Citate despre Creaţie

Procesul de cratie este ca si muzica care se inalta cu o rapiditate si forta extraordinara.“Piotr Ilici Ceaikovski, citat despre creatie

Am vazut ingerul in piatra si am sculptat pana l-am eliberat.“Michelangelo Buonarroti, citat despre creatie”

In creatie, cel mai greu lucru este sa incepi, lama ierbii este la fel de greu de realizat ca un stejar.“James Russell Lowell, citat despre creatie”

Pentru a crea ceva cu totul exceptional mintea ta trebuie sa fie fixata obligatoriu asupra celui mai mic detalui.“Giorgio Armani, citat despre creatie”

Creatia a apuca din haosul inform elemente brute, a le topi impreuna si a le turna intr-o forma care sa imbrace o viata ce se diferentiaza intr-un chip absolut hotarat de tot ce nu este ea aceasta este puterea naturii si a artistului.“Lucian Blaga, citat despre creatie”

Ana lui Manole este suma celor mai dramatice impozite ale creatiei.“Vasile Ghica, citat despre creatie”

A crea inseamna a nimici moartea.“Romain Rolland, citat despre creatie”

Spiritul se vindeca de propria autonomie in creatia muzicala.“Emil Cioran, citat despre creatie”

Creatia artistica este revarsarea unui prinos interior care se cere impartasit“Petra Vlah, citat despre creatie”

Niciun creator nu este intrutotul implinit, profesional. Da-mi un singur nume si am curajul sa rostesc din rasputeri: minte, de o mie de ori minte! Orice autor lasa in urma lui o creatie neterminata, chiar daca apelez la nume sacre: Eminescu, Creanga, Caragiale, Bach, Mozart, Wagner, Enescu...“Serban Codrin, citat despre creatie”

Nici un Univers nu poate fi INDEPENDENT fata de Om si nu poate fi creat in afara Omului atat timp cat este Cunoscut de Om!“Sorin Cerin, citat despre creatie”

Creatia este o salvare temporara din ghearele mortii.“Emil Cioran, citat despre creatie”

Creatia: singurul suras al tragediei noastre.“Friedrich Wilhelm Nietzsche, citat despre creatie”

Daca te-ai asezat in viata in conditii absolute, practica absolutul: creatia.“Constantin Noica, citat despre creatie”

Creatia este o lucrare divina, de care noi niciodata n-o sa fim in stare, cei care ne-am imbolnavit cu adevarat fie de poezie, fie de proza, fie de teatru, fie de muzica, niciodata n-o sa ne lecuim, chiar daca am incercat sa ne tratam.“Mihai Prepelita, citat despre creatie”

Sensul existentei si datoria fiecarui om este creatia.“Mircea Eliade, citat despre creatie”

Eu as vrea sa creez asa cum respir.“Constantin Brancusi, citat despre creatie”

Creatia poetica implica in primul rand traire sufleteasca, niciodata trupul nu va scrie poeme care sa incante sufletele dincolo de scurtimea nefireasca, din acest punct de vedere, a vietii.“Mariana Fulger, citat despre creatie”

Creatia Primul pas spre creatie este facut de catre copii.Ei sunt entuziasmati sa descopere fiecare lucru intr-un mod cat mai autentic prin jocurile sale. Creatie este o actiune de a crea opere artistice,stiintifice,este un produs al muncii creatoare.A crea inseamna a face ceva ce nu exista si pentru asta este nevoie sa te joci cu lucruri care exista pentru a descoperi ceva nou.

Creatia Viitorul este al oamenilor care creaza ceva de valoare.Acea creatie care schimba vietile celor din jur intr-un mod pozitiv.Creatia este o dovada de curaj,de a merge pana in miezul lucrurilor.Aceasta este individuala ce tine de increderea in resursele proprii.Ea tine de inspiratie,preiei ceva si apoi prin prelucrare creezi altceva.

Metode de stimulare a creativităţii Una dintre cele mai populare metode este brainstormingul (în

engleză brain înseamnă creier şi storm – furtună), adică asaltul de idei.

Paternitatea acestei metode îi revine lui Alex Osborn, 1953 şi constă într-

un mod de organizare a recoltării ideilor fără cenzură şi de evaluare

ulterioară a acestora pentru construirea soluţiei unei probleme puse.

Această metodă cere respectarea câtorva principii[1]:

a)      Principiul cantităţii: se stimulează exprimarea şi înregistrarea unui

număr cât mai mare de idei; se încurajează exprimarea liberă a gândirii

şi maginaţiei.

b)      Principiul acceptării necondiţionate: se exclud cenzurile, criticile.

c)      Principiul preluării ideilor: se acceptă reluarea unei idei, exprimarea

ei în forme diferite, ameliorate.

d)      Principiul evaluării ulterioare sau amânate; soluţia problemei nu se

construieşte pe loc, ci după un anumit timp, pentru a putea fi apreciate

toate variantele.

Pentru derularea optimă a unui brainstorming se pot parcurge

următoarele etape:

-         Alegerea temei şi a sarcinii de lucru;

-         Solicitarea exprimării într-un mod cât mai rapid, în fraze scurte şi

concrete, a tuturor ideilor şi înregistrarea lor în scris (pe tablă, flipchart);

-         Analiza critică, evaluarea, argumentarea, contraargumentarea

ideilor emise anterior, la nivelul clasei sau al unor grupuri mai mici;

-         Selectarea ideilor originale sau a celor mai apropiate de soluţiile

pentru problema supusă atenţiei.

-         Afişarea ideilor rezultate în forme cât mai variate şi originale:

cuvinte, propoziţii, colaje, imagini, desene, cîntece, joc de rol etc.

La nivelul procesului de predare-învăţare, brainstormingul poate fi

folosit într-un mod mai simplu. De exemplu, la extragerea ideilor

principale dintr-un text, fiecare elev vine cu o idee, care nu se analizează.

La sfârşit, cadrul didactic sau alţi elevi, vor analiza ideile (notate sau

reţinute), vor stabili care sunt cele mai bune , apoi le vor nota pe caiet.

Un alt exemplu, ar putea fi aplicarea brainstormingului în cadrul unei

învăţări dirijate, când se pune o întrebare de tipul ,, Ce-ar fi dacă…”( Ce-

ar fi dacă soarele nu ar mai răsări?).

Sinectica (gr. synecticos – reuniunea elementelor fără ca între

acestea să existe vreo legătură) este o altă metodă asociativă, creată de

W. Gordon.

Din grup pot face parte 5-7-9 persoane.

Mai întâi se clarifică dificultăţile problemei prezentate, adică

necunoscutul devine familiar. Apoi se transformă familiarul în ceva

necunoscut, prin căutarea unor metafore, comparaţii, personificări. După

ce se formulează douăzeci de analogii-metafore, grupul împreună cu

specialiştii, studiază soluţionarea optimă a problemei, sugerată de una

sau alta dintre metafore.

Specificul acestei metode constă în acceptarea criticii şi polemicii

în dezbatere. De la idee se trece la elaborare detaliată a unui model, la

experimentare.

Se pleacă de la următoarele reguli:

-         Nu există deosebire esenţială între creaţia artistică şi cea

ştiinţifică/ tehnică;

-         Inspiraţia poate fi stimulată, canalizată şi chiar organizată (nu se

aşteaptă momentul de iluminare);

-         Instrumentul principal al creaţiei este metafora; imaginaţia trebuie

eliberată de cenzura raţiunii;

-         Atitudinea mentală alternează în două sensuri: a face străinul

familiar şi a face familiarul străin, pentru a crea o accesibilitate a

problemei de rezolvat.

O problemă greu de abordat devine familiară răspunzînd mai întîi

la întrebarea „Cu ce se aseamănă?”. O problemă extrem de banală poate

deveni interesantă dacă punem întrebarea „Cum ar fi dacă s-ar asemăna

cu…?” Se fac asociaţii care duc la idei noi.

Tehnica transferului presupune mai multe variante:

 procedeul inversării ( opoziţie dintre soluţia existentă şi cea propusă);

 procedeul Molière ( profanii, nespecialiştii îşi spun părerea);

 procedeul Sherlock Holmes (cercetătorul este în rolul detectivului);

procedeul metaforei forţate (oferă cele mai neaşteptate asocieri).

Metoda Delphi sau metoda oracolelor moderne a fost elaborată de

O. Helmer şi colaboratorii săi, având ca scop obţinerea unor soluţii

prognostice sau pentru probleme solicitate curent.

Se trimit chestionare specialiştilor selectaţi, pentru obţinerea unui

număr mare de opinii necesare construirii unei soluţii. Răspunsurile

obţinute sunt expediate fiecăruia dintre  specialişti pentru exprimarea

opiniilor. Astfel se realizează feedback-ul de opinie. Se pot organiza şi alte

consultări, pentru a elimina soluţiile eronate.

Metoda ,,6-3-5” constă în împărţirea unei clase în grupuri a cîte 6

persoane.

Fiecare persoană propune cîte 3 idei într-un timp maxim de 5 minute.

Primul grup discută problema şi se trec 3 idei pe o fişă, în capul unei

coloane sub care se vor nota ideile celorlalte grupuri. După 5 minute, fişa

este transmisă altui grup, care adaugă alte 3 idei (cîte una în fiecare

coloană) sub celelalte, pînă cînd fişa se completează de toate grupurile.

Conducătorul strînge foile, citeşte ideile în faţa tuturor şi se alege cea mai

potrivită.

Metoda Philips 6-6, iniţiată de americanul J. Donald Philips este o

variantă de brainstorming, în care se consultă un număr de la 30 până la

60 de persoane. Se formează grupuri de câte 6 participanţi care discută

problema timp de 6 minute. Mai întîi moderatorul explică metoda şi

avantajul ei, apoi expune problema. E indicat ca grupurile să fie cât mai

eterogene. Fiecare grup îşi alege câte un coordonator şi discută în timpul

stabilit. Apoi fiecare îşi anunţă opinia, după care urmează o discuţie

generală şi formularea concluziei. Sinteza rapoartelor este realizată de o

comisie sau de animator. Astfel, într-un timp scurt se consultă opinia mai

multor persoane. Organizarea poate dura 4-5 minute, discuţia în colectiv -

6 minute, raportarea rezultatelor - 2 minute pentru fiecare grup şi

discuţia finală încă 30 de minute. În aproximativ o oră se pot rezuma

părerile a 60 de persoane.

Discuţia sau reuniunea Panel include formarea unui grup

restrâns panel (,,juraţi”, sau ,,listă fixă de nume”) din persoane

competente în domeniul respectiv. Ceilalţi participanţi , ascultă în tăcere

ceea ce se discută, dar pot interveni prin bileţele trimise ,,juraţilor”.

Uneori, bileţelele sunt din hîrtie colorată şi pot să conţină, după culoare,

întrebări, sugestii sau păreri personale. Mesajele sunt primite de unul din

membrii participanţi la dezbatere, care introduce în discuţie conţinutul

unui bileţel cînd se iveşte un moment prielnic (,,injectorul de mesaje”).

Discuţia e condusă de un ,,animator”. La sfârşit, persoanele din sală pot

interveni şi în mod direct, prin viu grai. Animatorul face o sinteză şi trage

concluzii.

Metoda Frisco ( după numele prescurtat al grupului Four Boys of

Frisco) necesită existenţa a două echipe: echipa de investigare (12-15

persoane) care propune metodele şi modurile de soluţionare şi echipa de

creaţie propriu-zisă care are rolul de a găsi soluţia problemei, de a o

îmbunătăţi. Se desemnează patru persoane care reprezintă atitudini

diferite şi se transpun în rolurile date:tradiţionalistul care susţine un

punct de vedere clasic, cunoscut; exuberantul cu idei cât mai ieşite din

comun; pesimistul care va veni cu critici, obiecţii, îndoieli;optimistul care

îşi va exprima încrederea în soluţia nouă. Cele patru tipuri de  atitudini

vor crea o atmosferă stimulativă, antrenantă pentru dezbateri.

Şapte drumuri. Găsirea a şapte soluţii pentru o singură

problemă constituie o metodă care îşi propune să catalizeze procesul

gîndirii divergente.

Eurograma demersului în realizarea unor invenţii: metoda

prezintă, pe scurt, istoricul unei invenţii, al unei descoperiri, inovaţii,

sintetizând principalele etape, faze, momente ale demersului şi relaţiile

dintre ele.

Metoda listelor a fost propusă de Robert Crawford în anul 1931 şi

este utilă pentru stimularea imaginaţiei, pentru diversificarea pistelor de

abordare, pentru evitarea blocajelor atitudinale şi motivaţionale. Mihaela

Roco a întocmit o listă pentru stimularea atitudinilor creatoare[2]:

-         Gândiţi-vă azi la cea mai îndrăzneaţă idee; mâine va fi depăşită.

-         În loc să vă surprindă viitorul, mai bine îl prevedeţi.

-         Nimic nou nu se face fără curaj.

-         Creativitatea nu este doar ambiţie.

-         Acceptaţi şi ideile altora; s-ar putea să aibă dreptate.

-         Jucaţi-vă cu ideile.

-         Criticaţi cu modestie.

-         Fiecare om poate fi creativ dacă conştientizează acest lucru.

-         Este bine să fii activ, dar şi mai bine să fii creativ.

-         Este la fel de creativ să reluaţi totul, de la început.

-         Organizaţi-vă viitorul; prezentul reprezintă deja trecutul.

-         Inspiraţi-vă din natură: este un izvor nesecat de idei.

-         Incertitudinea este prima datorie a omului creativ.

-         Duceţi orice idee pînă la capăt.

-         Creativitatea este întotdeauna tânără.

-         De obicei, prima idee este cea mai bună.

-         Nu aşteptaţi să gândească alţii în locul dumneavoastră.

-         Nu vă opriţi la ideile bune; există cu siguranţă altele şi mai bune.

-         O idee absurdă este mai bună decât nimic.

-         Puneţi-vă întrebări la care nu puteţi răspunde; descoperiţi

imposibilul. -         Nu vă fie teamă

de propriile idei.

-         Alegeţi-vă ca modele oamenii creatori etc.

Autochestionarea reprezintă o modalitate de amplificare a

capacităţilor creative prin autoinvestigare, supunînd produsul creat unor

analize multiple, din  diferite unghiuri de vedere.

Analiza morfologică: acest gen de analiză constă în stimularea

capacităţii de a descompune în părţi componente un organism sau

mecanism şi formularea faţă de toate elementele independente a cât mai

multor întrebări posibile, căutându-se variante de soluţii.

Prelegerea – o perspectivă modernă

Prelegerea este, fără îndoială, cea mai frecventă alegere într-o

abordare didactica tradiţională. În acest sens este tipică imaginea

profesorului la catedră (sau la tablă) care vorbeşte elevilor ce stau

cuminţi în bancă şi ascultă sau scriu după dictare. Această abordare este

foarte puţin eficientă pentru învăţare. Cu puţină „sare şi piper“

prelegerea poate fi recondiţionată şi introdusă într-un demers didactic

modern, centrat pe achiziţiile elevului. Din această perspectivă, dascălul

trebuie să se preocupe de:

● Stimularea interesului elevilor prin:

-  intrarea în prelegere prin intermediul unei poveşti, imagini captivante

cu referinţă la subiectul predat;

-  lansarea unei întrebări incitante (astfel încât elevii să fie atenţi la

prelegere pentru a afla răspunsul).

● Aprofundarea înţelegerii prin:

- folosirea de exemple şi analogii pe parcursul prezentării (inclusiv din

viaţa reală); - ilustrarea expunerii verbale cu imagini, grafice şi alte

materiale didactice; - folosirea limbajului nonverbal

şi paraverbal. ●Implicarea elevilor

în procesul de predare -învăţare: -

pentru oferirea unor exemple, analogii, experienţe personale;

- pentru a răspunde la diferite întrebări;

- pentru a efectua o sarcină scurtă care clarifică diverse poziţii enunţate.

● Încheierea prelegerii prin:

- formularea unei probleme/aplicaţii care urmează să fie rezolvată de

elevi. –deducerea unei concluzii generale etc.

Jurnalul dublu

„Jurnalul cu dublă intrare“ este o metodă prin care cititorii stabilesc o

legătură strânsă între text şi propria lor curiozitate şi experienţă. Acest

jurnal este deosebit de util în situaţii în care elevii au de citit texte mai

lungi, în afara clasei.

Pentru a face un asemenea jurnal, elevii trebuie să împartă o pagină în

două, trăgând pe mijloc o linie verticală. În partea stângă li se va cere să

noteze un pasaj sau o imagine din text care i-a impresionat în mod

deosebit pentru că le-a amintit de o experienţă personală, pentru că i-a

surprins, pentru că nu sunt de acord cu autorul, sau pentru că o consideră

relevantă pentru stilul sau tehnica autorului. În partea dreaptă li se va

cere să comenteze acel pasaj: de ce l-au notat?  La ce i-a făcut să se

gândească?  Ce întrebare au în legatură cu acel fragment? Ce i-a făcut să-

l noteze?  La ce i-a făcut să se gândeasca?  De ce i-a intrigat?  Pe măsură

ce citesc, elevii se opresc din lectură şi notează în jurnal. Unii profesori

cer un număr minim de fragmente comentate, în funcţie de dimensiunile

textului.

După ce elevii au realizat lectura textului, jurnalul poate fi util în faza de

reflecţie, dacă profesorul revine la text, cerându-le elevilor să spună ce

comentarii au făcut în legătură cu pasaje diverse.  Şi profesorul ar trebui

să fi făcut comentarii, pentru a atrage atenţia asupra unor părţi din text

pe care ţine neapărat să le discute cu elevii.

„SINELG“

„Sistemul interactiv de notare pentru eficientizarea lecturii şi gândirii“

(SINELG) este o modalitate de codificare a textului care permite celui

care învaţă să citească şi să înţeleagă în mod activ şi pragmatic un anumit

conţinut.

Ca metodă este tipică pentru etapa de realizare a sensului (învăţare,

comprehensiune). Cunoştinţele anterioare ale elevilor evidenţiate prin

activităţi specifice de evocare se folosesc ca bază de plecare pentru

lectura/ascultarea textului.

SINELG presupune următoarele etape:

● În timpul lecturii elevii marchează în text (sau notează pe hârtie în

timpul prelegerii):

- cunoştinţele confirmate de text;

- cunoştinţele infirmate/contrazise de text;

- cunoştinţele noi, neîntâlnite până acum;

- cunoştinţele incerte, confuze, care merită să fie cercetate?

● După lectură, informaţiile se trec într-un tabel:

Informaţiile obţinute individual se discută în perechi/grupuri etc., apoi se

comunică de către perechi/grupuri profesorului care le centralizează într-

un tabel similar la tablă.

Cunoştinţele incerte pot rămâne ca temă de cercetare pentru lecţiile

următoare.

Ciorchinele

Ciorchinele este o metodă de brainstorming neliniară care stimulează

găsirea conexiunilor dintre idei şi care presupune următoarele etape:

1. Se scrie un cuvânt/temă (care urmează a fi cercetat) în mijlocul tablei

sau a foii de hârtie;

2. Se notează toate ideile, sintagmele sau cunoştinţele în legătură cu tema

respectiva în jurul acestuia, trăgându-se linii între acestea şi cuvântul

iniţial;

3.  Activitatea se opreşte când se epuizează toate ideile sau când s-a atins

limita de timp acordată;

Etapele pot fi precedate de brainstorming în grupuri mici sau în

perechi. În acest fel se îmbogăţesc şi se sintetizează cunoştinţele.

Rezultatele grupurilor se comunică profesorului care le notează la tablă

într-un ciorchine fără a le comenta sau judeca.

În etapa finală a lecţiei, ciorchinele poate fi reorganizat utilizându-se

anumite concepte supraordonate găsite de elevi sau de profesor.

Turul galeriei

Turul galeriei presupune evaluarea interactivă şi profund formativă a

produselor realizate de grupuri de elevi.

1. În grupuri de trei sau patru, elevii lucrează întâi la o problemă care se

poate materializa într-un produs  (o diagramă, de exemplu), pe cât posibil

pretându-se la abordări variate.

2. Produsele sunt expuse pe pereţii clasei.

3. La semnalul profesorului, grupurile se rotesc prin clasă, pentru a

examina şi a discuta fiecare produs. Îşi iau notiţe şi pot face comentarii pe

hârtiile expuse.

4. După turul galeriei, grupurile îşi reexaminează propriile produse prin

comparaţie cu celelalte şi citesc comentariile făcute pe produsul lor.

Cubul

Metoda presupune explorarea unui subiect, a unei situaţii din mai

multe perspective. Sunt recomandate următoarele etape:

-    Realizarea unui cub pe ale cărui feţe sunt scrise cuvintele: descrie,

compară, analizează, asociază, aplică, argumentează.

-     Anunţarea temei, subiectului pus în discuţie.

-     Împărţirea clasei în 6 grupuri, care vor examina tema din perspectiva

cerinţei de pe una dintre feţele cubului:

Descrie: culorile, formele, mărimile etc.

Compară: cu ce este asemănător? Ce este diferit?

Analizează: spune din ce este făcut, din ce se compune.

Asociază: la ce te îndeamnă să te gândeşti?

Aplică: ce poţi face cu aceasta? La ce poate fi folosită?

Argumentează: pro sau contra şi enumeră o serie de motive care vin

în sprijinul afirmaţiei tale.

-         Afişarea răspunsului final pe tablă.

Mozaicul

Mozaicul presupune învăţarea prin cooperare la nivelul unui grup şi

predarea achiziţiilor dobândite de către fiecare membru al grupului unui

alt grup.

Metodarespectă următoarele etape:

-         Împărţirea clasei în grupuri eterogene a cîte 4 elevi, fiecare dintre

aceştia primind câte o fişă de învăţare numerotată de la 1 la 4. Fişele

cuprind părţi ale unei unităţi de cunoaştere.

-         Prezentarea succintă a subiectului tratat.

-         Explicarea sarcinii care constă în înţelegerea întregii unităţi de

cunoaştere. -         Regruparea elevilor, în funcţie de numărul fişei

primite, în grupuri de experţi: toţi elevii care au numărul 1 vor forma un

grup, cei cu numarul 2 vor forma alt grup ş.a.m.d. În cazul în care se

lucrează cu toată clasa se vor forma două grupuri pentru fiecare număr.

-         Învăţarea prin cooperare a secţiunii care a revenit grupului din

unitatea de cunoaştere desemnată pentru oră: elevii citesc, discută,

încearcă să înţeleagă cât mai bine, hotărăsc modul în care pot explica

ceea ce au înţeles colegilor din grupul lor originar. Strategiile de predare

şi materialele folosite rămân la discreţia grupului de experţi. Este foarte

important ca fiecare membru al grupului de experţi să înţeleagă că el este

responsabil de predarea secţiunii respective celorlalţi membri ai grupului

iniţial.

-         Revenirea în grupul iniţial şi predarea secţiunii pregătite celorlalţi

membri. Dacă sunt neclaritaţi, se adresează întrebări expertului. Dacă

neclarităţile persistă, se pot adresa întrebari şi celorlalţi membri din

grupul expert pentru secţiunea respectivă. Dacă persistă dubiile, atunci

problema trebuie cercetată în continuare.

-         Trecerea în revistă a unităţii de cunoaştere prin prezentare orală cu

toata clasa/cu toţi participanţii.

[1] E. Macavei, Pedagogie, Teoria educaţiei, Ed. Aramis, Bucureşti, 2001,

p. 215

[2] M. Roco, Creativitate şi inteligenţă emoţională, Ed. Polirom, Iaşi, 2004, p.243

Toate valorile sunt rezultatul acţiunii umane, activitate care are drept atribut suprem CREATIVITATEA. Numai omul creează opere spirituale produse de cultură şi fapte de civilizaţie, din această perspectivă creaţia ne apare ca fiind „valoare a valorilor”, resursă a predicţiilor privind viitorul omului. Pentru a îndeplinii deziteratul major al dezvoltării individualizate a copiilor, pe linia aptitudinilor specifice fiecăruia, o condiţie esenţială este depistarea timpurie a potenţialului creativ în vederea prognozării unor posibile realizări ulterioare, acesta constituind de fapt obiectivul fundamental pentru toate instituţiile educative.

Capitolul 1

ARGUMENT: Prezint în acest capitol datele de ansamblu ale unei cercetări proprii experimentale, al cărei subiect se referă la conceptele de creativitate şi creaţie în general la preşcolari.

            Problematica potenţialului creativ este încă larg controversată şi necesită multe precizări şi cercetări.

            Toate valorile sunt rezultatul acţiunii umane, activitate care are drept atribut suprem CREATIVITATEA. Numai omul creează opere spirituale produse de cultură şi fapte de civilizaţie, din această perspectivă creaţia ne apare ca fiind „valoare a valorilor”, resursă a predicţiilor privind viitorul omului. Pentru a îndeplinii deziteratul major al dezvoltării individualizate a copiilor, pe linia aptitudinilor specifice fiecăruia, o condiţie esenţială este depistarea timpurie a potenţialului creativ în vederea prognozării unor posibile realizări ulterioare.

            De asemenea, se pune problema instrumentelor de diagnoză şi prognoză a creativiţătii, respectiv a indicilor potenţialui creativ la această vârstă. Oamenii şi chiar preşcolarii sunt în diverse grade creativi, dar numai unii din ei ajung la talent şi extrem de puţini la rangul de geniu.

Savantul american C. W. Taylor distingea mai multe tipuri de creativitate:

1. creativitatea de expresie, exteriorizată în mimică, pantomimică, vorbire, răspândită în arta actoricească, avocatură, oratorie;

2. creativitatea procesuală, concretizată în felul cum omul percepe lumea, cum gândeşte şi acţionează-rezultând un stil de personalitate;

3. creativitatea de produs;4. creativitatea inovativă- rezultată dintr-o combinare şi recombinare ingenioasă, inedită, a datelor stocate

în experienţa cognitivă, afectivă şi voliţională;5. creativitatea inventivă, generatoare de ameliorări, de noi metode;6. creativitatea emergentă, care constă în descoperirea de noi principii şi legi, de noi forme şi structuri;

acesta este nivelul suprem al creativităţii, unde oamenii de geniu se simt şi se pot desfăşura în largul lor;

Cele mai eficiente şi complexe acţiuni sunt cele prin care omul se modelează şi se creează pe sine. Omul de mâine va fi rezultatul a ceea ce face omul din el însuşi azi. Calitatea unei culturi şi a unei civilizaţii vor da măsura valorii omului.

Creativitatea poate fi artisitică, ştiinţifică, tehnică, militară, politică, religioasă, etică, etc.

Termenul de creativitate a fost larg asimilat în limbile de circulaţie internaţională abia în a doua jumătate a secolului nostru.

Creativitatea poate însemna o facultate sau capacitate a persoanei, a individului, aceea de a produce idei sau lucruri originale şi utile la mişcarea sau procesul care duce la produsul original.

IPOTEZĂ: Depistarea potenţialului creativ la vârstele fragede, valorificarea şi cultivarea superioară a acestuia este un obiectiv fundamental şi o condiţie esenţială pentru toate instituţiile educative.

CAPITOLUL 2

Fiecare persoană creatoare vine cu nota sa proprie , având o dominantă specifică în funcţie de înzestrarea sa, de experienţa însuşită, de nivelul creativităţii, de domeniul de manifestare şi de multe alte condiţii.Nu se poate vorbi de un anumit tip de creativitate, existând mai multe tipuri, ba chiar mai mult, există individualităţi specifice ale creatorilor. Văzut din prisma personalităţii, creativitatea capătă sensul de potenţial creativ, care ar putea contribui la succesul actului creativ.

Creativitatea şi procesul creativ aduc o serie de avantaje celui ce dispune de ele, şi anume: să te desăvârşeşti ca persoană, ca om, să fii complet dezvoltat, să fii capabil de reintegrare profesională atunci când împrejurimile ţi-o vor cere, să te bucuri de preţuirea, respectul şi admiraţia celor din jur, pentru că te-ai dovedit capabil să inventezi ceva şi să ieşi din anonimat, să dispui de un antidot la unele forţe ale înstrăinării umane, să-ţi încălzeşti inima la flacăra succesului meritat, să-ţi făureşti o sursă nobilă de satisfacţii morale şi spirituale.

Creativitate este educabilă, sarcina educatoarelor şi învăţătorilor este de a o depista la copii şi elevi la timp şi de a o cultiva, afirmându-se cu o convingere rezultată în primul rând din raţiuni concrete, obiective experimentale.

Multă vreme s-a considerat că imaginaţia este doar un efect al generozităţii codului genetic, fără vreun amestec al experienţei individului; astăzi acceptându-se ideea educabilităţii ei, în virtutea dovezilor faptice.

Întreaga pedagogie insistă asupra însuşirilor de dispoziţie şi capacitate a autoinstrucţiei şi autoinformării, în fine, de creativitate.

Ceea ce-i lipseşte învăţământului de astăzi nu este însă existenţa unui ideal, ci claritatea obiectivelor ce decurg din acesta, obiective concrete definite în termeni comportamentali (F.M.Ager).

2.1 Conduita creativă a profesorului :

Ralph Nallman spune despre conduita creativă a cadrului didactic: „Profesorul creativ oferă învăţarea autoiniţiată, atmosfera neautoritară îi încurajează pe elevi să înveţe suplimentar, încurajează procese gândirii creative. Aceasta înseamnă că el îi îndeamnă pe copii să caute noi conexiuni, să facă presupuneri nebănuite, să emită idei, să perfecţioneze ideile altora şi să orienteze aceste idei în direcţii noi. El încurajează elevul să jongleze cu elemente ce par a nu fi corelate, să exprime teorii care par a fi ridicole, să formeze teorii greu de crezut, să combine materialele şi noţiunile în modele noi şi neaşteptate.

Profesorul bun permite elevilor să-şi asume riscuri intelectuale, să speculeze pe baza informaţiilor neconcludente, să sondeze relaţiile structurale şi spaţiile dintre lucruri.”

            Profesorul creativ ştie cum să folosească întrebările. Fiecare act creativ începe cu întrebări, dar acestea trebuie să fie deschise, să aibă sens, să nu aibă răspunsuri predeterminate şi îndeosebi să fie întrebări care să nu reclame o expunere a faptelor.

            Întrebarea operaţională provoacă conduita creatoare pentru că ea duce la explorare, dezvoltă curiozitate şi stimulează tendinţele implicate în acestea.

            O condiţie principală ce trebuie realizată la lecţie pentru înfăptuirea cerinţelor creativităţii este instaurarea unui climat favorabil unei conlucrări şi colaborări reciproce între profesori şi educabili, climat caracterizat printr-o tonalitate afectiv-pozitivă de exigenţă şi întelegere, de responsabilitate. Nu mai puţin importantă este stimularea efortului personal al elevului şi stimularea tendinţei acestuia de a aduce o contribuţie proprie, de a fi original, inventiv, creator. Predarea ca un proces creativ, presupune ca profesorul să medieze între elev şi lumea ce-l înconjoară.

 

2.2 Atitudinea profesorilor faţă de cretivitatea educabililor

 

Aspiraţiile educabililor, valorile morale şi intelectuale preţuite de ei, acţionează asupra personalităţii, făcându-i să capete atributele spre care tind şi pe care le valorizează. Neavând însă opinii ferme şi un sistem propriu de valori, preadolescentul le împrumută adeseori de la adulţi. Ceea ce va preţui profesorul, va preţui şi copilul, conştient sau involuntar.

S-a spus că profesorii creativi determină avântul creativităţii elevilor lor fără eforturi speciale. Secretul constă în transferul setului de valori proprii creativităţii de la profesor la elevi, fenomen urmat de automodelarea copilului în funcţie de atitudinile şi convingerile devenite între timp „ale lui”.

2.3 Factori care blochează manifestările creative ale elevilor

În calea desfăşurării normale a forţei creative a fiecărui individ stau o serie de obstacole, care ţin fie de structura particulară a fiinţei respective (cum ar fi cele grupate sub numele de blocaje emoţionale), fie de factori culturali, de mediu care acţionează tot prin intermediul celor psihologici. Printre obstacolele creativităţii se numără conformismul, accentul exagerat pe competiţie sau pe cooperare, rigiditatea metodologică, critica prematură, încredere foarte mare în factorul raţional.

Conformismul, ca presiune venită dinspre exterior pentru supunerea la normele acceptate şi pe de altă parte ca tendinţă acţionând dinspre interior, este ca o definiţie a creativităţii prin ceea ce nu trebuie ea să fie. A accepta totul aşa cum este, ce ţi se oferă pentru „a fi în rând cu lumea”, pentru a nu te deosebi de ceilalţi însamnă a te plasa de la început pe o poziţie incompatibilă cu spiritul inovator.

O reuşită educare a capacităţilor creative ar însemna să-i facă profesorului surpriza de a contesta la ieşire mai mult decât la intrare deoarece elevul a adăugat ceva al său, ceva nou şi propriu fiinţei sale şi a asimilat informaţiile şi instrumentele intelectuale de aşa manieră, încât poate genera el noi informaţii. Iar pentru acest lucru una din condiţii este întrţinerea unei atmosfere permisive, a unei relaţii care să nu exagereze nici prin autoritarism şi nici prin laissez- faire.

Acest gen de conducere este mai dificil de practicat în condiţiile clasei tratată frontal, căpătând în schimb valenţe superioare în forma grupală de învăţare sau individuală.

Accentul exagerat pe competiţie sau pe cooperare poate inhiba libera exprimare a elevului fie prin necesitatea ca el să-şi modeleze ideile îndrăzneţe pentru a se încadra în gândirea curentă a grupului suportând astfel şi presiunile colegilor mai puţin imaginativi, fie dimpotrivă prin efectele competiţiei. Când unul lucrează împotriva altuia, în întrecerile individuale, fie că elevii mai slabi se blochează datorită convingerii că nu se vor încadra în timp sau nu vor fi la înălţimea concurenţilor, fie că însuşi elevul dotat poate pierde din vedere la un moment dat scopul esenţial, concentrându-se asupra întrecerii ca atare, în detrimentul calităţii.

La aceste blocaje devenite subiective se mai adaugă uneori tendinţa profesorilor de a pune accent pe armonia grupului mai mult decât pe progresul celui care învaţă individual.

Critica prematură este cu totul conraindicată în şedinţele de stimulare a ideeilor originale. Ea îmbracă forma observaţiei critice restritive şi distructive din partea altora sau forma autocenzurării şi a reprimării ideilor.

Lev Tolstoi spunea că în scriitor coexistă trei persoane cu roluri diferite. Acestea sunt: gânditorul, creatorul, criticul.

 

2.4 Învăţarea creativă în microgrupurile de elevi. Grupul şi creativitatea 

            Există un efect supra-aditiv în sensul că eficacitatea persoanelor grupate depăşeşte eficacitatea persoanelor individuale izolate, combinaţiile ori asocierile noi sunt în număr mai mare decât acelea care ar fi obţinute printr-o simplă sumare a acestor idei. În condiţiilede grup, ideea unuia este reluată în optici diferite; apar alte idei pe care nici un membru nu le avea înainte.            Totul se petrece ca „o contagiune” a inspiraţiei, ca „o reacţie în lanţ” pe care o provoacă apariţia şi enunţarea unei idei de către un participant.

            „Colaborarea, spune Alex Osborn, are tendinţa să stimuleze efortul fiecăruia, şi de asemenea forţa noastră de asociere automată.”

            În grupurile fără tradiţie este posibil ca persoanele timide, care se tem de greşeli, sunt nesigure pe cunoştinţele cu care operează ori nu au încredere în sine, să fie inhibate.

            Expresia lor creatoare este îngreunată pentru că aceşti indivizi se tem să repună sub semnul întrebării valorile acceptate de societate să arunce vreo lumină nouă asupra acestora.

            Fenomenul blocajului emoţional al creativităţii nu este specific grupului, ci el survine şi în forma individuală.

            Mai mult, este ştiut sentimentul de încredere şi siguranţă pe care îl dă grupul, antrenarea reciprocă, dispariţia fricii de eşec şi curajul de a-şi asuma riscul.

            Grupul didactic vine cu o notă în plus: elevii slabi, care în condiţiile învăţământului frontal nu îndrăznesc să pună întrebări profesorului de teama de a nu-şi dezvălui lacunele, îndrăznesc să facă acest lucru faţă de colegi.  2.5 Inteligenţa- criteriu de apreciere a creativităţii

Creativitatea nu este identică cu inteligenţa. Inteligenţa se formează la copilul de câţiva ani prin interiorizarea în plan mintal a acţiunilor reale.

Prin însăşi geneza ei, inteligenţa este legată de lumea exterioară, ale cărei legi le interiorizează. O conduită inteligentă presupune conştientizarea, luarea în considerare şi conformare la standardele inflexibile ale lumii reale. A fi inteligent înseamnă a fi raţional, logic şi lucid.

Abstractizarea şi generalizarea, care sunt procesele fundamentale ale inteligenţei, se definesc prin caracterul lor sistematic, controlabil şi dirijabil. De asemenea, ea implică formarea unei atitudini conformiste, în sensul supunerii necondiţionate faţă de cunoştinţele certe şi definitive, dar conformismul intelectual este inamicul numărul unu al creativităţii,

A fi creativ înseamnă în primul rând a ignora voit ordinea cunoscută a lucrurilor, fapt pe care nu-l poate săvârşi inteligenţa. Mai înseamnă a lăsa frâu liber fanteziei, eliberându-te de inhibiţii şi blocaje proprii. O idee cu adevărat originală implică spargerea unor şabloane de gândire şi lansarea dincolo de limitele obişnuite, în necunoscut. Inteligenţa, prin factorul ei raţional şi critic, reprimă gândurile îndrăzneţe care sfidează normalul.

Creativitatea înseamnă şi o atitudine specifică faţă de lumea înconjurătoare, definită prin aşa-numita sensibilitate la probleme, adică depistarea de probleme acolo unde pentru alţii ele nu există.

Raportat la individul particular, actul inteligent este un act creativ. Prin actul inteligent persoana rezolvă o problemă, iese dintr-o încurcătură pentru care nu avea soluţia în repertoriul său de informaţii şi experienţă.

Capitolul 3

 

1. Concluzii generale :

1. Creativitatea nu poate fi redusă la componenta ei intelectuală (fie ea inteligenţă sau imaginaţie);2. La copilul de vârstă preşcolară, conceptul de creativitate are anumite particularităţi;3. Creativitatea evoluează discontinuu, cu salturi şi stagnări;4. Personalitatea copilului creativ sau viitor creativ nu corespunde imaginii noastre obişnuite despre

adultul creativ şi nici nu se identifică cu profilul copilului creativ din alte societăţi şi medii culturale;5. La educarea creativităţii importante sunt deopotrivă metodele, relaţia profesor-elev şi atmosfera

instaurată în clasă de cadrul didactic;6. Metodele de cultivare a creativităţii sunt de două categorii: metodele tradiţionale, modernizate/

completate în funcţie de obiectivele propuse şi metode speciale;7. Creativitatea şi inteligenţa confirmă ipoteza că potenţialul creativ este mult dependent de inteligenţă,

dar nu se confundă cu aceasta;8. Creativitatea este educabilă. În sprijinul acestei idei vin mai multe categorii de argumente:

Rezultatele de netăgăduit ale metodelor de stimulare a imaginaţiei creatoare larg utilizate în economia unei ţări

Datele experimentelor pedagogice special organizate; Studiul analitic al factorilor componenţi ai creativităţii;

9. Pentru dezvoltarea creativităţii la educabili există două căi:

     a)   modernizarea sistemică a învăţământului;

        b)   introducerea unui curs aplicativ de creativitate;

Personalitatea creatoare descrisă de diferiţi autori:

       „Talentul creator se găseşte la oameni de tipuri, categorii şi caractere diferite. Unii sunt teoreticieni, trăiesc în lumea gândirii, alţii preferă faptele reale, experienţele. Unii dintre ei posedă ambele trăsături. Există însă şi o serie de calităţi care le sunt comune tuturor. Au spirit de observaţie. Sunt intuitivi, au imaginaţie, sunt plini de elan, sunt mereu ocupaţi. O bună parte din ei au simţul umorului.” 1

 BIBLIOGRAFIE: 

Stoica Ana - Creativitatea elevilor, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,1993; Matei Nicolae Constantin - Educarea capacităţilor creatoare în procesul învăţământului, Editura

Mirador,1990; Marţian Iovan – Valori umane în reflecţia filosofică, Editura Multimedia, Arad, 1998;    

*** Învăţământul primar, revistă dedicată cadrelor didactice, Editura Discipol, nr.2-3, 1998, Bucureşti; Marin Stoica – Pedagogie şcolară, Editura Gheorghe Cârtu-Alexandru, Bucureşti, 1995;

Sorin Cristea – Dicţionar de termeni pedagogici, Editura Didactică şi Pedagogică,Bucureşti, 1999

1-    Moore, A. D – Invenţie, descoperire, creativitate, Bucureşti, Editura Enciclopedică Română, 1985, Pag. 82