UNIVERSITATEA DIN BUCURESTI FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXA

“PATRIARHUL JUSTINIAN”SECTIA PASTORALA

CATEHEZA-CINSTIREA SFINTELOR ICOANE

INDRUMATOR: STUDENT:Pr. Asist. Prep. Nicusor Beldiman Rangu Costel Anul III Pastorala Grupa 14

CINSTIREA SFINTELOR ICOANE

1. Pregatirea aperceptiva

Cu sufletul inaltat spre frumusetile duhovnicesti s-a putut face in sfantul locas de inchinare exclamatia: ,,In biserica maririi Tale stand, in cer ni se pare ca stam”. Nu fara temei s-au putut spune aceste inaripate cuvinte, data fiind ambianta care salasluieste in sfantul locas. Aceasta ambianta este data de harul lui Dumnezeu dar si de podoabele sfinte aflate care vorbesc neintrerupt celor care le privesc despre modul cum ne-a venit mantuirea si cum o putem dobandi.

2. Anuntarea temei

Acestea sunt sfintele icoane despre a caror cinstire ne vom ocupa in cele ce urmeaza.

3. Tratarea

Cuvantul „icoana” inseamna imaginea care este asemanarea cu o anumita realitate. Icoana crestina este reprezentarea picturala a unui eveniment, a unui pact sau a unei persoane din istoria mantuirii neamului omenesc, reprezentare pe lemn, sticla, panza, zid.

In primele pagini ale Sfintei Scripturi aflam ca omul a fost creat dupa „chipul si asemanarea lui Dumnezeu”, la fel spune Sfantul Apostol Pavel despre Mantuitorul ca este „icoana Tatalui”(Coloseni 1,15) adica de aceeasi fiinta spirituala cu Tatal. Dumnezeu porunceste ca pe capacul chivotului sa fie pusi doi heruvimi de aur (Ies.26,31). Cortul sfant avea o perdea „iar la tesatura ei avea chipuri de heruvimi”(Ies.26,31). La fel i se porunceste si lui Solomon ca in Sfanta Sfintelor de la templu sa faca „doi heruvimi sapati in lemn si ferecati cu aur”(2 Cronici 3,10). Tot astfel si pe usile de la intrarea in Sfanta Sfintelor, a facut heruvimi sapati si imbracati in aur. Acesti heruvimi nu sunt realitati imaginare ci ei exista in realitatea lumii spirituale a lui Dumnezeu. „Iosua a cazut cu fata la pamant inaintea chivotului Domnului”(Iosua 7,6) unde era imaginea heruvimilor. In fata perdelei cu heruvimi ‚de dinaintea chivotului legii” era un jertfelnic unde se aducea tamaiere neintrerupta.(Iesirea 30,8) deci prin urmare nu erau socotiti idoli.

Insusi Mantuitorul care inchinandu-se la templu nu a obiectat cu nimic fata de prezenta heruvimilor. In primele veacuri crestine niciodata nu s-a interpretat ca icoana Domnului Iisus Hristos ar fi idol. Niciodata nu s-a cinstit materialul din care era facuta icoana ci chipul pe care il reprezinta. Punem deseori in casele noastre poze avand chipul celor dragi, inramate si pastrate cu cinste. De fiecare dat cand le privim, comunicam si ne aflam in comuniune, cu cei aflati in poze, desi unii din ei poate sunt departe, sau poate au trecut la cele vesnice. Sfantul Irineu (+202) vorbeste despre o crestina, Marcela care a pastrat si venerat chipul lui Iisus. Sfantul Vasile cel Mare arata ca icoanele nu sunt oprite ci sunt zugravite in toate Bisericile noastre inca din vechime. Dovada in acest sens sunt peretii catacombelor cat si peretii pictati ai bisericilor aflate la suprafata. Scriitorul bisericesc Tertulian (+240) ne spune ca icoana Mantuitorului in chip de pastor poate fi gasita chiar si pe paharele de baut.

Despre vechimea icoanelor, datand din perioada apostolica Sfanta Traditie ne marturiseste despre existenta panzei pe care s-a imprimat chipul lui Hristos, icoana Maicii Domnului ceea ce se cheama Povatuitoarea pictata de Sf.Evanghelist Luca.

Icoana constituie „Biblia nestiutorilor de carte”. Sfantul Grigorie cel Mare spune: ”Privind icoanele, crestinii vad calea pe care trebuie sa o urmeze. Precum cuvantul este pentru auz, icoana este pentru vaz”. Dar chiar si pe cei stiutori de carte icoana ii ajuta sa inteleaga mai bine ceea ce au citit in Sfanta Scriptura, miscandu-le in acelasi timp inima, facand sufletul sa vibreze si intreaga fiinta sa se inalte duhovniceste. Icoanele ne indeamna sa urmam prin fapte ceea ce am vazut cu mintea si am simtit cu inima, spune Sfantul Ioan Damaschin.

Daca in primele veacuri crestine cinstirea icoanelor a fost de fapt primita, s-au ivit apoi discutii aprinse privind cinstirea lor, considerandu-se idolatrie inchinarea la Sf. Icoane. Pentru a pune capat acestor framantari, imparateasa Irina care conducea Imperiul bizantin a convocat in toamna anului 787 cel de-al saptelea si ultimul Sinod ecumenic, in orasul Niceea, la sud-est de Constantinopol in Asia Mica. Aici s-a stabilit ca icoanelor li se atribuie un cult de venerare, iar nu de adorare, caci aceasta i se cuvine numai lui Dumnezeu. La 11 martie 843 Sinodalii au declarat valabile hotararile celor 7 Sinoade ecumenice restabilind cultul icoanelor si au anatemizat pe toti ereticii incepand cu Simon Magul, continuand cu Arie, Macedonie, Nestorie, Eutihie si altii. Si pentru ca aceasta hotarare s-a luat in ajunul primei Duminici din Postul Pastelor din anul 843, a fost numita Duminica Ortodoxiei, ea fiind praznuita pana azi ca o amintire a biruintei Ortodoxiei asupra tuturor ereziilor din primele opt veacuri crestine. Icoana este imaginea unei realitati pe cand idolul este o inchipuire a unor lucruri inexistente. Idolul se mai numeste si iluzie, aparenta, fantoma, vanitate, imaginea unei iluzii. „Caci idolii nu sunt decat minciuna si nu este nici o suflare in ei, sunt un lucru de nimic, o lucrare inselatoare” (Ieremia 10, 14-15). Se numeste idol atunci cand imaginatia realizeaza o forma pe care si-a inchipuit-o si care nu are prototipul sau in lumea reala. Deci intre idol si icoana este o deosebire esentiala, si in porunca a doua a Decalogului este vorba de idoli si nu de icoane.

4. Recapitularea

Dar iubiti crestini, ce inseamna cuvantul „icoana”? El reprezinta imaginea ce este asemanarea cu o anumita realitate. Icoana crestina este reprezentarea picturala a unui eveniment, persoane din istoria mantuirii neamului. Aceasta porunca a fost data de Sinodul VII ecumenic pentru cinstirea icoanelor. Mantuitorul Iisus Hristos nu s-a opus cinstirii heruvimilor ci rugandu-se in templu, a cinstit casa lui Dumnezeu cu tot ce era in ea din porunca lui Dumnezeu.

5. Asocierea

Cand vorbim de cinstirea sfintelor icoane, trebuie sa facem o deosebire de cinstirea acordata lui Dumnezeu. Cinstirea acordata lui Dumnezeu se numeste adorare sau „latrie” in limbaj teologic iar cinstirea acordata Sfintilor se numeste venerare sau „dulie”. Maicii Domnului i se cuvine un cult de „hiperdulie” sau supravenerare. „Latria” sau adorarea este cultul suprem si pe Dumnezeu il cinstim adica pe El insusi, pentru maretia si perfectiunea Lui, pentru ca este creatorul si proniatorul nostru, Parintele nostru. Venerarea este un cult dependent de cel suprem, subordonat, iar cinstind sfintele icoane noi aducem preamarire tot lui Dumnezeu. Prin urmare intreg cultul crestin porneste de la Dumnezeu si se sfarseste tot la Dumnezeu.

6. Generalizarea

Mergand pe aceasta linie, la sinodul VII ecumenic de la Niceea din anul 787 s-a stabilit cu privire la venerarea sfintelor icoane, ca nu cinstim materia din care este facuta icoana, ci chipul pe care il reprezinta ea, „iar cinstirea care se da chipului, trece de la prototip si cel ce se inchina icoanei se inchina Fiintei celei inchipuite de ea”.

7. Aplicarea

Se cuvine fratilor atunci cand intram cu frica in casa Domnului sa ne apropiem cu evlavie de sfintele icoane cu gand de smerenie si rugaciune cinstindu-le prin sarutare si facand semnul sfintei cruci si este bine fiecare crestin sa aiba in casa sa icoane sfintite reprezentand icoana Mantuitorului, a pururea Mijlocitoarei Maicii Sale si a Sfantului ce ii ocroteste casa.

Astfel trebuie sa le punem nume de sfinti copiilor nostri la Taina Botezului si sa-i crestem, sa-i educam in spirit ortodox in frica de Dumnezeu asa cum arata Sf. Ioan Gura de Aur.

Trebuie sa ne impotrivim cu tarie celor ce vor sa porneasca o lupta impotriva cinstirii sfintelor icoane, si sa scoata icoanele din scoli si din institutiile publice.

Sa ne rugam la sfintele icoane cu credinta si evlavie caci fara indoiala toate icoanele sunt facatoare de minuni si ajutatoare credinciosilor. Intr-adevar, sunt unele dintre ele cu totul harismatice, facand tot felul de minuni, dar aceste minuni nu depind de icoana in sine, ci de credinta si vrednicia morala a credinciosilor.

BIBLIOGRAFIE

1. Petrescu Pr., „Catehetica” – Buc.19782. ***, „Cuvinte ale dreptei credinte”- Arad 19923. Ramureanu Pr.Ioan, „Istoria bisericeasca universala”, EIBMBOR- Buc. 19924.Todoran Pr. Prof. Dr. Isidor si Zagrean Arhid. Prof. Dr. Ioan, „Dogmatica Ortodoxa”, Renaterea – Cluj 20005. Pacurariu Pr. Prof. Dr. Mircea, „Predici”, EIBMBOR-Buc.20006. Balan Arhimandrit Ioanichie, Sfintele icoane facatoare de minuni din Romania- Edit. Episcopiei Romanului 1999