ciobanu raluca firme multi nation ale 2011

5/10/2018 Ciobanu Raluca Firme Multi Nation Ale 2011 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ciobanu-raluca-firme-multi-nation-ale-2011 1/46

U NIVERSITATEA „ŞTEFAN CEL MARE” SUCEAVA

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE ŞI ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ

PROGRAMUL DE STUDII: ECONOMIE SI GLOBALIZARE

Lucrare de disertaţie

Conducător ştiinţificProfesor dr. Elena HLACIUC Absolvent

Raluca-Daniela Ciobanu

Suceava 2011

1



Firmele multinaționaleStudiu de caz: IKEA

2



CUPRINS

CUPRINS ........................................................................................................................................3INTRODUCERE ........................................................................................................................... 6CAPITOLUL 1. FIRMELE MULTINAŢIONALE. ABORDĂRI CONCEPTUALE ............8

1.1. Definiţia firmelor multinaţionale ...........................................................................................81.2. Apariţia firmelor mulţinationale ............................................................................................91.3. Forme ale firmelor multinaţionale .......................................................................................121.4. Investiţiile străine directe (ISD) .......................................................................................... 14

CAPITOLUL 2. IMPACTUL FIRMELOR MULTINAŢIONALE ASUPRA ŢĂRILOR DIN EUROPA CENTRALA ŞI DE SUD-EST ......................................................................... 19

2.1. Efectele investiţiilor străine directe asupra ţărilor receptoare .............................................192.2.Mediul actual al corporaţiilor transnaţionale ......................................................................212.3. Investiţiile străine directe în România .................................................................................24

CAPITOLUL 3 . IMPACTUL ACTIVITATILOR FIRMELOIR MULTINATIONALE ...273.1. Firmele multina ionale si transferul de tehnologieț ..............................................................273.2. Firmele multina ionale si managementul resurselor umaneț ...............................................283.3 Firmele multinationale si structura de piata ........................................................................ 29

CONCLUZII ............................................................................................................................. 31BIBLIOGRAFIE ..........................................................................................................................44

3



Multinational corporations have existed since the beginning of overseas trade. They haveremained a part of the business scene throughout history, entering their modern form in the 17thand 18th centuries with the creation of large, European-based monopolistic concerns such as theBritish East India Company during the age of colonization. Multinational concerns were viewedat that time as agents of civilization and played a pivotal role in the commercial and industrialdevelopment of Asia, South America, and Africa. By the end of the 19th century, advances in

communications had more closely linked world markets, and multinational corporations retainedtheir favorable image as instruments of improved global relations through commercial ties. Theexistence of close international trading relations did not prevent the outbreak of two world warsin the first half of the twentieth century, but an even more closely bound world economyemerged in the aftermath of the period of conflict.

In more recent times, multinational corporations have grown in power and visibility, buthave come to be viewed more ambivalently by both governments and consumers worldwide.Indeed, multinationals today are viewed with increased suspicion given their perceived lack of concern for the economic well-being of particular geographic regions and the public impressionthat multinationals are gaining power in relation to national government agencies, internationaltrade federations and organizations, and local, national, and international labor organizations.

Despite such concerns, multinational corporations appear poised to expand their power and influence as barriers to international trade continue to be removed. Furthermore, the actualnature and methods of multinationals are in large measure misunderstood by the public, and their long-term influence is likely to be less sinister than imagined. Multinational corporations sharemany common traits, including the methods they use to penetrate new markets, the manner inwhich their overseas subsidiaries are tied to their headquarters operations, and their interactionwith national governmental agencies and national and international labor organisations.

As the name implies, a multinational corporation is a business concern with operations inmore than one country. These operations outside the company's home country may be linked tothe parent by merger, operated as subsidiaries, or have considerable autonomy. Multinationalcorporations are sometimes perceived as large, utilitarian enterprises with little or no regard for the social and economic well-being of the countries in which they operate, but the reality of their situation is more complicated.

There are over 40,000 multinational corporations currently operating in the globaleconomy, in addition to approximately 250,000 overseas affiliates running cross-continental

businesses. In 1995, the top 200 multinational corporations had combined sales of $7.1 trillion,which is equivalent to 28.3 percent of the world's gross domestic product. The top multinationalcorporations are headquartered in the United States, Western Europe, and Japan; they have thecapacity to shape global trade, production, and financial transactions. Multinational corporationsare viewed by many as favoring their home operations when making difficult economicdecisions, but this tendency is declining as companies are forced to respond to increasing global

competition.Although foreign direct investment in developing countries rose considerably in the1990s, not all developing countries benefited from these investments. Most of the foreign directinvestment went to a very small number of lower and upper middle income developing countriesin East Asia and Latin America. In these countries, the rate of economic growth is increasing andthe number of people living at poverty level is falling. However, there are still nearly 140developing countries that are showing very slow growth rates while the 24 richest, developedcountries (plus another 10 to 12 newly industrialized countries) are benefiting from most of theeconomic growth and prosperity. Therefore, many people in the developing countries are stillliving in poverty.

Similarly, multinational corporations are viewed as being exploitative of both their

workers and the local environment, given their relative lack of association with any givenlocality. This criticism of multinationals is valid to a point, but it must be remembered that nocorporation can successfully operate without regard to local social, labor, and environmental

4



standards, and that multinationals in large measure do conform to local standards in theseregards.

Multinational corporations are also seen as acquiring too much political and economic power in the modern business environment. Indeed, corporations are able to influence public policy to some degree by threatening to move jobs overseas, but companies are often preventedfrom employing this tactic given the need for highly trained workers to produce many products.

Such workers can seldom be found in low-wage countries. Furthermore, once they enter amarket, multinationals are bound by the same constraints as domestically owned concerns, andfind it difficult to abandon the infrastructure they produced to enter the market in the first place.

5



INTRODUCERE

Una dintre cele mai mari forţe de presiune cu care se confruntă evoluţia ţărilor şi auniunilor de comerţ internaţional este reprezentată de puterea şi influenţa firmelor multinaţionaleca parte a răspunsului acestora la globalizare.

Combinarea creşterii investiţiilor străine directe, schimbărilor tehnologice, pieţelor financiare internaţionale şi a unei game largi de măsuri de dereglementare şi privatizare au făcut

posibil pentru firmele multinaţionale să fie printre conducătorii economiei globale.Provocarea pentru evoluţia ţărilor şi a uniunilor de comerţ internaţional este să se asigure

că aceste companii respectă drepturile angajaţilor în fiecare loc din lume în care influenţa lor seface simţită şi să se stabilească un dialog global între acestea şi firmele multinaţionale.

Firmele multinaţionale joacă acum un rol important în economiile tuturor ţărilor şi înrelaţiile economice internaţionale, devenind un subiect din ce în ce mai important pentruguverne. Prin investiţiile străine directe, asemenea firme pot aduce beneficii substanţiale atâtţărilor de origine cât şi ţărilor gazdă prin contribuţii la utilizarea eficientă a capitalului,tehnologiei şi resurselor umane între ţări şi pot astfel să îndeplinească un rol important în

promovarea bunăstării economice şi sociale.Dar firmele multinaţionale, organizându-şi operaţii dincolo de cadrul lor naţional, potconduce la abuzuri prin concentrarea puterii economice şi la conflicte cu obiectivele de politicănaţională. Mai mult, complexitatea acestor firme multinaţionale şi dificultatea unei percepţiiclare privind structurile lor diverse, operaţiile şi politicile conduce uneori la îngrijorare.

Astfel, ţinta comună a tuturor statelor este de a încuraja contribuţiile pozitive prin carefirmele multinaţionale pot realiza progresul economic şi social şi să minimizeze sau să rezolvedificultăţile care pot să apară din derularea operaţiilor lor.

De când operaţiile firmelor multinaţionale s-au extins în întreaga lume, trebuie depusetoate eforturile de a se coopera între toate statele, mai ales între ţările dezvoltate şi cele în curs dedezvoltare, având ca obiectiv îmbunătăţirea standardelor de bunăstare şi de viaţă, prin

încurajarea contribuţiilor pozitive ale firmelor multina ionale şi prin minimizarea sau rezolvareaț problemelor ce sunt în legătură cu activităţile lor.Firmele multinaţionale, şi mai ales firmele globale foarte mari, au ca structuri de

rezistenţă următoarele trei caracteristici:• controlul activităţilor economice în mai multe ţări• abilitatea de a obţine avantaje din diferenţele geografice dintre ţări şi regiuni în dotarea cu factori

şi în politici guvernamentale• flexibilitatea geografică, abilitatea de a dispune de resurse şi operaţii între localităţi

la scară globalăAstfel, un procent majoritar din configuraţia schimbării a sistemului economic global este

realizat de firmele multinaţionale prin deciziile lor de a investi sau nu în anumite zonegeografice.

Această lume interconectată şi interdependentă se datorează, în cea mai mare parte,apariţiei şi dezvoltării unor instituţii economice cu caracter mondial care au cel mai înalt grad deintegrare şi de redistribuire a capitalurilor atrase din diferite zone, regiuni sau ţări ale lumii îninteriorul structurii operaţionale promovată la scară globală. Acestea sunt corporaţiiletransnaţionale care reprezintă veritabili agenţi ai globalizării. Ele dispun de o forţă economicăsuperioară multor state naţionale fiind nişte adevăraţi „gladiatori globali”. Se estimează că douătreimi din comerţul mondial se derulează prin intermediul primelor 500 de corporaţiitransnaţionale; prin urmare, mai rămâne doar o treime din comerţul mondial care să sedesfăşoare conform teoriilor clasice privind comerţul, la preţurile pieţei, iar dintre dintre cele mai

dezvoltate şi mai mari 100 de economii din lume, 51 sunt corporaţii transnaţionale. La oraactuală, în lume există aproximativ 77.000 de corporaţii transnaţionale cu peste 866.000 defiliale. Majoritatea corporaţiilor transnaţionale au sediul în SUA, Uniunea Europeană sauJaponia, aşa numita Triadă, însă globalizarea a condus la apariţia şi dezvoltarea unui nou val de

6



corporaţii care se ivesc din economiile emergente. Principalele zone care au dat naştere unor puternice corporaţii transnaţionale sunt Asia, Africa şi Comunitatea Statelor Independente.

Indiferent dacă ţările gazdă sunt ţări dezvoltate sau ţări în dezvoltare, corporaţiiletrasnaţionale au un impact puternic aupra statului- gazdă. Efectele acestui impact au dat naşterela multe controverse cu privire la modul în care corporaţiile contribuie la dezvoltarea economicăa statului în care îşi desfăşoară activitatea. Însă, pe ansamblu corporaţiile au un impact pozitiv

asupra statului-gazdă datorită realizării de investiţii străine directe, care reprezintă principalasursă de dezvoltare a ţărilor emergente. Astfel, corporaţiile contribuie la: crearea şi creşterealocurilor de muncă, crearea unor noi ramuri industriale, creşterea volumului exporturilor şi al

producţiei interne, creşterea concurenţei prin aportul de inovaţie în tehnică şi tehnologie,creşterea calităţii şi perfecţionarea tehnicilor de vânzare, crearea unor oportunităţi globale deangajare pentru cele mai strălucite minţi ale noii generatii, prin toate acestea contribuind astfel laîmbunătăţirea mediului şi dezvoltarea economică a statului-gazdă.

Firmele multinaţionale, prin rolul lor devin în aceste condiţii cele mai puternice forţe de presiune pentru adâncirea globalizării activităţii lor economice care au loc într-un cadru dinamic,turbulent chiar în anumite perioade sau zone, în economia mondială.

Procesul continuu al globalizării economice a trasformat însăşi natura corporaţiei

transnaţionale. Din acest punct de vedere „vechile” corporaţii transnaţionale tratau operaţiunileexterne ca pe nişte elemente auxiliare destinate producerii de bunuri ce fuseseră deja create înţara de origine; într-o astfel de situaţie, lanţul de creare al valorii şi naţionalitatea firmei earufoarte clare. În prezent, natura transnaţionalei s-a schimbat radical datorită procurării de resursedin exterior, internaţionalizării producţiei, competiţiei globale, inovaţiei şi a altor activităţi cesunt construite pe o bază globală. Astfel, corporaţiile transnaţionale din zilele noastre au devenitcu adevărat corporaţii globale care nu ţin de un anumit stat şi sunt independente de originile lor naţionale. De exemplu, planificarea organizaţională tinde din ce în ce mai mult să fie conceputăîn termeni globali, şi nu în termeni naţionali. Chiar şi termenul de proprietate a devenit neclar,datorită participaţiilor, a alianţelor sau fuziunilor care unesc firmele de naţionalităţi diferite.Datorită faptului că producţia şi alte decizii au loc fără a avea o referinţă specială către ţara deorigine, firmele gigant ale lumii se desprind de identităţile lor naţionale şi devin adevăraţicetăţeni ai lumii.

7



CAPITOLUL 1. FIRMELE MULTINAŢIONALE. ABORDĂRI CONCEPTUALE

1.1. Definiţia firmelor multinaţionale

O Firmă Multina ională sau Firmă Transna ională este o companie care se angajează înț ț investiţii străine directe şi care deţine şi controlează activităţile generatoare de valoare adăugată

în mai mult decât o ţară.În general se folosesc termenii de “transnaţional ” şi “multinaţional ” ca având aceeaşi

semnificaţie. Primul termen a fost adoptat de Centrul Naţiunilor Unite pentru CorporaţiileTransnaţionale în 1974 la cererea câtorva ţări din America Latină care au dorit să facă deosebireaîntre companiile domiciliate într-o ţară din America Latină care ar putea investi în altă ţară, faţăde acelea care-şi au originea în afara regiunii. Al doilea termen este preferat de către ţăriledezvoltate, de oamenii de afaceri şi comunitatea academică. Cu trecerea timpului, diferenţelemetodologice au dispărut, astfel că acum ambii termeni desemnează acelaşi lucru.

Totuşi, la nivel de analiză, există deosebiri între cei doi termeni. De exemplu, în mediulacademic, termenul de “transnaţional” este folosit pentru a desemna “o corporaţiemultinaţională care practică o strategie de integrare deplină şi organizare multi-dimensională ”.

În concepţia altora, care folosesc termenii ca având acelaşi înţeles şi crezând că se referăla acelaşi fenomen, singura diferenţă este că Firma Transna ională este un termen folosit dupăț 1980, iar Firma Multina ională este un termen folosit înainte de 1980.ț

Sunt şi academicieni care susţin că există o diferenţă majoră între cei doi termeni. Printreaceştia este şi Carl Dassbach care dă definiţii distincte pentru cei doi termeni. Astfel, o FirmaMultina ională este o întreprindere orientată în mod primar către diferite pieţe naţionale sauț regiuni diferite. Ea se caracterizează printr-o administrare descentralizată (unităţi naţionale sauregionale care sunt în cea mai mare parte autonome de centrul de decizie principal), omultitudine de linii de producţie (fiecare orientată spre piaţa naţională sau regională) şi multedivizii de muncă suprapuse cu activităţi superflux deoarece fiecare unitate operează independent

faţă de celelalte.Pe de altă parte, o Firmă Transna ională este orientată spre o piaţă mondială, sau cel puţinț spre o piaţă externă care acoperă câteva ţări sau regiuni. Administrarea este de departe maicentralizată decât în cazul Firmelor Multina ionale, office-ul principal având un control directț mai mare asupra unităţilor. Mai mult, o Firma Transna ională se mişcă spre crearea unei singureț întreprinderi cu o singură divizie de muncă prin eliminarea activităţilor superflue şi concentrareaactivităţilor în acele ţări (regiuni, pieţe) care oferă cele mai mari avantaje în desfăşurareaactivităţii1.

Bineînţeles, nu se poate spune că există tipuri ideale – 100% Firma Multina ională sauț Firma Transna ională – ele tinzând spre aceste direcţii; iar în această lucrare, ca termen generic,ț vom folosi termenul de Firma Multina ională.ț

De asemenea, termenii de “antrepriză”, “firmă”, “corporaţie”, “societate” sau “companie”tind să fie sinonimi, deşi este recunoscut că fiecare are o conotaţie legală specifică; iar termenulde “global” are un înţeles mai specific, referindu-se la o companie care se angajează în activităţilucrative în fiecare din regiunile majore ale lumii şi care urmăreşte o strategie de integrare aacestor activităţi.

Definiţia dată la început este una generală şi larg acceptată, dar trebuie ţinut cont şi defaptul că pe lângă activitatea lucrativă o Firma Multina ională se angajează într-o varietate deț legături cooperative, adesea neechitabile, de tipul licensing-ului sau alianţelor strategice, care le

poate da un grad de control şi influenţă asupra producţiei străine.Pentru aprecierea gradului şi mărimii unei Firme Multina ionale se iau în considerareț

următoarele criterii:

1 Dassbach, Carl H.A. – “Global Entreprises and the World Economy: Ford, GM and IBM. The Emerge of theTransnational Entreprises”, Gorland Press, New York, 1989, p. 7

8



− numărul şi mărimea filialelor străine sau companiilor asociate pe care le are în proprietate sau le controlează;

− numărul ţărilor în care se angajează cu activităţi lucrative;− proporţia bunurilor şi veniturilor la nivel global sau numărul angajaţilor pentru

filialele străine;− gradul de internaţionalizare al managementului, proprietăţii şi al activităţilor cu

valoare ridicată (cum ar fi cercetarea-dezvoltarea = C&D).Funcţiile distinctive ale Firmelor Multina ionale sunt:ț

− organizarea şi coordonarea numeroaselor activităţi lucrative dincolo de graniţelenaţionale;

− internalizarea pieţelor externe pentru producţia intermediară care apare în urma acestor activităţi.

Nici o altă instituţie nu îmbină cele 2 activităţi: producţia în străinătate şi tranzacţionarea.O Firmă Multina ională poate fi proprietate privată sau publică, poate proveni dintr-o ţarăț

socialistă sau cu economie de piaţă; poate fi motivată de obiective private sau sociale; poate aveao reţea mare de activităţi în numeroase ţări sau un singur produs într-o singură ţară străină;

proprietatea poate fi deţinută şi controlată de persoane/instituţii dintr-o singură ţară (Mars,Tateng); naţional controlată şi internaţional deţinută şi condusă (Ford, Sony, Samsung), sauinternaţional deţinută şi controlată (Agfa, Royal Dutch Shell).

Ajungând la o fază de maturitate, Firmele Multina ionale au căpătat o serie deț caracteristici specifice:

− cifra de afaceri a multor Firmelor Multina ionale depăşesc chiar Produsul Nationalț Brut(PNB) unor ţări dezvoltate precum Portugalia sau Grecia;

− pot obţine împrumuturi în condiţii mai avantajoase decât multe guverne;− adoptă o conducere centralizată a problemelor vitale şi o descentralizare a celorlalte

activităţi, strategie numită “gestiune integrală”;− vitalitate şi dinamism: cresc, se extind, se absorb, se multiplică, îşi lărgesc continuu

aria de activitate, tehnologia şi capitalul migrează, obiectul de activitate se diversifică;− combină avantajele de scară cu diversificarea;− au o “producţie modulară”, componentele tipizate fiind asamblate în produse finite

diferenţiate funcţie de caracteristicile fiecărei pieţe-ţintă.

1.2. Apariţia firmelor mulţinationale

Procesul deosebit de complex al globalizării se manifestă în economia mondială pe mai multe planuri: al integrării sistemului internaţional de producţie, al integrării unor pieţe de mărfuri sau

servicii, al convergenţei politicilor economice ale economiilor naţionale.În cadrul acestui proces, corporaţiile transnaţionale costituie componente importante şidinamice care stau la baza unor multiple relocalizări ale diferitelor activităţi economice.

Corporaţia transnaţională este un fenomen economic aflat în plină dinamică. Teoriile privind Corporatiile Transna ionale nu sunt nici pe departe unitare şi urmează caracterul dinamicț al obiectului lor de studiu. În fapt, pe plan internaţional nu s-a conturat un consens nici măcar cu

privire la denumirea fenomenului analizat2.După cum observă Anda Mazilu3 autorii de origine anglo-saxonă în domeniu folosesc cu

consecvenţă termenul de „multinaţional entreprise”, care în mod fidel s-ar traduce prinîntrepridere multinaţională. Pe de altă parte, însă, limbajul economic al materialelor şinegocierilor Centrului Natiunilor Unite pentru Corpora iile Transna ionale pe probleme deț ț

investiţii directe include sintagma de „transnaţional corporations”, preluată prin traducere directă2 Voinea, Liviu – „Corporaţiile transnaţionale şi capitalismul global”, Ed. Polirom, Iaşi 2008, pagina 153 Mazilu, Anda – „Transnaţionalele şi competitivitatea”, Editura Economică, 1999, pagina 18

9



– corporaţii transnaţionale – şi în limba română. Despre”corporaţia transnaţională” scriurapoartele Conferinţei Naţiunilor unite pentru Comerţ şi Dezvoltare (United Nations Conference

on Trade and Development –UNCTAD), precum şi toţi economiştii agreaţi de acestăorganizaţie. Viziunea Centrului Natiunilor Unite pentru Corporatiile Transna ionale asupraț Corporatiilor Transna ionale este una foarte largă, ea definindu-se ca o entitate economicăț formată dintr-o companie-mamă şi filialele ei în străinătate.

Mult mai nuanţată este atitudinea lui Papp(1991)4

, care descrie corporaţiamultinaţională ca pe o corporaţie care acţionează într-o multitudine de medii naţionale şiidentifică trei stadii de dezvoltare ale acesteia. În primul stadiu, Corpora iile Multina ionaleț ț creează strategii de afaceri separate pentru fiecare ţară în care operează şi poate fi numită maidegrabă corporaţie multilocală. În al doilea stadiu, corporaţia se străduie să domine o piaţăglobală, dar îşi concentrează totuşi majoritatea eforturior asupra ţării de origine-Papp defineşteaici corporaţia globală. În cea de-a treia şi ultima etapă de dezvoltare, corporaţia beneficiază deresurse, management, producţie şi alte capacităţi globale care îi conferă statutul de corporaţie

transnaţională . Practic, o astfel de viziune se suprapune destul de bine peste teoria clasică ainternaţionalizării firmei, teorie în care se succedau : întâi, exportul direct pe o anumită piaţănaţională, apoi apelul la intermediari locali, aflaţi într-o anumită relaţie de cooperare cu firma-

mamă, pentru ca în cele din urmă să stabilească o relaţie de proprietate între ea şi reprezentantasa pe piaţa respectivă (termen generic-„filială”5). Această relaţie de proprietate este esenţială îndefinirea corporaţiei transnaţionale şi se justifică prin atributul corporaţiei de purtător deinvestiţii străine directe.

Corporaţia transnaţională nu cunoaşte o definiţie unanim împărtăşită, între elementele deordin cantitativ care ar condiţiona această calitate fiind menţionate fie un număr minim de ţări încare firma să fi investit, fie o pondere minimă a activelor deţinute în străinătate în totalulactivelor unei firme. Economiştii britanici Neil Hood şi Stephen Young6 menţionează un număr minim de 5-6 ţări şi o pondere minimă a activelor în străinătate de 25% ( Hood şi Young, 1990 ).Mai importantă decât nivelul acestor repere de ordin cantitativ este, însă, natura lor care decurgedin deţinerea de active generatoare de valoare adăugată în medii economice naţionale distincte şidin coordonarea lor sub o politică şi o strategie comună, elaborate de firma mamă. În sens strict,o corporaţie transnaţională nu include decât entităţi legate între ele prin relaţii de proprietate.Ceea ce realizează corporaţiile transnaţionale şi ceea ce le conferă specificitatea sunt activităţilede producţie internaţională, consecinţă a investiţiilor străine directe.

O surprindere sintetică a celor enunţate mai sus ar include următoarele coordonate:• corporatia transna ionalăț în calitate de agent emitent al investiţiei străine directe,

proprietar al activelor create astfel în străinătate şi organizator al producţiei internaţionale;• investiţia străină directă în calitate de flux de capital antreprenorial ( resurse

financiare, transfer tehnologic, competenţe manageriale şi organizaţionale, cultura firmei );• producţia internaţională, ca ansamblu al activelor productive în străinătate, controlate,

deci, din afara spaţiilor de implantare şi generând efecte în economia receptoare.Liviu Voinea în „Corporaţiile transnaţionale şi capitalismul global ” consideră corporaţiatransnaţională ca fiind forma modernă a companiei multinaţionale, îmbogăţită cu o gamă mailargă de pieţe şi cu strategii mai diversificate de cucerire a acestora. Conform raportuluiUNCTAD(1999), există aproximativ 60.000 de corporatii Transna ionale cu peste 500.000 deț filiale în toată lumea. O simplă operaţie de împărţire atribuie, în medie, 8-9 filiale fiecăreicorporaţii. Cum însă primele 500 sau 1.000 de corporaţii au filiale aproape în orice ţară, medianumărului de filiale ale celorlalte aşa-zise corporaţii este mult diminuată. Aceasta din urmă se

4 Papp, D.S. – „Contemporary International Relations: Frameworks for Understandig”, Macmillan, New York 1991 (citat de Liviu Voinea)5 În rândul filialelor sunt incluse: subsidiary enterprises (societate pe acţiuni în care o Corporatie Transnationala are peste 50% din drepturile de vot), associate entreprises ( societate pe acţiuni în care o Corporatie Transnationala posedă 10-40% din drepturile de vot), şi branches (sediul permanent, terenuri, echipament mobil folosit înstrăinătate pentru mai puţin de un an ).6 Voinea, Liviu – „Corporaţiile transnaţionale şi capitalismul global”, Ed. Polirom, Iaşi 2008, pagina 17

10



află, probabil, în prima fază a procesului de transnaţionalizare (strategii diferite pentru fiecare piaţă). Astăzi, ştim că, corporaţiile transnaţionale influenţează foarte mult în bine sau rău vieţilenoastre. De exemplu, dintre cele mai mari 100 de companii din lume, 51 sunt corporaţii în timpce doar 49 sunt ţări.

Sintetizând, Liviu Voinea, defineşte corporaţia transnaţională ca fiind aceea entitateeconomică formată dintr-o firmă-mamă şi filialele ei din mai multe ţări, ce se caracterizează de

internaţionalizarea producţiei, se bazează pe un „bazin” internaţional de resurse umane, materialeşi financiare, şi promovează la scară globală un anumit set de valori proprii.Astfel, el introduceun element de noutate în definirea corporaţiei transnaţionale, şi anume valorile corporaţiei.

În această viziune, internaţionalizarea producţiei şi dispunerea de un bazin internaţionalde resurse umane, materiale şi financiare caracterizează toate corporaţiile transnaţionale. Eleconferă putere corporaţiei, dar nu şi unicitate; reprezintă expresia globalizări, fără ca, la nivelgeneral, să aibă capacitatea de a individualiza o corporaţie faţă de alta. Rolul de a individualizao corporaţie faţă de alta revine valorilor specifice promovate de fiecare companie. Pentrudeterminarea acestor valori s-au analizat primele 30 de corporaţii transnaţionale din lume, înordinea activelor deţinute în străinătate7.Dintre cele 30 de corporaţii analizate, folosind o matriceiniţială de valori de bază, dar cu posibilitatea de specificare şi a altora, valorile cele mai des

atribuite au fost: sistemul de conducere, incluzând aici: personalul de conducere (staff-ulmanagerial), ierarhizarea legăturilor companie-mamă – filială în străinătate, precum şiexistenţa unui stil de conducere ( spre exemplu, un manager al General Electrictrebuie să conducă aplicând un set de patru principii, numit 4E); grija faţă de mediu. Această valoare nu se referă strict la probleme ecologice, ci lamediul de folosire al produsului (siguranţa utilizatorului şi educaţia sa tehnologică); implicarea în viaţa comunităţii, ea făcându-se simţită prin dezvoltarea de

programe educaţionale, acordarea de burse, susţinerea unor fundaţii umanitare,iniţierea de acţiuni filantropice, acţiuni de sensibilizare a opiniei publice,sponsorizarea unor evenimente sportive sau culturale etc.; marca sau brand-ul. Marca reprezintă o valoare în sine a companiei atunci când eainclude apartenenţa la grup, asocierea imaginativă, atât a angajaţilor, cât şi aconsumatorilor, cu marca respectivă. sistemul de producţie. Specificarea tehnologiei utilizate este principalacaracteristică urmărită aici; inovarea. Stimularea inovării, incluzând aici procesul de cercetare-dezvoltare,reprezintă aşadar o valoare proprie pentru o treime din companiile analizate,distribuite relativ echilibrat în funcţie de domeniile de activitate ; angajaţii , în această categorie nu intră personalul de conducere.

Au mai fost menţionate tradiţia, adaptarea la cultura locală, sistemul de distribuţie şi

campaniile publicitare.Din analiza valorilor corporaţiei reiese caracterul ierarhizant, centralizator al acesteia.Vremea corporaţiilor care îngăduie o largă libertate de acţiune filialelor din străinătate pare să fitrecut; corporaţia transnaţională este cu siguranţă o organizaţie în care prevalează caracterulierarhic al luării şi implementării deciziilor, o organizaţie mult mai puţin democratică decâtmulte state naţionale care au adoptat principiul descentralizării şi al autonomiei locale8.

7 Conform Raportului UNCTAD 19998 Voinea, Liviu – „Corporaţiile transnaţionale şi capitalismul global”, Editura Polirom, Iaşi 2007, pagina 20

11



Explicaţiile procesului de multinaţionalizăre, foarte numeroase, pot fi grupate în jurul a 4teme explicative principale:

Restricţiile de aprovizionareMajoritatea ţărilor industrializate dispun de un spaţiu marginit, în care resursele naturale

sunt uneori foarte limitate şi în care specializarea industrială necesită asigurarea aprovizionariide afară.

Spaţiile naţionale. Disparitatea spaţiului mondial Spaţiul mondial nu este omogen, ci diferenţiat în spaţii economice naţionale, care

reprezintă o piedică pentru expansiunea comercială prin export. În primul rând, datorită“barierelor protecţioniste”, care nu pot fi reduse la taxe vamale. Apoi, limitarea cantităţilor,fixarea unor reglementări privitoare la normele de securitate, de igienă, de poluare, reprezintă totatâtea bariere netarifare. De aici rezultă interesul pentru producţia la faţa locului, chiar în spaţiulîn care se vând rezultatele ei, ceea ce permite şi adaptarea la gusturile consumatorului.

Structura oligopolistă internaţionalăCea mai mare parte a firmelor multinaţionale se află în situaţie de oligopol, ceea ce duce

la imposibilitatea sau la dificultatea foarte mare de a mări segmentul de piaţă din economianaţională în care sunt integrate iniţial. Blocarea expansiunii pe piaţa naţională duce iniţial la

export, apoi la producţia la locul vânzării, adică la multinaţionalizare. Această schimbare deamplasare poate reprezenta uneori o necesitate pentru a compensa irosirea unui avantajtehnologic anterior. De asemenea, rentabilitatea investiţiei într-o altă ară poate fi superioară faţăde cea din ţara de origine.

Costurile de producţieContrar aparenţelor, scăderea costurilor de transport nu joacă decât un rol secundar în

explicarea procesului de schimbare a amplasării activităţilor. Costurile de transport prezintăimportanţă numai în anumite cazuri: produse alimentare cu durată de conservare scurtă, produsecu valoare unitară scăzută (ciment) sau produse care necesită ambalaje costisitoare (gaz).Dimpotrivă, scăderea costurilor salariale reprezintă un factor determinant, investitorii străinicăutând ţările cu salarii mici şi zonele scutite de taxe (Hong Kong, Taiwan, Singapore,Malayezia, Sri Lanka). Avantajul transferului de producţie către aceste ţări este accentuat şi decosturile sociale scăzute, inexistenţa sistemelor de asigurari sociale, reglementarea mai puţinrestrictivă a muncii, slăbiciunea organizaţiilor sindicale.

1.3. Forme ale firmelor multinaţionale

Dacă se urmăreşte să se investească, trebuie puse câteva întrebări privitoare la: scarainvestiţiei (oficiu de vânzări, depozit, ambalare şi asamblare sau producţie completă), gradul de

proprietate (total, majoritar, egal, minoritar) şi tipul de partener.9 Acestea sunt ilustrate în Fig.1.unde se observă că există numeroase variante şi tipuri posibile ale Investii iilor Straine Directe.ț

Este de notat faptul că în timp ce producţia completă combinată cu filiala în proprietate 100%este forma cea mai studiată a Investitie Straina Directa realizate de o Firma Multinationala, eareprezintă doar una din 80 variante posibile.

Din analiza acestui model se poate observa că pe măsură ce o firmă acumuleazăexperienţă şi încredere în afacerile internaţionale, ea va dori să-şi crească scara investiţiilor lor.Modelul arată că, în timp, operaţiile internaţionale ale unei firme vor evolua spre modelul filialeiîn proprietate deplină care are încă un risc mai ridicat.

Acest model reprezentat schematic este de fapt imaginea procesului de internaţionalizarea activităţii unei firme, care implică o evoluţie: analiza competiţiei externe, raport, licenţiere,

joint-venture, filială, şi există numeroase motive pentru alegerea uneia din aceste modalităţi.Cele mai importante forme sunt sucursala, filiala, licensing-ul şi joint-venture.

9 Beamish, Paul W., Killing, Y.P., Lecraw, D.Y., Crookell, H. – “International Management – Text and Cases”,Richard D. Irwin Inc., Boston, 1991, p. 5

12



Sucursala este un serviciu al unei Firme Multinationala implantată în străinătate şidepinde în totalitate, financiar şi administrativ, de societatea-mamă, şi având un obiectiv identic.Ea este organizată, înregistrată şi funcţionează potrivit legislaţiei locale, iar cheltuielile suntsuportate de bugetul societăţii-mamă. Ea încheie contracte pe bază de împuternicire, dar dispunede autogestiune financiară, dar soldul bugetului reflectă rezultatele economico-financiare alesocietăţii-mamă.

Fig. 1. Modele de internaţionalizare a unei Firme Multina ionaleț

Scara oficiu deinvestiţiei vânzări

depozitambalare şiasamblare

producţiecompletaProprietatetotală (fără

partener)F

MN

Un privatlocal

Un guvernlocal

O întrepr publicălocală

Majoritate

Egalitate

Minoritate

(Vezi: Beamish,P.W.,op. cit., p.39)

Filiala este o entitate care se caracterizează prin: sunt firme cu capital propriu constituitede societatea-mamă în străinătate, structura organizatorică şi activitatea sunt determinate decondiţiile ţării gazdă, tipul societăţii, înregistrarea, sistemul taxelor şi impozitelor sunt conformlegislaţiei ţării gazdă, implică relaţii durabile cu parteneri de prim rang şi dispune de premisefavorabile evoluţiei progresive10.

Organizaţiile joint-venture internaţionale sunt alianţe formate de organizaţii din două saumai multe ţări. Ele se formează din mai multe motive: punerea în comun a know-how-urilor complementare (se ştie că “2+2=5”), asigurarea accesului pe diferite pieţe, realizarea unuirăspuns strategic la competiţia tot mai intensă, realizarea economiilor de scară, obţinereaaccesului la tehnologie performantă (pe lângă eforturile proprii şi licenţe, cum ar fi cazul alianţeiToyota – General Motors pentru realizarea unui cost mai mic de producţie) şi reducereariscurilor financiare, cum ar fi cazul companiilor petroliere pentru a suporta costurile căutării denoi câmpuri petroliere.

Firmele, de asemenea, îşi licenţiază tehnologia, mărcile sau alte avantaje în scopulrealizării de profituri suplimentare. Pentru licenser este astfel o şansă de a intra pe o piaţă care

este prea mică pentru a justifica investiţii mai mari, pe pieţe care restricţionează importurile sauInvestitiile Straine Directe, sau ca mijloc de testare a unei pieţe, încă de obicei este licenţiată

10 Barren’s Dictionary of Finance and Investment Terms, Ed. 3, New York, 1991

13

P r

o p r

i e

t a

t e

Tipul de partener



tehnologia periferică şi nu cea centrală pentru a nu crea un competitor viitor. Pentru cel ce primeşte o licenţă există două avantaje majore: achiziţionarea de tehnologie mai ieftin decât prindezvoltare prin forţe proprii şi permite realizarea unei diversificări prin combinarea tehnologieiachiziţionate cu know-how-ul deja existent.

1.4. Investiţiile străine directe (ISD)

Investiţiile internaţionale au avut un puternic impact în ultimile trei decenii asupracreşterii economice, a comerţului exterior şi structurilor productive din aproape toate ţările. Îngeneral, investiţia reprezintă orice utilizare a unui activ în calitate de capital, deci pentruobţinerea unui profit. Cum activele sunt reale sau financiare, investiţiile la rândul lor, pot fi reale(în proprietăţi, bunuri de capital etc.) sau financiare (în titluri de valoare).

Concret, investiţia reprezintă cumpărarea de proprietăţi, acţiuni, obligaţiuni saudepunerea de bani la instituţii financiare în scopul asigurării unui venit (dobândă, dividend,chirie etc.) şi a unei creşteri de capital.

Investiţia internaţională are patru elemente caracteristice: profitul – ca scop al investiţiei,timpul – ca dimensiune a procesului de valorificare, riscul – ca expresie a deciziei economice şicaracterul de extraunitate al tranzacţiilor internaţionale11.

Modalităţile concrete prin care un agent economic realizează o investiţie internaţională pot fi:

− construirea pe “loc gol” a unei societăţi comerciale sau deschiderea unei filiale a celeiexistente într-o altă ţară;

− achiziţionarea unei firme străine sau fuziunea cu o astfel de firmă;− crearea unor societăţi mixte;− cumpărarea de acţiuni/obligaţiuni de pe o piaţă străină;− acordarea unui credit financiar unui agent economic dintr-o altă ţară;

− încheierea de contracte internaţionale de leasing sau franchising.Prin prisma raportului ce se stabileşte între agentul economic emitent şi cel receptor se

pot distinge investiţiile străine directe şi cele de portofoliu.Investi iile Străine Directe presupț un: transferarea către agentul emitent al fluxului

investiţional a posibilităţii de control şi decizia asupra activităţii receptorului, controlul asupraresurselor transferate revine investitorului, investiţia este făcută în afara ţării de origine ainvestitorului dar în interiorul companiei investitoare şi constă într-un “pachet” format din

produse finite şi intermediare, capital, tehnologie, management, acces pe pieţe12.Când nu se presupune existenţa unui astfel de raport, este vorba de investiţia de

portofoliu care reprezintă un plasament pur financiar, controlul resurselor fiind transferat deemitent receptorului.

În mod tradiţional, prin intermediul Investi iilor Străine Directe s-a asigurat expansiuneaț Firmelor Multina ionale, ele fiind definite de FMI astfel: ”investiţiile care implică o relaţie peț termen lung care reflectă interesul unei entităţi rezidente într-o entitate rezidentă în altă ţarădecât cea a investitorului; scopul investitorului direct este de a exercita un grad important deinfluenţă asupra managementului întreprinderii rezidente în altă economie”13. Procentul minim alcontrolului acceptat de majoritatea ţărilor este de 10-25% (10% SUA, 20% Franţa şi MareaBritanie, 25% Germania).

Dar şi invers, Fimele Multina ionaleț sunt adesea un vehicul pentru Investi iile Străineț Directe. Astfel, Investi iile Străine Directe, ca o parte importantă a mişcărilor internaţionale deț capital (procesul împrumuturilor internaţionale) reprezintă fluxurile internaţionale de capital în

111 • Popa, Ioan – “Tranzacţii internaţionale – politici, tehnici, instrumente”, Ed. Recif, Bucureşti, 1992, p. 5712 Dunning, J.H. – “Multinational Enterprises and the Global Economy”, Addison-Wesley Publishing Company,Londra, 1995, p.513 Manualul Balanţei de Plăţi a FMI

14



care o firmă dintr-o ţară creează sau măreşte o filială în altă ţară.14 Filiala nu are doar o obligaţiefinanciară către compania-mamă, ea este o parte componentă a aceleiaşi structuriorganizaţionale.

Compania-mamă asigură adesea filialele ei din străinătate cu capital în speranţa unor eventuale returnări. În măsura în care Fimele Multina ionale asigură financiar filialele lor dinț străinătate, Investi ia Straină Directă reprezintă un mod alternativ de a realiza aceleaşi obiectiveț

ca împrumuturile internaţionale, dar rămâne deschisă întrebarea de ce Investi iile Străine Directeț sunt preferate altor moduri de transferare a fondurilor.Aici trebuie făcută precizarea că existenţa Fimelor Multina ionale nu reflectă în modț

necesar un flux de capital net dintr-o ţară în alta; Firmele Multina ionale strâng câteodată baniț pentru expansiunea filialelor lor în ţara unde filiala funcţionează mai bine decât în ţara deorigine.

Mai mult, există un drum în două sensuri în ţările industrializate: firmele din SUA îşiextind filialele din Europa în acelaşi timp în care firmele din Europa îşi extind filialele din SUA.

Un răspuns ferm la preferinţa pentru Investi iile Străine Directe în cadrul împrumuturilor ț internaţionale este de a permite formarea organizaţiilor multinaţionale, aceasta reprezentândobţinerea controlului, care este un scop esenţial.

Apărute în economia mondială încă din perioada marilor descoperiri geografice,investiţiile străine directe au înregistrat în ultimele decenii o adevărată explozie în tranzacţiileinternaţionale, fapt ce a generat un număr surprinzător de mare de studii şi analize care le-au fostdedicate.

Investiţiile străine directe se definesc ca "proprietatea unui rezident străin asupra unor active (mijloace fixe) cu scopul de a controla folosirea acestor active". Particularitatea lor oconstituie tocmai controlul exercitat de către investitor asupra activelor în care a fost făcutăinvestiţia, control pe care pun accentul toate definiţiile. Investiţiile străine directe constau întransferul unui "pachet industrial" în care sunt cuprinse capital, tehnologii, metode de organizareindustrială, expertiză managerială, cunoştinţe de marketing, ce permit investitorului să exercite

dreptul de control asupra investiţiei. Totuşi, este greu de definit ce înseamnă control. Este, maidegrabă, vorba de participare directă la conducerea şi organizarea producţiei activelor în care s-ainvestit - în general, se consideră investiţii străine directe întreprinderile în care participarea

proprietarului străin depăşeşte o anumită pondere, de obicei între 10-25%.Deşi criteriile diferă de la ţară la ţară, această pondere nu modifică esenţa fenomenului,

având în vedere că de obicei proporţia deţinută de un investitor străin este cu mult mai mare (deregulă peste 50%). Participarea directă la conducerea şi organizarea producţiei şi controlulasupra activităţii întreprinderii constituie diferenţa fundamentala dintre investiţia străină directăşi investiţia de portofoliu (care dă dreptul investitorului să primească numai dividendele, fărănici un drept de conducere sau de control în întreprinderea în care a investit).

Investiţiile internaţionale au avut, în special în ultimele trei decenii, un impact puternic

asupra creşterii economice, a comerţului exterior şi a structurilor productive din toate ţărilelumii, fiind o componentă importantă şi deosebit de dinamică a fluxurilor economiceinternaţionale.

Investiţia reprezintă cumpărarea de proprietăţi, acţiuni, obligaţiuni etc, sau depunerea de bani la instituţii financiare în scopul argumentării unui venit (dobândă, dividend, chirie) şi a uneicreşteri de capital.

Modalităţile concrete prin care un agent economic poate realiza o investiţie cucomponentă internaţională sunt:

− construirea "pe loc gol" a unei societăţi comerciale sau deschiderea unei filiale acelei existente într-o altă ţară;

− achiziţionarea unei firme străine sau fuziunea cu o astfel de firmă;− crearea unor societăţi mixte;

14 Krugman, Paul R. , Obstfeld, Maurice – “International Economics – Thecry and Policy”, second edition, Harper Collins Publishers Inc., 1991, p. 165

15



− cumpărarea de acţiuni de pe o piaţă străină sau emise de o altă firmă din altă ţară;− cumpărarea de obligaţiuni de pe o piaţă străină sau emise de o firmă străină;− acordarea unui credit financiar unui agent economic dintr-o altă ţară sau unui

agent economic străin;− încheierea unui contract internaţional de leasing cu componenta investiţională.

Investiţiile directe presupun existenţa a cel puţin două părţi distincte: agentul economic

emitent şi agentul economic receptor.Prin prisma raportului ce se stabileşte între agentul economic emitent şi cel receptor se pot distinge investiţiile directe şi investiţiile de portofoliu.

In literatura de specialitate şi în practica tranzacţională se apreciază că, atunci cândinvestiţia presupune transferarea către agentul emitent al fluxului investiţional a posibilităţii decontrol şi decizie asupra activităţii receptorului avem de-a face cu o investiţie directă.

Dacă participarea investitorului străin este majoritară şi are ca obiect o investiţie în unităţide producţie importante prin aportul lor la PIB şi prin calitatea acestui aport, investitorulrespectiv poate fi considerat investitor strategic.

Investitorii străini participanţi la asemenea investiţii comune pot fi clasificaţi în:− investitori strategici, cu o participare de cel puţin 30% la capitalul social;− investitori de control, cu o participare de 30% la capitalul social;− investitor majoritar, cu o participare de minim 51 % la capitalul social.

In cazul în care investiţia nu presupune statutarea unui astfel de raport, este vorba de oinvestiţie de portofoliu . Investiţia de portofoliu reprezintă întotdeauna un plasament pur financiar, o investiţie financiară.

In mod convenţional, statisticile cuprind în categoria investiţiilor directe toate tranzacţiilecare trec dintr-un patrimoniu în altul mai mult de 10% din acţiunile emise de către o firmă.

Ultimele două decenii ale acestui mileniu au fost marcate de o adevărată explozie ainteresului şi a practicii investiţiilor directe internaţionale. Fenomenul poate fi pus atât pe seamaunor interese politice dar, poate mai ales, pe seama avantajelor economice ce decurg dinasemenea relaţii, atât sub aspectul costurilor şi profitului, cât şi sub aspectul accesului latehnologiile moderne a tuturor economiilor naţionale şi, respectiv, a accesului la surse definanţare a unor noi proiecte de dezvoltare în toate statele. După aprecierea mai multor experţi,asistăm practic la etapa în care fluxurile de capital investiţional internaţional s-au constituit însursele de bază ale dezvoltării economiei mondiale. Numai în deceniul 1980-1990 fluxurile deInvesti ii Straine Directe au sporit de 4 ori, cu un ritm mediu anual de 15%, ritm superior ț creşterii exporturilor mondiale şi a producţiei mondiale.

S-a estimat că fluxurile de Investiţii Străine Directe către economiile în tranziţie dinEuropa de Sud-Est şi Comunitatea Statelor Independente (CSI) vor înregistra o creşteremoderată în 2010, fiind susţinute de preţuri mai mari ale bunurilor de larg consum şi de oredresare mai rapidă a economiilor marilor ţările exportatoare de bunuri de larg consum

(Kazahstan, Federaţia Rusă şi Ucraina) .Raportul Mondial al Investiţiilor 2010, subintitulat Investiţii Verzi, a fost lansat deConferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare (UNCTAD). Documentul arată căintrările de Investitii Straine Directe în regiune au scăzut cu 43%, atingând 70 miliarde de dolariîn 2009 deoarece criza economică şi financiară a redus încrederea investitorilor străini înrezistenta economiilor din regiune, iar planurile de investiţii fie s-au restrâns, fie s-au amânat.În Comunitatea Statelor Independente, toate economiile bazate pe resurse au înregistrat scăderidrastice în intrările de Investitii Straine Directe în 2009. O scădere a cererii şi a preţului

principalelor exporturi de bunuri de larg consum din CSI a dus la o scădere bruscă a fluxurilor deinvestitii către subregiune. Investitiile Straine Directe către cea mai mare economie a regiunii,Federaţia Rusă, au fost aproape înjumătăţite, în special datorită ritmului scăzut de creştere a

economiei şi cererii interne, determinând astfel micşorarea profitului rezultat din proiecte bazate pe resurse naturale şi diminuarea Investitiilor Straine Directe. Cea de-a doua economie a regiuniica mărime, Ucraina, a inregistrat o scădere a intrărilor de Investitii Straine Directe de peste 50

16



la sută în 2009, întrucât a fost puternic lovită de criză financiară globală. În schimb, declinuleconomiei în Kazahstan a fost neînsemnat, ţara rămânând atractivă pentru proiecte dindomeniul industriei de hidrocarburi. Aceste trei ţări au continuat să ocupe primele trei poziţii intopul beneficiarilor în 2009.

În Europa de Sud-Est, lichidarea proiectelor legate de privatizare a creat o sensibilitate aintrărilor de Investitii Straine Directe la fluctuaţiile din economia globală. Totuşi, fluxurile de

Investitii Straine Directe către subregiune au fost mai puţin afectate decât cele către ComunitateaStatelor Independente, deoarece investitorii străini considera încă atractive proiectele în serviciiorientate către piaţă internă. Sectorul financiar a fost de departe cel mai mare beneficiar alstocurilor de Investitii Straine Directe.

Principalele căi prin care se realizează aceste Investi ii Străine Directe sunt fuziunile şiț achiziţiile de firme. In anii postcomunişti, în Europa, această tendinţă este mai evidentă şi înconceptele de privatizare ale statelor aflate în tranziţie. Marea lor majoritate consideră Investi iileț Străine Directe ca o cale decisivă a realizării tranziţiei şi privatizării economiilor naţionale.Principalii participanţi la acest proces investiţional internaţional sunt statele dezvoltate industrial,atât în calitate de furnizori de Investi ii Străine Directe, cât şi în calitate de beneficiari deț Investi ii.ț

In ce priveşte direcţiile de orientare a Investitiilor Straine Directe trebuie de asemenearelevată orientarea spre ţările din Asia de Est şi Sud-Est dominate mai ales de Investitiile StraineDirecte japoneze. Ţările Americii Centrale şi de Sud - Argentina, Bolivia, Chile, Columbia,Mexic, Venezuela, sunt spaţiu de penetrare a Investitiilor Straine Directe din SUA.Statele europene în tranziţie sunt şi ele un spaţiu larg de implementare de Investitii StraineDirecte asupra căruia se concentrează toate cele trei componente ale Triadei.

În noiembrie 2009, companiile străine de ineau o pondere de circa o treime din cifra deț afaceri totală de 250 miliarde de euro a companiilor din Romania i un număr de 760.000 deș salaria i, adică 17% din totalul angaja ilor din economieț ț 15. În anul 2008, exportul a atins un nivelde 33,6 miliarde de euro, în cre tere cu aproape 14% fa ă de 2007ș ț 16. În anul 2008, comer ulț exterior s-a ridicat la 89,7 miliarde de euro, înregistrând o cre tere cu 11% comparativ cuș valoarea din anul precedent, 56,1 miliarde euro reprezentând importuri, iar 33,6 milarde fiindexporturile17.

În anul 2009, comer ul exterior al României a fost de 68 de miliarde de euro, cu exporturiț în valoare de 29,1 miliarde euro i importuri în valoare de 38,9 miliarde euro, având un deficitș comercial de 9,8 miliarde euro.

În anul 2008, deficitul de cont curent însumase 16,1 miliarde euro, echivalent cu 11,8%din produsul intern brut (PIB)18.

În 2008, exportul anual al României a urcat până la 48,1 miliarde de dolari, iar importul aajuns la 80,3 miliarde de dolari, deficitul comercial fiind de 32,2 miliarde de dolari.În 1989, importurile erau de 8,43 miliarde de dolari, iar exporturile de 10,5 miliarde dolari.

Investi ii străineț în România:

15 Strainii au 33% din economie, dar cu numai 17% din salariati, 25.11.2009, zf.ro

16 Exporturile romanesti au scazut cu 1 mld. euro in noiembrie si decembrie, 24 feb. 2009, dailybusiness.ro, accesatla 10 august 201017^ Al saselea deficit comercial ca marime din UE, 19 Martie 2010, wall-stret.ro, accesat la 28 august 201018^ Deficitul balantei de plati s-a ajustat cu 69%, la 5 mld. euro, 15 Februarie 2010, wall-stret.ro, accesat la 1septembrie 2010

17

http://ro.wikipedia.org/wiki/Rom%C3%A2nia

http://www.zf.ro/eveniment/strainii-au-33-din-economie-dar-cu-numai-17-din-salariati-5130518/

http://www.dailybusiness.ro/stiri-companii/exporturile-romanesti-au-scazut-cu-1-mld-euro-in-noiembrie-si-decembrie-22855

http://ro.wikipedia.org/wiki/Comer%C8%9Bul_exterior_al_Rom%C3%A2niei#cite_ref-ce9_2010-08-28_2-0


http://www.wall-street.ro/articol/Economie/82268/Al-saselea-deficit-comercial-ca-marime-din-UE.html

http://ro.wikipedia.org/wiki/Comer%C8%9Bul_exterior_al_Rom%C3%A2niei#cite_ref-dcco2010-09-01_3-0


http://www.wall-street.ro/articol/Economie/80148/Deficitul-balantei-de-plati-s-a-ajustat-cu-69-la-5-mld-euro.html

http://www.zf.ro/eveniment/strainii-au-33-din-economie-dar-cu-numai-17-din-salariati-5130518/

http://www.dailybusiness.ro/stiri-companii/exporturile-romanesti-au-scazut-cu-1-mld-euro-in-noiembrie-si-decembrie-22855


http://www.wall-street.ro/articol/Economie/82268/Al-saselea-deficit-comercial-ca-marime-din-UE.html


http://www.wall-street.ro/articol/Economie/80148/Deficitul-balantei-de-plati-s-a-ajustat-cu-69-la-5-mld-euro.html

http://ro.wikipedia.org/wiki/Rom%C3%A2nia



Principalele caracteristici ale afluxului de Investitiilor Straine Directe în statele fostesocialiste pot fi sintetizate în următoarele:

− ireversibilitatea tranziţiei spre economia de piaţă;− certitudinea privatizării economiei, cu nuanţele specifice fiecărei ţări;− crearea unor politici de liberalizare a investiţiilor străine de capital;− deschiderea economică şi liberalizarea schimburilor comerciale externe;− existenţa de garanţii privind integritatea şi libera dispunere a investitorului asupra

propriului capital şi asupra profitului revenit,existenţa unui sistem de facilităţi pentruinvestitorii străini;

− accesul la piaţa de capital.

Există, desigur, şi unele reglementări şi orientări care limitează accesul investitorilor străini mai ales în sectoarele de importanţă strategică naţională, cum ar fi transporturile maritime,fluviale şi aeriene, telecomunicaţiile, domeniul audiovizualului, domeniul financiar-bancar,energetic, minier etc. Chiar şi cu privire la accesul la teren există anumite reglementărirestrictive, unele state neacceptând vânzarea de teren, compensând acest lucru cu concesionareaterenului pe durata existenţei obiectivului de investiţie creat.

In ce priveşte orientarea Investi iilor Straine Directe în statele în tranziţie se observă oț prioritate acordată mai ales domeniilor serviciilor şi industriei uşoare, care garantează o mairapidă recuperare a investiţiilor, la acest trend o contribuţie importantă având-o i instabilitateamonetară şi a cursurilor de schimb.

An 2009 2008 2007 2006 2005 2004 2003

miliardeEuro

4,89 9,496 7,250 9,059 5,213 5,183 1,946

18



CAPITOLUL 2. IMPACTUL FIRMELOR MULTINAŢIONALE ASUPRA ŢĂRILOR DIN EUROPA CENTRALA ŞI DE SUD-EST

2.1. Efectele investiţiilor străine directe asupra ţărilor receptoare

Necesitatea de a crea politici coerente de atragere a investiţiilor străine directe în ţăriledin Europa Centrală şi de Sud-Est în procesul de tranziţie către o economie de piaţă competitivăapare în primul rând din efectele acestora asupra acestui proces: Impulsionarea creşterii economice

Atragerea unor investitori strategici în anumite ramuri ale industriei a condus în unele ţăridin zonă la stimularea creşterii puternice a producţiei în respectivele ramuri şi la transformarealor în factor de antrenare a dezvoltării activităţii economice în ansamblul său, la nivel naţional.Astfel de aprecieri au fost emise de către specialişti cu privire la investiţiile firmelor Fiat şiGeneral Motors în producţia de automobile din Polonia, producţie care a contribuit decisiv lareluarea creşterii economice în această ţară. În acelaşi sens, al obţinerii unei performanţeeconomice superioare în urma implicării capitalului antreprenorial străin, se poate arăta că înUngaria, din 19 grupuri producătoare de bunuri electrotehnice, doar două au înregistrat creşteriale producţiei fizice în perioada 1989-1992, ambele aparţinând unor corporaţii transnaţionale:Electrolux şi General Electric. De asemenea, cel mai eficient subsector din economia ungară în

perioada menţionată, producerea berii, funcţionează în cea mai mare parte cu capital străin – 5din cele 7 întreprinderi existente. Integrarea în reţelele producţiei internaţionale şi stimularea exporturilor

Corporaţiile transnaţionale sunt, în prezent, principalul motor al adâncirii integrăriieconomice la nivelul structurilor productive pe plan mondial. Prin aceasta, ele se pot constitui în

pârghii de articulare a ţărilor din Europa Centrală şi de Sud-Est la economiile occidentale, încontextul strategiilor regionale pe care le promovează.19 Se pot constata deja semne ale unei

tendinţe în acest sens: componentele electrice ale firmei Ford provin, în prezent, de la filiala sadin Ungaria, devenită parte integrantă a operaţiunilor firmei în Europa. Integrarea sa a fostcondiţionată şi deci însoţită de ridicarea standardelor de calitate, precum şi de întărireasistemelor de control. Transferul de tehnologie, implicit în astfel de strategii, reprezintă un inputcalitativ preţios pentru economiile gazdă. În general, firmele producătoare de automobile care auinvestit în Est, au realizat transfer de tehnologie, inclusiv pentru producţia de noi modele.Aceeaşi strategie, de integrare simplă, în virtutea căreia unităţi producătoare amplasate în Europade Sud-Est devin baze de export pentru Europa Occidentală, este derulată şi de grupulWolkswagen în urma investiţiei realizate în firma cehă Skoda, sau de concernul Asea BrownBoveri, prin filiala sa poloneză care furnizează motoare electrice pentru produsele firmei pe o

bază globală.

Ca urmare a unor astfel de strategii, ponderea în exporturi a firmelor cu capital străin aatins niveluri de 0% în Polonia, sau de 7% în Ungaria. aceasta dovedeşte că, deşi dimensiunile pieţei locale constituie, conform majorităţii opiniilor, principalul factor locaţional de atragere ainvestitorilor străini în ţările cu economie în tranziţie, ele pot, pe anumite segmente să devină

baze de export inclusiv pentru piaţa vestică, cu toate beneficiile decurgând din aceasta: veniturivalutare, antrenarea creşterii economice, facilitarea procesului de ajustare structurală.Generarea de noi locuri de muncă şi dezvoltarea resurselor umane

Dacă pe ansamblul regiunii, ponderea estimată a firmelor cu participare de capital străinîn totalul forţei de muncă ocupate este sub 0,5%, în ţările cu investiţii mai substanţiale, precumUngaria sau Polonia, respectiva pondere este de 4,5% şi 2,3%. În condiţiile economiilor întranziţie, efectul de creare de noi locuri de muncă, efect urmărit cu precădere de guvernelestatelor dezvoltate, a fost marcat şi uneori anihilat de măsurile de restructurare impuse de19 Mazilu, Anda – “Investiţiile străine şi competitivitatea naţională”, Tribuna Economică nr. 44, Ed. TribunaEconomică, Bucureşti, 1994, p. 44

19



investitorii străini, în societăţile mixte constituite sau în întreprinderile cumpărate în procesul de privatizare. Astfel de măsuri de restructurare, care vizează rentabilizarea prestaţiei economice aîntreprinderilor respective, sunt adeseori însoţite de reduceri de personal. un astfel de exemplu îlconstituie cel al firmei General Motors, care a redus la aproape jumătate numărul salariaţilor lafiliala sa din Ungaria, Tungsram. Nu este mai puţin adevărat că un studiu anchetă efectuat înRomânia cu sprijinul celor mai mari societăţi comerciale cu capital străin a relevat efectul de

creare de noi locuri de muncă, chiar în condiţiile restructurării activităţii.Organizarea de cursuri de pregătire şi de perfecţionare profesională pentru angajaţiconstituie pentru investitorul străin o condiţie şi o pârghie de asigurare a alinierii calităţii

produselor noii filiale la standardele firmei-mamă, şi de integrare în cultura organizaţională afirmei. Anual, Citibank cheltuieşte în Polonia 400000 dolari pentru trainingul personalului său.Construcţie instituţională

Instituirea mecanismelor de piaţă în ţările cu fostă economie de comandă presupunedemersuri susţinute de constituire a cadrului legislativ şi a celui instituţional specific20. Nevoiaacută de capital a determinat în respectivele ţări adoptarea timpurie, cu prioritate areglementărilor vizând regimul investiţiilor străine, în multe cazuri astfel de reglementărireprezentând chiar primul pas în adoptarea legislaţiei specifice economiei de piaţă, nucleul în

jurul căruia s-a dezvoltat ulterior aceasta.Maturizarea procesului de tranziţie este însoţită de maturizarea cadrului legislativ,

caracteristică devenind abordarea prin acte normative specifice a instituţiilor economiei de piaţă,cum ar fi falimentul, concurenţa, sistemul de impozitare directă, indirectă, personală etc.,normele promulgate conturând cadrul economic şi de afaceri, acelaşi pentru investitorii locali şicei străini. Este cazul Ungariei, Cehiei, Poloniei care au operat instituirea egalităţii de tratament

pentru toţi actorii economici.În state în care procesul de modificare a legislaţiei este mai puţin avansat – Albania,

Belarus, Ucraina – reglementarea regimului investiţiilor străine constituie încă baza juridică pentru tranzacţii şi investiţii.

Stimularea concurenţei Prezenţa firmelor străine în ţările central şi est-europene tinde să introducă elemente decomportament specific economiei de piaţă, stimulând, între altele, concurenţa. Aportulcorporaţiilor transnaţionale în această direcţie este însă condiţionat de două categorii de factori:

pe de o parte, de dorinţa reală a guvernelor ţărilor gazdă de a stimula efectiv concurenţa, iar pede altă parte de dorinţa transnaţionalelor înseşi de a concura liber pe aceste pieţe.

Stimularea fără rezerve a concurenţei de către autorităţile naţionale se dovedeşte odecizie greu de adoptat, dată fiind vulnerabilitatea multora dintre firmele locale în faţa regulilor economiei de piaţă, după ce, în condiţiile economiei de comandă au operat fără restricţii

bugetare.Corporaţiile transnaţionale, la rândul lor, condiţionează adeseori realizarea investiţiei de

dobândire a unor avantaje, care ţin inclusiv de asigurarea sau chiar de sporirea nivelului de protecţie, în general tarifară a pieţei locale. Este cazul investitorilor japonezi în industria deautomobile a Ungariei, a firmei Wolskwagen în realizarea investiţiei sale în firma Skoda dinCehia, în general a firmelor producătoare de automobile care au solicitat autorităţilor majorăriale taxelor vamale impuse la importurile de automobile.

Este, desigur, de dorit ca decizia investiţională a firmelor străine să fie adoptată pe bazăde criterii exclusiv economice, în afara unor facilităţi care să conducă la distorsionarea fluxurilor investiţionale şi comerciale. Negocierile pe marginea unor astfel de stimulente, pe careteoreticienii le resping, se concretizează în funcţie de interesele părţilor, de urgenţa acestora, de

posibilitatea de armonizare a respectivelor interese.

20• Mazilu, Anda – “Investiţiile străine şi competitivitatea naţională”, Tribuna Economică nr. 44, Ed. TribunaEconomică, Bucureşti, 1994, p. 44

20



Implicarea în procesul de privatizareÎn termeni generali, se afirmă că Investi iile Straine Directe au un rol important înț

procesul de privatizare din Europa Centrală şi de Sud-Est, deşi cu intensităţi diferite de la ţară laţară. Între 1988-1992, 67% din fluxurile de Investi ii Straine Directe în zonă au fost legate deț

procesul de privatizare, ceea ce indică faptul că achiziţionarea de active sau de întreprinderi a

constituit principala formă pe care au îmbrăcat-o investiţiile străine, în detrimentul “investiţiilor pe loc gol”21.

Implicarea în procesul de privatizare a investitorilor străini diferă atât în funcţie deobiectul privatizării, cât şi de metodele de privatizare. Investi iile Straine Directe au un rolț marginal în mica privatizare a magazinelor, restaurantelor etc., în cazul căreia angajaţii

beneficiază de tratament preferenţial.Prezenţa investitorilor străini în marea privatizare a fost mai susţinută în cazurile în care a

fost adoptată metoda de privatizare prin vânzare, respectiv în Ungaria, şi, în general, mai puţinsusţinută în situaţiile în care s-au aplicat scheme de privatizare de masă, care exclud, cel puţin în

primele etape, participarea străinilor în respectivul proces (Cehia, Rusia, Ucraina).

2.2.Mediul actual al corporaţiilor transnaţionale

Corporaţiile transnaţionale reprezintă, fără îndoială, principalul agent al globalizăriieconomiei contemporane, dispunând de o forţă economică superioară multor state naţionale. Într-o încercare de a sintetiza impactul Corporatiilor Transna ionale asupra economiei mondiale,ț

putem menţiona următoarele22:• două treimi din comerţul mondial se derulează prin intermediul primelor 500 de

Corporatii Transna ionale; prin urmare, mai rămâne doar o treime din comerţulț mondial care să se desfăşoare conform teoriilor clasice privind comerţul, la preţurile

pieţei ;• 40% din comerţul mondial pe care îl controlează Corporatiile Transnationalereprezintă, de fapt, comerţ intrafirmă ;

• veniturile realizate de primele 200 de corporaţii din lume echivalează cu 31,2% dinPIB-ul mondial ;

• Corporatiile Transnationale deţin 90% din licenţele tehnologice la scară mondială ;• din primele 100 de economii ale lumii, 51 sunt corporaţii transnaţionale ;• veniturile cumulate ale General Motors şi Ford depăşesc PIB-ul agregat al tuturor

ţărilor din Africa subsahariană ; veniturile primelor 6 corporaţii japoneze egaleazăPIB-ul cumulat al Americii Latine ; primele 10 corporaţii din lume au venituri maimari decât cel mai puţin dezvoltate 100 de ţări, luate la un loc.

Valoarea cumulată a activelor celor mai mari 100 de corporaţii transnaţionale este de8.000 miliarde USD, din care jumătate sunt active în străinătate (în afara ţării de origine).Volumul cumulat al vânzărilor anuale ale acestor 100 de corporaţii este de 5.500 miliarde euro(pentru comparaţie, această cifră înseamnă de 60 de ori mai mult decât PIB-ul României pe unan), din care mai mult de jumătate (3.000 miliarde) sunt vânzări în străinătate. De asemenea,aceste 100 cele mai mari corporaţii transnaţionale au împreună 14,6 milioane de angajaţi (pentrucomparaţie, această cifră îneamnă de 3 ori mai mult decât toată forţa de muncă din România), dincare aproape jumătate (7,2 milioane) sunt în străinătate23.

Investiţiile străine directe pot asigura mult dorita finanţare şi expertiză pentru agricultură.Ele constituie un stimulent crucial pentru creşterea randamentului capacităţii de producţie, într-un

21 Mazilu, Anda – “Investiţiile străine şi competitivitatea naţională”, Tribuna Economică nr. 44, Ed. TribunaEconomică, Bucureşti, 1994, p. 4422 Voinea, Liviu – “Corporaţiile transnaţioanle şi capitalismul global”, Editura Polirom , Iaşi 2007, p. 2123 Voinea, Liviu – “Corporaţiile transnaţionale şi capitalismul global”, Editura Polirom, Iaşi 2007, pagina 22

21



moment de continuă preocupare globală, pentru productivitatea agricolă. Însă potenţialul acestor aporturi este departe de a fi realizat, se arată în Raportul Mondial al Investiţiilor 2009, intitulatCorporaţii transnaţionale.

Daniel Velicu, consilier superior la Direcţia Politici Agricole din cadrul MinisteruluiAgriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, a spus că Raportul prezintă o serie de date foarteclare asupra a ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă.

„Agricultura, în ceea ce priveşte nevoia de a atrage capital extern, reprezintă unul dintrecele mai importante sectoare ale economiei. Astfel, agricultura poate fi un motor al relansăriieconomice. Din păcate, deocamdată acest sector se mai confruntă cu o serie de dificultăţi. Unadintre ele este subfinanţarea care s-ar putea rezolva şi prin atragerea de capital străin.

După părerea mea, pe termen scurt şi mediu avem nevoie de noi strategii şi politici, caresă fie acoperite de o legislaţie coerentă în domeniu“ – a afirmat Velicu.

Raluca Gheorghe Anghel, secretar general al Agenţiei Române pentru Investiţii Străine, aarătat că România a avut o perioadă extrem de benefică. În anii 2006-2008, ţara noastră a atrasaproape jumătate din investiţiile străine, de care beneficiază în acest moment.

Conform Doinei Ciomag, director executiv al Consiliului Investitorilor Străini dinRomânia, lansarea Raportului Mondial al Investiţiilor 2009 constituie un moment de evaluare şi

de concluzii asupra activităţilor desfăşurate în anul precedent. Totodată, este un bun prilej pentrua gândi strategiile perioadei viitoare.

Domnia sa a atras atenţia asupra faptului că, în România, autorităţile nu au făcut nimic pentru a atrage investitori străini, iar evoluţia din perioada 2006-2008 s-a bazat numai pe oconjunctură favorabilă, legată de aderarea la Uniunea Europeană.

Potrivit Raportului, în 2008 România s-a clasat pe locul zece în topul ţărilor din UniuneaEuropeană, ca valoare a investiţiilor străine directe atrase în economie, cu 9,3 miliarde de euro.Din păcate, anul acesta, în primele şapte luni, Investitiile Straine Directe au fost de numai 2,1miliarde de euro, iar până la sfârşitul anului nu se vor depăşi 4,5 miliarde de euro, adică jumătatefaţă de anul trecut. Consiliul Investitorilor Străini din România apreciază că redresarea va fi

posibilă, dar numai începând cu anul 2011.Centrul Natiunilor Unite pentru Corporatiile Transnationale calculează un indice al

transnaţionalităţii pentru o corporaţie ca medie aritmetică a trei rapoarte : raportul dintre active înstrăinătate şi total active, raportul dintre vânzări în străinătate şi total vânzări, raportul dintreangajaţi în străinătate şi total angajaţi.

In topul celor 50 de corporatii transnationale financiare, 9 dintre ele sunt americane cu uncapital de 8.260 miliarde de dolari, 6 sunt engleze, cu capital total de 6.780 miliarde, 5 suntfranceze, cu un capital de 6.360 miliarde de dolari. Germania si Japonia se afla pe aceeasi pozitiecu 4 corporatii transnationale financiare, si ambele cu un capital total în dolari de aproximativ4.000 miliarde. Doar aceste transnationale din tarile mentionate mai sus, adunate, au un numar

total de peste 10.000 de filiale în strainatate. In ce priveste corporatiile non-financiare din top100, SUA din nou ocupa primul loc cu un numar de 21 de transnationale si cu un capital de 2.430miliarde dolari, urmata de Germania cu 14 si cu capital total de 1.800 miliarde, apoi de Franta cu14, cu capital total de 1.140 miliarde, Regatul Unit ocupa locul 4 cu 13 si cu capital de 947miliarde, si Japonia cu 9, pe un capital total de 949 miliarde dolari. Cifrele sunt deja astronomice,si daca le comparam de exemplu cu PIB-ul României, de aproximativ 130 miliarde euro,începem sa constientizam puterea care se afla în mâinile corporatiilor transnationale.1 Graficuldin text reprezinta topul corporatiilor transnationale financiare în comparatie cu PIB-ulRomâniei. Erodarea capitalului moral necesar mediului afacerilor se datoreaza si unor descoperirilegate de fraudele corporatiste ale unor corporatii care fac parte din topul celor 50 detransnationale la nivel mondial: Morgan Stanley, Goldman Sachs Group Inc, Merrill Lynch %

Company Inc, Citigroup Inc, AIU Holdings Inc, Ubs Ag, Credit Suisse Group si SocieteGenerale.

Criza mondiala din prezent poate fi considerata ca fiind vârful unui ice-berg nascut din

22



lacomia corporatista, o lacomie dusa la extrem si înaltata la grad de ideal, ice-berg de a caruiexistenta abia acum începem sa ne dam seama, iar în profunzimea acestuia se afla o serie de altefenomene care asteptam a se produce în viitor.

In concluzie, trebuie exprimata îngrijorarea cu privire la sanatatea si stabilitatea mediuluiafacerilor din prezent si trebuie începuta lupta societatii cu acesti giganti ai planetei, cu scopul de

a reoferi puterea IMM-urilor si comunitatilor locale. Mai mult, criza actuala este una profunda,iar întrebarea care se pune este daca se va manifesta în forma de W în perioada urmatoare saucresterea înregistrata de unele state europene va continua si în perioada urmatoare fara sa mai fieurmata de declin.

Criticând această perspectivă exagerat de globalizatoare, prin care avem zeci de mii decorporaţii transnaţionale cu sute de mii de filiale, putem ajunge să fim tentaţi de argumentele luiRugman (2005)24, care susţine că, practic, avem de-a face cu un număr foarte restrâns decorporaţii cu adevărat globale, în timp ce restul sunt variante de corporaţii regionale. Plecând dela premisa că avem trei regiuni mari care contează în economia mondială – faimoasa triadă SUA,Europa şi Asia dominată de Japonia -, Rugman împarte corporaţiile astfel:

• corporaţii globale : au în fiecare dintre cele 3 regiuni cel puţin 20%, dar nu mai multde 50% din vânzările totale;

• corporaţii biregionale : au în două regiuni câte cel puţin 20% din vânzările totale, iar în regiunea de origine – mai puţin de 50% din vânzările totale ;

• corporaţii orientate către regiunea de origine : au peste 50 % din vânzările totale înregiunea din care provin;

• corporaţii orientate către regiunea-gazdă : au peste 50% din vânzările totale în unadintre regiunile-gazdă (alta decât cea din care provin).

După această clasificare arbitrară, din primele 500 de corporaţii din lume (conformtopului realizat de revista Forbes), Rugman identifică doar 9 corporaţii globale, şi anume : IBM,Sony, Philips, Nokia, Intel, Canon, Coca-Cola, Flextronics. Restul sunt biregionale (inclusivMcDonald’s, British Petroleum, Unilever, Roche), orientate către regiunea-gazdă sau, cele maimulte, orientate către regiunea de origine (inclusiv Wal-Mart, General Motors, Ford)25.

Această abordare nu este întru totul realistă, pentru că se rezumă la o singură latură ainternaţionalizării firmei, şi anume volumul vânzărilor în străinătate. Nu sunt luate în considerarevolumul activelor în străinătate şi, cel mai important, numărul de angajaţi în stăinătate. Chiar dacă, să zicem, o corporaţie are doar 1% din vânzările globale în Asia de Sud-Est, dacărealizează acolo trei sferturi din producţie, trebuie să recunoaştem că are un impact şi asupraacelei economii locale sau regionale în care operează (chiar dacă nu vinde sau vinde puţinacolo)26.

În definitiv, oamenii contează şi nu se poate spune că o companie care are zeci sau sute demii de angajaţi în străinătate nu produce efecte în ţara-gazdă. Până la urmă, angajările şiinvestiţiile în străinătate sunt mecanismele prin care globalizarea produce efecte în afara ţărilor dezvoltate – şi nu neapărat prin vânzări. Este firesc ca majoritatea vânzărilor să fie acolo undeeste şi puterea cea mai mare de cumpărare. Dar aceasta nu înseamnă că avem doar nouăcorporaţii transnaţionale cu adevărat globale, pentru că nouă corporaţii nu creează un fenomen şinici nu nasc resentimente antiglobalizare.

“Companiile care provin din ţări în curs de dezvoltare au înregistrat o creşteresemnificativă în universul corporaţiilor transnaţionale. Corporaţiile transnaţionale, majoritateafiind cu capital privat, şi-au preluat rolul de investitor. Cu toate acestea, în unele ţări gazdă (mai

24 Rugman, A.M. (2005) – The Regional Multinationals, Cambridge University Press, Cambridge, 2005 (citat deLiviu Voinea)25 Voinea, Liviu – “Corporaţiile transnaţionale şi capitalismul global”, Editura Polirom, Iaşi 2007, pagina 2726 Voinea, Liviu – „Corporaţiile transnaţionale şi capitalismul global”, Editura Polirom, Iaşi 2007, pagina 28

23



ales în ţările în curs de dezvoltare) şi în unele industrii (mai ales în cele legate de resursenaturale), o serie de întreprinderi de stat încep să se extindă tot mai mult în afara graniţelor.Potrivit unor estimări ale Centrului Natiunilor Unite pentru Corporatiile Transnationale,universul Corporatiilor Transnationale numară în acest moment aproximativ 77000 de companii-mamă care au peste 770000 de filiale în străinătate. În 2005, aceste filiale au generat valoareadăugată estimată la 4 500 miliarde de dolari, au avut aproximativ 62 milioane de angajaţi şi au

exportat bunuri şi servicii în valoare de peste 4 000 miliarde de dolari”27

.Trei companii chineze înregistrează creşteri ale afacerilor de la an la an, iar cele din Japonia suntvizibil afectate de cutremurul din luna martie. Însă, cea mai mare companie din lume rămâne şi

pentru acest an o companie americană. Retailerul de magazine Wall-Mart a reuşit să se claseze întopul Fortune 500 pe primul loc doi ani la rând. An de an, compania apare pe primele pagini aleziarelor din lume, în articole negative, dar şi pozitive. Spre exemplu, în acest an, compania aintrat în vizorul publicaţiilor pentru un scandal de discriminare, ce implică 1,5 milioane deangajaţi de sex feminin. Deşi tribunalul a decis că acestea nu pot ataca în instanţă compania caun grup mare, în următorii ani, Wall-Mart se va confrunta cu plângeri de la grupuri mai mici.

2.3. Investiţiile străine directe în România

Investiţiile străine au fost considerate un factor economic cheie din 1990, când economiaRomâniei a pornit schimbarea spre o economie de piaţă deoarece aceasta dezvoltă capitalul local,aduce management şi tehnologie moderne, şi furnizează acces la pieţele internaţionale.

Cele mai importante avantaje comparative ale României din punctul de vedere al unuiinvestitor străin potenţial includ:

− piaţă locală mare (aproape 23 milioane consumatori), a doua ca mărime în EuropaCentrală;

− o excelentă localizare la răscrucea rutelor comerciale tradiţionale, permiţând accesul la peste 200 milioane consumatori pe o rază de 1000 kilometri;

− localizate ideal pentru a oferi preţuri competitive pentru bunuri ce tranzitează între MareaCaspică, Marea Neagră şi Europa de Vest;− facilităţi disponibile oferite de Zonele Libere din Constanţa-Basarab Sud, cele de pe

Dunăre (Galaţi, Brăila, Sulina, Giurgiu) şi cea nouă de la Arad-Curtici;− facilităţi de navigare fluviale şi maritime extensive (Constanţa este cel mai mare port la

Marea Neagră şi terminarea Canalului Rin- Main-Dunăre oferă un acces neîntrerupt peapă de la Marea Neagră la Marea Nordului);

− facilităţi disponibile în România pentru repararea şi construirea navelor de orice tip şicapacitate;

− aeroporturi internaţionale în Bucureşti, Constanţa, Timişoara, Arad, Suceava;− o reţea naţională de telecomunicaţii bazată pe fibre optice şi un echipament digital de

mare capacitate integrat în reţeaua europeană atât prin cablu optic cât şi prin sateliţi;− reţele de telecomunicaţii mobile în sistem GSM şi NMT/LEMS;− o infrastructură industrială înalt dezvoltată, incluzând petrol şi petrochimice;− o forţă de muncă calificată şi cu un relativ cost scăzut, bine pregătită (în particular) în

tehnologie şi inginerie;− o gamă largă de resurse naturale, incluzând sol fertil, petrol şi gaz şi un important

potenţial turistic;− o legislaţie liberală a investiţiilor, bazată pe accesul liber şi nediscriminatoriu la pieţe şi

sectoare economice;− prezenţa reprezentanţelor diferitelor bănci internaţionale binecunoscute: City Bank,

ABN-AMRO, ING Bank, CHEMICAL Bank, Credit Anstalt, etc.;− relaţii diplomatice cu 176 de ţări;

27 Raportul Mondial al Investiţiilor 2006 – Sumar executiv, 17 octombrie 2006, pagina 2

24



− membru ONU şi al numeroaselor organizaţii internaţionale (membru asociat în UE,CEFTA, Comunitatea Economică a Mării Negre) .

Începând cu 1998, cadrul legal (Legea nr. 241/1998) pentru investiţii furnizează acelaşitratament (tratamentul naţional) pentru investitorii români şi străini.

Participarea în crearea sau dezvoltarea unei companii sub una din formele legale stabilitede legea românească, achiziţionarea de acţiuni (exceptând achiziţiile de portofoliu), şi creareasau dezvoltarea unei filiale a unei companii străine prin una din următoarele alternative:

- contribuţie financiară în monedă locală sau străină;- contribuţie în bunuri mobile sau imobile;- contribuţie pentru creşterea activelor firmei prin orice modalitate financiară

legală.

În ciuda existenţei unui cadru legislativ, România rămâne un mediu de afaceri dificil.Aceasta este adevărat în special pentru companiile americane care au puţină experienţă în ţărilefoste comuniste în curs de dezvoltare. Totuşi, experienţa a arătat că problemele pot fi depăşite

printr-un efort persistent şi un angajament pe termen lung în ţară. În ciuda dificultăţilor, multefirme americane au găsit România ca fiind o piaţă ce oferă rezultate bune datorate, în parte,absenţei continue a unei competiţii locale serioase în multe domenii.

O recomandare pentru orice companie ce-şi planifică să vină în România este să trimităreprezentanţii cei mai buni şi cei mai reprezentativi (în special cei ce au experienţă în mediile deoperare dificile). Companiile trebuie să fie atente că deficienţele există, şi că pot amâna oimplementare deplină a unui program investiţional. Totuşi, cu tenacitate şi efort, aceste probleme

por fi deseori depăşite.28

Iată o listă de probleme care pot să-i afecteze pe investitorii străini:− absenţa transparenţei – există o lipsă de transparenţă în maniera în care se negociază şi în

care se încheie contractele (în special acelea privind firmele proprietate de stat) şi o percepţie că sistemul legal românesc nu trebuie să trateze companiile în mod legal;

− birocraţia şi “panglica roşie a Guvernului” sunt extinse;− proprietatea pământului. Constituţia României interzice persoanelor străine (inclusiv

companiile străine) să deţină în proprietate pământ. Unele companii străine au rezolvataceastă restricţie intrând în joint-venture cu parteneri locali sau preluarea terenului prinleasing;

− corupţia este o problemă majoră care poate afecta afacerile;− lipsa pieţelor de capital dezvoltate: ratelor dobânzilor comerciale rămân destul de mari în

România, iar o piaţă de capital bine dezvoltată încă nu există.− sistemul comercial nu este încă pus la punct;

− dificultatea obţinerii informaţiilor de pe piaţă datorită lipsei informaţiilor publicate;− programul de leasing pentru magazine şi hoteluri a avut rezultate dezamăgitoare;

contractele de leasing au fost pe durată scurtă, maxim 3 ani;− câteodată “piaţa liberă” apare să fie confundată cu “piaţa fără reguli” unde afacerile

îndoielnice se pot dezvolta.− legislaţia se schimbă frecvent;− relaţia cu administraţia publică locală şi alte autorităţi nu este întotdeauna clară,

depinzând mult de personalitatea persoanei publice;− legislaţia comercială şi fiscală confuză;− standardele şi procedurile occidentale de ţinere a contabilităţii sunt dificil de

implementat;28 “OCDE Guide an Multinational Enterprise”, anexa 1 la “The Declaration open International Investment andMultinational Enterprise”, 1991

25



− nivelul de repunere a practicilor vestice este în general scăzut, românii, în specialoficialii, sunt adesea convinşi de propriile metode în ciuda lipsei de experienţă şicunoştinţe, de aceea este necesară o pregătire pentru angajaţi.Multe din companiile străine au activitate în industria locală şi, practic, toate asociaţiile

cu marile companii sunt organizate sub forma joint-venture. Aceasta se datorează faptului că joint-venture rezultă dintr-un proces de negociere cu entităţi statale mari. De asemenea,

partenerii potenţiali din România nu reprezintă o continuitate de mărime şi tip, dar sunt polarizate între complexele mari de stat şi antreprenorii privaţi mici, reflectând lipsa companiilor locale de mărime medie, private sau publice, şi deseori lipsa precedentă a oricărei competiţii.

Avantajele pe termen scurt ale joint-venture (acces rapid la piaţă prin preluareainstalaţiilor existente) vor fi depăşite pe termen lung în termeni de eficienţă managerială şilibertate. Totuşi, joint-venture furnizează anumite avantaje. Cunoştinţele despre cultura locală deafaceri (piaţa şi administraţia) sunt critice. Având un partener corect se poate mări considerabilviteza şi uşurinţa procesului de creare şi dezvoltare optimă a afacerii locale.

Avantajele fiscale pentru joint-venture reprezintă o altă aşteptare frecventă pentrumanagerii occidentali. Aceste avantaje fiscale sunt însă legate cu aducerea capitalului străin înRomânia.

În concluzie, în cazul ţării noastre gradul de “internaţionalizare” este încă nesemnificativ(intensitate redusă a schimburilor comerciale) iar “transnaţionalizarea” nu a condus la creştereagradului de integrare economică (investiţiile străine neasigurând ţării noastre sporireasubstanţială a exporturilor în ultimii zece ani). În acelaşi timp, fluxurile, de transfer tehnic şiinformaţional, situează ţara noastră sub nivelurile din alte ţări în tranziţie.

Motivele lipsei de atractivitate pentru capitalul străin sunt multiple, în principal având oinfluenţă negativă următoarele: întârzierea reformei economice, prăbuşirea economiei naţionaleîn ultimii ani, lipsa unei legislaţii complete şi stabile, un anumit grad de instabilitate socială şi

politică .Investitiile straine directe au fost in 2010 de 2,596 miliarde de euro, in scadere cu 25,6%

fata de 2009, cand se ridicau la 3,48 miliarde de euro. Potrivit datelor prezentate de BNR ,investitiile straine au finantat deficitul de cont curent in proportie de 50,3%.BNR precizeaza ca investitiile straine directe din 2010 au fost in cea mai mare parte

participatii la capital - 2,04 miliarde de euro. Alte 556 milioane euro au venit sub forma decredite intra-grup oferite firmelor rezidente. Investitiile nerezidentilor in Romania au scazut si in2009 cu 48,4% fata de anul precedent. De asmenea, BNR a anuntat ca deficitul de cont curent al

balantei de plati a fost in 2010 de 5,158 miliarde euro, in crestere cu 5% fata de anul 2009.Cresterea se explica prin majorarea soldurilor negative de la venituri si servicii si a diminuariiexcedentului transferurilor curente. Si soldul balantei transferurilor curente a scazut in 2010 la3,411 miliarde euro, de la 4,154 miliarde euro in 2009, mai arata datele BNR.

Investitiile straine directe ar putea sa treaca in 2011 de nivelul anului trecut, care a fost

estimat la 4 miliarde de euro, avand in vedere ca in 2011 este prognozata crestere economica pozitiva, sunt de parere reprezentantii Consiliului Investitorilor Straini.In viziunea secretarului executive al CIS economia romaneasca va incepe sa creasca din 2011,astfel ca am putea avea mai multe investitii straine directe in 2011 fata de 2010. De altfel, cele15 companii reprezentate in conducerea CIS au planuri de investitii in Romania de doua miliardede euro pentru 2011 si de peste 10 miliarde de euro in urmatorii cinci ani. Insa, pentru caRomania sa devina atractiva si pentru alti investitori, trebuie in primul rand sprijniti cei existentisi apoi trebuie lucrat la cresterea credibilitatii pe pietele externe.

Investitiile straine directe in primele noua luni ale anului 2010 au totalizat 2,07 miliardede euro, in scadere cu aproape 40% fata de perioada similara a anului precedent, cand s-ainregistrat un nivel de 3,426 miliarde de euro.

26

http://www.ziare.com/bnr/

http://www.ziare.com/afaceri/capital/

http://www.ziare.com/afaceri/investitii-straine/

http://www.ziare.com/afaceri/investitii/

http://www.ziare.com/bnr/

http://www.ziare.com/afaceri/capital/

http://www.ziare.com/afaceri/investitii-straine/

http://www.ziare.com/afaceri/investitii/



CAPITOLUL 3 . IMPACTUL ACTIVITATILOR FIRMELOIR MULTINATIONALE

3.1. Firmele multinaț ionale si transferul de tehnologie

Problema majoră în jurul căreia oscilează relaţiile Fimrmelor Multinationale şi ţările gazdă şi

de origine este reprezentată de transferul de tehnologie (cu sensul de cunoştinţe tehnologice şicapacităţi tehnologice). În relaţiile cu ţara gazdă se pune problema adaptării tehnologieitransferate, operaţie determinată de patru determinanţi principali:

a) Caracteristicile şi mărimea pieţeiDin punctul de vedere al tehnologiei de fabricaţie, în dorinţa de a obţine economii de scară

(deci cu o grijă deosebită acordată costurilor şi beneficiilor proprii), activitatea unei FirmeMultinationale ar avea două efecte asupra ţării gazdă: unele operaţii se vor desfăşura diferit înfiliale decât în firmele indigene şi Firmele Multinationale vor prefera să-şi standardizezetehnologia pentru a evita costurile adaptării.

Din punctul de vedere al produsului, se întâlnesc două cazuri: fie produsele au caracteristici

care pot trece graniţele doar cu mici ajustări (Gillette, CocaCola etc.), fie Firmele Multinationalevor avea ca ţinte consumatorii cu venituri ridicate şi producătorii cu tehnologie superioară( instrumente medicale, automobile, centrale nucleare).

b) Diferenţele de cost şi de accesibilitate la factoriO Firma Multinationala va încerca să-şi selecteze tehnologia şi în funcţie de costul şi accesul

la resurse. Dacă este cazul unui cost scăzut al muncii, materiei prime şi energiei şi un cost ridicatal capitalului, tehnologia va fi una economisitoare de capital; iar în cazul unui cost scăzut alcapitalului, materiilor prime şi energiei şi un cost ridicat al muncii, tehnologia va fi unaeconomisitoare de muncă; la fel şi în cazul unui cost ridicat al materiilor prime şi energiei.

c) Accesul la materialeFirma Multinationala trebuie să ţină seama în tehnologia transferată şi de diferenţele în

accesul şi calitatea materialelor şi bunurilor intermediare locale, diferenţe mai pronunţate înţările cele mai slab dezvoltate. Chiar dacă filialele ar dori să importe aceste inputuri, costurile detransport, barierele tarifare şi netarifare şi controlul inputurilor de către guverne ar putea să leconducă spre o aprovizionare locală (Heidelberg Cement, Holcim).

d) Diferenţele organizaţionale şi culturaleDeoarece costul de învingere a rigidităţii tradiţiei şi practicilor de conducere a afacerilor este

mai mare decât acela al adaptării maşinilor şi introducerii de noi produse (datorită faptului că

primul cost este mai intensiv în capital uman decât al doilea şi că oamenii sunt mai rezistenţi laschimbare şi adaptare decât maşinile), este mai uşor pentru o Firma Multinationala să introducănoi maşini şi produse decât noi metode de conducere a oamenilor.

Există astfel trei tipuri de laboratoare C&D aflate în conducerea filialelor: cele ce au cafuncţie primară asistarea producţiei şi punerea în funcţiune a ideilor importate de la companiamamă, cele integrate local care au ca sarcină adaptarea la piaţa gazdă şi cele care au C&D ca

parte a programului coordonat global de societatea mamă în cazul “laboratorului internaţional şiinterdependent”.

Atitudinea şi strategiile guvernelor din ţările gazdă privind transferul de tehnologie pot fisintetizate astfel: a nu face nimic (ţări sau prea puternice sau prea slabe), limitarea anumitor sectoare la proprietate locală, limitarea cantităţii de Investitiilor Straine Directe, cerinţe de

performanţă specifice pentru investitorii străini, descurajarea clauzelor restrictive asupratransferului de tehnologie, impunerea unor condiţii, încurajarea dezvoltării tehnologice indigene,

27



încurajarea colaborărilor străine privind corectarea si dezvoltarea, încercări de a obţinecunoştinţe prin metode alternative etc.

În relaţiile cu ţara de origine, Firma Multinationala trebuie să aibă în vedere că tehnologiaeste de o importanţă critică pentru susţinerea competitivităţii statelor naţionale moderne, iar Firmele Multinationale sunt principalii producători de tehnologie şi deci sunt în atenţia acestor guverne.

Astfel, de când tehnologia a devenit un sector important a dezvoltării şi creşterii economice,guvernele încearcă să-şi protejeze drepturile lor de proprietate, şi aceasta deoarece tehnologia,comparativ cu resursele naturale, are patru trăsături distincte: ele trebuie create cu consum deresurse; odată create, costul marginal al copierii şi folosirii tehnologiei este mai mic decât cel alresurselor, deci devine un bun public; tehnologia este mobilă în spaţiu; societatea a inventat ovarietate de măsuri şi instrumente, inclusiv sistemul patentelor, pentru a încuraja producereatehnologiei şi protejarea inovatorilor împotriva disipării folosirii ei. Astfel, tehnologia devine unfactor al avantajului competitiv iar naţiunile au căutat întotdeauna să se protejeze împotrivaeroziunii ei.

3.2. Firmele multina ionale si managementul resurselor umaneț

Este larg teoretizată ideea că, din punct de vedere al finalităţii, activitatea economică există pentru a promova bunăstarea umană; oamenii sunt totuşi şi participanţi activi la această activitateîn calitate de oameni de ştiinţă, ingineri, manageri, administratori, agenţi de vânzări, muncitori.Iar activitatea Firmelor Multinationale are efecte contradictorii privind diviziunea internaţionalăa muncii: duce la îmbunătăţirea resurselor umane (mai ales a celor din C&D şi administraţie) înţara de origine, iar privind din perspectiva ţării gazdă, în funcţie de natura procesului de

producţie introdus de Firmele Multinationale, gradul de calificare a muncii poate fi mai scăzutsau mai ridicat.Alte Firme Multinationale îşi creează chiar avantaje specifice noi prin recrutarea unui număr important de muncitori necalificaţi sau slab calificaţi dintr-o ţară şi transportarea lor în vedereaangajării într-o alta.

O Firma Multinationala afectează de asemenea condiţiile de muncă şi salariale internaţionale:în primul rând, ţinând cont de faptul că experienţa mare şi informaţiile pe care FirmeleMultinationale le deţin privind compensarea angajaţilor, practicile de muncă şi managementul

personalului în diferite părţi ale lumii, o Firma Multinationala este capabilă de a implementa celemai bune practici de stimulare şi motivare a angajaţilor şi de creştere a productivităţii în toatefilialele sale (de obicei sunt transferate în filiale metodele adoptate în ţara de origine).

În al doilea rând, managementul unei Firme Multinationale are o putere şi flexibilitate maimari în negocierea cu uniunile sindicale sau guvernele a practicilor de muncă, condiţiilor deangajare şi dezvoltarea resurselor umane în ţările în care deţin filiale, decât firmele indigene.

Un al treilea fapt ar fi relaţiile dintre Firmele Multinationale şi guvernele ţărilor gazdă; în multecazuri, modurile de abordare a problemelor muncii a celor două ţări pot să fie diferite datoritămetodelor şi legilor acceptate de ele.

În ţările care acţionează, Firmele Multinationale duc de asemenea o politică de pregătire şiridicare a nivelului de calificare a resurselor umane; deşi unele sunt tentate să acorde salariiasemănătoare firmelor locale, multe acordă un nivel asemănător firmelor internaţionale care suntmai mari; condiţiile de muncă, comparativ cu cele locale, sunt la standarde mult mai ridicate; duco politică agresivă de recrutare a personalului, fiind identificate două cazuri: angajarea de

persoane înalt calificate şi pregătite sau de personal mai tânăr şi mai puţin experimentat pentru afi apoi “şlefuit”.

Pentru ţara de origine pot exista patru consecinţe în acest plan:

− efecte de reorientare a producţiei şi ocupării cu forţă de muncă, atunci când producţia străinăînlocuieşte exportul iar output-ul filialelor este importat de ţara investitoare şi este nevoie deangajări pentru a susţine acest output importat;

28



− efecte de stimulare a exportului, atunci când filiala se aprovizionează cu materii prime, produse intermediare, capital, produse finite şi servicii de la societatea mamă sau de lacompanii din ţara de origine, creându-se noi oportunităţi de angajare;

− efectul de angajare în sediul companiei mamă căci, pe măsură ce activitatea filialei creşte,vor creşte şi inovarea, managementul şi alte activităţi colaterale care, fiind în generaldesfăşurate de societatea mamă, vor genera noi locuri de muncă;

− efectul de ocupare în firmele de “sprijin” a activităţii filialelor, fiind de fapt o ocupareindirectă (firme de contabilitate, consultanţă, de engineering, bănci etc.).

3.3 Firmele multinationale si structura de piata

Ne vom referi aici în primul rând la impactul activităţii Firmelor Multinationale asuprastructurii de piaţă din ţările în care operează, în cazul proiectului de faţă, asupra României.Structura de piaţă este un termen generic care descrie caracteristicile rivalităţii dintre firmeleangajate în activităţi lucrative asemănătoare, având produse şi strategii de marketingasemănătoare.

Cea mai importantă caracteristică este concentrarea industrială, unde putem întâlni douăsituaţii: un grup mic de Firme Multinationale care produc produse similare dar diferenţiate

pentru pieţele locale sau internaţionale proeminente şi un număr mare de Firme Multinationaleceva mai mici care furnizează produse mai specializate pentru un segment de piaţă particular.Dacă luăm cazul industriei automobilelor, Ford, General Motors, Toyota şi Nissan fac parte din

prima categorie, iar Jaguar, Porsche, Mercedes şi Ferrari din a doua.Pe piaţa de operare, o filială poate avea următoarele caracteristici în raport cu concentrarea

locală:− mărimea medie a filialelor străine este mai mare decât cea a competitorilor locali;

− principalii competitori sunt reprezentaţi de alte filiale străine;− efectul lor asupra gradului de concentrare, în funcţie de caracteristicile specifice firmei

sau ţării, poate fi de reducere (creşte numărul de competitori) sau de creştere (reducereanumărului de competitori prin instalarea unor bariere de intrare şi adoptarea unor tacticianti-competitive) a acestuia;

− filialele pot furniza o gamă mai redusă sau mai bogată de produse decât competitorii lor;− poate reduce imperfecţiunea pieţei (deschiderea de noi pieţe şi surse de input-uri, accesul

la patente şi mărci de fabrică) sau poate întări barierele de intrare.− În ceea ce priveşte relaţiile filialei cu furnizorii locali, există mai multe caracteristici şi

alternative:− cantitatea de bunuri şi servicii cumpărate de la ei, condiţiile de procurare şi influenţa

acestora asupra tehnologiei, managementului şi competenţei organizatorice alefurnizorilor;

− decizia filialei de a produce în interiorul firmei sau de a cumpăra;− decizia filialei de a importa sau a procura inputurile de pe piaţa locală;− capacitatea furnizorilor locali de a furniza produse de calitate şi nivelul preţurilor.În funcţie de atitudinea filialei şi a furnizorilor locali, ei pot beneficia în mod reciproc de

următoarele efecte: acces la informaţii, asistenţă tehnică, asistenţă financiară, asistenţă privindobţinerea inputurilor, asistenţă privind localizarea activităţii, scheme manageriale şiorganizaţionale, tehnici de fundamentare a preţurilor, obţinerea de noi clienţi, asistenţă privindexporturile pe alte pieţe familiare Firmelor Multinationale, sfaturi privind strategii de

diversificare şi secrete de negociere etc.În legătură cu clienţii se poate face observaţia că, privind din perspectiva Firmelor

Multinationale, apare optarea pentru una din variantele: să vândă sau să continue ea însăşi ciclul

29



produsului. Chiar dacă Firmele Multinationale ar fi îndemnate în mod normal să vândă produselefinale, în cazurile în care calitatea şi preţul operaţiilor din aval sunt neconforme şi afecteazăreputaţia, Firmele Multinationale preferă să încorporeze procesul final, reţeaua de distribuţie şiforţa de vânzare. Efectele pe care activitatea F le are asupra competitorilor locali pot fi sintetizateastfel: aprecierea mai mare a C&D, contractarea de licenţe de la alte firme străine, diferenţieri şidiversificări ale produselor, o mai mare atenţie acordată managementului şi controlului, tehnici

de marketing, preţuri competitive, ridicarea calităţii şi standardelor de performanţă.

30



CONCLUZII

Într-un mod simplist, se poate considera că o firmă multinaţională este o firmă care arecapacitate productivă într-un anumit număr de ţări. Fluxurile de profituri şi venituri pe care ele legenerează reprezintă componenta principală a fluxurilor de capital străin care se mişcă între ţări.

Pe măsură ce ţările adoptă abordări mai deschise orientate spre creştere şi dezvoltareeconomică, rolul firmelor multinaţionale devine din ce în ce mai important. Pe măsură ce pieţeledin întreaga lume devin dereglementate şi liberalizate, firmele străine caută să-şi localizeze părţidin procesul de producţie în alte ţări, acolo unde au avantaje de cost. Aceste avantaje de cost potfi surse mai ieftine de forţă de muncă, materii prime şi componente sau au reglementăriguvernamentale preferenţiale.

O ţintă interesantă pentru firmele multinaţionale sunt ţările slab dezvoltate sau în curs dedezvoltare, cum este şi România, unde, deşi acestea prezintă nivele ridicate de risc, ele reprezintăun potenţial pentru nivele ridicate ale profitului. Multe ţări slab dezvoltate sau în curs dedezvoltare cu economii şi venituri în creştere pot furniza pieţe mature în viitor.

Mulţi analişti economici globali sunt îngrijoraţi privind rolul firmelor multinaţionale în

ţările cu venituri scăzute şi au identificat un număr de probleme asociate cu investiţiile străinedirecte. În mod egal, alţi economişti şi politicieni argumentează că activitatea firmelor multinaţionale conduce la creştere şi dezvoltare. Iar răspunsul corect este cu siguranţă la mijloc,amândouă teorii fiind aplicabile în anumite ţări cu anumite firme multinaţionale şi în anumite

perioade.O companie multinaţională are o influenţă benefică asupra ţărilor în care acţionează, fapt

demostrat şi prin prezentarea activităţilor desfăşurate. Principalele beneficii oferite de omultinaţională se referă la următoarele domenii:

• investiţia unei firme multinaţionale într-un anumit domeniu aduce ca rezultat oimportantă injecţie în economia locală; ea poate crea noi locuri de muncă direct sau

prin creşterea afacerilor adiacente locale cum ar fi bănci sau asigurări; ea iniţiază un proces multiplicator care generează mai multe venituri în măsura în care noiiangajaţi îşi cheltuiesc salariile pe consum.

• firmele multinaţionale furnizează training şi educaţie pentru angajaţi, creând în acestfel o forţă de muncă înalt calificată; iar aceste noi aptitudini pot fi transferate cătrealte domenii din ţara gazdă; deseori, aptitudinile manageriale şi antreprenorialeînvăţate de la firmele multinaţionale sunt o importantă sursă de capital uman

• firmele multinaţionale vor crea venituri din taxe pentru guverne, dar şi alte venituridacă ele achiziţionează bunuri naţionale existente în principal prin procese de

privatizare.Un alt exemplu de bune practici ofera si Philips Electronics, care este una dintre

companiile importante de pe piata din Romania, alaturi de grupurile japoneze Sony si Matsuhitasau cele sud-coreene LG Electronics, Samsung si Daewoo Electronics.Prin aparitia pe piata romaneasca, Philips a adus imbunatatiri la nivel tehnologic (si nu

numai) in majoritatea ramurilor economice, iar deschiderea de fabrici locale a oferit locuri demunca romanilor.

Gama produselor oferite este variata, in Romania fiind comercializate majoritateaacestora, oferindu-se si servicii de mentenanta.

Compania a incheiat contracte cu diferite companii publice sau private, ajutand astfel ladezvoltarea intreprinderilor nationale.

În ceea ce priveşte problemele create de firmele multinaţionale, acestea pot fi sintetizateastfel:

• firmele multinaţionale angajează în mare măsură manageri expatriaţi pentru a seasigura că veniturile generate sunt menţinute în cadrul unui grup relativ redus de

persoane; iar un punct de atracţie pentru firmele multinaţionale este reprezentat de

31



posibilităţile de a beneficia de forţă de muncă ieftină, ceea ce se reflectă în nivelescăzute ale salariilor; aceste lucruri pot conduce la o adâncire a distribuţieiveniturilor şi nici la un transfer al aptitudinilor manageriale.

• investiţiile firmelor multinaţionale în ţările slab dezvoltate sau în curs de dezvoltareimplică adesea folosirea metodelor de producţie intensive în capital.

• firmele multinaţionale se angajează în preţuri de transfer schimbând producţia între

diferite ţări astfel încât să beneficieze de taxe mai scăzute în diferite ţări; prin acesteoperaţiuni, ele pot minimiza povara de taxe şi impozite din partea guvernelor.

• cum multe firme multinaţionale sunt foarte mari şi au o putere considerabilă, ele potexercita influenţe asupra guvernelor pentru a obţine regimuri preferenţiale privindconcesiuni la taxe, subvenţii şi concesii.

Economiştii orientaţi spre globalizare susţin că ciclul sărăciei nu va fi spart din interioruleconomiilor locale. Nivelul investiţiilor necesare pentru a creşte productivitatea şi veniturile nueste posibil prin resurse proprii. Astfel, investiţiile străine directe derulate prin activitateafirmelor multinaţionale sunt esenţiale.

Prin investiţii în domeniile şi utilizarea factorilor de producţie acolo unde ţările slabdezvoltate sau în curs de dezvoltare au un avantaj absolut şi comparativ, firmele multinaţionalevor conduce spre o alocare mai eficientă a resurselor mondiale.

Aparitia unor multinationale pe piata unei tari in dezvoltare ii faciliteaza acesteiacontractele cu tarile dezvoltate si o ajuta sa se lanseze pe piata internationala.

In acelasi timp, aparitia multinationalelor creeaza si oportunitati pentru tarile dezvoltatede desfacere a produselor proprii, dar si de exploatare necorespunzatoare a resurselor din tara

putin dezvoltata.Multinationalele pot determina si falimentul unor companii locale deoarece acestea nu au

suficient capital pentru a putea lansa o oferta capabila sa concureza cu cea a multinationalelor.In conditiile actuale de criza, multinationalele pot aduce o infuzie de capital in Romania.

Ele pot investi in dezvoltarea de filiale locale. Acest lucru ajuta si la deblocarea economiei

nationale pe de o parte, dar ajuta si multinationala prin dezvoltarea activitatilor sale. DesiRomania, in momentul de fata prezinta un risc mai ridicat fata de tarile deja dezvoltate,multinationalele pot totusi decide realizarea de investitii in tara datorita garantiilor oferite decatre FMI. In plus piata Romaniei poate fi considerata o piata emergenta, in curs de dezvoltare,care nu si-a atins gradul de saturatie, ceea ce reprezinta de cele mai multe ori o oportunitate ce nu

poate fi refuzata de multinationale. De asemenea, comparand costurile referitoare la forta demunca, localizare, chiar si costuri de productie, acestea rezulta ca fiind net inferioare celor dintarile dezvoltate. Acesta este inca un motiv pentru care multinationalele pot investi in Romania.

In concluzie, prin atragerea de investitii sau investitori ai multinationalelor pe diferite piete (in special cele care nu sunt suficient de dezvoltate in Romania, cele emergente) se poaterealiza deblocarea sistemului economic romanesc.

32



STUDIU DE CAZ A COMPANIEI MULTINAŢIONALE

IKEA

SPECIFICUL FIRMEI

IKEA este o companie privată care comercializează mobilier casnic la preţuri reduse.Compania este pioner în comercializarea de mobilier ambalat în cutii de dimensiuni reduse, fiindîn prezent cel mai mare retailer de mobilier. Compania a fost fondată în Suedia, în 1943 de cătreIngvar Kamprad, iar în prezent este deţinută de către o fundaţie olandeză, controlată de cătrefamilia Kamprad. Inter IKEA Systems B.V. este proprietarul/francizorul mărcii comercialeIKEA şi a conceptului Ikea. Este o companie olandeză cu birouri în Olanda, Suedia şi Belgia.

Kamprad s-a născut în sudul Suediei, în 1926, şi a crescut la ferma Elmtaryd, lângăAgunnaryd - un mic sat. La o vârstă fragedă, a descoperit că poate să cumpere chibrituri încantităţi mari de la Stockholm şi să le vândă la un preţ mic, dar cu profit bun. El a reinvestit

profiturile şi s-a extins la comerţul cu peşte, seminţe, decoraţii de Crăciun, creioane şi pixuri. Lavârsta de 17 ani, tatăl lui Kamprad i-a dat o recompensă frumoasă pentru reuşitele la şcoală. Cuaceasta recompensa a fondat IKEA. Numele IKEA a fost format din iniţialele lui Kamprad (I.K.)şi primele litere ale fermei şi satului unde a crescut - Elmtaryd si Agunnaryd. Initial, IKEAvindea stilouri, rame de fotografii, şerveţele pentru masă, ceasuri, bijuterii şi şosete de nylon,satisfăcând nevoile clienţilor datorită preţurilor accesibile.

Când şi-a perfecţionat abilitatea de a discuta cu clienţii individual, el şi-a transformatafacerea într-un fel de operaţiune de schimb prin poştă, contactând dubiţa locală care transportalaptele pentru a-şi face livrările.

În 1974, Kamprad a introdus produsele de mobilier în linia IKEA. Forţa de muncă locală

pe care a folosit-o i-a permis costuri scăzute. Mobila a fost un success şi, în 1951, Kamprad adecis să oprească producţia tuturor celorlalte bunuri şi s-a axat pe mobilă. În 1953, s-a deschis primul showroom IKEA, datorită presiunii competiţionale. IKEA se găsea într-un război al preţurilor cu concurentul ei cel mai mare. Showroom-ul le-a permis oamenilor să vadă, să atingăşi să se asigure de calitate înainte de a cumpăra.

În prezent IKEA deţine peste 320 de magazine în 38 de ţări.

MOD DE ORGANIZARE

Structura organizaţională

Kamprad a fost foarte perspicace când a creat structura organizaţională a IKEA. Estedeţinută în ultimă fază de un trust danez controlat de familia Kamprad, împreună cu mai multeholdinguri de companii ce manevrează diferite aspecte ale operaţiunilor IKEA, cum ar fifrancizele, producţia şi distribuţia. IKEA are chiar şi un segment pe piaţa bancară. Kamprad arezistat în repetate rânduri presiunii de a transforma compania într-una publică, crezând că acestfapt ar duce la o încetinire a procesului de luare a deciziilor care au permis creşterea fenomenală.

IKEA este în prezent deţinută de un ansamblu complicat de organizaţii non-profit, şicorporaţii cu scop comercial din Olanda, Luxemburg şi alte câteva ţări. Această complexăstructură oranizaţională se pare că a fost creată de Ingvar Kamprad pentru a evita taxelemenţinându-şi însă controlul asupra IKEA. Firma este divizată în principiu în două părţi:operaţional şi francize. Cele mai multe din operaţiunile întreprinse de IKEA inclusivmanagementul majorităţii magazinelor sale, design-ul şi fabricarea mobilei şi achiziţionareamaterialelor de la furnizori sunt supravegheate de Ingka Holding, o firmă privată daneză. Din

33

http://ro.wikipedia.org/wiki/Suedia

http://ro.wikipedia.org/wiki/Olanda

http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Ingvar_Kamprad&action=edit&redlink=1



http://ro.wikipedia.org/wiki/Belgia



http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Ingvar_Kamprad&action=edit&redlink=1



http://ro.wikipedia.org/wiki/Belgia



cele 320 de magazine IKEA din 38 de ţări, 223 sunt conduse de Ingka Holding, restul suntfrancize. Conceptul IKEA precum şi marca firmei sunt deţinute de o altă firmă daneză Inter IKEA System. Fiecare magazin IKEA, inclusiv cele conduse de Ingka Holding, plătesc o taxă defranciză de 3% firmei Inter IKEA System.

Cel care deţine în final Inter IKEA Systems este foarte greu de aflat, fiind un sistem deconducere foarte complicat. Inter IKEA Systems este deţinut de IKEA Holding, o companie

înregistrată în Luxemburg. La rândul ei, IKEA Holding aparţine unei companii cu acelaşi numedin Antilele Olandeze care este condusă de o companie asistată în Curaçao. Cei care deţinaceastă companie sunt sub anonimat dar se crede că ar fi membrii ai familiei Kamprad.

Ingvar Kamprad deţine în continuare controlul asupra conducerii IKEA prin intermediulfundaţiei non-profit Ingka. Comitetul executiv al fundaţiei care este format din 5 persoane şi estecondus şi controlat de domnul Kamprad care numeşte membrii board-ului de la Ingka Holding,aprobă orice schimbare ce survine la Ingka Holding şi are dreptul să împiedice noi emisiuni deacţiuni. Dacă un membru din comitetul executiv moare sau renunţă, ceilalţi membrii numesc pealtcineva. Chiar şi după ce domnul Kamprad moare, moştenitorii săi vor întâmpina dificultăţi înschimbarea sistemului de conducere de la Ingka Foundation.

Obiectul de activitate declarat al companiei este comerţul cu amănuntul prin magazine

specializate ale mobilei, ale articolelor de iluminat, ale articolelor de menaj diverse (toate tipurilede cuţite, tacâmuri, veselă din lut, sticla, porţelan, ceramică şi metal, ale perdelelor, draperiilor şiale altor obiecte din materiale textile pentru întrebuinţare curentă, ale produselor din lemn, plutăşi ale produselor împletite, ale articolelor casnice neelectrice, neincluse în alte categorii.

La IKEA se vinde în general mobilier simplu şi în tendinţe. Totul e de tip "do ityourself", adică alege-l, cară-l şi montează-l singur. Vine la pachet cu ceva bătaie de cap: clienţiitrebuie să reţină codurile produselor pe care au pus ochii.

IKEA este structurată pe departamente: administrativ, design interior, facilităţi şiîntreţinere, it, juridic, logistică, management proiecte, dezvoltare produse, relaţii clienţi, resurseumane, securitate, tehnică/calitate/mediu, vânzări, restaurant(ikea food).

Conceptul IKEA contrazice legea cauză-efect: calitate ridicată la un preţ mai ridicat.Oferă mobilă de foarte bună calitate la preţuri pe care şi le poate permite oricine; sau cel puţinaşa susţin ei. Întregul concept presupune şi modul de ambalare şi transportare a produselor.Creatorul conceptului IKEA, Ingvar Kamprad, a luat drept exemplu viaţa oamenilor dinSmaland, o mica provincie din sudul Suediei, unde din cauza pământului sărac aceştia foloseaumateriile prime la maximum de randament şi cu o risipa foarte aproape de zero. Astfel, Ingvar ahotărât să reducă pe cât posibil costurile de producţie ale serviciilor oferite, bazându-se mai mult

pe practicitatea lor decat pe un design foarte pretenţios şi costisitor în acelaşi timp.Strategia IKEA este bazată pe managementul costurilor prin contractarea producătorilor

proveniţi în mare parte din ţări cu forţă de muncă ieftină care au acces la materii prime şi audezvoltată infrastructura. Producţia în cantităţi mari a articolelor standardizate permite realizarea

economiileor de scală. În schimbul contractelor pe termen lung, închirierea echipamentului şi aasistenţei tehnice din partea IKEA, furnizorii fabrică doar la preţuri reduse pentru IKEA. Deasemenea furnizorii trebuie să transporte componentele la unul dintre centrele mari de distribuţiecum ar fi cel din Almhult. Cele doisprezece centre de distribuţie aprovizionează apoi diversemagazine care sunt de fapt mini-depozite.

Compania se bucură de numeroase avantaje în urma practicării producţiei pe bază decontract: investiţii minime de capital, timp şi expertiză managerială, control asupramarketingului, protejarea mărcii, evitarea riscului valutar şi a problemei finanţării, evitarea

problemelor legate de stabilirea preţului, surmontarea barierelor legate de importuri şi ISD-uri.IKEA are şi producţie proprie – aproximativ 10% din totalul vânzărilor. Cu toate că noi

fabrici au fost deschise în Letonia, Polonia şi România numărul total ajungând la 30, IKEA

doreşte ca producţia proprie să nu depăşească 10% în principal pentru a asigura flexibilitate.Consumatorii IKEA sunt în acelaşi timp şi producători deoarece majoritatea produselor trebuie asamblate. Distribuţia finală este şi responsabilitatea clientului. Cu toate că firma îşi

34



doreşte ca toţi clienţii săi să participe activ în procesul de vânzare-cumpărare nu sunt foartestricţi în această privinţă. Există o limită între ceea ce trebuie să facă singuri clienţii şi ceea ceangajaţii IKEA pot face pentru ei. Clienţii economisesc foarte mult venind singuri la magazin,încărcându-şi marfa achiziţionată şi asamblând ei mobila. Cu toate acestea firma suedeză poateoferi toate aceste servicii la un cost suplimentar. De exemplu, IKEA colaborează cu o firmă ceînchiriază dube şi camioane de mici dimensiuni la preţuri rezonabile pentru clienţii ce au nevoie

de servicii de transport.Magazinele IKEA sunt prevăzute cu spaţii pentru copii şi restaurante cu specific suedez pentru a oferi potenţialior clienţi o destinaţie de cumpărături ideală. Conform managerilor firmeiconcurenţii nu sunt văzuţi ca magazine de mobilă ci ca destinaţii în care clienţii vor să-şi

petreacă timpul liber. Nevânzând prin dealeri compania stă în contact direct cu potenţialiiconsumatori.

Conceptul IKEA „a obligat atât consumatorii cât şi furnizorii să regândească valoareaîntr-un nou mod în care clienţii sunt şi furnizori ( de timp, transport) iar furnizorii sunt şiconsumatori (a afacerii IKEA şi a asistenţei tehnice din partea firmei) şi IKEA însăşi nu este nueste un retailer ci o stea centrală într-o constelaţie de servicii".

Mod de operare peste hotare

Pe plan mondial Ikea numără peste 320 de magazine deschise în 38 de ţări,operate în sistem de franciză, prezentând următoarea dispersie geografică:Australia, Austria,Belgia, Canada, China, Cipru, Cehia, Danemarca, Finlanda,Franţa, Germania, Grecia, Ungaria,Islanda, Israel, Italia, Japonia, Kuweit, Malaezia, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia,România, Rusia, Arabia Saudită, Slovacia, Spania, Suedia, Elveţia, Taiwan, Turcia, MareaBritanie, Statele Unite ale Americii.

IKEA este în prezent deţinută de un ansamblu complicat de organizaţii non-profit, şicorporaţii cu scop comercial din Olanda, Luxemburg şi alte câteva ţări. Această complexăstructură oranizaţională se pare că a fost creată de Ingvar Kamprad pentru a evita taxelemenţinându-şi însă controlul asupra IKEA. Firma este divizată în principiu în două părţi:operaţional şi francize.

Fig.1. Locaţii Ikea pe glob

Grupul IKEA are 118.000 de angajaţi in 38 de ţări. Dintre aceştia 13.600 lucrează îndomeniul achiziţiilor, distribuţiei şi vânzărilor angro, 14.800 sunt angajaţi ai GrupuluiSwedwood şi 89.600 lucrează în retail.

35



STRATEGII FOLOSITE

Pentru a fi siguri că îndeplinesc aşteptările şi cerinţele clienţilor precum şi standardele şinormele internaţionale produsele IKEA sunt testate în IKEA Test Laboratory. Laboratorul IKEA

din Almhult testează atât textilele cât şi mobila. Se fac aproximativ 50.000 de teste anual înconformitate cu normele şi standardele internaţionale actuale. Pentru câţiva ani la rândlaboratorul IKEA a fost acreditat pentru sistemul de calitate şi metodele de testare înconformitate cu standardele internaţionale ISO 17 025.

Testele pentru textile includ proceduri care determină cum vor reacţiona materialele laspălatul automat şi expunerea la soare, cât de rezistente la foc sunt şi ce chimicale conţin. În ceeace priveşte mobila, numeroase teste mecanice sunt realizate pentru paturi, mese, dulapuri de

bucătărie pentru a determina durabilitatea. Asemenea este arată, de exemplu, dacă o masă poatesusţine o greutate mare timp îndelungat sau dacă uşa de la un dulap de bucătarie poate fi deschisăşi închisă de mii de ori până să apară probleme.

Preţul

Preţurile reduse, la îndemâna oamenilor cu un venit mediu fac parte din strategia demarketing a companiei. Scopul nu este în întregime menţinerea preţurilor scăzute ci chiar reducerea lor şi mai mult. Acest lucru înseamna că IKEA nu poate irosi deloc resursele.

Un factor important care contribuie la preţurile scăzute este volumul mare de produsefabricate şi vândute în toată lumea. Faptul că produsele IKEA sunt standardizate în toată lumeaajută la crearea volumelor mari.

Volumele mari în combinaţie cu pachetele plate ajută IKEA să transporte produsele lacosturi reduse de la furnizori la magazine şi apoi la clienţi. Pachetele plate înseamnă că nu sedepozitează aer inutil, adică se reduc costurile de depozitare şi distribuţie.

Un alt aspect al conceptului IKEA este plasarea magazinelor în afara centrului orasuluiunde terenul este mai ieftin. De asemenea cumpărătorii ajută şi ei la menţinerea preţurilor reduse.Utilizând informaţiile de pe etichetele produselor clienţii îşi iau produsele pe care doresc să leachiziţioneze de pe rafturile din zona de autoservire a magazinului, îşi transportă singuri ladomiciliu mobila şi o asamblează cu ajutorul instrucţiunilor de pe ambalaj.

Promovarea

Principalul mod de promovare al produselor IKEA este prin intermediul catalogului.Acesta este tipărit în 27 limbi şi circulă la nivel mondial în peste 150 de milioane de exemplare.

În principal, cu excepţia unor mici diferenţe regionale, catalogul arată la fel peste tot în lume.Atât reclamele TV cât si cele din celelalte medii sunt provocatoare având ca scopatragerea atenţiei.

Brandul IKEA este unanim acceptat ca având una din cele mai originale poziţionari, lanivel mondial. Magnus Brehmer, autorul manualului de marketing IKEA, susţine că succesulconceptului care stă în spatele gigantului suedez nu are aproape deloc de a face cu advertising-ul,dar are multe de împărţit cu marketing-ul. Cunoaşterea intimă a pieţei şi rezumarea la cei patru"P" din manualele clasice de marketing sunt doar câteva din ingredientele unui mix savuros.

30% din afacerea IKEA îi revin promovării, cel de-al treilea P. Din acest procent, 15%sunt investiţi în realizarea şi distribuirea cataloagelor IKEA şi doar 15% sunt repartizaţiadvertising-ului. "Altii au 50% advertising, ba chiar mai bine. Noi suntem un brand cu 15%

advertising, dar 100% marketing", a spus Magnus Brehmer.

36



Strategia IKEA este aflarea aşa-numitelor subiecte de pillow talk – dorinţele ascunse şi puternice ale oamenilor, pe care le discută între ei seara, înainte de culcare. Acest tip de dorinţealimentează deciziile ce vor avea efecte pe termen lung.

Întâi preţul şi apoi produsul. În asta ar consta originalitatea strategiei IKEA. Înainte delansarea unui nou produs, are loc un studiu de piaţă, care descoperă ce îşi doresc oamenii şi în ce

buget se ăncadreaza ei. În funcţie de suma de bani pe care intervievaţii sunt pregătiţi să o

cheltuie, se va proiecta produsul, vor fi alese materialele şi design-ul.O altă strategie IKEA este aceea de a promite mai puţin decât poate oferi, în încercareade a depăşi aşteptările consumatorilor. De asemenea, compania încearca să păstreze echilibrulîntre promisiunile făcute pieţei şi capacitatea echipei de producţie.

Distribuţia

La început „depozitul” IKEA era un atelier din ferma Elmtaryd în sudul Suediei undeIngvar Kamprad, fondatorul comapniei, locuia cu părinţii săi. În acele vremuri produsele erautrimise de la fermă cu ajutorul dubiţei locale care transporta laptele în fiecare zi. Lucrurile s-auschimbat foarte mult de atunci. Astăzi IKEA are 27 de centre de distribuţie în 16 ţări. De acolo

produsele sunt trimise la cele 186 de magazine din întreaga lume – 165 magazine proprii şi încă21 care funcţionează în sistem de franciză.

Principalele trăsături ale sistemului de distribuţie al IKEA sunt:

• Un sistem global de distribuţie.

• Volum mare.

• Pachete plate.

• Costuri reduse.Astăzi 60% din marfa IKEA este transportată pe şosea, 20% pe calea ferată şi 20% pe

mare. Compania îşi doreşte ca în următorii trei ani cantitatea de marfa transportată pe caleaferată sa crească la 40%.

Cumpărarea produselor IKEA se poate realiza atât prin vizitarea magazinelor firmei cât şi prin telefon, fax sau internet. Dacă cineva doreşte să achiziţioneze produsele de acasă are nevoiedoar de un catalog IKEA.

Ţara care înregistrează cele mai mari vânzări este Germania – 16%(din totalul vânzărilor înregistrate de IKEA la nivel global), urmată de Statele Unite ale Americii – 10% şi MareaBritanie – 9%. Primele cinci ţări cu cele mai bune performanţe în materie de vânzări sunt

prezentate în figura de mai jos:

Top 5 vânzări produse IKEA

16%

10%9% 9%

7%

0%

2%

4%

6%

8%

10%

12%

14%

16%

18%

Germania SUA Marea Britanie Franta Suedia

37

http://firme.wall-street.ro/informatii/1/IKEA.html

http://firme.wall-street.ro/informatii/1/IKEA.html



Fig.2. Top 5 vânzări produse IKEA la nivel de ţară

Strategia IKEA este bazată pe managementul costurilor prin contractarea producătorilor proveniţi în mare parte din ţări cu forţă de muncă ieftină care au acces la materii prime şi audezvoltată infrastructura. Producţia în cantităţi mari a articolelor standardizate permite realizarea

economiileor de scală. În schimbul contractelor pe termen lung, închirierea echipamentului şi aasistenţei tehnice din partea IKEA, furnizorii fabrică doar la preţuri reduse pentru IKEA. Deasemenea furnizorii trebuie să transporte componentele la unul dintre centrele mari de distribuţiecum ar fi cel din Almhult. Cele doisprezece centre de distribuţie aprovizionează apoi diversemagazine care sunt de fapt mini-depozite.

Compania se bucură de numeroase avantaje în urma practicării producţiei pe bază decontract: investiţii minime de capital, timp şi expertiză managerială, control asupramarketingului, protejarea mărcii, evitarea riscului valutar şi a problemei finanţării, evitarea

problemelor legate de stabilirea preţului, surmontarea barierelor legate de importuri şi ISD-uri.IKEA are şi producţie proprie – aproximativ 10% din totalul vânzărilor. Cu toate că noi

fabrici au fost deschise în Letonia, Polonia şi România numărul total ajungând la 30, IKEA

doreşte ca producţia proprie să nu depăşească 10% în principal pentru a asigura flexibilitate.Consumatorii IKEA sunt în acelaşi timp şi producători deoarece majoritatea produselor

trebuie asamblate. Distribuţia finală este şi responsabilitatea clientului. Cu toate că firma îşidoreşte ca toţi clienţii săi să participe activ în procesul de vânzare-cumpărare nu sunt foartestricţi în această privinţă. Există o limită între ceea ce trebuie să facă singuri clienţii şi ceea ceangajaţii IKEA pot face pentru ei. Clienţii economisesc foarte mult venind singuri la magazin,încărcându-şi marfa achiziţionată şi asamblând ei mobila. Cu toate acestea firma suedeză poateoferi toate aceste servicii la un cost suplimentar. De exemplu, IKEA colaborează cu o firmă ceînchiriază dube şi camioane de mici dimensiuni la preţuri rezonabile pentru clienţii ce au nevoiede servicii de transport.

Mobila de la IKEA este inteligenta, practica, ergonomica, ecologica, usor demanipulat, asamblat, demontat, ocupa foarte putin spatiu, nu-ti da bataie de cap, poate fi usor inlocuita datorita pretului accesibil si are toate calitatile sa-ti faca viata mai usoara. Asa ajungoamenii de pe continente diferite sa aiba case care arata aproape identic. Asa au ajuns oamenii satransforme conceptul IKEA in filosofie de viata si sa-si doreasca relatii, angajati, prieteni, copiicare sa aiba toate calitatile mobilei de la IKEA. Sa nu le dea bataie de cap. Sa nu ocupe multspatiu in viata lor, sa nu se distinga prin nimic si in acelasi timp sa fie „de calitate". Sa lesporeasca confortul, nu sa le complice inutil vietile.

Vânzările IKEA pentru anul financiar 2007 (1 septembrie 2006 – 31 august 2007) auînsumat 19,8 miliarde euro, în creştere faţă de anul trecut. Vânzările IKEA pentru anul financiar 2008 au fost de 22.5 miliarde euro, iar pentru anul financiar 2009 au fost de 22.7 miliarde euro.

38



Fig.3 Vânzări IKEA în perioada 1997-2007

Vânzările IKEA Group în anul fiscal 2010 au crescut cu 7,7% fa ă de anul fiscalț precedent, ajungând la 23,1 miliarde de euro. Profitul net al IKEA Group a crescut cu 6,1%comparativ cu anul fiscal anterior, la 2,7 miliarde de euro. Rezultatele s-au datorat cre terii înș vânzări i îmbunătă irilor aduse în privin a structurii costurilor în desfă urarea tuturor ș ț ț ș activită ilor.ț

Respectându- i strategia de dezvoltare pe termen lung în direc ia sustenabilită ii, IKEA aș ț ț continuat să investească în surse regenerabile de energie. Numărul de panouri solare utilizateaproape că s-a dublat, iar în prezent IKEA are în proprietate 52 de centrale eoliene. În 2010,IKEA Foundation a donat peste 45 milioane de euro către proiecte sociale. IKEA Foundationfinan ează programe sociale ce contribuie la îmbunătă irea drepturilor copiilor i ale tinerilor,ț ț ș

pentru a-i ajuta să- i clădească un viitor mai bun pentru ei i familiile lor. Obiectivul acestor ș ș programe este acela de a sprijini peste 100 milioane de copii până în 2015.

RELAŢIA IKEA

Protecţia mediului

În 1990, IKEA l-a invitat Karl-Henrik Robert, fondator al The Natural Step, pentru

a aborda consiliului de administraţie. Robert trebuia să implementeze o strategie privitoare la protecţia mediului în cadrul companiei, plan care a fost adoptat în 1992. Planul s-a concentratasupra schimbărilor structurale, care să permită "maximizarea impactului resurselor investite şireducerea energiei necesare pentru a aborda problemele izolate." Măsurile luate au fost:

1. Înlocuirea policlorurii de vinil (PVC), din imagini de fundal, textile pentru acasă, perdele de duş, abajururi, şi mobilier; a fost eliminat şi din ambalaje şi va fi introdusîn cabluri electrice;2. reducerea utilizării de formaldehidă în produsele sale, inclusiv textile;3. eliminarea de acid de uscare a lacurilor;4. producerea unui model de scaun (OGLA), făcut 100% din deşeuri provenite din

plastic;

5. reducerea consumului de crom pentru tratamentul superficial al metalelor;6. limitarea utilizării de substanţe, cum ar fi cadmiu, plumb, PCB, PCP, AZO şi

pigmenţi;

Vânzări IKEA 1997-2007

5.4

11.312.8

14.817.3

19.8

0

5

10

15

20

25

1997 2003 2004 2005 2006 2007

39



7. utilizarea lemnului din păduri gestionate cu responsabilitate, care replantează;8. folosind numai materiale reciclabile pentru ambalarea plată şi "pur" pentru

materialele de ambalaj care să ajute la reciclare.9. introducerea unor biciclete de închiriere cu remorci pentru clienţii din Danemarca

Mai recent, IKEA a oprit furnizarea de pungi de plastic gratuite pentru clienţi, dar oferă pungi reutilizabile pentru vânzare. Restaurantele IKEA, folosesc numai tăvi refolosibile, cuţite,

furculiţe, linguri, etc. În anul 2001, IKEA a fost una dintre primele companii care aveau propriiletrenuri de marfă, distribuind în diferite ţări ale Europei produsele sale. În august 2008, IKEA aanunţat că a creat IKEA GREENTECH, un fond de capital de € 50 milioane. Situat în Lund(oraş universitar în Suedia), aceasta va investi în 8-10 companii în următorii cinci ani, cu accent

pe panouri solare, surse alternative de lumină, materiale de produs, eficienţa energetică şieconomisirea apei şi de purificare. Scopul este de a comercializa tehnologii ecologice de vânzareîn magazinele IKEA în termen de 3-4 ani.

Fundaţia INGKA doreşte să promoveze „inovaţia în arhitectură şi design interior”. Avândun câştig net de 36 miliarde de dolari,fundaţia este neoficial cea mai mare organizaţie caritabilădin lume,depăşind mult mai cunoscuta organizaţie a lui Bill şi Melinda Gates, care are un venitde aproximativ 33 miliarde dolari. În ciuda acestui fapt, fundaţia face puţine acte caritabile,

informaţiile detailate nefiind disponibile deoarece în Olanda aceste informaţii nu sunt cerute decătre autorităţi. Totuşi, IKEA este implicată în diferite activităţi caritabile patronate de UNICEF.Acestea includ:

• În urma tsunami-ului din 2004 IKEA Australia a facut o campanie şi a donat pentrufiecare dolar cheltuit înca un dolar;

• În 2006, dupa cutremurul din Pakistan, IKEA donează 500000 de paturi regiuniiafectate;

• IKEA furnizează mobilier pentru peste 100 de şcoli din Liberia, şcoli care au luatfiinţă cu spijinul IKEA;

• În 2008 când a avut loc cutremurul din China, IKEA Beijing a vândut jucăria crocodil(€3.70), iar toate veniturile încasate au fost donate pentru copiii din zona afectată.

Furnizorii

Reprezentanţii Ikea susţin că în jur de 10% din produsele comercializate proven de lafurnizori locali, restul produselor având provenienţă de la furnizori străini. Principale produsele

pe care Ikea le achiziţionează din România sunt cele din lemn masiv, tapiţeriile şi obiectele deceramică.

La momentul actual, Ikea are peste 40 de furnizori în România, furnizeazăgrupului produse în valoare de aproximativ 100 de milioane de euro anual. În principalachiziţionează mobilă din lemn masiv şi pal de la aceştia. Circa 5,6% din produsele

comercializate în locaţia Ikea provin de la furnizori locali, potrivit firmei. De altfel, Româniadevine tot mai interesantă pentru Ikea. Şi cu siguranţă, mult mai interesantă decât Bulgaria şiSerbia, ţări în care se află doar 15 dintre cei 80 de furnizori balcanici ai grupului suedez şi undeIkea nu şi-a manifestat încă interesul pentru partea de retail. Chiar dacă notorietatea suedezilor s-a construit, în primul rând, prin divizia de mobilă, aceasta nu reprezintă unicul profil deactivitate al grupului, Ikea comercializând şi decoraţiuni interioare şi ornamente. SwedwoodInternational şi-a anunţat încă de anul trecut intenţia de a-şi întări prezenşa pe piaşa din România

prin intermediul unei noi fabrici. Investiţia este estimată la aproximativ 30-35 de milioane deeuro, în timp ce pentru prima fabrică investiţia s-a ridicat la aproximativ 12 milioane de euro,construcţia fiind finalizată în 1999.

De altfel, primii doi furnizori de ceramică Ikea din Balcani sunt românii de la Ipec

Alba-Iulia şi Cesiro Sighişoara, pe locul al treilea aflându-se bulgarii de la Kalinel. CompaniaIpec din Alba-Iulia, cel mai mare furnizor de ceramică al Ikea din Balcani, conform oficialilor companiei, a început în 1991 ca o afacere de familie, pentru a ajunge în 2005 să livreze către

40



Ikea articole de menaj în valoare de 6,8 milioane de euro. Capacitatea de producţie a Ipec este de1,7 milioane de piese pe lună (aproximativ 20 de milioane de piese anual), aceasta reprezentând1% din productia mondială. Potrivit lui, optimizarea traseului logistic va permite companiei săatingă cele mai mici preţuri de pe piaţă la produsele comparabile. Compania IKEA încearcă olivrare directă de la furnizorii români. În prezent, Ikea are 50 de furnizori români care produc550 de articole diferite şi în total 80 de furnizori în zona balcanică. Aproximativ 5% din cele

7.000 de produse aflate în magazinul Ikea sunt produse în România. Furnizorii Ikea din Romîniaactivează fie în domeniul lemnului, fie în cel al ceramicii, dar există şi producători de tapiserie.IKEA lucrează cu 1600 de furnizori din 55 de ţări. Astăzi majoritatea produselor IKEA

(66%) sunt achiziţionate de la producători din Europa. Cea mai mare pondere o deţine cu toateacestea, China, 33% din produsle IKEA fiind produse în Asia. Celelalte 4% aparţin Americii de

Nord.

fig.4 Principalii furnizori IKEA

Iată câteva exemple:1. PLIMOB (Sighetu Marmaţiei). Produce scaune clasice simple şi tapiţate, precum şi

scaune pliante şi este furnizor Ikea de peste 10 ani, căreia îi livrează circa 90% din producţie. Aavut în anul 2005 o cifră de afaceri de peste 15 milioane de euro.

2. NIKMOB (Buzău). Furnizor al companiei Ikea de peste şase ani. În 2005 a avut o cifrăde afaceri de aproximativ 20 de milioane de euro.

3. IPEC (Alba-Iulia). Cel mai mare furnizor de ceramică al Ikea în Balcani. În 2005 alivrat către Ikea articole în valoare de 6,8 milioane de euro.4. ECOLOR (Cluj). Producător de mobilier exclusiv pentru concernul suedez Ikea, a

realizat pe primele trei luni ale anului o cifră de afaceri de peste 4,3 milioane de euro, în creşterecu 30% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

5. PRINCO GROUP (Dambovita). Realizează din 1995 panouri de bucătărie şi tocatoaredin lemn de fag pentru grupul suedez.

6. CESIRO (Sighişoara). Este al doilea mare furnizor de ceramică al grupului suedez.7. GEOSEF LEVICOM (Reghin). Produce în special mobilier din răşinoase, precum

dulapuri, mobilier mic, sipete, cuiere şi tăbliţe de desenat pentru copii.8. IASITEX (Iaşi). Cuprinde secţii de filatură, ţesătură, finisaj şi confecţii.

9. SORTILEMN (Gherla). Este unul dintre principalii producători de mobilier de pe piaţalocală, estimează pentru acest an o cifra de afaceri de 35 milioane euro, nivel similar cu celraportat anul trecut.

Principalii furnizori ai produselor IKEA

18%

12%

9%

7%6%

0%

2%

4%

6%

8%

10%

12%

14%

16%18%

20%

China Polonia Suedia Italia Germania

41



Deasemenea, Ikea a stimulat o investiţie de milioane de euro la Târgu Lăpuş princonstruirea în oraş a celei mai mari fabrici de producţie a poliuretanului din estul Europei, dar sevor deschide şi secţii de prelucrare a lemnului şi a PAL-ului, o fabrică de producţie de vatelină şiuna de tapiţerie.

CONCUREN AȚ

Piaţa de mobilă, de circa un miliard de euro în 2006, este în continuă cresşere cu până la10%, susţinută de boom-ul din construcţii. Creşterea este susţinută atât din importuri, dar şi dinreorientarea producătorilor români pe piaţa internă. Astfel ca urmare a creşterii sectoruluiconstrucţiilor mai multi producători îşi anunţă intrarea pe piaţa românească. Se pot identifica atâtconcurenţi direcţi cât şi indirecţi ai companiei Ikea astfel:

Concurenţa indirectă

1. MOBEXPERT - Se clasează între primele douăsprezece întreprinderi europene dinindustria mobilei si are cinci hipermagazine în Romania şi unul in Bulgaria (circa 10.000 mp),

dar mai comercializează produse şi prin 23 de unităţi mici, de sub 1.500 mp, care funcţionează înregim de franciză.

2. ELVILA - Fondată în anul 1990, Elvila este în prezent una dintre principalelecompanii din domeniul producerii şi comercializării mobilei din România. Are 50 magazine demici dimensiuni, dar de câţiva ani a început să investească în suprafeţe medii spre mari (peste5.000 mp);

3. STAER – Producătorul de mobilă Staer deţine în prezent o reţea de 26 de magazine,iar pentru anul în curs, compania vizează mărirea reţelei de puncte de desfacere la 35.

4. CLASS MOB - Class-Mob a fost divizia de mobilă de lux a grupului Mobexpert, pânăîn 2006 când a fost preluată de Camelia Şucu.

Deşi aceşti concurenţi specificaţi în randurile de mai sus susţin faptul că nu seaflă într-o concurenţă directă cu grupul suedez Ikea totuşi va exista cu siguranţă o concurenţatangenţială, având în vedere că există şi produse Ikea cu o calitate mai ridicată, similare celor

produse de concurenţă. Astfel grupul suedez va “muşca” o mică parte, dar semnificativă, din cotade piaţă a acestor concurenţi indirecţi.

Concurenţa directă

Principala temere a producătorilor români de mobilier este legată de nivelul costurilor de producţie, care creşte simţitor începand din 2007. Atât lemnul pentru mobilă, cât şi materiile prime (PAL sau MDF, de exemplu) vor fi mai scumpe, cu cel puţin 7%, după ultimele estimări –

la fel, şi tarifele utilităţilor vor fi tot mai mari. În plus, presiunea pentru creşterea salariilor va fidin ce în ce mai mare, ridicând şi mai mult necesarul de cheltuieli pentru producţia de mobilă.Firesc ar fi să crească proporţional şi preţurile finale la mobila produsă în România, dar concurenţa IKEA îi va determina pe furnizorii autohtoni să se mai gândească odată înainte de a"umbla" la preţ. Segmentul care va fi cel mai puternic afectat este cel compus din micile atelieresau garaje în care se produce, la comandă, mobilă ieftină destinată de regulă clienţilor cu venituride nivel mediu şi sub-mediu.

1. KIKA – Retailerul austriac de mobilă şi decoraţiuni interioare se pregăteşte să ridicecortina pentru lansarea primului magazin în România în toamna lui 2008. Pentru următorii cinciani, compania şi-a propus dezvoltarea unei reţele de opt magazine în România. Se pare că esteunul din cei mai mari concurenţi ai Ikea în România.

2. NEOSET - În România a intrat pe piaţă în anul 1991 cu primul magazin, iar primafabrică Neoset din România s-a deschis în anul 1999. Acum Neoset Romania distribuie prinsistemul de franciză produse în peste 15 magazine răspândite în toată ţara.

42

http://firme.wall-street.ro/informatii/1/Mobexpert.html

http://firme.wall-street.ro/informatii/1/Mobexpert.html



3. ALPROM – Cu activităţi în industria prelucrării lemnului şi producţia de mobilă, şi-a bugetat în acest an o cifră de afaceri de 50 milioane de euro, în creştere cu 20% faţă de anultrecut.

4. PARISOT – Este unul dintre cei mai importanţi investitori francezi în industria mobileidin România.

5. NATUZZI -Compania Natuzzi are o strânsă colaborare cu compania Class Mob şi

deţine o fabrică în România, mai precis la Baia Mare, unde produce mobilă care secomercializează sub numele de Italsofa în Europa.6. SORTILEMN - Este unul dintre principalii producători de mobilier de pe piaţa locală,

estimează pentru acest an o cifră de afaceri de 35 milioane euro, nivel similar cu cel raportat anultrecut. Compania anunţă că va renunţa la comercializarea produselor design Ikea pe piaţăromânească. Decizia companiei vine ca urmare a intrării companiei Ikea pe piaţa românească.Reprezentanţii Sortilemn spun că in în viitor compania se va axa exclusiv pe exporturi,renuntând să mai vândă produse pe piaţa internă.

7. COTTA INTERNATIONAL - investitie româno - elveţiană amplasată în Arad.Strategia de marketing a firmei stă la baza succesului impresionant de care s-a bucurat

IKEA de-a lungul anilor, a dus la dezvoltarea sa pe plan internaţional până în stadiul actual şi

explică în mare parte de ce firma suedeză reuşeşte să obţină vânzări record într-o industrie încare vânzările la nivel mondial stagnează.

43



BIBLIOGRAFIE

1. Anghel, E. Ion - „ Investiţiile străine directe în România” –Ed.Expert, Bucureşti 2002

2. Bari, Ioan - „Globalizarea economiei”, Editura Economică,Bucureşti 2005

3. Burciu Aurel, Petre Sandu şiGhe. Sandu

- “Activitate bancară internaţională”, EdituraEconomică, Bucureşti 1999

4. Chiţă, Raluca -„Globalizarea firmei”, Ed. Economică, Buc. 2006

5. Horobeţ Alexandra şiMunteanu Costea

- „ Finanţe transnaţionale”,Ed. All Back, 2003

6. Mazilu, Anda - „Transnaţionalele şi competitivitatea”, EdituraEconomică, Bucureşti 1999

7. Mureşan Mariana - „ Experienţe Istorice de Integrare Economică

Europeană ”, Editura ASE, Bucureşti, 20068. Postelnicu C., Postelnicu Gh. - “Globalizarea economiei”, Editura Economică,

Bucureşti 2009.

10

.

Postelnicu Cătălin

Postelnicu Cătălin

- “ Economie internaţională ”, Universitatea “Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca, 2000

- „Corporatii multinaţionale”, Editura Casa Cărţii deŞtiinţă, Cluj-Napoca, 1998

9. Prelipcean Gabriela - “ Fundamente economice ale investiţiilor ”, EdituraUniversităţii din Suceava, Suceava 2000

10. Prelipcean Gabriela - “ Relaţii Economice Internaţionale”, EdituraUniversităţii din Suceava, Suceava 2001

11.

Tudor Tiron Adriana - “Combinări de întreprinderi. Fuziuni şi achiziţii”,Editura Accent, Cluj-Napoca, 2005

12.

Voinea Liviu - “Corporaţiile transnaţionale şi capitalismul global ”, Editura Polirom, Iaşi 2007

13. *** -Comunicat de presa : Adela Popescu Secretar BRD-Finance “Responsabilitatea socială a companiilor,

un act voluntar sau o obligaţie legală? ”14. *** Ziarul „ Adevarul” – “Brazilia se apropie de India”,

Petre Muntianu, 27.06.200715. *** - „Bussiness Magazin” (Colectia 2007-2011)

16. *** - ( UNCTAD/PRESS/PR/2006/033) 17 octombrie2006 – Fluxurile de ISD către sud-estul Europei şi

CSI au rămas semnificative şi în 2005

17

.

*** Ziarul „ Cotidianul” Colectia 2005- 2009

18. *** „ Curierul National” - “Micii berari înghiţiţi de

multinaţionale”, Liviu Florea, 03 iulie 2006

44



19.

*** „Curierul National „ - “ Piaţa dominată de trei

multinaţionale”, Adelina Vlad, Colectia 2007-201020. *** -„Marketing-Management studii-cercetări-

consulting” , Anul XVI, VOL 3/2006 (93) si Colectiacuprinsa in perioada 2006-2009

21. *** -„ Probleme economice”,vol. 214-215, Colecţia„ Biblioteca Economică” 2008, Academia Română aInstitutului Naţional de Cercetări Economice

22. *** - „Companiile multinaţionale au avut un efect benefic în Europa de Est” , Colectiile „RomaniaLibera” din perioada 2007-2010

23. *** -Revista „The Economist „ “ Globalisation’s

Offsprings”, Colectia 2000-2007 si 2009-201024. *** - UNCTAD – World Investment Report 2006 „ FDI

and from Developing and Transitional Economies:

Implications for Development ”

25. *** - „Ziarul Financiar” Lavinia Marin, 15 mai 2007,Mihaela Popescu, 14 mai 2007, Colectiile 2009-2011

26. www.9am.ro

27. www.adevărul.ro

28. www.antena3.ro

29. www.arisinvest.ro

30. www.interbrand.com

31. www.themoneychannel.ro

32. www.unctad.com

33. www.wallstreetjournal.com

34.

35.

36.

37.

38

.39.

www.ziarulfinanciar.ro

www.ikea.com

www.ministerulfinantelor.ro

www.unctad.org

www.wall-street.ro

www.zf.ro

www.onuinfo.ro

www.money.ro

45

http://www.9am.ro/

http://www.antena3.ro/

http://www.arisinvest.ro/

http://www.interbrand.com/

http://www.themoneychannel.ro/

http://www.unctad.com/

http://www.wallstreetjournal.com/

http://www.ziarulfinanciar.ro/

http://www.ikea.com/

http://www.ministerulfinantelor.ro/

http://www.unctad.org/

http://www.wall-street.ro/

http://www.zf.ro/

http://www.onuinfo.ro/

http://www.money.ro/

http://www.9am.ro/

http://www.antena3.ro/

http://www.arisinvest.ro/

http://www.interbrand.com/

http://www.themoneychannel.ro/

http://www.unctad.com/

http://www.wallstreetjournal.com/

http://www.ziarulfinanciar.ro/

http://www.ikea.com/

http://www.ministerulfinantelor.ro/

http://www.unctad.org/

http://www.wall-street.ro/

http://www.zf.ro/

http://www.onuinfo.ro/

http://www.money.ro/



40.

41.

46

ciobanu raluca firme multi nation ale 2011

Documents