc în unele ape minerale , în diferite plante (ca de exemplu, tutun, sfeclă de zahăr, trestie de zahăr), etc.

- se obtine de obicei prin electroliza clorurii de litiu topite ; este un metal moale are cea mai mica densitate dintre metale .

- descompune apa ; în aer se aprinde formând oxid de litiu și superoxid de litiu Li2O ; incălzit în atmosferă de hidrogen formează hidrura de litiu LiH, care este cea mai stabilă dintre hidrurile metalelor alcaline ; este singurul metal alcalin care se combină direct cu azotul la rece, formând nitrura Li3N; de asemenea, se combină direct la cald cu halogenii formând halogenuri LiX, cu sulf

formând sulfura Li2S, cu carbonul, formând carbura Li2C2, cu siliciul formând siliciura Li6Si2, etc.

- este folosit pentru:aliaje de lagăre (împreună cu sodiul și calciul) , dezoxidant, desulfurizant și degazant pentru cupru , prepararea tritiului 3H , baterii și acumulatori electrici.

2.Sodiul / Natriul :

- este un element din tabelul periodic având simbolul Na și numărul atomic 11 , un metal alcalin, argintiu, cu o reactivitate ridicată ,din această cauză, sodiul nu există liber în natură, ci doar sub formă de combinații chimice deosebit de stabile ; in stare liberă, reacționează violent cu apa și ia foc în aer la temperaturi de peste 115°C ; la temperatură obișnuită lăsat în aer fumegă , datorită liniilor sale spectrale din domeniul culorii galben , conferă unei flăcări culoarea galben.

-are configurația electronică [Ne]3s1 (1s2 2s2 2p6 3s1)

-este cel mai răspândit metal alcalin din scoarța Pământului , dar și unul dintre cele mai răspândite din Univers ; in natură se găseste sub forma depozitelor masive de sare gemă (clorură de sodiu NaCl) , în

mineralul halit ,( în combinație cu clorura de potasiu) , în silvină ( împreună cu aluminiul în criolit Na3AlF6) , sau sub formă de azotat în salpetrul de Chile (NaNO3-azotat de sodiu) , reprezentând 2,6% din masa scoarței terestre ; in apa marină , ionii de Na+ îi însoțesc pe cei de Cl-.

- sodiul metalic se obține prin electroliza clorurii de sodiu (NaCl) în topitură , metodă mai ieftină decăt electroliza hidroxidului de sodiu (NaOH).

- proprietati fizice :

solid, alb-argintiu; moale, ușor; bun conducător de căldură și electricitate; maleabil și ductil; punct de topire scăzut (98 °C).

-o mulțime de compuși ai sodiului au aplicații ; sodiul metalic se folosește pentru a obține compuși organici , de asemenea sodiul este un element indispensabil existenței celulelor din organismele animale concentrația sărurilor, deci și a ionului de sodiu, determină presiunea osmotică normală a lichidelor ; Sodiul mărește îmbibiția cu apă a coloizilor din celule , el se găsește în special în serul sanguin sub formă de NaCl, dar și de bicarbonat și fosfat de sodiu. Utilizarile sodiulu: obținerea compușilor organici ; obținerea Na2O2 ; obținerea NaCN (cianură de

sodiu) ; amestecuri răcitoare în reactoare nucleare ; obținerea de aliaje antifricțiune ; lămpi incandescente.

- pentru industrie compușii cei mai importanți sunt: clorura de sodiu (NaCl), carbonatul de sodiu (Na2CO3), bicarbonatul de sodiu (NaHCO3), salpetrul de Chile, soda caustică(NaOH), boraxul (Na2B4O7·10H2O), tiosulfatul de sodiu (Na2S2O3·5H2O).

- ionii de sodiu au o mare importanță în procesele fiziologice din organism , în depolarizarea membranelor , și în transmiterea stimulilor ; Contrar tendinței de difuzie, pompa de sodiu-potasiu scoate ioni Na+ din celulă și introduce ioni K+ polarizând membranele (datorită diferențelor de concentrație de Na si K față de fețele membranei) , pozitiv la interior și negativ la exterior. În timpul depolarizării sodiul pătrunde masiv în celula și potasiul iese , schimbând polarizarea membranei ; de asemenea, ionii de Na+ și ionii de Ca+2 sunt importanți în crearea lucrului mecanic în mușchi.

3.Potasiul :

- este elementul chimic notat cu simbolul K (din latină kalium[1], din limba arabă: ه# %َي al-qalyah “cenușă de الَق#ْلplante”[2]) , numarul atomic este 19 , iar masa atomică este de 39,0983.

- este un metal alcalin de culoare alb-argintie , maleabil și ductil , care se oxidează ușor în aer ; reacționează violent cu apa , generând suficientă căldură pentru a aprinde hidrogenul gazos eliberat ; poate reacționa și cu gheața până la temperatura de -100 ºC ;

- in natură este întâlnit numai sub formă de sare ionică , este prezent în concentrație semnificativă , în stare dizolvată , în apa de mare, de asemena este întâlnit , sub forma diverșilor compuși , ca și constituent al unor minerale .

- Ionul de potasiu, prezent în țesuturile vegetale și animale este un oligoelement indispensabil în metabolismul celulelor vii ; cea mai ridicată concentrație de potasiu o au celulele plantelor , fiind aglomerat în special în fructul lor ; concentrația mare de potasiu din plante , asociat cu cantitățile foarte scăzute de sodiu din acestea , conduce la izolarea potasiului din cenușa de plante , fiind din punct de vedere istoric factorul care a condus la numele de potasă ; agricultura intensă deprivă solul de potasiu , iar fertilizatorii agricoli consumă 93% din producția chimică a potasiului la nivel de economie globală modernă.

- nu este răspândit în stare nativă deoarece reacționează violent cu apa ; la fel ca și alți compuși, potasiul are un procentaj de 1.5% din greutatea scoarței terestre și este al șaptelea element ca răspândire pe planetă ; fiind foarte electropozitiv potasiul metalic este foarte greu de obținut

din mineralele sale ; potasiul sub formă ionică este prezent și în apa mărilor, cantitatea de potasiu fiind de aproape 1/30 din cea existentă de sodiu , deoarece potasiul este mai strâns în legătură cu solul sub forma silicaților , ca rezultat nu este eliberat imediat în ocean și este prezent și în biosferă.

- producția mondială de potasiu este raportată ca fiind în jur de 200 tone pe an , în timp ce zăcămintele de minereuri de potasiu cunoscute până în prezent, exploatabile în mine pot asigura o producție totală de 50 de milioane de tone

- este cel de-al doilea metal care are o densitate redusă (0.856 g/cm3) ; doar litiul este mai puțin dens (0.53 g/cm3) ; este un metal moale , cu un punct de topire scăzut , fiind ușor de tăiat cu un cuțit ; in tăietura proaspătă este un metal argintiu , însă in aer începe imediat să capete o culoare cenușie ; punctul de topire al potasiului este de 63 °C , iar punctul de fierbere este de 770 °C.

- principala utilizare în domeniul agriculturii , horticulturii și culturile hidroponice este cea de îngrășământ chimic sub formă de clorură de potasiu , sulfat de potasiu sau azotat de potasiu ; aproximativ 93% din producția mondială de potasiu este consumată de industria îngrășămintelor.

4.Cesiul :

- este un element chimic din grupa metalelor alcaline cu simbolul Cs și cu numărul atomic 55 ; din punct de vedere fizic , metalul este moale , de culoare argintie-aurie , cu un punct de topire de 28 °C (82 °F) , aceasta făcându-l unul dintre singurele cinci metale care se pot afla în stare lichidă sau într-o stare de trecere dintre starea lichidă și cea solidă la temperatura camerei ; este un metal alcalin și are proprietăți fizico-chimice asemănătoare cu cele ale rubidiului și ale potasiului.

- metalul este foarte reactiv și piroforic , reacționând cu apa la o temperatură de cel puțin −116 °C (−177 °F) ; este elementul cu cea mai mică electronegativitate având un izotop stabil (Cesiu-133)

- este extras din polucit , în timp ce radioizotopii (în special cesiu-137) sunt extrase din produșii de fisiune în reactoare nucleare ; formează și aliaje cu alte metale alcaline și cu aurul și amalgamuri chimice cu mercurul ; la temperaturi sub 650 °C acesta formează aliaje cu cobaltul , fierul , molibdenul , nichelul, platina , tantalul și wolframul ; poate forma totodată și compuși intermetalici fotosensibili cu stibiul , galiul , indiul și toriul ; se poate amesteca cu celălalte metale alcaline (excepție litiul) , iar aliajul cu compoziția 41% cesiu , 47% potasiu și 12% sodiu are

cel mai mic punct de topire dintre toate aliajele metalelor, de −78 °C.

- este un element relativ rar din punctul de vedere al abundenței , iar măsurătorile determinate au estimat abundența sa la aproximativ 3 părți per milion din crusta Pământului ; această răspândire îi atribuie cesiului locul 45 din punctul de vedere al abundenței naturale a elementelor chimice , și locul 36 printre metale ; cu toate acestea , cesiul este mai abundent decât elemente ca stibiul , cadmiul , staniul și wolframul și mult mai abundent decât mercurul și argintul care au o importanță majoră în industrie, insă cesiul este cu 30 de ori mai rar decât rubidiul cu care împarte proprietăți chimice similare și se află deasupra cesiului în Sistemul Periodic.

- utilizre : Caesiu-137 este un radioizotop comun al cesiului folosit ca sursă de raze gama în industrie ; Fluorura de cesiu are utilizări în chimia organică , fiind o bază , sau ca sursă anhidră de ioni de fluorură ; adesea sărurile de cesiu înlocuiesc sărurile de potasiu sau sodiu în sinteza organică.

5.Franciul :

- este un element chimic cu simbolul Fr și numărul atomic 87; este un metal alcalin radioactiv care se găsește în proporție foarte mică în minereurile de uraniu și de toriu ; este de asemenea elementul cu cea mai mică

energie de ionizare și electronegativitate ; este unul dintre cele mai rare elemente chimice din natură , mai rar decât acesta fiind astatinul ; se găsește foarte rar în minereurile de uraniu și toriu ; se estimează că în natură ar fi în jur de 340 g până la 550 g

- acest element numit în onoarea Franței , a fost descoperit în anul 1939 de către Marguerite Perey la Institutul Curie din Paris ; este de notat că în același timp un grup de cercetători britanici încerca să descopere noul element , iar englezii ar fi dorit să-l numească Britium.

- denumit initial Actiniu K , este cel mai greu metal alcalin , rezultatul degradării radioactive (alfa) a actiniului și poate fi produs în mod artificial prin bombardarea cu protoni a toriului.

- deși în natură el există în minereul de uraniu , s-a estimat că ar fi între 340 și 550 de grame de franciu în scoarța terestră în orice moment , făcându-l cel mai abundentelement rar din scoarță , dupa astatin ; este de asemenea cel mai instabil element din primele 101 și are cea mai mare greutate echivalentă dintre toate elementele ; este cel mai puțin electronegativ din toate elementele cunoscute , cesiul urmându-l.

- există 34 de izotopi cunoscuți de franciu (cu numărul de masă cuprins între 199 și 232) , și 11 în stări metastabile. -- cu o perioadă de înjumătățire de 22 de minute , cel mai

durabil izotop al acestui element este 223Fr care este izotopul fiică al 227Ac și este unul din cei doi izotopi de franciu care apar natural ; al doilea izotop de franciu care apare natural este 224Fr , fiind membru al seriei radioactive de thoriu . Toți izotopii cunoscuți de franciu sunt foarte instabili , astfel cunoștințele despre proprietațiile acestui element provin doar din proceduri radiochimice.

Metalele alcalino-pământoase , găsite în grupa a doua din sistemului periodic de elemente (grupă cunoscută și sub denumirea de grupa IIA) , sunt metale cu proprietăți intermediare între metalele alcaline și cele pământoase . Acestei grupe aparțin elementele stabile : Beriliu (Be) , Magneziu (Mg) , Calciu (Ca) , Stronțiu (St) , Bariu (Ba) și Radiu (Ra) . Al șaselea element al grupei , Radiu (Ra) , este un product intermediar radioactiv .

1.Beriliu:

- este un element chimic , notat cu simbolul Be și numărul atomic 4 .

- mineralele de beriliu și smarald sunt cunoscute de către egipteni , evrei și romani ; scriitorul roman Pliniu le-a considerat ca fiind forme ale aceluiasi mineral .

-

-Proprietăți :

Nume : Beriliu Simbol : Be Numar atomic : 4 Masa atomică : 9.012182 uam Punctul de topire : 1287.0 °C (1560.15 °K,

2348.6 °F) Punctul de fierbere : 2469.0 °C (2742.15 °K,

4476.2 °F) Numărul de protoni/electroni : 4 Numărul de neutroni : 5 Clasificare : Alcalin pământos Structura cristalină : Hexagonală Densitatea la 293 K : 1.8477 g/cm3 Culoare : gri Numărul de straturi: 2 Primul strat: 2 Al doilea strat: 2

-

Anul descoperirii: 1798 A fost descoperit de: Fredrich Wohler Originea numelui: De la mineralul beril

-utilizare : navete spațiale, proiectile, avioane

2.Magneziu :

- este elementul chimic din tabelul periodic al elementelor care are simbolul Mg și numărul atomic 12 ; este al optulea element și al treilea metal după aluminiu și fier ca abundență în scoarța solidă terestră , formând aproximativ 2% din masa acesteia ; este al treilea ca și componență în sărurile dizolvate în apa mării.

- este un metal foarte rezistent , de culoare alb-argintie , foarte ușor (cu o treime mai ușor decât aluminiul) și care devine ușor mat în contact cu aerul ; in soluție , formează ioni de Mg++ ; este ușor de aprins când este sub formă de fâșii subțiri , odată aprins arde cu o flacără albă foarte luminoasă și este greu de stins , fiind capabil să ardă la interacțiunea cu azotul și dioxidul de carbon.

- compuși ai magneziului, în principal oxidul de magneziu , sunt utilizați ca material refractar pentru cuptoarele din industria siderurgică - la producerea fontei și oțelului , industria metalelor neferoase , a sticlei și a cimentului ; Oxidul de magneziu și alți compuși sunt de asemenea utilizați în agricultură (ca fertilizatori) , chimie și industria construcțiilor ; aliajul magneziu-aluminiu este utilizat în principal la conservarea băuturilor ; aliajele magneziului sunt de asemenea utilizate ca și componente ale structurii

automobilelor o O altă utilizare o reprezintă îndepărtarea sulfurilor de pe fier și oțeluri.

3.Calciu :

- este elementul chimic cu numărul 20 în tabelul periodic al elementelor ; este un metal alcalino-pământos ; de culoare gri , cel de-al cincea element din punct de vedere al răspândirii în scoarța terestră ; este de asemenea al cincilea dintre cei mai răspândiți ioni dizolvați în apa mărilor , după sodiu , clor , magneziu și sulfați .

- din punct de vedere chimic calciul este reactiv și moale (deși este mai dur decât plumbul) pentru un metal ; este un element metalic argintiu care trebuie extras prin electroliză din clorură de calciu (CaCl2) ; odată produs , formează rapid o crustă de oxid și nitrat când este expus la aer ; este mai greu de aprins decât magneziul , dar atunci când se aprinde arde intens cu o flacără roșie ; reacționează cu apa , producând hidrogen la o viteză îndeajuns de mare pentru a fi observabil , dar la o viteză prea mică pentru a produce căldură la temperatura camerei , deși sub formă de pudră reacția este mai intensă.

- sărurile de calciu și cu soluțiile ionice ale calciului (Ca2+) sunt incolore indiferent de contribuția calciului ;

multe dintre săruri nu sunt solubile în apă ;in soluție , ionul de calciu are un gust variabil , fiind declarat ca având un gust ușor sărat , acru , mineralic sau chiar liniștitor ; se pare că multe animale pot gusta calciul și utiliza simțul pentru a găsi sărurile pe care le ling .

- are un rol foarte important în corpul omenesc el fiind al cincilea element din organism ; rolul lui principal este acela de a da rezistență oaselor , alt rol fiind folosirea ionului Ca2+ în funcțiile citoplasmatice .

- calciul pur nu se găsește în natură , el găsindu-se în roci sedimentare : calcar (CaCO3) , dolomit (CaMg(CO3)2) și ghipsul (CaSO4·2H2O)

- carența de calciu se manifestă diferențiat , în funcție de gravitatea scăderii fracțiunii ionice.

- calciu se utilizează:

ca agent de reducere în extracția metalelor : uraniu , zirconiu și toriu .

pe post de deoxidant , desulfurant sau decarbonizant pentru diferite aliaje

pe post de agent de aliere în producția aliajelor pe bază de aluminiu , beriliu , cupru , plumb și magneziu

în prepararea cimentului și mortarului folosite în construcție.

4.Bariu:

- este un element chimic cu simbolul Ba și numărul atomic 56 ; in tabelul periodic al elementelor se găsește în perioada a șasea și grupa a II-a principală , fiind astfel un metal alcalino-pământos ; a fost identificat pentru prima oară de către Carl Wilhelm Scheele ; este în stare liberă metalic , strălucitor și de culoare alb-argintie ; in natură nu se găsește , în stare liberă , din cauza reactivității sale ridicate ; Bariul metalic este ușor inflamabil ; combinațiile sale solubile sunt toxice.

- din cauza reactivității sale crescute , bariu nu se găsește în natură în stare liberă , ci doar sub forma unor compuși ; cu o pondere de aproximativ 0,039% , bariu este al 14-lea cel mai întâlnit element al scoarței terestre ; se găsește în barită (sulfat de bariu cristalizat BaSO4) , din care se și obține cel mai des , și witerită (carbonat de bariu BaCO3). - producția mondială anuală de barită a crescut în ultimii 30 de ani de la aproximativ 4,8 milioane tone (1973) la 6,7 milioane tone (2003) ; rezervele mondiale sunt estimate la 2 miliarde tone ; descompunerea compușilor

de bariu se realizează pretutindeni ; principalele țări producătoare de bariu sunt : China , Mexic , India , Turcia , USA , Germania , Cehia , Maroc , Irlanda , Italia și Franța .

-Proprietăți fizice:

- este un metal alcalino-pământos solid , paramagnetic , care cristalizează într-o rețea cubică , cu fețe centrate ; culoarea alb-argintie a bariului metalic devine în contact cu aerul gri mat , deoarece oxidează la suprafață ; bariu generează o flacără de culoare verde cu liniile spectrale caracteristice de 524,2 și 513,7 nm ; are densitatea 3,62 g/cm3 (la 20 °C) numărându-se astfel printre metalele ușoare ; are o duritate de 1,25 fiind astfel cel mai moale dintre metalele alcalino-pământoase ; punctul de topire este de 1000 K (727 °C) , iar punctul de fierbere 1913 K (1640 °C) ; potentialul standard are valoarea de -2,912 V.

-Proprietăți chimice:

- proprietățile chimice sunt asemănătoare cu cele ale calciului (Ca) și celelalte metale alcalino-pământoase ; Bariu (Ba) reacționează mai puternic , decât majoritatea metalelor alcalino-pământoase , cu apa (H2O) și cu oxigenul (O2) și se dizolvă ușor în aproape toți acizii- excepție face acidul sulfuric concentrat (H2SO4) , pentru că se formează un strat sulfuric (pasivare) ce oprește reacția ; din cauza reactivității sale crescute este păstrat în lichide de protecție ; spre deosebire de celelalte metale

alcalino-pământoase , bariu oxidează la suprafață și în prezența aerului uscat se poate aprinde .

- se mai foloseste aliajul nichel-bariu pentru bujii ; in plus în amestecul aliajelor din plumb cu diferite metale , se adaugă bariu pentru creșterea durității ; în stare pură are puține aplicații , producția este de puține tone pe an. Cea mai importantă aplicație este cea de reproducător în tubul de vid , de exemplu la televizor ; reacționează rapid cu resturi de gaze precum oxigen (O2) , azot (N2) , dioxid de carbon (CO2) sau vapori de apă ; poate include și gaze inerte , pe care le elimină astfel din tubul de vid ; de asemenea la temperaturile folosite metalul are presiunea vaporilor scăzută.

5.Radiul :

- este al 88-lea element din sistemul periodic al elementelor ; acest element radioactiv a fost descoperit de către savanta poloneza Marie-Sklodovska Curie ; are o abundență relativ redusă în scoarța terestră și extragerea sa întampină probleme , acestea datorându-se în mare parte radioactivității sale mari ; in general se găsește în minereul numit pechblendă alături de alte elemente (metale) cum ar fi bariul , uraniul și toriul .

- in trecut radiul se folosea la obținerea unor obiecte fosforescente în întuneric (cadrane de ceas , întrerupătoare de curent , diferite indicatoare , vopsele fosforescente , etc,) , intrebuințarea radiului în vopsele este foarte periculoasă din cauza cantității mari de material conținute și din această cauză astfel de produse nu se mai utilizează , au fost incidente grave cauzate de acoperirea corpului cu vopsea cu radiu , lucru care a dus la formarea unor arsuri radiologice extinse pe suprafața corpului și acest lucru a dus la moartea persoanei contaminate radioactiv . Chiar și <<mama >> Marie Curie a murit din cauza anemiei aplastice , boala atribuită radiațiilor .

- astăzi, radiul se folosește în medicină, sub forma radiumterapiei (Curieterapie) care presupune introducerea unor ace conținătoare de radiu sau a unor capsule în organele afectate de cancer ; tot în trecut , radiul se folosea pentru prepararea emanației de radiu (elementul Radon ce apare prin descompunerea radioactivă a radiului) care se înfiola în fiole mici de sticlă sau de aur (golden seeds) , avand același scop ca și capsulele cu radiu .

- in prezent , compușii radiului nu au nici o utilizare practică iar metalul (grupa a II-a a sistemului periodic, perioada a 7-a) este foarte reactiv , oxidându-se în aer și reacționând violent cu apa formând hidroxid de radiu, Ra(OH)2 .

- singura aplicație fiind cea din medicina nucleară dar și aceasta tinde sa fie înlocuită de terapia cu raze gamma și raze x ; radiul metalic este un metal albicios , foarte reactiv , cum s-a menționat mai sus ; radiul mai este utilizat foarte rar ca sursă de neutroni.

BLOCUL P:

Elementele de tip bloc p sunt cele din grupele 13-18 din tabelul periodic . Blocul include un amestec de metale de tip bloc p si nemetale . Metaloizii ( sau semi-metalele – germaniu , arsenic , antimoniu ) se gasesc si ei in acest bloc . Toate aceste elemente au orbitalii de tip p partial ocupati . Aceste elemente prezinta o variatie mai mare a proprietatilor fizice si chimice comparativ cu cele din blocul de tip s . Blocul p include si halogenii puternic reactivi si un numar de nemetale extrem de importante cum ar fi Carbonul , Nitrogenul si Oxigenul . Aceste elemente tind sa formeze intre ele compusi covalenti . Tot in blocul p se regasesc si gazele nobile .

1.Arsenic :

- este o denumire frecvent folosită pentru trioxidul de arsen (As2O3) sau anhidrida arsenioasă , o otravă foarte puternică ; este cunoscut și sub denumirile populare alternative de șar , săricica , șoricioaică , șoriceasă .

-Proprietăți fizice:

- arsenicul se prezintă ca o pulbere fină de culoare albă cu miros specific de usturoi .

-Proprietăți chimice :

- trioxidul de arsen este un oxid puternic amfoter care demonstrează caracterul său preponderent acid (anhidrida arsenioasă ) ; reacționează rapid în soluții alcaline , formând arseniți ; reactivitatea față de acizi este scăzută , dar reacționează cu acid clorhidric , rezultând triclorură de arsen sau săruri înrudite ; reacționează puternic cu agenții oxidativi ca ozonul , peroxidul de hidrogen ( apa oxigenată ) și acidul azotic formând pentoxid de arsen As2O5 ; reacția cu apa oxigenată poate fi explozivă ; este redus rapid la arsen , și se poate forma de asemenea și hidrogen arsenios - AsH3 (arsină) .

-Utilizare actuală :

Aplicații industriale :

Materie primă pentru fabricarea pesticidelor pe bază de arsen ( arsenit de sodiu , arsenat de sodiu , cacodilat de sodiu ) .

Materie primă pentru fabricarea unor medicamente de uz uman și veterinar ( Neosalvarsan ).

Agent de decolorare pentru sticlă și emailuri . Agent de conservare a lemnului .

Materie primă pentru producerea arsenului elemental , a aliajelor de arsen și semiconductorilor din arsenit .

-Aplicații medicale :

- Arsenicul (trioxidul de arsen) , sub denumirea comercială de Trisenox , este un citostatic folosit în tratamentul unor forme refractare de leucemie , cum este leucemia acută mieloidă - subtipul promielocitic M3 , care nu răspund la chimioterapia de primă intenție ; este un chimioterapic cu acțiune incomplet elucidată : se presupune că trisulfitul de arsen induce intensificarea apoptozei celulelor tumorale , iar cercetări recente au identificat enzima tioredoxin reductază drept țintă a trioxidului de arsen ; din cauza toxicității sale , folosirea medicamentului prezintă mari riscuri .

-Reglementări legale de utilizare :

- in prezent alături de toți compușii arsenului , trioxidul de arsen este clasificat drept toxic și periculos pentru mediu în Uniunea Europeană , prin Directiva CEE nr. 67/548 , cu amendamentele succesive .

2.Atimoniu: Stibiul :

- este un metaloid alb-argintiu, cu numărul atomic 51, având simbolul „Sb”. Metaloidul este întrebuințat pentru realizarea unor aliaje în poligrafie, în industria cauciucului și în tehnică. Alături de zăcămintele de mercur, în mod frecvent, se găsește stibina din care se extrage stibiul sau antimoniul. Aceasta se folosește în aliajele pentru izolarea cablurilor, la fabricarea unor piese rezistente la acizi etc. Alături de arsen stibiul se remarcă prin toxicitatea deosebită a compușilor săi, și totodata prin utilizarile în medicină: ca vomitiv.

- conținutul de stibiu din scoarța terestră este de numai 5·10-6la sută ; in stare nativă , acesta se află rar în cantități mari , și mai des în cantități mici ; sub formă de combinații , stibiul se află în sulfuri , stibiuri , sulfosăruri de stibiu ( sulfostibiuri ) și oxizi ; principalul mineral din care se extrage stibiul este stibina , sulfat de stibiu-Sb2S3, care se prezintă în cristale prismatice , aciculare , strălucitoare ca oțelul , sau în masă cristalină cenușie . Alte minerale de stibiu :

Sulfostibiuri : pirargiritul (Ag3SbS3) , burnonitul (CuPbSbS3) , ulmanitul (NiSbS) ;

Stibiuri : bresthauptitul (NiSb) , discrasitul (Ag3Sb) Oxizi: amestecurile de Sb2O3 și Sb2O4 din natură se

numesc ocru de antimoniu.

-Proprietăți fizico-chimice:

- modificațiile alotropice ale stibiului sunt: stibiul galben , stibiul negru , stibiul exploziv și stibiul cenușiu .

Stibiul galben este solubil în sulfură de carbon și este foarte nestabil , trecând ușor în stibiu negru .

Stibiul negru are greutatea specifică 3,5 și se obține din stibiul galben sau prin condensarea rapidă a vaporilor de stibiu și trece ușor la încălzire slabă , în forma cenușie.

Stibiul cenușiu numit și stibiul metalic , este modificația slabă la toate temperaturile ; se prezintă sub forma unui metal alb-argintiu , cu reflexe albăstrui , în cristale romboedrice ; este casant , se poate sparge cu ciocanul și poate trece ușor ca praf în mojarul de porțelan ; conduce curentul electric mai bine decât arsenul , are duritatea 3 , greutatea specifică 6,60 , punctul de topire 630,5° Celsius și punctul de fierbere 1635° Celsius .

3.Carbonul :

- este elementul chimic din tabelul periodic care are simbolul C și numărul atomic 6.

- este un element remarcabil din mai multe motive , printre formele sale diferite se numără una dintre cele mai moi (grafit) și una dintre cele mai dure (diamant) dintre

substanțele cunoscute ; mai mult , are o capacitate deosebită de a forma legături chimice cu alți atomi mici , incluzând atomii de carbon , iar mărimea sa îl face capabil de a forma legături multiple ; datorită acestor proprietăți , carbonul poate forma aproape zece milioane de compuși chimici diferiți.

- carbonul a fost descoperit în preistorie și era cunoscut anticilor , care îl preparau prin arderea materialului organic în spații fără mult oxigen (creând cărbune). Diamantele au fost întotdeauna considerate rare și frumoase ; unul dintre ultimii alotropi ai carbonului , fulerenul , a fost descoperit ca produs secundar în experimente din anii 1980.

- numele său vine din franțuzescul charbone , care la rândul său vine din latinescul carbo , însemnând cărbune ; in germană și olandeză, numele carbonului sunt Kohlenstoff și , respectiv , koolstof , ambele însemnând literal "materia (stofa) cărbunelui" .

- carbonul este în general sigur ; inhalarea de funingine în cantități mari poate fi periculoasă ; carbonul poate lua foc la temperaturi înalte și poate arde puternic (ca în accidentul nuclear din Windscale , Marea Britanie , pe 10 octombrie 1957).

- există numeroși compuși chimici pe bază de carbon ; unii sunt letali (cianurile, CN-) iar alții sunt esențiali vieții (glucoză) .

4.Nitrogenul / Azotul :

- este elementul chimic din tabelul periodic care are simbolul N și numărul atomic 7 ; este un gaz incolor , inodor , insipid , de obicei inert , diatomic și nemetalic , constitutie 78% din atmosfera Pământului și este o parte componentă a tuturor țesuturilor vii .

- formează numeroși compuși chimici , precum aminoacizii , amoniacul , acidul nitric și cianurile .

- este un nemetal , cu o electronegativitate de 3,0 ; are cinci electroni pe ultimul strat și de aceea este de obicei trivalent ; azotul pur este un gaz diatomic incolor și nereactiv la temperatura camerei și cuprinde 78.08% din atmosfera Pământului ; condensează la 77 K , la presiune , și îngheață la 63 K ; azotul lichid este folosit des drept substanță criogenică .

-Azot molecular (gaz și lichid) :

- azotul gazos este produs prin permiterea azotului lichid să se încălzească și să se evapor ; are numeroase utilizări: la păstrarea prospețimii mâncărurilor împachetate (prin

amânarea râncezirii și alte forme de degradare oxidativă) , la acoperirea explozibililor lichizi pentru siguranță , la producția de componente electronice precum tranzistori , diode și circuite integrate , la producerea oțelului inoxidabil , pentru umplerea camerelor roților avioanelor și autovehiculelor datorită inerției sale și lipsei de umiditate sau calități oxidative , spre deosebire de aer (deși nu este necesar pentru automobilele obișnuite )

- Azotul lichid:

- este produs industrial în cantități mari prin distilarea din aerul lichefiat , care este reprezentat de obicei prin cvasi-formula LN2 (deși se scrie mai corect N2(l)) ; este un lichid de criogenică (foarte rece) care produce degerături instante la contactul direct cu țesuturile vii .

- proprietatea lui de a menține temperaturile mult sub temperatura de îngheț a apei chiar când se evaporă (77 K , -196 °C sau -320 °F) îl face extrem de util într-o varietate de aplicații ca refrigerent , printre care:

la înghețarea și transportul produselor alimentare la criogeneza corpurilor , celulelor reproductive

(spermă și ovule) și probe și materiale biologice în studiul criogenezei pentru demonstrații în educația științifică ca răcitor pentru senzori senzitivi și amplificatoare de

frecvență joasă

în dermatologie , pentru eliminarea posibilelor excrescențe canceroase

ca răcitor pentru suprasolicitarea unei unități centrale de procesare , a unei unități de procesare grafică sau a altei componente hardware

-nitrogenul (latină nitrum , greacă Nitron însemnând "sodă nativă", "geneză", "formare") este considerat a fi descoperit de Daniel Rutherford în 1772 , care l-a numit aer fix.

- compușii azotului erau cunoscuți în Evul Mediu; alchimiștii cunoșteau acidul nitric drept aqua fortis . Amestecul de acid nitric și acid clorhidric era numit aqua regia , și era apreciat pentru abilitatea sa de a dizolva aurul . Primele aplicații în industrie și agricultură ale azotului au fost sub formă de salpetru (nitrat de sodiu sau nitrat de potasiu) , notabil la praful de pușcă , iar apoi ca îngrășământ.

-nitrogenul este cantitativ , cea mai mare componentă a atmosferei Pământului (78,084% după volum, 75,5% după greutate) și este obținut pentru scopuri industriale prin distilarea fracțională a aerului lichefiat sau prin mijloace mecanice (de exemplu prin membrana de osmoză inversată prin presiune) .

- azotul este o componentă mare a excrementelor animale (de exemplu guano), de obicei sub forma ureei , a acidului uric și compuși ai acestor produși .

-azotul molecular este un constituent al atmosferei lui Titan și a fost detectat în spațiul interstelar de David Knauth și colaboratorii săi.

- principalul compus al azotului este amoniacul (NH3) deși hidrazina (N2H4) este și ea cunoscută

- azotul este o parte esențială în componența aminoacizilor și a acizilor nucleici , ceea ce îl face vital ; legumele precum planta de soia pot absorbi azotul direct din aer , deoarece au rădăcini cu noduli plini de bacterii care îl transformă în amoniac , prin procesul numit fixarea azotului. Leguma transformă ulterior amoniacul în oxizi ai azotului și aminoacizi, pentru a forma proteine.

5.Oxigenul:

- este un element chimic din tabelul periodic având simbolul O și numărul atomic 8 ; este un gaz.

-Importanța oxigenului pentru menținerea vieții:

Oxigenul (O2) reprezintă 21% din aer și este un element esențial pentru supraviețuirea tuturor vietuițoarelor de pe

Pământ ; există totuși bacterii care pot trăi fără prezența oxigenului (de exemplu bacteriile sulfuroase).

- a fost descoperit de către Carl Wilhelm Scheele (1772) și Joseph Priestley (1774 independent unul de altul.

- oxigenul este cel mai răspândit element de pe planetă , găsindu-se atât în stare liberă cât și sub formă de compuși; in stare liberă , oxigenul se află fie sub formă moleculară în aer (21%) , fie sub formă de ozon (O3) în straturile superioare ale atmosferei ; oxigenul se găsește rareori și sub formă de oxozon,O4 ; oxigenul intră în compoziția unui număr mare de compuși , atât în substanțe organice (grăsimi , proteine , zaharuri , alcooli) cât și în substanțe anorganice (apa , oxizi , silicați , carbonați , azotați , fosfați , sulfați etc.)

-Proprietăți chimice:

Toate reacțiile cu oxigenul poartă numele de arderi:

Reacția cu nemetale: S + O2 → SO2

Reacția cu unele metale o O2 + 2Mg → 2MgOo 2Cu + O2 → 2CuOo 3Fe + 2O2 → Fe3O4

o 2Ca + O2 → 2CaOo 4Al + 3O2 → 2Al2O3

Reacția oxigenului cu unele substanțe compuse: CH4 + 2O2→ CO2 + 2H2O

-Întrebuințări:

-Oxigenul întreține viața și arderea ; se utilizează în medicină , aparat autonom de respirat sub apă în circuit închis pentru scafandri , albirea țesăturilor , sudură , tăierea metalelor , sinteza acizilor , motoare , obținerea experimentelor ; oxigenul prezintă cei mai mulți atomi.

-

-Proprietăți fizice:

-Oxigenul este un gaz incolor , inodor , insipid și puțin solubil în apă . Este de 1,1 ori mai greu decât aerul . Acesta se lichefiază foarte greu la o temperatură de -183 °C.

-