Universitatea ,,Valahia” din TârgovişteFacultatea de Teologie OrtodoxăSpecializarea Teologie Pastorală

SFINTELE CANOANE ŞI RAPORTAREA SFINTEI TAINE A PREOŢIEI LA ELE

Coordonator : Prof. Lect. Dr. Cristian Petcu

Student sustinator: Bobeica Mihai Anul III, Grupa I

Târgovişte,2010

PLAN

INTRODUCERE......................................................................................p. 3

1. TREPTELE IERARHICE : EPISCOP, PREOT, DIACON.....................p. 4

LOCUL DIACONILOR ÎN RÂNDUL CLERULUI

ASCULTAREA CLERULUI DE EPISCOPI

2. HIROTONIA............................................................................................p. 5

3. IMPEDIMENTE LA HIROTONIE..........................................................p. 5

4. VÂRSTA CANONICĂ PENTRU HIROTONIRE..................................p. 7

5. VIAŢA MORALĂ ŞI SOCIALĂ A CLERULUI ...................................p. 7

6. ACTUALITATEA SFINTELOR CANOANE PENTRU CLER.........p. 10

CONCLUZII..........................................................................................p. 14

BIBLIOGRAFIE....................................................................................p. 16

2

INTRODUCERE

Despre preoţie s-a scris şi s-a vorbit mult. Au scris şi au vorbit şi sfinţi şi

teologi. S-a scris cu drag şi cu dorinţa de a ridica tot mai mult spre culmile

sfinţeniei pe slujitorii preoţiei, pe preoţi. Dar oricât s-ar scrie despre preoţie şi

oricât s-ar vorbi, niciodată nu este de ajuns. Preoţia are atâtea înălţimi, atâtea

adâncimi, atâtea taine, încât cu foarte multă greutate poate fi cunoscută şi descrisă

după cuviinţă.1

Preoţia este a cincea sfântă Taină a Bisericii, în care, prin punerea mâinilor şi

rugăciunea arhiereului, se împărtăşeşte unor bărbaţi, ce s-au pregătit pentru aceasta,

harul dumnezeiesc, care dă puterea de a propovădui cuvântul lui Dumnezeu, de a

săvârşi Sfintele Taine şi slujbele bisericeşti, şi de a conduce pe cei credincioşi la

mântuire.

Sfânta Taină a Preoţiei se împărtăşeşte aşadar unor bărbaţi anume pregătiţi

pentru a o primi cu vrednicie. Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos i-a ales pe sfinţii

apostoli şi i-a învăţat. După aceea i-a învrednicit de deosebita cinste de a

propovădui Sfânta Evanghelie şi de a săvârşi fapte minunate. Adresându-se lor, a

aşezat Taina Preoţiei prin cuvintele: „ Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă

trimit şi Eu pe voi. Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh

Sfânt; cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi

ţinute ” (Ioan XX, 21 – 23).

Sfinţii apostoli, au săvârşit Sfânta Taină a Preoţiei prin punerea mâinilor,

adică: „hirotonindu-le preoţi în fiecare biserică, rugându-se cu postiri, i-au

încredinţat pe ei Domnului în care crezuseră ” (Fapte XX, 28). 2

1. TREPTELE IERARHICE : EPISCOP, PREOT, DIACON

1 Pr. D. Fecioru, Cuvânt înainte la „ Despre Preoţie ”, Editura Institutului Biblic şi de Misiune

al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1987, p. 102 ,,Carte de Învăţătură Creştină Ortodoxă”, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii

Ortodoxe Române, Bucureşti, 1978, p. 57.

3

Despre treptele ierarhice ( episcop, preot, diacon), se fac referiri şi

reglementări privitor la statutul fiecărei trepte în parte la Sinodul Apostolic prin

canonul 39, la Sinodul I Ecumenic prin canonul 18 şi la Sinodul VII Ecumenic,

Trulan prin canonul 7.

LOCUL DIACONILOR ÎN RÂNDUL CLERULUI(Canonul 18 Niceea):

„A venit la sfântul şi marele sinod ( ştirea) că în oarecari locuri şi cetăţi,

diaconii dau presbiterilor cuminecătura ( euharistia ), ceea ce nici canonul şi

nici obiceiul nu a predanisit, ca cei ce nu au puterea de a aduce jertfa, să dea

Trupul lui Hristos celor ce jertfesc. S-a mai cunoscut şi aceea că unii dintre

diaconi se ating de cuminecătură chiar şi înaintea episcopilor. Aşadar toate

acestea să înceteze, iar diaconii să rămână în măsurile lor, ştiind că ei sunt

slujitori ai episcopului, dar mai mici decât presbiterii. Să primească aşadar după

rânduială cuminecătura după presbiteri, dându-le-o lor fie episcopul, fie

presbiterul. Dar să nu le fie permis diaconilor nici să şează în rândul

presbiterilor; căci ceea ce s-a făcut este împotriva canonului şi împotriva

rânduielii. Dar dacă cineva şi după aceste orânduiri nu ar voi a se supune, să

înceteze din diaconie ” 3. Canonul precizează categoric raportul ierarhic dintre

cele trei grade ale preoţiei sacramentale şi relevă încă odată importanţa obiceiului

îndelungat care are putere de lege. Împotriva schimbării nefireşti a raportului dintre

treptele preoţiei, se ridică şi părinţii sinodului Trulan şi interzic, sub pedeapsă

aspră, inversarea raporturilor dintre membrii preoţiei sacramentale, pe considerente

de funcţii administrative ( Canonul 7 Trulan).

ASCULTAREA CLERULUI DE EPISCOPI (Canonul 39 Apostolic )

„Presbiterii şi diaconii să nu săvârşească nimic ( important, cum ar fi

sfinţiri) fără încuviinţarea episcopului, căci acesta este cel căruia i s-a

încredinţat poporul Domnului şi acela de la care se va cere socoteală pentru

sufletele lor ”.4

3 Dură Nicolae, ,,Rânduieli şi norme canonice privind Sinodul I Ecumenic”, în Glasul Bisericii, XXXVIII (1979), nr. 7-8, p. 791-804; în Ortodoxia, XXXIII (1981), nr. 1, p. 73.4 Alexe pr. prof. dr. Ştefan, ,,Sinodul Apostolic”, în rev. „Ortodoxia” XLI (1989) nr. 4, p.120.

4

2. HIROTONIA :

Săvârşirea hirotoniei în orice grad este de competenţa exclusivă a episcopului

şi el nu o poate delega decât celui care ar avea aceeaşi calitate harică, adică altui

episcop şi nicidecum vreunui presbiter ( Constituţiile Apostolice 3, 11 ), pe când

hirotesia în orice grad poate fi săvârşită prin delegaţie din partea episcopului şi de

către preoţi, lucru ce nu se practică decât în cadrul mănăstirilor, unde stareţii

acestora, dacă sunt cel puţin ieromonahi pot hirotesi citeţi şi chiar ipodiaconi

pentru mănăstirile lor ( Canonul 14, VII Ecumenic )

„ Presbiterul să se hirotonească de către episcop, şi diaconul şi ceilalţi

clerici ” ( Canonul 2 Apostolic)5

Legat de hirotonia episcopului Canonul 1 Apostolic stabileşte ca „Episcopul

să se hirotonească de către doi sau trei episcopi ” dar în ceea ce priveşte numărul

de doi sau trei episcopi prevăzut în prezentul canon, canonul 4 al Sinodului I

Ecumenic, cât şi canonul unic al sinodului particular de la Constantinopol din anul

394, prevăd în înţeles strict canonic ca hirotonia unui episcop să se facă în

prezenţa a trei episcopi şi a mitropolitului.

3. IMPEDIMENTE LA HIROTONIE

Canonul 17 Apostolic: „Cel care s-a legat cu două căsătorii după Botez sau

care a luat concubină, nu poate să fie episcop sau preot sau diacon, sau peste

orice altceva din rândul clerului ”.

Canonul 18 Apostolic: „ Cel ce a luat în căsătorie văduvă, sau lepădată, sau

desfrânată, sau sclavă, sau vreuna dintre cele de pe scenă, nu poate să fie

episcop, preot sau diacon, sau peste tot orice din rândul clerului ”.

Canonul 19 Apostolic: „ Cel ce a luat în căsătorie două surori, sau o nepoată

de soră sau de frate, nu poate să fie cleric ”.

5 Dură Nicolae, Tradiţie şi Icoană în lumina hotărârilor celui de-al VII-lea Sinod Ecumenic; în Îndrumător bisericesc, Râmnicu-Vâlcea, 1988, nr. 5, pp. 33.

5

Canonul 22 Apostolic: „ Cel ce s-a castrat pe sine, să nu se facă cleric

fiindcă ucigaş de sine este şi vrăjmaş al zidirii lui Dumnezeu ”.6

Canonul 2 al Sinodului I Ecumenic: „ Deoarece multe s-au făcut împotriva

canonului bisericesc, fie din nevoie, fie în alt chip la stăruinţa oamenilor încât,

oamenii abia veniţi de la viaţa păgânească la credinţă şi care în scurtă vreme au

fost catehizaţi, se aduc îndată la baia spirituală, şi deodată cu botezarea se

înaintează la episcopat sau la preoţie, s-a socotit că este bine, ca de acum înainte

nimic de acest fel să nu se mai facă; pentru că îi trebuie timp de multă ispitire

celui care se catehizează şi după Botez. Căci este lămurită Scriptura apostolică

ce zice: „Nu neofit, ca nu mândrindu-se să cadă în osândă şi în laţul diavolului”

( Timotei, 3, 6 ). Iar dacă cu trecerea vremii, s-ar afla vreo păcătuire sufletească

cu privire la o persoană, şi s-ar dovedi de către doi sau trei martori, unul ca

acela să înceteze din cler. Iar cel ce ar proceda împotriva acestora, acela se va

primejdui în privinţa apartenenţei lui la cler, ca unul care a cutezat împotriva

marelui sinod ”. Canonul dă expresie legală unor recomandări pe care Sfântul

Apostol Pavel le-a făcut în Epistola I către Timotei, spunând că „ episcopul să nu

fie botezat de curând ” poruncindu-i chiar lui Timotei astfel: „ Mâinile degrabă

pe nimeni să nu-ţi pui ” (I Timotei 5, 22 )7.

Canonul 3 al Sinodului al cincilea local, de la Laodiceea: „ Nu se cuvine ca

cel de curând luminat ( botezat ) să se aducă în tagma ierarhicească ”8.

4. VÂRSTA CANONICĂ PENTRU HIROTONIRE

Canonul 14 Trulan: „ Canonul sfinţilor şi de Dumnezeu purtătorilor

părinţilor noştri să aibă tărie şi în aceea, ca să nu se hirotonească preot înainte

de treizeci de ani, chiar dacă ar fi om cu totul vrednic, ci să aştepte. Căci Iisus

Hristos Domnul S-a botezat în al treizecilea an şi a început să înveţe; aşişderea 6 Alexe pr. prof. dr. Ştefan, op. cit., p.125.7 Dură Nicolae, op. cit., p. 74.8 Ibidem

6

nici diacon înainte de douăzeci şi cinci de ani, sau diaconiţă înainte de patruzeci

de ani să nu se hirotonească, hirotesească ”9. După cum se vede, canonul

confirmă hotărârile unor sinoade anterioare, prin care se stabileşte că preoţii nu pot

fi hirotoniţi decât de la vârsta de 30 de ani ( Canonul 11 Neocezarea ), iar

diaconiţele de la vârsta de 40 de ani ( Canonul 15, Sinodul IV Ecumenic ). Pentru

diaconi se fixează vârsta de 25 de ani. Vârsta canonică a episcopilor a suferit în

timp unele modificări, şi anume: potrivit Constituţiilor Apostolice ( 2, 1 ) această

vârstă se fixează la 50 de ani, apoi în mod practic a fost redusă, stabilindu-se mai

târziu la 35 de ani printr-o Novelă a Împăratului Justinian din anul 546 ( Novela

123, 1 ), apoi la 30 de ani, printr-o altă Nuvelă a aceluiaşi împărat din anul 564

( Novela 137, 2 ).

5. VIAŢA MORALĂ ŞI SOCIALĂ A CLERULUI

Pentru a vorbi despre morală şi moralitate sau despre viaţa socială, trebuie mai

întâi să vorbim despre familie, deoarece familia este cea care naşte, creşte şi chiar

desăvârşeşte omul – membru al societăţii.

Sfântul Clement al Alexandriei numeşte familia „Casa lui Dumnezeu”

aplicându-i cuvântul Scripturii asupra prezenţei Mântuitorului: „Eu sunt în

mijlocul lor” ( Matei 18, 20). „Cine sunt cei doi sau trei, adunaţi în numele lui

Hristos în mijlocul cărora stă Domnul? Oare nu este bărbatul şi femeia uniţi de

Dumnezeu?” (Stromate 3, 10, 68). Starea căsătoriei este înălţată de Mântuitorul la

nivel de Taină Sfântă, iar Apostolul Pavel confirmă această viziune creştină asupra

căsătoriei comparând-o cu cea mai puternică legătură, cea dintre Hristos şi

Biserică. (Efeseni V). Aşadar acolo unde sunt doi sau trei în iubire este prezent şi

Hristos, ori, „acolo unde este Hristos este şi Biserica Sa” , spune Sfântul Ignatie

al Antiohiei. Prin urmare natura familiei creştine este cea eclezială drept care

Sfântul Apostol Pavel o şi numeşte „Biserica din casă” (Romani 16,5), iar Sfântul

Ioan Hrisostom o numeşte „biserica mică”.

9 Ibidem, p. 75.

7

Cât de importantă este familia în viaţa preotului se poate uşor observa din

integrarea ei în Declaraţia citită în Biserică atunci când este sfinţit candidatul la

slujirea preoţească.10 Textul este luat din Epistola către Timotei a Sfântului Apostol

Pavel şi arată strânsa interdependenţă dintre Casa lui Dumnezeu şi casa slujitorului

Acestuia, preotul trebuind a-şi „ chivernisi bine casa lui, având copii ascultători,

cu toată buna-cuviinţă, căci dacă nu ştie cineva să-şi rânduiască propria lui

casă, cum va purta grijă de Biserica lui Dumnezeu?” ( I Timotei 3, 4-5 ). Şi dacă

ne amintim că în doar două locuri din parohie poate şi trebuie să stea Sfânta

Împărtăşanie adică în Biserică pe Sfânta Masă în Sfântul Altar şi în casa preotului

ne putem da uşor seama de înrudirea şi similitudinea celor două locaşuri de viaţă.11

Aşadar preotul trebuie:

Să se căsătorească cu o fecioară cu care să trăiască în armonie nealungând-o

nici chiar pe motiv de evlavie: „ Cel ce a luat în căsătorie văduvă, sau lepădată,

sau desfrânată, sau sclavă, sau vreuna dintre cele de pe scenă, nu poate să fie

episcop, preot sau diacon, sau peste tot orice din rândul clerului.” (Canonul 18

Apostolic) şi „Episcopul sau preotul sau diaconul să nu-şi alunge pe soţia sa pe

motiv de evlavie. Iar dacă ar alunga-o, să se afurisească; şi stăruind să se

caterisească”. ( Canonul 5, Apostolic )12

În casa preotului nu trebuie să locuiască femei care dau de bănuit adică aşa

zisele „ feminae subintroductae ”, adică femei care nu se găseau în legătură

conjugală cu clericii ci trăiau fără titlu legal în casa lor.13 Astfel canonul 3 al

Sinodului I Ecumenic spune: „Marele sinod a oprit cu desăvârşire, fie

episcopului, fie preotului, fie diaconului, fie oricui dintre cei ce sunt în cler, să

lise îngăduie a avea femeie împreună locuitoare -feminae subintroductae- afară

10 ,,Pastoraţie şi Misiune în Biserica Ortodoxă”, Tematică pentru cursurile pastoral misionare a

clerului, conform hotărârii Sfântului Sinod nr. 572/ 1998, Editura Episcopiei Dunării de Jos,

Galaţi, 2001, p. 49.11 Pr. Prof. Ion Buga, ,,Pastorala”, Editura Internaţional Scorpion, Bucureşti, 1992, p. 27.

12 Alexe pr. prof. dr. Ştefan,op. cit., p.121.13 Î. PS. Dr. Antonie Plămădeală, ,,Preotul în Biserică, în lume, acasă”, Sibiu, 1996, p. 137.

8

de mamă, sau soră, sau mătuşă, sau numai astfel de persoane cu privire la care a

fugit toată bănuiala”.14

Preotul nu trebuie să se îndeletnicească cu treburi incompatibile cu starea

clericală, adică nu trebuie să-l preocupe dorinţa de câştig ruşinos sau să-l macine

iubirea de argint. ( Canonul 3 al Sinodului IV Ecumenic ). Iar canonul 7 al

aceluiaşi Sinod Ecumenic spune: „Am hotărât, ca cei ce au fost rostuiţi, odată în

cler, precum şi monahii, să nu intre nici în oaste, nici în dregătorie lumească;

iar dacă ar îndrăzni aceasta şi nu s-ar pocăi, încât să se întoarcă la aceea ce mai

întâi au ales pentru Dumnezeu, să fie daţi anatemei” .

De asemenea „Nici unui cleric să nu-i fie îngăduit să aibă sălaş pentru

îndeletnicire cârciumărească. Pentru că dacă unuia ca acesta nu i s-a îngăduit a

intra în cârciumă, cu cât mai vârtos nu-i este îngăduit să slujească altora în

aceasta, şi să se apuce de ceea ce nu-i îngăduit? Iar de ar face ceva de acest fel,

ori să înceteze, ori să se caterisească” ( Canonul 9 Trulan)15

În societate, în parohia sa, mai ales, preotul trebuie să fie un model viu de

urmat, să închipuie pe Mântuitorul Hristos prin smerenie şi bunătate pentru ca

nimeni nu este chemat la Hristos altfel decât prin mijloacele pe care le foloseşte El

Însuşi pentru ai chema pe oameni la mântuire, şi nimeni nu este mântuit prin alte

mijloace decât cele cu care El a înzestrat Biserica Sa. Iar între acele mijloace nu se

află constrângerea prin ameninţări şi bătaie, cearta şi vorbirea urâtă. Astfel Părinţii

Sinodului Apostolic prin canonul 27 hotărăsc: „ Poruncim să se caterisească,

episcopul sau preotul sau diaconul care ar bate pe credincioşii care păcătuiesc,

ori pe necredincioşii care au săvârşit nedreptate şi care prin astfel de lucruri

voiesc să-i înfricoşeze, pentru că Domnul nicăieri nu ne-a învăţat pe noi aceasta,

ci dimpotrivă, El fiind lovit nu a dat lovitura înapoi, fiind ocărât, nu răspunde

prin ocară şi pătimind nu ameninţă ( I Petru 2, 23)”16

14 Dură Nicolae, op. cit., p. 77.

15 Ibidem 16 Alexe pr. prof. dr. Ştefan,op. cit., p.126.

9

6. ACTUALITATEA SFINTELOR CANOANE PENTRU CLER

Biserica Ortodoxă Română se organizează şi se conduce potrivit misiunii sale,

primite în mod special de la Mântuitorul Hristos, de la Sfinţii Apostoli şi de la

urmaşii acestora – episcopatul – de-a lungul secolelor şi până astăzi.

Organizarea bisericească, preluând ce era pozitiv în structura administrativ-

teritorială a Imperiului Roman, în special din timpul lui Constantin cel Mare (311-

337), sub Teodosie I zis cel Mare şi sub împăraţii Teodosie cel Mic (408-450) şi

Justinian I ( 527-565), şi-a elaborat şi şi-a dezvoltat o disciplină canonică aflată în

vigoare până astăzi.

Potrivit unui calcul simplu, descoperim că Biserica Ortodoxă a Răsăritului are

în Codul ei oficial un număr de 667 de canoane. Acestea sunt: Canoanele

Apostolice, Canoanele Sinoadelor Ecumenice, Canoanele sinoadelor locale şi

Canoanele a 13 Sfinţi Părinţi.

Pentru ca aplicarea Sfintelor Canoane să fie uniformă în Biserica Ortodoxă

Română, s-a alcătuit un Regulament pentru buna conduită a clerului în genere.

Regulamentul în cauză a fost sancţionat cu Decretul regal nr. 1797, din 9 iunie

1884, publicat în „Monitorul Oficial”, nr.86, din 17 iulie 1893. S-a publicat iarăşi

de Chiru C. Costescu, împreună cu iconomul stavrofor Eugeniu Bărbulescu, în

Colecţiunea de legiuiri bisericeşti şi şcolare adnotate, vol. III: Legi, Regulamente,

Canoane, Statute, Decizii, Jurisprudenţe etc. , Bucureşti, Tipografia „Lupta”,

N. Stroilă, Bucureşti, 1931, p. 410-422. 17

Potrivit Sfintelor canoane în Regulament se găsesc următoarele norme:

,,Art. 1. Membrii Sfântului Sinod sunt datori a reprezenta în conduita şi viaţa

lor credinţa ortodoxă, morală, evanghelică şi disciplina canonică; să respecte şi să

aplice deciziile Sinodului cu tot devotamentul cuvenit cauzei sfinte a prosperării

Bisericii noastre. Armonia în lucrări şi în cugetări sunt cerute impetuos de

solidaritatea ce trebuie să domnească într-un corp înalt de administraţie

bisericească.17 Pr. prof. dr. Alexandru I. Stan, ,,Actualitatea sfintelor canoane”, Bucureşti, 1990, p. 98.

10

Art. 2. Nu este permis nici unei persoane din cler sau dintre funcţionarii

bisericeşti a cere sau a primi vreun dar personal de la cei ce intră în treptele

ierarhiei bisericeşti sau se înaintează la vreun rang bisericesc, sau se permută de la

vreo biserică la alta. Numai calităţile morale şi legale şi adevăratele trebuinţe

bisericeşti să fie motivele la orice acţiune de felul acesta. Cei abătuţi, atât

mituitorii, cât şi mituiţii de vor fi clerici, vor cădea sub cercetarea canoanelor

bisericeşti; iar de vor fi mireni, vor fi destituiţi şi daţi judecăţii civile.

Art. 3. Nu este permis nici unui cleric a face întruniri şi adunări necanonice în

interese închipuite bisericeşti, nici a discuta canoanele bisericeşti după bunul lor

plac, nici a se împotrivi dispoziţiilor Sinodului ţării.

Art. 4. ( modificat prin Decretul Regal, publicat în Monitorul Oficial, nr. 86

din 17 iulie 1893 ). Vârsta candidaţilor la intrarea în treptele ierarhice ale diaconiei

şi ale preoţiei începe de la majoratul civil.

Art. 5. Candidatul la preoţie înainte de începerea rânduielii hirotoniei în

biserică, înaintea lui Dumnezeu, a Episcopului şi a adunării creştinilor, trebuie să

facă o mărturisire de credinţă. Această Mărturisire, semnată de candidatul la

preoţie, se va păstra la cancelaria Eparhială, cu celelalte acte ale Hirotoniei lui.

Art. 6. Nu este permis clericilor a participa la adunări comune prin localuri

publice, unde se mănâncă, se bea, se fac jocuri de noroc şi alte petreceri ordinare,

necompatibile cu vocaţia preoţească.

Art. 7. Nu este permis preoţilor a ţine cârciumi pe socoteala lor, nici a lua

moşii în posesiune, nici a administra moşii şi averi străine, afară numai când ar fi

chemaţi la aceasta de legi, precum la cea de administraţie de averi umanitare etc.

Art. 8. Nu este permis de canoane ca persoanele din tagma bisericească să

ocupe funcţii civile şi militare.

Art. 9. Nu este permis persoanelor bisericeşti a avea în casele lor

convieţuitoare alte persoane de sexul feminin, decât mamă, soră, mătuşă sau alte

persoane scutite de orice bănuială.

11

Art. 10. Persoanele bisericeşti să fie în serviciul lor întru toate supuşi şi

ascultători de ordinele episcopului lor.

Art. 11. Nu este permis persoanelor bisericeşti a-şi modifica costumul lor

autorizat de Biserică şi de uz, nici a introduce mode noi în îmbrăcămintea lor, afară

de cele stabilite mai dinainte.

Art. 12. Nici o inovaţie străină să nu se introducă în Biserică şi în uzurile

noastre tradiţionale bisericeşti, fără aprobarea şi consimţământul Sfântului Sinod.

Art. 13. A doua căsătorie fiind cu totul oprită de canoane persoanelor odată

hirotonite în preoţi ori diaconi, de aceea preoţii văduvi:

a. sunt datori a se feri de orice relaţii compromiţătoare şi care ar face bănuită

conduita lor morală.

b. cel ce va voi poate să se retragă în mănăstire, unde va fi primit şi tratat cu

preferinţă, conform meritelor sale;

c. preoţii văduvi, care se vor distinge prin zel pastoral, prin moralitate

exemplară şi prin ştiinţă, vor fi preferaţi la posturile bisericeşti prin mitropolii şui

episcopii şi, după meritele lor, se vor ridica la treapta arhierească, conform uzului

tradiţional al Sfintei Biserici Ortodoxe;

d. cel ce nu va putea să domine înclinarea sa către legăturile lumeşti cele

oprite de canoane, aceluia, ca să poată intra în a doua căsătorie nu-i rămâne alta

decât a ieşi din treapta preoţească şi a rămâne simplu mirean.

Art. 14. Nu este iertat preoţilor şi celorlalte persoane bisericeşti a pretinde

plată de la parohieni pentru serviciile lor religioase, nici a se tocmi cu dânşii pentru

plata acestor servicii. Mijloacele de întreţinere ale clerului sunt reglementate prin

legi şi dispoziţiuni guvernamentale.

Art. 15. Persoanele bisericeşti trebuie să fie nelipsite de la posturile lor, ca nu,

din cauza absenţei lor, să se neglijeze serviciul divin şi să sufere trebuinţele

religioase ale parohienilor. De aceea:

a. nu este permis preoţilor a părăsi serviciile lor bisericeşti pentru interesele

lor particulare, nici a lipsi de la posturile lor pe un timp mai îndelungat de o zi, fără

12

o prealabilă învoire de la autoritatea superioară, anume: pentru o absenţă de 6 zile

să ceară învoirea protoiereului, iar pentru o absenţă mai îndelungată să ceară prin

protoiereu concediu de la ierarhul eparhiot. Dar în amândouă cazurile să caute a fi

înlocuit pe timpul absenţei cu un alt preot din vecinătate;

b. nu se tolerează niciunui preot de a nu face serviciile bisericeşti pe la

bisericile lor în zilele de Duminici şi sărbătorile bisericeşti. Excepţie se poate face

numai în caz de boală dovedită. La caz de boală, preoţii, neputând servi

Dumnezeiasca Liturghie să reglementeze ca dascăli neapărat să facă în biserică la

timpul rânduit serviciile vecerniei şi utreniei.

Art. 16. Abaterile de la aceste dispoziţii canonice vor atrage după sine celor

abătuţi cercetările prevăzute prin canoanele şi regulamentele Sfântului Sinod.

Art. 17. Persoanele care purtând haina monahicească umblă vagabondând prin

sate şi oraşe, dacă nu se vor stabili în vreo mănăstire, să se excludă din tagma

monahicească.

Art. 18. Monahi care trăiesc prin oraşe ocupând funcţii bisericeşti, profesorale

şi de învăţători să-şi potrivească viaţa lor după canoanele bisericeşti.

Art. 19. Superiorii şi superioarele mănăstirilor să fie pătrunşi de marea lor

datorie de a păstra cu cea mai mare stricteţe disciplina şi moralitatea între monahii

şi fraţii sau monahiile şi surorile ce petrec în mănăstire.

Art. 20. Protoiereii de judeţe să privegheze şi să nu tolereze petrecerea şi

umblarea fără permisiune a monahilor şi monahiilor prin sate şi oraşe şi pe cei

abătuţi să-i denunţe ierarhilor respectivi.

Articolele 21, 22 şi 23 fac referire şi reglementează situaţii referitoare la

disciplina monahicească.

Art.24. Candidaţii la preoţie să se aleagă dintre elevii ce au săvârşit cursul

numai în Seminarul eparhiei, unde candidatul doreşte a căpăta parohie, pentru ca

atât persoana, cât şi trecutul ei să poată fi cunoscute autorităţilor eparhiale şi a se

înlătura escrocheriile şi imposturile.

13

Art. 25. Protoiereii de judeţe sunt datori a inspecta bisericile şi clerul cel puţin

o dată în an şi despre starea lor a raporta ierarhilor locului.”18

CONCLUZII

Într-adevăr preotul ce încearcă să se asemene Mântuitorului Hristos în slujire

jertfelnică, prin smerenie, bunătate şi iubirea aproapelui, acela este bineplăcut în

faţa lui Dumnezeu şi în mod automat este în conformitate cu Sfintele Canoane şi

prevederile Regulamentului Bisericii Ortodoxe.

Obligatia sfanta a propovaduirii, a slujirii cuvantului de catre preot, cum si

porunceste Sfantul Pavel ucenicului sau Timotei, si prin el noua : "Propovaduieste

cuvantul... fa-te pilda credinciosilor, cu cuvantul, cu purtarea, cu dragostea, cu

duhul, cu credinta..." (I Tim. IV, 12). Iar drept incheiere aducem marturia Canonul

19 al Sinodului V-VI Ecumenic, prin care Sf. Parinti hotarasc :

"Inaintestatatorii bisericilor trebuie sa invete in toate zilele si mai ales in

duminici intreg clerul si poporul in cuvintele dreptei credinte, culegand ideile si

judecatile adevarului din dumnezeiasca Scriptura, si fara sa treaca peste hotarele

puse deja peste Traditia de Dumnezeu purtatorilor Parinti. Si daca s-ar intampla

vreo controversa in privinta celor scrise, aceasta sa nu se indrepteze altfel, decat

precum au expus luminatorii si invatatorii Bisericii in scrierile lor ; si sa se laude

mai bine acestea, decat alcatuind parerile lor ; ca nu cumva fiind neexperti sa

greseasca de la ceea ce se cuvine. Pentru ca poporul, cunoscand prin invatatura

suszisilor Parinti cele bune si de dorit, si cele nefolositoare si de lepadat, isi va

indrepta viata spre mai bine si nu va fi prins de patima ignorantei, ci luand aminte

la invatatura, se va imbarbata sa nu pateasca ceva rau si de frica muncilor

iminente isi va pregati mantuirea sa". 19

18 Vasile Mihoc, „Canonul şi inspiraţia Sfintei Scripturi văzute din punct de vedere ortodox”, în: Ortodoxia 1-2/1997, pp. 23-33.19 Ibidem, p. 37.

14

B I B L I O G R A F I E

1. Alexe pr. prof. dr. Ştefan, ,,Sinodul Apostolic”, în rev. „Ortodoxia” XLI (1989) nr. 4

2. Buga, Pr. Prof. Ion, ,,Pastorala”, Editura Internaţional Scorpion, Bucureşti, 1992

3. ,,Carte de Învăţătură Creştină Ortodoxă”, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1978

4. Dură, Nicolae, ,,Rânduieli şi norme canonice privind Sinodul I Ecumenic”, în Glasul Bisericii, XXXVIII (1979), nr. 7-8, p. 791-804; în Ortodoxia, XXXIII (1981), nr. 1

5. Dură Nicolae, Tradiţie şi Icoană în lumina hotărârilor celui de-al VII-lea Sinod Ecumenic; în Îndrumător bisericesc, Râmnicu-Vâlcea, 1988, nr. 5

15

6. Fecioru, Pr. D., Cuvânt înainte la „ Despre Preoţie ”, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1987

7. Mihoc, Vasile, „Canonul şi inspiraţia Sfintei Scripturi văzute din punct de vedere ortodox”, în: Ortodoxia 1-2/1997

8. ,Pastoraţie şi Misiune în Biserica Ortodoxă”, Tematică pentru cursurile pastoral misionare a clerului, conform hotărârii Sfântului Sinod nr. 572/ 1998, Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galaţi, 2001

9. Plămădeală, Î. PS. Dr. Antonie, ,,Preotul în Biserică, în lume, acasă”, Sibiu, 1996

10.Stan, Pr. prof. dr. Alexandru I., ,,Actualitatea sfintelor canoane”, Bucureşti, 1990

16